MINISTERUL EDUCAŢIEI AL REPUBLICII MOLDOVA

Universitatea Tehnică a Moldovei

Facultatea de Inginerie Mecanică, Industrială şi Transporturi

Departamentul: Transporturi
Programul: Inginerie şi Management în Transport

Tema: Apariția și dezvoltarea

dreptului afacerilor

la cursul: Drept economic

Elaborat de studentul grupei IMT-191 f/r

Belinschi Ana

data verificării____________ Verificat de

dr.conf.,univ.

semnătura____________Lîsîi Aliona

Chişinău 2021
 1.Aparitia dreptului afacerilor

Dispozitii generale. Dreptul afacerilor este o denumire moderna a

dreptului comercial. Pentru a studia evolutia lui, trebuie sa apelam la
istoria dezvoltarii dreptului privat si, desigur, a dreptului comercial.

Adoptarea Codului comercial francez in 1807 a dus la divizarea dreptului

privat in drept civil si drept comercial. Se crease o situatie in care raporturile
juridice private erau reglementate concomitent de doua legi diferite, adica o
situatie de „dualism al dreptului privat”.

Dreptul civil este o ramura a dreptului care reglementeaza raporturile

juridice patrimoniale si cele personale nepatrimoniale dintre persoanele
private (fizice si juridice).

Dreptul comercial apare ca un drept special fata de dreptul civil, este o

ramura (subramura) a acestuia si reglementeaza raporturile juridice care
apar intre persoanele fizice si persoanele juridice in activitatea de
intreprinzator.

Desi se afirma ca dreptul comercial a aparut ca un drept al

comerciantilor (negustorilor) in conditiile statului feudal, la care a contribuit
structura sociala, pe de o parte, si complexitatea dezvoltarii activitatii
comerciale si de intreprinzator, pe de alta parte, unii cercetatori intrezaresc
norme ale dreptului comercial si in dreptului antic. Istoria dreptului comercial
cunoaste trei perioade de dezvoltare: veche (antica), a evului mediu,
moderna.

-Perioada veche (antica). La o anumita etapa de dezvoltare a

omenirii, in societate s-au produs schimbari care au condus la cunoscuta
divizare a muncii. Efectul pozitiv al acestei diviziuni consta in cresterea
productivitatii muncii si in aparitia unor surplusuri de produse. Aceste
surplusuri, indiferent de faptul cine le insusea (indivizii sau colectivul), erau
schimbate pe alte obiecte (produse), astfel fiind satisfacute mai multe
necesitati. Schimbul in natura (trocul) a fost prima operatiune de comert
aparuta in antichitate si utilizata pana in prezent.

Cercetatorii afirma ca cele mai vechi reglementari juridice ale comertului

au fost stabilite in stravechiul Babilon. Cea mai veche opera legislativa,
cunoscuta sub denumirea de „Codul lui Hammurapi”continea dispozitii
referitoare la circiumi, negustori si auxiliarii lor. Codul cuprindea
reglementari privind contractele de locatiune, comision, imprumut.

Alte surse informeaza ca, in legatura cu intensificarea comertului pe

malul Marii Mediterane, in sec. VII i.e.n., grecii au instituit reguli, utilizate de
catre negustori, privind operatiunile financiare, asigurarea, comertul maritim
etc.
 - Evul mediu. Reglementarea juridica a comertului in evul mediu este
legata de aparitia corporatiilor (universitas), organizatii colective formate din
comercianti si meseriasi. Comerciantii si meseriasii dintr-o ramura intrau
intr-o corporatie. Aceasta era administrata de un consul, asistat de consilieri.
Consiliul emitea norme interne, bazate pe obiceiuri, care serveau la
solutionarea litigiilor dintre membrii corporatiei. De altfel, aceste norme erau
aplicate ulterior si in alte cauze similare. Hotararile consulilor au servit un
bun temei pentru aparitia dreptului negustorilor (jus mercatorum). Hotaririle
mai importante ale consulilor erau adunate in culegeri, numite statute. Sint
cunoscute statutele din Pisa (1305), Roma (1317), Verona (1318), Bergamo
(1457), Bologna (1509) etc. Normele statutelor oraselor italiene asa au si
ramas ca drept al   oraselor-cetati. Ideile, obiceiurile, termenii dreptului
negustorilor italieni au patruns si in alte state, fiind acceptate uneori chiar in
detrimentul propriilor obiceiuri.

Din evul mediu s-au pastrat si „monumentele” obiceiurilor negustoresti,

indeosebi ale obiceiurilor maritime. Printre astfel de monumente se numara
culegerea „Consulat de la Mer” folosita de comerciantii din Marea Mediterana
in secolul XIV, culegerea „Roles d'Oleran”, utilizata in Oceanul Atlantic de
corabiile comerciantilor francezi si englezi. In nordul Europei (Marea Baltica)
era in uz codificatia „Regles de Wisby”. O culegere bine intocmita o aplicau
negustorii din alte tari fara a se preocupa de provenienta acesteia, uneori
chiar contrar obiceiurilor nationale, normelor dreptului feudal si dreptului
canonic.

- Perioada moderna. Perioada moderna de dezvoltare a dreptului

comercial se caracterizeaza prin inlocuirea dreptului cutumiar cu dreptul
scris.

Franța. Un prim act care prefigura marile monumente legislative ale

Frantei a fost Edictul din 1563 al lui Carol al IX-lea, prin care au fost
create jurisdictiile consulare, aplicabile numai comerciantilor. Ulterior,
asupra unificarii obiceiurilor din acea perioada a lucrat Colbert Jean-
Baptiste, controlor general al finantelor in timpul regelui Frantei Ludovic
XIV, care a elaborat doua ordonante comerciale. In 1673 a fost pusa in
aplicare Ordonanta privind comertul terestru, iar in 1681 Ordonanta
privind comertul maritim. Astfel, pentru prima data s-a efectuat o
reglementare unica pe teritoriul intregii tari, la care erau supusi toti cei
care faceau comert.

Cele doua ordonante au stat la baza elaborarii Codului comercial francez

din 1807 pus in aplicare de la 1 ianuarie 1808.

Codul comercial al Frantei, in vigoare si in prezent, desi nu a avut o

influenta atit de mare ca cea a Codului civil, a fost aplicat cu titlu de
lege proprie in Italia, Spania, Belgia, Brazilia.
 Italia. In Italia, Codul Comercial francez a fost aplicat ca lege interna
din anul 1808. In 1808 a fost adoptat Codul comercial italian, completat
cu noile realizari din doctrina germana, belgiana, franceza. Acesta a
functionat pina in 1942, cind, in urma unor polemici stiintifice, dualismul
dreptului privat a fost lichidat prin adoptarea unui Cod civil, care
reglementa unitar relatiile private, adica continand si norme comerciale.

Germania. in Germania a functionat mai intai un statut comercial, din

1861 si pina in 1900, cind, impreuna cu Codul civil, a fost pus in
aplicare un nou cod comercial. Acesta, spre deosebire de Codul
comercial francez, are la baza un sistem subiectiv de determinare a
obiectului dreptului comercial. In sistemul subiectiv, normele dreptului
comercial constituie un drept profesional si se aplica numai
comerciantilor, indiferent de genul de activitate practicat.

Codul comercial german este format din 4 carti: I - comerciantii; II -

societatile comerciale; III - cartile comerciale; IV - actele comerciale.

România. Din anul 1840, in Muntenia si Moldova erau aplicate

Regulamente comerciale, reproducere a unor institutii din Codul
comercial francez.

Din 1859, dupa unirea principatelor romane, a fost pus in aplicare un

nou act normativ cu caracter comercial, denumit „Condica de comerciu a
principatelor unite romane”, care, de asemenea, era de inspiratie
franceza.

In 1887, a fost adoptat Codul comercial roman avind ca izvor de

inspiratie Codul comercial italian din 1882, continand si prevederi din
legislatia germana si cea belgiana.

Codul comercial român avea 971 de articole, grupate in patru carti:

cartea I despre comert in general, cartea II - despre comertul maritim si
navigatie, cartea III falimentul, cartea IV - despre exercitiul actiunilor
comerciale si despre durata lor.

In 1947, Romania a incetat sa foloseasca normele Codului comercial

pentru comertul intern, acestea fiind utilizate doar in raporturile dintre
agentii economici nationali si cei straini. Dupa revolutia din decembrie
(1989) Codul comercial a fost redescoperit si repus in aplicare, urmand sa
reglementeze raporturile pentru care era destinat. In 1990, a fost adoptata
Legea nr.31/1990 privind societatile comerciale, imbogatita cu realizarile din
domeniu ale tarilor dezvoltate. In 1995, a fost adoptata Legea nr. 64/1995
privind procedura reorganizarii si lichidarii judiciare.

Republica Moldova. In Republica Moldova au existat reglementari

juridice ale relatiilor economice. Pina la Unirea din 1918, se aplicau actele
normative ale Rusiei tariste. Dupa 1 decembrie 1918, actiunea Codului
comercial român din 1887 a fost extinsa si pe teritoriul Basarabiei prin
Decretul-lege nr. 1731 din 4 mai 1919, functionand pina in 1944.

Dupa cel de-al doilea razboi mondial, in Moldova, ca si in toate tarile cu

regim comunist, a functionat economia planificata. Activitatea de
intreprinzator era decretata activitate ilegala si persoanele care o desfasurau
erau sanctionate penal.

Dupa declararea independentei la 27 august 1991, in Republica Moldova

au fost adoptate un sir de acte normative menite sa reinstaureze relatiile
economiei de piata. Actele normative, in majoritatea lor, reglementau
insuficient noile relatii, dar faptul adoptarii lor insufla optimism. Astfel, prin
Legea cu privire la proprietate, a fost repusa in drepturile sale firesti
proprietatea privata. Dupa ea, au fost adoptate legile cu privire la:
antreprenoriat si intreprinderi, societatile pe actiuni, faliment, arenda,
cooperatie, investitiile straine, circulatia hirtiilor de valoare si bursele de
valori etc. Prin aceste acte, a fost descatusata initiativa privata si legalizata
activitatea de intreprinzator. Legea nr.845/1992 cu privire la antreprenoriat
si intreprinderi a jucat rolul unui mic cod comercial, deoarece a permis
activitatea de intreprinzator si a stabilit cercul de persoane care o pot
desfasura. Aceste legi aveau ca prototip actele normative elaborate si puse
in vigoare in Rusia postsovietica. Din cauza traducerii stangace ori a
incercarii nereusite de a adopta unele norme si institutii din actele normative
ale unor state europene, primele legi de dupa declararea independentei nu
satisfaceau cerintele unei economii libere, de aceea, pe parcursul anilor
1997-2004, au fost inlocuite prin alte acte normative. Astfel, prin Codul civil
nr.l 107/2002, au fost innoite un sir de dispozitii din Legea nr.845/1992 cu
privire la antreprenoriat si intreprinderi. Au fost adoptate legi cu privire la:
societatile pe actiuni, cooperativele de productie si cooperativele de
intreprinzatori, insolvabilitate, protectia concurentei, piata valorilor
mobiliare, investitii in activitatea de intreprinzator etc.

O importanta deosebita pentru dreptul afacerilor o are Codul civil, pus in

vigoare la 12 iunie 2003. Desi contine o serie de imperfectiuni, acest cod are
sarcina de a unifica reglementarile juridice si a pune o temelie noua
circuitului civil si comercial, de a contribui la avansarea economica a statului.

Codul civil a unificat dreptul privat, stabilind ca persoanele fizice si

persoanele juridice care practica activitate de intreprinzator sunt subiecte ale
raporturilor juridice civile si ca statutul lor juridic este determinat de
legislatia civila. Aceste norme fiind abstract separate de alte norme de drept
privat, impreuna cu normele de interventie a statului in activitatea
economica, formeaza baza juridica a dreptului afacerilor.
 2. Tendințele moderne ale dreptului afacerilor

De la primele forme de manifestare a dreptului afacerilor, începând cu

sec. XIX şi până în prezent, acesta nu a încetat să se dezvolte şi să se
perfecţioneze, ca urmare a dezvoltării, diversificării şi specializării activităţii
economice, productive şi comerciale.

Dreptul afacerilor cuprinde, în prezent, în sfera sa, totalitatea activităţilor

productive, de circulaţie şi distribuţie a mărfurilor, activităţile bancare, de
asigurări, transporturi şi valutare.

Dreptul afacerilor s-a născut şi s-a dezvoltat în cursul secolului al XIX-lea

sub stindardul libertăţii comerţului şi industriei. Fenomenele negative care au
însoţit această dezvoltare (care a culminat cu criza economică din 1933) au
determinat statul să părăsească doctrina liberalismului pentru
a interveni în activitatea economică.

În perioada celui de al II-lea război mondial şi imediat după acesta,

măsurile de dirijism economic au luat amploare, căpătând forme absolute în
statele foste socialiste.

Un loc deosebit printre aceste măsuri de intervenţie a statului în economie

îl ocupă „planificarea” şi „prognoza”, ale căror obiective, aşa cum se
subliniază în literatura de specialitate, se realizează nu prin metode
administrative, de comandă, ci prin „tehnicile economiei concertate”, adică
prin folosirea pârghiilor şi stimulentelor economice cum sunt:
 creditele
 dobânzile
 impozitele
 comenzile de stat.

Măsurile interveţioniste pe plan economic nu puteau rămâne fără ecou pe

planul dreptului afacerilor, fiind instituite controale de stat în legătură cu
activitatea comercianţilor privind respectarea regulilor fiscale, stabilirea
preţurilor etc.

Dreptul afacerilor tinde să devină mai autoritar, multe norme supletive

sunt înlocuite cu norme imperative, care afectează într-o anumită măsură
activitatea comercială, mai ales libertatea contractuală. O expresie a
acestei tendinţe este evidenţiată şi de spaţiul tot mai mare pe care-l ocupă
în cadrul contractelor comerciale, categoriile de contracte standardizate
(contracte de adeziune) care există în aproape toate domeniile de activitate.

Epoca modernă care se caracterizează la rândul ei printr-o dezvoltare a

comerţului între diferite ţări, atât la nivel regional cât şi continental, a
determinat necesitatea obiectivă de întărire a securităţii juridice a
raporturilor comerciale, ceea ce a impus o tendinţă de uniformizare
internaţională a legilor comerciale. Astfel, sub auspiciile Ligii Naţiunilor au
fost adoptate Convenţiile de la Geneva 1930-1931 privind legile uniforme
referitoare la cambie, biletul la ordin şi cecul în baza cărora statele
semnatare au adoptat legi interne proprii privitor la aceste titluri de credit.

Acţiunea de uniformizare a legilor comerciale a continuat şi sub egida

O.N.U. şi a instituţiilor sale, printre care un rol important l-a avut UNCITRAL.
Au fost adoptate Regulile de la Hamburg (1978) şi Convenţia privind
vânzarea internaţională de mărfuri (Viena 1980).

Un loc deosebit în acţiunea de uniformizare a legilor comerciale îl ocupă

Tratatul de la Roma care prevede că la sfârşitul unei perioade de tranziţie,
între ţările membre ale C.E.E. circulaţia mărfurilor, serviciilor, capitalurilor şi
a forţei de muncă să devină libere. Este ceea ce s-a hotărât prin Tratatul de
la Maastricht.

În scopul perfecţionării reglementării activităţii economice şi a raporturilor

juridice pe care aceasta le implică, a început să se manifeste în doctrina
occidentală şi o altă tendinţă, în direcţia recunoaşterii originalităţii şi implicit
a autonomiei dreptului economic, fără să existe însă un punct de vedere
unitar cu privire la definirea acestei viitoare ramuri de drept.

S-a exprimat şi părerea că însuşi dreptul comercial trebuie să-şi schimbe

titulatura, pentru a corespunde mai bine condiţiilor actuale de dezvoltare a
activităţilor economice productive şi comerciale, urmând a fi denumit şi
„drept al afacerilor”.

Conceput ca un drept al afacerilor, acesta ar dobândi un caracter mai

accentuat pluridisciplinar decât dreptul comercial.
3. Corelația dreptului afacerilor cu alte ramuri ale dreptului

Autonomia dreptului afacerilor nu are semnificaţia izolării sale în sistemul

dreptului nostru.Cu unele ramuri, legăturile dreptului afacerilor sunt foarte
strânse (drept civil, drept procesual civil şi dreptul comerţului internaţional)
în timp ce cu alte ramuri există anumite legături care nu pot fi ignorate
(dreptul administrativ, dreptul financiar şi dreptul penal).

 LEGĂTURA DREPTULUI AFACERILOR CU DREPTUL CIVIL

Ca subramuri ale dreptului privat, dreptul afacerilor şi dreptul civil

reglementează raporturile juridice dintre particulari. Corelaţia dintre dreptul
afacerilor şi dreptul civil este definită cu claritate de art. 1 Cod. comercial
care prevede: „În comerţ se aplică legea de faţă. Unde ea nu dispune, se
aplică Codul civil”.

Din aceste dispoziţii rezultă că dreptul comercial este un drept special faţă
de dreptul civil, adică raporturile patrimoniale născute din săvârşirea faptelor
de comerţ şi cele la care participă comercianţii sunt reglementate de Codul
comercial sau legile comerciale speciale, iar în măsura în care anumite
aspecte nu ar fi reglementate, se vor aplica dispoziţiile Codului civil.

 LEGĂTURA DREPTULUI AFACERILOR CU DREPTUL PROCESUAL CIVIL

Toate normele procesuale cuprinse în Codul comercial şi în legile

comerciale speciale au un caracter derogatoriu faţă de normele din Codul de
procedură civilă, care reprezintă dreptul comun în materie procesuală.

În acest sens art. 889 Cod.comercial dispune că exerciţiul acţiunilor

comerciale se reglementează de Codul de procedură civilă, afară de
dispoziţiile cuprinse în Codul comercial.

Putem concluziona că între Codul comercial şi Codul de procedură civilă

există aceeaşi relaţie ca cea existentă între Codul comercial şi Codul civil
(art. 1 Cod com.).
 Reglementări în dreptul afacerilor pe care orice
antreprenor ar trebui să le cunoască

Orice afacere trebuie protejată de riscuri, iar acest fapt depinde, în

principal, de înțelegerea consecințelor juridice pe care le implică
desfășurarea activității pe teritoriul unui anumit stat. Odată cu dezvoltarea
mediului on-line, este mult mai ușor să interacționezi și mai ales să vinzi
oriunde atât pe plan local, cât și pe plan internațional.

 Odată cu beneficiile aduse de mediul online, apare o nevoie consolidată de

antreprenori bine pregătiți.  Aceștia trebuie să se asigure că își conduc
afacerea în conformitate cu legile, regulile și reglementările țărilor în care
intenționează să își desfășoare activitatea.

Oricine poate să își deschidă o afacere, însă nu oricine o poate menține

deschisă. Un pas esential în educația antreprenorială este o înțelegere
generală a dreptului afacerilor. Conceptele de baza ale dreptului afacerilor
sunt temelia de baza a oricărei afaceri.

Indiferent de ce tip de business se dorește, exista  șase concepte de baza în

dreptul afacerilor pe care orice antreprenor trebuie să le cunoască și să le
înțeleagă, pentru buna functionare a business-ului.

 Concept esențial #1 : Proprietate intelectuală

Proprietatea intelectuală este o idee propusă pentru dezvoltarea de produse

sau/și servicii ce vor fi oferite mai departe clienților în vederea vânzării și
care vor genera venituri. În categoria proprietății intelectuale putem include
produse, servicii, invenții, nume comerciale ori mărci comerciale.

Care este scopul înregistrării proprietății intelectuale ?

Înregistrarea proprietății intelectuale este modalitatea prin care un

antreprenor se protejează împotriva “furtului” sau încălcării acesteia de către
terți. Înregistrarea presupune o procedura de depunere a unor cereri de
 brevete, de drepturi de autor sau mărci comerciale la o autoritate
specializată.

 Concept esențial #2 : Încheierea unui contract.

Care sunt elementele necesare încheierii unui contract sau unei înțelegeri de
afaceri ? Principalul instrument prin care se desfășoară activitatea unei
companii este contractul iar incheierea acestuia vizează două momente
importante : cererea și oferta.

Identificăm un prim moment și 3 cerințe inițiale pentru a ne afla în față

încheierii unui contract :

 Cerință nr. 1 : Intenția clară de a contracta din partea ofertantului.

 Cerință nr. 2 : Termenii ofertei trebuie să fie specifici.

 Cerință nr. 3 : Oferta trebuie comunicată într-o anumită formă sau într-un anumit
mod.

Al doilea moment este acceptarea ofertei si reprezintă orice manifestare prin

care în mod neîndoielnic este oferit acordul cu privire la oferta. Cerințele
pentru a stabili dacă ne aflăm sau nu în față acceptării unei oferte :

  Cerință nr. 1 : Intenția clară de a acceptă oferta.

  Cerință nr. 2 : Intenția clară de a acceptă termenii.

  Cerință nr. 3 : Comunicarea ofertantului asupra acceptării ofertei.

Dacă ambele părțile parcurg toate aceste etape, atunci ne aflăm în față unui
contract încheiat.
 Concept esențial #3 : Răspunderea.

Ce reprezintă răspunderea într-o activitate antreprenorială ?

În cadrul desfășurării unei activități comerciale este posibil să fie atrasă
răspunderea persoanei juridice pentru produse defecte, întârzieri în livrarea
serviciilor sau alte motive diverse. Această răspundere poate fi împărțită
generic în două categorii :
 Răspunderea civilă, cum este de exemplu, garanția pentru un produs. Astfel, pentru
neîndeplinirea promisiunilor vânzătorului asupra produsului vândut sau serviciilor
oferite, acesta poate răspunde civil, prin urmare, doar prin plata unor sume de bani sau
repararea produsului ori înlocuirea acestuia, pentru a acoperi respectivele prejudicii.
Orice posibil prejudiciu poate fi cerut a fi acoperit doar într-un interval de timp.
Această limitare în timp este denumită prescripție, iar limita generală este de 3 ani,
pentru majoritatea cazurilor.
 
 Răspunderea penală, poate să derive, de exemplu, din vătămarea corporală a unei
persoane că urmare a defecțiunii unui produs. Situațiile de răspundere penală, nu sunt
frecvente, și sunt limitate la anumite situații mai restrânse.

 Conceptul esențial #4 : Instrumente de plata.

Ce sunt instrumentele de plata fără numerar ?

Instrumentele de plata reprezintă o modalitate de transfer a unor fonduri
deținute în conturi deschise fie la instituții private, cum sunt băncile, fie la
instituții publice, cum este Trezoreria Statului, că urmare a unor instrucțiuni
de plata. Cele mai întâlnite instrumente de plata sunt cecul, cambia și biletul
la ordin.

 Concept esențial #5 : Contractul de vânzare și contractul de

prestări servicii.

Cele mai întâlnite contracte în activitatea societăților comerciale sunt

contractul de vânzare și contractul de prestări servicii. Elementele centrale
ale oricărui contract de vânzare sau de prestări servicii sunt :
  Prețul trebuie să fie specificat, acesta putând fi și variabil, nu neapărat fix.
  Obiectul contractului trebuie să fie specific și bine definit.
  Termenul de îndeplinire a contractului trebuie să fie stabilit clar pentru a avea o
limita în timp a îndeplinirii condițiilor contractului.
  Obligațiile părților.
  Modalitatea de transmitere a notificărilor.
  Legea aplicabilă.

 Concept esențial #6 : Răspunderea asociatului într-o

societate comercială cu răspundere limitată.

Cea mai întâlnită formă de societate este cea a răspunderii limitate.

Societatea cu răspundere limitată are o caracteristică esențială, și anume,
asociații răspund în limita capitalului lor social.
Poate fi atrasă răspunderea personală a acestora dincolo de limita capitalului
social ? Pot ei să fie răspunzători pentru tranzacțiile de afaceri ?
În general, asociații vor fi protejați de datoriile comerciale ale societății în
limita capitalului social depus. Orice asociat sau administrator va fi tras la
răspundere pentru fapte ilicite, acte frauduloase sau penale săvârșite
împotriva altor persoane sau entități. Dincolo de această situație, rămâne să
analizăm răspunderea pentru datoriile comerciale acumulate de o societate
dincolo de actele frauduloase și în situația în care aceste datorii nu pot fi
acoperite de activele societății.