Lumea greaca ( sec. VI- IV I. Hr.

În 1953 englezii Ventris și Chadwick au descifrat o serie de scrieri numită linearul B, iar
astefl s-a descoperit că limba folosită de acele populații era greaca. Astfel se poate admite că
istoria și civilizația greacă încep în mometul în care apar primele texte, adică la mijlocul
mileniului II, către sfârșitul sec. XV. Limba greacă ne este cunoscută prin texte care se întind
din sec. XV î.e.n.

Între 1900 și 1904 Artur Evans a descoperit în cadrul săpăturilor de la Cnosos, tăblite de
argilă care purtau semne indescifrabile, iar o prima clasificare a acestora a dus la concluzia ca
era folosite doua tipuri de scrieri care au fost separate în linearul A și linearul B. Numarul
documentelor de la Cnosos în linearul B atinge 3000, astazi cifra acestora ajunge la o mie.
Aceste documente miceniene nu reprezinta tratate sau aliante intre state, ori texte literare. Ele
sunt doar documente ce serveau unor palate din Cnosos, Pilos sau Micene și în care erau liste
de bunuri materile, liste de functionari, de lucratori, de soldati, registre de datorii sau ofrande
pentru divinitati.

Cronologie:

Sec.XI-IX Î.Hr. – invazia și asezarea populatiilor elenice în Grecia și Asia Mică

Sec. VIII-VI Î.Hr. – epoca arhaică – fondarea cetatilor stat, ,,Marea Colonizare Greacă”,
perioadă în care este dezvoltat comerțul, traiul este sustinut de economia agrară, drumul
sprea democrație este marcat de o tiranie evidentă. La începutul sec. VI la Atena sebate
moneda pentru prima data.

Sec. V- IV- Î. Hr. Epoca clasică- apogeul democratiei și a Imperiului maritim atenian. Au
loc razboaiele cu persii și razboiul peloponeziac dintre Atena și Sparta. De asemenea în
această perioadă are loc cucerirea și unificarea Greciei sub dinastia macedoneană .

Sec. IV-I Î.Hr. Epoca elenistică – Crearea de către Alexandru cel Mare a Imperiului
universal macedonean, cucerirea lumii grecesti de catre Roma.

Elementul central al Greciei antice este polisul- cetatea stat, în cadrul cărea existau instituții,
valori juridice, religioase și morale etc. Politeia reprezenta ansamblul instituțiilor care
asigurau buna desfasurare a vietii publice si private. Străinii erau lipsiti de drepturi politice
iar hilotii și sclavii erau folositi la muncile agricole, în mine etc. În acest context de institutii
și tradiții s-au întemeiat cele doua poli-uri de referință ale Greciei antice : Atena( care
aparținea Peloponesului) și Sparta( care aparținea de Attica). Acestea două au fost rivale la
hegemonia Eladei.

Sparta= stat oligarhic, militarist, cu baza economică agricolă. Conducerea superioară( cea
executivă) era susținută de: 2 regi din familii aristocratice, de Sfatul Bătrânilor( Gerousia) și
de 5 efori care controlau activitatea regilor. Puterea legislativă era sustinută de Apella ( tot
cetățenii cu ,,drept de cetate”-aprox.10.000, votul se facea prin aclamatii. Justitia era sustinuță
de Sfatul Bătrânilor și Eforii.

Atena= stat democratic, mare putere maritimă cu resurse materile impresionante, agricole.
Democrația ateniană respecta următoarele principii: egalitatea tuturor cetățenilor în fața legii(
isonomia), libertatea individuală, libertatea cuvântului. Conducerea superioară( puterea
executivă) era susținută de 9 arhonti( religie, armată, finante etc), Adunarea Poporului( care
se numea Boule) și de Consiliul Militar care era format din 10 strategi. Puterea legislativă era
sustinută de Eclessia, cetățenii liberi, nacuti atenieni, aprox. 40.000. Votul era direct. Justitia
era sustinută din Areopag(fosti arhonti) și Heliaia( Tribunalul poporului format prin alegeri).

Viata publică în ambele cetăți se desfăsura în cadrul cetății prin activități sportive, artistice,
politice, religioase, iar instituțiile de putere se asemănau forma, cele militare erau aproape
identice și porneau de la : obligatia cetatenilor de a presa serviciul militar, organizarea pentru
luptă pe principul structurilor de fratie, a triburilor, divizarea armatei( infanterie, cavalerie,
flotă).

Alte polis-uri grecești sunt: Teba, Corint, Argos, pe țărmul asiatic al Mării Mediteraneene:
Milet, Efes, Calicarnas.

Războaiele medice( 490-478 î.Hr.) au pus în comun forțele Atenei și Spartei și a alor cetăți
grecești pentru a câștiga razboiul cu perșii, în urma marilor victorii de la Marathon( 490 î.Hr)
și Salamina( 480 î.Hr.).
Însă Razboiul Peloponeziac petrecut între 431-404 î.Hr. purtat între Atena și Liga de la
Delos împotriva Spartei și a Ligii Peloponeziace a însemnat un adevărat razboi civil, care a
împiedicat lumea greacă de a înflori și a se dezvolta pe plan extern, iar victoria Spartei din
401 î. Hr. a condus la coalizarea celorlalte polis-uri contra ei.

Pericle a condus Atena între 495-429 î.Hr., în timpul lui s-a cunoscut o puternică dezvoltare a
democrației ateniene, dar și o dezvoltare a economiei, a sprijinit artele.

Formele de guvernare în Grecia antică au fost:

Monarhia –înainte de sec. V î.Hr., regalitatea stapânea domeniile militare, religioase,

economine etc. Descendența de sânge era obligatorie.
Aristocrația – a urmat monarhiei și insemna conducerea statului de către o familie
privilegiată, mari posesori de pământuri.
Oligarhia- puterea aparținea unui grup restrâns de oameni, fie posesori de pâmânturi, fie
aristocratice.
Democrația- puterea este împărțită cu poporul, este specifică multor orașe stat din epoca
Clasică.
Tirania- putere cucerită prin forță de către uzurpator, sistem provenit din Asia Mică.
Monarhia elenistică- preluată de către Imperiul Roman, regele era vazut drept un zeu.

Epoca clasică
La începutul secolului 594 î.Hr. ateenii s-au confruntat cu o perioada marcata de o profunda
scadere economică, iar din punct de vedere politic situatia era aceeasi ca si in domeniul
economic. Luptele dintre familiile aristocratice au divizat orasul, care era condus de 9
arhonți. Foarte multi țărani erau datori și ajungeau la statutul de hectemoroi, ceea ce însemna
că erau obligati să ofere a șasea parte din recolta proprietarului pământului pe care îl
munceau. Această obligație era materializată prin borne de piatră( horoi) care se aflau pe
parcela respectivă. Ca urmare, tot mai mulți oameni ajung a fi sclavi.

Solutia pentru a se iesi din această criză socială, politică și economică a fost alegerea lui
Solon îm 594 î.Hr. ca arhonte, iar acesta a stimulat creșterea economică prin incurajarea
agriculturii( a maslinilor) și a interzis exportul. De asemenea, statutul de horoi este desființat,
iar această eliberare a purtat numele de seisachteia. În ceea ce privește accesul cetățenilor la
viața politică, dreptul s-a extins, iar pentru a se asigura că și cei săarcipot avea un cuvânt de
spus în politică, Solon a extins Adunarea Generală. Împarte populația în 4 categorii, în
funcție de venitul anual al fiecăruia.

După ce Solon renunță la putere, pentru Atena începe o dictatura sustinută de Pisistrate, care
rămânr staăpan al Aticii pâna la sfârșitul vieții in 528 î. Hr. În această perioadă, cele mai
multe probleme agare ale Aticii sunt rezolvate, se stabilește controlul atenian asupra
strâmtorilor, este remarcată creșterea producției schimbului maritim.

Începe un program de construcție in Atena, se realizează sisteme de apeducție, se începe

cladirea marilor sanctuare și temple.

După această perioadă reformele lui Clistene aduc noi schimbări în lumea ateniană. În primul
rând, Clistene este cel care împarte populația în 10 triburi, ce reprezentau structura de baza în
organizarea Atenei. Din punct de vedere militar, cea mai importantă inovație clisteniană, a
fost consiliul celor 500, ales din cate 50 de membri din fiecare trib. Clistene este autorul
ostracismului, procedură prin care erau eliminați din cetate, cei care aveau intentia de a
instaura tirania. Persoana în cauză era exilată pe o durată de 10 ani, fără a-și pierde însă
averea și statutul.După expirarea acestui termen, persoana era liberă să revină în cetate și să
iși reia activitatea politică.

Războaiele medice

Imperiul persan condus de Hippias își dorea hegemonia in zona Aticii, iar batalia de la
Marathon din 490 î.Hr. a fost pentru acesta o înfrângere minoră din punct de vedere militar,
însă a însemnat mult mai mult din punct de vedere ideologic, pentru că regele Darius era cel
biruitor. Expediția comandată de Datis și Artafernes reunea importante forțe de cavalerie și
infanterie( apoximativ 25.000 de oameni) , iar Hipias, fostul tiran al Atenei, fiul lui Pisistrate
le intovarasea cu scopul de a-și restabili autoritatea în Attica, cu ajutor perșilor. In drum, flota
a incendiat Naxosul , a supus Cicladele și a devastat teritoriul cetății Caristos din Eubeea,
apoi a ajuns în Eretria care a cazut prin trădarea după un asediu de 6 zile. Acostând după
aceea în Attica, trupele au debarcat în golful de la Maraton. Adunarea Poporului atenian a
decis mobilizarea armataă imediată contra persilor, chiar și în lipsa Spartei, care a refuzat să
se implice. Sub conducerea sefului suprem al armatei, Calimah, cicnirea dintre cele două
trupe a avut loc în zorii zilei, armata ateniană primind sprijinul Plateei care a contribuit cu o
mie de soldati. În această luptă de la Maraton, au cazut Calimah si 200 de soldati, iar ăerșii au
pierdut aproximativ 6500 de oameni. Datis și Artafenes au parasit lupta si s-au intors in Asia
cu prada de razboi si prizonierii din Eubeea și Ciclade. Ceea ce pentru perși era un esec lipsit
de imporantă, pentru ateniei era un succes imporatnt, deoarece armata persana era pentru
prima dată învinsă într-un câmp deschis de către hopliti, ea care până atunci păruse de
neînvins.

Desi Sparta nu a contribuit cu efective militare, Atena a reușit să sustină razboiul și să își
apare cetatea, ceea ce a dus la o suprematie a Atenei in fata celorlalte orase-stat, iar
Miltiadeas a fost eroul acestei perioade.

Cel de al doilea razboi medic

În primăvara anului 490 î. Hr. o imensă armată de uscat, secondată de o flotă de peste 1200
de corăbii pornește spre Grecia. Prima confruntarea are loc la Termopile, o strâmtoare
considerată inaccesibilă pentru o armată. Perșii însă au înconjurat inamicii printr-un drum de
munte, iar trupele grecești, fiind înștiințate la timp s-au repliat pe istmul de la Corint, iar
regele Leonidas a rămas (împreună cu cei 300 de spartani ai săi) să reziste contra perșilor.
Din nefericire cu toții au căzut în această bătălie, iar sacrificuul acestora a întărit voința de
lupta a atenienilor. Perșii invadează și distrug întreaga Atica, incendiază Atena și templele de
pe Acropole, în timp ce flota aliată( din care mai mult de jumătate era formată din corăbii
ateniene) se retrasese în golful insulei Salamina. Temându-se de un sfârșit fără glorie, regele
persan Xerxes pleacă și îl lasă pe Mardonius la comanda trupelor persane.

După o iarnă lungă, coaliția panelenică își reunește cotingentele de hopliți și în 479 î.Hr. la
Plateea( la granița dintre Atica și Beoția), sub comanda persanului Pausanias. După o
confruntare grea, armata greacă obține o victorie decisivă, Mardonius fiind ucis, iar forțele
persane fiind nevoite să retragă spre Asia. Flota aliantă urmărește corăbiile feniciene, care au
rămas fidele perșilor, în timp ce corăbiile ioniene treceau de partea grecilor, și le zdrobește la
Mycale în 479 î.Hr., lichidând ultima rezistență în 478 î.Hr. la Sestos. Chiar dacă războiul se
va încheia abia peste 30 de ani prin pacea lui Callias, în 449 î.Hr., episodul central se încheie
acum când grecii domină raporturile cu lumea barbară.

Principala consecintă a acestor victorii este redobândirea independenșei cetăților insulare și

de pe coasta Asiei Mici. Acestea temându-se de o nouă invazie persană decid înființarea
Legii de la Delos, cea mai mare ligă a antichității, a cărei hegemonie o are Atena, având
sediul central în sanctuarul lui Apolo de la Delos. Desi inițial spartanii au fost inviați să
conducă Liga, aceștia au refuzat.

Pentekontaetia

După razboaiele medice, începe Pentekontaetia, adică perioada de 50 de ani în care cele două
mari puteri ale Greciei antice au evoluat în așa fel încât se putea prevedea izbucnirea unui
razboi între cele două. Sparta, a cărei autoritate era până atunci necontestată,privea cu
neliniște cum crește puterea Atenei, care amenința propria influența chir și în treburile
Peloponesului. Jumătatea de veac scursă între 480 și 430 a rămas pe drept cuvânt în amintirea
oamenilor sub numele Secolul lui Pericle, în cursul căruia civilizația greacă a evoluat, din
toate punctele de vedere. Între anii 478-477 Atena, împreună cu cetățile din Asia Mică și din
insule, ia inițiativa organizării unei ligi care să continue războiul contra perșilor. Orașele din
Strâmtori, din Mare Egee erau direct amenințate de o posibilă ofensivă a persilor, drept
pentru care aveau nevoie de o apărare navală. Atena era singura putere navale, care putea
proteja aceste cetăți de invazia persilor. Liga de la Delos a reprezentat o inovație majoră în
practica aliantelor militare ale antichității, aceasta fiind o organizatie militară și politică
permanentă. Liga( summachia) avea un consiliu( sunedrion), care era convocat anual la
Delos, a cărei obiectiv principal era constituirea unei flote, fiecare cetate trebuia sa participe
cu un contingent de corăbii( cele care nu puteau oferi corăbii, puteau plati un tribut-phoros).

Primii ani după înființarea acestei Ligi aduc expeditii profitabile și prestigioase, cum ar fi
cele din zona Traciei de sud și cele de pe coastele Asiei Mici, ințiate de Cimon, fiul lui
Miltiade. Acestea au culminat cu victoria contra perșilor in 469 î.Hr. la Eurymedon. Însă în
Egipt Liga de la Delos se confruntă cu eșecuri succesive.

Mai multe cetăți încearcă să se retragă din Ligă, însă Atena reuseste să supună aceste cetăți,
își mută de la Delos tezaurul pe Acropole,în Atena. Cu ajutorul cetăților care doreau
menținerea Ligii, Atena învinge rascoalele de la Thasos, Samos, Eretria în 446 î.Hr .
Pămantul confiscat în urma acestor revolte este oferit soldatilor care făceau parte din Ligă, iar
cele 276 de cetăți aliate rămân fidele Atenei până la sfârșitul Războiului Peloponesiac. Liga
rămâne cu aceeași structură imaginată de Aristide în 478 î.Hr.

Tucidide este cel care scrie despre razboiul peloponesiac, cel care a fost marcat de conflictul
dintre Liga de la Delos și Liga Peloponesiacă, care începe în 431 î.Hr. Conflictul general îți
avea însă originea în perioada tensionată dintre cele doua mari cetăți, care îți doreau
hegemonia și doreau să acapareze și alte cetăți. Sparta în 432 le trimite atenienilor un
ultimatum prin care le cere să ridice asediul Potideei, să redea autonomie completa cetăților
din Liga și să îl alunge pe Pericle din Atena. Aceasta a refuzat, drept pentru care în 431
spartanii, la comanda regelui Archidamos, au invadat Attica.

Strategia propusă de Pericle prevedea refugierea atenienilor în preajma Zidurilor Lungi și

pornirea unui razboi pe mare pentru invadarea Peloponesului. Însă aceasta tactica s-a
transformat treptat într-un eșec, desi atenienii obtin cateva victorii importante, dar nu și
decisive. În 430 cuceresc Poteidaia și urmează un sir de episoade sângeroase, culminând cu
epidemia dintre anii 430 și 429 care îl ucide și pe Pericle.

Prima parte a războiului( între 431-421) este deseori numită Archidamos, după numele
regelui spartan, care a condus operațiunile militare și care a murit în 427. După un nereușit
atac prin surprindere al tebanilor împotriva Plateei( aliata Atenei), armata lacedemoniana a
intrat în Attica și a invadat regiunea, în vreme ce flota ateniana executa raiduri pe coasta
Peloponesului. În 430 spartanii au invadat din nou Attica, iar ciuma a lovit Atena, pierind din
cauza ei o treime din populație.
În 425 Atena a fost la doi pași de victorie, ea angajase cateva trupe din Sicilia să lupte contra
Spartei și a Siracuzei iar un general atenian, pe nume Demostene a ajutat la ocuparea insulei
Sfacteria, blocând în insula 400 de spartani ce o ocupau. Deși acest numar este unul mic,
Lacedemona a cerut pace atenienilor, oferind acestora condiții foarte avantajoase. Însă
conducătorul atenei,Cleon, care era stiut pentru deciziile extreme, aduce la Atena prizonierii
din Sfacteria.

Norocul s-a schimbat în 424 î. Hr., când armata ateniana trece la invadarea Beoției și
atenienienii sufera o grea înfrângere. Brasidas câștiga teren în Galcidica, reusind să desprindă
de Atena pe multe dintre aliatele ei. Cleon a început o expediție de recucerire a Amfipolisului
în vara anului 422 î.Hr. , însă a fost bătut de Brasidas sub zidurile orașului și a pierit
împreună cu acesta în cursul luptei. Dispariția simultană a celui mai bun general spartan și a
comandantului atenian, a îngăduit celor două state să înceapă tratative de pace, care au rămas
cunoscute sub denumirea de Pacea lui Nicias( în 421), după numele politicianului atenian
care a negociat-o. Însă aceasta pace nu rezolvaze disputa dintre Sparta și Atena pentru
hegemonie, drept pentru care aceasta nu putea dura mult timp.

În 418, așa cum era de așteptat ostilitățile reîncep, Atena sun îndrumarea lui Alcibiades atacă
Sparta iar ocazia se invi odată cu cererea de ajutor a cetatii Segesta( aliata Atenei) care se afla
amenintată de cetatea Selinunt( aliata Siracuzei). Deși Nicias prefera neamestecul în politica
externa, Alcibiade era partizanul care a obținut câștig de cauză din parte cetățenilor ateniei,
care sperau odata cu obținerea victoriei și avantaje materiale, solda, prada de razboi.
Expediatia orni la începutul primăverii anului 415 î.Hr. Expediția nu a reușit . Nicias și
Demostene cel mai bun general atenian) au fost persecutași de siracuzeni, iar supravietuitorii
au fost facuti prizonieri.

Între timp, lacedemonienii, sub comanda lui Alcibiade au invadat Attica și au întărit orășelul
Deceleia. Războiul s-a purtat mai ales pe mare, fiind foarte costisitor și obositor. Lucrurile
scapă de sub control la Atena, cand în 411 democrația este suspendată și înlocuită pentru
cateva luni cu regimul oligarhic, zis și a celor 400. Alcibiade reușeste să obtină o victorie
navala în 410 în fața Cizicului . Sparta ceru pace dar Atena a facut imprudenta de a refuza.
Atena a repuratat numeroase victorii până in 408 în Tracia și Stramtori, însă situația a fost
schimbată de numirea lui Lysandros ca amiral al flotei peloponesiace și de primirea ajutorului
financiar de la Cirus cel Tânăr. Lysandros a surprins flota ateniană ancorată pe coasta
Chersonesului și a distrus-o în întregime, capturând corăbii și echipaje, cu excepția unui mic
echipaj aflat sub comanda lui Canon, care a reușit să scape. Înfrângerea a fost astfel
hotărâtoare , din 405 Pireul era blocat iar populația suferea de foamne, a rezistat vreme de 4
luni și s-a predat în 404 î.Hr., acceptând condițiile învingătorului, care era foarte
dezavantajoase. Distrugerea Zidurilor Lungi, predarea ultimelor vase de razboi, supunerea
fată de ordinele Spartei în ceea ce privește politica externă.

Sparta, capetenia necontestata a coalitiei victorioase se dovedi repede incapabilă de a juca

rolul conducător ce-i revenea în organizarea lumii elene. Stânjenită de alianta cu Persia,
slabită de evoluția internă, statul lacedemonian nu avea nici suficienți oameni, nici vederi
politice care să ofere statelor grecesti o conducere bună. În ceea ce privește Atena, ea a
cunoscut după înfrângere o puternică reacție antidemocratică, conducerea cetății fusese
încrredințtă unei comisii formate din 30 de cetateni, care au instaurat un regim de teroare.
Spartanii au intervenit și i-au alungat pe cei treizeci, iar democratia a fost reinstaurată sub
arhondatul lui Euclid. Ocupată asadat cu refacerea internă, Atena a lasat Spartei
responsabilitatea conducerii relatiilor cu Persia.