Sunteți pe pagina 1din 3

Ce inseamna un parteneriat eficient?

Parteneriatul educațional este considerat o condiție de dezvoltare a instituțiilor


socioeducative bazate pe școală și comunitate, este un concept din punct de vedere al
abordării curriculare a educației, care se identifică cu nevoia cunoașterii, respectării și
valorificării diversității, iar ca și atitudine în câmpul educație, parteneriatul presupune
acceptarea diferențelor și tolerarea opțiunilor diferite, egalizarea șanselor de participare la o
acțiune educativă comună și interacțiuni acceptate de toți partenerii. Parteneriatul
educațional este o forma de comunicare, cooperare și colaborare în sprijinul copilului la
nivelul procesului educațional (Vrăşmaş, 2002). În domeniul educației, parteneriatul
factorilor sociali implicați trebuie să corespundă unui set de valori fundamentale pe care
partenerii le privesc drept valori comune. Astfel pentru a realiza un parteneriat în domeniul
educației este necesară schimbarea treptată a unor valori, principii, atitudini,
comportamente, la nivelul factorilor sociali cu putere de decizie, al resurselor umane
implicate în educație, al reprezentanților diferitelor instituții comunitare, al părinților și al
copiilor care sunt cuprinși în sistemul de învățământ (Bîrsan-Pescaru, 2004).

Parteneriatul educațional este un concept care devine tot mai prezent în relațiile de
colaborare ce se stabilesc între unitățile de învățământ și diferitele segmente ale societății.
Modalitatea eficientă și viabilă prin care comunitatea poate să răspundă solicitărilor din
sistemul educațional este practicarea în parteneriat a proiectelor, acest lucru rămânând un
instrument valoros al grădiniței-în general și un mare câștig pentru educația copiilor.
Termenul parteneriat este definit ca „asocierea a doi sau mai mulți parteneri, iar în literatura
de specialitate, parteneriatul reprezintă modalitatea, formală sau informală, prin care două
sau mai multe părți decid să acționeze împreună pentru atingerea unui scop comun.,”
Constantin Cucoș clasifică diferitele tipuri de parteneriat educațional în funcție de domeniul
de colaborare, de scopul și obiectivele urmărite, de durata de desfășurare, forma de
finanțare, de tipul de unitate, de tipul de rețea, de domeniul de interes.

Pentru realizarea unui parteneriat de succes sunt necesare parcugerea unor ,,etape
de explorare-evaluare-planificare-formare-inițiere-realizare-verificarereglementare-
consolidare-acționare-implementare-evaluare,,. Parteneriatul reprezintă o formă avansată a
relației dintre două sau mai multe părți, cooperarea și coordonarea sunt formele
intermediare, cele care facilitează stabilirea unui parteneriat, iar comunicarea reprezintă
punctul de plecare în vederea realizării parteneriatului între două sau mai multe părți. Un
parteneriat reușit implică identificarea scopurilor, intereselor comune, utile partenerilor și
comunității, găsirea modului optim pentru realizarea scopului propus, organizarea și
conducerea resurselor disponibile pentru a atinge scopul propus, identificarea
competențelor persoanelor implicate în aceste proiecte pentru a le putea folosi la maxim ,
combinarea eficientă a atitudinilor, abordăarilor și tehnicilor diferite care se pot aplica
diferitelor sarcini, utilizarea cu succes a schimbării în folosul instituției, în acest caz a
grădiniței. Partenerii implicați în proiecte: -părinți, asociații ale părinților; -instituții
educaționale precum-grădinițe, școli, agenți educaționali-cadre didactice, specialiști precum
psihologi, logopezi, dar și bibliotecari, muzeografi, membrii ai comunității cu influență asupra
creșterii educării și dezvoltării copilului precum medici, farmaciști, reprezentanți ai bisericii,
ai poliției, reprezentanți ai unor instituții ca și primăria, muzeu, bibliotecă, pompieri, poliție,
agenți de protecție a mediului, instituții religioase și altele. Colaborarea cu Școala este foarte
importantă întrucât în această instituție va continua educația copilului.

Parteneriatul dintre cele două-școală și grădiniță-are ca scop identificarea celor mai


eficiente căi de adaptare a copiilor la noul mediu educativ. Colaborarea cu Primăria este
esențială întrucât această instituție se implică în derularea și sprijinirea unor acțiuni sau
proiecte educative. Colaborarea cu Poliția ajută în educația preventivă și cultivarea
comportamentelor prosociale. Această colaborare se poate concretiza în activități de
informare a copiilor asupra unor reguli care trebuie respectate astfel încât viața și siguranța
lor să nu fie pusă în pericol. În funcție de specificul comunității în care se află grădinița, se
pot realiza parteneriate cu instituții sanitare-în susținerea unor activități care au ca scop
creșterea și dezvoltarea tuturor membrilor comunității, asociații nonguvernamentale, pentru
rezolvarea unor probleme de ordin social, parteneri privați-care pot sprijini grădinița cu
fonduri materiale sau prin activități de voluntariat, mass-media-pentru promovarea imaginii
scolii, pentru promovarea ideilor noi, valorilor etc. Pentru o cât mai bună eficientizare a
procesului de învățământ trebuie să acordăm o importanță deosebită familiei, ca principal
partener. Cunoașterea și înțelegerea familiei în calitate de partener constant și autentic,
devine o prioritate mai ales în contextul actual, în care familia însași trebuie să se adapteze
unor schimbări semnificative. Cultivarea unor relații de parteneriat efectiv între scoala și
familie, în sprijinul educației și creșterii copilului constituie cheia succesului viitor în
adaptarea și integrarea școlară. Prin colaborarea părinților cu grădinița, aceștia pot
completa, sprijini și dezvolta personalitatea copilului. Inițierea și derularea de activități în
parteneriat reprezintă o provocare pentru educatorul de azi, necesitând multă creativitate în
concepere, dinamism în derulare, responsabilitate în monitorizare, flexibilitate în luarea
deciziilor. În esență, a manageria un proiect înseamnă a stăpâni arta de a ști să faci o
schimbare, înseamnă să găsești modul optim pentru a atinge un scop, să poți conduce
efectiv resursele disponibile pentru a atinge scopul, să identifici just competențele
persoanelor implicate în proiect și să le utilizeze corespunzător, să combini atitudini,
abordări și tehinici ce se aplică la o gamă largă de sarcini. Nimeni nu se naște învățat, gata
format, totul se educă în familie, grădiniță, școală și în societate, în scopul integrării active a
individului în viața socială.
Pentru realizarea unui parteneriat de succes sunt necesare parcurgerea unor ,,etape
de explorare - evaluare - planificare - formare - initiere - realizare - verificare - reglementare -
consolidare - actionare - implementare - evaluare".

Astfel este nevoie a fi respectate cele patru conditii de realizare a acestui proces:
comunicare, coordonare, cooperare si parteneriat. Astfel procesul de colaborare porneste de
la un nivel inferior, cel al comunicarii pentru a ajunge la un nivel superior, cel al
parteneriatului. Astfel parteneriatul reprezinta o forma avansata a relatiei dintre doua sau
mai multe parti, cooperarea si coordonarea sunt formele intermediare, cele care faciliteaza
stabilirea unui parteneriat, iar comunicarea reprezinta punctul de plecare in vederea
realizarii parteneriatului intre doua sau mai multe parti.

Bibliografie:

1.Bătrînu,E.,,,Educație în familie,,-București-Editura Politică,1980

2.Cucoș,C.,,Psihopedagogie pentru examenele de definitivare și grade didactice.Editia a III-a


revăzută și adăugită.Iași, Editura Polirom-2009

3.Dumitrana,M.,,,Copilul,familia și grădinița.Iași, Editura Compania-2000

S-ar putea să vă placă și