13.Leziunile lizozomilor.Cauzele.Patogenia.Manifestările.Consecințele.

Lizozomii sunt organite veziculare, formate în aparatul Golgi şi dispersate în toată citoplasma.
Lizozomii reprezintă un sistem digestiv intracelular, ce conferă celulei posibilitatea de a digera
diferite particule străine. În lizozomi s-au depistat pes¬te 50 hidrolaze acide (catepsine,
ribonucleaze, hialuronidaza, fosfataza acidă), fos¬fa¬-taza alcalină, iar principalele substanţe pe
care le digeră sunt proteinele, acizii nuc¬leici, mucopolizaharidele, lipidele şi glicogenul.
Manifestare a leziunilor lizozomale este tumefierea şi desta¬¬bi¬¬lizarea membranelor
lizozomale. În mod normal membrana lizozomală împiedică contactul en¬zimelor din interiorul
lizozomilor cu elementele din cito¬plas¬mă, şi astfel sunt evitate procesele autolitice eventuale.
Desta¬¬bi¬¬li¬¬zarea sau chiar ruperea membranei lizozomale conduce la ieşi¬rea hidrolazelor
în citosol, la hidroliza compuşilor organici din hialop¬-lasmă şi a organitelor celulare şi, în final,
la autodegra¬da¬rea, autoliza celulei. Tumefierea şi destabilizarea membranelor lizozomale cu
creş¬terea permeabilităţii acestora sunt provocate de hipoxie, aci¬¬do¬¬ză, peroxidarea lipidelor
membranare şi se instalează la acţi¬¬unea radiaţiei ionizante, a endotoxinelor bacteriene în toate
ti¬pu¬¬rile de şoc, hipovitaminoze, hipervitaminoza A. Consecinţă a lezării lizozomilor este
ieşirea hidrolazelor lizozomale în hialo¬plas¬¬mă cu degradarea substratelor specifice, inclusiv
a prote¬ine¬lor, cu iniţierea proceselor autolitice intracelulare, care conduc la dezintegrarea
celulei. Totodată enzimele lizozomale ies din ci¬¬to¬¬plasma celulelor afectate în spaţiul
intercelular, pătrund în me¬¬diul intern, inclusiv şi în sânge (enzimemia) cu dezintegrarea
structurilor distanţate de focarul afecţiunii celulare primare.Ca stabilizatori ai membranei
lizozomale pot fi numiţi co¬les¬terolul, glucocorticoizii, vitamina E, antihistaminicele.