Sunteți pe pagina 1din 3

Obligații pe care angajatorii români trebuie să le îndeplinească anterior

plecării salariatului român în străinătate:

1. Să verifice încadrarea juridică a deplasării salariatului în străinătate,


respectiv să verifice dacă salariatul de află în caz de detașare
transnațională sau în caz de delegare

Pe de o parte:

– Salariatul este în caz de detașare transnațională dacă deplasarea este dispusă de


angajatorul său în baza unui contract de prestări servicii încheiat cu un partener din
Uniunea Europeană;

– Salariatul este în caz de detașare transnațională dacă deplasarea este dispusă de


angajatorul său la o societate afiliată din Uniunea Europeană;

– Salariatul este în caz de detașare transnațională dacă este dispusă de angajatorul său
în calitate de agent de muncă temporară.

Pe de altă parte:

– Salariatul nu este în caz de detașare transnațională dacă nu prestează servicii în statul


membru în care este trimis temporar, în interes de serviciu;

Cu titlu de exemplu, salariații care se deplasează în interes de serviciu în străinătate în


vederea participării la conferințe, întruniri, târguri, cursuri etc. nu se supun
prevederilor Legii 16/2017.

2. Să verifice obligațiile legale care îi revin conform legislației din România,


raportat la drepturile salariatului detașat în străinătate și la obligațiile
angajatorului

Detașarea lucrătorilor are loc la inițiativa și în interesul angajatorului. Prin urmare


angajatorul este obligat să suporte costuri suplimentare legate de schimbarea locului
obișnuit de muncă din statul membru de stabilire în statul membru gazdă.

3. Să verifice obligațiile legale care îi revin conform legislației din Statul


Membru gazdă în care a fost dispusă detașarea transnațională raportat la
drepturile salariatului detașat în străinătate și la obligațiile angajatorului

Angajatul detașat transnațional va beneficia pe durata detașării de condițiile de muncă


și de angajare din țara-gazdă, dacă acestea sunt mai avantajoase decât cele din țara de
origine.

4. Să obțină formularul A1 (pentru fiecare salariat detașat)

Ce este formularul A1?

– Este documentul care atestă faptul că salariatul este trimis temporar să lucreze într-
un alt stat membru, adică se află în caz de detașare transnațională.
– Este documentul care atestă că salariatul este subiect al legislației sociale din țara de
origine (în cazul nostru România) și trebuie să plătească în România contribuțiile
sociale pentru pe perioada detașării transnaționale într-un stat membru, conform
reglementărilor legale din România.

5. Să încheie un act adițional la contractul individual de muncă

Având în vedere că detașarea transnațională nu se poate dispune fără acordul prealabil


al salariatului trimis să lucreze în străinătate, este necesar ca între angajatorul care ia
măsura detașării transnaționale și salariatul detașat să se semneze un act adițional la
contractul individual de muncă. Implicit, prin acest act adițional salariatul își exprimă
acordul cu privire la prestarea unei munci în străinătate în cadrul prestării de servicii
transnaționale.

6. Să înregistreze actul adițional la contractul individual de muncă în


REVISAL

Conform art. 3 alin. 2, lit. m din HG 905/2017 privind registrul general de evidență a
salariaților, angajatorii completează REVISAL cu următoarele date:

– data la care începe și data la care încetează detașarea transnațională, definită de Legea
nr. 16/2017 privind detașarea salariaților în cadrul prestării de servicii transnaționale,
statul în care urmează să se realizeze detașarea transnațională, denumirea
beneficiarului/utilizatorului la care urmează sa presteze activitatea salariatul detașat,
precum și natura acestei activități.

Obligații pe care angajatorii români trebuie să le îndeplinească în timpul


detașării transnaționale:

1. Să plătească drepturile bănești cuvenite salariatului detașat

Angajatorului român care detașează salariați pe teritoriul altui stat membru în cadrul
prestării de servicii îi revin următoarele obligații de plată către salariatul detașat:

– Toate elementele constitutive ale remunerației care sunt obligatorii de acordat


conform dreptului intern aplicabil pe teritoriul statului membru gazdă, respectiv:
salariul minim obligatoriu prevăzut de legislația statului membru gazdă, orele
suplimentare.

– Indemnizația specifică detașării transnaționale, ca parte a remunerației salariatului,


cu scopul de a-i fi compensate inconvenientele cauzate de detașare care constau în
îndepărtarea salariatului de mediul sau obișnuit.

– Cheltuielile de detașare: cheltuielile cu transportul, cazarea și masa efectuate în


scopul detașării.

2. Să asigure pentru salariatul detașat toate condițiile de muncă aplicabile


pe teritoriul statului membru gazdă, în funcție de durata detașării
transnaționale
În cazul detașării transnaționale de scurtă durată (care nu depășește 12 luni și, prin
excepție, care nu depășește 18 luni ), angajatorul român este obligat să asigure
salariatului detașat următoarele drepturi cu privire la condițiile de muncă valabile în
statul membru gazdă:

a) durata maximă a timpului de muncă și durata minimă a repausului periodic;

b) durata minimă a concediilor anuale plătite;

c) remunerația aplicabilă pe teritoriul statului membru gazdă, inclusiv plata orelor


suplimentare;

d) condițiile pentru punere la dispoziție a salariaților, în special de către agenții de


muncă temporară;

e) sănătatea, securitatea și igiena în muncă;

f) măsurile de protecție aplicabile condițiilor de muncă pentru femeile însărcinate sau


pentru cele care au născut recent, precum și pentru copii și tineri;

g) egalitatea de tratament dintre bărbați și femei, precum și alte dispoziții în materie de


nediscriminare;

h) condițiile privind cazarea salariaților atunci când sunt oferite de angajator


salariaților trimiși să exercite temporar lucrări sau sarcini corespunzătoare atribuțiilor
de serviciu la un alt loc de muncă decât locul lor de muncă obișnuit;

i) indemnizațiile sau rambursarea cheltuielilor de transport, cazare și masă pentru


salariații obligați din rațiuni profesionale să călătorească către și de la locul lor de
muncă obișnuit în statul membru gazdă.

În cazul detașării de lungă durată (maxim 24 de luni), pentru perioada în care detașarea
depășește 12 luni (și prin excepție, 18 luni), angajatorul român este obligat să asigure
salariatului – pe lângă drepturile pe care le are pe durata detașării de scurtă durată – și
toate celelalte condiții de muncă și de încadrare în muncă aplicabile în statul membru
gazdă, cu excepția procedurilor și formalităților de încheiere și încetare a contractului
individual de muncă și cu excepția schemelor de pensii ocupaționale suplimentare.

3. Să plătească impozitele și contribuțiile aferente drepturilor bănești


acordate salariatului detașat transnațional

Angajatorul român va plăti în România toate impozitele și contribuțiile aferente


drepturilor bănești acordate salariatului detașat transnațional.

Astfel, prin raportare la salariul minim prevăzut de legislația statului membru și acordat
salariului detașat transnațional, angajatorul plătește statului român:

– Contribuția de Asigurări Sociale (CAS) – 25%;


– Contribuția de Asigurări Sociale de Sănătate (CASS) – 10%;


– Impozit pe venit – 10%.

S-ar putea să vă placă și