Sunteți pe pagina 1din 2

Primul ajutor în caz Miastenia Gravis este o boală autoimună

ALERTE
neuromusculară caracterizată prin slăbiciune fluctuantă
a unor grupe de muşchi voluntari, cel mai frecvent
de înecare cu alimente afectaţi fiind muşchii faciali, ai masticaţiei şi deglutiţiei,
ai centurilor scapulară şi pelvină, precum şi muşchii

Manevra Heimlich respiratori.

Semnele şi simptomele cele mai comune sunt


căderea pleoapelor, vedere dublă, vorbire neclară sau
imposibilitatea de a vorbi, regurgitarea lichidelor pe
nas, tuse slabă, probleme la mestecat şi înghiţit, difi-
cultate în a sta şi a se ridica de pe scaun, de a ţine capul
ridicat, probleme la mers, sufocare, respiraţie dificilă.

Urgenţele miastenice (“Crizele”) sunt rare, dar pot


surveni când muşchii respiratori devin foarte slăbiţi
încât respiraţia devine foarte dificilă, superficială şi
ineficientă. Căile respiratorii se pot obstrua din cauza

PRIMUL AJUTOR
slăbiciunii musculaturii orofaringiene şi acumulării de
secreţii.

DACĂ ACESTE SIMPTOME NU SUNT TRA- DE URGENŢĂ ÎN


TATE PROMPT SE POATE AJUNGE LA
Primul ajutor în caz de înecare cu ali-
mente, când persoana se invineţeşte
AFECTAREA SCHIMBULUI DE GAZE ŞI LA MIASTENIA GRAVIS
şi nu mai are aer. INSUFICIENŢĂ RESPIRATORIE SAU STOP
A. Manevra Heimlich RESPIRATOR
Salvatorul se aşează în spatele persoanei, cu pumnul
aşezat în zona sternului, apasă brusc şi tare strângând
Asociaţia Naţională Miastenia Gravis România
mâinile în jurul mijlocului, ridicând-o brusc în sus,
până elimină restul de mâncare. Str. G-ral. George Macarovici nr. 7, sector 6, cod 060142,
Bucureşti, România
Informaţii importante
B. Singur acasă Tel: 0744704399; 0743470122; 0314013830;
Fax: 021.7603023 pentru pacienţi, anturaj,
În cazul în care eşti singur acasă şi te-ai înecat, poţi să Email: asociatia.miastenia@gmail.com
iei aceste măsuri de prim ajutor şi singur. Apleacă-te Website: www.miastenie.ro
CIF: 18136030; Nr. înreg. Registru special: 70/08.11.2005
paramedici, personal
peste un scaun, apăsând brusc pe zona abdomenului.
În toate cazurile, sunaţi la 112.
IBAN: RO55BPOS71906938789RON01,
BancPost Bucureşti - Agenţia Lizeanu medical UPU
Particularităţi clinice ale MG l ÎN CAZ CĂ VĂ SIMŢIŢI RĂU ÎN CAZ DE TULBURĂRI MAJORE
Slăbiciunea MG apare la anumiţi muşchi sau APELAŢI DE URGENŢĂ 112
l
grupe de muşchi l TRATAMENTUL MEDICAL TREBUIE INSTITUIT
DE DEGLUTIŢIE:
PRECOCE PENTRU A PREVENI INSTALAREA Simptome:
l Slăbiciunea este foarte variabilă, modificându-se
CRIZEI înecare cu alimente sau lichide, sufocare,
în cursul unei zile, de la oră la oră
l Pacienţii au forţa ceva mai bună dimineaţa şi MĂSURI ESENŢIALE: imposibilitate de a înghiţi medicamentele
MENŢINEREA CĂILOR RESPIRATORII DESCHISE sau mâncarea, anxietate, agitaţie.
după odihnă l

l Slăbiciunea miastenică se accentuează după


l SUPORT VENTILATOR Evaluaţi:
l TRANSPORT LA SPITAL IMEDIAT
efortul muşchiului afectat l permeabilitatea căilor respiratorii;
l prezenţa secreţiilor sau resturilor de alimente
l Simptomele MG se pot agrava după stări
psihice negative, operaţii, menstră, sarcină, ÎN CAZ DE DIFICULTATE în gură;
l forţa tusei;
afecţiuni ale tiroidei sau medicamente care RESPIRATORIE SEVERĂ: l frecvenţa respiratorie şi efortul;
interferă cu transmiterea neuromusculară
l starea cardiacă;
Criza miastenică Simptome:
l vorbirea (efort şi calitate);
l respiraţia grea în repaus
Deşi rară, criza survine când pacientul nu poate l la examen fizic se evidenţiază tuse umedă, secreţii
şi imposibilă în poziţia culcat
înghiţi sau respira eficient. acumulate, mâncare rămasă în gură, zgomote umede
l anxietate, nelinişte, oboseală extremă
Criza poate fi: miastenică când este cauzată de fac- în gât şi plămâni, vorbire neclară sau imposibilă.
tori care exacerbează slăbiciunea musculară, sau criza Evaluaţi: Primul ajutor:
colinergică care rezultă din supradozajul medicamen- l Permeabilitatea căilor respiratorii. l Dacă pacientul se îneacă, deschideţi-i gura
telor anticolinesterazice, cele mai comune sunt Mesti- l Forţa tusei. şi eliminaţi orice resturi alimentare vizibile.
non® şi Neostigmina LPH. l Frecvenţa respiratorie şi efortul, starea cardiacă.
l Manevra Heimlich doar când se suspectează
NERECUNOAŞTEREA ŞI NETRATAREA LA TIMP A l Culoarea şi temperatura unghiilor şi tegumentelor.
obstrucţia căilor respiratorii de către un corp străin
SIMPTOMELOR PREMERGĂTOARE CRIZEI, POT DUCE l Examenul fizic poate arăta unghii palide sau
(mâncare sau alt obiect).
LA AFECTAREA SCHIMBULUI DE GAZE ŞI INSUFICIENŢĂ cianotice, piele rece şi umedă, puls rapid, TA l Păstrarea permeabilă a căilor respiratorii.
RESPIRATORIE SAU STOP. crescută, respiraţii frecvente şi superficiale, l Aspirarea secreţiilor.
confuzie, letargie. l Atmosferă calmă şi liniştită.
Recomandări generale Primul ajutor:
l Evitaţi anamneza prelungită, aceasta poate
l Menţinerea căilor respiratorii permeabile
agrava oboseala pacientului cu MG
l Aspirarea secreţiilor, dacă este necesar
l Testele paraclinice nu sunt de mare ajutor l Capul şi umerii să fie în poziţie ridicată
în urgenţa miastenică şi fac să se piardă timp l Atmosfera să fie calmă şi liniştită
preţios l Suport respirator, dacă este necesar
l Evitaţi administrarea de sedative narcotice.
Acestea agravează simptomele MG şi
compromit funcţia respiratorie

S-ar putea să vă placă și