Agrementul turistic

Petrecerea plăcută, agreabilă a timpului liber la locul destinaţiei se situează, de asemenea,

printre preocupările centrale ale ofertanţilor de vacanţe. Dezvoltarea unor activităţi ⁄ servicii care
să răspundă acestor cerinţe este determinată, pe de o parte, de sensurile evoluţiei în conţinutul
vacanţelor care, astăzi, nu se mai poate rezuma la a oferi turiştilor doar condiţii de şedere şi servire
a mesei şi, pe de altă parte, de reconsiderarea valorii timpului.
Activităţile având acest obiectiv se prezintă într-o mare diversitate tipologică, în
concordanţă cu varietatea modalităţilor şi locurilor de petrecere a vacanţei. Ele sunt definite cu
termenul generic de animaţie⁄agrement şi se constituie într-o componentă distinctă şi importantă
a produsului turistic.
Realizarea scopului fundamental al vacanţei – odihnă, recreere şi distracţie, evadarea din
cotidian – presupune, între altele, crearea unui cadru, unei ambianţe de deconectare. Totodată,
creşterea preocupărilor pentru materializarea dezideratului de odihnă activă – caracteristică
esenţială a vacanţelor în societatea modernă – stimulează apariţia şi dezvoltarea unor servicii
specifice, a celor de agrement.
Semnificând etimologic plăcere, distracţie, agrementul turistic se poate defini prin
ansamblul mijloacelor, echipamentelor, evenimentelor şi formelor oferite de unităţi, staţiuni
sau zone turistice, capabile să asigure individului sau unei grupări sociale o stare de bună
dispoziţie, de plăcere, să dea senzaţia unei satisfacţii, unei împliniri, să lase o impresie şi o
amintire favorabile.
Această accepţie evidenţiază varietatea activităţilor de agrement şi multitudinea planurilor
pe care acţionează, dar şi faptul că aceasta se constituie într-un element fundamental pentru
satisfacerea nevoilor turiştilor, ceea ce îi conferă statutul de componentă de bază a prestaţiei
turistice.
De altfel, acest punct de vedere este tot mai frecvent argumentat de lucrările de specialitate
şi întâlnit în limbajul organizatorilor de turism din ţările cu tradiţie în domeniu. Cu toate acestea,
nu sunt puţine opiniile potrivit cărora agrementul reprezintă o prestaţie suplimentară; astfel de
păreri sunt susţinute de dificultatea delimitării nete între serviciile de agrement şi cele având
caracter suplimentar, de faptul că, de multe ori, conţinutul lor este sensibil apropiat.
Dacă în privinţa tratamentului balneo-medical, de exemplu, nu există nici un fel de rezervă
în recunoaşterea importanţei şi locului său în structura produsului turistic, tot aşa trebuie înţelese
lucrurile şi în cazul altor prestaţii cu rol recreativ; pentru schior, de exemplu, prezenţa zăpezii, a
amenajărilor pentru practicarea schiului, a instalaţiilor mecanice de urcat este cel puţin tot atât de
importantă ca şi a condiţiilor de cazare şi masă; situaţia se prezintă asemănător şi pentru amatorii
de sporturi nautice, de vânătoare, echitaţie etc., toate acestea demonstrând că animaţia este o
componentă de bază a produsului turistic. Mai mult, creşterea rolului său în satisfacerea nevoilor
turiştilor a condus la transformarea sa în motivaţie turistică propriu-zisă şi, corespunzător, la
apariţia unor tipuri de vacanţe: schi, alpinism, echitaţie, vânătoare şi pescuit, iahting, turism
cultural.
În calitate de componentă de bază a produsului turistic, agrementul îndeplineşte şi o serie
de funcţii; acestea se diferenţiază în raport cu turistul şi nevoile sale fizice şi psihice şi
organizatorii de vacanţe (agenţi economici şi staţiuni) şi problemele lor.
În ce- l priveşte pe turist, agrementul (animaţia) are în vedere, în primul rând, satisfacerea
nevoilor sale fizice de odihnă, destindere, mişcare şi chiar dezvoltarea capacităţilor sale. În acest
sens, sunt stimulate activităţile sportive, cele care pun în mişcare organismul – de la simpla
plimbare până la practicarea unor sporturi complexe – şi instalaţii aferente: terenuri de sport, trasee
pentru drumeţie sau alpinism, pârtii de schi, bazine de înot. Cea de-a doua latură urmăreşte
reconfortarea psihică a turistului prin relaxare, distracţie, crearea unei atmosfere de comunicare,
de bună dispoziţie, şi chiar prin îmbogăţirea bagajului de cunoştinţe. Satisfacerea acestor cerinţe
presupune organizarea activităţilor cultural-distractive şi instructiv-educative; în categoria
acestora se înscriu excursiile, vizitarea diverselor obiective, participarea la spectacole, întâlniri cu
reprezentanţii diferitelor profesii, concursuri, stimularea creaţiei.
 Din perspectiva organizatorilor de turism, agrementul se manifestă, în primul rând, ca un
factor de competitivitate a staţiunilor sau unităţilor, de creştere a atractivităţii acestora prin
diferenţierea ofertelor. Totodată, el se constituie ca un mijloc de individualizare a produselor şi
de personalizare a destinaţiilor, cu efecte stimulative asupra circulaţiei turistice. Prezenţa
agrementului şi varietatea formelor sale trezesc interesul turistului pentru o anumită zonă şi
asigură, de cele mai multe ori, revenirea acestuia.
Pe de altă parte, agrementul reprezintă o importantă sursă de încasări, de creştere a
eficienţei economice a activităţii. În general, în practica turistică, agrementul deţine în medie circa
10 ÷ 15% din totalul cheltuielilor de vacanţă, dar cu diferenţe semnificative pe forme de turism;
astfel, schiul, vânătoarea, iahtingul, sporturile extreme presupun alocarea pentru aceste activităţi a
unor sume peste nivelul mediu. Ca urmare, dezvoltarea şi diversificarea prestaţiilor de agrement
se concretizează în sporirea volumului global al încasărilor şi, corespunzător, în modificarea
locului acestor activităţi în structura bugetului de vacanţă.
Vorbind despre semnificaţiile agrementului nu trebuie omis aportul acestuia la prelungirea
sezonului turistic, respectiv, la atenuarea sezonalităţii activităţii. Existenţa a numeroase şi variate
posibilităţi de petrecere a timpului, puse la dispoziţie de mijloacele şi formele de agrement, reduce
sensibil dependenţa ofertei de cadrul natural, diminuând influenţa acestuia asupra cererii şi
permiţând manifestarea interesului pentru anumite destinaţii perioade mai îndelungate.
Recunoaşterea rolului tot mai important al animaţiei în oferta turistică este reflectată şi de
noile abordări privind amenajarea zonelor şi staţiunilor turistice; abordări care poziţionează
echipamentele de agrement între componentele principale ale dotărilor turistice. „Strategia
agrementului” – cum este denumită noua viziune în procesul de amenajare turistică a teritoriului
– îşi propune valorificarea potenţialului turistic al fiecărei zone printr-o mai bună planificare de
ansamblu şi pe termen lung a relaţiei om-natură, o dimensionare ponderat-raţională a dotărilor şi
o adaptare a acestora la configuraţia spaţiilor şi peisajelor.
Activităţile care compun agrementul se caracterizează – aşa cum s-a arătat – printr-o mare
diversitate, determinată de nevoia de a răspunde cât mai bine cerinţelor individuale sau de grup,
specificului staţiunilor, motivelor care au generat călătoria. Corespunzător, în practica organizării
lor se operează cu o suită de criterii de structurare a acestora.
Una din cele mai expresive şi complete modalităţi de clasificare a prestaţiilor de
agrement are în vedere conţinutul acestora, respectiv:
a) animaţia de pură deconectare, de ruptură în raport cu activităţile cotidiene; sunt
cuprinse în această categorie activităţi precum băile de soare şi mare, plimbările-drumeţia,
vizitarea diferitelor obiective, întâlnirile cu rudele şi prietenii etc.;
b) animaţia recreativă, constituită, în principal, din parcurile de loisir: generale (cu
instalaţii de distracţie şi⁄sau populate cu personaje din basme sau benzi desenate), tematice
(nautice, planetariu, zoologice), rezervaţii şi cazinouri. Fiecare dintre aceste componente se bucură
de aprecierea unui număr mare de vizitatori (de ex., un parc de distracţie înregistrează, în funcţie
de mărime şi amplasare, între 500.000 şi 2,0 mil. de vizitatori pe an, un cazinou între 100 şi 3.500
jucători pe zi – la mesele de joc şi aparatele de jocuri mecanice), reprezentând, nu de puţine ori,
motivaţia principală a călătoriei (parcuri, precum Disneyland, oraşe precum Las Vegas, Atlantic
City, Nisa, Cannes, Monaco).
c) animaţia comercială, generată de faptul că efectuarea unor cumpărături uzuale sau
specifice (cadouri, amintiri, articole de artizanat) deţine o pondere importantă (circa 6%) în
structura motivelor de călătorie şi reprezintă un mod agreabil de ocupare a timpului liber,
presupune adoptarea unei strategii adecvate, în sensul dezvoltării unei reţele comerciale (densitate
unităţi, tipologie, orar de funcţionare) şi asigurării unei game sortimentale în concordanţă cu
cerinţele clientelei;
d) animaţia orientată spre realizare unei depline forme (condiţii) fizice se referă la
tipologia largă a curelor – de la cea balneară, ca produs medical, la cele de slăbire, înfrumuseţare,
fitness – şi practicarea diferitelor sporturi ca modalitate de întreţinere a sănătăţii.
S-a constatat că, pentru majoritatea europenilor şi americanilor (60%), practicarea
sporturilor – gimnastică, jogging, jocuri – face parte din activităţile cotidiene; în aceste condiţii,
staţiunile turistice trebuie să ofere cadrul permisiv continuării acestor activităţi sportive şi să
stimuleze deprinderea altora; gama ofertelor având caracter sportiv este şi ea foarte largă,
cuprinzând diverse jocuri (tenis, volei, golf), înot, schi dar şi activităţi care implică o pregătire
specială şi o anumită doză de risc (sărituri cu paraşuta, plonjări subacvatice).
e) animaţia culturală, având ca obiectiv cunoaşterea, formarea şi educarea turistului, cu
accente pe latura morală a personalităţii sale, se prezintă într-o multitudine de faţete şi se realizează
printr-o gamă largă de activităţi între care: vizite la muzee şi case memoriale, participarea la
diverse evenimente culturale, circuite legate de viaţa şi opera unor personalităţi ale literaturii,
muzicii, artei naţionale şi universale, burse de studii, sejururi de învăţare a unor limbi străine.
Dintre formele pe care le cunoaşte animaţia culturală se remarcă, şi adesea sunt tratate distinct în
literatura de specialitate, cea religioasă, privitoare la vizitarea unor edificii de factură religioasă
(biserici, mânăstiri, catedrale, moschei) şi efectuarea de pelerinaje şi cea istorică, incluzând în aria
sa de referinţă vizitarea unor obiective istorice – cetăţi, palate, castele, monumente – şi participarea
la comemorarea (aniversarea) unor evenimente sau personalităţi istorice.
Animaţia culturală este una din cele mai răspândite şi mai accesibile turiştilor, indiferent
de nivelul de instruire şi convingerile (politice, religioase) ale acestora.
f) animaţia spectacol, la fel ca şi cea culturală are o mare adresabilitate şi cunoaşte o
varietate de forme de manifestare; între subiectele privite şi admirate de turişti în călătoriile lor se
numără natura, pentru diversitatea peisagistică, bogăţia florei şi faunei, evenimentele
(festivalurile) teatrale, cinematografice, muzicale, de artă, folclorice şi competiţiile sportive –
campionate naţionale sau internaţionale, olimpiade, raliuri, concursuri, etc.;
g) animaţia gastronomică, exprimată prin prezenţa la expoziţii sau concursuri de artă
culinară precum şi circuite cu tematică specifică (cunoaşterea bucătăriei tradiţionale a unor zone,
degustări de vinuri);
h) animaţia profesională, care se adresează, de regulă, unui public specializat, avizat;
între formele sale cele mai cunoscute sunt târgurile şi expoziţiile, congresele, circuite având un
conţinut industrial, agricol.
O altă modalitate de structurare a serviciilor de agrement, de asemenea întâlnită frecvent şi
cu semnificaţie practică, are drept criteriu forma de turism sau destinaţia de vacanţă. Din acest
punct de vedere, se poate vorbi de agrement specific turismului de litoral, montan, balnear, de
week-end, rural etc. Pentru toate aceste destinaţii pot fi identificate, în primul rând, prestaţii
comune precum: practicarea diferitelor sporturi (tenis, golf, echitaţie), vizitarea de muzee sau de
alte obiective naturale sau cultural-istorice, participarea la spectacole, parcuri de distracţie,
cazinouri şi apoi forme particulare. Astfel, în cazul destinaţiilor de litoral se remarcă, în calitatea
de forme specifice: talazoterapia, sporturile nautice, înot, schi, iahting – şi bineînţeles amenajarea
plajelor pentru o cură helio-marină activă, realizarea de porturi de agrement şi cluburi nautice,
organizarea de regate. Pentru staţiunile montane, formele agrementului se diferenţiază pe cele
două sezoane – cald şi rece; vara sunt create condiţii pentru drumeţie, alpinism, speologie,
deltaplanism, patinaj pe role, schi (pe iarbă sau pârtii din material plastic), iarna sunt dezvoltate
sporturile de zăpadă: schi, bob, săniuţe, patinaj precum şi instalaţiile aferente acestora (în mod
deosebit cele de transport pe cablu). În staţiunile balneare, în organizarea agrementului se va ţine
seama că vizitatorii sunt, în general, persoane de vârsta a treia şi de asemenea, se va urmări
armonizarea activităţilor recreativ-distractive cu natura tratamentului balneo-medical. În privinţa
destinaţiilor de week-end, agrementul va fi caracterizat prin simplitatea şi diversitatea formelor,
avându-se în vedere durata redusă a deplasărilor, motivaţia şi tipologia largă a clientelei (de ex.,
în week-end, turiştii sunt mai puţin atraşi de vizitarea obiectivelor cultural-artistice sau de
participarea la simpozioane, conferinţe, întâlniri cu personalităţi etc.).

Prestaţiile de agrement se mai pot grupa şi în funcţie de modalitatea de participare a

vizitatorilor în:
active – caracterizate prin implicarea efectivă a turistului în desfăşurarea programelor
recreativ-distractive: sporturi, concursuri, jocuri, lecţii, activităţi de creaţie;
 pasive, în care turistul este simplu spectator: vizitarea diverselor atracţii, prezenţa
la evenimente culturale, sportive.
Având în vedere acest unghi de abordare a serviciilor de agrement, trebuie evidenţiată
tendinţa de deplasare a accentului pe formele active ale acestuia, ca trăsătură dominantă a
concepţiei moderne de agrementare a staţiunilor.
Cu deosebită valoare practică se prezintă clasificarea activităţilor de agrement în
funcţie de nivelul de organizare. Din acest punct de vedere se disting trei trepte:
a) servicii organizate de către unităţile de cazare şi⁄sau alimentaţie; această modalitate
este specifică hotelurilor şi restaurantelor de clasă superioară, iar activităţile sunt simple şi nu
presupun eforturi deosebite de personal sau investiţionale. În această categorie pot fi incluse:
practicarea (învăţarea) unor sporturi ca înot, schi, patinaj, echitaţie, golf, tenis; formaţii
muzicale şi de dansuri; discotecă, videotecă, bar de zi, bar de noapte; găzduirea unor
evenimente – expoziţii, festivaluri;
b) servicii organizate la nivelul staţiunilor, realizate prin conlucrarea între societăţile
comerciale turistice (întreprinderi hoteliere, touroperatori, întreprinderi specializate în
agrement) şi⁄sau între acestea şi administraţiile locale; aceste prestaţii sunt mai diversificate şi
au un grad mai mare de complexitate, ca de exemplu: centre de echitaţie, centre sportive
multifuncţionale, poligoane, cluburi de vacanţă, porturi de agrement etc.;
c) servicii organizate de terţi, de regulă, forme de mare complexitate ce reclamă
implicarea unor organisme specializate, altele decât cele turistice; de ex.: parcuri de distracţie,
turnee ale ansamblurilor teatrale, de dansuri, muzicale, mijloace de transport de agrement
(aviaţie sportivă, ambarcaţiuni, trenuleţe).
Faţă de cele arătate, în teoria şi practica de specialitate se utilizează şi alte modalităţi de
grupare a serviciilor de agrement; în ansamblul lor ele pun în evidenţă varietatea tipologică a
prestaţiilor şi complexitatea problemelor de organizare şi desfăşurare a lor.
Strategia de dezvoltare a agrementului – ca preocupare majoră a organizatorilor de
turism
– se defineşte, în acest context, în funcţie de motivaţiile, aspiraţiile şi aşteptările turiştilor
(diferenţiate după vârstă, pregătire, înclinaţii, caracter) şi profilul, structura şi specificul
staţiunilor sau unităţilor avute în vedere. În privinţa obiectivelor, se urmăreşte asigurarea:
➢ unei baze materiale adecvate (terenuri şi săli de sport, mijloace de transport de
agrement, centre de închiriere a materialelor sportive, săli de spectacol);
➢ a unui personal cu pregătire se specialitate: animatori, instructori etc. şi a unor
centre (şcoli) de instruire periodică a acestuia;
➢ a unor programe (acţiuni), având conţinut distractiv-recreativ (excursii, concursuri,
spectacole), precum şi a activităţilor şi mijloacelor de informare a clientelei în legătură
cu aceste manifestări.
În general, buna organizare şi desfăşurare a agrementului, asociate conţinutului atractiv
al acţiunilor, reprezintă un mijloc suplimentar de atragere a fluxurilor turistice, de stimulare a
călătoriilor.