Sunt Avădanei Ioana- Florina, absolventă a Colegiului Economic A.D.

Xenopol,
București, actual studentă la Facultatea de Limbi și Literaturi Străine la filologie
specializările Ucraineană- Spaniolă, din cadrul Universității București.
Fără experiența copilăriei mele nu aș fi avut șansa să devin cine sunt azi, o persoană
calmă, răbdătoare și empatică, un elev silitor și un om devotat.
Am abilitatea de a mă adapta, de a comunica cu ușurință și de a-i înțelege pe ceilalți.
M-am făcut remarcată pe parcursul anilor, atât de colegi cât și de profesori. La rândul meu
am fost impresionată de câteva cadre didactice. Modul lor de a preda, de a explica sau chiar
de a pune întrebări, conduce elevul către o sinceră dorință de a afla mai mult, de a știi mai
bine despre subiect. Această reușită de a-i absorbii pe copii și adolescenți într-o discuție este
rar întâlnită în contextul actual, trist din punctul meu de vedere, al educației zilelor noastre.
Șansa pe care mi-o oferă facultatea prin acest modul este de a excela în acest domeniu
pedagogic, pentru că știu cum e să nu ai pe nimeni să te îndrume, să te ajute să înveți, dar cel
mai bine știu cum e să te lupți din ultimele rânduri să ajngi în vârf.
Într-adevăr, nu am fost eu elevul model, mai ales in generală, note mici și nepăsare cât
cuprinde. Toată lumea insistă într-un mod greșit cu celebrele vorbe “ pune mâna și învață”,
„nu o să ajungi nimic în viață” , „fă-ne mândri”. E total inutil să pornești în viață cu premisa
că îți faci neamul mândru sau pe oricine alticineva înafară de propria persoană. De ce?
probabil urmează să întrebați. Pentru că așa cum toată viața vrei doar pe ceilalți să îi faci
mândri , toată viața vei primi după aplauze un “eu cred că ar fi trebuit să faci așa”. De ce?
Din nou. Pentru că tot zbuciumul de a ajunge CINEVA pornește din interiorul fiecărui
individ care vrea să se separe de numele general și să devină o persoană. Dacă tu ești pe
primul loc, pe al doilea familia, pentru că vrei să se bucure cu tine, cine urmează după?
Profesorilor le revine acest rând.
Începând cu educatoarele și învățătoarele care șlefuiesc cât mai au ocazia cresterea
celor 7 ani de acasă, cultivează bunătatea,mila și empatia de la vârste fragede , până la
profesori universitari și doctoranți care asistă la ultimii pași ai adolescenței noastre și primii
pași în viețile de adult, toți acești oameni rămân de neuitat în viața elevilor. Cu bune și cu
rele, instituțiile de învățământ prin care am trecut toți,reprezintă a doua casă, o altfel de
familie.
Precum eu nu mi-am uitat profesorii, nici cei ce urmează să-mi stea în față în bănci, nu
vor uita tot ce urmează să îi învăț. Am toate posibilitățile prielnice de a-mi urma cariera
dorită așa că nu voi da înapoi.
Aceasta este motivația mea!