Flori pentru Algernon

Flori pentru Algernon este un celebru roman al lui Daniel Keyes. Este un

roman dulce-amărui al unui om cu dizabilități mintale pe nume Charlie, care este
supus unei proceduri experimentale pentru a obține inteligență mai mare.  Cartea
îi urmărește evoluția de la nivelul său scăzut, prin experiențele sale de a înțelege
lumea din jur. Cartea ridică întrebări etice și morale despre
tratamentul persoanelor cu dizabilități și fericire. Povestea este spusă prin
jurnalele lui Charlie și alte documente. Unul dintre modurile în care Keyes a
interpretat inteligența lui Charlie a fost prin evoluția ortografiei și a
gramaticiisale.
Tema cărții l-a obsedat pe autor ani în șir: ce s-ar întâmpla dacă am fi
capabili să sporim în mod artificial inteligența umană? Interesat de tehnicile care
ar permite întârziaților mintal accesul la cunoaștere și comunicare – în fond, la
normalitate, dacă nu chiar la genialitate – Keyes imaginează un personaj care
inspiră tandrețe și în care nu ascunde că a pus câte ceva din multe persoane
întâlnite de-a lungul timpului, inclusiv din el însuși.
Algernon este un șoarece de laborator care a fost supus unei intervenții
chirurgicale pentru a-și spori inteligența prin mijloace artificiale. Povestea este
prezentată printr-o serie de rapoarte privind progresul înregistrat de șoarece,
rapoarte scrise de Charlie Gordon, primul subiect al testării pe oameni prin
intervenție chirurgicală, și se referă la numeroase teme etice și morale diferite,
cum ar fi tratamentul persoanelor cu dizabilități mintale.
Romanul Flori pentru Algernon este în egală măsură o lectie de evolutie si
involutie a comportamentului uman. Schimbările majore prin care trece
personajul
 principal, Charlie Gordon, constituie substanta cărtii; pe acestea le voi urmări
de-a lungul eseului.Cine este Charlie Gordon? Un tânăr de 32 de ani, cu retard,
ales de o echipă decercetători pentru a fi supus unei interventii chirurgicale pe
creier, destinată să-i dezvolte inteligena. Pe scurt, el este naratorul  si personajul

1
principal al romanului, care trece prin transformări miraculoase, de la retardat
la geniu si invers, procesulfiind reversibil, autorul folosindu-se de acest proces
pentru a colora scena creatiei cu atitudini umane cât mai variate.Alice Kinnian,
profesoara lui Charlie de la centrul de recuperare pentru adultii cu retard, îl
recomandă pentru operatie datorită dorintei lui iesite din comun de aînvăta. 
Conducătorii experimentului, Dr. Strauss si profesorul Nemur, îi cer lui
Charlie să tină un jurnal pentru a-i urmări evolutia. Întreaga naratiune este
reprezentată de acest raport de progres al personajului principal. Transformările
princare trece le descoperim într-o primă fază prin internediul limbajului; acesta
rămânereperul esential în urmărirea evolutiei/involutiei sale mentale pe tot
parcursulromanului.Relatiile cu ceilalti dezvăluie de asemenea progresul lui
Charlie, maturizareaafectivă si cea intelectuală, care au loc în ritm diferit. Lipsa
de inteligenta de la început caracterizează un Charlie prietenos si plin de
încredere în semenii săi – colegii de la brutărie – dar nu se pune problema
reciprocităii. Pe măsură ceinteligenta i se dezvoltă, i se conturează noi
perspective asupra trecutului si prezentului. Constientizand că oamenii au profitat
adesea de el.
Romanul este scris ca o serie de intrări în jurnal, cunoscute de Charlie
drept “rapoarte de progres”, o cerință din partea medicilor săi pentru experiment.
Are 32 de ani, cu un IQ foarte scazut, nu neconstientizand deloc cruzimea cu care
este tratat de “prietenii” lui la brutăria unde lucrează. El este ales pentru un
experiment la Colegiul Beekman de către domnișoara Kinnian, profesoara sa la
Centrul Colegiului Beekman pentru Adulții Retardați, pentru că are motivație să
învețe. Profesorul Nemur și Dr. Strauss sunt responsabili de acest
experiment.După experiment, inteligența lui Charlie crește, împreună cu
conștientizarea despre modul în care alții îl percep. El își dă seama că prietenii
săi de la brutărie, Joe, Frank și Gimpy, au râs de el. Charlie își pierde locul de
muncă la brutărie, pentru că schimbarea inteligenței îi sperie pe colegii săi.

Charlie a dezvoltat un sentiment de rudenie cu maestrul de laborator

Algernon, care a suferit aceeași procedură ca și Charlie. Când se întâlnește cu
Algernon, el învață că Algernon trebuie să ruleze un labirint pentru a mânca, iar
Charlie crede că este nedrept. El îl urmărește pe Algernon și, în cele din urmă,
câștigă împotriva lui, depășindu-l pe Algernon în inteligență. Charlie vine să se

2
vadă reflectat în Algernon, deoarece ambii sunt prinși în cușca acestui
experiment și nu sunt tratați ca indivizi. El îl eliberează pe Algernon la o
convenție științifică din Chicago.

Odată trecerea timpului, Charlie observă că Algernon începe să regreseze

și, în cele din urmă, moare. Charlie constientizeaza că în curând i se va întâmpla
și lui și ca mai are o perioadă limitată de timp. Îl întâlnește pe vecinul apropiat,
Fay, un artist excentric, care este prietenos si amabil cu Charlie. Cu toate
acestea, de îndată ce își dă seama că nu mai are timp, își dedică viața pentru a
lucra în laborator pentru a încheia experimentul lui Nemur și Strauss, numindu-l
“Efectul Algernon-Gordon: Un studiu al structurii și al funcției de inteligență
sporită. “Concluzia sa asupra studiului este că” inteligența indusă artificial se
deteriorează la o rată de timp direct proporțională cu cantitatea creșterii “.

Ca o concluzie, putem spune ca există un Charlie prost și un Charlie

genial, căci fiecare dintre noi este locuit, probabil, de un prost și de un geniu. De
aceea, efectul „Gordon-Algernon” despre care scrie inteligentul Charlie ne
privește, într-un fel, pe toți. Ciudat este însă că marile adevăruri ale cărții le
spune, în felul lui, Charlie cel prost. De pildă, el ne dezvăluie că e bine să ai
prieteni și că e ușor să ai prieteni dacă lași lumea să râdă de tine.