SCOALA POSTLICEALA ”DIMITRIE CANTEMIR” TÂRGU MUREŞ

ASISTENT MEDICAL GENERALIST

ÎNGRIJIREA BOLNAVELOR CU MIASTENIA

GRAVIS

COORDONATOR PRACTIC:
M.I. CISTELICAN SIMONA LILIANA

ABSOLVENTA:

DUMA IOANA

2013

1
 Motto:

“Cei ce au îmbrăţişat această profesie sunt

chemaţi să aline suferinţele, să ofere sprijin,
să ajute indivizii să se ocupe de propria
sănătate, să transforme “ a fi bolnav” în “ a
fi sănătos”.
Viaţa acest dar preţios, dumnezeiesc este
adeseori cu adevărat numai în mâinile
asistentei”
Florence Nightingale

2
 ARGUMENT

Am ales aceasta tema pentru proiectul de absolvire pentru ca nu se cunosc foarte multe
despre aceasta afectiune.

Boala "invizibila", miastenia gravis este o boala cronica neuromusculara care se

manifesta prin oboseala severa la repetarea unei anumite miscari si slabiciunea muschilor
voluntari ai corpului, insusi termenul de “miastenia gravis" se traduce prin "slabiciune
musculara severa".

Ce inseamna boala neuro-musculara? Este vorba de un defect in transmiterea

impulsului nervos de la nerv la fibra musculara, ceea ce face ca muschii sa-si piarda
tonusul si forta pana la imposibilitatea de a efectua miscari.

Cauza miasteniei = boala autoimuna. Ce inseamna asta?

Bolile numite autoimune, din care face parte si MG, sunt caracterizate prin faptul ca
organismul produce anticorpi "anormali" sau care “o iau razna" si ataca structuri normale ale
corpului care nu mai sunt recunoscute ca fiind proprii; in cazul miasteniei gravis, anticorpi
anormali sunt produsi contra unor proteine de la nivelul jonctiunii intre nerv si muschi - numite
receptori, care astfel sunt blocati. Impulsul nervos nu se mai transmite la muschi si acestia nu
se mai contracta.

• Prezenta in toata lumea

• Nu are caracter ereditar

• Nu este contagioasa

• Nu are distributie rasiala

• Afecteaza toate varstele

• Incidenta: 10/milion loc/an

• Doua varfuri de aparitie:

• 15-25 ani- forme generalizate

• 50-60 ani- forme oculo-faringiene

• Prevalenta: 14/100 000 locuitori

• La persoanele tinere predominanta la femei

• La persoanele in varsta, predominanta la barbati

Care sunt simptomele principale ale acestei boli "ciudate" ?

3
 Caracteristica miasteniei gravis este slabiciunea progresiva a muschilor voluntari si
afecteaza diferiti muschi, in grade diferite, pe rand, sau mai multi deodata, de unde si marea
variabilitate a simptomelor de la caz la caz dar si pentru aceeasi persoana de la un moment la
altul.

Slabiciunea se agraveaza la repetarea miscarilor si se amelioreaza la repaus.

Trebuie sa intelegem ca muschii nu inseamna numai cei care misca bratele si

picioarele, cei cu care mergem, alergam, urcam scari sau caram greutati, ci tot muschi sunt si
cei care ne ajuta sa vorbim, sa mestecam si sa inghitim mancarea, sa tinem ochii deschisi, sa
vedem o singura imagine cu ambii ochi, cei care ne coordoneaza mimica fetei ca si cei care ne
coordoneaza respiratia. Bolnavii de miastenie pot avea probleme cu toti acesti muschi,
simultan sau pe rand.

Ciudat, nu? Nu seamana cu nicio boala "obisnuita".

Cum descriu bolnavii de miastenie ceea ce simt?

De cele mai multe ori si pentru bolnav e greu sa realizeze si sa descrie ce simte, mai
ales cand simptomele sunt discrete si apar si dispar aparent fara explicatie. Activitati simple
pentru cei mai multi oameni devin dificile sau imposibile pentru miastenic, cum ar fi mancatul,
vorbitul sau rasul…

...cand am ochii obositi, pleoapele imi sunt grele si se lasa peste ochi, incat nu-i mai
pot deschide, pe amandoi sau uneori doar pe unul din ei.

…cand ma uit lateral sau in sus, vad dublu, uneori sunt doua obiecte in loc de unul
sau imaginile capata un al doilea contur

…vorbesc cu voce tare si la un moment dat nu mai pot pronunta clar, vocea devine
nazonata si nu se mai intelege ce spun

…uneori am o fata "lunga", parca fara expresie, colturile gurii imi sunt lasate, nu mai
pot sa rad cu toata gura ci doar schitez o grimasa

…alteori nu mai pot sa tin gura inchisa, simt ca mandibula cade si trebuie sa o mentin
cu mana

…cand mananc ceva tare, un covrig sau biscuit, la un moment dat obosesc sa mestec
si mancarea imi ramane in obraji, ca la hamsteri...

…ma inec cand inghit alimente solide, trebuie sa beau mereu apa in timpul mesei
…ma inec si cu apa, tusesc si imi dreg mereu vocea, uneori apa imi iese pe nas...

…scap obiectele din mana, nu mai pot sa tin nici pixul pe hartie, nu pot ridica bratele

4
in sus sa ma pieptan...

…urc greu treptele, ma opresc des, nu mai pot sa ma ridic de pe scaun, din pat
…cand merg, mi se moaie dintr-o data genunchii si chiar am cazut brusc pe strada sau pe scari,
lumea m-a etichetat drept betiv(a) sau drogat(a)....

…am avut toate aceste simptome....

…am ajuns in criza, nu am mai putut inghiti nici saliva si nici respira bine si m-au
dus la spital unde imediat m-au conectat la un aparat de respiratie artificiala......
Sunt povestile celor ca noi.
Am comunicat foarte mult cu aceşti pacienţi şi am reuşit să le ridic moralul, să-şi
recapete încrederea în sine, să îşi piardă sentimentul de jenă şi vinovăţie, iar prin tonul vesel al
discuţiilor să nu mai fie sensibili la atitudinea celor din jur, să accepte şi să conştientizeze boala
şi să lupte
permanent cu ea.
Îm discuţiile cu pacienţii am încercat să-i încurajez , să urmeze sfaturile medicului, în
ceea ce priveşte alimentaţia şi modul de viaţă pe care trbuie să le respecte.

5
 ISTORIC

Neurologia reprezintă o ramură a medicinei interne, din care s-a desprins încetul cu
încetul, dezvoltându-se ca o disciplină independentă.
Obiectul neurologiei îl constituie studiul etiopatogeniei, al simptomatologiei şi al
metodelor de diagnostic şi de tratament în diversele afecţiuni ale sistemului nervos central şi
periferic. Neurologia românească are tradiţii puternice de mare prestigiu internaţional.
Marele fondator al Neurologiei româneşti savant de renume modial, a fost profesorul
Gheorghe Marinescu, “ cetăţean al ţării sale, dar şi al lumii întregi”.
C. I. Parhon
Primele documente în care se descriu afecțiuni neurologice provin din Egiptul antic, în
care, în jurul secolului al XIV-lea a.Chr., sunt menționate dureri de cap, crize epileptice sau
amețeli, paralizii sau hemoragii din nas sau urechi după fracturi ale craniului Se găsesc, de
asemenea, descrieri anatomice ale creierului și ale structurilor înconjurătoare.
În antichitatea greacă, Pitagora și Anaxagora au atribuit pentru prima dată creierului
facultatea gândirii și simțirii, socotindu-l sediul sufletului, și au descris legăturile dintre creier
și nervi. Descrieri ale diverselor boili neurologice se găsesc în scrierile lui Hippocrate.
Deși Charles Bell scrisese deja în anul 1830 o substanțială monografie asupra
sistemului nervos (The nervous system of the body), iar James Parkinson descrisese în 1817
semnele bolii care îi poartă numele, neurologia modernă își are originea în Franța , în a doua
jumătate a secolului al XIX-lea. Guillaume Duchenne de Boulogne, Alfred Vulpian și mai ales
Jean-Martin Charcot împreună cu elevii săi Joseph Babinski și Pierre Marie au contribuit la
dezvoltarea neurologiei pe baze anatomo-clinice. În anul 1882 se înființează prima catedră de
maladii nervoase la spitalul Salpêtrière în cadrul facultății de medicină din Paris , condusă de
Charcot. Și neurologul român Gheorghe Marinescu , întemeietorul Școlii românești de
neurologie, a fost elev al lui Charcot. În Marea Britanie a prevalat orientarea neurofiziologică
prin lucrările lui Charles Sherrington. John Hughlings Jackson și Henry Head au adus
contribuții importante în domeniul fiziopatologiei sistemului nervos. În Germania, neurologia
s-a dezvoltat din medicina internă, devenind de sine stătătoare datorită în special activității
unor personalități ca Max Nonne în Hamburg, Heinrich Romberg în Berlinși Wilhelm Erb în
Heidelberg. În 1924, Hans Berger reușește să înregistreze grafic curenții electrici din creier,
punând astfel bazele electroencefalografiei. Ulterior progerese in acest domeniu au fost
impresionante, reusim ca in prezent să beneficiem de multiple investigaţii paraclinice.

6
 CAPITOLUL I
1.1.PREZENTAREA NOŢIUNILOR DE ANATOMIE ŞI FIZIOLOGIE A
APARATULUI AFECTAT
1.1.1. ANATOMIA ŞI FIZIOLOGIA APARATULUI AFECTAT

Pentru diagnosticul şi tratamentul bolnavilor cu Miastenia Gravis este esenţial de a se

înţelege funcţionalitatea joncţiunii neuromusculare şi modificările sale în timpul proceselor
patologice
FIZIOLOGIA JONCTIUNII NEUROMUSCULARE.
Joncţiunea neuromusculară este formată din 3 entităţi: terminaţia unui neuron motor, o
celulă musculară şi o fantă sinaptică îngustă, de 2060 nm,care separă nervul de muşchi.

Contracţia musculaturii scheletice este controlată de sistemul nervos central. Stimulul

pornit de la creier este transmis prin neuronii motori cu originea în coarnele anterioare ale
măduvei. Axonii neuronilor motori se extind pe o distanţă de până la 1m până la nivelul
celulelor musculare scheletice.

7
 Înainte de a ajunge la nivelul joncţiunii neuromusculare, axonul neuronuluimotor se
ramifică pentru a inerva mai multe celule musculare. O celulă/fibră musculară are o singură
joncţiune neuromusculară şi este inervată de un singur nerv. Nervul şi fibrele musculare pe care
le inervează formează o unitate motorie. Numărul fibrelor musculare per unitatea motorie
variază în raport cu funcţia muşchiului: multe pentru o funcţie/contracţie grosieră şi puţine
pentru o contracţie fină (ex. muşchii globului ocular).

La nivelul joncţiunii neuromusculare, butonul terminal al nervului vine în contact cu o

porţiune specializată a fibrei musculare, numită placă terminală.
Contactul nu este nemijlocit. Între nerv şi muşchi se interpune fanta sinaptică, delimitată
de membrana terminaţiei axonale (membrana presinaptică sau prejoncţională) şi de membrana
plăcii terminale a fibrei musculare(membrana postsinaptică sau postjoncţională). Fanta
sinaptică este umplută cu lichid extracelular şi conţine acetilcolinesterază, enzima
răspunzătoare pentru degradarea acetilcolinei. Membrana postsinaptică este pliată şi conţine
receptorii pentru acetilcolină, situaţi pe umerii crestelor formate prin plierea membranei.

8
 Transmiterea impulsului motor (potenţialul de acţiune) de la nerv la placa terminală se
realizează prin intermediul acetilcolinei eliberate de terminaţia axonului, care traversează fanta
sinaptică pentru a se fixa pe receptorii postsinaptici.
Acetilcolina este sintetizată în axoplasama terminaţiei axonale din colină şi acetilcoenzima A,
sub acţiunea colinacetiltransferazei, şi este stocată sub formă de vezicule. Acestea se
aglomerează în jurul unor porţiuni din mem brana presinaptică denumite zone active. La acest
nivel, sub acţiunea stimulului motor (potenţialul de acţiune) are loc fuzionarea membranei
veziculelor cu membrana presinaptică, urmată de deschiderea veziculelor şi eliberarea
conţinutului de molecule de acetilcolină în fanta sinaptică (exocitoză). Se apreciază că o
veziculă conţine 1000012000 de molecule de acetilcolină.

Procesul este mediat de ionii de Ca++. Sub acţiunea potenţialului de acţiune se deschid
canalele pentru Ca++ din membrana presinaptică. Concentraţia Ca++ din axoplasmă creşte şi
facilitează exocitoza veziculelor prin legarea Ca++ de sinaptotagmin, o proteină din constituţia
peretelui veziculei.
După exocitoză, peretele veziculei este încorporat în axoplasma terminaţiei nervoase şi
apoi reinternalizat. Veziculele sunt repede reumplute cu acetilcolină citoplasmatică, care este fie
nou sintetizată, fie provenită din recaptare, de la nivelul fantei sinaptice.
Terminaţia axonală a unei joncţiuni neuromusculare are aproximativ 1000 de zone
active la nivelul membranei presinaptice şi în fiecare din acestea se produce exocitoza a 200300
vezicule (o cuantă de acetilcolină).
Cea mai mare parte a moleculelor de acetilcolină eliberate vor ocupa receptorii
nicotinici pentru acetilcolină, situaţi pe crestele membranei postsinaptice. O mică parte
acţionează şi asupra receptorilor pentru acetilcolină de la nivelul membranei presinaptice,
probabil cu scopul intensificării eliberării neurotransmiţătorului.

9
 Receptorul nicotinic pentru acetilcolină este format din 5 subunităţi proteice cu
proprietăţi şi greutăţi moleculare diferite, notate cu literele greceşti: alfa (α), beta (β), gama (γ),
delta (δ) şi epsilon (ε). Unităţile alfa, în număr de două, au greutatea moleculară de 40000
daltoni. Cele 3 unităţi (β,δ, ε) sunt ceva mai mari. La făt, receptorii pentru acetilcolină sunt
imaturi,unitatea epsilon fiind înlocuită cu unitatea gama.
Receptorul pentru acetilcolină traversează membrana postsinaptică,având o formă
cilindrică, cele 5 subunităţi delimitând în interior un canal ionic ligantdependent. Cele două
subunităţi alfa, conţin la nivelul extremităţii extracelulare locul de legare al acetilcolinei cu
receptorul. În contact cu receptorul, moleculele de acetilcolină determină deschiderea canalului
ionic, permiţând pătrunderea Na+ şi Ca++ în celulă şi ieşirea K+. Pătrunderea Na+ produce
depolarizarea membranei şi dezvoltarea unui potenţial de acţiune care se extinde la toată
sarcolema, determinând contracţia muşchiului.

La început apare un potenţial de placă terminală, care prin sumare atinge valoarea prag
necesară contracţiei musculare. Placa terminală rămâne depolarizată pentru o perioadă foarte
scurtă (câteva minute) după care repolarizează şi este pregătită pentru a transmite un alt impuls.
Acţiunea acetilcolinei se sfârşeşte prin disocierea de receptor. Ajunsă din nou în fanta
sinaptică, acetilcolina constituie substratul pentru acţiunea
colinesterazei sau este recaptată în terminaţia nervoasă. Colina rezultată din scindarea
acetilcolinei este reutilizată pentru sinteza de noi molecule de acetilcolină.
Acetilcolinesteraza este responsabilă de hidroliza rapidă a acetilcolinei în fanta sinaptică. Ea
este prezentă în fanta sinaptică, în imediata apropiere a membranei postsinaptice, unde
concentraţia acetilcolinesterazei se află în strânsă interdependenţă cu activitatea de la nivelul
nervului
Pentru diagnostic si tratamentul bolnavilor cu MG este esential de a intelege
functionalitatea jonctiunii neuromusculare si modificarile sale in timpul proceselor
patologice (Fig. 37-1), Acetilcolina (Ach) este sintetizata in butonul presinaptic si stocata in
vezicule (quante) ce contin aproximativ 10.000 molecule fiecare. Cuantele de Ach sunt

10
eliberate spontan, dand nastere potentialelor postsinaptice miniaturale. Cand potentialul de
actiune ajunge la terminata presinaptica, Ach diri 150-200 vezicule este eliberata pentru a se
flxa pe AchR, ce sunt situati in mare densitate pe crestele pliurilor membranare
postsinaptice. Canalele de AchR se deschid permitand intrarea rapida a cationilor, in
special a sodiului, ce produce depolarizarea regiunii elementului postsinaptic ce apartine
fibrei musculare. Daca depolarizarea este suficient de importanta, declanseaza un potential de
actiune care este propagat de-a lungul fibrei musculare si declanseaza contractia acesteia.
Acest proces este rapid oprit datorita difuziunii Ach prin decuplajul receptorilor sai si hidroliza
Ach prin acetilcolinesteraza (AchE).
Normal

miastenie

MG este caracterizata printr-o diminuare a numarului de AchR disponibili pe membrana

postsinaptica musculara. Crestele pliurilor postsinaptice sunt aplatizate sau "simplificate"
(Fig. 37-IB). Aceste anornalii antreneaza o eficacitate diminuata a transmisiei
neuromusculare. Astfel, in ciuda unei eliberari normale de Ach, potentialele postsinaptice

11
produse sunt de mica talie si nu ajung sa declanseze potentiale de actiune musculara.
Insuficienta transmiterii intr-un numar important de jonctiuni neuromusculare duce la
slabiciunea contractiei musculare.

Cantitatea de Ach eliberala de fiecare impuls scade in mod normal in timpul unei
activitati repetitive (fenomen denumit epuizare presinapticd). La pacientul miastenic,
eficacitatea diminuata a transmisiei neuromusculare asociate unei epuizari fiziologice
antreneaza activarea unui nuniar din ce in ce mai mic al fibrelor musculare si deci creste
slabiciunea sau oboseala miastenicd, Acest mecanism este responsabil de asemenea de
raspunsul decremential al unei stimulari nervose repetitive asa cum se vede la
electromiograma.
Anomaliile neuromusculare ale MG sunt induse de un raspuns autoimun mediat de
anticorpii anti-AchR specifici. Acesti anticorpi reduc numarul de AchR disponibili in
jonctiunile neuromusculare prin 3 mecanisme diferite: (1) AchR pot fi degradati mai rapid
printr-un mecanism implicand cuplajul lor incrucisat urmat de o endocitoza accelerata; (2)
Siturile active ale AchR. adica locurile in care in mod normal se leaga de Ach, pot fi blocate de
anticorpi; (3) membrana postsinaptica musculara poate fi deteriorate de anticorpii asociati la
complement. jonctiune musculara insuficienta Mecanismele ce sunt la originea raspunsului
autoimun si persisteiita sa in MG nu surit complet elucidate. Totusi, timusul pare sa joace un
rol in acest proces. Timusul este anormal la aproximativ 7596 din pacientii atinsi de MG; la
aproximativ 65% dintre ei, timusul este "hiperplazic" cu prezenta centrilor germinativi activi,
in timp ce 10% au tumori timice (timoame). Celulele pseudornusculare ale timusului (celulele
niioide) ce exprima AchR pe suprafata lor externa pot servi drept sursa de autoantigene si pot
declansa reactia autoimuna in interiorul timusului.

TIMUSUL
Timusul este un organ mic, situat în cavitatea toracală, între cei doi plămâni (partea
posterioară a sternului). Acesta face parte din sistemul endocrin.si este o glanda cu secretie
interna, care influenteaza cresterea organismului in primii ani ai copilariei si se atrofiaza mai
tarziu.
Timusul constă din 2 lobi inegali, drept și stâng, de culoare cenușie, uniți între ei. Este
acoperit cu o capsulă conjunctivă de la care pornesc spre interior prelungiri (septuri) ce împart
lobii în lobuli.
Funcții
 Maturizarea celulelor-T (timocitelor) (anticorpi);

12
 Eliminarea reaplicelor autoagresive ale celulelor-T, care provoacă omului așa-numitele
boli autoimune;
 Producerea hormonului de creștere la copii (timopoetină;
 Functii limfatice.

13
 Timusul este un organ limfoid, dotat si cu rol endocrin. Are o dezvoltare maxima din
copilarie pana la pubertate, dupa care involueaza, fund inlocuit treptat cu tesut conjunctiv. Este
asezat in spatele sternului, are o culoare roz si o consistenta moale. Extremitatea superioara
este asezata sub glanda tiroida, iar cea inferioara, corespunde santului atrio-ventricular anterior.
Este invelit intr-o capsula de tesut conjunctiv fibres, care trimite spre interior
numeroase septuri ce delimiteaza lobulii timici. Lobulul timic este alcatuit dintr-un tesut
limfoid dispus in retea, ce contine numeroase celule = timocite, asemanatoare limfocitelor, si
din celule epi-teliale.
Timocitele sau celulele T provin din celulele priinordiale hemato-poietice din maduva
osoasa. Ele se diferentiaza dupa migrarea in timus, dupa care vor popula organele perifence
(splina, ganglioni limfatici, placi Peyer, apendice). Stationarea la acest nivel este tranzitorie, ele
reintrand in circulate prin comunicatiile dintre sistemul limfatic si eel venos.
Celulele epiteliale ale timusului produc factori solubili care pot influenta cresterea si maturatia
celulelor T, chiar dupa migrarea lor la periferie (de ex.: timopoietina, timoza, etc.) Hormonii
timici au valori crescute la tineri.
Organismul combate infectiile si unele agresiuni din mediu prin mecanisme de aparare
stabile si adaptative. Din categoria mecanismelor stabile, face parte fagocitoza, care are aceeasi
intensitate si eficienta la fiecare agresiune. Din categoria mecanismelor adaptative, fac parte
acele procese care se adapteaza la fiecare tip de agresiune prin cresterea si modificarea
anumitor celule, a limfocitelor, capabile sa recunoasca spe-cificitatea unui antigen. Aceste
celule sunt de doua tipuri: limfocitele T si limfocitele B. Ele se formeaza in medii diferite
(timus si respectiv hematopoietice), dezvolta linii celulare distincte, au receptori antigenici
diferiti, dar actioneaza impreuna pentru discriminarea a ceea ce este propriu, de ceea ce nu este
propriu organismului (self si non-self).
Celulele (limfocitele) T au importanta in raspunsul imun, cand antigenii straini sunt
prezenti la suprafata celulelor, dar ele produc factori solubili care angajeaza si alte celule T si B
in raspuns.
Celulele T pot controla infectiile virale §i fungice, rejectia de organ sau grefe straine,
produc reactii de sensibilitate intdrziata (imunitate celulara). Prin celulele T sunt activate si
celulele (limfocitele) B care vor secreta anticorpii (imunitate umorala) care intervin in
eliminarea bacteriana, neutralizeaza toxinele, prevenirea reinfectiilor virale, reactiile imediate
alergice.
Celulule T si B nu actioneaza singure in apararea organismului: prin intermediul
produsilor solubili, limfokinele si prin anticorpi solicita participarea la raspunsul imun si a altor
celule.

14
 DATE GENERALE DESPRE BOALA
DEFINITIE
Miastenia gravis este considerata o boala auto-imuna, la care atacul autoimun este
indreptat impotriva receptorilor de acetilcolina de la nivelul membranei postsinaptice a placii
neuro-motorii
Sub noţiunea de „sindrom miastenic” se subînţelege un complex de simptoame,
prezente la pacienţii cu formaţiuni de volum timice neînscrise în miastenia gravis, dar având
unele semne de fatigabilitate musculară patologică, care sunt instabile, polimorfe, generalizate;
în tabloul clinic predomină semnele nespecifice subiective de caracter general; la EMG nu se
determină blocajul transmisiunii neuromusculare
Clasificare
Sunt menţionate trei forme de miastenie:
Forma superioară, cu deficit în teritoriul nervilor cranieni cu prinderea muşchilor
globilor oculari, masticatori, muşchii mimici şi ai fonaţiei. Uneori se observă numai aşa- zisă “
formă oculară a miasteniei. Alteori deficitul motor se poate extinde cuprinzând treptat muşchii
mimicii, muşchii masticatori, muşchii fonaţiei.
Forma inferioară sau spinală cu: prinderea muşchilor trunchiului, cefei, ulterior şi a
membrelor
Forma generalizată a miasteniei, forma severă cu prinderea întregii musculaturi a
corpului şi a diafragmului, stadiu în care bolnavul rămâne la pat, mişcările fiind aproape
imposibile.
În funcţie de leziunile de la nivelul timusului există forme clinice cu şi fără timom.
Clasificarea miasteniei gravis (Osseman K., 1958).
 Formele la maturi.
 Grupul I – forma oculară; împlinirea grupelor de muşchi, cu predominanţă
oculari. Se manifestă prin ptoză şi diplopie. Este formă uşoară ce nu aduce la
deces.
 Grupul II – generalizată: debut lent, des cu simptoame oculare, dar cu tendinţa
spre generalizare şi antrenare a musculaturii sceletale, bulbare. Sistemul
respirator nu se afectează. Ca regulă, decurgere uşor, cu letalitate joasă.

15
  Grupul III – acută, fulminantă: debut rapid cu slăbiciune muşchilor scheletali şi
bulbari, dereglări precoce respiratorii. Forma foarte gravă cu letalitatea înaltă.
 Grupul IV – tardivă, gravă: acutizare la bolnavii grupului I –II, aproximativ
peste 2 ani de la debutul bolii. Simptomatologie şi decurgerea sunt analogice
grupului trei.
 Grupul V – cu atrofii musculare; grup descriptic - asociativ ce include bolnavi
din grupurile 1-II-III-IV dar cu atrrofii difuze musculare.
 Formele la copii.
 Grupul I – neonatală: stare miastenică de scută durată la copii, născuţi de mame
bolnave de miastenie.
 Grupul II – juvenilă: apare poate în perioada la naştere, pînă la perioada de
pubertate la copii, născuţi de mame nebolnave de miastenie. Nu are tendinţă
spre progresare. Sunt descrise cazuri familiare. Se observă oftalmoplegie cu
ptoză bilaterală, ce nu se supune tratamentului farmacoterapeutic.
ANATOMIE PATOLOGICĂ
Noţiuni de anatomie patologică a funcţiei musculare în miastenie
Utilizarea unor tehnici adecvate permite evidenţierea constantă a unor modificări patologice ale
fibrei musculare, printre care mai importante sunt:
 infiltaţii musculare linfocitare
 colecţii de celule inflamatorii, totdeauna secundare unei necroze
 modificări discrete ale fibrei musculare
 tumefacţia cu păstrarea striaţiei
 atrofie în grupuri a fibrelor musculare
 degradarea structurii fine a plăcilor motorii ( juncţiune neuromusculară)
Noţiuni de anatomie patologică a timusului în miastenie
Cercetările din ultimii ani ne obligă să considerăm mult mai complexă fiziopatologia
miasteniei. Este incontestabil rolul timusului în producerea miasteniei. La nivelul timusului ca
urmare a unei infecţii virale se antrenează mai multe procese patologice: se produce
diferenţierea timocitelor în celule mioide modificarea compoziţiei antigenice a membranei
timocitelor apariţia reactivităţi încrucişate între neoantigenele timocitelor şi
acetilcolinreceptorilor musculari sinteza de anticorpi antiacetilcolinreceptorilor creşterea
producţiei de timosină în unele cazuri se evidenţiază hiperplazii timice sau tumori timice.
Frecvenţa tumorilor sau hiperplaziilor timice notate la miastenici a fost de 15 % în cazul
modificărilor anatomice şi peste 60 % în cazul datelor radiologice. Tumoarea este un

16
timoepiteliom în proporţii variabile, o proliferare a timocitelor şi celule epiteliate. Poate fi
benignă, bine încapsulată sau malignă cu tendinţe de evadare regională.
Asocierea cu o tumoare timică este rară la miastenicul tânăr şi relativ frecventă la
miastenicul adult.

ETIOPATOGENIE
Mecanismul responsabil al miasteniei este bine cunoscut. Este vorba despre o agresiune
prin autoanticorpi dirijati contra R. Ach de pe membrana postsinaptica.
`Aceasta afectiune este reprodusa la animal prin injectarea de R. Ach apartinand altei specii,
sau prin injectarea serului pacientilor atinsi de miastenie.
In miastenia umana, este posibil, de aproximativ 15 ani, sa se detecteze anticoipi in serul
pacientului. Acest examen este extrem de fiabil, deoarece este pozitiv in 80% din miasteniile
generalizate. Este vorba de anticorpi policlonali compusi din mai multe fragmente de igG care
se fixeaza pe situl imunogenic principal al receptorilor, pe subunitatea alfa. Nu se cunoaste exact
modul de actiune al acestor anticorpi. Smt avansate mai multe ipoteze: accelerarea degradarii
receptorilor, blocarea sitului de legatura, fenomenul lizei placii motorii in asociere cu
complementul.
Ca pentru toate bolile autoimune, este imposibil de stiut care este factorul determinant
in producerea de anticorpi. Sunt probleme diverse categorii:
- terenul genetic. Exista o mai mare frecventa a genotipurilor
in populatia de miastenici. Mai mult, se descopera frecvent la p arintii subiectilor miastenici,
clinic sanatosi, semne electroliziologice sau imunologice de miastenie.
- aparitia unei infectii virale este suspectata ca factor declansator in toate bolile
autoimune. In fapt exista putine argumenle experimentale care sa sprijine aceasta ipoteza.
- timusul este bineinteles implicat in patogenia miasteniei. 80% din pacienti exista
anomalii ale timusului, tip hiperplazii sau timoame. Timectomia duce la o ameliorare a
miasteniei in mai mult de jumatate din cazuri. Celulele timice sunt cu siguranfa purtatoare R.
Ach: alterarea acestor R. Ach ar putea declansa procesul autoimun. Timusul poate interveni ca
sursa de limfocite helper (care ar stimula formarea de anticorpi).

EPIDEMIOLOGIE
Miastenia este o boala rara a carei incidenta este de 5/100 000. Exista o discreta
predominanta a cazurilor feminine cu dona virfuri I virste diferite dupa sex: inainte de 40 de

17
ani pentru femei, in timp a majoritatea cazurilor masculine debuteaza mai tirziu. Se observa i
predominanta a prezenfei antigenului HLA B8 in cazuri le feminine.
Cazurile familiale sunt exceptionale. Se disting miasteniile nea natale care afecteaza
copiii din mame miastcnice (10-15% din cazuri] Aceste forme, foarte tranzilorii, dureaza de la
citeva saptamini I citeva luni. Sint datorate unui transfer pasiv de anticorpi de la mara ca si unei
sinteze proprii a copilului. Miastenia congenitala este dr. rita: ea afecteaza copilul mamelor de
rasa indiana, care dezvolta primele luni de viata o oftalmoplegie asociata cu ptoza. In acesl
cazuri, caracteristicile electrofiziologice sint specifice si depind tipul de anomalie in cauza, nu
exista autoanticorpi antireceptori terapiile cu viza imunosupresiva sint ineficace. Aceasta
afectiune evolueaza putin in decursul vietii.

DIAGNOSTIC CLINIC
Fenomenul miastenic este caracterizat de aparitia sau agravarea la efort si regresie in
repaus sau sub efectul medicatiei anti-colinesterazice.
Li se spune „fulgi de nea”
De ce? Pentru ca miastenicii se aseamana intre ei, dar nu exista doi identici.
Caracteristica simptomatologiei in miastenie este VARIABILITATEA. Slabiciunea cuprinde
diferiti muschii, in grade diferite, pe rând, sau mai multi deodata, de unde si marea variabilitate
a simptomelor de la caz la caz, dar si pentru aceeasi persoana de la un moment la altul.
Slabiciunea se agraveaza la repetarea miscarilor si se amelioreaza la repaus…

18
 Simptomatologia debuteaza frecvent prin afectarea muschilor extremitatii cefalice,
ptoza si diplopie la sfarsitul zilei in 70% din cazuri, tulburari de masticatie, deglutitie si fonatie
in 20% din cazuri, Mai rar (10-20%), sunt afectati initial muschii scheletici, deficitul
predominind pe muschii radacinilor. In primii trei ani deficitul are tendinta sa difuzeze in
teritoriile initial sanatoase. Evolu|ia se poate complica cu insuficienta respiratorie acuta, mai
ales cu ocazia episoadelor infectioase.

La examenul obiectiv ptoza ese adesea unilaterala la debut, se cralizeaza in evolutie, dar
predomina pe o parte. Oftalmoplegia se sociaza frecvent cu ptoza. Nu este sistematizata din
punct de vedere neururologic si, semn esential, musculatura intrinseca este indemna. faciesul

19
poate parea amimic, inexpresiv, cu o eversiune a buzei inferioare si o inchidere incompleta a
pleoapelor. Atingerea muschilor bulbari asociaza o voce nazonanta, ce devine ininteligibila si
tot mai slaba pe masura evolutiei. Tulburarile de deglutitie predomina pe li-chide, regurgitarea
pe nas fiind frecventa. Insuficientele respiratorii acute prin inghitirea pe cale falsa sunt
dramatice si reprezinta un risc major. Masticatia este atinsa mai rar.

Deficitul motor predomina eel mai adesea pe muschii centurilor si la membrele

superioare, jenand in viata de zi cu zi gesturile cele mai siple, cum ar fi pieptanatul sau periajul
dintilor. Amiotrofia este exceptionala si nu apare decit in formele evoluate. Deficitul nu poate
pus in evidenta decit prin probe de abductie a bratelor sau ghemuire genuflexiuni) repetate.
Restul examinarii neurologice este fara modifiari. reflexele osteo-tendinoase sunt cateodata vii,
cu sensibilitate normala.

DIAGNOSTICUL PARACLINIC
Teste farmacologice

20
Cand un simptom obiectiv, cuantificabil este prezent, se poate evalua raspunsul la
administrarea intravenoasa de agenti anticolinesterazici. Se utilizeaza edrofoniu (Tensilon) o
fiola i.v. lent, sau neostigmina (Prostigmin), 1-2 fiole i.m. sau i.v. lent. Este preferabil sa se
efectueze testul in metoda dublu-orb contra placebo (1 fiola ser fiziologic). Efectul apare in mai
pufin de 1 minut la Tensilon si poate dura cateva minute. Aceste teste trebuie efectuate
totdeauna, cateodata chiar repetate, dar absenta ameliorarii nu permite eliminarea
diagnosticului.
Examene electrofiziologice
Proba stimulo-detectiei repetate consta in stimularea unui trunchi nervos cu frecventa
crescanda, mergand de la 10 cicli/sec complexe de 10 stimuli. Raspunsul caracteristic consta in
aparitia unei scaderi de amplitudine a raspunsului evocat motor > 10% intre primul si al
cincilea raspuns. Trebuie studiati mai multi muschi, de preferinta intr-un teritoriu clinic afectat.
Realizarea unei contractii voluntare maximale timp de 30 s sensibilizeaza testul dupa o scurta
perioada de facilitate.
Electromigrafia fibrei unice. Aceasta metoda, greu de realizat tehnic. este foarte sensibila
deoarece anomaliile sunt detectate in 90% din cazuri, nu are insa specificitate. Totusi, intr-un
context clinic evocator, este mijlocul diagnostic eel mai rentabil.
Examene biologice
Dozarea anticorpilor antireceptori este, impreuna cu examenul electrofiziologic, testul cel mai
sensibil pentru diagnosticul miasteniei.
Anticorpii anfi-R, Ach sunt defectafi in 80-90% din miasteniile generalizate si in 70% din
miasteniile oculare prin tehnici de imuno-precipitate. Nu exista corelatie stransa intre nivelul de
anticorpi si gravitatea sau vechimea tulburarilor. Totusi, scaderea nivelului insoteste
ameliorarea clinica. Acesti anticorpi sunt specifici, deoarece pozitivitatea lor in afara miasteniei
nu a fost raportata decit in cazuri de timoame fara afectare musculara. Nu sunt necesare alte
investigatii in privinta anticorpilor, in vederea diagnosticului, totusi, frecventa asociere cu alte
boli autoimune, in special a tiroiditei, necesita un ant autoimunilar mai larg.
De altfel, cautarea anticorpilor antimuschi striat trebuie facuta sistematic, prezenta lor fiind un
bun argument in favoarea unui timom asociat.
Teste serologice
 Titrul autoanticorpilor antireceptor de acetilco-lina, se coreleaza slab cu stadiul clinic de
boala dar o scadere mai mare de 50% in titrul lor evoca o sustinuta imbunatatire clinica
daca scaderea se mentine mai mult de 12 luni. Testul negativ nu exclude boala.
Antigenul cel mai specific si relevant pentru miastenia gras este antigenul pentameric
acetilcolinic de la nivelul placii neuro-musculare. Alti anti-geni numiti striationali (cum

21
 sunt actina, miozina, titina) au semnificatie diagnostica mai ales in miastenia gras
paraneoplazica. Antigenii non-acetil-colinici implicati in patogenia miastenica
actioneaza prin mimica moleculara.
Studii radiologice
 Radiografia toracica antero-posterioara si laterala este o investigatie simpla si destul de
sigura pentru depistarea celor mai multe formatiuni timice.
 Pe radiografia toracica antero-posterioara, formatiunea timica apare in partea superioara
a media-stinului suprapunandu-se peste aria de proiectie cardiaca in portiunea
superioara la jonctiunea dintre cord si vasele mari de la baza cordului.
 Formatiunea poate fi localizata median, dar se poate extinde lateral intr-un
hemitorace.In cazuri de formatiuni timice mici, radiografia toracica laterala este adesea
singura care sugereaza prezenta ei.
 Computer tomografia toracica este o metoda de diagnostic sigura si neinvaziva care
defineste clar marimea, localizarea, delimitarea si gradul de invazie in structurile
mediastinale din vecinatatea timusului.
 CT este indispensabila in evaluarea preopera-torie a pacientilor cu timom, putandu-se
sili posibilitatea de rezecabilitate sau nu a tumorii.
Testul anticolinesterazic
 Drogurile care inhiba anticolinesteraza permit acetilcolinei sa actioneze repetat cu un
numar limitat de receptori, producand imbunatatirea in forta muschiului miastenic.
Edrophoniu sau Tensilo-nul este un anticolinesterazic cu actiune rapida si durata scurta
de actiune, de aceea foarte folosit ca test diagnostic in miastenie. in loc de Tensilon se
poate folosi Miostinul injecil, care are insa un timp de actiune mai lung.
Electromiografia
 Stimularea supramaximala a unui nerv motor duce la un decrement de 10%, sau mai
mare al amplitudinii potentialului de actiune evocat. Decre-mentul este cauzat de o
scadere care se produce in numarul de cuante eliberate de nervul terminal si
de aici scaderea amplitudinii potentialului de actiune, in miastenia gras amplitudinea
potentialului de actiune e\'ste oricum redusa prin deficienta de receptor acetilcolinic, iar
scaderea aditionala pe timpul stimularii rezulta in blocarea transmisiei la un numar din
ce in ce mai mare de placi neuro-mus-culare. La bolnavul miastenic are loc o reducere
rapida in amplitudinea potentialului de actiune mai mare de 10-l5%.
Cautarea unui timom

22
Examenul eel mai fiabil este tomodensitometria toracica, desi aproximativ 60% din timoame au
fost deja evidentiate prin radiografia toracica de fata si de profil. In general, timomul se
descopera in 10-25% din cazuri, depinzand de centre. Natura histologica a timonului este
variabila. Prognosticul miasteniilor cu timom este mai putin bun.

DIAGNOSTIC DEFERENTIAL
- In fata unei forme oculare: sistematizarea deficitului motor, existenta atingerii motricitatii
intrinseci trebuie sa sugereze afectarea nervului ocular comun; existenta cefaleei sau a durerilor
retro-orbitare, un anevrism al carotidei sau o tumora paraselara care pot mima pana la un punct
o miastenie. Devine necesara practicarea cvasisistematica a scannerului cerebral in acest tip de
tablou. Asocierea cu alte semne neurologice, in special cu un sindrom piramidal sau o scadere a
acuitatii vizuale sunt in favoarea unei scleroze in placi. O asociere de paralizie oculomotorie,
ptoza si diplopie se poate intilni in miopatiile mitocondriale, al caror diagnostic se sprijina pe
biopsia musculara.

TABELUL 1-20 - Clasificarea lui Osserman (1958)

Stadiul I. Miastenie localizata la un singur grup muscular, eel mai adesea ocular,
rezistenta la anticolinesterazice in mod frecvent, cu prognostic bun
Stadiul Il a Miastenie generalizata benigna fara tulburari de deglutitie, Raspuns
terapeutic bun.
Stadiul lI b Miastenie generalizata de gravitate medie, cu disfagie, dar fara inghitire pe
cai false. Raspuns terapeutic mai slab.
Stadiul III. Miastenie generalizata cu debut acut; prezenta inghitirii pe cale falsa si a
atingerii respiratorii, care necesita sonda gastrica, intubatie sau
traheotomie, respiratie asistata. Prognostic rau
Stadiul IV. Miastenie generalizata tardiva grava, ce corespunde formelor 1 si 2 dupa
mai putin de 2 ani de evolutie... Prognostic nefavorabil, raspuns terapeutic
foarte slab.

In fata unei forme bulbare, o atingere a motoneuronului periferic, precum in scleroza

laterala amiotrofica, poate fi discutata la debut. In afara existentei frecvente a fasciculatiilor sau
a unui sistem piramidal asociat, EMG permite punerea in evidenta a unei denervari in muschii
cu inervatie bulbara, cateodata extinsa la cele 4 membre.
In fata unei atingeri localizate la membre, trebuie discutate in mod special afectiunile
musculare. Examenul clinic, care evidentiaza o amiotrotie, in absenta agravarii la efort, ca si

23
EMG, permit eel mai adesea punerea diagnosticului. In caz ca persista o indoiala, se va practica
o biopsie musculara, care de fapt nu are alte indicatii in cautarea miasteniei.

PROGNOSTIC , EVOLUTIE
Evolutia miasteniei, mai ales in primii ani, este compusa din alternanta de perioade de
stabilizare clinica si de decompensare. Aceasta perioada de activitate a bolii dureaza 5-10 ani.
In aceasta perioada, calitatea vietii este variabila, in functie de raspunsul la tratament. Factorii
declansatori ai puseelor apar in mod frecvent: infectii, interventii chirurgicale, consum de
medicamente contraindicate. Riscul major, ce pune in joc prognosticul vital, ramine aparitia
episoadelor de decompensare respiratorie.
Crizele miastenice trebuie diferentiate de crizele colinergice datorate supradozirii de
medicamente anticolinesterazice, deoarece acestea din urma necesita masuri terapeutice opuse.
Crizele colinergice sunt caracterizate prin prezenta fasciculatiilor, greturilor, varsaturilor,
diareei, hipersalivatiei, hipersudoratiei, palorii, miozisului, bradicardiei. In spital, testul la
Tensilon permite. in cazurile mai dificile, sa se diferentieze crizele colinergice de puseele bolii.
Dupa aceasta prima faza, boala se stabilizeaza adeseori, iar accidentele respiratorii devin
exceptionale. In acest stadiu, in 20% din cazuri exista un deficit motor permanent ce nu mai
reactioneaza la diversele medicatii utilizate.
Au fost propuse diverse clasificari stadiale, cea mai cunoscuta fiind a lui Osserman
(Tabelul 1-20), dar nu este practica, este tot mai putin folosita, cu toate ca scala de notare tine
cont, fie de autonomia functionala a bolnavilor in ambulator, fie de testarea anumitor functii
motorii.
Modalitatea evolutiva proprie miastenicilor face ca distinctia intre clasele II si III sa fie
practic imposibila, un acelasi bolnav putand, in scurt timp, sa-si modifice tabloul clinic si sa
treaca de la un stadiu la altul. Din contra, se va mentine existenta stadiului I, adica formele pur
oculare, care nu difuzeaza spre alte teritorii musculare. Aceasta forma, cu debut adesea tardiva,
este putin sensibila la tratament, iar diagnosticul este mai dificil deoarece cautarea anticorpilor
antireceptori, ca si examenul electroflziologic, pot sa nu ofere informatii. O intarziere minima
de 2 ani dupa debutul semnelor oculare este necesara pentru a pune diagnosticul, fara teama de
difuzare secundara in alte teritorii. Totusi, acest diagnostic se va emite cu prudenta inainte de
40 de ani.

TRATAMENT
Tratament simptomatic

24
 In toate cazurile, de prima intentie se utilizeaza medicamentele anticolinesterazice.
Acestea prelungesc activitatea Ach asupra receptorilor postsinaptici, blocand enzima
responsabila de degradarea sa (acetil-colinesteraza). Tratamentul trebuie inceput cu posologie
mica (2-4 cp/zi, dupa produs), crescand progresiv dozele pana la obtinerea efectului terapeutic
dorit. Doza eficace si aparitia efectelor secundare.muscarinice, apar la doze variabile, dupa
pacient. Aceste medicamente se administreaza a jeun, cu cel putin 1/2 ora inainte de mese. Este
preferabil sa se utilizeze in monoterapie. Este vorba despre neostigmi: (prostigmina), de
piridostigmina (Mestinori) si de Ambenonium (Mytelase). Efectele supradozarii au fost
descrise in capilolul diagnostic semnul eel mai precoce fiind aparitia diareei sau a durerilor
abdominale.

Tratamentul cu viza etiologica

Aceste tratamente sunt eel mai adesea necesare ca un complement al
anticolinesterazicelor.
Timectoinia. Trei sferturi dintre pacientii afectati de o miasteni generalizanta, cu sau fara
timom, se amelioreaza prin timectomie, iar 35% se remit complet.
Intervalul remisiunii este variabil, adesea intarziat dupa interventie, o agravare
tranzitorie fiind frecvent notata in saptaminile care urmeaza interventiei. Mortalitatea
operatorie este redusa, sub 3%. Timectomia era in general ocolita la copii, de teama unei
imunodepresii secundare, la subiecti de peste 55 de ani, unde riscul de morbiditate este crescut
si beneficiul in general mai mic si in sfirsit, in formele pur oculare. Totusi, in toate aceste
cazuri, studii clinice repetate au aratat eficacitatea sa. Pare deci ca indicatia sa devine, in viitor,
tot mai sistematica.
Corticoterapta. Prednisonul este utilizat adesea in doza de 1mg/kg. Dupa o agravare
tranzitorie ce apare in aproximativ jumatate din cazuri, tabloul clinic se amelioreaza progresiv
in 1-3 saptamini dupa debutul tratamentului.

25
 Imunosupresivele. Azatioprina (Imurel) si ciclofosfamida Joxan) sunt medicamentele cele mai
utilizate.
Alte imunomodulatorii. Schimburile plasmatice sunt eficiente, ca in bolile autoimune, unde este
afectata in mod special imunitatea umorala. O alternative la plasmafereza este administrarea de
cure de imunoglobuline umane pe cale venoasa in doze mari (400 mg/kg/zi), de 3-5 zile. Mai
simpla de realizat decat electroforeza, acestea ofera aceleasi avantaje, dar, datorita costurilor
inalte, vor fi rezervate cazurilor grave.
Medicamente contraindicate
Inainte de a prescrie un nou medicament unui miastenic este indispensabil sa se verifice daca
nu este susceptibil sa altereze transmiterea neuromusculara. In aceasta boala, prescriptiile
nepotrivite sunt o cauza clasica de episoade de decompensare.
Alte terapii folosite pentru tratamentul miasteniei gravis includ plasmafereza, prin care
anticorpii anormali sunt indepartati din circulatie. Dupa plasmaferza se adminstreaza o doza
mare de imunoglobuline care, pentru o perioada, modifica sistemul imun si ofera organismului
primitor anticorpi normali pentru a-l proteja. Acesta terapie se foloseste in special pentru a ajuta
pacientii in perioadele de Febra sau reactii adverse la diferite medicamente. Tratamentul se face
intr-o unitate de terapie intensiva. Antibioterapia in scopul eliminarii infectiei sau plasmafereza
de urgenta pot ajuta si ele la ameliorarea starii pacientului.
Medicamente interzise in miastenia gravis sau care trebuie administrate cu precautie
* Antibiotice:
Aminoglicozide-tobramicina,gentamicina,netilmicina,neomicina,streptomicina, kanamicina
Fluoroquinolone - ciprofloxacina,norfloxacina,ofloxacina
 Alte antibiotice - tetracicline,sulfonamide,peniciline,antibiotice aminoacide, macrolide,
azithromycina,clarithromycina,ritonavir,telitromicina

26
 Antimalarice - chinidina,chinina,chlorochina
 Antireumatice – pencilamina
 Magneziu si preparate ce contin magneziu
 Beta-blocante - propranolol,oxprenolol,timolol,carvedilol,atenolol,labetalol, metoprolol,
nadolol
 Blocante ale canalelor de calciu – verapamil
 Alte medicamente cardiologice - chinidina, procainamide,bretylium,trimethaphan
 Anticonvulsivante - phenytoin, barbiturice,ethosuximide, carbamazepine, gabapentin
 Medicatie oftamologica - timolol, betaxolol hydrochloride echothiophate (folosit in
tratamentul glaucomului cu unghi deschis)
 Medicatie psihiatrica - lithium carbonat, fenotiazina,amitriptilina, imipramina,
amfetamine,haloperidol, riluzol

CAP. II. SUPRAVEGHEREA BOLNAVULUI DIN MOMENTUL INTERNĂRII

PÂNĂ LA EXTERNARE. PARTICIPAREA LA RECOLTAREA PRODUSELOR
FIZIOLOGICE, PATOLOGICE ŞI EXPLORĂRILE FUNCŢIONALE PENTRU
AFECŢIUNEA IMPUSĂ

2.1 INTERNAREA ŞI PRIMIREA BOLNAVILOR ÎN SPITAL

27
 Internarea în spital constituie un eveniment important în viaţa bolnavului, el se desparte
de mediul său obişnuit şi în funcţie de infirmitatea sau semiinfirmitatea sa, este nevoit să
recurgă la ajutorul oamenilor străini. Această situaţie, împreună cu boala îi crează anumite stării
emotive, de care personalul medical care primeşte bolnavul în spital trebuie să ţină seama,
menajându-l cât mai mult.
Internarea este primul contact al bolnavului cu spitalul. Acest prim contact este hotărâtor
pentru câştigarea încrederii lui, factor indispensabil pentru asigurarea unei colaborări sincere
între bolnav şi personalul de îngrijire, în vederea recâştigării sănătăţii celui internat; ca urmare
bolnavul trebuie să simtă atenţia cu care este înconjurat şi să fie convins că, colectivul în
mijlocul căruia a ajuns vrea să-l ajute şi că va depune tot efortul pentru a-l vindeca.
Aceeaşi atenţie se acordă şi însoţitorilor bolnavului, pe care îi liniştesc, convingându-i că
bolnavul lor va fi bine îngrijit.
Internarea bolnavului cu Miastenia Gravis în spital se face prin bilet de trimitere de la
Policlinică, medic de familie sau transfer de la alte unitaţi spitaliceşti , unde a fost suspectat de
Miastenia Gravis.
Este foarte important, ca prima impresie a bolnavului despre mediul spitalicesc să fie cât mai
păcută. Sarcina mea este să înlocuiesc familia lasată acasă şi să restabileasc echilibrul sufletesc
tulburat al bolnavului.
Dacă diagnosticul este stabilit, internarea se face prin transfer pe baza unui bilet de
transfer şi foaia de observaţie. Dacă nu se ştie diagnosticul bolnavului, dar acuză simptomele
specifice, se internează pentru punerea în aplicare a acordării şi efectuării îngrijirii, tehnicilor
necesare pentru stabilirea diagnosticului.
Bolnavul adus la spital, va fi dezbrăcat şi examinat în cabinetul de consultaţie al
serviciului de primire. Examinările clinice, recoltările pentru laborator, ca şi procedeele de
tratament pot trezi teama multor bolnavi.
Atitudinea atentă, manevrele executate cu bândeţe şi însoţite de cuvinte călduroase,
mângâierile, linistesc bolnavul, trezeste încrederea sa, contribuie de multe ori la ameliorarea
suferinţelor. Controlez starea de igienă a bolnavului: curăţenia corporală, starea unghilor şi a
părului; daca este necesar bolnavul va fi îmbăiat, la nevoie se face şi deparazitarea.
După ce bolnavul este echipat în hainele de spital, îl conduc la secţie şi este repartizat în
salon, tinând seama de stadiul, gravitatea bolii, de vârstă şi de sex.

2.2. ASIGURAREA CONDIŢIILOR DE SPITALIZARE

28
 Scopul spitalizării în majoritatea cazurilor, este vindecarea sau ameliorarea stării
generale a bolnavului.
Pentru a realiza acest lucru, trebuie să creez condiţii prielnice, necesare ameliorării stării
generale. Eu trebuie să ştiu cum să înlătur frica din conştiinţa bolnavului. Primirea bolnavului
în secţie şi iniţierea lui în obiceiurile secţiei reprezintă un moment hotărâtor în câştigarea
încrederii bolnavului.
Bolnavii cu Miastenie Gravis beneficiază de îngrijiri specifice, ei trebuie spitalizaţi în
saloane mici cu maximum 4 paturi, în condiţii de perfectă curăţenie.
Saloanele trebuie să fie călduroase, cu o umiditate scăzută, însorite, luminoase şi cu o
ventilaţie ireproşabilă, pentru a realiza o aeraţie permanentă.
Anturajul pacientului trebuie să fie cât mai protector şi liniştitor, trebuie să semene cât
mai mult cu anturajul pacientului de acasă, paturile distanţate pentru ca bolnavii să nu se
deranjeze reciproc. Vor fi înlăturate dezinfectantele cu miros pătrunzător, sticlele cu
medicamente volatile închise, ploştile vor fi îndepărtate din salon.
Camera va fi liniştită, izolată şi aerisită, cu o temperatură optimă de 16-21 grade,
ferestrele prevăzute cu transparente sau obloane pentru a asigura semiobscuritatea.
Crearea condiţiilor corespunzătoare de spitalizare, îngrijirea cu cel mai mare
devotament şi atenţie, duce la câştigarea încrederii pacientului şi ajută la procesul de vindecare
al acestuia

2.3. ASIGURAREA IGIENEI GENERALE

2.3.1.PREGĂTIREA PATULUI ŞI ACCESORIILE LUI

În condiţiile spitalizării patul este cel mai important mobilier din salon, aici pacientul
petrecându-şi majoritatea timpului de boală şi convalescenţă.
Patul trebuie să aibă anumite calităţi:
 Să fie comod;
 Să prezinte dimensiuni potrivite(lungime 2 m şi lăţime 0,80 – 0,90m) pentru a
permite pacientului să se mişte în voie, să nu-i limiteze mişcările;
 Să fie accesibil din toate părţile;
 Să fie uşor de manipulat si curăţat.
Accesoriile patului sunt: somieră, saltea, apărătoare pentru saltea, perne, pătură şi
lenjeria de pat (cearşaf, două feţe de pernă, ceaşaf plic, muşama, aleză, traversă).
Atât patul cât şi accesoriile lui se vor păstra în condiţii de perfectă curăţenie.Este de
dorit ca după plecarea bolnavului acestea să fie dezinfectate.

29
 În vederea pregătirii patului se pregătesc materialele necesare în apropierea patului în
ordinea utilizării şi se îndepărteză noptiera de pat.

2.3.2 SCHIMBAREA LENJERIEI DE PAT

Schimbarea lenjeriei de pat, are ca scop asigurarea condiţiilor de igienă şi confort ale
pacientului. Schimbarea se face de obicei dimineaţă, înainte de curăţirea salonului dar după
măsurarea funcţiilor vitale şi efectuarea toaletei
Atât patul cât şi accesoriile lui se vor păstra în condiţii de perfectă curăţenie. Este de
dorit ca după plecarea bolnavului acestea să fie dezinfectate.
În vederea pregătiri patului se pregătesc materialele necesare în apropierea patului în
ordinea utilizării şi se îndepărtează noptiera de pat pentru a putea fi mai uşor accesibil.
Dacă însă în cursul zilei se murdăreşte, schimbarea ei trebuie făcută imediat, ori de câte ori este
nevoie.
Pregătirea patului se poate face în două moduri:
 Cu bolnavul în pat;
 Fără bolnav în pat.

SCHIMBAREA PATULUI FĂRĂ BOLNAV ÎN PAT

Se îndepărtează noptiera de pat , lenjeria murdară va fi îndepărtată şi introdusă în coşul cu rufe

murdare.
Tehnica schimbării :
Paturile se introduc în cearşaful plic, apoi se aranjează colţurile păturii în colţurile
plicului.Cearşaful ca şi pătura introdusă în plic se îndoaie şi se aşeaza pe scaunul cu lenjerie
curată.Pe somnieră se aşează salteaua, apoi se aşează cearşaful împăturit în trei în mijlocul
patului. Se întinde cearşaful iar marginile dinspre capetele patului se introduc sub saltea.
Cearşaful odată întins, se aşează pătura învelită în plic şi împăturită în trei la mijlocul patului şi
se întinde la fel ca şi cearşaful.Se aşază colţurile patului sub forma plicurilor triunghiulare şi se
introduc marginile sub saltea. Cu aşezarea celor două perne (trase în feţe de pernă) se încheie
schimbarea patului.
După aşezarea comodă a pacientului pe mijlocul patului se întinde bine cearşaful, se
introduc pernele sub cap.

SCHIMBAREA PATULUI CU BOLNAVUL ÎN PAT

30
 Schimbarea lenjeriei cu bolnavul în pat are loc în cazul în care starea generală a
pacientului nu permite ridicarea din pat.
Obiective pentru pacient şi asistentă:
 Pacientul să prezinte: o
 -stare de bine;
 -confort fizic şi psihic;
 -stare de igiena permanentă.

 Pentru asistentă este o ocazie de: -a comunica cu pacientul (verbal şi

non verbal);
 -de a-i da posibilitatea pacientului să-şi exprime
sentimentele, să-şi uşureze stare sufletească;
 -de a-l observa;
 -de a-l mobiliza pentru a se preveni complicaţiile;
 -de a-i asigura condiţii corespunzătoare de igienă, de
relaxare şi odihnă.
Schimbarea lenjeriei se face în funcţie de starea generală a pacientului şi de posibilitatea de a-l
mişca. Astfel:
 Când pacientul se poate întoarce în decubit lateral schimbarea lenjeriei se face în
lungimea patului;
 Când pacientul poate fi sprijinit , în poziţie şezând schimbarea lenjeriei se face în
lăţimea patului.
Materiale necesare:
Sunt aceleaşi ca şi la schimbarea patului fără bolnav în pat, în plus mai avem nevoie de
paravan, sac de rufe, eventual lenjerie de corp curată şi materiale pentru a spăla pacientul dacă
s-a murdărit.
Lenjeria de pat se aşează pe un scaun în ordinea priorităţilor în felul următor:
 Pătura şi cearşaful de sub pătură se împăturesc fiecare în trei sub formă de
armonica;
 Aleza se rulează împreună cu muşamaua fie în lungime (dacă schimbarea patului se
face în lăţimea patului) fie în lăţime (dacă schimbarea se face în lungimea patului);
 Cearşaful se rulează în lungime (dacă schimbarea lenjeriei de pat se execută în
lungime) şi în lăţime (dacă schimbarea lenjeriei de pat se execută în lăţime).

31
Pe toată durata schimbării lenjeriei de pat pacientul se menţine acoperit cu un cearşaf sau cu o
pătură .

2.3.3. ASIGURAREA IGIENEI PERSONALE, CORPORALE ŞI

VESTIMENTARE A PACIENTULUI
Este o nevoie şi o necesitate de a-ţi menţine o ţinută decentă şi o piele sănătoasă
astfel încât să-şi poată îndeplini funcţiile. De asemenea trebuie acordată o importanţă sporită
îngrijirii mucoaselor (care acoperă orificiile: nas, gură, urechi, vagin, rect.)
Pentru a evita apariţia infecţiilor nosocomiale, trbuie să avem grijă asupra supravegherii
deficitelor de igienă, alimentarea cu apă, încălzirea, etc. Pentru aceasta se efectuează la timp
schimbarea lenjeriei, ori de câte ori este nevoie.
Toaleta bolnavului constituie una din condiţiile indispensabile ale procesului de
vindecare. Creez bolnavilor în stare mai puţin gravă condiţiile necesare pentru a-şi executa
singuri toaleta, iar celor în stare mai gravă le efectuez eu toaleta pe regiuni sau toaleta generală.
Toaleta bolnavului internat în Clinica de Neurologire, cuprinde: îngijirea tegumentelor,
mucoaselor, părului şi a unghiilor. Îngrijirea tegumentelor, se face prin baia zilnică. Baia se face
dimineaţa şi seara, dar totdeauna înainte de alimentare. Temperatura camerei trebuie să fie 24°
C, a apei de 37° C. Dacă nu există termometru de apă, controlul temperaturii apei o fac cu
regiunea cubitală, regiune unde pielea este mai sensibilă faţă de variaţiile de temperatură.
Ordinea în care se va efectua toaleta trebuie să fie respectată: voi începe totdeauna cu faţa, apoi
urmează gâtul, membrele superioare, partea anterioară a toracelui, abdomenul, partea
posterioară a toracelui, regiunea sacrată, coapsele, membrele inferioare, organele genitale şi în
sfârşit regiunea perianală.
Îngrijirea mucoaselor. Pentru foselor nazale şi a conductului audutiv extern folosesc
tampoane de vată, de formă alungită şi răsucită. Pentru nas tampoanele le umezesc în soluţie de
acid boric sau eucaliptol. Pentru ureche utilizez tampoane uscate. Folosesc tampoane separate
pentru partea dreaptă şi stângă. Dacă pe suprafeţe vor fi cruste de mucus uscat, le sterg cu
tamponul de vată îmbibat în muşeţel.
Ochii îi şterg cu tampoane îmbibate în soluţie de acid boric 1-4 %. Ştergerea o fac dinspre
comisura externă spre cea internă. Întrebuinţez tampoane separate pentru fiecare ochi, pentru ca
în caz de infecţie unilaterală să nu treacă procesul la celălalt ochi.
Îngrijirea părului, o fac prin spălarea săptămânală şi îl periez zilnic, de mai multe ori.
Spălatul părului la pat îl execut la bolnavii imobilizaţi. Mai igienic şi mai usor de îngrijit este
părul scurt.

32
 Îngrijirea unghiilor. După efectuarea băii generale sau parţiale curăţ şi tai unghiile.
Tăierea unghiilor o fac cu foarfeca dezinfectată şi tai unghiile cu grijă, niciodată prea adânc
pentru a nu provoca dureri, tăierea unghiilor se face, ţinând mâna între policele şi indexul
mâinii stângi degetul bolnavului. Restul degetelor rămân libere. Curăţirea unghilor o fac zilnic
cu pilă, tăierea o fac de câte ori este nevoie.
Îngrijirea cavităţii bucale. Bolnavii trebuie să fie înzestraţi cu pahar, perie de dinţi individuală şi
pastă de dinţi. Spălarea dinţilor se face în cadrul toaletei de dimineaţă.

2.3.4. EFECTUAREA TOALETEI GENERALE ŞI PE REGIUNI A PACIENTULUI

IMOBILIZAT

Pentru efectuarea toaletei pe regiuni este necesară pregătirea salonului şi materialelor,

protejarea pacientului cu paravane şi convingerea cu tact şi blândeţe să accepte.
Obiectivele:-pacientul să prezinte tegumente şi mucoase curate;
-bolnavul să-şi redobândească stima de sine.
Asistenta ajută pacientul, în funcţie de starea generală, să îşi facă baie sau duş, sau ii
efectuează toaleta pe regiuni. Pregăteşte materiale pentru baie, asigură temperatura camerei (20-
22grade) şi a apei (37-38 grade), ajută pacientul să se îmbrace, să se pieptene, să-şi facă toaleta
cavităţii bucale, să-şi taie unghiile.
În cazul efectuării toaletei pe regiuni asistenta pregăteşte salonul , materialele
necesare, protejează pacientul cu paravan şi-l convinge cu tact si blândeţe să accepte.
Efectuează toaleta cavităţii bucale la pacienţii inconştienţi.
Se va respecta ordinea de spălare a suprafeţelor corporale: faţa, urechile, gâtul, membrele
superioare, faţa anterioară a toracelui, abdomenul, faţa posterioară a toracelui, regiunea
lombară, membrele inferioare, organelle genitale şi la urmă regiunea anală. Bolnavul va fi
dezbrăcat complect şi acoperit de cearşaf şi se va descoperi progresiv numai partea care se va
spăla. Se insistă la pliuri, sub săni, în spaţiile interdigitale, la coate şi axile, se mobilizează
articulaţiile şi se masează zonele predispuse escarelor.

2.3.5. OBSERVAREA POZIŢIEI PACIENTULUI ÎN PAT

Imobilizarea îndelungată a unor bolnavi la pat poate fi consecinţa anumitor afecţiuni mai
grave sau poate fi impusă ca o măsură terapeutică. Bolnavul imobilizat îşi petrece perioada
respectivă a vieţii sale în pat. Patul este mobilierul cel mai important din salon, trebuie sa fie
comod, de dimensiuni potrivite, uşor de manipulat şi de curăţat. Calităţile patului şi a lenjeriei,

33
schimbarea patului, au scopul de a asigura repausul bolnavului la pat, aceasta fiind o măsură
elementară în cursul îngrijirii lui.
Patul îl aleg şi îl pregătesc în funcţie de poziţia pe care trebuie să o ocupe bolnavul şi
utilat cu aparatele auxiliare în vederea asigurării maximului de confort. În funcţie de starea
generală şi de boală bolnavii ocupă în pat o poziţie activă, pasivă sau forţată.
Poziţia activă este caracteristică bolnavului în stare mai uşoară, cu forţa fizică păstrată,
poziţia în pat nu se deosebeşte cu nimic de poziţia unui om sănătos.
Poziţia pasivă este caractreristică bolnavului în stare gravă, care este adinamic, deoarece
si-a pierdut forţa fizică. Poziţia în pat este determinată de forţa de gravitate, dând impresia că
sunt “ căzuţi în pat”.
Poziţia forţată:
Decubit dorsal este culcat pe spate cu faţa în sus; este una din cele mai obişnuite poziţii luate de
bolnavi şi cu predilecţie de cei slăbiţi şi adinamici. La aceşti bolnavii voi aşeza inele de vată sau
cauciuc sub călcâie şi sub coate, precum şi colaci sub regiunea sacrală şi fesieră.
Decubitul lateral poate fii drept sau stâng. În acestă poziţie bolnavul este culcat pe o parte,
având capul sprijinit pe o singură pernă şi membrele inferioare flectate uşor, în unele cazuri
complet întinse. Bolnavul adinamic trebuie să-l întorc la intervale de ½ - 1h dintr-o parte în alta,
pentru prevenirea escarelor şi a pneunomiei hipostatice.
Decubit ventral bolnavul este culcat pe abdomen, cu capul aplecat într-o parte şi aşezat pe o
pernă subţire; membrele superioare sunt aşezate la stânga şi la drepta capului, cu faţa palmară
pe suprafaţa patului, degetele fiind în extensie.

2.3.6. SCHIMBAREA POZIŢIEI ŞI MOBILIZAREA PACIENTULUI

Schimbarea de poziţie. Poziţia bolnavului o schimb activ sau pasiv. Schimbările active le
execută voluntar singur. Schimbările pasive, le efectez respecând tehnica corectă a mişcărilor
pasive, pentru ca deplasarea să se poată executa în mod convenabil.
În timpul schimbării poziţiei, trebuie să îmi îndrept toată atenţia asupra bolnavului, să-l
scutesc de efort, să nu-i provoc dureri, şi să-l fac să se simtă în siguranţă în mâinile mele.
Mobilizarea bolnavului
Imobilizarea îndelungată a bolnavului la pat, duce la apariţia unor complicaţii. Din
această cauză este important ca, bolnavii să fie mobilizaţi precoce, imediat ce starea lor premite
acest lucru. În timpul mişcărilor pasive sau active, voi supraveghea atent bolnavul, urmărind
expresia feţei, coloraţia tegumentelor, pulsul şi respiraţia. Poziţia bolnavului în pat este
determinată de gravitatea bolii de care acesta suferă.

34
 Starea de imobilizare favorizează constipaţia; din acest motiv, evacuările de scaun vor fi
supravegheate şi înregistrate. Tranzitul intestinal trebuie asigurat cu mijloace naturale, pentru a
nu-l obişnui în această perioadă de timp cu purgative sau clisme.
Prevenirea complicaţiilor datorită imobilizării îndelungate
Îngrijirea bolnavului trebuie să prevină instalarea complicaţiilor de orice natură.
Trombozele venoase le previn prin masajul uşor al membrelor şi mobilizarea lor pasivă sau
activă. Pneumoniile hipostatice le previn prin ridicarea bolnavului în poziţie semişezândă şi
gimnastică respiratorie. Escarele de decubit le previn prin schimbările frecvente de poziţie.

2.3.7. CAPTAREA ELIMINĂRILOR

Captarea dejecţiilor se referă la urină, scaun şi vărsături. Captarea dejecţiilor
trebuie făcută după anumite reguli, pentru a preveni murdărirea patului, pentru a-i incomoda
cel mai puţin pe ceilalţi şi pentru a reduce la minim traumatismul fizic şi psihic al bolnavilor.
Captarea urinei

URINA-este o soluţie apoasă prin care sunt eliminate substanţe rezultate din metabolismul
protidic, inutile şi toxice pentru organism.
MICŢIUNEA-un act fiziologic conştient de eliminare al urinei.
DIUREZA-cantitatea de urină eliminate din organism în 24 de ore.Colectarea se face în vase
speciale numite urinare, se mai poate folosii şi ploşca. În cazul în care este necesară captarea
urinei pe 24 de ore, pentru unele analize de laborator, se face în recipiente cilindrice gradate de
2-4 litri.Ulterior recoltării pacientul este ajutat să se îmbrace, se aşează într-o poziţie comodă şi
se aeriseşte salonul.Urina recoltată se aruncă iar recipientele se spală şi se dezinfectează.

Captarea scaunului
SCAUNUL-resturi alimentare supuse procesului de digestie eliminate din organism prin actul
de fecaţie.
DEFECAŢIA-eliminarea materialelor fecale prin anus.
Captarea scaunului se face în ploşca sau basinet. Ploşca se ţine de mâner şi se ţine
întotdeauna acoperită, fie cu capacul propriu, fie cu un şervet. După defecare toaleta se face cu
hârtie igienică sau prin spălare.Bazinetul este scos din salon apoi se aeriseşte salonul şi
bolnavul se spală pe mâini.
Captare vărsăturilor
VĂRSĂTURA-conţinut gastric care se elimină spontan de obicei în afecţiuni digestive, dar
întălnit şi ca un simptom în alte afecţiuni (alcolism, tensiune intracraniană) sau în sarcină .

35
Captarea vărsăturilor se face în tăviţa renală, se protejează lenjeria de pat cu muşama şi aleză.
Pacientului i se va oferi lichide reci în cantităţi mici.Vărsătura se păstrează pentru vizita
medicului după care recipientele se spală şi se dezinfectează.

2.4. SUPRAVEGHEREA FUNCŢIILOR VITALE

Supravegherea bolnavului este una dintre sarcinile cele mai importante ale mele. Voi urmări în
permanenţă la patul bolnavului:
 Starea generală a bolnavului
 Funcţiile vitale şi vegetative ale organismului
 Apariţia unor manifestări patologice
Starea generală a bolnavului poate fi trădată de: poziţia bolnavului în pat, expresia feţei
bolnavului poate trăda starea lui, starea psihică ( durerea, spaima, agitaţia, bucuria, indiferenţa,
oboseala), somnul, pofta de mâncare, durerile; pe care eu le voi urmării şi care vor face posibilă
asigurarea unei îngrijirii de calitate atât de necesare ameliorări sau vindecării bolnavului.
Urmărirea funcţiilor vitale şi vegetative ale organismului este obligatorie în cursul
oricărei boli, căci modificarea lor reflectă în mare măsură starea generală bolnavului, precum şi
evoluţia şi gravitatea bolii de care suferă.
Urmărirea temperaturii
Scopul măsurării este evaluarea funcţiei de termoreglare, termogeneză şi descoperirea unor
modificări patologice a valorii temperaturii corpului
Temperatura corpului o măsor cu termometrul maximal obişnuit, în axilă, 2 ori/ 24 ore
dimineaţa şi seara. În unele cazuri, este necesar ca temperatura să o măsor de mai multe ori pe
zi, după administrarea de antipiretice, după băi terapeutice efectuate pentru scăderea
temperaturii. Notez temperatura în foaia de temperatura cu creion sau pix de culoare albastră.
Urmărirea pulsului
Scopul măsurării este evaluarea funcţiei cardio-vasculare.
La măsurarea pulsului, bolnavul trebuie să fie în repaus fizic şi psihic cel puţin 5-10 minute
înainte de numărătoare, deoarece un efort sau o emoţie oarecare, în timpul sau înaintea
măsurării pulsului, ar putea modifica valorile reale. Efortul, plânsul, emoţia accelerează bătăile
inimii. Măsurarea pulsului o voi face între aceleaşi ore şi o voi măsura la minut. Orice creştere a
temperaturii cu 1° C se însoţeşte de o accelerare a pulsului cu 15-20 de pulsaţii/ minut. În caz că
bolnavul prezintă o creştere a temperaturii, constat şi o accelerare a pulsului. Voi urmări pulsul
regulat, iar frecvenţa o voi nota în foaia de observaţie cu creion sau pix de culoare roşie.
Urmărirea respiraţiei

36
Scopul măsurării este evaluarea funcţiei respiratorii a pacientului, fiind un indiciu al evoluţiei
bolii, al apariţiei complicaţiilor şi al progresului.
Numărarea mişcărilor respiratorii o fac timp de 1 minut întreg, având grijă ca operaţia să se
facă fără ştirea bolnavului, căci acesta observând că îi evaluez frecvenţa mişcărilor respiratorii,
îşi va modifica ritmul şi astfel nu mai obţin valori reale. Dacă este posibil numărarea o fac de
preferinţă prin metoda inspecţiei, în timpul somnului bolnavului. Dezgolesc cu prudenţă faţa
anterioară a abdomenului şi a toracelui; observ şi se număr mişcările respiratorii ale regiunii.
Nu este indicată măsurarea respiraţiei prin aplicarea mâinii pe toracele bolnavului, deoarece
aceasta modifică frecvenţa respiraţilor.
Dispnea din punct de vedere subiectiv se manifestă printr-o sete mai mult sau mai puţin
accentuată de aer, iar obiectiv prin mişcări respiratorii forţate. La indicaţia medicului
administrez oxigen prin sondă nazală sau mască şi urmăresc bolnavul în timpul administrării
oxigenului pentru prevenirea accidentelor. Consemnez valorile obţinute în foaia de temperatură
cu creion sau pix de culoare verde.
Urmărierea tensiunii arteriale
Scopul măsurării tensiunii arteriale este evaluarea funcţiei cardio- vasculare. Măsurarea o fac cu
un aparat pentru măsurarea tensiunii arteriale.
Tensiunea arterială variază, cu vârsta, greutatea şi talia bolnavului. Digestia, emoţiile, durerea
măresc tensiunea arterială, de aceea trebuie să măsor tensiunea arterială în repaus absolut, la
distanţă între mese.
Tensiunea arterială prezintă modificări importante într-o serie de afecţiuni cardiace,
hematologice, neuropsihice, manifestări respiratori, de aceea măsurarea şi înregistrarea este
obligatorie. În caz de valori patologice, anunţ şi urmez indicaţiile medicului. Notez pe foaia de
temperatură valorile maximale şi cele minimale le haşurez şi la notez cu pix sau creion rosu.
Urmărirea diurezei
Diureza are scopul de a elimina din organism substanţele inutile provenite din metabolismul
intermediar protidic care acumulate în sânge devin toxice pentru organism.
Scopul recoltării urinei dă indicaţii asupra stării funcţionale a rinichilor şi furnizează indicaţii
necesare stabilirii diagnosticului, conducerii tratamentului. Astfel voi urmări: tulburările de
emisiune de urină, cantitatea de urină emisă în 24 de ore, caracterele calitative ale urinei.
Diureza o notez zilnic în foaia de temperatură .
Urmărirea scaunului
Examinarea curentă a scaunului o fac fără pregătirea prealabilă a bolnavului. Voi examina
scaunul bolnavului indiferent de boala pentru care a fost internat. Scaunele care prezintă

37
modificări patologice le voi păstra pentru a le arăta medicului. Frecvanţa, culoarea, consistenţa
scaunelor le trec în foaia de temperatură.
Urmărirea vărsăturilor
Vărsătura este evacuarea conţinutului stomacal prin gură. Notez în foaia de temperatură fiecare
vărsătură: cantitatea, conţinutul, orarul.
Urmărirea transpiraţiei
Transpiraţia este un fenomen fiziologic al organismului prin care organismul îşi intensifică
pierderile de căldură. Transpiraţia excesivă poate duce la dezhidratarea organismului de ace
Notarea scaunului se face prin semne convenţionale :
 Scaunul normal ”I”
 Scaun moale ” /”
 Scaun apos “-“
 Scaun cu mucus “x”
 Scaun cu puroi “P”
 Scaun sangvinolent “S”
 Scaun malena “H”

GREUTATE CORPORALĂ-Măsurarea greutăţii:

 Se verifică funcţionalitatea balanţei;
 Se echilibrează la nevoie;
 Se imobilizează acul indicator;
 Se aşează greutăţiile aproximativ la greutatea pacientului;
 Se solicită pacientul să se aşeze pe cântar;
 Se deschide braţul balanţei şi se echilibrează greutăţile;
 Se citesc valorile obţinute pe scara cursorului;
 Se imobilizează braţul balanţei;
 Se coboară pacientul şi se duce la salon;
 Se notează greutatea î foaia de observaţie.
ea trebuie să urmăresc pierderile de lichide prin diureză, transpiraţie şi tahipnee.
2.5. ALIMENTAŢIA BOLNAVULUI

Una din cele mai importante probleme ale îngrijirii bolnavului este alimentaţia.

38
 Alimentaţia bolnavului trebuie să satisfacă necesităţile cantitative şi calitative ale
organismului în dezvoltarea sa, şi să fie efectuată după orar fix, în funcţie de vârstă şi gradul
său de dezvoltare. Alimentaţia bolnavului trebuie să corespundă următoarelor criterii:
 Să acopere nevoile nutritive ale organismului
 Să asigure aportul tuturor factorilor nutritivi: proteine, grăsime, glucide, vitamine, săruri
minerale
 Să fie cât mai variată şi corespunzătoare
 Să fie alcătuită din alimente de bună calitate, proaspete, servite sub formă apetisantă
 Raţia zilnică să fie repartizată în 5 mese pe zi: 3 mese principale, cu intervale de 5 ore între
ele şi 2 gustări
 Să se respecte orarul meselor
Regimul alimentar trebuie să cuprindă toţi factorii necesari pentru menţinerea vieţii şi
asigurarea tuturor funcţiilor organismului în condiţii nomale.
Alimentaţia dietetică se realizează prin intermediul regimurilor care urmăresc
următoarele: punerea în repaus şi cruţarea unor aparate, organe şi sisteme; compensarea unor
tulburări rezultate din disfuncţia glandelor endocrine; satisfacerea unor nevoi exagerate ale
organismului (ex: în boli infecţioase regim bogat în vitamine, în afecţiuni osoase regim bogat în
calciu); îndepărtarea unor produse patologice de pe pereţii intestinali.(regim de mere rase sau
morcovi).
Bolnavii internaţii în spital primesc de multe ori un regim dietetic, acesta reprezentând
unul din factorii cei mai importanţi ai tratamentului. Regimurile dietetice sunt variate în funcţie
de calitatea şi cantitatea alimentelor pe care le conţin.
Bolnavii cu Miastenia Gravis necestită un regim dietetic semilichid format din alimente
păstoase, pireuri cu aport caloric crescut şi de un regim hiposodat

2.6. ADMINISTRAREA MEDICAMENTELOR ŞI HIDRATAREA ORGANISMULUI

.
Medicamentele sunt produse de origine minerală, vegetală, animală sau chimică
transformate într-o formă de administrare.
Tratamentul unui om bolnav prezintă o acţiune complexă. Administrarea medicamentelor
la bolnavii, constituie principala mea atribuţie. Pentru a-mi îndeplinii acestă datorie, trebuie să
cunosc:
 Medicamentele după aspectul lor exterior si proprietăţile lor fizice
 Dozele terapeutice şi maximale, precum şi limita inferioară a dozelor toxice

39
 Calea de administrare
 Modul de administrare
 Incompatibilităţile medicamentoase
 Modul de păstrare a medicamentelor
 În vederea urmăririi efectului medicamentelor, trebuie să cunosc:
 Efectul care se aşteaptă de la medicamentul respectiv
 Timpul necesar realizării efectului
 Efectele secundare ale medicamentelor
 Fenomenele de hipersensibilitate ca: alergia medicamentoasă
 Respect calea de administrare, doza medicamentului şi orarul de administrare, ducând la un
rezultat mai eficace. Respect ordinea succesivă de administrare a medicametelor : administrarea
tabletelor, soluţiilor şi picăturilor, continui apoi cu injecţiile şi la sfârşit, ovulele vaginale şi
supozitoarele.
Căile de administrare
Scopul administrării medicamentelor este de a acţiona local sau asupra întregului organism, în
vederea prevenirii, ameliorării sau vindecării bolilor.
Administrarea medicamentelor în Miastenia Gravis se poate face prin mai multe căi:
Calea digestivă este calea naturală de administrare a medicamentelor. Per oral se introduc în
organism medicamente lichide sub formă de mixturi, soluţii, infuzii, decocturi, extracte, uleiuri
sau emulsii, şi medicamente solide sub formă de prafuri, tablete, pastile, granule, substanţe
mucilaginoase. Medicamentele lichide se administrează ca atare sau diluate cu apă, ceai sau
lapte. Lichidele amare sau cu gust dezagreabil pot fi diluate cu zahăr sau siropuri. Medicamente
în stare solidă se administrează întregi, în stare fărâmiţată sau îmuiate în apă.
Medicamentele administrate pe cale digestivă în Miastenia Gravis sunt:
Miostin
Acţiunea terapeutică a Miostinului: este un parasimpatomimetic şi anticolinesterazic. Este
indicat în următoarele bolii: Miastenia Gravis, ileus paralitic, atonie vezicală, glaucom.
Contraindicaţii: ileus mecanic, boală astmatică, parkinsonism, satcină, ulcer. Reacţiile adverse
care pot apărea sunt următoarele: greţuri, vărsături, contracţii fasciculare generalizate,
nistagmus, dizartrie, dispnee.
Mestinon
Acţiunea terapeutică a Mestinonului:este un colinergic cu efecte predominante la nivelul
muşchilor striaţi, inimii, tubului digestiv. Este indicat în: Miastenia Gravis, Atonie Intestinală.

40
Contraindicaţii: Astm bronşic, Boala Parkinson, obstruaţie mecanică digestivă şi urinară.
Precauţii: primele 3 luni de sarcină.
Medrol
Acţiunea terapeutică: este un glucocorticoid cu acţiune antiiflamatoare, antialergică, antitoxică
asemănător cu prednisonul dar cu activitate mai intensă. Indicaţii: astm bronşic, bolii de
colagen insuficienţă suprarenală, miastenia gravis, edem cerebral. Contraindicaţii: ulcer gastric
şi duodenal, insuficienţă renală, cardiacă, sarcină, herpes varicelă. Reacţii adverse: dureri
epigastrice, colici abdominale, ulcer gastric.
Spironolactonă
Ca acţiune terapeutică este un diuretic antialdosteronic, creşte eliminarea urinară a sării şi a
apei, scade eliminarea potasiului, ionilor de hidrogen şi amoniu. Se administreată ca diuretic
100 mg de 2-3 ori pe zi , 3-6 zile ca tratament de atac , apoi de întreţinerea efectului cu 50 mg
de 2-4 ori pe zi.
Ulcerotat
Acţiunea terapeutică:este un antiacid , slab neutralizant, astringent, protector. Indicaţiile
terapeutice sunt următoarele: ulcer gastroduodenal, ulcer peptic, gastrită cronică. Sunt
contraindicate în următoarele afecţiuni: abdomen acut, complicaţiile ulcerului.
Dozele medicamentelor diferă de la bolnav la bolnav în funcţie de gravitatea bolii.
Administrarea medicamentelor pe cale parenterală.
Injecţiile pot fii: intradermice, subcutanate, intramusculare, intravenoase. Alegerea căii de
administrare a injecţiilor depinde de scopul injecţiei, rapiditatea necesară a efectului prescris si
de compatibilitatea ţesuturilor organismului cu substanţa injectată. La calea intramusculară
recurg dacă densitatea medicamentului este mare. Utilizez calea intravenoasă în cazurile în care
se aşteaptă o acţiune promptă şi atunci când substanţa medicamentoasă, introdusă în ţesuturi, ar
determina disfuncţii tisulare.
Stabilirea dozelor de medicamentelor se face în funcţie de vârstă, greutate şi gravitatea bolii.

2.7 RECOLTAREA PRODUSELOR BIOLOGICE SI PATOLOGICE

Examenul clinic se complectează cu diferite analize de laborator, care ajută la stabilirea

diagnosticului. Examinările paraclinice în Miastenia Gravis sunt:
 examenele de laborator
 explorarea radiologică a lojei timice
 electromiograma ( EMG)
 reacţia Jolly.

41
Examenele de laborator
Examenele de laborator exprimă prin metode obiective modificările survenite în morfologia,
fiziologia şi biochimia organismului, din acest motiv ele constituie un ajutor preţios pentru
stabilirea diagnosticului, instituirii tratamentului şi urmărirea evoluţiei bolilor. Dacă efectuarea
analizelor cade exclusiv în sarcina personalului de laborator, majoritatea recoltărilor fac parte
din sarcinile mele exclusive.
Examenele de laborator recoltate în Miastenia Gravis sunt:
 Examene hematologice
 Examenele biochimice
Recoltez sânge pentru examenele hematologice şi biochimice prin puncţionarea unei vene.
Puncţionez vena cu acul cu bizoul în sus şi aspir sângele necesar lent şi constant pentru a evita
hemoliza acestuia. Desfac garoul şi aplic un tampon fără a apăsa locul puncţiei şi extrag brusc
acul. Rog bolnavul să comprime locul puncţiei câteva minute, pentru a evita refularea sângelui
din vas şi formarea unui hematom.
Examenele hematologice care se efectuează în Miastenia Gravis sunt următoarele: VSH,
Hemoleucograma.
VSH îl recoltez cu seringă de 2 ml în care aspir 0,4 ml citrat de Na 3,8%, puncţionez vena fără
garou şi aspir sânge până la 2 ml. Valorile normale ale VSH sunt următoarele:
La bărbaţi 1-10 mm/ 1 oră
7-15 mm/ 2 ore
La femei 2-13 mm/ 1 oră
12-17 mm/ 2 ore
Pentru hemoleucogramă recoltez sânge prin înteparea pulpei degetului. Hemoleucogarama
cuprinde urmatărele: Eritrocite, Hemoglobină, Leucocite, Trombocite. Valorile normale ale
hemoleucogramei sunt următoarele:
 Eritrocite: 4,2- 4,8 mil / mm³
 Hemoglobină: 13 g / ml
 Leucocite: 4200- 8000 / mm³
 Trombocite 150- 400.000/ mm³
Examenele biochimice efectuate sunt următoarele: colesterolul, glicemia, creatinina şi
transaminaza. Valorile normale ale examenului biochimic sunt următoarele:
 Creatinină: 0,6- 1,20mg %
 Colesterol: 1,80- 2,80gr %
 Transaminază: - TGO 2- 20 ui

42
 TGP 2-16 ui
Recoltarea urinei
Examenul urinei îmi oferă indicaţii asupra stării funcţionale a rinichilor şi permite aprecierea
unor tulburări în restul organismului, de aceea, analiza urinii este o parte importantă a oricărui
examen medical. Urina poate fi recoltată dintr-o singură emisiune sau din emisiunile colectate
timp de 24 de ore.
Pentru examenul fizic urina trebuie recoltată timp de 24 de ore. La aceasta se determină:
cantitatea, aspectul, culoarea, mirosul şi densitatea.
Pentru examenul sumar trimit la laborator urina recoltată timp de 24 de ore sau numai urina
proaspăta de dimineaţă. Recoltez 100- 150 ml, iar din această cantitate se face sedimentul
urinar.
2.8. PREGĂTIREA PACIENTULUI ŞI EFECTUAREA TEHNICILOR
SPECIALE IMPUSE DE AFECŢIUNE

Explorarea radiologică a lojei timice

Dintre diferitele metode de examinare folosite în diagnosticarea Miastenie Gravis menţionez
următoarele:
 Radiografia
 Tomografia computerizată
Radiografia este fotografierea imaginii radiologice pe un film radiologic. Situaţia organelor
intratoracice permite o examinare radiologică fără pregătirea lor prealabilă. Examinarea se face
în poziţie ortostatică, iar în cazuri excepţionale examinarea se face în decubit. Pe radiogafie se
obsearvă prezenţa sau absenţa recidivelor în loja timică.
Tomografia computerizată este fixarea imaginii radiologice a unui singur strat dintr-o parte a
organismului. Examinarea se face în poziţie de decubit dorsal. În tomografia computerizată se
observă acelaşi lucru, doar că rezultatele obţinute sunt mai sigure şi oferă medicului indicii
clare despre evoluţia bolii.
Electromiografia
Este o metodă de înregistrare a activităţii bioelectrice, fie la nivelul unei celule, fie la nivelul
unui ţesut sau organ.
Electrodul percutan este alcătuit dintr-un ac subţire, în interiorul căruia sunt plasaţi doi electrozi
activi izolaţi, ce vin în contact cu muşchiul. Electromiografia pune în evidenţă reacţia
miastenică. Zona de corp explorată o voi degresa şi dezinfecta cu alcool iodat. Această metodă
pune în evidenţă toleranţa musculaturii la efort. La bolnavii cu Miastenie Gravis stimularea

43
repetativă duce la scăderea amplitudinii răspunsului motor care scade treptat de la un anumit
nivel.
Examenul electric clinic evidenţiază modificări caracteristice, constituind reacţia miastenică a
lui Jolly. Aceasta constă într-o diminuare progresivă până la dispariţia amplitudinii contracţiei,
ca urmare a creşterii pragului de excitaţie. După un interval de repaus sau mărind intensitatea
curentului, contracţia reapare, pentru a dispărea din nou progresiv.
Electromiograma de stimulo- detecţie constituie una din explorările majore în diagnosticul
miasteniei. În timp ce miastenia “boală” stimulările repetitive duc la o descreştere a
răspunsurilor elecromiografice, corectabile de anticolinesterazice, în sindroamele miastenice, la
aplicarea unor stimuli electrici cu frecvenţă de 3-5/ s, răspunsul nu se modifică sau poate chiar
creşte.
Modificările umorale biochimice nu se pun în evidenţă în miastenia boală. În sindroamele
miastenice se evidenţiază însă modificări caracteristice afecţiunii determinate a sindroamelor.
Testele farmacologice ocupă un rol important în diagnosticul miasteniei, sindroamelor
miastenice şi crizele colinergice.
Testul cu Tensilon cu efect anticolinesterazic, diferenţiază miastenia de sindroamele
miastenice, precum şi crizele colinergice postterapeutice.
Testul cu miostin este tot un anticolinesterazic care se adminisrează intramuscular.
Administrarea acestuia ameliorează imediat simptomatologia ( oboseala musculară în
miastenie)

Determinarea anticorpilor antireceptor de acetilcolina

Descriere

Anticorpii antireceptor de acetilcolina interfera legarea acetilcolinei la situsurile sale de legare

de la nivelul membranei musculare, blocand transmiterea neuromusculara si astfel contractia
musculara.

La circa 90% din pacientii cu miastenia gravis au putu fi identificati anticorpi antireceptor de
acetilcolina.

Desi titrurile de anticorpi nu se coreleaza cu severitatea bolii, ele pot fi utile in monitorizarea
raspunsului la tratament. Pentru diagnosticarea miasteniei gravis se pot utiliza 3 tipuri de
anticorpi antireceptor de acetilcolina; cel mai utilizat este tip "binding" iar cel mai sensibil este
tip "modulating". Tipul "blocking" este cel mai putin sensibil dar poate oferi informatii
cantitative mai precise.

44
Anticorpii antireceptor de acetilcolina pot fi nedetectabili in primul an de la debutul miasteniei
gravis. La Pacientii cu forma congenitala de miastenie NU se inregistreaza nivele crescute ale
acestui tip de anticorpi. Daca testul anticor-modulant este pozitiv se interzice administrarea de
agenti curara-like in timpul interventiei chirurgicale.

Recomandari
Recomandari pentru determinarea anticorpilor antireceptor de acetilcolina:
- diagnosticul miasteniei gravis.

Pregatire pacient
Testul poate fi efectuat indiferent de orarul meselor.

Metoda
Este folosita metoda radioimunologica.

Pentru cadre medicale

Se colecteaza 7 mL sange venos intr-o eprubeta cu capac rosu. Se mentioneaza in formular
toate medicamentele pe care pacientul le-a primit in ultimile zile.

Limite si interferente
Medicamentele imunosupresoare pot inhiba formarea acestui tip de anticorpi la pacientii cu
forma subclinica de miastenia gravis.
Rezultatele fals pozitive pot apare la pacientii cu scleroza laterala amiotrofica tratati cu venin
de cobra. Rezultatele fals pozitive apar si la pacientii cu simptome miastenia-like induse de
penicilamina.
Interactiuni medicamentoase:
Cresteri:
- agenti cu efect paralitic asupra musculaturii (ex. succinilcolina), venin de sarpe.

2.9. EDUCAŢIA PENTRU SĂNĂTATE

Prin aceasta urmărim instruirea bolnavului asupra modului de viaţă pe care trebuie să-l
urmeză după externare. Bolnavul trebuie să fie lămurit privind modul de preparare al
alimentelor permise, câte ore să se odihnească la pat şi ce fel de eforturi poate să execute. El
trebuie să ştie modul cum trebuie luate medicamentele, semnele preliminare ale supradozărilor
de medicamente, datele de prezentare la contolul medical.

45
 Instruiesc bolnavii cu Miastenia Gravis să evite eforturile fizice, conflictele psihice, să
se ferească de interperii şi să respecte regimul hiposodat în timpul terapiei cu Prednison.

2.10. EXTERNAREA

Momentul plecării bolnavului din spital este stabilit de medicul primar, şef de secţie. Voi
aduna toate documentele referitoare la bolnav, pe care le voi pune la dispoziţia medicului de
salon, în vederea formulării epicrizei.
Împreună cu bolnavul fixez ora plecării pentru a-i putea asigura asigura alimentaţia până
în ultimul moment. Anunţ cu 2- 3 zile înainte familia despre ieşirea din spital, explic bolnavului
să urmeze indicaţiile primite de la medic, cuprinse în biletul de externare. Voi lămuri, în special
prescripţiile referitoare la tratamentul medicamentos, dacă bolnavul şi-a însuşit în mod
corespunzător tehnicile necesare pentru continuarea tratamentului prescris la domiciliu şi insist
ca la data indicată să se prezinte la control.
Însoţesc bolnavul la magazia de efecte unde îl va ajuta să-si primească, după care voi prelua
apoi de la bolnav efectele spitalului.
Verific dacă bolnavul are bilet de ieşire din spital şi reţeta prescrisă pentru tratamentul
post- spitalicesc care cuprinde: necesitatea controlului, necesitatea repausului, necesitatea
urmării tratamentului la domiciliu.

CAZUL NUMĂRUL 1

46
Culegerea datelor

Nume: N Prenume: V Vârstă: 18 de ani Sex: Feminin

Naţionalitate: Română
Stare civilă: necăsătorită
Loc de muncă: pensionară de boală
Condiţii sociale: corespunzătoare
Condiţii de muncă: pensionară
Factori de risc legaţi de modul de viaţă: - Tutun – neagă
- Cafea – neagă
-Alcool – neagă
-Droguri – neagă
Antecedente personale:
Ferbruarie 2001 internare la Neurologie
Mai 2001 timectomie ( Chirurgie I )
P.M. - 17 ani G. - 0 Ab. - 0 N. - 0 U. M- 17. 11. 2005
Antecedente heredocolaterale:
Mama: neagă
Tata: neagă
Motivele internării:
 Diplopie
 Ptoză plapebrală
 Tulburări de deglutiţie
 Tulburări de masticaţie
 Astenie generală de gradul I
 Tulburări de fonaţie

Istoricul bolii:
Pacienta cunoscută cu Miastenia Gravis din luna decembrie 2000, cu timectomie efectuată în
luna mai 2001. Pacienta se află sub tratament cu: Prednison, Mestinon. Pacienta acuză oboseală
musculară cu accentuare vesperală, tulburări de masticaţie şi de deglutiţie, ptoză palpebrală
intermitentă predominant stâng, tulburări de vedere intermitentă.

47
Problemele pacientei privind P.E.S.:
Deficit alimentar
Alterarea motilităţii fizice
Dificultate de a se îmbrăca
Deficit de autoîngrijire
Incapacitatea de a evita pericolele
Deficit de comunicare
Alterarea conceptului de sine
Deficit în menţinerea sănătăţii

48
NEVOIA DIAGNOSTIC DE OBIECTIVE INTERVENTII ALE ASISTENTEI MEDICALE EVALUARE
DEFICITARA NURSING
NEVOIA DE A SE Alterarea motilităţii fizice Obiectiv pe termen Rol propriu: Bolnava se
MISCA SI A AVEA din cauza diminuării lung: Execut cu bolnava exerciţii pasive şi active: deplasează, se
O BUNA POZITIE tonusului şi a forţei Pentru ca bolnava Execut cu bolnava exerciţii fizice uşoare de mers. îmbracă şi se spală
musculare, manifestată să aibă un mers Încurajez bolnava să execute exerciţii fizice care nu o solicită cu ajutorul meu.
clinic prin: mers încet, echilibrat şi sigur foarte mult. Bolnava cu ajutorul
nesigur, dificultatea de a Pentru ca bolnava Masez regiuniile expuse escarelor cadrului şi se
se îmbrăca şi de a se să se poată îngriji Frecţionez cu alcool diluat toată suprafaţa corpului îmbracă, se spală
spăla. singură de aspectul Execut tehnici de presopunctură singură.
său şi să prezinte Învăţ bolnava să facă exerciţii de contractură musculară pasivă. Bolnava merge
tegumente şi Execut cu bolnava rotaţii de cap şi de trunchi în poziţie şezândă singură fără ajutor.
mucoase curate. Împreună bolnava execut exerciţii de motricitate fină,
descriindu- I gestica necesară îmbrăcării.
Împreună cu bolnava executăm exerciţii în timpul unei băi
calde.
Ajut bolnava să se îmbrace cu lenjeria curată.
Fac cu bolnava exerciţii de motricitate fină.
Îi acord timp suficient pentru a încerca să se îmbrace singură şi
să se încalţe.
Asigur temperatura camerei şi a apei
Pregătesc cada.
Ajut şi susţin bolnava în timpul duşului.

49

NEVOIA DE A Pericolul de a-şi periclita
EVITA sănătatea datorită vederii
PERICOLELE duble manifestată clinic
prin: predispoziţie la
răniri, căderi
Ajut bolnava să îmbrace, să se pieptene, să- şi facă toaleta
cavităţii bucale şi să-şi taie unghile.
Dacă oboseşte îi recomand să se îmbrace în fotoliu şezând.
Îndemn bolnava să se coafeze, să- şi îngrijească unghiile, să se
macheze cu ajutorul meu la început, dar apoi să încerce
singură.
Îndemn bolnava să- şi spele faţa. Pieptul, braţele, picioarele,
organele genitale singură.
Sugerez aparţinătorilor să- I procure haine largi, uşor de
îmbrăcat cu mod de închidere simplu.
Rol delegat:
Administrez bolnavei medicaţia: Medrol, Mestinon, Kalyntin
Bolnava să Rol propriu: Absenţa căderii.
beneficieze de un Asigur condiţiile de mediu adecvate pentru a evita pericolele de Bolnava a înţeles
mediu de siguranţă accidentare. măsurile de
fără accidente Amplasez bolnava în salon în funcţie de starea sa. securitate
Favorizez adaptarea bolnavei la noul mediu.
Familiarizez bolnava cu mediul spitalicesc.
Îndepărtez din jurul bolnavei obiectele de care se poate
împiedica, tăia.
Rog bolnava să ceară ajutor când doreşte să se deplaseze.
Combat căderea plopelor prin aplicarea de feşi înguste de
leucoplast.
50
 Efectuez împeună cu bolnava exerciţii de mimică de 2 – 3 ori
pe zi.
Servesc bolnavei medicamentele pentru a fii sigură că nu le
încurcă.
Învăţ bolnava să folosească aparatele care o pot ajuta la mers.
Ajut şi suplinesc bolnava în satisfacerea nevoilor organismului.
Asigur accesul bolnavei la butonul pentru activarea soneriei.
NEVOIA DE A Deficit alimentar din Pentru ca bolnava Rol propriu: După intervenţile cu
BEA SI A MANCA cauza dificutăţii de să aibă o deglutiţie Evaluez capacitatea de deglutiţie şi de masticaţie înainte de a rol propriu şi
masticaţie, diminuării bună şi să se începe alimentarea pe os delegat bolnava
tonusului muscular alimenteze şi Aşez bolnava în poziţie semişezândă în timpul alimentării ingeră:
manifestată clinic prin hidrateze în Stabilesc timpul necesar pentru masă şi orarul lor. La 30 minute 2
greutate la înghiţire de cantitate normală şi Calculez numărul de calorii necesare pentru o alimentaţie linguriţe
solide şi lichide, greţuri şi să nu mai prezinte adecvată. La 1 oră o jumătate
dificultate de a utiliza greţuri în termen Servesc bolnava cu alimente uşor de înghiţit ( moi, paste ), la o de cană
ustensilele. de 3 ore. temteratură adecvată La 2 ore o farfurie
Bolnava să Diversific alimentele în funcţie de gusturile bolnavei, ţinând de mâncare
primească alimente cont şi de boală După intervenţiile
care să corespundă Alimentez şi hidratez bolnava pe gură în mod fracţionat proprii şi delegate
din punt de vedere Ofer bolnavei lichide la început cu linguriţa apoi cu paharul, bolnava nu mai
calitativ şi cantativ. cana sau cu paiul. prezintă greţuri.
Învăţ bolnava să respire profund înaintea alimentării.
Hidratez bolnava cu lichide reci cu linguriţa

51

NEVOIA DE A Alterarea comunicării
COMUNICA datorită dificultăţiilor de
fonaţie manifestată clinic
prin: vorbire nazonată,
înceată.
Rol delegat:
Administrez bolnavei înainte de masă medicaţia: Miostin 1- 2
tablete
Administrez bolnavei antiemetice: Emetiral şi protectoare
gastrice ca: Ulcerotat
Bolnava să Rol propriu: Bolnava comunică
comunice cu Evaluez capacitate bolnavei de a vorbii. cu echipa de îngrijre
echipa de îngrijire. Încurajez bolnava să vorbească. şi familia.
Furnizez bolnavei mijloace de comunicare non – verbale
Învăţ bolnava să utilizeze mijloacele de comunicare.
Împreună cu bolnava facem exerciţii de fonaţie.
SUPRAVEGHEREA FUNCTIILOR VITALE
52
Data PULS RESPIRATIE TEMPERATURA TA Diureza Scaun
16.12.
78 19 36,90C 145/75
1200 ml 0
17.12.
76 18 36,30C 130/80
1500ml 1
18.12.
80 18 376,50C 130/75
1250 ml 1
19.12.
80 18 36,70C 120/60
1150 ml 1
20.12.
82 19 36,20C 120/70
1250 ml 1
21.12.
82 18 36,40C 120/75 0
1200 ml
22.12..
78 17 36,60C 125/75 1
1250 ml
23.12.
78 16 36,80C 115/75 1
1150 ml
24.12.
70 17 36,80C 120/60 1
1250 ml
25.12.
82 18 36,40C 120/75 1
1200 ml

53
 EXAMENUL DE LABORATOR

Examen cerut Mod de recoltare Rezultate Valori normale

Hgb 14-15g %
Punctie venoasa, 2 ml sange/EDTA : 11,4g%
Hct: 45 %
Punctie venoasa, 2 ml sange/EDTA 34,7%
L: 4200-8000
Punctie venoasa, 2 ml sange/EDTA 4900
Tr: 150-4000000/Mm
Punctie venoasa, 2 ml sange/EDTA 193.000
VSH: Vn 2-12 m/g
Punctie venoasa, 0,4 citrat+1,6 ml sange 4mm/1h
Glicemie: 70-120mg%
1-2 ml sange pe florura de sodium(met Crecelius); heparina 85g%
sau fara anticoagulant
Uree: 2 ml sange 4-6mg%
43
Creatinină: 2 ml sange 0,6-1,2mg%
1,39
VDRL : negativ
5 ml sange negativ
Urocultură : steril
5 ml urina sterile, din jetul mijlociu steril
determinarea Negativ./absent
anticorpilor 7 ml de sange Negativ./absent 0-0.03nmol/l
antireceptor de
acetilcolina

54
 Urina: Culoarea galben
5 ml urina densitate 1015, pH: deschis, dens. 1015-
6,5 1025, ph : 5,6-6,4

ALIMENTATIA BOLNAVULUI

Perioada Alimente permise Alimente interzise

16.12-25.12.2012 regim dietetic semilichid format din alimente păstoase, pireuri cu -

aport caloric crescut şi de un regim hiposodat
INVESTIGATII PARACLINICE

Data Examene curente Pregatirea pt examen Ingrijiri dupa ex.

Radiografie
16.12.2012 se dezbraca complet regiunea toracica, se indeparteaza Dupa terminarea examinarii
obiectele radio-opac, se aseaza pacientul in pozitie pacientul va fi ajutat sa se imbrace
ortostatica cu mainile pe solduri si coatele aduse inainte si va fi condus la pat
( fara sa ridice umerii ), in spatele ecranului, cu pieptul
apropiat de ecran.
16.12.2012 RMN Pacientul nu necesita o pregatire fizica: se indeparteaza Nu necesita
obiectele ce ar putea fi vatamate de magneti ( ceasul,
proteze metalice, peacemakerul).Se informeaza pacientul
despre durata examinarii care este de aproximativ 60
minute.
TRATAMENT MEDICAMENTOS

55
Data Medicamente Mod de administrare
17.12-21.12.2012
Medrol 4 mg

Mestinon 2x1/zi

Katyntin 1/ zi

Miostin 25mg/zi

Emetiral 2x1/zi
Ulcerotat
3x1/zi

56
 CAZUL NUMĂRUL 2

Culegerea datelor

Nume: I Prenume: L Vârsta: 57 ani Sex: feminin

Naţionalitatea: Română
Stare civilă: căsătorită
Condiţii de muncă: pensionară de boală
Condiţii sociale: corespunzătoare
Factorii de risc legaţi de modul de viaţă: - Tutun – neagă
- Cafea – 1 pe zi
- Alcool – neagă
- Droguri – neagă
Antecedente personale:
Infecţii repetate: sinuzită, vegetaţii adenoide operate
Ianuarie 2001 timectomie
P.M. 17 ani G. 3 N. 3 Ab.0 U.M. 48 ani
Antecedente heredocolaterale:
Mama – HTA
Tata – decedat

Motivele internării:
 Ptoză palpebrală
 Diplopie
 Tulburări de masticaţie
 Astenie generală de gradul I

Istoricul bolii:
Pacientă cunoscută cu Miastenia Gravis de 15 ani, cu debut în urmă cu 20 de ani cu ptoză
plapebrală stg, diplopie. A fost operată în luna ianuarie 2001, formaţiune retrosternală la
nivelul lojei timice. Evoluţie postoperatorie favorabilă. Pacienta se află sub tratament cu
Prednison 4 tb şi Mestinon 1 – 1 – 1 pe zi.

57
Problemele pacientei privind P.E.S.:
 Deficit alimentar .
 Diminuarea motricităţii.
 Deficit de a se îmbrăca şi dezbrăca
 Deficit al capacităţii de a se spăla.
 Deficit de autoîngrijire
 Incapacitatea de a evita pericolele.
 Deficit în menţinerea sănătăţii
 Alterarea comunicării verbale

58
 NEVOIA DIAGNOSTIC DE OBIECTIVE INTERVENŢII EVALUARE
DEFICITARA NURSING
NEVOIA DE A Incapacitatea de a Bolnava să nu se Rol propriu: Bolnava înţelege
EVITA evita pericolele rănească şi să Asigur condiţiile de mediu adecvate pentru a evita pericolele de măsurile de securitate.
PERICOLELE datorită deficitului de înţeleagă accidentare. Bolnava nu mai cade şi
percepţie la nivel măsurile de Instalez bolnava în salon în funcţie de starea sa. nu se mai răneşte
ocular manifestată securiatate. Familiarizez bolnava cu mediul spitalicesc.
clinic prin căderii, Îndepărtez din jurul bolnavei obiectele de care se poate împiedica,
rănirii. tăia.
Rog bolnava să sune la sonerie ca să ceară ajutor când doreşte să
se deplaseze.
Servesc bolnavei medicamentele pentru a fii sigură că nu le
încurcă.
Învăţ bolnava să folosească aparatele care o pot ajuta la mers.
Ajut şi suplinesc bolnava în satisfacerea nevoilor organismului.
Asigur accesul bolnavei la butonul pentru activarea soneriei.
NEVOIA DE A FI Alterarea motilităţii, Bolnava să fie Rol propriu: Bolnava se spală cu
CURAT, INGRIJIT deficit de autoîngrijire capabilă să se Executăm împreună cu bolnava exerciţii pasive şi active: ajutorul meu.
datorită asteniei spele singură şi Execut cu bolnava exerciţii fizice uşoare de mers. Bolnava se deplasează
musculare manifestată să prezinte Încurajez bolnava să execute exerciţii fizice care nu o solicită cu ajutorul cadrului şi
clinic prin tegumente şi foarte mult. se spală singură.
incapacitatea de a-şi mucoase curate. Masez regiuniile expuse escarelor Bolnava merge singură

59
acorda îngrijiri Bolnava să se Frecţionez cu alcool diluat toată suprafaţa corpului fără ajutor.
igienice şi de a se deplaseze fără Execut tehnici de presopunctură Bolnava prezintă
deplasa. ajutor. Învăţ bolnava să facă exerciţii de contractură musculară pasivă. tegumente şi mucoase
Împreună bolnava execut exerciţii de motricitate fină, descriindu- curate şi integre.
I gestica necesară îmbrăcării.
Împreună cu bolnava executăm exerciţii în timpul unei băi calde.
Ajut bolnava să se îmbrace cu lenjeria curată.
Rog bolnava să încerce să se îmbrace singură şi să se încalţe.
Asigur temperatura camerei şi a apei
Pregătesc cada.
Ajut bolnava în timpul duşului.
Ajut bolnava să îmbrace, să se pieptene, să- şi facă toaleta
cavităţii bucale şi să-şi taie unghile.
Dacă oboseşte îi recomand să se îmbrace în fotoliu şezând.
Îndemn bolnava să se coafeze, să- şi îngrijească unghiile, să se
macheze cu ajutorul meu la început, dar apoi să încerce singură.
Îndemn bolnava să- şi spele faţa. Pieptul, braţele, picioarele,
organele genitale singură.
Rol delegat:
Administrez bolnavei medicaţia: , Mestinon

60
NEVOIA DE A BEA Alimentaţie Bolnava să se Rol propriu: Bolnava se alimentează
SI A MANCA inadecvată prin defict hidrateze şi să se Determin capacitatea de deglutiţie şi de masticaţie înainte de a corespunzător.
datorită tulburărilor alimenteze începe alimentarea pe cale orală. Bolnava prezintă o
de masticaţie cantitativ şi Aşez bolnava în poziţie semişezândă în timpul alimentării ameliorare a
manifestată clinic prin calitativ. Calculez numărul de calorii necesare pentru o alimentaţie tulburărilor de
greutate la înghiţire Bolnava să nu adegvată. deglutiţie.
de alimente solide şi mai prezinte Servesc bolnava cu alimente uşor de înghiţit ( moi, paste ), la o
lichide. tulburări de temteratură adegvată
deglutiţie. Diversific alimentele în funcţie de gusturile bolnavei, ţinând cont
şi de boală
Alimentez şi hidratez bolnava în mod fracţionat
Ofer bolnavei lichide la început cu linguriţa apoi cu paharul, cana.
Rol delegat:
Administrez bolnavei protectoare gastrice ca: Ulcerotat

61
 SUPRAVEGHEREA FUNCTIILOR VITALE

Data PULS RESPIRATIE TEMPERATURA TA Diureza Scaun

16.02.
84 18 36,60C 90/50
1200 ml 0
17.02.
82 17 36,30C 80/50
1500ml 1
18.02.
80 18 36,90C 90/60
1250 ml 1
19.02.
78 18 36,70C 90/60
1150 ml 1
20.02.
78 17 36,20C 100/70
1250 ml 1
21.02.
80 18 36,40C 100/75 0
1200 ml
22.02.
74 20 36,60C 105/75 1
1250 ml
23.02.
82 18 36,80C 105/75 1
1150 ml
24.02.
80 17 36,80C 120/80 1
1250 ml

ALIMENTATIA BOLNAVULUI

62
 Perioada Alimente permise Alimente interzise

16.02.-24.02. regim dietetic semilichid format din alimente păstoase, pireuri cu -

aport caloric crescut şi de un regim hiposodat

EXAMENUL DE LABORATOR

Examen cerut Mod de recoltare Rezultate Valori normale

Hgb 14-15g %
Punctie venoasa, 2 ml sange/EDTA 12,4g%
Hct: 45 %
Punctie venoasa, 2 ml sange/EDTA 39,7%
L: 4200-8000
Punctie venoasa, 2 ml sange/EDTA 4900
Tr: 150-4000000/Mm
Punctie venoasa, 2 ml sange/EDTA 283.000
VSH: Vn 2-12 m/g
Punctie venoasa, 0,4 citrat+1,6 ml sange 12mm/1h
Glicemie: 70-120mg%
1-2 ml sange pe florura de sodium(met Crecelius); heparina 75g%
sau fara anticoagulant
Uree: 2 ml sange 4-6mg%
4.3
Creatinină: 2 ml sange 0,6-1,2mg%
1.02
VDRL : negativ
5 ml sange negativ

63
 Urocultură : steril
5 ml urina sterile, din jetul mijlociu steril
determinarea Negativ./absent
anticorpilor 7 ml de sange Negativ./absent 0-0.03nmol/l
antireceptor de
acetilcolina
Urina: Culoarea galben
5 ml urina densitate 1015, pH: deschis, dens. 1015-
6,5 1025, ph : 5,6-6,4

INVESTIGATII PARACLINICE

Data Examene curente Pregatirea pt examen Ingrijiri dupa ex.

Radiografie
16.02.2013 se dezbraca complet regiunea toracica, se indeparteaza Dupa terminarea examinarii
obiectele radio-opac, se aseaza pacientul in pozitie pacientul va fi ajutat sa se imbrace
ortostatica cu mainile pe solduri si coatele aduse inainte si va fi condus la pat
( fara sa ridice umerii ), in spatele ecranului, cu pieptul
apropiat de ecran.
16.02.2013 RMN Pacientul nu necesita o pregatire fizica: se indeparteaza Nu necesita
obiectele ce ar putea fi vatamate de magneti ( ceasul,
proteze metalice, peacemakerul).Se informeaza pacientul
despre durata examinarii care este de aproximativ 60
minute.
TRATAMENT MEDICAMENTOS

64
Data Medicamente Mod de administrare

16.02.-26.02.2013 Prednison 5mg 1/zi

Mestinon 2x1/zi
Tranxene
1/zi
Ulcerotat
3x1/zi

65
 CAZUL NUMĂRUL 3

Culegerea datelor

Nume: C Prenume: P Vâsta: 66 de ani Sex: feminin

Naţionalitatea: Română
Starea civilă: căsătorită
Loc de muncă: pensionară de boală
Condiţii de muncă: pensionară de boală
Condiţii sociale: precare
Factori de risc legaţi de modul de viaţă: - Tutun – neagă
- Cafea – neagă
- Alcool – neagă
- Droguri – neagă
Antecedente personale:
1989 internare la Clinica de Neurologie
Timectomie 1990
P.M. 18 ani G. 3 N. 3 Ab. 0 U.M 1999
Antecedente heredocolaterale:
Mama: neagă
Tata: Accidente vascular cerebral decedat

Motivele internării:
 Dispnee
 Febră
 Junghi toracic
 Scăderea forţei musculare

Istoricul bolii:
Pacientă cunoscută cu Miastenia Gravis din 1989, timectomizată în 1990 la Budapesta. Se
află sub tratament cronic cu Mestinon 3 tb pe zi, Prednison 4 tb pe zi. De aproximativ 4
săptămâni acuză o accentuare simptomatică fiind nevoită să crească doza de Mestinon la 5
tb pe zi.

66
Problemele pacientei privind P.E.S:
 Alterarea respiraţiei.
 Alterarea forţei musculare.
 Dificultatatea de a se odihnii
 Dificultatea de a se îmbrăca şi dezbrăca
 Deficit de igienă.
 Hipertermie
 Incapacitatea de a evita pericolele.
 Cunoştiinţe insuficiente despre boală

67
 NEVOIA DIAGNOSTIC DE OBIECTIVE INTERVENTII EVALUARE
DEFICITARA NURSING
NEVOIA DE A Alterarea potenţială a Bolnava să respire Rol propriu: În urma
RESPIRA temperaturii şi a liber pe nas în Aerisesc salonul. intervenţiilor
NEVOIA DE A respiraţiei datorită termen de 3 ore. Umezesc aerul din încăpere prin aplicarea pe calorifer a unor autonome şi
MENTINE obstucţiei căilor Bolnava să cearceafuri unde. delegate:
TEMPERATURA respiratorii şi a prezinte mucoase Îndepărtez secreţiile nazale după ce am picurat soluţie dezinfectantă. bolnava respiră
CORPULUI IN substanţelor toxice respiratorii umede Educ bolnava , pentru ca să folosească batista individuală de unică corespunzător pe
LIMITE NORMALE piretogene, şi integre. folosinţă. nas, prezintă
manifestată clinic Bolnava să aibă o Învăţ bolnava să tuşească, să expectoreze şi să colecteze sputa în muscoase
prin: respiraţie pe bună respiraţie. recipientele sterile care le-am dat. umede.
gură, secreţii Bolnava să nu mai Poziţionez bolnava în poziţie semişezând pentru a favoriza respiraţia. bolnava nu mai
mucoare, purulente, prezinte febră, Împreună cu bolnava execut gimnastică respiratorie. are febră,
tuse, frisoane, transpitaţii şi Încălzesc bolnava în timpul frisoanelor. frisoane şi nu
transpiraţii, creşterea frisoane. Aplic comprese reci. mai transpiră.
temperaturii peste Schimb des lenjeria de corp şi de pat a bolnavei.
limita normalului. Servesc bolnava cu lichide în cantitate mare.
Rol delegat:
Dezinfectiei rinofaringiană cu soluţie de Efedrină 1%.
Administrez Sirop expectorant şi Penicilină cu Gentamicină i.m.
Administrez antipiretice pentru scăderea febrei: Paracetamol

68
NEVOIA DE A SE Alterarea motilităţii Bolnava să Rol propriu: Bolnava se
MISCA SI A AVEA O datorită scăderii meargă şi să se Executăm împreună cu bolnava exerciţii pasive şi active: deplasează
BUNA POSTURA tonusului muscular spele singură fără Execut cu bolnava exerciţii fizice uşoare de mers. singură fără nici
manifestată clinic prin nici un ajutor. Încurajez bolnava să execute exerciţii fizice care nu o solicită foarte un ajutor.
dificultate de a se mult. Bolnava se spală
mişca, a se spăla. Învăţ bolnava să facă exerciţii de contractură musculară pasivă. singură şi
Împreună cu bolnava executăm exerciţii în timpul unei băi calde. prezintă
Pregătesc cada. tegumente şi
Ajut bolnava în timpul duşului. mucoase curate.
Ajut bolnava să îmbrace, să se pieptene, să- şi facă toaleta cavităţii
bucale şi să-şi taie unghile.
Dacă oboseşte îi recomand să se îmbrace în fotoliu.
Ajut bolnava să se coafeze, să- şi îngrijească unghiile, să se macheze.
Îndemn bolnava să- şi spele faţa. Pieptul, braţele, picioarele,
organele genitale singură.
Rol delegat:
Administrez bolnavei medicaţia: Mestinon, Prednison
NEVOIA DE A EVITA Deficit de a evita Bolnava să fie Rol propriu: Bolnava nu cade
PERICOLELE pericolele datorită ferită de Aşez bolnava în salon în funcţie de starea sa. şi nu se răneşte.
alterării integrităţii accidente. Favorizez adaptarea bolnavei la noul mediu.
fizice manifestată prin Familiarizez bolnava cu mediul spitalicesc.
risc de accidente, de Înlătur din jurul bolnavei obiectele de care se poate împiedica, tăia.

69
cădere şi rănire. Rog bolnava să ceară ajutor când doreşte să se deplaseze.
Administerez bolnavei medicamentele pentru a fii sigură că nu le
încurcă.
Ajut bolnava să înveţe să folosească aparatele care o pot ajuta la
mers.
Suplinesc bolnava în satisfacerea nevoilor organismului.
Asigur accesul bolnavei la butonul pentru activarea soneriei.

SUPRAVEGHEREA FUNCTIILOR VITALE

70
 Data PULS RESPIRATIE TEMPERATURA TA Diureza Scaun
16.02.
74 20 37,60C 90/50
1200 ml 0
17.02.
82 18 37,30C 80/50
1500ml 1
18.02.
80 17 36,90C 90/60
1250 ml 1
19.02.
78 18 36,70C 90/60
1150 ml 1
20.02.
78 17 36,20C 100/70
1250 ml 1
21.02.
80 18 36,40C 100/75 0
1200 ml
22.02.
74 20 36,60C 105/75 1
1250 ml
23.02.
82 18 36,80C 105/75 1
1150 ml
24.02.
80 17 36,80C 120/80 1
1250 ml

ALIMENTATIA BOLNAVULUI

Perioada Alimente permise Alimente interzise

16.02-26.02.2013 regim dietetic semilichid format din alimente păstoase, pireuri cu -

aport caloric crescut şi de un regim hiposodat

71
 EXAMENUL DE LABORATOR

Examen cerut Mod de recoltare Rezultate Valori normale

Hgb 14-15g %
Punctie venoasa, 2 ml sange/EDTA 12,4g%
Hct: 45 %
Punctie venoasa, 2 ml sange/EDTA 39,7%
L: 4200-8000
Punctie venoasa, 2 ml sange/EDTA 7900
Tr: 150-4000000/Mm
Punctie venoasa, 2 ml sange/EDTA 255.000
VSH: Vn 2-12 m/g
Punctie venoasa, 0,4 citrat+1,6 ml sange 12mm/1h
Glicemie: 70-120mg%
1-2 ml sange pe florura de sodium(met Crecelius); heparina 75g%
sau fara anticoagulant
Uree: 2 ml sange 4-6mg%
5.3
Creatinină: 2 ml sange 0,6-1,2mg%
0.9
VDRL : negativ
5 ml sange negativ
Urocultură : steril
5 ml urina sterile, din jetul mijlociu steril
determinarea Negativ./absent
anticorpilor 7 ml de sange Negativ./absent 0-0.03nmol/l
antireceptor de
acetilcolina

72
 Urina: Culoarea galben
5 ml urina densitate 1015, pH: deschis, dens. 1015-
6,5 1025, ph : 5,6-6,4

INVESTIGATII PARACLINICE

Data Examene curente Pregatirea pt examen Ingrijiri dupa ex.

Radiografie
16.02.2013 se dezbraca complet regiunea toracica, se indeparteaza Dupa terminarea examinarii
obiectele radio-opac, se aseaza pacientul in pozitie pacientul va fi ajutat sa se imbrace
ortostatica cu mainile pe solduri si coatele aduse inainte si va fi condus la pat
( fara sa ridice umerii ), in spatele ecranului, cu pieptul
apropiat de ecran.
TRATAMENT MEDICAMENTOS

73
Data Medicamente Mod de administrare
16.02.-26.02.2013
Prednison 5mg 1/zi

Mestinon 2x1/zi

Penicilină i.m.4x1/zi

Gentamicină i.m.3x80mg/zi

Efedrină 1% 1/zi

Paracetamol 3x1/zi
Tranxene
1/zi
Ulcerotat
3x1/zi

74
 CONCLUZII

Miastenia Gravis se încadrează în ţara noastră în grupul de boli mai rar întâlnit, dat care
necesită o diagnosticare şi îngrijire corespunzătoare.
Este mai frecvent întâlnită la femei cu vârsta cuprinsă între 24- 40 de ani cu incidenţă de 1
la 10.000. miastenia gravis este o boală care se caracterizează printr-o fatigabilitate excesivă a
musculaturii striate cu o etiologie cunoscută şi care are o evoluţie cronică având ca rezultat
instalarea infirmităţii, a incapacităţii şi în majoritatea cazurilor a handicapului. Are mai multe
forme clinice: superioară, inferioară şi generalizată.
Lucrarea mea a fost structurată astfel în cât să cuprindă toată patogenia şi simptomatologia
Miastenie Gravis. De asemenea am prezentat şi conduita terapeutică modernă care se practică în
clinica de Neurologie din Târgu Mureş.
În partea de îngrijire am arătat modul în care trebuie să îngrijim un bolnav cu această
afecţiune, boală care este însoţită de alte patologii precum şi conduita în faţa unei crize
miastenice.
Miastenia Gravis este o boală care poate duce la complicaţii majore ce pot afecta viaţa
bolnavului, de aceea trebuie să instruim bolnavul asupra modului de viaţă pe care trebuie să- l
urmeze după externare.
Evoluţia şi prognosticul sunt variabile, aproape toţii bolnavi miastenici pot cu un tratament
bine condus să îşi reia viaţa normală.

75
 Bibliografie

Prof. Dr. Constantin Popa- Neurologie Editura Nationala 1997

Dr. C. Arseni- Tratat de neurologie vol III Editura Medicala

Emil Campeanu, Mircea Serban, Eugenia Dumitru- Neurologie clinica Editura Dacia 1980

Acad. A. Kreindler- Neurologie vol II Editura Medical Bucuresti 1991

Prof. Dr. Liviu Popovici- Neurologie Editura Didactica si Pedagogica Bucuresti 1993

V. Stroenescu- Farmacologie Editura All 1993

Harrison- Principii de medicina interna Editura Orizonturi 1997

Karl Heinz Kristel- Ingrijirea bolnavului Editura All 2000

Harrison- Principii de medicină internă Editura Orizonturi- 1997

Lucreţia Titircă- Manual de îngrijiri speciale acordate pacienţiilor de asistenţii medicali

Editura Viaţa Medicală Românească Bucureşti – 1999

Lucreţia Titircă -Tehnici de evaluare şi îngrijiri acordate de asistenţii medicali

C. Mozes -Tehnica îngrijirii bolnavului Editura Medicală - 1998

76