Scribd Logo
Încărcați

Bine ați venit la Scribd!

  • Didactica

    Încărcat de

    Florean Iulian
    306 vizualizări4 pagini
    Are ca obiect de studiu procesele concrete de predare-învăţare-evaluare ce se desfăşoară în contextul şcolar, Defineşte conceptele de bază privind realizarea procesului de învăţământ, Elaborează principiile generale ale predării şi învăţării, Emite teorii explicative şi acţionale asupra eficientizării activităţilor instructiv-educative, Defineşte subcomponentele procesului educaţional: procesul de învăţământ, obiectivele pedagogice, conţinutul învăţământului, metodologia didactică, proiectarea pedagogică a procesului de învăţământ. Conceptul de didactică [limba greacă, „didaktike“ (derivat din „didaskune“): a învăţa pe alţii, didaskein = a învata pe altul, didaskal = învatator, didasko = învat] a fost introdus în circulaţie de către pedagogul ceh Jan Amos Comenius [Komenski] (1592-1670), prin lucrarea sa „Didactica Magna” publicată în anul 1632. Se pot delimita 3 etape distincte în procesul fundamentării didacticii ca ştiinţă: B. Etapa tradiţională de tip magistrocentrist – sec. 17-19, când accentul prioritar se punea pe activitatea de predare. C. Etapa didacticii moderne – sf. sec. 19-20 – are loc descoperirea relaţiei predare-învăţare şi determinările ei psihologice şi sociologice. D. Etapa postmodernă – a II-a jumătate a sec. 20 care punea accentul pe raportul predare-învăţare-evaluare. Aceste etape relevă 3 ipostaze esenţiale pe care domeniul didacticii le-a cunoscut în evoluţia sa istorică: • eforturile de întemeiere a didacticii ca ştiinţă a predării • dezvoltarea obiectului didacticii pentru a deveni ştiinţă a predării-învăţării • extinderea obiectului didacticii ca ştiinţă a predării-invăţării-evaluării Concepţia despre desfăşurarea proceselor de predare-învăţate reflectă, de altfel, nivelul atins în diferite perioade istorice de cercetarea ştiinţifică în domeniul fenomenelor pedagogice. După anii 80, domeniul didacticii stă sub semnul a două mari orientări complexe şi, deseori, convergente: reflecţiile de natură epistemologică şi cele de natură psihologică care încearcă să împace caracterul dual al interacţiunii educationale pe care se întemeiază: A. Abordările epistemologice iau ca reper rezultatele cercetărilor în domeniul achiziţionării cunoştinţelor cu caracter ştiinţific, considerând ca prioritar caracterul didactic al interacţiunii profesor-elev 1. Didactica. Teoria procesului de invatamant A. Definitii, conexiuni si delimitari Didactica. Teoria instruirii. Introducere Teoria instruirii – didactica generală: Are ca obiect de studiu procesele concrete de predare-învăţare-evaluare ce se desfăşoară în contextul şcolar, Defineşte conceptele de bază privind realizarea procesului de învăţământ, Elaborează principiile generale ale predării şi învăţării, Emite teorii explicative şi acţionale asupra eficientizării activităţilor instructiv-educative, Defineşte subcomponentele procesului educaţional: procesul de învăţământ, obiectivele pedagogice, conţinutul învăţământului, metodologia didactică, proiectarea pedagogică a procesului de învăţământ. Conceptul de didactică [limba greacă, „didaktike“ (derivat din „didaskune“): a învăţa pe alţii, didaskein = a învata pe altul, didaskal = învatator, didasko = învat] a fost introdus în circulaţie de către pedagogul ceh Jan Amos Comenius [Komenski] (1592-1670), prin lucrarea sa „Didactica Magna” publicată în anul 1632. Se pot delimita 3 etape distincte în procesul fundamentării didacticii ca ştiinţă: B. Etapa tradiţională de tip magistrocentrist – sec. 17-19, când accentul prioritar se punea pe activitatea de predare. C. Etapa didacticii moderne – sf. sec. 19-20 – are loc descoperirea relaţiei predare-învăţare şi determinările ei psihologice şi sociologice. D. Etapa postmodernă – a II-a jumătate a sec. 20 care punea accentul pe raportul predare-învăţare-evaluare. Aceste etape relevă 3 ipostaze esenţiale pe care domeniul didacticii le-a cunoscut în evoluţia sa istorică: • eforturile de întemeiere a didacticii ca şt

    Drepturi de autor

    © Attribution Non-Commercial (BY-NC)

    Formate disponibile

    DOCX, PDF, TXT sau citiți online pe Scribd

    Vi se pare util acest document?

    Este necorespunzător acest conținut?

    Raportați acest document
    Are ca obiect de studiu procesele concrete de predare-învăţare-evaluare ce se desfăşoară în contextul şcolar, Defineşte conceptele de bază privind realizarea procesului de învăţământ, Elaborează principiile generale ale predării şi învăţării, Emite teorii explicative şi acţionale asupra eficientizării activităţilor instructiv-educative, Defineşte subcomponentele procesului educaţional: procesul de învăţământ, obiectivele pedagogice, conţinutul învăţământului, metodologia didactică, proiectarea pedagogică a procesului de învăţământ. Conceptul de didactică [limba greacă, „didaktike“ (derivat din „didaskune“): a învăţa pe alţii, didaskein = a învata pe altul, didaskal = învatator, didasko = învat] a fost introdus în circulaţie de către pedagogul ceh Jan Amos Comenius [Komenski] (1592-1670), prin lucrarea sa „Didactica Magna” publicată în anul 1632. Se pot delimita 3 etape distincte în procesul fundamentării didacticii ca ştiinţă: B. Etapa tradiţională de tip magistrocentrist – sec. 17-19, când accentul prioritar se punea pe activitatea de predare. C. Etapa didacticii moderne – sf. sec. 19-20 – are loc descoperirea relaţiei predare-învăţare şi determinările ei psihologice şi sociologice. D. Etapa postmodernă – a II-a jumătate a sec. 20 care punea accentul pe raportul predare-învăţare-evaluare. Aceste etape relevă 3 ipostaze esenţiale pe care domeniul didacticii le-a cunoscut în evoluţia sa istorică: • eforturile de întemeiere a didacticii ca ştiinţă a predării • dezvoltarea obiectului didacticii pentru a deveni ştiinţă a predării-învăţării • extinderea obiectului didacticii ca ştiinţă a predării-invăţării-evaluării Concepţia despre desfăşurarea proceselor de predare-învăţate reflectă, de altfel, nivelul atins în diferite perioade istorice de cercetarea ştiinţifică în domeniul fenomenelor pedagogice. După anii 80, domeniul didacticii stă sub semnul a două mari orientări complexe şi, deseori, convergente: reflecţiile de natură epistemologică şi cele de natură psihologică care încearcă să împace caracterul dual al interacţiunii educationale pe care se întemeiază: A. Abordările epistemologice iau ca reper rezultatele cercetărilor în domeniul achiziţionării cunoştinţelor cu caracter ştiinţific, considerând ca prioritar caracterul didactic al interacţiunii profesor-elev 1. Didactica. Teoria procesului de invatamant A. Definitii, conexiuni si delimitari Didactica. Teoria instruirii. Introducere Teoria instruirii – didactica generală: Are ca obiect de studiu procesele concrete de predare-învăţare-evaluare ce se desfăşoară în contextul şcolar, Defineşte conceptele de bază privind realizarea procesului de învăţământ, Elaborează principiile generale ale predării şi învăţării, Emite teorii explicative şi acţionale asupra eficientizării activităţilor instructiv-educative, Defineşte subcomponentele procesului educaţional: procesul de învăţământ, obiectivele pedagogice, conţinutul învăţământului, metodologia didactică, proiectarea pedagogică a procesului de învăţământ. Conceptul de didactică [limba greacă, „didaktike“ (derivat din „didaskune“): a învăţa pe alţii, didaskein = a învata pe altul, didaskal = învatator, didasko = învat] a fost introdus în circulaţie de către pedagogul ceh Jan Amos Comenius [Komenski] (1592-1670), prin lucrarea sa „Didactica Magna” publicată în anul 1632. Se pot delimita 3 etape distincte în procesul fundamentării didacticii ca ştiinţă: B. Etapa tradiţională de tip magistrocentrist – sec. 17-19, când accentul prioritar se punea pe activitatea de predare. C. Etapa didacticii moderne – sf. sec. 19-20 – are loc descoperirea relaţiei predare-învăţare şi determinările ei psihologice şi sociologice. D. Etapa postmodernă – a II-a jumătate a sec. 20 care punea accentul pe raportul predare-învăţare-evaluare. Aceste etape relevă 3 ipostaze esenţiale pe care domeniul didacticii le-a cunoscut în evoluţia sa istorică: • eforturile de întemeiere a didacticii ca şt

    Drepturi de autor:

    Attribution Non-Commercial (BY-NC)
    Descărcați ca DOCX, PDF, TXT sau citiți online pe Scribd
    Indicator pentru conținut neadecvat
    306 vizualizări4 pagini

    Didactica

    Încărcat de

    Florean Iulian
    Are ca obiect de studiu procesele concrete de predare-învăţare-evaluare ce se desfăşoară în contextul şcolar, Defineşte conceptele de bază privind realizarea procesului de învăţământ, Elaborează principiile generale ale predării şi învăţării, Emite teorii explicative şi acţionale asupra eficientizării activităţilor instructiv-educative, Defineşte subcomponentele procesului educaţional: procesul de învăţământ, obiectivele pedagogice, conţinutul învăţământului, metodologia didactică, proiectarea pedagogică a procesului de învăţământ. Conceptul de didactică [limba greacă, „didaktike“ (derivat din „didaskune“): a învăţa pe alţii, didaskein = a învata pe altul, didaskal = învatator, didasko = învat] a fost introdus în circulaţie de către pedagogul ceh Jan Amos Comenius [Komenski] (1592-1670), prin lucrarea sa „Didactica Magna” publicată în anul 1632. Se pot delimita 3 etape distincte în procesul fundamentării didacticii ca ştiinţă: B. Etapa tradiţională de tip magistrocentrist – sec. 17-19, când accentul prioritar se punea pe activitatea de predare. C. Etapa didacticii moderne – sf. sec. 19-20 – are loc descoperirea relaţiei predare-învăţare şi determinările ei psihologice şi sociologice. D. Etapa postmodernă – a II-a jumătate a sec. 20 care punea accentul pe raportul predare-învăţare-evaluare. Aceste etape relevă 3 ipostaze esenţiale pe care domeniul didacticii le-a cunoscut în evoluţia sa istorică: • eforturile de întemeiere a didacticii ca ştiinţă a predării • dezvoltarea obiectului didacticii pentru a deveni ştiinţă a predării-învăţării • extinderea obiectului didacticii ca ştiinţă a predării-invăţării-evaluării Concepţia despre desfăşurarea proceselor de predare-învăţate reflectă, de altfel, nivelul atins în diferite perioade istorice de cercetarea ştiinţifică în domeniul fenomenelor pedagogice. După anii 80, domeniul didacticii stă sub semnul a două mari orientări complexe şi, deseori, convergente: reflecţiile de natură epistemologică şi cele de natură psihologică care încearcă să împace caracterul dual al interacţiunii educationale pe care se întemeiază: A. Abordările epistemologice iau ca reper rezultatele cercetărilor în domeniul achiziţionării cunoştinţelor cu caracter ştiinţific, considerând ca prioritar caracterul didactic al interacţiunii profesor-elev 1. Didactica. Teoria procesului de invatamant A. Definitii, conexiuni si delimitari Didactica. Teoria instruirii. Introducere Teoria instruirii – didactica generală: Are ca obiect de studiu procesele concrete de predare-învăţare-evaluare ce se desfăşoară în contextul şcolar, Defineşte conceptele de bază privind realizarea procesului de învăţământ, Elaborează principiile generale ale predării şi învăţării, Emite teorii explicative şi acţionale asupra eficientizării activităţilor instructiv-educative, Defineşte subcomponentele procesului educaţional: procesul de învăţământ, obiectivele pedagogice, conţinutul învăţământului, metodologia didactică, proiectarea pedagogică a procesului de învăţământ. Conceptul de didactică [limba greacă, „didaktike“ (derivat din „didaskune“): a învăţa pe alţii, didaskein = a învata pe altul, didaskal = învatator, didasko = învat] a fost introdus în circulaţie de către pedagogul ceh Jan Amos Comenius [Komenski] (1592-1670), prin lucrarea sa „Didactica Magna” publicată în anul 1632. Se pot delimita 3 etape distincte în procesul fundamentării didacticii ca ştiinţă: B. Etapa tradiţională de tip magistrocentrist – sec. 17-19, când accentul prioritar se punea pe activitatea de predare. C. Etapa didacticii moderne – sf. sec. 19-20 – are loc descoperirea relaţiei predare-învăţare şi determinările ei psihologice şi sociologice. D. Etapa postmodernă – a II-a jumătate a sec. 20 care punea accentul pe raportul predare-învăţare-evaluare. Aceste etape relevă 3 ipostaze esenţiale pe care domeniul didacticii le-a cunoscut în evoluţia sa istorică: • eforturile de întemeiere a didacticii ca şt

    Drepturi de autor:

    Attribution Non-Commercial (BY-NC)
    Descărcați ca DOCX, PDF, TXT sau citiți online pe Scribd
    Indicator pentru conținut neadecvat
    din 4

    1. Didactica. Teoria procesului de invatamant A. Definitii, conexiuni si delimitari Didactica. Teoria instruirii.

    Introducere Teoria instruirii didactica general: Are ca obiect de studiu procesele concrete de predare-nvare-evaluare ce se desfoar n contextul colar, Definete conceptele de baz privind realizarea procesului de nvmnt, Elaboreaz principiile generale ale predrii i nvrii, Emite teorii explicative i acionale asupra eficientizrii activitilor instructiveducative, Definete subcomponentele procesului educaional: procesul de nvmnt, obiectivele pedagogice, coninutul nvmntului, metodologia didactic, proiectarea pedagogic a procesului de nvmnt. Conceptul de didactic [limba greac, didaktike (derivat din didaskune): a nva pe alii, didaskein = a nvata pe altul, didaskal = nvatator, didasko = nvat] a fost introdus n circulaie de ctre pedagogul ceh Jan Amos Comenius [Komenski] (1592 1670), prin lucrarea sa Didactica Magna publicat n anul 1632. Se pot delimita 3 etape distincte n procesul fundamentrii didacticii ca tiin: B. Etapa tradiional de tip magistrocentrist sec. 17-19, cnd accentul prioritar se punea pe activitatea de predare. C. Etapa didacticii moderne sf. sec. 19-20 are loc descoperirea relaiei predare-nvare i determinrile ei psihologice i sociologice. D. Etapa postmodern a II-a jumtate a sec. 20 care punea accentul pe raportul predare-nvare-evaluare. Aceste etape relev 3 ipostaze eseniale pe care domeniul didacticii le-a cunoscut n evoluia sa istoric: eforturile de ntemeiere a didacticii ca tiin a predrii dezvoltarea obiectului didacticii pentru a deveni tiin a predrii-nvrii extinderea obiectului didacticii ca tiin a predrii-invrii-evalurii

    Concepia despre desfurarea proceselor de predare-nvate reflect, de altfel, nivelul atins n diferite perioade istorice de cercetarea tiinific n domeniul fenomenelor pedagogice.

    Dup anii 80, domeniul didacticii st sub semnul a dou mari orientri complexe i, deseori, convergente: refleciile de natur epistemologic i cele de natur psihologic care ncearc s mpace caracterul dual al interaciunii educationale pe care se ntemeiaz: A. Abordrile epistemologice iau ca reper rezultatele cercetrilor n domeniul achiziionrii cunotinelor cu caracter tiinific, considernd ca prioritar caracterul didactic al interaciunii profesor-elev profesor

    coninut relaie didactic

    elev

    B. Abordrile psihologice i psihosociale se concentreaz, mai ales, asupra caracterului pedagogic al interaciunii profesor-elev. n acest caz, exist o preocupare deosebit att pentru modul n care individul asimileaz cunotinele care i sunt oferite de ctre profesor dar i pentru modul n care contextul psihosocial influeneaz calitatea proceselor de nvare. coninut

    profesor relaie pedagogic

    elev

    Datorit etapelor diferite parcurse de concepia privind desfurarea procesului de nvmnt, astzi se opereaz distincia ntre didactica tradiional i didactica modern, distincie ce se refer n primul rnd la deosebirile ntre sferele de cuprindere ale acestora n sensul urmtor: Didactica tradiional a avut ca obiect de studiu esena procesului de nvmnt, cu scopul i sarcinile sale, procesul de nvmnt i factorii acestuia, coninutul nvmntului, principiile, metodele i formele de organizare a activitii educative, organizarea nvmntului, clasa, coala i sistemul educaional, profesorul Didactica studiaz urmtoarele patru mari domenii: nvmntul n ansamblul su, pe toate treptele de colaritate i autoinstruirea, caz n care poart denumirea de didactic general procesul de nvmnt din perspectiva pedagogic a predrii i nvrii obiectelor de studiu, caz n care poart denumirea de didactic special sau metodic (fiecare obiect de nvmnt are deci didactica sa care studiaz coninutul, principiile, metodele i formele de organizare proprii obiectului respectiv n detaliile concrete aplicative)

    didactica adulilor autoeducaia/autoinstruirea

    Didactica general sintetizeaz experiena acumulat n practica colar, oglindit n metodici i elaboreaz reguli i legiti valabile pentru procesul de nvmnt n ansamblul su. n acelai timp, stabilete principiile necesare desfurrii acestui proces, asigurnd astfel baza dezvoltrii didacticilor speciale, oferind orientarea necesar soluionrii problemelor specifice oricrei didactici speciale, precum i didacticii adulilor. Rezult c didactica general, didacticile speciale i didactica adulilor se afl ntr-un raport de interdependen. De altfel, didacticile speciale i didactica adulilor pot fi considerate subramuri ale didacticii generale. Datorita extinderii si aprofundarii cercetarii din ultimele decenii, didactica si justifica statutul de stiinta distincta n ansamblul stiintelor educatiei. Din didactica generala s-au desprins subdisciplinele: didactica prescolara, didactica scolara, didactica mijloacelor de nvatamnt, didactica adultilor, didactica predarii disciplinelor (matematica, fizica, chimie, educatie fizica...), didactica nvatamntului special.

    S-ar putea să vă placă și