Master: Managementul Sistemelor Microeconomice (MSM)

Seminarul I. Particularitatile managementului serviciilor

1. CONCEPTE FUNDAMENTALE UTILIZATE ÎN MANAGEMENTUL

SERVICIILOR COMUNITARE DE UTILITĂŢI PUBLICE

1.1 Serviciile publice de interes general

Serviciile publice de interes general fac parte din ansamblul valorilor recunoscute de toate
ţările membre ale Uniunii Europene şi constituie un element esenţial al modelului european de
societate. Ele joacă un rol important pentru îmbunătăţirea calităţii vieţii tuturor cetăţenilor,
pentru lupta împotriva excluderii şi izolării sociale, precum şi pentru producerea altor
bunuri şi servicii. Eficienţa şi calitatea serviciilor publice de interes general constituie factori de
competitivitate şi de coeziune maximă, în special datorită faptului că permit atragerea
investiţiilor în regiuni mai puţin favorizate.

Furnizarea serviciilor publice de interes general într-o manieră performantă şi

nediscriminatorie constituie, la rândul său, o condiţie pentru buna funcţionare a pieţei unice şi
pentru o mai bună integrare economică în Uniunea Europeană. În plus, aceste servicii alcătuiesc
o bază a edificării societăţii europene, întrucât accesul la ele este unul dintre drepturile de care
beneficiază cetăţenii europeni şi oferă o posibilitate de dialog cu autorităţile administraţiei
publice locale în cadrul unei corecte administrări.

Uniunea Europeană promovează o liberalizare „controlată” a acestor servicii, adică o

deschidere progresivă a pieţei, însoţită de măsuri care să protejeze interesul general, îndeosebi
prin introducerea conceptului de serviciu universal, în vederea garantării accesului tuturor,
indiferent de situaţia economică şi socială sau de poziţia geografică, la un serviciu de calitate, cu
un preţ accesibil.
 Serviciile de interes general acoperă o gamă largă de activităţi din marile ramuri
industriale (industrii de reţea), cum ar fi:

 energia,
 telecomunicaţiile,
 transportul,
 transmisiile audiovizuale,
 serviciile poştale,
dar şi din
 educaţie,
 distribuţia de apă,
 gestionarea deşeurilor,
 servicii medicale şi sociale (European Commission, 2007).
Obiectivele acestor servicii şi modul lor de organizare diferă sensibil în funcţie de tradiţia
şi politica în materie de intervenţie a statului.
Cu toate acestea, serviciile de interes general pot fi definite (European Commission,
2007) ca fiind servicii (cu caracter economic şi neeconomic) pe care autorităţile publice le
includ în categoria celor care servesc interesul general şi sunt supuse unor obligaţii specifice de
serviciu public. Din această definiţie reiese faptul că autorităţile publice au responsabilitatea
de a decide cu privire la natura şi scopul unui serviciu de interes general. Autorităţile
publice pot decide să furnizeze ele însele aceste servicii, sau să le încredinţeze altor entităţi
publice sau private.

Din punctul de vedere al modului în care serviciile de interes general sunt reglementate
de dispoziţiile comunitare, putem deosebi:

- servicii de interes economic general;

- servicii de interes general fără caracter economic.
-
Serviciile de interes general fără caracter economic (de exemplu prerogativele tradiţionale
ale statului, cum ar fi poliţia, justiţia şi sistemele obligatorii de securitate socială), nu fac
obiectul legislaţiei specifice a Uniunii Europene şi nici nu sunt incluse în normele pieţei interne
şi ale concurenţei, prevăzute de tratat. Unele aspecte privind organizarea acestor servicii pot face
obiectul altor norme din tratat, cum ar fi principiul nediscriminării (European Commission, 2007:
4).

Nu de puţine ori, s-a pus problema privind modul în care se poate face deosebirea între
serviciile cu caracter economic şi serviciile fără caracter economic. Răspunsul la această
întrebare necesită o analiză de la caz la caz, întrucât realitatea acestor servicii este adeseori
specifică şi diferă mult de la un stat membru la altul şi chiar de la o autoritate locală la alta. De
asemenea, modul în care aceste servicii sunt furnizate evoluează constant, ca răspuns la noile
evoluţii economice, sociale şi instituţionale, cum ar fi modificarea cerinţelor de consum,
transformările tehnologice, modernizarea administraţiilor publice şi transferarea
responsabilităţilor în plan local (European Commission, 2007: 5).

1.2 Serviciile comunitare de utilităţi publice din România

În sfera serviciilor publice de interes general se includ serviciile comunitare de utilităţi

publice, care prezintă o serie de particularităţi (Legea nr. 51/08.03.2006; OUG nr.
13/20.02.2008):

- răspund unor cerinţe şi necesitaţi de interes şi utilitate publică;

- au caracter economico-social;
- au caracter tehnico-edilitar şi presupun existenţa unei infrastructuri tehnico-edilitare
adecvate;
- au caracter permanent şi regim de funcţionare continuu, care poate avea caracteristici
de monopol;
- aria de acoperire are dimensiuni locale: comunale, orăşeneşti, municipale sau
judeţene;
- sunt înfiinţate, organizate şi coordonate de autorităţile administraţiei publice locale;
- sunt organizate pe principii economice şi de eficienţă;
- pot fi furnizate/prestate de către operatori care sunt organizaţi şi funcţionează în baza
reglementărilor de drept public sau privat.;
- sunt furnizate/prestate pe baza principiului „beneficiarul plăteşte”;
- recuperarea costurilor de exploatare sau de investiţie se face prin preţuri şi tarife
reglementate sau taxe speciale.
Serviciile comunitare de utilităţi publice pot fi întâlnite în literatura de specialitate şi sub
denumirea de servicii de utilităţi publice şi pot fi definite (Legea nr. 51/08.03.2006; OUG nr.
13/20.02.2008) ca fiind totalitatea acţiunilor şi activităţilor reglementate prin care se asigură
satisfacerea nevoilor de utilitate şi interes public general ale colectivităţilor locale cu privire
la:
a) alimentarea cu apă;
b) canalizarea şi epurarea apelor uzate;
c) colectarea, canalizarea şi evacuarea apelor pluviale;
d) producţia, transportul, distribuţia şi furnizarea de energie termică în sistem
centralizat;
e) salubrizarea localităţilor;
f) iluminatul public;
g) administrarea domeniului public şi privat al unităţilor administrativ teritoriale,
precum şi altele asemenea;
h) transportul public local.
 Serviciile de utilităţi publice sunt în responsabilitatea autorităţilor administraţiei publice
locale şi se înfiinţează, se organizează şi se gestionează potrivit hotărârilor adoptate de
autorităţile deliberative ale unităţilor administrativ-teritoriale, în funcţie de gradul de urbanizare,
de importanţa economico-socială a localităţilor, de mărimea şi de gradul de dezvoltare ale
acestora şi în raport cu infrastructura tehnico-edilitară existentă (OUG nr. 13/20.02.2008).

Organizarea şi administrarea serviciilor de utilităţi publice trebuie să se realizeze

respectând o serie de principii (Legea nr. 51/08.03.2006), cum ar fi:

- principiul dezvoltării durabile şi corelării cerinţelor cu resursele;

- principiul autonomiei locale;
- principiul descentralizării serviciilor publice;
- principiul subsidiarităţii şi proporţionalităţii;
- principiul responsabilităţii şi legalităţii;
- principiul participării şi consultării cetăţenilor;
- principiul asocierii intercomunitare;
- principiul protecţiei şi conservării mediului natural şi construit;
- principiul asigurării igienei şi sănătăţii populaţiei;
- principiul administrării eficiente a bunurilor din proprietatea publică sau privată a
unităţilor administrativ-teritoriale;
- principiul liberului acces la informaţii privind aceste servicii publice.
Serviciile de utilităţi publice trebuie să îndeplinească o serie de cerinţe (exigenţe)
fundamentale (OUG nr. 13/20.02.2008), dintre care amintim:

- universalitate;
- continuitate din punct de vedere calitativ şi cantitativ, în condiţii contractuale
reglementate;
- adaptabilitate la cerinţele utilizatorilor şi gestiune pe termen lung;
- accesibilitate egală şi nediscriminatorie la serviciul public, în condiţii contractuale
reglementate;
- transparenţă decizională şi protecţia utilizatorilor.
Sectorul serviciilor de utilităţi publice din România a suferit transformări profunde în
ultima perioadă de timp din punct de vedere legislativ, organizatoric şi tehnico-administrativ.
Raportate la situaţia din alte ţări membre ale Uniunii Europene, serviciile de utilităţi publice din
România marchează o rămânere în urmă deosebit de accentuată atât sub aspectul performanţelor
tehnice, al calităţii, al continuităţii, cât şi sub aspectul costurilor şi consumurilor de materii
prime, materiale şi energie:

- sistemele cu care se operează au o pronunţată uzură fizică şi morală, ceea ce conduce

la randamente scăzute, consumuri mari, pierderi nejustificate şi poluare accentuată a
mediului;
 - calitatea serviciilor este sub nivelul standardelor europene şi acestea nu sunt oferite
majorităţii consumatorilor la preţuri accesibile şi în mod nediscriminatoriu;
- cadrul legislativ este permisiv şi favorabil relansării ramurii, dar necesită completări
şi modificări pentru acele sectoare unde legislaţia este încă discriminatorie şi
contradictorie;
- starea economică a operatorilor, în mod deosebit a celor din domeniul serviciilor de
încălzire urbană este aproape de falimentul financiar;
- sursele proprii, ca şi cele ale bugetelor locale şi ale bugetului central nu pot asigura
modernizarea şi dezvoltarea infrastructurii.
Serviciile de utilităţi publice au un impact major asupra mediului, fapt pentru care
măsurile de eliminare sau diminuare a disfuncţionalităţilor existente în acest sector sensibil al
economiei trebuie corelate cu cerinţele păstrării echilibrului ecologic. În acest sens, una dintre
direcţiile strategice prevăzute în Programul Operaţional Sectorial de Mediu 2007-2013 elaborat
în anul 2007 este îmbunătăţirea accesului la utilităţi publice în România şi sprijinirea condiţiilor
de dezvoltare economică în regiuni. Astfel, cea mai importantă parte din acest program prevede
sprijin pentru îmbunătăţirea sistemelor integrate de apă şi management al deşeurilor printr-o
abordare regională care să genereze rezultate favorabile până la sfârşitul perioadei de
programare.

Sursa bibliografica:

MANAGEMENTUL SERVICIILOR. Lucrare aplicativă privind creşterea eficienţei serviciilor

prin reabilitare şi modernizare, Andreea ZAMFIR, EDITURA ASE BUCUREŞTI, 2009.