LEZIUNILE ŞI MOARTEA PRIN

AGENŢI FIZICI
 Prin agent fizic se înțelege orice formă de energie
exterioară corpului uman care acţionând brusc, brutal sau
neobişnuit asupra acestuia produce modificări morfo-
funcţionale mai mici sau mai mari conducând uneori la
deces.

 Energiile fizice din mediul înconjurător își exercită

permanent acțiunea asupra organismului uman. Pentru a
putea face față la variațiile acestor energii organismului
uman are largi posibilități de adaptare.

 Dar acțiunea brutală a energiilor fizice din mediul

ambiant depășește uneori, capacitatea de adaptare a
organismului determinând îmbolnăvirea lui sau chiar
decesul.
Principalii factori fizici care acționează asupra
organismului sunt:

 Factorul termic respectiv: frigul și căldura

 Curentul electric

 Presiunea atmosferică

 Vibrațiile sonore și ultrasonore

 Radiațiile ionizante
LEZIUNILE ŞI MOARTEA PRODUSE PRIN FRIG

 Scăderea temperaturii externe optime de 18

grade Celsius duce la ruperea echilibrului între
termoreglarea chimică (rezultată din activitatea
musculară, hepatică, a glandelor endocrine) și
cea fizică (prin iradiere, convexie, conducție,
evaporare).

 Temperatura scăzută nu trebuie deci înţeleasă ca

temperatură negativă adică sub 0 grade C -
temperatura de îngheţ. Şi la temperaturi
pozitive, dar scăzute, de 3-4 grade C şi chiar mai
mult, se poate produce o asemenea hipotermie
care să conducă la deces.
 Rezistenţa la temperaturi scăzute a corpului omenesc este
remarcabilă. Celulele mor când temperatura creşte cu 5ºC
peste normal, sau scade cu 15ºC sub normal.

 Celulele individuale au o rezistenţă mult mai mare faţă

de frig comparativ cu ţesuturile sau sistemele. Unele
celule individuale cum ar fi spermatozoidul de exemplu,
pot fi conservate la frig un timp practic nelimitat.

 Scăderea temperaturii duce la reducerea activităţii

enzimatice cu diminuarea metabolismului celular.
Enzimele oxido-reductoare îşi scad activitatea la jumătate
la o temperatură de 33ºC, iar la 20ºC activitatea acestor
enzime este scăzută cu 75 %.

 Sub 24ºC. viaţa încetează, dar anumite organe îşi întrerup

activitatea la temperaturi diferite: cordul la 21ºC, centrii
cardio-respiratori bulbari la 18ºC, etc.
 În timpul vieţii organismul reacţionează la frig printr-un
mecanism complex de reflexe dintre care cel mai
spectaculos este frisonul. Această activitate musculară
intensă este mare generatoare de căldură.

 La temperaturi ale corpului de sub 32ºC dispare frisonul,

iar sub 30ºC, apar tulburări respiratorii şi tulburări de
ritm cardiac (bradipnee, bradicardie, apoi aritmii
ventriculare).

 Din punct de vedere psihic, reacţiile la frig sunt bine

cunoscute: la început dispare senzaţia de frig care este
înlocuită de o senzaţie de căldură, euforie, senzaţie de
plutire – levitaţie. Conştienţa este pierdută la o
temperatură de sub 31ºC.
 Acţiunea frigului asupra organismului este intensificată
de anumiţi factori de mediu cum ar fi: umiditatea
crescută şi ventilaţie mare.

 Alţi factori ce ţin de organism pot favoriza tulburările

legate de temperaturile scăzute ale mediului extern.
Astfel:
 persoanele cu ţesut adipos slab reprezentat sunt mai
vulnerabile la frig.
 vârstnicii, de asemenea, reacţionează mai rău la temperatura
scăzută.
 alcoolul consumat ca un “antidot” al frigului, are efecte diferite
şi uneori paradoxale. Prin vasodilataţia cutanată accelerează
pierderile de căldură. Din punct de vedere energetic, el însă
aduce un aport, iar acţiunea asupra SNC şi asupra cordului
este de protecţie. Per total însă, acţiunea alcoolului asupra
organismului expus la temperaturi scăzute este nefavorabilă.
 Cauze și condiții de producere a hipotermiei.
 Acțiunea locală a frigului realizează degerătura iar
acțiunea lui asupra întregului organism realizează
hipotermia până la îngheț.

Funcţie de gravitatea lor degerăturile se împart în 4

grade:

Gradul I – această degerătură se caracterizează prin:

eritem şi edem local ce se formează prin congestia pasivă
după o perioadă de vasoconstricţie iniţială. Dacă
degerătura rămâne doar la acest grad, odată cu încetarea
acţiunii frigului leziunea dispare fără sechele.

 Gradul II - constă în roşeaţă locală, edem şi flictene cu

conţinut sagvinolent. După dispariţia frigului vindecarea
se face prin epitelizare şi nu rămân cicatrici.
Gradul III – flictenele cu conţinut sangvinolent sunt
însoţite de necroze spre profunzime şi edem mare. În
evoluţie apar escare la început dure, negre, uscate care se
pot suprainfecta. Vindecarea este lentă cu formare de
cicatrici.

Gradul IV - constă în necroze profunde ale ţesuturilor ce

interesează toate straturile anatomice până la planul osos.
Sunt iremediabil alterate structurile nervoase şi vasculare,
astfel că vindecarea este extrem de lentă şi necesită
amputaţiile segmentelor anatomice compromise.

 Complicațiile precoce ale degerăturilor sunt: șocul,

infecțiile, septimie cu evoluție fatală. De ele și de gradul
degerăturilor depinde prognosticul.

 Degerăturile se formează de regulă, la extremităţi ale

corpului uman, în zone expuse la frig şi neacoperite de
vestimentaţie. Uneori aceste zone sunt şi mai slab
vascularizate, ca de exemplu: plantele şi degetele de la
picioare.
 Aspectul unor degerături de grade și cu localizări diferite
 La cadavrul a cărui cauză de deces este hipotermia
găsim o serie de modificări specifice:

 Lividităţile au o culoare impresionantă, roşie.

 Rigiditatea cadaverică este foarte accentuată.
 Uneori, la extremităţi mai ales, găsim degerături în
grade diferite de evoluţie.
 Dacă moartea a survenit cu o perioadă de timp mai
lungă înaintea examinării, frapează conservarea bună
atât a cadavrului cât şi a leziunile pe care acesta le
prezintă.
 Examenul intern al cadavrului poate oferi câteva
modificări specifice:

 Pe mucoasa gastrică se găsesc sufuziuni sangvine de culoare

cafenie numite petele lui Vişnevski cu dimensiuni de până la
2-3 mm provenite din acţiunea acidului clorhidric asupra
hematinei din sângele extravazat.
 Săngele este de culoare roșie-aprinsă și nu coagulează
 De regulă stomacul este gol, fără conţinut alimentar ca şi
intestinele, de altfel.
 Se constată de asemenea, epuizarea glicogenului din ficat
 Raportul dintre adrenalină şi noradrenalină în sânge este
mult modificat (de 24 de ori mai mare decât normalul).
Aspecte juridice:

Decesul prin frig este de cele mai multe ori

accidental putând fi prezent în cadrul accidentelor
de muncă sau la indivizi în stare de ebrietate.

Sinuciderea este foarte rară (la bolnavii psihici).

Crima este și ea rară (asupra indivizilor fără

apărare – copii mici, bolnavi neputiincioși).
Prezentăm un caz tipic de deces prin hipotermie la o
temperatură pozitivă.

Exemplu
În luna martie 2003 a fost găsit de către grăniceri în apropierea
graniţei cu Ungaria cadavrul unui tânăr. A fost identificat ca
fiind un cetăţean de culoare din Zair, înalt de 171 cm. şi ţesut
musculo-adipos foarte slab reprezentat. Era îmbrăcat cu tenişi,
chiloţi, o cămaşă şi un trening din material sintetic foarte subţire.
Din punct de vedere meteorologic, condiţiile atmosferice au fost
următoarele: temperatura mediului exterior noaptea 3ºC, ziua
9ºC. Timp de trei zile consecutiv a plouat aproape tot timpul cu
maximum două ore între reprizele de ploaie. Cadavrul nu
prezenta nici un semn de violenţă. Ca semne particulare avea
doar tegumentele cu aspect de “mâini de spălătoreasă”, albicioase
încreţite la nivelul plantelor. A fost foarte greu de apreciat culoare
lividităţilor din cauza culorii de bază a pielii. În stomac s-au pus
în evidenţă petele lui Vişnevski, iar examinările complementare
histo-chimice şi toxicologice au evidenţiat un conţinut extrem de
scăzut al glicogenului în ficat şi o glicemie foarte mică. Sângele de
la cadavru avea o culoare roşie şi era necoagulat. S-a concluzionat
că moartea s-a datorat hipotermiei prin expunere prelungită la
frig favorizată de acţiunea umidităţii excesive.
TRAUMATISMELE PRIN TEMPERATURĂ
ÎNALTĂ

Atunci când asupra organismului acţionează energia

termică aceasta poate produce efecte diferite:

 când acţiunea este pe suprafaţă limitată se produc arsuri;

 când acțiunea este pe toată suprafaţa corpului se produce
hipertermia.

Energia calorică poate fi transmisă corpului uman prin

mai multe forme:

 energie radiantă (infraroşii, microunde);

 contact cu substanţe lichide, solide sau gazoase fierbinţi;
 prin flacără sau flamă electrică (arc voltaic).
Arsurile

Sunt modificări locale pe care le produce căldura

asupra unor segmente anatomice.

În funcţie de profunzimea lor arsurile sunt de

gravităţi diferite şi se clasifică astfel:

 arsuri de gradul I – caracteristici:

 eritem local (roşeaţă),

 edem tegumentar,
 durere şi usturime.
 în general ele se vindecă fără sechele;
 dacă acoperă mai mult de 75 % suprafaţă corporală pot
provoca moartea.
 arsurile de gradul II - caracteristici:

 flictene ce conţin un lichid limpede,

 Rivalta +,
 reacţiile inflamatorii accentuate, însoţite de dureri intense.
 vindecarea se produce prin epitelizare lentă, fără sechele
(cicatrici).
 dacă mai mult de jumătate din suprafaţa corpului este
acoperită de arsuri de gradul II, acestea pot duce la deces.

 arsurile de gradul III

 determină necroze ale pielii cu escare care se datoresc

coagulării epidermului şi dermului cu alterarea definitivă a
substanţelor organice la acest nivel.
 vindecarea se face cu cicatrici cu cheloid, retractile, ce pot
duce la sluţire sau invalidităţi.
 dacă o arsură de gradul III acoperă 30 % din suprafaţa
corporală conduce la deces.
 arsurile de gradul IV

 constau în carbonizări ale tegumentelor şi ţesuturilor

subiacente, interesând uneori chiar şi oasele.
 în evoluţie apare o gangrenă uscată sau umedă.
 videcarea se face totdeauna cu sechele, uneori fiind necesară
amputaţia segmentelor anatomice afectate.

Există zone anatomice unde arsurile sunt mai grave, mai ales
prin efectul de şoc algic.
Acestea sunt:
o faţa,
o gâtul,
o palmele,
o organele genitale.

Arsurile căilor respiratorii superioare sunt de asemenea extrem

de grave, chiar dacă arsura este de gradul I sau II datorită
edemului local ce determină tulburări respiratorii importante.
 Regula de stabilire a procentului din suprafața arsă –
regula lui 9
 Arsuri de diferite grade: de la gradul I la gradul III
Modificările fiziopatologice ce apar într-o arsură sunt
următoarele:

 şocul primar este algic, determinat de factorul durere,

frică, anxietate cu modificările neuro-vegetative specifice.
În această fază se produce vasodilataţie dar fără pierdere
importantă de lichide, deci este un şoc normovolemic.

 faza a doua - şocul secundar datorat hipovolemiei

produsă prin pierdere masivă de plasmă.
Plasma se pierde la exterior la nivelul zonelor arse dar şi
în ţesuturile din jurul arsurii determinând edem local
mare.
Pierderea plasmei se face prin creşterea permeabilităţii
capilare, aceasta fiind determinată de deschiderea
joncţiunilor celulelor endoteliale.
Până la o temperatură de 51ºC nu se produc modificări
importante ale celulelor endoteliale dar în jurul
temperaturii de 60ºC acestea îşi schimbă forma din
hexaedrice în sferice, între ele apărând spaţii prin care trec
lichide şi molecule mari.
Transferul de lichide din vasele de sânge în spaţiile
interstiţiale determină o hemoconcentraţie ce permite
formarea de trombi prin agregarea elementelor figurate.
Consecutiv cu aceste fenomene se produce şi o creştere
marcată a permeabilităţii capilare ce permite absorbţia
unor substanţe toxice de la nivelul suprafeţelor arse
(histamină, acroleină, etc.).
 În această fază vorbim de un şoc hipovolemic toxic.

 În evoluţie apare aproape totdeauna şi componenta

septică a şocului deoarece, practic, orice arsură mai mare
de gradul II este infectată încă de la început.
Autopsia unei persoane a cărei moarte s-a
produs prin arsură este uneori foarte dificilă.

 Nu există semne tipice lezionale, specifice arsurilor, la

nivelul organelor interne. Se întâlneşte, de regulă,
hiperemie, edem interstiţial, microfocare hemoragice şi
microtromboze.
Dacă moartea a survenit în spital, zonele arse sunt
modificate de tratamentele aplicate.
 Uneori găsim incizii largi pe membrele superioare şi
inferioare, de degajare, de până la 20 - 30 cm.
 Zonele arse pot avea pe alocuri zone de epitelizare iar în
alte locuri insule de supuraţie.
 Cauza morţii este de regulă şocul toxico-septic cu
bronhopneumonie şi insuficienţă renală.
Cu ocazia autopsiei:

Examinările histopatologice pot pune în evidenţă la

nivelul rinichiului - cel mai frecvent organ lezat în
arsuri - focare hemoragice în corticală şi un exudat în
capsula lui Bowmann.

La nivelul tubului digestiv se pot evidenţia

macroscopic ulceraţii superficiale iar la nivelul
stomacului chiar ulcere ce produc hemoragii. La nivel
gastric se poate întâlni și hemoragie “în pânză” ce
interesează toată mucoasa.
În situaţia în care cadavrul ars este găsit la locul unui
incendiu, se pune în discuţie stabilirea caracterului vital
al arsurii (adică aprecierea de certitudine dacă persoana era în
viaţă când a suferit arsurile sau era decedată din alte cauze şi
şi-a dat ulterior foc).

Caracterul vital se stabilește prin:

 Prezenţa de funinge la nivelul căilor respiratorii superioare, a

bronşiilor şi a bronşiolelor - element intravital (produs în timpul
vieții).
 Flictenele ce conţin celule sangvine şi fibrină – produse
intravital, (se pune în evidenţă prin examen biochimic şi
microscopic).
 Reacţia inflamatorie perilezională - element intravital
(tromboza vaselor din vecinătatea arsurii).
 Prezenţa carboxihemoglobinei în sângele recoltat de la arşi -
semn vital.
În practică, se poate identifica agentul termic care a produs
arsura.

Astfel:

Corpurile solide incandescente produc arsuri cu contur regulat,

de formă asemănătoare sau identică cu cea a obiectului în cauză.

Lichidele fierbinţi, funcţie de cum acţionează, pot produce arsuri

sub formă de dâre corespunzător zonelor de scurgere.
Atunci când lichidul fierbinte se acumulează şi este reţinut de haine
(în zone declive mai ales), la acel nivel arsura este mult mai gravă
fiind mai profundă deoarece schimbul termic durează mai mult.
Unele substanţe lichide produc arsuri mult mai grave dacă au
temperatură mai mare. Apa nu poate depăşi 100ºC doar dacă
provine dintr-un cazan sub presiune. În schimb, zahărul ars,
smoala, uleiul au temperaturi mult mai mari.

Vaporii fierbinţi produc arsuri pe zonele descoperite ale corpului

şi acestea pot fi extrem de grave mai ales dacă interesează căile
respiratorii superioare. Vaporii de apă supraîncălziţi la presiune pot
avea până la 600ºC.
Arsurile prin flacără interesează suprafeţele neacoperite dar
dacă se aprind şi hainele, sub ele arsura este mai gravă.

În explozia unor gaze - de exemplu praf de lemn

superconcentrat, praf de cărbune, făină, arsurile afectează toate
părţile descoperite, au acelaşi grad şi se însoţesc de leziuni
produse de presiune.

O seamă de instalaţii care produc radiaţii pot provoca arsuri

profunde şi grave în situaţia în care nu se respectă normele de
utilizare ale acestora. Cuptoarele cu microunde, instalaţiile de
ultraviolete sau aparatele radar sunt responsabile de asemenea
incidente.

De asemenea, anumite aparate medicale defecte, sau

incorect utilizate pot provoca arsuri foarte grave favorizate
adesea de anestezia pacientului. În special electrodul pasiv de la
electrocauter poate produce arsuri profunde mai ales dacă
intraoperator aparatul este mult timp folosit.
Cadavrele carbonizate au un aspect caracteristic
denumit “poziţie de boxer” datorită faptului că atât
membrele superioare cât şi cele inferioare sunt flectate din
cauza coagulării proteinelor din muşchi cu scurtarea
lungimii fibrei musculare.

La aceste cadavre se mai pot găsi fracturi, mai ales la

nivelul craniului sau craniu cu aspect de “porţelan vechi”
datorită unei reţele de fisuri fine.

Aceste modificări nu au caracter vital şi nu trebuie

confundate cu eventuale traumatisme produse
intravital. Poate apărea chiar hematom extradural
netraumatic cu aspectul ciocolatiu al sângelui.

Pentru identificarea acestor cadavre se recoltează structuri

tisulare mai rezistente la acţiunea căldurii. Acestea sunt
oasele şi dinţii, iar o examinare ADN poate duce la
identificarea cadavrului.
Expertiza medico legală în arsuri presupune:
 Diagnosticul arsurii + identificarea agentului caloric cauzator.
 Stabilirea caracterului vital al arsurii.
 Stabilirea cauzei decesului.
 Identificarea cadavrelor arse.

Identificarea cadavrelor arse - în carbonizări este dificilă identificarea

persoanei, vârstei, sexului.
Pentru stabilirea sexului:
 Prezența uterului - este rezistent prin poziția lui
 După conformația și diametrele craniului sau bazinului
Pentru stabilirea persoanei:
 Examen odontologic - dinții rezistă la temperaturi de peste 300 grade C
 Existența unor calusuri sau vicii osoase cunoscute de anturaj
 Identificarea unor obiecte metalice ce au rezistat combustiei.

Aspecte juridice:
 Cel mai frecvent este decesul de cauză accidentală: casnice, industriale.
 Sinuciderea - foarte rară – la bolnavi psihici.
 Crima – rar – azvârlirea copiilor în flăcări
 Disimularea crimei este frecventă (cadavrele indivizilor uciși sunt frecvent
carbonizate)
Când întreg organismul este expus timp mai îndelungat la o
temperatură înaltă se produce hipertermia.

Există mecanisme fiziologice de menţinere a unei temperaturi

constante a organismului (homeostazie termică). Există un
echilibru între producerea de căldură în special în muşchi şi
disiparea căldurii. În orice condiţie de mediu, în mod obişnuit,
organismul păstrează temperatura sa proprie de 37ºC.

Organismul pierde căldură prin:

 conducţie - contact cu obiecte mai reci, 3 %;
 convecţie – căldura degajată în jurul corpului într-o peliculă de
aer ce conţine vapori de apă, ioni, gaze de expiraţie - 15 %;
 radiaţie – 60%, corpul uman emite pe toată suprafaţa sa dar în
grade diferite radiaţii infraroşii;
 evaporare – 22 %, mecanismele de evaporare sunt perspiraţia
şi ventilaţia pulmonară (200 ml/zi) şi transpiraţia (între 0,7-
2 litri/zi).
Factorii care influenţează pierderea de căldură a corpului sunt:

 grosimea stratului adipos (diminuează pierderile);

 raportul dintre volumul corporal şi suprafaţa cutanată (un sugar
are o suprafaţă cutanată mai mare decât un adult raportat la
numărul de kilograme);
 fluxul sangvin din piele şi ţesutul subcutanat.
 vasodilataţia poate creşte de până la 8 ori rata de transfer a
căldurii între organism şi mediu.

Când sunt depăşite mecanismele termoreglării, limitele de

adaptare ale organismului nu mai fac faţă la căldură mare
şi apar manifestările patologice ale hipertermiei. Acestea
sunt:

 sincopa calorică - însoţită de greţuri, vărsături, ameţeli,

fotofobie;
 crampa calorică – cu contracturi musculare tetaniforme;
 şocul hipertermic – ce conduce la inhibiţia centrilor respiratori
din trunchiul cerebral;
Mecanismele fiziopatologice ale şocului hipertermic sunt în
ordine:

 vasodilataţia;
 transpiraţia profuză;
 hemoconcentraţie;
 hipotensiunea arterială;
 hemoliza;
 insuficienţa renală;
 intoxicaţia endogenă.

Şocul hipertermic duce la comă cu rezoluţie musculară

(dispariţia contracturilor) şi tulburări vegetative grave ce pot
conduce la deces prin aritmii cardiace şi respiratorii.

Creşterea temperaturii interne la peste 44ºC. Produce inhibiţia

totală a centrilor cardio-respiratori din trunchiul cerebral.
O formă particulară a hipertermiei este insolaţia
determinată de o expunere mai accentuată la temperaturi
crescute (radiaţii solare) a extremităţii cefalice. Semnele
clinice sunt specifice sindromul pseudomeningeal
datorat unei congestii meningeale puternice ce
poate duce la deces.

Există forme clinice de hipertermie malignă care poate

apare în cazul administrării unor anestezice generale sau
în lezarea centrilor termoreglării după traumatisme
cranio-cerebrale grave.
Temperatura corporală creşte rapid, cu 1ºC la fiecare 5
minute şi este însoţită de tahicardie, tahipnee şi acidoză
metabolică.
În leziunile traumatice cerebrale acest semn conduce la un
prognostic infaust al cazului.
LEZIUNI PRODUSE PRIN ENERGIE ELECTRICĂ

Ca formă de energie, energia electrică este de două

feluri:

 energie electrică naturală (atmosferică);

 energia electrică industrială/casnică.

Energia electrică naturală acţionează asupra

corpului omenesc prin trăznet, iar energia electrică
industrială/casnică prin electrocuţie.

Electrocuţia se poate produce cu curent “casnic”

având tensiunea de 220 – 360 V sau curent industrial
cu tensiunea peste 500 V.
Pentru a putea înţelege mai bine modificările induse de curentul electric
trebuiesc cunoscuţi unii parametrii fizici ai acestei forme de energie.

Forma curentului electric:

 continuu - specific surselor de energie de tip baterii, acumulatori.
 alternativ – este curentul obişnuit de reţea.

Tensiunea curentului electric - se măsoară în volţi (V).

 curenţi de tensiune joasă - sub 500 V.,
 curenți de tensiune medie - între 500 V şi 5000 V,
 curenți de tensiunea înaltă - peste 5000 V.

Intensitatea curentului electric - se măsoară în amperi cu subdivizunea

mili amperi (A sau mA).
 între 1 şi 10 mA curentul dă senzaţia de furnicătură;
 între 10 şi 15 mA se produc contracţii musculare intense;
 între 15 şi 25 mA contracţiile musculare intersează muşchii respiratori pe
care-i tetanizează;
 între 25 şi 80 mA se produc aritmii cardiace letale, fibrilaţii atriale;
 peste 5 A moartea este instantanee prin stop cardiac.

Frecvenţa curentului electric - se măsoară în hertzi (h).

Curentul obişnuit de priză are frecvenţa de 50 h.
La aceleaşi valori ale parametrilor mai sus amintiţi, curentul alternativ
este mai periculos decât cel continuu.
Din punct de vedere al tensiunii, curenţii de joasă tensiune, până la 500 V,
sunt mai periculoşi producând fibrilaţie ventriculară, pe când cei de înaltă
tensiune produc efecte locale mecanice şi termice.
Generic se spune că volţii, adică tensiunea arde, iar amperii (intensitatea)
omoară.

Acţiunea curentului asupra organismului depinde de un factor

fizic care se cheamă rezistenţă.
În fizică aceasta se măsoară în Ohmi.
Diverse părţi ale corpului uman au rezistenţă diferită la trecerea
curentului electic, dar per total se apreciază că organismul are o rezistenţă
de cca. 5.000 Ohmi.
Cu cât pielea este mai umedă ea oferă o rezistenţă mai mică la trecerea
curentului electic;
La locul unor bătături şi când pielea este foarte uscată rezistenţa la
trecerea curentului este mult mai mare, de până la 100.000 Ohmi.
Pielea de pe mâini, când este fină şi umedă, oferă o rezistenţă mică de 500
Ohmi şi în această condiţie un curent de 220 V şi 0,5 A, adică curentul de
la priză poate fi fatal.
Elementul esenţial al electrocutării este trecerea curentului
electric prin corp care se poate produce, în general, pe trei
căi:

 sursa de curent este atinsă cu o mână iar scurgerea curentului

spre masă (pământ) se face prin intermediul celeilalte mâini
(buclă superioară).
 sursa de curent este atinsă cu o mână iar curentul părăseşte
corpul prin membrele inferioare (buclă supero-inferioară);
 când atingerea sursei de curent se face cu un picior iar scurgerea
curentului la pământ se face prin celălalt picior (buclă
inferioară).

Primele două variante sunt cele mai periculoase deoarece la

trecerea curentului electric prin corp sunt interesate organe vitale
a căror funcţie este profund alterată cu consecinţe ce pot duce până
la deces.

Sunt situaţii mai rare în care electrocutarea se produce prin

atingeri indirecte ale sursei de curent (prin jet de urină, sau jet de
apă) sau prin arc voltaic când nici nu este necesară atingerea fizică
a sursei de curent.
Efectele curentului electric asupra ţesuturilor şi
organelor pe care le străbate după pătrunderea sa în corp
sunt următoarele:

 efect mecanic – produce rupturi ale tegumentelor,

organelor sau fracturi, toate datorate contracturilor
musculare brutale;

 efecte chimice – de disociere electrolitică a

componentelor citoplasmatice cu edem electrogen
consecutiv;

 efecte termice – când, prin efectul Joule, energia

electrică se transfomă în căldură şi produce arsuri sau
carbonizări cu necroze, fără reacţie inflamatorie.
 Morfologic, arsurile produse de curentul electric sunt necroze
de coagulare fără inflamaţie, nesângerânde, rezistente la
putrefacţie, cu consistenţă dură.

 Fiziopatologic acţiunea curentului electric produce tetanizarea

musculaturii striate şi netede având ca şi consecinţă insuficienţa
respiratorie şi cardiacă, precum şi o vasoconstricţie generalizată.

 Curentul poate acţiona asupra corpului uman un timp foarte

scurt sau mai lung. Cu cât acţiunea este mai îndelungată se
constată arsurile mergând până la carbonizări.

 Afecţiunile organice preexistente (cele cardiace în special)

intensifică acţiunea negativă a curentului electric.

 În general, curentul electric lasă urme specifice pe corp atât la

locul de intrare - locul unde se produce contactul între corp şi
sursa de curent electric cât şi la locul de ieşire a acestuia - locul
prin care curentul părăseşte corpul (de regulă spre pământ sau
spre faza de nul a instalaţiei electrice).
Leziunea tipică de la locul de intrare al curentului este marca electrică
care are următoarele caracteristici:
 rotundă sau ovalară,
 diametrul de câtiva milimetri,
 indurată,
 forma unei depresiuni a epidermului de culoare cenușie sau cenușiu-
gălbuie,
 înconjurată de un burelet ce o delimitează net de tegumentul din jur.

Uneori forma mărcii electrice este asemănătoare corpului prin care a intrat
curentul electric.

În electrocutările cu curent alternativ marca electrică este prezentă atât la

poarta de intrare cât și la cea de ieșire iar în cele cu curent continuu numai
la poarta de intrare.

Uneori marca electrică este metalizată. Metalizarea constă în încrustarea

în epiderm a unor particule metalice, microscopice ce provin din conductor.
Pielea va avea o culoare cenușie dacă conductorul este din fier sau verzuie
dacă el este din cupru. Ea apare la fel ca și marca electrică doar la poarta
de intrare pentru curentul continuu sau și la poarta de ieșire pentru
curentul alternativ.
Examinarea microscopică a mărcii electrice pune în evidenţă
modificări caracteristice: tumefierea epidermei cu alungirea
marcată a celulelor bazale din stratul Malpighi a căror nuclei se
aşează în “palisadă” indicând direcţia de trecere a curentului
electric.
În epiderm şi derm apar vacuole cu “aspect de fagure”, iar
endoteliul capilar apare descuamat.

Uneori mărcile electrce sunt foarte discrete şi greu de găsit la o

examinare superficială a cadavrului, de aceea atunci când
suspicionăm o electrocutare, ele trebuie căutate:
 la nivelul plicilor de flexiune ale degetelor şi mâinii,
 în pielea păroasă a capului,
 la nivelul unor orificii anatomice, etc.

Des, în accidente casnice mai ales, găsim mărci electrice

localizate total atipic (pe umeri, pe torace, pe coapse, etc.)
 Marca electrica
Organele interne prezintă la electrocutaţi modificări
necaracteristice ce constau în:
 congestie,
 edem,
 peteşii asfixice,
 mici focare hemoragice meningo-cerebrale.
Miocardul apare neomogen colorat pe toată suprafaţa cu striaţiuni
roşietice datorate rupturilor fibrelor musculare şi necrozelor de
coagulare (atunci când în trecerea sa curentul electric a intersectat
şi inima).

Ca mecanisme tanatogeneratoare în electrocuţie sunt:

 paralizia musculaturii respiratorii (tetanizarea muşchilor

intercostalui şi a diafragmului);
 paralizia centrilor respiratori bulbari cu apnee consecutivă;
 fibrilaţia ventriculară;
 stopul cardiac.
Din punct de vedere practic este bine de reţinut că:

Atunci când intenţionăm să atingem un obiect despre care bănuim

că este sub tensiune, să o facem cu faţa dorsală a degetelor
deoarece în caz de electrocuţie nu riscăm să rămânem cu mâna şi
degetele flectate pe acel obiect ţinând cont de faptul că datorită
acţiunii curentului se produce contractura cu flexie consecutivă a
degetelor.

Folosirea unor obiecte ce oferă o mare rezistenţă la trecerea

curentului cu ar fi:
 încălţăminte de cauciuc fără inserţii metalice,
 corpuri izolatoare din ceramică sau lemn uscat,
 mănuşi din piele, etc.
Acestea conferă o protecţie utilă mai ales în cazul curentului
casnic, adică cel de la priză care are următorii parametrii tehnici:
tensiunea 220-240 V, frecvenţa 50 h, intensitatea 0,5 A; este un
curent alternativ.
Marea majoritate a accidentelor casnice şi industriale se produc cu
acest curent.
Exemplul 1

Doi fraţi de 22 de ani respectiv 24 de ani au fost găsiţi

aparent înecaţi în albia râului Crișul Repede la o
depărtare e aprox. 200 m de casa unde locuiau. Cercetările
la faţa locului au evidenţiat faptul că cei doi au tras de la
priza din casă un cablu electric izolat până la albia
râului, iar acolo au ataşat acestuia o bară de metal pe
care au introdus-o în apă. Ambii aveau mărci electrice cu
dimensiuni apreciabile de până la 6/1 cm. pe mâini. Nu
aveau marcă electrică la locul de ieşire a curentului,
aceasta făcându-se pe toată suprafaţa a pielii în apă. Cei
doi intenţionau să pescuiască ”eletric”, o formă de pescuit
care în perioada anilor 1980 a produs zeci de victime.
Exemplul 2

În beciul unei case în construcţie a fost găsit corpul unui

bărbat de 30 de ani care repara o pompă electrică.
Prezenta marcă electrică de intrare la mâna drt. şi o altă
marcă mult mai mare pe spate în zona omoplatului stg.
unde sprijinea o ţeavă de fontă cu diametrul de 10 cm. ce
intra în structura reţelei de evacuare a apei din casă.
Bărbatul improvizase un gen de instalaţie electrică
pentru a evacua apa de infiltraţie din pivniţă şi la un
moment dat a strigat soţiei sale care era la etajul
superior să introducă în priză cablu instalaţiei electrice.
Femeia s-a alertat şi a început să îşi caute soţul abia
după câteva ore îngrijorată de faptul că din pivniţă nu
mai venea nici un zgomot.
Exemplul 3

Un bărbat de 50 de ani lucra la o betonieră aflată în

curtea casei sale ce folosea un motor pentru curent
trifazat la 360V. Aparent fără motiv şi fără ca betoniera
să se oprească din funcţionare, omul a căzut lângă ea şi a
decedat. Toate manevrele de resuscitare au rămas fără
rezultat şi iniţial s-a crezut că bărbatul a făcut un atac de
cord, fiind cunoscut ca mare hipertensiv, cu un infarct de
miocard în antecedente. La autopsie s-a pus în evidenţă o
marcă electrică cu orificiul de intrare în regiunea areolei
mamare stg. cu dimensiuni de 2/0,5 cm. şi două mărci
electrice la fiecare plantă, ovalare, situate pe o zonă unde
pielea era foarte fină (bolta plantară). De menţionat că
bărbatul lucra desculţ iar solul sub picioarele sale era
mocirlos.
LEZIUNI PRODUSE PRIN ENERGIE ELECTRICĂ
NATURALĂ

Fulgerul este descărcarea electrică atmosferică

între doi nori, iar trăznetul este o descărcare
electrică între un nor şi sol.
În momentul formării arcului electric, intensitatea
curentului este de peste 20.000 A iar tensiunea
este de milioane de volţi.
Temperatura degajată poate măsura mii de grade.
Acest fenomen natural privit de la o oarecare
distanţă se manifestă întâi ca o lumină puternică,
însoţită după un timp de un zgomot asurzitor
(lumina se propagă mult mai repede decât sunetul).
Atunci când acţionează asupra corpului omenesc trăznetul
produce la locul de intrare o carbonizate masivă şi plăgi
profunde ce pot interesa toate ţesuturile până la planul osos. Se
produc, de asemenea, dilacerări ale viscerelor dar şi fracturi
osoase.

La locul de ieşire, care de regulă este situat la nivelul plantelor,

se produc, de asemenea, carbonizări.

Din cauza temperaturii extrem de mari, anumite obiecte

metalice, ca de exemplu bijuteriile, se topesc şi chiar se
volatilizează, pe piele rămânând doar amprenta lor.

Pe zone extinse ale corpului poate apărea un eritem cu aspect

de frunză de ferigă denumit ”figura de trăsnet”.

Vestimentaţia, hainele, încălţămintea, pot prezenta modificări

impresionante, rupturi, sfâşieli, iar în cazul unor obiecte din
plastic acestea se topesc şi doar uneori se şi aprind.
Frecvent persoanele trăznite decedează, mecanismele
tanatogeneratoare fiind:
 inhibiţia sistemului nervos central,
 aritmiile ventriculare,
 dilacerări cerebrale,
 rupturi de organe interne.

Uneori există supravieţuiri considerate miraculoase,

victimele prezentând doar o pierdere tranzitorie a
conştienţei fără alte modificări patologice semnificative.

În fiecare an există cel puţin în judeţul Bihor 4-5 cazuri

de deces prin trăzet dar sunt şi ani în care numărul este
mai mare de 10.
 Aspectul ”figurii de trăsnet” – ”frunză de ferigă”
Exemplu 1

Pe un câmp deschis, în timpul unei furtuni cu

descărcări electrice foarte numeroase, a fost găsit corpul
unei tinere de 22 de ani. Prezenta în regiunea occipitală
o plagă foarte profundă până la planul osos cu aspect de
arsură, cu zone de carbonizare, părul era ars în
totalitate până la rădăcină, iar pe gât şi pe piept
rămăsese perfect impregnată urma unui lănţişor de aur
cu medalion. Pe umeri avea un desen ce schiţa frunza de
ferigă de culoare roşietică pe fond gălbui palid. Pantoful
tip adidas de la piciorul drt. avea în zona călcâiului o
“spărtură” cu diametrul de 8 cm. iar materialul plastic
era ars, negricios. La piciorul drt. prezenta o
carbonizare până la planul osos în zona osului astragal
şi calcaneu, precum şi la maleola internă.
Exemplul 2

Sub o căruţă s-au adăpostit în timpul unei furtuni cu

tunete şi fulgere patru persoane (trei bărbaţi şi o femeie).
La un moment dat, a trăznit într-un pom situat la
câţiva metri de căruţă. Trei persoane au supravieţuit
dar doi şi-au pierdut cunoştinţa cu amnezie retrogradă
asupra evenimentului petrecut, apoi au avut fenomene
vegetative şi edem generalizat cu aspect pseudoalergic
timp de câteva zile. O persoană, cea mai tânără, fără
antecedente medicale, a decedat iar la autopsie s-a
constatat o carbonizare cu dimensiuni de 15/10 cm.
situată în regiunea pectorală. A patra persoană a relatat
doar că a simţit furnicături în tot corpul şi multe zile a
acuzat cefalee şi hipoacuzie (prezenta o ruptură la
nivelul ambelor timpane).
MULȚUMESC !