UNIVERSITATEA,,DUNĂREA DE JOS” DIN GALAȚI

DEPARTAMENTUL PENTRU PREGĂTIREA

PERSONALULUI DIDACTIC

LUCRARE DE LICENȚĂ

COORDONATOR ȘTIINȚIFIC,
CONF. UNIV. DR. HABIL. VALERICA ANGHELACHE

STUDENT,
CÂLȚ ALECU I. LUMINIȚA

1
 2022

PARTENERIATUL EDUCAȚIONAL
MODALITATE DE EFICIENTIZARE A PROCESULUI
INSTRUCTIV-EDUCATIV DIN GRĂDINIȚĂ

2
 CUPRINS

Argument....................................................................................................................................

CAPITOLUL I. PARTENERIATUL EDUCAȚIONAL ȘI MANAGEMENTUL DE

PROIECT CADRU GENERAL
I.1. Conceptul de parteneriat ………………………..............................................................
I.2. Necesitatea parteneriatului educațional………………………………..............................
I. 3. Cerințele unui parteneriat educațional ………………………………...........................
I. 4. Condiții și resurse pentru parteneriatul educațional ………………………

CAPITOLUL II. PARTENERI ÎN EDUCAȚIA TIMPURIE -ASPECTE METODICE

PRIVIND PARTENERIATUL EDUCAȚIONAL IN GRADINIȚĂ
II.1. Gradința - nucleu al parteneriatului……………………………………………………
II.2. Cooperarea grădiniței cu familia………………………………………………………
II.3. Comunitatea și rolul acesteia în educație………………………………………………
II.4. Relația dintre grădiniță și comunitate……………………………………………………
II.5. Necesitatea abordării parteneriatului educațional în grădiniță ………………………..…
II.5.1. Partenerii gradiniției……………………………………………………………
II.5.2. Beneficii ale parteneriatului din grădiniță ……………………………………

CAPITOLUL III. CERCETAREA EXPERIMENTALĂ PRIVIND VALORIFICAREA

PARTENERIATULUI EDUCAȚIONAL ÎN GRADINIȚĂ
III.1.Ipoteza și obiectivele cercetării ……………………………………………….................................................………
III.2. Metodologia cercetării ……………………………………………….................................................………………………
III.2.1. Eșantion ……………………………………………….................................................………………………………
III.2.2. Metode de cercetare ……………………………………………….................................................…………
III.2.3. Măsurare ……………………………………………….................................................………………………………
III.2.3.1 Variabile ………………………………………………....
III.2.3.2 Instrumente ……………………………………………….................................................…………
III.3. Procedura ……………………………………………….................................................………………………………………………

3
III.4. Analiza și interpretarea rezultatelor ……………………………………………….................................................
III.5. Concluzii ……………………………………………….................................................………………………………………………

CONSIDERAȚII FINALE. DIRECȚII DE VALORIFICARE A REZULTATELOR

CERCETĂRII. PROPUNERI ȘI RECOMANDĂRI ………………………………………………........................

BIBLIOGRAFIE……………………………………………….................................................

ANEXE……………………………………………………………….........................................

4
 ARGUMENT

„Nimic nu-i mai frumos, mai nobil, decât meseria de educator, de grădinar de
suflete umane, de călăuză a celor mai curate şi mai pline de energie mlădiţe”. (D. Almaş).

În învăţământul românesc, cu precădere la nivel preşcolar, parteneriatul educaţional

este esențial pentru ajuta cooiii să își atingă potențialul maxim, în timp ce implicarea
părinților și a comunității s-a dovedit a fi o piatră de temelie a școlilor românești. Prin urmare,
cadrul didactic implică membrii comunității în acest tip de parteneriat, fiind nevoie de un
sprijin mai mare în dezvoltarea și învățarea copiilor preșcolari. Prin implicarea membrilor
comunității în cadrul parteneriatului grădiniţă-comunitate, copilul ghidat de curiozitate, însetat
de cunoaştere va prelua informaţia în mod activ participând la,,descoperirea” ei, și implicit va
dezvolta anumite abilităţi, aptitudini, trăsături de caracter.
Relațiile instituției preșcolare cu comunitatea nu se pot constitui fără asigurarea unei
condiții esențiale și anume cunoașterea comunității de către educatoare, a carcteristicilor și
potențialului ei educativ. De aceea, la nivelul parteneriatului educaţional grădiniţă -
comunitate educatoarei îi revine rolul de a promova manifestarea liberă a copiilor în învăţare,
de a stabili relații de colaborare, între comunitate şi copii, dar mai ales este absolut necesar să
stimuleze și să motiveze preșcolarii să reușească. Parteneriatele eficiente se bazează pe
încredere și respect reciproc și pe responsabilitatea comună pentru educația în grădiniță.
Acțiunea de coordonare pe care o exercită grădinița in cadrul relațiilor ei cu
comunitatea, coordonare ce derivă din faptul că cea dintâi este o instituție specializată,cu
cadre didactice foarte bine pregătite pentru realizarea sarcinilor educației în învățământul
preșcolar, se concretizează atât în integrarea influențelor educative pozitive pe care
preșcolarul le primește de la membrii comunității, cât și în eliminarea influențelor dăunătoare
provenite din diverse medii în diferite contexte.
Am abordat această temă deoarece am considerat că reprezintă o temă de actualitate,
ce interesează pe toţi, parteneriatul educaţional grădiniţă-comunitate având un rol deosebit de
important în ceea ce priveşte învăţământul preşcolar din România. Implicarea membrilor
comunității în parteneriatul educaţional grădiniţă-comunitate are un real impact și creează
punți favorabile către succesul preșcolarilor.

5
 Vârsta preşcolarităţii este caracterizată prin manifestări creative care pot fi dirijate şi
valorificate într-o anumită măsură în familie şi în mai mare măsură în grădiniţă. Acest ultim
mediu reprezintă principalul factor care poate contribui decisiv la valorificarea creativităţii
potenţiale a copiilor, la stimularea înclinaţiilor lor creative şi la educarea creativităţii încă din
primiii ani de viaţă.
În etapa actuală, fiecare cadru didactic trebuie să conştientizeze că este nevoie de un
mediu şcolar stimulativ. Acesta este creat de educatori ce permit libera exprimare a ideilor,
dar îşi şi afirmă spiritul novator, creativitatea didactică aplicată prin parteneriatele scolare.
Dacă nu face el însuşi dovada legăturii, îi va fi foarte greu să dezvolte această caracteristică la
preșcolari. Aceştia trebuie învăţaţi cum să formuleze o întrebare, să se „joace” cu ea, s-o
reformuleze, să-şi asume rolul de cercetător.
Dacă un copil situat la nivelurile cele mai elementare este supus unui proces de
educație, el îşi poate forma unele deprinderi minore în raport cu altele dar de o importanţă
covârşitoare în grupul social în care trăieşte. Mediul social educativ impregnat de elemente
formative este grădiniţa. Aici copilul învaţă să devină independent, jucând progresiv rolurile
de autor, iar nu de simplu actor al propriilor impresii, imagini mintale, noţiuni elementare,
operaţii ale gândirii divergente, trăiri emoţionale, social-morale şi fapte de conduită.
Prin conţinutul lucrării de faţă-- Parteneriatul educațional,modalitate de
eficientizare a procesului intructiv-educativ din gradiniță--mi-am propus să contribui la
promovarea strategiilor didactice ce asigură îmbunătăţirea potenţialului şi sporirea interesului
preşcolarilor pentru evoluţia individuală şi de grup cu ajutorul partenerilor prezentați in
decursul lucrării mele.
Lucrarea este structurată în trei capitole.După cum urmează:
În primul capitol,- Parteneriatul educațional și managementul de proiect cadru
general-, avem mai multe subcapitole care definesc în esenţă conceptul de,, parteneriat
educaţional’’ și definițiile atribuite. Toate aceste subcapitole formează un întreg și se bazează
pe aspecte majore, în care termenul de,,comunitate” prinde contur prin schimbarea de atitudini
atât din partea familiei cât și din partea școlii pentru a crea relații în care să se vadă ca aliați
pe plan educațional.
Capitolul al doilea,-Parteneri în educația timpurie,aspecte metodice privind
parteneriatul educațional în grădiniță, scoate în evidență specificul creativităţii, al dezvoltării
personale la vârsta preşcolară şi posibilitatea educări prin activităţile alese, pentru a se opri
apoi asupra metodelor şi procedeelor de dezvoltare, utilizate în învăţământul preşcolar.
Sunt prezentate și parteneriatele educaţionale grădiniţă-comunitate realizate şi
desfăşurate la nivelul unității noastre de invățământ. Aceste parteneriate pun în prim-plan

6
partenerii incluşi în proiecte, nevoile lor, implicarea lor, comunicarea şi tot ce ţine de
colaborarea dintre cadrele didactice şi membrii comunității.

CAPITOLUL I.
PARTENERIATUL EDUCAȚIONAL ȘI MANAGEMENTUL DE
PROIECT CADRU GENERAL

I.1. Conceptul de parteneriat

Parteneriatul educațional reprezintă, pentru majoritatea cadrelor didactice, o formă a
educaţiei care este absolut necesară în învățământul românesc. Se merge pe premisa că
succesul copilului este influențat de mai mulți factori, nu doar de școală, ci și de celelalte
medii în care activează. Gradul de succes al copilului poate fi influențat de mediul formal,
informal și nonformal. Astfel, realizarea de parteneriate poate fi o soluție eficientă în
rezolvarea problemelor cu care se poate confrunta educația și devine o prioritate a
învățământului românesc pe termen lung.
Cucoș (2009) spune că pentru a realiza un parteneriat trebuie să se modifice valori,
atitudini, comportamente ale tuturor celor ce sunt implicați, ptecum: decidenți, întreg
personalul angajat în sistemul de învăţământ, părinții sau susținătorii legali ai copilului, copiii,
angajații cultelor religioase, agenții economici și alții. De asemenea, subliniază că rolul
cadrelor didactice trebuie să fie acela de promotor, catalizator și facilitator al parteneriatului.
Despre parteneriatul educațional s-a scris mult, iar de-a lungul timpului a primit mai
multe accepțiuni, cum ar fi : contract de parteneriat, acord de parteneriat, convenție de
parteneriat, protocol de parteneriat, parteneriat de colaborare instituțională, protocol de
colaborare, acord cadru de parteneriat pentru educație și altele.
Termenul de contract, conform Dicționarului explicativ al limbii române (2016) este
un acord liber consimțit între două sau mai multe persoane fizice și juridice cu scopul de a
crea, modifica sau stinge unele raporturi juridice rezultate în urma unei negocieri. Micul
dicționar de management educațional (2001, p.47) definește contractul, din punct de vedere
educațional, ca pe un document de bază în încheierea unui „acord comun între doua sau mai
multe persoane fizice ori juridice, prin stabilirea unor drepturi și obligații în relațiile dintre
acestea.” De asemenea, reprezintă un mijloc modern, reflectând un caracter transparent al

7
funcționarii instituției de învățământ și componentă imperios necesară a reformelor educației
în zile noastre.
Termenul de colaborare reprezintă acțiunea de a colabora, stabilindu-se relații în
interes comun, mai exact, a participa alături de alte persoane la realizarea unei acțiuni
efectuate în comun. Noveanu și Potolea (2007) relata despre colaborarea școală-familie că
este o formă de colaborare care necesită implicare și acțiune, împreună a celor responsabili
privind adaptarea socio-individuală a școlarului.
Mai mulți autori au definit noțiunea de parteneriat după cum urmează :
Micul dicționar de management educațional (2001,p.130) subliniază faptul că
parteneriatul este „un sistem care grupează parteneri la nivel social, științific, cultural-artistic,
economic, educațional, iar în ceea ce priveşte parteneriatul funcțional necesită o acțiune (în
parteneriat) care presupune raporturi reciproce de relaționare eficientă.”
În concepția lui Băran-Pescaru (2004) termenul de parteneriat este bazat pe premisa că
partenerii au un fundament de acțiune, comun iar profesorii și părinți sunt uniți de dorința de
a-și sprijini cu ardoare copii, în special pe parcursul dezvoltării lor, astfel încât toate eforturile
lor să se concretizeze în bine pentru aceste făpturi minunate.
Vrăsmaș (2008) consideră că parteneriatul educațional reprezintă un concept central
pentru abordarea de tip curricular, în care se manifestă o atitudine deschisă și flexibilă în fața
problemelor educative, de asemenea, reprezintă atât forma de comunicare, cooperare și
colaborare ce oferă copilului sprijin și asistență la nivel educațional.
După Boca (2009,p.11) parteneriatul reprezintă “procesul de colaborare dintre două
sau mai multe părți care acționează împreună pentru realizarea unor interese sau scopuri
comune “.
Mâță (2010) definește într-un mod complex, parteneriatul educațional : un tip de
relație între două sau mai multe părți (persoane, grupuri sau organizații) care au o misiune
comună sau compatibilă, care au hotărât să lucreze împreună pentru un scop specific pe o
perioada de timp determinată, și mai ales reprezintă o formă de comunicare, cooperare și
colaborare în vederea acordării de sprijin, copilului la nivel educațional printr-o unitate de
cerințe, decizii și acțiuni educative, la pachet cu dorinţa arzătoare de a ajuta elevii să obțină
succes la școală și în viață.
Conform Dicționarului explicativ al limbii române (2016, p.1135) termenul de
parteneriat „reprezintă procesul de colaborare dintre două sau mai multe părți care acționează
împreună pentru realizarea unor interese sau scopuri comune.”

8
 Albulescu & Catalano (2019, p. 474) definește parteneriatul educațional ca pe : “o
formă de colaborare realizată la nivelul procesului educativ, cu scopul de a sprijini
dezvoltarea copilului”.
Sorin Cristea (2022, p.54 ) scoate în evidență faptul că parteneriatul definește o
realitate pedagogică dezvoltată la nivelul sistemelor (post) moderne de învățământ, care
angajează o structură cu caracter deschis, după cum urmează :
1) Organizațiile de tip nonformal (cluburi, mass-media biblioteci, tabere etc.) ;
2) Actorii sociali (agenti economici, organizații militare, sportive, religioase) ;
3) Factorii comunitari ( familia și comunitățile locale).
Cele trei deschideri menționate mai sus sunt realizate prin relațiile de
complementaritate cu organizațiile nonformale, prin relațiile contractuale (cu acei agenți de
tip social care organizează școli de diverse profiluri), și totodată prin relații consensuale
(relațiile dintre familie și comunitățile locale). De asemenea, el afirmă în lucrarea sa că
parteneriatul pedagogic reprezintă o notiune recent introdusă în domeniul educației și care
reflectă mutațiile înregistrate la nivelul relațiilor existente între instituțiile implicate, atât
direct cât și indirect, în proiectarea educațională .
Velea (2006, p.62) : “termenul de parteneriat are un înțeles mult mai vast și este
nevoie să specificăm anumite distincții, făcând referire la forma parteriatului stabilit”,
conform căruia se disting mai ales următoarele tipuri de parteneriate :
1) Parteneriatul informal, este realizat între parți asemănătoare, care se cunosc destul
de bine sau au mai avut ocazia de a lucra împreună în trecut. În realizarea scopului stabilit se
poate implica fiecare parte. Acest tip de parteneriat se poate desfășura fie pe o perioadă scurtă
de timp, fie pe o perioada lungă de timp.
2) Parteneriatul formal este stabilit între părți diferite ca formă de organizare și ca
misiune instituțională, dar care se aliază pentru a rezolva o anumită problemă. De obicei sunt
stabilite pe o perioada lungă de timp iar fiecărei părți implicate i se atribuie un set de acțiuni
pe care trebuie să le realizeze în mod eficient.
Conform celei de-a doua distincție și anume “obiectivul parteneriatului stabilit” se
disting următoarele tipuri de parteneriate :
1) Parteneriatul operațional – are la bază un proiect concret care poate fi propus de către
una dintre părți sau poate fi rezultatul unei acțiuni comune.
2) Parteneriatul de reprezentare – se bazează pe alianță în vederea realizării scopului
comun.
Conform criteriului de finanțare a parteneriatului se disting următoarele tipuri de
parteneriate :

9
 1) Parteneriat care necesită finanțare – scopul propus este destul de complex și
necesită finanțare pentru a putea fi realizat. Acesta se bazează pe redistribuirea sarcinilor
financiare între părți, spre exemplu, un partener poate implementa o acțiune iar celălalt să o
finanțeze. Acest tip de parteneriat este mai greu de stabilit iar negocierile financiare sunt
destul de anevoioase.
2) Parteneriat care nu necesită finanțare – scopul propus poate fi realizat cu resurse
minime iar elementul cheie al acestui tip de parteneriat este participarea membrilor
comunității.
Cucoș (2009, p. 729) propune o clasificare a parteneriatelor în spațiul educațional mult
mai amplă, după cum urmează :
În funcție de domeniul de colaborare :
 Parteneriate în vederea finanțării derulării unor proiecte ;
 Parteneriate de realizare a unor proiecte de dezvoltare instituțională ;
 Parteneriate ce vizează contracte de cercetare ;
 Parteneriate de dezvoltare a unor proiecte didactice comune ;
 Parteneriate ce au ca scop activitățile de formare profesională ;
 Parteneriate ce au ca scop manifestări științifice și publicarea produselor ;
 Parteneriate de inițiere, derulare și evaluare a unor programe internaționale.
În funcție de scopul și obiectivele urmărite:
 Parteneriate de reprezentare : consilii, federații, forumuri, sindicate etc ;
 Parteneriate operaționale ce implică proiecte concrete ca motiv al asocierii.
În funcție de durata de desfășurare :
 Parteneriate pe termen scurt ;
 Parteneriate pe termen mediu ;
 Parteneriate pe termen lung.
În funcție de forma de finanțare :
 Parteneriate cu finanțare integrală ;
 Parteneriate cu finanțare parțială ;
 Parteneriate fără finanțare ;
 Parteneriate cu autofinanțare.
În funcție de tipul de unitate:
 Unitate de învățământ ;
 Agent economic ;
 Sindicat reprezentativ ;
 Instituții și organisme guvernamentale centrale sau locale ;

10
  Instituții nonguvernamentale.
În funcție de tipul de rețea : rețeaua școală – muncă reprezintă un sistem de strategii în
vederea construirii unui parteneriat afaceri – educație în detrimentul elevilor. Acest program
presupune :
 Identificarea de către angajator a abilităților necesare la locul de muncă ;
 Identificarea nevoilor și așteptărilor privind deplasarea de la școală la muncă ;
 Dezvoltarea de programe care să eficientizeze învățarea în muncă ;
 Cooperarea și colaborarea în vederea dezvoltării curriculei și experiențelor de
formare la locul de muncă.
În funcție de domeniul de interes : începând cu anul 2007, cadrelor didactice și
elevilor din România li se oferă oportunitatea de a colabora și de a face schimb de informații
cu participanții altor țări pentru construirea parteneriatelor pe atât pe discipline de studiu cât și
pe diverse domenii de interes.
Iosifescu (2005, pp. 6-7) scoate în evidență principiile care stau la baza parteneriatului
educațional :
1) Respectarea libertății, drepturilor omului, egalității de șanse ca valori ale unei societăți
democratice ;
2) Încurajarea dialogului, comunicării, cooperării, toleranței, transparenței, acceptării
reciproce ;
3) Încurajarea dezvoltării pe plan personal;
4) Participare, implicare, inițiativă ;
5) Respectarea diversității, pluralismului, specifității;
6) Revigorarea civismului și patriotismului ;
7) Asigurarea echilibrului între disciplină și responsabilitate ;
8) Stimularea creativității, creșterii, dezvoltării, schimbării, inovației.
Procesul de educație în parteneriat este modul în care predăm și învățăm. Școlile și
programele de parteneriat integrează abordări noi dar care testate în timp, implică copiii în
bucuria învățării pe tot parcursul vieții :
 Copiii sunt văzuți ca parteneri în procesul de învățare;
 Adulții facilitează învățarea fără să-și exercite controlul;
 Este promovată individualitatea copilului ;
 Copiii sunt tratați cu empatie și grijă;
 Sunt onorate diverse stiluri de învățare;
 Vocile copiilor sunt auzite și ideile lor sunt respectate;
 Nevoile lor emoționale sunt înțelese și abordate;

11
  Învățarea prin cooperare și responsabilitatea individuală se îmbină armonios;
 Învățarea este o activitate reciprocă între cadrul didactic și elev ;
 Elevii învață prin experiențe ;
 Copiii gândesc singuri și au încredere în observațiile și experiențele lor;
 Elevii dezvoltă și folosesc abilități de îngrijire și comportamente etice. (Iosifescu ,
2005, pp. 6-7)
Educația pentru parteneriat nu se referă la renunțarea a ceea ce mulți practicieni
consideră că nu este important pentru elevi să cunoască și să facă și nu este vorba despre
eliminarea standardelor de stat. Este necesar un cadru integrat care să combine conținutul
academic de bază cu informațiile și abilitățile de care elevii au nevoie pentru un viitor durabil,
echitabil și pașnic.

I.2. Necesitatea parteneriatului educațional

Parteneriatul educațional familie-școală-comunitate oferă un beneficiu clar:
îmbunătățește oportunitățile de învățare, oferind elevilor resurse, experiențe și medii pe care
altfel nu le-ar avea. Mai precis, ele contribuie la rezultate mai bune ale elevilor, la o prezență
mai activă și o motivație sporită.
Albulescu și Catalano (2019, p. 473) :”Crearea unor parteneriate constituie o
modalitate de abordare complexă a actului educaţional și poate fi în același timp o soluție
pentru preîntâmpinarea unor probleme cu care se poate confruntă la un moment dat educația
copilului.” Nevoia de abordare a unui parteneriat între comunitate și școală implică o serie de
responsabilități din partea ambilor parteneri, copilul fiind plasat în centrul atenției. Un astfel
de parteneriat implică angajament, seriozitate, fiind totodată, consumator de timp.
Daniela Terzi-Barbaroșie ( 2013) subliniază cât de important este rolul familiei în
viața copilului, astfel că, părinții sunt cei care influenţează învățarea și dezvoltarea lor pe
parcursul anilor de școală și mult timp după aceea. Însă, oricât de bine închegată ar fi o
familie, cu siguranță, nu ar putea asigura copilului o instruire deplină. Cu toate acestea, școlile
trebuie să accepte și să recunoască rolul primordial al părinților în educație, motiv pentru care
școlile și familiile trebuie să se unească, să lucreze împreună, în parteneriate. Cercetările
demonstrează că școlile eficiente au alături părinți implicați și comunitatea alături.
Daniela Terzi-Barbaroșie (2013, pp. 3-5) a evidenţiat argumentele pro parteneriate
eficiente dintre familie și școală :
 “Familiile și școlile doresc tot ce e mai bun pentru copiii lor ;
 Toți copiii au dreptul la șansa de a-și atinge potențialul maxim ;
 Familiile sunt primii educatori ai copiilor lor ;

12
  Școlile eficiente oferă, primo, un mediu de învățare și, secundo, un mediu de
educație;
 Familiile valorizează predarea de calitate și respectă expertiza profesională a
cadrelor didactice ;
 Școlile valorizează diversitatea familiilor și folosesc acest lucru ca pe o resursă
pentru parteneriatul cu ele ;
 Parteneriatele familie-școală se întemeiază pe responsabilitate reciprocă, respect și
încredere ;
 Leadershipul este esențial pentru construirea, întreținerea și reînnoirea
parteneriatelor ;
 Parteneriatele familie-școală sporesc motivația elevilor și îmbunătățesc învățarea;
 Parteneriatele familie-școală comentează legăturile dintre școli și comunități”.
Cadrele didactice pot ajuta părinții în procesul de învățare și dezvoltare a copiilor lor
adoptând următoarele strategii :
 Elaborarea pe un an școlar, în colaborare cu părinții a unui regulament-cadru
pentru consolidarea parteneriatului școală – familie în care se specifică drepturile
și responsabilitățile ;
 Preocuparea de a oferi părinților informații despre curriculum școlar și standardele
educaționale ;
 Înștiințarea părinților cu privire la activitățile realizate pe parcursul unei zile sau al
unei săptămâni ;
 A posta pe grupul cu părinții, periodic, fotografii care să ateste activitățile
desfășurate de copii ;
 Elaborarea de chestionare și efectuarea de sondaje de opinie printre părinți cu
privire la diferite subiecte ce prezintă un real interes ;
 A invita părinții la activitățile din sala de clasă pentru a împărtăși informații din
domeniile în care activează, precum și la ședințele școlare pentru a lua deciziile de
comun acord ;
 Organizarea sesiunilor de informare pentru părinți în care pot fi implicați și copiii;
 Realizarea de ședințe tematice cu participarea unui specialist (pompier, polițist,
medic) care să le vorbească pe o anumită temă ;
 A invita părinții să-și petreacă timpul liber la școală, să participe la activități și să
vadă cum se descurcă copiii lor.
Laura Dumbrăveanu (2006, p.27) clasifică trei etape în parcurgerea evoluției relației
școală-familie:

13
 1) Etapa „școlii” autosuficiente – în care școala nu influențează mediul familial dar
nici nu se lasă influențată de el. Școala ia legătura cu părinții foarte rar iar aceștia la rândul lor
sunt nepăsători, nu participă la consiliile de administrație iar relației familie-școală, nu i se
acordă un minimum de importanță;
2) Etapa de incertitudine profesională – profesorii acceptă ideea că părinții pot
influența foarte mult rezultatele școlare ale propriilor copii, pe când familia este de părere că
școala este autosuficiente. Uneori, familia este acuzată de către cadrele didactice pentru
rezultatele școlare slabe. Contactele cu părinții sunt de rutină iar puterea de decizie a părinților
în cadrul consiliilor este una minoră;
3) Etapa de dezvoltare a încrederii mutuale profesori-părinți : părinții și profesorii
împreună descoperă că lucrurile funcționează mult mai bine când își unesc forțele. În această
etapă, părinții iau parte la consiliile școlare și au putere de decizie în toate problemele
educaționale. În cursurile de formare pentru profesori se pune accent pe consolidarea relației
dintre profesori și părinți, implementându-se programe, cursuri și pentru părinţi.
În dezvoltarea parteneriatelor pot exista și anumite bariere precum : dezinteresul
părinților, lipsa educației, sărăcia, raportarea la valori diferite, informarea cu privire la
avantajele și finalitățile educației, reziliența cadrelor didactice și altele. Dezvoltarea
parteneriatului școală-familie-comunitate este una destul de dificilă din cauza faptului că
mereu vor exista anumite bariere și anume acele familii din medii defavorizate la care se
adaugă lipsa educației ce atenuează și mai tare orice cale de comunicare. Școala va trebui să
ofere sprijin suplimentar acestor familii, să facă un efort conștient și voluntar pentru ca să îi
aducă și pe acești copii mai aproape de școală, să îi integreze, cumva, printre ceilalți. Aceste
situații sunt destul de multe iar profesorii se confruntă tot mai des cu astfel de situații dificile,
spre exemplu, uneori pun bani din buzunarul lor pentru ca și acei copii să aibă materialele
necesare, astfel dând putere fiecărui elev să reușească. În acest sens, Van Velsor și Orozco
(2007) au subliniat că pentru acei părinţi care provin din medii dezavantajate, cu venituri mici
dar care întâmpină dificultăți în susținerea propriilor copii, se recomandă se dezvolte o
abordare nouă pentru implicarea acestor părinți.
Pe de altă parte, sunt și părinți care înțeleg cum funcționează sistemul de învățământ și
sunt foarte aproape de profesori, susținându-i necondiționat la orice pas, astfel că acest
angajament de a sprijini școala îi motivează foarte tare pe proprii copii să își dorească să
obțină rezultate școlare academice . În acest sens, Cucoș (2009, p. 733) menționează că :
„Părintele este obligat să dezvolte copilului o atitudine pozitivă atât față de școală și învățare,
cât și încredere în potențialul lui. (...) Modalitățile pe care îi activăm pe părinți reprezintă un

14
palier ușor sensibil, deoarece familia trebuie privită ca un participant activ care este apreciată
pentru informațiile furnizate, asumarea responsabilităților”.
Petrovan (2011) relatează că atunci când elevii, familia, comunitatea, devin și se
consideră parteneri în educație, în jurul elevilor se formează o comunitate care le oferă tot
suportul de care au nevoie, numai să învețe. Astfel, parteneriatele reprezintă cea mai bună
modalitate în organizarea și desfășurarea activităților în școală și în clasele de elevi. Stabilirea
unui mediu cald, primitor în școală stă la baza tuturor programelor care își propun să atragă
familia și comunitatea spre școală.
În ghidul „Parteneriatul școală-familie-comunitate”, Țibu și Goia (2014, p. 15) relevă
un rol important al încrederii, considerând că „este vitală pentru colaborare şi reprezintă un
predictor pentru îmbunătăţirea rezultatelor şcolare.”De aceea, încredera dintre părinţi şi
profesori poate fi abordată la nivel teoretic atât din punct de vedere individual, cât și
instituțional sau social.
Pânișoară și Manolescu (2019, p. 62) evidențiază că faptul că profesorii și părinții
trebuie să colaboreze, să fie parteneri în educație:
 să formuleze expectații ridicate și să-i laude adesea pe copii;
 să stabilească obiceiuri bune de învățare. Să-i ajute pe copii să-și planifice
activitățile și să le dezvolte interesul în diverse domenii ;
 să se angajeze în discuție unii cu alții, fie personal, fie la telefon, pentru că dacă
apare o situație dificilă le va fi mai ușor s-o discute dacă au stabilit anterior o
relație bună ;
 să discute personal, la telefon sau să trimită note scrise, când există probleme sau
când apar lucruri bune ;
 să se aibă în vedere și stabilirea de întâlniri în locuri convenabile ambelor părți,
dacă nu este posibil să se vadă la școală ;
 fiecare să elaboreze o listă cu întrebări și să o prezinte. Niciunul nu trebuie însă să
comenteze asupra ideilor celuilalt ;
 nu trebuie să se uite că părinții și profesorii au cea mai mare influență asupra
tinerilor. Fiecare trebuie să aibă în vedere oferirea de oportunități de învăţare și
mai ales să lucreze ca parteneri.
Anatol Gremalschi ( 2017, p.32) consideră că părinții au nevoie de instruire, fapt ce ar
îmbunătăți colaborarea dintre părți. De altfel, se cere extinderea unei colaborări online (e-
mail, WhatsApp, messenger) prin care cadrul didactic ar ține legătura mai ușor cu părintele,
ba chiar i-ar putea trimite părintelui o recomandare pentru ameliorarea sau reducerea unei
dificultăţi întâlnite: „La nivelul programelor de colaborare cu familia, în cadrul școlilor

15
părinților este necesar să fie instruiți părinții pentru astfel de modalități de colaborare”. Astfel,
în lipsa unei instruiri prealabile, cu bună știință cu privire la această formă de colaborare,
părinții ar putea fi contra sau ar putea de asemenea, neglija și trata cu indiferenţă, invitațiile
primite de la profesori .
Ken Robinson (2015, p.109) ne spune cu profunzime că fiecare școală este „o
comunitate vie de oameni cu relații, biografii și sensibilități unice. (...) Școlile nu sunt
sanctuare separate de haosul vieții cotidiene. Ele sunt integrate în lumea din jurul lor în toate
privințele”.
Pânișoară & Manolescu (2019) consideră că efortul școlii pentru schimbare trebuie să
țină cont de domeniul teoriei și practicii managementului, leadershipului educațional,
procesului instructiv-educativ dar și de rezultatele pe care le-au avut cercetările în aceste
domenii. Este o luptă continuă cu trecutul marcat de practici și mentalități, circumstanțe,
prejudecăți, credințe ce sunt considerate imuabile.
Cuznețov (2018, p.36 ) reliefează cât de necesar este parteneriatul educațional în zilele
noastre, considerând astfel că familia și fiecare membru adult, fie părinţi, bunici, rude, școala
și alți actori sociali, parteneri în câmpul educației copilului, au obligația să se comporte demn,
să se concentreze pe gânduri-idei-acţiuni-fapte morale, abordând generația de copii şi pe sine
în tripla ipostază de:
1) „partener familial şi educativ axat pe colaborare;
2) de agent, purtător de idei şi valori, facilitator al acţiunii şi educaţiei morale;
3) de actor familial, școlar, comunitar – participant activ la valorificarea tezaurului
moral-etic al societății”.
Prin ideile morale înţelegem acele idei care au ca scop binele, iar parteneriatul
familie-școală-comunitate, organizat și desfășurat pe principii morale, întreține acest bine, fie
ca bunăstare morală, spirituală, materială, fie ca o bunăstare existențială generală. Colaborarea
necesită un angajament continuu. Este vorba despre dorința de a fi implicat, precum și
asigurarea faptului că există o viziune comună și obiective clare pentru a lucra împreună.
Acest lucru necesită timp și nu poate fi grăbit.
În concluzie, implicarea părinților în educația copiilor este foarte importantă deoarece
se dorește ca elevii să dea randament școlar maximal fapt ce atrage după sine un parteneriat
menit să le ofere acestora posibilitatea de a-și valorifica potențialul în învățare, de a se simți
pretutindeni în siguranță, sprijiniți iar părinți vor avea la dispoziție, informații de calitate pe
care le pot concretiza în decizii importante cu privire la dezvoltarea copilului lor. Părinții sunt
preocupați de viitorul copiilor și își doresc ce este mai bun pentru ei, de aceea se arată mai

16
deschiși către schimbare, fac eforturi sustenabile pentru a crea relații de încredere, de
echilibru, adoptând atitudini pozitive față de școală.
Exact cum pentru o casă este nevoie de o întreagă echipă pentru ca rezultatul să fie
unul de excepție,așa cred eu, ca se construiește și viitorul unui copil: prin colaborarea
frumoasă și eficientă dintre familie și școală-comunitate.
I.3. Cerințele unui parteneriat educaţional
Suntem cufundați în cea mai rapidă și profundă transformare, trăim într-o lume
caracterizată de o accelerare exponențială a schimbărilor sociale și tehnologice. O lume care
are din ce în ce mai mult nevoie de talent și inovație, care cunoaște și poate răspunde
provocărilor globalizării, Transformarea societății va veni mână în mână cu o transformare în
educație și învățare.
Parteneriatul reprezintă un mediu propice pentru a crea soluții și idei noi precum și a
unor modalități de lucru inedite deoarece acolo unde mai multe persoane analizează,
reflectează și propun diverse variante de rezolvare a problemelor cresc șansele munca să
devină creativă, inovativă. Țara noastră are nevoie de parteneriate în educație, capabile să
canalizeze dezbaterea privind schimbarea educațională și să includă toți actorii din sistem,
precum și să comunice societății nevoia de a se implica în educație.
Literatura de specialitate (spre exemplu, Epstein, 2009) relevă impactul pe care îl are
implicarea părinţilor în colaborarea cu instituția de învățământ atât din punct de vedere al
dezvoltării copiilor cât și din punct de vedere al educaţiei copiilor. Această colaborare are
avantaje pentru părinţi, profesori şi comunitate. Pe de altă parte, practica demonstrează că
atât, în şcolile de masă, cât și în școlile din medii defavorizate apar bariere de tip cultural,
psihologic şi social care inhibă cumva nu doar colaborarea dintre școală – familie –
comunitate, ci și minimalizează în mod decisiv , comunicarea între toți cei implicați .
Colaborarea cu comunitatea vizează dezvoltarea comunității, problemele copiilor trebuie
abordate la nivel social și nu individual organizând acțiuni la nivelul comunității (Chioncel,
2007).
Cu toate acestea, în realizarea unui parteneriat trebuie să avem în vedere următoarele
condiții care trebuie respectate cu rigurozitate : comunicare, coordonare, cooperare, negociere
și parteneriat.
Conform lui Cucoș (2009, p.730) sunt necesare următoarele etape în formarea
parteneriatului : explorare, evaluare, planificare, formare, inițiere, realizare, verificare,
reglementare, consolidare, acționare, implementare și evaluare. Pentru demararea unui
parteneriat educațional eficient, se tine cont de următorii indicatori :

17
 1) Evaluarea potențialului ca posibil partener : cunoștințe și experiența,
infrastructura, capacitatea de a mobiliza comunitatea, resursele financiare,
imaginea creată în comunitate, luarea în calul a eventualelor riscuri și asumarea
responsabilităților ;
2) Pregătirea pentru parteneriat : întâlniri cu cei interesați, colectarea de informaţii și
dacă este cazul, consultanță ;
3) Prezentarea ca partener : sumarul, descrierea problemei, descrierea proiectului,
bugetul, viabilitatea, planul de implementare, monitorizarea, evaluarea,
problemele, riscurile
4) Identificarea partenerului : agendă similară, încredere, disponibilitate, resurse,
respect, conducere și coordonare și altele ;
5) Stabilirea condițiilor parteneriatului trebuie să fie clare, ambele părți să fie de
acord în ceea ce privește : scopul și obiectivele comune, termenii parteneriatului,
scopul activităților, atribuirea responsabilităților, perioada pe care se desfășoară
parteneriatul, mediatizarea parteneriatului
6) Implementarea parteneriatului ;
7) Preluarea experienței reușite.
În ghidul „Participarea elevilor în școală și în comunitate”, Velea Simona (2006, p.71)
prezintă câteva principii care trebuie respectate pentru realizarea unui parteneriat de succes.
Aceste principii vor ajuta la construirea unui parteneriat astfel încât fiecare partener să
conștientizeze aportul pe care l-a adus :
1) Principiul indispensabilității - există anumite instituții de care trebuie să ținem cont
întotdeauna în demersurile noastre pentru că ele sunt cele care dețin resursele sau
expertiza iar școala are datoria de a le angrena în demersurile sale. De exemplu,
campania împotriva violenței nu are impactul dorit dacă nu este sprijinită de
școală.
2) Principiul egalității – fiecare partener trebuie să fie tratat în mod egal, fără niciun
fel de discriminare. Cu siguranță, uneori poate fi dificil de respectat pentru unele
persoane deoarece întâmpină dificultăți atunci când trebuie să aprecieze opiniile
copiilor, se lasă influențați și devin oarecum, subiectivi;
3) Principiul responsabilității – orice responsabilitate asumată trebuie respectată și
dusă la bun sfârșit conform înțelegerii inițiale pentru atingerea scopului final. Dacă
unul dintre parteneri nu își ia în serios responsabilitățile și nu își îndeplinește
obligațiile, atunci scopul final poate fi imposibil de realizat. De aceea, în

18
 momentul stabilirii parteneriatului este important să se precizeze clar toate
riscurile posibile.
4) Principiul flexibilității – parteneriatul presupune ca toți cei implicați să coopereze
și să comunice permanent. Adeseori, specificul instituțiilor, ideile și interesele
partenerilor nu corespund între ele. De aceea, pe tot parcursul parteneriatului
comportamentul rigid este de evitat, astfel se recomandă un anumit grad de
înțelegere și flexibilitate.
Legea Educației Naționale nr.1/2011 stipulează la articolul trei, aliniatul unu,
principiile care justifică necesitatea și importanța parteneriatelor. Dintre acestea se evidențiază
următoarele :
1) Principiul echității, conform căruia accesul la învățare se realizează fără
discriminare ;
2) Principiul calității, conform căruia activitățile de învăţare de raportează la
standardele de referință și la bune practici naționale și internaționale
3) Principiul relevanței, conform căruia educația răspunde atât nevoilor de dezvoltare
personală cât și nevoilor social-economice
4) Principiul eficienței, conform căruia se urmărește obținerea unor rezultate școlare
maxime
5) Principiul descentralizării, conform căruia actorii implicați în proces iau
principalele decizii
6) Principiul răspunderii publice, conform căruia unitățile și instituțiile de
învățământ răspund public pentru performanțele lor
7) Principiul egalității de șanse ;
8) Principiul transparenței, toate deciziile și rezultatele sunt la vedere, fiind
comunicate periodic ;
9) Principiul incluziunii sociale ;
10) Principiul centrării educației pe beneficiarii acestuia ;
11) Principiul participării și responsabilității părinților ;
12) Principiul promovării educației pentru sănătate, atât prin educația fizică cât și prin
practicarea activităților cu caracter sportiv;
13) Principiul fundamentării deciziilor pe dialog și consultare;
14) Principiul respectării dreptului la opinie al elevului ca beneficiar direct al
sistemului de învățământ.
Ungureanu Camelia Mariana (2022, p. 28) relatează că în programele educative se pot
aborda o diversitate de subiecte și proiecte care aduc beneficii în dezvoltarea unui parteneriat :

19
  „Educația pentru organizarea timpului liber ;
 Educație financiară, subiectele ce vizează drepturile și responsabilitățile elevilor ;
 Proiectele care implică realizarea sarcinilor colective, astfel încât aceste proiecte
să fie definite la nivelul unei clase, școli, comunități locale sau diferite organizații
ale societății civile interesate de promovarea unei cetățenii active.”
În opinia mea realizarea unui parteneriat educaţional reprezintă o necesitate în
societatea românească, acesta reprezentând un moment cheie în unirea eforturilor instituției de
învățământ, comunității și familiei pentru a crește calitatea actului educaţional.

I.4. Condiții și resurse pentru parteneriatul educațional

Ionescu (2006) relatează că parteneriatul educaţional ar trebui să includă: resursele
umane ale sistemului de învăţământ, elevii, familiile elevilor, instituțiile guvernamentale
centrale şi locale, organizaţiile nonguvernamentale, instituțiile religioase, agenții economici,
sindicatele, dar și autoritățile locale. O atenţie deosebită trebuie acordată dezvoltării
parteneriatului şcolii cu familia și comunitatea locală. Parteneriatele educaţionale se pot
organiza la nivel macrosocial şi la nivel microsocial prin realizarea programelor de formare şi
prin desfășurarea proiectelor educaţionale în regim de parteneriat care includ reprezentanții
diferitelor categorii şi instituţii ale comunităţii și au la bază valori comune în cazul tuturor
părților implicate. Resursele acordate educației sunt întotdeauna insuficiente. O soluție eficace
pentru o mai bună gestionare a resurselor ar putea fi parteneriatul familie-școală-comunitate.
Uneori, instituțiile școlare au nevoie de sprijin din partea altora pentru a putea să își
îndeplinească sarcinile, fie au nevoie de resurse financiare, fie au nevoie de resurse umane
specializate.
Așadar, școala, pentru a-și atinge obiectivele propuse în domeniul parteneriatului,
folosește o diversitate de resurse umane, informaționale, financiare și temporale. Echilibrul
dintre resursele umane și modul comunicare, relaționare contribuie în foarte mare măsură la
realizarea finalităților pe care școala și le-a propus. Partenerii îi alegem după ce analizăm
resursele de care dispunem, ca mai apoi ținând cont de obiectivele și scopul parteneriatului să
identificăm resursele de care avem nevoie.
În revista „EduFor Future – Educație și formare pentru viitor ” (2013, pp. 21-22) se
face referire la pachetul de resurse ce vizează părintele, mai exact la resursele de comunicare,
la atitudinea părințiilor față de copiii lor, față de cerințele școlii și a calității de părinte. Toate
acestea fiind deosebit de importante pentru inițierea unui parteneriat educațional : „Părinții
zilelor noastre sunt din ce în ce mai obosiți, blazați, speriați, superficiali, limitați ; scuze se pot
găsi cu ușurință”. Părinții, trebuie să se organizeze și să își dedice un minimum de timp și

20
energie, pentru a comunica cu proprii copii. Însă, a comunica nu este totul ci implicit relațiile
să se bazeze pe tact iubire, înțelegere și dorință de comunicare. Relația copil-părinte trebuie să
se transforme, să evolueze în ambele sensuri.
În ghidul teoretic-metodologic, „Rolul părinților și al cadrelor didactice în învățarea
copiilor pe tot parcursul vieții”, Bolboceanu (2019, pp.32-33) , expune succint căile prin care
sunt influențate căile învățării :
1) „Așteptările ;
2) Profesorii sunt modele de comportament pentru copil;
3) Relația profesor-copil influențează modul de integrare a acestuia în mediul
școlar ;
4) Profesorii pot naște interesul pentru învățare la copil sau, dimpotrivă pot face ca
educația să i se pară o obligație dificilă și plictisitoare .
5) Profesorii pot forma aspirațiile profesionale ale copilului.
6) Profesorii sunt un sprijin pentru copil.
7) Familia și atitudinea copilului față de învățătură.”
Anca Tîrcă și Mihaela Mihăescu (2011, p. 51) consideră că o școală democratică
trebuie să îndeplinească următoarele condiții :
 Să contribuie la schimbarea mentalității societății față de educație, profesori,
școală și parteneriat ;
 Să pună accent pe adaptarea curriculară și fructificarea experiențelor pozitive ;
 Să folosească metode participative care dezvoltă atitudini necesare în comunitate :
spirit de echipă, toleranţă, gândire critică etc. ;
 Să adopte un climat care încurajează cooperarea, stima de sine ;
 Să implice părinții ca parteneri în procesul instructiv-educativ prin informare,
consultare în diferite situații precum și în luarea deciziilor ;
 Să îmbunătățească oferta de activități extracurriculare;
 Să susțină și să implice părinții în activitățile de dezvoltare a copiilor ;
 Să implice factorii comunitari în procesul de dezvoltare al școlii, astfel, școala,
beneficiind de tot suportul comunității ;
 Să adopte un management eficient și participativ ;
 Să dezvolte spiritului comunitar la elevi prin activități de voluntariat.
Cucoș (2009, pp.730-731) reliefează o analiză amănunțită a obligațiilor celor care
inițiază și derulează parteneriate educaționale. Aceste obligații sunt clasificate astfel:
 La nivel general :

21
  Existenţa unei strategii concrete de promovare a parteneriatelor care să se
bazeze pe nevoile și așteptările beneficiarilor dar și partenerilor;
 Contractează convenții de parteneriat ;
 Monitorizează și evaluează, constant, funcționarea și impactul pe care îl au
parteneriatele ;
 Comunică periodic tuturor partenerilor, beneficiarilor rezultatele evaluării
activităților realizate în parteneriat.
 La nivelul comisiei diriginților :
 Îmbunătățirea situației elevilor în ceea ce privește frecvența la activitățile
educative ;
 Creșterea rolului consiliului clasei ;
 Participarea la cursuri de formare educațională și autoperfecționare ;
 Implicarea în desfășurarea unor proiecte educative;
 Colaborarea cu Poliția de proximitate ;
 Participarea la activitățile educative extracurriculare.
 La nivelul cadrului didactic responsabil de clasa vizată. În ceea ce privește
colaborarea cadru didactic-părinte, se evidențiază următoarele obligații :
 Reuniuni de informare a părinților ;
 Consultarea părinților ;
 Ținerea unor lecții deschise pentru părinţi, ateliere de lucrări practice ;
 Realizarea unor forme de colaborare cu părinții : comitetul clasei de
părinți, adunările cu părinții, vizite la domiciliu pentru a cunoaște
condițiile în care studiază elevul, modul în care își petrece timpul liber ;
 Convorbiri individuale pentru situațiile grave, confidențiale (se poate apela
la ajutorul specialiștilor, spre exemplu, psihopedagogul școlii) ;
 Corespondența cu părinții ;
 Implicarea părinților în proiecte educaționale
 Înființarea unei „Asociații a Părinților” ;
Dintre obligațiile în ceea ce priveşte interdisciplinaritatea, parteneriatele,
proiectele și programele, amintim :
 Elaborarea de materiale didactice pe arii curriculare sau catedre
 Elaborarea de proiecte pe bază de parteneriat ;
 Evocarea unor evenimente ținând cont de calendarul anului ;
 Participarea în proiecte și programe interne dar și internaționale pe teme
diferite și cu diverse școli ;

22
  La nivelul directorului de instituție școlară – extras din fișa postului, se pot derula
parteneriate pe componentele :
 Monitorizarea privind programele de recuperare/dezvoltare pentru elevii
cu CES din raza unității școlare ;
 Plan strategic de dezvoltare a unității școlare pe termen lung
 Preocupări pentru diseminarea informațiilor cu privire la examenele
naționale, regulamentele școlii și altele;
 Participarea profesorilor la programele de perfecționare ;
 Stabilirea disciplinelor opționale și a CDL-ului ;
 Funcționarea comisiei de asigurare a calității la nivelul școlii ;
 Managementul operațional pentru supravegherea absolvenților ;
 Colaborarea cu alte instituții de învățământ, spre exemplu, participarea la
schimburile de experiență și activități metodice, inițierea și dezvoltarea de
parteneriate cu școli din țară și din străinătate și altele;
 Relația cu comunitatea locală, cu părinții ;
 Relația cu autoritățile locale în ceea ce priveşte colaborarea cu autoritățile
locale cât și colaborarea cu agenții economici.

Așadar, cu cât obligațiile acestea sunt respectate, cu atât educația copilului se

conturează frumos, este mai diferențiată și mai calitativă. Societatea, conștientizează că astăzi
mai mult ca oricând, responsabilitățile revin familiei și instituției de învățământ în mod egal,
iar susținute de comunitate și de stat, nu fac decât să întărească hotărâtor beneficiile multiple
pe care le-ar aduce parteneriatul-școală-familie.

23
 CAPITOLUL II.
PARTENERI ÎN EDUCAȚIA TIMPURIE - ASPECTE METODICE
PRIVIND PARTENERIATUL EDUCAȚIONAL ÎN GRADINIȚĂ

II.1. Gradința - nucleu al parteneriatului

Preșcolaritatea este perioada formării personalității, în care grădinița și familia se
străduiesc împreună să ofere copiilor medii propice pentru o educație de calitate . De regulă,
această îndatorire se realizează prin intermediul unor parteneriate, mereu actualizate în funcție
de obiective bine stabilite . Rădulescu și Țîrcă (2002) consideră că relația de parteneriat la
nivel educațional reprezintă un element cu semnificații importante din perspectiva asigurării
unui învățământ de calitate.
Educatoarele, beneficiază – de tot sprijinul colegilor lor și ocupă un loc central în
educație constituind cohorte de agenți puternici pentru schimbare, datorită pregătirii,
specializării și experienței lor. Grădinița, este stâlpul de bază al unei abordări holistice, care
valorifică la maximum potențialul fizic și psihic al copilului preșcolar , printr-o metodologie
și un curriculum adecvat vârstei acestora. Activitatea educativă din grădiniță se consolidează
datorită celorlalți actori care o sprijină necondiționat. Din punct de vedere metodic, în cadrul
parteneriatului familie-grădiniță se consolidează o relație puternică de colaborare, astfel că
lucrează în echipă pentru a stabili cele mai bune metode și tehnici de educație pentru
preșcolari. Prin urmare , grădinița poate încheia parteneriate cu familia, mai cu seamă în
contextul pandemiei Covid-19,pentru binele copiilor. Atât educatoarele cât și părinții trebuie
să coloboreze eficient asigurând preșcolarilor o bună creștere și dezvoltare în ceea ce privește
regulile care țin de distanțarea fizică, de igiena personală, de dezinfectarea spațiilor și a
suprafețelor cu care intră în contact micile făpturi.Este absolut necesar ca părinții să fie
responsabili și să vină în sprijinul educatorilor pentru a traversa această situație dificilă pentru
toți.Acest parteneriat își propune să implice părinții în mod frecvent în acțiunile desfășurate în
grădiniță ( spre exemplu să participe la activitățile ecologice de plantare în aer liber, la
expozițiile pentru părinți, să participe la târgurile de sărbători, să își facă timp douăzeci de
minute pe zi să le citească copiilor, să informeze educatoarele cu privire la comportamentul
copilului în familie) precum și la îmbunătățirea atitudii părinților față de grădiniță. Așadar,
familia, își pune amprenta în mod hotărâtor asupra personalității copilului, ghidându-l la orice
pas,motiv pentru care trebuie să fie prezentă în mod constant în viața copiilor preșcolari.

24
 Activitatea instructiv-educativă din grădiniță nu poate fi separată de influenţele educative
pe care le exercită familia și comunitatea. În baza uneia dintre finalitățile educației timpurii s-
a reluat în considerare parteneriatul grădiniței cu școala, pentru a facilita trecerea de la un
ciclu de învățământ la altul. Această finalitate este specificată în “Curriculum pentru
învăţământul preşcolar” (2008,p.10) :” sprijinirea copilului în achiziționarea de cunoștințe,
capacități și atitudini necesare acestuia la intrarea în școală și pe tot parcursul vieții. “
Este nevoie ca adulții să fie foarte implicați, să fie acolo pentru copiii în orice moment ,
să se organizeze și să își adapteze viziunea asupra acestei perioade din viața copilului pentru a
i asigura cu certitudine, un început promițător.
După cum ne spune Călineci şi Țibu (2013), dacă se făurește o relație autentică şi pozitivă
cu părinții , aceştia devin parteneri activi, sprijinind școala în demersurile ei, găsind, totodată ,
un echilibru în vederea acceptării diferențelor și toleranței privind diferitele opțiuni. Se poate
spune că asistăm cu satisfacție la apariția și dezvoltarea unei puternice legături ce ia amploare
tot mai mult, astăzi.
Boca (2009, p.9) ne relevă că implicarea familiei este întărită de procesul de parteneriat,
astfel, grădinița caută soluții să fie atât de folos copiilor, prin implementarea proiectelor care
poate doar să îi înalțe spre culmile succesului, cât și să fie privită pe măsura investițiilor și
speranțelor. Astfel, parteneriatele organizate de grădinițe pot conduce la:
 formarea unei rețele de sprijin comunitar, complementar grădiniței, pentru
realizarea unor obiective pedagogice;
 cunoașterea specificului cultural;
 antrenarea membrilor comunității în luarea unor decizii importante cu privire la
dezvoltarea grădiniței;
 oferirea unui suport material și cultural copiilor preșcolari;
 invitarea membrilor comunității la activitățile festive;
 participarea preșcolarilor la unele manifestări festive organizate de comunitate;
 stimularea continuă a învățării și introducerea copilului preşcolar în ambianța
școlii.
Albulescu și Catalano (2019) întărește ideea că educația pe care o primește copilul în
sânul familiei este primordială . Personalitatea copilului este influențată de relațiile cu mediul
social, cu situațiile pe care le trăiește în familie, în care atitudinile adulților sunt considerate
primordiale în dezvoltarea acestuia. Felul în care copilul se comportă, calitatea vocabularului,
modul de exprimare depind în foarte mare măsură de modul în care părinții interacționează cu
copiii lor și de exemplele de comportament pe care aleg să le afișeze în fața celor mici.
Educaţia aceasta este continuată prin intermediul grădiniței, care oferă un mediu cu multiple

25
valențe educative. Grădinița joacă un rol foarte important în valorificarea potențialului fizic și
psihic al preșcolarului , iar familia este cea care deține informații prețioase despre acesta și
astfel, poate să vină în sprijinul grădiniței prin comunicare, cooperare și implicare activă.
Maciuc (2009, p. 243) subliniază existența a doua tipuri de parteneriat în grădiniță :
1) parteneriat extern, vizează raporturile pe care le stabilește grădinița cu comunitatea
locală (părinți, autorități locale și altele) ;
2) parteneriat intern, vizează raporturile celor implicați în realizarea de activități
educaționale în grădinița de copii.
Boca (2009, p. 15) consideră că în realizarea unui parteneriat eficient și de durată cu
grădinița se parcurg următorii pași :
Pasul 1. Constituirea grupului de lucru la nivelul grădiniței (identificarea persoanelor
potrivite proiectului ales, cunoștințele și abilitățile de lucru ale acestor persoane să corespundă
cu subiectul propus, e vital ca ele să fie comunicative și să știe să relaționeze cu ceilalți).
Pasul 2. Autoevaluarea (grupul de lucru stabilit la nivelul grădiniței trebuie să își analize
atât nevoile cât și resursele interne de care dispune în acel moment).
Pasul 3. Identificarea posibililor parteneri ( aceștia se aleg în funcție de necesitate,
relevanță și importanță).
Grupul de lucru din cadrul grădiniței va întocmi o listă cu partenerii posibili având în
vedere misiunea, experiența, istoricul, obiectivele, și referințele despre un anumit partener al
proiectului.
În funcție de specificul comunității în care se află, grădinița poate realiza parteneriate cu :
 părinți, asociații ale părinților
 instituții educaționale (grădinițe, școli, licee, universități și altele)
 agenți educaționali (cadre didactice, specialiști precum psihologi, psihopedagogi,
logopezi bibliotecari și alții)
 membri ai comunității (medici, reprezentanți ai poliției, ai bisericii etc.)
 reprezentanți ai instituțiilor (primării, muzee, teatre, dispensare, biblioteci și
altele)
 asociațiile non-guvernamentale
 parteneri privați care pot veni în sprijinul grădiniței cu resurse financiare sau prin
activități de voluntariat
 mass-media, pentru promovarea imaginii grădiniței, valorilor, dascălilor care își
fac meseria cu pasiune și altele.
Pasul 4. Contactarea partenerilor selectați care se poate concretiza fie cu un acord al
partenerului selectat, fie cu un refuz.

26
 Pasul 5. Testarea ( în cazul în care contactarea partenerului s-a soldat cu un acord, grupul
de lucru va trece la următoarea etapă, și anume, va planifica, derula și evalua o activitate
pentru a vedea dacă sunt șanse să funcționeaze împreună eficient. Această etapă este esențială
pentru a evita consumul de resurse.
Pasul 6. Creșterea – presupune intensificarea relațiilor prin negocierea celor stabilite la
pasul al treilea. În această etapă se consolidează încrederea între parteneri iar parteneriatul va
fi unul eficient și de durată.
Acești pași, nu trebuie respectați riguros, având în vedere că procesul este unul firesc care
îmbină armonios și în mod corespunzător, etapele realizării unui parteneriat eficient.
Grădinița și școala reprezintă două momente cheie în educația copilului iar legatura dintre
ele trebuie să fie puternică păstrând mereu relații de colaborare care să faciliteze integrarea
preșcolarilor în mediul școlar. În acest sens, Clichici (2019, p.7) consideră că : “Frecventarea
instituţiei de educaţie timpurie de către copil favorizează conturarea unui comportament
autentic interrelaţional, de socializare. Instruirea formală/informală a grupului de copii din
grădiniţă generează un climat psihosocial în care fiecare copil este în acelaşi timp, şi actor, dar
şi spectator. De aceea, finalitatea educaţiei, în procesul de dezvoltare a personalităţii copilului,
constituie formarea competenţelor psihice şi, ca rezultat, formarea maturităţii şcolare, care se
cere dezvoltată pe tot parcursul vârstei preşcolare fără a fi neglijată şi vârsta antepreşcolară.”
Grădinița reprezintă, cu siguranță, nucleul parteneriatului din mai multe considerente,
printre care și trecerea de la un ciclu de învățământ la altul. În acest sens, Albulescu &
Catalano (2019, p.488) menționează cele mai frecvente oportunități de întâlnire dintre
grădiniță și școală, cărora ambii parteneri trebuie să le acorde valoare:
1) Vizitarea unei școli în vederea cunoașterii de către preșcolari a sălilor de clasă, a
loboratoarelor,a manualelor etc ;
2) Vizitarea grădiniței de către clasa pregătitoare pentru a împărtăși experiențe,
preșcolarilor, despre debutul vieții de elev;
3) Organizarea unor ședințe cu părinții copiilor din grupa mare în care se vor aduce
la cunoștință unele exigențe ale mediului școlar ;
4) Invitarea cadrelor didactice de la școală la activități metodice organizate în
grădiniță (lecții demonstrative, dezbateri, workshopuri). Aceste activități vor
ajuta educatoarele să urmărească progresele sau dificultățile copiilor deveniți
școlari;
5) Organizarea unor activități extrașcolare, extracurriculare cu participare comună
care să le ofere celor două instituții de învățământ acea posibilitate de a crea
legături, de a realiza proiecte comune ;

27
 6) Participarea la cursuri de formare continuă, cercuri pedagogice în comun, pe
teme care le stârnesc interesul;
De asemenea, sunt importante și efectuarea unor activități pentru acomodarea mai ușoară
a copilului preșcolar :
1) Desfășurarea, în grădiniță, a unor activități cu o durată de timp extinsă în mod
treptat, peste 30 de minute ;
2) Crearea de situații de învățare în care trecerea de la joc la învățare să se facă cât
mai lin iar copiii să reușească să rezolve sarcini de tip școlar care să-i motiveze, să
le aducă satisfacție ;
3) Organizarea vizitelor la școală și a activităților împreună cu școlarii clasei
pregătitoare ;
4) Desfășurarea unor jocuri de rol în care preșcolarii să exerseze comportamente și
să utilizeze materiale corespunzătoare mediului scolar;
5) Organizarea unor discuții confidențiale cu privire la copilul preșcolar, în care să
primească încurajări din partea educatoarei dar și a părinților, care să-i dea
încrederea că va fi susținut necondiționat pe drumul sinuos cel așteaptă.
(Albulescu și Catalano, 2019, p. 493)
În concluzie, grădinița este nucleul parteneriatului, ea modelează caractere și ghidează
suflete care să-și dezvolte capacitatea de învățare, punând accent pe unicitatea copilului, pe
nevoile, aspirațiile și idealurile acestuia. Educatoarele creează un mediu de învățare cald,
primitor, complex și de durată, dar care nu este suficient. Desigur că, ea este nucleul în jurul
căruia comunitatea și părinții, formează un tot unitar care se implică și își aduc un aport
consistent în beneficiul preșcolarului.

II.2. Cooperarea grădiniței cu familia

Educatoarea reprezintă „liantul care menține colaborarea”. (Băran Pescaru, 2004, p.47).
Glava, Glava (2002,p.229) : “Programele de educație timpurie din toată lumea definesc
parteneriatul cu părinţii, ca agenți educaționali, drept un principiu fundamental cu părinții al
organizării și funcționării instituției preșcolare”.
Un parteneriat eficient implică : identificarea scopurilor comune, acceptare, toleranță,
comunicare, adoptarea metodelor optime în vederea atingerii scopului propus, colaborare și
cooperare, interacțiune, muncă în echipă, egalitate de șanse.
Pentru a ne atinge scopurile și a rezolva multe din problemele grupului din care facem
parte este necasar să avem suport din partea colegilor sau a altor persoane, printr-o activitate
realizată în parteneriat. În acest sens, părinții au dreptul și obligația de a participa la procesul

28
de învățare a propriului copil, fapt ce este susținut de Legea educației nr. 1/2011, părinții fiind
parteneri principali și beneficiari ai procesului de învăţământ. Conform articolului 96, Legea
Educației Naționale dă dreptul la doi sau trei reprezentați ai părinților, să participe în mod
activ la conducerea unităților de învățământ. O adevărată provocare este în luarea
angajamentului și mai ales în construirea unui parteneriat puternic.
De exemplu , părinții constituie o parte importantă în parteneriatele privind sănătatea. Din
punct de vedere metodic, în cadrul parteneriatului grădiniță-instituții sanitare se pune
accent pe cum să-i învățăm pe cei mici cât de important este să respectăm regulile de igienă
personală, să avem un aspect îngrijit, un regim adecvat de alimentaţie, un mod de viață
echilibrat. Într-un astfel de parteneriat sunt implicați copiii grădiniței respective, educatoarele
grădiniței, părinții copiilor, specialiștii (medicul general, medicul stomatolog). Pot fi abordate
numeroase teme : „Ce înseamnă a fi sănătos?”, „Micii sanitari în acțiune”, „Doctorul-un
prieten de nădejde”, „O alimentație sănătoasă”, „Zâmbet frumos – vizită la cabinetul
stomatologic”. Toate aceste teme pot fi abordate cu ușurință atâta timp cât toți se implică
conștient în învățarea copiilor despre sănătatea, bunul cel mai de preț al omului. Aceste teme
au ca scop îmbogățirea cunoștințelor copiilor despre sănătatea lor și a mediului de viață,
importanța practicării sportului în aer liber, consumul fructelor și legumelor în defavoarea
dulciurilor, importanța curățeniei corporale, a mediului înconjurător cât și prevenirea
îmbolnăvirilor. Așadar, în urma desfășurării unui astfel de parteneriat, copiii vor fi mai
preocupați de îngrijirea corpului lor, de ceea ce mănâncă, de practicarea sporturilor în aer
liber și totodată vor apela cu mai multă încredere la ajutorul cadrelor medicale. Pe de altă
parte, părinții vor facilita și susține acțiunile din cadrul parteneriatului acasă prin exemplul
personal iar educatoarele vor stimula copiii în însușirea informațiilor prin diferite jocuri și
activități.
În opinia profesoarei, Liliana Mâță (2017, pp.332-333) –parteneriatul poate fi abordat sub
formă de cooperare și colaborare dintre grădiniţă-familie, prezentând o serie de forme de
colaborare ce pot fi structurate în funcție de mai multe obiective :
 Desfășurarea unor activități în colaborare cu familia preșcolarului :
- Realizarea de excursii ;
- Organizarea de activități sportive, activități artistice, cercuri ;
- Stabilirea unor întâlniri, spre exemplu, la picnic;
- Participarea părinților la festivități ;
- Vizionarea de filme sau desene animate împreună cu părinții ;
- A invita periodic la grădiniță frații și surorile copiilor preșcolari.
 Afirmarea rezultatelor copiilor la nivel de grădiniță :

29
 - Stabilirea unor zile în care se sărbătorește împreună cu familiile
preșcolarilor, progresul acestora ;
- Acordarea unor stimulente pentru rezultatele obținute în activitățile pe care
le-au realizat împreună cu părinții ;
- Organizarea de evenimente pe semestre pentru a le oferi părinților bucuria
de a participa la activități și evenimente , precum „Ziua porților deschise” ;
- Organizarea unei „Zile de evaluare a progresului” în vederea formulării
viitoarelor obiective pentru viitoarea perioadă;
- Analiza caietelor sau a mapelor cu produsele ce servesc la activitățile
desfășurate de preșcolari ;
- Invitarea părinților pentru a asista la activitățile practice desfășurate la
grupa de preșcolari.
 Organizarea unor activități de informare și formare a părinților :
- Organizarea unor ateliere de lucru ;
- Desfășurarea unor lectorate pe diverse teme;
- Solicitarea unor consultații ;
- Vizite la domiciliu efectuate de doamna educatoare.
 Promovarea activităților grădiniței la nivelul familiei prin diferite resurse de
mediatizare:
- Elaborarea unor broșuri pentru părinți și copii despre cum părinții pot
contribui în mod armonios la învățarea preșcolarilor ;
- Oferirea de materiale cu activitățile pe care preșcolarii le desfășoară atât la
grupă, precum și cu activitățile extracurriculare.
 Participarea părinților la îmbunătățirea bazei materiale a grădiniței :
- Participarea la activitățile de întreținere și renovare a grădiniței ;
- Achiziționarea de produse pe care le-au realizat preșcolarii, la târgul
organizat de grădiniță ;
- Organizarea de tombole pentru 1 martie, 8 martie, Paște, Crăciun etc. ;
- Realizarea unor expoziții cu titlul „Mici artiști” (picturi, postere, colaje,
desene) cu scopul de a le vinde.
 Susținerea familiilor din grupurile dezavantajate:
- Crearea unor grupuri de sprijin pentru acele familii cu situații dificile ;
- Diseminarea informațiilor despre alte surse de sprijin în ceea ce privește
aceste familii cu din medii defavorizate ;
- Dezvoltarea de strategii în vederea susținerii familiilor speciale ;

30
 - Îmbunătățirea implicării în educație a persoanelor de etnie romă.
Crețu & Nicu (2009, p. 65) clasifică strategiile de cooperare și colaborare grădiniță-
familie, după inițierea unor forme diferite de organizare a colaborării ce are loc între grădiniță
și familie:
- Planificarea și organizarea ședințelor cu părinţii ;
- Formarea comitetelor de părinți pe grupe și pe unitatea de învățământ, fără
putere de decizie dar care sprijină grădinița în rezolvarea problemelor pe
care le întâmpină ;
- Crearea unor consilii de administrație școlară formate din părinți ;
- Înființarea unor asociații ale părinților cărora li se dă o largă libertate de
inițiativă ;
- Organizarea unor școli ale părinților dar și ale unor școli pentru mame.
Vrânceanu (2010, pp. 190-191 ) clasifică strategiile de cooperare și colaborare grădiniță-
familie după antrenarea părinților sau bunicilor ca voluntari în activitățile desfășurate la grupa
de preșcolari :
- Decorarea sălii pentru sărbătoare ;
- Pregătirea costumelor pentru spectacole ;
- Confecționarea atât a materialelor didactice cât și a jucăriilor necesare
bunei funcționări în ceea ce priveşte activitățile desfășurate la grupă ;
- Participarea la viața artistică și sportivă a grupei (șah, badminton,
ansamblu folcloric) ;
- Invitarea părinților pentru a le prezenta celor mici, profesiile lor ;
- Prezentarea hobby-urilor sau a intereselor personale : pictură, interpretarea
la un instrument muzical și altele.
În acest sens, în „Ghidul de bune practici pentru educația timpurie a copiilor de la 3 la 6/7
ani (2008), în cadrul grădiniței pot fi organizate „Centre de Resurse pentru Părinți”, care să
constituie „un spațiu anume pregătit să asigure un mediu propice comunicării optime și
pozitive dintre educatoare și părinți”. Acest spațiu, necesită o amenajare aparte cu obiecte de
mobilier plăcute care să mențină o stare pozitivă și plină de relaxare, o masă cu câteva scaune
specială pentru discuții, un mic colț amenajat corespunzător în care să fie expuse cărți despre
educaţie, broșuri educative pentru părinți, materiale care să le succinte interesul părinților,
jocuri și jucării pe categorii de vârste, desene și picturi realizare de preșcolari, lucrări realizate
în cadrul orelor de abilități practice, cu alte cuvinte, ludotecă și videotecă (filmulețe de la
serbări, fotografii, programe educative propuse de grădiniță).

31
 În ceea ce priveşte educația timpurie, identificăm două aspecte marcante și esențiale
pentru preșcolari :
 Începerea preocupărilor educaționale încă de la vârstă fragedă;
 Implicarea activă a părinților și a comunității în procesul educațional.
Accesul este pus pe parteneriatele active în care sunt implicați părinții copiilor, astfel
încât ei să continue în mediul familial ceea ce grădinița construiește, ba chiar îmbunătățind în
mod consistent practicile parentale prin conexiunile profunde ce se nasc între părinți și
preșcolari. Este un real ajutor atunci când și familia și comunitatea fac demersuri pentru a
oferi tot sprijinul grădiniței. De aceea, copilul beneficiază de un mediu prielnic învățării, de
un mediu mai bogat, in care schimbul de resurse permite completarea eficientă cu punctele
forte ale fiecăruia, atât prin contribuția părinților cât și a grădiniței.
Maciuc (2013, p.467) relevă parteneriatul cu grădinița ca pe atitudine ce presupune
următoarele :
 „Toleranță, acceptare și înțelegere a diferențelor de opinie ;
 Participare în mod egal la acțiunile educative, acceptate de toți partenerii ;
 Comunicare permanentă ;
 Colaborare (fiecare are rolul său diferit) ;
 Cooperare (interrelaționare și „jucarea” în comun a unor roluri.
Cei ce aleg să utilizeze strategii de cooperare și colaborare sunt de acord să lucreze
împreună pentru a își atinge scopurile individuale, stabilind obiective comune. Aceștia se
folosesc de puterea personală și instituțională pentru a reuși în ceea ce și-au propus.
Cooperarea dintre părinţi și grădiniță este un factor decisiv pentru succesul educațional al
preșcolarilor ce se nuanțează cu o convingere tot mai mare. Pe de altă parte, părinților le
revine sarcina cea mai dificilă și mai solicitantă, care se traduce printr-o sinergie de
responsabilitate între instituțiile de învățământ și părinți, care îi sprijină pe cei din urmă într-
un drum de maturizare educațională. Este în interesul școlii să ridice nivelul cultural al
părinților pentru a avea interlocutori din ce în ce mai motivați, mai exact, aliați puternici , în
special în acel interes comun care vizează dezvoltarea holistică a copiilor preșcolari.
Agabrian și Milea (2005, p. 56) subliniază avantajele parteneriatului grădiniță – familie:
îmbunătățirea abilităților educaționale ale părinților, dezvoltarea abilităților de lideri ale
părinților, crearea de conexiuni între părinți cu membrii școlii și ai comunității, oferirea de
servicii și sprijin familiilor.
Motivele pentru care grădinița cooperează și încheie parteneriate cu familia sunt :
responsabilitatea părinților față de educația și viitorul copiilor, gradul mare de influență pe
care îl exercită părinții asupra rezultatelor școlare ale copiilor, datorită rolului decisiv pe care

32
îl are în motivația pentru învățare, datorită împlinirii nevoilor copilului precum nevoia de
conectare , de a fi iubit, dorit, văzut, acceptat, dorința crâncenă pentru validarea faptele,
precum și nevoia de a fi integrat într-o comunitate.
Feuerstein, Desforges, Smith (2007, citat de Țibu și Goia, 2014, p. 15) relatează că
operaționalizarea mai clară de implicare și participare permite diferențierea următoarelor
aspecte :
1) Două tipuri de implicare a părinților, atât spontană cât și planificată (se referă la
program e menite să rezolve problema absenței părinților sau insuficientei participări)
;
2) Implicarea acasă, de exemplu, o discuție despre activitățile desfășurate la școală și
implicarea la școală.
De asemenea, Claff (2007, p.12) evidențiază două modalități de implicare a părinților :
atât implicarea formală cat si informală. Implicarea formală presupune participarea la
activitățile unui grup de lucru din școală sau ale unui comitet, la nivelul căruia se iau decizii
care privesc școala și anume Consiliul părinților, Consiliul de administrație, grupul de sprijin
al proiectului. Pe altă parte, implicarea informală face referire la situațiile în care părintele
vine la să discute despre progresul copilului său, participă la o activitate organizată de școală,
acționează ca voluntar la clasă și altele.
Unele familii au foarte mare încredere în rolul pe care îl exercită grădinița în dezvoltarea
copilului, pe când, alte familii amâna să își dea copilul la grădiniță din varii motive. Păiși
Lăzărescu (2011, p.207): ne mărturisește că în funcție de motivele pe care le au părinții în
alegerea grădiniței, familiile pot fi ordonate astfel:
 Familia care recurge la grădiniță din dorința disciplinării copilului ;
 Familia care caută grădinița ca pe o ultimă soluție pentru rezolvarea problemei
supravegherii copilului ;
 Familia care recurge la grădiniță din imitație (pentru că și alți copii cunoscuți
fac la fel) ;
 Familia care recunoaște grădiniței meritul în oferirea de programe educative
stabile.
Așadar , parteneriatul dintre grădiniță și părinții înfățișează o primă experiență bazată pe
cooperare și colaborare eficientă dintre familie și cadrele didactice profesioniste din domeniul
educaţiei care pun pe primul loc copilul. Personalitatea copilului preșcolar se formează în
raport cu modelul și mediul trăit de acesta în familie, iar atitudinile părinților au repercusiuni
asupra dezvoltării armonioase asupra personalității copilului. Un rol deosebit de important
este definitoriu în dezvoltarea copilului și anume construirea unei relații pozitive dintre

33
educator și părinții. De la vârstă timpurie, eforturile depuse de familie și școală în educația
celor mici trebuie să fie bazate pe : colaborare, respect, un schimb de informații cât mai
diversificat, la baza cărora se află cei șapte ani de acasă ai copilului.
În relația de parteneriat grădiniță şi familie pot interveni câteva blocaje, cum ar fi:
1) „lipsa unei oferte educaționale la nivel de grădiniță în ceea ce privește implicarea
părinților;
2) participare inadecvată a profesorului în ceea ce priveşte stabilirea şi susținerea
relației cu părinții (Epstein & Sanders, 2006);
3) timp şi resurse materiale limitate pentru implicarea părinților;
4) lipsa pregătirii profesorilor din perspectiva relației grădiniță-familie.” (Liliana
Mâță , 2017, p.326)
Prin dezvoltarea unei colaborări de succes cu familia, Boca (2009) subliniază că
educatoarea are rol facilitator în înțelegerea şi sensibilitatea părinților față de nevoile copilului
pentru a reuși cu ușurință integrarea copilului în ciclul primar dar și în viața socială. Modul în
care copilul preșcolar va învăța să se raporteze la comunitate este puternic influențat de modul
în care se stabilesc și evoluează relațiile dintre grădiniță şi familie. Farca (2010) scoate în
evidență că relația dintre părinte şi educatoare se sprijină pe respect, reciproc, pe valorizarea
muncii depuse a celuilalt. Educatoarea sprijină părintele în mod necondiționat iar părintele
apreciază implicarea nemărginită a educatoarei, eforturile pe care le depune pentru
dezvoltarea frumoasă a copilului.
Conform Boca (2009, p.63), comportamentele educatoarei în colaborarea cu părinții
trebuie să fie deschise, transparente, reflexive, empatice și pozitive :
- să manifeste o atitudine de prietenie, să cunoașteți părinții, precum și
interesele și munca lor;
- să-i întâmpine cu căldură, blândețe, să se simtă bineveniți ;
- comunice și să formuleze argumente conform unui cadru didactic
respectabil, să manifeste interes în discuție, să asculte cu atenție, dar și
critic;
- informeze părinții cu privire la aspectele pozitive și negative ce survin în
activitatea desfășurată de preșcolar la grupă,însă ori de câte ori părinții își
subestimează copilul, educatoarea trebuie să sublinieze ce lucruri bune a
făcut acel copil;
- ofere părinților informații despre aptitudinile și interesele pe care le
manifestă preșcolarul în activități ;

34
 - nu etichetează copiii în fața părinților și nu emite judecăți stânjenitoare
pentru unii părinți ;
- prezintă teme de interes care să stimuleze colaborarea părinților ;
- reprezentanții conducerii creează un mediu educațional deschis pentru a-i
încuraja pe părinți să frecventeze grădinița, să pună întrebări, să-și spună
părerea și să-și exprime îngrijorarea și mai ales să îi facă să se simtă
confortabil când oferă sugestii, recomandări participând degajat la luarea
deciziilor.
Familia, grădinița și comunitatea contribuie cu desăvârșire la dezvoltarea preșcolarului pe
toate planurile dar mai ales se preocupă să atingă cele mai înalte standarde, oferindu-i acestuia
o educație aleasă bazată pe comunicare, cooperare și colaborare.

II.3. Comunitatea și rolul acesteia în educație

“O școală pentru comunitate, o comunitate pentru școală “ este un exemplu demn de
urmat, de a construi relații puternice cu comunitatea dar și cu părinții! Mogonea (2014, p.
189) subliniază că : „Primii educatori ai copilului sunt părinții. Procesul este continuat apoi de
profesioniștii din grădinițe, printr-o metodologie și un curriculum specific vârstei acestora.
Dar educația copiilor, priviți ca cei mai tineri membrii a unei comunități, este
responsabilitatea întregii comunități.”
Agabrian (2006, p.18) reliefează câteva caracteristici ale comunităţii :
- În comunitate legăturile dintre membri sunt foarte strânse, foarte puternice
iar termenul de “în grup” are profunde rădăcini ancorate în tradiții ;
- Comunitatea este o entitate supraindividuală;
- Comunitatea este element de referință morală pentru individ și
promovează valori de bază și de referință pentru individ.
Comunitatea educativă se definește ca un ansamblu de instituții și relații sociale din
mediul apropiat al copilului, care de cele mai multe ori este vecinătatea, strada sau chiar
cartierul. Fiecare instituție din comunitatea apropiată copilului poate influența formarea și
instruirea copiilor, fie prin modalități directe ( sprijin, comunicare, cooperare, colaborare ) cât
și prin modalități indirecte. Toate acestea implică o mare responsabilitate pe care o au
instituțiile, aceea de a contribui conștient și voluntar la efortul educativ sprijinind școala.
Educația copiilor reprezintă un angajament al întregii comunității, de ea depinde în mare parte
insuflarea valorilor morale și buna creștere a copiilor ca adulți în devenire, cărora le cultivăm
respectul, bunătatea, hărnicia, munca și responsabilitatea în folosul întregii comunități.

35
 Comunitatea de oameni care trăiesc și învață împreună, confirm lui Albulescu și Catalano
(2019, p. 499) constituie contextul principal în care se realizează educația, având la bază un
set de carcateristici :
- “Tendința firească de a se organiza în comunități guvernate de o serie de
norme formele și informale care asigură funcționarea și progresul
comunității;
- Fiecare persoană are drepturi și responsabilități;
- Asigurarea accesului egal la educație fiind dreptul fiecărui membru al
comunității;
- Sistemul de educație devine parte integrantă în viața comunității, sistemul
de educație, cu toate cerințele care decurg pentru buna lui funcționare.”
Așadar, pe termen lung investiția în educație are o valoare nemărginită. Comunitatea
reprezintă o formă dinamică de organizare pentru îmbunătățirea și progresul indivizilor săi.
Comunitatea ar trebui să fie ceva mai mult decât un conglomerat de oameni care trăiesc
împreună într-o societate. Ea ar trebui să aibă capacitatea de a stabili linii directoare în rândul
indivizilor care o alcătuiesc, îndrumări comportamentale, îndrumări care reglementează și
exercită controlul violenței domestice, al ratei mari de pericol, al dreptului de rezervare a
admiterii în comunitate a noilor membri. care nu îndeplinesc cerinţele stabilite.
Cucoș (2009, p. 735) relatează că una dintre provocările comunității, pe lângă tranziția la
democrație este de a deveni o școală cât mai prietenoasă, incluzivă și pe cât posibil creativă.
Comunitatea trebuie să devină un spațiu care să fie reconstruit și redefinit constant de toți
membrii acesteia deoarece este nevoie de coerență în viața elevilor, de o mai bună racordare
la realitate, cooperare cu ceilalţi parteneri, cultivarea responsabilității. Astfel, implicarea
tuturor factorilor comunitari dar care acționează împreună poate muta munții din loc.
Cercetările au demonstrat că prin dezvoltarea diverselor tipuri de parteneriate, relația
dintre școală și comunitate se întărește, școala își dezvoltă Curriculumul, iar comunitatea
“receptează mai ușor modificările , conștientizează, acceptă și beneficiază de tehnologia și
schimbările școlii”. Spre exemplu, în anul 2005, Ministerul Educației a lansat un program prin
care facilitează accesul elevilor din mediul rural la un învățământ de calitate prin stimularea
parteneriatului dintre școală și comunitatea locală. Școlile și comunitățile locale sunt
încurajate să fie creative, să indentifice împreună problemele pe care le întâmpină , să aibă ca
scop crearea și implementarea propriilor soluții în rezolvarea de probleme.
Băran-Pescaru (2004, pp. 75-78) ne propune exemple de bune practici și programe pe
care grădinița le poate folosi în încurajarea familiei și implicarea comunității în actul
educațional :

36
  Dezvoltarea abilităţilor parentale:
- Sponsorizarea atelierelor de învățare pentru familii, pe teme propuse de
parinti;
- Chestionarea familiilor cu privire la evenimentele informative sau ateliere
ce le suscită interesul ;
- Oferirea de informații cu privire la organizarea spațiului de acasă în așa fel
încât să faciliteze activitatea de învăţare, de joc a copilului ;
- Realizarea unor sondaje pentru părinți cu scopul de a determina nevoile pe
care aceștia le au iar membrii conducerii vor interveni în împlinirea
acestor nevoi;
- Crearea de grupuri de sprijin pentru familiile cu nevoi speciale.
 Îmbunătățirea comunicării
- Programarea ședințelor cu părinții ;
- Părinții sunt implicați în evenimentele în care copiii sunt răsplătiți sau
premiați pentru realizările lor;
- Comunică părinților misiunea grădiniței ;
- Trimit comunicări acasă despre : modul în care se pot implica părinții în
activitățile pe care urmează să le desfășoare preșcolarii, despre modul în
care se poate implica asociația părinților cât și informații cu privire la
disciplina copilului, la curriculum ;
 Învăţarea acasă
- Are obiective specifice și activități prin care părinții sunt informați despre
modul cum își pot ajuta proprii copii la teme fără să facă abuz de asta sau
să le ofere soluțiile în mod direct;
- Oferă activități și evenimente de învățare pentru toată familia;
- Invită părinții să împrumute cărți din biblioteca școlii ;
- Îi ajută pe părinți să înțeleagă evaluările copiilor ;
- Include părinții și alți membrii ai comunității în dezvoltarea copiilor în
activitățile extrașcolare.
 Voluntariatul
Voluntariatul se referă la sprijinul oferit grădiniței de către părinți în asigurarea
condițiilor optime de realizare a activităților cu caracter educativ, precum și pe partea de
organizare și din punct de vedere financiar. Printre sarcinile părinților voluntari, amintim :
- Colaborează în cadrul unor evenimente speciale;

37
 - Însoțirea copiilor în excursii, vizite la obiective turistice (muzee,
mausolee, etc.) ;
- Desfășoară acțiuni de reparare și îmbunătățire a bazei materiale a
grădiniței ;
- Au rol de supraveghetori pe terenul de joacă, alături de cadrele didactice ;
- Se implică, caută și găsesc fonduri care să finanțeze grădinița, spre
exemplu, organizarea unei expoziții cu vânzare sau iau legătura cu
potențiali sponsori din comunitate.
 Conducere și susținere
-Încurajarea părinților de a participa la întâlnirile comisiilor și comitetelor școlii ;
- solicită personalului să-i ajute pe părinți să depășească situația grea pe care copiii au
provocat-o ;
- invită cadrele didactice și grupurile de părinți să colaboreze, oferind timp și spațiu
pentru acest aspect;
-ajută familiile să se sprijine una pe cealaltă.
 Implicarea comunității
- Se comportă ca o sursă de informaţii despre serviciile oferite familiilor ;
- Folosesc o mulțime de strategii pentru a putea ajunge la familiile și copiii din toate
mediile ;
- Încurajarea implicării în școli grupurilor de servicii și civice locale;
- Publică și transmit informațiile ședințelor de consiliu ale grădiniței, prezentările și
politicile lor, încurajând feedbackul și participarea membrilor comunității.
Școala și comunitatea au o importanță deosebită în creșterea și dezvoltarea copiilor, mai
înainte de toate pentru că școala trebuie să fie un partener în educație care valorizează
personalitatea copilului, iar mai apoi pentru că școala este datoare să atragă în procesul
didactic toate resursele necesare pentru calitatea demersului educațional la care implicit
participă și comunitatea.
Rolul școlii este acela de a crea cetățeni autentici cu spirit civic însă acest lucru nu ar fi
posibil fără participarea acestora la activitățile extrașcolare și mai presus, la viața comunității.
Astfel, copilul va fi racordat la realitate, fiind la curent cu problemele pe care le întâmpină
comunitatea și totodată va avea posibilitatea să creeze conexiuni în încercarea de a găsi soluții
eficiente pentru problemele acesteia. Copiii, trebuie tratați cu căldură și dragoste, să fie
înconjurați de afecțiune și onestitate deoarece ei sunt lumina noastră iar în puterea noastră stă
să le oferim o educație de calitate. Părinții, pot contribui la dezvoltarea valorilor comunității și
la stabilirea priorităților sociale. Din punct de vedere metodic , într-un parteneriat cu

38
Primăria, contează foarte mult atitudinea deschisă a primarului care trebuie să sprijine
grădinița în achiziționarea mobilierului modern modular, în dotarea sălilor de grupă cu
imprimante, videoproiector, tablă interactivă, toate acestea menite să faciliteze procesul
instructiv-educativ din grădiniță. Toate aceste acțiuni se pot rezolva cu ușurință atunci când
comunitățile locale își dau interesul și acționează ca atare. Grădinița, de asemenea, trebuie să
dovedească că este un partener de încredere, luând parte la viața socială prin diferite activități
cum ar fi: depunerea de coroane la evenimentele istorice din viața poporului român,
organizarea unor activități care să cuprindă colinde cu ocazia Crăciunului și Anului Nou,
desfășurate în sediul Primăriei, Bisericii, ba chiar sunt datori să invite membrii comunității la
deschiderea festivă a cursurilor. Sprijinul familiei dar și al comunității nu fac altceva decât să
ușureze munca grădiniței, să creeze condiții favorabile și materiale în vederea de legături
trainice de coloborare.
Cu toate acestea, colaborarea se realizează nici ușor nici greu și asta pentru că unii
răspund pozitiv iar alții răspund negativ. Este de datoria școlii să schimbe mentalități, să
ajungă la inima comunității, de a încuraja și de a face tot posibilul ca organizațiile să se
implice mai mult, să pună în valoare parteneriatul, să creeze un mediu cald care să atragă
comunitatea cu ușurință spre școală. Tomulețiu (2014) demonstrează impactul pe care îl au
relațiile dintre părinte și copil, cât și impactul pe care îl au relațiile dintre familie și școală
asupra unei dezvoltări armonioase a personalităţii copilului .
În opinia mea. , toți avem de câștigat de pe urma unei colaborări cu familia și comunitatea
însă cel care beneficiază, înzecit este copilul căruia i se deschid numeroase portițe spre un
viitor strălucit și asta datorită celor ce își fac datoria cu iubire, demnitate și profesionalism.

II.4. Relația dintre grădiniță și comunitate

„Educația pentru familie, de rând cu educația de calitate în cadrul familiei și formarea

pozitivității socio-umane, realizată în instituțiile de învățământ și în contextul întregii
comunități, are un rol decisiv în dezvoltarea personalităţii umane integre doar atunci când
persoana urmează un mod demn de viață, iar valorile etern-umane au devenit călăuze ale
conștiinței și conduitei sale morale.” (Larisa Cuznețov, 2018,p.5)
Beneficiile pe care le oferă colaborarea dintre grădiniță și comunitate sunt destul de
multe. Comunitatea și grădinița trebuie să își ia rolurile în serios și să își asume legăturile, fără
a renunța la valorile identitare. Grădinița, nu își pierde identitatea prin rețeaua de parteneriate,
ci din contră va reuși să răspundă nevoilor copiilor, dezvoltându-se frumos.
Comunitatea, conform Ungureanu Camelia Mariana (2022, p.22) se caracterizează prin :

39
  „Unitatea întemeiată pe familie și pe legăturile de sânge, pe vecinătăți și pe viața
în comun pe același teritoriu, pe prietenie și pe comunitatea minților” ;
 Comunitatea depășește contextul strict economic ;
 Este bazată pe voința și pe sentimentele celor care trăiesc în ea;
 Legăturile dintre oameni se nasc din „relațiile dintre voințe umane” și se pot
exprima în forme „vii”, adică în comunități ;
 „Viața reală și organică” fiind „un organism viu” ;
 Individul trăiește, în comunitate încă de la naștere și se leagă de ai săi, „la bine și
la rău, în timp ce în societate seduce ca într-o țară străină” ;
În România, putem vorbi despre câteva tipuri de comunități :
1) Comunități locale din mediul rural ;
2) Comunități locale în mediul urban ;
3) Comunitățile din marile orașe ( comunități academice, comunități cu o anumită
orientare socială).
În opinia profesoarei, Liliana Mâță (2017, pp. 335-336) modalitățile de cooperare și
colaborare dintre grădiniță și comunitate sunt destul de variate, fiind clasificate astfel :
a. Organizarea de activități în colaborare cu instituțiile comunității
locale :
- participarea copiilor la festivități ;
- realizarea unor excursii;
- desfășurarea unor vizite ;
- inițierea de concursuri ;
- schimburi de experiență cu alte instituții de învățământ.
b. Atragerea de sponsorizări, finanțări, donații :
- realizarea de expoziții cu vânzare ;
- asigurarea de resurse materiale și financiare pentru dezvoltarea grădiniței ;
- facilitarea unor donații și sponsorizări ;
- organizarea în comunitate a unor colecte de jucării cărți, materiale
didactice ;
- elaborarea și depunerea de proiecte care să obțină finanțare de la agenții
economici, organizații și altele asemenea.
c. Crearea unei atmosfere primitoare și expresive în grădiniță :
- plasarea unor materiale în holul de primire ;
- afișarea produselor pe care copiii le-au realizat ;
- distribuirea unor anunțuri cu privire la evenimentele ce vor urma;

40
 d. Afirmarea rezultatelor copiilor în comunitate :
- invitarea membrilor comunității la diferite activități ce au loc în grădiniță ;
- organizarea de festivități sau spectacole ce pun în valoare creațiile
preșcolarilor;
e. Promovarea activităților grădiniței la nivelul comunității prin surse
diferite de mediatizare :
- realizarea și proiectarea materialelor publicitare despre grădiniță ;
- realizarea unui filmuleț de prezentare a grădiniței ;
- fotomontaj care să ilustreze proiectele grădiniței ;
- editarea și distribuirea revistei grădiniței ;
- Crearea unei pagini web a grădiniței ;
f. Implicarea copiilor în desfășurarea proiectelor comunitare:
- participarea copiilor la activitățile de ecologizare a localității;
- vizitele la căminele de bătrâni ;
- colaborarea cu diferite ONG-uri, servicii sociale;
g. Implicarea comunității locale în activitățile de integrare în grădiniță
a unor copii defavorizați social sau CES :
- acordarea de burse sociale ;
- oferirea de resurse materiale necesare (spre exemplu, rechizitele, etc.)
- invitarea unor agenții pentru a ajuta în lucrul cu copiii cu CES ;
- crearea unui etos al școlii care pune în valoare diferențele și similitudinile culturale.
Ungureanu Camelia Mariana (2022, p. 9) spune că școala, alături de alte instituții este
influențată de nivelul de dezvoltare comunitară. Astfel, dezvoltarea comunitară reprezintă un
proces social prin care indivizii dintr-o comunitate reușesc să se adapteze din ce în ce mai
bine la aspectele unei lumi în plină schimbare.
Dezvoltarea comunitară vizează :
 Crearea unei comunități puternice, unite care sunt în stare să își rezolve
problemele fără intervenția altora;
 Cooperarea cu locuitori în vederea rezolvării de probleme care le afectează
existența;
 Oamenii își asumă responsabilități cu privire la comunitatea din care fac parte și
sunt mândri de ea;
 Comunitatea este solidară ;
 Existenţa controlului comunitar.

41
 Dezvoltarea școlii către o școală comunitară trebuie privită din cel puțin două
perspective :
 A eforturilor pe care le depune comunitatea cu scopul dezvoltării : nivelul crescut
al investițiilor, venituri bune realizate pe cap de locuitor, investiții în
infrastructura școlii și altele ;
 A eforturilor pe care le depune școala cu scopul de a se adapta la cerințele
comunității ;
Parteneriatul școală – comunitate este influențat de o multitudine de factori :
 Mediul social al comunității ;
 Nivelul de cultură, nivel studiilor membrilor comunității respective care implicit
influențează și viața grădiniței;
 Profesiile membrilor societății care pot deveni modele pentru copii și pot să
influențeze orientarea acestora din punct de vedere școlar și profesional;
 Dezvoltarea economică ;
 Dezvoltarea tehnologică a societății ;
 Modul în care școala este văzută de comunitate. (Ungureanu Camelia Mariana,
2022, p. 22)
O grădiniță dezvoltată într-o comunitate reprezintă motorul dezvoltării comunitare, fiind
necesar să fie deschisă către nevoile comunității și să fie alături de ea prin identificarea acelor
domenii în care se pot derula parteneriate comunitare : activități prin care să învețe regulile de
circulație rutieră, educație pentru sănătate, alternative de petrecere a timpului liber și multe
altele. Implicarea comunității este benefică în toate domeniile vieții, impactul real pe care îl
are asupra forței de muncă , în școli, orașe și întreprinderi din întreaga lume este cu siguranță
notabil. Poate că unul dintre cele mai bune exemple extrem de profunde și inspiraționale în
care influențează mediul grădiniței, societatea noastră, este atunci când ne uităm la beneficiile
implicării comunității în educația timpurie.
Copiii se dezvoltă emoțional, intelectual și fizic atât prin relațiile lor, cât și prin
comunitatea lor. Pentru copii, implicarea comunității aduce numeroase beneficii pe termen
lung în viața lor, oferindu-le acel sentiment de siguranță. Frumusețea participării la crearea
unei comunități este că aceste evenimente și experiențe conduc în cele din urmă la construirea
de relații profunde. Aceste relații trebuie să devină parte din experiența de zi cu zi a copilului
și trebuie să fie hrănite constant în timp.
Un alt punct forte la nivel de comunitate – fie că suntem mentor, profesor, părinte,
mătușă, naș, părinte adoptiv, frate, ni se oferă posibilitatea de a crește stima de sine a unui
copil și de a-l ajuta să-l pregătim pentru viață. După Ryff ( citat de Williams, 2014, p.8)

42
teoreticienii și practicienii „au ajuns la concluzia că școala este un mediu propice pentru
punerea în practică a unor concepte-cheie ale psihologiei pozitive, totodată, au determinat
rolul pe care îl poate juca aceasta în stimularea dezvoltării copilului cât mai mult crescându-i
starea de bine emoțională, psihologică socială.”
Cucoș (2009, p. 735) relatează că responsabilitățile școlii determină un anumit tip de
relații ce pot influența cu ușurință parteneriatul educațional. Astfel că, relațiile de colaborare
dintre o instituție școlară și un agent economic se pot regăsi în una din următoarele categorii :
Relații filantropice – o firmă sau o organizație donează fonduri, bunuri sau servicii pentru
o instituție de învățământ și nu așteaptă nimic în schimb.
Relații comerciale – o organizație non-guvernamentale sau un agent economic își unește
forțele cu școala pentru a obține anumite avantaje și anume : vânzările cresc, obține o imagine
mai bună printre membrii comunității din care face parte.
Relațiile strategice – o organizație non-guvernamentale sau un agent economic dezvoltă
împreună cu școala, un proiect pe care îl tratează responsabil și împreună vor rezolva o
problemă care afectează viața comunității.
Așadar, pornind de la aceste relații, directorii grădinițelor ar trebui sa își restructureze
modul de atingere a obiectivelor strategice, de exemplu pot să recurgă la sensibilizarea
autorităților în vederea colectării resurselor spre care aținteau, pentru acoperirea anumitor
nevoi, pentru rezolvarea unor probleme educaționale existente în comunitate. Autoritățile pot
fi implicate în acest proces fie prin fonduri, fie prin resurse materiale și implicit donații care
ajută foarte mult în dezvoltarea procesului instructiv – educativ din grădiniță, pentru a
organiza activități extracurriculare și de interes comunitar, alocarea de spații în folosul
grădiniței, mediatizarea problemelor pentru a sensibiliza comunitatea.
Din punct de vedere metodic, în parteneriatul cu biserica este cu adevărat important
modul în care le insuflăm dragostea pentru biserică, modul în care implicăm preșcolarii în
diferite activități cu carceter religios, luând contact cu realităţi, simboluri și manifestări
religioase pe care este bine să le cunoască și să le adopte pe cele mai sănătoase dintre ele.
Activitățile religioase stârnesc curiozitatea copiilor, ajutându-i să găsească răspunsuri la
întrebările pe care și le pun, precum și să înțeleagă importanța unor datini specifice
sărbătorilor creștine de mare însemnătate (Crăciun, Paște, Înălțare),să manifeste respect față
de acestea. De asemenea, este foarte important să trateze locul de rugăciune cu respect,
biserica, preotul și mai ales să învețe să fie cinstiți, modești, generoși, să își ajute aproapele, să
demonstreaze un comportament moral-religios atât în familie, cât și în grădiniță și comunitate.
În cadrul unui parteneriat cu biserica se pot aborda următoarele teme: „Voi fi un bun creștin”,
„Rugăciunea este puterea vieții creștine”, „Nașterea și copilăria lui Iisus Hristos”, „Viața și

43
predica Sfântului Ioan Botezătorul”, „Botezul Domnului”, „Alegerea apostolilor”, „Minunile
săvârșite de Iisus Hristos”, „Patimile, jertfa pe cruce, moartea și Învierea Domnului”,
„Milostenia și iubirea aproapelui”. În acest sens, vizitele la biserică, întâlnirile de lucru,
dezbaterile, jocurile de rol, lecturile preotului, activitățile artistico-plastice cu caracter religios
, expozițiile nu fac altceva decât decât să clădească cu încredere și demnitate statutul de bun
creștin.
Doamna profesor, Liliana Mâță (2017, p. 337) ne prezintă exemple de programe
educaționale inițiate cu scopul de a implica comunitatea :
1) Colaborarea cu Consiliul local, Consiliul județean : „La mulți ani, copilărie!”,
„Datini și obiceiuri la români”, „Urări de Anul Nou”, „Artiști în devenire”.
Din punct de vedere metodic, în cadrul acestui parteneriat, se realizează o serie de
acțiuni, fiind necesară o colaborare eficientă bazată pe respect. De exemplu,
dotarea sălilor din grădiniță cu mobilier modern, cu echipamente tehnologice de
ultimă generație, amenajarea unor spații dedicate cititului, efectuarea unor
eventuale reparații în incinta grădiniței ,finanțarea unor acțiuni colective și altele.

2) Colaborarea cu biserica : „În tine cred”, „Doamne, vino mai aproape!”. Din
punct de vedere metodic, se pune accent pe modul în care preșcolarii își însușesc
valorile moral-religioase, fiind esențial ca ei să meargă în excursii și să viziteze
mănăstirile pentru a avea o viziune mai clară asupra lucrurilor. De asemenea,
copiii pot fi implicați în acțiunile caritabile, pentru a ajuta familiile nevoiașe.

3) Colaborarea cu Poliția : „Învățăm să circulăm corect!”, „La drum, mici

pietoni!”. Acest tip de parteneriat este unul dintre cele mai importante. Este
esențial ca un polițist să vină la grupă și să le explice celor mici regulile de
circulație rutieră, ce culoare a semaforului ne indică traversarea străzii, ce anume
este bine să facem și ce nu în anumite circumstanțe, ba chiar le poate vorbi despre
fenomenul violenței verbale în școli și în familie ce a luat amploare în ultimul
timp și multe alte teme ce sunt de interes.
4) Colaborarea cu instituțiile sanitare: „Copii frumoși și sănătoși”, „Fructe și
legume de vitamine pline”. De exemplu, a invita medicul de familie la grupa de
preșcolari are un rol educativdeoarece ei trebuie să își însușească regulile de
igienă și viață sănătoasă. De asemenea, medicul le poate demonstra cum se acordă
primul ajutor cu ajutorul unui manechin,dându-le explicații pe înțelesul lor și
chemându-i pe rând să execute aceleași mișcări, fapt ce le-ar capta toată atenția.

44
 5) Colaborarea cu ONG-urile : „Susține copiii defavorizați!”. A învăța copiii
preșcolari cât de important este să se implice în acțiunile de voluntariat înseamnă
a oferi o viață mai bună acelor oameni care au nevoie de ajutor,sprijin,înțelegere,
de oameni buni la suflet care să le aline durerea prin fapte mici și simple dar care
pot schimba vieți.

Cu siguranță, aceste programe la nivel de grădiniță contribuie la formarea sentimentului

de cetățean, îmbunătățind unele aspecte cu grad diferit de complexitate. Este minunat că
grădinițele încearcă și se străduiesc să progreseze, cu pași mărunți dar siguri, iar prin
măiestria de care dau dovadă fac demersuri în identificarea unor soluții flexibile de colaborare
cu familia și comunitatea, pe care ulterior le aplică cu iscusință și răbdare în funcție de
situațiile concrete.

II.5. Necesitatea abordării parteneriatului educațional în grădiniță

Există momente când nu putem acționa independent pentru a rezolva problemele, ci avem
nevoie de sprijin. Aşadar , conform Velea (2006, pp.60-61 ) necesitatea abordării
parteneriatului în grădiniță poate avea următoarele beneficii :
1) Prin parteneriat se pot sesiza unele aspecte la care nici nu ne-am fi gândit, aspecte
destul de importante ale unei probleme , dialogul facilitează schimbul de idei între
parteneri și generează idei noi, oferind o imagine amplă asupra problemei pe care
dorim să o soluționăm;
2) Anticiparea și prevenirea unor probleme și evitarea escaladării altor probleme ;
3) Modalitatea de conlucrare poate fi o opțiune la acțiunile pe care trebuie să le
realizeze instituțiile specializate;
4) Încurajează inovația, constituind un mediu favorabil pentru crearea unor soluții
inedite, pentru că acolo unde mai mulți analizează și reflectă asupra problemei vor
lua naștere modalități creative de lucru;
5) Parteneriatul stimulează participarea activă și responsabilă.
Cadrele didactice trebuie să recunoască că familia este un element cheie în educația
copilului preșcolar, părinții fiind primii adulți în care ei își pun toată încrederea și de care se
atașează profund. Parteneriatul dintre grădiniță și familie are ca scop bunăstarea copilului și
respectarea tuturor drepturilor acestuia.
O parte importantă în convingerile părinţilor este percepția acestora asupra modului în
care ar trebui să fie construit parteneriatul educaţional. Swick (2011, citat de Bonchiș, p. 92)
consideră că, în relaţiile familie-grădiniţă, părinţii îşi doresc:

45
  persoană care să aibă grijă de copil;
 respect şi să fie consideraţi membri eficienţi ai echipei
educaţionale;
 să vadă că opiniile le sunt respectate şi folosite în crearea mediului educaţional;
 competenţă din partea profesioniştilor care furnizează servicii educaţionale;
 relaţie apropiată cu profesioniştii.
O modalitate prin care se evită slaba implicare a părinţilor în cadrul parteneriatului
educaţional este folosirea strategiilor proactive. Swick (2006, p. 28) aduce în discuţie
următoarele motive pentru care părinţii vor să stabilească relaţii cât mai strânse cu grădiniţa:
- principala îngrijorare a părinţilor se rezumă la persoana căreia îi este
încredinţat copilul;
- părinţii își doresc relaţii de respect cu personalul specializat unde ar putea
desfăşura activităţi care să le dezvolte deprinderile necesare pentru această
„profesie” de părinţi;
- este clar că părinţii se simt bine, au o stare pozitivă, un vibe bun în
relaţiile în care sunt direct implicaţi; părinţii doresc să îşi exprime ideile şi
să ofere profesioniştilor feedback asupra valorii experienţelor
programului;
- competenţa cadrelor didactice este fundamentală pentru părinţi;
- părinţii apreciază profesioniştii care le confirmă calităţile şi preocuparea
pentru copil; părinţii care sunt valorizaţi răspund într-o manieră pozitivă;
- colaborarea şi comunicarea sunt termeni folosiţi pentru relaţiile de succes
în cadrul parteneriatului familie-grădiniţă;
- părinţii valorizează relaţiile puternice care îi ajută să aibă acces la
serviciile necesare;
- flexibilitatea şi receptivitatea sunt indicatori suplimentari, pe care părinţii
îi valorizează.
Un parteneriat eficient se bazează pe încredere și respect reciproc. Atât educatoarea cât și
părinții contribuie cu ceva. Spre exemplu, educatoarea :
- Oferă informații despre specificul dezvoltării copilului ;
- Observă, analizează modul în care interacționează cu ceilalți copii în
timpul petrecut la grădiniță ;
- Oferă oportunități specifice de învățare ;
- Poate evalua dezvoltarea copilului în raport cu vârsta lui.
Părinții, spre exemplu, pot contribui astfel:

46
 - Oferă informații cu privire la sănătatea și dezvoltarea copilului în cadrul
familiei ;
- Împărtășesc așteptările lor vizavi de copil și cărora trebuie acordate
atenție.
“Ghidul cadrelor didactice pentru educaţia timpurie și preșcolară” (2008, p. 155) : pentru
ca parteneriatul din grădiniță să funcționeze optim este necesar ca de la început :
- Să cunoaștem bine familiile copiilor : valorile importante după care se
ghidează, cum văd ei copilul și copilăria, modul de relaționare cu copilul,
așteptările pe care le au în privința grădiniței, ce caracteristici culturale,
religioase îi definesc, stilul de viață, normele morale pe care le adoptă în
familie și altele. Toate aceste informații ne ajută să ne formăm o părere
bine definită despre mediul cultural și social în care crește și se dezvoltă
preșcolarul ;
- Să ne asigurăm că furnizăm părinților, informații cu privire la condițiile ce
trebuie întrunite pentru dezvoltarea adecvată a copiilor în familie :
amenajarea spațiului în care copilul învață, recomandări în ceea ce priveşte
tipurile de jucării, de jocuri, de materiale conform vârstei, de activități
educative ce pot fi practicate împreună cu ceilalţi membrii ai familiei,
recomandări cu privire la programul zilnic al copilului;
- Să existe o comunicare deschisă cu părinții pentru a-i sprijini în
problemele pe care le au în creşterea și dezvoltarea copiilor lor,
educatoarele fiind primele în măsura să-i ajute pe părinți deoarece ele îi
cunosc și dintr-o altă perspectivă ;
- Să creăm din grădiniță un spațiu deschis în care părinții sunt bineveniți și
pot participa la activități alături de preșcolari.
Aşadar, părinții sunt cei mai buni specialiști când vine vorba de copilul lor iar cu cât vom
respecta mai mult statul lor de părinte, cu cât vom valorifica ce știu ei despre proprii copii, cu
atât îi vom câștiga mai repede ca parteneri.
Mîslițchi (2015, p.43) : “Scopul parteneriatului educațional grădiniță-familie este
cunoașterea reciprocă a punctelor de vedere, a opțiunilor partenerilor prin identificarea
nevoilor grădiniței și ale copiilor, dar și implicarea comună în satisfacerea acestor nevoi”. În
acest sens, este un aspect important de care trebuie să ținem cont și anume de tipul de
personalitate și temperament pe care îl au părinții fiindcă au un impact puternic atât asupra
copilului cât și asupra colaborării educatoarei cu părinții. Unii sunt mai comunicativi, alții mai
rezervați, unii sunt timizi, calmi pe când alții sunt impulsivi sau indiferenți. Având în vedere

47
ca fiecare copil este unic așa și fiecare părinte este unic. De aceea, educatoarele au datoria de
a cunoaşte care sunt problemele cu care părinții se confruntă pentru a încerca să găsească
soluții optime de rezolvare a acestora și să prevină consecințele grave pe care le pot avea
asupra dezvoltării copilului. Problemele pot fi variate, spre exemplu unii părinți pot avea
probleme de sănătate destul de serioase, unii pot fi șomeri, pot avea un job suplimentar iar
timpul petrecut cu copilul este limitat având ca efect probleme de comportament ale copilului,
unii pot avea probleme cu alcoolul, pot locui în condiții de nedorit, pot avea probleme de
ordin financiar, pot trece prin perioade delicate precum depresia, pot manifesta în grad ridicat
de agresivitate față de copil, pot avea un vocabular nu tocmai în regulă. Toate aceste aspecte
trebuie știute de doamna educatoare pentru a ști cum sa abordeze copilul și familia din care
provine în vederea eliminării acestor probleme.
Fiecare părinte ar trebui să fie responsabil de mica făptură ce i-a fost încredințată,
acordându-i cea mai mare atenție. În primele etape ale vieţii, responsabilitatea de a își educa
copilul revine părinților . Mai apoi, copiii merg într-un mediu nou, în grădiniţă, instituţie care
le oferă toate condiţiile necesare pentru dezvoltarea și nevoile lor. Grădiniţa este un important
mediu de socializare, fiind după familie, prima experienţă de viaţă a copilului în societate.
Adaptarea și socializarea sunt mereu problemele unui început de an școlar, probleme ce
pot fi abordate în parteneriate, astfel lucrurile simplificându-se semnificativ.
Stela Cemortan (citat de Dumitriu, 2014,p.256) afirma că : “socializarea copilului începe
în familie încă de la cea mai fragedă vârstă (socializarea primară) și continuă în grădiniță
(socializare secundară), dar grădinița rămâne primul mediu de socializare și umanizare a
copilului preșcolar”. Desigur că, alături de adaptare, copilul începe un proces de socializare,
prin propriul mod de a interacționa cu ceilalți colegi de grupă, determinându-l să se exprime și
să se angajeze în relațiile sociale. Jocurile și activitățile atractive propuse de doamna
educatoare, lucrurile făcute cu dăruire fac mai ușoară tranziția copiilor de la viața de familie la
cea de grădiniță, precum și adaptarea care se va realiza mult mai ușor și mai repede.
Familia, nucleu fundamental al societății îndeplinește următoarele funcții : funcția
reproductivă, funcția economică, funcția psihologică și funcția socializatoare. Din perspectiva
rolului familiei în cadrul parteneriatului cu grădinița, funcția socializatoare este primordială.
Mitrofan (citat de Valentina Bodrug Lungu , 2008, p.86) relatează că funcția socializatoare
include următoarele subfuncții :
- “integral-formativă, presupune satisfacerea curiozității copilului,
explicarea utilizării diferitelor obiecte, formarea de priceperi si deprinderi,
influența asupra modalităților de comunicare și relaționare ;

48
 - psihomorală, face referire atât la influența modelului de conduită pe care o
exercită părinții, iar copiii preiau comportamentul acestora prin imitare și
învățare, cât și la climatul educativ în care se exercită influențele
educaționale ;
- social-integrativă, părinții pot influența modul de raportare la diferite
norme și valori sociale, modul de implicare la activitățile grupale;
- cultural-formativă, constă în cultivarea atitudinilor și sentimentelor
religioase.”
În cadrul familiei, copilul își însușește normele și valorile sociale devenind apt să
relaționeze cu ceilalți membrii ai societății. În cadrul familiei, în opinia profesorului Boian
Mircea Vasile (2020, p. 24) socializarea are patru componente:
 normativă - prin care se transmit copilului principalele reguli și norme sociale;
 cognitivă - copilul dobândește deprinderile și cunoștințele necesare formării ca
adult;
 creativă - copilul învață să gândească creativ pentru a se putea adapta noilor
situații;
 psihologică - pentru a relaționa cu persoanele foarte apropiate cât și cu alte
persoane, este nevoie de dezvoltarea afectivității.
Profesorul Boian Mircea Vasile (2020, p. 24) relatează că temelia bunei desfășurări a
acestei relații constă în norme precise care corespund următoarelor obiective:
 “dragostea părintească concretizată în asigurarea protecției, securității și orientării
copilului, în formarea unor aptitudini și atitudini pozitive presupune încredere și
siguranță din partea copilului , afecțiune și înțelegere din partea părinților;
 asigurarea unor raporturi relaționale, juste și echilibrate care se concretizează
datorită modelelor de conduită adecvată oferită copiilor de către părinți deoarece
calitățile și atitudinile lor au o influență formativă decisivă;
 complementaritatea rolurilor parentale presupune ca părinții să formeze în raport
cu copilul o unitate inseparabilă care-și împarte rolurile și sarcinile, care trebuie să
se completeze reciproc astfel încât tatăl să reprezinte autoritatea supremă iar
mama, afectivitatea căminului.”
Părinții oferă copiilor oportunități de formarea socială, de dobândire a echilibrului
emoțional și de integrare în viața socială.
Copilul simte nevoia să aibă părinții alături de el. Participarea afectivă a părinţilor la
serbările, concursurile, mai exact, evenimentele organizate în grădiniță, le oferă încredere şi
siguranţă. Părinţii trebuie să își facă timp pentru a sta de vorbă cu copilul despre: ,,cum a fost

49
astăzi la grădiniţă?” , ,,cum a fost la joacă?”, ,,ce ţi-a plăcut mai mult din ce vi s-a povestit?”.
Este important ca părintele să comunice cu copilul său, să facă aprecieri despre activitatea lui
la grupă , despre situațiile apărute în cursul zilei. Prin folosirea acestor întrebări copilul simte
că părinților le pasă de el, mai ales atunci când mama îl validează, îi apreciază munca și îl
laudă, astfel, el la rândul lui, va prinde încredere în forțele proprii şi va ţine cont de sfaturile
primite.
Implicarea familiei în educație este privită ca pe o serie de activităţi pe care părinţii le
conduc în mod direct sau indirect, implicarea familiei este dependentă de mediul grădiniţei.
Familiile care participă în mod activ la educarea copiilor reprezintă soluţia cea mai de preț
pentru asigurarea succesului şcolar de mai târziu. Implicarea părinților este cu certitudine
esențială, pentru că se creează continuitate. Dacă părinții își fac datoria și sunt constanți,
atunci când copiii merg la grădiniţă, contactul familie-grădiniţă devine mai puţin încărcat
negativ.
Părinții, își doresc și se străduiesc să investească tot ce au mai bun în copiii lor, care au
nevoie să se simtă iubiți , să fie modelați cu migală și răbdare și să fie însoți pe acest drum
lung și anevoios, numit viață. De aceea, în cadrul acestui parteneriat dintre acești doi factori
educaționali, familia și grădinița, se observă necesitatea unei colaborări menită să deschidă
porţile succesului copilului. Nu există o abordare mai bună pentru a rezolva problemele decât
celebra zicală „două capete sunt mai bune decât unul”.
În zilele noastre, este o nevoie continuă de crea parteneriate, care la rândul lor implică
eforturi extraordinare pentru a construi relații puternice între familii și educatori. Școlile
trebuie să ajungă la familii, făcându-le să se simtă binevenite ca parteneri deplini în procesul
educațional. Familiile, la rândul lor, trebuie să își dea timp și energie pentru a-și susține copiii
atât acasă, cât și la școală. Toate acestea au ca scop comun un viitor mai bun pentru copii.
De asemenea, acest parteneriat grădiniţă-familie poate întâmpina și bariere , uneori,
părinţii nu se simt acceptaţi. Pe de-o parte, din exterior pare că sunt bine primiţi dar dacă
punem în balanță comportamentele care reflectă contrariul, vom observa că acestea nu sunt
puţine. De exemplu, părinţii nu sunt informaţii în ceea ce priveşte activităţile care urmează să
se desfășoare grădiniţă, interacțiunea cu familia era de ordin formal și se păstra distanța,
familia nu a fost implicată și nici consultată cu privire la activităţile şi evenimentele ce au
avut loc. Swick (2006) formulează trei întrebări prin care să ne ghidăm activitatea în această
privinţă:
 Ce văd şi cum se simt părinţii când intră pentru prima oară într-un program
educaţional desfășurat în grădiniţă?

50
  Există un spaţiu în mediul educaţional al grădiniţei unde părinţii se simt relaxaţi şi
interacţionează cu ceilalţi?
 Cum pot fi implicaţi părinții, în adaptarea programelor educaţionale?
Christenson (2004, pp.83-104) prezintă un set de bariere care pot afecta interacţiunea
dintre familie şi grădiniţă. La nivelul familiei, putem identifica următoarele tipuri de bariere:
Bariere structurale:
 lipsa modelelor, a informaţiei despre resursele materiale, cât și resursele
umane implicate în realizarea parteneriatului educaţional familie-grădiniţă;
 lipsa mediului suportiv;
 constrângeri economice, emoţionale şi de timp.
Bariere psihologice:
 simţ scăzut al eficacităţii;
 renunţarea la educaţia formală din cadrul grădiniţei și adoptarea unui rol
pasiv;
 diferenţe lingvistice, diferențe culturale;
 punerea la îndoială a modului în care educatoarele se ocupă de procesul
educaţional;
 percepţie greșită cu privire la nevoile şi dorinţele părinţilor.
Educatoarele se pot confrunta cu următoarele bariere:
Bariere structurale:
 lipsa programelor de training pentru educatoare, care au ca scop crearea şi
susținerea parteneriatelor educaţionale;
 constrângeri temporale;
Bariere psihologice:
 modul de lucru sărac cu familiile copiilor în calitate de parteneri;
 o mulțime de stereotipuri cu privire la familiile copiilor;
 punerea la îndoială a abilităţilor părinţilor de a analiza propriile preocupări;
 teama de conflicte cu părinţii.
La nivelul grădiniței, parteneriatul poate fi afectat de următoarele :
Bariere structurale:
 timpul limitat pentru comunicare şi dialog;
 limitarea contactului pentru construirea încrederii în cadrul parteneriatului;
 abilităţi reduse de colaborare;
 lipsa sistemului comunicaţional;
 înţelegerea limitată a constrângerilor impuse de alt partener.

51
 Bariere psihologice:
 rezistenţă parţială la îmbunătăţirea cooperării cu familia;
 lipsa convingerii în orientarea parteneriatului spre dezvoltarea preşcolarului;
 înţelegerea greşită a diferenţelor în relaţia părinte-educator, cu privire la
performanţa copilului;
 tendinţa de a trata furia într-o manieră personală, provocând comportamente
necorespunzătoare din partea celorlalţi;
 limitarea impresiilor asupra copilului doar la observaţii într-un singur mediu;
 interacţiuni şi experienţe anterioare negative în relaţia dintre familie şi instituţie;
 presupunerea că familia şi cadrele didactice trebuie să aibă aceleaşi valori şi
expectanţe.

II.5.1. Partenerii grădiniței

Misiunea grădiniței este reprezentată de viziunea comună a partenerilor în educație
(profesori, părinți, comunitate) și constă în realizarea unui învățământ de calitate, printr-un
climat de învățare modern, stimulativ, centrat pe interesele și nevoile copiilor, pe asteptările
parinților, prin asigurarea de șanse egale în educație tuturor copiilor.
Doamna profesor, Liliana Mâță (2017, p. 330) reliefează că principalii parteneri ai
grădiniței sunt :
- părinții preșcolarilor și reprezentanții legali ai acestora;
- “instituții de educație (grădinițe, școli, licee, universități, palate ale
copiilor, Centre de resurse educaționale sau asistență psihopedagogică
etc.) ;
- instituţii publice la nivel local (Consiliul local, Consiliul județean) ;
- organizații nonguvernamentale și fundații în domeniul educației și
protecției copilului etc ;
- instituţii de cultură (teatre, muzee, biblioteci, case de cultură etc.) ;
- instituţii religioase (biserică, culte religioase) ;
- instituţii de sănătate (cabinete medicale, direcții sanitare veterinare și
pentru siguranța alimentelor) ;
- instituţii sportive (asociații sau cluburi sportive, direcții județene sau
sport);
- instituţii teritoriale de regim silvic (Ocolul silvic, pădurar etc.) ;
- instituţii ale Ministerului Afacerilor Interne (armată, pompieri, Poliție,
jandarmerie) ;

52
 - agenții regionale și județene de protecția mediului ;
- agenți economici etc. “
Modalități de implicare a Consiliului local, Consiliului județean
- Întreținerea și reparația spațiilor de învățământ ;
- Dotarea unităților de învățământ cu mobilier și alte materiale necesare,
echipament informatic ;
- Finanțarea unor acțiuni colective : concursuri cu prilejul zilei de 1 iunie, al
sărbătorilor de iarnă” ;
Modalități de implicare a bisericii :
- promovarea valorilor moral-religioase care sunt un punct de reper
important în educația morală și comunitară a copilului” ;
- organizarea de excursii și vizitarea mănăstirilor ;
- Ajutorarea acelor familii nevoiașe.
Modalități de implicare a Poliției :
- realizarea educației preventive și formarea comportamentelor prosociale ;
- Educația rutieră;
- Despre comportamentul civilizat în societate;
- Violența verbală, în familie, în școală.
Modalități de implicare a instituțiilor sanitare ce vizează asigurarea sănătății psihice și
fizice atât a preșcolarilor cât și a părinților, unde medicii de familie au un rol deosebit și
educativ:
- dezvoltarea deprinderilor de igienă și viață sănătoasă la preșcolari ;
Pot fi abordate teme precum :
- Igiena personală ;
- Igiena locuinței și a școlii ;
- Instruirea copiilor privind acordarea de prim ajutor ;
- Regulile unei alimentații sănătoase ;
Modalități de implicare a ONG-urilor :
- “promovarea voluntariatului și a activității în favoarea rezolvării
problemelor sociale”.
Modalități de implicare a cabinetelor de asistență psihopedagogică:
- “sprijinirea clientului (copil, părinte, cadru didactic) pentru ca acesta să fie
capabil să se ajute singur, să se înțeleagă atât pe sine însuși cât și realitatea
înconjurătoare”.
Modalități de implicare a autorităților locale :

53
 - Fac demersuri pentru participarea copiilor la învățământul preșcolar ;
- Dezvoltarea de programe educative pentru părinți ;
- Crearea de oportunități adecvate de petrecere a timpului liber.

II.5.2 Beneficii ale parteneriatului din grădiniță

Mircea Agabrian (2006), considera că grădinițele trebuie să construiască parteneriate

solide atât cu familiile cât și cu comunităţile printr-un efort comun de a respecta toate
cerințele impuse de procesul educativ. Spre exemplu, comunitatea este formată din biserici,
biblioteci, muzee, care se pot implica enorm și deopotrivă pot oferi sprijin în achiziţia de
cunoştinţe şi deprinderi ale elevilor.
Relaţiile din cadrul parteneriatelor grădiniță-comunitate pot fi reciproce, ba chiar având
foarte multe beneficii pentru comunitate. Grădinița, poate deveni spaţiu pentru desfăşurarea
unor cursuri de formare a adulților, a unor cursuri de promovare a sănătății și de acordare a
primului ajutor , precum și spațiu pentru desfăşurarea evenimentelor sportive sau recreative.
Pe de altă parte, preșcolarilor li se poate cultiva gustul pentru acțiunile comunitare sau pentru
voluntariat.
Implicarea grădinițelor în diverse parteneriate va conduce către o lume mai bună. Țăranu
(2009, p. 153) prezintă un set de beneficii pe care instituțiile , cadrele didactice şi comunitatea
le au în urma implicării :
 beneficii pentru cadrele didactice : se măresc cunoştinţele personalului didactic în
ceea ce privește domeniul socio-cultural al comunităţii, iar climatul din clasă se
îmbunătățește ;
 beneficii pentru părinţi : au oportunitatea de a contribui la educaţia propriilor copii
, de a construi de relaţii pozitive cu ei şi cu instituția de învățământ din care fac
parte ,spre exemplu, părinții se pot implica mai ușor și mai organizat prin a da o
mână de ajutor familiilor nevoiașe din comunitate;
 beneficii pentru instituții : beneficiază de suport moral, informațional şi economic,
de donații, de surse de finanţare și altele ;
 beneficii pentru comunitate: formarea spiritului civic, înviorarea comunităţilor
într-o societate în care digitalizarea și tehnologia se impun riguros.
Consider că parteneriatul în grădiniţă are multiple beneficii atât pentru comunitate, cât și
din perspectiva relației educatoare-părinte, deoarece se bazează pe respect reciproc, relații
deschise care să ofere părintelui posibilitatea de a participa activ în viața preșcolarilor.

54
 Astfel, pot spune că după studiul acordat lucrării mele științifice , parteneriatele
educaţionale cu grădinița au un beneficiu vital pentru preșcolari deoarece contribuie în mod
hotărâtor la dezvoltarea personalităţii preșcolarilor, precum și la obținerea unor performanţe
şcolare înalte, indiferent de cultură, proveniență, etnie sau de resursele materiale şi financiare
ale copilului.

Bibliografie :
1. Agabrian, Mircea ; Milea, Vlad. (2005). Parteneriate școală-familie-comunitate. Iași :
Institutul European.
2. Agabrian, M. (2006). Școala, familia, comunitatea. Iași : Institutul European
3. Anghelache V.(coord.) , Bențea, C. C., Cojocariu, V. M. (2017). Metodica activităților
instructiv-educative din grădiniță :ghid pentru examenele de definitivat și grade
didactice. București : Didactică și Pedagogică
4. Anatol Gremalschi. (2017). Creșterea rolului părinților și comunități în guvernarea
educației: Studii de politici educaționale. Chișinău : Lexon-Prim
5. Albulescu Ion, Catalano Horațiu. (2019). Sinteze de pedagogia învăţământului
preșcolar. Bucuresti: Didactica publishing house
6. Băran Pescaru, Adina. (2004). Parteneriat în educație. București :Aramis
7. Boca, Cristiana (coord.), Nicolae, Irinela; Secrieru, Ana; Ștefănescu, Doina-Olga.
(2009). Împreună pentru copii: gradinița și comunitatea. București:Educația 2000+
8. Boian, M. V. (2020). Revista simpozion național: Familia portretului societății, URL:
http://www.liceul-iris.ro/wp-content/uploads/2020/05/Revista-Simpozion-Na
%C8%9Bional-Familia-portretul-societ%C4%83%C8%9Bii%E2%80%9D-ed.-a-IV-
a-2020-Timi%C8%99oara.pdf, accesat la data 24 martie 2022.
9. Bolboceanu, A., Cucer, A., Furdui, E.,Batog,M. (2019).Rolul părinților și al cadrelor
didactice în învățarea copiilor pe tot parcursul vieții. Chișinău : Institutul de Știinte
ale Educației
10. Bonchiş, Elena. (2011). Familia şi rolul ei în educarea copilului. Iaşi : Polirom

55
11. Călineci, M. C. ; Țibu, S. L. (2013). Părinții în școala mea :ghid de idei practice
pentru activități cu părinții. București : Unicef
12. Chioncel, N., A. (2007). Educaţie – Cultură – Societate, Şcoală pentru comunitate.
Oradea : Editura Universității din Oradea
13. Christenson, L.S. (2004). The familiy-school partnership: An opportunity to promote
the learning competence of all students.
14. Cucoș, Constantin (coord.). (2009). Psihopedagogie pentru examenele de definitivare
și grade didactice. Iași : Polirom
15. *** Curriculumul pentru învățământul preșcolar. (2008). Bucureşti : Didactica
publishing house
16. Cuznețov L. (2018). Parteneriatul și colaborarea școală-familie-comunitate. Educaţia
de calitate a copiilor și părinților. Chișinău : Primex com SRL
17. Claff, G. (2007). Parteneriat şcoală-familie-comunitate. București : Editura didactică
și pedagogică.
18. Clichici, V., Dascăl, A., Duminică, S., Straistari-Lungu, C. (2019). Pregătirea copiilor
pentru debutul școlar în instituția de educație timpurie. Chișinău : Institutul de Știinte
ale Educației
19. Crețu, D., Nicu, A. (2009). Pedagogie pentru definitivat și gradul didactic
20. Cristea, S., Parteneriatul în educație, URL :
https://ibn.idsi.md/sites/default/files/imag_file/54_56_Parteneriatul%20in
%20educatie.pdf, accesat la data 1 ianuarie 2022
21. ***Dicționarul explicativ al limbii române (2016)
22. Dumbrăveanu Laura. (2006). Parteneriatul școală-familie, o provocare pentru școala
româneasca. Cronica română.
23. Dumitru L. E. (2014). De ce nu ascultă copiii. Consiliere pentru părinți și educatori.
București : Univers enciclopedic junior
24. Dragomir, M. ; Breaz, M. ; Pleșa, A. (2001). Micul dicționar de management
educațional. Cluj-Napoca : Hiperborea
25. EduFor Future – Educație și formare pentru viitor. (2013). Revistă pentru promovarea
exemplelor de bună practică în domeniul educației și formării din România. Craiova :
Asociația EduFor
26. Epstein J.L. and Associates. (2009). School, Family, and Community Partnerships.
Your Handbook For Action. Thousand oaks (California) :Corwin Press.
27. Epstein, J. L. ; Sanders, M. G. (2006). Prospects for change : Preparing educators
and improving schools. Boulder (Colorado, SUA) : Westview Press
28. Farca S. ; Mircea S. A. ; Preda, V. ; Oancea, A. M. (2010). “Acasă” la grădiniță! Ghid
pentru părinţi. București : Institutul de Știinte ale Educației
29. *** Ghidul cadrelor didactice pentru educaţia timpurie și preșcolară. Ministerul
Educaţiei şi Tineretului al Republicii Moldova
30. *** Ghidul de bune practici pentru educaţia timpurie a copiilor de la 3 la 6/7 ani
(2008)
31. Glava, A. ; Glava, C. (2002). Introducere în pedagogia preșcolară. Cluj-Napoca :
Dacia
32. Ionescu, M., Negreanu, E. (2006). Educaţia în familie. Repere şi practici actuale.
Bucureşti: Cartea Universitară
33. Iosifescu, Ș. (coord.). (2005). Management educațional. București : Educația 2000+
34. Ken Robinson și Lou Aronica. (2015). Școli creative. București : Publica
35. *** Legea Educației Naționale nr.1 /2011

56
36. Lungu-Bodrug Valentina. (2008). Familia ca instituție de socializare de gen. Revista
științifică a Universității de stat din Moldova. nr.5(15)
37. Maciuc, I. (2009). Pedagogia diferențiată pe vârste. Craiova : Sitech
38. Mâță, L. (2015). Managementul clasei: suport de curs și seminar. Bacău : Alma Mater
39. Mîslițchi V. (2015). Parteneriatul educațional familie-grădiniţă-școală. Chișinău :
Pulsul Pieței
40. Mogonea, F. (coord.) ; Popescu, A. M. ; Ștefan, M. A. ; Frăsineanu, E. S. ; Mogonea,
F. R. (2014). Metodica activităților instructiv-educative în grădinița de copii.
București : Paralela 45
41. Noveanu, E. ; Potolea, D. (coord.). (2007). Știintele educației – dicționar enciclopedic,
volumul I-II. București : Sigma
42. Păiși Lăzărescu, M., Ezechil, L. (2011). Laborator preșcolar : ghid metodic. București
: V & I Integral
43. Pânișoară I. – O., Manolescu, M. (2019). Pedagogia învăţământului primar și
preșcolar. Iași : Polirom
44. Petrovan, R. (2011). Parteneriatele educaţionale de la teorie la practică. Alba Iulia :
Aeternitas
45. Rădulescu, E. ; Țîrcă A. (2002). Școală și comunitate. Ghid pentru profesori.
București : Humanitas Educațional
46. *** Reperele fundamentale în Învățarea și Dezvoltarea timpurie a copilului de la
naștere la 7 ani (2010)
47. Swick, J.K. (2006). “Families and educators together: Raising caring and Peaceable
children”. Early Childhood Education Journal.
48. Țîrcă, A., Mihăescu, M. (2011).Management Educațional. București :Millennium
Design Group
49. Terzi Barbarosie D. (2013). Parteneriatul familie-școală și educația de calitate.
Chișinău : Centrul educațional Pro didactica
50. Tomulețiu, E. A. (2014). Rolul parteneriatului dintre familie și grădiniță în vederea
creșterii eficienței educației.
51. Țăranu A. M. (2009). Școala, între comunitatea locală și provocările globalizării. Iași
: Institutul European
52. Țibu, S. ; Goia, D. (2014). Parteneriatul şcoală-familie-comunitate. București :
Universitară
53. Ungureanu C. M., Barbu, D. L. Parteneriatul educațional școală-familie-comunitate.
Suport de curs. ,accesat la data 1 martie 2022
54. Van Velsor, P. & Orozco, G.L. (2007). Involving Low-Income Parents in Schools:
Communitycentric Strategies for School Counsellors. Professional School Counseling.
55. Velea L. S. ; Toderaș, N. ; Ionescu, M. (2006). Participarea elevilor în școală și în
comunitate, Ghid pentru pro și elevi. Botoșani : Agata
56. Vrăsmaș Ecaterina. (2002). Consilierea și educatia parintilor.Bucuresti: Aramis
57. Vrăsmaș Ecaterina. (2008). Intervenția socioeducațională ca sprijin pentru părinţi.
București : Aramis
58. Vrânceanu M. (coord.). (2010). 1001 idei pentru educaţie timpurie de calitate : Ghid
pentru educator. Chișinău : Centrul Educațional Pro Didactica
59. Williams P.(2014). Pathways to positive education at Geelong Grammar School
integrating Positive Psychology and Appreciative Juquire. Al Practitioner.

57