Al Doilea Razboi Mondial
Romania
După o perioadă de neutralitate
de mai bine de un an, în
decursul căreia Regatul
României a permis evacuarea
guvernului, tezaurului și
forțelor poloneze spre Egiptul
sub mandat britanic, dar a cedat
importante teritorii aliaților de
atunci ai Germaniei naziste,
anume URSS, Ungaria și Bulga
ria, odată cu venirea la putere a
lui Ion Antonescu, România s-a
aliat oficial cu Puterile Axei în
octombrie 1940 și - sub
pretextul de a recupera teritoriile
amputate - intră în
iunie 1941 în război de partea
acestora împotriva URSS, care
va duce armata română până în
stepa din nordul Caucazului și
înapoi. La data de 23
august 1944, armata sovietică
fiind deja în Moldova de nord
încă din luna martie, Regele
Mihai I decide înlăturarea
mareșalului Antonescu dacă
acesta va refuza semnarea
armistițiului cu Aliații. În urma
refuzului Conducătorului
Statului, Ion Antonescu, de a
executa cerința regală Regele
Mihai l-a destituit și l-a arestat,
iar România a trecut de partea
Aliaților, alături de care a
participat la luptele contra
armatelor naziste. Pentru
România participarea la cel de-
al Doilea Război Mondial s-a
încheiat la semnarea Tratatului
de pace de la Paris (1947) ca
stat învins, cu Basarabia, Nordul
Bucovinei și
sudul Dobrogei (Cadrilaterul)
pierdute definitiv dar, cu
recuperarea Transilvaniei.
Din studiile întocmite de Marele
Stat Major la începutul lui 1934
asupra stării materialului rezulta
următoare situație privind
echiparea armatei: existentul la
în arme individuale acoperea
necesarul pentru 31 de divizii;
în puști-mitralieră (13.240) -
pentru 20 de divizii; în mitraliere
(13.587) - 37 de divizii; în tunuri
de câmp (calibre 75 și 76,2
mm) - 22 divizii; în obuziere (4
baterii a câte 4 piese pentru o
divizie) - 10 divizii. Cu piesele
de artilerie grea aflate în
serviciu se puteau constitui
două divizioane de obuziere
calibru 150 mm și alte patru
divizioane de tunuri cu țeavă
lungă, calibru 120 mm.
Într-o situație dificilă se afla
aviația militară, care la
începutul anului 1934, dispunea
de 9 avioane de recunoaștere,
101 de observație, 20 de
legătură, 35 de vânătoare și 39
de bombardament.
În anul 1939, înzestrarea
armatei române se prezenta
astfel: carabinele noi calibru
7,92 mm (300.000 bucăți)
acopereau doar 30% din
necesar, iar mitralierele (3.500
bucăți) satisfăceau 70% din
nevoile de dotare. În privința
situației la materialul de
artilerie, la obuziere, față de
nevoi, stabilite la 630 de piese,
numai 248 de piese, calibrul
100 mm, erau noi; la artileria
grea de corp de armată,
preconizată a fi înzestrată cu
obuziere Skoda de 150 mm.
Pe 23 august 1939 Germania
nazistă și Uniunea Sovietică au
semnat pactul Ribbentrop-
Molotov, al cărui protocol secret
prevedea împărțirea Poloniei și
României între cele două puteri
totalitare. În România, URSS
revendica Bucovina de Nord și
Basarabia. În septembrie,
Polonia este invadată și împărțită
conform pactului. România a
rămas, oficial, o țară neutră, dar
a adăpostit refugiații polonezi și,
mai ales, a transportat armata,
guvernul și tezaurul băncii
poloneze de la frontiera din
Bucovina până în teritoriul
britanic (Alexandria din Egipt),
prin căile ferate, șoselele și
porturile românești de la Marea
Neagră, mulțumită mobilizării
CFR, SMR și LARES.
În iunie 1940, ca urmare a
ultimatumului dat de Uniunea
Sovietică, România a fost nevoită
să evacueze și să cedeze, fără
luptă, Basarabia și Bucovina de
Nord. Pe lângă aceste teritorii, a
mai fost răpit și Ținutul Herța,
care nu făcea parte nici din
Bucovina, nici din Basarabia, și
nu fusese revendicat de URSS.
Evacuarea armatei și
administrației române a fost
însoțită de acțiuni antiromânești
ale sovieticilor. Două treimi din
Basarabia au fost alipite unei
mici republici sovietice autonome
pre-existente, formând Republica
Sovietică Socialistă
Moldovenească, restul fiind
anexate Republicii Sovietice
Socialiste Ucrainene. Ocupația
sovietică a desfășurat o
campanie de distrugere a ființei
naționale românești prin
deportări în masă și prin
interzicerea valorilor românești.