Providența divină-repere Dogmatice

1.I. Introducere

Dumnezeu a creat lumea prin iubire, iar planul

sau a avut ca scop fericirea, îndumnezeirea
omului si sfintirea lumii întregi. Realitatea
acestui plan nu era însa posibila fara grija
constanta a Sa pentru fiecare faptura în parte.
Aceasta permanenta purtare de grija a lui
Dumnezeu fata de creatie poarta numele de
providentă,planul sau a avut ca scop fericirea,
îndumnezeirea omului si sfintirea lumii întregi.

Conducerea lumii se realizeaza prin

conlucrarea lui Dumnezeu cu întreaga creatie
pentru ca aceasta sa-si activeze fortele proprii
conform legilor înscrise în ea. În actiunea
proniatoare nu este implicat doar Dumnezeu ci
si omul, care are un rol foarte important în
realizarea binelui si lupta împotriva raului.

Dumnezeu l-a înzestrat de la bun început pe

om cu libertate, iar conlucrarea si conducerea
omului de catre Dumnezeu nu-i anuleaza
această libertate.
II. Providența divina- Aspectul providenței

Dacă Dumnezeu a creat lumea si omul din

iubire, spre a împartasi creaturii bunatatea
Sa, cugetarea sanatoasa ne spune ca Acela
care din iubire a adus lumea si omul de la
neexistenta la existenta, nu-si poate întoarce
fata Sa de la creatură, ci trebuie să-i poarte de
grija, si acesta cu atat mai mult, cu cat
creatura singura fara ajutorul Sau, nu-si poate
împlini scopul pentru care fost creată. Astfel,
fara nici un efort ajungeam la notiunea
providenta divina sau pronie dumnezeiască.

Provindeta divina sau pronia dumnezeiasca

este purtarea de grija pe care Dumnezeu o
manifesta in mod permanent fata de intreaga
creatura si in modspecial fata de om. În
providenta deosebim trei actiuni sau momente
si anume : conservarea, cooperarea sau
conlucrarea si gevernarea sau conducerea
lumii.

Conservarea lumii este lucrarea

dumnezeiasca prin care lucrurile si fiintele
create sunt pastrate în forma lor
originară.Aceasta nu inseamna însă numai
fericirea creaturii de distrugere,ci trebuie
înteleasa ca o influenta neîntreruptă a lui
Dumnezeu asupra lumii,pentru ea ca,in
continuă miscare si schimbare, sa ajunga la
ținta ei finala : desavarsirea. De aceea,teologii
scolastici au numit acesta activitate divina o
“creatie continua”.Dumnezeu a lucrat in
trecut,lucreaza si in prezent si va lucra si in
viitor,pentru ca lumea creata de El,
pastrandu-si indentitatea, sa parcurga in timp
o ascensiune continua spre ținta ei finala.

Cooperarea , cocluzia sau asistența este

actiunea în puterea careia Dumnezeu acorda
întregii creaturi ajutorul Sau, pentru ca acesta
sa-si poata ajunge scopul ei dat de El. Astfel,
Dumnezeu împartaseste intregii creaturi, ca si
fiecarei creaturi in parte, potrivit naturii ei si in
conformitate cu legile dupa care se conduce,
ajutorul necesar pentru atingerea scopului
sau. Desigur , această conlucrare cu creatura,
desi constanta, nu este indentica , si in alt fel
cu creatura rationala si libera,omul. Cu
creatura neînsultețită conlucreaza in sensul ca
vegheaza ca acesta sa-si desfasoare
activitatea potrivit legilor specifice ei, precum
spune psalmistul. : “Soarele și-a cunoscut
apusul său, pus-ai intuneric si s-a facut
noapte” (PS 103, 20-21).