Sunteți pe pagina 1din 2

DETERMINAREA CONSTANTEI DE VITEZĂ A REACŢIEI DINTRE APA OXIGENATĂ ŞI IODURA DE

POTASIU IN MEDIU ACID


3.8.1 PARTEA TEORETICĂ
Reacţia dintre apa oxigenată şi iodura de potasiu în mediu acid este descrisă de ecuaţia
stoichiometrică globală:
H 2O2  2I   2H  
 2H 2O  I 2 3.38
Forma diferenţială a ecuaţiei cinetice este:
dx
 k  C H 2 O2  C I 3.39
dt
unde x este avansarea volumică a reacţiei, iar constanta de viteză k, depinde de concentraţia
protonilor din mediul de reacţie. Pentru concentraţii mari ale iodurii de potasiu şi a acidului ecuaţia
3.39 devine:
dx 3.40
 k1  C H 2 O 2
dt

care după integrare devine:


C0H2O2
ln  k1  t 3.41
C Ht 2O2

unde C0H 2O2 reprezintă concentraţia iniţială a apei oxigenate, C Ht 2O2 este concentraţia apei

oxigenate la un interval de timp t, iar k1 este constanta aparentă de viteză de ordinul 1.


Reacţia poate fi urmărită prin titrarea iodului rezultat cu tiosulfat de sodiu în prezenţa
amidonului conform ecuaţiei:
2S2O32  I 2 
 2I   S4O62 3.42
Deoarece reacţia este relativ rapidă, ea nu poate fi urmărită prin extragerea unor probe la
anumite intervale de timp şi prin titrarea lor ulterioară. Din acest motiv se aplică o metodă
cronometrică care constă în înregistrarea timpului corespunzător consumării unui anumit volum din
agentul de titrare – tiosulfatul de sodiu – de către iodul rezultat în mediul de reacţie. Este necesar să
se adauge o cantitate cunoscută de de tiosulfat şi să se noteze timpul corespunzător consumării
acestuia, adică intervalul la care mediul de reacţie se colorează în albastru ca rezultat al formării
complexului iod-amidon. Cantitatea de tiosulfat adăugat corespunde cantităţii de apă oxigenată care
se va consuma în următorul interval de timp.
3.8.2 PARTEA EXPERIMENTALĂ
Se prepară o soluţie de apă oxigenată 0,05 M amestecând 7,5 mL din soluţia stoc de apă
oxigenată 3% H2O2 cu 125 mL apă distilată. Concentraţia exactă a soluţie de apă oxigenată
preparată în acest mod se determină prin titrare cu soluţie de permanganat de potasiu 0,02 M în
mediu acid (se ia o probă de 25 mL apă oxigenată 0,05 M la care se adaugă 3 mL soluţie H 2SO4
3 M şi se titrează cu soluţia KMnO 4 până se obţine culoarea roz-pal), conform următoarei reacţii
redox:
5H 2O2  2MnO 4  6H  
 2Mn 2  5O 2  8H 2O 3.43
Amestecul de reacţie se va prepara după cum urmează:
– Se adaugă 150 mL apă distilată, 20 mL KI 1 M, 10 mL H2SO4 3M, 5 mL amidon 5% şi 2 mL
Na2S2O3 0,1 M într-un pahar Erlenmeyer de 250 mL;
– Se adaugă sub agitare 20 mL H 2O2 a cărei concentraţie a fost determinată anterior şi se porneşte
cronometrul.
În momentul în care culoarea amestecului virează în albastru, se notează timpul şi se adaugă
rapid alţi 2 mL Na2S2O3 0,1 M. Această operaţie se va repeta de 12 – 15 ori.
Concentraţia apei oxigenate nereacţionate se va calcula astfel:
n0
– concentraţia iniţială: C H 2O2 
0
, unde n0 este numărul de moli de H2O2 din cei 20 mL soluţie,
VR
iar VR este volumul amestecului de reacţie, în litri (V0 = 0.207 L);
4
– După prima adăugare de 2 mL tiosulfat, numărul de moli de tiosulfat devine n Na 2S2O3  2 10 ,

corespunzător la 1  104 moli de H2O2 consumat;


– luând în considerare faptul că se modifică şi volumul de reacţie, concentraţia momentană de H2O2

n 0  x 104
se va calcula cu formula: C Hx 2O2  mol∙L-1, unde x reprezintă numărul de adăugări de
0.207  x  2
soluţie de tiosulfat după începerea reacţiei (la fiecare adăugare se notează timpul).
Se reprezintă grafic ln CH 2 O2  f (t) . Panta acestei dependenţe reprezintă constanta aparentă
x

de ordinul 1.

S-ar putea să vă placă și