UNIVERSITATEA ANDREI ȘAGUNA DIN CONSTANȚA

MASTER PSIHOLOGIE CLINICĂ

-EVALUARE ȘI INTERVENȚIE TERAPEUTICĂ-

TERAPIA ASISTATĂ CU ANIMALE

Abordări terapeutice prin intermendiul calului, în recuperarea

copiilor cu ADHD

COORDONATOR: Lect. Univ., Dr. BÎLBĂ ANCA NICOLETA

MASTERAND: CHIRA (CRAIU) VALENTINA ADINA

CONSTANȚA 2020
 Cuprins
Hipoterapia – Descriere succintă...............................................................................3

Beneficiile hipnoterapiei........................................................................................4

Relația copil - cal.......................................................................................................7

ADHD........................................................................................................................9

Studii privind hipoterapia în recuperarea copiilor cu ADHD.................................12

Concluzie.................................................................................................................15

Bibliografie..............................................................................................................17

2
Hipoterapia – Descriere succintă
Terapia asistată de animale promovează interacţiunea
pozitivă între om şi animal prin încorporarea trăsăturilor
psihologice, comportamentale şi fizice ale unui animal într-un
mediu terapeutic, cu scopul de îmbunătăţire a calităţii vieţii
umane în general şi de facilitare a procesului de recuperare a
persoanelor ce necesită îngrijire medicală fizică şi/sau
psihică, în particular (Chandler, 2005).

Hipoterapia înseamnă literalmente tratament cu

ajutorul calului. Cuvântul hipoterapie provine din grecescul hippos = cal şi terapia
= tratament.

Astfel, reprezintă un complex de tehnici reeducative, care acţionează asupra

disfuncţiei senzoriale, cognitive şi comportamentale. Din moment ce mersul pe cal
interesează individul în complexitatea sa psihosomatică, “Terapia prin intermediul
calului” (T.I.C) poate fi considerat o metodă globală care solicită participarea
întregului organism, fiind indicată din acest motiv, în tratarea numeroaselor boli,
atât neuromotorii, cât şi de interes psihiatric: de la leziuni ale măduvei osoase la
distrofia musculară; de la tulburări de comportament, ADHD, la schizofrenie,
sindromul Down la autism. În funcţie de finalităţi şi obiective, în cadrul T.I.C-ului
se regăsesc în general patru faze diverse: hipoterapia, reabilitarea prin echitaţie,
reabilitarea pre-sportivă şi reabilitarea sportivă. (Bombardi, 2004).

Faza iniţială a hipoterapiei presupune relaxare şi percepţie corporală,

activitatea copilului fiind centrată pe exerciţii de echilibru static şi dinamic, pe
coordonarea şi disocierea mişcărilor. Astfel, copilul în şa nu participă activ la
conducerea calului, ci se bucură pasiv de beneficiile activităţii, la nivel
senzoriomotor, conferite de stimularea prin pasul sinusoidal al calului.
3
 În faza a doua, după ce persoana urcă pe cal, se fac exerciţii pentru fiecare
afecţiune în parte. Sunt exerciţii pentru cei cu probleme fizice – locomotorii sau
neurolocomotorii, cu probleme de spasticitate, de echilibru și mobilitate.

Printre avantajele psihoterapiei asistate de animale se regasesc: relaxarea,

nivelul crescut al confortului, cresterea increderii, stabilirea legaturilor
interrelationale, cresterea abilitatilor de comunicare, invatarea si achizitionare
noilor deprinderi, mediul familiar, aspecte psihofiziologice (scaderea tensiunii
arteriale, reducerea stresului).

Beneficiile hipnoterapiei
Echitația ca terapie oferă celor care apelează și sunt îndrumați corect
beneficii enorme. Îmbunătățesc coordonarea şi echilibrul, care sunt componente de
baza ale psihomotricităţii, se stimulează mobilitatea articulaţiilor, apetitul, digestia
și circulaţia sângelui. De asemenea ajută la menținerea contactului în cazul copiilor
cu dizabilități psihice, orientarea spațială, se îmbunătățește flexibilitatea, forţa şi
coordonarea mişcărilor, se ameliorează funcțiile cardio-respiratorii.

Probleme abordate in terapie sunt: depresia, anxietate, stresul, tulburarea de

stres posttraumatica, increderea in sine scazuta si autovalorizarea, abuzurile (fizic,
psihic sau de substante).

Terapia are rezultate foarte bune in tulburarea de atasament, doliu,

maximizarea relatiilor interpersonale, tulburarile comportamentale, ADHD,
tulburarile pervazice in dezvoltare (Asperger, autism).

Contribuie și la dobândirea unor noi abilități verbale, la dezvoltarea

abilităților de a lucra în echipa, centrarea pe finalizarea sarcinilor, echilibru fizic și
psihic, creșterea autocontrolului, creșterea asertivității, abilități de asumare a
riscului.

4
 Alte beneficii ale hipoterapiei au în vedere:

Autocontrolul: pe partea psihică, există beneficii imediate și generale, de

care au parte toți. Evoluția e foarte rapidă, de multe ori se pot vedea rezultate după
5-10 ședințe. Se lucrează pe anumite tipuri de dificultăți sau tulburări psihice, dar
sunt câteva beneficii pe care le poate avea orice persoană. În primul rând, calul te
învață autocontrolul, atât al posturii și al corpului, cât și al emoțiilor. Calul e foarte
sensibil și îți oglindește reacțiile, mișcările. De exemplu, dacă ești pe cal și te-ai
dezechilibrat sau dacă nu stai într-o poziție corectă, dacă stai aplecat spre stânga
sau spre dreapta sau dacă coloana ta nu stă într-o poziție corectă, calul sesisează
asta și se oprește. Funcționați împreună, așa că trebuie să mergi corect. Pe partea
emoțională, dacă tu nu îți controlezi, gestionezi emoțiile, calul nu cooperează. El
are și capacitatea de a reacționa față de o incongruență între ce e în interior și ce
încearcă persoana care îl călărește să arate la exterior.

Stima de sine: poate fi tratată orice fel de fobie. Învățând relația cu calul,
crește stima de sine. Acesta e următorul beneficiu pe care îl au toți clienții. Să fii
capabil să urci pe un cal, să comunici cu un cal, să-l faci să răspundă la comenzile
tale când el are sute de kilograme și e mai înalt decât tine, îți dă o stimă de sine
crescută. Având efectul acesta, există beneficii foarte mari pe partea de anxietate,
de depresie, care merg de multe ori împreună. Desigur, una din marile probleme
care îi împiedică pe oameni să meargă la echitație, fie că e terapeutică, fie că e
sportivă, e exact teama de cal. De aceea se lucrează în echipă cu un instructor care
are o relație de lungă durată cu animalul, îl cunoaște. Fiecare cal are personalitatea
și particularitățile lui, iar instructorul le știe și îi spune persoanei ce să facă și ce să
nu facă.

5
 Stimulare: la fel de importante și de general valabile sunt beneficiile legate
de stimulare. Un cal stimulează omul și fizic, și psihic. Despre un cal se spune că e
50% fizic și 50% emoțional. Importantă e comunicarea pe care el o realizează.
Spre deosebire de oameni, e mult mai vizibil când un cal reacționează. De
exemplu, dacă te ascultă, își întoarce urechile spre tine sau își apleacă capul când
ești pe pâmânt. De asemenea, dacă în timpul ședințelor de terapie calul suflă aer
puternic și fierbinte, este clar că persoana care îl călărește se confruntă cu emoții
foarte puternice. Echitația terapeutică e folosită cu succes pentru deficiențe de
învățare sau memorare. Funcționează foarte bine la copiii care au probleme de
învățare, la copiii autiști, cărora le e foarte greu să rețină anumite lucruri.

Reabilitare: următorul beneficiu e reabilitarea. Fie o reabilitare fizică, fie o

reabilitare emoțională. Un rezultat firesc al hipoterapiei este apariția emoțiilor
pozitive autentice. Alături de cal, nu poți fi altfel decât autentic. Iar aceste emoții
pozitive, psihologic vorbind, sunt contagioase.

Terapia asistată de cai este eficientă și pentru persoanele agresive sau care
au tendința de a fi abuzive cu ceilalți, precum şi în cazul persoanelor cu tulburări
alimentare și adicții, care țin de autocontrol. Totodată, persoanele autiste pot
relaționa mai bine cu animalele decât cu oamenii. Creând o relație bună cu
animalele, copiii cu autism pot s-o transforme apoi într-o relație cu oamenii.

Echitația psihoterapeutică funcționează și în cazul tulburărilor de stres

posttraumatic, depresie, anxietate și abilități de viață. Sunt persoane care, din
anumite motive, ori de boală, ori sociale, nu au fost antrenate pentru viață, iar
alături de cal învață să fie responsabile, atente.

6
Relația copil - cal
Raportul copil-cal este unul foarte intim şi sincer, în care nu se poate minţi şi
nu se pot ascunde sentimentele şi temerile din acel moment. Legătura om-animal
de companie este autentică dacă îndeplineşte următoarele condiţii: implică o relaţie
continuă, nu una temporală; produce nu doar un beneficiu, ci mai multe beneficii
semnificative atât pentru om, cât şi pentru animal; implică o relaţie voluntară şi
bidirecţională (Rusu, 2012).

Persoanele care participă la ședințele de psihoterapie intermediată de cai,

învață despre sine și relațiile cu ceilalți prin însăși relația cu caii, participând la
diverse activități, analizând propriile gânduri și sentimente, comportamente și
tipare.

Comunicarea copil – cal se creează spontan, prin intermediul unor legi

nescrise. Caii sunt abili în a descifra comportamentul non-verbal al fiecărei ființe,
este o modalitate instinctivă de a supraviețui in sălbăticie.

Tot timpul se are în vedere ritmul persoanei, nu este forțată să facă ceva. Nu
se urmează niște pași clari: ai venit, ai văzut, ai mângâiat calul, te-ai urcat pe cal,
te-ai dat jos, ai plecat. Dacă persoana nu se simte confortabil să călărească, nu
călărește. Ea comunică ce ar dori să facă.

Terapeutul, în primul rând, observă clientul și îl însoțește în plimbări și în

procesul de interacțiune cu calul. Terapeutul are aceeași treabă pe care o are și în
cabinet. Crează relația cu clientul, care trebuie să aibă încredere nu numai în
instructor, ci și în terapeut. De cele mai multe ori, terapeutul cunoaște și calul și
prin asta îi dă siguranță clientului. Singura grijă a instructorului este calul, în orice
situație, pe când terapeutul este atent atât la persoana de pe cal, cât și la cal, trebuie

7
să înțeleagă emoțiile și reacțiile atât ale persoanei, cât și ale calului. Uneori poate
să fie un translator între cal și persoană.

Experiența a demonstrat cã simplul fapt de a cãlãri produce o stare de liniste.

Nu în ultimul rând, pentru a retine atentia anumitor copii hiperactivi se utilizeazã
trapul, deoarece o anumita dozã de miscare îi poate face sã-si mentinã atentia
concentratã mai mult timp.

Folosindu-ne de efectul calului, a cãlãritului si a activitãtilor legate de cal,

terapia poate fi ogranizatã individual sau în grup având anumite obiective bine
definite.

Activtatea se desfãsoarã în locuri special amenajate pentru terapie de cãtre

personalul calificat în acest domeniu. Echipa este formatã din terapeut si ajutorul
lui, care se ocupã de cal, astfel terapeutul este atent la reactiile copilului si ajutorul
are grijã de cal. Terapeutul analizeazã rãspunsul cãlãretului (copilului) si
directioneazã miscãrile calului astfel încât sã obtinã obiectivele urmãrite.
Terapeutul va cere recomandarea si aprobarea medicului neurolog pe baza acestuia
va începe tratamentul.

Alegerea calului se va face în functie de mãrimea copilului si de dizabilitatea

pe care o are. Astfel pentru un copil mic si linistit trebuie sã alegem un ponei de
mãrime mijlocie si nu foarte iute ci unul linistit, pentru un copil cu ADHD si mai
mare, se alege un cal mai energic si înalt.

Caii reprezintă oglinda perfectă a fiecăruia dintre noi, prin reflectarea

comportamentului non-verbal (gesturi, microexpresii, poziționarea trunchiului,
orientarea privirii, modul de abordare).

8
 Interacțiunea dintre un copil și un cal se desfășoara sub atenta supraveghere
a instructorului, sau a terapeutului, în cazul terapiei. Aceștia îl vor învăța
principiile ce stau la baza relaționării cu calul respectiv, care sunt limitele acestuia
și care sunt nevoile sale.

În timp, se va dezvolta o relație ce completează cunoștințele și baza teoretică

a acestui sport. Copilul este încurajat să își asume responsabilitatea îngrijirii calului
și stării de bine a acestuia. Strânsa relație dintre cei doi va genera, în timp,
modificarea comportamentală a copilului și dezvoltarea în plan psihic.

ADHD
ADHD înseamnă Tulburarea de Deficit de Atenţie şi Hiperactivitate
(Attention Deficit and Hyperactivity Disorder). Această tulburare este o afecţiune
neurocomportamentală ale căror simptome se manifestă în copilărie şi printre care
se numără o atenţie slabă, distractibilitate şi/sau comportament hiperactiv și
impulsiv. Copiii cu ADHD nu pot fi atenţi şi au mari dificultăţi în a-şi controla
comportamentul. ADHD apare în copilărie, dar se prelungeşte şi în perioada
adultă.

Diagnosticul se stabileşte de obicei în prima copilărie (6-12 ani) când copilul

începe să meargă la şcoală. În mediul şcolar simptomele ADHD devin evidente.
Copilul cu astfel de tulburare întâmpină dificultăţi datorită impulsivităţii şi a
incapacităţii de a-şi stăpâni anumite reacţii ce împiedică învăţarea eficientă, el are
tendinţa de a începe activităţile înainte de a primi toate instrucţiunile, realizează
sarcinile primite în grabă, are o toleranţă scăzută la frustrare şi tinde să abandoneze
sarcinile pentru care nu găseşte o rezolvare imediată.

9
 Simptomele trebuie să fie prezente înainte de vârsta de 7 ani, pentru o
perioadă de minim 6 luni, să se manifeste în cel puţin două locuri diferite (şcoală,
acasă, loc de joacă etc) şi să determine o afectare semnificativă a funcţionalităţii la
nivel social, şcolar sau ocupaţional.

Simptome ale neatenţiei:

• Nu acordă atenţia necesară detaliilor.

• Are dificultăţi în a-şi menţine atenţia mai mult timp.

• Pare că nu ascultă când i se vorbeşte direct.

• Are dificultăţi de organizare.

• Nu îşi finalizează sarcinile (activităţi şcolare, teme pentru acasă, activităţi

casnice).

• Are tendinţa de a pierde obiecte necesare (caiete, creioane etc).

• Este uşor de distras.

Simptome ale hiperactivităţii:

• Este agitat, neliniştit.

• Are dificultăţi în a sta aşezat mai mult timp.

• Pare a fi în continuă mişcare.

• Vorbeşte excesiv.

• Are dificultăţi în a se juca în linişte.

10
Simptome ale impulsivităţii:

• Este nerăbdător, are dificultăţi în a-şi aştepta rândul.

• Îi întrerupe sau îi deranjează frecvent pe ceilalţi.

• Răspunde înainte de a se fi terminat întrebarea („trânteşte” răspunsul).

• Au mari dificultăţi în a-şi controla emoţiile puternice,

Fără tratament adecvat copilul poate avea dificultăţi de învăţare, poate

rămâne în urmă la învăţătură, nu se poate integra în grupul de copii, îşi poate
pierde prietenii.

Tratamentul ADHD vizează scăderea comportamentelor neadecvate,

îmbunătățirea relațiilor sociale, a performanțelor școlare, creșterea independenței și
stimei de sine și constă în terapie comportamentală, tratament medicamentos,
regim alimentar adecvat.

Terapia comportamentala se face cu ajutorul părinți și profesorilor de la

școală. Trebuie să existe o colaborare permanentă între cadrele didactice, părinți și
terapeut. Se vor înlătura toți factorii din mediu care pot distrage atenția, se vor da
instrucțiuni clare, sarcinile vor fi simple, fracționate în mai mulți pași iar termenul
de execuție va fi precis stabilit. Fiecare reușită se va recompensa pozitiv (metoda
jetoanelor).

Tratamentul medicamentos este îndelungat, ADHD-ul fiind o boală cu

evoluție cronică, deși hiperkinetismul se ameliorează cu timpul. Se face cu
medicamente din clasa antidepresivelor, antipsihoticelor, anticonvulsivantelor,
amfetaminelor.

11
 Regimul alimentar în cazul ADHD trebuie să excludă salicilații, coloranții,
conservanții și aromele artificiale, cofeina, băuturile răcoritoare cu conținut ridicat
de zahăr sau cofeină, băuturile energizante, studiile recente arătând că acești
produși alimentari ar accentua hiperkinetismul.

Studii privind hipoterapia în recuperarea copiilor cu ADHD

Studiile anterioare au arătat eficacitatea programelor de terapie prin
intermediul calului în privința diferitelor aspecte din sfera sănătății mintale și a
bunăstării psihologice pentru mai multe grupuri de populație, cum ar fi, de
exemplu, copiii și adolescenții cu risc de excludere socială. Cu toate acestea,
cercetarea în același domeniu asupra celor cu ADHD este încă scăzută, iar puținele
lucrări care au existat au avut rezultate contradictorii.

O relație copil-cal poate avea efecte pozitive asupra unor calități precum
empatie, acceptare necondiționată, încredere în sine, securitate și autocontrol
(Barkley, 2011).

Potrivit Lentini și Knox (2009), unele dintre caracteristicile care fac caii
ideali pentru utilizarea lor în psihoterapie este faptul că oferă un efect calmant,
necesitând în același timp o atenție completă. Dimensiunea lor mare permite
călărețului să exploreze probleme legate de vulnerabilitate și control, în timp ce
comunicarea cu calul este simplă, deoarece animalul nu are o duplicitate în
interacțiunea sa cu călărețul. Este un animal social care a evoluat să trăiască într-o
turmă și, prin urmare, acordă o atenție deosebită detaliilor.

Corral și Fernández (2011) notează efecte sociale pozitive, argumentând că,

în timpul terapiei cu caii, copiii pot interioriza modalități acceptabile de a-și
exprima sentimentele, se întreabă despre ce este și ce nu este potrivit în

12
comportamentul calului și își pot dezvolta motivația și empatia. , pe care, ulterior,
le vor putea transfera în relațiile cu oamenii.

Mai mult decât atât, în afară de beneficiile intenționate ale utilizării cailor
pentru reabilitare, atât cu probleme fizice cât și / sau psihologice, călăritul este, de
asemenea, un sport care implică exerciții fizice. În acest sens, deși copiii cu ADHD
dezvoltă un nivel de activitate fizică mai mare decât colegii lor care au o
dezvoltare obișnuită normală, totuși este încă insuficient să se respecte criteriile de
sănătate și dietetice stabilite. În plus, hiperactivitatea asociată cu tulburarea nu îi
protejează de luarea în greutate (Lin, Yang, & Su, 2013). Astfel, adăugarea terapiei
prin intermediul calului la tratamentul acestor copii este, de asemenea, utilă ca
mijloc de creștere a activității lor fizice.

În ceea ce privește alte beneficii ale terapiei prin intermediul cailor la copiii
cu ADHD, Bender (2011) afirmă că, contactul cu calul motivează copilul să
îndeplinească sarcini la performanțe maxime. Copiii învață că nu pot pur și simplu
să-și impună voința asupra calului. Deplasarea în timp cu balansarea calului are un
efect calmant, iar efectul calmant și relaxant al lucrului cu calul durează câteva
zile. În ceea ce privește aplicarea terapiei prin intermediul calilor la copiii cu
ADHD, PATH (Asociația Profesională de Călărie Terapeutică) (NARHA, 1997),
fostă NARHA, notează următoarele: nevoia de a stabili granițe și controale
externe; stabilirea unor rutine consistente care permit călărețului să dezvolte o
abordare secvențială a noului scenariu; potențialul utilizării afișelor cu reguli și
liste de proceduri care pot servi drept indicii vizuale pentru a ajuta călărețul să
organizeze sarcinile; întrucât noutatea apariției și a altor stimuli prezenți pot fi
distracții majore, este recomandabil să se înlăture calul în timp ce este încă în
tarabă; aportul senzorial puternic oferit de mișcarea calului consolidează corpul
călărețului, coordonarea și reacțiile motorii; tehnicile suplimentare de predare a

13
analizei sarcinilor (împărțirea sarcinilor lungi în segmente mai scurte) și utilizarea
unei intrări puternice proprioceptive ajută la întărirea poziției călărețului în spațiu
și secvențializarea sarcinilor motorii.

Studiul Cuypers și colab. (2011) au descris rezultatele unui program de

terapie ecvestră pe cinci copii cu ADHD. A fost îmbunătățită calitatea vieții,
comportamentul și reacțiile motorii ale copiilor, așa cum au raportat părinții,
profesorii și copiii înșiși.

Într-un studiu publicat de Jang și colab. (2015), un grup de 20 de copii au

urmat un program de terapie ecvestră constând din 20 de sesiuni. Un set de
variabile legate de simptomele centrale ADHD, performanța motorie și undele
cerebrale au fost analizate printr-o electroencefalogramă, iar concluziile au declarat
că subiecții au obținut un comportament social mai bun, mai bune abilități manuale
și o reducere a undelor cerebrale theta / beta asociate cu ADHD, pe lângă o
reducere clară a principalelor simptomele ale tulburării. Cu toate acestea, autorii nu
au inclus un grup de control în studiul lor.

Pe de altă parte, Lee, Park și Kim (2015) au efectuat unul dintre puținele
studii care există despre terapiile cu cai. În această lucrare, ei evaluează diferite
variabile biologice, obiective. Acești autori pornesc de la faptul că hipoterapia
implică activitate fizică din partea persoanei care o face și că această activitate
poate avea un efect pozitiv asupra cunoașterii celor cu ADHD. Ei au descoperit că,
după 32 de săptămâni de hipoterapie, grăsimea corporală a grupului experimental
de subiecți a fost redusă semnificativ, în timp ce grăsimea corporală a subiecților
din grupul de control a crescut. Cu toate acestea, nu s-au găsit diferențe
semnificative în scanările creierului celor două grupuri și nici în factorul
neurotrofic, evaluate prin probe de sânge. Autorii concluzionează că programul de

14
hipoterapie evaluat nu a produs modificări semnificative ale variabilelor legate de
funcțiile cognitive asociate cu ADHD, astfel încât este posibil să fie introduse
modificări pentru a realiza eficacitate mai mare.

În ciuda gradului de extindere a publicațiilor hipoterapiei pentru copiii cu

ADHD, eficacitatea acestor programe începe să fie demonstrată la alte populații,
cum ar fi copiii și adolescenții cu risc. De exemplu, McDonald (2004) descrie
rezultatele a cinci programe desfășurate în Statele Unite, folosind caii precum co-
facilitatori terapeutici și intensificatori ai educației la 126 de copii și adolescenți cu
risc, înțelegând drept „risc” acei copii și adolescenți cu probleme de învățare,
tulburări de comportament sau probleme de sănătate mintală, cu vârste cuprinse
între 8 și 17 ani și care prezintă o probabilitate mai mare de a dezvolta tulburări
emoționale în timpul vieții. Deși a obținut evaluarea comună a celor cinci
programe fără rezultate semnificative din punct de vedere statistic, au existat
rezultate semnificative în unele dintre programe atunci când au fost evaluate
individual. Printre variabilele care au beneficiat s-au numărat respectul de sine,
locull intern al controlului și o scădere a agresivității.

Concluzie
Terapia cu ajutorul cailor pentru oameni, și în special pentru copii, cu
diverse dizabilități, se adresează diverselor probleme precum: paralizie cerebrală
infantilă, tetrapareză, sindrom Down, autism, ADHD, etc. Diferitele beneficii, atât
cele fizice cât și cele psihice, se văd în timp, însă bucuria din ochii copiilor se vede
imediat.

Pasul pe care-l face calul este echivalentul pasului pe care-l face omul.
Exista persoane cu probleme care nu au simtit niciodata pamantul sub picioare, nu
au putut niciodata sa detina controlul unei miscari, al unei deplasari. Urcandu-se pe

15
cal, sentimentul de teama dispare, iar copilul incepe sa vada lucrurile si viata putin
diferit.

Faţă de celelalte forme de terapie, hipoterapia are marele avantaj de a

deschide oportunitatea petrecerii timpului în aer liber, ajută la socializare prin
persoanele care sunt lângă cal, oferind astfel celor care o practică, posibilităţi
crescute de evadare din cotidian.

Hipoterapia formează o lume specială care reuneşte cai, persoane cu

dizabilităţi, copii şi adulţi, voluntari şi profesionişti din domeniul medical,
psihologic şi educaţional. În acest proces vieţile tuturor celor implicaţi sunt
îmbogăţite.

16
Bibliografie

o Bender, R. (2011), Hipoterapia, Santiago, Chile: Editorial

Mediterráneo
o Bombardi, Ilenia, 2004, L’uomo che sussurrava ai cavalli, La terapia
per mezzo del cavallo, Societa Editrice „Il Ponte Vecchio”, Italia pag.
25-27
o Chandler, K.C., 2005, Animal Assisted Therapy in Counseling, NY:
Routledge
o Corral, A., & Fernández, I. (2011), Why children with special needs
feel better with hippotherapy sessions: A conceptual review, Journal
of Alternative and Complementary Medicine, 17, 191–197
o Cuypers, K., De Ridder, K., & Strandheim, A (2011), The effect of
therapeutic horseback riding on 5 children with attention deficit
hyperactivity disorder: A pilot study, The Journal of Alternative and
Complementary Medicine, 17, 901–908
http://dx.doi.org/10.1089/acm.2010.0547
o Jang, B., Song, J., Kim, J., Kim, S., Lee, J., Shin, H. Y., . . . & Joung,
Y. S. (2015), Equine-assisted activities and therapy for treating
children with attention-deficit/hyperactivity disorder, The Journal of
Alternative and Complementary Medicine, 21(9), 546–553.
http://dx.doi.org/10.1089/acm.2015.006
o Lee, N., Park, S., & Kim, J, (2015), Effects of hippotherapy on brain
function, BDNF level, and physical fitness in children with ADHD,
Journal of Exercise Nutrition & Biochemistry, 19(2), 115–121
http://dx.doi.org/10.5717/jenb.2015.15061209
o Lentini, J. A., & Knox, M, (2009), A qualitative and quantitative
review of equine facilitated psychotherapy (EFP) with children and
adolescents, The Open Complementary Medicine Journal, 1, 51–57
http://dx.doi.org/10.1080/15401383.2015.1023916
o Lin, C. Y., Yang, A. L., & Su, C. T, (2013), Objective measurement of
weekly physical activity and sensory modulation problems in children
with attention deficit hyperactivity disorder, Research in

17
 Developmental Disabilities, 34(10), 3477–3486
http://dx.doi.org/10.1016/j.ridd.2013.07.021
o McDonald, P. M. (2004). The effectiveness of equine-facilitated
therapy with at-risk adolescents: A summary of empirical research
across multiple centers and programs. In Can animals help human
health? animal assisted interventions in adolescent mental health.
University of Pennsilvania [March 28th]
o NARHA. (1997), Attention deficit disorder, pp. 3. NARHA Strides
Magazine
o Rusu Alina, 2012, Interacţiunea Om – Animal elemente de
etologieaplicată şi terapie asistată de animale, Ed. Bybliotek, Cluj-
Napoca

18