Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
COSTACHE NEGRUZZI
Prima nuvelă istorică din literatura română ,,Alexandru Lăpușneanul” de Costache
Negruzzi este publicată în perioada pașoptistă în revista ,,Dacia literară” 1840 . Este o
nuvelăromantică prin tema de inspirație istorică, personaje excepționale, în situații
excepționale, construite în antiteză și replici memorabile.
Este o nuvelă istorică care se inspiră din trecutul istoric, din ,,Letopisățul Țări Moldovei”
de GRIGORE URECHE și MIRON COSTIN.Tema este istorică a doua domnie a lui
Alexandru Lăpușneanul în Moldova, în secolul al XIV-lea.
Nuvela “Alexandru Lapusneanul” este alcatuita din patru capitole, fiecare purtand un
motto, semnificativ pentru continutul acestuia. Primul capitol are motto-ul : “Daca voi nu ma
vreti, eu va vreu”, cuvintele apartin lui Lapusneanul, ca raspuns la indemnul de a renunta la
tronul Moldovei, adresat lui de catre boierii veniti sa il intampine. Al doilea capitol incepe cu
motto-ul “Ai sa dai sama, Doamna” si este replica vaduvei unui boier ucis de Lapusneanul,
amenintare adresata doamnei Ruxanda. Al treilea capitol detine motto-ul “Capul lui Motoc
vrem” si sunt cuvintele multimii de tarani, veniti la curte sa se planga de asuprirea boierilor, de
saracie, de foame, de viata lor devenita insuportabila. Ultimul capitol are motto-ul “De ma voi
scula, pre multi am sa popesc si eu” si sunt cuvintele lui Alexandru Lapusneanul, aflat pe patul
de suferinta, ca o amenintare impotriva celor care il calugarisera.
In nuvela scrisa de Costache Negruzzi sunt prezentate elemente de realitate impletite
cu elemente de fictiune. Un prim element de realitate este sursa de inspiratie a autorului, si
anume cronica lui Grigore Ureche. Alte elemente de realitate sunt spatiul: Moldova, timpul: anii
1564-1569, domnitorul Alexandrul Lapusneanul, sotia acestuia Ruxanda, care era nepoata lui
Stefan cel Mare, boierul Motoc, reintoarcerea lui Alexandru voda cu ajutor turcesc si taranesc,
uciderea unui numar de boieri si moartea lui Alexandru Lapusneanul in conditii suspecte. Ca
elemente de fictiune, in aceasta nuvela, intalnim: limbajul personajeler, mimica, gesturile,
reactiile, actiunile lor si destinul boierilor Motoc, Veverita si Spancioc, care este prezentat cu
totul diferit in nuvela fata de realitate, acestia sunt de fapt personaje reale care au fugit in
Polonia, unde au fost decapitati la interventia lui Lapusneanul.
Nuvela “Alexandru Lapusneanul ” are o structura simetrica si un echilibru solid atat in ceea
ce priveste ilustrarea evenimentelor, cat si in ceea ce priveste psihologia si tragismul
personajului.
In desfasurarea actiunii, aflam ca Motoc, speriat de amenintarile lui Lapusneanul, cade in
genunchi si il roaga sa nu il pedepseasca ca l-a tradat. Acesta ii promite ca il va cruta, ba mai
mult ii promite ca: “sabia mea nu se va manji in sangele tau”. Dupa fuga lui Tomsa,
Lapusneanul se intoarce la tronul Moldovei si trece la pedepsirea aspra a boierilor, le ia averile,
iar la cea mai mica greseala ii decapita. Doamna Ruxanda, sotia lui Lausneanul si fiica lui Petru
Rares, inspaimantata de cruzimile si crimele facute il roaga sa inceteze macelul. Domnitorul ii
promite un leac de frica.
Din punctul culminant, aflam ca Alexandru Lapusneanul i-a invitat pe boieri sa ia pranzul la
Curte, dupa slujba de la mitropolie. Spre sfarsitul ospatului, la semnul domnitorului, boierii sunt
ucisi, dupa care Lapusneanul face o piramida din capetele lor. Cand termina, o chema pe
Ruxanda sa ii dea leacul de frica promis, aceasta lesina cand vede piramida de capete, spre
dezamagirea domnitorului: “femeia tot femeie(...) in loc sa se bucure, ea se sperie.”
Lapusneanul este anuntat ca poporul a venit la curte sa isi spuna nemultumirile: “sa micsoreze
dajdiile!(...) am ramas saraci! N-avem bani! Ni i-a luat toti Motoc!” apoi au inceput toti de odata
sa strige: “Capul lui Motoc vrem!”. Profitand de aceasta situatie, Lapusneanul il da pe Motoc
multimii care s-a repezit asupra lui si l-a facut bucati. Astfel, Lapusneanul a pedepsit un alt boier
tradator, fara ca sabia lui sa se manjeasca de sange, asa cum i-a promis si lui Motoc.
Din deznodamant aflam ca timp de patru ani, Lapusneanul si-a respectat promisiunea facuta
doamnei Ruxanda si nu a mai ucis nici un boier, dar in schimb inventase tot felul de pedepse, le
scotea ochii, le taia mainile. Era totusi nelinistit pentru ca nu ii pedepsise pe Spancioc si Stroici,
care au reusit sa fuga. Din cauza aceasta , se simtea mereu in pericol de a fi tradat de acestia.
Alexandru Lapusneanul s-a mutat in cetatea Hotinului, unde s-a imbolnavit grav. Deoarece il
mustra constiinta pentru toate crimele infaptuite, il cheama pe mitropolitul Teofan caruia ii cere
sa il calugareasca. Trezindu-se din starea de inconstienta si vazandu-se imbracat in calugar, se
enerveaza foarte tare, isi pierde complet controlul si ii ameninta cu moartea pe toti, inclusiv pe
sotia si fiul sau: “m-ati popit voi, dar de ma voi indrepta, pre multi am sa popesc si eu”. Ingrozita
de amenintarile lui Lapusneanul, doamna Ruxanda accepta sfatul lui Spancioc de a-i pune
sotului ei otrava in paharul cu apa. Domnitorul moare in mainile boierilor Spancioc si Stroici si
este inmormantat la manastirea Slatina.
Alexandru Lapusneanul este personajul principal al nuvelei, in acelasi timp este personaj
eponim si romantic. Acesta este alcatuit din puternice trasaturi de caracter, un personaj
exceptional, ce actioneaza in imprejurari deosebite.
Alexandru Lapusneanul este tipul domnitorului tiran si crud, cu vointa puternica, ambitii
si fermitate in organizarea razbuanrii impotriva boierilor tradatori, aceasta fiind unica ratiune
pentru care s-a urcat la tronul Moldovei pentru a doua oara: “Daca voi nu ma vreti, eu va
vreu.” Bun cunoscator al psihologiei umane, Lapusneanul dovedeste acest lucru atat in
atitudinea lui fata de Motoc, cat si atunci cand profita de multimea adunata la portile curtii
domnesti, stiind astfel sa scape de unul dintre cei mai amenintatori dusmani ai sai,
argumentand: “Prosti, dar multi... sa omor o multime de oameni, pentru un om, nu ar fi pacat?”.
Lapusneanul detine arta disimularii, iar scena din biserica este semnificativa in acest sens:
“imbracat cu mare pompa domneasca” , se inchina pe la icoane, saruta moastele sfantului, il ia
martor pe Dumnezeu pentru cainta de a fi comis crime, citeaza din Biblie, in timp ce pregateste
cel mai sadic omor din toate cate comise: piramida de capete taiate ale celor 47 de boieri ucisi
la ospatul domnesc, la care fusera invitati. Fiind inteligent si perfid, reuseste sa ii pacaleasca pe
boieri, sa manevreze pe oricine si sa isi ascunda adevaratele planuri de razbunare, pe care le
aplica cu o satisfactie deosebita. Cruzimea este trasatura dominanta a personajului, motivata
de multe fapte cumplite: leacul de frica, linsarea lui Motoc, amenintarea cu moartea a propriei
familii, schingiuirea si omorarea cu sange rece, ba chiar cu satisfactie a boierilor.
Principalele modalitati de caracterizare ale lui Alexandru Lapusneanul sunt indirecte, prin
faptele, vorbele si atitudinile personajului: “iesiti! Ca pre toti va omor!... iar pre cateaua asta voi
s-o tai in patru bucati impreuna cu tancul ei”. In acest citat este evidentiata cruzimea
domnitorului dusa pana la extrem deoarece acesta nu tine cont nici macar de propria familie. O
a doua caracterizare este caracterizarea directa, de catre autor, acesta realizeaza portretul fizic
si moral , prin redarea gesturilor si mimicii lui Alexandru Lapusneanul: “sangele intr-insul incepe
a fierbe; impotriva obiceiului sau Lapusneanul in ziua aceea era imbracat cu toata pompa
domneasca. In minutul acela el era foarte galben la fata”. O alta metoda de caracterizare este
caracterizarea facuta de catre alte personaje: “crud si cumplit este omul acesta, fata mea; nu
imi voi spurca vitejecul junghi in sangele cel pangarit a unui tiran ca tine”. Aceste replici apartin
mitropolitului Teofan si respectiv boierului Spancioc care isi arata si ei ca multe alte personaje
din aceasta nuvela, dispretul fata de Lapusneanul.
Scriitorii si criticii literari au apreciat in diferite epoci si moduri, aspectul psihologic al lui
Alexandru Lapusneanul.
Vasile Alecsandri a vorbit despre “tragedia crunta a lui Lapusneanul”, iar Ovid Densusianu
constata la erou “O inclinatie diabolica, sadica, spre teroare, o dorinta bolnavicioasa de a vedea
curgand sange”. Mai analitic, Nicolae Iorga vedea aici “sufletul unui bolnav ce-si afla alinarea
unei suferinte tainice numai la vederea si auzul suferintei altora”.
Ca si in celelalte opere cu caracter istoric, in nuvela “Alexandru Lapusneanul” culoarea de
epoca are rolul de-l introduce pe cititor in perioada istorica prezentata de catre autor. In aceasta
nuvela culoarea de epoca este realizata de descrierea costumelor personajelor , de descrierea
interioarelor si a evenimentelor din cadrul nuvelei. Costumul domnitorului Alexandru
Lapusneanul reprezinta un element important in realizarea culorii de epoca: “Lapusneanul, in
ziua aceea, era imbracat cu toata pompa domneasca. Purta coroana Paleologilor si peste
dulama poloneza de catifea stacojie, avea cabanita turceasca”. Descrierea mesei si a
obiceiurilor culinare din Moldova anilor 1564 reprezinta de asemenea un element important in
realizarea imaginii acelei perioade: “cel mai mare ospat se cuprindea in cateva feluri de
mancare. Dupa borsul polonez, veneau mancari grecesti fierte cu verdeturi, care pluteau in unt;
apoi pilaful turcesc si, in sfarsit, fripturile cosmopolite. Panza mesei si servetelele erau de filaliu
tesute in casa. Tipsiile pe care aduceau bucatele, talgerele si paharele erau de argint. Pe langa
parete sta asezate in rand mai multe ulcioare pantecoase, pline cu vin”. Arhaismele folosite de
autor in naratiunea sa au o contributie consistenta la construire atmosferei de epoca,
transpunandu-l pe cititor in Moldova acelei vremi: “vornic”, “talgere”, “tipsii”, “junghiuri”.
Imbinarea armonioasa a actiunii celor patru capitole ale nuvelei, simplitatea si puterea
sugestiva, caracterul aforistic al unor replici: “prosti, dar multi” se imbina cu elemente romantice
in nuvela “Alexandru Lapusneanul”. Din recuzita romantica se pot identifica aspecte precum
imaginea capetelor insangerate puse pe zidurile curtii domnesti, ospatul transformat in macel,
piramida facuta din capetele celor 47 de boieri omorati, otravirea lui Lapusneanul si moartea sa
in chinuri groaznice, caracterul demonic al domnitorului, in antiteza cu caracterul angelic al
doamnei Ruxanda.
Limpezimea si maiestria stilistica a nuvelei, elemente arhaice si regionale care fixeaza
atmosfera epocii si dau culoarea locala, arta descrierii si a dialogului, fac din nuvela lui
Costache Negruzzi una dintre primele opere de mare valoare din proza romaneasca.
NUVELA ISTORICA
Termenul de "nuvelă" vine din franţuzescul "nouvelle" şi înseamnă "noutate,
nuvelă". Trăsăturile nuvelei:
• dimensiune variabilă, mai mare decât povestirea şi mai redusă decât
romanul;
• construcţie epică riguroasă
• un singur fir narativ
• subiect clar determinat
• un conflict consolidat
• intrigă bine evidenţiată
• personaje puţine, dar puternic conturate
• faptele sunt verosimile
• tendinţă de obiectivare prin detaşarea naratorului de subiect şi de personaje
"ALEXANDRU LĂPUŞNEANUL" de Costache Negruzzi
–nuvelă istorică – nuvelă romantică –
ALEXANDRU LAPUSNEANUL
-CARACTERIZARE-
Costache Negruzzi este unul din deschizatorii de drumuri din literatura
romana moderna. El a initiat specii noi printre care si nuvela istorica.
Alexandru Lapusneanul este personajul principal din nuvela cu acelasi nume.
Este un personaj bine individualizat prin „l”-ul de la sfarsitul numelui. De
asemenea este un personaj real atestat in cronica lui Ion Neculce.
Autorul il caracterizeaza indirect lasand de fiecare data, faptele, cuvintele,
gesturile sa vorbeasca de la sine.
In primul capitol ne este prezentat Lapusneanul ce se intoarce in tara insotit
de o oaste otomana, cu scopul de a se razbuna.
In apropiere de Tecuci este intampinat de o solie a lui Tomsa care il sfatuieste
sa se intoarca, dar nu inainte ca acesta sa le spuna scopul lor. Cand
Lapusneanul spune „am auzit de bantuirile tarii si am venit sa o mantui”,
Motoc ii sugereaza ca ar fi mai bine sa se intoarca („tara e linistita”, „de aceea
norodul ne-a trimis sa-ti spunem ca tara nici te vrea nici te iubeste”).
Acest lucru il infurie pe Lapusneanul care se arata extrem de hotarat in
decizia sa („mai degraba si-ar intoarce Dunarea cursul indarapt”) si aratand ca
nu va fi intors de nimic din drum („daca voi nu ma vreti eu va vreau si daca voi
num ma iubiti eu va iubesc pre voi”).
In momentul cand ramane singur cu Motoc, acesta, incearca sa-l insele iar pe
Lapusneanul, spunandu-i sa renunte la ajutorul oastei otomane si sa se
bazeze pe sprijinul moldovenilor. La auzul vorbelor sale si cand acesta ii mai
spune lui Lapusneanul sa aiba incredere („incredi-te in noi”), viitorul domn se
infurie si ii aminteste lui Motoc ca la tradat („cand m-ai vazut biruit m-ai lasat”)
si ca nu s-ar mai increde in el („n-as fi un natarau de frunte sa ma incred in
tine?”).
Lapusneanul ii spune ca nu-l va ucide, dar ii spune foarte clar si de ce („te voi
cruta ca-ci imi esti trebuitor sa ma scapi de blastemuirile norodului”, „sabia
mea nu se va manji in sangele tau”).
Dupa ce preia tronul Lapusneanul se afla intr-un permanent conflict cu boierii
si la cea mai mica abatere ii omoara, fiind foarte crud.
Rugamintile Doamnei Ruxanda de a opri varsarea de sange spunandu-i ca
este muritor si pacatele nu-i sunt iertate daca ridica o manastire („esti muritor
si ai sa dai sama”) il fac pe Lapusneanul sa se infurie si din impulsivitate duce
mana la pumnal, dar se opreste la timp. Acest lucru arat impulsivitatea lui
nemasurata. Dar poate fi si tandru („o ridica ca pe o pana si opune pe
genunchii sai”). De aici reiese ca este vorba si despre un conflict interior.
Dezumanizarea este exemplificata si de cruzimea cu care pregateste leacul
de frica.
A doua zi, merge la biserica („imbracat cu toata pompa domneasca”) unde
dupa slujba dovedeste ce bine cunoaste arta disimularii. El isi cere iertate in
fata boierilor, citand pasaje din Sfamnta Scriptura pentru a fi mai convingator
si spune ca vrea sa pecetluiasca impacare cu un ospat.
Acolo Lapusneanul da dovada de o cuzime nemasurata in care porunceste
uciderea celor 47 de boieri, din capetele lor facand o piramida pe care o arata
Ruxandei „ca leac de frica”.
Intre timp multimea se aduna la palat cerand capul lui Motoc, iar Lapusneanul
se arata total neinduplecat de rugamintile acestuia („Destul! Nu mai boci ca o
muiere”). De asemenea ii arata lui Motoc ca nu a uitat nimic din („du-te sa
mori pentru tara”, „nu spuneai ca tara nici ma vrea nici ma iubeste”).
Lapusneanul este si foarte intligent, transformand sacrificrea lui Motoc intr-un
act politic abil („luati-l si spunetii ca asa plateste Alexandru-voda celo ce prada
tara”).
Dupa ospat acesta isi tine promisiunea de a nu mai omori boieri, facuta
Ruxandei, dar isi arata caracterul sadic chinuindu-i („taia maini, scotea ochi,
ciuntea si spinteca”).
Drama tiranului incepe in momentul in care se trezeste din letargie si observa
ca este calugar. Incepe sa-i ameninte pe cei din jur („Ma-ti popit voi,dar de ma
voi scula pe multi am sa popesc si eu”) si ajunge sa-si ameninte propriul fiu
cand afla ca acesta este domn.
El nu poate concepe sa traiasca fara putere („Eu nu sunt calugar. Sunt domn!
Sunt Alexandru-voda”). Toate japtele sale o determina pe Doamna Ruxanda
sa-i dea otrava, astfel sfarsind tiranul.
In aceasta opera naratiunea se imbina cu descrierea si pasajele descriptive
(descrierea imbracamintii lui Lapusneanul), iar cuvintele folosite de personaje,
limbajul lor, contureaza culoarea de epoca.
Toate actiunile sale demonstreaza ca Lapusneanul este deasemenea un
personaj romantic. Este prezentat obiectiv.
Parerea despre el a autorului este aceeasi cu a celorlalte personaje care il
vad ca pe un domn crud si nemilos, parerea mea fiind aceeasi.
Alexandru Lapusneanul ramane un personaj bine individualizat, cu lumini si
umbre, cu gesturi si cuvinte memorabile conturand personalitatea domnului
tiran.
Alexandru Lăpuşneanul:
Personajul principal al nuvelei, erou romantic, cu atestare istorică - este
alcătuit din puternice trăsături de caracter, un personaj excepţional, ce
acţionează în împrejurări deosebite. Ca orice personaj principal de nuvelă,
Alexandru Lăpuşneanul este foarte riguros conturat, având puternice
trăsături de caracter.
Lăpuşneanul este tipul domnitorului tiran şi crud, cu voinţă puternică şi spirit
vindicativ (răzbunător), trăsături ce reies indirect, din faptele şi vorbele
personajului. în organizarea răzbunării împotriva boierilor trădători, care
constituie unica raţiune pentru care s-a urcat pentru a doua oară pe tronul
Moldovei, vodă schingiuieşte, ciunteşte şi-i omoară pe boieri, le ia averile
profitând de "cea mai mică greşeală dregătorească, la cea mai mică
plângere". Hotărât să-şi ducă la îndeplinire planul, el este de neclintit,
răspunzând cu mânie: "Dacă voi nu mă vreţi, eu vă vreu [...] şi dacă voi nu mă
iubiţi, eu vă iubesc pre voi [...] Să mă întorc? Mai degrabă-şi întoarce Dunărea
cursul îndărăpt".
Se dovedeşte bun cunoscător al psihologiei umane, care reiese din
secvenţele ce relevă atitudinea lui faţă de Motoc, pe care-1 cruţă pentru a se
folosi de perfidia şi ticăloşia Iui în aplicarea planului de răzbunare, precum şi
din cea în care ştie să profite de mulţimea adunată la porţile curţii domneşti
care-1 linşează, reuşind astfel să scape de unul dintre cei mai ameninţători
duşmani ai săi, argumentând "Proşti, dar mulţi [...] să omor o mulţime de
oameni pentru un om, nu ar fi păcat?".
Deţine arta disimulării, scena din biserică fiind foarte semnificativă în acest
sens; vodă, îmbrăcat "cu mare pompă domnească", a fi comis crime, citează
din Biblie, în timp ce pregăteşte cel mai sadic omor din toate câte comisese -
piramida de capete tăiate ale celor 47 de boieri ucişi la ospăţul domnesc, la
care fuseseră invitaţi.
Cruzimea este trăsătură romantică şi dominantăa lui Lăpuşneanul,
reieşind indirectdin multele scene cumplite: leacul de frică, linşarea lui Motoc,
ameninţarea cu moartea a propriei familii, schingiuirea şi omorârea cu sânge
rece, ba chiar cu satisfacţie a boierilor etc. Moartea violentă, prin otrăvirea lui
Lăpuşneanul de către chiar blânda lui soţie, este tot de factură romantică.
Caracterizarea directă:
Făcută de naratorse conturează, prin redarea gesturilor şi a
mimiciipersonajului, atât forţa de disimulare - "în minutul acela el era foarte
galben la faţă, ca şi racla sfântului ar fi tresărit"-, cât şi ura permanentă care-i
determină comportamentul: "sângele într-însul începu a fierbe".
Norodul- este primul personaj colectiv constituit pentru prima oară într-o operă
literară, după regula de mişcare şi de gândire unitară, reacţionând ca un
singur om: "Prostimea rămase cu gura căscată.[...] începu a se strânge cete-
cete [...] Toate glasurile se făcură un glas [...] în toate inimile fu ca o schinteie
electrică."
Autorul are măiestria artistică de a surprinde psihologia mulţimii, iar pentru
a numi mulţimea constituită ca un singur personaj, foloseşte substantive şi
expresii sugestive, ca: "gloata", "norodul", "câteva sute de mojici",
"prostimea", "proşti", "mulţime", "idra cu multe capete".
Motoc este boierul intrigant şi trădător, perfid şi cinic, care nu se dă în lături de
la nimic pentru a profita de orice împrejurare care-i poate fi benefică.
In antitezăcu Lăpuşneanul este domniţa Ruxanda, înzestrată numai cu
trăsături pozitive, între care gingăşia, blândeţea şi iubirea de oameni.
Procedeele de caracterizare, directe şi indirecte, repliciledevenite
emblematice pentru construirea eroilor, compun personaje romantice, a căror
trăsătură dominantă trimite şi către influenţe clasiciste, iar
♦
Nuvela "Alexandru Lăpuşneanul" este o nuvelă istorică deoarece
cuprinde numeroase elementele realiste ilustrate de adevărul istoric, preluat
de Costache Negruzzi din "Letopiseţul Ţării Moldovei" scris de Grigore
Ureche:
• ocuparea tronuluiMoldovei de către Alexandru Lăpuşneanul Pentru a doua
domnie, între 1564-1569, întâlnirea lui Lăpuşneanul cu boierii"Motoc
vornicul şi Veveriţă postelnicul şi cu Spanciog spătarul"; replica
lui Alexandru vodă: "De nu mă vor, eu îi voiu pre ei şi de nu mâ iubescu, eu
îi iubescu pre dânşii şi tot voiu merge, ori cu voie, ori fâră voie"; scena
ospăţului şi a măcelului de la curtea domnească, omorârea celor 47 de
boieri: "...închis-au poarta şi ca nişte lupi într-o turmă făr de nici un păstor au
întrat într-înşii, de-i snopiia şi-i junghiia, nu numai boierii, ce şi slujitorii. [...] Şi
au perit atuncea 47 de boieri, fără altă curte ce nu s-au băgat în samă. Şi aşa
după atâta nedumnezeire, îi pari ia că ş-au răscumpărat inima"; descrierea
morţii lui Lăpuşneanuleste preluată în mare măsură de Negruzzi din
aceeaşi cronică: "... văzându-să în boală grea ce zăcuse şi neavându nădejde
de a mai firea viu, au lăsat cuvântu episcopilor şi boierilor, de-1 vor vedea că
ieste spre moarte, iară ei să-] călugărească. Decii văzându-1 ei leşinându şi
mai multu mort decât viu, [...] l-au călugărit şi i-au pus nume de călugărie
Pahomie. Mai apoi, dacă s-au trezit şi s-au văzut călugăr, zic să fie zis că de
să va scula, va popi şi el pre unii. [...] Roxanda, doamnă-sa, temându-se de
un cuvântu ca acesta [...] l-au otrăvit şi au murit. Şi cu cinste l-au îngropatu în
mănăstirea sa," Slatina, ce ieste de dânsul zidită".
• în nuvelă, Costache Negruzzi face referiri directela inspira rea sa din
cronica Iui Grigore Ureche, atunci când relatează prezentarea doamnei
Ruxanda: "La moartea părintelui ei, bunului Petru Rareş, care, zice
hronica, cu multă jale şi mâhniciune a tuturor s-au îngropat în sf.monastirea
Probota, zidită de el, Ruxanda rămăsese, în fragedă vârstă, sub tuturatul a doi
fraţi mai mari, Iliaş şi Ştefan"; prezentându-1 pe Ştefan, fratele Ruxandei, ca
fiind un desfrânat: "«Nu hălăduia de răul lui nici o
• jupâneasă, dacă era frumoasă», zice hronlcarul în naivitatea să".
• în afară de datele istorice reale, în nuvelă se manifestă şi ficţiunea, ca
rezultat al procesului de transfigurare a realităţii, ca produs al fanteziei
autorului, sub formă de licenţe istorice. De pildă, Motoc, Spancioc şi Stroici nu
mai trăiau în timpul celei de a doua domnii a lui Lăpuşneanu, deoarece
fuseseră condamnaţi şi executaţi în Polonia.
Referindu-se Ia valoarea incontestabilă a nuvelei "Alexandru Lăpuşneanul" de
Costache Negruzzi, George Călinescu afirma că aceasta "ar fi devenit o
scriere celebră ca şi Hamlet, dacă literatura română ar fi avut în ajutor
prestigiul unei limbi universale. Nu se poate închipui o mai perfectă sinteză de
gesturi patetice adânci, cuvinte memorabile, de observaţie psihologică acută,
de atitudini romantice şi intuiţie realistă".