Chirac Larisa Maria, cls.

a VIII-a B

DURITATEA APEI
Duritatea apei este dată de totalitatea sărurilor de calciu și de
magneziu dizolvate în apă. În funcție de natura acestor săruri se
deosebesc trei tipuri de durități:

 Duritatea temporară
 Duritatea permanentă
 Duritatea totală
Duritatea temporară (dT) este dată de carbonați acizi de calciu și
de magneziu dizolvați în apă. La fierberea apei, această duritate
dispare deoarece carbonații acizi se descompun în carbonați neutri de
calciu și de magneziu, care sunt insolubili și se depun. Reacțiile
chimice care au loc sunt:
 Ca(HCO3)2 → CaCO3↓ + CO2↑ + H2O
 Mg(HCO3) → MgCO3↓ + CO2↑ + H2O
Duritatea permanentă (dP) este dată de totalitatea celorlalte săruri
de calciu și de magneziu (sulfați, cloruri, azotați) dizolvate în apă.
Duritatea totală este dată de suma dintre duritatea permanentă și
cea temporară.
 d = dP + dT
Duritatea apei se exprimă în grade de duritate. Un grad de duritate
reprezintă convențional o anumită concetrație de săruri, exprimată sub
forma unor compuși de calciu. Există însă mai multe definiții pentru
gradul de duritate. Exemplu: 1 grad francez de duritate: conținutul de
săruri de Ca si Mg echivalent cu 1 mg CaO la 100 ml apă. Formula
pentru transformări este:
 1 grad german = 1,79 grade franceze = 1,25 grade engleze
 Determinarea durității apei are la bază metoda titrimetrică.
Aceasta foloseste reacția de complexare a ionilor de Ca si Mg cu sarea
disodică a acidului etilendinamo-tetraacetic (EDTA), la pH
aproximativ 10, în prezența indicatorului eriocrom negru T.
Pentru a putea fi utilizată în scop industrial, apa naturală trebuie
tratată spre a-i micșora duritatea, a elimina gazele dizolvate și a-i
reduce acțiunea corozivă. Totalitatea acestor tratamente constituie
epurarea și dedurizarea apei.
Două dintre metodele de dedurizare sunt:
 dedurizarea cu var sau sodă
 dedurizarea cu fosfat trisodic