1.

Conceptul de Didactica specialității

Conf. univ. dr. Petruța Gabriela

Didactica specialității este o particularizare, o aplicaţie a Didacticii generale

(Didactica sau Teoria instruirii), care studiază procesul de învăţământ, având în vedere
activitatea de predare, învăţare şi evaluare desfăşurată în cadrul Biologiei, ca disciplină
şcolară (obiect de învăţământ).
Este o componentă a sistemului ştiinţelor educaţiei, „o disciplină teoretică și
practic aplicativă”, care studiază „proiectarea, organizarea, desfăşurarea, evaluarea,
autoevaluarea şi respectiv reglarea proceselor de instruire/autoinstruire şi educaţie” specifice
unei discipline școlare.

1 .1. Didactica specialității – integrare sistemică

Ştiinţele educaţiei includ:

A) Ştiinţele pedagogice fundamentale:
- Teoria educaţiei - defineşte şi analizează conceptele pedagogice de bază: educaţie, sistem
de educaţie, finalităţile educaţiei, reforma educaţiei);
- Teoria curriculumului - analizează conceptul de curriculum, tipuri şi modele de
dezvoltare a curriculumului, relaţia cu alte componente ale procesului de învăţământ);
- Teoria evaluării - studiază procesul de evaluare şi defineşte conceptele: evaluare,
instrument de evaluare, formă de evaluare etc);
- Teoria instruirii sau Didactica generală - dezvoltă conceptele de bază: proces de
învăţământ, principii didactice ale procesului de învăţământ, obiectivele procesului de
învăţământ, conţinutul procesului de învăţământ, metodologia procesului de învăţământ,
evaluarea procesului de învăţământ, proiectarea activităţii didactice.
B) Ştiinţele pedagogice aplicative:
- Ştiinţele pedagogice aplicative pe discipline de studiu;

- Ştiinţele pedagogice aplicative pe domenii de activittate;

- Ştiinţele pedagogice aplicative pe domenii de vărstă

Având în vedere punctul de vedere al unor pedagogi din Cluj, se poate afirma că
Didactica unei specialități derivă din Didactica şcolară, cea mai studiată ramură a Didacticii
generale. Profesorul Miron Ionescu consideră că „didactica generală are un obiect de studiu
cuprinzător şi complex: procesul de instruire/autoinstruire şi educare/autoeducare desfăşurat
nu doar în cadre formale, ci şi neformale şi informale, precum şi instruirea şi formarea
continuă a adulţilor”.
Ca ramură a Didacticii generale, este menţionată Didactica şcolară, care are ca
”obiect de studiu procesul de instruire/autoinstruire şi educare/autoeducare desfăşurat în
şcoală, cu focalizare pe transmitere şi însuşire de cunoştinţe, pe construirea
cunoştinţelor”. Aceasta prezintă două subramuri:
a) didactica şcolară generală – studiază „procesul de învăţământ în ansamblul său,
pe toate treptele de şcolaritate, pe toate ciclurile curriculare”;
b) didacticile speciale – studiază „procesul de învăţământ din perspectiva
pedagogică a predării, învăţării şi evaluării diferitelor obiecte de învăţământ”.

1.2. Didactica specialității şi procesul de învăţământ

Cele trei activităţi fundamentale care se desfăşoară în cadrul procesului de

învăţământ sunt: predarea, învăţarea şi evaluarea.

A. Predarea

Predarea presupune acţiuni sistematice organizate de profesor în vederea

transmiterii de cunoştinţe (informaţii ştiinţifice condensate) şi formării unor
deprinderi de lucru specifice disciplinei.
Predarea presupune parcurgerea următoarelor etape:
a. „prezentarea cunoştinţelor şi/sau a unui material intuitiv (date, informatii,
planşe, mulaje, desene, material viu);
b. organizarea şi conducerea activităţilor de învăţare (situaţiilor de învăţare) în care
elevii prelucrează/valorifică informaţiile/materialul oferit (observă, analizează,
compară, sintetizează, abstractizează, generalizează, reflectează, extrag esenţialul, îl
fixează în noţiuni, principii, teorii sau legi, argumentează, efectuează judecăţi şi raţionamente
etc.);
c. monitorizarea şi îndrumarea actului de învăţare (,,dirijarea învăţării”) prin
utilizarea unor metode diverse;
d. antrenarea elevilor/studenţilor în situaţii în care cunoştinţele sunt aplicate (în
rezolvarea de probleme, în activităţi practice)”.
B. Învăţarea

„Din perspectiva celui instruit, învăţarea este modalitatea specific umană de

achiziţie a cunoştinţelor, a competenţelor sau a atitudinilor, iar din perspectiva celui care
instruieşte, învăţarea este o activitate proiectată, organizată şi desfăşurată de profesor
pentru a determina schimbări comportamentale la nivelul personalităţii elevului.
Învăţarea este un proces intern propriu fiecărei persoane, este un proces de achiziţie a
noului, ceea ce implică o schimbare internă, indirect observabilă. Procesul intern
de învăţare a cunoştinţelor, a abilităţilor şi a atitudinilor poate fi evaluat doar
indirect prin observarea şi măsurarea comportamentului prin care se manifestă.
Rezultatul obţinut prin învăţare constituie performanţa (ansamblul de caracteristici
observate şi măsurate ale comportamentului manifestat într-o situaţie).
O schimbare de comportament prin învăţare are loc:
- când apare un nou comportament (de exemplu, elevul identifică tipurile de tulpină,
prezintă caracterele mamiferelor acvatice; studentul identifică competenţele specifice
menţionate în programa şcolară pentru o lecţie din manualul de biologie pentru o anumită
clasă);
- când dispare un comportament (de exemplu, elevul nu confundă tulpina
subpământeană cu rădăcina; nu confundă mamiferele acvatice cu peştii; studentul nu
confundă competenţele generale cu cele specifice menţionate în programa şcolară pentru o
lecţie din manualul de biologie pentru o anumită clasă );
- când apare un comportament mai complex de exemplu, (când integrează elementele
cunoscute: pe baza cunoştinţelor însuşite despre inima la iepure, elevul descrie acest
o r g a n l a o m);
- când reorganizează relaţia funcţională între elementele unei performanţe (elevul
învaţă să analizeze fenomene de adaptare la un anumit mod de hrănire; studentul învaţă să
folosească diferite metode didactice în vederea transmiterii aceluiaşi conţinut
informaţional la elevi în cadrul unei lecţii de Biologie).
Schimbarea de comportament este datorată unei experienţe sau unui exerciţiu.

C. Evaluarea

În sens larg, „evaluarea este acea activitate prin care sunt colectate, prelucrate şi
interpretate informaţiile privind starea şi funcţionarea unui sistem, a rezultatelor pe care le
obţine, activitate ce conduce la aprecierea acestora pe baza unor criterii, standarde şi prin
care este influenţată evoluţia sistemului”.
La nivel de macrosistem, prin evaluare se măsoară şi se apreciază eficienţa
sistemului de învăţământ ca subsistem al sistemului social, respectiv nivelul de
atingere a finalităţilor educaţionale prestabilite.
La nivel de microsistem, al activităţilor instructiv-educative concrete, evaluarea are
ca scop cunoaşterea randamentului şcolar, respectiv a raportului dintre performanţele
realizate şi demonstrate de elevi şi performanţele anticipate şi proiectate de cadrul didactic.