Tratatul de la Maastricht

- 1992 -

1) Care au fost dificultatile negocierii si apoi ratificarii T. Maastricht?

Tratatul de la Maastricht, semnat în 1992, a reprezentat un pas important în integrarea europeană,
instituind Uniunea Europeană și punând bazele Uniunii Economice și Monetare. Cu toate
acestea, negocierile și ratificarea Tratatului de la Maastricht nu au fost lipsite de dificultăți. Iată
câteva dintre problemele majore întâmpinate în acest proces:

Suveranitatea națională: Unul dintre cele mai mari obstacole în negocierile Tratatului de la
Maastricht a fost dorința statelor membre de a-și păstra suveranitatea națională. Unii critici au
considerat că tratatul ar duce la o transferare excesivă de putere către instituțiile europene,
reducând astfel controlul statelor membre asupra propriilor afaceri. Această preocupare a fost
mai evidentă în ceea ce privește aspectele privind politica externă și de securitate, precum și
politica monetară.

Convergența economică: Tratatul de la Maastricht a impus criterii stricte pentru aderarea la

Uniunea Economică și Monetară, inclusiv stabilitatea prețurilor, convergența ratelor dobânzilor
și datoria publică redusă. Multe țări membre au întâmpinat dificultăți în îndeplinirea acestor
criterii, necesitând reforme economice semnificative pentru a le atinge. A fost necesară o
negociere îndelungată pentru a ajunge la un consens privind condițiile de convergență și
calendarul aderării.

Opoziția politică internă: În multe state membre, Tratatul de la Maastricht a întâmpinat o

opoziție semnificativă la nivel politic. Unele partide politice și mișcări naționaliste au criticat
acordul și au organizat campanii împotriva ratificării sale. Aceste opoziții interne au îngreunat
procesul de ratificare, necesitând negocieri și compromisuri adiționale pentru a obține sprijinul
necesar.

Referendumurile naționale: Pentru ratificarea Tratatului de la Maastricht, majoritatea statelor

membre au organizat referendumuri naționale pentru a obține aprobarea cetățenilor. În unele
cazuri, referendumurile au eșuat sau s-au confruntat cu o opoziție semnificativă din partea
alegătorilor. De exemplu, în Danemarca, primul referendum a respins inițial tratatul, iar doar
după negocieri suplimentare a fost organizat un al doilea referendum care a dus la ratificarea sa.

Cu toate aceste dificultăți, Tratatul de la Maastricht a fost în cele din urmă ratificat de toate
statele membre ale Uniunii Europene și a intrat în vigoare în 1993. A reprezentat un pas
important în procesul de integrare europeană și a stabilit fundația pentru Uniunea Europeană așa
cum o cunoaștem astăzi.
2) De ce a fost necesar un nou Tratat?/ Contextul sau?

Tratatul de la Maastricht a fost necesar din mai multe motive, iar contextul vremii a jucat un rol
important în inițierea acestuia. Iată câteva motive și contexte relevante:

Finalizarea Pieței Unice: Unul dintre obiectivele majore ale Tratatului de la Maastricht a fost
finalizarea Pieței Unice Europene. Deși piața unică fusese stabilită în principiu prin Actul Unic
European din 1986, Maastricht a avut scopul de a consolida și de a da continuitate procesului de
integrare economică în interiorul Uniunii Europene. Acesta a implicat armonizarea regulilor și
politicii economice, eliminarea barierelor comerciale și libera circulație a bunurilor, serviciilor,
capitalului și a persoanelor în cadrul UE.

Cooperare politică și instituțională: Tratatul de la Maastricht a avut ca obiectiv consolidarea

cooperării politice și instituționale între statele membre. Acesta a introdus politica externă și de
securitate comună, oferind bazele pentru o mai mare coordonare în afacerile externe ale UE. De
asemenea, a creat Uniunea Europeană ca un cadru instituțional nou, extinzând competențele
Comunității Economice Europene și introducând politici noi, cum ar fi politica monetară
comună.

Moneda unică: Unul dintre aspectele cheie ale Tratatului de la Maastricht a fost stabilirea bazei
pentru Uniunea Economică și Monetară (UEM) și introducerea monedei unice, euro. Acesta a
definit criterii stricte pentru aderarea la UEM, inclusiv stabilitatea prețurilor, convergența ratelor
dobânzilor și datoria publică redusă. Tratatul a stabilit că moneda euro va fi introdusă ulterior,
odată ce criteriile de convergență vor fi îndeplinite.

Contextul geopolitic: Negocierile și semnarea Tratatului de la Maastricht au avut loc într-un

context geopolitic complex. După prăbușirea Blocului Estic și a Uniunii Sovietice, Europa se
confrunta cu noi provocări și oportunități. Tratatul de la Maastricht a reprezentat un răspuns al
Uniunii Europene la aceste schimbări, consolidând și extinzând procesul de integrare europeană
pentru a consolida pacea, stabilitatea și prosperitatea pe continent.

3) Ce este structura pe piloni a UE?

Structura pe piloni a Uniunii Europene a fost stabilită de Tratatul de la Maastricht și a avut ca

scop organizarea diferitelor domenii de competență și cooperare în cadrul UE. Structura pe piloni
a constat în următoarele componente:

- Primul pilon: Comunitățile Europene

Primul pilon a reprezentat continuarea Comunităților Europene existente, care au fost renumite
ca "Comunitatea Europeană" prin Tratatul de la Maastricht. Aceasta a inclus trei comunități:

Comunitatea Europeană a Cărbunelui și Oțelului (CECO)

Comunitatea Economică Europeană (CEE)

Comunitatea Europeană a Energiei Atomice (EURATOM)

Primul pilon a acoperit domenii precum piața internă, politica agricolă comună, politica
comercială comună și alte aspecte legate de competența comună a statelor membre.

- Al doilea pilon: Politica Externă și de Securitate Comună (PESC)

Al doilea pilon a introdus politica externă și de securitate comună a UE. Acesta a vizat
consolidarea coordonării și cooperării între statele membre în afacerile externe și în politicile de
securitate și apărare. Politica externă și de securitate comună a implicat adoptarea de poziții
comune, acțiuni și inițiative în relațiile externe ale UE, inclusiv în domeniul securității și
apărării.

- Al treilea pilon: Cooperarea în domeniul Justiției și al Afacerilor Interne (JAI)

Al treilea pilon a acoperit cooperarea în domeniul justiției și al afacerilor interne. Acesta a vizat
consolidarea cooperării în cadrul UE în probleme legate de justiție, combaterea criminalității,
controlul frontierelor, migrația și azilul. Cooperarea în domeniul JAI a inclus, printre altele,
armonizarea legislațiilor naționale, schimbul de informații, cooperarea polițienească și
cooperarea judiciară în materie penală.

Este important de menționat că structura pe piloni a fost înlocuită ulterior de Tratatul de la

Lisabona în 2009, care a simplificat și a reorganizat structura instituțională a UE. Tratatul de la
Lisabona a abolit oficial conceptul de piloni și a creat o structură instituțională mai integrată și
coerentă.