LEZIUNILE ŞI MOARTEA

PRIN AGENŢI FIZICI

CONF. DR. ANTON KNIELING
 Energiile fizice ale mediului înconjurător îşi exercită
în permanenţă acţiunea asupra organismului viu. Orice
modificare a constantelor caracteristice produce o
reacţie de adaptare, a cărei durată şi intensitate sunt în
raport direct cu mărimea variaţiei energiei fizice. Atunci
cînd variaţia depăşeşte capacitatea de adaptare, ea
produce în organism modificări patologice.
Factorii de mediu care pot exercita o acţiune
nocivă asupra organismului sunt:
 factorul termic
a. temperatura înaltă poate determina o
tulburare generalizată – hipertermia şi
tulburări localizate – arsurile
b. temperatura scăzută determină o
tulburare generalizată – refrigeraţia şi
tulburări localizate - degerăturile
 modificările presiunii atmosferice
 vibraţiile sonore şi ultrasonore

 radiaţiile ionizante

 electricitatea
 Hipertermia
 Definiţie – cuprinde totalitatea
modificărilor patologice apărute în
urma acţiunii temperaturii înalte
asupra întregului organism.
 În practică, hipertermia apare
întotdeauna ca un accident în condiţii
industriale, fie în condiţii de climat
cald.
 Hipertermia prin convecţie şi radiaţie

 Apare în expunerea la condiţii de

temperatură înaltă, de obicei în spaţii
închise.
 Forma uşoară – simptome digestive
(greţuri, vărsături) şi semne psihice
(iritabilitate, scăderea atenţiei).
 Forma gravă – şocul caloric – poate avea
aspectul unui edem pulmonar acut:
cianoză, extremităţi reci, dispnee intensă,
expectoraţie de spumă rozată, puls
filiform, hipotensiune. Temperatura poate
ajunge pînă la 46 C.
 Insolaţia

 La acţiunea factorului termic se

adaugă cea a radiaţiilor ultraviolete.
• Forma uşoară – mai frecventă, se
manifestă prin febră, anxietate,
cefalee, vărsături, dispnee, tahicardie,
eritem al regiunii expuse
• Forma gravă – mai rară:
 dezechilibru cardio-vascular cu ischemie
a miocardului
 comă cu convulsii
 Arsurile

Definiţie – Leziunile locale produse prin

temperatură înaltă precum şi tulburările
patologice ale întregului organism consecutive
acestora sunt cunoscute sub denumirea de arsuri.
Aprecierea suprafeţei arse
 Clasificarea arsurilor :

GRADUL 1
ARSURILE EPIDERMICE
Sunt cele mai ușoare leziuni de arsură

Se limiteaza la stratul superficial al pielii

(epiderm)
Clinic – epidermul de culoare roșie, durere

locală, pielea este uscată fără vezicule sau

flictene
Se vindeca in 2-4 zile
GRADUL II A
ARSURILE DERMICE SUPERFICIALE
Lezează în totalitate epidermul și porțiunea

superficială a dermului precum și anexele cutanate

Sunt mai grave si ating si stratul de sub epiderma

Clinic – durere mare locală, flictene cu conținut

lichidian transparent înconjurate de tegument de
culoare roșie. Dacă flictenele se sparg, rămâne o
zonă de culoare roz-roșie și aspect umed
la suprafeţe arse de peste 10% din suprafaţa
corpului (SC) la adult şi peste 5% SC la copilul mic
-vindecare în 7-14 zile, fără consecinţe cicatriceale
definitive.•
GRADUL II B
ARSURILE DERMICE PROFUNDE
Lezează în totalitate epidermul și porțiunea

superficială și profundă a dermului precum și

anexele cutanate
Sunt mai grave si ating si stratul de sub epiderma

Clinic – durere intensă alternând cu zone de

analgezie, flictene cu conținut lichidian roșu,

înconjurate de tegument de culoare roșie; afectarea
stării generale
pentru suprafeţe limitate este posibilă vindecarea

spontană; pentru zone mai întinse în suprafață

vindecarea se face în 14-21 de zile, cu zone
cicatriceale
GRADUL III - IV
ARSURILE SUBDERMICE
Reprezintă necroza în totalitate a tegumentului, cu afectarea, în unele
cazuri, a structurilor subiacente.
Fiind distruse toate elementele epiteliale din structura
tegumentului, nu este posibilă reepitelizarea spontană provenită din
straturile profunde.
Clinic – absența durerii sau durere de intensitate redusă datorită
distrugerii teminatiilor nervoase de la nivelul dermei; flictene rupte,
escară albă sau alb cenuşie; edem perilezional important şi instalat
precoce; exsudat în cantitate redusă; afectarea marcată a stării
generale, chiar de la suprafeţe arse de sub 10% SC
Se vindeca in timp indelungat, in functie de gravitatea arsurii
Orice arsură profundă, care distruge dermul în totalitate, are indicaţie
chirurgicală, cu atât mai mult cu cât este situată pe zone de importanţă
funcţională sau cosmetică şi/sau acoperă o suprafaţă importantă a
corpului
Decesul în arsuri se datoreză în marea majoritate
a cazurilor şocului combustional.
Mecanismul de apariţie al şocului combustional
cuprind:
 factori nervoşi – reflexe pornite de la nivelul
receptorilor din zona arsă
 factori umorali: enzime proteolitice, histamina şi
bradichinina etc.
Examenul cadavrelor poate da indicaţii
asupra naturii traumei termice.
 Eritemul abia se poate recunoaşte printr-
o culoare mai roşie, edemaţiere a pielii şi
printr-o uşoară descuamare.
 În faza de flictene, pielea este mai dură;
la baza flictenelor se vede reţeaua
capilarelor sangvine. Flictenele rupte şi
cu lichidul eliminat se usucă; regiunile
afectate sunt dure. !!! Dg. Diferenţial cu
flictenele de putrefacţie
Aspectul arsurilor dă indicaţii preţioase:

• Arsurile prin flacără au un mers

ascendent iar arsurile prin lichide
fierbinţi au un mers descendent, sub
formă de dâre
• Dacă arsura a fost produsă ca urmare a
acţiunii lichidelor sau vaporilor fierbinţi,
aceasta apare pe regiunile descoperite,
este bogată în flictene şi diferă de
arsura produsă prin flacără, prin lipsa
distrugerii firelor de păr
 Carbonizarea
Interesează toate ţesuturile
moi, uneori chiar şi oasele
care se calcinează.
Carbonizarea modifică
profund aspectul
cadavrului, datorită
deshidratării masive a
ţesuturilor şi a coagulării
substanţelor proteice,
manifestată prin:
duritatea ţesuturilor,
fisurarea şi chiar plesnirea
pe suprafeţe mari ale
pielii, care iau o culoare
brună şi o consistenţă
dură.
 Carbonizarea

Musculatura membrelor, prin coagularea miozinei,

se scurtează şi impune membrelor superioare o
poziţie de „boxer” iar cele inferioare se găsesc
flectate sau semiflectate. (Acesta fiind un
fenomen postmortem, nu are nici o semnificaţie
medico-legală!)
 Modificări interne
Sunt variabile în funcţie de durata supravieţuirii.
Într-o arsură participă toate organele şi deci
modificările vor fi generale.
 creier - edem cerebral, hiperemie meningo-
cerebrală şi uneori microhemoragii, procese
distrofice ale celulei nervoase
 plămâni – hiperemie generală precum şi focare
hemoragice; cînd s-au inhalat gaze fierbinţi şi
fum se vor identifica procese inflamatoare
pulmonare şi funingine în căile respiratorii
 aparatul cardio-vascular – hiperemie
generalizată, rupturi ale pereţilor vasculari şi
extravazate sangvine. Sîngele în vase este lichid
(moarte rapidă) sau coagulat (moarte lentă). În
sânge se mai poate găsi CO.
 rinichi şi ficat – stază şi hemoragii
 Hipotermia (refrigeraţia)

Definiţie- toate modificările survenite

în urma expunerii întregului
organism la temperaturi joase; se
produce o scădere a temperaturii
corporale care în anumite limite este
incompatibilă cu viaţa.
Se disting două faze:
 1. faza de reacţie

 2. faza de hipotermie propriu-zisă

 Faza de reacţie

 scăderea temperaturii corporale determină o

creştere a proceselor oxidative celulare
 primul reflex care apare este contracţia muşchilor
erectori ai pielii („pielea de gâscă”) şi
vasoconstricţie periferică
 răcirea unei părţi însemnate a corpului determina
frisonul termic, un reflex cutanat care se încheie
cu contracţii musculare sub formă de tremurături
 cînd pierderea de căldură continuă, termogeneza
nu reuşeşte să menţină constantă temperatura
centrală şi apar fenomene grave generale
 Faza de hipotermie propriu-zisă

 apar: astenia, somnolenţa, acuitatea

vizuală şi auditivă scad
 scade tonicitatea musculară manifestată
prin incoordonare motorie
 la o temperatură centrală de 32C reflexele
devin lente şi apare coma semn al
inhibiţiei şi apoi al morţii cerebrale
 apare bradicardie şi bradipnee; la o
temperatură centrală de 19C apare blocul
atrio-ventricular
 Factori care accelerează acţiunea
frigului:
 ebrietatea şi toate stările care produc
vasodilataţie periferică
 persoanele cu anemie, cardiacii şi
carenţele alimentare
 copii şi nou-născuţii
 umiditatea atmosferică
 Necropsia

Există puţine semne pe baza cărora să se poată

pune diagnosticul cert de moarte prin
refrigeraţie; uneori acest diagnostic se face prin
excluderea altor cauze de deces în prezenţa unui
cadavru îngheţat.
 lividităţile cadaverice au o culoare roşie
(modificare care nu este caracteristică morţii prin
frig), probabil prin modificarea curbei de disociere
a hemoglobinei, cu creşterea capacităţii de fixare
a oxigenului
 stază accentuată în toate organele; viscerele au o
culoare roşie deschisă
 fenomenul de imbibiţie se produce rapid şi este
intens la cadavrele dezgheţate
 leziuni ale mucoasei gastrice – petele Vîşnevski
 Leziunile locale produse prin frig –
degerăturile
 Gradul I – este caracterizat prin prezenţa
unui eritem roşu violaceu
 Gradul II – este caracterizat prin apariţia
de flictene; lichidul este clar sau uşor
sanghinolent.
 Gradul III – cuprinde leziunile necrotice
care interesează pielea şi evoluează ca
leziuni atone
 Gradul IV – cuprinde gangrena umedă sau
uscată a segmentului interesat
 Leziunile datorite electricităţii

Definiţie – electrocutarea sau electrocuţia

reprezintă un complex de modificări patologice
morfofuncţionale, locale şi generale care apar la
un individ atunci cînd un curent electric îi
traversează corpul sau o parte a corpului.
Asupra organismului curentul electric poate
produce:
 efecte mecanice
 efecte calorice

 efecte biochimice

Acestea determină apariţia unor leziuni:

 locale – ce se produc la punctele de contact, de
intrare sau ieşire sau în apropierea locului
acestora
 generale – îmbracă aspectul şocului electric
 Leziunile locale sunt reprezentate de:

1. marca electrică sau semnul electric, care se

constată la punctele de contact (de intrare sau
ieşire), se prezintă ca o depresiune a pielii,
dură, de formă rotundă sau ovalară, de culoare
cenuşie-galbenă, cu marginile uşor mai ridicate
şi ale cărei dimensiuni depăşesc rar 1cm.
 metalizarea – reprezintă „încrustarea”
pe o zonă din suprafaţa pielii şi foarte rar
în profunzime a particolelor metalice,
mici provenite de la conductor; ea poate
fi la poarta de intrare în cazul
curentului continuu sau la poarta de
ieşire în cazul curentului alternativ.
 edemul electrogen- se caracterizează
prin tumefierea dură şi paloarea pielii.
 arsurile electrice
Arsurile electrice
Apar prin efectul termic al curentului electric
-produse prin contact direct cu conductor / scânteia
arcului voltaic
-frecvent la nivelul membrelor superioare,al
capului,mai rar la nivelul membrelor inferioare
-macroscopic:
-dure,uscate,nesângerânde
-culoare cenuşie / brună
-margini bine delimitate
-rezistă bine la procesul de putrefacţie
-curenţii electrici puternici determină carbonizare şi
calcinarea oaselor
Şocul electric – este un răspuns complex
al întregului organism la agresiunea
curentului electric.
 începe cu un spasm dureros al

musculaturii la locul de contact care apoi

difuzează la musculatura întregului corp
 se produc spasme vasculare cu creşterea

brutală a tensiunii arteriale

 oprirea respiraţiei, pierderea conştienţei
forme medico-legale:
 accidente->casnice sau
profesionale
 aspect particular->manevre
abortive, perversiuni sexuale
 sinucideri->relativ rare
 omoruri->foarte rare
 Trăsnirea şi fulgeraţia
-trăsnirea = descărcare electrică sub formă de
scânteie între un nor şi un obiect de pe pământ
-fulgeraţia = descărcare electrică sub formă de
scânteie între 2 nori de polaritate opusă
 -curentul electric natural->milioane de
V,temperaturi de 10.000-20.000°C
 -determină aceleaşi efecte dar mai puternice:

 -efecte termice:
 -arsuri grave->carbonizare,calcinare

 -„figura de trăsnet”->asemănătoare cu ramura de

brad;dispare în câteva ore
 -aprinderea îmbrăcămintei->arsuri produse de
flacără
 -obiectele de metal se topesc

 -efecte mecanice->leziuni distructive foarte

grave: