Comunitatea ca unitate de

îngrijire
Nursing comunitar și îngrijirea persoanelor cu dizabilități, AMG III
Prof. Rarinca Mădălina
Definitia comunitatii
• Prin comunitate intelegem
ansamblul unei populatii de
pe un teritoriu geografic
determinat, de care este
legat prin interese si valori
comune avand o forma de
gestiune administrativa , iar
membrii sai au interrelatii
cu grupuri sociale si
institutii.
• Cunoasterea comunitatii:
• localizare (urbana, rurala),
• asezare geografica,
• structura populatiei ( numar, densitate, varsta,
• grupuri minoritare etnice si religioase),
• nivel general de educatie,
• particularitati de clima,
• flora si fauna,
• influenta mediului inconjurator,
• diferente culturale si spirituale,
• probleme socio-economice (venit mediu,
populatie cu venituri sub nivelul minimal,
• rata somajului, domenii de angajare a populatiei).
Conceptul despre sanatate

• Nu exista o definitie unica, ci o pluraritate de definitii, pluralitate care

tine de cunostintele acumulate, de dinamica si specificul valorilor
culturale si pentru ca sanatatea are un caracter procesual, evolutiv. De
aici rezulta si tentativa de a defini sanatatea multicriterial si de a fi
masurata in functie de niste criterii de referinta .
• In lista foarte larga a definitiilor sanatatii se folosesc mai multe criterii
pentru definirea sanatatii, fiecare scoala adoptand unul, doua sau
toate cele trei criterii utilizate cel mai frecvent.
Criteriile pentru definirea sanatatii:
• bunastarea functionala
• capacitatea organismului de a se adapta la conditiile variate de viata si
munca
• conditia umana care il face pe individ creativ
• Definitia sanatatii individuale din constitutia O.M.S. : ,,starea de bine
completa din punct de vedere fizic, mintal si social si nu numai
absenta bolii sau infirmitatii’’ este cea mai frecvent utilizata.
• Caracteristicile acestei definitii sunt:
• este acceptata de toata lumea ca o ,, aspiratie’’ ;
• realizarea ei presupune responsabilitatea societatii;
• subliniaza caracterul pozitiv si multiaxial al sanatatii.
• Sanatatea grupurilor umane ar putea fi definita ca fiind o sinteza a
sanatatilor individuale apreciata intr-o viziune sintetica, globala
(ecosistemica).
• Starea de sanatate este o zona in care actioneaza si se
interconditioneaza o multitudine de factori ai mediului fizic extern,
factori sociali si economici.
Factorii care influenteaza starea de sanatate:

• Factori biologici: ereditate, caracteristici demografice ale populatiei.

• Factori ambientali: factorii mediului fizic (apa, aer, sol, vegetatie, aliment) si
social (factori socio-culturali, educationali).
• Factori comportamentali, atitudini, obiceiuri.

Serviciile de sanatate (preventive, curative, recuperatorii).

• In modelul epidemiologic pentru evaluarea politicii sanitare sunt prezentate
ponderile acestor factori in aparitia diferitelor boli dominante .
• Rezulta ca in multe situatii stilul de viata are un rol dominant .
• In cadrul factorilor socio-economici se include si facorii ocupationali:
profesia, calificarea, locul de munca si activitatea la locul de munca, conditii
de munca.
1. Aprecierea nevoilor comunitatii.
a) Culegerea datelor:
• starea de sanatate si caracteristicile ei in Romania,
• anchete epidemiologice,
• screening-ul si studii de prevalenta;
• factorii care influenteaza starea de sanatate a comunitatii:
• factori naturali (fizici, chimici, biologici),
• factori artificiali (economici, nevoi fudamentale, someri, factori culturali,
profesionali, civilizatie, etc.)
1. Aprecierea nevoilor comunitatii.
b) Analiza datelor:
• selectarea datelor semnificative,
• identificarea problemelor,
• formularea diagnosticului starii de sanatate a colectivitatii,
• diferenta dintre ingrijirile individuale si cele colective,
• identificarea grupurilor vulnerabile, defavorizate,
• accesibilitatea la servicii de sanatate,
• costurile serviciilor.
2. Planificarea.

• Stabilirea scopului.
• Stabilirea obiectivelor pe termen lung, mediu si scurt – respectarea
principiilor privind enuntarea obiectivelor.
• Stabilirea prioritatilor.
• Stabilirea interventiilor in concordanta cu obiectivele proprii si
planurile nationale.
• Intocmirea planului de ingrijiri de sanatate: stabilirea
responsabilitatilor, termenelor.
3. Aplicarea planului.

• Efectuarea interventiilor cu implicarea membrilor comunitatii.

• Implicarea membrilor echipei multifactoriale: echipa de ingrijire,
reprezentanti ai autoritatilor locale si organizatiilor
neguvernamentale, reprezentanti ai unitatilor sanitare si responsabili
de programe nationale.
4. Evaluarea rezultatelor:
➢evaluarea initiala,
➢evaluarea de etapa (intermediara),
➢evaluarea finala.
• Reformularea unor obiective, initierea de noi actiuni in functie de
rezultatele asteptate.
• Reformularea unor obiective, initierea de noi actiuni in functie de
rezultatele asteptate.
• Rolul asistentului medical in educarea familiei, pentru mentinerea sanatatii
si identificarea problemelor de sanatate. (Sintetizarea si aplicarea
cunostintelor si a deprinderilor dobandite la modulele de educatie pentru
sanatate,mediu si sanatate, psihologie, sociologie, pedagogie, puericultura
si pediatrie, obstetrica, gerontologie si geriatrie).
 Preceptele ingrijirii sanatatii in comunitate:
• este o activitate stabilita pe baza
nevoilor si a planului general de
sanatate,
• scopuri si obiective clare,
• integrarea cetăţenilor in servicii
pentru intreaga comunitate,
• familia ca unitate de baza,
• promovarea sanatatii si educatia
pentru sanatate,
• implicarea familiei si indivizilor in
luarea deciziei,
• aprecierea periodica si continua a
starii de sanatate,
• buna pregatire a asistentului medical,
• asistentul - membru activ al echipei de
ingrijire,
• acordarea ingrijirilor conform
recomandarilor medicale,
• utilizarea inregistrarilor,
• dirijarea clientului si familiei catre
resurse comunitare,
• supravegherea personalului de
ingrijire,
• planificare programelor de educatie
continua si asumarea responsabiliatii.
Grupele de populaţie cu risc de îmbolnăvire
Identificarea factorilor de risc și a substratului cauzal:
• Factorii de risc proprii executantului
• Factorii de risc proprii sarcinii de muncă
• Factorii de risc proprii mijloacelor de producţie
• Factorii de risc proprii mediului de muncă
• Factorii de risc proprii mediului social de muncă
 Grupele de populaţie cu risc de îmbolnăvire
• Indiferent că se aplică sau nu un management
- datorită stilului de
viaţă
ştiinţific al securităţii şi sănătăţii în muncă, două
- condiţiilor de mediu operaţii sunt strict necesare în activitatea
- obişnuinţelor preventivă: identificarea şi evaluarea riscurilor.
familiale • Importanţa lor este relevată şi de faptul că sunt
statuate ca obligatorii prin Normele generale de
protecţie a muncii, iar răspunderea realizării lor
este atribuită atât conducerii firmei, cât şi
personalului din cadrul compartimentelor de
protecţie a muncii.
IDENTIFICAREA FACTORILOR DE RISC ŞI A
SUBSTRATULUI CAUZAL
• Identificarea factorilor de risc şi a substratului lor cauzal este o acţiune
complexă, care necesită îmbinarea mai multor procedee, adaptate de
fiecare dată condiţiilor respectivei firme.
• În principiu, se procedează astfel:
- se analizează vizual, prin studiu de caz, simulare etc., pentru fiecare loc de muncă, pe
rând, toate elementele sistemului de muncă aferent şi se stabilesc, pe această bază, ce
deficienţe, abateri, caracteristici ş.a. ar putea conduce la accidente sau îmbolnăviri
profesionale;
- se efectuează determinări cu ajutorul metodelor şi mijloacelor specifice, în cazul
factorilor comensurabili sub aspectul nivelului sau concentraţiei sau pentru care se pot
realiza analize ale naturii elementelor componente;
- se analizează starea de morbiditate sau diversele simptome care ar putea indica
prezenţa unei afecţiuni datorate condiţiilor de muncă;
- se identifică elementele depistate în listele prestabilite de factori de risc şi factori de
substrat cauzal.
Factorii de risc proprii executantului
• Studiile și analizele efectuate privind fenomenul de accidentare și
îmbolnăvire profesională au relevat incidenţa majoră a factorilor de risc
proprii executantului. În raport cu factorii de risc obiectivi, cu excepţia unor
cazuri reduse ca număr (calamităţi naturale), factorii subiectivi – proprii
executantului – se situează și la originea acestora, deoarece omul este
elaboratorul şi totodată cel care verifică şi poate interveni asupra celorlalte
elemente ale sistemului de muncă: mijloacele de producţie, mediul și
sarcina de muncă.
• Indiferent de repartiţia sarcinilor între om şi maşină, activitatea de muncă
pe care o desfăşoară executantul cuprinde patru secvenţe principale:
• - recepţionarea și constituirea informaţiei;
• - elaborarea și adoptarea deciziilor;
• - execuţia;
• - autoreglarea.
Factorii de risc proprii executantului
• Ponderea acestor secvenţe în structura diferitelor posturi de muncă sau a
unuia și aceluiaşi post, în perioade de timp diferite, poate varia , dar
prezenţa tuturor este obligatorie.
• Modul cum executantul realizează aceste secvenţe defineşte
comportamentul său de muncă – totalitatea faptelor, actelor, reacţiilor
(motorii, verbale, afective) prin care o persoană răspunde solicitărilor
sarcinii de muncă.
• Din punctul de vedere al securităţii muncii distingem un comportament
normal, care nu conduce la periclitarea sănătăţii sau integrităţii anatomo-
funcţionale a executantului şi un comportament inadecvat, care poate
favoriza sau declanşa un accident sau o îmbolnăvire profesională.
Factorii de risc proprii executantului
• Comportamentul normal presupune două componente:
• - evitarea riscurilor prin respectarea prescripţiilor tehnice și a reglementărilor
privind securitatea și sănătatea în muncă referitoare la modul în care trebuie
îndeplinită sarcina;
• - neutralizarea situaţiilor de risc create, ceea ce implică sesizarea rapidă a
acestora (chiar anticiparea lor), a elementelor critice, prelucrarea rapidă a
informaţiilor, decizia şi execuţia ei prompte și rapide.
• Deosebit de importantă pentru stabilirea măsurilor de prevenire este
cunoaşterea substratului cauzal al comportamentului inadecvat din punctul de
vedere al securităţii şi sănătăţii în muncă. La modul general, comportamentul în
muncă reprezintă concretizarea capacităţii de muncă a individului şi reflectă
relaţia dintre nivelul exigenţelor adresate executantului (sub forma sarcinii de
muncă) și capacitatea sa de a le răspunde.
Factorii de risc proprii sarcinii de muncă
• Sarcina de muncă se încadrează printre noţiunile cu ajutorul cărora se
defineşte orice activitate de muncă: funcţii, sarcini, activitate, operaţii,
procese, comportament, cerinţe etc. Dintre acestea, funcţiile care
constituie unităţi majore ale muncii, pot cuprinde una sau mai multe
sarcini şi sunt foarte variate, corespunzător scopului proceselor de muncă.
• Funcţia implică responsabilitatea în raport cu scopurile sistemului, are o
anumită frecvenţă în ciclul de muncă, include sarcini şi operaţii care cer
cunoştinţe, deprinderi specifice, realizează unul sau mai multe scopuri prin
folosirea unor metode, procedee, strategii şi, chiar în cadrul unor cerinţe
de viteză, precizie, cantitate, calitate etc.
• Un executant poate îndeplini o funcţie singur sau împreună cu maşina.
Aceeaşi funcţie poate fi îndeplinită de executanţi aflaţi în posturi diferite,
pe linii diferite sau în cadrul aceleiaşi instalaţii.
Factorii de risc proprii sarcinii de muncă
• Sarcina este eprezentată de un grup de acţiuni legate temporar și realizate
cu aceleaşi elemente informaţionale și mijloace de muncă; este o unitate
subordonată funcţiei, are o anumită frecvenţă, un scop (subordonat
scopului funcţiei), necesită anumite cunoştinţe și deprinderi şi trebuie să se
încadreze unor cerinţe restrictive: viteză, precizie etc.
• Operaţia este cea mai mică unitate a muncii şi este subordonată sarcinii; se
poate caracteriza în raport cu:
• - conţinutul – obiecte, reguli, procedee, obiective;
• - structura – modul de organizare a elementelor componente;
• - cerinţe impuse – ansamblul condiţiilor care trebuiesc respectate de operator pentru
a atinge obiectivele muncii (parametrii acţiunii: viteză, precizie, adecvare la reguli).
Factorii de risc proprii sarcinii de muncă
• Metoda de muncă reflectă modul în care se realizează sarcina și operaţiile
în condiţiile tehnologice concrete şi de înzestrare tehnică cuprinde, în
general, ordinea de succesiune eficace a elementelor operaţiei, alcătuirea
raţională a mânuirilor şi mişcărilor în condiţii tehnico-organizatorice
precizate. În raport cu aceste noţiuni definitorii ale activităţii de muncă, se
desprind factorii de accidentare și îmbolnăvire profesională proprii sarcinii
de muncă, conţinut sau structură necorespunzătoare a sarcinii de muncă în
raport cu scopul sistemului de muncă sau cu cerinţele impuse de situaţiile
de risc, respectiv:
• - operaţii, reguli, procedee greşite;
• - absenţa unor operaţii;
• - metode de muncă necorespunzătoare (succesiune greşită a operaţiilor, mânuirilor,
mişcărilor);
• - cerinţe sub/supradimensionate impuse executantului, respectiv necorespunzătoare
posibilităţilor acestuia.
Factorii de risc proprii mijloacelor de producţie
• După natura acţiunii lor, factorii de risc de accidentare și îmbolnăvire
profesională proprii mijloacelor de producţie se pot împărţi în trei
categorii: de natură fizică, chimică şi biologică.

• Factori de risc de natură fizică - în această categorie sunt incluşi

factorii de natură mecanică și cei de natură termică.
 Factorii de risc proprii mijloacelor de producţie

Factorii de risc proprii mijloacelor de

producţie
• sunt reprezentaţi de:

• Mişcările periculoase.

• Suprafeţele sau contururile periculoase

• Utilajele sub presiune sau vid

• Vibraţiile excesive ale sculelor, utilajelor, instalaţiilor, clădirilor etc

 Factorii de risc proprii mijloacelor de producţie

Factorii de natură mecanică

• Mişcările periculoase. Statisticile arată că cele mai multe accidente de muncă având cauze de natură
obiectivă se datorează organelor în mişcare ale maşinilor. În funcţie de rolul lor în cadrul procesului de
muncă, mişcările maşinilor, ale mecanismelor, organelor de maşini, pieselor etc. pot fi:
• funcţionale:
• normale în intervalul de timp de funcţionare, fără restricţii în legătură cu declanşarea, întreruperea, dozarea vitezei;
• cu pericolul autodeclanşării contraindicate (autopornire prin auto-aprindere, contact electric etc., prin acţionarea
involuntară sau din greşeală);
• cu pericolul întreruperii imprevizibile;
• cu momente de pericol în cazul în care nu pot fi sau nu sunt controlate în sensul declanşării, întreruperii sau dozării
vitezei;
• nefuncţionale:
Toate aceste categorii de mişcări constituie surse potenţiale de
• devieri de la traiectoriile normale;
• recul; accidentare, putând produce vătămări sub formă de striviri,
• balans; tăieturi, contuzii, străpungeri etc. Prin urmare, riscurile mecanice
• şocuri la pornire sau oprire; sunt reprezentate, în general, de purtătorii de energie cinetică ai
• desprinderea și proiectarea de corpuri, unui echipament tehnic, respectiv de elementele aflate în mişcare
particule; ruperea unui element de legătură, ale acestuia, numite elemente periculoase.
desprinderea, desfacerea unei legături.
 Factorii de risc proprii mijloacelor de producţie

Factorii de risc de natură termică

• În numeroase ramuri industriale există locuri de muncă unde, prin
natura sarcinii de muncă, executantul poate intra în contact cu
obiecte sau suprafeţe cu temperaturi excesive: ridicate sau coborâte.
 Factorii de risc proprii mijloacelor de producţie

Factorii de risc de natură electrică

• Majoritatea instalaţiilor, utila-jelor şi maşinilor sunt acţionate electric. Curentul
electric poate constitui factor de risc de accidentare în muncă în două situaţii:
• - realizarea contactului dintre organismul uman şi părţile componente ale mijloacelor
de muncă aflate sub tensiune – factor de risc direct (final);
• - creşterea bruscă a energiei termice radiate datorită rezistenţei conductorului –
factor indirect (intermediar).
• În toate cazurile are loc o creştere a radiaţiei calorice, suficient de mare pentru a
provoca aprinderea îmbrăcămintei exterioare a conductorului. În funcţie de
celelalte condiţii de muncă (mai ales dacă sunt prezente în cantitate mare
substanţe inflamabile sau explozive) se produc incendii şi / sau explozii. Curentul
electric, în calitate de factor de accidentare în muncă, poate provoca două tipuri
de leziuni:
• - electrotraumatismul, care constă în arsuri și metalizări ale pielii datorate căldurii dezvoltate
de arcul electric format la punctele de contact sau la trecerea curentului electric;
• - electrocutarea, respectiv trecerea curentului electric prin organism.
 Factorii de risc proprii mijloacelor de producţie

Factorii de risc de natură chimică

• În funcţie de proprietăţile chimice datorită cărora diverse substanţe
utilizate în procesul de muncă devin surse generatoare de accidente şi
îmbolnăviri profesionale, distingem în principal substanţele toxice,
caustice, inflamabile, explozive, cancerigene.
• Substanţele toxice. Acestea sunt cele care, pătrunzând în organism, au o
acţiune dăunătoare, perturbând funcţiile acestuia și provocând intoxicaţii
acute sau cronice. Intoxicaţia acută are loc atunci când substanţa toxică
pătrunde în organism în cantitate mare şi într-un interval scurt de timp ,
generând tulburări intense şi imediate; în situaţia contrară – cantităţi mici
în interval mare de timp – apare intoxicaţia cronică.
• Substanţele toxice pot pătrunde în organism pe cale respiratorie (inhalare),
prin piele (cutanat) sau prin tubul digestiv (ingerare).
 Factorii de risc proprii mijloacelor de producţie

Factorii de risc de natură chimică

• Substanţele caustice. Acestea sunt substanţe care, în contact cu organis-mul,
provoacă arsuri. Arsurile chimice constituie accidente și se caracterizează prin
leziuni organice de intensitate diferită, în funcţie de natură, concentraţia şi
durata contactului cu substanţa caustică.
• Substanţele inflamabile. Inflamarea este o ardere de scurtă durată a
amestecului de vapori ai unui lichid combustibil cu oxigenul din aer şi se produce
în urma creşterii locale a temperaturii datorită unei surse externe de căldură.
Noţiunea de inflamare este legată, deci, numai de lichidele combustibile, spre
deosebire de aprindere, care este comună tuturor substanţelor combustibile,
indiferent de starea de agregare.
• Caracteristic fenomenului de inflamare este faptul că arderea se produce şi
încetează brusc, deoarece căldura degajată nu este suficientă pentru încălzirea
întregii cantităţi de lichid care să asigure în continuare formarea vaporilor.
 Factorii de risc proprii mijloacelor de producţie

Factorii de risc de natură chimică

• Substanţe explozive. Exploziile de natură chimică sunt rezultatul unei reacţii chimice
foarte rapide, când într-un timp foarte scurt rezultă produşi noi, cu degajare de căldură.
• Explozia, în sensul cel mai restrâns al cuvântului, este un fenomen chimic (un proces de
transformare chimică a materiei) care se desfăşoară rapid, însoţit de o degajare tot atât
de rapidă a unor cantităţi apreciabile de căldură și gaze sau vapori puternic încălziţi,
care produc un lucru mecanic de deplasare sau distrugere. Substanţele explozive se
descompun sub acţiunea temperaturii, cu formare de cantităţi mari de gaze.
Numeroase substanţe, în contact cu aerul, formează amestecuri explozive.
Amestecurile explozive sunt caracterizate de limite de explozie – superioare şi
inferioare – care reprezintă cantitatea maximă, respectiv minimă, de substanţă,
exprimată în procente, care formează cu aerul un amestec exploziv.
• Substanţele cancerigene sunt cele care generează tumori maligne, caracterizate printr-
o înmulţire excesivă a ţesuturilor unor organe. În numeroase legislaţii naţionale se
interzice complet utilizarea industrială a unor astfel de substanţe, al căror efect este
sigur cancerigen.
 Factorii de risc proprii mijloacelor de producţie

Factori de risc de natură biologică

• În mod deosebit în industria farmaceutică, în laboratoarele de analize
medicale, ca și în cercetarea medicală obiectul muncii îl constituie
culturi sau preparate cu microorganisme generatoare de maladii
infecţioase: bacterii, virusuri, spirochete, ciuperci, protozoare.
• De asemenea, există procese de muncă unde se lucrează cu plante
periculoase (de exemplu, ciuperci otrăvitoare), precum şi cu animale
periculoase (şerpi veninoşi etc.), care pot provoca accidente şi/sau
intoxicaţii acute profesionale, decese, răniri, înţepături etc.
Factorii de risc proprii mediului de muncă

• Mediul de muncă este cea de a patra componentă a sistemului de

muncă şi include, pe de o parte, mediul fizic ambiant (condiţiile de
microclimat, iluminat, zgomot, vibraţii, radiaţii, noxe chimice,
presiunea mediului, factori biologici etc.), iar pe de altă parte, mediul
social (relaţiile, atitudinile, interacţiunile, modurile de comportament
etc.).
• Influenţa condiţiilor de mediu asupra celorlalte elemente poate să fie
considerabilă; mai ales asupra executantului pot produce atât efecte
fiziologice, cât și psihologice, sub formă de vătămări sau stări
patologice.
Factorii de risc proprii mediului fizic de muncă
se clasifică astfel:
• Factori de risc de natură fizică. Această primă grupă de factori include
mai multe subgrupe. Microclimatul locului de muncă cuprinde:
• temperatura excesivă a aerului (ridicată / scăzută);
• umiditatea necorespunzătoare a aerului (ridicată / scăzută);
• viteza mare a curenţilor de aer.
• Factorii de microclimat acţionează asupra mijloacelor de producţie, caz în
care îndeplinesc rolul de factori de risc indirecţi şi asupra executantului ca
factori direcţi. În calitate de factori indirecţi, influenţa lor se concretizează
în ansamblul transformărilor termochimice care se produc la nivelul
mijloacelor de producţie, transformări care perturbă funcţionarea
normală a acestora și pot genera accidente sau boli profesionale. Influenţa
asupra executantului se traduce într-o serie de transformări fiziologice.
 Factorii de risc proprii mediului de muncă

Factori de risc de natură fizică

Temperatura mediului ambiant determină fenomenul de termoreglare a
organismului, care are drept rol menţinerea stării de echilibru termic al
acestuia.
Umiditatea relativă a aerului poate afecta direct organismul uman. Scăderea
acesteia sub 30% produce uscarea mucoaselor oculare şi respiratorii.
• Munca în aer uscat sporeşte riscul de îmbolnăvire, din cauza scăderii
capacităţii de apărare a organismului faţă de flora microbiană din aer.
• Creşterea umidităţii relative peste 70% devine dăunătoare prin
împiedicarea eliminării normale a transpiraţiei, perturbând procesul de
termoreglare.
• Viteza curenţilor de aer are o influenţă deosebită asupra stării de confort
termic; la aceeaşi temperatură, în funcţie de viteza lor, curenţii de aer pot
provoca disconfort, iar la depăşirea anumitor limite perturbă
termoreglarea.
 Factorii de risc proprii mediului de muncă

Factori de risc de natură fizică

Presiunea excesivă a aerului (ridicată / scăzută), precum și supra-presiunea
în adâncimea apelor.
• În condiţii normale, presiunea atmosferică exercitată asupra organismului
uman este echilibrată de contrapresiunea din interior (a plasmei sanguine,
a ţesuturilor, cavităţilor organismului etc.) și de ea depind schimburile de
gaze dintre organism şi atmosferă.
• La creşterea sau scăderea presiunii atmosferice, proporţia gazelor din aer
nu se modifică, în schimb variază numărul moleculelor pe unitatea de
volum (creşte la presiuni ridicate şi scade la presiuni reduse).
• Aceste modificări au consecinţe asupra solubilităţii gazelor în ţesuturile
organismului, generând tulburări specifice.
 Factorii de risc proprii mediului de muncă

Zgomotul excesiv: ultrasunetele.

• Din punct de vedere al perceperii lor de către organul auditiv, oscilaţiile acustice
se clasifică în: infrasunete, cu frecvenţa sub 20 Hz, sunete, cu frecvenţe între 20 și
20.000 Hz și ultrasunete, cu frecvenţa peste 20.000 Hz.
• În mediul industrial, infrasunetele, sunetele și ultrasunetele se supra-pun atât în
ceea ce priveşte componenţa spectrului oscilaţiilor generate de maşini şi utilaje,
cât şi în privinţa acţiunii lor asupra organismului executanţilor.
• Numai în mod excepţional se întâlnesc exclusiv oscilaţii cu frecvenţa sub 20 Hz sau
peste 500 Hz, frecvenţă care reprezintă limita superioară de percepere a
analizorului acustic.
• Zgomotul este definit, cel mai des, ca un sunet nedorit.
• Sunetul este senzaţia auditivă provocată de vibraţia acustică (deci în domeniul
audibil) a particulelor unui mediu elastic în jurul unei poziţii de echilibru.
• El apare ca urmare a vibraţiilor unui corp, aşa încât sursele sonore pot fi grupate în
raport cu natura forţelor care produc aceste vibraţii, surse producătoare de
zgomot prin acţiune aerodinamică, în această grupă fiind cuprinse curgerile
laminare de fluid prin orificii sau curgerile turbulente, surse producătoare de
zgomot prin acţiune electromagnetică, surse producătoare de zgomot prin acţiune
termică.
 Factorii de risc proprii mediului de muncă

Factori de risc de natură fizică

Iluminatul necorespunzător. Cercetările experimentale au demonstrat că 80%
din solicitarea nervoasă umană se poate atribui excitaţiilor optice. Cantitatea cea
mai mare de informaţii primite de către om în procesul muncii o formează
semnalele luminoase recepţionate de analizorul optic.
• Întrucât purtătorul de mesaj în transmiterea și recepţionarea semnalelor
optice îl constituie semnalele luminoase, calitatea transmisiei și recepţiei
informaţiilor este condiţionată de calitatea iluminatului.
Radiaţiile neionizante care interesează în mod deosebit din punctul de vedere al
securităţii şi sănătăţii în muncă sunt: undele radiometrice de înaltă frecvenţă,
microundele, radiaţiile infraroşii, ultraviolete și laser. Radiaţiile de înaltă
frecvenţă reprezintă partea din spectrul radiaţiilor electromagnetice care
corespunde undelor radio de la câţiva kilometri la 50 cm.
 Factorii de risc proprii mediului de muncă

Factori de risc de natură fizică

Microundele au lungimi de undă cuprinse între 0,04 cm și 50 cm.
• Orice obiect care se găseşte în câmpul electromagnetic care se formează în
jurul instalaţiilor de înaltă frecvenţă absoarbe o parte din energia acestuia.
• Energia absorbită de organismul uman depinde de caracteristicile câmpului
electromagnetic (intensitate, frecvenţă), de durata de expunere, de
distanţa faţă de sursa de energie, de microclimat (temperatura, umiditatea
și viteza aerului) şi de particularităţile organismului (regiunea iradiată,
rezistenţa electrică).
• Acţiunea undelor de înaltă frecvenţă şi a microundelor asupra organismului
este cu atât mai puternică cu cât intensitatea și frecvenţa acestora sunt mai
mari , respectiv cu cât lungimea de undă este mai mică.
• Durata de expunere are o importanţă deosebită deoarece efectul
microundelor este cumulativ.
 Factorii de risc proprii mediului de muncă

Factori de risc de natură fizică

Radiaţiile infraroşii sunt radiaţii electromagnetice cu lungimi de undă cuprinse
între 0,76 și 425 μ (1 micron=10-6m)
• Ele sunt emise de obiectele calde, motiv pentru care se mai numesc şi radiaţii
termice sau calorice.
• În funcţie de acţiunea lor biologică, radiaţiile infraroşii pot fi împărţite în două
categorii: radiaţii de undă scurtă (0,76 – 1,4 μ), care pătrund adânc în organism
și radiaţii de undă lungă (1,4 – 25 μ), care sunt absorbite de straturile
superficiale ale epidermei.
• Radiaţiile infraroşii cu lungimea de undă peste 25 μ sunt nepericuloase pentru
organism, având o intensitate mică şi fiind practic absorbite de aer.
• Acţiunea biologică a radiaţiilor infraroşii se manifestă prin efecte locale asupra
epidermei şi mucoaselor expuse, precum şi prin efecte generale asupra
întregului organism.
 Factorii de risc proprii mediului de muncă

Factori de risc de natură fizică

Radiaţiile ultraviolete – acţiunea cea mai puternică asupra organismului o
prezintă radiaţiile cu lungimi de undă scurte (2000 – 2800 Å)
(1 ångström =10−10 m).
• Radiaţiile cu lungimi de undă între 2800 şi 3150 Å influenţează tegumentele,
iar peste 3150 Å acţiunea biologică este foarte slabă.
• În cazul unor expuneri masive, radiaţiile ultraviolete pot să producă arsuri la
nivelul pielii şi mucoaselor mergând până la gradul II, iar la doze foarte mari de
ultraviolete are loc o degenerescenţă a ţesuturilor.
• La nivelul ochilor, expunerea excesivă la radiaţii ultraviolete conduce la apariţia
unor leziuni acute ale conjunctivelor sau corneei, cunoscute sub denumirea de
electro-sau fotooftalmie (inflamație simultană a corneei și a conjunctivei,
produsă de radiațiile ultraviolete).
 Factorii de risc proprii mediului de muncă

Factori de risc de natură fizică

Radiaţiiile laser – laserul (“Light Amplification by Stimulated Emission of
Radiation”) este o sursă de lumină coerentă , ale cărei unde sunt în acord de
fază între ele.
• Lungimea de undă a razelor este în general cuprinsă între 0,30 μ şi 0,60 μ în
regiunea spectrului de unde electromagnetice, cuprinzând dome-niul vizibil
(0,4 - 0,75 μ), ultraviolet (sub 0,4 μ) și infraroşu (peste 0,75 μ).
• Concentraţia de energie și focalizarea excepţională a razelor laser
constituie pericolul principal pe care acesta îl prezintă pentru organismele
vii, în general și pentru om, în special.
• Radiaţiile ionizante sunt radiaţii corpusculare sau necorpusculare care au
proprietatea de a crea, prin interactiunea lor directă sau indirectă cu
materia, atomi sau molecule încărcate electric (ioni)
 Factorii de risc proprii mediului de muncă

Factori de risc de natură fizică

Potenţialul electrostatic.
• Fenomenul de încărcare a corpurilor cu sarcini electrice este explicat în prezent
prin două teorii.
• Teoria energetică a încărcării arată că transferul electronilor de la un corp la altul
se poate efectua la simplul contact al celor două corpuri.
• Dacă aceste corpuri, în contact, sunt separate brusc, electronii ( sarcinile electrice
care au migrat) nu mai au timp suficient pentru a reveni pe corpul iniţial și astfel
nu se mai realizează compensarea, straturile superficiale rămânând neegale.
• Unul dintre corpuri va avea exces de electroni (deci este încărcat negativ), iar
celălalt rămâne în deficit de electroni (deci încărcat pozitiv).
• Teoria bazată pe stratul dublu electric, a lui Helmholtz, implică existenţa la
suprafaţa corpurilor a unui potenţial electric diferit de cel din interior, rezultând
un câmp electric cu potenţial de suprafaţă.
 Factorii de risc proprii mediului de muncă

Factori de risc de natură fizică

Calamităţile naturale
• Acestea formează ultima categorie în grupa factorilor de risc de
natură fizică.
• Sub această denumire sunt cuprinse: trăsnetul, inundaţiile, vântul
puternic, grindina, viscolul, alunecările, surpările şi prăbuşirile de
teren sau copaci, avalanşele, seismul etc.
• Toate pot acţiona în calitate de cauze directe ale unor accidente, în
majoritatea situaţiilor mortale.
 Factorii de risc proprii mediului de muncă

Factori de risc de natură chimică

• În categoria factorilor de muncă de natură chimică proprii mediului de
muncă sunt incluse:
• - gazele, vaporii, aerosolii toxici;
• - aerosolii caustici;
• - pulberile în suspensie în aer, gazele sau vaporii inflamabili/explozivi;
• - pulberile pneumoconiogene.

Acţiunea primelor grupe asupra organismului uman poate fi regăsită la

prezentarea făcută la categoria factorilor de risc de natură chimică proprii
mijloacelor de producţie.
 Factorii de risc proprii mediului de muncă

Pulberile pneumoconiogene.
• Atmosfera de la locurile de muncă are întotdeauna un conţinut de
pulberi, dintre care cele mai periculoase sunt cele invizibile, cu
diametrul mai mic de 5 microni.
• S-a constatat că o parte dintre ele pot provoca transformări
pulmonare, numite generic pneumoconioze.
• Pulberile generatoare de pneumoconioze sunt numeroase, atât de
natură minerală, cât și vegetală: pulberi cu conţinut de bioxid de
siliciu, azbest, silicaţi naturali, cărbune, unele metale (beriliu,
aluminiu, cărburile metalelor dure), fibrele de lână, de bumbac etc.
 Factorii de risc proprii mediului de muncă

Factori de risc de natură biologică

• În cazul în care în procesul de muncă se utilizează microorganisme,
acestea pot să ajungă în suspensie în aer, provocând afecţiuni
pulmonare: infecţii, alergii etc., generate de bacterii, virusuri, richeţii,
spirochete, ciuperci, protozoare.
• Caracterul special al mediului. În ultima categorie de factori de risc
proprii mediului fizic de muncă se încadrează caracterul special al
acestuia în anumite procese de muncă: subteran, acvatic, subacvatic,
mlăştinos, aerian, cosmic. Reprezentând un mediu care nu este
propriu existenţei omului, va produce suprasolicitarea psihică a
executantului , tradusă prin oboseală excesivă, manifestări depresive
etc., mergând până la psihoze de claustrofobie , fotofobie ş.a.
Factorii de risc proprii mediului social de
muncă
• Între executant și colectivitatea în cadrul căreia îşi desfăşoară
activitatea se creează legături, dependenţe şi interferenţe care variază
în funcţie de nivelul integrării în colectiv şi care exercită o influenţă
determinantă asupra comportamentului său.
• Concepţiile și obiceiurile din cadrul unei colectivităţi , precum şi modul
cum apreciază grupul respectiv riscul, determină într-o măsură foarte
mare comportamentul sub aspectul securităţii şi sănătăţii în muncă.
Factorii de risc proprii mediului social de
muncă
• Relaţiile care se stabilesc între membrii implicaţi în realizarea unui
proces de producţie, atât pe orizontală cât şi pe verticală, alcătuiesc
“mediul social” sau “ambianţa socială” de muncă.
• Factorii de risc de accidentare și îmbolnăvire profesională proprii
mediului social de muncă sunt de natura relaţiilor interumane.
• Climatul social neadecvat sub raportul securităţii şi sănătăţii în muncă
este caracterizat de: relaţii primare şi competenţe necorespunzătoare
nivelurilor de responsabilitate, structură comunicaţională defectuoasă ,
neconcordanţe între relaţiile formale și informale etc.
Factorii de risc proprii mediului social de
muncă
• Relaţiile primare necorespunzătoare se manifestă prin perturbări şi
întreruperi de relaţii între membrii colectivităţii, formal asimilate,
ceea ce are drept consecinţă faptul că echipa de muncă, în calitate de
formaţie socială, nu mai funcţionează în conformitate cu scopul său.
• Dintre motivele perturbărilor de acest gen putem enumera:
• - adaptarea insuficientă a unei persoane;
• - lipsa de asimilare într-un grup de muncă;
• - izolarea noului venit;
• - dezacordul dintre structurile de grup;
• - tensiuni între categoriile de vârstă;
• - relaţii insuficient consolidate între membrii colectivităţii.
Factorii de risc proprii mediului social de
muncă
• Relaţiile cu colegii de muncă (relaţii pe orizontală) sunt mai
semnificative și mai importante în ceea ce priveşte producerea
accidentelor decât relaţiile cu superiorii (relaţii pe verticală), deoarece
contactul social este de durată mai mare în primul caz.
• Deficienţele din sistemul de comunicare conduc la perturbarea
activităţii, la disfuncţii cu repercusiuni directe în planul securităţii
muncii.
• Lipsa de satisfacţie în muncă constituie o importantă cauză de
accidentare.
Rezumat
FACTORII DE RISC ŞI A SUBSTRATULUI CAUZAL:

• Factorii de risc proprii executantului

• Factorii de risc proprii sarcinii de muncă
• Factorii de risc proprii mijloacelor de producţie
• Factorii de risc proprii mediului de muncă
• Factorii de risc proprii mediului social de muncă