1.

Atunci când se elaborează un plan de tratament, specialistul trebuie să ţină cont de cel
puţin trei deziderate:
A. pentru fiecare procedură sau variantă terapeutică trebuie să dispunem de o bază
tehnico–materială adecvată;
B. se poate realiza doar pe baza unei radiografi panoramice;
C. se poate realiza fără să se țină cont de doleanțele pacientului.
D. tratamentul să fie cât mai simplu şi concomitent eficient;
E. terapia trebuie să fie adaptată atât la condiţiile biologice, mecanice şi financiare)
cât şi la disponibilitatea pacientului pentru tratament.

Răspuns corect: a,d,e.

2. Orice plan de tratament al unei edentaţii trebuie să cuprindă după KÖRBER:

A. Care este întinderea şi topografia breşelor edentate?
B. Integritatea sau lipsa de integritate a reliefului ocluzal?
C. Rapoartele ocluzale sunt fiziologice sau nu?
D. Funcţia neuro–musculară este normală sau perturbată?
E. Care este disponibilitatea financiară a pacientului?

Răspuns corect: a,b,c,d.

3. Eduard Kennedy a împărţit edentaţiile în patru clase, după cum urmează:

A. Clasa I. cuprinde arcadele edentate termino–terminal, deci breşele edentate sunt
mărginite, bilateral, doar mezial de dinţi;
B. Clasa I. cuprinde arcadele cu edentaţie terminală unilaterală , deci edentaţia este
limitată doar mezial de dinţi dar pe o singură hemiarcadă;
C. Clasa III cuprinde arcadele cu edentaţii laterale intercalate uni– sau bilateral,
limitate atât mezial, cât şi distal de dinţi;
D. Clasa II cuprinde arcadele cu edentaţii laterale intercalate uni– sau bilateral,
limitate atât mezial, cât şi distal de dinţi;
E. Clasa IV cuprinde arcadele cu edentaţie în zona frontală, mărginite doar distal de
dinţi.

Răspuns corect: a,c,e.

4.

5. În alegerea dinţilor stâlpi trebuie să respectăm o anumită schema, care sa aibă în

considerare:
A. statusul coroanelor dentare;
B. morfologia radiculară;
C. statusul endodontal;
D. implantarea dinţilor;
E. resturile radiculare.

Răspuns corect: a,b,c,d.

6. Referitor la raportul coroană–rădăcină clinică care se modifică în funcţie de vârstă este
adevărat că:
A. creşterea raportului coroană–rădăcină clinică odată cu înaintarea în vârstă se
datorează în mai mare măsură îmbătrînirii, şi mai puțin efectului cumulat al
agresiunilor de diverse tipuri;
B. localizarea marginii gingivale la copii este la nivelul smalţului, coroana clinică
fiind mai mică decât cea anatomică;
C. la adultul tânăr gingia este ataşată în vecinătatea joncţiunii smalţ– cement;
D. la maturitate se produce o uşoară retracţie gingivală şi apare uzura ocluzală
localizată la nivelul smalţului şi uneori a dentinei mărindu–se totuşi raportul coroană–
radacină clinică;
E. la pacientul de vârsta a treia uzura coronară este decelabilă, în unele cazuri chiar
marcată, iar retracţia gingivală este mai accentuată;

Răspuns corect: b,c,d,e.

7. Gingivita şi parodontita adultului trebuiesc eliminate înaintea începerii procedeelor de

restaurare deoarece :
A. inflamaţia parodonţiului reduce capacitatea dinţilor stâlpi de a răspunde în mod
corespunzător necesităţilor funcţionale pe care trebuie să le îndeplinească;
B. restaurările proiectate pentru dinţi cu parodonţiul afectat înainte de efectuarea
terapiei parodontale pot induce tensiuni şi presiuni nocive asupra parodonţiului tratat;
C. pentru o localizare corespunzătoare a marginilor viitoarei restaurări protetice,
poziţia şanţului gingival sănătos trebuie stabilită înaintea preparării dintelui ;
D. marginile restaurărilor situate subgingival în prezenţa unei gingii inflamate vor fi
expuse când se produce retracţia gingivală consecutivă tratamentului parodontal.
E. mobilitatea dentară şi durerea nu interferează cu masticaţia şi alte funcţii ale
dinţilor restauraţi;

Răspuns corect: a,b,c,d.

8. Evaluarea stării de sănătate parodontală se realizează în cursul examenului clinic

iniţial şi examenului radiografic, astfel:
A. la nivel gingival se evaluează: culoarea gingiei, textura suprafeţei ocluzale,
tendinţa la hemoragie, conturul gingival;
B. înălţimea gingiei keratinizate şi al gingiei aderente;
C. examenul şanţului gingival şi al pungilor parodontale se realizează cel mai clar prin
explorarea cu o sondă parodontală după detartraj si eliminarea tuturor factorilor de
retenţie ai plăcii;
D. pungile nu se determină numai prin examinare radiografică;
E. aprecierea profunzimii şanţului gingival se relizează prin inspecție radiologică și
clinică.

Răspuns corect: b,c,d.

9.

10. Anumite stări de mobilitate tranzitorie sunt grupate în aşa zisele mobilităţi iatrogene:
 A. dinţi vecini cu o extracţie laborioasă;
B. dinţi supuşi unor intervenţii de chirurugie parodontală şi periapcală;
C. dinţi supuşi unor terapii ortodontice;
D. dinții cu discromii marcate.
E. dinții fără suport osos;

Răspuns corect: a,b,c.

11. Din punct de vedere clinic se disting următoarele grade de mobilitate:

A. gradul I – mobilitate uşor mai mare decât cea fiziologică în sens V–O, excursia
exremităţii incizale sau ocluzale nu depăşeşte 1mm;
B. gradul II – mobilitate mult mai mare decăt cea fiziologică, în sens V–O şi M–D,
depăşind 1 mm;
C. gradul II – mobilitate foarte accentuată în sens V–O, M–D, şi vertical( axial);
D. gradul III – mobilitate foarte accentuată în sens V–O, M–D, şi vertical( axial);
E. gradul IV - mobilitate mult mai mare decăt cea fiziologică, în sens V–O şi M–D,
depăşind 2 mm;

Răspuns corect: a,b,d.

12. Mobilitatea patologică a dinţilor afectaţi parodontal trebuie diferenţiată de mobilitatea

crescută care însoţeşte unele stări fiziologice sau patologice ale organismului sau din
sfera dento–maxilară, astfel:
A. mobilitatea fiziologică crescută din timpul sarcinii, datorită relaxineiluteinice;
B. mobilitatea fiziologică crescută din cursul erupţiei dentare datorită formării
incomplete a rădăcinii ;
C. mobilitatea dentară din cursul afecţiunilor parodonţiului periapical, datorită
inflamaţiei acute a ţesuturilor perapicale;
D. mobilitatea crescută a dinţilor stâlpi de punte sau ancoraţi de croşete cu epuizare
parodontală datorită suprasolicitărilor funcţionale;
E. mobilitatea fiziologică din insuficienţa parodontală.

Răspuns corect: a,b,c,d.

13. Mobilitatea patologică poate fi determinată de:

A. insuficienţa parodontală ( reducerea suportului parodontal ligamentar şi osos);
B. procese de distrucţie desmo–osoasă prin extinderea inflamaţiilor gingivale la
suportul osos şi ligamentar;
C. modificări fizico–chimice locale datorită utilizării contraceptivelor orale sau a altor
terapii cu hormoni;
D. procese patologice la nivelul osului alveolar (osteomielite, tumori, traumatisme
etc.)
E. ocluzie atraumatică care generează procese de liză desmo–osoasă;

Răspuns corect: a,b,c,d.

14. Mobilitatea patologică poate fi determinată de:

A. bruxismul;
B. boli metabolice între care diabetul ocupă un rol principal;
C. insuficienţa parodontală ( reducerea suportului parodontal ligamentar şi osos);
 D. procese de distrucţie carioasă prin extinderea inflamaţiilor gingivale la suportul
osos şi ligamentar;
E. ocluzie traumatică care generează procese de liză desmo–osoasă.

Răspuns corect: a,b,c,e.

15. Mobilitatea dentară reversibilă poate fi:

A. Mobilitatea dentară de cauză protetică;
B. Mobilitatea dentară de origine inflamatorie;
C. Mobilitatea de origine ocluzală;
D. Mobilitatea de origine parodontală;
E. Mobilitatea de cauză carioasă.

Răspuns corect: a,b,c.

16. Semnele radiologice în cazul dinţilor sănătoşi sunt următoarele :

A. contur bine delimitat al ţesuturilor dure dentare;
B. continuitatea septului osos alveolar;
C. sept osos interradicular compact;
D. compacta osoasă alveolară continuă;
E. spaţiu periodontal cu radiotransparenţă neuniformă;

Răspuns corect: a,b,c,d.

17. Semnele radiologice în cazul dinţilor sănătoşi sunt următoarele :

A. contur nedelimitat al ţesuturilor dure dentare;
B. continuitatea septului osos alveolar;
C. sept osos interradicular compact;
D. compacta osoasă alveolară continuă;
E. spaţiu periodontal cu radiotransparenţă neuniformă;

Răspuns corect: b,c,d.

18. Semnele radiologice în cazul dinţilor sănătoşi sunt următoarele :

A. structură uniformă a spongioasei prin proiecţia spaţiilor medulare şi a trabeculelor
osoase;
B. linie de proiecţie continuă în zona apicală a spaţiului periodontal şi a compactei
osoase alveolare;
C. cameră pulpară cu radiotransparenţă uniformă.
D. sept osos interradicular absent;
E. contur întrerupt al ţesuturilor dure dentare.

Răspuns corect: a,b,c.

19. Defectele angulare se clasifică în funcţie de numărul de pereţi osoşi:

A. hemisepturi care apar cel mai frecvent pe suprafaţa distală a rădăcinilor molarilor;
B. cratere interdentare – mărginite de două suprafeţe dentare şi două suprafeţe osoase;
C. defecte intra–osoase – mărginite de o suprafaţă dentară şi trei suprafeţe osoase;
D. defecte osoase combinate – când numărul pereţilor din zona apicală este mai mare
decât numărul pereţilor dinspre ocluzal;
 E. cratere interdentare – mărginite de o suprafață dentară şi o suprafață osoasă;

Răspuns corect: a,b,c,d.

20. În plan orizontal există patru grade de afectare a furcaţiei:

A. Gradul I–leziune incipientă – uşoară alveoliză în zona furcaţiei, septul
interradicular este aproape intact, defectul cuprinde mai puţin de 1/3 din spaţiul
interradicular în sens vestibulo–oral;
B. Gradul II– leziune parţială– alveoliză mai avansată, leziunea depăşeşte 1/3 din
spaţiul interradicular în sens vestibulo–oral, sonda pătrunde interradicular dar nu
ajunge pe faţa opusă;
C. Gradul III– leziune completă în care osul interradicular lipseşte furcaţia fiind
acoperită vestibular şi oral de ţesut gingival fără însă a putea fi observată clinic.
Sonda parodontală pătrunde dintr–o parte în cealaltă a spaţiului interradicular;
D. Gradul IV– osul interradicular este complet distrus, deschiderea furcaţiei fiind
vizibilă clinic;
E. Gradul IV– osul interradicular nu este complet distrus, deschiderea furcaţiei încă
fiind vizibilă clinic;

Răspuns corect: a,b,c,d.

21. Referitor la edentaţia de molar prim permanent superior se poate afirma:

A. poate fi considerată urgenţă stomatologică;
B. expectativa bazată pe capacitatea de adaptare a organismului tânăr trebuie
abandonată;
C. protezarea fixă a edentaţiei de molar prim permanent superior previne tulburările
ocluzale, parodontale şi articulare care apar aproape constant şi inevitabil în timp;
D. amplitudinea deplasării dinţilor limitrofi breşei este cu atât mai mare cu cât a avut
loc la o vârstă mai mica;
E. daca edentatia a survenit in copilarie bresa nu se va inchide prin migrarea dintilor
limitrofi

Răspuns corect: a,b,c,d.

22. Referitor la edentaţie de premolar prim superior, se poate afirma:

A. dezavantajul ei major este prepararea caninului;
B. coroana mixtă şi în general coroanele de înveliş riscă apariţia unor tulburări
estetice;
C. la copii şi adolescenţi intră în discuţie şi o restaurare adezivă;
D. dacă dinţii limitrofi breşei sunt întregi şi rezerva osoasă corespunzătoare, inserarea
unui implant endoosos nu rezolvă problema fără sacrificii de ţesuturi dure dentare;
E. poate fi protezată prin sprijin distal pe doi stâlpi (premolarul secund şi molarul
prim permanent) la care se ataşează o extensie mezială;

Răspuns corect: a,b,c,e.

23. Referitor la edentaţie de incisiv central superior:

A. soluţia tradiţională este o restaurare fixă cu două elemente de agregare pe incisivul
central de pe hemiarcada opusă şi pe incisivul lateral de pe partea edentaţiei cu un
intermediar;
 B. se poate apela la o punte adezivă sau la inserarea unui implant;
C. unii autori susțin că o punte adezivă care se sprijină pe mai mult de doi dinţi, cu
mobilităţi diferite este sortită eşecului;
D. este aproape imposibil de protezat;
E. se încadrează în clasa a I-a Kennedy.

Răspuns corect: a,b,c.

24. Referitor la edentaţia de canin superior se poate afirma:

A. tratamentul poate fi reprezentat de o restaurarea fixă cu două elemente de agregare;
B. tratamentul poate fi reprezentat de o restaurarea mobilizabilă cu două elemente de
agregare;
C. se poate rezolva prin inserarea unui implant și protezarea acestuia;
D. autotransplantele de canin inclus cu sau fără transfixaţii nu depăşesc la tineri o
longevitate de 3–4 ani;
E. dacă incisivul lateral este integru şi premolarii prezintă leziuni carioase sau
obturaţii, se va confecţiona o restaurare cu două elemente de agregare pe ambii
premolari şi cu o extensie mezială.

Răspuns corect: a,c,d,e.

25. Restaurările protetice fixe prezintă următoarele caracteristici:

A. sunt proteze parţiale elastice , nedeformabile cu o rezistenţă remarcabilă la îndoire,
rupere şi uzură;
B. realizarea lor incumbă colaborarea medicului cu laboratorul de tehnică dentară;
transmit presiunile masticatorii de la nivelul suprafeţelor lor ocluzale prin intermediul
dinţilor stâlpi (dento–parodontal) osului alveolar;
C. volumul lor este mai mic sau cel puţin egal cu cel al dinţilor naturali;
D. designul suprafeţelor lor axiale şi ocluzale ca şi axele lor de inserţie corespund de
cele mai multe ori cu cele ale dinţilor pe care se sprijină şi /sau îi înlocuiesc;
E. sunt fixate la dinţii stâlpi prin cimentare, lipire, înşurubare (cele demontabile), sau
doar prin fricţiune (culisare, telescopare etc. cele mobilizabile), ceea ce le conferă o
stabilitate remarcabilă în timp.

Răspuns corect: b,c,d,e.