semneazã cu Mica Înþelegere un pact de neagresiune.

Bárdossy sublinia: Ungaria e gata sã

încheie pactul solicitat, dar numai în situaþia în care se realizeazã o înþelegere ºi în chestiunea
minoritãþilor, cãci fãrã mãsuri de remediere a problemelor existente în aceastã privinþã
Ungaria nu poate semna pactul propus. Ministrul român de externe, Mihai Antonescu, a respins
aceastã solicitare, refuzând continuarea tratativelor. Cehoslovacia ºi Iugoslavia au exercitat
presiuni asupra guvernului român, astfel încât acesta, de voie, de nevoie, a fost de acord sã se
treacã din nou pe ordinea de zi a consfãtuirii de la Geneva problema normalizãrii relaþiilor cu
Ungaria. La aceste tratative, a luat parte personal ministrul de externe, Kálmán Kánya. Omul
politic maghiar sublinia: din perspectiva pãcii la nivel european, dar mai ales a unor relaþii
paºnice între statele dunãrene, apropierea ar avea o însemnãtate deosebitã, dar succesul
negocierilor depinde doar de politica faþã de minoritãþi astatelor din Mica Înþelegere.Caºi la
tratativele de la Sinaia, ministrul român de externe Antonescu a dat dovadã de o atitudine
rigidã. România a fost fãcutã rãspunzãtoare de cãtre Iugoslavia ºi Cehoslovacia pentru
întreruperea negocierilor. I-au fãcut cunoscut cã, în mãsura în care nu e dispusã la
compromisuri, vor cãdea la învoialã cu Ungaria chiar ºi fãrã ea. Abia în urma acestui fapt au
început ºi Bucureºtiul sã se preocupe serios de aceastã problemã. La 12 martie 1938 — ziua
Anschluss-ului —, guvernul român a transmis un mesaj la Budapesta, prin care a fãcut cunoscut
cã doreºte sã reia tratativele întrerupte în toamna lui 1937. La scurtã 321 vreme dupã aceea,
Carol, regele României, a înºtiinþat guvernul ungar cã, la proxima reuniune a Consiliului de
Miniºtri, va înainta o propunere în legãturã cu înfiinþarea unei Direcþii pentru Minoritãþi, care
sã-ºi desfãºoare activitatea pe lângã prim–ministru, în vederea reglementãrii unor situaþii
concrete de nemulþumire în rândul minoritãþilor. Ca urmare, guvernul ungar s-a arãtat dispus
sã continue tratativele. În cursul noilor convorbiri însã, unele contradicþii izbucnite între cele
trei state ce fãceau parte din ica Înþelegere s-au dovedit insurmontabile. În timp ce iniþial
politica dusã de Cehoslovacia fusese dintre cele mai maleabile, aportul ei la acordul dintre Mica
Înþelegere ºi Ungaria fiind cel mai însemnat, ea devenise în acel moment cel mai mare obstacol
în calea realizãrii unei înþelegeri. Schimbarea a fost cauzatã de politica guvernului Darányi
(1936—1938) faþã de Cehoslovacia. Dupã vizita din noiembrie 1937 a primului ministru în
Germania, a devenit evident cã el urmãreºte excluderea Cehoslovaciei de la negocieri. În acelaºi
timp, s-a rãspândit ºtirea cã la Praga se lucreazã la o nouã lege a naþionalitãþilor. Compromisuri
târzii La începutul lui august 1938, guvernul român s-a decis pe neaºteptate sã treacã la mãsuri
concrete în chestiunea minoritãþilor. La Bucureºti, se punea mare accent pe crearea impresiei
cã în problemele minoritãþilor compromisul era rodul iniþiativei proprii, ºi nu o consecinþã a
unor presiuni externe. Pe de altã parte, se prinsese de veste cã în Cehoslovacia legea
minoritãþilor, ce asigura drepturi importante, era gata elaboratã ºi urma, în scurt timp, sã fie
datã publicitãþii. Din raþiuni politice ºi tactice, românii au dorit sã devanseze ambele
evenimente. De aceea, la începutul anului 1938, pe neaºteptate, s-a dat publicitãþii statutul
naþionalitãþilor, pe temeiul cãruia se dorea „reglementarea” situaþiei minoritãþii maghiare.
Legea desfiinþa resorturile 322 pentru minoritãþi din cadrul Ministerului Cultelor, înfiinþând în
locul acestora un comisariat guvernamental pentru minoritãþi, ce funcþiona pe lângã
preºedinþia Consiliului de Miniºtri. Obligaþiile pe care le stabilea erau definite în 28 de principii
de bazã. Acestea se refereau la învãþãmânt, la folosirea limbii materne, la diferitele asociaþii
etc. Din analiza statutului, reieºea cât se poate de limpede cã scopul noii reglementãri a
chestiunii minoritãþilor era blocarea sau îngreunarea posibilitãþii de implicare a unor instanþe
juridice internaþionale în rezolvarea problemelor. În ce priveºte dispoziþiile
favorabileexistenteînstatut,acestean-auavutoînsemnãtatedeosebitã, deoarece nu s-au luat
mãsuri de transpunere a lor în viaþã. În perioada analizatã, ºi Iugoslavia a luat unele mãsuri de
ameliorare a situaþiei minoritãþii maghiare. Guvernul ungar a apreciat cã demersurile
româneºti ºi iugoslave sunt de naturã sã faciliteze acordul cu România ºi Iugoslavia. Alta a fost
situaþia cu Cehoslovacia; în chestiunea minoritãþilor, Ungaria a solicitat mai mult decât de la
aliaþii acesteia din cadrul Micii Înþelegeri, fapt pe care însã Praga l-a refuzat. De aceea, la 21
august 1938, la urmãtoarea (ºi ultima) reuniune, de la Bled, a Micii Înþelegeri, nu s-a putut
realiza decât un acord parþial între aceasta ºi Ungaria. Cu Iugoslavia ºi România, Ungaria s-a
înþeles în toate problemele, inclusiv chestiunea minoritãþilor. Acordurile au fost parafate. Cu
Cehoslovacia, nu s-a ajuns la nici un rezultat în problema minoritãþilor, astfel încât ºi celelalte
înþelegeri ºi-au pierdut valabilitatea. Acordul de la Bled n-a intrat niciodatã în vigoare.