TEMPERAMENTUL

Definiție. Este aspectul dinamico-energetic al personalității, de care depinde viteza, forța,

profunzimea și amploarea reacțiilor individului.

I.Pavlov consideră că toată activitatea nervoasă se realizează pe baza a două procese

fundamentale: excitația și inhibiția. Ele se caracterizează prin:

- intensitatea sau forța, care este dată de rezistența celulelor nervoase în timpul activităților.
Există sisteme nervoase puternice și sisteme nervoase slabe.

- echilibrul sau neechilibrul. Atunci când excitația sau inhibiția au forțe egale, vorbim de
echilibru. Neechilibrul este atunci când excitația predomină asupra inhibiției.

- mobilitatea proceselor nervoase. Ambele procese nervoase trebuie să fie foarte mobile și au
capacitatea de a ceda rapid locul după nevoile impuse în condițiile exterioare.

Pe baza combinării celor trei caracteristici rezultă patru tipuri de activitate nervoasă
superioară ce stau la baza temperamentelor.

Tipul puternic – echilibrat – mobil = temperamentul sangvinic

Tipul puternic – neechilibrat = temperamentul coleric

Tipul puternic – echilibrat – inert = temperamentul flegmatic

Tipul slab = temperamentul melancolic

Teoria susținită de Carl Jung distinge între orientarea predominantă spre lume sau spre sine.
Din acestea rezultă fie tipul extrovert, comunicativ, adaptabil, social, fie tipul introvert, cu
tendințe de izolare, cu o fire contemplativă.

Psihologul englez Hans Eysenck consideră ca dimensiuni fundamentale ale personalității:

extroversiunea și nevrozismul, diferențierea fiind dată de starea generală a scoarței cerebrale.
Extroversiunea este determinată de starea de excitație a sistemului nervos, nevrozismul se
explică prin modul în care sistemul nervos răspunde la stres.