Perspectiva narativă

Perspectiva narativă vizează raportul dintre narator și universul diegetic

înfățișat, adică se referă la „relația între ceea ce povestește și povestire” (C.
Forster).
În fragmentul din … de …, perspectiva narativă este obiectivă,
heterodiegetică, având ca marcă lexico-gramaticală persoana a III-a a
formelor verbale (5 exemple din text) și pronominale (3 exemple). În acets
caz, naratorul, voce textuală, intermediară între personaje și lector este
obiectiv, extradiegetic, detașat, impersonal. Omnisciența acestuia este
validată de:
a. accesul la interioritatea personajelor (știe ceea ce gândesc, simt,
trăiesc)
b. capacitatea de a le prefigura personajelor viitorul (prolepsă)
c. capacitatea de a cunoaște trecutul personajelor care le motivează
evoluția în plan psihologic, moral, social (analepsă)
Astfel, (se povestește textul)

Prin urmare, în conturarea universului din decupajul textual din … de

…, perspectiva narativă obiectivă are rolul de a motiva realist diegeza și de a
surprinde, prin intermediul naratorului omniscient … (aplicație pe text).