Opere S II

 Basmul cult : “Povestea lui Harap-Alb” – Ion Creanga

 Nuvela realista, psihologica : “Moara cu noroc” – Ioan Slavici
 Poezia romantic ( Epoca Marilor Clasici) : “Luceafarul” – Mihai Eminescu
 Poezia modernista interbelica : “Testament” – Tudor Arghezi
 Poezia modernista interbelica : “Eu nu strives corola de minuni a lumii” – Lucian Blaga
 Poezia modernista interbelica : “Riga Crypto si Lapona Enigel” - Ion Barbu
 Romanul realist obiectiv : “Ion” – Liviu Rebreanu
 Simbolismul : “Plumb” – George Bacovia
Basmul cult
Povestea lui Harap-Alb
Ion Creanga

Cuvinte cheie: bildungsroman, personaj eponim, catabaza, rol ritualic, triplicare, ospat pantagruelic,
simbioza literara.

INTRODUCERE:

Basmul cult romanesc a cunoscut o adevarata expansiune in perioada celor patru Mari Clasici ai
literaturii romane, intre care Ion Creanga, se remarca, dand o serie de creatii ce au ramas repere pentru
specie pana astazi. Acesta, descoperit si adus in cenaclul “Junimea” de Mihai Eminescu, ramane in
literatura romana ca cel mai apreciat si iubit povestitor, iar o opera reprezentativa a acestuia a ramas pana
astazi basmul cult “Povestea lui Harap-Alb”.

ARGUMENTE:

- Se construieste un univers fictional pe baza conflictului dintre bine si rau

- Particularitati basm cult (un autor cunoscut si implicit o singura variant,

publicat in “Convorbiri literare”)

- Opozitia dintre intuneric – lumina, dar aduce in prim-plan povestea formarii

flacaului;

- Povestea se poate citit si prin grila bildungsromanului!!!!

- Un alt aspect relevant pentru modul in care este construit universul basmic este
dezvoltarea categoriei estetice a fabulosului (personajele capata puteri
REPERUL I
supranaturale: albinele si furnicile vorbesc, calul si Sf. Duminica sunt
adevarati mistagogi)

Scena coborarii in fantana (scena cu rol

O prima secventa reprezentativa
ritualic, o adevarata catabaza ) –
ademenirea fiului de imparat in fantana –
moare si invie ca Harap-Alb;
este reprezentat contrastul dintre bine si
rau; Spanul este pedagogul cel rau, raul
necesar pentru accederea la pozitia de
imparat;
 Pedepsirea raului – demascarea Spanului
(asociata cu uciderea acestuia de catre
O a doua secventa reprezentativa
cal si invierea lui Harap-Alb ce capata
statutul de imparat)
- Cea specifica: lupta dintre bine si rau (cea specifica specie literare)
TEMA - Maturizarea mezinului craiului, vizibila inca din titlu;

- La nivel morfologic, titlul este constituit din substantivul comun “Povestea”

articularea acestuia aratand singularitatea istorisirii, atribuita in continuare prin
folosirea/utilizarea substantivului propriu, “lui Harap-Alb”
- “Povestea” marcheaza caracterul de bildungsroman al scrierii, aceasta
prezentand evolutia personajului principal (tanarul neinitiat - imparat )
TITLU

- Denumirea de Harap-Alb provine dintr-un oximoron (harap = sluga de culoare

neagra; alb = culoare ce semnifica caracterul nobil), subliiniand astfel IRONIA
in momentul in care craisorul devine sluga Spanului;

- Viziunea despre lume sustine ca omul “de soi bun” isi atinge obiectivele,
scopurile stabilite de divinitate, cu ajutorul semenilor, dar mai ales datorita
VIZIUNEA
virturilor morale: generozitate, altruism, onoare, simtul datoriei, respect etc.

- Perspectiva narativa obiectiva, insotita de o viziune dindarat

- Narator obiectiv si omnipresent, a carui obiectivitate este contestabila
intrucat exista numeroase interventii + comentarii pe parcursul relatarii,
PERSPECTIVA
caracterizate prin umor si oralitate;
NARATIVA
- Modul de expunere predominant este naratiunea la persoana a III-a, ce
alterneaza cu dialogul;

Structura textului:

- Ion Creanga respecta paradigma basmului, iar spatial este marcat de aceleasi
formule magice.
- Formula introductiva (comprimata in basmul cult): “Amu cica era odata un
crai” – facandu-se astfel trecerea mai rapida in cronotopul fabulos;
- Formulele mediane (ajuta la avansarea actiunii + intretin tensiunea)
- Formula finala (scoate cititorul din lumea basmului + restabileste conexiunea
REPERUL II cu realitatea)

- Situatie initiala de echilibru – element perturbator al echilibrului (ex: Imparatul

Verde trimite la curtea Craiului pentru un urmas de tron) – probe – restabilirea
echilibrului anterior;

- Structura basmului pe PRINCIPIUL CIFREI TREI – TRIPLICARE

- Aceeasi structura de motive ca si in basmul popular
 (ex: motivul imparatului fara urmas pe linie masculina; motivul superioritatii
mezinului; motivul interdictiei; motivul incalcarii interdictiei; motivul
supunerii prin viclesug; motivul probelor depasite cu ajutor; motivul pedepsirii
raului; motivul nuntii si al imparatiei)

- De natura exterioara ;
- Fortele binelui – fortele raului (Harap-Alb – Span )
CONFLICT
- Biruinta binelui in final

- Simetrie incipit – final realizata prin formule caracteristice specie literare,

acestea delimitand spatial fantastic “Amu cica era odata intr-o tara” – “ Si-a
tinut veselia ani intregi, si acum mai tine inca”.

- Intamplarile relatate se desfasoara ordonat, logic, prin inlantuirea episoadelor;

- Exista 3 planuri narative ce corespund celor 3 etape din evolutia personajului

EPONIM:

STRUCTURA Planul I - Curtea craiului

- Tanarul neinitiat

Planul al II-lea - Incercarile la care este supus

la curtea lui Verde Imparat
- Sub controlul Spanului

Planul al III-lea - Ajutat de creaturile magice

- Se casatoreste cu domnita

- Actiunea impartita pe momentele subiectului ce apartin unui tipar narativ:

- Situatia initiala de echilibru

- Familia Craiului, tata si cei 3 fii
EXPOZITIUNEA - Repere spatio-temporale
ambigue

INTRIGA - Factorul perturbator

MOMENTELE
SUBIECTULUI - Primirea unei scrisori de la
fratele Craiului, Verde Imparat,
care aflandu-se intr-o stare
precara de sanatate, cere sa-I fie
trimis unul dintre feciori sa-i ia
DESFASURARE ACTIUNII locul;
- - fiii cei mari isi incearca
norocul; (proba PODULUI)
- Mezinul, ajutat de Sf. Duminica,
reuseste sa depaseasca proba
podului (MOTIVUL
 SUPERIORITATII
MEZINULUI) – mezinul
patrunde intr-o noua etapa a
vietii
- Sfatul tatalui “In calatoria ta sa
te feresti de omul Ros si mai
ales de cel Span cat ii putea”
- Craisorul se intalneste cu
Spanul,avand nevoie de ajutorul
sau;
- Odata cu coborarea in fantana a
craiului, acesta devine sluga
Spanului si de zici vine si noul
apelativ “Harap-Alb”
- 3 probe – ajutat de fiintele

magice (albinele, furnicile,

calul, Ochila, Gerila, Pasari-
Lati-Lungila, Setila si
Flamanzila) – le duce la bun
sfarsit
- Sub simbolul cifrei magice 3,
probele sunt (1. Aducerea
salatelor din Gradina Ursului;
2. aducerea pieii pretioase din
Padurea Cerbului;
3. Aducerea fetei Imparatului
Ros care implica alte probe
(casa de arama; ospatul
pantagruelic; alegerea macului
de nisip; pazirea fetei; ghicirea
acesteia; intrecerea dintre cal si
turturica pentru a adduce 3
smicele de mar dulce)

- Actiunea reparatorie
- Harap-Alb se intoarce triumfator
la curtea Imparatului Verde cu
domnita;
- Spanul este demascat si drept
razbunare, incearca s ail omoare
PUNCTUL CULMINANT pe Harap-Alb fara a avea
success deoarece fata de Imparat
il readuce la viata dupa taierea
capului, marcand astfel
dezvoltarea completa a
craisorului;

- Refacerea echilibrului in
DEZNODAMANT
universal imaginar;
 - Nunta tinerilor, confirmand
atingerea maturitatii;

Ion Creanga reuseste sa impleteasca/ sa imbine elemente ce apartin fabulosului cu altele

apartinand realismului, intr-o simbioza literara inedita, surprinzand drumul protagonistului spre
desavarsirea personalitatii. Acesta se inspira din folclor si relateaza intamplarile intr-o maniera proprie,
guvernata de umor si bucuria de a povesti, cu scopul de a sublinia caracterul moralizator al scrierilor
sale.

CONCLUZIA:

In concluzie, “Povestea lui Harap-Alb” este un basm cult intrucat prezinta caracteristicile
definitorii ale acestei specii, concentrandu-se pe tema luptei dintre bine si rau, dintre care biruitor este
binele, si mai ales pe cea a maturizarii eroului, prezentand totodata formule, simboluri si motive specific.

1) INTRO
2) R(1) :
- particularitati basm cult + dezvoltarea categoriei estetice a fabulosului (2 secvente
reprezentative)
- tema
- titlu
- viziune
- perspectiva narativa
3) R(2) :
- structura textului
- conflict
- structura (simetrie, formule magice)
- povestire pe momentele subiectului
4) Ion Creanga – creatie
5) CONCLUZIA
Nuvela realista, psihologica
Moara cu noroc
Ioan Slavici

CITATE:

- “Ana isi calca pe inima si se dete la joc. La inceput se vedea ca a fost prinsa de sila; dar ce avea
sa faca? La urma urmelor, de ce sa nu joace?”
- “asa le-a fost data!...”
- “culmea dealului plesuv”
- ”cinci cruci stau inaintea morii”
- “un ungur inalt ca un brad”
- “chezasie”
- “nu e decat o muiere imbracata in haine barbatesti”.

INTRO:

Scriitor afirmat la sfarsitul secolului al XIX-lea, Ioan Slavici este unul dintre adeptii
realismului clasic. Publicata in 1881 in volumul de debut “Novela din popor”, nuvela realista, de
factura psihologica “Moara cu noroc” devine una dintre scrierile reprezentative pentru viziunea
moralizatoare a lui Ioan Slavici asupra lumii si asupra vietii satului transilvanean.

REPERUL I:

“Moara cu noroc” este o nuvela realista ce propune un univers fictional, bazat pe un cronotop
verosimil, actiunea derulandu-se intre doua repere temporale: intre Sfantul Gheorghe si Pasti in spatial
ardelenesc.

Un alt aspect ce sustine apartenenta textului la estetica realismului este tema devenita o adevarata
retea de semnificatii. Astfel, pe langa tema esentiala, cea a urmarilor nefaste pe care setea de inavutire le
are asupra constiintei personajului, textului i se mai pot aplica grile de lectura ce vizeaza imaginea
familiei, a cuplului sau a relatiilor sociale din a doua jumatate a secolului alo XIX-lea.

In spiritul realismului psihologic, nuvela aduce in prim plan conflictul interior, din constiinta
personajului, care mai apoi se transforma sufleteste. Analiza se realizeaza prin tehnici de investigare
psihologica, monolog interior, stil indirect liber, scene dialogate, insotite de notatia gesticii si a mimicii.

Analiza psihologica este pusa in slujba unei teze morale: goana dupa inavutire cu orice pret
distruge echilibrul interior si linistea familiei. Avertismentul batranei din incipit, expresie a mentalitatii
traditionale, este ignorata de Ghita, atras de mirajul banilor.

O alta trasatura a realismului este perspectiva narativa obiectiva. Intamplarile din nuvela sunt
relatate la persoana a III-a, de catre un narator detasat, omniscient si omnipresent. Interferenta dintre
planul naratorului si cel al personajelor se realizeaza prin folosirea stilului indirect liber: “Ana isi calca
pe inima si se dete la joc. La inceput se vedea ca a fost prinsa de sila; dar ce avea sa faca? La urma
urmelor, de ce sa nu joace?”. Pe langa perspectiva obiectiva a naratorului, apare tehnica punctului de
vedere in interventiile simetrice ale batranei, din incipitul si din finalul nuvelei. Soacra afirma in discutia
cu Ghita de la inceput : “asa le-a fost data!...”. Cele doua afirmatii constituie tezele morale ale nuvelei.

REPERUL AL II-LEA:

In nuvela realista, spatiul si timpul sunt precizate, ceea ce confera veridicitatea. Carciuma de la
Moara cu noroc este asezata la rascrucea de drumuri, izolata, inconjurata de pustietati intunecoase.
Descrierea initiala a locurilor anticipeaza deznodamantul tragic: “culmea dealului plesuv”,”cinci cruci
stau inaintea morii”.

O prima secventa reprezentativa pentru modul in care se nuanteaza tema este cea a aparitiei lui Lica,
stapanul nescris al locurilor. Initial intre Ghita si Lica se stabileste un raport de forte in sensul in care
fiecare incearca sa-si impuna autoritatea pentru ca in final Ghita sa devina un aservit.

Relevant pentru modul in care se stinge conflictul interior este episodul uciderii lui Ghita urmat de
incendierea hanului. Ceea ce il pierduse pe Ghita si determina sfarsitul tragic este tocmai hybrisului. Din
acest punct de vedere, nuvela poate fi citita si ca o parabola despre vina si despre pedeapsa, despre destin
si despre damnare.

Actiunea se desfasoara pe parcursul unui an, intre doua repere temporale cu valoare religioasa: de
la Sfantul Gheorghe pana la Pastele din anul urmator, cand apa si focul purifica locul.

Alcatuita din 17 capitole, cu prolog si epilog, nuvela are un subiect concentrat.

In expozitiune, descrierea drumul care merge la Moara cu noroc si a locului in care se afla
carciuma, fixeaza cadrul actiunii. Ghita, cizmar sarac, hotaraste sa ia in arenta carciuma de la Moara cu
noroc, pentru a castiga bani mai multi si mai repede. O vreme, afacerile ii merg bine, iar primele semen
ale bunastarii si ale armoniei in care traieste familia nu intarzie sa apara, scena numararii banilor, sambata
seara, fiind sugestiva.

Aparitia lui Lica Samadaul, seful porcarilor si al turmelor de porci din imprejurimi, la Moara cu
noroc, constituie intriga nuvelei, declansand conflictul interior al lui Ghita si tulburand echilibrul familiei
sale. Lica ii cere sa-i spuna cine trece pe la carciuma, iar Ghita isi da seama ca nu poate ramane la Moara
cu noroc fara acordul Samadaului.

Mai intai, Ghita isi ia toate masurile de aparare impotriva lui Lica: merge la Arad sa-si cumpere
doua pistoale, isi face rost de doi caini si isi angajeaza inca o sluga, pe Marti “un ungur inalt ca un brad”.

Desfasurarea actiunii ilustreaza procesul instrainarii carciumarului fata de familie si

dezumanizarii provocate de dorinta de imbogatire prin complicitatea cu Lica. Datorita generozitatii
Samadaului, starea materiala a lui Ghita ajunge tot mai infloratoare, numai ca Ghita incepe sa-si piarda
increderea in sine. Carciumarul devine interiorizat, mohorat, violent; ii plac jocurile crude, primejdioase,
se poarta brutal fata de Ana, pe care o protejase pana atunci, si fata de copii. La un moment dat ajunge sa
regret ca are familie si copii, pentru ca nu-si poate asuma total riscul imbogatirii alaturi de Lica. Dornic sa
faca avere, se indeparteaza treptat de Ana si devine complicele lui Lica la diverse nelegiuiri, primind in
schimb bani obtinuti din jafuri si crime. Este anchetat in doua randuri, acuzat de complicitate in jefuirea
arendasului si chiar de uciderea unei femei si a unui copil si este eliberat pe “chezasie”. Isi pierde
imaginea de om cinstit pe care o avea in fata oamenilor. Framantarile si neputinta de a iesi brusc din
intelegerea cu Lica alterneaza cu momentele de sinceritate in care ii cere iertare sotiei. Carciumarul se
aliaza cu jandarmul Pintea, fost hot de codru si tovaras al lui Lica, pentru a-l da in vileag pe Samadau,
insa nu este cinstit nici fata de acesta, caci doreste sa isi pastreze o parte din banii obtinuti din afaceri
necurate.

Punctul culminant ilustreaza dezumanizarea lui Ghita. La sarbatorile Pastelui, Ghita isi arunca
sotia in bratele Samadaului, lasand-o singura la carciuma, in timp ce el merge sa-l anunte pe jandarm ca
Lica are asupra lui bani furati. Dezgustata de lasitatea sotului si fara sa stie motivul real pentru care acesta
please, intr-un gest de razbunare disperata, Ana i se daruieste lui Lica deoarece, spune ea, in ciuda
nelegiuirilor comise, el e “om”, pe cand Ghita “nu e decat o muiere imbracata in haine barbatesti”.

Deznodamantul este tragic. Dandu-si seama ca sotia l-a inselat, Ghita o ucide pe Ana, si este la
randul lui omorat de Raut, din ordinal lui Lica. Un incendiu provocat de oamenii lui Lica mistuie
carciuma de la Moara cu noroc. Pentru a nu cadea viu in mainile lui Pintea, Lica se sinucide, izbindu-se
cu capul de un copac. Nuvela are final moralizator, sanctionarea protagonistilor este pe masura faptelor.
Singurele personaje care supravietuiesc sunt batrana si copiii, fiintele morale si inocente.

Astfel ca titlul nuvelei este mai degraba ironic. Toposul ales, carciuma numita Moara cu noroc,
ajunge sa insemne, mai curand, Moara cu ghinion, Moara care aduce nenorocirea, deoarece castigurile
obtinute aici ascund nelegiuiri.

CONCLUZIA:

Concluzionand, “Moara cu noroc” de Ioan Slavici este o nuvela realista – prin tema, tipologia
personajelor si stil - si o nuvela psihologica, pentru ca urmareste conflictul interior, framantarile in
planul constiintei personajelor. Observarea este minutioasa, detaliata si serveste realizarii unor
psihologii complexe.
Romantismul
Luceafarul
Mihai Eminescu

INTRODUCERE:

Romantismul este un curent literar aparut la începutul secolului al XIX-lea în Anglia,

rasândindu-se apoi în întreaga Europa, ca o reactie impotriva clasicismului ce punea accent pe
ratiune. Estetica romantica se intemeiaza pe resursele expresive, oferite de subiectivitate, personaje
supranaturale surprinse in imprejurari exceptionale. Se remarca de asemenea amestecul genurilor si
al speciilor, principiul esential de organizare a textului fiind antiteza.

(Introducere de la Marii Clasici)

Mare clasic al literaturii romane, alaturi de Ion Creanga, Ion Luca Caragiale si Ioan Slavici, Eminescu
dezvolta in poemul romantic publicat in 1884 in volumul “ Poesii“ o alegorie pe tema geniului si a
conditiei sale in lume.

REPERUL I:

In spirit romantic poemul contopeste o serie de motive si simboluri ce descendenta folclorica.

Punctul de plecare al poemului il constituie basmul romanesc cules in Muntenia de catre germanul
Richard Kunish si intitulat “Fata in gradina de aur”

(de prezentat basmul pe scurt). In plus, radacinile folclorice ale Luceafarului trebuie cautate si in mitul
“Zburatorului” considerat de Calinescu mitul erotic fundamental al culturii romane.

Un al doilea argument relevant pentru incadrarea textului in spiritul estetic al romantismului, il

reprezinta amestecul genurilor si al speciilor literare, identificandu-se pe parcursul poemului atat elemente
epice, lirice si dramatice. Modelul epic este sustinut prin incipitul basmic “A fost odata ca-n povesti/A
fost ca niciodata/ Din rude mari imparatesti/ O preafrumoasa fata” precum si prin structura narativa pe
care se tese povestea (faptul ca exista personaje, se poate povesti ). In plus se observa imbinarea speciilor
lirice abordate de Eminescu in creatia sa: elegia (sentimente de tristete legate de existenta) , meditatia,
pastelul terestru si cel cosmic.Pe de alta parte apar si elemente dramatice sustinute prin folosirea
dialogului si prin constructia in 4 tablouri. In primul tablou este transpus dialogul dintre fata de imparat si
Luceafar, in al doilea tablou cel dintre Catalin si Catalina, in al treilea sesizam discutia cu Demiurgul, iar
in ultimul tablou schimbul de replici dintre Catalina si Hyperion. (dezvolta)
REPERUL AL II-LEA:

La nivel tematic, “Luceafarul “ se dovedeste a fi un text de o complexitate remarcabila, astfel se

remarca temele tipic romantice precum: conditia omului de geniu, iubirea ne implinita si imposibilitatea
acesteia, cosmogonia( nasterea si evolutia univ, valorificata prin calatoria lui Hyperion catre Demiurg.
Supratema creatiei eminesciene este timpul care se dezvaluie la nivelul poemului in cele doua
componente ale sale: timpul efemer “trecu o zi, trecura trei” si timpul universal, etern “ si cai de mii de
ani treceau/ in tot atatea clipe”

O prima secventa reprezentativa pentru modul in care se contruieste tema este reprezentata de
primul tablou ce imbina planul cosmic si cel teluric, incipitul poemului fiind similar cu cel al basmului.
Apare pentru prima data imaginea fetei de imparat, care este descrisa ca avand o frumusete unica, ea
indragostitundu-se de Luceafar imediat. Intalnirile celor doi se deruleaza in spatiul oniric( de vis) tipic
romantic. Cele doua invocatii ale fetei de imparat catre Luceafar, configureaza si ipostazele antiteice ale
Luceafarului. “ Cobori in joc, Luceafar bland… “ pe de-o parte pare intruchiparea angelica “ O, esti
frumos cum numai in vis un inger se arata” si pe de alta parte figura demonica “ O, esti frumos cum
numai in vis un demon se arata”. Aceste doua ipostaze ale Luceafarului sustin caracterul antitetic al
discursului .

(De dezvoltat)

O alta sevrenta reprezentativa pentru modul in care se nuanteaza conditia omului de geniu si
superioritatea acestuia fata de muritori este reprezentata de zborul intergalactiv al Luceafarului catre
Demiurg si catre origini, se descrie infinitul macrocosmosului “Un cer de stele dedesub/ deasupra e cer de
stele” ce face trimitere la originea superioara a Luceafarului. Odata ajuns la Demiurg, Luceafarul ii cere
sa-I ia nemurirea pentru a fi eligibil pentru dragostea Catalinei, dar Demiurgul ii aminte de importanta sa
in univers , potentand antiteza dintre omul superior si muritori “ Ei au fost stele cu noroc” […] ” Noi nu
avem nici timp, nici loc/Si nu cunoastem moartea”. Demiurgul il supranumeste pe Luceafar, Hyperion si
il indeamna se priveasca spre Pamant pentru a vedea pentru cine doreste sa-si sacrifice eternitatea. “Si
pentru cine vrei sa mori” Acesta este omentul in care Hyperion constientizeaza pozitia sa si alege sa-si
serveasca scopul in univers.

REPERUL AL III-LEA:

Caracterul romantic al poemului si viziunea artistica a lui Eminescu se cristalizeaza, la nivelul

textului, cu ajutorul elementelor de structura si de compozitie dintre care relevante sunt structura si titlul.

Aplicand grila de interpretare pe care o propune Eminescu insusi, cea a alegoriei pe tema
conditiei omului de geniu, textul construit pornind de la aceasta strategie textuala, este configurat pe doua
planuri antitetice: terestru uman si cosmic universal. Se remarca in acest poem un permanent joc intre cele
doua planuri spatiale: cel al “aproapelui”(simbolizand vocatia femeii – principiului feminin) si cel al
“departelui” (configurand soarta principiului masculin, masca a omului superior). Cele doua planuri tind
sa se apropie sau sa se delimiteze intr-o compozitie de un echilibru clasic (4 unitati compozitilonale),
figurand un model inchis, sferic al operei. Dispus in 4 unitati compozitilonale, textul poetic se
organizeaza ca o structura polifonica, pe mai multe voci.

Acest mecanism de producere a sensului textual are ca efect sporirea ambiguitatii, inducand multiplicarea
vocilor narative si implicit a punctelor de vedere.

- Partea I surprinde povestea iubirii peste fire intre finite care apartin unor lumi diferite;
- Partea a II-a (44-64) dezvolta idila dintre Catalin si Catalina – iubirea pamanteana;
- Partea a III-a dezvolta planul cosmic,iar vocile care rasuna sunt ale lui Hyperion si ale
Demiurgului;
- Partea a IV-a surprinde delimitarea definitiva intre planuri, fata de imparat si Luceafarul
“privindu-se pentru a treia oara” din perspectiva conditiei lor asumate definitiv.

Titlul poemului ca element al compozitiei identifica ipostaza omului superior justificand asertiunea
criticului Mihai Cimpoi care vorbeste despre ”tema fiintiala”. Luceafarul reluat in textul poetic ca
substantiv comun se defineste in planul universal ca Hyperion (cel care merge deasupra) . Se creeaza
astfel un adevarat mit poetic, Luceafarul devenind o intruchipare a geniului, inger si demon deopotriva, o
entitate mediatoare intre planuri opuse, spirit pur din aceeasi substanta cu Demiurgul. Alaturi de el (de
Hyperion), celelalte personaje pot fi considerate ipostaze ale alteritatii, masti ale eului liric, voci ale
poetului sau simboluri ale sinelui. “Eminescu nu se identifica numai cu Hyperion” dupa cum afirma
Nicolae Manolescu, “ci cu toate personajele poemului”.

CONCLUZIE:

Poemul eminescian oglindeste lumea poeziei ca tristete cosmica si ca sarbatoare a verbului.

Neindoielnic, textul “Luceafarul” reprezinta/dezvolta/inglobeaza trasaturile romantismului si ofera
multiple posibilitati de interpretare, provocand cititorul sa mediteze asupra infinitelor posibilitati de
cunoastere a lumii prin iubire.
Poezia modernista interbelica

Eu nu strives corola de minuni a lumii

Lucian Blaga

Eu nu strivesc corola de minuni a lumii

şi nu ucid
cu mintea tainele, ce le-ntâlnesc
în calea mea
în flori, în ochi, pe buze ori morminte.
Lumina altora
sugrumă vraja nepătrunsului ascuns
în adâncimi de întuneric,
dar eu,
eu cu lumina mea sporesc a lumii taină -
şi-ntocmai cum cu razele ei albe luna
nu micşorează, ci tremurătoare
măreşte şi mai tare taina nopţii,
aşa îmbogăţesc şi eu întunecata zare
cu largi fiori de sfânt mister
şi tot ce-i neînţeles
se schimbă-n neînţelesuri şi mai mari
sub ochii mei-
căci eu iubesc
şi flori şi ochi şi buze şi morminte.

REPERUL I
  Particularitatile unei poezii moderniste
 Introducerea pentru lirica interbelica
 Doua aspecte teoretice ale modernismului

Aventura cuvantului lui Lucian Blaga intemeiaza un teritoriu privilegiat “la cumpana apelor,
intre traditionalism si modernism”. Poezia programatica (programul literar/ arta poetica- c
/ ) “Eu nu strivesc corola de minuni a lumii” deschide volumul “Poemele
luminii’ in 1919 si anunta o lirica reflexiva, o confesiune a trairilor autentice, o poetica inzestrata cu o
adevarata forta vizionara. (detaliaza)

Un prim element caracteristic al acestui tipar estetic defineste “poezia de idei” prin care se
exrpima gandul neingradit.

Imaginarul poetic a lui Lucian Blaga isi intemeiaza reperele in jurul semnificatiei luminii ce
devine o metafora simbol pentru cunoastere. In spirit modernist, universul blagian capata functie de
cunoastere in sfera misterului. In viziunea lui Lucian Blaga, la baza existentei umane sta misterul iar
datoria noastra in fata unui mister nu este de a-l elucida, ci dimpotriva de a-l amplifica astfel incat sa
devina un mister si mai mare. Blaga delimiteaza in acest context cunoasterea luciferica, o cunoastere
totala, poetica de cunoasterea paradisiaca, cea rationala logica. Metafora revelatorie “corola de minuni a
lumii” transpune intregul orizont mundan (al existentei profane) asociat unei reprezentari sferice a ideii
de miracol.

DE COMPLETAT

In egala masura recuzita modernista este evidentiata si de structura de suprafata a discursului liric
sustinuta de tehnica ingambamentului (explicatie) ceea ce subliniaza ca poezia devine expresie a unui
sentiment/ pasiuni si nu a unor rigori prozodice clasice. Cele 20 de versuri transpun o adevarata retea
semantica asociata conceptului de mister “ Si-ntocmai cum cu razele ei albe luna/ mareste si mai tare
taina noptii” ( +semnificatia versurilor)

REPERUL AL II-LEA

Poezia “Eu nu strivesc corola de minuni a lumii” se constituie sub forma unui monolog confesiv
si dezvolta tema creatiei si a creatorului.

(de completat)

Prima secventa reprezentativa pentru modul in care se detaliaza relatia eu-univers este insumata
in primele 5 versuri si se intemeiaza pe un scenariu al calatoriei initiatice. Eul poetic/ rostitor intalneste
in calea sa niste intruchipari concrete ale miracolului vietii si ale misterului mortii pe care nu incearca sa
le destrame “Eu nu strivesc corola de minuni a lumii/ (de completat toate cele 5 versuri) in ochi, in flori,
pe buze, in morminte”. Fiecare simbol din “ geografia mitologica a lui Blaga” reprezinta parti ale unui
univers totalizator.”Florile” sugereaza frumusetea vietii dar si taina infloririi, a rodirii, “Ochii” sunt
oglinda sufletului, devin o cale de cunoastere, o intalnire intre eu si lume si in egala masura o deschidere a
universului interior spre tot ceea ce inconjoraza fiinta, “Buzele” devin simboluri ale cunoasterii prin
rostire, prin Logos, dar si prin Eros. Mormintele pot fi simboluri ale mineralului ca resurse de inspiratie,
ale cunoasterii prin asumarea traiditiei, dar si ale legaturilor cu stramosii.

O a doua secventa relevanta pentru tematica/viziunea abordata, cunoasterea, defineste

cunoasterea paradisiaca (cea logica). Aceasta este figurata poetic prin metafora “lumina altora” in care
pronumele nehotarat “altora” desemneaza multimea celor care aleg calea descifrarii misterului.
Substantivul “tainele” din prima secventa se completeaza aici cu alte sintagme metaforica “nepatrunsul
ascuns” si “adancimi de intuneric”. Daca primul tipar cognitiv este exprima poetic prin verbe la forma
negativa “ nu strivesc, nu ucid”, al doilea al cunoasterii paradisiatice, exprima printr-o forma afirmativa
”lumina altora sugruma vraja nepatrunsului ascuns”. Aceasta metafora reprezentativa exprima o dubla
negatie si inlustreaza miracolul vietii si al mortii, tainele teluricului si ale celestului.

(De completat)

REPERUL AL III-LEA

Caracterul modernist al lucrarii si viziunea artistica a lui Lucian Blaga se materializeaza la

nivelul textului prin intermediul unor elemente de structura si continul semnificative dintre care atrag
atentia titlul si arhitectura textuala.

Titlul identifica tema si concentreaza mesajul discursului liric, si se constituie intr-o metafora
revelatorie si evidentiaza legatura intre eul creator si universul integrator si o atitudine protectoare fata de
“corola de minuni”. Subliniat prin recurenta (versul incipit al poeziei), titlul devine o confesiune de
credinta a creatorului, repetata cu rigoare mai ales in prima etapa a creatiei pe care criticul Eugen
Todoran o numeste “expresiionista”. (de completat)

La nivel compozitional, discursul poetic nu este structurat strofic, cele 20 de versuri cu masura
inegala organizandu-se in patru secvente ce corespund unei structurii bipolare a discursului cristalizata in
raportul antitetic: prim- planul este focalizat asupra eului liric care opteaza pentru cunoasterea luciferica
(lumina mea) in opozitie cu “ lumina altora” care aleg calea luminii pasaridisiatice. Se creioneaza astfel o
viziune asupra lumii in care iubirea devine o forma de cunoastere si cale de intuire a misterelor lumii.
Prin acest dublu regim stilistic reprezentat de antiteza, precum si prin concentrarea viziunii poetice in
jurul unei metafore revelatorii ….

CONCLUZIE:

In concluzie, arta poetica “Eu nu strivesc corola de minuni a lumii” de Lucian Blaga apartine
modernismului printr-o serie de particularitati de structura si de expresivitate: viziunea asupra lumii
(subiectivismul), intelectualizarea emotiei, influentele expresioniste, noutatea metaforei, tehnica
poetica si innoirile prozodice.
Poezia modernista interbelica

Riga Crypto si Lapona Enigel

Ion Barbu
In perioada interbelica se manifesta doua mari tendinte, traditionalismul concentrat in jurul
revistei “Gandirea”, promovata de Nechifor Crainic si modernismul teoretizat de Eugen Lovinescu
care prin cele doua carti de doctrina “Istoria literaturii romane moderne” si “ Istoria culturii romane”
incearca sa sincronizeze literatura romana cu literatura europeana considerata avansata . Eugen
Lovinescu este promotorul revistei si al cenaclului “Sburatorul”.

Spiritul poetic modernist implica o valorificare a zonelor obscure a vocabularului in lirica lui
Arghezi, prevalenta pentru mister si metafora in lirica lui Blaga, sau ermetizarea discursului in cazul
poeziei in cazul lui Barbu. In spatiul deloc intins al operei poetice a lui Barbu, pe numele sau adevarat
Dan Barbilian, coexista cateva forme de lirism fiecare ajunsa la expresia perfecta astfel incat, in toate
ciclurile sale poetice exista capodopere. Riga Crypto si Lapona Enigel este balada inclusa in ciclul
Uvedenrode din volumul “ Joc secund” 1930. Apartinand celei de-a doua etape a creatiei barbiene, etapa
baladic-orientala, balada compune o noua forma de lirism, lirismul absolut “ impersonal”, “ ritual de
initiere in lucrurile esentiale”. “ Fascinata doar de natura si devenirea Fiintei, opera lui Ion Barbu
reintegreaza cu orifica seninatate, fiinta umana unui context cosmic si mitic” Ioana Em. Petrescu.

REPERUL I

In spirit modernist, universul liric barbilian isi intemeiaza reperele pe baza unor simboluri
profunde, cu un pronuntat caracter filosofic ce fac trimitere la cunoastere, creatie si la rolul creatorului in
lume, astfel, primele 4 strofe ce reprezinta rama baladei cuprind toate elementele specifice unei arte
poetice. Cantecul desemneaza creatia literara, iar faptul ca acesta poate fi intreperatat cu foc sau stins “Cu
foc l-ai zis acum o vară;/Azi zi-mi-l strâns, încetinel” reflecta complexitatea operei. Menestrelul este
asimilat creatorului, iar valoarea sa, superioritatea spirituala, este sugerata prin comparatia “ca vinul vechi
ciocnit la nunta”. Cuscrul mare il desemneaza pe receptorul neavizat care observa doar si il trateaza pe
artist ca pe un mascarici dandu-I “Cu pungi, panglici, beteli cu funtă,” pe cand lectorul avizat este
nuntasul fruntas, cel care intelege sensurile ascunse si cunoaste poveste, iar precizarea “La spartul nunţii,
în cămara” sugereaza un spatiu privilegiat, intim, o apropiere necesara pentru “pactul de lectura” intre
cititor si autor.

Un al doilea argument ce sustine caracterul modernist al lucrarii, este utilizarea procedeelor

specifice acestui curent literar, in acest sens putem observa prezenta oximoronului ce reprezinta asocierea
socanta a doi termeni cu intelesuri antagonice” Visuri sute, de măcel” ce pune in lumina imposibilitatea,
aproape disperarea lui Crypto care nu va putea niciodata sa acceada spre soare si implit spre cunoasterea
senzoriala. Remarcam in egala masura si metaforele criptice ( incifrate) pe tot parcursul poemului, fapt
ce-I confera o sensibilitate aparte poeziei. O metafora esentiala pentru opera lui Barbu este “Greu taler
scump cu margini verzi/De aur, visu-i cercetează.” care reda imaginea aurorei boreale simbolica pentru
lumea lui Enigel. O alta metafora semnificativa este roata alba ce face trimitere la simbolul cercului,
sugerand echilibrul lumii lui Enigel. (de comentat)

La nivel tematic se remarca o reiterare a imaginii iubirii imposibile, dublate de cunoasterea prin
eros, asa cum apare si in poezia Luceafarul a lui Mihai Eminescu. In viizunea lui Ion Barbu, omul se
raporteaza la univers si printr-un alt tip de intelegere, una superioara, rationala, prin care poate tinde catre
absolut. De altfel secventa rama dezvolta tema creatiei si a rolului creatorului in lume.

REPERUL AL II-LEA

O prima secventa ce ilustreaza tema centrala a cunoasterii este consituita de monologul Laponei,
o faptura arhetipala (un model primar al mentalului colectiv” reprezinta constiinta umana in aspiratia
sa catre cosmic si universal, catre lumina, ordine si armonie. Enigel, asaza in antiteza doua tipuri de
cunoastere complet incompatibile. Unul ii aparinte lui Crypto si defineste existenta sa inferioara, aspect
subliniar de metafora umbrei “eu de umbra mult ma tem” de care in calatoria ei fata alege sa se detaseze,
“ la umbra numai carnea creste” . Metafora sufletului fantana defineste lumea luminii si a intelegerii
profunde specifice spiritului uman in opozitie cu termenul apoetic “ carnea” care defineste cunoasterea
trupeasca.

O a doua secventa relevanta pentru tematica abordata se regaseste in ultima parte a poeziei,
Lapona reusind sa depaseasca momentul tentatiei desi ezita “ Plângi, preacuminte Enigel!” si intra
definitiv sub semnul soarelui. Asocierea astrului cu un aprins inel “Dar soarele, aprins inel, Se oglindi
adânc în el;” sugereaza o hierogamie, o logodna cosmica, o nuntire necesara intre fata dominata de
ratiune si cunoasterea absoluta. Pentru Crypto insa aspiratia catre o conditie superioara este distructiva,
iar propierea soarelui ii produce transformarea intr-o ciuperca otravitoare “pahar e gandul cu otrava/ Si
sucul dulce inacreste”. (COMPELTAT CAIET)

Totodata eroul plateste pretul pentru ca a visat o iubire peste puterile sale, ajungand sa-si piarda mintile
“Ca la nebunul rigă Crypto,/Ce focul inima i-a fript-o,”

REPERUL AL III-LEA

Caracterul modernist al lucrarii si viziunea artistica a lui Ion Barbu se materializeaza la nivelul
textului prin intermediul unor elemente de structura si continul semnificative dintre care atrag atentia titlul
si compozitia.

Titlul identifica protagonistii, cei in jurul carora se concentreaza substanta diegetica, si aminteste
de marile povesti de dragoste precum Romeo si Julieta, Tristan si Isolda, la fel ca in textele din literatura
universala, si cele ale lui Barbu redau o idila nefericita, in care iubirea se dovedeste imposibila, mai mult,
incopatibilitatea eroilor este anticipata si de prezentarea conditiei protagonistilor despre care aflam ca sunt
un rege si o lapona venita din Nord. Daca in cazul lui Crypto asocierea cu termenul “cryptos” este clara,
sugerand caracterul ascuns, in ceea ce o priveste pe Enigel numele I-ar putea fi asociat atat cu latinescul
“Angel” cat si cu raul “Ingul” care curge in nord. Indiferent de interpretare fetei ii sunt tribuite
particularitati precum “profunzimea spirituala, spiritul iluminat, superioritatea fata de instanta masculina.
Subtitlul balada sustine caracterul epic discursului anuntand specia pe care o ilustreaza desi lucrarea are
elemente de balada, legenda, basm sau chiar poem.

La nivel compozitional, textul insumeaza 27 de strofe inegale numarul de versuri variind de la 4 la 7 ca o

particularitate a modernismului.

CONCLUZIE

In concluzie, Ion Babrbu imagineaza intr-un poem de mare profunzime incompatibilitatea

dintre doua fapturi cu idealuri si conditii diferite conturand o lucrare devenita emblematica pentru
(drogangii ) pentru modernismul romanesc si creatiana barbilian.