Facultatea - Energetica Seriile A si B

Titular- Conf. Mindroiu Mihaela

4. Apa industrială. - Determinarea durităţii temporare a apei

Unii dintre cei mai cunoscuţi indici chimici care se referă la natura şi cantitatea diferitelor
substanţe chimice pe care le conţine apa naturală sunt duritatea, aciditatea şi alcalinitatea.
Valorile lor trebuie cunoscute iar unele substanţe chimice trebuie îndepărtate înainte de folosirea
apei ca apă potabilă sau în diferite domenii industriale ca apă industrială (diferite instalaţii de
încălzire a apei, în termocentrale electrice).
Duritatea totală, notată dT, reprezintă conţinutul total de ioni de calciu (Ca+2) şi de
magneziu (Mg+2) existenţi în apă sau abur ca săruri solubile.
Conţinutul de ioni de calciu şi magneziu poate fi sub formă de:

 carbonaţi acizi sau bicarbonaţi, Ca(HCO3)2 şi Mg(HCO3)2, ce conferă duritate temporară

(dtp). Se numeşte temporară deoarece dispare la încălzirea apei (t > 60 oC) şi reprezintă
conţinutul în ioni de calciu şi magneziu corespunzător conţinutului de carbonaţi acizi de
calciu şi magneziu din apă. Carbonaţii acizi se transformă în carbonaţi neutri sau hidroxizi
greu solubili, conform reacţiilor:

Ca(HCO3)2 → CaCO3 ↓+ CO2  +H2O

Mg(HCO3)2→ MgCO3 ↓+ CO2  +H2O
MgCO3 +H2O → Mg(OH)2 + CO2 

 alte săruri solubile de calciu şi magneziu (sulfaţi, cloruri, azotaţi), stabile termic, care
conferă apei duritate permanentă (dp) sau necarbonică şi reprezintă conţinutul de ioni de
calciu şi magneziu corespunzător altor săruri de calciu şi de magneziu în afară de carbonaţii
acizi. Aceste săruri precipită numai când produsul lor de solubilitate este depăşit.
Duritatea totală reprezintă suma celor două tipuri de duritate:
dT = dtp + dp (1)

Ionii de calciu şi de magneziu există în apă datorită disocierii sărurilor menţionate.

Mai există şi noţiunea de duritate reziduală, notată dr, care reprezintă duritatea totală după
aplicarea unui procedeu de tratare.
Duritatea apei se măsoară în grade de duritate (germane, engleze, americane...= şi în
mE/L (miliechivalenţi/litru de apă). În România se foloseşte gradul de duritate german (od).

1od reprezintă un conţinut de săruri solubile de calciu şi magneziu, echivalent cu 10 mg

CaO/litru de apă. CaO este ales convenţional ca substanţă de referinţă, pentru calcul. El nu există
ca atare în apa dură. Pentru exprimarea durităţii apei în od, conţinutul sărurilor solubile menţionate
se transformă prin calcul stoechiometric în CaO.
Facultatea - Energetica Seriile A si B

Titular- Conf. Mindroiu Mihaela

În funcţie de duritatea totală, apele se clasifică în ape cu duritate foarte mică (< 4 od), cu duritate
mică (4...8 od), cu duritate mijlocie (8...16 od), ape dure (16...30 od), şi foarte dure (< 30 od).

Scopul şi principiul lucrării:

În această lucrare se va determina duritatea temporară a apei prin titrare cu soluţie de HCl
0,1 M şi prin metoda conductometrică.
Carbonaţii acizi sau bicarbonaţii au un caracter bazic (baze slabe). Prin reacţia cu un acid tare (HCl),
ei se neutralizează formând o sare şi un acid slab, H2CO3, care se descompune în CO2 şi apă, conform
reacţiilor:
Ca(HCO3)2 + 2HCl → CaCl2 + 2CO2  + 2H2O
Mg(HCO3)2 + 2HCl → MgCl2 + 2CO2  + 2H2O

Determinarea punctului de neutralizare sau de echivalenţă, adică a cantităţii exacte de HCl

necesar neutralizării bicarbonaţilor se va face prin două metode:

a) Titrare cu HCl 0,1 M, în prezenţa indicatorului metiloranj. La punctul de echivalenţă are

loc schimbarea culorii, sesizabilă cu ochiul liber.

Indicatorii de culoare sunt substanţe organice, introduse în proba de analizat în cantităţi

foarte mici, capabile să indice sfârşitul titrării printr-o modificare de culoare.

Indicatorul metiloraj este roşu în mediu acid, portocaliu în mediu neutru şi galben în
mediu bazic.

b) Metoda conductometrică. Se reprezintă grafic dependenţa conductivitate specifică (γ), în

funcţie de volumul de titrant (soluţia de HCl) şi se citeşte valoarea corespunzătoare
punctului de echivalenţă (a). Creşterea conductivităţii este foarte lentă pe parcursul reacţiei
de neutralizare, dar creşte mai mult, cu schimbarea de pantă după punctul de echivalenţă ce
apar în exces ionii acidului.

Figura 1. Dependenţa conductivitate specifică, (γ), în funcţie de volumul titrant

Facultatea - Energetica Seriile A si B

Titular- Conf. Mindroiu Mihaela

Mod de lucru:

a) Titrare cu HCl 0,1 M.

1. Apa de la robinet.

Pentru fiecare student în parte, cadrul didactic va indica volumul de apă (Vapa) de la robinet
pentru care se determină duritatea temporară.
Se măsoară cu ajutorul unui cilindru gradat volumul de apă indicat de cadrul didactic şi se
introduce într-un flacon conic Erlenmeyer. Se adaugă 3 - 4 picături de indicator (metiloranj) cu
ajutorul “sticluţei picurătoare” având grijă ca cele două fante de pe gâtul sticluţei şi al dopului să se
suprapună. Conţinutul flaconului va căpăta culoarea caracteristică indicatorului în mediul respectiv.
Se citeşte volumul iniţial (Vi) de HCl 0,1 M din biureta gradată în mL şi zecimi de mL. Se
începe titrarea adăugând sub agitare permanentă picătură cu picătură soluţie de acid, până în
momentul virării culorii indicatorul, care indică sfârşitul reacţiei de neutralizare şi se citeşte Vf. Se
citeşte pe biuretă volumul de HCl 0,1M folosit la titrare, a = Vf -Vi (mL HCl 0,1 M) şi se
calculează duritatea temporară cu relaţia 2.

Se repetă determinarea de către fiecare dintre studenţii echipei de lucru cu alte volume de apă
indicate de cadrul didactic.

2. Apa distilată.

Se măsoară cu ajutorul unui cilindru gradat un volum de apă distilată indicat de cadrul didactic
pentru fiecare student în parte şi se introduce într-un flacon conic Erlenmeyer. Se repetă aceleaşi
operaţii efectuate la punctul 1 calculându-se duritatea temporară cu relaţia 2.

Observaţie Dacă titrarea este “depăşită”, adică s-a trecut peste culoarea portocalie, ajungând la
culoarea roşie, proba se aruncă şi se reface experimentul.

CALCULE ŞI REZULTATE

Se calculează duritatea în grade germane a probei de apă de la robinet şi de apă distilată, de

volume indicate de cadrul didactic, conform formulei:

a
dtp = 2,8 ∙ ∙ 100, (od) (2),
Vapa

unde a este volumul de HCl 1M în mL folosit la titrarea probei de apă, iar Vapa este volumul
probei de apă de la robinet, respectiv apă distilată, în mL, indicat de cadrul didactic pentru fiecare
student în parte.

Interpretare rezultate:
Comparaţi valorile durităţii temporare obţinute pentru apa distilată şi apa dură. Argumentaţi
răspunsul. Cum trebuie să fie rezultatele pentru mai mulţi studenţi care au lucrat cu volume diferite
de apă. Argumentaţi răspunsul.
Facultatea - Energetica Seriile A si B

Titular- Conf. Mindroiu Mihaela

b) Metoda conductometrică. – întreaga echipă de studenţi va determina duritatea temporară

pentru o singură probă de apă, astfel:

 Se măsoară cu ajutorul cilindrului gradat un volum de Vapa = 100 mL de apă de la robinet şi

se introduce în flaconul Erlenmeyer.
 Se introduce celula de conductivitate bine spălată cu apă distilată în proba de analizat şi se
citeşte conductivitatea soluţiei după fiecare adaos de 0,2 mL soluţie de titrant din biureta cu
HCl 0,1 M.
 Se notează datele obţinute necesare pentru trasarea graficului: conductivitatea în funcţie de
volumul de titrant (Figura 1). Volumul total de titrant adăugat trebuie să fie cel puţin (a+1)
mL.
 Se completează tabelul 1.

Tabelul 1. Prelucrarea rezultatelor experimentale

Volum de titrant (HCl 0,1M), mL 0 0,2 0,4 0,6 0,8 1 1,2 …..
Conductivitate, µS∙cm-1

Se trasează graficul (Figura 1) şi se citeşte volumul de soluţie acidă (a) corespunzător

punctului de echivalenţă şi se calculează duritatea temporară a apei cu formula 2.

Temă.

Fiecare student va căuta pe internet date despre apa dură, inconvenientele utilizării ei în
diferite procese tehnologice, mai ales în hidrocentralele electrice. Explicaţi ce efect are apa dură
asupra sănătăţii omului.