Sunteți pe pagina 1din 3

Soare Bianca

21 nov. 2022
Clasa a XI a G
Colegiul National “Ion Neculce”

Procedee moderne despre manipulare

În ultimul timp, începand de la instaurarea televiziunii de masa, suntem martorii unei


extraordinare prevalente a practicilor de comunicare în toate domeniile societatii, precum si
la o dezvoltare exuberanta si multivoca a tehnicilor si tehnologiilor de comunicare.

Ca prim pas, e bine să ne oprim asupra cuplului informare-informaţie, dezinformarea putând


fi percepută ca o “negare” a informării sau, mai bine spus, ca o asimilare de informaţii false,
o intoxicare informaţională. În opoziţie cu informarea, dezinformarea nu vizează cunoaşterea
şi poate fi nedeliberată, atunci când mesajele sunt transmise către public de către
neprofesionişti (amatorism jurnalistic etc.) sau deliberată, implicând o strategie care are ca
efect transmiterea unor mesaje parţial sau total neadevărate, îndreptate spre anumite ţinte
relevante. Sub aspect neintenţional, sursele de mesaje sunt deservite de neprofesionişti.
Valeitarismul acestora sau diletantismul celor ce transmit aceste mesaje pot servi la colorarea
senzaţională a conţinuturilor, cu intenţia de a stârni curiozitatea şi interesul unor segmente cât
mai largi de opinie. Bourdieu surprinde, într-un mod foarte elegant, tocmai acest aspect de
“coborâre” a senzaţionalului în cotidian.

Informarea se poate defini ca procesul de transmitere a conţinutului unui mesaj dinspre un


emiţător individual sau colectiv înspre un receptor individual sau colectiv prin care se
sporeşte nivelul acestuia de cunoaştere asupra unor obiecte, procese, fenomene sau acţiuni
sociale.După cum am văzut, scopul oricărui act comunicaţional este de a transmite
informaţie. Umberto Eco spune despre informaţie ca este cantitatea de noutate ce poate fi
transmisă prin comunicare, fie că e deţinută implicit de către o sursă, fie că e generată de un
sistem de decodificare şi reprezintă o variabilă direct cuantificabilă a acestui proces. Se pot
distinge cinci tipuri de informaţie (în funcţie de localizarea, în cadrul tripletelor
semnal-semn-mesaj sau emiţător-mesaj-receptor, a consistenţei informaţionale ) :

● informaţia deţinută de sursă – ceea ce emite sursa în plus faţă de ceea ce cunoaşte
receptorul.
● informaţia generată de sistemul de codificare – plusul de informaţie datorat tratarii în
cheia proprie emiţătorului a unor evenimente cunoscute atât de receptor cât şi de
emiţător.
● informaţia transmisă mecanic – prezenţa mesajului ca atare prin prezenţa implicită a
mesajului.
● informaţia datorată traducerii în semne a unui semnal (eveniment).
● informaţia nulă – redundantă
Soare Bianca
21 nov. 2022
Clasa a XI a G
Colegiul National “Ion Neculce”

Efectele comunicării în masă.

Consecintele comunicarii se datoreaza unor efecte de prag care dau nastere unei convergente
a tehnicilor si tehnologiilor alta data bine delimitate: retelele de cablu TV, retelele telefonice
si retelele de transmitere de date, sustinute de traductibilitatea cvasi-totala a culturii în
informatie digitala, caruia autorul îi indexeaza urmatoarele caracteristici: pretul informatiei
poate sa nu aiba nimic de-a face cu valoarea sa de folosire; informatia poate fi multiplicata,
copiata, revanduta; informatia nu este un bun indefinit divizibil (mai multe exemplare diferite
dintr-o revista si acelasi numar de informatii identice nu dau aceeasi cantitate de informatie)
si nu raspunde principiului aditionarii (utilitatea nu creste prin posesia a doua exemplare ale
aceluiasi ziar); informatia este partial substituibila.

Tematici majore privind efectele comunicării în masă:

● puterea de influenţare asupra anumitor tipuri de publicuri


● direcţiile de influenţare
● clasificarea variantelor de efecte
● mecanismele de funcţionare a efectelor
● condiţiile efective ce se afla la fiecare nivel al procesului de comunicare

Avantajele comunicării în masă

● Facilitează un schimb de ganduri sau idei


● Prin dimensiunea sa, facilitează împrăştierea informaţiei, creşte viteza cu care
un mesaj se propagă
● Este o modalitate de a lega părţi discontinue ale vieţii sociale
● Alimentează nevoia de reducere a certitudinii
● Diminuează stressul cotidian
● Compensează anumite frustrări
● Sprijină efortul de autoidentificare
● Are rol de supraveghere publică
● Denunţă şi sacţionează formele de devianţă socială
● Raspunde unor aşteptări specifice cu grade diferite de satisfacţie
● Mesaje complexe, cantitate mare de date
● Oferă alternative substanţiale
● Mediază raporturi dintre stat şi public şi dintre individ li mass-media
● Reperează, selectează, evaluează, prezintă evenimente etc.
Soare Bianca
21 nov. 2022
Clasa a XI a G
Colegiul National “Ion Neculce”

Avantajele comunicării în masă

● Facilitează un schimb de ganduri sau idei


● Prin dimensiunea sa, facilitează împrăştierea informaţiei, creşte viteza cu care
un mesaj se propagă
● Este o modalitate de a lega părţi discontinue ale vieţii sociale
● Alimentează nevoia de reducere a certitudinii
● Diminuează stressul cotidian
● Compensează anumite frustrări
● Sprijină efortul de autoidentificare
● Are rol de supraveghere publică
● Denunţă şi sacţionează formele de devianţă socială
● Raspunde unor aşteptări specifice cu grade diferite de satisfacţie
● Mesaje complexe, cantitate mare de date
● Oferă alternative substanţiale
● Mediază raporturi dintre stat şi public şi dintre individ li mass-media
● Reperează, selectează, evaluează, prezintă evenimente etc.

Manipularea

➢ Conform Dicţionarului de Sociologie, manipularea reprezintă acţiunea de a determina


un actor social (persoană, grup, colectivitate etc.) să gândească şi să acţioneze într-un
mod compatibil cu interesele iniţiatorului, iar nu cu interesele sale, prin utilizarea unor
tehnici ca persuasiunea, care distorsionează intenţionat adevărul, lăsând impresia
libertăţii de gândire şi decizie.
➢ Spre deosebire de influenţa de tipul convingerii raţionale, prin manipulare nu se
urmăreşte înţelegerea mai profundă a situaţiei, ci inculcarea unei înţelegeri
convenabile, recurgându-se la inducerea în eroare cu argumente falsificate, cât şi la
apelul palierelor emoţionale sau non-raţionale. În cazul manipulării, intenţiile reale ale
celui care transmite mesajul rămân insesizabile celui manipulat.
➢ Din punct de vedere politic, manipularea reprezintă o formă de impunere a intereselor
unei clase, grup, colectivităţi nu prin mijloace coercitive, la îndemână totuşi puterii, ci
prin inducere în eroare. Din acest motiv, recurgerea la această cale în situaţii de
divergenţă de interese devine tot mai frecventă în societatea actuală, manipularea fiind
un instrument mai eficient şi mai puternic decât utilizarea forţei.

S-ar putea să vă placă și