Cap1: reforma sistemului bancar Romanesc:

Introducerea sistemului bancar cu trepte si legislatia din 1991 privind BNR si B com stau la
baza transformarii sistemului bancar, dominat de 6 banci comerciale. Tuturor bancilor
comerciale li se permite , in cadrul legal, sa functionze ca banci universal. In ultimii ani s-a
petrecut o notabila aparitie de banci noi, pachetul competitiv aq afectat standardele si
performantele celorlalte banci. Implicarea institutiilor internationale a contribuit substantial la
dezvoltarea sist. Bancar.(asistenta tehnica FMI, Banca Mondiala, Phare). O contributie majora la
dezv sistemului bancar romanesc a avut-o progresul substantial cunoscut de Banca Nationala in
asumarea functiilor unei BC, inclusive dezvoltarea activitatii acesteia in domeniul supravegherii
standardelor bancare.
Reglementari privind prudenta : Prevederile privind capitalul minim cerut in banci = 5 mil
euro; Conditii privind autorizarea; Criterii de solvabilitate: constituire fonduri proprii, evaluare
risc; Calcularea indicatorilor de adecvare a capitalului; Constituirea de provizioane ca masura de
pridenta in activitatea de creditare; Expunere valutara; Creditare actionari si creditarea
concentrate( expunere pe un singur client=25%capitalul bancii din reserve, expunere persoane in
relatii speciale cu banca=20%).
Analiza Swot a sistemului bancar romanesc:
1. Puncte tari: implementare Basel II; implementare reglementari compatibile UE;
supraveghere bancara orientate pe profil de risc al bancilor in loc de conformitate;
2.

extindere teritoriala banci.

Puncte slabe: restrictii la creditarea in valuta, efecte negative asupra planului de afaceri;
limitarea creditelor de consum prin masuri administrative aplicabile doar bancilor;
nereglementarea institutiilor ce actioneaza pe piata creditului determina concurenta

neloiala fata de banci; risc operational crescut.

3. Oportunitati: piata de retail inca neacoperita si cu potential f mare; grad de bancarizare
redus;
4. Amenintari: concurenta neloiala inst financiare nereglementate; restrictionare credit
valuta.
5. Perspective: restructurarea portofoliilor bancare, recapitularizarea bancilor, provatizarea
bancilor, consolidarea sistemului bancar.

In ultimul deceniu, dezvoltarea pietelor financiare si globalizarea fluxurilor financiare au

influentat activitatea bancilor care au facut eforturi pentru a se adapta noilor conditii. Progresul
tehnic si tehnologic, actualul proces de dereglementare au creat noi posibilitati investitionale pe
pietele monetare si financiare si de aceea a accelerat concurenta intre banci si societatile
financiare nebancare.
In prezent, se manifesta tendinta accentuarii interdependentei dintre piata monetara si cea
financiara astfel: daca traditional, piata monetara a fost a lichiditatii, iar piata financiara o piata a
investitiilor pe temen mediu si lung, tendintele moderne evidentiaza o crestere a caracterului
lichid al titlurilor negociate pe piata financiara si aparitia unor forme noi de titluri negociate pe
piata monetara.
Dezvoltarea pietelor financiare si diversificarea instrumentelor financiare au marit
posibilitatiile de acces la fonduri pentru banci, astfel bancile au intrat si pe piata de capital la
concurenta cu societatile de valori mobiliare, de asigurari , fonduri mutuale, fonduri de pensii.
Bancile au trebuit sa initieze si sa dezvolte noi produse si servicii, sa foloseasca instrumente si
tehnici specifice noilor piete pentru a putea face fata concurentei.
Noile activitati care se bazeaza pe utilizarea informatiei in timp real, cum ar fi tranzactiile
de pe pietele financiare si generarea de venituri prin cominisioane, reprezinta surse importante
pentru profitabilitatea unei banci. Nevoia de produse si servicii noi pentru activitatea profitabila
intr-un mediu international caracterizat printr-o concurenta acerba a dus la aparitia unor
instrumente financiare noi cum sunt cele numite elemente inafara bilantului. In aceasta
categorie, intra angajamentele in favoarea altor banci sau in favoarea clientelei. (cautiuni, avaluri
si garantii acordate altori banci sau clientilor) Toate aceste elemente nu sunt considerate active
sau pasive in cadrul bilantului cu toate ca pot aduce profitabilitate sporita, instrumentele finaciare
maresc riscurile gestiunii bancare. In special instrumentele derivate sunt foarte riscante,
necesitand masuri suplimentare de control si administrare a riscului.
La nivelul unei banci, managementul activelor si pasivelor, precum si managementul
riscului au o importanta deosebita. Pe plan international, responsabilitatea privind mentinerea
sub control al riscurilor activelor bancilor pe pietele financiare a fost redefinita ca un parteneriat
intre instrumentele de reglementare si cei care actioneaza efectiv pe aceste piete.
In ultimii ani, pe plan mondial, la nivel macroeconomic, a aparut conceptul de
guvernanta (mod de guvernare) care se refera la modul in care un guvern isi indeplineste
responsabilitatile. Pornind de la conceptul de guvernanta la nivel macroeconomic, a aparut
notiunea de guvernanta coorporativa.( mod de administrare a firmelor). In activitatea firmelor,

pe piata financiara guvernanta coorporativa se transforma in bank gouvernance in sensul

administrarii eficiente a bancilor. Acest parteneriat se compune din :
Autoritatea de reglementare a activitatii bancare ( aceste institutii au rol de a facilita
prin reglementarile adoptate, diminuarea riscurilor prin stabilirea limitarii expunerii la
risc si a alor parametrii utili in administrarea riscurilor) Autoritatile de reglementare pot
opta pentru una din urmatoarele abordari in stabilirea sistemului de reglementare pentru
activitatea bancara :
a) Abordarea normativa care ii poate limita obiectivele activitatii unei institutii financiare.
b) Abordarea orientata catre piete care se bazeaza pe faptul ca pietele mature sunt
capabile sa se autoregleze in gestiunea riscurilor financiare. De aceea, este bine ca
activitatea pe aceste piete sa fie lasata sa se desfasoare liber. In pratica, mausrile de
reglementare reprezinta o combinatie intre aceste abordari.
In administrarea riscurilor bancare, responsabilitatile institutiilor de reglementare constau
in: Imbunatatirea controlului la intrarea in sistem; Constituirea unui set de standarde si conditii
ce trebuie indeplinite de actionari; Stabilirea unor linii directoare privind administrarea riscului;
Autoritatea de supraveghere- Principala responsabilitate a institutiilor de supraveghere
este monitorizarea modului in care bancile realizeaza gestionarea riscurilor in
conformitate cu reglementarile in vigoare in vederea evitatii falimentelor bancare si a
riscului sistemic. Inafara de monitorizare, autoritatea de supraveghere bancara trebuie sa
intervina de cate ori este necesar pentru intarirea activitatii de administrare a riscurilor de

catre banci.
Actionarii - Au rol foarte important in parteneriat, pentru administrarea eficace a
bancilor in contextul gestionarii corecte a riscurilor.Din punctul de vedere al autoritatii
de reglementare si supraveghere bancara trebuie sa aiba un actionar principal (strategic)
care detine un procent mai mare din totalul de actiuni. (pe plan mondial circa 10-15%)
De asemenea, eliberarea licentei este conditia de indeplinire a unor criterii prealabile
care sa asigure clientela ca actionariatul este in masura si doreste sa-si indeplineasca

responsabilitatile care ii revin.

Consiliul de administratie- Poarta responsabilitatea finala pentru intreaga activitatea a
bancii. Cele mai importante responsabilitati ale Consiliului de administratie in
gestionarea riscului sunt: Formularea politicilor in domeniul gestionarii normelor;
Stabilirea si aprobarea structurilor bancii; Aprobarea plafoanelor privind riscurile

acceptabile; Controale periodice pentru verificarea respectarii plafoanelor si limitelor de

risc; Stabilirea continului si perioadei raporturilor; Evaluarea anuala a managentului

executiv.
Managerul executiv -

Poarta responsabilitatea pentru operatiunile si tranzactiile

incheiate de banca, precum si de implementarea politicilor de gestionare a riscului.

Responsabilitatile managerului executiv pot fi sintetizate astfel: Implementarea
stategiei aprobate de consiliul de administratie; Elaborarea de norme si standarde privind
operatiunile bancare; Efectuarea controalelor privind incadrarea in plafoane si limitele de
risc; Se asigura ca auditul intern evalueaza incadrarea in limitele de risc a operatiunilor
bancare.

IMPACTUL IMPLEMENTARII ACORSURILOR BASEL ASUPRA SECTORULUI BANCAR

Problema supravegherii bancare internationale s-a pus ca urmare a crizelor bancare din
anii70 in Germania si Anglia care au avuto rezonanta internationala. Cooperarea in acest
domeniu s-a materializat prin constituirea la Basel in 1974 a Comitetului de la Basel privind
supravegherea bancara pe langa Banca Internationala de Reglementare.

Una dintre preocuparile Comitelului de la Basel este ca documentele sale sa aiba

aplicabilitate universala.Cele 2 mari domenii asupra carora Comitetul si-a focalizat atentia au
fost stabilirea unor principii generale de supraveghere a sediilor bancare din strainatate si
adoptarea unor cerinte minime de capital pentru bancile active pe plan international,
Uniformizarea cerintelor minime de capital a fost necesara ca urmare a faptului ca bancile se
implicau in activitati tot mai riscante din dorinta de a obtine profituri cat mai mari care nu se
corelau insa cu fondurile proprii de care dispuneau astfel, pentru a se preintampina
destabilizarea, sistemului bancar international si a se crea conditii de concurenta uniforme pentru
toate bancile active pe plan international in iulie 1988 Comitetul de la Basel a publicat un raport
privind masurarea capitalului si standardele de capital, cunoscut sub numele de Acordul de la
Basel din 1988.
Acest acord reglementa modul de calcul pt. capitalul minim ce trebuie detinut de o banca
pt. a putea acoperi eventualele pierderi provenite din riscul de credit. Ulterior, in 1996, acordul
de la Basel a fost extins pt. a include si necesarul de capital, pt. acoperirea riscului de piata.
Desi, initial principiile acordului de la Basel se refereau la bancile active pe plan
international,ulterior acestea s-au extins si pe plan intern, in prezent aflandu-se la baza stabilirii
cerintelor minime de capital in peste 100 de tari, inclusiv Romania.
In mod sintetic, acordul de la Basel 1988 prevedea stabilirea corelatiilor intre riscurile
asumate de banci si fondurile proprii de care dispuneau, sub forma unui indicator de aducere a
capitalului care nu trebuie sa fie mai mic de 8%.

Desi acordul de la Basel din 1988 a avut o

contributie majora in imbunatatirea capitalizarii bancilor active pe plan international, totusi de la

adoptarea sa a facut obiectul mai multor critici.
BASEL 1 reprezinta un cadru insuficient de flexibil pt. a surprinde intreg spectrul
profilului de risc al institutiilor de credit, deoarece: Utilizeaza un numar relativ restrans al
ponderilor de risc de credit; Nu bonifica diversificarea plasamentelor; Instrumentele de
diminuare a riscului de credit sunt insuficient de dezvoltate ( nu se recunosc ca diminuatoare de
risc de cerdit garantiilor oferite de administratii locale, regionale, entitati din sectorul public sau
alte entitati cu rating ridicat).

BASEL 2 Avand in vedere limitarile primului acord Basel 1, Comitetul a luat masuri
pentru adoptarea unor noi scheme de adecvare a capitalului, astfel ca in iunie 2004 a fost data
publicitatii forma finala a unui nou acord cunoscut sub denumirea de BASEL 2. Noul acord de
capital are o structura complexa, bazata pe 3 piloni:
a) PILON 1- cerinte minime de capital; supravegherea adecvarii capitalului;
disciplina de piata; PILONUL 1 se bazeaza pe o abordare cantitativa a cerintelor

prudentiale. Acest pilon include cerintele de capital,reguli flexibile si avansate de

determinare a cerintelor minime pentru riscul de credit, de piata si cel operational. Astfel
pentru fiecare tip de risc exista mai multe abordari in functie de metoda de implementare.
Pt : 1.Riscul de credit- Abordarea standardizata, este elementul de legatura cu Basel 1
pentru ca pastreaza metodologia de stabilire a cerintelor privind fondurile proprii prin
utilizarea coeficientilor de risc de credit si a instrumentelor de determinare a riscului de
credit. Fata de primul acord de capital au fost aduse urmatoarele imbunatatiri: gama
ponderilor de risc de credit z fost imbunatatita prin cresterea numarului de categorii de la
4 la 8; au fost diversificate instrumentele de diminuare a riscului de credit prin
recunoasterea ca diminuatoare de risc de credit a garantiilor oferite de administratiile
locale si regionale.
Abordarea bazata pe modele interne:

Presupune

determinarea

posibilitatilor de nerambursare, a pierderilor datorate nerambursarii si a expunerii la

riscul de nerambursare. Probabilitatea de nerambursare reprezinta probabilitatea ca un
debitor sa nu-si achite obligatia de plata intr-un anumit interval de timp( 1 an pt basel 2);
Pierderea datorata nerambursarii( LGG) reprezinta valoarea creantelor pe care banca
urmeaza sa nu le recupereze. Ea reprezinta pierderea asteptata dupa ce un credit a intrat in
default. Expunerea la riscul de nerambursare reprezinta expunerea bancii fata de un
anumit client in momentul defaultului si include dobanda acumulata pana in acel moment
precum si orice comosion neachitat.
2.Riscul operational - Includerea riscului operational in calculul necesarului de capital,
reprezinta un element de naoutate in cadrul acordului Basel 2 , astfel necesarul de capital se
poate calcula in functie de abordarea folosita in mod diferit.Pentru medoda indicatorului de baza,
determinarea necesarului de capital se face prin aplicarea unui procent de 15% asupra venitului

mediu realizat in ultimii 3 ani. Metoda standarzidata presupune descompunerea operatiunilor

bancii pe tipuri si subtipuri de activ pentru aplicarea unor procente cuprinde intre 12-18%.
Metoda evaluarii avansate permite folosirea de metode interne in evaluarea necesarului de
capital.
3.Riscul de piata

Metodele de calcul a necesarului de capital a riscului de piata sunt

foarte putin diferite de cele ale acordului Basel 1. Pentru abordarea standard au fost incluse
derivativele de credit si unitatile organismelor de plasament colectiv. Pentru abordarea bazata pe
modele interne, a aparut ca element de noutate obligativitatea includerii unitatilor organismelor
financiare si au fost pastrate cerintele de capital pentru riscul valutar si cel de marfa.
b) PILON 2- Supraveghrea adecvarii capitalului are rolul de a accentua activitatea
autoritatilor de supraveghere. Pe langa cerintele de capital impuse bancilor, Basel 2
prevede 4 principii foarte importante: sa joace un rol activ in evaluarea procedurilor
interne ale bancilor; verificarea procedurilor interne privind managementul riscului de
Autoritatea de Supraveghere; posibilitatea impunerii cerintei ca institutiile de credit sa
mentina capital in exces fata de nivelul minim indicat de Pilonul 1; implementarea
unor mecanisme de interventie timpurie.
c) PILON 3Sustine prevederile primului si ceui de-al doilea pilon prin introducerea
cerintei de raportare catre autoritatea de supraveghere si catre public a detaliilor
referitoare la: Structura actionariatului; Expunerile la risc; Adecvarea capitalului la
profitul de risc( structura fondurilor proprii si metodologia de calcul a cerintelor de
capital). Printre cele mai importante elemente de noutate aduse de Basel 2 se numara
introducerea in calculul indicatorului de adecvare a capitalului, a riscului de credit prin
metode bazate pe ratinguri interne.
ACORDUL BASEL 3- Ca urmare a crizei financiare globale care a dezvaluit slabiciunile
acordului Basel 2 , la sfarsitul anului 2009, expertii comitetului de la Basel au initiat un set de
masuri cuprinzatoare de reforma cu scopul de a imbunatati reglementarea, supravegherea si
gestionarea riscurilor in sistemul bancar.Aceste reforme denumite Basel 3 isi propun: Sa conduca
la o crestere a capacitatii sistemului bancar de a absolvi socurile provocate de eventualele
probleme economice; Sa impuna bancilor o transparenta sporita; Sa imbunatateasca

managementul riscurilor si guvernanta corporativa. In decembrie 2009, grupul guvernatorilor

bancilor centrale au stabilit cadrul general al Basel 3. Acesta include:
1). Cresterea calitatii, consistentei si transparentei elementelor cuprinse in capitalurile
proprii;
2). Introducerea unui raport de parghie ca o masura suplimentara care va actiona ca o limita
pentru modelele bazate pe risc. Acest raport va reprezenta un model simplu usor de inteles care
va verifica rezultatele obtinute prin modelele interne bazate pe risc.;
3). Introducerea unui standard minim de lichiditate la nivel mondial inclusiv o cerinta de
lichiditate pe termen lung;
4). Introducerea unor reglementari pt. rezervele de capital anticiclice peste cerintele minime.
Acestea vor include masuri de conservare a capitalului precum si restrictii privind distribuirea
profiturilor.
5).emiterea de recomandari pt. a reduce riscul sistemic asociat cu dificultati majore ale
bancilor transfrontaliere.;
6).evaluarea necesitatii impunerii unei suprataxe asupra capitalului pt a atenua riscul indus de
bancile cu importanta sistemica. In 2010 septembrie, grupul guvernatorilor bancilor centrale au
anuntat reforme importante ale acordului referitoare la cerintele de capital incluzand:
a).cerinta minima de capital pt. capitalul social( actiuni ordinare) va creste de la 2% la 4,5%.
Aceasta va fi introdusa treptat pana la 1 ianuarie 2015.
b).rezerva pt. conservarea capitalului peste cerintele minime reglementate a fost calibrata la
2,5% si trebuie sa fie indeplinite cu actiuni ordinare.
c). un tampon anticiclic intre 0%-2.5% din actiunile ordinare comune sau din alte elemente
de capital care asigura absorbtia totala a pierderilor.
d).aceste cerinte de capital sunt completate de introducerea unui raport de parghie
e).bancile importante sistemic trebuie sa aiba capacitatea de absorbtie a pierderilor peste
standardele mentionate.

ARANJAMENTE TRANZITORII REFERITOARE LA BASEL 3:

1). Cerinta minima de capital social va fi introducerea treptata intre 1 ian 2013-1 ian 2015.de la 1
ian 2014, cerinta minima de capital social va fi de 4% iar cerinta de capital de nivel 1 va fi de
5,5%, urmand ca de la 1 ian 2015 cele 2 cerinte sa fie de 4,5% respectiv 6%.
2). Ajustarile de reglementare, inclusiv sumele mai mari de limita de 15% pentru investitiile in
institutiile financiare, dreptul de ipoteca si impozitul amanat vor fi deduse in totalitate din
capitalul social pana la 1 ian 2018.
3). Cerinta de capital de conservare va fi introdusa intre 1 ian 2016 si 31 decembrie 2018 si va
reprezenta la inceput 0,625% din activele ponderate la risc.( de la 1 ian 2016) urmand sa creasca
in fiecare an pentru a ajunge la 2,5% din activele ponderate la risc la 1 ian 2019. Tarile care
inregistreaza cresteri excesive ale creditelor trebuie sa ia in considerare accelerarea creerii
rezervelor de conservare si a tampoanelor anticiclice. Aranjamentele tranzitorii pt. raportul de
parghie stabilesc o perioada de monitorizare intre 1 ian 2011-dec 2012, o perioada de test intre 1
ian 2013- 1 ian 2017, in urma rezultatelor obtinute in perioada de test, in anul 2017 se vor face
ajustari urmand ca cerinta sa fie aplicata la 1 ian. 2018.
Basel 3 propune reforme atat la nivel microprudential pt. a creste rezistanta institutiilor
individuale cat si la nivel macroprudential in scopul evitarii aparitiei unor riscuri sistemice in
sectorul bancar. Precum si pentru a evita sau cel putin tempera amplificarea prociclica a acestor
riscuri de-a lungul timpului. Aceste abordari sunt complementate intrucat o mai mare rezistenta
la nivel individual reduce riscul aparitiei unor socuri in cadrul sistemului.

Cap 2: Banca centrala:

Evolutia monetara a tarilor dezvoltate a dus la formarea unor modalitati de realizare a sistemului
bancar cu o unica autoritate monetara:Banca Centrala: Trecerea la sistemul monetar bancar bazat
pe un etalon( aur sau putere de cumparare); Constituirea autoritatii monetare independente:
control asupra pol. Monetare; Constituirea in baza unor reglementari legislative, formarea

explicita a obiectivelor politicii monetare. In Ro, BC acorda imprumuturi pe termen scurt

trezoreriei statului, spre deosebire de majoritatea statelor democratice, nu participa la subscrierea
titlurilor datoriei publice.
Functiile BC:

Fct de centru al politicii monetare: necesitatea finantarii Trezoreriei Statului,

mentinand puterea de cumparare a banilor, o crestere economica neinflationista si

echilibrul financiar al pietelor financiare ordonate.

Fct de emisiune monetara: subscrie orice imprumut solicitat de stat, datorita

neincrederii guvernelor in banii de hartie care genereaza inflatie;

Fct de creditare a economiei natioanale: prin intermediul bancilor com, care se
refinanteaza de la BC prin: rescontare, avansuri de Lombard, contracte de rascump,linii
de credit etc. astfel, BC indeplinese rolul de creditor in ultima instant al eco nationale,

actionanad in scopul supravegherii lichiditatii economice;

Fct de Banca Bancilor: BC reglementeaza administrative functionarea celorlalte banci,
gestioneaza disponibilitatile lichide , asigura derularea normal a partilor intre bancile

com.
Fct de centru valutar: sustine cursul si stabileste puterea de cumparare a mon nationale,

pemplan intern + extern.

Fct bancara a statului: finanteaza cheltuielile publice, deschide linii de credit pentru a

asigura flexibilitatea gestiunii bancare curente.

Fct de reprezentant al statului in relatiile fin internalionale.

Instrumentele politicii monetare:

Mecanismul rezervelor minime obligatorii: obligatia legala a bancilor com de a constitii
depozite , in mon natioanala, la banca central=>transfer de resurse de la bancile com-BC. Daca
nu se contituie la timp, BC aplica penalitati (0.1%-36.5%). Remunerarea se face prin : reserve
reremunerate, reserve renumerate de deposit pt creditarea statului, reserve mixte.

Mecanismul de refinantare: rate reale ale dob la depozitele extrase de banci sunt positive=>
echilibru financiar, resursele atrase sunt in masura sa acopere cererea de credit. Ratele reale ale
dob la depozitele extrase de banci sunt negative => disfunctionalitati in econimie. Grija BC este
de a imoune o rata nominal a dob de refin> rata inflatiei.
Titlurile fin emise de guvern: certificate de trezorerie, bonuri de tezorie, obligatiuni de stat.
Operatiunile pe piata libera:
BC poate reglementa urm mecanisme de refin:
o Plafonul de credit: credite pt banci pe perioade prestabilita, pana la un plafon fix, fara
garantii.;
o Linia de credit: pe perioada determinate, rata dob fiind stabilita de BC; Creditul de
licitatie: pe perioada predeterminata, hartii de valoare acceptate de BC.
o Creditul structural: o banca este autorizata de BC sa preleveze succesiv o suma dintr-un
cont deschis la BC pana la un nivel si interval de timp prestabilit.
o Creditul pe termen fix: se acorda doar in ultima instant, in cazuri deosebite, cu r dob
penalizatoare.
o Creditul special: forma exceptionala de refin acordata de BC bancilor aflate in criza pe o
durata predeterminata.
o Creditul Lombard: forma de refin speciala acordata peste noapte bancilor pentru
o

asigurarea platilor zilnice ale acestora, reprezentat de soldul debitor.

Rescontarea reprezinta operatiunea de achizitionare de catre BC, de la bancile com, a
efectelor de comert deja scontate, la vedere sau inainate de scadenta.

Mecanismul cursului valutar:

o Convertibilitate interna: insusirea unei monede de a fi preschimbata pe alta, pe teritoriu
delimitat al tarii de origine;
o Convertibilitatea externa: presupune conditii economice, financiare si organizatorice
( potential economic ridicat, alinierea productivitatii muncii la nivel mondial, echilibru
general economic, curs unic al mon nationale, reserve de aur suficiente, masuri
organizatorice eficiente), acceptarea conditiilor in statutul FMI.
o Tipuri de cursuri valutare: Cursul punctelor aur :aur-moneda, aur-lingouri; Cursuri
fixe: in urma acordurilor Bretton Woods,escart +/-25%.; Cursuri floatante; Curs
official:stabilit unilateral de autoritatea monetara; Cursul de piata: se formeaza in functie

de cererea si oferta de valute, exprima raportul real de valoare dintre monedele

comparate.
o Operatiuni pe piata valutara: Speculatia valutara: vanzare-cump in scopul de a obtine
un castig;
o Arbitraj valutar: realizarea unui castig din tranzactii folosind diferente de curs valutar;
o Interventia BC: cumparari sau vanzari massive de valuta, in scopul mentinerii cursului
valutar al mon nationale.

Cap 3: Planul contabil bancar:

Principiile contabiltatii bancare:
Principiul prudentei: evitarea riscurilor de transfer in viitor a incertitudinilor din
prezent.;
Principiul permanentelor metodelor: compatibilitatea in timp a info contabile;
Principiul continuitatii activitatii: banca isi continua normal activitatea intr-un viitor
previzibil;
Principiul independentei ex: delimitarea in timp a ven si a ch aferente activitatii
bancare pe masura angajarii la rezultatul ex.
Princ intangibilitatii bilantului: bilantul de deschidere este egal cu bilantul de inchidere
al ex anterior.
Princ necompensarii: elem de active si pasiv trebuie evaluate separat in contabilitate.
Princ nominalismului sau costului istoric: un active sau pasiv intrat in patrimoniu a
fost inregistrat in contabilitate si trebuie mentinut .
Princ suprematiei reapitatii asupra aparentei: aspectul eco-fin e privilegiat fata de asp
juridic.
Princ regularitatii, sinceritatii si imaginii fidele;
Princ pragului de importanta semnificativa: toate info importante trebuie sa figureze
in documentele communicate tertilor.
Cheltuieli curente: Cheltuieli cu exploatare bancara, cu personalul, cu material, cu
amortizarile privind imobilizarile necorporale si corporale, cu pierderi din creante
nerecuperabile si cu proizioanele.
Venituri curente: venituri din activitatea de exploatare bancara, vnituri din exploatare,
venituri din provizioane si recuperari de creante comerciale.
Bilantul bancar: Active=Valoare neta + Datorii.

Planul de conturi cuprinde 8 clase de conturi: 1.Op de trezorerie si op interbancare:

excedentare=> resursele> utilizarile; deficitara invers; 2.Op cu clientela; 3.Op cu titluri si op
diverse; 4.Valori imobilizate 5.Capitaluri proprii, assimilate si provizionate; 6.Cheltuieli;
7.Venituri; 9.Op in afara bilantului.
Structuri de pasiv si activ ale unei societati bancare: Bilantu activului si pasivului bancar
cuprind:

Operatiuni de trezorerie si interbancare

interbancare
Op. cu clientela
Op.cu titluri si op diverse
Valori imobilizate

Operatiuni de trezorerie si
Op. cu clientela
Op.cu titluri si op diverse
capitaluri proprii assimilate si provizioane

Aspecte specifice: Raportul dintre totalul bilantier si marimea capitalului bancar =5-8%. Bancile
sunt caracterizate prin active fixe reduse, imobilizari atingand aprox 10%. Pasivele bancare sunt
reprezentate pe scara larga de resurse pe termen scurt.
Pornind de la notiunea de patrimoniu, bilantul oricarei societati bancare reprez. o " fotografie" la
un moment dat a structurilor de activ si de pasiv ale societatii respective.
Activul si pasivul patrimonial pot fi analizate in dubla ipostaza:
A. Activul patrimonial reprez totalitatea bunurilor economico-financiare de care dispune un
agent economic la un moment dat, iar pasivul reprezinta totalitatea resurselor financiare care au
stat la baza constituirii acestor bunuri.
B.pasivul reprezinta obligatiile pe care un agent economic le are la un moment dat, iar activul
patrimonial este o resursa cu ajutorul careia se pot rambursa la scadenta obligatiile din pasiv.
Activul patrimonial se poate clasifica in functie de valorificare si lichiditate.
Valorificarea reprez modul in care activele isi transmit valoarea in bunurile nou create sau in
serviciile prestate. Unele active isi transmit valoarea intr-un termen mai indelungat, de obicei mai
mare de un an. Acestea mai poarta denumirea de active fixe si sunt caracterizate prin amortizare (
reprez valoarea transmisa bunului nou creat intr-o anumita perioada de timp). Alte active isi
transmit valoare intr-un termen mai scurt, intr-un singur ciclu de productie si se numesc active
circulante sau active curente.

Lichiditatea reprezinta capacitatea activelor de a se transforma in bani. Cu cat un activ se

transforma mai usor in bani cu atat ele este mai lichid, iar activele circulante sunt mai lichide
decat cele fixe. Cele mai lichide active sunt reprez de resursele monetare definite in conturile
curente si in caserie. Pasivul patrimonial de poate clasifica in functie de modul de provenienta a
surselor si in functie de exigibilitate:
- In functie de modul de provenienta resursele pot fi proprii( capital social, rezerve si
provizioane) si atrase ( datorii, imprumuturi si credite)
- exigibilitatea reprez termenul de scadenta al resurselor. Unele resurse pota avea un termen de
rambursare indelungat( capital social, rezerve, imprumuturi pe termen lung), altele pe termen
apropiat (dat comercile, fiscale, salariale, credite si imprumuturi pe tm scurt). Pentru soc bancare
corelarea lichiditatii activelor cu exigibilitatea resurselor este de mare importanta. Intre lich si
profitabilitate exista un raport invers proportional: Cu cat firma detine la un moment dat mai
multe active lichide fara a le investii pentru in rezultat fin ulterior cu atat profitabilitatea firmei
este mai redusa. Raportul dintre lichiditate si profitab este arbitrat de risc: cu cat lich este mai
mare cu atat profitab scade, dar riscul de a nu rambursa la timp datoriile curente este mai
mic(risc de lich redus); daca lich este redusa, profitab poate fi mare, dar riscul de lich
creste..Admin activelor si pasivelor se bazeaza pe diferenta neta dintr dobanda obtinuta prin
plasarea capitalului si dobanda platita pentru atragerea capitalului raportat la totalul activelor
aducatoare/purtatoare de venituri.acest ind poarta den de marja neta de dobanda.
Activitatea unei banci incepe intotdeauna atragerea de resurse regasite pe partea de pasiv a
bilantului:
-resurse proprii. - Resursele proprii determina pentru o banca riscul maxim pe care aceasta si-l
poate asuma in angajarea resurselor sale. Reprezinta garantia solvabilitatii; . Desi nu se plateste
dobanda, folosirea acestora nu se face fara a suporta costuri. Aceste costuri sunt reprezentate prin
dividendele platite actionarilor bancii
Fondurile proprii ale unei banci sunt formate din urmat categ de capital : capital propriu si
capital suplimentar.
Capitalul propriu/de baza cuprinde capital initial si fondul pentru riscuri bancare generale.
Capitalul initial al soc bancare cuprinde: a) capital social, B) prime legate de capital, C) rezerva
legata ;D)rezervele statutare, E) rzervele indisponibile aferente actionarilor proprii rascumparate;

F)alte rezerve ;G) rez rportat pozititv auditat; H) rez net al exercitiului financiar curent
reprezentat profitul.
Capitalul suplimentar are in structura sa urmat elemente: A)rez generala pentru riscul de crdit; B)
rez din reevaluarea patrimoniului; C)imprumuturile subordonate; D)datoria subordonata; E)val
nominala a actiunilor preferentiale cumulative pe durata determinata;
-Resurse atrase- Operatiunile bancare se bazeaza in principiu pe resursele atrase fapt pentru
care bancile ofera clientilor o bama larga de instrumente de economisire in functie de perioada de
constituire a depozitelor, structura si veniturile populatiei, concurenta existenta pe piata
interbancara, factori conomici.
Resursele atrase reprezinta disponibilitatiile in lei si valuta aflate in conturile curente sau in
conturile de depozit ale clientilor. Pentru atragerea acestor resurse, banca plateste un cost care
se numeste dobanda pasiva.
Clientii unei banci: Clientilor nebancari, bancile le deschid mai multe tipuri de conturi:
A. Conturi curente:acele conturi prin care clientii deruleaza toate incasarile si platile curente si
ca atare soldul lor este imprevizibil de la o zi la alta. Pentru disponibilitatile aflate in aceste
conturi banca ofera de obicei o rata mica a dobanzii, acestea reprezentand o sursa de fonduri cu
cost redus pentru banca in conditiile in care aceasta poate anticipa pe baze statistice evolutia
soldului.
B. Depozite la termen si conturi de economii. Conturile de depozit pe dif termene se deschid
de catre titularii de cont in scopul fructificarii economiilor lor si nu se pot plati inainte de
scurgerea unui anumit interval de timp. Potrivit intelegerii dintre banca si client, suma constituita
ca depozit la termen nu poate fi retrasa pana la expirarea termenului decat sub sanctiunea
pierderii unei parti din dobanda aferenta.
Astfel de depozite asigura bancii resurse stabile, fapt pentru care bancile, deobicei, bonifica o
rata a domanzii mai mare cu cat termenele de const a depozitelor sunt mai mari. Sumele din
aceste conturi sunt plasate de catre banca prin acordarea de credite pe perioade de timp corelate
cu termenele de constituire a acestor depozite.
O alta carac importanta a depoz la termen este ca acestea pot fi utilizate drept garantie pentru
operatiunile de asumare de risc in numele si pentru contul clientilor prin angajamente de

plata(emiterea de scrisori de garantie, deschideri sau confirmari de acreditive, avalizari de efecte

de comert) in astfel de cazuri ele poarta den de depozite colaterale. Pot fi asimilate conturile de
depozite la termen, asa cum sunt cunoscute in practica bancara internationala: Conturile pentru
conventii de rascumparare.
Conv de rascumparare reprez o modalitate menita sa valorifice portofoliul de titluri al unei banci
prin incheierea unui acord intre aceasta si client( persoana juridica) prin care banca vinde
clientului titluri de valoare cu angajamentul de rascumparare la o data ulterioara si la acelasi pret
plus dobanda aferenta.
Conturile ATS presupun mentirea in cont al unui depozit minim, fara dobanda, sau cu o
dobanda foarte mica destinat platilor curente in timp ce sumele incasate care depasesc un anumit
plafon sunt virate automat intr-un cont de economii in regim de dobanda la termen
C. Certificatele de depozit. Cert de depozit emise de banci in valori diferite au o gama larga a
scadentelor si o rata a dobanzii bonificata in functie de nivelul se viata al ratei dobanzii.
Emisiunile de certificate de depozit sunt folosite de banci in vederea atragerii unor fonduri foarte
usor de controlat in sensul ca se cunoaste cu destula precizie care sunt costurile aferente atragerii
de fonduri indiferent de evolutia ulterioara a ratei dobanzii. Certificatele de depozit prezinta
avantaje pentru cumparator : lichiditatea(pot fi oricand trans in numerar) si negociabilitatea( pot
fi vandute si cumparate oricand pana la data scadenta).

Clientilor bancari, societatile bancare le deschid urmatoarele tipuri de conturi:

A. Conturile curente loro. Conturile loro reprezinta conturile curente deschide de o banca in
evidentele sale pe numele altei banci. In cazul in care o banca deruleaza un volum mare de
operatiuni intr-o anumita moneda sau intr-o anumita tara aceasta va deschide la una sau mai
multe din bancile sale corespondente conturi loro. Resursele la dispozitia bancii aflate in
conturile loro ale bancii au aceleasi caracteristici ca si cele aflate in conturile curente ale
clientelei nebancare. Activitatea bancara curenta, atat la nivel national, cat si international, se
bazeaza pe reteaua de corespondenti bancari creata de fiecare banca.
B. Depozite interbancare atrase. Depozitele atrase de la banci reprez resurse pe termen scurt
care variaza de regula intre o zi si un an si apar ca efect al reciprocitatii in relatiile de decontare
dintre banci pe piata interbancara. Depozitele atrase de la banci reprezinta principala modalitate

de complecare a resurselor unei banci pe termen scurt. Volumul depozitelor atrase de la banci
precum si termenele acestora ofera o imagine concludenta privind bonitatea acelei banci pe piata
interbancara locala sau internationala dupa caz. Imprumuturile de la alte banci comerciale reprez
surse stabile pentru banci, relativ ieftine, dar accesul acestora la astfel de fonduri este conditionat
de bonitatea bancii, iar in unele cazuri de prezentarea unor garantii.
Activele unei banci reflecta modul in care au fost plasate resursele, in principal urmatoarele
categorii, in ordinea descresterii lichiditatii acestora:
1. Numerarul aflat in casieria bancii-In vederea efectuarii operatiunilor de incasari si plati,
bancile trebuie sa pastreze o anumita cantitate de numerar in casierie. Numerarul aflat in casierie
nu aduce bancii niciun venit, insa asigura acesteia capacitatea de a-si onora platile fata de clienti.
Interesul bancilor este ca fondurile sub forma numerarului din casierie sa fie cat mai mici, atat
cat este necesar, surplusul de numerar fiind contraproductiv mai ales tinand seama de costul mare
al oportunitatii plasarii in alte active purtatoare de venituri. Nevoia de numerar se poate aprecia
de catre banci, in functie de datele statistice adunate de-a lungul timpului.
2. 2. Disponibilitatile in lei si valuta aflate in cont curent la BNR sub forma rezervei
minime obligatorii ( RMO ):

Rezerva minima obligatorie reprezinta un instrument de

politica monetara al carui rol este asigurarea de catre banca a unor resurse minime lichide,
necesare satisfacerii obligatiilor de plata ale clientilor sai la un moment dat. Modul de
determinare al rezervei minime obligatorii are la baza in principal volumul depozitelor clientilor
nebancari. Pentru rezervele minime obligatorii, BNR bonifica dobanzi mai mici decat dobanda
de piata, iar pentru surplusul de fonduri fata de RMO, bancile comerciale nu primesc dobanda.
3. Disponibilitatile aflate in conturile NOSTRO : Conturile NOSTRO reprezinta
conturile curente deschise de o banca in evidentele altei banci, ca urmare a stabilirii unor relatii
de corespondent. Dupa cum am mentionat la conturile LORO, in scopul efectuarii operatiunilor
de incasari si plati in numele clientilor sai, o banca deschide la unele din bancile sale
corespondente, conturi curente. Scopul acestor conturi este de a fructifica excesul de lichiditate
la un moment dat, bancile actioneaza pe piata interbancara prin plasarea acestor fonduri sub
forma depozitelor la vedere sau la termen, in baza unor aranjamente de cont curent prin care se
pot stabili si unele facilitati pe care o banca le acorda celeilalte banci. Intrucat disponibilitatile
din conturile NOSTRO sunt remunerate cu dobanzi mici, in unele cazuri nici nu se bonifica

dobanda este necesar ca soldurile acestora sa fie tinute sub control zilnic, coreland volumul de
operatiuni cu plasarea surplusurilor in depozite interbancare. Totodata trebuie precizat ca se pot
inregistra pierderi daca printr-o administrare defectuasa a acestor active se ordona plati peste
disponibilul din aceste conturi ( cazul in care se opereaza pe sold debitor - overdraft).
4. Depozite interbancare plasate - reprezinta plasamnete pe termen scurt remunerate la nivelul
pietei si utilizate pentru fructificarea temporara a conturilor disponibile. Spre deosebire de
depozitele interbancare plasate, dobanzile la creditele acordate bancilor sunt mai mari datorita in
principal termenelor mai mari pe care sunt acordate.
5. Credite acordate clientilor nebancari: Tipurile, termenii si conditiile acordarii de
credite bancare pe termen scurt, mediu si lung depind in principal de imprejurarile si necesitatile
clientilor. Plasamentele unei banci in credite acordate clientelei nebancare prezinta un grad de
risc ridicat, dar si o remunerare superioara tuturor celorlalte plasamente.

Cateva dintre

categoriile cele mai importante de credite acordate de banci: a) Creditele de trezorerie destinate acoperirii necesarului de lichiditati privind activitatea curenta a clientilor sunt acordate
pe termen scurt ( max 1 an ) si pot imbraca diverse forme: - avans in cont current ; - linia de
credit sau facilitatea de overdraft; - credite revolving; - credite pentru importuri; - credite
special; - credite de scont; - credite pentru finantarea stocurilor, etc. b) Credite pe termen
mediu si lung - sunt destinate in general procurarii de echipamente sau bunuri imobiliare
acoperirii nevoilor derminate de operatiuni de export si finantarea investitiilor.
6. Titluri de valoare- Bancile pot alege posibilitatea plasarii fondurilor in titluri de valoare
datorita veniturilor pe care acestea le aduc, precum si usurintei cu care acestea pot fi transformate
in lichiditati pe piata secundara. Ansamblul titlurilor de valoare care figureaza in activul unei
banci reprezinta portofoliul de titluri al acesteia.
7. Plasamente in participatii - reprezinta investitii pe termen lung la capitalul social al altor
societati comerciale. Bancile isi plaseaza fondurile in participatii la alte societati pentru
dividendele pe care le obtin in cazul unor societati puternice si un alt motiv ar fi ca bancile
prefera astfel de plasamente pentru interesul pe care banca il are fata de activitatea desfasurata de
societatea respectiva.

8. Plasamente in mijloacele fixe ( cladiri, terenuri, echipamente de calcul si telecomunicatii,

etc.) - sunt indispensabile derularii unei activitati normale sau nelipsite. Aceste plasamente sunt
neaducatoare de venituri, dar cu o contributie indirecta la realizarea profiturilor bancii.
9. Alte elemente de activ de natura creditelor neperformante, cheltuielilor in avans reprezinta imobilizari de fonduri neremunerate.
Analiza sensibilitatii activelor si pasivelor unei banci la variatiile ratei dobanzii ( get
analysis GAP): In cazul acestei analize toate activele si pasivele sunt clasificate in 2 categorii:
a) Active si pasive sensibile la variatia nivelului general al ratelor dobanzii pe piata b) Active
si pasive insensibile la variatia nivelului general al ratelor de dobanzi de pe piata
Analiza de sensibilitate ia in calcul variatiile de dobanda incasate ( in cazul activelor) si de
dobanda platita in cazul pasivelor in functie de schimbarile ratelor dobanzii pe piata, luand in
consideratie efectul schimbarii ratelor dobanzii asupra valorii activului respectiv. Activele
( pasivele ) sensibile sunt considerate acelea ale caror venituri( costuri) prin dobanda variaza in
functie de nivelul ratei dobanzii existente pe piata intr- un anumit interval de timp. Alegerea
intervalului de timp pentru care se masoara sensibilitatea activelor si pasivelor este foarte
importanta. Intr- un orizont de timp suficient de mare ( peste 1 an ) toate activele si pasivele sunt
sensibile. Intr-un interval foarte scurt ( o zi) marea majoritate a activelor si pasivelor sunt
insensibile la variatia ratei dobanzii pe piata. In clasificarea activelor si pasivelor insensibile sau
nesensibile la variatia ratei dobanzii se tine cont de scadenta acestora. Pot fi considerate active
sensibile la rata dobanzii numai acele plasamente ale caror venituri se vor incasa in intervalul de
timp pentru care se face analiza. De asemenea, pot fi considerate pasive sensibile la rata dobanzii
acele surse de finantare ale caror costuri vor fi platite in perioada de timp pentru care se face
analiza. De obicei aceasta perioada este de max 1 an.
Efectul pe care il poate avea variatia sau fluctuatia ratei dobanzii pe piata asupra marjei
nete de dobanda si implicit asupra profitabilitatii institutiei de credit, se cuantifica prin
diferentele dintre activele sensibile si pasivele sensibile la dobanda ( gap). Aceasta diferenta
poate fi exprimata in mai multe moduri:
in valoare absoluta: GAP= active sensibile la dobanda (ASD) - pasive sensibile la dobanda
(PSD);

in valoare relativa (raportata la total active): GAP relativ = GAP/ Total active;
indicatorul de sensibilitate la rata dobanzii (ISD): ISD= ASD/PSD.
Ultimele 2 forme de reprezentare a GAP-ului permit compararea sensibilitatii pentru diferite
institutii financiare.
o Daca valoare GAP > 0 , institutia financiara are o sensibilitate fata de active. In acest caz
si GAP-ul relativ este pozitiv, iar indicatorul de sensibilitate la rata de dobanda > 1.
Daca valoare GAP < 0, institutia financiara are o sensibilitate fata de pasive, astfel si
GAP-ul relativ este negativ, iar indicatorul de sensibilitate la rata de dobanda < 1.
Institutiile financiare care sunt sensibile la active vor inregistra o crestere a marjei nete de
dobanda, cand rata dobanzii de piata creste si vor inregistra o scadere a marjei nete de dobanda
cand ratele dobanzii scad pe piata. In oglinda, institutiile financiare care sunt sensibile la pasive
vor inregistra o scadere a marjei nete de dobanda cand creste rata dobanzii pe piata, deoarece
prin cresterea ratei dobanzii pe piata creste costul surselor de finantare.

Managementul sensibilitatii activelor si pasivelor .

Aceasta metoda poate fi abordata in management ofensiv sau defensiv.

In cazul managementului ofensiv al activelor si pasivelor, strategia include 2 etape si
anume:
1. previzionarea schimbarilor ratelor dobanzii pe piata ;
2. ajustarea portofoliului de active si pasive sensibile la dobanda. Astfel, previzionarea unei
cresteri a ratelor dobanzii pe piata, conduce la trecerea societatii bancare catre un GAP pozitiv.
O alta strategie in cazul previziunii cresterilor de rata a dobanzii ar putea fi marirea exigibilitatii
surselor de finantare. Acest lucru se poate efectua prin vanzarea de certificate de depozit pe
termen lung. Folosind o astfel de strategie, efectul de crestere a ratei dobanzii pe piata asupra
costurilor surselor de finantare va fi mai redus, contribuind la cresterea marjei nete. In cazul

previziunilor de scadere a ratelor dobanzii pe piata, ajustarile ce trebuiesc efectuate in cazul unui
management ofensiv sunt inverse. In managementul defensiv principalul obiectiv il reprezinta
mentinerea unui echilibru intre activele si pasivele sensibile la dobanda. Cresterea ratelor de
piata va produce cresteri egale ale veniturilor si cheltuielilor astfel incat marja neta sa ramana
practic constanta. In mod similar, scaderile de rata a dobanzii pe piata vor produce reduceri ale
veniturilor si cheltuielilor aproximativ egale, ceea ce va conduce la mentinerea aceleasi marje
nete.

Cap 4: cadrul general al gestiunii riscurilor:

Riscuri= pierderi associate unor evolutii adverse a rezultatelor.probabilitatea de producer a unor
evenimente, exounerea la risc=pierderi/cheltuieli.
Gestionarea ricului= ansamblul intrumentelor, tehnicilor si dispozitivelor organizatorice
necesare bancii pentru a reusi. Gestionarea riscurilor are ca obiectiv: optimizarea riscurilor si
performantelor si planificarea dezvoltarii si finantarii cu consecventa.scorpuri: Asigurarea
perenitatii institutiei,Extinderea controlului intern, Facilitatea pretului deciziei,Reechilibrarea
portofoliilor de activitati.
Are doua functii:
1.Legatura intre gestionarea globala si interna: vertical de sus in jos= traducerea obiectivelor
si a limitelor globale ale riscurilor in semnale adresate responsabililor operationali; de jos in sus=
consolidarea rezultatelor si riscurilor rezultate din operatiuni, urmarirea realzarilor si compararea
cu obiective.
2 legarea sferelor financiara si comerciala: politica comerciala se formuleaza in termenii
cuplului produse-clienti; politica financiara se exprica prin cuplul rentabilitate-risc.

Masurarea riscurilor si ale performantelor se inscriu intr-un cadru contabil,al bilantului.

Bilantul comporta patru nivele: trezoreriei si sectorului interbancar, clientele, op cu titluri ,
imobilizari in active si capitaluri permanente in pasiv. Astfel riscurile difera in fct de partile din
bilant: Activitatile bancare: colectarea resurselor si a creditelor; Activitatile de piata;
Angajamente extrabilantiere: angajam viitoare fara legatura cu fluxurile de trezorerie.;Venitul net

bancar(PNB) remuneratia activitatilor de intermediere si com pentru servicii.; Rezultatul brut al

exploatarii(EBE)=marja obtinuta a activitatii curente, ingloband cheltuieli de functioanare,
datoriile personalului, ch administrative si alte obligatii din exploatare.; Valoarea actuala
neta(VAN)=valoarea activelor-datorii, amplitudinea se masoara prin volatilitate. Masurarea
riscurilor: masurarea statistica a dispersiilor. Dispersia este masurata prin escarttype( volatilitate. Masurarea in evolutii nefavorabile implica pierderile posibile si probabilitatea
lor de a surveni. Probabilitatea de depasire este denumita prag de incredere/toleranta=10%,
5%.2.5%. pierderea maxima este masura riscului down-side.
Managementul operatiunilor de trezorerie: Toate institutiile de crdit se angajeaza in operatiuni
de intermediere atragand resurse pe termen scurt si plasand aceste resurse pe termen lung.
Managementul poate stabilii o politica privind detinerea unui volum mai mare sau mai mic de
lichiditati in functie de necesarul anticipat de fonduri, de aversiunea fata de risc si de alte
considerente. Astfel, o banca poate minimiza lichiditatea prin vanzarea activelor lichide si
investirea fondurilor astfel obtinute pe termen lung in scopul maximizarii profitului. Acest fapt
atrage insa un risc crescut pe de-o parte, cel al lipsei de lichiditate si pe de alta parte, riscul ratei
dobanzii asociat investitiilor pe termen lung. In teoria economica si practica bancara se regasesc
o multitudine de metode si structuri de estimare a dezechilibrelor de trezorerie. Apreciem ca
principalele metode sunt:
1.Metoda surse-alocari: Aceasta metoda porneste de la 2 aspecte principale: lichiditatea
bancara creste cand sepozitele cresc si creditele acordate descresc; lichiditatea bancara
descreste cand depozitele descresc si creditele acordate cresc. Cand sursele de lichiditate
depasesc alocarile de lichiditate, banca se confrunta cu un gap de lichiditate pozitiv. Surplusul de
lichiditate trebuie investit imediat in active profitabile menite sa acopere nevoile viitoare de
lichiditate. Pe de alta parte cand alocarile de lichiditate depasesc sursele, banca se confrunta cu
un deficit de lichiditate, sau gap de lichiditate negativ. In acest caz banca trebuie sa gaseasca
imediat si la costuri mici resursele de care are nevoie.
Principalele grade de cuprindere ale estimarii nevoilor de lichiditate cu ajutorul metodei
surse-alocari sunt: - Creditele si depozitele trebuie previzionate pentru perioada de estimare a
lichiditatii date; - Trebuie calculate schimbarile estimate ale depozitelor si creditelor pentru
aceiasi perioada;

- Managementul lichiditatilor trebuie sa estimeze fondurile lichide nete ale bancii, surplusul sau
deficitul, pentru perioada data.; Bancile utilizeaza o gama larga de tehnici statistice completate
de experienta si gandirea manageriala pentru a previziona depozitele si creditele. ; Un mod mai
simplu de a estima nivelul depozitelor si creditelor este descompunerea acestora in 3
componente:
Componenta trend , (determinata pe baza datelor statistice)
Componenta sezoniera (determinata de factorii sezonieri)
Componenta ciclica (determinata ca suma a celor 2 componente de mai sus).

2. Metoda structurarii fondurilor: In cadrul acestei metode, depozitele bancare si celelalte

surse de fonduri sunt grupate pe categorii in functie de probabilitatea de a fi retrase, astfel
pasivele bancii se pot grupa in:
- Pasive foarte lichide (depozite care vor fi retrase cu siguranta in perioada imediat urmatoare) - Fonduri vulnerabile (depozite ale clientilor din care o parte substantiala- int 25% si 30% va si
retrasa in perioada imediat urmatoare)
- Fonduri stabile (fonduri care produc cele mai mari dezechilibre in cazul retragerii lor de catre
titularii de cont). Trezorierul trebuie sa detina fonduri lichide pentru fiecare categorie de depozite
mentionate mai sus. De regula, pentru pasivele foarte lichide se decide retinerea unui procent de
95% din acestea in rezerve lichide (conturi curente la alte banci, plasamente in bonuri de tezaur,
contracte REPO).
Pentru pasivele vulnerabile, procentul de active lichide este de 30%, in timp ce pentru pasivele
stabile, procentul este de regula de 15%. In cazul creditelor, banca trebuie sa fie intotdeaua
pregatita sa ofere clientilor credite in masura in care acestia isi dovedesc capacitatea de
rambursare. O mare pasrte a literaturii de specialitate sustine ideea ca banca trebuie sa ofere
credite "bune", chiar daca nu dispune de lichiditati si trebuie sa apeleze la fonduri imprumutate.
Aceasta este cunoscuta sub denumirea de doctrina realatiilor cu clientela si potrivit acesteaia
un client care a primit un credit de la o banca va cumpara si alte servicii ale bancii respective

devenind astfel o sursa de venituri multiple. Utilizand metoda structurarii fondurilor, trezorierul
va detine cele 2 extreme ale pozitiei lichiditatii.
Cea mai nefavorabila pozitie a lichiditatii pentru banca - se iau in calcul cazurile in care
crsterea depozitelor este sub asteptarile trezorierilor, astfel incat, uneori totalul depozitelor sa fie
sub cel mai mic nivel inregistrat in istoria bancii. Deasemenea se simuleaza si cazurile in care
cresterea cererii de credite depaseste cel mai inalt nivel istoric al bancii. In aceasta situatie, banca
se confrunta cu o presiune maxima asupra rezervelor sale lichide si un deficit considerabil de
lichiditate si va trebui in consecinta sa dezvolte din timp un plan pentru atragerea de lichiditati.
Cea mai favorabila pozitie a lichiditatii pentru banca. In acest caz se simuleaza situatiile in
care depozitele cresc semnificativ peste previzionarile manageriale si ating un nivel record, pe de
o parte, iar pe de alta parte se simuleaza si situatiile in care creditele descresc foarte mult, sub
cele mai mici nivele din istoria bancii. In acest caz, confruntandu-se cu un surplus semnificativ
de lichiditate, banca trebuie sa isi formuleze din timp un plan de investire al surplusului.

3.Metoda indicatorilor de lichiditate: In cadrul acestei metode sunt:

o Indicele de lichiditate, se calculeaza ca raport dintre suma pasivelor ponderate si suma
activelor ponderate. Sistemele de ponderare sunt 2:
- ponderarea cu nr mediu de zile (luni sau ani corespunzatori fiecarei perioade) ;
- ponderarea cu nr curent al grupei de scadente respective. Valoarea optima a acestui indicator
este de 1 sau 100%; - Pozitia lichiditatii. Indicator care se calculeaza pe zile (pentru saptamana
urmatoare), pe saptamani (pentru luna urmatoare) si pe luni (pentru anul urmator).
Marimea pozitiei lichiditatii se determina ca diferenta intre active lichide si pasivele imediate
*active lichide = cont curent la banca centrala + plasamente scadente de incasat
*pasive imediate = depozite volatile (depozite care pot fi retrase in orice moment) + imprumuturi
scadente de rambursat.
Optimizarea pozitiei lichiditatii bancare presupune echilibrarea celor 2 elemente principale:
activele lichide si pasivele imediate si deci obtinerea unei pozitii nule. Acest fapt este impus de

managementul riscului si de maximizarea rentabilitatii bancare. Daca pozitia lichiditatii este

negativa atunci activele lichide sunt insuficiente pentru onorarea integrala a obligatiilor imediate
trebuie sa se recurga la surse de lichiditate pentru acoperirea acestui deficit.
In ipoteza unui acces facil la piete apreciem ca ordinea de preferinta pentru finantarea operatiei
ar fi: imprumut de la banca centrala, imprumut de pe piata interbancare, lichidarea inainte de
termen a unor active din portofoliu, titlurizarea/securidizarea unor credite. Daca pozitia
lichiditatii este pozitiva, atunci resursele lichide de care dispune banca depasesc necesarul sau
pentru perioada corespunzatoare. Din punct de vedere al gestiunii riscului de lichiditate, situatia
este de apreciat, dar nu putem neglija marimea excedentului de lichiditate.
Marimea excedentului admisibil se poate folosi ca o norma interna de gestiune. Aceasta deoarece
elementele in baza carora s-au facut calculele sunt marimi anticipate si nu certe si deci, este bine
sa avem o rezerva de lichiditate. Marimea absoluta a acestui excedent admisibil se poate stabili
fie in functie de cheltuielile de gestiune a portofoliului, fie in functie de marja medie de eroare
inregistrata anterior la aprecierea in avans a pozitiei lichiditatii.
In Romania, cea mai utilizata metoda de previzionare este cea a indicatorilor. Desi apreciata de
multi specialisti optima, in opinia noastra consideram ca aceasta metoda nu ofera decat o
"fotografie", o imagine statica a situatiei bancii la un moment dat. Evident ca exista o evolutie in
timp, ceea ce conduce nu de putine ori in mod eronat la extrapolarea automata a datelor pentru
perioada viitoare.
Metoda structurarii fondurilor este o metoda specifica economiilor avansate fara posibilitati de
aplicare deocamdata in Romania din urmatoarele motive: structura bilanturilor bancare romanesti
nu este comparabila insa cu cea a abancilor din tarile dezvoltate, iar indicatorii utilizati pentru a
pondera diferitele costuri bilantiere nu pot fi determinati datorita inexistentei unei baze de date
statistice suficient de mare.
Operatiuni derulate in administrarea activelor si pasivelor: Activitatea de administrare a
activelor si pasivelor are cel putin 2 componente decizionale iportante:
1.Componenta decizionala operativa: Deciziile operative au rolul de a regla anumite
dezechilibre care apar in cursul unei zile si sunt luate in scopul balansarii acestora fara insa a iesi
din cadrul reglementarilor impuse de banca centrala. In activitatea de zi cu zi a unei banci

deciziile operative sunt luate la nivelul directiei trezorerie.

2.Componenta decizionala strategica.: Deciziile strategice se refera la structurarea activelor si
pasivelor care in fapt reflecta intentia bancii de a dezvolta anumite activitati intr-o proportie mai
mare sau mai mica. Intr-o banca, deciziile strategice pe termen scurt sunt luate in general de
comitetul de administrare al activelor si pasivelor in timp ce deciziile pe termen mediu si lung
sunt luate de catre comitetul de directie sau consiliul de administratie.

Operatiuni derulate prin trezorerie: Activitatea de trezorerie consta in gestionarea activelor si

pasivelor in vederea atingerii obiectivelor strategice in conditii de minimizare a influentei
factorilor de risc si de maximizare a profitului previzionat prin BVC (buget de venituri si
cheltuilei) desfasurandu-se intr-un context macroeconomic dat. Trezoreria trebuie sa tina seama
de situatia economica si financiara interna si externa. Organizarea activitatii de trezorerie
depinde in mare masura de dimensiunile bancii, de gama de operatiuni pe care banca le
desfasoara sau pentru care este autorizata de banca centrala.
In cadrul trezoreriei se deruleaza operatiuni de atragere/ plasare de depozite sau vanzari/
cumparari de valute sau metale pretioase. Tranzactiile derulate in cadrul trezoreriei unei banci
pot fi:
a. Tranzactiile pentru pozitie sunt efectuate pentru: - Asigurarea lichiditatii prin atragerea de
depozite; - Plasarea in depozite al surplusului de lichiditati; - Asigurarea nivelurilor prevazute de
Banca Centrala pentru indicatori de prudenta (lichiditate, solvabilitate, rezerva minima
obligatorie, pozitie valutara) ; - Satisfacerea unor solicitari ale clientilor.
B.Tranzactiile speculative sunt initiate de arbitrajist in scopul specularii unor miscari de pe
piata monetara sau valutara in vederea realizarii de venituri.
Operatiuni cu titlul de valoare: Portofoliul de titluri al unei banci este format din active
financiare care aduc bancii venituri din dobanzi. Plasamentul in titluri de valoare a fost tratat ca
plasament alternativ deoarce in activitatea curenta a bancilor se urmareste in principal
urmatoarele: - Constituirea rezervelor minime obligatorie; - Constituirea rezervelor de lichiditate;
- Acoperirea cererii de crdite; - Daca mai raman resurse disponibile acestea sunt investite in
titluri. Portofoliul de titluri gestionat in mod activ poate indeplinii mai multe functii, in primul

rand in gestiunea lichiditatii, dar si in satisfacerea conditiilor legale pentru garantii la creditele de
refinantare, iar in al 2lea rand pentru diversificarea plasamentelor bancare.
Administrarea riscurilor in activitatea bancara: Unul dintre cele mai importante domenii ale
MAN activelor si pasivelor bancare il reprezinta gestionarea riscului. Riscul reprezinta pericolul
de a suferi o pierdere. Administrarea riscului ia in considerare factorii masurabili sau nu, care
ameninta sau pot influenta negative realizarea obiectivelor unei firme si propune solutii
strategice si operationale pentru a se opune acestor factori (organizare, politica afacerilor,
procedure).Riscul poate fi definit ca un eveniment incert, dar posibil, originea lui aflandu-se in
incertitudine. Este pagubitor., efectele lui odata produse nu mai pot fi inlaturate. Apare in
preocesul activitatii umane sociale, economice, politice si in raportul dintre om si natura.
Succesul in afaceri depinde de asumarea unor riscuri. Fara asumearea unui element de
risc profitul realizat poate fi scazut. Prin asumarea mai multor ricuri creste sansa obtinerii unui
profit mai important. Gestionarea riscurilor pentru MAN unei banci inseamna studierea
posibilitatilor de investitii pe pietele financiare care sa aduca profit actionarilor si clientilor
bancii, dar in acelasi timp reducerea posibilitatilor de pierdere la un nivel acceptabil.

Toate

afacerile iau in considerare un element de risc, care sa le asigure un profit potential. Modul in
care o banca trateaza diferitele tipuri de risc si felul in care decide sa le gestioneze reprezinta un
criteriu important in stabilirea structurii organizatorica a bancii si a modului de a actiona pe piata
in relatiile cu clientii si concurenta.
Inclinatia la risc reprezinta un termen generic, menit sa masoare tindinta unor persoane sau
institutii pentru un grad de risc mai ridicat sau mai scazut.
Atractia fata de risc este determinate de o combinatie de 2 factori principali: Experienta
individualala; Inclinatia naturala, genetica de a-si asuma sau nu riscul. De asemenea poate fi
influentat de obligatiile fata de terte personane. Conducerea unei banci cand decide
comportmentul fata de anumite riscuri ce pot aparea in activitatea bancii va lua in considerare
propria atitudine fata de risc, perceptia persoanala asupra nivelului riscului, experienta bancii in
domeniu si responsabilitatile fata de terti (personal, actionari, clienti).
Este bine ca un bancher sa cunoasca preferinta fata de risc a clientiilor sai pentru a putea negocia
mai bine cu acestia (Ex: un contract de credit). In cazul in care un client are un apetit ridicat fata

de risc, acest lucru ii poate crea premizele unui profit mai mare, dar in acelasi timp contractual
de credit cu acest client devine mai riscant (banca isi asuma mai multe riscuri). Intr-un climat
caracterizat printr-o concurenta mare, banca trebuie sa plaseze fonduri care sa genereze un profit
pentru depozitele atrase care uneori nu pot avea o dobanda corelata cu gradul de risc al
imprumutatului. In acest caz conducerea bancii trebuie sa ia decizia asumarii unui risc
(plasamente riscante) sau sa-si asume riscul de a nu reusi sa genereze un flux monetar suficient
pentru plata dividendelor actionarilor si a dobanzilor pentru resursele atrase.
Clasificare riscurilor in gestionarea activelor si pasivelor: Aceste riscuri pot fi grupate in:
1.Riscuri generale ale activitatii bancare. Riscurile generale de regula nu sunt masurabile,
neputansu-se determina constul exact al prevenirii lor. Clasificare:
a.Riscul operational se refera la un risc potential, care poate rzulta din defectarea sistemelor
de operare (software, hardware si comunicatii), MAN defectuos, erori umane, fraude, controale
ineficiente. Gestionarea riscului operational ca de fapt a tuturor riscurilor presupune
identificarea si cuantificarea pierderii probabile si comparerea ei cu constul necesar pentru
evitarea producerii pierderii (acoperirea riscului).
Acest risc poate fi prevenit prin:
Constituirea de rezerve pentru echipamentul important; Desfasurarea operatiunilor in alte
locatii conform procedurilor stabilite in cadrul unor dezastre naturale: inundatii, incendii
cutremure (background sau backup).; Separarea responsabilitatilor; Reglementari interne
pentru stabilirea competentelor personalului; Intensificarea controalelor interne; Planificarea
corecta a activitatilor.
Frauda reprezinta un risc operational specific, provocat fie de personalul bancii fie de persoane
din afara bancii, care nu poate fi eliminat in totalitate. Exista cazuri cand aceste fraude se produc
pentru a proteja reputatia unor personae sau pentru a acoperi incompetentele. Fraudele au un
character mai spontan decat premeditate. Ele devin mai frecvente acolo unde nu sunt depistate de
la inceput si unde nu sunt luate masurile necesare pentru a fi prevenite. Dintre aceste masuri
amintim: Impartirea adecvata a responsabilitatilor, astfel incat fiecare angajat sa fie raspunzator
numai de una din urmatoarele activitati: incheierea unei tranzactii, efectuarea unei plati,
inregistrarea tranzactiei in contabilitatea, etc. Acest lucru este necesar deoarece fraudele sunt

comise de obicei de o singura persoana;Existenta uni sistem de control eficient cei care
potential ar dori sa comita nereguli trebuie descurajati de existent unui sistem de control adecvat;
Parcurgerea cu atentie a procedurilor si a sistemelor de Securitate; Comunicarea si informarea
clara a procedurilor ce trebuie aplicate in anumite situatii
b.Riscul conjunctural apare in derularea unei afaceri si poate fi:
Risc de convertibilitate (imposibilitatea de a transform o valuta in alta ca rezultat al politicii
economice si monetare); ;
risc de depreciere a rating-ului (modificarea cotatiei in jos pentru o institutie financiara poate
atrage costuri suplimentare);
Risc de imagine (orice eveniment neplacut in gestionarea unei banci);
Riscul de modificare a politicii fiscal (taxe suplimntarea neanticipate);
Riscul juridic (apare cand se efctueaza contracte si tranzactii cu parteneri care nu au autoritatea
legala necesara pentru a se angaja in astfel de afaceri);
Riscul de reglementarea (imposibilitatea de a face fata noilor reglementari, de ex. capital
minim, RMO, etc.); c
.Riscul agregat sau riscul sistemic este riscul prin care pierderile unei institutii financiare ar
putea sa genereze un lant de pierderi (falimente) si celorlalte institutii din sistem, datorita
relatiilor de interdependenta intre produsele si participantii de pe o piata.
Risc de concentrare a portofoliului - acest risc poate fi evitat prin investitii cat mai
diversificate. Administrarea unui portofoliu se bazeaza pe prezumtia ca riscul pentru intreg
portofoliul este sau ar trebui sa fie mai mic decat riscul afferent fiecarei componente a
portofoliului. Daca riscurile nu sunt correlate probabilitatea ca 2 riscuri separate sa se realizeze
agregat este mai mica decat probabilitatea ca fiecare dintre ele sa se realizeze individual.
Riscul de tara o banca se confrunta cu riscul de tara daca acorda credite unei companii care
investeste intr-o tara straina. Riscul consta in faptul ca evenimentele ce se vor derula in aceasta
tara pot afecta posibilitatile clientului de a rambursa creditul bancii. Amintim cateva elemente

legate de riscul de tara: Guvernul tarii respective poate sista sau poate ingheta activele detinute
de companiile straine; Dificultaile economice existente intr-o animita tara pot ingreuna
repatrierea profitului obtinut; Conflicete militare pot pune in pericol scopul investitiei sau pot
suspenda in intregime operatiunile in derulare; Exista posibilitatea ca imprumuturile agentiilor
guvernamentale deintr-o anumita tara sa nu fie rambursate din lipsa de fonduri.
In astfel de cazuri banca poate pierde banii avansati (plasati, acordati). Acest tip de risc se poate
acoperi prin cumpararea de asigurari special, prin intermediul firmalor de export financiar. Unele
dintre aceste firme, cu ar fi : Export of development corporation of Canda, sunt proprietatea
uni stat, iar altele, de ex. Export Credit Guaranted din Marea Britanie sunt firme private.
Reducerea riscului de tara se poate face si prin aplicarea pincipiilor de administrarea a
portofoliilor de investitii, prin evitarea expunerii excesive la risc, ca urmare a concentrarii
portofoliului.
2.Riscuri specific, care tin de modul de atragere si plasare fondurilor in diferite valute. Riscurile
specifice administrarii activelor si pasivelor bancare. Riscurile din aceasta categorie sunt
specific pentru institutiile de credit, de regula aceste riscuri se poat masura, astfel incat se poate
determina costul corect al prevenirii lor.

Cap 5: Riscul de credit:

RC este primul dintre riscurile bancare cu care se confrunta o institutie financiara. Exprima
posibilitatea ca emitentii sau imprumutatii sa nu isi onoreze obligatiile la scadenta. Detinatorul
poate pierde valoarea totala a activului daca slabiciunea titlurilor este grava. Pentru instrumentele
derivate lichiditatea nu e asigurata deoarece operatorii conserva angajamentele pe perioade lungi.
Riscul de credit reprezinta riscul de a suferi o pierdere datorata incalcarii obligatiilor
debitorilor, prevazute in contractual de credit. Intarzierea platii dobanzilor sau a ratelor reprezinta
manifestari ale unui asemenea risc, care poate avea motivatii si poate fi rezolvat prin intelegeri.
Acest risc poate fi evitat prin: O buna cunoastere a clientilor Analiza creditului, Garantii
adecvate, Adminitrarea corecta a portofoliului de credite.

Riscul de credit mai este denumit si risc de insolvabilitate a debitorului si risc de

nerambursare. Apare cand imprumuturile nu sunt rambursate in volumul si la termenul stability.
Pentru instrumente de piata se disting 2 tipuri de riscuri: riscul current: afferent valorii de piata al
unui instrument pe durata de viata. Riscul potentiator: valorile posibile.(add-on). Gestionarea a
priori= prima etapa a luarii deciziei de angajament, bazata pe criterii calitative si cantitative ce
duc la stabilirea deciziei de angajament.
Getionarea a posteriori = a doua etapa , gestionare cantitativa a riscului de contrapartida.
Demersul general consta in estimarea provizioanelor statistice si a pierderilor neprevazute, care
depind de volatilitatea pierderilor * multipli K. scopul este de a determina ratele de depreciere:
Medie (D mediu) si maximala (D max) valabile pentru portof de angajamente la un prag si
toleranta date.
Coordonatele principale ale gestionarii rc: expunerile, profilurile temporale ale expunerii la
risc ale instrumentelor derivate. Pentru un portof de angajamente expunerile se calculeaza astfel:
determnarea fluxurilor temporale ale expunerilor pe operatie si in fct de caracteristicile
produsului; consolidarea angajamentelor, luarea in considerare a garantiilor si clauzelor
contractuale, consolidarea angajamentelor pe toate contrapartidele potrtofoliului. Garantiile pot
fi: reale si personale cu scopul de a reduce pierderile in cazul RC. Clauzele contractuale asigura
o protective suplimentara a imprumutatorului prin fixarea unpr praguri in respectarea unor
indicatori sau limitarea operatiunilor contrapartidei. Corelatiile intre defectele intreprinderilor
individuale pot fi masurate prin corelatii intre datele de default ale sectoarelor carora apartin.
Valorile variabilelor di sunt procentaje anuale care variaza in timp. Expunerile la risc depind de
rata de default di aleatoare, speranta E(di) si volatilitatea (di).Pierderea totala P a unui
portofoliu este suma pierderilor pe fiecare portofoliu specializat. Variatia pierderilor este variatia
sumei pierderilor sectoriale. Daca riscurile sunt correlate, variatia pierderilor totale este suma
variatiilor si covariatiilor intre pierderile pi sip j ale sectoarelor respective.
Reglementari privind limitarea riscurilor: pt limitarea RC, BC poate stabili urm reguli:
Limitarea fata de un singur debitor <20% din fondurile proprii. Nivelul cumuli al imprum
acordate reprezinta un singur RC pentru soc bancara.;

Limitarea imptum mari acordate: sum tuturor impum nu poate depasi de 8 ori nivelul
fondurilor proprii ale bancii. Un imprum >10% din fondurile proprii ale bancii.;
Clasificarea creditelor si constituirea provizioanelor specifice de risc: standard, in observstie,
substandard, indoielnic, pierdere.
Criterii in clasificarea creditelor: serviciul datoriei (capacitatea clientilor de a-si onora
obligatiile la scadenta), performanta financiara, initierea procedurilor judiciare.
Factorii cantitativi=ansamblu de indictori economico-financiari calculari pe baza datelor din
situatiile financaire anuale si periodice.evaluarea determina un scor prin care se apreciaza
bonitatea financiara a clientului, capacitatea de rambursare.
Factorii calitativi: calitatea managementului firmei, a activitatii firmei, a politicii de marketing,
istoricul creditului, calitatea actionariatului.
Indicatori de standing financiari: rata curenta(ACR/DCR); rata rapida(ACR-Stocuri/DCR);
lichiditatea imediata( Trezorerie/ DCR*100); Stoc de incredere( DCR-ACR/Stocuri*100); Grad
indatorare( Dat/CPR); rata dat pe TL(DTL/CPR); Rata acoperirii dob( PB/Ch dob); Plati restante
in CA; ROE(PN/CPR); Rata marjei brute(PB/CA); ROA( PN/A); rentab de baza( PB/Ch
exploit); viteza de rotatie active( CA/A); durata medie de stocare( Stocuri/CH exploit * nr zile).
Categorii de performanta financiara: categ A(achitare la scadenta performante finaciare ft
bune); categ B ( perform fin bune dar nu in mentinere); categ C ( perf fin satisfacatoare), categ
D( perf fin scazuta); categ E( pierdere).
Intre plasamentele bancilor, pe primul loc se situeaza creditele. Orice banca isi asuma intr-o
oarecare masura riscuri actunci cand acorda credite si in mod cert toate bancile inregistreaza in
mod current pierderi la portofoliul de credite atunci cand unii dintre debitori nu isi onoreaza
obligatiile. Oricare ar fi insa nivelul riscurilor asumate, pierderile la portofoliul de credite pot fi
minimizate daca operatiunile de creditare sunt organiate si gestionate cu profesionalism. Pentru o
banca decizia de a accepta un risc de credit este foare importanta deoarece banii folositi sunt atat
ai deponentilor cat si ai proprietarilor. Acest lucru oblige banca, prin intermediu conducerii si
inspectorilor de credit sa ia toate masurile necesare pentru a stabili si a mentine un risc al
activelor considerat a fi normal (risc minim).

Principalii factori care ar putea conduce la cresterea riscului de credit sunt: Neatentia in
formularea normelor de creditare; Prezenta unor conditii de creditarea prea generoase;
Nerespectarea de catre personalul bancii a normelor interne de creditare; Concentrarea riscanta a
creditelor pe anumite piete; Slabul control exercitat asupra personalului; Cresterea excesiva a
valorii portofoliului de credite peste posibilitatile rezonabile ale bancii, de a acoperi riscurile;
Creditarea preferentiala (sub conditiile pietei.
Pentru a depasi deficientele sistemice si procedural de acest gen, care duc la cresterea
pierderilor in cazul portofoiului de credite banci trebuie sa conceapa si sa implementeze politici
de creditare performante si sa pregateasca personalul implicat in activitatea de creditare, pentru a
intelege si a respecta disciplina acestor norme.
Pentru un bancher experimentat pot constitui semnale negative reducerea disponibilului din cont,
cresterea frecventei apelului la liniile de credit, nerambursarea la termen sau depunera cu
intarziere a rapoartelor financiare. Odata de ce se inegistreaza o intarziere la plata se pot lua o
serie de masuri immediate care presupun negocierea unui plafon de masuri cu debitorul si
revederea termenilor contractului de creditare.
O politica bancara de creditare poate fi apreciata ca fiind corecta daca in elaborarea ei s-a
acordat prioritate atingerii urmatoarelor obiective:
Selectia unor credite singure si cu o profitabilitate maxima de rambursare; Asigurarea unor
plasamente fluctuoase pentru fondurile de care dispune banca; Incurajarea extinderii creditelor
care corespund nevoilor pietelor pe care opereaza banca; . Banca, pe lanaga politica de creditare
poate sa-si fixeze si anumite masuri de prevenire a riscului creditului. Riscurile care rezulta in
particular din insolvabilitate debitorului pot fi surmontate prin constituirea de garantii. Principiul
general ce trebuie avut in vedere in estimare oportunitatii fiecarei operatiuni de credit este acela
ca banca nu trebuie sa acorde credit pan ace nu estimeaza posibilitatea recuperarii la scadenta sau
in momentul in care ea decide sa-si retraga creditul.
Gestiunea riscului de credit din activitatile bancare cu titluri:
Riscul sistemic este de regula perceput ca o consecinta a unor dificultati majore aparute in
entitatile de dimensiuni foarte mari. Bancile care dezvolta multe conexiuni cu alti jucatori din
sistem pot genera la randul lor risc sistemic fara a avea neaparat dimensiuni importante. De

exemplu, este cazul bancilor care ofera servicii de brokeraj pe pietele cu derivative sau au un rol
de custode in sistemele de decontare a titlurilor. Bancile care se implica amplu in activitati cu
titluri satisfac toate conditiile ca sa genereze riscuri sistemice, respectiv: Sunt printre cele mai
mari din sistem.; Dezvolta conexiuni multiple prin intermediul operatiunilor cu titluri. Gradul de
concentrare in asemenea operatiuni este foarte mare.
Cand unul din acesti participanti nu-si poate onora obligatiile, apare riscul de credit, ce devine in
conditiile descrise risc sitemic. In urma proceselor de consolidare, activitatea bancara a devenit
tot mai concentrata. Daca la inceputul anilor 80 ponderea primelor 50 de banci din lume
reprezenta 35% din PIB-ul tarilor de resedinta, 20 de ani mai tarziu acelasi numar de banci isi
dubla rolul. In SUA primele 5 banci detin in prezent aproximativ 45% din totalul activelor
bancare dupa ce si-au dublat cota de piata in ultimii 20 de ani.
Prin urmare, bancile mari desi nu sunt majoritare ca numar, sunt definitorii in orientarea
tendintelor aferente vietii bancare internationale. Concentrarea este si in profil teritorial. De
regula, aceleasi tari detin de-a lungul anilor suprematia in domeniul celor mai mari banci din
lume dupa criteriul activelor. Indiferent de atitudinea la risc a actionarilor unei banci atunci cand
piata este concentrate, exista pericolul riscului sistemic. Daca unul din parteneri are dificultati,
problemele se vor extinde in toata piata. Capacitatea celorlalti parteneri de a prelua
cooperativitatea operatiunilor (.) care se gasesc in imposibilitatea de a- si desfasura activitatea
( gradul de substitutie intre jucatori) trebuie privita cu o anumita retinere datorita constrangerilor
tehnice de personal si informational. Bancile foarte mari din UE, SUA sau Japonia se implica
semnificativ in actiuni cu titluri.
Aproximativ 30 de institutii financiare detin intreaga piata cu actiuni, obligatiuni sau credite
sindicalizate. Primele 10 banci detin peste 75% din operatiuni, limita superioara fiind in cazul
operatiunilor SUA emise international, unde cota de piata ajunge la 96,6%. Piata americana este
cea mai concentrate, in fapt, jucatorii cei mai importanti pe pietele international cu titluri sunt
bancile de investitii americane.

Trebuie de remarcat faptul ca aceste banci sunt europene

sau americane doar dupa criteriul de origine pentru ca prezenta lor este globala. Piata valutara a
revenit la randul sau foarte concentrata. In timp ce volumul tranzactiilor intre dealer a crescut,
ponderea acestora in total si-a pastrat tendinta descrescatoare. Explicatia se datoreaza procesului
de concentrare in industria bancara, ce a redus numarul birourilor de tranzactionare. Gradul de

concentrare al operatiunilor cu derivative de credit in cadrul bancilor este de asemenea mare.

Primii 8-10 dealeri internationali detin aproximativ 70% din totalul pozitiilor brute, pondere pe
care si-au pastrat-o constanta in ultimii ani.

Cap 6: Riscul de lichiditate:

Lichiditatea extrema: antreneaza esecul unei institutii bancare, poate fi fatal. O aolta acceptiune
este o perna de Securitate pentru a face fata dificultatilor.in acest caz lichiditatea arata
capacitatea institutiei de a mari capitalurile la un cost rezonabil in permanenta. Lichiditatea este
caracterizata prin profilul evolutiei in timp, a nevoilor de finantare previzionate.
Gestiunea lichiditatii consta in asigurarea ca nevoile de finantare sunt acoperite permanent.
Proiectia lor depinde de rata dobanzii. Ea consta in primul rand in:
Gestiunea activelor lichide pt seciritate in raport cu exigibilitatile pe termen scurt. Pot aparea:
impasuri in stocuri ( expunerile pasivuluiu-activului, +excedent de resurse;- deficit de
resurse ) sau impasuri in fluxuri( intrari-iesiri de fonduri) .
Imunizare, finanatrea angajamentelor pe toata durata de viata, cu resurse compatibile pentru
minimizarea nevoilor de lichiditate in prezent si viitor, atunci cand profilele angajam si resurselor
sunt similar si ratele de referinta sunt egale.
Gestiunea activelor si pasivelor, gestiunea gloabala a bilantului. Bilantul este supraconsolidat
daca activele existente se amortizeaza mai rapid ca resursele si subconsolidat daca activele se
amortizeaza mai lent decat resursele. Bilant perfect consolidat=nevoile de fin viitoare sunt egale
cu noile productii.
Reglementari privind lichiditatea: Indicele de lichiditate=raport intre active pe
termen scurt si pasive pe termen scurt, la diferite scadente.
Riscul de lichid fata de o singura persoana=obligatia bancii fata de orice pers/grup care sunt
legate economic intre ele. Una din persoane exercita control asupra celeilalte. Nivelul cumulat al
obligatiei reprezinta un singur risc de lichid pt banca. Risc mare fata de o persoana reprezinta cel
putin 10% din valoarea obligatiilor bilantiere.

Lichiditatea effectiva= activele bilantiere si angajamentele primate evidentiate in afara

bilantului, pe 5 benzi de scadenta: sub 1L; 1L-3L; 3L-6L; 6L-12L; peste 12L.
Lichiditatea necesara= suma pe fiecare banda de scadenta , a obligatiilor bilantiere si a
angajamentelor date din afara bilantului.
Indicatorul de lichiditate= lichiditatea efectiva/lichiditatea necesara. BNR solicita sa fie >=1.
Lichiditatea globala=active lichide(disponibilitati)/datorii curente, nivel optim =2-2.5.
Lichiditatea imediata de trezorerie= trezoreria(numerar)/ datorii pe termen scurt. Nivel optim
=20%.
Destinatiile lichiditatii: constituirea RMO, cereri de imprumut ale clientilor, solicitari retrageri
de fonduri, decontari interbancare, depozite scadente ale bancii. Surse de lichiditate: numerar,
disponibilitati, bonuri de tezaour si certificate de trezorerie, depozite atrase ,imprumuturi ale
altor banci etc. Coef fondurilor proprii si resursele permanente stabilesc un raport min de 60%
intre resursele bancare pe termen lung si utilizarea lor, cu scadenta >5ani. RMO: baza de calcul:
nivel primar= elem de pasiv + rata rezervelor minime obligatorii; nivel marginal. Perioada de
observare= 24a lunii precedente si 23a lunii curente. Perioada de aplicare=24a lunii curente si 23
a lunii urmatoare. Nivelul efectiv este purtator de dobanda, pana la nivelul prevazut al rez
obligatorii-numerarul.
Asigurarea depozitelor bancare: supravegherea temporara a retragerilor din depozite, angajarea
in raspunderea asupra gestiunii fondurilor a alor institutii care coopereaza cu banca in preluarea
unor actie ale acesteia. Asigurarea depozitelor prin angajarea responsabilitatii restituirii
depozitelor de catre alte banci. Sistemul de asigurare e format din: 1. Sistem mutual (raspindere
solidara pentru toate bancile privind acoperirea depozitelor in caz de faliment); 2. Sist
asigurarilor organizate ( asigurator care administreaza fondul de asigurare, prin aportul bancii
asigurate).principala sursa pt formarea fondului=primele de asigurare. Pot avea caracter
fix(raport unic, proportional intre prima si suma asig), sau variabil( primele se determina in fct
de gradul de capitalizare si calitatea portof de credite). Toate societatile sunt obligate sa
contribuie la Fondul de Garantare a depozitelor, care garanteaza depozitele etinute de
rezidenti si nerezidenti in mon nationala sau straina. Este autorizat sa modifice annual marimea
plafonului de asigurare prin indexarea cu indicele inflatiei. Resurse financiare: contributia initiala
a soc bancare(1% din capital social subscris), contributie anuala ( 0.3% din depozitele pf

existenete in sold la 31.12 <.0.6%), imprumuturi ( doar daca activele nu sunt suficiente), venituri
din lichidarea creantelor, din investirea resurselor, alte venituri ( donatii, subventii bugetare).

Cap 7: Riscul ratei de dobanda:

Riscul ratei dobanzii poate fi perceput ca o expresie a sensibilitatii rezultatelor financiare, la
variatia nivelului ratelor dobanzii reprezentand prin urmare acel risc de deteriorare a situatiei
patrimoniale a bancii sub influenta unei modificari adverse a nivelului dobanzilor de piata.
Factorii care determina aparitia riscului ratei dobanzii se pot grupa in 2 mari
categorii:
1. Factori exogeni - sunt factori determinati de evolutia conditiilor economice care se reflecta in
nivelul ratelor dobanzii pe piata. Acestia nu pot fi controlati sau influentati de banca, insa pot fi
anticipati cu destul de mare precizie fiind dependenti de fazele ciclului economic. In cadrul
acestor factori include: politica economica, politica monetara, piata interbancara si evolutia
acesteia, mediul economic, etc.
2. Factori endogeni - sunt factori determinati de mediul intern al bancii; in cadrul acestor
factori includem: strategia bancii, structura activelor si pasivelor bancii, calitatea si dimensiunea
portofoliului de credite, profilul de finantare al bancii ( scadentele aferente resurselor) etc.
Daca factorii din prima categorie nu pot fi controlati de catre banca, actiunea asupra
factorilor din cea de-a doua categorie, genereaza strategia de minimizare a expunerii bancii la
riscul ratei dobanzii. Dintre toate departamentele bancii, trezoreriei ii revine ca sarcina
gestionarea acestui risc la nivelul agregat al bilantului bancar.
Trezoreria bancara are la dispozitie 2 modalitati de gestionare a riscului ratei dobanzii si
anume: operatiuni de imunizare si operatiuni de corelare a activelor si pasivelor bancare.
Operatiunile de imunizare sau hedging bilantier se realizeaza prin utilizarea de instrumente
financiare derivate. Aceste operatiuni presupun emiterea de instrumente de sens contrar cu
aceeasi durata si aceeasi valoare cu instrumentul care face obiectul imunizarii. Principalele
categorii de instrumente utilizate in procesul de hedging cu instrumente financiare derivate. :
1. Contractele forward - aparitia si dezvoltarea contractelor forward a fost determinata de

volatilitatea ratelor dobanzilor si a celor de schimb. Clientii doreau sa imprumute la rata fixa, iar
bancile doreau sa dea cu imprumut la rata variabila. Solutia a venit de la bancile de investitii care
au contribuit la reducerea riscului de rata a dobanzii cu care se confrunta clientul prin fixarea
costului imprumutului ( banca de investitii a decis sa primeasca de la client o dobanda fixa si sa
plateasca clientului LIBOR ) .
Ambele parti au fost de acord sa faca NETTING pentru plati cu scopul de a reduce expunerea la
riscul de decontare si pentru a diminua costurile rezultate din taxele percepute pentru platile
brute. In procesul de reducere a riscului de rata a dobanzii se creaza risc de credit pe care, pentru
a-l reduce partile au convenit sa actualizeze platile. Rezultatul acestui sir de operatiuni a condus
la contractul cunoscut sub denumirea de forward rate agreement (FRA).
2. Contractul FRA este un instrumnet extrabilantier si prin urmare nu se realizeaza o crestere a
bilantului ca urmare a tranzactiei, respectiv se diminueaza necesarul de capital pentru a respecta
normele privind adecvarea capitalului. Datorita faptului ca nu se realizeaza o angajare a
principalului, expunerea este limitata la diferentialul de dobanzi si prin urmare liniile de credit
necesare sunt reduse chiar si in conditiile unor volatilitati mari a ratei dobanzii. Spre deosebire de
contractele futures nu este necesara utilizarea marjelor, flexibilitatea data de nestandardizarea
sumelor si datelor, permite o mai larga acoperire a expunerilor pe ratele dobanzii. Bancile isi pot
acoperi riscurile independent de programul propriu de finantare. Contractul FRA permite
bancilor abordarea problemelor legate de costul fondurilor de pe o pozitie de certitudine.
Contractele FRA sunt negociate pe piata OTC. Contractele futures pe rata dobanzii constituie a
doua categorie de instrumente extrabilantiere prin care se poate realiza acoperirea riscului ratei
dobanzii. Aceste instrumente sunt standardizate si sunt tranzactionate la bursa. Suportul acestor
contracte poate fi reprezentat fie de un depozit de pe piata monetara ( in cazul futures pe rata
dobanzii pe termen scurt), fie de o obligatiune ( in cazul futures pe rata dobanzii pe termen lung).
3. Operatiunile swap pe rata dobanzii fac obiectul unui contract prin care partile convin sa
schimbe intre ele fluxul de dobanzi aferente unui capital si in cadrul unei perioade determinate.
Principala caracteristica a unui swap de dobanzi, o constituie schimbul de dobanzi fixe si
variabile aferente unui contract cu valaore nominala si scadenta prestabilita. Dobanda fixa este
convenita in momentul contractarii imprumutului, in timp ce dobanda variabila este stabilita de
piata, fiind corespunzatoare momentului final si scadentei contractului la termen. Uneori cei care
imprumuta la o rata fixa a dobanzii ar dori o rata flotanta pentru acelasi imprumut ( sau situatia

inversa in scopul de a-si actualiza pozitiile privind incasarile, respectiv platile de dobanzi). Ei isi
pot gasi partenerul prin care sa-si imbunatateasca pozitia deficitara, in obligatiile privind
dobanzile procedand la un schimb sau swap de dobanda. In economiile dezvoltate, swap-ul ratei
dobanzii este utilizat pentru imunizarea valorii de piata a capitalurilor proprii, in scopul
eliminarii dependentei de fluctuatiile ratei dobanzii de pe piata monetara.

4.

Contractele la termen - delimitare a riscului ratei dobanzii ( GAP, FLOOR, COLLAR) au drept
scop sa-i proteje pe operatorii angajati in operatiuni de credit pe termen lung, in calitate de
creditor sau debitor, de efectele negative ale evolutiei ratei dobanzii. GAP-ul reprezinta o
optiune CALL sau o succesiune de optiuni CALL pe rata dobanzii, care da posibilitatea
cumparatorului sau ca in schimbul platii unei priMe sa se protejeze impotriva variatiilor ratei
dobanzii prin intermediul unei rate plafon. Optiunea GAP poate avea unul sau mai multe
momente de exercitare. Daca la data sau datele fixing-ului, rata dobanzii de pe piata este mai
mare decat rata GAP ( plafon) cumparatorul de GAP va incasa de la vanzatorul optiunii
diferentA dintre dobanda pietei si rata GAP. In caz contrar, optiunea nu se va exercita, iar
cumparatorul va plati doar prima aferenta.
Contractul FLOOR reprezinta o optiune PUT sau o succesiune de optiuni PUT pe rata
dobanzii si da posibilitatea cumparatorului ca in schimbul platii unei prime sa se protejeze
impotriva scaderii ratei de piata pentru o suma si o perioada data, prin intermediul unei rate
plafon. Optiunea FLOOR poate avea unul sau mai multe momente de exercitare. Daca la data
sau datele fixing- ului rata dobanzii de piata este mai mica decat rata FLOOR, cumparatorul de
FLOOR va incasa diferenta dintre rata FLOOR si dobanda pietei, in caz contrar optiunea nu se
mai exercita, iar vazatorul va plati doar prima aferenta.
COLLAR reprezinta luarea unei pozitii simultane pe contractele GAP si FLOOR. Daca
manageri sunt cu aversiune ridicata la risc si sunt preocupati de volatilitatea ratei dobanzii, pot
sa-si acopere riscul de rata a dobanzii cumparand in acelasi timp un GAP si un FLOOR.
Acoperirea bilantiera a riscului ratei dobanzii prin operatiuni de corelare a activelor si
pasivelor bancare: Modelul GAP-ului intre active si pasive
Pentru acest model activele si pasivele bancare se structureaza pe benzi de scadenta in functie de
sensibilitatea acestora la rata dobanzii. Analiza GAP- ului ofera trezorierului in practica bancara

de zi cu zi, informatii succinte si relevante in legatura cu structura activelor si pasivelor pe

principalele categorii de scadenta. Pe langa GAP, pe fiecare banda de scadenta se mai calculeaza
si GAP-ul cumulat prin insumarea GAP-ului aferent fiecarei benzi. Teoretic si ideal ar fi ca
GAP-ul sa fie intotdeauna 0 (zero). In realitatea insa, GAP- ul este aproape intotdeauna diferit de
zero. Atat global, cat si in structura, indicele GAP exprima gradul de acoperire al activelor cu
pasive de aceeasi natura. Daca indicele inregistreaza o marime pozitiva, acesta exprima o stare in
care activele predomina asupra pasivelor , fapt ce asigura bancii situatie financiara buna daca
dobanzile cresc.
Un GAP negativ reflecta dependenta bancii de pasivele sensibile care adesea pot genera o
crestere a cheltuielilor cu dobanzile. GAP-ul cumulat ramane indicatorul cel mai important in
analiza GAP-ului, deoarece marimea si semnul sau sunt elemente care pun in evidenta
sensibilitatea dobanzii pentru fiecare interval de maturitate. Practic, indica valoarea activelor si
pasivelor carora trebuie sa li se modifice nivelul dobanzii in ultima zi din perioada ramasa.
Indicatorul de baza care reda dimensiunea riscului ratei dobanzii este venitul net din dobanzi
(VND= dobanda ASD - dobanda PSD); (ASD-active sensibile la rata dobanzii si PSD-pasive
sensibile la rata dobanzii).
Riscul de schimb=riscul evolutiilor nefavirabile a rezultatelor ca urmare a
evolutiilor ratelor de schimb.
Ricul de translatare= riscul de castig/pierdere atunci cadn activele, pasivele si rezultatele filiale
sunt translatate din valuta in care se tin evidentele in mon nationala.
Riscul de tranzactie= riscul castigului/pierderii din operatiuni cu devize, daca valoarea lor se
schimba in comparative cu mon locala a bancii.
Riscul economic= impactul schimbarii cursului valutar asupra profitabilitatii pe termen lung a
bancii si efectul pe termen scurt al unei operatiuni.
Limitarea riscului de schimb presupune: un sistem de evidenta pentru inregistrarea imediata a
operatiunilor valutare, un sistem de control permanent.pozitia valutara individuala reprezinta
pozitia lunga sau scurta pe fiecare deviza , in echivalent lei. Pozitia val ajustata =poz valutara
individuala ajustata cu echivalentul in lei al primelor de emisiune, platite in devize <10% din

fondurile proprii ale bancii la sf zilei.poz valutara totala <20% din fondurile proprii ale bancii la
sf zilei.

Cap 9 : Riscul de piata

Risc de piata= deviatiile nevaforabile ale valorilor de piata a pozitiilor in timpul duratei
minimale necesare pt lichidarea pozitiilor. Depinde de instabilitatea parametrilor de piata : (r
dob, indici bursieri, rate de schimb). Este subdivizat in : 1. Risc general (Y-modificarea generala
a pietei) si 2.risc specific( X- legat de emiteri). Riscurile sunt masurate ptin volatilitatea
variatiilor parametriilor de piata si prin deviatiile maxime la un prag de incredere fixat.
Volatilitatea unui portofoliu de piata se deduce din sensib
ilitatea portofoliului la variatiile param de piata si de corelatiile lor 2 cate 2.
Metode de masurare:
1. Met corelatiilor: fiecare portof este caracterizatprin sensibilitatea la diferiti param.
Matricea variatiilor-cov unica caracterizeaza piata. Prin combinarea acestora=> o formula
generala care indica volatilitatea pierderilor unui portofoliu.
2. 2. Met scenariilor :simularea tuturor posibilitatilor posibile in reevaluarea portofoliului.
Volatilitatea masoara instablitatea rezultatelor si rezultatul mimimal( rosc down side).
3. 3. met simularilor: simularea tuturor situatiilor posibile in reevaliuarea portofoliului, in
deducerea distributiei valorii si volatilitatii sale. Rezultatul este o distributie de valori
posibile a fiecarei variabile-scop, tinand cont de evenimentele care pot aparea.
Durata = rata medie a fluxurilor Ft, actualizate si ponderate cu scadentele lor, valaoarea
actuala totala a activului sau pasivului. Relatia durata-maturitate: durata creste cu
maturitatea, ea este o functie convexa a acestei maturitati.
Valoarea la risc. Model de cuantificare al riscului valutar:In practica bancara
internationala, pentru masurarrea riscurilor de piata este indicatorul VAR. Istoria VAR este
legata de numele presedintelui bancii de investitii GP morgan care necunoscand riscul total la
care era expusa firma sa le-a cerut angajatilor ca in fiecare zi sa i se prezinte un raport despre
riscul firmei impreuna cu o masura de risc corecpunzatoare. In acest fel, in cadrul bancii a luat
nastere departamentul de risc metrics, specializat in studiul si analiza riscului. In urma

cercetarilor acestui departament, masura pentru risc lansata a fost value at risk (VAR). Aceasta
metoda a fost impusa de necesitatea evitarii falimentelor financiare.
Definitia VAR: VAR este o masura statistica care cuantifica pierderea maxima probabila a se
obtine pe o anumita pozitie sau un portofoliu de pozitii intr-o anumita perioada de timp si pentru
un anumit nivel de incredere. Profitul sau pierderea inregistrate de un anumit portofoliu intr-o
perioada de h zile se calculeaza ca diferenta intre valoarea portofoliului dupa cele h zile si
valoarea initiala a portofoliului. Inaintea trecerii la calcularea efectiva a valorii la risc, orice
banca trebuie sa stabileasca 2 lucruri importante:
- Orizontul de timp pentru care se estimeaza riscul
- Procentul de toleranta la risc. Comitetul de la Basel propune un orizont de 10 zile si un
procent de toleranta la risc de 1% (respectiv o probabilitate de incredere de 99% in aprecierea
VAR). Fiecare banca este insa libera in asi alege cele 2 coordonate initiale in functie de
preferinta mai mare sau mai mica a managerilor fata de risc si de natura portofoliilor
administrate. un procent de toleranta la risc de 1% inseamna ca doar 1% dintr-un interval de
timp, valoarea portofoliului se va deprecia cu mai mult decat se anticipase (nivelul VAR
calculat), in timp ce un procent de 5% inseamna ca intr-o zi din 20 zile sau in 5 din 100,
valoarea portofoliului se va deprecia cu mai mult decat se anticipase. Realitatea este intr-o foarte
rapida schimbare, iar validarea empirica a unui model ales de catre un utilizator trebuie adeseori
facuta rapid.
Din acest motiv alegerea unui procent mai mare ar intarzia validarea modelului ca o regula cu
cat se alege un procent mai mic cu atat si valorile la risc calculate sunt mai mari. O data ce au
fost stabilite orizontul de timp si procentul de toleranta la risc se calculeaza VAR ca diferenta
dintre valoarea asteptata a portofoliului la orizontul de timp ales si cea mai mica valoare a
portofoliului (numita si cuantila) la acelasi orizont anticipata cu o probabilitate p de 95%. Pentru
o interpretare cat mai corecta a rezultatelor referitoare la risc si luarea celor mai bune decizii in
practica trebuie sa fim constienti de avantajele si limitele valorii la risc .

Ajantajele VAR:

1. Este un instrument flexibil de masurare al riscurilor; poate lua in calcul diverse orizonturi de
timp si intervale de incredere.
2. VAR incorporeaza riscul total intr-un singur numar.
3. Caracterizeaza expunerea portofoliului la riscul de piata ca si probabilitatea unei evolutii
potrivnice.
4. Este utilizata in determinarea capitalului pe care o banca este obligata sa il retina.
5. Poate fi folosita pentru ajustarea riscului unui portofoliu.

Limitele VAR:
1. Se bazeaza foarte mult pe curba distributiei normale, deci nu incorporeaza caracteristicile
unei piete aflate intr-un moment critic, extrem
2. Este o masura aproximativa si nu un rezultat exact
3. Nu indica maximul pe care o companie il poate pierde, ci indica doar maximul pe care il
poate pierde in conditii normale ale pietei.
4. Nu ofera indici asupra profitabilitatii si randamentului unei investitii.
5. Nu poate lua in calcul riscul operational si riscul de lichiditate.

Gestionarea riscului de piata pentru titluri: Orice detinere sau finantare prin titluri precum si
majoritatea operatiunilor cu titluri implica risc de piata. Chiar daca acest risc poate fi identificat
in orice pozitie bilantiera sau extrabilantiera calculata la valoarea de piata in fapt doar
activitatile cu titluri sunt monitorizate din perspectiva riscului de piata de aceea, chiar daca
analizam gestiunea acestui risc la nivelul intregii activitati bancare defapt ne referim la gestiunea
riscului de piata din activitatea cu titluri.
Cerinta de capital pentru riscul de piata este semnificativ mai mica in comparatie cu cea pentru
riscul de credit. In medie ponderea necesarului de capital ce trebuie alocat pentru riscul de piata
reprezinta mai putin de 2% din totalul cerintei minime de capital. Pe de alta parte diferenta intre

riscul de credit si cel de piata este doar una minora pentru ca in cazul unor socuri severe asupra
preturilor activelor riscul de piata devine in fapt risc de credit. Pentru managementul riscului de
piata si pentru calcularea cerintelor de capital aferente se folosesc pe scara tot mai larga
modelele VAR.
Promovarea incusiv de catre Basel a modelelor VAR pentru calcularea riscului de piata a pus
insa problema cresterii volatilitatii in piata si a diminuarii excesive a capitalului institutiilor de
credit care utilizeaza VAR. Unii autori arata ca o crestere a volatilitatii pietei ar putea conduce la
atingerea limitelor stabilite de banci prin VAR, ceea ce ar atrage dupa sine decizia de a vinde
activul din portofoliu. Daca sunt mai multe banci care detin respectivul activ si utilizeaza VAR
atunci acestea se vor manifesta similar, vanzarea va fi mai semnificativa, ceea ce va atrage o
noua crestere a volatilitatii si din nou se ating limitele stabilite inchizandu-se si totodata
accenduandu-se cercul. In conditiile in care mai multe banci intra in perioade de turbulenta cu
pozitii de tranzactionare similare, riscul creste. Alti autori considera ca aceste ingrijorari sunt
supraestimate deoarece nu s-a inregistrat o crestere in volatilitate deosebit de mare dupa anul
1998 (anul in care au aparut si ulterior au fost implementate recomandarile Basel de folosire a
VAR pentru calcularea riscului de piata).
Gradul de concentrare al pietelor cu titluri pe care actioneaza bancile este foarte ridicat astfel
ca, in cazul unor evolutii adverse semnificative a pietelor titlurilor, managementul bancii trebuie
sa isi puna problema nu numai a riscului de contagiune, dar chiar a acelui sistem.

Cateva criterii calitative:

In primul rand, modelul intern nu trebuie utilizat doar pentru determinarea cerintelor de capital
ci trebuie sa faca parte din procesul de management zilnic al riscului. Rezultatele modelului
trebuie integrate in procesul de planificare, monitorizare si control al profilului de risc de piata
al bancii.
In al 2lea rand, pentru evitarea conflictelor se interes, banca trebuie sa detina o unitate de control
al riscului independenta de cele care desfasoara activitati de tranzactionare. Consiliul de
administratie si managementul superior (top managementul) trebuie sa se implice in mod activ
in procesul de control al riscului, iar rapoartele zilnice trebuie revazute de catre un nivel al

managementului cu un nivel de autoritate suficient pentru a impune decizii privind diminuarea

expunerilor individuale sau agregate. Pentru aceasta este necesar ca managementul superior sa
aiba cunostiinte solide despre model.

Criteriile cantitative, pentru a folosi metode proprii de cuantificare a riscului de piata aferent
activitatii cu titluri bancile trebuie sa se asigure in special ca:
1. Modelele au un fundament teoretic solid
2. Ca aceste modele surprind riscurile existente atat in portofoliul de tranzactionare pentru riscul
specific si general, cat si pentru riscul valutar si cel de marfa.
3. Pot explica variatiile istorice ale rezultatelor de profit si pierdere bazandu-se pe serii suficient
de lungi. Exista 3 metode de cuantificare a valorii la risc ce pot fi folosite in functie de conditiile
concrete din piata:a. Metoda varianta-covarianta. Este o metoda parametrica avand la baza
ipoteza normalitatii factorilor se risc b. Metoda simularii istorice. Se bazeaza pe evolutia istorica
a factorilor de risc, fiecare observatie istorica constituie practic un scenariu pentru care trebuie
evaluat profitul sau pierderea portofoliuluic. Simularea Monte Carlo. Este o metoda similara
celei istorice, diferenta constand in faptul ca socurile sunt generate utilizand numere aleatoare pe
un numar mare de simulari (cel putin 10.000).

Cap 10: riscul de solvabilitate:

Riscul de solvabilitate= cel de a nu dispune de fonduri proprii suficiente pentru absortia
pierderilor eventuale.rezulta din fondurile proprii disponibile si din riscurile ce se produc.
Fondurile proprii economice sunt fondurile necesare pentru a face fata riscurilor masurate cat
mai obiectiv posibil. Pragul de toleranta este probabilitatea de defaulta institutiei, fiind o masura
a riscului de solvabilitate, reprezinta aversiune la risc. Pentru definirea fp s-au divizat piederile
astfel: Pierderea medie-pt RC, depinde de probabilitati medii de default a clientilor, volumul
expunerilor la risc, rata de recuperare.Pierderea neasteptata- pierdere suplimentara definita
printr-un prag de incredere.Pierderea anormala>oierderea normal, risc serios cu probabilitate de
aparitie nula. Fondurile proprii se exprima printr-un multiplu al volailitatii pierderilor: K

(masoara fondurile proprii necesare pt o unit de risc si fixeaza riscul de solvabilitate al

institutiei).
Performante ajustate cu riscuri: compara performantele si riscurile intre activitati si obiective;
ajuta la decizia de a face angajamente noi la baza cuplului risc-rentabilitate si facturarea in
functie de riscuri, aloca resursele pe tipuri. Masurile clasice ale performantelor neajustate cu
riscuri sunt de tipul responsabilitatii fp: ROE, ROA.
1. ROE care se determina ca raport intre (profitul net si capitaluri proprii)*100; cu cat valoarea
acestui indicator este mai mare cu atat rentabilitatea folosirii capitalului actionarilor este mai
mare, dand posibilitatea bancilor de a se dezvolta in viitor.
2. ROA care se determina ca raport intre (PN si total active) *100; cu cat valoarea acestui
indicator este mai mare, cu atat a fost mai eficienta utilizarea activelor de catre banca.

Efectul

de levier sau de parghie se determina ca raport intre capitalul propriu si total active. Acest
indicator masoara gradul de capitalizare al unei banci.
Rata profitului net - masoara abilitatea bancii de a reduce costurile. Cu cat valoarea
acestui indicator este mai mare, cu atat banca a reusit sa-si limiteze costurile mai bine. 2 banci
care inregistreaza acelasi nivel al veniturilor, dar au valori diferite pentru acest indicator,
inseamna ca-si gestioneaza diferit costurile. Acest indicator poate fi analizat din prisma mai
multor indicatori ce au impact asupra sa si anume: -indicatorul cheltuieli cu dobanda( cheltuieli
cu dobanda /total venituri),-alte cheltuieli ( alte cheltuieli/total venituri) ,-indicatorul provizioane
pentru credite ( provizioane pentru credite/total venituri), -indicatorul impozite ( impozite/total
venituri).
Variantele de baza ale indicilor rentabilitate-risc sunt RORAC( rentabilitate calculate pe baza fp
ajustate pt risurile considerate) si RAROC(modelarea marjelor pt corectarea rentabilitatii cerute
in functie de risc)= (Rezultat-Provizioane Economice)/Fonduri Proprii Economice= (RezultatPierderi Medii)/ Pierderi neasteptate.
Titularizarea=instrument de gestiune a bilantului , permite modelarea FP si a rentabilitatii lor.
Titularizarea creantelor= cedarea catre investitori a unui ansablu de creante, transfer de
proprietate prin preluarea creantelor cedate de Fondul Comun al Creantelor in schimbul
disponibilitatilor constituite prin contributia investitorilor. Titularizarea amelioreaza rentabilitatea

FP ramanse in bilant. Totul depinde de sistemul de acoperire a riscurilor creantelor titularizate si

de pretul lor de cesiune. Garantia si acoperirea se realizeaza prin:

1.

Subdimensiunare( promisiunea catre investitori care cumpara o parte din fluxurile angajate din
creantele originale. Daca aceste creante devin riscante, pool-ul angajat original scade);
2.Emisiunea partilor ordinare si subordonate: impartirea partilor emise in contrapartida
creantelor originale in transe diferite. Partile create in cotrapartida sunt: seniorii(fara risc) si
juniorii(suportariscurile); 3.Asigurare.
Reglementari privind solvabilitatea bancii: adecvarea FP la riscurile asumate.
FP sunt formate din urm categorii de capital: 1. CAPITAL PROPRIU ( capital social varsat
MINIM= 5 MIL EURO, prime, profitul din ex precedente, profitul rezultatului current, rezerva
general pt RC , fondul imobilizarilor corporale, fondul de dezvoltare) 2. CAPITAL
SUPLIMENTAR( alte reserve si fonduri, imprumuturi subprdonate primate): capital
suplimentar=max 100% din nivelul CPR; datoria subordonata=max 50% din CPR. Adecvarea FP
pp: marimea de 8% a indicelui de solvabilitate (FP/active tot). rap minim de solvab=12%.
Potrivit Basel: rap CPR rang 1/expunere neta>=6%; . Rap cap rang 1+ (cap rang 2/depundere
neta)>=8%. Investitiile in valori mobiliare nu pot depasi: 20% din capitalul social al societatii si
10% din FP.
Falimentul bancar:o banca este considerata in faliment daca nu isi poate onora integral o
creanta certa in termen de cel putin 7 zile lucratoare de la scadenta. Cauze:calitatea inferioara a
activelor, practice liberale in acordarea creditelor, supracreditarea, exceptii de control al
garantiilor, deficient ale garantiei de baza, angajarea in sfere din afara preocuparii bancii.
Operatiunile de salvare ale falimentului au ca functii : evitarea pericolului de contagiune,
evaluarea pagubelor prin investitie valorica , managementul eficient al activelor si
proprietatilorsi vanzarea la preturi convenabile.
Metode de solutionare a falimentelor:
1. Met restituirii depozitelor in limitele asigurate,apoi duoa recuperarea ch, sumele ramase se
impart egal intre creditorii neasigurati.
2. Met cumpararii si rambursarii preluarea se face prin licitatie, asiguratorul contacteaza o
banca competitiva ca acaasta sa cumpere activele falite.

3. Transferal dep asigurate,

4. Asistenta bancara deschisa implica infuzia de disponibilitati, facilitarea unor fuziuni,
facilitarea unei achizitii de o companie banca-holding.
O banca este considerata insolvabila daca: nu a onorat integral creantele in 30 de zile; valoarea
obligatiilor > valoarea activului sau.
Tipuri de sanctiuni aplicate de BNR pt neimpiedicarea falimentului: avertisment scris, limitarea
operatiunilor, amenda 0.1%-1% din CS sau 1-6 salariii medii pe banca, retragerea autorizatiei.
Cap 10: gestionarea instrumentelor si mod de plata:
Ordinul de plata= dispozitia de plata data de ordonator unei banci, de a plati o suma
determinata in favoarea unui beneficiar, pt stingerea unei obligatii banesti provenind dintr-o
relatie directa ord-ben. Caracteristici: relatia de plata este declansata in urma unei obligatii
asumate/datorie preexistenta; operatiune ponita la initiativa platitorului, revocabilitateaordonatorul isi poate modofica dispozitia, provizionul bancar esye obligatoriu. Ca modalitati de
incasare: ord de plata simplu (fara ducument si explicatie) sau ord de plata documentar( facturi si
dovada platii). Parti implicate: 1. Ordonatorul(initiaza operatinuea); 2. Beneficiarul( in favoarea
lui se face plata); 3. Bancile(prestataori de servicii) : banca platitoare, banca ordonatoare.
Elementele ord de plata: nume si adresa ordonator+benef, denumire si adresa banca ordonatoare,
data emiterii ,ordinul de plata cu formula de adresare, suma in cifre si litere, motivul platii, mod
de plata. Transmiterea se poate face : letric(formular tipizat), telegrafic, SWIFT.
Incasso-ul documentar= tratarea documentelor de catre banci cu scopul de a obtine
acceptare/plata, de a remite documente comeriale in alte conditii. Elemente esentiale:
Operatiunea este o simpla vehiculare de documente; Documentele vehiculate de banci pot fi:
comerciale, financiare; Scopul operatiunii este transmiterea documentelor de la beneficiarul
platii la platitor, contra plata/ acceptare. Parti implicate: Ordonatorul(clientul care incredinteaza
op de incasso bancii sale, initiaza op); .banca remitenta (banca la care ordonatorul a incredintat
operatiunea de incasso); Banca insarcinata cu incasarea; Banca prezentatoare ( banca insarcinata
cu incasarea care prezinta doc trasului); .trasul ( acela caruia ii sunt prezentate doc potrivit
ordinului de incasare. Etapele incassoului: 1. Contractul comercial international pt plata incasso-

ului documentar,2. Livrarea marfii; 3.setul de doc, insotite de ord de plata la incasso prezentate la
banca exportatorului; 4. Banca remitenta actioneaza la ordinul clientului, emitand propriul doc;
5.notificarea importatorului de catre banca prezentatoare; 6. Documente contra plata sau contra
acceptare. 7. Importatorul ridica marfa; 8. Banca importatorului remite bancii contraval export;
9. La primire, banca remitenta notifica exportatorul de incasare. Elemente ale ord de incasare:
partile implicate(nume+adresa complete ); elementele comerciale si de documente( denumire
exacta a marfiii, factura, doc de transport); conditii de plata( D/P daca doc sunt eliberate contra
plata; D/A daca sunt eliberate contra cambiilor); ord de incasare cu instructiuni clare. Riscurile
derularii: riscul intarzierii la plata, riscul de neplata din partea importator, riscul diminuarii
inacasarii, riscul pierderii marfii. Mod de diminuare: practicarea incasso numai in relatii cu
parteneri siguri, masuri de pastrare a controlului asupra marfii, obtinere contract cu clauza de
garantare, vinculatia, scrisoarea de garantie bancara ( garantia pura de plata; de plata la incasso,
de plata efecte de comert; pt aval, de plata a ratelor scadente, restituiri anticipate la export).
Acreditivul =cea mai raspandita modalitate de plata, grad ridicat de siguranta si control. Mod
derulare:
1. Acreditiv doc propriu-zis (AD): dpdv fermitatii angajam bancar (revocabil, irevocabil,
neconfirmat, confirmat), dpdv al domicilierii-stabilirea bancii care este abilitata sa verifice doc si
sa dispuna achitarea lor( in tara exportator, importator, terta tara), dpdv al platii( cu plata la
vedere, cu plata la termen, de acceptare, de negociere-pe prinipiile LC), dpdv clauze speciale cu
efect asupra AD( transferabil, revolving,clauza rosie, stand-by, de compensatie), dpdv al utilizarii
combinate (subsidiar, cesionat). Partile implicate AD: ordonator (importatorul da ordin de
deschidere AD); beneficiar (exportator), banca emitenta( isi asuma in scris angajam irevocabil de
plata); banca corespondenta( in fct de instrunctiunile bancii emitente poate fi: banca
notificatoare, platitioare, trasa, negociatoare, confirmatoare. Etape AD:
1. Existenta unui contract/intelegeri prin care partenerii convin la plata AD;
2. Dipozitia de deschidere data de importator bancii sale;
3. Deschiderea AD=elaborare inscris prin care banca se angajeaza ferm la plata;
4. Notificarea beneficiarului de catre banca exportatorului si remiterea AD;

5. Livrearea marfii, banca verifica documentele si efectueaza plata;

6. Remitere doc/rambursare suma ;
9. Notificarea importator/plata documente
10. Eliberarea/ridicarea marfii.
AD irevocabil confirmat ofera un plus de securitate exportatorului privid incasarea marfii.
conditii: AD trebuie sa fie irevocabil, sa formuleze clar ordinul si autorizarea bancii emitente
catre banca corespondenta, sa fie utilizabil si platibil la ghiseele bancii confirmatoare, textul sa
fie fara echivoc.
2. Acreditiv doc sub forma scrisoare de credit (LC-simpla, circulara, stand-by). Este adresata
de banca emitenta fie direct beneficiarului, fie prin intermediul unei banci. Caracteristici:
Formalismul = exportatorul nu poate pretinde plata contravalorii marfii decat pe baza unor
documente care fac dovada indeplinirii conditiilor AD. Independenta fata de relatia contractuala
de baza. Fermitatea angajam bancar ; adaptabilitate; siguranta-gajul asupra doc de expeditie.
Partile LC : exportatorul( detine angajamntul irevocabil de plata), banca emitenta(da ordinul de
emitere al doc de transport); LC ca doc( insereaza conditiile comerciale, nr cambiilor). LC este
intotdeauna irevocabila, adresata exportatorului, utilizabila prin cambii trase beneficiarului
asupra bancii emitente. Este intotdeauna domiciliata In strainatate.
3.Acreditivul doc transferabil (ADT)-utilizat in operatiunile de intermediere, prim-beneficiarul
are dreptul sa solicite bancii insarcinate cu plata/acceptarea sa il faca utilizabil pentru mai multi
beneficiari. Termenul transferabiltrebuie inscris pe AD. Nu poate fi transferat decat o singura
data, domicilierea este intotdeauna la banca platitoare(transferatoare). Avantaje: dezvoltarea
afacerilor, permite legal plata in valuta a unui producator intern, exportatorul intermediar poate
inlocui propria factura cu cea a exportatorului real. Dezavantaje: costuri mari, riscuri din relatia
cu beneficiari secunzi, neconfidential. 4.Acreditiv revolving (ADR): prevede livrari si plati
permise independente. Valoarea este data de o livrare si nu suma tututor, deci comisioanele sunt
mici. Poate fi renuvelabil : in fct de timp, de valoare(cumulative, necumulative). Avantaje: pt
importator care nu isi mobilizeaza o suma mare pt procurarea marfii, iar vanzatorul este sigur ca
se livreaza marfa. Dezavantaje: reticente ale bancii in deschidere din cauza com mici, modicicari

survenite pe piata marfurilor duc la cresteri de pret. 5.Acreditiv doc clauza rosie (ADCR) :
permite bancii platitoare sa acorde avansuri beneficiarului inainte de prezentarea doc cerute de
AD. Elemente: mentiunea expresa in textul AD clauza rosie, precizarea sumei de catre
ordonator, documentele se solicita la acordarea avansului, termen limita. Se utilizeaza in
operatiuni de intermediere, in activitatea de productie export.
6. Acreditiv doc de compensatie (ADC): pp inserarea in textul AD a unei clauze care nu
permite utilizarea AD de export decagt in corelatie cu un AD de import, prim combinarea a doua
AD, partenerii dezvolta operatiuni prin contrapartida de compensatie reciproce. Forme: a) ADR
simplu-utilizarea primului AD deschis in favoarea partenerului este conditionata de deschiderea
celui de-al 2 AD;

b) ADR cu clauza de valoare: disponibilitatile valutare create de unul

din AD este utilizat pt acoperirea celuilalt AD; c) ADR escrow(clauza de garantie)-contin clauza
de garantie prin care banca isi asuma angajamentul ferm si neconditionat de a face plata in valuta
daca acreditivul partenerului expira.
Cap 11: Analiza financiara a activitatii bancare:
Sistemul de raiting CAMEL: Performantele si profitabilitatea unei societati bancare sunt
corelate cu riscurile pe care banca si le asuma prin investitiile financiare pe care le face si prin
operatiile pe care le desfasoara. Acest sistem evalueaza performantele unei banci in functie de
valorile unor indicatori care exprima: -adecvarea capitalului bancii C; -calitatea activelor A;calitatea mangementului bancii M; -venituri E; -lichiditatea bancii L. Sistemul CAMEL pe plan
international este folosit de autoritatile de reglementare si supraveghere din diferite tari pentru a
aprecia activitatea si performantele unei banci. Fiecare din cele 5 componente ale sistemului
CAMEL sunt evaluate pe o scara cuprinsa intre 1 si 5, 1 reprezentand cel mai important nivel si 5
cel mai scazut. Functie de evaluarile obtinute pentru fiecare din cele 5 componente se determina
un raiting compozit pentru activitatea generala a bancii. Un raiting compus, 1 si 2 indica o banca
puternica. Orice deficienta in activitatea bancii poate fi indreptata cu usurinta de managementul
bancii.

Indicatorul de

adecvare a capitalului, raport de solvabilitate ( 8%): Raportul de solvabilitate se determina

intre capitalul propriu si activele nete plus elemente din afara bilantului, transformate in
echivalent credit in functie de gradul lor de risc de transformare in credit ( conform normei BNR
nr.8/1999). Daca acest raport este < sau = cu 20% se presupune ca banca este bine capitalizata,

iar daca este sub 4% banca este subcapitalizata major.

Raportul dintre capitalul

propriu si capitalul social - daca este mai mare decat 150% banca este bine capitalizata; intre
100%-150% adecvat capitalizata; sub 50% subcapitalizata major. Indicatori privind calitatea
activelor: Raport intre credite acordate clientelei si total active - mai mult de 60% indica o
calitate adecvata a activelor si practicilor de administrare a creditului; peste 75% indica o calitate
critica a activelor sau practicilor de administrare a creditelor.

Raport total credite

restante si indoielnice si total portofoliu de credite - sub 2% indica o calitate adecvata a

activelor; intre 2% si 4% indica o calitate satisfacatoare; peste 8% indica o calitate critica.
Raport intre
creditele si dobanzile restante si indoielnice si capitalurile proprii - sub 2% indica o calitate
adecvata a activelor; intre 2% si 5% indica o calitate satisfacatoare a ativelor.n Indicatori de
lichiditate: Indicatorul de lichiditate se determina ca raport intre lichiditatea efectiva si
lichiditatea necesara. Daca este > sau = cu 1,5 indica nivelul de lichiditate puternica; intre 1,2 si
1,49 indica nivelul de lichiditate satisfacatoare.

Raport intre creditele acordate clientelei

si depozitele atrase de la client - < 85% indica nivelul de lichiditate puternica ; mai mari de
125% indica nivelul de lichiditate sau practici de administrare a fondurilor atat de deficitare incat
viabilitatea institutiei este grav amenintata.

Rolul

consultantei in managementul bancar: Consultanta organizata ca activitate specifica unei

societati bancare are rolul pe de-o parte de a facilita accesul clientilor bancii la produsele si
serviciile bancare oferite si pe de alta parte da posibilitatea bancii ca contractului direct cu
clientii sa decida asupra dezvoltarii de noi produse si servicii la cererea acestora astfel incat
relatia banca - client sa devina benefica ambelor parti. Pentru a veni in intampinarea clientilor
este necesara intr-o prima etapa definirea si prezentarea unor conditii generale de afaceri.
Impactul unei astfel de actiuni asupra clientilor poate servi managementului bancar la
cunoasterea in amanunt a cerintelor persoanelor juridice si fizice care apeleaza la serviciile
bancare. Conditiile generale de afaceri sunt obligatorii atat pentru client, cat si pentru banca.
Informarea prealabila a clientilor la solicitarea acestora privind produsele si serviciile bancare
consta in prezentarea continutului conventiilor care urmeaza a se incheia cu clientii privind
angajamentul si obligatiile partilor semnatare, precum si obligativitatea depunerii periodice a
situatiilor si rapoartelor financiare. Confidentialitatea operatiunilor precum si sinceritatea si
corectitudinea clientilor fata de banca constituie pentru unitatea bancara cat si pentru agentii

economici o obligatie prealabil asumata si inscrisa in prevederile contractuale. La baza relatiilor

de afaceri dintre client si banca este necesar sa existe mai multe principii si anume: - banca ofera
clientilor sai produse si servicii in stransa concordanta cu prevederile legii;- relatiile de afaceri se
bazeaza pe incredere reciproca;- banca raspunde de modul in care isi respecta obligatiile
contractuale;- operatiunile dispuse de clienti se efectueaza de banca cu respectarea legislatiei in
vigoare; - clientul trebuie sa informeze banca in scris si in mod operativ asupra unor
disfunctionalitati in derularea afacerilor.