Specialised VET training on Hippotherapy for

professionals working with children with

intellectual, emotional, physical and psychomotor
disabilities

2019-1-TR01-KA202-074547
SELECȚIA PACIENȚILOR ȘI A CAILOR DE
TERAPIE
Autor:Asociatia
Hipoterapia - Romania
Lect.
Univ. Dr. Bîlbă Anca Nicoleta
4.1. Beneficiarii/pacienții recomandați pentru hipoterapie….p.9-11
4.1.1. Conditii necesare pentru hipoterapie……………....p.12-13
4.1.2. Cerinte esentiale pentru sedintele de hipoterapie..…p.14-19
4.2. Arii de dezvoltare ce pot fi îmbunătățite prin hipoterapie…….p.20
4.2.1. Percepția…………………………………………………p.21-25
4.2.2. Atenția……………………………………………………p.26-28
4.2.3. Orientarea spațială……………….……………………….p.29-30
4.2.4. Socializarea……………………………………………….p.31
4.2.5. Capacitatea decizională………………………...…………p. 32-34
4.2.6. Dezvoltarea limbajului……………………………………p.35-37
4.2.7. Motricitate…………………………………………p.38-42
4.2.8. Stima de sine………………………………………p.43
4.2.9. Abilități de organizare……………………………..p.44
4.2.10. Gestionarea comportamentală……………………p.45
4.2.11. Memoria de lucru…………………………………p.46-49
4.2.12. Motivația………………………………………….p.50-52
4.3. Caracteristici necesare cailor de terapie………………..p.53-54
4.3.1. Criterii de selecție……………………………………….p.55
4.3.1.1. Mărimea……………………………………….p.56
4.3.1.2. Mișcarea……………………………………….p.57
4.3.1.3. Sexul………...…………………………………p.58
4.3.1.4. Vârsta……….………………………………….p.59
4.3.1.5. Temperamentul și caracterul……………………………p.60-61
4.3.1.6. Suplețea…………………………………………………p.62
4.3.1.7. Ritmul…………………………………………………...p.63
4.3.1.8. Simetria…………………………………………………p.64
4.3.1.9. Postura…………………………………………………..p.65
4.3.1.10. Echilibrul………………………………………………p.66
4.3.2 Aspecte ale mersului ce pot fi modificate în terapie……….p.67
4.3.2.1. Impulsul…………………………………………………….p.68
4.3.2.2. Tempo și viteza……………………………………………..p.69
4.3.2.3. Schimbarea direcției de mers….……………………………p.70
4.3.2.4. Tranziția…………………………………………………….p.71
4.3.3. Abilități necesare pentru dresajul cailor de terapie……p.72-82
 Persoanele care pot primi recomandare pentru hipoterapie, pot
fi persoane cu următoarele afecțiuni:
 Deteriorări senzoriale severe sau probleme neurologice-autism, ADHD,
Sindrom Down
 Dificultăţi perceptuale sau disfuncţie de integrare senzorială precum şi
dizabilităţi severe/profunde
 Utilizatorii de scaun rulant care nu au activitate motorie grosieră
 Epilepsie
 Paralizie cerebrală
 Traumatisme cerebrale
 Scolioză sau alte afecțiuni ale coloanei
 Artrită
 Amputaţii traumatice
 Sechele de poliomielită
 Scleroză multiplă
 Hidrocefalie
 Accidente cerebrale şi vasculare
 Hemi şi paraplegii
 Spina bifida
 Encefalite
 Distrofie musculară
 Persoanele cărora le este recomandată terapia cu ajutorul calului, trebuie
să îndeplinească anumite condiții pentru a putea susține o ședință călare:
 vârsta minimă recomandată este de doi ani
 beneficiarul trebuie să aibă controlul capului
 este recomandat să aibă abilitatea de a sta în șezut
 să nu aibă comportamnete agresive care nu pot fi gestionate
 Există situații, în care un anumit stadiu al unei afecțiuni care este înscris pe
lista de contraindicații, poate fi totuși un obiectiv terapeutic.
 Conform Asocoației Americane de Hipoterapie, afecțiunile care pot prezenta
risc în cadrul terapiei cu cai și se pot înscrie în lista de contraindicații sunt:
 artrogripoze, osificații heterotopice, luxații de șold/dislocatii de șold,
osteoporoză, anomalii de dezvoltare ale coloanei (instabilități , ortoze spinale,
curbări ale coloanei la un anumit nivel, spina bifida).
 Condiția esențială necesară pentru a începe o ședință de terapie cu ajutorul
calului este siguranța călărețului atât din punct de vedere al desfășurării
ședinței cât și al efectelor pe care această terapie le poate avea asupra
beneficiarilor.
 Primul principiu este acela de a nu face rău. Pentru a decide corect, este
necesar să evaluăm riscurile /beneficiile pe care le poate aduce această terapie
în recuperarea copiilor.
 Al doilea principiu se referă la afecțiunile care reprezintă contraindicații
pentru această terapie, sau ale stadiilor de boală, care pot determina încetarea
terapiei.
 Al treilea principiu de care trebuie să ținem seama este alegerea
echipamentului corescpunzător în funcție de afecțiune, vârstă și condiție a
bolii.
 Echipamentul trebuie să se potrivească vârstei beneficiarului.
 Exemplu: în cazul unor pacienți cu hidrocefalie, care au suferit intervenții
chirurgicale craniene, căștile de protecție tipice și standardizate este posibil să
nu se potrivească ca mărime sau confort.
 În această situație, desfășurarea ședințelor va fi amânată, până la găsirea sau
confecționarea unei căști potrivite.
 În cazul pacienților cu tensiune arterială mare sau oscilantă, participarea la
ședințe în perioada verii trebuie întreruptă sau trebuie create condiții climatice
adecvate.
 Contraindicații absolute (Conform Asociației Americane de Hipoterapie –
AHA )
 Disfuncții mentale active care ar putea fi nesigure (tendințe sinucigașe,
tendințe de abuz contra animalelor, comportament violent).
 Hernie acută de disc cu sau fără compresie de rădăcină nervoasă.
 Malformația Chiari II cu simptome neurologice.
 Instabilitate atlantoaxială cu semne neurologice evaluate de un medic calificat
(o poziționare greșită a vertebrei C1 în relație cu vertebra C2, văzute uneori la
indivizi cu Sindrom Down sau artrită reumatoidă juvenilă).
 Coxartroză – degenerare la nivelul articulației șoldului (statul pe cal pune o
mare presiune pe articulație)
 Crize de Grand Mal necontrolate cu medicamente
 Hemofilie cu istorie recentă de episoade hemoragice
 Catetere ale uretrei
 Condiții medicale în timpul unor exacerbări acute (RA – artrită reumatoidă,
HNA – hernie anterioară de nucleu pulpos, MS – scleroză multiplă, diabet,
etc.)
 Răni deschise pe o suprafață ce susține greutăți
 Fracturi patologice fără tratament de succes a patologiei de bază (osteoporoză
severă, osteogeneză imperfectă, tumoare osoasă, etc.)
 Un grup de afecțiuni neurologice ce au legătură cu malformații ale coloanei
 (anumite grade de scolioză, lordoză, cifoză)
 Coloană instabilă ce include intervenție asupra organelor interne - standuri
 Terapia cu ajutorul calului cuprinde toată gama de activități care au obiectiv
terapeutic, activități practicate de către persoane specializate, în recuperarea
persoanelor cu dizabilități și care utilizează în acest demers calul, ca instrument
de intervenție.
 Hipoterapia este una dintre cele mai eficiente metode de terapie folosită
pentru îmbunătățirea pozitiei, echilibrului, mobilității și funcțiunilor în toate
cazurile de persoane cu disfuncții motorii.
 Terapia cu ajutorul calului produce modificări la nivel perceptiv, prin
modificarea în primul rând al nivelului vizual.
 Modificarea percepției duce la schimbări în plan cognitiv, intervenind și
stimulând mecanismele cognitive.
 Mai mult decât atât, mișcarea calului provoacă o mișcare a propriului corp,
încălzește și relaxează articulațiile, aspect care îl ajută pe copil să obțină o stare
de bine, de relaxare, de liniște.
 Dezvoltarea ariei perceptive este direct influențată de dezvoltarea senzorială
 Cel mai important scop este promovarea răspunsurilor adaptative satisfăcătoare
la mediul înconjurator. Răspunsul adaptiv se referă la reacția corectă și ajustată
cererilor mediului.
 Modularea permite filtrarea stimulilor irelevanți, menținerea unui nivel optim
de excitare ce facilitează atenția la cererile din mediul înconjurător și astfel
permite răspunsuri, reacții adaptate.
 Strategiile pentru a modula aceste nivele de excitare includ activități ce
stimulează sistemul vestibular și pe cel proprioceptiv.
 În momentul în care copiii cu deficiențe în modularea senzorială ating acest
nivel adecvat de excitare își îmbunătățesc atenția și interacțiunea cu mediul
înconjurător.
 Activitățile ce stimulează sistemul proprioceptiv includ mișcare în contra
gravitate, de exemplu exercitii de ridicare în picioare a pacientului în scărițele
de pe șa.
 În terapia cu ajutorul calului, mersul și viteza calului stimuleaza sistemul
vestibular, ce ajută modularea senzorială, rezultând fie calmarea pacientului
folosind mersul ușor și controlat al calului, fie un efect de alertare a acestuia
printr-un mers rapid sau chiar trap (Stimularea vestibulara în timpul mersului
calare, Terapia cu Ajutorul Calului, A. Bilba, 2019, p. 88, ISBN 978-973-732-
218-0)
 Persoana este pe cal, la o înălțime
semnificativă de sol, pe spatele unui
animal căruia nu-i cunoaște reacțiile,
reflexele.
 Acolo nu există schemă
comportamentală cunoscută pentru
copil, acesta fiind nevoit, să
cerceteze, să găsească și să aplice
comportamente noi.
 Stimularea atenției – se organizează centre de lucru la sol, cu grade de
dificultate progresive și cu creșterea numărului de itemi lucrați.
 Copiii trebuie să fie atenți și să se coordoneze atât la comenzile terapeutului cât
și la mișcarea calului, să recunoască momentul în care trebuie să execute
cerința pentru a o executa corect.
 Se pot folosi cercuri, mingi, jaloane
cu ajutorul cărora copiii învață să își
mențină atenția concentrată pe o
perioadă mai mare de timp,
urmărindu-se permanent executarea
corectă a cerinței.
 Spre deosebire de terapiile de
cabinet, acest gen de terapie este
într-un sistem în permanentă
mișcare, ceea ce solicită în plus
atenția și capacitatea de coordonare.
 Fiecare etapă de lucru, conține unul sau mai multe obiective terapeutice:
 menținerea echilibrului
 corectarea poziției
 orientare spațială
 discriminare itemi
 coordonare ochi-mână
 luare de decizii
 menținerea focusului în sarcină
 stimularea atenției
 modularea ritmului de executare a cerinței
 motricitate fină și grosieră
 conștientizare corporală
 stimularea musculaturii intrinseci
Mediul extins în care se desfășoară terapia
(manej sau spațiu deschis), direcția de mers
față de locul unde este amplasat centrul de
lucru, schimbarea planului de acțiune (de
sus, jos), influențează nivelul perceptiv și
antrenează capacitatea de orientare.
 Privitor la socializare a fost remarcată disponibilitatea copiilor de a primi cu
uşurinţă în proximitatea lor un numar de 3,4 persoane incluzând terapeutul,
instructorul şi personalul de îngrijire a cailor.
 Sunt integrate exerciții de grup.
 Terapia se desfășoară într-un loc unde beneficiarii sunt în contact cu alte
persoane adulte sau cu copii.
 Copiii stabilesc contact cu partenerii de joc
 Iși dezvoltă abilități de interactiune socială
 Invață să respecte regulile sociale
 Invașă să-și aștepte rândul
 Iși dezvoltă creativitatea și competitivitatea
 În timpul hipoterapiei, copiii beneficiază de modificări sau stimulări
vestibulare si proprioceptive transmise de mersul calului, acest lucru stimulând
atenția și concentrarea, crescându-le încrederea în sine.
 Copilul este mereu pus în situații decizionale, fiind nevoit să-și modifice
deciziile în funcție de reacția calului.
 Un aspect important al stimulării senzoriale este cel referitor la relația dintre
stimularea vestibulară și comunicare. Stimularea acestui sistem promovează
contactul vizual cu persoanele sau obiectele din jur și prin urmare, facilitează
comunicarea pacientului cu acestea.
 Alături de exercițiile specifice de logopedie și de dezvoltare a limbajului, se
lucrează antrenarea mușchiului diafragmatic prin poziții specifice, ceea ce
ușurează pronunția sunetelor, durata de menținere a sunetului, ritmul și
tonalitatea vocii.
 Funcţia de comunicare şi limbaj poate fi imbunătăţita prin achiziţionarea de
cuvinte noi din necesitatea de a comunica cu calul.
 Comunicarea în cadrul hipoterapiei este mai puţin bazată pe cuvinte, dar
comunicarea nonverbală se desfăşoarăcu ușurință.
 Relația dintre copil şi terapeut este mult îmbunătătită, modul de comunicare
devenind din ce in ce mai fluid, cu mai puţine blocaje, fapt care a fost observat
şi în cadrul familial.
 Tonul folosit devine mult mai ferm.
 Comunicarea are la baza o nota afectivă care se menţine şi în afara şedinţelor.
 În urma interventiei terapeutice prin hipoterapie, Dismuke (1984) a descoperit
îmbunatatiri semnificative în abilitatile de vorbire si vocabular, în cazul
coordonarii bilaterale motorii, perceptiei vizuale, cât si discriminarii
dreapta/stânga.
 Mișcarea tridimensională pe care o transmite calul în mers este foarte
asemănătoare cu schema de mișcare a omului.
 Astfel, terapeutul poate modifica mersul calului în așa fel încât să obțină
transmiterea de impulsuri diferite, obținând astfel diferite impulsuri transmise
beneficiarului (impulsuri vestibulare, proprioceptive, mișcări de rotație, antero-
posterioare sau laterale).
 Cele trei planuri de miscare in
schema motrica de mers:
 Antero-posterior
 Lateral
 Sagital
 În cazul hipoterapiei, printre
beneficiile fizice rezultate se numără
îmbunătățirea posturii, a fortei
musculare, al modului în care îsi
poarta greutatea, echilibrul când sunt
asezați, mersului și mobilității
motorii în general.
 Contactul cu un animal mare
are un profund efect asupra
persoanei; în afara unei
legaturi emotionale, calul
produce nenumarate
experiente senzoriale.
 Coordonarea ochi-mană
 Desfășurarea unei ședințe de călărie, presupune un control crescut al corpului.
 Cursantul este capabil de o mai bună organizare a propriei persoane, ritmul și
comunicarea fiind consistente, în permanenta relatie, iar comportamentul
devine mult mai hotarât, cu efecte imediate asupra imaginii si încrederii de
sine.
 Raspunsul calului la comenzi este o permanentă recompensă instantanee.
 Abilități
de organizare – dezvoltarea capacității de autoreglare
comportamentală este o componentă esențială a dezvoltării individuale.
 Copii cu ADHD sunt foarte sensibili la stimulările de mediu când sunt plictisiți
sau frustrați.
 Inhibiția comportamentală – nucleul deficitului de atenție este inhibiția
comportamentală (R.A. BARKLEY, ”Behavioral inhibition, sustained
attention, and executive functions: constructing a unifying theory of ADHD”,
Psychol Bull, 121(1), Jan 1997, pp. :65-94)
 Funcțiile executive presupun abilitatea de a planifica, organiza informațiile și
de a le utiliza în procesul de rezolvare a problemelor.
 Automonitorizarea – copii cu deficiente psihomotrice, nu reușesc să utilizeze
cu succes autocontrolul pentru a-și modifica strategiile de răspuns în situații
date.
 De exemplu, în timpul sarcinilor care vizează timpul de reacție, ei nu își reduc
viteza de răspuns pentru a preveni eventualele erori (M. SEMRUD-
CLIKEMAN, S. PLISZKA , M. LIOTTI, ”Executive functioning in children
with attention-deficit/hyperactivity disorder: combined type with and without a
stimulant medication history”, Neuropsychology, 22(3), May 2008, pp. 329-40)
 Memoria de lucru menține activă o informație sau o cantitate de informații în
timp ce copilul lucrează cu o altă informație.
 În acest fel este facilitată interacțiunea copilului cu două lucruri în același timp.
 Capacitatea memoriei de lucru este sinonimă cu cea a atenției executive, ceea
ce înseamnă că persoanele cu un mare volum al memoriei de lucru vor
performa în sarcini care necesită inhibarea unor informații distractoare.
 Limitările în funcționarea memoriei de lucru sunt asociate cu eșecul în
menținerea atenției, a inhibiției comportamentale și în răspunsul la programele
de întărire aspecte care reprezintă obiective terapeutice.
 Pentru a stimula memoria de lucru, este nevoie de menținerea atenției în sarcină.
Copiii cu afecțiuni psihomotorii au dificultăți în perceprea informatiilor, în
menținerea focusului și discriminarea stimulilor.
 Restaurarea atenției oferă încă o explicație despre rolul important al naturii.
 Astfel, atenția este vazută ca o resursa limitată.
 În timpul relaxării sau în timpul unor activități ce nu necesită efort pentru
menținerea atenției pacientul își recapaătă abilitățile de concentrare.
 Aceste teorii sugerează ca într-un mediu natural, în aer liber, este nevoie de mai
putin efort mental.
 Pentru a asigura restaurarea atentiei în timpul hipoterapiei, calul poate fi
plimbat câteva minute, între activitățtile pe care le efectuează pacientul, într-un
mediu linistit, în natură.
 În aceste câteva minute, pacientului i se va cere să se lase purtat de cal, într-o
postură de relaxare, să observe mediul înconjurator, plantele, animalele.
 În general, acest lucru va dura aproximativ 2 minute, după care pacientul va fi
mult mai calm si relaxat, pregătit pentru următoarea activitate.
 Motivația reprezintă un proces de selectare și evidențiere a interacțiunii
dintre stimulii interni și cei externi în vederea realizării unei actiuni.
Motivația poate sa fie intrinsecă sau extrinsecă.
 Motivatia intrinsecă, constă în lucruri pe care un individ le apreciază, le dă
importanță sau îi fac plăcere.
 Constă în a se implica într-o activitate deoarece o gasețte interesantă sau
satisfacatoare pentru sine. Putem afirma ca rolul motivației intrinseci este
determinant în dezvoltarea cognitivă și socială, aspecte importante din punct de
vedere al deficitului, pentru dezvoltarea copiilor.
 Deoarece participarea activă a pacientului în timpul terapiei este foarte
importantă, intervențiile copiilor trebuie să vizeze activități care le fac plăcere
și care ar putea reprezenta un interes pentru aceștia.
 Este cunoscut faptul că toți copiii sunt atrași de animale și că legătura ce se
realizează între copii și animal este facilă, puternică și durabilă.
 Din acest punct de vedere, terapia cu ajutorul calului este o activitate cu
motivație intrinsecă.
 Terapiile trebuie sa aiba ca scop achiziția de abilități importante pentru
dezvoltarea și integrarea pacientului.
 Aici îsi gaseste rolul motivația extrinsecă.
 Aceasta consta în faptul că recompensele, premiile provoacă interes în
activitatea respectivă, deși acea activitate se poate să nu fi fost interesantă
pentru pacient de la început.
 În acest mod, terapeutul îl poate învăța pe pacient abilități necesare pentru viața
de zi cu zi, iar odată ce aceste abilități au fost deprinse, motivația extrinsecă nu
mai este necesară.
 Pentru a putea fi utilizati la terapie, caii trebuie să îndeplinească anumite
criterii.
 Pentru alegerea cailor, este nevoie de un specialist care cunoaște deopotrivă
caii cât și nevoile speciale ale persoanelor cu dizabilități.
 Cel mai important aspect în selecția cailor de terapie, este caracterul.
 Există anumite rase de cai care se pretează mai bine acestui gen de activitate,
însă acest aspect nu este unul exclusiv.
 Cea mai importanta caracteristica a unui cal de terapie este curiozitatea.
 Un cal curios va fi un cal atent, reactiv la comenzile conducatorului, previzibil.
 Nu sunt recomandati poneii mici.
 În cadrul activităților terapeutice ecvestre, calul reprezintă atât un membru al
echipei, cât și un instrument de terapie.
 Putem afirma, că la fel ca în cazul unui terapeut, este foarte importantă
pregătirea acestuia în scopul desfășurării unor ședințe corecte, care să ducă la
obținerea unor rezultate cât mai satisfăcătoare.
 Pentru a putea fi utilizati la terapie, caii trebuie să îndeplinească anumite
criterii.
 Pentru alegerea cailor, este nevoie de un specialist care cunoaște deopotrivă
caii cât și nevoile speciale ale persoanelor cu dizabilități.
 In selectarea cailor este necesar să fie luată în considerare structura, înălțimea,
lungimea și lățimea spatelui calului.
 Mărimea calului trebuie să se adaptaze la nevoile speciale ale călărețului dar și
ale terapeutului.
 Structura și fizicul cailor se corelează cu mișcarea acestuia, cu lungimea
pașilor, balansarea spatelui și astfel cu intensitatea impulsurilor de mișcare
transmise de cal.
 Mișcarea calului de terapie trebuie să fie sănătoasă, secvența picioarelor
trebuie să fie clară.
 Așteptările față de diverși pași executați de cal sunt:
- mersul lung și spațios (calul pășind cu piciorul din spate înaintea primei urme
de copită),
- mersul adunat (calul pășind cu oiciorul din spate după prim urmă de copită),
- mișcarea regulată și ritmică în fiecare pas (mers, trap, galop).
 Caii castrați sunt cei mai indicați pentru terapie deoarece în general sunt cei
mai echilibrați.
 Iepele pot fi de asemenea potrivite, dar în perioada estrului atitudinea lor se
poate modifica devenind mai încăpățânate și mai greu de controlat.
 Armăsarii, din cauza comportamentului nepredictibil nu sunt adecvați pentru
terapie.
 Calul mai tânăr de 5 ani este nepotrivit pentru activitatea terapeutică, din cauza
temperamentului său vioi, jucăuș și timid.
 De regulă, cea mai indicate vârstă la care un cal poate fi inclus în programe de
terapie este de la 15 ani.
 Desigur și caii mai tineri pot participa la ședințe de terapie, însă în această
situație este necesar să cunoaștem foarte bine caracterul calului, de preferință
să fie un cal pe care îl cunoaștem de cel puțin 3 ani.
 Calul trebuie să fie ușor de condus, să lucreze și să execute instrucțiunile cu
plăcere, să stea în loc în timpul încălecării și descălecării.
 Calul imprevizibil și irascibil, calul care mușcă este nepotrivit pentru sarcinile
terapeutice, deoarece poate pune în pericol siguranța călărețului.
 În perioada selectării, cel mai indicat este ca prima dată, calul să fie observat în
grajd, să fie observată reacția la apropierea umană, comportamentul său în țarc
sau pe pășunile comune cu alți cai, reacția sa în cazul perierii, îngrijirii și
încălecării.
 Alte informații utile pot fi deduse din următoarele indicii:
 comportamentul său în timpul ghidajului, la frânghia de dresaj și sub șa;
 gradul de preagătire al calului;
 reacția serviabilă la comenzile călărețului sau ale instructorului;
 depistarea eventualelor însușiri negative.
 Supletea reprezinta abilitatea cailor de a schimba balansul cu ușurință.
 Un cal care nu este suplu în mișcare, va produce o mișcare încordată, de
amplitudine scăzută, va fi încet la timpii de răspuns și va avea un ritm slab.
 Aceste răspunsuri ale mișcării nu reprezintă interes în terapie.
 Ritmul inseamna secvența inerentă de cădere a pașilor.
 Ritmul este o caracteristică fundamentală în mișcarea umană, are influențe
venite din procesarea senzorială, tonusul muscular, timp și coordonare.
 Ritmul trebuie să fie consecvent, susținut, regulat pe picioarele din față.
 Simetria - uniformitatea în mișcare și în lungimea pașilor între cele două părți
ale calului.
 Simetria este caracteristica unui cal sănătos și este foarte probabil să transmită
aceasta strategie de postură și mișcare și pacientului.
 În cazul în care calul are un defect de mers la unul dintre picioare (șchiopătat,
rotație), această mișcare va fi transmisă și călărețului.
 Un cal cu o mișcare simetrică, va produce o postură simetrică călărețului.
 Postura - alinierea calului paralelă cu solul pentru a avea un mers drept .
 Postura dreaptă este esențială pentru simetrie și un echilibru corect și
reprezintă abilitatea calului de a rămâne echilibrat și suplu.
 Aceasta calitate este importantă pentru suplețe, ritm, tempo și mișcările de
tranziție.
 Aproape întotdeauna un cal căruia îi lipseste una dintre aceste calități va avea
dificultate în a putea merge corect . De exemplu, un cal care nu este suplu nu
va avea un ritm corect și nu va avea un mers simetric și echilibrat.
 Echilibrul – este abilitatea unui cal de a rămâne balansat și suplu în mișcare,
ceea ce afectează finețea tranziției, suplețea, ritmul și tempoul.
 Toate aceste caracteristici sunt asemănătoare cu caracteristicile mersului uman,
aspect care validează folosirea calului ca mijloc de terapie.
 Pasul calului la mers induce aceeași mișcare tridimensională asupra pelvisului
ca și pasul omului. Pelvisul se mișcă în plan sagital, vertical și frontal,
inducând mișcări antero-posterioare, verticale și laterale. (S.E. Harris, Horses
Gaits, Balance, and Mouvement, Macmillan, New York, 1993; Classical
Training of the Horse, United States Dressage Federation, 1998)
 In timpul mersul, următoarele caracteristici pot fi modificate, în sensul de a
obține mișcarea dorită a beneficiarului.
 Impulsul
 Tempo și viteza
 Schimbări de direcție
 Tranziți
 Calul face acest lucru cu ușurință, aceste manevre făcând parte din rutina lui
zilnică.
 Impulsul – mișcarea de împingere înainte a pelvisului calului și a picioarelor
din spate va schimba poziția și mișcarea corpului calului.
 Urmarea picioarelor din față se realizează atunci când calul pășește cu
picioarele din spate pe sau peste amprenta lasată de picioarele din față .
 O mărire în impuls va fi dovedită de faptul că, calul va calca cu picioarele din
față peste amprenta lăsată pe sol de picioarele din față .
 Tempo- ul se refera la numărul de bătăi pe minut , în timp ce viteza se referă la
timpul pe care calul îl ocupă pe o anumită distanță .
 Un ponei va avea un tempo mai rapid față de un cal .
 Tempo-ul calului trebuie să ramână constant.
 Viteza este ușor de schimbat prin modificarea lungimii pasului dar poate fi
schimbată și prin modificarea tempo-ului.
 Modalitățile de mers cel mai des utilizate sunt:
 Mersul în linie dreaptă
 Schimbări de sens
 Serpentine
 Cerc
 In timp ce calul își schimbă direcția și arcuirea calului se va schimba.
 Tranziția înseamnă:
- schimbarea vitezei în timpul unui anumit pas
- trecerea de la un pas la altul
- accelelare
- încetinire
 Pentru pregătirea optimă a unui cal în scopul de a desfășura activități de terapie
este necesar să fie luate în considerare anumite calități necesare antrenorului.
 Dresajul cailor de terapie este diferit de un dresaj pentru echitație.
 Calul de terapie trebuie desensibilizat complet la toate comenzile date de
călare.
 Instructorul cailor de terapie, este necesar să aibă anumite calități și cunoștințe
referitoare la intercațiunea cu caii.
 Orice metodă de dresaj trebuie să aibă la bază, punerea în condiție a calului:
proporția dintre gimnasticarea și antrenamentul calului trebuie atent reglată,
deoarece trebuie avut în vedere că dezvoltarea fizică și psihică a calului este
supusă legilor variabile ale naturii.
 Construcția mentală a calului joacă de asemenea un rol foarte important în
dresaj.
 Memoria este o calitate care facilitează dresajul atunci când este făcut
corespunzător, dar devine periculoasă atunci cânde dresajul este făcut greșit,
deoarece este foarte greu să corectăm stereotipuri greșite.
 Spre deosebire de om, calul nu reacționează potrivit opiniilor sale,
neînțelegând nici măcar sensul propriilor acțiuni.
 În locul acestora el este ghidat prin comportamnete întărite, pozitiv sau negativ,
care prin repetare frecventă, devin automatisme, respectiv, obiceiuri.
 Un cal iritabil, cu un caracter urât, care mușcă, nesubordonat, este aproape fără
excepție un cal bolnav și având o deficiență organică.
 Îngrijirea lui prevalează asupra oricărei încercări de dresaj.
 Răbdarea calului are de asemenea limitele ei.
 Călărețul sau conducătorul calului trebuie întotdeauna să încerce să știe limita
mentală, fizică și psihică a calului.
 Metoda combină principii și procedee cu regula ordinii folosirii lor.
 Ea variază în funcție de scopurile urmărite și de circumstanțele de timp și de
loc.
 Studiul conformației și temperamentului calului ghidează călărețul în fixarea
scopului urmărit și în alegerea mijloacelor folosite pentru a-l atinge.
 Orice metodă de dresaj se bazează pe legea asocierilor.
 Învățarea unei mișcări noi presupune ca agent principal de execuție folosirea
unui ajutor cunoscut, căruia i se asociază un ajutor nou cu care este de dorit să
se obișnuiască calul.
 Reflexul condiționat rămâne o metodă de bază. Pentru aceasta, calul trebuie să
fie atent.
 Ținta procesului de învățare este formarea unor automatisme dezirabile, a unor
obișnuințe.
 După pregătirea de bază corespunzătoare, caii folosiți în terapie trebuie supuși
unei pregătiri speciale, pentru a fi adecvați echitației terapeutice.
 În însușirea noilor cunoștințe, este importantă repetiția și confirmarea
frecventă, precum și ritualizarea, ce garantează siguranță cailor.
 Caii de terapie trebuie să învețe să stea calmi pentru o perioadă mai lungă de
timp, de-a lungul îngrijirii, echipării sau activității terapeutice, chiar și în
condiții neprielnice.
 Trebuie de asemenea să se familiarizeze cu diferite moduri de încălecare și cu
instrumentele folosite în procesul încălecării.
 Totodată acești cai trebuie obișnuiți și cu diverse moduri de conducere :
- la frânghie de dresaj
- la hățuri
- la lonjă
- la hățuri lungi
- la lonjă dublă
 În multe cazuri trebuie să se supună și însoțitorilor/voluntarilor.
 Caii de terapie trebuie să acționeze excepțional la lonjă, mai ales în cazul
călăriei de psihopedagogie specială, reacționând imediat la semnalele trimise
doar prin intermediul lonjei și biciului, deoarece, pe parcursul terapiei,
instructorul comunică cu copilul, astfel deseori nu are ocazia să instruiască
calul verbal.
 Caii trebuie să fie familiarizați cu diferite posture mai rigide, date de
diagnosticele care includ spasticitatea, deoarece suportă mișcările variate și
postura diferită a călărețului, în timp ce menținându-și echilibrul, trebuie să
avanseze fără încetare în arenă, conduși la lonjă.
 Pe parcursul pregătirii speciale, caii trebuie să se obișnuiască cu toate
instrumentele, jocurile și echipamentele terapiei, precum și cu locația, cu
stimulii speciali vizuali, acustici și tactili, pe care îi întâlnesc pe durata terapiei
(atingeri nespecifice, țipete, mișcari necontrolate ale membrelor) trebuie să se
obișnuiască cu prezența și mișcarea mai multor persoane/copii în imediata lor
apropiere.
 Dresajul recomandat pentru un cal de terapie este metoda dresajului natural,
Parelli și metoda Tellington.
 Un aspect foarte important îl reprezintă activitățile de relaxare pentru caii de
terapie și implicit, cunoașterea semnalelor de suprasolicitare, care pot duce la
reacții necontrolate, activitatea terapeutică, fiind una extrem de solicitantă
pentru cai, mai ales din punct de vedere psihic.
 Dacă un cal lucrează prea mult, se pot observa următoarele semen ale
epuizării: își pleacă urechile adesea în spate pe parcursul activităților sau al
echipării, refuză să iasă din boxă, fuge sau se ferește.
 Din punctul de vedere al sănătății fizice și psihice ale calului, este crucial să îi
fie asigurate condiții de adăpost cât mai asemănătoare cu mediul său natural.
 Calul va fi mai calm și mai echilibrat dacă va fi însoțit de alți cai și dacă va
avea acces la pășune.
 Un cal ținut în grajd va fi lipsit de stimuli, încordat, curios și mai puțin atent.
1. Bîlbă, A.,(2015). Costuri şi beneficii ale terapiei cu ajutorul calului în afecţiunile
psihomotorii. Programe doctorale şi post-doctorale, Academia Română. Bucuresti.
2. Iavorovschi, A.,( 2011). Manual de echitaţie, Federaţia Ecvestră Română
3. Level I, Course Manual, American Hippotherapy Association 4th edition,(2013)
4. Mărginean, I., (2002).Calitatea vieţii percepute în România, în I. Mărginean, A. Bălaşa
(coord.), Calitatea Vieţii în România, Bucureşti: Editura Expert.
5. Mcgee, M.C.,Reese,N.M. (2009). Immediate effects of a hippotherapy session on gait
parameters in children with spastic cerebral palsy.Pediatr Phys Ther, 21, 212-218
6. Mcgibbon, N.H., Andrade, K., Widener, G., Cintas, H.L., (1998). Effect of an equine
movement therapy program on gait, energy expenditure, and motor function with spastic
cerebral palsy: a pilot study.Developmental Medicine and Child Neurology, 40(1), 754-762
7. Mielă, P., Milea, S. (1988). Tratat de Pediatrie.Bucureşti: Editura Medicală
8. Mihăilescu- Bîlbă A., (2019), Terapia cu ajutorul calului – Ghid pentru terapeuți, Ed.
Fundației Andrei Șaguna, Constanta
9. Quint C., Toomey, M., (1998). Powered saddle and pelvic mobility: an investigation into the
effects on pelvic mobility of children with CP of a powered saddle which imitates the
movements of a walking horse.Physiotherapy , vol 84. no 8, pp.376-384
10. Riede, D., (1988). Physiotherapy on the Horse, Riderwood, MD: Therapeutic Riding
Services
11. Silkwood-Sherer,D., Killian, C., Long,T., Martin, K., (2012). Hippotherapy: habilitating
balance deficits in children with movement disorders. Physical Therapy, 92 (5), 707-717
12. Sutherland, D.H., Kaufman, K.R., Moitoza, J.R., (1994). Kinematics of normal human
walking, in J. Rose, J.G. Gamble, Human walking, 2nd Edition, Williams and Wilkins, Phila
13. Quint C., Toomey, M., (1998). Powered saddle and pelvic mobility: an investigation into the
effects on pelvic mobility of children with CP of a powered saddle which imitates the
movements of a walking horse.Physiotherapy , vol 84. no 8, pp.376-384
14. Riede, D., (1988). Physiotherapy on the Horse, Riderwood, MD: Therapeutic Riding
Services
15. Silkwood-Sherer,D., Killian, C., Long,T., Martin, K., (2012). Hippotherapy: habilitating
balance deficits in children with movement disorders. Physical Therapy, 92 (5), 707-717
16. Sutherland, D.H., Kaufman, K.R., Moitoza, J.R., (1994). Kinematics of normal human
walking, in J. Rose, J.G. Gamble, Human walking, 2nd Edition, Williams and Wilkins, Phila