Există un ţinut Lovecraft, după cum există un domeniu Arnheim ivit din materia imaginaţiei

lui Poe. Iar în acest ţinut pe care H. P. Lovecraft îl construieşte din coşmarurile sale o
vechime neliniştitoare urcă spre suprafaţa lumii, parcă spre a avertiza omenirea că sfârşitul ei
este atât de aproape. Creator de mituri şi visător din New England, Lovecraft intră în literatura
secolului XX pe urmele unui romantism tenebros, pentru a deschide un drum ce duce spre
fantasy şi horror, până la textele lui Stephen King.

Cazul lui Lovecraft, ( un scriitor mai degrabă marginal şi fără noroc în timpul vieţii sale) are
ceva din alura destinului unui personaj damnat. Lovecraft se ascunde în marginea unei
Americi de care se desparte prin oroarea de modernitate şi de progres. Silueta lui este a unui
gentleman excentric, iar decăderea familiei sale evoca traseul din “ The magnificent
Ambersons” a lui Orson Welles.

Literatura lui Lovecraft este una publicată în revistele lipsite de pretenţii estetice. Este
universul “ pulp”, în care se amestecă extravaganţa, supranaturalul şi teroarea. Posteritatea lui
Lovecraft va sta sub semnul acestei filiaţii intelectuale. Linia lui Poe pare a eşua în fundătura
ignorată de canon. Redescoperirea sa tardivă înseamnă eliminarea acestui stigmat care îi face
imposibilă acceptarea de către “ mainstream”.

Însă Lovecraft este cu mult mai mult decât un autor de literatură de consum facilă. El este, ca
şi M. R. James ori Tolkien, un intelectual care ambiţionează să îşi fondeze propria sa
mitologie şi propriul său panteon. Seria de istorii datorate lui Lovecraft se organizează în jurul
unor obsesii, legende şi eresuri. Condiţia textelor sale este aceea a coşmarului.

Şi poate că această dimensiune nocturnă şi magică a prozelor sale explică atracţia pe care
Lovecraft o exercită asupra celor care întorc spatele raţiunii diurne. Ezoterismul literaturii sale
nu are nimic convenţional sau kitsch. Imaginaţia lui Lovecraft lucrează cu substanţa
fantasticului, iar acest fantastic trimite la vechimea care se ascunde sub coaja realităţii noastre.

Umanitatea este, la Lovecraft, parte din lunga cronică a unor civilizaţii uitate. Omul stă la
marginea unui ocean în ale cărui ape vaste domnesc creaturi ce desfid imaginaţia. Nebunia şi
rătacirea se pot ivi din revelaţiile ce aduc la lumină acest domeniu de întuneric. Groaza este cu
mult mai mult decăt un exerciţiu destinat cititorilor creduli. Ea este expresia pură a terorii pe
care personajele sale o resimt în faţa unui necunoscut ce irumpe, parcă de neoprit.

Iar Cthulhu, cel mai faimos dintre miturile lui Lovecraft, cuprinde în întinderea sa toate
atributele care îl fascinează pe visătorul de coşmaruri. Dispărut, dar trăind în cultul unor
zeităţi primitive. Aparent îndepărtat, dar permanent în vecinătatea oamenilor orbi. Inform, dar
întrupat în nenumărate chipuri. El este vestitorul unui sfârşit care poate lua înfăţişarea unei
apocalipse.

Literatura lui Lovecraft îşi depăşeşte condiţia de serie B, în termeni cinematografici, prin
elanul ei vizionar. Peisajele şi scenele sunt smulse parcă acestui somn din care autorul nu se
mai poate trezi. Lovecraft nu este un simplu epigon al lui Poe, după cum nu este un grafoman
ce umple paginile publicaţiilor de duzină. Privirea lui merge în adânc, tot mai adânc, acolo
unde o altă materie , neomenească, colcăie. Un anume fior gotic se simte în paginile sale, dar
Lovecraft merge mai departe decât scriitorii din stirpea lui Walpole.

Cunoaşterea lui Lovecraft înseamnă iniţierea în acest straniu ritual al cunoaşterii nocturne.
Experienţa literaturii sale este una pe muche de cuţit. Monocordă, proza lui Lovecraft poate
atinge anvergura unor imagini de Piranesi. Noua Anglie devine ţinutul peste care se
înstăpâneşte, suveran, coşmarul cu mii de feţe.
 ÎN MUNȚII NEBUNIEI

LOVECRFAT

În munții Nebunei este un roman scris de Lovecraft în 1931 și publicat în 1936. Povestea este
scrisă la persoana I de către profesorul geolog ( la Universitatea Miskatonic din Arkham) –
William Dyer ( avea 54 ani ) și se construiște ca o confesiune a acestuia cu privire la
evenimentele petrecute în cadrul expediței din Antractica.

Influentat de Edgar Allan Poe in primele sale opere, de nihilismul lui Nietzsche, de pedantul
Algernon Blackwood, Lovecraft incearca sa creeze o adevarata cosmologie, o mitologie
terifianta si lumi noi, nebanuite, demoniace, căci groaza lovecraftiană pune accentul pe
oroarea cosmică față de necunoscut.

La începutul cărții, naratorul mărturisește că nu a fost de acord cu aceată expediție: ,,

cercetătrii au refuzat să-mi asculte sfatul. Nu-mi doresc să divulg motivele pentru care mă
aopun acestei inavazii plănuite a Antarcticii”. Cu toate acestea, după ce află de descoperirea
lui Lake pare că regretă nu s-a dus și el cu restul echipajului, pentru a vedea cu ochii lui ceea
ce ascundeau munții în străfundurile lor. Însă ajunge rapid la părerea inițială, că nu ar fi
trebuit niciodată să plece în Antractica, odată ce ajunge într-un final în locul unde se afla Lake
cu echipajul său și îi descoperă pe toți morți ( după ce Lake într-una din zile nu a mai dat
niciun semnal și mesaj, în pofida mesajelor pe care le trimiteau naratorul și echipajul său).
Echipajul lui Lake a fost ucis tocmai de descoperirea sa, căci pare că odată aduse la suprafață
acele ființe preistorice au prins viață: ,, Soarele perpetuu al Antracticii începuse să le
înmoaie puțin țesuturile, așa încât vârfurile capului și tuburile a două sau trei dădeau semne
de desfacere.”( cap 2 – pg. 46). E adevărat că Lake a pus toate cadavrele acelor ființe pe care
îi numea ,, Cei Străvechi” la un loc și i-a acoperit cu o prealtă, pentru a îi feri de bătaia directă
a razelor, însă chiar și așa nu vedea un pericol în ei ( deși, încă de la aducerea lor la suprafață,
câinii au devenit aproape isterici, iar lătratul lor le-ar fi putut veni ca un avertisement pentru
catastrofa care urma). Naratorul menționează că nu ar fi povestit aceste întâmplări, dacă nu ar
fi trebuit să îi împiedice o altă expediție în Antarctica: ,, dar acum se organizează echipa
Stark- weather- Moore...... dacă nu-i convingem să stea pe loc vor ajunge la miezul tainic al
Antarcticii și vor topi și vor fora până vor aduce la lumină ceea ar putea pune capăt lumii
așa cum o știm”( cap 3 – pg. 64).
 ● H. P. Lovecraft antimodern? Poate fi cunoașterea periculoasă?

Cunoasterea interzisa este una din temele sale favorite. Caracterele sale sunt mânate de setea
de cunoastere, dar una luciferica, ascunsa, ermetica, una pentru care trebuie mereu sa dai ceva
la schimb. Curiozitatea stiintifica sau de alta natura aduce mari ravagii. Ceea ce reusesti sa
vezi cu coada ochiului, dincolo de cortina, te face sa regreti intreaga viata – cum este și cazul
lui Danforth – care va ajunge în pragul nebunei pentru acea privire înapoi.

Dorință oarbă de cunoaștere va determina acest grup de oameni de știință să exploreze

adâncurile ghețarilor Antarcticii: „scopul conducerii Expediției (…) era în întregime acela de-
a colecta, de la mare adâncime, mostre de rocă și sol din diferite părți ale continentului
antarctic”, iar după ce au descoperit ororile trecutului ascunse în ghețarii ancestrali, eroul
spune: „chiar așa paralizați de groază cum eram, în noi se aprinsese o puternică flacără de
înfiorare și curiozitate, care, până la urmă, a triumfat”.

Neputința și disperarea îi caracterizează pe eroii lui Lovecraft. Deși pare că Lake e pe cale să
descopere un adevăr ce poate distrosiona totul, în urma unor urme ale unor fragmente ce
proveneau aproape de Munții Regina Alexandra (pg. 17) și a deciziei de a își muta baza la
nord-vest pentru noi descoperiri, acesta este învins și adevărul pe care reușește să îl descopere
îl distruge.

Poziția lui Lovecraft este într-o anumită măsură antignoseologică: Lovecraft, mai degrabă,
descurajează dorința de cunoaștere, și accentuează limitarea cunoașterii umane. Astfel,
Individul uman este situat între două abisuri, unul – al „adâncimii” insondabile, celălalt – al
„înălțimii” inaccesibile. Astfel poziționat, acesta nu poate să nu vrea să cunoască, cunoașterea
este o dorință inerentă naturii umane, însă cunoașterea la care el aspiră îl apropie de
conștientizarea neomenescului din lume și din sine. Experiența cunoașterii îi produce frica,
adevărul, realitatea și confruntrea existenței așa cum este ea provoacă cea mai intensă temă și
duce la nebunie ( vezi Danforth).

Lovecrfat însuși afirmă într-un interviu: ,, Simțeam că ceva hidos se ascunde în spatele
aparențelor”. Cu toții vrem să cunoaștem: adevărul despre noi înșine; sau adevărul despre cei
din jur, sau despre relațiile noastre. Omul întotdeauna se află în căutarea sensului, și nu se
mulțumește doar cu atât. Omul caută, dacă caută, să vadă dincolo din ceea ce i se pare, sau i se
spune. Lovecraft, în operele sale, spune că mai bine nu am face așa ceva, pentru că ceva hidos
se ascunde în spatele aparențelor. Lovecraft descurajează cunoașterea sprijinindu-se pe
convingerea că în spatele fenomenelor zac realități hidoase, astfel el ne avertizează că în
căutarea noastă a cunoașterii vom găsi numai frica, provocată de adevăruri dezamăgitoare,
culmi ale groazei sau culmi ale nebuniei.

Deseori apare menționată cartea autorului numit ,, nebun arab al- Hazared” – Necronomicom
– o carte fictivă de magie, care prezintă o serie de orori ce se ascund în spatele aparențelor,
întrezărind rădăcinile iraționale și nebunești ale vieții.

De asemenea, Lovecrfat și-a dezvoltat un cult pentru Miturile sale Cthulhu – despre care a
scris și o carte, în care descrie diverse ritualuri care au supravieșuit pe pământ încă de pe
vremea Străbunilor.

● GRANIȚA DINTRE CONȘTIENT ȘI SUBCONȘTIENT

Pe de altă parte, întreaga poveste despre acest grup de exploratori care pleacă în Antarctica și
descoperă existența unei rase extraterestre care a dus la evoluția umanității, servește lui
Lovecraft pentru a cerceta subconștientul colectiv și individual al umanității, subconștient ce
vechiculează povești fabuloase și aparent iraționale, care duc la instalrea nebunei.

Odată ce un individ a depășit granița și a intrat în cavernele întunecate ale conștiinței

primordiale, acea persoană începe să-și piardă înțelegerea asupra a ceea ce se consideră
sănătos în starea noastră normală de conștientizare. Mitologia noastră este plină de povești
care avertizează despre asta. Este metafora „privirii în urmă”, folosită și de Lovecraft, a
luminii asupra trecutului întunecat al conștiinței umane care ar trebui să rămână îngropat.
Lovecraft face aluzie la aceste metafore în timp ce protagoniștii, naratorul și Danforth,
încearcă cu disperare să evadeze din regiunile de jos și să se întoarcă în lumea sănătoasă și a
conștiinței normale.

Astfel, Lovecraft își încheie întreaga carte cu un avertisment dur: există unele lucruri care ar
trebui să rămână îngropate în subconștient, să rămână necunoscute. Sondarea prea departe în
adâncurile întunecate și obscure ale minții este periculoasă, atât pentru individ, cât și pentru
umanitate ca întreg colectiv.

● MONȘTRII universului lovecraftian și groaza de Celălalt

Lovecraft nu descrie obiectul care provoacă frica, el descrie subiectul cărui frica i-a fost
provocată. În acest fel, subiectul uman devine protagonistul, nu monstrul. Iar frica primește o
pondere filosofică pe care o putem compara cu greața lui Sartre, sau simțul absurdului lui
Camus. Astfel vorbim despre caracterul transformativ al fricii, provocată de contactul cu
dezgustătorul, incognoscibilul. În acest fel cititorul este îngrozit nu de monstru, ci de ceea în
ce frica, teroarea, îl poate transforma pe un om.

Descrierea abundă în folosirea adjectivelor care creează un fel de oraore cosmică: de la

descriererea lucrurilor așa cum au fost găsite când au ajuns în tabara lui Lake, la moluzul pe
care l-au găsit cei 2, când s-au dus a doua oară să cerceteze (pg. 141), la fluieratul acela abia
perceptibil ( Tekeli-li! Tekeli-li!), la pinguinii uriași de 1, 8 metri ( pg. 155- 156: ,, ființa
aceea albă și mătăhăloasă era înaltă de 1, 8 metri și totuși am înțeles imediat că nu era unul
dintre Ceilalti. Ei erau mai mari și mai închiși la culoare, potrivit gravurilor”) și la descirerea
celor 4 monștrii decapitați ( din cei 8) pe care i-au descoperit în peșteră ( pg. 166 – 167: ,,
principala schilodire suferită de toți era decapitarea totală. Fiecăruia îi fusese înlăturat
capul în formă de stea cu tentacule.... acest lucru fusese realizat mai mult prin smulgere sau
absorbție. Ichorul- în mitologia greacă= sângele zeilor și al celor nemuritori- lor pestilențial,
verde-închis, forma o baltă mare...”). + descirerea lui Lake cu disecția unuia dintre monștrii
( pg. 42-45).

OBSERVAȚII FINALE:

● Munții înșiși sunt simbolic pentru granița, sau pragul, dintre cele două stări de
conștiință;
● Opera aceasta este caracterizată de: anxietate morbida, existentiala, terifianta, in fata
neantului spatiului, in fata unor fiinte lipsite de forma si timp; monstriozitatea vieții
● Anti- antropocentrism ( antropocentrism = credința că oamenii trebuie considerați a fi
deasupra tuturor celorlalte aspecte ale realității)
● Mizantropia este definită drept o lipsă de încredere, dispreț, ură față de specia umană
sau față de natura umană
● În această operă iraționalul și depășirea unor bariere ale cunoașterii duc la demență;
 ● Cosmosul lui Lovecrfat este unul crud, ostil și apropae imposibil de înțeles; este un
univers care nu se subordonează regulilor comune, un univers cu propria realitate care
are în interiorul ei mai multe realități.

CONCLUZIE:

Opera lui Lovecraft poate fi rezumată la una dintre expresiile lui Emil Cioran: ,, caracterul
demonic al vieții”. Conform lui Cioran, acest caracter al existenței umane este inaccesibil
omului comun, omului care este preocupat de cotidian, ,, omului sănătos, normal și mediocru”
și îi este accesibil omului care vede și percepe monstruozitatea vieții, a caracterul său malefic-
un astfel de personaj fiind chiar naratorul cărții ,, În Munții Nebuniei”.

HOWARD PHILLIPS LOVECRAFT s-a nascut în 1890, în Providence, Rhode Island, unde
avea sa-si petreaca cea mai mare parte din viata. La începutul carierei sale literare, a semnat
eseuri si versuri, pentru ca dupa aceea sa se orientenze spre literatura de groaza. De-a lungul
anilor, în care scrierile sale au fost neglijate de critici, si-a câstigat existenta scriind fictiune în
slujba multor autori demni de glorie, deci nesemnându-si lucrarile cu numele sau. În literatura
lui H.L. Lovecraft, considerat în posteritate unul dintre autorii care au pus bazele genurilor
science fiction, fantasy si horror, se întâlnesc macabrul, suspansul, grotescul, suprarealismul
si imaginarul gotic, combinatie ce a stârnit admiratia a numerosi creatori, printre care Jorge
Luis Borges, Joyce Carol Oates, Stephen King etc. Desi nu a scris decât trei romane de mici
dimensiuni si în jur de saizeci de povestiri, opera sa a influentat semnificativ generatii întregi
de scriitori, H.P. Lovecraft ramânând cel mai important autor american de literatura fantastica
din secolul XX. S-a stins din viata în Providence în anul 1937, lasând în urma scrieri ce aveau
sa fie pretuite la adevarata lor valoare abia peste ani. Printre ele, The Case of Charles Dexter
Ward, The Call of Chtulhu, Azathoth, The Colour Out of Space,At the Mountains of
Madness, Hypnos, The Dreams in the Witch House, The Shadow Out of Time, The Dunwich
Horror,The History of the Necronomicon.

Groaza lovecraftiană (sau horror lovecraftian) (engleză: Lovecraftian horror) este un

subgen al ficțiunii de groază care pune accentul pe oroarea cosmică față de necunoscut (și în
unele cazuri, imposibil de cunoscut) în fața altor elemente de șoc, deși acestea pot fi încă
prezente[1]. Este numită astfel după autorul american H. P. Lovecraft (1890-1937) și este un
sub-gen al literaturii și al cinematografiei.
Lovecraft a rafinat acest stil de povestire în mitologia proprie care a implicat un set de
elemente supranaturale, pre-umane și extraterestre[2]. Munca sa a fost inspirată de autori
anteriori, cum ar fi Edgar Allan Poe[3] și Algernon Blackwood. Semnul distinctiv al lucrărilor
lui Lovecraft este sentimentul că viața obișnuită este doar o carapace subțire pe o realitate atât
de străină și de abstractă încât simpla ei contemplare ar deteriora sănătatea mintală a unei
persoanei obișnuite.

Origine
Lovecraft a rafinat acest stil de a povesti în propria sa mitologie, care implicată o serie de
elemente supranaturale, pre-umane și extraterestre.[4] Munca sa a fost inspirată și prezintă
asemănări cu cea a unor autori anteriori, cum ar fi Edgar Allan Poe,[5] Algernon
Blackwood și Lordul Dunsany.[6]
Semnul distinctiv al muncii lui Lovecraft este „cosmicismul”:[7] sensul că viața obișnuită este
doar un înveliș subțire al unei realități care este atât de străină și de abstractă încât ar afecta
sănătatea mintală a unei persoanei obișnuite. Munca lui Lovecraft este, de asemenea,
influențată de simțul insular al ruralului New England, și o mare parte a genului continuă să
mențină aceea idee că "ceea ce omul nu i-a fost menit să știe" ar putea fi mai aproape de viața
obișnuită din afara orașelor aglomerate ale civilizației moderne. Cu toate acestea, groază
lovecraftiană nu se limitează doar la zona rurală; povestirea "The Horror at Red Hook", de
exemplu, are loc într-un ghetou etnic aglomerat.
Teme ale groazei lovercraftiene
Mai multe teme întâlnite în scrierile lui Lovecraft sunt considerate a fi componente ale unei
lucrări "lovercraftiene":

 Anti-antropocentrism, mizantropie în general. Operele lui Lovecraft tind să nu să se

concentreze pe caracterizarea oamenilor, conform punctului său de vedere privind poziția
nesemnificativă a umanității în univers, fiind tendința generală a literaturii moderniste în
momentul scrierilor sale.

 Preocuparea de a folosi texte viscerale: povestirile lui Lovecraft conțin de multe ori
substanțe semi-gelatinoase, cum ar fi noroiul, spre deosebire de elementele standard ale
groazei ca sânge, oase sau cadavre.

 Stil de scriere antic. Chiar și atunci când se ocupă de elemente de ultimă tehnologie,
Lovecraft a avut tendința de a folosi anacronisme, precum și cuvinte de modă veche.

 Detașamentul. Eroii lui Lovecraft (atât în scrierile originale cât și în adaptări mai
moderne) tind să fie persoane izolate, de obicei cu îndoielnice cunoștințe academice sau
științifice.

 Neputință și disperare. Deși eroii lui Lovecraft pot reuși mici victorii împotriva forțelor
răului, acestea sunt doar temporare și plătesc, de obicei, un preț pentru ele. În caz contrar,
aceștia nu mai pot de obicei fugi mai departe, în schimb sunt conduși din umbră de către
alte forțe spre sfârșitul lor disperat.

 Întrebări fără răspuns. Personajele din povestirile lui Lovecraft foarte rar înțelege pe
deplin ceea ce li se întâmplă și de obicei înnebunesc în timpul încercărilor.

 Fragilitate și vulnerabilitate mintală. Personajele multor povestiri ale lui Lovecraft sunt în
imposibilitatea de a face față mental adevărurilor extraordinare și aproape nerezonabile la
 care sunt martori sau pe care le aud. Încercarea de a face față situației este imposibil de
suportat și nebunia se declanșează.

 Genealogii îndoielnice. Rudele personajelor sunt de obicei descrise ca fiind paranormale

sau anormale, în timp ce relațiile intime, în general, sunt adesea reprezentate ca
prevestitoare și sinistre.