Sunteți pe pagina 1din 2

Avantajele proiectării demersului didactic pe baza unităţilor de învăţare

Programele şcolare centrate pe competenţe nu dictează în planificarea activităţii didactice


nici succesiunea continuturilor şi nici numărul de ore alocat. Profesorul este cel care îşi
proiectează organizarea activităţii la clasă, iar instrumentul utilizat în realizarea unui demers
didactic personalizat este unitatea de învăţare.

Unitatea de învăţare este o structură deschisă, flexibilă şi unitară din punct de vedere
tematic. Ea se desfăşoară pe o perioadă determinată de timp şi permite formarea la elevi a unui
comportament specific, realizat prin integrarea unor competenţe specifice.

Proiectarea pe unităţi de învăţare se raportează mai mult la programă şi la activităţile


propuse şi adaptate la diferite contexte de învătare, decât la manual care este, de fapt,
instrumentul de lucru al elevului.

Prin proiectarea unităţii de învăţare profesorul îşi stabileste principalele sisteme de


acţionare adaptând la fiecare lecţie structurile de exerciţii, elementele de dozare şi formele de
exersare corespunzatoare stadiului de instruire a clasei, a unor grupuri şi / sau a unor elevi în
scop de diferenţiere a parcursului şcolar. Astfel se realizează o mai bună corelare între
competenţele specifice vizate şi activităţile de învăţare propuse.

Profesorul se elibereazţ de îngrădirea exprimată în formulări de tipul ”nu pot face altfel,
programa mă obligă”. El poate să-şi aleagă activităţile de învăţare: poate să le preia pe cele
oferite ca exemplu de programă, sau poate crea altele adecvate situaţiei concrete de la clasă.

Proiectarea didactică pe unităţi de învaţare creează un mediu de învăţare coerent în care


aşteptările elevului devin clare pe termen mediu sau lung . Ea implică elevii în proiecte de
învăţare personale care pun accent pe reflecţie şi pe exlorare (fiecare unitate finalizându-se cu un
proiect) . În acelaşi timp acest demers didactic îl implică şi pe profesor într-un proiect didactic pe
termen mediu şi lung în care va putea pune accent pe ritmul de învăţare al elevilor.

Proiectarea unităţii de învăţare ofera o imagine de ansamblu asupre temei dar si o


derivare simplă a lecţiilor componente şi o orientare precisă către scopuri. Unitatea de învăţare
dă perspectivă lecţilor şi le conferă o structură specifică . Proiectul unei unităţi de învătare
conţine suficiente elemente pentru a oferi o imagine asupra fiecărei ore. În funcţie de importanţa
şi timpul necesar de realizare, unităţile pot beneficia de un număr variabil de lecţii, grupate şi
eşalonate în una sau mai multe etape ale anului şcolar.

Fiecare unitate de învăţare se finalizează prin evaluare, acest lucru fiind un element de
noutate, care oferă profesorului posibilitatea de a diversifica instrumentele sau modalităţile de
evaluare utilizate.

S-ar putea să vă placă și