UNIVERSITATEA DE VEST DIN TIMIȘOARA

FACULTATEA DE SOCIOLOGIE ȘI PSIHOLOGIE

PROGRAMUL DE STUDII UNIVERSITARE DE
MASTERAT: PRACTICA ASISTENȚEI SOCIALE
CENTRATE PE VALORI

PORTOFOLIU
Asistența socială și spirituală a familiei

COORDONATOR: Conf. Univ. Dr. Alexandru Neagoe

MASTERAND: Bota Daniela-Maria

TIMIȘOARA
2023
I. Identificarea informațiilor de baza:

Dna Paraschiva este născută în anul 1948, anul acesta urmează să împlinească vârsta
de 75 de ani. Dl Ion este născut în anul 1947, urmând ca anul acesta să împlinească vârsta de
76 de ani. Cei doi s-au căsătorit în anul 1966, devenind familia Popescu, au 57 de ani de
căsnicie la momentul actual. Din relația lor au rezultat doi copii: Iosif, născut în anul 1967 și
Tiberiu, născut în anul 1970.
Ambii fii ai familiei Popescu sunt stabiliți în Germania.

II. Familia ca sistem:

Dna și dl Popescu au locuit din totdeauna în orașul Recaș. Cei doi au fost născuți și
crescuți în acest oraș. Ambii provin din familii cu influențe maghiare și germane.
După căsătorie cei doi s-au mutat în casa părintească a dl Popescu locuind astfel cu
părinții acestuia.
Dl Popescu a fost singur la părinți, astfel, în momentul de față nu are nici o ruda
apropiată care să mai fie în viață. Dna Popescu provine dintr-o familie cu trei frați, însă la
moment ea este singura rămasă în viață. Având în vedere că ambii fii sunt stabiliți în altă țară
nu are cine să le vegheze bătrânețe și să le ofere ajutorul de care are nevoie orice vârstnic.

Cei doi soți au lucrat în orașul Timișoara în cadrul unei fabrici și s-au pensionat la 52
și respectiv 53 de ani.
Din punct de vedere financiar nu exista nici o problema. Pensiile celor doi, adunate,
ajung în jurul sumei de 3000 de lei lunar și ținem cont și de faptul că cei doi fii sunt și ei
calculați ca sprijin material deoarece pe parcursul anilor au mai trimis bănuți pentru uz
casnic.
La nivel comunitar resursele sunt limitate… cei doi sunt destul de retrași și nu doresc
prezența persoanelor străine în viața lor. Sunt selectivi și destul de dificili, însă dacă te
primesc în casa lor înseamnă că și-au pus toată încrederea în tine. Chiar dacă nu doresc mai
pe nimeni în jurul lor am putut observa că nu îi apasă sentimentul de singurătate sau
excludere socială, ba chiar dna Popescu susține “prea multă vorbărie nu ne ajuta cu nimic”.
Confesiunea religioasă în familie este una diversificată: dl. Popescu este de religie Catolică,
pe când dna Popescu s-a botezat în biserica Penticostală. Dânsa descrie acest moment al vieții
ei:
Era o zi de dalbă primăvară
Când pomii-s plini de mii de muguri deşi
Era o zi când pe cărări ninsese
Petale albe, floarea de cireş.

III. Nevoi și probleme:

Problemele pentru dna Popescu au apărut în anul 1990, an în care fiul cel mare, Iosif,
s-a căsătorit pe nepusă masă la 23 de ani și tot în acel an s-a și mutat în Germania. Totul
petrecându-se într-un timp extrem de scurt dna Popescu nici nu a avut timp să realizeze toate
aceste schimbări, ruperea de fiul său au adus-o într-un punct de clacare. Dânsa susține ca a
fost o separare mult prea bruscă și îndepărtată. Fiul cel mic, a părsăsit țara de abia în 2017
după mult timp de discuții și contemplare asupra acestui fapt, astfel că această decizie nu a
venit ca un șoc pentru soții Popescu.

Principale nevoi și probleme ale familiei sunt legate de starea de sănătate. Locuind
într-un orășel mic ca Recaș nu ți se pun la dispoziție prea multe resurse medicale; avem
medici de familie, un laborator de analize de bază și un medic internist. Aici a apărut și
intervenția mea asupra acestei familii.

Cunosc această familie încă din copilărie, mama fiind factor poștal a avut ocazia să îi
cunoască. Familia Popescu a prins drag de mama și pe parcurs au ajuns să mă cunoască și să
îi cunosc. Sunt doi bătrânei drăguți și foarte amabili, astfel legătura s-a păstrat.

Ajung la problemele de sănătate mai grave. Anul acesta, într-o zi de sâmbătă din luna
februarie, mama a fost contactată de dna Popescu anunțând că se simte rău. Ajunși la ei acasă
ea ne-a spus că nu se simte bine și că a fost la un consult la medicul de familie dar acesta i-a
spus ca este doar puțin răcită. Văzând starea dânsei am sunat la serviciile de urgență, asfel, o
ambulanță preluând-o ulterior. De aici a început un drum lung între medici și spitale,
controale și controale. Știind că nu are cine să se ocupe m-am oferit să ajut. Aparent dna
Popescu avea bronho-pneumonie într-un stadiu avansat și nu doar o simplă răceală. După
spusele medicilor dacă ar fi rămas ar fi ajuns la ce era mai rău. În perioada cât dânsa a fost
internată am făcut tot posibilul ca șederea în spital să fie una cât se poate de suportabila, am
vizitat-o, i-am dus alimente, medicamente și alte necesități. În acest timp am încercat să mă
interesez cât mai mult de starea dânsei de sănătate și totodată să păstrez o bună comunicare
cu cei doi fii care prin mine primeau informații legate de starea de sănătate a mamei lor. Să
nu uităm de dl Popescu care în tot acest timp își aștepta soția acasă și pe mine ca să îi mai
spun cum se simte dânsa. Șederea în spital a fost lunguță, însă cu folos. În ziua externării dna
Popescu radia și cu pași mici am plecat spre casă. Călătoria aceasta medicală nu s-a terminat
aici; după externare au urmat drumuri între consultațiile de rutină pentru a ne asigura ca
starea dânsei se îmbunătățește, aparent în prima luna de la externare sunt câteva controale
bune. M-am ocupat pentru dânsa de închirierea unui Concentrator de oxigen de care se pare
ca avea mare nevoie, am făcut drumuri la Casa de asigurări de sănătate și am aștepta la uși
pentru dânsa, deoarece știam că cineva, în situația dânsei nu ar mai fi fost capabil să o facă.

În momentul de față totul este sub control, analizele sunt bune, fiul cel mare care nu a
mai fost să îi vadă de 7 ani și-a făcut timp acum. Toată lumea este împăcată. Așteptăm
următorul control din luna mai pentru a vedea cum sunt plămânii dânsei.

IV. Puncte forte și limite în întâmpinarea nevoilor:

Distanța mare față de proprii lor copii este o limită în satisfacerea nevoilor de bază,
dar poate totuși faptul că încă au pe cine contacta și au pe cine să se bazeze aici în oraș îl
putem privi ca un punct forte. Ei sunt fericiți că își pot trăi viața ca până acum, împreună și
speră că totul va rămâne așa măcar ceva timp de acum înainte.

Un alt punct limita ar fi încrederea dânșilor în Dumnezeu, sunt împăcați cu viața lor
deoarece cunosc faptul ca El îi așteaptă în împărăția lui. Se roagă și slăvesc cuvântul
Domnului și cu sinceritate spun că această gândire pozitivă îi ajută în depășirea tuturor
momentelor grele.

Sunt foarte multe cazuri în România ca a soților Popescu, cazuri mult mai grave unde
vârstnicii nu au avut familie/ copii; persoane care nu au pe cine contacta la nevoie. Sute de
bătrâni mor în suferință pentru că sunt, pur și simplu, uitați. Mulți dintre ei ar avea nevoie de
consultații și tratamente medicale, alții mutați în azile deoarece nu se mai pot descurca.
 Ce putem face? Sunt de părere că asistenții sociali din primării nu ar trebui să se
teamă de munca de teren. Vorbesc de ei pentru ca ei au acces la lista cu evidența populație și
pot depista foarte ușor bătrânii cărora e suficient doar să le deschizi ușa ca să îți dai seama că
îți dai seama că au nevoie de ajutor, că nu mai pot singuri și că nu au pe nimeni.

V. Plan de acțiune/ ingrijire:

Revenind asupra familiei Popescu. Dânșii susțin că se descurcă și singuri și că nu au

nevoie de ajutor extra în afara de al meu. Aș vrea să privesc problema prin ochii unui asistent
social și nu a unui apropiat.

Identificarea clară a nevoilor socio-psiho-medicale, cât și a resurselor materiale și

umane din comunitate care corespund dorintelor vârstnicilor;

Implicarea rețelei de sprijin (vecini, rude, Biserica, personalul medical, postasul) in

vederea instaurării unei stări psihice pozitive, confortabile,menite sa preintampine o agravare
a bolii sau apariției alteia

Îmbunătățirea autonomiei de deplasare;

Menținerea echilibrului psiho-emotional;

Asigurarea nevoilor de îngrijire la domiciliu(igienizarea locuintei);

Voi păstra legătura cu familia Popescu pentru a mă asigura că nu vor mai apărea
situații medicale atât de delicate sau măcar voi încerca să previn.
 Bibliografie:

STANCIU, M. (2015). Asistenţa socială adresată persoanelor vârstnice din România.

ASISTENŢA SOCIALĂ ÎN ROMÂNIA DUPĂ 25 DE ANI, 373.

Romaniel, P. PRIVIND ASISTENTA SOCIALA A PERSOANELOR VARSTNICE.

Gribincea, T. (2013). Politici de asistenţă socială a persoanelor de vîrsta a treia.

Revista de Filosofie, Sociologie şi Ştiinţe Politice, 161(1), 118-126.

Rădăcină, O. E. (2016). Modalităţi de intervenţie în asistenţa socială acordată

persoanelor vârstnice instituţionalizate. Revista de Asistenţă Socială, (1), 101-109.