TEMA

Regizorul de teatru este persoana responsabilă cu dirijarea și

supravegherea punerii în scenă a unei piese de teatru. Eu consider că,
limitele libertatii regizorale au devenit , in ultima vreme, obiect de
permanentă controversă deoarece, In secolul al XX-lea, regizorul devine
partener si chiar concurent al dramaturgului .
În primă instanță, teatrul este profund legat de societate, de contextul
social, raportându-se la societate prin abordarea temelor. Spectacolul are
drept mijloc specific imaginea, care se subordonează cuvântului scris.
Regizorul, unicul autor al spectacolului, se supune dramaturgului. Acceptă,
ca intermediar, această subordonare în toate compartimentele
spectacolului. Este artistul care își asumă crearea spectacolului, de la
proiectul inițial până la ridicarea cortinei. Apărând ca un intermediar între
operă și spectacol, își asumă obligațiile realizării spectacolului artistic, prin
acoperirea spațiului dintre limbajul scris al operei și cel vizual,
pretins de scenă. De exemplu, unul dintre cei mai reprezentativi regizori de
teatru tineri din România, Bobi Pricop îmbină conştiinţa socială activă cu
interesul pentru spectacolele în care noile media şi tehnologiile emergente
se îmbină şi chestionează limitele teatrului. Este unul dintre acei regizori
care încearca să se raporteze la public ca la un participant activ în
spectacol. Pentru că li se pare foarte valoros să-i lase pe spectatori să-și
completeze spațiile goale, să-și pună întrebări, să simtă că întâmplările de
pe scenă sunt despre ei, anxietățile lor, despre lumea în care trăiesc și
relațiile cu cei din jur.
În ultimă instanță, regizorul și arta spectacolului se infiltrează în toate
domeniile, spectacolul devenind expresia unui singur punct de vedere. Se
impune ideea de autor unic al spectacolului, iar pentru acest lucru,
regizorul trebuie să ajungă la o idee asupra spectacolului, a repetițiilor,
înainte de întâlnirea cu scenograful, actorilor nepermitându-li-se devierea
de la proiectul programat. De pildă, regizorul primește informații despre
vârstă, biografie, mediu, completându-le pe cele ce vin de la acțiuni. Îi
revine obligația de a examina atent și minuțios textul, evenimentele și nu
cuvintele ce descriu personajele, „fericirea și nefericirea decurg din fapte,
țelul fiecărei viețuiri fiind realizarea unei fapte și nu a unei calități”, ne
spune Aristotel în ,,Poetica’’.
 In concluzie, limitele libertatii regizorale au devenit , in ultima vreme,
obiect de permanentă controversă, tehnicile teatrale istorice contemporane
produc în prezent alte semnificații decât în epoca lor, prin regândirea
scriiturii vizuale, datorită procesului de aducere a spectacolului în prezent,
pentru mentalitatea publicului contemporan.