Dascălul, prietenul meu

Cred că “Dascălul, prietenul meu” este o temă complexă atât din persectiva personală, cât
și din perspectiva profesională a învățătorului/educatorului/profesorului cu care un elev se
conectează în decursul evoluției sale ca om.
Cine este copilul? Dar învățătorul? La aceste întrebări au găsit răspunsurile marii
gânditori ai vremurilor, înțelepciunea popoarelor, dar și noi, elevii. Copilul este o floare a vieții
care caută să știe totul, care pune întrebări primare și existențiale, toate acestea reprezentând
temelia pe care se clădește OMUL de mai târziu. La școală, sufletul pereche al copilului este
dascălul, “grădinarul sufletelor”, care îi călăuzește mersul înspre cunoaștere, definire și
autodepășire. Apropierea lui de elevi este adevarata cheie a succesului unei educații trainice.
Cunoașterea elevului sub toate aspectele sale, respectiv mediul în care trăiește, nevoile materiale
și spirituale, modul de viață al familiei din care provine, până la cele mai intime preocupări sau
gânduri ale lui, creează calea spre înțelegere și definire a personalității sale din perspectiva
profesorului.
Ce caut eu la dascălul meu? Acesta trebuie să fie “făuritor de oameni”, trebuie să-l
caracterizeze spiritul de initiativă și de disciplină, stăpânirea de sine, cinstea și modestia, dăruirea
în muncă, exigența față de sine, voința puternică și un caracter ferm, consecvența și perseverența.
Toate acestea dau caracteristici distinctive personalității lui, denumită generic “Domnul
Trandafir”, pe care mărurisesc, cu bucurie în suflet, că l-am întâlnit de câteva ori… și care mi-a
devenit model de viață.
Las gândul să mă ducă în trecut… și o găsesc pe doamna Rodica, omul care mi-a călăuzit
primii pași în viață, pe parcursul anilor de preșcolaritate. Aici, am descoperit-o pe doamna
educatoare ca prieten, mamă, învățător, profesor de științe exacte ori de limbă română. Am găsit
la “doamna” căldura și dragostea pe care mi-o oferea atât mie, cât și celorlalți colegi, fie ei mai
buni, mai destepți, mai frumoși ori mai săraci, toți laolaltă deopotrivă.
Gândul îmi zboară și la anii în care am urmat cursurile școlii primare. Aici o regăsesc,
drept icoană, pe doamna învățătoare Alina Vasiliu. Rar mi-a fost dat în viață să întâlnesc un
dascăl atât de aplecat spre autodepășire profesională, implicare, umanism și șlefuire de elevi,
Page 1 of 2
precum “Doamna mea”. De fapt, doamna învățătoare a stat la baza devenirii mele, până la
momentul gimnaziului, adăugând în zestrea mea mai multe “cărămizi” solide ale cunoașterii și
ale dezvoltării personale. “Construcția” doamnei învățătoare a fost preluată și este continuată de
“diriga”, respectiv de doamna profesor Monica Grădinaru pe care o regăsesc ca pe un dascăl ce
poate constitui model pentru fiecare dintre noi. Eu o simt ca pe unul din cei mai buni prieteni ai
mei, o persoană sensibilă, implicată si exigentă, în același timp. Pot spune că viața mi i-a scos în
cale pe acești dascăli minunați și consider, fără rezerve, că toți aceștia m-au definit ca om și mi-
au arătat calea dreaptă a vieții, a cunoașterii și a valorilor de urmat.
Iată, sunt momente în care simt nevoia să rememorez cu emoție trecutul meu de elevă de
până acum și să aduc un omagiu de recunoștință celor care m-au format și care m-au șlefuit în
forma în care sunt azi. De fapt, eu și cu dascălii mei dragi am fost uniți mereu într-o armonie
perfecta, niciunul neputând exista în mod separat.
De altfel, povestea ”prieteniei mele cu dascălul” am întâlnit-o în mai multe cărți pe care
le-am citit și în care le-am regăsit pe ”doamnele mele”, fie ea învățătoare ori dirigintă, ori pur și
simplu profesoară. M-au marcat în mod deosebit operele biografice “Cișmigiu & Comp.” și
“Bună dimineața, băieți!” ale profesorului Grigore Băjenaru, unde autorul abordează tema
elevului și a profesorilor din perioada interbelică, subiect care este dezvoltat sub toate aspectele
sale. Mi-au plăcut mult mottourile autorului, precum ”și profesorii de astăzi au fost ieri elevi”,
“și elevii de azi pot deveni, mâine, profesori!”, care definesc cel mai bine evoluția elevului și
legătura dintre acesta și profesor. Și, nu în cele din urmă, m-a cucerit personalitatea remarcabilă
a marelui Ion Creanga, mentor al multor generații de elevi și dascăli în același timp.
”Nu știu alții cum sunt”, dare eu mi-am iubit întotdeauna dascălii și sper ca, în drumul
meu prin anii de școală, să-l întâlnesc mereu pe ”Domnul Trandafir” care să mă ajute să mă
desăvârșesc ca OM.

Autor: Neculăiță Elena-Daria, 14 ani, Școala Gimnazială “Ștefan Bârsănescu” din Iași,
clasa a VII-a B, tel.0748.646.153, e-mail cneculaita@yahoo.com, prof. coord. Ileana Savinescu.

Page 2 of 2