Forma procesului civil

se retin trei elemente:

1. Procesul civil incepe prin sesizarea instantei

Spre deosebire de procesul penal, procesul civil nu incepe ex officio, ci este manifestarea unor interese
de principiu private. Este asadar normal ca o regula de baza a procesului civil sa fie ca instanta sa se pronunte
doar daca partea interesata ii solicita acest lucru. Investirile si pronuntarile din oficiu nu sunt reguli in
procedura civila.

Cu toate acestea, exista situatii exceptionale cand instanta se investeste din oficiu:
 art. 165 NCC – cererea de punere sub interdictie a unei persoane a carei stare impune acest lucru
poate fi decisa din oficiu de catre instanta
 art. 918 NCPC – ipoteza procedurii divortului: instanta se va pronunta chiar daca partile nu au
cerut prin cererea de divort, asadar ex officio, asupra exercitarii autoritatii parintesti, precum si
asupra contributiilor parintilor la cheltuileile de crestere si educare ale copiilor minori si asupra
numelui pe care sotii il vor purta dupa divort
 art. 17 CPP – solutionarea din oficiu a laturii civile atunci cand partea vatamata este un minor care
nu are capacitate de exercitiu sau are capacitate de exercitiu restransa (solutie identica in NCPP)

2. Procesul civil continua cu dezbaterile

Acestea sunt reprezentate de administrarea de probe, discutarea de exceptii si aspectele de punere a

concluziilor pe fond – este cea mai ampla parte a procesului civil.

3. Procesul civil se finalizeaza printr-o hotarare

Hotararea este actul final care cuprinde doua componente:

 un comandament (o obligatie) pe care instanta il pune in sarcina partilor, caracterizata prin
executio
 rationamentul logic, care explica prima componenta, definit prin notiunea de cognitio
(considerentele hotararii, in limbaj uzual)

*OBS: OG nr. 13/1998 a modificat C.proc.civ., prevazand ca o hotarare nu se mai motiveaza decat daca
impotriva hotararii se formuleaza o cale de atac (pentru degrevarea instantelor); insa, OUG nr. 290/2000 a
abrogat aceasta dispozitie.
Actualmente, este obligatorie motivarea hotararilor judecatoresti: art. 425, alin. 1, lit. b NCPC.

1
Materia procesului civil
Aceasta este compusa din conflictul dintre parti, raportul litigios dedus judecatii. Din punct de vedere
juridic, oamenii se afla intr-un permanent conflict, intr-o stare de contradictorialitate latenta. Atunci cand
aceasta stare devine acuta (atunci cand prin mecanismele cooperarii nu se mai poate gestiona aceasta stare),
intervine procesul civil.

Metoda procesului civil

De regula, persoana care doreste sa deduca judecatii o cauza (intrucat judecata se face la cerere),
angajeaza un avocat, ce face o prima incadrare a cauzei, ce ordoneaza sub aspect juridic informatiile primite.
Teoretic, judecatorul are doua modele de solutionare a cauzei, unul propus de parat, iar altul de catre
reclamant. Judecatorul poate sa admita unul dintre modele, niciunul, sau sa ia cate ceva din fiecare (admiterea
in parte).

Judecatorul, chiar daca trebuie sa afle adevarul, este supus el insusi legii. Pentru a ajunge la rezultatul
final, judecatorul se supune numai legii, iar nu si propriei constiinte. Art. 7 NCPC – principiul legalitatii.
Judecatorul nu se poate pronunta pe cale de reglementare. Ca regula, judecatorul aplica legea la cazuri
particulare ce sunt deduse judecatii, neputandu-se substitui legiuitorului pentru a crea drept, pentru ca atunci
ar avea loc un exces de putere (art. 5, alin. 4 NCPC).

Dreptul procesual roman repudiaza sistemul judecatorului-legiuitor (prezent in common law). Acest
text are si neajunsuri, intrucat poate sta la baza practicii neunitare (ce isi are sursa in independenta
judecatorului, garantata de Constitutie). Exista si elemente de corectie ale practicii neunitare: recursul in
interesul legii (solutia ICCJ fiind obligatorie pentru toate instantele). In doctrina (prof. Deleanu), s-a replicat ca
textul ce obliga toti judecatorii sa tina cont de o decizie a ICCJ ar fi neconstitutional, intrucat judecatorul de la
ICCJ ar deveni legiuitor. Opinie contrara (prof. Briciu): lucrurile nu stau asa, caci nu se creeaza o lege prin
recursul in interesul legii, ci se interpreteaza o lege; oricand o lege poate fi modificata, astfel incat
interpretarea data de ICCJ poate deveni caduca.

Un alt mecansim de corectie a practicii neunitare este reprezentat de sesizarea ICCJ in vederea
pronuntarii unei hotarari prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept (noi sau dificile). ICCJ dezleaga
chestiunea, iar instanta de fond va rezolva pricina potrivit interpretarii legii (nu a cauzei) oferite de ICCJ.

Legislatia romana, ce este adesea lacunara sau chiar excesiva, ce prezinta uneori duble reglementari,
poate incurca judecatorul. ICCJ, intr-un recurs in interesul legii, a dispus ca un text (care nu era in vigoare)este
in realitate in vigoare (referitor la sporuri salariale pentru magistrati). Presedintele Romaniei a sesizat Curtea
Constituionala a Romaniei pentru a rezolva un conflict intre puterea judecatoreasca si cea legiuitoare.

Judecatorul trebuie asadar sa tina cont de limitele puterii sale !

Totusi, exista situatii in care legea da posibilitatea judecatorului sa aiba o apreciere suverana asupra
unor elemente. De obicei, judecatorul este tinut de o anumita motivare, de un anumit rationament. Insa, nu
este necesara motivarea hotarii in cazul stramutarii.
Alt exemplu: art. 498, alin. 2, teza a II-a NCPC din material recursului (nu este necesar sa se motiveze decizia de
a trimite hotararea la o anumita instanta din aceeasi circumscriptie).

Exista si situatii cand legea da judecatorului puteri extinse, insa fiind obligat sa motiveze (spre
exemplu, la ordonanta presedintiala). Motivarea ordonantei presedintiale nu are autoritate de lucru judecat.

2
Definitia procesului civil
Procesul civil este o activitate realizata de catre instanta, impreuna cu procurorul, partile si alti
angajati ai instantei, in vederea infaptuirii justitiei de catre instanta pentru apararea drepturilor si intereselor
legitime ale persoanelor, fie in vederea pronuntarii unor hotarari judecatoresti definitive, fie pentru
executarea unor hotarari sau a altor titluri executorii.

Elementele definitiei:
1. Justitia se infaptuieste doar de catre instanta (celelalte persoane mentionate doar participa)
2. Justitia presupune si realizarea unor interese legitime (cum ar fi la actiunile posesorii) si nu numai
apararea unor drepturi
3. Procesul are doua parti: judecata (ce se termina prin pronuntarea unei hotarari) si executarea
(ce presupune punerea in executarea a unor hotarari sau altor titluri executorii – contracte de
leasing, contracte de credit bancar, cambiile, cecurile, biletele la ordin etc.)

In ceea ce priveste faza judecatii, aceasta cuprinde mai multe etape:

 etapa scrisa, ce debuteaza cu cererea de chemare in judecata si cu raspunsul dat acesteia de
catre parat (intampinare);
 cercetarea procesului, in cadrul careia judecatorul administreaza probele propuse de catre parti
si rezolva incidentele (exceptii, cereri de suspendare etc.);
 etapa dezbaterilor (partile pun concluzii finale);
 faza deliberarii;
 hotararea (pronuntarea si comunicarea acesteia);
 faza cailor de atac (apel, recurs, revizuire, contestatie in anulare) – aceasta faza poate sa nu
existe

Izvoarele dreptului procesual civil

 Constitutia Romaniei (dreptul la aparare este o norma de natura procesuala, accesul liber la
justitie, independenta instantelor);
 Conventii si tratate internationale la care Romania este parte (Conventia privind procedura civila
de la Haga din 1954, CEDO – art. 6, par. 1);
 Regulamentul nr. 1215/2012privind competenta judiciara, recunoasterea si executarea
hotararilor in materie civila si comerciala, ce va inlocui Regulamentul nr. 44/2001 (incepand cu
2015);
 Noul Cod de procedura civila (Legea nr. 134/2010). Spre deosebire de vechiul Cod de procedura
civila, acesta este mai amplu, preluand insa foarte mult din doctrina vechiului Cod. Structura
NCPC nu difera mult, nefiind un Cod ce schimba radical fata procedurii civile. Sursa de inspiratie
principal este reprezentata de Regulile procedurale ale Cantonului Geneva (iar in completare, cu
regulile procedurale din Belgia, Germania, Franta, Quebec).

Domeniul de aplicare al Noului Cod de procedura civila

Este relevant art. 2 NCPC (Aplicabilitatea generala a Codului de procedura civila). In sistemul de drept
roman, nu exista decat doua proceduri: cea civila si cea penala. Asadar, nu exista in mod distinct o procedura
administrativa, contraventionala etc., ci doar reguli derogatorii de la dreptul procesual civil.
NCPC se aplica si in materie penala, atunci cand regulile de procedura penala lasa nereglementata o
situatie. ICCJ a precizat intr-un recurs in interesul legii (Decizia nr. XXXIV/2006) ca atunci cand procedura
penala tace, se poate recurge la principiile procedurii civile. Procedura penala deroga (reprezinta o dispozitie
cu caracter derogatoriu) de la procedura civila, considerata regula (dreptul comun).

3
Normele de procedura civila
I. Norme de organizare judecatoreasca

Aceste norme stabilesc organizarea sistemului judiciar in ansamblu, precum si compunerea si

constituirea completelor de judecata. Normele de organizare judecatoreasca se regasesc atat in NCPC, cat si in
legi speciale, cum ar fi Legea nr. 304/2004, Legea nr. 303/2004.
Acestea sunt in marea lor majoritate norme de ordine publica, intrucat vorbim despre organizarea
statului (instantele sunt autoritati ale statului). In conceptul de norme de organizare intra incompatibilitatile
judecatorului, ca incidente la compunerea corecta a instantei.Exista norme de incompatibilitate absoluta (spre
exemplu: judecatorul care a pronuntat o hotarare nu se poate pronunta si in apel sau recurs) si norme de
incompatibilitate relativa (spre exemplu, judecatorul este sotul uneia dintre parti; judecatorul s-a
antepronuntat).
Insa, indiferent daca vorbim despre incompatibilitate absoluta sau relativa, judecatorul care cunoaste
cauza de incompatibilitate este obligat sa se abtina (art. 43, alin. 2 NCPC).

II. Norme de competenta

Aceste norme stabilesc atributiile instantelor, fie in raport cu alte organe ale statului, fie intre ele.
Exista mai multe tipuri de competenta, cum ar fi: competenta generala (competenta instantelor fata de
competenta Consiliul Concurentei etc), competenta teritoriala, competenta materiala etc.
Normele de competenta generala si cele de competenta materiala au caracter imperativ in toate
cazurile. In schimb, normele de competenta teritoriala au caracter imperativ doar atunci cand legea prevede
ca au caracter de ordine publica (spre exemplu, in sfera starii si capacitatii persoanei, actiunilor reale
imobiliare, succesiuni, societati, insolventa sau concordat preventiv si cererile impotriva unui consumator).

III. Norme de procedura propriu-zise

Aceste norme stabilesc regulile de judecata, formele actelor si termenele in care actele pot fi facute.
Acestea sunt cele mai numeroase norme si se regasesc in mare parte in NCPC, dar si in legi speciale.
Sunt fie de ordine publica, fie de ordine privata, in functie de valoarea protejata. Spre exemplu,
termenul de exercitiu al cailor de atac este de ordine publica (daca ar fi lasat la aprecierea partilor, statul si-ar
putea asuma posiblitatea existentei unui conflict deschis pe termen indefinit).
Ca exemplu de norme de ordine privata: conventiile asupra probelor (art. 256 NCPC) – spre exemplu,
se poate conveni ca paratul sa faca probatiunea; conventiile asupra ascultarii anumitor persoane ca martori:
art. 315, alin. 2 NCPC (ce ofera o consacrare legislativa unei solutii jurisprudentiale anterioare).
Alta clasificare a normelor de procedura propriu-zisa : norme privind procedura gratioasa, procedura
contencioasa, procedura executarii silite.

Desi procedura civila apartine dreptului privat, dreptul procesual civil este reglementar ca natura
juridica, ceea ce face ca multe dintre normele sale sa fie imperative. Exista si in cadrul procedurii civile norme
dispozitive, insa aceasta sintagma nu le reprezinta cel mai bine.

O mai buna clasificare ar fi impartirea normelor procedurale civile in:

 norme de ordine publica
 norme de ordine privata.

4
 Teoretic, normele dispozitive presupun posibilitatea derogarii de la acestea. Insa, “dispozitivul” unei
norme procesual-civile presupune posibilitatea neinvocarii incalcarii acestei norme. Incalcarea normelor de
ordine privata nu poate fi invocata decat la termenul imediat ulterior incalcarii.

Aplicarea in timp a legii procesual civile

Regula generala in materie este neretroactivitea legii (tempus regit actum). Procesul civil presupune o
succesiune de acte ce au o legatura unele cu actele si genereaza efecte unele pentru altele. Uneori se pune
problema in procedura ce semnifica neretroactivitatea legii noi.

Sub imperiul Codului de procedura civila de la 1865 se aplica principiul aplicarii imediate a legii noi, cu
urmatoarele precizari : instantele legal investite sub legea veche raman investite; actele de procedura se fac
potrivit legii din momentul actului; caile de atac sunt cele din momentul pronuntarii hotararii.
Sub imperiul Noului Cod de procedura civila, solutia este diferita. Art. 25, alin. 1 NCPC: Procesele in
curs de judecata, precum si executarile silite incepute sub legea veche raman supuse acelei legi.

In ceea ce priveste competenta, se pastreaza regula veche – procesele in curs la data schimbarii
competentei printr-o lege noua vor fi judecate in continuare de instantele legal investite sub legea veche.
In plus fata de vechiul Cod, NCPC prevede ca si in cazul casarii cu trimitere se va aplica legea veche (art. 25,
alin. 2 NCPC).
Solutie identica sub imperiul ambelor coduri: in cazul in care se desfiinteaza o instanta legal investita
sub legea veche, instantele se vor trimite instantei competente potrivit legii noi.

In privinta hotararilor:
 sub imperiul VCPC, calea de atac este cea de la momentul pronuntarii
 sub imperiul NCPC, hotararile sunt supuse cailor de atac, motivelor si termenelor prevazute de legea
sub care a inceput procesul (art. 27 NCPC)

In privinta probelor:
Art. 26 Legea aplicabila mijloacelor de proba
(1) Legea care guverneaza conditiile de admisibilitate si puterea doveditoare a probelor preconstituite si a
prezumtiilor legale este cea in vigoare la data producerii ori, dupa caz, a savarsirii faptelor juridice care fac
obiectul probatiunii.
(2) Administrarea probelor se face potrivit legii in vigoare la data administrarii lor.

Pentru probele ce nu sunt preconstituite si pentru prezumtiile simple, se va aplica regula generala
prevazuta de art. 25, alin. 1 NCPC.
Administrarea probelor nu implica fondul dreptului.

5
 Accesul liber la justitie

Accesul liber la justitie nu este un drept absolut, intrucat statul poate sa-l limiteze, insa limitarile
trebuie sa aiba un scop legitim si sa fie proportionale cu acest scop urmarit. Astfel, atunci cand se stabileste ca
pentru a se declansa un proces este nevoie sa se plateasca taxe judiciare de timbru, trebuie sa recunoastem ca
este o limitare a accesului liber la justitie. CEDO a statuat in sensul ca existenta unor taxe judiciare de timbru
nu reprezinta o incalcare a accesului liber la justitie, insa statul trebuie sa se preocupe ca cuantumul acestora
si raportarea la natura pricinii sa nu reprezinte o piedica a accesului liber la justitie. Mecanismul este ajutorul
public judiciar.
Cauze relevante CEDO: Brezeanu c. Romaniei (21.07.2009); Weissman c. Romaniei (24.05.2006); Iorga
c. Romaniei (25.01.2007)

Existenta unor proceduri prealabile (spre exemplu, in contenciosul administrativ unde este necesara o
plangere prealabila ce trebuie solutionata in 30 zile) nu reprezinta o ingradire a accesului la justitie. Totusi,
durata acestora nu trebuie sa fie excesiva si nici costisitoare din punct de vedere financiar.

In concluzie, legislatia romana se incadreaza in limitele acceptabile impuse de principiul accesului liber
la justitie. Totusi, in materia taxelor de timbru, echilibrul prezentat anterior nu este respectat intotdeauna
(opinie Briciu). Spre exemplu, cauzele de partaj judiciar sunt timbrate cu 5% din masa partajabila, desi aceasta
pricina nu prezinta probleme juridice dificile. Scopul finantarii sistemului judiciar nu trebuie sa ingradeasca
accesul liber la justitie prin impunerea unor taxe disproportionate (de obicei, cuantumul taxei de timbru se
calculeaza in raport cu dificultatea pricinii). Exista si posibilitatea partajului amiabil la notar; taxele prohibitive
in instanta sunt favorabile notarilor (in privinta partajului).

Dublul grad de jurisdictie

Acest principiu nu este precizat expres nici in VCPC, nici in NCPC, nici in Constitutie, nici in CEDO.
Totusi, exista inca din perioada interbelica. Cu toate acestea, se poate deduce pe cale de interpretare din art.
6, par. 1 CEDO, unde este mentionata notiunea de “proces echitabil”. Aceasta notiune este extrem de elastica.
Potrivit unor opinii, aceasta notiune de “proces echitabil” include si posibilitatea existentei unui dublu grad de
jurisdictie. In materie penala, CEDO prevede clar existenta unui dublu grad de jurisdictie.

Acest dublu grad de jurisdictie presupune gruparea instantelor de rang diferit, doua cate doua, pentru
asigurarea parcurgerii a doua judecati in fond.

Recursul nu reprezinta o judecata in fond; in recurs se verifica exclusiv aplicarea legii si nu si faptele la
care legea se aplica. Spre exemplu, judecatorul din recurs nu analizeaza buna sau reaua credinta, ci care sunt
efectele bunei credinte (daca aceasta a fost stabilita de instanta de grad inferior). Judecatorul in recurs este un
judecator al modului in care judecatorii ceilalti au analizat faptele. Este un judecator al dreptului si nu al
faptelor.
NCPC recunoaste in mod implicit acest principiu, deoarece in majoritatea cazurilor se prevede dreptul
la apel. In anumite cazuri (spre exemplu, contestatie la executare, contraventie etc.) se suprima calea de atac a
recursului si nu a apelului.

6
 Dreptul la un proces echitabil, in termen optim si previzibil

Sorgintea principiului este data de art. 6, par. 1 CEDO, ce vorbeste de notiunile de proces echitabil si
termen rezonabil. Insa, din jurisprudenta CEDO, s-a desprins ideea ca acest termen rezonabil ar trebuie sa fie
de fapt “optim” si “previzibil”.

In legislatia romana, in art. 21, alin. 3 din Constitutia Romaniei apare termenul ”rezonabil” in legatura
cu procesul echitabil. Art. 6 NCPC: Orice persoana are dreptul la judecarea cauzei sale in mod echitabil, in
termen optim si previzibil, de catre o instanta independenta, impartiala si stabilita de lege. In acest scop,
instanta este datoare sa dispuna toate masurile permise de lege si sa asigure desfasurarea cu celeritate a
judecatii.

Procesul echitabil presupune existenta unui proces ce respecta principiile fundamentale, precum
contradictorialitatea, egalitatea si dreptul la aparare. NU este echitabil un proces in care partile nu isi pot
expune punctul de vedere cu privire la afirmatiile facute de partea adversa, sau unde este prezenta lipsa unui
mijloc procesual pentru parti de a-si manifesta nemultumirea fata de incompatibilitatea unui judecator, lipsa
recurgerii la un judecator mai experimentat pentru a rejudeca, lipsa posibilitatii de a se apara etc.

Judecarea unui proces echitabil nu are legatura cu judecarea cauzei in echitate. Judecarea in echitate
reprezinta ca judecatorul ar trebui sa se raporteze la principiile generale ale echitatii, pe care le va aplica
constiintei sale. Acest lucru nu este posibil, intrucat art. 5 NCPC prevede ca judecatorul trebuie sa se bazeze pe
dispozitii legale atunci cand adopta masuri. Numai in arbitraj, partile pot conveni ca arbitrii sa judece pricina
conform principiilor echitatii (amiable compositeur).

a)Termenul optim si previzibil este o notiune ce are sursa in sintagma “rezonabil” din Constitutia
Romaniei. Termenul optim reprezinta un termen adecvat pentru cauza care se judeca. Exista cauze
(suspendare de executare) unde un termen optim este de 24 de ore (daca executarea va avea loc in 24 de ore).
Cererea nu este necesar sa fie admisa, insa trebuie judecata in acest termen. Insa, la o actiune in revendicare
sau la partaj, un termen optim poate fi reprezentat si de cativa ani (este necesar sa se faca expertize, sa se
asculte martori etc.).

In ceea ce priveste principiul respectarii termenului optim, acesta nu se face in mod abstract, ci
tinandu-se seama de cativa coeficienti:
 complexitatea procesului
 dificultatea dezbaterilor
 atitudinea partilor
 caile de atac

Astfel, partea care a provocat amanari din propria culpa nu va putea sa invoce faptul ca procesul nu a
respectat un termen optim. De multe ori, termenele se depasesc si datorita atitudinii partilor. Spre exemplu, o
parte propune martori din strainatate (spre exemplu, din SUA); solicita efectuarea unor expertize extrem de
costisitoare; suspenda procesul pentru ca nu se prezinta.

Asadar, atitudinea partilor, in opinia CEDO, reprezinta un motiv de neinculpare pentru stat. Obligatia
judecarii intr-un termen optim este o obligatie de rezultat si nu de mijloace. Statul nu se poate exonera
afirmand ca nu exista suficienti judecatori, procesivitatea societatii etc.

7
 Atunci cand vorbim despre un termen optim si previzibil pentru un proces, ne referim la faza de
judecata, faza de executare si, atunci cand exista proceduri prealabile accesului la justitie, si la procedurile
prejudiciare (tot ce inseamna in final rezolvarea problemei dedusa judecatii). Romania a fost condamnata de
CEDO si pentru lentoarea executarii hotararilor (spre exemplu, in materia restituirii proprietatilor).

b)Legislatia romana vorbeste si despre un termen previzibil. Previzibilitatea este una dintre regulile
care sta la baza NCPC. Spre deosebire de VCPC, NCPC nu instituie aplicarea imediata a legii noi (vezi Curs 1).

Concretizari ale principiului dreptului la un proces echitabil, in termen optim si previzibil

 estimarea duratei necesare pentru cercetarea procesului (art. 238 NCPC)
 perimarea – sanctiune pentru nelucrarea dosarului (art. 416-422 NCPC)
 termenul in cunostinta – este o fictiune a legii ce spune ca daca o persoana a fost o data in
instanta personal sau prin reprezentant sau daca a primit citatia si a semnat-o personal, se
prezuma ca “va cunoaste” toate termenele ulterioare (art. 229 NCPC)
 contestatia privind tergiversarea procesului (art. 522-526 NCPC). Este o procedura de noutate
absoluta

Oricare dintre parti, precum si procurorul care participa la judecata pot face contestatie prin care,
invocand incalcarea dreptului la solutionarea procesului intr-un termen optim si previzibil, sa solicite luarea
masurilor legale pentru ca aceasta situatie sa fie inlaturata.

Art. 522, alin. 2 NCPC prevede o lista exemplificativa de situatii cand se poate introduce aceasta
contestatie. Cauza Kudla c. Poloniei a generat aceasta jurisprudenta.

Regula CEDO ce impunea epuizarea mai intai a cailor interne inainte de apelul la CEDO avea o
deficienta, in legatura cu acele cauze in care se constata lentoarea unei cauze.
Astfel, CEDO a impus ca statele sa creeze mecanisme in sensul asigurarii mentinerii unei durate
previzibile. In concluzie, momentan, dupa respingerea unei contestatii privind tergiversarea procesului, se
poate apela la CEDO.

Instanta trebuie sa fie independenta, impartiala si stabilita de lege

Independenta este de doua tipuri:

 independenta functionala: organele care judeca nu trebuie sa apartina executivului sau
legislativului si nici sa se afle sub influenta acestora. Chiar atunci cand executivul are posibilitatea
solutionarii unor contestatii (spre exemplu, in materie fiscala, achizitii publice), se poate merge si in
instantele de contencios administrativ;
 independenta personala: vizeaza statutul judecatorilor (numire, avansare, demitere). Numirea
judecatorilor se face de catre Presedintele Romaniei, dar pe baza propunerii facute de CSM
(prevaleaza CSM); promovarea este exclusiv in mana CSM; demiterea are loc numai pentru motive
expres prevazute de lege si se decide tot de catre CSM, un organism ce nu apartine nici executivului
si nici legislativului; membrii sai sunt alesi de catre judecatori si de catre procurori.

Impartialitatea este la randul sau de doua tipuri:

 impartialitate obiectiva: reprezinta aparenta de impartialitate (presupune inexistenta elementelor
care sa ofere o suspiciune credibila de impartialitate, aspecte precum rudenia dintre judecator si
una dintre parti, faptul ca una dintre parti este sotul sau se afla sub tutela judecatorului, faptul ca

8
 judecatorul a fost avocat al partii, faptul ca judecatorul s-a antepronuntat). Impartialitatea
obiectiva se raporteaza la standardele societatii. Efectul elasticitatii impartialitatii obiective
(elemente exterioare sunt palpabile) este prefigurat deart. 42, alin. 1, pct. 13 NCPC (atunci cand
exista alte elemente care nasc in mod intemeiat indoieli cu privire la impartialitatea sa) – in Codul
de procedura civila de la 1865 numarul de cazuri de incompatibilitate era strict limitat.
 impartialitate subiectiva: forul interior al judecatorului.

Competenta instantelor se stabileste prin lege (art. 126, alin. 2 Constitutie).

Principiul legalitatii

Este consacrat atat la nivel constitutional, cat si la nivel legal:

 Justitia se infaptuieste in numele legii (art. 124, alin. 1 Constitutie);
 Procesul civil se desfasoara in conformitate cu dispozitiile legii (art. 7, alin. 1 NCPC);
 Asigurarea suprematiei legii (art. 4 din Legea nr. 303/2004).

Consecinte:
 judecatorul nu poate decide contra legii, chiar daca actioneaza potrivit convingerilor sale (nu
poate judeca contra legem, chiar daca legea este “nedreapta”);
 judecatorul nu judeca in echitate, ci bazandu-se pe lege (exceptie in arbitraj);
 judecatorul poate si trebuie sa interpreteze legea.

Principiul contradictorialitatii

a)Este reglementat in art. 14 NCPC. Contradictorialitatea inseamna posibilitatea partilor de a dezbate

orice problema de drept sau de fapt pusa in discutie in cauza respectiva. Instanta nu poate hotari decat dupa
citarea sau infatisarea partilor. Contradictorialitatea nu reprezinta prezenta neaparata a partilor la proces.
Daca prin citare partile nu se prezinta, nu inseamna ca nu exista contradictorialitate, ci faptul ca partile
au ales sa nu se prevaleze de acest drept.

Exceptii:
 procedura necontencioasa (nu exista parat);
 proceduri urgente (exista parat, dar daca s-ar cita paratul, s-ar putea pierde termenul optim si
previzibil): ordonanta presedintiala, suspendarea executarii, asigurarea unor dovezi ce ar putea sa
dispara);
 proceduri a caror eficienta tine de caracterul secret al acestora (sechestrul asigurator sau poprirea
asiguratorie). Insa, apelul se va face cu citarea partilor.

b)Un alt aspect al contradictorialitatii este acela ca partile trebuie sa isi faca cunoscute reciproc si in
timp util motivele de fapt si de drept pe care isi intemeiaza pretentiile sau apararile, mijloacele de proba.
Instanta nu isi poate baza hotararea pe baza unor concluzii sau inscrisuri depuse dupa inchiderea dezbaterilor.

Pe langa reciprocitatea cunoasterii motivelor, mai este necesar si un termen util. Pretentiile partilor se
solicita de obicei anterior, prin cererea de chemare in judecata, prin intampinare sau prin raspunsul la
intampinare.

9
 Aplicari: art. 201 NCPC, cererea de chemare in judecata se comunica paratului, care depune o
intampinare in termenul de 25 de zile, aceasta se comunica reclamantului care depune, in 10 zile, un raspuns
la intampinare. Sub vechiul Cod, principiul era desprins din diferite texte: daca se invoca o exceptie,
reclamantul trebuia sa raspunda pe loc (nu exista anterior un text pentru care sa se dea amanare). Daca partea
solicita, potrivit NCPC, instanta este obligata sa acorde timp celeilalte parti sa pregateasca o aparare.

c)Un alt aspect este obligatia partilor de a expune corect si complet situatia de fapt, obligatia de a
expune un punct de vedere fata de afirmatiile partii adverse, atunci cand acestea sunt relevante.
Astfel, contradictorialitatea impune si obligatii, nu numai drepturi.

d)Contradictorialitatea implica si dreptul partilor de a discuta si argumenta orice problema de fapt sau
de drept invocata de un participant la proces sau de instanta din oficiu. Corelativ, instanta are obligatia de a
pune in discutia partilor toate cererile, exceptiile si imprejurarile de fapt sau de drept invocate.
Aplicatii: art. 224 NCPC; art. 254, alin. 5 NCPC; art. 259 NCPC. Instanta pune in discutia partilor si aspectele
invocate din oficiu, nu numai aspectele invocate de catre parti. De asemenea, daca a invocat o exceptie din
oficiu, instanta trebuie sa o expuna, pentru ca partile sa poata combate argumentele sau sa le imbratiseze.

Contradictorialitatea este un principiu care vizeaza nu doar partile, ci si instanta !

e) Hotararea va fi intemeiata numai pe motive, explicatii sau probe supuse in prealabil dezbaterii
partilor. Aplicatii: art. 400 NCPC; art. 425, alin. 1, lit. b NCPC.
Instanta nu isi poate intemeia solutia pe propriile cunoasteri (perceptii personale) asupra cauzei.

In situatia absentei contradictorialitatii (cand partile refuza sa se combata una pe cealalta – nu se

prezinta niciuna la proces, desi au fost legal citate) intervine suspendarea procesului (timp de 6 luni), dupa
care se perima. Este asa numitul non-combat. O alta ipoteza o reprezinta solicitarea de termene repetate de
catre parti (este voie o singura data, fara a se preciza vreun motiv pentru solicitarea amanarii).
Sanctiunea incalcarii contradictorialitatii este nulitatea hotararii.

Principiul dreptului la aparare

I. Exista un drept la aparare in sens material, care presupune crearea unui complex de drepturi, care
asigura posibilitatea ca partea sa-si sustina interesul in instanta. Astfel, acesta este mai degraba o
sinteza de drepturi pe care legislatia le cunoaste in mod particular (dreptul de a fi citat, de a face
cereri, de a recuza judecatorii, de a participa la dezbateri, de a exprima punctul de vedere cu privire la
afirmatiile partii adverse sau ale instantei). In general, aceste garantii se regasesc in principiul
contradictorialitatii.

II. In sens formal, acest drept la aparare reprezinta posibilitatea persoanei fizice de a avea un avocat sau
a persoanei juridice de a avea un avocat sau un consilier juridic.

a) In civil, in principiu, prezenta avocatului reprezinta o optiune pentru parte (nefiind obligatorie). Doar in
penal, in anumite cazuri, prezenta avocatului este obligatorie.

b) NCPC: in faza recursului, prezenta avocatului este obligatorie, in sensul ca cererea de recurs,
intampinarea, sustinerea, orice cereri facute in recurs, nu pot fi facute decat prin avocat sau, in cazul
persoanelor juridice, prin consilier juridic. Aceasta regula este inclusa in art. 13 NCPC, dar este reluata in

10
 materia reprezentarii la art. 83-84 NCPC. Textul este extrem de contestat, caci se afirma ca este o
ingradire a accesului la justitie.Totusi, accesul la justitie poate fi ingradit, daca masura este proportionala
cu scopul urmarit prin ingradirea accesului la justitie. Astfel, situatia de fapt a fost deja prezentata in fond
si apel. In recurs se discuta doar doctrina, jurisprudenta si drept pur. O parte, in principiu profan al
dreptului, nu se va putea descurca; recursul ar trebui prezumat a fi adresat doar specialistilor dreptului.

NCPC a incercat sa stopeze posibilitatea partilor de a discuta chestiuni de fapt la instanta de recurs
(instantele puteau respinge recursul ca nul, intrucat nu se incadra in cele 9 motive de recurs prevazute de
vechiul cod de procedura civila).

Exceptii de la regula:
 partile pot fi reprezentate in recurs, prin exceptie, si daca mandatarul acesteia, sot sau ruda
de pana la gradul II cu partea este licentiat in drept.
 reprezentarea instantelor si a parchetelor: art. XI din Legea nr. 2/2013 (vezi Seminar 1 Briciu).

c) Se pune intrebarea ce se intampla daca, in recurs, partea nu are fonduri necesare pentru a angaja un
avocat. Legislatia ofera varianta ajutorului public judiciar, adica numirea unui avocat din oficiu. Conditiile
de accedere la ajutorul public judiciar sunt stabilite prin OUG nr. 51/2008 ce prevad anumite plafoane
pentru acordarea ajutorului.

d) Cand cel chemat in judecata este citat prin publicitate (domiciliu necunoscut), instanta numeste un
curator judiciar dintre avocatii desemnati de barou, care va reprezenta interesele paratului.

Statul nu-si poate asuma egalitatea de aparari sub aspectul conceptiilor pe care le dezvolta avocatii.
Oamenii nu se afla pe pozitii egale din punct de vedere al fondului, chiar daca sunt egali in mod formal. Cu
toate acestea, statul are obligatia de a asigura un anumit standard.

Principiul rolului activ al judecatorului

Istoric, exista doua tipuri de proceduri:

 procedura acuzatoriala (rol pasiv al judecatorului, acesta nemanifestandu-se in niciun fel,
neintervenind in administrarea probelor, nedezvoltand conceptii juridice noi);
 procedura inchizitoriala (rol activ al judecatorului, ce intervine in dezbaterea partilor,
propune probe noi chiar daca partile nu le-au propus sau daca partile se impotrivesc,
judecatorul poate ajuta apararea unei parti, sugerand argumente).
Actualmente, in Romania este o combinatie intre cele doua tipuri de proceduri. Astfel, judecatorul are
rol activ temperat, pentru a nu fi partinitor. Granita dintre rol activ si partinire este atat de subtire, incat poate
fi usor depasita.

Ipostaze ale rolului activ temperat al judecatorului:

a) Acesta staruie pentru rezolvarea amiabila a cauzei: art. 21 NCPC.

Aplicatii: art. 227 NCPC (prezenta personala a partilor in vederea solutionarii amiabile a litigiului – chiar daca
acestea au avocati); art. 14, alin. 2 NCPC; art. 920 NCPC (divort); art. 982 NCPC (parjat). Atat divortul, cat si
partajul sunt impregnate de rezolvarea unui conflict de familie, sugerand impacarea partilor.

11
 b) In vederea aflarii adevarului, judecatorul poate pune in discutia partilor aspecte de fapt si drept,
chiar daca nu sunt mentionate in cerere si intampinare.

c) Judecatorul poate administra din oficiu probe, chiar daca partile nu le-au solicitat sau se
impotrivesc. Totusi, trebuie sa le puna in discutia prealabila a partilor. In plus, judecatorul nu
poate administra probe nelegale (spre exemplu, daca legea prevede ca pentru dovedirea unui act
juridic se poate face doar proba cu inscrisuri, judecatorul nu poate dispune proba cu martori,
intrucat ar incalca principiul legalitatii). De asemenea, partile nu se pot plange in caile de atac de
faptul ca instanta nu a administrat probe din oficiu.

d) Judecatorul poate, in anumite conditii, sa introduca in proces parti pe care reclamantul nu le-a
indicat, in conditiile art. 78 NCPC – in materie necontencioasa unde nu exista parat; in materie
contencioasa – cand legea prevede expres: art. 436 NCC. Si in celelalte cazuri in care nu exista o
prevedere expresa a legii potrivit careia o anumita parte trebuie sa fie prezenta intr-un proces,
dar, fata de natura raportului, participarea ar fi necesara, judecatorul poate pune in discutia
partilor introducerea in cauza a partilor (spre exemplu, la partajul judiciar, unde trebuie sa
participe toti coproprietarii). Judecatorul poate sa respinga o cerere ce nu mentioneaza toti
coproprietarii sau poate pune in discutia partilor introducerea tertului in proces (coproprietarul
neindicat in cererea de chemare in judecata).

e) Judecatorul poate sa dea calificare juridica corecta actelor sau faptelor prezentate de parti chiar
daca acestea poarta o denumire gresita (spre exemplu, cerere intitulata apel in loc de recurs).

f) Judecatorul nu poate schimba denumirea sau temeiul juridic al unei cereri in cazul in care
partile se opun, daca nu se incalca interesele legitime ale altora. Daca judecatorul ar schimba
denumirea sau temeiul juridic, ar incalca principiul disponibilitatii (partea are dreptul sa dispuna
de soarta procesului).

g) Rolul activ al judecatorului nu poate sa depaseasca limitele investirii, in toate cazurile

judecatorul fiind obligat sa se pronunte doar cu privire la ceea ce a fost dedus judecatii. Obiectul
ramane fixat de reclamant (plus petita – mai mult; extra petita – altceva).

In concluzie, rolul activ al judecatorului trebuie sa tina cont de principiul contradictorialitatii si este
limitat de principiul disponibilitatii.

Principiul disponibilitatii

Acesta are la baza conceptia ca procesul civil este o afacere privata. Astfel, de inceputul, mersul si
sfarsitul sau se ocupa numai partile. Prin urmare, regula este ca instanta nu se poate investi din oficiu, fiind, de
regula, investita de partea interesata.
Sunt situatii cand nu partea investeste instanta, ci alte organe sau organizatii: procurorul, organizatii
de protectie a consumatorilor etc. Astfel, nici in acest caz instanta nu este investita ex officio.
Procurorul poate avea initiativa: art. 92 NCPC.

Cu privirea la punerea sub interdictie (art. 165 NCC coroborat cu art. 111 NCC), numirea tutorului,
instituirea curatelei generale (art. 182 NCC) instanta se poate sesiza din oficiu.

12
 Minus petita nu se confunda cu admiterea in parte. Minus petita inseamna ca instanta nu s-a
pronuntat asupra intregii cereri.

De la aceasta regula exista o derogare: in materia divortului, art. 918 NCPC – sunt capete de cerere pe
care chiar daca partile nu le-au solicitat, instanta trebuie sa se pronunte: exercitarea autoritatii parintesti
atunci cand copiii sunt minori, contributia la cheltuielile de crestere si educare si numele partilor dupa divort.
Aceste trei aspecte revin in obligatia instantei de divort chiar daca nu au fost solicitate.

Partile pot dispune si de soarta procesului, pot pana la urma sa renunte la proces, sa faca o tranzactie,
sa achieseze (paratul la cererile reclamantului) etc. Partile sunt cele care decid sau nu sa formuleze calea de
atac. Exceptie : art. 92 NCPC.

Partea care a castigat procesul decide sa solicite executarea hotararii. Insa, prin exceptie, executarea
poate fi ceruta si de procuror (art. 92 NCPC).

13
 Actiunea civila este ansamblul mijloacelor procesuale prevazute de lege pentru protectia dreptului
subiectiv pretins de catre una dintre parti sau a unei alte situatii juridice, precum si pentru asigurarea
apararii partilor in proces.

Actiunea civila nu se confunda cu cererea de chemare in judecata, deoarece se vorbeste despre un

ansamblu de mijloace procesuale.

Pe de alta parte, actiunea civila nu se confunda nici cu dreptul subiectiv (aceste mijloace apara dreptul
subiectiv sau alte situatii juridice protejate de lege).

Exemple de mijloace procesuale : dreptul de a formula cererea de chemare in judecata, de a fi citat, de

a recuza judecatorii, de a ataca hotararea in situatia unei solutii defavorabile, dreptul de a pune in executare
hotararea in situatii unei solutii favorabile.
Astfel, cererea de chemare in judecata este doar o manifestare a actiunii civile !

Pe de alta parte, actiunea pare a fi preexistenta cererii de chemare in judecata, intrucat nu apare o
data cu cererea de chemare in judecata. Mai precis, cererea de chemare in judecata pune in miscare actiunea
civila, dar aceasta din urma exista anterior.

Raportul dintre dreptul subiectiv si dreptul la actiune

Dreptul subiectiv este compus din trei elemente:

1. elementul ce da dreptul subiectului activ al unui raport de a avea o anumita conduita;
2. elementul ce da dreptul subiectului activ sa pretinda o anumita conduita din partea subiectului
pasiv;
3. dreptul subiectului activ de a recurge la actiune atunci cand subiectul pasiv nu are acea conduita
pe care subiectul activ ar dori-o in mod indreptatit. Aceasta a treia componenta este dreptul la
actiune.

In conceptia dreptului procesual civil, dreptul la actiune este o componenta a dreptului subiectiv,
nevenind dintr-un drept exterior dreptului subiectiv.

Totusi, exista si opinii (prof. Deleanu) care sustin contrariul: dreptul la actiune nu decurge din dreptul
subiectiv, intrucat ar decurge din Constitutie, respectiv din dreptul de acces liber la justitie (ce are si o latura
conventionala) sau un drept de petitionare general (fiind in exteriorul dreptului subiectiv).
Aceasta teza nu poate fi primita, intrucat nu explica un lucru simplu: teoria procedurii civile vorbeste
despre dreptul la actiune de la sfarsitul secolului al XIX-lea, pe cand dreptul de acces liber la justitie apare mult
mai tarziu, fiind o creatie a anilor ‘70; in Romania a fost consacrat abia prin Constitutia din 1991.

Exista si o definitie legala a dreptului material la actiune in Noul Cod civil, art. 2500:
Prin drept la actiune se intelege dreptul de a constrange o persoana, cu ajutorul fortei publice, sa
execute o anumita prestatie, sa respecte o anumita situatie juridica sau sa suporte orice alta sanctiune
civila, dupa caz.

14
 Astfel, se face o distinctie artificiala terminologica (legala) intre dreptul material la actiune si dreptul
procesual la actiune.Noul cod civil (in materia prescriptiei) vorbeste despre faptul ca dreptul material la
actiune este supus prescriptiei. In realitate, se prescrie dreptul de a recurge la forta coercitiva a statului. Restul
aspectelor in legatura cu dreptul la actiune nu sunt supuse prescriptiei (doar recurgerea la forta coercitiva,
dreptul de a constrange partea adversa sa aiba o anumita conduita este supus prescriptiei, o singura
componenta).
Inclusiv civilistii recunosc teza conform careia dreptul la actiune decurge din dreptul subiectiv.
Terminologia folosita in Noul Cod civil ar putea sa duca un conflict aparent.

Concluzii
 dreptul la actiune este o parte componenta a dreptului subiectiv;
 dreptul la actiune cuprinde mai multe drepturi (de a sesiza instanta, de a pune concluzii, de a recuza,
de a fi citat, de a ataca hotararea etc.);
 sunt gresite tezele care afirma ca dreptul la actiune decurge din exteriorul dreptului subiectiv;
 desi am vorbit in mod constant de drepturi subiective, in mod cu totul exceptional, dreptul la actiune
protejeaza si anumite situatii juridice pe care legiuitorul le-a tratat din punct de vedere subiectiv si
procesual (posesia – nu este un drept; dar din punct de vedere procesual exista un drept procesual,
respectiv actiunea posesorie)

Elementele actiunii civile

Partile
Pentru a avea o actiune civila, este nevoie de cel putin doua parti. Ca regula generala, acestea au
denumirea de reclamant si parat, dar in functie de calea procesuala aleasa putem avea si alte denumiri, cum ar
fi : in apel, apelant-intimat; in recurs, recurent-intimat; in contestatia in anulare, contestator-intimat; in
revizuire, revizuent-intimat.

Cand ne referim la elementele actiunii, respectiv la parti, ne referim la cei care sunt implicati in
raportul juridic dedus judecatii (la titularii drepturilor), iar nu la reprezentantii lor din proces. Reprezentantii,
fizic vorbind, stau in judecata, dar, juridic, acestia nu au calitatea de parti.

Aceasta logica (partile din actiune sunt cele din raportul juridic dedus judecatii) este una generala.

Exista situatii exceptionale in care parti pot fi si terte persoane ce nu au nimic de-a face cu raportul
juridic dedus judecatii. In mod exceptional, in calitate de reclamant apar diverse organe, organisme, institutii
ale statului, carora legea le recunoaste calitatea procesuala; spre exemplu, situatia procurorului care poate lua
initiativa introducerii unei actiunii pentru protejarea drepturilor minorului sau celor pusi sub interdictie.
Procurorul nu este reprezentant, ci este parte. Si minorul sau interzisul stau in justitie (de regula, prin
reprezentantul lor legal).

Cand exista si exceptii de la regula, soarta actiunii ramane insa in mainile titularului (organismul doar
declanseaza mecanismul); daca titularul doreste sa renunte, achieseze, tranzactioneze, legea ii ingaduie (chiar
si in cazul minorului, cu incuviintarea autoritatii tutelare).

15
Obiectul
Acesta este reprezentat de protectia dreptului subiectiv dedus judecatii, care poate lua forma unei
actiuni sau a unei abstentiuni (in functie de ce i se cere: sa faca, sa nu faca, sa dea ceva). Obiectul unor actiuni
poate fi si protectia unei situatii juridice (situatia posesiei, spre exemplu).

Desi, ca regula generala, obiectul actiunii este cel prezentat, daca se particularizeaza in raport cu
mijloacele procesuale folosite, obiectul poate cunoaste o anumita particularitate, cum ar fi, in cazul cererii de
chemare in judecata (manifestare a dreptului la actiune), obiectul il reprezinta o prestatie (spre exemplu,
obligarea paratului la plata unei sume de bani, sa predea un imobil, sa darame un gard etc).

Insa, daca vorbim despre calea de atac (o alta manifestare a dreptului la actiune), obiectul apelului
este desfiintarea sau schimbarea hotararii pronuntata in prima instanta; obiectul recursului este casarea
hotararii. Indirect, tot la protectia dreptului subiectiv se ajunge si prin obiectul apelului sau recursului. Totusi,
obiectul se schimba, chiar daca scopul ramane acelasi.

Cauza
Cauza actiunii este reprezentata de scopul spre care se indreapta actiunea (vointa celui care reclama
si a celui care se apara). Si apararile paratului reprezinta exercitarea actiunii.

Trebuie facuta o distinctie intre:

 cauza actiunii (causa petendii); si
 cauza cererii de chemare in judecata (causa debendii).

Desi terminologic apropiate, cele doua notiuni sunt fundamental diferite:

 cauza actiunii o reprezinta scopul spre care se indreapta demersul judiciar;
 cauza cererii de chemare in judecata o reprezinta temeiul juridic al cererii de chemare in
judecata (o manifestare a dreptului la actiune).

Confuzia celor doua este fatala din punct de vedere al dreptului procesual, pentru ca sunt institutii
(spre exemplu, autoritatea de lucru judecat), ce solicita identitate de obiect, parti si cauza. Ce cauza?
Raspunsul este causa debendii, temeiul de drept al cererii de chemare in judecata.

Cauza actiunii poate fi de multe ori comuna in mai multe cereri de chemare in judecata, pentru ca mai
multe cereri de chemare in jduecata pot fi mijloace de manifestare ale aceleiasi actiuni. Spre exemplu, pentru
protectia dreptului de proprietate, se poate formula o actiune in revendicare, dar tot in vederea protectiei
dreptului de proprietate, se poate introduce si o actiune mixta, in care se solicita predarea bunului cumparat
in baza unui contract si cererea se intemeiaza atat pe dreptul de proprietate, cat si pe un drept contractual.

La actiunile personale, pentru unul si acelasi scop exista mai multe cereri. Spre exemplu, actiunea in
rezolutiune versus actiunea in anulare (daca se doreste desfiintarea contractului si reintoarcerea bunului in
patrimoniul propriu). Daca cauza de la autoritatea de lucru judecat ar viza causa petendii, am vorbi despre o
sfera prea mare de aplicare, despre o notiune prea larga. Autoritatea de lucru judecat vizeaza imutabilitatea
chestiunilor discutate.

Cauza trebuie sa fie reala, licita si morala. Incalcarea caracterului real al actiunii ar putea sa ne duca
spre zona abuzului de drept. Exista abuz de drept atunci cand cineva declanseaza o actiune, ce din punct de
vedere al formei de manifestare exterioara(cererea de chemare in judecata) intruneste toate formalitatile
necesare, dar nu se urmareste valorificarea unui drept, ci sicanarea unei anumite persoane, impiedicarea unei

16
persoane de a folosi un drept. Spre exemplu, se introduce o actiune in revendicare (fara existenta unui titlu),
pentru a impiedica ca paratul sa vanda (intrucat se noteaza litigiul in cartea funciara).

A promite sa ii vanda lui B; A nu isi indeplineste aceasta obligatie. Ulterior, A ii promite si lui C acelasi
lucru. B introduce o cerere de chemare in jduecata pentru ca instanta sa pronunte o hotarare ce sa tina loc de
contract de vanzare. In timpul acestui proces, C il da si el in judecata pe A, solicitand acelasi lucru, dar fata de
faptul ca in plin proces contra lui A; achiesare. Caracterul nereal al actiunii (al doilea proces era facut exclusiv
pentru ca in caile de atac Curtea de Apel Bucuresti. A doua actiune avea un singur scop, sa scoata bunul din
circuitul judiciar astfel incat prima hotarare sa nu se mai poata pronunta.

Conditiile de exercitare ale actiunii civile

1. Afirmarea unui drept

Doctrina, atunci cand vorbeste despre afirmarea unui drept, ia ca element principal aspectul general,
excluzand micile exceptii, in timp ce legiuitorul este mai prudent (pretentie se refera si la protectia unei situatii
juridice, cum ar fi posesia).
Nici legiuitorul si nici doctrinarii nu vorbesc despre caracterul intemeiat al pretentiei sau al dreptului, ci
numai de afirmarea acesteia. Verificarea existentei dreptului este o chestiune de fond. Conditiile de exercitare
a actiunii civile se verifica inainte de intrarea pe fond. Se doreste inlaturarea ipotezelor cand nu se cere nimic
instantei.

In ceea ce priveste dreptul, doctrina solicita intrunirea urmatoarelor conditii:

 sa fie recunoscut / ocrotit de lege;
 sa fie exercitat in limitele sale externe si interne. De multe ori, exercitarea drepturilor trebuie
sa imbrace anumite forme juridice (un termen, o formalitate prevazuta de lege)
 sa fie exercitat cu buna-credinta;
 sa fie actual.

Actualitatea dreptului vizeaza situatia in care dreptul este supus unui termen sau unei conditii. In
aceste ipoteze, actiunea va fi respinsa ca prematura (chiar daca dreptul exista sau este eventual), dar va putea
fi reformulata cand termenul sau conditia se vor indeplini.

In mod cu totul exceptional, se recunoaste posibilitatea exercitarii dreptului la actiune pentru unele
situatii prevazute de lege pentru care dreptul nu este actual (actiuni preventive, art. 34 NCPC):
 cererea pentru predarea unui bun la implinirea termenului contractual poate fi facuta chiar inainte de
implinirea acestui termen (se introduce o cerere de chemare in judecata prin care se solicita ca atunci
cand va expira contractul de locatiune, sa fie evacuat paratul, desi contractul este in fiinta la momentul
introducerii actiunii – doar daca contractul de locatiune din speta nu este titlu executoriu);
 formularea, inainte de termen, a cererii privind executarea la termen a obligatiei de intretinere sau a
altei prestatii periodice (executarea va putea fi facuta doar la scadenta). Spre exemplu, vorbim despre
o pensie alimentara, scadenta lunar (in conceptia clasica a actiunii,ar trebui ca in fiecare luna sa se
introduca o noua actiune, intrucat ratele ulterioare nu sunt inca scadente);
 pot fi incuviintate, inainte de implinirea termenului si alte cereri pentru executarea la termen a unor
obligatii, ori de cate ori se va constata ca acestea pot preintampina o paguba insemnata pe care
reclamantul ar incerca-o daca ar astepta implinirea termenului.

17
 2. Justificarea unui interes

Interesul reprezinta folosul practic al demersului judiciar. Este de principiu ca punerea in miscare a
actiunii civile nu trebuie facuta pentru simple orgolii, principii ale petentului, ci trebuie urmarit un folos
practic. Cerinta este sugestiv exprimata prin doua vechi adagii: Pas d'intérêt, pas d'action si L’ intérêt est la
mesure d’action.

Acest folos practic poate fi material sau moral. Interesul este zona nepatrimoniala, in principal, chiar
daca cu reverberatii in zona patrimoniala, in situatii ca divort, actiuni privind filiatia etc.

Se mentioneaza existenta interesului la momentul introducerii cererii de chemare in judecata, dar si

pentru exercitiul oricarui element al actiunii civile (si atunci cand se invoca o proba, cand se ridica o exceptie,
cand se formuleaza o cale de atac trebuie sa fie un interes).

Spre exemplu, daca partea adversa nu a fost citata la proces la un termen, dar vine la urmatorul
termen si nu invoca faptul ca nu a fost legal citata, cel citat si prezent nu ar avea interes sa invoce nulitatea
actelor de procedura facute in lipsa celeilalte parti, chiar si in prezenta celui ce invoca nulitatea; o situatie
similara este cea in care partile ataca hotararile defavorabile pentru ca nu au fost prezente alte parti.

Interesul trebuie sa fie:

a) determinat – trebuie sa fie bine conturat la un caz concret si nu un interes general;
b) legitim – sa fie recunoscut pe scari;
c) personal – exceptii: actiunea oblica (aparenta exceptie, intrucat este un interes personal mediat;
creditorul are interes sa introduca actiunea pentru a se putea indestula din patrimoniul
debitorului), actiunile colective (actiunea sindicatului pentru protectia drepturilor membrilor de
sindicat; totusi ratiunea de a fi a sindicatului este protejarea membrilor sai) sau actiunile
formulate de organe carora legea le recunoaste legitimare procesuala distinct de titularul
dreptului (procurorul, organele de protectia consumatorului etc.). Aceste exceptii confirma faptul
ca interesul trebuie sa fie personal, ori de cate ori legea nu prevede o derogare de la aceasta
regula;
d) nascut si actual

Actualitatea interesului merge impreuna cu actualitatea dreptului. Totusi, exista si anumite situatii
cand interesul poate fi nascut si actual, chiar daca dreptul afirmat nu este inca actual: art. 952 NCPC;
asigurarea probelor (art. 359 NCPC) – luarea marturiei unui posibil martor, ce se afla intr-o stare precara de
sanatate; efectuarea unei expertize privind o constructie ce urmeaza a fi demolata; art. 2312 NCC – este
posibil ca la formularea actiunii debitorul sa fie insolvabil.

Lipsa interesului sau lipsa unei conditii a interesului determina respingerea actiunii ca fiind formulata
de o persoana fara interes (art. 40 NCPC).

Exceptia lipsei de interes este una de ordine publica (poate fi invocata oricand), dar hotararea nu este
supusa autoritatii de lucru judecat. Ulterior, daca apare interesul, se poate introduce cu succes o actiune, fara
a putea fi retinuta exceptia lipsei de interes.

18
 3. Sa existe calitate procesuala (legitimatio ad causam)

Calitatea procesuala reprezinta identitatea dintre partile procesului si subiectele raportului juridic
litigios dedus judecatii. Astfel, este necesara identitatea reclamantului cu subiectul activ al raportului juridic
litigios si a paratului cu subiectul pasiv.
Calitatea procesuala este institutia care transpune in plan procesual realitatea din dreptul substantial.
Astfel, cel ce are dreptul de a pretinde o anumita conduita celeilalte persoane in dreptul substantial devine
reclamant, iar cel care nu s-a supus unei anumite conduite devine parat.

Definitia legala este prevazuta de art. 36 NCPC:

Calitatea procesuala rezulta din identitatea dintre parti si subiectele raportului juridic litigios, astfel
cum acesta este dedus judecatii. Existenta sau inexistenta drepturilor si a obligatiilor afirmate constituie o
chestiune de fond.

Uneori, legea prevede expres cine are calitate procesuala activa si pasiva (spre exemplu, la actiunea in tagada
paternitatii : art. 429 NCC).

Tratamentul de identificare a calitatii procesuale:

 in cazul actiunilor ex contractu, priveste partile contractului (trebuie verificat daca a avut loc o cesiune
de drepturi, o preluare de datorie, o subrogatie etc.);
 in cazul actiunilor reale, calitatea procesuala activa o are titularul dreptului, in timp ce calitatea
procesuala pasiva o poate avea orice persoana ce aduce atingere dreptului real;
 la actiunea in uzucapiune, calitatea procesuala activa o are posesorul. Se pune problema cine are
calitate procesuala pasiva (este deseori extrem de dificil de determinat).

Exceptii : atunci cand legea recunoaste calitate procesuala si unor persoane, organizatii, institutii sau autoritati
care nu au drepturi proprii in raportul juridic dedus judecatii. Este nevoie de o prevedere expresa a legii.
Exemple:
 organizatii sindicale;
 asociatiile pentru protectia consumatorului;
 organizatiile neguvernamentale care au ca scop protectia drepturilor omului sau au un
interes legitim in combaterea discriminarii – daca discriminarea aduce atingere unei
comunitati sau unui grup de persoane;
 procurorul, in conditiile art. 92 NCPC; art. 245 C.proc.penala – obligatia introducerii unei
actiuni la instanta civila pentru desfiintarea unui act in legatura cu care actiunea de fals nu a
mai putut fi pusa in miscare (moartea autorului, prescriptia etc.), chiar daca nu este vorba de
interesul minorilor sau interzisilor.

Cand vorbim despre calitate procesuala nu se pune problema existentei sau inexistentei drepturilor si
obligatiilor partilor, ci doar de modul in care reclamantul infatiseaza lucrurile. Determinarea existentei sau
inexistentei drepturilor si obligatiilor partilor nu este o problema de calitate, ci o problema de fond.

De principiu, calitatea se analizeaza in prealabil si doar in urma verificarii calitatii se va putea trece la
examinarea fondului. Spre exemplu, un tert, ce justifica un interes, introduce o cerere de chemare in judecata
prin care invoca nulitatea absoluta a contractului. Daca in analiza fondului, rezulta ca nulitatea relativa era
incidenta in cauza, unele instante respingeau actiunea pentru lipsa calitatii procesuale active, intrucat
nulitatea relativa putea fi invocata doar de partile contractului, nu si de un tert. Totusi, actiunea nu putea fi
respinsa pe acest temei, pentru ca deja se intra in fondul problemei.

19
 Proba calitatii procesuale active si pasive revine reclamantului !

Transmiterea calitatii procesuale

Aceasta poate avea loc:
 pe cale legala, prin succesiune (persoane fizice) sau reorganizare (persoane juridice). Daca
intervine o transmitere pe cale de succesiune, atunci in proces va figura din momentul respectiv
partea ce il mosteneste pe cel ce se afla in proces. NCPC: cauza se suspenda pana la introducerea in
judecata a mostenitorilor.
 pe cale conventionala (cesiune, preluare de datorie, vanzare, donatie etc.)

Exista situatii in care calitatea procesuala nu poate fi transmisa niciodata (ex : divortul) – art 925 NCPC
statie sui generis de continuare a procesului de catre mostenitori, ei nu dobandesc calitatea de soti deci nu
este vorba de o transmitere.
De asemenea, exista situatii in care calitatea poate fi transmisa, daca actiunea a fost pusa in miscare
anterior (art. 1024 NCC – revocarea donatiei pentru ingratitudine; art. 1391 NCC – repararea prejudiciului
nepatrimonial);
In plus, exista situatii in care se distinge intre termenul de introducere a actiunii de catre titularul
dreptului si cel al introducerii de catre mostenitori (art. 423 NCC – actiunea in stabilirea maternitatii; art. 433
NCC – actiunea in tagada paternitatii);

Procedura in caz de transmitere a calitatii procesuale este detaliata de art. 39 NCPC. Uneori raman
parti in proces atat cedentul cat si cesionarul, deoarece pot aparea conflicte intre cedent si cesionar (vicii ale
actului de transmisiune, inexistenta unui act de transmisiune).

In cazul lipsei calitatii procesuale, se invoca exceptia lipsei calitatii procesuale, ce este de ordine
publica. Exceptia se solutioneaza inaintea fondului. In cazul actiunilor reale, problema calitatii se poate
confunda adesea cu cea de fond. Astfel, exceptia se poate uni cu fondul.

Actiunea se va respinge ca fiind formulata de catre o persoana fara calitate procesuala activa sau
impotriva unei persoane fara calitate procesuala pasiva. Nu exista autoritate de lucru judecat in ce priveste
fondul, dar exista asupra problemei calitatii procesuale.

4. Sa existe capacitate procesuala (legitimatio ad processum)

Capacitatea procesuala de folosinta

Aceasta apartine oricarei persoane care are folosinta drepturilor civile.
Exceptie: asociatiile, societatile, alte entitati fara personalitate juridica pot sta in proces, potrivit art. 56, alin. 2
NCPC.
Limitari: art. 207 NCC (se refera la CNVM etc).
Sanctiunea este nulitatea absoluta, iar exceptia nulitatii poate fi invocata in orice stare a pricinii de
orice parte sau de instanta, din oficiu.

Capacitatea procesuala de exercitiu

Persoanele lipsite de capacitate de exercitiu sunt minorii sub 14 ani si cei pusi sub interdictie. Acestia
vor sta in proces prin reprezentant,dar figureaza ca parti in proces. Citarea se face prin reprezentant, dar
indicandu-se numele minorului sau interzisului. Minorii intre 14-18 ani au capacitate de exercitiu restransa.
Acestia vor fi citati la proces, dar vor fi asistati de reprezentanti (parinte sau tutore).

20
Curatela judiciara
Este o institutie care intervine:
 atunci cand o persoana este lipsita de reprezentant si este urgenta judecarea cauzei;
 atunci cand exista un conflict de interese juridice intre reprezentant si reprezentat;
 persoana juridica sau o entitate fara personalitate juridica ce poate sta in proces nu are
reprezentant.

Curatorul judiciar nu se confunda cu curatorul reglementat de Noul Cod civil. Curatela litis apare doar
pentru reprezentarea in proces si nu pentru reprezentarea in intreaga ambianta a actelor socio-economice
intreprinse.

Spre deosebire de curatela de drept comun, curatela litis are urmatoarele caracteristici:
 curatela se instituie de instanta care judeca procesul si nu de catre instanta tutelara;
 curatorul judiciar nu se numeste dintre persoanele apropiate persoanei in nevoie, ci dintre avocatii
desemnati de barou pentru instanta respectiva.

Curatorul judiciar va reprezenta (pe cat cu putinta) interesele persoanei aflate in nevoie.

Remuneratia curatorului (art. 58, alin. 4 NCPC) ar trebui platita de catre reclamant, de principiu, partea
ce are interes in derularea procedurii. Daca chiar minorul sau interzisul este reclamant, acesta poate fi obligat
la plata. Uneori, chiar reprezentantul este in conflict de interese. Atunci, plateste paratul; daca acesta refuza,
abia atunci se recurge la fondurile statului, urmand ca partea ce cade in pretentii sa restituie suma.
Daca cel caruia i s-a pus in sarcina obligatia nu poate plati, se recurge la ajutorul public judiciar (OG nr.
80/2013)

Sanctiunea este nulitatea relativa; nulitatea intervine numai dupa ce instanta va acorda un termen in
vederea confirmarii actului. Nulitatea, desi relativa, poate fi invocata in tot cursul procesului.

Exemplu: un minor introduce singur o cerere de chemare in judecata. Majorul parat, ce pierde procesul,
declara apel, afirmand ca toate demersurile sunt facute de o persoana lipsita de capacitate de exercitiu. Apelul
va fi respins ca lipsit de interes. Insa, daca majorul parat solicita nulitatea tuturor actelor inainte de hotarare,
aceasta nu va fi lipsita de interes; daca minorul pierde procesul, majorul parat se poate teme ca reprezentantul
minorului sa declare apel si sa afirme ca toate actele minorului sunt nule.

Autorizarea
Este o institutie care intervine atunci cand reprezentantul legal al minorului sau pusului sub interdictie
sau a celui cu capacitate restransa doreste sa faca acte de dispozitie: tranzactie, renuntare la drept, renuntare
la judecata, achiesare. Este necesara autorizarea din partea instantei de tutela (NCC); instantele judecatoresti
pot ceda aceste drepturi autoritatii tutelare pana la infiintarea instantelor de tutela (art. 229 din Legea nr.
76/2012).

Concluzie : Toate cele patru conditii de exercitiu ale actiunii civile sunt sanctionabile prin nulitati absolute
(cu exceptia capacitatii procesuale de exercitiu) si se pot dezbate inainte de intrarea in fond.

21
 Clasificarea actiunilor civile

a) Dupa scopul urmarit de reclamant

a) Actiuni in realizare
Acestea reprezinta majoritatea cazurilor existente in practica. Se regasesc in art. 34 NCPC. Actiunea in
realizare este actiunea tip – cea prin care o persoana doreste sa i se recunoasca un drept pentru ca ulterior sa
oblige pe parat sa respecte dreptul respectiv.

Exemple de actiuni in realizare:

 actiunea in revendicare: se solicita (1) recunoasterea dreptului de proprietate si (2) obligarea
paratului sa lase in deplina proprietate si linistita posesie bunul ce face obiectul revendicarii;
 actiuneain rezolutiune: se solicita (1) recunoasterea faptului ca nu s-a executat prestatia din
partea partii adverse, (2) desfiintarea actului si (3), de principiu, reintoarcerea prestatiei;
 actiunea in anulare: se solicita (1) recunoasterea faptului ca actul este nul/anulabil si (2)
redobandirea a ceea ce s-a transmis prin actul respectiv.

Ca o caracteristica generala, in cazul actiunilor in realizare, dreptul invocat este preexistent si, din
acest motiv, aceste actiuni produc efecte declarative si nu constitutive de drepturi. Atunci cand se revendica
un bun – se recunoaste faptul ca cel care a introdus cererea in instanta era deja proprietar; instanta doar
confirma calitatea de proprietar, in detrimentul partii adverse. In cazul unei actiuni in nulitate, hotararea
judecatoreasca nu creeaza nulitatea, ci confirma faptul ca acel act era nul/anulabil.

Actiunile in realizare au efecte si pentru trecut.

b) Actiuni in constatare
Sunt reglementate de art. 35 NCPC. Acestea sunt actiunile prin care reclamantul solicita instantei sa
constate numai existenta sau inexistenta unui drept, fara insa a solicita si obligarea paratului sa se conformeze
dreptului respectiv prin a da, a face sau a nu face ceva.
Aceste actiuni erau prevazute si de art. 111 VCPC, fiind introduse in 1939. In perioada interbelica nu au
fost reglementate de cod. Atunci cand se discuta despre existenta interesului, s-a constatat ca anumiti
reclamanti nu solicitau si obligarea paratului sa dea/sa faca/sa nu faca ceva. Atunci, instantele si-au pus
problema existentei interesului in a actiona exclusiv pentru constatarea unui drept, fara a-l obliga pe parat sa
se conformeze dreptului. Instantele au respins aceste actiuni ca fiind lipsite de interes. Dupa o perioada,
doctrina si jurisprudenta au semnalat ca nu in toate cazurile sunt lipsite de interes; uneori, reclamantul avea
interesul constatarii unei situatii juridice, fara a avea ce cere de la parat.

Spre exemplu, posesorul unui teren era tulburat in mod sistematic de o alta persoana ce pretindea ca
este proprietarul terenului, fiind obligat in permanenta sa suporte acte de tulburare, sub argumentul celeilalte
persoane ca este proprietar (spre exemplu, problema unui gard dintre vecini). Astfel, posesorul avea interes sa
fie constatata calitatea sa de proprietar. Instantele au statuat ca in aceasta situatie are interes.
Alta ipoteza: in cazul unei mosteniri, o persoana sustine ca are testament, dar nu-l arata celorlalti
succesori, spunand ca il va prezenta chiar imediat inainte de implinirea termenului de prescriptie privind
acceptarea mostenirii. Ceilalti succesori au interes sa se constate existenta unui testament.
Situatii de coproprietate: mai multi coproprietari preiau o proprietate, prin mostenire spre exemplu,
dar nu se pun de acord asupra cotelor. Acestia ar putea introduce cerere de partaj (asadar o actiune in
realizare), dar acestia doresc sa ramana coproprietari, insa doresc stabilirea cotelor.

22
Legiuitorul a reglementat actiunile in constatare, cu trei caracteristici:

1. Actiunile in constatare au ca obiect existenta sau inexistenta unui drept, iar nu a unui fapt (spre
exemplu, nu se poate solicita constatarea ca un geam are vedere spre proprietatea vecinului sau spre
drumul de acces; ca o constructie este viciata sau nu etc.). Pentru constatarea unor fapte, avem
mecanisme cum ar fi asigurarea dovezilor (printr-un executor judecatoresc).

2. Actiunile in constatare au caracter subsidiar fata de actiunile in realizare. Doctrina si jurisprudenta

veche, cand recunosteau actiunile in constatare (inainte de reglementarea lor), afirmau ca interesul
actiunii in constatare exista doar cand nu exista posibilitatea introducerii unei actiuni in realizare. Se
poate afirma ca actiunea in constatare este o jumatate din actiunea in realizare. Statul nu a dorit
multiplicarea numarului de procese prin reglementarea actiunii in constatare, ci a limitat utilizarea
acestor actiuni la situatiile in care este imposibila introducerea unei actiuni in realizare.

Caz special: actiuni in constatarea drepturilor de coproprietate. S-a pus o problema in situatia in care
coproprietarii (sau doar unul dintre ei) solicita doar constatarea drepturilor dintr-un bun sau dintr-o masa de
bunuri; unele instante au afirmat ca actiunea in constatare este inadmisibila, intrucat acestia au la dispozitie o
actiune in realizare, anume actiunea de partaj. In cele din urma, pozitia majoritara este ca in acest caz este
admisibila actiunea in constatare. Desi exista o actiune in realizare (partajul), aceasta actiune vizeaza alte
realitati juridice, iar coproprietarii nu pot fi obligati sa-si schimbe drepturile in alte drepturi, pentru simpla
dorinta a lor de a-si cunoaste cu exactitate drepturile.
Pot exista interese legitime doar pentru constatare. Spre exemplu, coproprietarii inchiriaza bunul si vor
sa stie cum isi vor imparti chiria, cheltuielile cu bunul.

Fostii soti, dupa divort, raman cu bunuri, proprietate comuna, ce vor fi atribuite potrivit contributiei.

O alta problema s-a ridicat atunci cand un debitor solicita sa se constate ca nu are o datorie fata de
creditorul sau. In primul rand s-a stabilit ca este inadmisibila actiunea debitorului care solicita constatarea
inxistentei vreunei datorii, datorita caracterului nederminat al drepturilor (“nicio datorie” nu este un drept) –
s-a invocat o pretentie nedeterminata.
In schimb, este admisibila actiunea in constatarea unei anumite datorii, individual determinate (fie ca
s-a prescris, s-a stins prin compensare, plata etc.). O astfel de actiune este admisibila, cu precizarea ca poate fi
utilizata cat timp nu a inceput executarea acelei datorii. Daca a inceput executarea, atunci debitorul va putea
sa opuna apararile sale pe calea contestatiei la executare. Realizarea poate fi si o contestatie la executare sau
alt mijloc procesual (opozitie etc.) – art. 35 NCPC (“alta cale”).

3. Actiunile in constatare nu sunt susceptibile de executare silita. Acest caracter se refera exclusiv la
capatul principal de cerere. Daca reclamantul va castiga va putea cere cheltuieli de judecata de la
parat.

OBS: Actiunile in constatare conduc la deschiderea unei proceduri contencioase, contradictorii. Hotararea
judecatoreasca are autoritate de lucru judecat.

23
Subclasificarea actiunilor in constatare:
 actiuni declaratorii – cele simple, prin care partea solicita sa se constate fie existenta, fie inexistenta
unui drept (astfel, avem actiuni declaratorii negative si actiuni declaratorii pozitive);

 actiuni interogatorii – prin care reclamantul solicita chemarea in judecata a paratului pentru a-i
solicita o anumita pozitie in legatura cu un drept; spre exemplu, mostenitorii legali cheama in judecata
pe cel care se pretinde legatar sa exhibe testamentul;

 actiuni provocatorii– prin care reclamantul solicita chemarea in judecata a unei persoane care
pretinde drepturi in legatura cu un drept al reclamantului sa-si dovedeasca dreptul respectiv. Daca
acesta nu va putea sa dovedeasca dreptul, prin autoritatea de lucru judecat, se va putea arata ca
paratul nu are niciun drept (exemplul anterior cu revendicarea in cazul unor multiple tulburari).

c) Actiuni in constituire de drepturi

De regula, aceste actiuni sunt regasite in materia drepturilor nepatrimoniale. Prin aceste actiuni,
instanta, prin hotararea pronuntata, creeaza o situatie juridica noua, diferita de cea care a generat actiunea.
De principiu, instanta doar recunoaste situatii juridice preexistente; instanta nu da drepturi, de regula, nu le
transforma, ci le recunoaste in starea in care existau.

Insa, exista actiuni in care exista un drept la formularea actiunii si un alt drept la solutionarea actiunii.
Spre exemplu, la divort: la introducerea actiunii esti casatorit, la finalizarea divortului esti liber.

Alte exemple:
 punerea sub interdictie;
 stabilirea filiatiei;
 hotararea prin care se suplineste consimtamantul unei parti la incheierea unui contract si se pronunta
o hotarare care sa tina loc de contract de vanzare (executarea silita in natura atipica a obligatiei de a
face a promitentului vanzator ce refuza sa se prezinte la notar pentru incheierea valabila a
contractului). La introducerea cererii, reclamantul avea un drept de creanta, dar instanta pronunta o
hotarare care ii da un drept real;
 actiunea de partaj: drepturile de la momentul partajului sunt diferite de cele de la momentul
introducerii actiunii.

Ca regula generala, dat fiind faptul ca vorbim despre drepturi nou create prin hotararea judecatoreasca,
este logic ca aceste actiuni in constituire au efecte numai pentru viitor.
Exceptie: actiunile in stabilirea filiatiei, paternitatii.

b) Dupa natura dreptului dedus judecatii

a) Actiuni personale – atunci cand se apara prin intermediul actiunii un drept de creanta;
b) Actiuni reale – atunci cand se apara prin intermediul actiunii un drept real;
c) Actiuni mixte – atunci cand se apara prin intermediul actiunii atat un drept de creanta, cat si un
drept real;

24
Exemple:
 actiunea pentru executarea unui contract translativ de proprietate: cel care a dobandit bunul are o
dubla cauza pentru cerere. Pe de-o parte, se intemeiaza pe dreptul de proprietate (transmitandu-se
dreptul de proprietate, el poate revendica bunul, chiar si de la instrainator); pe de alta parte, se
intemeiaza pe contract, intrucat una din obligatiile vanzatorului este transmiterea bunului – obligatie
corelativa unui drept de creanta al cumparatorului.
 actiunea in anularea sau rezolutiunea unui act, atunci cand se urmareste redobandirea cu efect
retroactiv a dreptului de proprietate. Prin rezolutiune, dreptul de proprietate este dobandit si pentru
trecut. Asadar, la data introducerii actiunii, exista doua temeiuri – unul contractual (neexecutarea
obligatiei) si altul legat de apararea dreptului de proprietate (redobandit ca efect al rezolutiunii).

Importanta clasificarii

 in materie de competenta teritoriala: cererile reale imobiliare sunt de competenta instantei locului
situarii imobilului; cererile mixte (imobiliare) cunosc o competenta alternativa (locul imobilului si
domiciliul/sediul paratului).

ICCJ : RIL pentru o chestiune de acest gen – raspunde la intrebarea daca pronuntarea unei hotarari care sa tina
loc de contract de vanzare in situatia in care promitentul-vanzator nu-si executa obligatia de a incheia
contractul: pentru a se determina competenta teritoriala s-a pus problema clarificarii naturii juridice (actiunea
reala imobiliara sau personala). ICCJ a statuat ca este o actiune personala (clasificarea in actiuni
reale/personale se face dupa natura dreptului dedus judecatii – drept de creanta al promitentului-
cumparator). Efectul hotararii era totusi transmiterea unui drept real, dar clasificarea se face dupa dreptul
dedus judecatii.

 in materie de prescriptie: actiunile reale sunt imprescriptible sau au un termen de prescriptie mai
lung; actiunea personala este prescriptibila de regula in termenul de 3 ani. Pronuntandu-se
hotararea, sunt si alte termene de prescriptie a executarii. Executarea unor hotarari pronuntate in
actiuni reale este de 10 ani; actiuni personale – 3 ani.

 in privinta calitatii procesuale: la actiunile personale, calitate procesuala au partile raportului juridic
civil; la actiuni reale: orice membru al societatii are posibila calitate procesuala pasiva, pentru ca toti
sunt obligati sa respecte dreptul de proprietate. La actiunile reale, chestiunea calitatii procesuale
active se identifica cu problema fondului. In schimb, la actiunile personale, calitatea procesuala activa
apartine subiectului activ al raportului juridic.

c) Dupa calea aleasa pentru apararea drepturilor

a) Actiuni principale – actiunile prin care se declanseaza procesul (actiunile introductive de instanta);

b) Actiuni aditionale – actiunile prin care se modifica pretentiile anterioare (se cer initial 10 lei, iar
ulterior se cere si dobanda – cererea prin care se solicita dobanda este o actiune aditionala);

c) Actiuni accesorii – cereri a caror solutionare depinde de solutia data in cererea principala;

25
 Actiunile accesorii pot fi cereri sau capete de cerere. Nu intotdeauna avem cereri distincte. Raportul
principal-accesoriu se poate realiza in cadrul unei singure cereri, daca avem capete diferite de cerere. Spre
exemplu, cererea privind anularea unui act este principala; cererea privind restituirea prestatiei este accesorie.
De asemenea, plata unei sume de bani este o cerere principala, iar plata penalitatii este o cerere accesorie.

Sunt si situatii in care anumite capete de cerere accesorii nu pot fi formulate pe cale separata. Spre
exemplu, in ipoteza anularii, se poate cere prin actiune separata (dupa ce se va pronunta nulitatea) si
restituirea prestatiei. In schimb, la divort si la pastrarea numelui din casatorie, daca se pronunta divortul si
instanta, din oficiu, se pronunta si asupra revenirii la numele anterior, nu se mai poate pe o cale separata sa se
obtina pastrarea numelui din casatorie (art. 918, alin. 3 NCPC).

Sunt si situatii in care anumite cereri nu pot fi facute decat pe cale principala (o cerere pentru
stabilirea maternitatii/paternitatii nu poate fi facuta pe cale accesorie sau incidentala).

d) Actiuni incidentale – cereri facute in cursul unui proces deja inceput.

Aceste cereri nu depind de solutionarea unor alte cereri. Insa, spre deosebire de cererile principale,
cererile incidentale nu declanseaza procesul, ci intervin in cursul unui proces deja declansat. Oricand o cerere
incidentala poate face obiectul unui proces distinct.

Cererile incidentale tipice sunt:

 cererea reconventionala, prin care paratul invoca pretentii proprii in contra reclamantului. Aceste
pretentii pot fi formulate si pe cale separata, dar datorita faptului ca doreste sa obtina, spre exemplu,
o compensare judiciara pentru a combate pretentiile reclamantului, paratul introduce o cerere
reconventionala).*OBS: pentru compensarea legala te poti apara si printr-o simpla intampinare;
 cererea de chemare in garantie (comitentul chemat in judecata de victima il cheama in judecata pe
prepus – poate sa introduca si o cerere separata contra prepusului);
 cererea de interventie, prin care un tert pretinde drepturi proprii cu privire la obiectul procesului
dintre alte parti (A revendica un bun de la B; apare C ce pretinde ca doar el este proprietar).

Importanta clasificarii
 in materie de competenta teritoriala si materiala: art. 123 NCPC prevede ca cererile accesorii,
incidentale si aditionale sunt de competenta instantei (teritoriala si materiala) care judeca cererea
principala. Daca, de exemplu, reclamantul a investit cu o cerere de chemare in judecata
judecatoria, pentru ca avea o pretentie de pana in 200.000 lei, iar paratul decide sa formuleze in
cadrul acestui proces o cerere reconventionala prin care ii cere 300.000 de lei, competenta pentru
cei 300.000 lei ar reveni tribunalul. Insa, pentru ca cererea reconventionala a fost introdusa la
judecatorie, si cererea reconventionala a reclamantului va fi judecata tot de judecatorie (chiar
daca, in situatia in care era introdusa separat, era de competenta tribunalului). Aceeasi este si
situatia inversa: daca victima solicita 300.000 comitentului, iar acesta il cheama pe prepus in
garantie pentru 100.000 si cererea de chemare in garantie se va judeca tot la tribunal.

 in materia cailor de atac: art. 460, alin. 2 NCPC. Hotarari supuse numai recursului care sa fie
concurente cu altele supuse doar apelului sunt foarte rare in practica.
Regula accesorium sequitur principale functioneaza intr-o anumita limita.

26
 INSTANTA JUDECATOREASCA

Notiunea de instanta este utilizata cu mai multe sensuri de textele legale:

 Se poate vorbi despre institutie in sine (judecatoria, tribunalul, curtea de apel) – in general acest
sens apare cand se vorbeste despre competenta;
 Notiunea de instanta atunci cand vorbim de judecator; “instanta a dispus” – un anumit complet
dispune. Cand vorbim despre masuri procesuale adoptate sau despre incompatibilitati, vorbim
despre judecator;
 Sensul de sistem de instante judecatoresti: impotriva hotararii data de un organ administrativ
exista un drept de recurs in fata instantelor judecatoresti – se trimite la sistemul judiciar (ICCJ si
celelalte instante din sistemul judecatoresc)

Compunerea instantei si constituirea completului de judecata

Compunerea instantei este o notiune juridica care se refera la numarul si calitatea judecatorilor care
formeaza completul de judecata. In mod exceptional si discutabil, cuvantul judecator trebuie adaptat,intrucat
in anumite cazuri punctuale, la compunerea completului participa si alte persoane decat judecatorii (asistentii
judiciari in cazul litigii de munca si asigurari sociale).

Constituirea completului de judecata are in vedere numarul de judecatori, dar si alte persoane care,
nefiind judecatori, neimplicandu-se in actul de justitie, fac parte din complet (grefier, magistratul asistent al
ICCJ, procuror).

Atunci cand vorbim despre compunerea instantei, exista autori care afirma ca asistentii judiciari intra
in notiunea de constituire a completului. Dar, asistentii judiciar, desi nu delibereaza, dau un vot consultativ, se
pronunta cu privire la actele judecatii.

De altfel, ideea ca un complet nu poate fi compus decat din judecatori nu este general acceptata. Si in
alte state, la compunerea completului participa si alte persoane, chiar si cu rol deliberativ (litigii de constructii,
de dreptul concurentei, de munca) – cazuri specioase/speciale.

Briciu: procurorul ar trebui exclus din notiunea de constituire a completului de judecata in cazul
procesului civil. Procurorul este reclamant in procesul civil. Pozitia sa langa completul de judecata este
eronata. Ar trebui sa stea pe aceeasi pozitie (chiar si in sala de judecata) cu paratul.

Compunerea instantei

1. Judecatorii respectivi trebuie sa fi fost desemnati in mod aleatoriu; judecatorii care au fost distribuiti
aleatoriu trebuie sa ramana aceiasi pe intreaga durata a procesului, in afara unor situatii calificate de
lege ca fiind temeinice (moartea, avansarea, concediul prelungit etc.). Nerespectarea acestor dispozitii
duce la o gresita/nelegala compunere a completului.

2. In ceea ce priveste numarul de judecatori: (pentru a nu avea o gresita compunere a completului).

27
 La judecata in prima instanta: un singur judecator – principiul judecatorului unic (cu o singura exceptie –
cand vorbim despre litigii de munca/asigurari sociale, in prima instanta avem un judecator, insotit de doi
asistenti judiciari, ce nu au drept de decizie, ci doar un vot consultativ);
In apel: compunerea completului este colegiala, respectiv doi judecatori;
In recurs: trei judecatori.

ICCJ:
 judeca in sectii, in complete formate din trei judecatori;
 judeca in patru complete de 5 judecatori cu competenta speciala prevazuta de lege. Doua complete de
5 judecatori sunt in penal. Celelalte doua complete judeca recursuri impotriva hotararilor pronuntate
de ICCJ ca prima instanta si recursuri impotriva hotararilor date de CSM in materie disciplinara;
 complet special ce judeca numai cererile privind pronuntarea unei hotarari prealabile pentru
dezlegarea unor chestiuni de drept: atunci cand o instanta, investita cu solutionarea cauzei in ultima
instanta gaseste o problema de drept de a carei lamurire depinde solutionarea pe fond, iar aceasta
problema este una noua si ICCJ nu a statuat asupra sa, poate sesiza ICCJ pentru a pronunta o dezlegare
de principiu a problemei de drept, ulterior solutionand cauza in sensul rezolvarii problemei de drept pe
care a dat-o ICCJ. Acest complet este format din 13 judecatori, dar prin Legea nr. 2/2013, se arata ca
pana la 1 ianuarie 2016, acest complet va fi format numai din 9 judecatori (pentru ca ICCJ a afirmat ca
nu are suficienti judecatori);
 completul de 25 de judecatori ce solutioneaza recursurile in interesul legii, ce sunt date de catre ICCJ in
aceasta compunere speciala atunci cand o problema de drept a fost dezlegata in mod diferit in
jurisprudenta instantelor. Recursurile in interesul legii nu au niciun impact cu privire la pricinile ce au
generat solutionarea lor;
 judeca si in sectii unite. Competenta acestor sectii s-a restrans. Spre exemplu, in legatura cu sesizarea
Curtii Constitutionale a Romaniei (control prealabil promulgarii unei legi); schimbarea jurisprudentei
ICCJ. Sectiile unite judeca in prezenta a cel putin 2/3 din numarul membrilor ICCJ

Incompatibilitatea
In legatura cu compunerea completului de judecata si constituirea instantei exista incidente.

Exemplul cel mai important este cel legat de incompatibilitate, ce este o institutie care garanteaza
pastrarea impartialitatii instantei; ea vizeaza in principal aspectele de compunere a completului, dar si aspecte
legate de constituirea completului, mai putin in cazurile in care incompatibilitatea este strans legata de
pronuntarea unei hotarari.

Problema terminologica: sub imperiul VCPC, existau cazuri de incompatibilitate care se aplicau doar
judecatorilor si cazuri de recuzare si abtinere care se aplicau si judecatorilor si celorlalte persoane care intrau
in notiunea de constituire a completului de judecata. Sub NCPC, desi incompatibilitatea, recuzarea si abtinerea
sunt prezente in cod, au o alta conotatie terminologica in noua lege.
Tot ceea ce anterior era caz de incompatibilitate, abtinere si recuzare reprezinta astazi caz de
incompatibilitate (nu se mai face distinctia). In schimb, recuzarea si abtinerea au ramas terminologic, dar cu
semnificatia ca reprezinta mijloacele procedurale prin care se invoca incompatibilitatea.

Recuzarea este mijlocul procedural aflat la indemana partilor; abtinerea este mijlocul procedural aflat
la indemana celui aflat in complet.
Cu alte cuvinte, incompatibilitatea – ipotezele; recuzarea si abtinerea – mijloacele.

28
Cazurile de incompatibilitate
a) Incompatibilitati absolute (norme de ordine publica)

1. Ipoteza judecatorului care, solutionand o cauza prin hotarare sau pronuntandu-se printr-o incheiere
interlocutorie,ar fi pus in situatia de a analiza aceeasi cauza in apel, recurs, contestatie in anulare sau
revizuire. Acest caz de incompatibilitate este conform cu logica dublului grad de jurisdictie (se
recunoaste de catre stat ca ar putea fi o greseala; daca judecatorul si-ar controla propria hotarare,
atunci intreaga logica a dublului grad de jurisdictie ar cadea). De esenta controlului instantei
superioare este o alta minte care sa analizeze cauza (impiedicarea transferului de orgoliu – apararea
propriei solutii). In aceste cazuri este clar ca trebuie sa se abtina acel judecator.

2. Ipoteza judecatorului care, solutionand o cauza prin hotarare sau pronuntandu-se printr-o incheiere
interlocutorie asupra unor aspecte ale cauzei, ar fi pus in situatia de a rejudeca acea cauza ca urmare a
casarii cu trimitere spre rejudecare. Solutia sa este infirmata si, ca urmare a infirmarii, cauza este
trimisa spre rejudecare, fiind trimisa tot acestuia. Resortul incompatibilitatii sta in ideea ca cel care s-a
pronunta intr-un fel va fi tentat sa-si pastreze opinia respectiva, in ciuda faptului ca solutia a fost
casata cu retrimitere. Chiar daca judecatorul ar avea flexibilitatea necesara sa inteleaga ca a gresit,
partile nu ar mai avea incredere in judecator (componenta obiectiva – impartialitate subiectiva:forul
interior al judecatorului si impartialitatea obiectiva – ceea ce partile sunt dispuse sa creada in mod
rezonabil).

Incheierea interlocutorie este cea care nu rezolva in mod final procesul, dar este cea prin care
judecatorul se pronunta asupra unor aspecte esentiale ale procesului si este tinut de deciziile luate in cazul
incheierii interlocutorii, nemaiputand sa fie schimbate in cursul procesului (spre deosebire de incheierile
preparatorii, ce pot fi schimbate) – art. 235 NCPC.

Exemple de incheieri interlocutorii:

 atunci cand judecatorul se pronunta asupra exceptiei prescriptiei, vorbim despre o incheiere
interlocutorie (a decis ca acel drept este prescris, chiar daca inca nu a decis daca acel drept
apartine sau nu reclamantului);
 atunci cand se stabileste daca o parte are calitate procesuala;
 la procesele de partaj, judecatorul da o incheiere interlocutorie de admitere in principiu –
prin care stabileste masa partajabila, cei care sunt parte la partaj, drepturile coproprietarilor
etc. Hotararea finala poate fi una aleatorie (prin tragere la sorti).

In aceasta logica NCPC vorbeste despre judecatorul care s-a pronuntat prin hotarare sau incheiere
interlocutorie (VCPC – doar hotarare; practica era fluctuanta, intrucat cazurile de incompatibilitate sunt de
strictissima interpretare).

Opinie Briciu: in cazul casarii cu retrimitere, textul de lege nu s-ar aplica atunci cand judecatorul s-a
pronuntat pe o exceptie, iar casarea cu retrimitere a fost facuta pentru ca acea exceptie a fost dezlegata in
mod gresit. In acest caz, judecatorul nu s-a pronuntat pe fond, iar in casarea cu retrimitere el nu va mai putea
relua discutia pe exceptie (fiindu-I interzis; este obligatorie hotararea instantei superioare). Fondul pe care
urmeaza sa se pronunte nu a fost antamat inca. Pe o interpretarea literara a textului, ar fi incompatibil. Insa,
lipseste elementul de baza : mai judeca problema asupra careia s-a pronuntat? NU ! pronuntarea asupra unui
aspect care nu face obiectul judecatii.

29
 3. Ipoteza judecatorului care, fiind investit cu o pricina, a fost martor, expert, arbitru, procuror, avocat,
asistent judiciar, magistrat asistent si mediator in aceeasi cauza.

Ratiunea prevederii:
 la martor si expert – faptul ca au luat cunostinta prin propriile simturi de niste aspecte ale cauzei, in
schimb ce judecatorul trebuie sa analizeze pricina pe baza probelor (poate din probele de la dosar nu
rezulta ce a vazut judecatorul)
 la magistratul asistent – a fost judecator cu functie declarativa, nu decisiva
 la avocat – aspecte legate de afinitatea cu una dintre parti, ce a fost de interes
 la mediator – datorita faptului ca ambele parti i-au incredintat niste informatii confidential

b) Cazurile de incompatibilitate relativa (norme de ordine privata)

Dispozitiile art. 42 NCPC pot fi clasificate in patru capitole:

A. Ideea de rudenie

Art. 42, alin. 1, pct. 3 – cand este sot, ruda sau afin pana la gradul al patrulea inclusiv cu avocatul ori
reprezentantul unei parti sau daca este casatorit cu fratele ori cu sora sotului uneia dintre aceste persoane.
Pct. 4: cand sotul sau fostul sau sot este ruda ori afin pana la gradul al patrulea inclusiv cu vreuna
dintre parti.

B. Ideea de interes direct sau indirect al judecatorului (ce ar putea distorsiona hotararea
judecatoreasca)

Pct. 2: cand exista imprejurari care fac justificata temerea ca el, sotul sau, ascendentii ori descendentii
lor sau afinii lor, dupa caz, auun interes in legatura cu pricina care se judeca;.
Pct. 7: daca este tutore sau curator al uneia dintre parti.
Pct. 11: daca este sot sau ruda pana la gradul al patrulea inclusiv sau afin, dupa caz, cu un alt membru
al completului de judecata.
Pct. 12: daca sotul, o ruda ori un afin al sau pana la gradul al patrulea inclusiv a reprezentat sau asistat
partea in aceeasi pricinainaintea altei instante.

C. Vrajmasia

Pct. 6: daca intre el, sotul sau ori rudele lor pana la gradul al patrulea inclusiv sau afinii lor, dupa caz, si
una dintre parti a existat unproces penal cu cel mult 5 ani inainte de a fi desemnat sa judece pricina. In cazul
plangerilor penale formulate de parti in cursul procesului, judecatorul devine incompatibil numai in situatia
punerii in miscare a actiunii penale impotriva sa.

D. Antepronuntarea

Pct. 1: cand si-a exprimat anterior parerea cu privire la solutie in cauza pe care a fost desemnat sa o
judece. Punerea in discutia partilor, din oficiu, a unor chestiuni de fapt sau de drept, potrivit art. 14 alin. (4) si
(5), nu il face pe judecator incompatibil [doar pune in discutie; nu emite o parere].

OBS: art. 42, alin. 2 NCPC “Dispozitiile alin. (1) privitoare la sot se aplica si in cazul concubinilor”.

30
Ultimul caz de incompatibilitate relativa
Pct. 13: atunci cand exista alte elemente care nasc in mod intemeiat indoieli cu privire la impartialitatea sa.

Nu mai este descrisa o ipoteza bine conturata, ci acest caz de incompatibilitate este definit printr-o
formulare de maxima generalitate. Textul a fost necesar pentru ca, insensul CEDO, tribunalul trebuie sa fie
impartial, conditie ce se rezolva prin introducerea unor cazuri de incompatibilitate.
Insa, jurisprudenta CEDO este evolutiva, iar legislatia unei tari va ramane tot timpul in urma daca va
prevedea un nomenclator al tuturor incompatibilitatilor. Pct. 13 permite reactualizarea pe cale
jurisprudentiala, fara a fi necesara modificarea NCPC.

Procedura de solutionare a cererilor de recuzare sau de abtinere

Cazurile de incompatibilitate se aplica in principal judecatorilor, dar, potrivit art. 54 NCPC – dispozitiile
se aplica in mod corespunzator si altor participanti (cum ar fi procurorul, magistratul asistent al ICCJ, asistentii
judiciari, dar si grefierii).

Sintagma “in mod corespunzator”semnifica ca nu toate cazurile de incompatibilitate se aplica acestor

categorii: cel care va aplica dispozitiile legale trebuie sa faca o distinctie intre cazurile de incompatibilitate care
sunt corespunzatoare si unei anumite pozitii procesuale (la procuror, magistratul asistent al ICCJ, asistentii
judiciari, grefeiri) si cazurile de incompatibilitate ce se aplica doar judecatorilor.

Cazuri de incompatibilitate aplicabile doar judecatorilor:

 art. 41, alin. 1 NCPC– imposibilitatea de a-si controla propria hotarare sau rejudecarea propriei
hotarari dupa casarea cu retrimitere;
 art. 41, alin. 2 NCPC – cel care a fost martor, expert, arbitru, procuror, avocat, asistent judiciar,
magistrat-asistent sau mediator in aceeasi cauza;
 art. 42, pct. 1 NCPC –antepronuntarea.

Titularul cererii
Recuzare – act procesual ce revine partii. Cuvantul “parte” trebuie inteles intr-un sens mai larg: atat un
tert participant la proces ce dobandeste o pozitie similara partii, cat si procurorul poate fi parte. Nu intra in
categoria de “parte in proces” martorii, expertii, avocatii sau reprezentantii partilor (insa, cererea de recuzare
poate fi facuta in numele partii pe care o reprezinta);
Abtinere – act individual al judecatorului sau altui participant la proces din complet (procuror, grefier)

Termenul de invocare
Se face o distinctie dupa cum incompatibilitatile sunt absolute sau relative.

a) Incompatibilitati absolute: art. 41 NCPC – trei cazuri in care incompatibilitatea este de ordine publica
(absoluta) – incompatibilitatea absoluta poate fi invocata in orice stare a pricinii.

Art. 45 NCPC - judecatorul nu poate participa la judecata, chiar daca nu s-a abtinut ori nu a fost recuzat
– recuzarea nu se poate face decat cat timp judecatorul mai este parte in complet. Recuzarea nu mai poate fi
invocata dupa ce judecatorul s-a desesizat, pronuntand o hotarare.
Ulterior, incompatibilitatea poate fi motiv de apel sau de recurs. Se poate invoca in orice stare a
pricinii. Daca partea se mai afla in fata acelui judecator, formuleaza o cerere de recuzare; daca judecatorul nu

31
mai face parte din complet, dar consecintele existentei sale in complet dainuie, partea poate solicita anularea
actelor sale anterioare formuland apel, recurs, contestatie in anulare.

b) Incompatibilitati relative: partea interesata poate formula cererea inaintea oricarei dezbateri.
Procesul civil este impartit in doua faze, in fata aceleiasi instante (cercetarea judecatoreasca si
dezbaterile – punerea de concluzii pe fond).
Sintagma “oricarei dezbateri” NU se refera la dezbaterile de fond, ci la momentul de dinaintea oricarei discutii,
chiar si din cadrul cercetarii judecatoresti (in nimine litis – inainte de a invoca orice).

Daca partea cunoaste ca membrul completului este incadrabil intr-una din cele 13 situatii de la
art. 42 NCPC, inainte de a antama orice discutie in proces, trebuie ridicata aceasta problema. Daca nu se ridica
aceasta problema, se considera ca partea isi asuma existenta acelei incompatibilitati. Aceasta atitudine nu
mai poate fi schimbata in timpul derularii procesului (dupa ce acesta incuviinteaza sau nu anumite probe etc).

Daca partea a cunoscut motivul dupa inceperea dezbaterilor, incompatibilitatea va trebui invocata de
indata ce motivul este cunoscut – in chiar sedinta in care a aparut motivul sau, daca acesta apare intre
sedinte, la termenul proxim. Nu mai trebuie sa se desfasoare acte de procedura ulterior aflarii despre existenta
unor cazuri de incompatibilitate. Daca o parte lasa sa se faca un act de procedura fara sa formulezecererea de
recuzare, momentul “de indata” a trecut – termen flexibil, ce lasa judecatorului o anumita marja.

In ceea ce priveste judecatorul (sau alt participant la complet), acesta poate face cererea de abtinere oricand.

Abtinerea nu reprezinta un act unilateral ce produce efecte fara vreo verificare din partea instantei,
chiar daca provine de la judecator. De fapt, procedura de solutionare a cererii de abtinere este identica cu
solutionarea cererii de recuzare (fiind adesea cumulate). In unele cazuri, partea recuza, iar judecatorul, stiind
ca se afla intr-unul din cazurile respective, se abtine.

In cazurile de incompatibilitate absoluta, exista o diferenta intre cele doua ipoteze. La cele trei
incompatibilitati absolute de la art. 41 NCPC, problema este practic de necontestat.

Pentru cazurile de incompatibilitate prevazute de art. 42 NCPC exista notiuni interpretabile: dusmanie,
interes, rudenie. Aceste notiuni trebuie dovedite si chiar intarite.

La cazurile de incompatibilitate absolute, exista o regula speciala: grefierul verifica dosarul inainte de
primul termen de judecata si, daca unul dintre membrii completului de judecata se afla intr-unul din cazurile
de incompatibilitate, se face un referat (art. 43, alin. 1 NCPC).

Forma cererii de recuzare

Cererea de recuzare se intocmeste fie in scris, fie verbal, in sedinta de judecata. Cand se face verbal, in
sedinta, cererea se va mentiona in incheiere.

Cuprinsul cererii de recuzare:

 nominalizarea fiecarui judecator recuzat in parte (nu se poate formula o cerere prin care sa se solicite
“recuzarea completului” – exceptie: daca avem un singur judecator);
 indicarea cazului/cazurilor de incompatibilitate;
 indicarea probelor de care partea intelege sa se foloseasca.
Taxa judiciara de timbru este de 100 lei pentru fiecare membru recuzat al completului

32
Situatii in care legea caracterizeaza anumite cereri de recuzare ca inadmisibile
Aceste inadmisibilitati create de lege reprezinta anumite elemente sau situatii in care in mod constant
instantele considerau ca cererile se fac in mod abuziv. De regula, abuzul de drept se constata de catre instanta,
dar legiuitorul a ridicat la nivel legal aceste cazuri de abuz, creand inadmisibilitati, ca urmare a concretizarii
unei practici.

Este inadmisibila cererea de recuzare care:

1. Se refera la alti judecatori decat cei care fac parte din completul caruia cauza i-a fost repartizata
aleatoriu. Partea poate recuza alti judecatori decat cei din complet, intrucat cererea de recuzare
trebuie judecata de alti judecatori decat cei dinproces. O parte recuza toti judecatorii unei instante
pentru ca la acea instanta sa nu mai exista niciun judecator competent sa judece recuzarea. Era nevoie
sa se trimita cererea de recuzare la instanta superioara. Astfel, se obtinea o amanare – caz tipic de
abuz de drept. Nu se urmarea clarificarea chestiunii partinirii, ci amanarea cauzei (practic, cererea de
recuzare nu putea fi judecata in aceeasi zi la instanta superioara) prin formularea unei cereri in limitele
sale exterioare, dar intr-un scop contrar celui vizat de legiuitor;

2. Se intemeiaza pe alte motive decat cele de la art. 41-42 NCPC. Sub imperiul VCPC, cazurile de
recuzare erau strict limitativ prevazute de lege. Existau situatii pe care partile le considerau extrem de
apropiate cazurilor derecuzare legale (desi situatiile nu era exact identice). Insa, sub imperiul NCPC,
avem art. 42, alin. 1, pct. 13 NCPC – text mai permisiv privind cazurile de recuzare;

3. Se indreapta impotriva aceluiasi judecator pentru aceleasi motiv de incompatibilitate. Cererea de

recuzare formulata impotriva unui judecator ce a fost respinsa nu poate fi reiterata pentru acelasi
motiv de incompatibilitate.

Atunci cand este inadmisibila cererea de recuzare, aceasta poate fi respinsa chiar de catre judecatorul
recuzat, nemaifiind necesaratrimiterea dosarului unui alt judecator. Distinctie intre neadmisibil si nefondat
(difera regimul de judecata).

Judecarea cererii de recuzare sau de abtinere

Fiind o cerere incidentala, cererea de recuzare sau de abtinere se judeca de aceeasi instanta investita
cu judecarea cererii principale (art. 123, alin. 1 NCPC).

In ceea ce priveste compunerea completului ce judeca cererea de recuzare, regula este ca din complet
nu va face parte judecatorul recuzat sau care s-a abtinut.

Potrivit Regulamentului de ordine interioara al instantelor judecatoresti (art. 98):

 in cazul judecatorului unic – cererea se judeca de completul cu numarul imediat urmator, care judecain
aceeasi materie; daca in materia respectiva nu exista decat un singur complet, cererea se judeca de
completul imediat urmator, indiferent de materia in care judeca;
 in cazul completului colegial – difera dupa cum sunt recuzati toti membrii (judeca completul cu
numarul imediat urmator) sau doar unmembru (colegii de complet nerecuzati nu vor judeca, impreuna
cu un alt judecator, ce asigura permanenta completului). Orice complet are un dublaj – completul de
permanenta.

33
 In cazul in care cererea este inadmisibila, completul este cel investit, inclusiv judecatorul recuzat (este
un abuz de drept).

Teoria clasica: abuzul de drept poate fi sanctionat in doua moduri: amenda sau nediscutarea cererii (de fapt,
inadmisibilitatea acesteia).

Cererea de recuzare sau de abtinere se judeca de catre instanta ierarhic superioara celei sesizate
atunci cand nu se poate forma un complet de judecata la instanta sesizata. Este posibil, in unele cazuri, sa nu
existe posibilitatea judecarii (la instantele mici) – art. 50, alin. 2 NCPC.

Procedura de judecata
Cererea de recuzare, precum si cererea de abtinere se judeca in camera de consiliu, fara citarea
partilor. Judecatorul (sau alt participant) poate fi ascultat de complet – nefiind obligatorie ascultarea. Daca
completul considera de cuviinta, pot fi ascultate si partile (art. 51, alin. 1 NCPC).
Regula: daca se asculta o parte, trebuie ascultata obligatoriu si cealalta (pentru a se respecta principiul
contradictorialitatii).
Nu se poate folosi proba cu interogatoriu ca mijloc de dovada a motivelor de recuzare.

Se pronunta o incheiere in sedinta publica, desi judecata are loc in secret.

Daca s-a facut si cerere de recuzare, si de abtinere, se judeca mai intai cererea de abtinere. Daca se
admite cererea de abtinere, atunci cererea de recuzare se respinge ca ramasa fara obiect. Daca se respinge
cererea de abtinere, se va asculta totusi cererea de recuzare.

Incheierea de respingere a cererii de abtinere nu poate fi atacata in niciun fel. Daca nu s-ar mai putea
judeca cererea de recuzare, partea nu ar mai putea ataca (desi este indreptatita; incheierea de respingere a
cererii de recuzare este atacabila).

Daca cererea de recuzare este facuta cu rea-credinta, partea va fi obligata la amenda (la stat, potrivit
art. 187, alin. 1, pct. 1, lit. b NCPC) si despagubiri (celeilalte parti).

Solutii posibile si efecte ale solutionarii cererii de recuzare sau de abtinere

Efectele admiterii cererii de recuzare sau de abtinere

1. Aceasta are ca efecte principal indepartarea din cauza a judecatorului recuzat sau care se abtine.
Daca ne aflam in cazul prevazut de art. 42, alin. 1, pct. 11 NCPC (daca este sot sau ruda pana la gradul
al patrulea inclusiv sau afin, dupa caz, cu un alt membru al completului de judecata), nu are loc
indepartarea ambilor judecator. Ratiunea cazului de incompatibilitate nu este existenta unui raport cu
partile, ci a unui raport dintre judecatori, astfel incat indepartarea unuia dintre ei este suficienta
pentru reechilibrarea cauzei. Astfel, se va stabili prin incheiere care dintre cei doi judecatori va parasi
completul.

2. In privinta actelor de procedura facute pana la momentul solutionarii abtinerii sau recuzarii (este de
presupus ca pana la momentul aparitiei cazurilor de incompatibilitate este posibil sa se fi facut acte de
procedura), se va stabili si in ce masura aceste acte de procedura se pastreaza – art. 51, alin. 6, teza
finala NCPC.

34
 Astfel, daca completul care judeca recuzarea sau abtinerea nu mentioneaza nimic in incheiere, toate
actele de procedura se considera desfiintate. In cazul in care cererea este judecata de instanta ierarhic
superioara, aceasta va trimite cauza unei alte instante, egala in grad cu cea investita initial, din circumscriptia
teritoriala a instantei ierarhic superioare.

Regimul juridic al incheierii prin care se solutioneaza cererea de recuzare sau de abtinere
In cazul abtinerii, indiferent ca s-a admis sau s-a respins cererea, incheierea nu este supusa niciunei
cai de atac (partea nu a reclamat nimic in acest caz)

In cazul recuzarii:
 incheierea de admitere a cererii de recuzare nu este supusa niciunei cai de atac (cel care a formulat
cererea este satisfacut de solutie, iar cel care nu a formulat cererea nu justifica un interes pentru a
formula o astfel de cale de atac);
 incheierea de respingere a cererii de recuzare este singura ce poate fi atacata. Insa, aceasta incheiere
nu poate fi atacata de indata, ci, potrivit art. 53 NCPC,numai odata cu hotararea prin care s-a
solutionat cauza (la finalul procesului). Daca insa hotararea de solutionare a cauzei este definitiva (nu
se mai poate ataca cu nicio cale de atac), atunci incheierea de respingere a cererii de recuzare va
putea fi atacata cu recurs, la instanta superioara, in termen de 5 zile de la comunicarea hotararii
[hotararii = incheierea de respingere/hotararea de solutionare a cauzei]

Trebuie deosebit ce s-ar intampla daca s-ar admite in apel sau in recurs, dupa caz, calea de atac
impotriva incheierii de respingere acererii de recuzare (formulata impreuna cu calea de atac impotriva
hotararii prin care s-a solutionat cauza).

Astfel, se face urmatoarea distinctie:

 daca vorbim de apel si instanta de apel ar admite ca cererea de recuzare a fost respinsa in mod
gresit, atunci instanta de apel va reface toate actele de procedura facute in prima instanta de
catre judecatorul recuzabil, dar care nu a fost indepartat din cauza si, daca apreciaza ca este cazul,
va reface chiar si dovezile administrate (in aceasta a doua privinta doar daca apreciaza necesar). Cu
alte cuvinte, nu se va trimite cauza spre rejudecare (nu este motiv de reluare a procedurii), insa
instanta de apel va relua actele de procedura si chiar si readministrarea probelor, daca considera
necesar. Aceasta se explica prin faptul ca instanta de apel este ea insasi instanta de fond, la fel ca si
prima instanta;
 daca vorbim de recurs si se admite recursul pentru acest motiv: desi s-a facut cerere de recuzare, in
mod gresit a fost respinsa, atunci cauza trebuie trimisa spre rejudecare (hotararea va fi casata) fie
la instanta de apel (ca sa refaca actele), fie, daca nu exista calea de atac a apelului (spre exemplu, in
contencios administrativ), la prima instanta. Instanta de recurs nu ar putea sa refaca dovezile
administrate (instanta de recurs nu judeca in fond; nu poate administra decat proba cu inscrisuri).

Soarta procesului pe durata judecarii cererii de recuzare sau de abtinere

Daca exista un caz de abtinere, procesul de fond nu poate inainta. In cauza respectiva nu se face niciun
act de procedura. Unii autori vorbesc despre un caz de supendare legala, de drept, a judecatii – cand vorbim
de un caz de suspendare.

In cazul recuzarii (ce vine de la parte), introducerea cererii de recuzare nu se determina suspendarea
judecatii. Procesul se poate derula in continuare in timp ce, in paralel, se solutioneaza cererea de recuzare.
Insa, nu se poate pronunta hotararea inaintea cererii de recuzare. Completul legal investit va putea continua

35
judecata pricinii, chiar fiind recuzat, insa nu poate pronunta o hotarare. Aceasta este o prevedere noua in
NCPC. Sub imperiul VCPC, atat timp cat nu s-a solutionat cererea de recuzare, procesul era suspendat de drept
(nu se putea face niciun act de procedura) – totusi, s-a dat nastere unor abuzuri.

Daca cererea de recuzare este intemeiata, procesul se repune pe rol. Insa, trebuie sa se procedeze inca
o data la audierea partilor (daca nu cumva trebuie refacute toate actele de procedura) – cel putin se vor relua
dezbaterile.

PARTILE IN PROCESUL CIVIL

In functie de etapa procesuala, avem denumiri diferite pentru parti:

 de regula, vorbim despre reclamant si parat;
 in apel – apelant si intimat;
 in recurs – recurent si intimat;
 in contestatia in anulare – contestator si intimat;
 in revizuire – revizuent si intimat;
 in cazul cererii reconventionale, veritabila cerere de chemare in judecata –reclamant-parat si
parat-reclamant;
 in faza executarii silite – creditor si debitor

Coparticiparea procesuala (litis consortium procesual)

1. Activa, pasiva si mixta

2. Subiectiva si obiectiva

Coparticiparea procesuala subiectiva decurge din interesul comun al unor parti de a fi impreuna
in judecata sau de a chema mai multe persoane in judecata.
Coparticiparea procesuala obiectiva decurge din stransa legatura a unor cereri, posibil individual
facute. Aceasta situatie apare, de regula, prin conexarea unor dosare.

3. Facultativa si obligatorie

Regula este ca coparticiparea procesuala este facultativa, decurgand din vointa unor parti de a
formula impreuna actiunea, fara ca acest lucru sa aiba vreun efect asupra admisibilitatii cererii.
Insa, coparticiparea este obligatorie in procesele de partaj (unde in proces trebuie sa figureze tot
coproprietarii sub sanctiunea nulitatii partajului – NCC).
Uneori, obligativitatea coparticiparii procesuale decurge din raportul juridic (spre exemplu,
anularea sau constatarea nulitatii absolute a unui act semnat de mai multe persoane) – coparticipare
procesuala pasiva.
Exista si un remediu – daca nu ar exista coparticipare procesuala obligatorie nu s-ar justifica
institutia introducerii fortate in cauza, din oficiu, a unei persoane. In materia raporturilor de rudenie
(filiatie, stabilirea/tagada paternitatii) – text in NCC care prevede ca copilul si parintii vor trebui citati in
toate cauzele privind filiatia, chiar daca nu sunt parti in procesele respective.

36
Raportul pe baza caruia se stabilesc relatiile dintre coparticipanti
Principiul in procesul civil este independenta procesuala a partilor, potrivit caruia actele facute de o
parte nici nu profita, dar nici nu dezavantajeaza pe un alt participant. Daca exista mai multi parati si numai
unul dintre ei ataca hotararea, apelul il va viza doar pe acesta, iar pentru restul hotararea va fi definitiva.

Daca unul dintre parati invoca o exceptie, care vizeaza situatia sa, dreptul ii va reveni doar lui. La
cheltuielile dejudecata, daca exista mai multi parati chemati in judecata si intre acestia nu exista raporturi de
solidaritate, fiecare va suporta cheltuielile de judecata aferente cererilor facute impotriva sa.

Exceptia o reprezinta extinderea efectelor favorabile asupra celorlalti participanti, fie atunci cand
natura raportului juridic o impune sau atunci cand este impusa de o dispozitie legala. Efectele favorabile ale
unor acte de procedura sau termene primite de unii dintre participanti se vor extinde si asupra celorlalti.

Exemple de extindere a efectelor favorabile asupra celorlalti participanti ce decurg din lege
1. Sa presupunem ca mai multi coproprietari formuleaza o cerere in revendicare, ce este respinsa, iar
numai unul dintre acestia formuleaza apel impotriva hotararii de respingere a actiunii in revendicare.
Chiar daca cererea de chemare in judecata ar fi fost formulata de catre un singur coproprietar, efectele
sale beneficese rasfrangeau asupra tuturor. A fortiori, daca toti coproprietarii au introdus cererea de
chemare in judecata, apelul declarat doar de catre unul dintre acestia este profitabil tuturor (art. 643
NCC).

2. Un alt exemplu este cel din materia perimarii –art. 419 NCPC:
Efectele cererii asupra coparticipantilor
In cazul in care sunt mai multi reclamanti sau parati impreuna, cererea de perimare ori actul de
procedura intrerupator de perimare al unuia foloseste si celorlalti.

Astfel, daca una dintre parti se manifesta in sensul reluarii procedurii in acel dosar, efectul de
intrerupere se produce pentru toate partile din dosar (pot fi si parti cu pozitie concurenta sau chiar
divergenta).

Aceste doua exemple (art. 634 NCC si art. 419 NCPC) decurg din textele legale, dar extinderea efectelor
benefice poate decurge si din natura raportului juridic dedus judecatii. Daca avem debitori solidari chemati in
judecata pentru una si aceeasi datorie, iar unul dintre acestia formuleaza apel si castiga, aratand ca datoria nu
exista, efectele hotararii se vor rasfrange si asupra celorlalti codebitori solidati nediligenti, pentru ca nu se
poate ca doar o fractiune din datorie sa nu mai existe.
De asemenea, un alt exemplu ar fi in materie delictuala.

ATENTIE!
 Doar efectele actelor favorabile se extind. Daca una dintre parti ia initiativa de a face apel si pierde
apelul si este obligata si la cheltuieli de judecata, aceste cheltuieli nu vor fi suportate si de catre cei
care nu au declarat apelul;
 Cei care beneficiaza de extinderea efectelor actelor de procedura si termenelor vor continua sa fie
citati, daca nu au termen in cunostinta.

37
 Obligatiile partilor in procesul civil

Partile au atat drepturi, cat si obligatii in cadrul procesului civil. Una dintre cele mai importante
obligatii ale partilor este prevazuta de art. 10 NCPC:

Obligatiile partilor in desfasurarea procesului

(1) Partile au obligatia sa indeplineasca actele de procedura in conditiile, ordinea si termenele stabilite de
lege sau de judecator, sa isi probeze pretentiile si apararile, sa contribuie la desfasurarea fara intarziere a
procesului, urmarind, tot astfel, finalizarea acestuia.

art. 12 NCPC : Buna-credinta

(1) Drepturile procesuale trebuie exercitate cu buna-credinta, potrivit scopului in vederea caruia au fost
recunoscute de lege si fara a se incalca drepturile procesuale ale altei parti.
(2) Partea care isi exercita drepturile procesuale in mod abuziv raspunde pentru prejudiciile materiale si
morale cauzate. Ea va putea fi obligata, potrivit legii, si la plata unei amenzi judiciare.
(3) Partea care nu isi indeplineste cu buna-credinta obligatiile procesuale raspunde potrivit alin. (2).

Abuzul de drept
Contrarul bunei-credinte este abuzul de drept, ce reprezinta exercitiul unui drept recunoscut de lege,
potrivit formelor lui exterioare (potrivit art. 10 NCPC – conditiile de forma, termenele legale sau stabilite de
legiuitor) insa prin deturnarea scopului legal pentru urmarirea unui alt scop, contrar legii.

Partea care savarseste un abuz de drept poate fi obligata atat la plata unei amenzi, cat si la plata unor
daune (materiale sau morale) fata de cealalta parte.
In doctrina se afirma ca o alta sanctiune a actului abuziv este respingerea sa, fara a fi analizat in fond.

Exemple de abuz de drept:

 chemarea in judecata a debitorului fara punerea in intarziere;
 recuzarea (mentionata anterior);
 in situatia in care nu s-a comunicat actul, nu incepe sa curga termenul de apel. Putem fi in prezenta
unui abuz de drept atunci cand o parte declara apel dupa un termen lung, invocand vicii ale
comunicarii (spre exemplu, pretinde ca actul s-a comunicat la o alta adresa), dar exista dovada ca stia
de acea hotarare, pentru ca o depusese in copie in alte procese. Se va respinge apelul pentru existenta
unui abuz de drept si nu pentru tardivitatea cererii.

PARTICIPAREA TERTILOR LA PROCES

 participari voluntare (interventia voluntara principala si accesorie)

 participari fortate (chemarea in judecata a altor persoane, chemarea in garantie, aratarea
titularului dreptului si introducerea in cauza, din oficiu, a altor persoane – noutate NCPC).

*OBS: Prin terti participanti la proces nu intelegem martori, experti, traducatori, interpreti (sau alti specialisti)
si nici reprezentantii partilor, pentru ca se identifica cu partile. Vorbim despre terti care isi disputa drepturi sau
interese in legatura cu obiectul dedus judecatii. In realitate, acesti terti au statura unor veritabile parti, din
perspectiva drepturilor lor procesuale.

38
 Participari voluntare

Interventia voluntara principala

Interventia voluntara principala este mijlocul procesual prin care un tert, intervenient intr-un proces
inceput intre alte persoane, pretinde ca dreptul dedus judecatii sau un drept care are o stransa legatura cu
dreptul dedus judecatii ii apartine.

Nu se cere o identitate totala intre dreptul tertului si dreptul dedus judecatii:

 identitate totala: A revendica de la B un bun; apare C ce pretinde ca este adevaratul proprietar si
solicita obligarea paratului sa lase in deplina proprietate si linistita posesie acelasi bun lui C;
 stransa legatura: intre A si B exista un proces in legatura cu predarea unor bunuri dintr-un contract de
vanzare. C solicita declararea nulitatii absolute a unui alt contract, incheiat intre B si C, pentru a genera
efectul resoluto iure dantis, resolvitur ius accipientis. Drepturile sunt in stransa legatura.

Interventia voluntara accesorie

Aceasta intervine intr-un proces inceput intre alte persoane, doar pentru a sprijini apararea uneia
dintre parti. Exista o diferenta de substanta: in cazul interventiei voluntare principale, vorbim despre un tert
care deduce judecatii un drept propriu, pe cand in al doilea caz, tertul nu invoca niciun drept propriu, urmarind
doar sa sprijine apararea uneia dintre parti.

Acest tert are el insusi un interes in solutionarea pricinii de o maniera favorabila uneia dintre parti.
Solutia din proces ar putea sa influenteze drepturile sale si acesta doreste inca din timpul procesului initial ca
in urma triumfului uneia dintre parti, sa nu se ajunga la discutarea drepturilor proprii ale tertului.

Spre exemplu, A revendica un bun de la B, iar tertul C ar avea un drept de dobandire a bunului de la B,
intrucat a semnat cu acesta o promisiune de vanzare-cumparare, dar care poate fi pusa in executare doar daca
B este proprietar. C are tot interesul ca sa castige B, pentru ca B, consolidandu-si statutul de proprietar,
ulterior, sa-si poata executa promisiunea de vanzare.

Cererea de interventie principala nu este admisibila in materii precum:

 cereri cu caracter personal (stabilirea filiatiei sau a paternitatii, divort). Insa, daca intr-un
divort exista si un capat de cerere privind partajul, in cererea de partaj se pot formula cereri
de interventie principala (parintii cer scoaterea din masa partajabila a anumitor bunuri, date
doar cu titlu de imprumut, nu ca donatii);
 litigii individuale de munca;
 actiuni posesorii (tertul trebuie sa invoce un drept, ori actiunea posesorie nu vizeaza
apararea unui drept: diferit Tabarca – tertul invoca tot posesia). Actiunea posesorie este
urgenta, pe cand interventia poate tergiversa procesul.

Cererea de interventie accesorie este, de principiu, admisibila in toate cazurile, dar nu este acceptabila
in cauzele cu caracter strict personal (nu se poate avea un interes legitim in a sprijini punerea sub interdictie,
declararea judecatoreasca a mortii, stabilirea paternitatii etc.). Se considera ca interesul juridic nu exista.

39
Deosebiri intre cererea de interventie principala si cererea de interventie accesorie
Esenta diferentei dintre cele doua forme deriva din urmatorul fapt:
 cererea de interventie principala reprezinta o veritabila cerere de chemare in judecata (este o
persoana care pretinde un drept in justitie si isi indreapta cererea impotriva unor parti aflate deja intr-
un proces). Aceasta cerere ar putea fi facuta si pe cale separata; insa partea doreste sa comprime
timpul procesual intr-unul singur. Se investeste instanta cu o cerere.
 cererea de interventie accesorie are natura juridica a unei simple aparari dintr-un proces
(nu investeste instanta cu o cerere). Apararile ar putea fi facute si de catre parti. Nu se aduc nici macar
parti noi in proces.

Asemanari intre interventia voluntara principala si interventia voluntara accesorie

Procedura de admitere in principiu
Ambele cereri sunt supuse unor proceduri de admitere in principiu. Cererea de interventie principala
sau accesorie se comunica partilor initiale, in copie. Apoi are loc procedura de admitere in principiu, ce se
desfasoara cu ascultarea partilor si a intervenientului (ce nu este inca parte in proces, poate fi ascultat totusi,
exclusiv cu privire la admisibilitatea in principiu a cererii de interventie).

In cadrul procedurii de admitere in principiu:

 instanta trebuie sa analizeze, in primul rand, daca tertul justifica un interes (in cazul
interventiei principale si un drept), care sa aiba legatura cu dreptul dedus judecatii sau sa fie
chiar dreptul dedus judecatii;
 de asemenea, instanta trebuie sa verifice legatura suficienta dintre pretentia tertului si
proces;
 instanta trebuie sa verifice si daca cererea este facuta in termen;
 in cadrul interventiei principale formulata in apel, instanta trebuie sa verifice daca toti ceilalti
participanti sunt de acord:
 nu in ultimul rand, instanta trebuie sa analizeze admisibilitatea cererii de interventie dupa
natura cauzei (la materiile unde cererea de interventie nu este acceptata).

Daca toate aceste conditii sunt intrunite, instanta pronunta o incheiere (de admitere in principiu sau
de respingere a cererii ca inadmisibila). Incheierea se ataca doar odata cu fondul (nu de indata).

Hotararea prin care se respinge ca inadmisibila cererea de interventie va fi atacata separat de fond in
termen de 5 zile de la pronuntare pentru partea prezenta si de 5 zile de la comunicare pentru partea absenta.

Calea de atac impotriva incheierii de solutionare a cererii de interventie: aceasta se ataca doar cu apel
(daca s-a pronuntat instanta de fond). Nu se mai poate face si un recurs ulterior, la instanta ierarhic superioara
si cu recurs la instanta ierarhic superioara si nu de ICCJ (daca s-a pronuntat instanta de apel). Daca s-a
pronuntat instanta de recurs, incheierea de solutionare a cererii de interventie nu mai este atacabila.

Judecata pricinii principale se suspenda pe durata judecarii apelului sau recursului (termen de 10 zile
de recomandare). Daca se admite apelul sau recursul, dosarul va fi trimis din nou la instanta care a respins
interventia, judecand impreuna cu toate partile.

40
Efectele produse de admiterea in principiu a cererii de interventie
1. In cazul interventiei principale, se investeste instanta cu o cerere.

2. In legatura cu intervenientul:
 dobandeste pozitia si drepturile unei parti (va trebui citat, i se vor comunica actele de
procedura etc.);
 opereaza o prorogare de competenta (cererea de interventie principala ar putea fi de
competenta altei instante daca s-ar fi judecat separat, dar va fi primita in cadrul
competentei initiale);
 dreptul dedus judecatii pe calea interventiei devine litigios;
 in cazul interventiei principale se intrerupe prescriptia.

3. Instanta va trebui sa acorde partilor un termen pentru depunerea intampinarii.

4. Reclamantul din procesul initial va putea formula cerere reconventionala fata de interventia
principala.

5. Intervenientul ia procedura in starea in care se afla (nu i se vor comunica actele anterioare
depuse la dosar pana lainterventia sa; nu se vor reface probele pana la momentul interventiei;
insa, intervenientul va avea dreptul sa administreze probe din momentul intervenirii in proces).

La cererea de interventie principala, daca intervenientul pretinde acelasi drept cu cel pretins de
reclamant, solutiile sunt radicale: in cazul admiterii cererii reclamantului, trebuie respinsa cererea de
interventie / interes. Exista si solutia admiterii in parte a pretentiilor intervenientului.

La cererea de interventie accesorie, soarta sa tine de solutia data in ce priveste pozitia celui in
favoarea caruia a intervenit. Daca reclamantul castiga si interventia accesorie este in favoarea paratului, se va
respinge cererea de interventie. Daca se va respinge cererea principala impotriva paratului, se va admite
cererea de interventie.

Participari fortate

Chemarea in judecata a altei personae

Chemarea in judecata a altei persoane este mijlocul procesual prin care oricare dintre partile existente
initial in proces pot solicita introducerea in cauza a unui tert care ar putea sa pretinda aceleasi drepturi ca si
reclamantul.

Particularitatea acestei cereri de interventie: tertul chemat in proces este o persoana care ar putea sa
pretinda aceleasi drepturi ca si reclamantul.

Caracteristici:
 tertul nu intervine la initiativa sa, ci la cererea uneia dintre partile din procesul deja inceput;
 poate fi atrasa la judecata, astfel, numai persoana ce ar putea pretinde aceleasi drepturi ca si
reclamantul.

41
Exemplul 1: in cazul unei cesiuni de creanta, cedentul il cheama in judecata pe debitorul cedat. Debitorul
cedat are tot interesul sa-l cheme in judecata si pe cesionar (daca tot plateste, macar sa nu faca o plata inutila
– respectiv cedentului). Debitorul cedat il chema in proces pe cesionar pentru ca hotararea ce se da in litigiul
dintre debitorul cedat si cedent sa-i fie opozabila si cesionarului. Cesionarul nu era obligat sa dea / sa faca / sa
nu faca ceva.

Exemplul 2: in cazul unei actiuni in revendicare, introdusa de un singur coproprietar, paratul are interesul de
a-i chema in judecata si pe ceilalti coproprietari, pentru a evita procese ulterioare cu acestia (art. 643, alin. 3
NCPC). Interesul paratului: asupra celorlalti coproprietari se extind doar efectele pozitive ale hotararii. Daca
coproprietarul dat in judecata pierde procesul, el nu poate sa opuna autoritatea de lucru judecat fata de
ceilalti coproprietari. Astfel, paratul ar fi obligat sa-l dea in judecata si pe urmatorul coproprietar etc. Paratul ii
cheama pe ceilalti coproprietari pentru ca acestia sa nu poata afirma ca hotararea negativa nu le poate fi
opozabila.

Aceasta forma de interventie fortata nu poate fi utilizata pentru a introduce in proces un nou parat !!!

Spre exemplu, daca reclamantul a construit gresit cadrul procedural si nu a chemat in judecata toate
persoanele cu care ar fi trebuit sa se judece, nu va putea utiliza aceasta forma pentru a suplini viciul cererii de
chemare in judecata si, pe aceasta cale ocolita, sa obtina modificarea cererii de chemare in judecata.

Exemplul 3: A il cheama in judecata pe B, solicitand anularea contractului de vanzare incheiat intre acestia.
Dar, A afla intre timp ca B a vandut bunul lui C si isi da seama ca degeaba va anula contractul dintre el si B,
intrucat va trebui sa obtina si desfiintarea contractului succesiv incheiat. A nu modifica cererea de chemare in
judecata (in sensul introducerii ca parat si a lui C) in termenul legal prevazut de art. 204 NCPC, ci afirma ca din
moment ce C a cumparat de la B, se pretinde proprietar si din moment ce si A se pretinde proprietar, aparent,
A si C pretind aceleasi drepturi. Utilizarea institutiei chemarii in judecata a altei persoane de catre A este un
exercitiu incorect al folosirii drepturilor, pentru ca C nu pretinde aceleasi drepturi, in realitate, ca si A. C nu
pretinde nicio cauza de nulitate in ceea ce priveste contractul dintre el si B, dupa cum nu pretinde nicio cauza
de nulitate nici in contractul dintre A si B.
Chemarea in judecata a altor persoane se foloseste ca hotararea sa fie opozabila tertului; tertul nu are
calitatea de parat, ci are o pozitie procesuala similara reclamantului, nu paratului. In exemplul dat, A il
introducea pe C in proces pentru a-l obliga sa predea bunul ce a facut obiectul transferurilor succesive, in urma
desfiintarii contractului dintre B si C.

Ipoteze speciale de solutionare

In cazul in care s-ar admite cererea de chemare in judecata a altei persoane, exista doua particularitati.

A. Daca vorbim despre o datorie baneasca, atunci exista posibilitatea prevazuta de lege ca paratul
chemat in judecata sa recunoasca datoria si sa declare ca doreste sa si-o execute fata de oricare dintre
persoanele care isi va dovedi dreptul. In exemplul cesiunii, debitorul cedat nu contesta ca trebuie sa
dea banii, dar afirma ca nu stie cui trebuie sa-i dea (cedentului sau cesionarului). Paratul, dupa ce va fi
primit si tertul (respectiv cesionarul) in proces, afirma ca depune suma de bani, iar instanta urmeaza sa
o remita partii care va castiga procesul (art. 71 NCPC) – cedentului sau cesionarului (instanta va stabili
cine are calitatea de creditor).

Elementele ipotezei speciale de solutionare in cazul unei datorii banesti:

 pretentia sa fie baneasca;
 paratul sa isi recunoasca datoria sis a consemneze suma la dispozitia instantei

42
 Numai in aceste conditii paratul va fi scos din proces, iar procesul va continua intre reclamant
si tertul chemat in judecata.

B. Ipoteza cand obiectul cererii de chemare in judecata este reprezentat de predarea unui bun sau a
folosintei acestuia. Paratul poate iesi din proces daca declara ca preda bunul celui care va castiga
procesul (reclamantul sau tertul chemat in judecata).
In acest caz, instanta va dispune aplicarea unui sechestru judiciar asupra bunului; va institui un
administrator judiciar, care va administra bunul pana cand instanta va stabili definitiv cui i se cuvine
bunul. Ulterior, in baza unui proces-verbal, administratorul judiciar va preda bunul uneia dintre partile
ce vor castiga procesul (reclamantul sau tertul chemat in judecata).

Elementele ipotezei speciale de solutionare in cazul predarii unui bun sau a folosintei acestuia:
 conceptia ca tertul nu mai are nimic de castigat / pierdut din proces;
 este obligatorie conservarea bunului (se realizeaza pe calea sechestrului judiciar).
 chiar daca paratul iese din proces, hotararea se va comunica si paratului, caruia ii este
opozabila (exceptie de la dreptul comun).

Procedura in cazul chemarii in judecata a altei persoane

Domeniul de aplicare: orice cerere prin care se pune in discutie un drept subiectiv civil. Institutia nu este
aplicabila totusi drepturilor nepatrimoniale.

Titularul cererii: poate fi reclamantul, paratul, dar si intervenientul principal (ce are pozitia procesuala de
reclamant). Este relevant in legatura cu termenele.

Cine este atras la judecata: un tert care ar putea invoca aceleasi drepturi ca si reclamantul.

Termen: difera dupa cum cererea de chemare in judecata a altei persoane este facuta de:
 reclamant sau intervenientul principal: termenul este pana la terminarea cercetarii procesului in
prima instanta. Procesul in prima instanta are doua etape: etapa cercetarii judecatoresti (de la
primul termen pana la ultimul) si etapa dezbaterilor (ultimul termen la care partile pun concluziile
finale). Nu se admite aceasta cerere cand se trece la dezbaterea pe fond. Dupa ce se incheie
cercetarea judecatoareasca, instanta da o incheiere prin care constata ca cercetarea judecatoreasca
a fost inchisa si acorda un termen pentru dezbaterea in fond a pricinii;
 parat: acesta trebuie sa faca cererea odata cu intampinarea, iar daca intampinarea nu este
obligatorie, cel mai tarziu la primul termen de judecata (in masura in care paratul a fost legal citat
pentru acel termen de judecata). Intampinarea se depune intr-un termen de 25 de zile de la
momentul primirii cererii de chemare in judecata. Asadar, acesta este termenul in care trebuie
depusa de parat cererea de chemare in judecata a altei persoane (cu exceptia situatiilor cand
intampinarea nu este obligatorie, ce apare in foarte putine cazuri).

Daca se modifica cererea de chemare in judecata de catre reclamant (la primul termen de judecata,
potrivit art. 204 NCPC), legea spune ca se va acorda un nou termen paratului pentru a depune o intampinare la
cererea modificata. In acest caz, este evident ca paratul va putea sa formuleze o cerere de chemare de
judecata a altei persoane (cu minim 10 zile inaintea urmatorului termen).

Daca paratul formuleaza o cerere reconventionala, parat este reclamantul, intrucat este mijlocul
procesual prin care paratul invoca pretentii fata de reclamant. Astfel, pe acea cerere, paratul este reclamant si

43
reclamantul este parat. Daca se pretinde ca tertul are un drept concurent cu cel al paratului-reclamant,
cererea de chemare in judecata a altei persoane se poate depune pana la terminarea cercetarii judecatoresti;
reclamantul-parat poate depune cererea doar o data cu intampinarea, iar daca intampinarea nu este
obligatorie, cel mai tarziu pana la primul termen de judecata (ca si paratul din cererea principala).

Reclamantul ar formula o cerere de chemare in judecata a unui tert in situatia in care intervenientul
invoca doar un drept strans legat celui dedus judecatii. Reclamantul poate introduce cererea de chemare in
judecata a tertului in acelasi termen in care poate introduce intampinare la cererea de interventie.

Sanctiunea nedepunerii cererii in termen : decaderea. In VCPC sanctiunea era judecarea separata.In
NCPC, cererea va fi respinsa ca tardiva (opinie gresita Tabarca:anulare). Art. 185, alin. 1, teza a II-a NCPC – este
o nulitate derivata din decadere. Actul intrinsec nu este nul, ci este nul intrucat a fost decazut din dreptul de a
mai face actul.

Forma cererii: cerere scrisa, motivata, are natura juridica a unei veritabile cereri de chemare in
judecata. Trebuie atasate si copii de pe inscrisuri, precum si cererea de chemare in judecata si intampinarea.
Tertul chemat in judecata trebuie sa cunoasca si cererea de chemare in judecata si pozitia paratului initial si
toate inscrisurile de la dosar (art. 69, alin. 2 NCPC) – la intervenientul principal nu i se comunica nimic pentru
ca el dorea sa participe la proces. In acest caz (tert chemat la proces), una dintre parti are interes ca tertul sa
fie chemat in proces. Cererea de chemare in judecata a tertului se comunica partii adverse si celui chemat in
judecata.

Admiterea in principiu: este necesara admiterea in principiu si se face potrivit art. 64-65 NCPC, care se
aplica in mod corespunzator. Se comunica mai intai tertului, ce va fi invitat la instata. Reclamantul, paratul si
tertul vor pune concluzii cu privire la admisibilitatea in principiu a cererii de chemare in judecata si numai daca
instanta o va admite, tertul va deveni parte in proces si va lua procedura in starea in care se afla.

Pozitia procesuala a tertului: tertul dobandeste pozitia procesuala de reclamant (in urma admiterii in
principiu). Are o pozitie specifica pozitiei de reclamant (nu este chiar reclamant), incat paratul nu va putea
face cerere reconventionala impotriva cererii de chemare in judecata a sa. Pozitia similara a tertului cu cea a
reclamantului are urmatoarele caracteristici: are o pozitie independenta, nu tine de pozitia altei parti in
proces; daca reclamantul renunta la cererea sa, continua judecata in legatura cu tertul chemat in judecata.

Chemarea in garantie
Chemarea in garantie este mijlocul procesual prin care oricare din partile din proces ar putea introduce
in cauza o terta persoana impotriva careia s-ar putea indrepta cu o cerere in garantie sau in despagubiri, daca
ar pierde respectivul proces.

Spre exemplu, daca A se judeca cu B; ar putea exista un tert de ceea ce se intampla in acel dosar lui A,
astfel incat, daca A pierde, tertul va trebui sa-l despagubeasca sau sa-l garanteze pe B.

Partea initiala in proces are doua modalitati de abordare a problemei:

 asteptarea pierderii sau castigarii procesului si, doar in ipoteza pierderii, sa formuleze o
cerere distincta pentru despagubiri;
 sa nu se mai astepte soarta procesului, ci in procesul initial sa-l cheme pe acela impotriva
caruia ar urma sa se intoarca in caz ca pierde (pentru a se comprima timpul procesual).

44
 De regula, cererea de chemare in garantie este o facultate lasata de lege (nu este obligatorie).
Chemandu-l pe garant in proces, de multe ori, garantul va fi interesat nu sa se apere in raporturile cu
cel care l-a chemat, ci sa-l apere in raporturile care ar pune in discutie garantia.

Insa, sunt si situatii in care chemarea in garantie a unui tert este absolut necesara. Daca nu o faci,
partea risca sa piarda dreptul de regres.

Exemple:
 art. 1705 NCC – in materia vanzarii: “[cumparatorul] trebuie sa-l cheme in judecata pe vanzator”. In
cazul in cumparatorul care nu a facut-o, fiind condamnat, pierde dreptul de garantie daca vanzatorul
dovedeste ca erau motive suficiente pentru a respinge pretentiile evingatorului(exceptio malli
processus).
 art. 2310, alin. 2 NCC – in materia fideiusiunii.

Partea din proces care formuleaza aceasta cerere s-ar putea intoarce printr-o cerere in garantie sau in
despagubiri.

Daca am lua situatia fideiusorului, ipoteza ar fi rasturnata. In dreptul material, fideiusorul este garant.
In dreptul procesual, garant (chemat in garantie) este debitorul.

Exista si situatii in care nu vorbim despre o garantie ce se bazeaza pe o dispozitie legala sau pe o
dispozitie contractuala. Spre exemplu, art. 683 NCC (partajul) – garantare legala.

De asemenea, poate sa fie vorba si despre o simpla despagubire; spre exemplu, ipoteza comitentului
chemat in judecata pentru a plati daune victimei ca urmare a faptei ilicite savarsite de catre prepus. Nu mai
vorbim despre o garantie, ci despre o veritabila despagubire pe care comitentul trebuie sa o primeasca de la
prepus. In raporturile cu victima, comitentul raspunde pentru fapta altuia. Insa, sunt situatii in care comitentul
poate formula regres contra prepusului (vorbim despre o cerere in despagubiri).

Chematul in garantie poate, la randul sau, sa cheme in garantie o alta persoana, dar numarul
chemarilor succesive in garantie se reduce la doua (art. 72, alin. 2 NCPC).

Procedura de judecata in cazul chemarii in garantie

Domeniul de aplicare: orice cerere in care se pune in discutie un drept garantat legal ori conventional ori in
legatura cu care exista o obligatie de despagubire.

Titularul cererii: orice parte initiala a litigiului (reclamant, parat, intervenient principal).

Cine este atras la judecata: garantul sau cel care datoreaza despagubiri, precum si succesorii universali si cu
titlu universal (in principiu, nu si cei cu titlu particular). A vinde lui B, iar B vinde lui C (vezi multiplicarea
obligatiei de garantie NCC).

Termen:
 pentru reclamant sau intervenient: pana la terminarea cercetarii procesului in prima instanta;
 pentru parat: odata cu intampinarea sau pana la primul termen (la care paratul este legal citat), daca
nu este obligatorie intampinarea.

45
 Cererea nu poate fi facuta sub nicio forma in apel !

Sanctiunea nedepunerii cererii in termen: decaderea (sub imperiul VCPC era judecarea separata).

Forma cererii: forma unei cereri de chemare in judecata: cerere scrisa, motivata, are natura juridica a
unei veritabile cereri de chemare in judecata.

Admiterea in principiu: este necesara admiterea in principiu si se face potrivit dispozitiilor art. 64-65
NCPC, care se aplica in mod corespunzator. Se comunica cererea de chemare in garantie chematului in
garantie; acesta este citat pentru a se discuta admisibilitatea in principiu (se verifica daca exista un raport de
garantare ori despagubire sau nu). Se acorda termen chematului in garantie, dupa ce este admisa in principiu
chemarea in garantie, pentru a depune intampinare.

Pozitia procesuala a tertului: acesta are o pozitie procesuala independenta, similara unui parat, dar
numai in cererea de chemare in garantie si nu in tot procesul, per ansamblu. Tertul ia procedura in starea in
care se afla si poate face orice aparari (nu are o pozitie subordonata celui care l-a chemat in garantie).

Niciodata chematul in garantie nu va putea fi obligat fata de partea care nu l-a chemat in garantie
(partea adversa celei care l-a chemat in garantie) – nici macar la cheltuieli de judecata. Va fi obligat exclusiv
fata de cel chemat in garantie (cu celelalte parti nu se afla in niciun raport de drept procesual).

Cine judeca: cererea de chemare in garantie este o actiune incidentala (de competenta instantei care
judeca cererea principala). Este posibil in acele situatii in care judecata cererii de chemare in garantie sa
intarzie judecarea cererii principale, instanta sa disjunga. In acest caz, instanta investita initial ca urmare a
incidentului chemarii in garantie, ramane competenta sa judece si cererea disjunsa, chiar daca, in situatia in
care ar fi fost introdusa separat, ar fi fost competenta o alta instanta.

In caz de disjungere, cererea de chemare in garantie va fi suspendata pana la solutionarea cererii

principale. Disjungerea este doar o facultate – instanta va cumpani in urma analizei probelor (spre exemplu, la
cererea principala avem doar inscrisuri si la cererea de chemare in garantie se admite proba cu martori,
expertize, evaluari etc.) si a apararilor partilor daca este necesara disjungerea. Un alt caz care ar indica spre
disjungere: introducerea cererii de chemare in garantie tarziu, spre sfarsitul cercetarii judecatoresti la prima
instanta.

46
 Solutia din Solutia din Cine poate face apel? Impotriva cui?
cererea de cererea de
chemare in chemare in
judecata (CCJ) garantie(CCG)

Se admite Se admite (daca -paratul impotriva reclamantului (P R)

este intemeiata)
-chematul in garantie contra paratului sau a
reclamantului, desi intre ei nu exista raporturi de drept
substantial (G P/R)

Se respinge -P R/G/R+G
(daca nu este
intemeiata)

Se respinge Se respinge ca -RP / P + G (! doar daca respingerea CCJ este datorita

lipsita de apararilor lui G)
Chemarea in interes sau de
garantie obiect - daca R face apel impotriva lui P, P poate face apel
este facuta provocat (art. 473 NCPC) impotriva lui G (R P G).
de parat Paratul P s-ar putea trezi, pierzand apelul, intr-o
situatie mai proasta decat cea la prima instanta (ar fi
putut castiga garantia la prima instanta, dar ca urmare
a pierderii cererii principale in apel, se poate trezi ca
pierde si procesul de chemare in garantie)

! Daca totusi P nu face apel provocat si pierde, poate

introduce din nou o cerere, hotararea de fond
(respingerea ca lipsita de interes sau de obiect)
neavand autoritate de lucru judecat (nu s-a analizat pe
fond cererea de chemare in garantie, intrucat a ramas
fara obiect), desi este definitiva !

Se admite Se respinge ca PR / G (! doar daca reclamantul a castigat datorita

lipsita de apararilor facute de chematul in garantie)
interes sau de
obiect PRG (! Apel provocat)
Chemarea in
garantie
este facuta Se respinge Se admite (daca RP
de este intemeiata)
GR / P
reclamant
Se respinge RP / G
(daca nu este
intemeiata)

47
Aratarea titularului dreptului
Aratarea titularului dreptului este mijlocul procesual pus numai la dispozitia paratului prin care acesta
cheama in judecata o terta persoana pe care o considera titulara dreptului pretins de catre reclamant contra
sa.

Spre exemplu: un chirias este chemat in judecata intr-o actiune in revendicare, dar acesta are un
contract de inchiriere cu un posesor (fara a-i fi verificat titlul de proprietate al locatorului); de asemenea,
acelasi este si cazul uzufructuarul (desi are un drept real, este obligat sa-l cheme in judecata si pe nudul
proprietar).

Conditii specifice:
1. Prin actiunea formualta sa se urmareasca valorificarea unui drept real;
2. Intre parat si tert sa existe un raport juridic cu privire la bunul individual determinat ce formeaza
obiectul cererii (inchiriere, depozit, uzufruct etc.). Se accepta si ideea unei tolerante a
proprietarului (iti dau “voie” sa stai in casa mea);
3. Paratul sa-l indice pe titularul dreptului.

( ! ) Spre deosebire de celelalte forme care apartin si reclamantului sau intervenientului, aratarea titularului
dreptului apartine doar paratului. Daca paratul, in litigiul initial, formuleaza o cerere reconventionala, si
reclamantul-parat poate solicita aratarea titularului dreptului.

Ipoteze posibile
 daca tertul aratat ca titular al dreptului a fost introdus in proces si se infatiseaza recunoscand
sustinerile paratului, iar reclamantul consimte, paratul initial este scos din judecata, iar procesul
continua numai intre reclamant si tert (reparandu-se in acest fel un viciu imputabil din start
reclamantului, anume introducerea cererii de chemare in judecata initiala impotriva unei persoane
lipsita de calitate procesuala pasiva);

 daca tertul aratat ca titular al dreptului recunoaste sustinerile paratului (ca el este adevaratul
titular al dreptului), insa reclamantul nu doreste sa-l inlocuiasca pe parat cu tertul; astfel, procesul
continua intre partile initiale si tert, iar tertul va lua pozitia unui intervenient principal: pozitie
procesuala independenta, va putea ataca hotararea ce se va pronunta si hotararea ii va fi opozabila.
Briciu: in acest caz, instanta nu ar fi trebuit sa-l primeasca in proces pe tert si sa respinga cererea de
chemare in judecata a reclamantului ca introdusa impotriva unei persoane fara calitate procesuala
pasiva;

 daca tertul nu recunoaste sustinerile paratului, procesul continua intre partile initiale si tert, care ia
pozitia unui intervenient principal;

 daca tertul nu se infatiseaza (nu sustine pozitia sa), procesul continua intre partile initiale si tert,
care ia pozitia unui intervenient principal (este citat in continuare si hotararea ii va fi opozabila).

Procedura de judecata
Domeniul de aplicare: exclusiv in actiunile reale.

Titularul cererii: numai paratul din cererea introductiva de instanta.

Cine este atras la judecata: titularul unui drept real.

48
 Termen: o data cu intampinarea sau, daca aceasta nu este obligatorie, la primul termen de judecata.

Sanctiunea nedepunerii in termen: decaderea.

Forma cererii: cerere scrisa, motivata, se comunica partii adverse si celui aratat ca titular al dreptului.

Admiterea in principiu: este necesara admiterea in principiu si se face potrivit art. 64-65 NCPC, care se
aplica in mod corespunzator.

Pozitia procesuala a tertului: tertul dobandeste pozitia procesuala de parat (art. 77 alin. 3)

Introducerea fortata in cauza, din oficiu, a altor persoane

Introducerea fortata in cauza, din oficiu, a altor persoane este mijlocul procesual pus exclusiv la
dispozitia instantei, ce reprezinta o derogare de la principiul disponibilitatii,prin care, in cazurile expres
prevazute de lege, dar si in procedura necontencioasa, instanta va dispune, din oficiu, introducerea in cauza a
altor persoane, chiar daca partile se impotrivesc.

Conditii esentiale:
1. Domeniul de aplicare: cu precadere in procedura necontencioasa, unde petentul supune atentiei
instantei un drept ce nu se opune niciunei parti (spre exemplu, la infiintarea unei fundatii, a unui
partid etc.).

De asemenea, introducerea fortata in cauza, din oficiu, are incidenta si in materie contencioasa, dar
numai daca exista o dispozitie expresa a legii: [spre exemplu]
 art. 4, alin. 2 din Legea nr. 554/2004 – nelegalitatea actului administrativ: trebuie citat si
organul emitent;
 art. 54, alin. 1 din Legea nr. 136/1995 – trebuie citata si persoana care se face vinovata de
accident;
 art. 33 din OG nr. 2/2001 – contravenientul si organul ce a emis procesul verbal de
contraventie;
 art. 436 NCC: parintii si copilul vor fi citati in toate cauzele referitoare la filiatie, chiar si atunci
cand nu au calitatea de reclamant sau de parat.

2. Participarea acestor terte persoane la proces trebuie sa fie necesara solutionarii pricinii.Acest aspect
tine de structura raportului juridic.

3. Lipsa initiativei din partea partilor interesate sau chiar impotrivirea partilor.

In materie contencioasa, instanta nu poate introduce fortat in cauza un tert daca nu exista o dispozitie
expresa a legii. Cu toate acestea, chiar si in lipsa unei prevederi exprese a legii in materie contencioasa, daca
din dezbateri rezulta necesitatea introducerii in cauza a unui tert, instanta va putea pune in discutia partilor
posibilitatea introducerii acestora (spre exemplu, la partaj, unde nu sunt introdusi in proces toti coproprietarii,
instanta poate pune in discutia partilor introducerea tuturor coproprietarilor – spre exemplu, toti cei care apar
in certificatul de mostenitor).

49
 Daca partile refuza sa solicite ele introducerea fortata in cauza a tertului si instanta considera ca
pricina nu poate fi solutionata fara participarea tertului, legea (art. 78, alin. 2 NCPC) ii pune la dispozitie
judecatorului o sanctiune specifica: respingerea cererii, fara a se pronunta insa pe fond (deci fara autoritate de
lucru judecat – sanctiunea este atenuata, partile pot reitera cererea).

Cererea se va respinge pentru incompleta calitate procesuala, intr-o situatie de litisconsortiu

obligatoriu. Hotararea este supusa doar apelului, nu si recursului.
Toate acestea pot fi facute pana la terminarea cercetarii judecatoresti in prima instanta.

Procedura de judecata
Domeniul de aplicare: in materie necontencioasa si in alte cazuri expres prevazute de lege.

Titularul cererii: instanta.

Cine e atras la judecata: tert a carui participare este necesara pentru solutionarea litigiului.

Termen: pana la terminarea cercetarii procesului in prima instanta.

Neformularea cererii in termen: in fata primei instante, instanta va repune procesul pe rol pentru a se
analiza cererea. In apel si recurs, introducerea fortata in cauza a altei persoane este inadmisibila
(art. 478 NCPC).

Admiterea in principiu: nu este necesara admiterea in principiu

Pozitia procesuala a tertului: tertul va lua procedura in starea in care se afla in momentul introducerii
in proces, dar, la cererea lui, se va putea dispune readministrarea probelor sau administrarea de probe noi.
La celelalte proceduri, tertul nu putea cere readministrarea probelor deja administrate anterior (desi putea
propune el noi probe). Aici, tertul este un veritabil parat sau reclamant (procesul nu ar fi trebuit inceput fara
el). Tertul este o piesa esentiala a procesului, nu complementara, ca in celelalte trei cazuri. Fara tert, actiunea
se respinge. Reparatia in privinta probatoriului trebuie sa fie totala in privinta tertului.

50
 Chemarea in Chemarea in Aratarea titularului Introducerea fortata in
judecata a altei garantie dreptului cauza, din oficiu
persoane
Domeniul de Orice cerere Orice cerere in Exclusiv cereri reale Cereri in materie
aplicare care se pune in necontencioasa;
discutie un drept
garantat Cereri in materie
contencioasa doar in
cazuri expres expres de
lege
Titularul cererii Orice parte initiala a litigiului Paratul Instanta (numai daca
(reclamant, parat sau intervenient este introducere din
principal) oficiu pura, nu si atunci
cand se pune in discutia
partilor – atunci titularul
este reclamantul sau
paratul)
Termen Pentru reclamant sau intervenient, Odata cu Pana la terminarea
pana la terminarea cercetarii procesului intampinarea, sau, cercetarii procesului in
in prima instanta daca aceasta nu este prima instanta (nu este
obligatorie, la primul posibil in apel)
Pentru parat, odata cu intampinarea, termen de judecata la
sau, daca aceasta nu este obligatorie, la care paratul este legal
primul termen de judecata la care citat
paratul este legal citat
Competenta Fiind vorba de cereri incidentale, instanta competenta este cea
sesizata pentru judecarea cererii principale
Forma cererii  cerere scrisa, motivata  cerere scrisa, Incheierea instantei
 are natura juridica a unei motivata
veritabile cereri de chemare in  se comunica
judecata partii adverse
 se comunica partii adverse si si celui
celui chemat in judecata chemat in
judecata
Admiterea in Este necesara admiterea in principiu. Dispozitiile art. 64-66 NCPC Nu este necesara
principiu a cererii se aplica in mod corespunzator admiterea in principiu
Pozitia procesuala a Reclamant Parte Parat ori intervenient Veritabil reclamant sau
tertului independenta in parat
proces

Hotararea isi (veritabil parat Tertul ia procedura in

produce efectele si doar in cererea starea in care se gaseste,
in privinta sa incidentala) dar, la cererea lui, se va
putea dispune
readministrarea
probelor sau
administrarea de probe
noi

51
 Reprezentarea partilor in procesul civil

In procesul civil exista trei feluri de reprezentare:

 reprezentarea legala – parintii care reprezinta minorul sub 14 ani;
 reprezentarea judiciara – curatela judiciara (art. 58 NCPC – situatia in care intre
reprezentantul legal si reprezentat apar interese contrare, instanta desemneaza un curator).
 reprezentarea conventionala – cel mai des intalnita, vizeaza ipoteza mandatului.

In principiu, reprezentarea nu reprezinta o obligatie. Partile, de regula, pot veni in instanta in nume
propriu, fara a fi reprezentati. Sunt si situatii in care reprezentarea de un anumit fel (prin avocat) este
obligatorie, cum ar fi in recurs sau in alte cai de atac extraordinare.

Pe de alta parte, desi partea poate sa vina personal in instanta, aceasta poate sa recurga la
reprezentare. Dar, in materia divortului, partile trebuie sa se prezinte personal. Daca nu se prezinta personal
reclamantul, este in pericol ca cererea lui sa fie respinsa ca nesustinuta (acesta poate fi totusi asistat de
avocat). In privinta interogatoriului (mijloc de obtinere a marturisirii persoanei) nu se poate folosi
reprezentarea pentru ca este un element pur personal. Reprezentantul poate depune raspunsul partii in
anumite situatii (daca partea are domiciliu in strainatate, va da raspunsul in cadrul unei procuri si
reprezentantul va depune raspunsul).

Reprezentarea persoanei fizice

La persoana fizica, reprezentarea in proces poate fi prin mandatar avocat sau mandatar neavocat.

Mandatar avocat Mandatar neavocat

Forma si In conditiile legii speciale (Legea nr. 51/1995) Acesta se legitimeaza prin procura, ce trebuie sa
continutul pe baza contractului de asistenta juridica si se imbrace forma unui inscris autentic SAU
mandatului dovedeste cu imputernicirea avocatiala. declaratie verbala, facuta in fata instantei si
consemnata in incheiere (actul instantei este tot
un act autentic).

Avocatul se legitimeaza in proces prin

depunerea imputernicirii, trecuta in anexa la
Statutul profesiei de avocat. In spatele
imputernicirii sta un contract de asistenta
juridica (ce este temeiul mandatului avocatial).
In dosar se depune imputernicirea care este
eliberata chiar de catre avocat, pe baza
contractului de asistenta.
Imputernicirea nu trebuie semnata de parte,
daca aceasta a semnat contractul de asistenta
juridica. Aceasta datorita unei credibilitati
sporite a avocatului – se prezuma ca exista in
spate un contract de asistenta juridica (pana la
inscrierea in fals).
In ceea ce priveste notiunea de avocat, acesta
este numai cel care isi exercita profesia in
cadrul unui barou care face din UNBR, uniune
ce este unica pe intreg teritoriul tarii (in caz
In privinta continutului procurii, se apreciaza ca
trebuie sa fie un mandat ad litem – “pentru
proces” (mandat special), dat pentru exercitiul
dreptului de reprezentare in instanta. Un mandat
general – de gestiune a tuturor afacerilor
(mandatul oferit unei persoane pentru “a
reprezenta interesele in fata oricaror institutii”)
nu da dreptul de reprezentare in fata instantei, in
lipsa unei trimiteri exprese la instantele
judecatoresti si a dreptului de reprezentare in
fata acestora.
Mandatul trebuie sa fie special, ad litem, cu
exceptia cazului:

52
 contrar vorbim despre o infractiune exercit
fara drept a unei meserii C.pen.).
Avocatul intreprinde activitati din zona
interesului public (desi este o persoana ce
apartine mediului privat): dreptul de a face
asistenta judiciara cu fonduri de la stat, dreptul
de a face cererea de recurs, dreptul de a
reprezenta in cauze penale cand reprezentarea
este obligatorie.
Puterile Mandatarul avocat poate face toate actele de
conferite procedura in interesul partii (este profund
mandatarului gresita teza ca in imputernicire trebuie sa fie
mentionat dreptul de redactare, sustinere,
probe etc. – desi in practica este des utilizata
aceasta practica incorecta).
In plus, mandatarul avocat poate face inclusiv
acte de dispozitie, daca acest drept i-a fost
acordat prin contractul de asistenta juridica.
Mandatarul avocat poate redacta cererea si
motivele de recurs, precum si exercitarea si
sustinerea recursului. In recurs, exista o
exceptie – NCPC introduce ideea ca
reprezentarea se poate face doar prin avocat.
De la aceasta regula exista si exceptii:
 in cazul persoanei fizice, daca chiar
partea este licentiata in drept sau
sotul ori ruda pana la gradul al II-lea
al partii este licentiata in drept,
atunci nu mai este necesara
prezenta in recurs a avocatului
(art. 13, alin. 2 NCPC);
 in cazul persoanelor juridice, exista o
alta exceptie, introdusa de art. XI din
Legea nr. 2/2013: instantele si
parchetele […]. De asemenea, in
cazul persoanei juridice,
reprezentarea poate fi facuta si de
consilierul juridic.
Art. 83, alin. 3 NCPC vorbeste despre
redactarea motivelor de recurs prin avocat,
ceea ce ar lasa impresia gresita ca doar
recurentul ar trebui reprezentat prin avocat, nu
si intimatul. Insa, art. 13, alin. 2 NCPC prevede
ca in recurs, cererile si concluziile partilor pot fi
formulate si sustinute doar prin avocat. Art. 83
NCPC nu este text special, pentru ca si in
materia recursului exista un text care prevede
53
 cand este dat unui prepus;
 cand mandantul nu are nici domiciliul,
nici resedinta in tara.
Mandatarul neavocat poate face toate actele
judecatii, daca nu se prevede altfel – mai putin
actele de dispozitie (renuntarea la judecata,
renuntarea la drept, achiesarea, tranzactia), unde
este nevoie de un mandat special.
Pentru judecata in prima instanta si apel,
mandatarul neavocat nu poate pune
concluzii(limitare foarte importanta) asupra
exceptiilor, precum si asupra fondului.
Actele procesuale pe care le poate face
mandatarul neavocat nu cuprind si punerea de
concluzii pe exceptii si pe fond (dezbaterile
finale). Ar putea sa depuna inscrisuri, sa propuna
probe, sa ia termenele, sa participe la
administrarea probelor. Nu ar putea sa pledeze
(nu poate nici sa ridice exceptii). Punerea de
concluzii – reprezinta un monopol al avocatilor
(sunt discutii tehnice, ce vizeaza aspecte de
legalitate; se presupune ca un mandatar
neavocat nu ar putea contribui la luminarea
instantei cu privire la intepretarea legii etc.).
De la aceasta regula exista siexceptii:
 cand mandatarul persoanei fizice este
sot sau ruda pana la gradul al II-lea,
poate sa puna concluzii in fata oricarei
instante (si in materie de exceptii si pe
fond) daca este licentiat in drept;
 cand dreptul de reprezentare izvoraste
din lege sau dintr-o hotarare
judecatoreasca.
Spre exemplu, din lege: parintele ce isi reprezinta
copilul poate sa depuna concluzii fara ajutorul
avocatului – nu si in recurs).Reprezentantul este
asimilat partii (ce nu se poate exprima, situatie
similara este si la punerea sub interdictie).
Spre exemplu, dintr-o hotarare judecatoreasca:
numirea curatorului (ce este potrivit legii,
obligatoriu un avocat). Administratorul bunului
sechestrat poate sa stea in judecata pe baza
ca reprezentarea prin avocat se aplica atat
recurentului, cat si intimatului.
Avocatul care a reprezentat sau asistat partea
la judecarea procesului ar putea face, chiar fara
a avea mandat, orice acte pentru pastrarea
drepturilor supuse unui termen si care s-ar
pierde prin neexercitarea lor la timp.
De asemenea, mandatarul avocat ar putea sa
exercite si caile de atac impotriva hotararii
pronuntate.
Precizari:
1. In primul rand, nu ne referim la
avocatul care are mandat, nici la un
avocat care nu a avut niciodata
mandat din partea partii, ci la un
avocat care a avut mandat pentru
procesul respectiv, dar mandatul a
expirat (spre exemplu, mandatul
acoperea doar reprezentarea in fata
primei instante). Chiar si fara mandat,
avocatul ar putea sa exercite calea de
atac prevazuta de lege. Efectele caii
de atac se produc asupra partii;
2. Este profund gresita practica unor
instante care solicita partii ratificarea
actului facut de avocat, intrucat
ratificarea presupune existenta unui
act nelegal (nu este cazul aici, unde
avem o prorogare a puterilor
avocatului peste limitele mandatului
sau, printr-o dispozitie legala);
3. Acest text nu se aplica unui avocat
care nu a avut mandat pentru faza
procesuala anterioara. Nu se
incadreaza in acest text un avocat care
face apel, desi nu a fost reprezentat al
partii la judecata in prima instanta. In
aceasta situatie putem vorbi despre
ratificare;
4. Textul vorbeste numai de declararea
caii de atac. Sustinerea caii de atac
trebuie facuta pe baza unuinou
mandat.
54
autorizarii data de instanta (poate pune in
concluzii, dar nu in recurs).
In recurs, (dar si in constestatie in anulare,
revizuire – art. 83, alin. 4 NCPC) – cu exceptiile
persoana fizica (ruda) si persoane juridice
(parchete/instante + consilierul juridic).
Regulile privind obligativitatea reprezentarii prin
avocat, in recurs, sub sanctiunea nulitatii, se
aplica si contestatiei in anulare si revizuirii, ca
urmare a textului de trimitere din art. 83, alin. 4
NCPC.
Opinia minoritara (Briciu): textul se refera la
contestatie si revizuire indiferent de hotararea
impotriva careia se formuleaza calea de atac
(regula este impotriva unei hotarari de recurs –
dar se poate face si impotriva unei hotarari de
apel sau a unei hotarari data in prima instanta).
Argumentul este ca ceea ce a impus necesitatea
reprezentarii prin avocat nu este rangul instantei,
ci caracterul extraordinar al caii de atac. Atat
contestatia in anulare, cat si revizuirea sunt
supuse unor conditii de admisibilitate si motive
de admisibilitate extrem de stricte (mai stricte
chiar decat la recurs) – chestiuni tehnice, este
necesara precizarea unui motiv in cazul
promovarii unei astfel de cai de atac.
Opinie majoritara (Ciobanu, Boroi): regula
obligativitatii reprezentarii prin avocat este
incidenta numai atunci cand contestatia in
anulare sau revizuirea au ca obiect o hotarare
data in recurs. Argumentul de text este
sintagma“in mod corespunzator” (art. 83, alin. 4
NCPC).
Reguli speciale, derogatorii de la dreptul comun al mandatului pentru mandatul judiciar
Incetarea mandatului
Mandatul nu inceteaza prin moartea mandantului si nici prin pronuntarea unei hotarari de punere sub
interdictie a acestuia (prin incapacitate). Mandatul supravietuieste celor doua elemente si va putea fi eventual
revocat de mostenitorii defunctului sau de catre reprezentantii legali ai incapabilului.

Efectele mortii mandatarului

Mandatul va inceta. Se intrerupe termenul procedural si va curge un nou termen pentru exercitarea
unei cai de atac sau pentru efectuarea unui alt act de procedura. Astfel, va curge un nou termen : hotararea se
va comunica partii si de la noua comunicare va curge un nou termen (moartea mandatarului in interiorul
termenului).

Daca moartea intervine in cursul procesului, dar cu mai putin de 15 zile inainte de ziua de infatisare,
este permisa suspendarea de drept a judecatii pana la inlocuirea mandatarului. De asemenea, ar putea sa
genereze si o suspendare a termenului de perimare (suspendandu-se de drept judecata, s-ar suspenda si
cursul perimarii– art. 418, alin. 2 NCPC).

Renuntarea sau revocarea mandatului

Renuntarea la mandat sau revocarea acestuia nu sunt opozabile celeilalte parti decat daca sunt facute
in sedinta publica sau i se comunica aceasta incetare sau revocare.Mandatarul care renunta la imputernicire
trebuie sa instiinteze partea adversa, mandantul, cat si instanta, cu cel putin 15 zileinainte de termenul de
judecata (problema de opozabilitate).Ar putea aparea ipoteza ca mandatarul sa renunte la mandat, sa nu
comunice instantei acest lucru, iar instanta sa faca acte de procedura in continuare, luand in calcul fosta sa
calitate de mandatar (in ceea ce priveste comunicarea actelor etc.). Partea se va putea intoarce cu daune
contra mandatarului ce nu anunta renuntarea sau revocarea.
Pentru a nu lasa partea fara aparare intr-un moment critic al procesului, mandatarul nu poate renunta
la mandat in cursul termenului de exercitare a cailor de atac (art. 89, alin. 2, teza finala NCPC). Mandatarul
poate sa renunte obiectiv, insa renuntarea nu va fi opozabila partii sau instantei. Partea ce se afla intr-o
asemenea situatie (daca mandatarul renunta la mandat in timpul exercitarii cailor de atac) ar putea solicita o
cerere de repunere in termen (ramane la aprecierea instantei).
Briciu: imposibilitatea renuntarii la mandat se refera la caile de atac de reformare (nu si la caile de
atac de retractare – contestatia in anulare si revizuirea, unde termenele sunt foarte lungi).

Sanctiunile ce intervin in situatia lipsei calitatii de reprezentant

Exceptia lipsei calitatii de reprezentant este o exceptie ce incepe printr-un efect dilatoriu, dar se
transforma intr-un efect peremptoriu. Instanta, observand ca in dosar nu exista dovada calitatii de
reprezentant a aceluia care a exercitat actele de procedura, nu va anula cererea de indata, ci va trebui sa dea
un termen scurt in interiorul caruia partea ar putea sa depuna dovada sau sa ratifice actele facute fara
mandat. Doar in lipsa acestui lucru intervine anularea cererii sau actului de procedura intocmit de cel fara
calitate de reprezentant.
Momentul pana la care se poate invoca aceasta exceptie: de regula, in tot cursul procesului, dar cu
precizarea ca nu poate fi invocata direct in calea de atac a apelului sau a recursului, nici pe cale de exceptie,
nici pe cale de motive de apel sau de recurs. Aceasta regula face o aplicatie speciala a existentei interesului.
Daca partea a pierdut procesul, nu se va putea prevala in niciun caz de lipsa de reprezentare a partii adverse,
care desi nu a fost legal reprezentata, prin ipoteza, a castigat procesul.

Art. 176, pct. 2 NCPC: reprezentarea procesuala reprezinta unul din acele motive de nulitate ce genereaza o
nulitate neconditionata de vatamare. Cel ce invoca exceptia lipsei calitatii de reprezentant nu trebuie sa faca

55
dovada vatamarii (nu se permite nici macar proba in contra). Este posibil ca reprezentarea prin avocat sa fie
obligatorie.

Trebuie facuta o deosebire intre:

 exceptia lipsei dovezii capacitatii de reprezentant; si
 exceptia lipsei dreptului functional al persoanei care se identifica ca reprezentant de a reprezenta
in justitie.

NCPC, cand vorbeste despre natura prorogatorie a exceptiei, vorbeste despre exceptia lipsei dovezii
capacitatii de reprezentant.
Asistenta judiciara – partea nu poate sa faca fata cheltuielilor procesuale si instanta intervine fie in
forma unui avocat din oficiu, fie prin scutirea de taxe sau onorarii.

Participarea Ministerului Public la procesul civil

Exista patru modalitati de participare a procurorului la procesul civil:

1. Procurorul poate porni orice actiune civila, ori de cate ori este necesar pentru apararea
drepturilor si intereselor legitime ale minorilor, ale persoanelor puse sub interdictie si
ale disparutilor, precum si in alte cazuri expres prevazute de lege (are dreptul de a
declansa procesul).

Este o derogare de la regulile clasice, procurorul nefiind titularul vreunui drept, ci un subiect sui
generis. Procurorul poate porni actiunea numai in conditii restrictive: pentru apararea drepturilor si intereselor
legitime ale minori, persoane puse sub interdictie, disparuti, precum si in alte cazuri prevazute de lege (de
regula in legi speciale – in contencios administrativ: art. 1, alin. 4-5 dinLegea nr. 554/2004).

De asemenea, potrivit art. 245, alin. 1, lit. c, ind. 1 C.proc.pen. – actiune civila in desfiintarea unui act
falsificat atunci cand nu poate pune in miscare actiunea penala (a intervenit prescriptia, a decedat faptuitorul
etc.). ICCJ: in aceasta situatie, pentru orice categorie de persoane.

In toate cazurile in care procurorul introduce actiunea, titularul dreptului va fi introdus in proces si va
putea sa faca acte de dispozitie, renuntare, achiesare, tranzactie. Actiunea procurorului este o facilitate si nu o
restrangere a drepturilor persoanei. Daca procurorul isi retrage cererea, titularul dreptului va putea sa-si
continue cererea.

Art. 81, alin. 2 NCPC: partile vor sta in proces printr-un reprezentant legal sau judiciar, ce va putea face
acte de dispozitie, daca sunt incuviintate de autoritatea tutelara. Chiar si in conditiile acestei incuviintari,
instanta va putea sa nu tina cont de actele de dispozitie daca constata ca acestea nu sunt in interesul
minorului, al disparutului sau alpusului sub interdictie.

Exemple de actiuni pregnant personale ce permit participarea procurorului: regimul juridic al actelor
de dispozitie: anulabile. Tutore, consiliu de familie, precum si de catre procuror + Art. 508 NCC.

56
 2. Procurorul poate sa puna concluzii in orice proces civil, in oricare faza a acestuia, daca
apreciaza ca este necesar pentru apararea ordinii de drept, a drepturilor si intereselor
cetatenilor. Procurorul participa la judecarea actiunii formulata de alte persoane. Poate
sa puna concluzii in orice proces civil, daca apreciaza ca este necesar pentru apararea
ordinii de drept, a drepturilor si intereselor cetatenilor. Este lasata la aprecierea
procurorului daca participa sau nu (“daca apreciaza ca este ncesara”).

Totusi, sunt cazuri expres prevazute de lege in care participarea procurorului este obligatorie. In
aceste cazuri, daca nu participa procurorul, hotararea este nula absolut (nelegala constituire a completului) –
art. 92, alin. 3 NCPC.
Exemple de participare obligatorie a procurorului: decaderea din drepturile parintesti – art. 508 NCC;
cauzele privind exproprierea; infiintarea unui partid politic.

3. Procurorul poate sa exercite caile de atac impotriva hotararilor pronuntate in cazurile

in care ar fi putut sa introduca cererea de chemare in judecata, chiar daca nu a pornit
actiunea civila, precum si atunci cand a participat la judecata, in conditiile legii.

Asadar, in legatura cu caile de atac, procurorul poate sa exercite calea de atac impotriva hotararilor
pronuntate in actiunile in care ar fi putut sa introduca cererea de chemare in judecata. Procurorul va putea
introduce calea de atac impotriva unei hotarari pronuntate impotriva unei actiuni introdusa de una dintre parti
(fiind una dintre actiunile in care el putea sa introduca actiunea). Este suficient ca actiunea sa se incadreze in
categoria celor in care el avea calitate procesuala sa introduca actiunea, chiar daca nu a facut-o (pct. 1 din
enumerare).
Procurorul va putea sa exercite calea de atac si in toate celelalte cazuri, daca a participat la judecata.

In ipotezele de la alin. 1 (disparuti, minori sau interzisi), procurorul poate formula calea de atac fie ca a
introdus cererea de chemare in judecata, fie ca nu si chiar daca a participat sau nu la judecata. In toate
celelalte cazuri, este necesar ca procurorul sa fi participat la judecata.

4. Procurorul poate sa ceara punerea in executare a oricaror titluri executorii emise in

favoarea minorilor, persoanelor puse sub interdictie, disparutilor, precum si in alte
cazuri expres prevazute de lege.

Procurorul poate sa solicite punerea in executare a unor titluri executorii, fie hotarari judecatoresti, fie
alte titluri executorii, cu conditia ca acestea sa fie emise in favoarea unor minori, persoane puse sub interdictie
sau disparuti, precum si in alte cazuri speciale (in materie de contencios administrativ sau potrivit dispozitiilor
speciale din C.proc.pen.).

In toate cazurile, Ministerul Public nu datoreaza taxe de timbru si nici cautiune (art. 92, alin. 6 NCPC).
Cautiunea este data pentru garantarea anumitor prejudicii pe care le-ar putea suferi partea adversa ca urmare
a derogarii de la o procedura.

57
 Competenta este aptitudinea recunoscuta de lege unei instante judecatoresti sau unui alt organ cu
activitate jurisdictionala de a judeca anumite litigii.

Competenta nu il priveste pe judecator in mod individual, ci priveste instanta ca organ de jurisdictie.

Formele de competenta

1. Competenta generala – cand se discuta despre atributiile de judecata ale altor institutii decat
instantele judecatoresti

2. Competenta jurisdictionala

a) Competenta materiala (competenta in functie de grad):

 functionala (se refera la gradul instantei – prima instanta, apel sau recurs);
 procesuala (se refera la judecatorie, tribunal, curte de apel sau ICCJ – repartizarea intre
instante de grad diferit).

b) Competenta teritoriala (intre instante egale in grad):

 de drept comun (domiciliul paratului);
 alternativa (mai multe instante sunt competente);
 exclusiva;
 facultativa.

3. Competenta interna

4. Competenta internationala

Regimul juridic al normelor de competenta

Normele de competenta internationala, generala, materiala si teritoriala exclusiva suntnorme
imperative, de ordine publica, iar nerespectarea lor se sanctioneaza cu nulitatea absoluta.

In ceea ce priveste termenul de invocare avem o distinctie::

 competenta internationala si cea generala pot fi invocate in orice stare a pricinii;
 competenta materiala si cea teritoriala exclusiva pot fi invocate doar pana la primul termen cand
partile sunt legal citate in fata primei instante(este o derogare de la regula potrivit careia atunci cand
avem de-a face cu o norma de ordine publica, incalcarea ei ar putea fi ridicata in tot cursul procesului).

58
 COMPETENTA GENERALA

Normele de competenta generala stabilesc competenta instantelor prin delimitare fata de competenta
unor organe din afara sistemului judiciar.

Exemple:
 competenta Curtii Constitutionale (ce nu este integrata sistemului judiciar, nu face parte din
puterea judecatoreasca, desi este un organ cu atributii jurisdictionale) in privinta exceptiilor de
neconstitutionalitate. Instanta va putea singura sa analizeze compatibilitatea unor norme
anterioareConstitutiei cu Constitutia in vigoare (daca acea norma veche mai este sau nu in vigoare).
De asemenea, instanta va putea analiza si conformitatea cu anumite prevederi dintr-o conventie
internationala (chiar daca se ating anumite aspecte constitutionale);
 competenta in materie electorala;
 competenta in materia contenciosului administrativ;
 competenta notarului public;
 competenta Consiliului Concurentei, OSIM, CNSC (in materia achizitiilor publice);
 competenta CSM.

Excluzand cazul Curtii Constitutionale, intotdeauna exista un acces la instantele judecatoresti dupa
utilizarea cailor administrativ-jurisdictionale sau pur administrative.

Existenta acestor organe este impusa de specificul litigiilor deduse acestora, care au de obicei un grad
de tehnicitate ridicat; de asemenea se pot ridica chestiuni de imovabilitate (in cazul competentei CSM).
Unele litigii pot fi incredintate unor astfel de organe in vederea degrevarii instantelor judecatoresti.

Este imperios necesar a se asigura controlul judecatoresc deplin al hotararilor pronuntate de astfel de
organe, cu privire la toate chestiunile de fapt si de drept.

COMPETENTA MATERIALA

Competenta materiala functionala

Aceasta se stabileste dupa felul atributiilor jurisdictionale care revin fiecarei categorii de instante
(respectiv judecata in prima instanta, in apel sau in recurs).

 judecatoriile judeca doar in prima instanta;

 tribunalele si curtile de apel judeca atat in prima instanta, cat si in apel si recurs;
 ICCJ judeca doar in prima instanta si in recurs.

Competenta materiala procesuala

Aceastase stabileste in raport de natura, obiectul ori valoarea litigiului dedus judecatii.

Natura raportului: tribunalul este competent, in conditiile legii, in materie de proprietate intelectuala,
ori in materie de expropriere;

59
 Obiectul: judecatoria este competenta sa judece cererile de evacuare, cererile posesorii etc;

Valoarea litigiului (cand primele doua criterii nu sunt suficiente): cererile evaluabile in bani, cu o
valoare de pana la 200.000 lei cad in competenta judecatoriei. A contrario, cele cu o valoare mai mare sunt
judecate de tribunal.

Competenta materiala a judecatoriei

I. In prima instanta:
a) cererile date de Codul civil in competenta instantei de tutela si de familie, in afara de cazurile in
care prin lege se prevede in mod expres altfel;
b) cererile referitoare la inregistrarile in registrele de stare civila, potrivit legii;
c) cererile avand ca obiect administrarea cladirilor cu mai multe etaje, apartamente sau spatii aflate in
proprietatea exclusiva a unor persoane diferite, precum si cele privind raporturile juridice stabilite
de asociatiile de proprietari cu alte persoane fizice saupersoane juridice, dupa caz;
d) cererile de evacuare;
e) cererile referitoare la zidurile si santurile comune, distanta constructiilor si plantatiilor, dreptul de
trecere, precum si la orice servituti sau alte limitari ale dreptului de proprietate prevazute de lege,
stabilite de parti ori instituite pe cale judecatoreasca;
f) cererile privitoare la stramutarea de hotare si cererile in granituire;
g) cererile posesorii;
h) cererile privind obligatiile de a face sau de a nu face neevaluabile in bani, indiferent de izvorul lor
contractual sau extracontractual, cu exceptia celor date de lege in competenta altor instante;
i) cererile de imparteala judiciara, indiferent de valoare;
j) orice alte cereri evaluabile in bani in valoare de pana la 200.000 lei inclusiv, indiferent de
calitatea partilor, profesionisti sau neprofesionisti

II. Caile de atac impotriva hotararilor autoritatilor administratiei publice cu activitate jurisdictionala si ale altor
organe cu astfelde activitate, in cazurile prevazute de lege (spre exemplu, Legea nr. 18/1991).

III. Orice alte cereri date prin lege in competenta judecatoriei:

 contestatiile in materia cambiilor, biletelor la ordin si cecurilor;
 contestatia in anulare si revizuirea impotriva propriilor hotarari;
 cererile de indreptare, lamurire si completare a propriilor hotarari;
 contestatiile la executare;
 asigurarea probelor, pe cale separata;
 alte cereri.

IV. In prima si ultima instanta, cererile privind creante avand ca obiect plata unei sume de bani de pana la
2.000 lei inclusiv.

Conceptia NCPC: Pentru judecata in prima instanta, tribunalul este instanta care are plenitudine de
competenta. Ori de cate ori in legatura cu o pricina nu se va desemna o competenta speciala a altei instante,
in prima instanta ea va reveni tribunalului.

60
Discutie privitoare la cererile de imparteala judiciara
NCPC vorbeste doar despre cererile de imparteala, indiferent de valoare (cand nu vorbim despre o
imparteala a succesiunii) – art. 94, pct. 1, lit. i NCPC.
Dar, daca este vorba despre un partaj ce decurge dintr-o succesiune, trebuie facute anumite distinctii:
 daca pe langa cererea de partaj avem si o cerere de stabilire a calitatii de mostenitor sau
de reducere a liberalitatilor excesive, acestea sunt cereri accesorii fata de cererea de
partaj si chiar daca ar determina o alta competenta dupa valoare, datorita faptului ca sunt
facute in interiorul si impreuna cu cererea de partaj, ele vor cadea tot in competenta
judecatoriei ce fusese atrasa de capatul de cerere principal (partajul);
 tribunalul va fi competent cand vorbim despre anularea testamentului, anularea
certificatului de mostenitor.

Competenta materiala a tribunalului

I. In prima instanta, tribunalul judeca toate cererile care nu sunt date prin lege in competenta altor instante.
Tribunalul are plenitudine de jurisdictie in ceea ce priveste judecata in prima instanta( ! )

Tribunalul este competent sa solutioneze:

 cererile evaluabile in bani: cererile cu o valoare de peste 200.000 lei, indiferent de calitatea
partilor, profesionisti sau neprofesionisti.
 cererile nepatrimoniale: toate cererile care nu sunt date in competenta judecatoriei.

II. Ca instanta de apel: apelurile declarate impotriva hotararilor pronuntate dejudecatorii in prima instanta.

III. Ca instanta de recurs: in cazurile anume prevazute de lege, cum ar fi:

 hotararea de perimare (art. 421, alin. 2 NCPC);
 hotararea prin care paratul recunoaste pretentiile reclamantului – asa numita achiesare la
pretentii (art. 437, alin. 1 NCPC);
 hotararea care consfinteste intelegerea partilor – tranzactia (art. 440).

IV. Orice alte cereri date prin lege in competenta lor.

Spre exemplu, tribunalul judeca cererile in materia insolventei si a concordatului preventiv (art. 120
NCPC), art. 25 din Legea nr. 64/1991.

Competenta materiala a Curtii de Apel

I.In prima instanta, cererile in materie de contencios administrativ si fiscal, potrivit legii speciale.

In aceasta materie, tribunalul este instanta cu plenitudine de competenta, dar la curtile de apel se
judeca doua categorii de cauze:
 actiunile indreptate impotriva actelor administrative emise de institutiile centrale: Guvern,
ministere, UNBR, Uniunea Notarilor Publici, CSM;
 in materie de jurisdictie administrativ-fiscala, se ataca la curtea de apel actele administrativ-
fiscale ce implica impozite, taxe sau alte contributii cu o valoare de peste 1 milion lei.

61
 Exista multe legi speciale ce prevad derogari de la aceste doua categorii (spre exemplu, in materia
cetateniei, unde este competent tribunalul) pntru degrevarea ICCJ (unde s-ar ajunge in recurs).

II. Ca instanta de apel, apelurile declarate impotriva hotararilor pronuntate de tribunale in prima instanta.

III. Ca instanta de recurs, in cazurile anume prevazute de lege (a se vedea cazurile cand tribunalul este
instanta de recurs; spre exemplu, curtea de apel este competenta sa judece recursul contra hotararii de
perimare ce intervine la un litigiu de la tribunal).

In materia contenciosului administrativ, spre deosebire de toate celelalte materii, nu exista calea de
atac a apelului (dupa prima instanta vine direct recursul).

Competenta materiala a ÎCCJ

I. Ca instanta de recurs: instanta cu plenitudine de jurisdictie in materie de recurs (ICCJ judeca in lipsa unei
dispozitii contrare);

II. Recursurile in interesul legii;

III. Cererile privind pronuntarea unei hotarari prealabile pentru dezlegarea unor probleme de drept –
dezlegarea se face doar in drept. Este o procedura ce evita o viitoare casare si asigura o practica judiciara
unitara.

IV. Orice alte cereri date prin lege in competenta sa

Spre exemplu stramutari, atunci cand se invoca ordinea publica; recuzarea judecatorilor ICCJ etc.

Determinarea competentei dupa valoarea obiectului cererii

Valoarea obiectului cererii este stabilita de reclamant, prin cererea de chemare in judecata. Paratul,
dar si instanta, pot contesta valoarea, sens in care se poate da un singur termen pentru lamurirea acestei
chestiuni, insa doar pe baza de inscrisuri si explicatii ale partilor.

Precizari:
 in cazul cererilor ce au ca obiect executarea unui contract, se va tine seama de valoarea obiectului
acestuia sau, dupa caz, de aceea a partii din obiectul dedus judecatii;
 in cererile privind constatarea nulitatii absolute, anularea, rezolutiunea sau rezilierea actului
juridic, chiar daca nu se solicita si repunerea partilor in situatia anterioara, precum si in cererile
privind constatarea existentei sau inexistentei unui drept, solutia este aceeasi;
 cand prin actiune se cere plata unei parti dintr-o creanta, valoarea cererii se socoteste dupa partea
pretinsa de reclamant ca fiind exigibila;
 in cererile care au ca obiect un drept la prestatii succesive, daca durata existentei dreptului este
nedeterminata, valoarea lor se socoteste dupa valoarea prestatiei anuale datorate;
 cererile avand ca obiect un drept de proprietate sau alte drepturi reale asupra unui imobil, valoarea
lor se determina in functie de valoarea impozabila. Daca imobilul nu are valoare impozabila, se va

62
 determina prin inscrisuri: eventual grilele notariale ce stabilesc valoarea estimativa a imobilelor –
pentru imobilele ce nu sunt declarate la fisc sau care nu sunt supuse impunerii, cum ar imobilele
proprietatea statului.

Este important de retinut ca:

 valoarea obiectului cererii o stabileste reclamantul;
 valoarea poate fi contestata de catre instanta sau de catre parat. Daca se contesta, se va da
un singur termen pentru lamurirea valorii si aceasta va putea fi clarificata exclusiv pe baza de
inscrisuri (nu se admite proba cu expertiza).

Nu se poate contesta valoarea obiectului cererii cand se cere o suma de bani (daca reclamantul cere
100.000, paratul nu poate contesta afirmand ca valoarea este de 80.000 sau 150.000, pentru a nu se incalca
principiul disponibilitatii).

Daca dupa sesizarea instantei intervin modificari in valoarea obiectului, competenta ramane castigata
(art. 106, alin. 1 NCPC).

Observatii:
1. Daca sunt mai multe capete de cerere ce antreneaza, dupa valoare, competente diferite, se verifica
ce cereri sunt principale si ce cereri sunt accesorii (judecatoria estecompetenta daca capitalul
solicitat este de 100.000 si se cer dobanzi de 300.000, chiar daca suma totala este de 400.000,
dobanzile fiind accesorii) – art. 98, alin. 2 NCPC.
2. Daca s-au formulat mai multe capete de cerere dintre care toate sunt deopotriva principale si
intemeiate pe cauze diferite, se va stabili competenta in raport de fiecare capat, separat. Daca unul
dintre capetele de cerere este de competenta altei instante, instanta va disjunge capatul de cerere
respectiv si apoi isi va declina comeptenta – art. 99, alin. 1 NCPC.
3. Daca mai multe capete principale de cerere intemeiate pe un titlu comun ori avand aceeasi cauza
sau chiar cauze diferite, dar aflate in stransa legatura, au fost deduse judecatii printr-o unica cerere
de chemare in judecata, instanta competenta sa le solutioneze se determina tinandu-se seama de
acea pretentie care atrage competenta unei instante de grad mai inalt – art. 99, alin. 2 NCPC.

COMPETENTA TERITORIALA

Competenta teritoriala presupune o delimitare pe linie orizontala, intre instantele judecatoresti de

acelasi grad.

De regula, are caracter de ordine privata. Insa, uneori, poate avea caracter de ordine publica.

Ori de cate ori legea nu prevede altfel, competenta teritoriala este cea de la domiciliul sau sediul
paratului.

Ratiunea unei astfel de reglementari:

 in actiunile reale – prezumtia ca aparentele sunt conforme cu realitatea;
 in actiunile personale – prezumtia ca nimeni nu datoreaza nimic altuia (prezumtia de
nevinovatie – paratul, pana la proba contrarie, este nevinovat).

63
Notiunea de “domiciliu” din dreptul procesual
Nu exista identitate intre notiunea de domiciliu sau resedinta din perspectiva administrativa (din sfera
actelor de identitate) si cea din perspectiva dreptului procesual civil. In dreptul procesual civil, ceea ce
intereseaza este domiciliul real (locul unde partea locuieste cu adevarat), iar nu acela care rezulta neaparat
din actele de stare civila (de obicei, accesabile prin serviciul de evidenta a populatiei).

S-a spus ca regula potrivit careia domiciliul procesual este cel unde se afla in mod statornic paratul ar
trebui substantiata, odata cu intrarea in vigoare a Noului Cod civil.

Relevant este art. 90 NCC, potrivit caruia resedinta va fi prezumata domiciliu, atunci cand domiciliul
nu este cunoscut (are loc o egalizare a resedintei cu domiciliul din punct de vedere al efectelor juridice). In
ipoteza domiciliului necunoscut, ne raportam la resedinta, daca este cunoscuta.
In lipsa de resedinta, persoana fizica este prezumata ca domiciliaza la ultimul domiciliu, iar daca
ultimul domiciliu nu este cunoscut, la locul unde persoana se gaseste.

Art. 91, alin. 1 NCC prevede ca dovada domiciliului si a resedintei se face cu mentiunile cuprinse in
cartea de identitate.

Art. 91, alin. 2 NCC introduce o inopozabilitate a schimbarii domiciliului atunci cand schimbarea nu
este evidentiata in cartea de identitate. Cu alte cuvinte, se trage urmatoarea concluzie: in continuare principiul
ramane cel al domiciliului real (de fapt), dar tertilor nu le este opozabila situatia de fapt (respectiv situatia ca
persoana are un domiciliu de fapt diferit de cel din actele de identitate), ci vor putea sa formuleze legal actiuni,
bazandu-se pe mentiunile din cartea de identitate, care se regasesc si la evidenta populatiei.

Art. 91, alin. 3 NCC prevede ca daca tertul cunoaste situatia de fapt, el se va putea prevala de aceasta
cunostinta si sa formuleze actiunea la instanta competenta, potrivit domiciliului de fapt pe care il cunoaste.
Tertul se va putea prevala de jurisprudenta anterioara ce a statuat ca ceea ce conteaza este situatia de
fapt, astfel incat nu i se va putea opune, in masura in care acesta se bazeaza pe registrele publice, faptul ca
instanta este necompetenta.

Totusi, daca s-ar dovedi ca reclamantul cunoastea situatia de fapt, care nu comporta cu cea din actul
de identitate, paratul ar putea sa invoce necompetenta instantei; aceasta doar in situatia in careface dovada
ca reclamantul nu s-a prevalat de cunostintele despre domiciliul real.

Exceptii cu caracter total sau partial de la regula:

a) Cand paratul nu are domiciliu sau sediu cunoscut – art. 108 NCPC
Cererea se introduce la resedinta sau reprezentanta acestuia. Daca nu se cunoaste domiciliul sau
sediul, se schimba regula si competenta revine instantei de la domiciliul reclamantului. De regula, in cadrul
relatiilor contractuale, partile isi ofera una alteia informatii despre modalitatile de contactare.

b) Cazul persoanei juridice care are dezmembraminte (sucursale, agentii, puncte de lucru) – art. 109
Cererea de chemare in judecata ce vizeaza o persoana juridica de drept privat se poate face atat la
instanta sediului sau, cat si, alternativ, la instanta unde isi are sediul un dezmembramant al acesteia
(sucursala, agentie, punct de lucru), dar numai pentru obligatiile ce urmeaza a fi executate in locul unde isi are
sediul respectivul dezmembramant sau actiunile ce vizeaza acte incheiate de reprezentantul acelui

64
dezmembramant sau fapte savarsite de reprezentantul dezmembramantului respectiv. De obicei, acest
dezmembramant apare sub forma unei sucursale.

Exista o derogare partiala de la principiul introducerii cererii la instanta competenta de la sediul

paratului; principiul nu se refera neaparat de sediul principal al persoanei juridice. Insa, celelalte ipoteze (la
unul din dezmembraminte) mentin regula prezumtiei de nevinovatie. Prezumtia putem spune ca poarta acum
asupra dezmembramantului, dar ramane totusi in sfera paratului.

Ipoteza apare frecvent in cazul contractelor cu bancile. Chiar daca contractul se incheie cu centrala,
este posibil ca obligatiile sa se execute de catre dezmembramant. Alternativ, contractul se poate incheia direct
cu dezmembramantul. Daca una dintre aceste doua ipoteze alternative este incidenta, vorbim despre
competenta instantei de la locul dezmembramantului.

c) Cazul entitatilor fara personalitate juridica – art. 110 NCPC

Spre exemplu, societatile simple din Noul Cod civil, caracterizate prin lipsa personalitatii juridice.
Cererea se poate introduce la instanta domiciliului acelui membru caruia i s-a incredintat conducerea sau
administrarea de catre membrii societatii, iar daca nu exista o astfel de persoana, cererea se poate introduce
la instanta competenta pentru oricare dintre membrii societatii.

Competenta teritoriala alternativa

Ne aflam inca pe taramul competentei de ordine privata. Regula potrivit careia reclamantul are
alegerea intre mai multe instante deopotriva competente este prevazuta de art. 116 NCPC. De asemenea, nu
exista nicio ordine de alegere, ci fara nicio justificare, reclamantul poate sa aleaga intre instante deopotriva
competente.

Cazuri
a) Cererile indreptate impotriva persoanelor juridice de drept public (statul, autoritatile si institutiile
centrale sau locale si alte persoane de drept public) – art. 111 NCPC. Astfel, este competenta atat
instanta de la sediul paratului, dar si instanta de la domiciliul sau sediul reclamantului (dupa cum
acesta este persoana fizica sau persoana juridica). Este un favor facut de catre stat reclamantului.

NCPC este in concordanta cu dispozitiile din Legea contenciosului administrativ. Insa, nu toate litigiile
cu statul sunt de contencios administrativ, putand fi si civile, astfel incat NCPC are aplicabilitate in continuare,
chiar daca in materiile de contencios administrativ se aplica cu prevalenta dispozitiile Legii nr. 544/2004, care
prevad insa aceleasi reguli.

b) In cazul pluralitatii de parati (coparticipare procesuala pasiva) – art. 112 NCPC.

Reclamantul poate introduce cererea la instanta domiciliului sau sediului oricaruia dintre parati. Daca
intre parati unii sunt obligati principal, iar altii sunt obligati accesoriu, regula se va aplica doar pentru cei
obligati principal.

Intr-o astfel de situatie, reclamantul ar fi tentat sa introduca in cauza anumiti parati, care nu au nicio
legatura cu cercul procesual indicat de raportul juridic dedus judecatii, numai pentru a atrage o anumita
competenta. Ulterior, instanta ar fi competenta, intrucat chiar daca s-ar declara ca unul dintre parati nu are
calitate procesuala pasiva, dar competenta a fost castigata. Pentru a impiedica aceasta situatie, de introducere
a cererii numai in scopul sesizarii unei anumite instante, oricare dintre parati poate invoca necompetenta,

65
pana la primul termen de judecata cand partile sunt citate in fata primei instante – art. 112, alin. 2 NCPC. Este
o concretizare a abuzului de drept procesual, legiuitorul nemailasand-o la aprecierea instantei.

Pentru a verifica aplicabilitatea art. 112, alin. 2 NCPC, trebuie sa ne raportam la regulile de la
coparticiparea procesuala. Asadar, este necesara o legatura de cauza, de obiect.
Nu orice exceptie a lipsei calitatii procesuale pasive a unuia dintre parati atrage solutia declinarii
competentei, ci doar atunci cand se verifica ca chemarea paratului a fost facuta special pentru a atrage o
anumita competenta.

( ! )Exceptia de lipsa a calitatii procesuale pasive primeaza in fata exceptiei de necompetenta in acest
caz (invers regulii generale).

c) Cele noua cazuri de competenta alternativa prevazute de art. 113, alin. 1 NCPC. In afara de
competenta de drept comun (cea de la domiciliul paratului) sau alte competente alternative
(prevazute de art. 111-112 NCPC), mai sunt competente si urmatoarele instante:

1) instanta domiciliului reclamantului, in cererile privitoare la stabilirea filiatiei: dispozitie de

favoare pentru reclamant, mergandu-se pe ideea ca, de obicei, reclamantul este minor (desi
actiunea poate fi formulata si de mama sau de procuror). Reclamantul poate opta intre
instanta domiciliului său ori instanta domiciliului paratului (reintorcandu-se la dreptul
comun).
2) instanta in a carei circumscriptie domiciliaza creditorul reclamant, in cererile referitoare la
obligatia de intretinere, inclusiv cele privind alocatiile de stat pentru copii. De principiu,
reclamantul este o persoana aflata in nevoie, chiar daca nu intotdeauna minor. Codul de
procedura civila de la 1865, cuprinzand o dispozitie similara, vorbea despre descendenti.
NCPC numai face referire la descendenti, ci vorbeste despre creditori. In plus, potrivitart. 389
NCC, exista obligatie de intretinere intre fostii soti (persoane majore). Textul nu este aplicabil
atunci cand debitorul obligatiei de intretinere ar solicita reducerea obligatiei de intretinere
sau reajustarea sa (veniturile nu mai sunt la fel de mari ca atunci cand obligatia de intretinere
a fost stabilita). In aceasta materie, nu mai este aplicabila autoritatea de lucru judecat.
3) instanta locului prevazut in contract pentru executarea, fie chiar in parte, a obligatiei, in
cazul cererilor privind executarea,anularea, rezolutiunea sau rezilierea unui contract. Nu
este vorba despre locul de executare a obligatiei (astfel cum este determinat prin lege), ci
despre locul identificat in contract ca fiind loc de executare. Textul nu este aplicabil atunci
cand in contract nu se prevede nimic despre locul executarii, dar se deduce din dispozitiile
Noului Cod civil unde urmeaza sa fie executate obligatiile (potrivit art. 1494 NCC).
4) instanta locului unde se afla imobilul, pentru cererile ce izvorasc dintr-un raport de
locatiune a imobilului.
5) instanta locului unde se afla imobilul, pentru cererile in prestatie tabulara, in justificare
tabulara sau in rectificare tabulara. Exista o componenta semnificativa legata de probatoriu
ce ar putea fi facut mai usor la instanta locului situarii imobilului.
6) instanta locului de plecare sau de sosire, pentru cererile ce izvorasc dintr-un contract de
transport.
7) instanta locului de plata, in cererile privitoare la obligatiile ce izvorasc dintr-o cambie, cec,
bilet la ordin sau dintr-un alt titlu de valoare.
8) instanta domiciliului consumatorului, in cererile avand ca obiect executarea, constatarea
nulitatii absolute, anularea, rezolutiunea, rezilierea sau denuntarea unilaterala a

66
 contractului incheiat cu un profesionist sau in cererile avand ca obiect repararea pagubelor
produse consumatorilor. Se introduce o competenta in favoarea consumatorului, pentru ca
de principiu aceste cereri se refera la o actiune a consumatorului impotriva profesionistului,
aparand si competenta alternativa a domiciliului consumatorului (chiar si atunci cand
profesionistul este consumator);
9) instanta in a carei circumscriptie s-a savarsit fapta ilicita sau s-a produs prejudiciul, pentru
cererile privind obligatiile izvoratedintr-o asemenea fapta. Astfel, apare o cvadrupla
competenta alternativa: locul savarsirii faptei, locul unde s-a produs prejudiciul etc

d) Cereri in materie de tutela si familie (cererile privind ocrotirea persoanei fizice)

Cererile privind ocrotirea persoanei fizice date de Codul civil in competenta instantei de tutelasi de
familie se solutioneaza de instanta in a carei circumscriptie teritoriala isi are domiciliul sau resedinta persoana
ocrotita, daca legea nu prevede altfel(art. 114, alin. 1 NCPC).

Competenta alternativa apare abia la art. 114, alin. 2 NCPC: desi regula este competenta instantei de
tutela de la domiciliul persoanei ocrotite, in cazul cererilor privind autorizarea unui act juridic (art. 146 NCC),
ce priveste un imobil, pe langa instanta de la domiciliul sau resedintapersoanei ocrotite, apare si competenta
instantei de tutela de la locul situarii imobilului.

Prevederea de la art. 114 NCPC nu priveste si ipoteza anularii actelor autorizate (cand se aplica
regimul de drept comun – competenta instantei de drept comun), ci autorizarea acestor acte. Anularea actului
subsecvent nu este o masura de protectie; autorizarea este o masura de protectie.
Art. 114 NCPC se refera la partea necontencioasa a ocrotirii minorului (ceea ce instanta de tutela face
in camera de consiliu sub aspectul diferitelor acte pe care le face minorul).

e) Cererile in materie de asigurari

Pe langa competenta instantei de la domiciliului sau sediul paratului apare o tripla competenta in cazul
asigurarilor: domiciliul sau sediul asiguratului; locul bunurilor asigurate; locul unde s-a produs riscul asigurat.
Cu toate acestea, alegerea de competenta nu se poate face anticipat, ci numai dupa ce dreptul la
dezdaunare a aparut, in caz contrar fiind considerata nescrisa (art. 115, alin. 2 NCPC).
In materia asigurarii obligatorii de raspundere civila, tertul prejudiciat poate introduce actiune directa
si la instanta domiciliului sau, dupa caz, a sediului sau (art. 115, alin. 2 NCPC).

Competenta teritoriala exclusiva

In materie de competenta teritoriala, regula este reglementarea prin norme de ordine privata.
Competenta teritoriala de drept comun si cea alternativa sunt reglementate prin norme de ordine privata.
Insa, exista si competenta teritoriala exclusiva, singura reglementata prin norme de ordine publica.

Aceste norme apar in general cand se prevede expres ca o anumita competenta este exclusiva sau
cand se utilizeaza formula “se poate introduce numai la instanta”; asadar, se utilizeaza fie cuvantul “exclusiv”,
fie o alta sintagma care vadeste natura de exclusivitate.
Insa, in unele cazuri, este posibil sa nu avem dispozitii exprese, dar exclusivitatea sa apara prin
ratiunea legii. La cererile din procedura insolventei, acestea sunt de competenta judecatorului-sindic (la
tribunal), rezulta asadar ca este vorba despre o competenta anume.

67
 1. Cererile privitoare la imobile (art. 117 NCPC)

Cererile reale imobiliare sunt de competenta exclusiva a instantei in a carei circumscriptie se afla
imobilul (art. 117, alin. 1 NCPC). Daca imobilul se afla in circumscriptia mai multor instante, este competenta
instanta de la domiciliul sau resedinta paratului, daca una dintre acestea doua se afla in circumscriptia unora
dintre instantele unde se afla imobilul. In caz contrar (cand domiciliul sau resedinta nu se afla acolo),
competenta devine alternativa intre instantele in caror circumscriptie se afla imobilul.
Prin cereri reale imobiliare intelegem actiuni in revendicare, confesorii, negatorii, granituirile, dar si
actiunile posesorii, precum si partajele imobiliare atunci cand nu decurg dintr-o succesiune.
Daca se regasesc mai multe imobile, se verifica daca paratul are domiciliul la unul dintre aceste
imobile. Daca nu, avem o competenta alternativa.

2. Cererile in materie de mostenire (art. 118 NCPC)

Textul se refera la trei categorii de cereri in aceasta materie:

i. cererile privitoare la validitatea sau executarea dispozitiilor testamentare (anularea unui
testament);
ii. cererile privitoare la mostenire si la sarcinile acesteia, precum si cele privitoare la pretentiile
pe care mostenitorii le-ar avea unul impotriva altuia; spre exemplu, reductiunea liberalitatilor
excesive; cheltuielile pe care unul dintre mostenitori le-ar fi facut ca urmare a decesului
autorului comun, inclusiv cererea de iesire din indiviziune (cererile in constatarea stabilirii
drepturilor); cererile de anulare a unui certificat de mostenitor; cererile privind petitia de
ereditate;
iii. cererile legatarilor sau ale creditorilor defunctului impotriva vreunuia dintre mostenitori sau
impotriva executorului testamentar; spre exemplu, predarea unui legat, plata unor sume
decurgand din contracte pe care un tert le-a incheiat cu defunctul; cererile facute de un tert de
mostenire cu ocazia decesului, la inmormantare.

NU intra in aceasta categorie: cererile prin care un tert ar revendica din mana mostenitorilor un bun
pe care acestia l-au gasit in posesia autorului lor. Art. 118 NCPC vorbeste despre cererile legatarilor sau ale
creditorilor defunctului, astfel incat actiunile reale facute de catre terti nu intra in aceasta sfera. Art. 118, alin.
1, pct. 3 NCPC se refera la pretentii ale tertilor decurgand din contracte sau delicte, nefiind insa vorba despre
actiuni reale, a caror competenta se determina potrivit art. 117 NCPC.

NU intra in aceasta categorie nici drepturile pe care mostenitorii le-au primit impotriva unui tert
(creantele mostenite).

In toate aceste trei cazuri, vorbim despre competenta exclusiva a instantei de la ultimul domiciliu al
defunctului (se presupune ca la acel loc s-ar gasi cele mai multe probe; locul poate coincide cu interesele
comune ale tuturor succesibililor) – art. 118, alin. 1 NCPC.

Daca sunt mai multe mosteniri deschise succesiv, atunci competenta va fi a instantei ultimului
domiciliu al oricaruia dintre defunctii succesivi (regula noua – art. 118, alin. 2 NCPC). Sub imperiul Codului de
procedura civila dela 1865 nu exista o prevedere similara, dar practica mergea pe aceeasi idee a competentei
instantei de la ultimul domiciliu al ultimului defunct, in cazul mostenirilor succesive.

68
Concursul intre art. 117 NCPC si art. 118 NCPC
In caz de concurs intre art. 117 si art. 118 NCPC – spre exemplu, cand avem o cerere in materie de
mostenire ce priveste un imobil (actiunile in partaj fiind actiuni reale) – se aplica cu prioritate art. 118 NCPC.
Art. 117 NCPC nu se aplica ori de cate ori are incidenta art. 118 NCPC.

3. Cereri privitoare la societati (art. 119 NCPC)

In aceasta materie, competenta exclusiva revine instantei in circumscriptia careia societatea isi are
sediul principal; aceasta competenta dainuie pana la sfarsitul lichidarii sau radierii societatii.
Domeniul de aplicare al acestei prevederi trebuie inteles foarte clar: se refera la pricini care vizeaza
legalitatea adunarilor generale ale societatii, raporturilor dintre asociati in legatura cu drepturile lor societare,
actiunile societatii contra asociatilor (sau invers, ale asociatilor contra societatii).
In niciun caz nu este vorba despre actiunile tertilor contra societatii sau ale societatii contra tertilor.

Ex: anularea hotararilor AGA, cererile privind dizolvarea, retragerea, excluderea unor asociati etc. In concursul
dintre art. 117 NCPC si art. 119 NCPC, se da prioritate art. 119 NCPC.

4. Cereri privitoare la insolventa sau concordatul preventiv (art. 120 NCPC)

Cererile in materia insolventei sau concordatului preventiv sunt de competenta exclusiva a tribunalului
in a carui circumscriptie isi are sediul debitorul.

5. Cererile impotriva unui consumator (art. 121 NCPC)

Atunci cand un profesionist formuleaza o actiune contra unui consumator, instanta competenta
exclusiv este cea de la domiciliul consumatorului (art. 121 NCPC).
Nu este necesar pentru a se aplica aceasta regula de competenta teritoriala exclusiva ca actiunea sa fie
intemeiata pe dispozitii decurgand din legea privind protectia consumatorului (de principiu, nu este vorba de o
actiune bazata pe aceasta lege, intrucat reclamant este un profesionist).
Desi norma este de competenta teritoriala exclusiva si, de principiu, de ordine publica, totusi se poate
deroga in anumite cazuri. Astfel, dupa nasterea litigiului, consumatorul ar putea accepta o alta competenta
decat cea prevazuta in folosul sau. Acest lucru rezulta din teza finala a art. 121 NCPC [dispozitiile art. 126, alin.
2 NCPC raman aplicabile]. In litigiile din materia protectiei consumatorilor, precum si in alte cazuri prevazute
de lege, partile pot conveni alegerea instantei competente numai dupa nasterea dreptului la despagubire.
Orice conventie contrara este considerata nescrisa.
Dupa ce s-a nascut litigiul si reclamantul profesionist a chemat consumatorul in judecata la instanta
domiciliului reclamantului, atunci consumatorul fie va invoca exceptia de necompetenta, fie instanta din oficiu
va invoca necompetenta (fiind o norma de ordine publica), dar consumatorul ar putea sa afirme ca nu este de
acord, si doreste sa se judece in continuare la acea instanta. Consumatorul este maxim protejat: chiar si
instanta poate sa sesizeze, dand posibilitatea consumatorului de a se judeca si in fata unei alte instante.

6. Cererile in materie de stare si capacitate a persoanelor

Rezulta din interpretarea coroborata a art. 126 NCPC si a art. 129 NCPC.

69
 Art. 129 NCPC, definind necompetenta de ordine publica si cea de ordine privata, prevede cand
competenta este de ordine publica:
1. in cazul incalcarii competentei generale, cand procesul nu este de competenta
instantelor judecatoresti;
2. in cazul incalcarii competentei materiale, cand procesul este de competenta unei
instante de alt grad;
3. in cazul incalcarii competentei teritoriale exclusive, cand procesul este de competenta
unei alte instante de acelasi grad si partile nu o pot inlatura.

Insa, art. 126 NCPC prevede situatiile cand partile pot inlatura competenta teritoriala obisnuita,
convenind asupra unei alte competente. Intrucat art. 129 NCPC defineste competenta exclusiva, trebuie sa
vedem care sunt cazurile in care partile pot inlatura o norma de competenta teritoriala pentru a vedea ce a
ramas in sfera de competenta exclusiva.

Art. 126, alin. 1 NCPC […]. In principiu partile pot deroga de la normele de competenta, daca procesul
este privitor la bunuri sau alte drepturi de care ele pot dispune si daca nu exista mentiunea ca competenta
teritoriala este exclusiva.

Doua conditii cumulative pentru competenta alternativa:

 sa nu prevada legea ca avem competenta exclusiva;
 sa nu priveasca bunuri sau alte drepturi de care pot dispune.

Din moment ce partile nu pot dispune de aceste drepturi, uitandu-ne la definitia de la art. 129, avem o
norma de competenta exclusiva.

7. In materie de divort (art. 914 NCPC)

Cererea de divort este de competenta judecatoriei in circumscriptia careia se afla cea din urma
locuinta comuna a sotilor. Daca sotii nu au avut locuinta comuna sau daca niciunul dintre soti nu mai locuieste
in circumscriptia judecatoriei in care se aflacea din urma locuinta comuna, judecatoria competenta este aceea
in circumscriptia careia isi are locuinta paratul, iar cand paratul nu are locuinta in tara si instantele romane
sunt competente international, este competenta judecatoria in circumscriptia careia isi are locuinta
reclamantul (art. 914, alin. 1 NCPC).
Daca nici reclamantul si nici paratul nu au locuinta in tara, partile pot conveni sa introduca cererea de
divort la orice judecatorie din Romania. In lipsa unui asemenea acord, cererea de divort este de competenta
Judecatoriei Sectorului 5 al municipiului Bucuresti (art. 914, alin. 2 NCPC).

70
 Reguli speciale privind competenta

1. Cereri accesorii, aditionale si incidentale (art. 123 NCPC)

Cererile accesorii, aditionale, precum si cele incidentale se judeca de instanta competenta pentru
cererea principala, chiar daca ar fi de competenta materiala sau teritoriala a altei instante judecatoresti.

Singura exceptie o reprezinta cererile in materie de insolventa si concordat preventiv, unde

competenta va fi din punct de vedere teritorial, instanta de la sediul debitorului, iar din punct de vedere
material, tribunalul.

Caracterul accesoriu, aditional sau incidental inlatura doar normele de competenta materiala si
teritoriala, nu si in ceea ce priveste competenta generala si cea internationala. In aceste doua privinte, nu
opereaza atragerea competentei.

Ne aflam intr-un caz de prorogare legala de competenta, ce reprezinta extinderea competentei unei
instante asupra unor cereri pe care, in mod normal, nu le-ar avea in competenta sa.

Spre exemplu, daca am avea o cerere de chemare in garantie (cerere incidentala), introdusa intr-
unproces aflat pe rolul tribunalului (petit de 300.000 lei), daca cererea de garantie poarta asupra 150.000 lei,
este competent tot tribunalul. Daca cererea ar fi fost introdusa separat, ar fi fost competenta judecatoria.

La cererile aditionale, atunci cand se modifica valoarea obiectului litigiului in cursul procesului,
competenta ramane castigata in favoarea instantei investite. Cererile aditionale acopera nu numai ipotezele
de majorare a valorii, ci si de schimbare a obiectului cererii. Insa, in acest caz trebuie avute in vedere si regulile
de la art. 99 NCPC – este necesara o similitudine.

Cererile accesorii au un astfel de regim atat timp cat sunt formulate in cursul unui proces inceput. Daca
procesul s-a terminat si se formuleaza ulterior o cerere care ar fi putut fi accesorie, textul nu mai este aplicabil
(la procesele de divort). ICCJ a statuat cererea de partaj introdusa dupa desfacerea casatoriei a fost
considerata cerere accesorie [opinie gresita]. ICCJ nu dorea sa judece partajul (la momentul deciziei, partajele
nu erau de competenta exclusiva ajudecatoriei, ca la ora actuala).

2. Aparari si incidente procedurale (art. 124 NCPC)

Instanta competenta sa judece cererea principala se va pronunta si asupra apararilor si exceptiilor, in

afara celor care constituie chestiuni prejudiciale si care, potrivit legii, sunt de competenta exclusiva a altei
instante.

Daca se invoca o exceptie, evident ca aceasta va fi solutionata de instanta care judeca fondul. Intr-un
litigiu s-ar putea sa se invoce exceptia nulitatii unui act juridic, iar actul respectiv sa aiba o valoare ce
depaseste valoarea litigiului. Daca s-ar fi formulat cererea de nulitate pe cale separata, competenta ar fi
revenit unei instante mai ridicate in grad. Pe cale directa, instanta se va pronunta prin dispozitiv. Pe cale de
aparare, instanta se va pronunta asupra nulitatii prin considerente, actul respectiv nefiind insa radiat din
registrele de publicitate, ci doar in acel litigiu nu va mai produce efecte.

71
 De asemenea, daca se invoca exceptia de nelegalitate a unui act administrativ, competenta va reveni
chiar instantei care judeca litigiul si nu la instanta de contencios (spre exemplu, un litigiu civil de vecinatate).
Insa, daca se invoca nelegalitatea pe cale de exceptie, actul administrativ va ramane valabil.

Chestiunile prejudiciale reprezinta incidente precum exceptiile sau apararile (mai curand apropiate de
aparari), dar ceea ce le deosebeste este ca in privinta lor este stabilita in mod exclusiv competenta unei
anumite instanta, din ratiuni ce decurg fie dintr-o ordine juridica diferita, fie chiar dintr-un domeniu (ramura)
juridic diferit (civil si penal). Acestea nu se supun regulilor de la art. 124 NCPC.

Exemple de chestiuni prejudiciale:

 regula din CPP este o chestiune prejudiciala: penalul tine in loc civilul (art. 19 CPP). Incidentul
legat de natura actului (spre exemplu, falsificarea unui contract ce se doreste a fi anulat) se
duce in penal;

 exceptia de neconstitutionalitate este o aparare, o discutie in drept cu privire la eficacitatea

sau ineficacitatea normei juridice derivata din constitutionalitatea sa. Potrivit Legii nr.
47/1992, numai CCR se pronunta asupra exceptiilor de neconstitutionalitate;

 trimiterea la CJUE pentru pronuntarea unei hotarari prin care sa se stabileasca

compatibilitatea unei norme interne cu o norma a dreptului Uniunii Europene;

 sesizarea ICCJ in vederea pronuntarii unei hotarari prealabile pentru dezlegarea unor
chestiuni de drept (art. 519 NCPC). Cand o instanta (tribunal, curte de apel sau chiar ICCJ)
investita in ultim grad cu o pricina constata ca o chestiune de drept este noua si nu este inca
formata jurisprudenta cu privire la aceasta chestiune, poate sesiza ICCJ cu pronuntarea unei
hotarari privind interepretarea modului in care se rezolva acea problema de drept. Procesul
se suspenda, iar dupa ce ICCJ va clarifica acea problema de drept, acesta se va relua procesul,
tinandu-se cont de hotararea prealabila data de ICCJ.

Competenta facultativa

Competenta facultativa vizeaza doua situatii:

 daca un judecator are calitatea de reclamant intr-o cerere de competenta instantei la care isi
desfasoara activitatea, va sesiza una dintre instantele judecatoresti de acelasi grad aflate in
circumscriptia oricareia dintre curtile de apel invecinate cu curtea de apel in a carei
circumscriptie se afla instanta la care isi desfasoara activitatea. Avem asadar ipoteza unui
judecator reclamant si competenta ar reveni tocmai instantei unde acesta functioneaza. In
acestcaz, judecatorul trebuie sa introduca cererea la o instanta egala in grad cu aceasta,
aflata in afara razei curtii de apel, din ratiuni de evitare a unor posibile recuzari sau
stramutari – art. 127, alin. 1 NCPC;

 in cazul in care cererea se introduce impotriva unui judecator care isi desfasoara activitatea
la instanta competenta sa judece cauza, reclamantul poate sesiza una dintre instantele
judecatoresti de acelasi grad aflate in circumscriptia oricareia dintre curtile de apel
invecinate cu curtea de apel in a carei circumscriptie se afla instanta care ar fi fost
competenta, potrivit legii – art. 127, alin. 2 NCPC.

72
 Normele de competenta facultativa sunt norme de ordine privata. Daca reclamantul judecator
sesizeaza instanta unde acesta activeaza si paratul nu invoca nimic, cauza se poate judeca. Vorbim despre
aceeasi solutie si daca reclamantul introduce o actiune la instanta unde lucreaza un judecator.

Potrivit art. 127, alin. 3 NCPC, dispozitiile privind competenta facultativa se aplica corespunzator
procurorilor, asistentilor judiciari si grefierilor.

Alegerea de competenta

In principiu, competenta teritoriala este reglementata de norme dispozitive. Prin urmare, partile pot
deroga de la normele de competenta teritoriala (mai putin de la cele de competenta teritoriala exclusiva).

Pentru a exista o astfel de derogare, este necesara indeplinirea urmatoarelor conditii:

 partile sa aiba capacitate deplina de exercitiu. Alegerea de competenta ar putea fi facuta si de
reprezentantii celor lipsiti de capacitate de exercitiu (doar cand este in folosul minorilor sau
persoanelor puse sub interdictie);
 alegerea de competenta sa fie facuta in mod expres. Daca reclamantul formuleaza cererea la o
instanta necompetenta, iar paratul nu invoca exceptia de necompetenta, inseamna ca paratul a fost
decazut din dreptul de a invoca exceptia de necompetenta;
 trebuie sa se indice instanta aleasa. Nu este corecta alegere de competenta cea care afirma doar ca
“nu se va sesiza instanta domciliului paratului”, ci aceea ce precizeaza ca “se va sesiza instanta
domiciliului reclamantului”;
 nu trebuie sa fie interzisa de lege. Alegerea de competenta nu trebuie sa contravina normelor de
competenta materiala sau normelor de competenta teritoriala de ordine publica.

Particularitati
i. in litigiile privind protectia drepturilor consumatorilor, partile pot conveni alegerea instantei
competente numai dupa nasterea dreptului la despagubire (art. 126, alin. 2 NCC). Intr-un contract
dintre un profesionist si un consumator nu s-ar putea introduce o clauza de alegere a competentei in
favoarea profesionistului; clauza ar putea fi nescrisa. La aceeasi concluzie s-ar ajunge si prin aplicarea
legii privind clauzele abuzive. Solutia vine ca urmare a aplicarii unei directive UE.

ii. sunt relevante si dispozitiile din Noul Cod civil privind clauzele neuzuale. Definitia clauzelor neuzuale
este data de art. 1203 NCC si printre clauzele prevazute de Noul Cod civil ca fiind neuzuale se
mentioneaza si cele prin care se deroga de la normele privind competenta instantelor judecatoresti.
Norma de alegere a competentei, daca este inclusa intr-o clauza de tip standard, este considerata de
Noul Cod civil ca fiind o clauza neuzuala, astfel incat trebuie acceptata in mod expres in scris de catre
cealalta parte.

Este necesar in primul rand ca acea clauza sa fie o clauza standard. Clauzele standard sunt mentionate
la art. 1202 NCC[…]. Daca partea cealalta este un consumator, textul este ineficace, intrucat clauza de alegere
a competentei este considerata nescrisa in cazul unui consumator.
Textul isi gaseste aplicare cand ambele parti sunt profesionisti sau cand ambele parti sunt persoane
particulare (nu avem un raport profesionist-consumator).

73
 Incidente procedurale privind competenta

Exceptia de necompetenta

Exceptia de necompetenta reprezinta mijlocul procesual de invocare a necompetentei instantei in fata

careia se afla un proces.

Daca procesul s-a finalizat prin pronuntarea unei hotarari, nu se mai invoca exceptia de necompetenta
in caile de atac, ci se formuleaza cale de atac impotriva modului in care s-a rezolvat exceptia sau se formuleaza
cale de atac pentru modul in care instanta nu a observat necompetenta.

Regimul de invocare a exceptiei

Exista doua categorii de norme de competenta: de ordine publica si de ordine privata. Incalcarea
normelor deordine publica poate fi invocata oricand in cursul procesului, de catre oricare dintre parti, de
instanta si de catre procuror.

Normele de ordine privata pot fi invocate doar pana la primul termen la care partile sunt legal citate
si doar de partea vatamata.

Este adevarat ca si normele de competenta se supun marii dihotomii: norme de ordine publica –
norme de ordine privata.

Chiar in interiorul normelor de ordine publica exista o dihotomie:

 norme de competenta generala si internationala (ce pot fi invocate in tot cursul procesului);
si
 norme de competenta materiala si teritoriala exclusiva(ce pot fi invocate doar pana la
primul termen la care partile sunt legal citate).

Legiuitorul NCPC a dorit sa comprime timpul procesului si sa inlature invocarea in faze avansate a
litigiului a unor aspecte care ar putea sa genereze casarea cu retrimitere si reluarea procesului de la inceput.

Insa, in compensare, s-a introdus la art. 131 NCPC obligatia instantei de a-si verifica din oficiu
competenta. Se refera la competenta teritoriala exclusiva. Nu se verifica din oficiu si competenta teritoriala de
drept comun, alternativa sau facultativa.

Rezultatul acestei verificari este trecut intr-o incheiere cu caracter interlocutoriu. La primul termen,
prima discutie pe care instanta trebuie sa o aiba (in afara unor incidente precum nelegala citare a partilor) este
verificarea propriei competente; rezultatul se mentioneaza intr-o incheiere.

In mod exceptional, daca la primul termen nu se poate transa problema stabilirii competentei,
deoarece este necesara administrarea de probe in vederea acestei probleme, atunci instanta va acorda cel
mult un termen in vederea administrarii unor probe sau a darii unor lamuriri de catre parte pentru stabilirea
competentei (spre exemplu, cand vorbim despre competenta dupa valoare – un imobil nu are valoare
impozabila stabilita).

Pentru stabilirea competentei, nu este acceptabila proba cu expertiza sau cu martori (ce ar genera amanarea).

74
 Ce fel de norme
Norme de competenta
generala si internationala
(competenta iese din sfera
instantelor romane)
Necompetenta de Norme de competenta
ordine publica materiala
Norme de competenta
teritoriala exclusiva
Norme de competenta
Necompetenta de teritoriala de drept comun
ordine privata sau alternativa
Cine ar putea sa invoce In ce termen
Oricare dintre parti, In orice stare a pricinii
judecator
Oricare dintre parti, La primul termen de judecata la
judecator care partile sunt legal citate in fata
primei instante
Oricare dintre parti, La primul termen de judecata la
judecator care partile sunt legal citate in fata
primei instante
Parat Prin intampinare sau, daca nu este
obligatorie, la primul termen de
judecata la care partile sunt legal
citate in fata primei instante

Solutionarea exceptiei de necompetenta

Exceptia de necompetenta este o exceptie de procedura, ce se discuta prioritar fata de fondul
pretentiei (afirmatie cu caracter relativ: daca un judecator se abtine, are prioritate judecarea abtinerii – vezi
NCPC).

Ipoteza Solutie Act de procedura Cai de atac

Instanta este Respinge exceptia Incheiere interlocutorie Odata cu fondul
competenta
Instanta nu este Admite exceptia Hotarare de declinare a Nicio cale de atac
competenta competentei
Este competent un Admite exceptia, respinge Hotarare Recurs (la instanta imediat
organ fara activitate cererea ca inadmisibila superioara, nu la ICCJ)
jurisdictionala
Nu sunt competente Admite exceptia, respinge Hotarare Recurs (la instanta imediat
instantele romane cererea ca nefiind de superioara, nu la ICCJ)
competenta instantelor
romane

Hotararea de declinare a competentei

 Se dezinvesteste instanta care s-a pronuntat asupra exceptiei. Din momentul declinarii de competenta,
instanta nu mai este investita cu efectuarea unor acte de procedura. Totodata, se investeste instanta
competenta. Hotararea de declinare a competentei indica si instanta competenta si, mai mult decat
atat, dispune trimiterea dosarului la acea instanta. Instanta in favoarea careia se va declina
competenta va fi investita de o alta instanta.

 Are autoritate de lucru judecat numai pentru instanta care a pronuntat-o, nu si pentru instanta care si-
a declinat competenta prima instanta. Instanta in favoarea careia s-a declinat competenta poate la
randul sau sa decline competenta, fie in favoarea instantei de unde a originat necompetenta (conflict
negativ de competenta) sau catre o terta instanta.

75
  Actele de procedura indeplinite de instanta necompetenta sunt lovite de nulitate, singura exceptia fiind
probele administrate, care vor putea fi pastrate. Acestea raman castigate judecatii. Pentru motive
temeinice, instanta competenta le va putea readministra (reface), neintrandu-se pe regimul de drept
comun. Toate celelalte acte sunt nule. Nulitatea decurgand din necompetenta este neconditionata de
vatamare. Faptul ca necompetenta se discuta la nivelul primului termen este o noua demonstratie a
vointei legiuitorului ca cat mai putine acte sa fie lovite de nulitate.

Conflictul de competenta

Apare in situatia in care instanta care a primit dosarul prin hotararea de declinare a competentei
constata ca este necompetenta si apreciaza ca este competenta instanta care i-a trimis dosarul, declinandu-
si la randul ei competenta in favoarea acesteia  conflict negativ de competenta

Exista conflict negativ si in cazul declinarilor succesive, daca ultima instanta investita isi declina la
randul sau competenta in favoarea uneia dintre instantele care anterior s-au declarat necompetente.

Este necesar ca hotararile celor doua instante sa fie definitive si declinarile intre ele sa fie reciproce !

In cazul conflictului pozitiv, scopul rezolvarii = evitarea pronuntarii unor hotarari contradictorii

Conflict negativ de competenta, spre exemplu:

 instanta A declina competenta la instanta B, iar instanta B declina la instanta A
 de asemenea, si daca instanta A declina competenta la instanta B, instanta B declina la instanta C, iar
instanta C declina la instanta A. Este o situatie de declinare succesiva urmata de conflict negativ de
competenta

Nu este conflict de competenta daca instanta A declina la B, instanta B la instanta C, instanta C la

instanta D s.a.m.d. Este o situatie de declinare succesiva neurmata de conflict negativ de competenta.

Conditiile conflictului negativ de competenta

 este necesar sa existe doua cauze
 este necesar ca instantele sa-si decline reciproc, direct sau intermediar, competenta uneia in
favoarea celeilalte
 una dintre instante trebuie sa nu fie competenta

Conflictul de competenta mai poate aparea si in cazul in care declararea reciproca a competentei ar
avea loc intre instantele judecatoresti si organe cu activitate jurisdictionala (din afara sistemului
judecatoresc). Spre exemplu, o institutie de arbitraj (cand suntem in situatia arbitrajului institutionalizat) ar
putea sa-si decline competenta in favoarea unei instante; dupa cum si instanta de judecata ar putea sa-si
decline competenta in favoarea instantei arbitrale.
De asemenea, instanta de judecata si-ar putea declina competenta catre CNSC (in materia achizitiilor
publice).

Nu exista conflict de competenta intre instantele de judecata si organe fara activitate jurisdictionala.
Daca instanta constata ca este competent un organ fara activitate jurisdictionala, va respinge cererea ca
inadmisibila (nu ar declina catre organul respectiv).

76
 Potrivit art. 134 NCPC: instanta inaintea careia s-a ivit conflictul de competenta va suspenda din
oficiu [de drept] judecata cauzei si va inainta dosarul instantei competente sa solutioneze conflictul
[regulatorul de competenta].

Regulatorul de competenta trebuie sa fie sesizat nu de catre parti, cide catre instanta in fata careia se
iveste conflictul, instanta ce va fi:
 in cazul conflictului negativ de competenta: instanta care si-a declinat ultima competenta
in favoarea celei anterioare (instanta A trimite la B, instanta B trimite la regulatorul de
competenta);
 in cazul conflictului pozitiv de competenta: instanta care se declara cea din urma
competenta (instanta A constata ca este competenta, iar instanta B respinge exceptia de
necompetenta, acea incheiere de respingere a exceptiei de la instanta B marcheaza ivirea
conflictului pozitiv de competenta).

Instanta ce joaca rolul de regulator de competenta

Este reprezentata de instanta imediat superioara si comuna instantelor aflate in conflict

Spre exemplu:
 in cazul unui conflict de competenta intre doua judecatorii din Bucuresti – Tribunalul Bucuresti
 in cazul unui conflict de competenta intre Judecatoria Buftea si Judecatoria Sector 1 – Curtea de
Apel Bucuresti (judecatoria Buftea nu este in raza teritoriala a Tribunalului Bucuresti)
 in cazul unui conflict de competenta intre Judecatoria Sectorului 1 si Judecatoria Baia Mare – ICCJ
 in cazul unui conflict de competenta intre doua curti de apel – ICCJ

Cazuri particulare. In situatia in care este vorba despre un conflict de competenta:

 intre sectii sau complete specializate, regulatorul de competenta va fi sectia

corespunzatoare celei in fata careia s-a ivit conflictul de la instanta superioara (prin ipoteza
sectiile apartin aceleiasi instante, de aceea nu apare si cerinta ca sectia superioara sa fie
si comuna), potrivit art. 136, alin. 2 NCPC;

 intre instanta si organe cu activitate jurisdictionala, regulatorul de competenta va fi instanta

ierarhic superioara instantei aflate in conflict (organul jurisdictional nu are o instanta aflata
deasupra sa);

 intre sectiile ICCJ, regulatorul de competenta va fi completul de 5 judecatori ai ICCJ (potrivit

art. 136, alin. 3 NCPC);

Nu poate exista conflict de competenta cu ICCJ; hotararea ICCJ de declinare a competentei este
deopotriva declinator si regulator de competenta (ICCJ ar judeca eventualul conflict de competenta), potrivit
art. 135, alin. 2 NCPC.

77
 Procedura de solutionare a conflictului de competenta

Solutionarea se face in camera de consiliu, fara citarea partilor si fara publicitate. Se pronunta o
hotarare definitiva (art. 135, alin. 4 NCPC).
Prevederea privind solutionarea in camera de consiliu nu este afectata de dispozitiile Legii nr. 2/2013
care a prevazut ca Noul Cod de procedura civila intra in vigoare, cu exceptia prevederilor privind judecata in
camera de consiliu. Legea nr. 2/2013 a dorit sa prevada ca numai dispozitiile privind judecarea in camera de
consiliu in dreptul comun se amana, nu si in ceea ce priveste incidentele procedurale sau procedurile speciale.

Efectele admiterii cererii de regulator de competenta

Daca cererea de regulator de competenta este admisa, se indica ce instanta este competenta dintre
cele aflate in conflict si se va trimite dosarul spre competenta solutionare instantei indicate. Hotararea de
declinare nu are autoritate de lucru judecat, insa solutionarea in regulator are autoritate de lucru judecat, iar
instantele vor trebui sa respecte hotararea din regulator.
Daca instanta A trimite la B, care trimite la C, care trimite la regulator– regulatorul va respinge cererea
si va trimite dosarul la instanta C (nu exista un conflict de competenta: declinare succesiva neurmata de
conflict)

Litispendenţa

Nimeni nu poate fi chemat in judecata pentru aceeasi cauza, acelasi obiect si de aceeasi parte, inaintea
mai multor instante competente sau chiar inaintea aceleiasi instante, prin cereri distincte.

Exceptia de litispendenta poate fi invocata de parti sau de instanta din oficiu in orice stare a
procesului in fata instantelor de fond (prima instanta si apel):
 Daca instantele sunt de acelasi grad, exceptia se invoca inaintea instantei sesizate ulterior, iar daca
exceptia se admite, dosarul va fi trimis de indata primei instante investite – incheierea prin care se
rezolva exceptia poate fi atacata numai odata cu fondul
 Daca instantele sunt de grad diferit, exceptia se invoca inaintea instantei de grad inferior si, in caz de
admitere, dosarul va fi trimis de indata instantei de fond mai inalta in grad – incheierea prin care se
rezolva exceptia poate fi atacata numai odata cu fondul

Daca unul dintre procese a ajuns deja la instanta de recurs, iar celalalt se afla inaintea instantelor in
fond, acestea din urma sunt obligate sa suspende judecata pana la solutionarea recursului.

Conditiile litispendentei:

 existenta a doua procese (nu un proces declinat sau acelasi proces in cicluri diferite – s-a judecat in
prima instanta si se intoarce la aceasta instanta ca urmare a casarii cu trimitere)
 tripla identitate: cauza, obiect, parte
 ( ! )ambele instante sa fie competente (spre exemplu, in cazul competentei alternative sau in situatia
in care una dintre instante este necompetenta si nu se invoca nici de catre instanta, nici de catre parti)
Daca una dintre instante este necompetenta se invoca necompetenta instantei respective si nu
litispendenta.

78
 Datorita triplei identitati de parti, obiect si cauza: litispendenta este in realitate o antecamera a
autoritatii de lucru judecat. Litispendenta impiedica incalcarea autoritatii de lucru judecat. Pentru a verifica
existenta litispendentei, trebuie verificata existenta elementelor care ar conduce la autoritatea de lucru
judecat (pentru a se preveni incalcarea autoritatii de lucru judecat de catre o alta hotarare).

Uneori, partea poate sa depuna aceeasi cerere (identica) la doua instante diferite, insa, de cele mai
multe ori partea va modifica cererea (chiar in sensul existentei in plus sau a minus a unei parti). Litispendenta
se analizeaza pe capetele de cerere; se poate disjunge capatul de cerere diferit sau se poate judeca tot litigiul
impreuna. Obiectul unui proces poate fi implicit in celalalt – trebuie sa ne aflam intr-un caz de litispendenta.

Ipoteza de litispendenta

Ipoteza este reprezentanta de existenta a doua procese diferite: intr-un caz se cere executarea
contractului si in aparare se invoca nulitatea sa, iar intr-un alt proces paratul solicita declararea nulitatii
contractului. Procesul al doilea are in componenta sa apararea pe care paratul a facut-o in primul proces.

( ! ) Nu este necesar ca partile sa aiba aceeasi pozitie procesuala (partea poate fi parat in primul
proces si reclamant in al doilea, daca obiectul este identic). Litispendenta este in acest caz partiala.

Procesul 1: se admite cererea de executarea contractului si se resping apararile paratului (in leg cu nulitatea)
Procesul 2: contractul este constatat nul absolut

Astfel, se incalca autoritatea de lucru judecat pe considerentele decisive (fara de care dispozitivul
hotararii ar avea un alt continut).

Daca insa nulitatea din Procesul 1 este ceruta pentru anumite motive (vicii de forma), iar cea din
Procesul 2 pe alte considerente (vicii de consimtamant), nu exista litispendenta. Cauza cererii de chemare in
judecata difera.

Este necesar ca ambele procese sa se afle pe rolul unor instante.

Exceptia de litispendenta este o exceptie de ordine publica, intrucat mijloacele de aparare a autoritatii
de lucru judecat sunt de ordine publica. Totusi, exceptia de litispendenta nu poate fi invocata decat in fata
instantelor de fond (prima instanta si apel), potrivit art. 138, alin. 2 NCPC.
Prin urmare, ar putea sa se uneasca o pricina aflata in prima instanta cu o pricina aflata in apel. Se
trece chiar si peste normele de competenta materiala functionala. Argumentul este ca vorbim despre aceeasi
pricina: unirea este formala, intrucat pricinile nu difera cu nimic (cel putin in partea ce se uneste).

Instanta in fata careia se invoca exceptia de litispendenta difera dupa cum:

 instantele sunt de acelasi grad: se invoca in fata instantei sesizate ulterior – art. 138, alin. 3 NCPC
 instantele sunt de grad diferit: se invoca in fata instantei de grad inferior, chiar daca aceasta ar fi
prima sesizata – art. 138, alin. 4 NCPC. Daca admite exceptia de litispendenta, solutia va fi
urmatoarea: instanta va trimite dosarul primei instante investite sau instantei mai inalte in grad.
Se va invoca la instanta care daca ar admite exceptia ar trebui sa trimita dosarul. Cum
litispendenta, daca se va produce, va presupune reunierea celor doua dosare fie la prima instanta
investita (daca sunt de acelasi grad), fie la instanta mai inalta in grad (daca instantele sunt de grad
diferit)

79
 Exceptia de litispendenta se solutioneaza printr-o incheiere ce nu poate fi atacata decat odata cu
fondul, potrivit art. 138, alin. 5 NCPC.

Exceptia de litispendenta se invoca numai in fata instantelor de fond. Totusi, se pune problema ce se
intampla daca una dintre pricini s-ar afla deja in recurs:
 sub imperiul Codului de procedura civila de la 1865, se aplica autoritatea de lucru judecat, ce se
dobandea cand hotararile erau definitive (adica supuse recursului);
 sub imperiul Noului Cod de procedura civila, autoritatea de lucru judecat se aplica hotararilor
definitive – cele date de instanta de recurs sau cele ce nu pot fi atacate cu recurs. Dupa hotararea din
apel vorbim eventual despre o autoritate de lucru judecat provizorie. Dosarul de recurs presupune
doar analiza unor probleme de legalitate in limitele recursului declarat. Solutia data de art. 138, alin. 6
NCPC este suspendarea cauzei aflata in fond pana la judecarea recursului. Daca recursul va consfinti
existenta unei hotarari definitive, se va invoca autoritatea de lucru judecat, fie pozitiva, fie negativa
(nu ar mai fi litispendenta) in cadrul procesului aflat in fata instantei de fond.

Conexitatea

Conexitatea este o masura care se discuta in general atunci cand se vorbeste despre litispendenta, desi
intre cele doua exista o mare diferenta.

La litispendenta avem doua procese cu tripla identitate, la conexitate vorbim tot despre doua procese,
dar lipseste tripla identitate: aceste procese sunt intre aceleasi parti sau intre partile respective si alte parti,
iar obiectul si cauza nu sunt identice, desi au o stransa legatura.

Conditiile conexitatii:
 existenta a doua procese distincte aflate pe rolul a doua instante diferite sau chiar pe rolul
aceleiasi instante, dar la complete sau sectii diferite
 ambele procese sa fie pe rol (sa nu fie suspendat unul dintre ele)
 identitatea partiala de parti (una dintre parti sa se regaseasca in celalalt proces)
 intre obiectul si cauza celor doua procese sa existe o stransa legatura

Alte conditii mentionate in doctrina:

 ambele procese sa se afle in fata primei instante: nu se pot conexa doua procese aflate in apel sau in
recurs. Din insusi modul de invocare a exceptiei se observa nu se poate altfel. La litispendenta exista
aceasta posibilitate pentru ca era vorba de una si aceeasi cauza aflata intr-un ,,dublu exemplar”. La
conexitate, vorbim despre cauze diferite, ceau doar o stransa legatura. In plus, in faza apelului se judeca
impreuna apelurile date impotriva aceleasi hotarari, dar daca sunt cauze in stransa legatura sunt hotarari
diferite deci nu se incadreaza in ce scrie la apel.

 instantele sa fie de acelasi grad: aceasta conditie a fost prevazuta in mod expres de art. 164 VCPC, insa
NCPC nu o mai retine si nu poate fi extrasa nici din logica reglementarii, aceasta fiind exact inversa in noua
reglementare. Potrivit art. 99, alin. 2 NCPC, atunci cand reclamantul formuleaza capete de cerere
deopotriva principale, dar care atrag competente diferite din punct de vedere al gradului instantei, se vor

80
 judeca ambele la instanta mai inalta in grad, daca intre ele exista o stransa legatura (“intemeiate pe un
titlu comun ori avand aceeasi cauza sau chiar cauze diferite, dar aflate in stransa legatura”). Daca
legiuitorul a aceptat, spre deosebire de situatia de sub imperiul vechii reglementari, ca reclamantul prin
vointa lui sa deduca instantei, prin cererea de chemare in judecata, capete diferite de cerere, dar care sa
se judece impreuna datorita stransei legaturi (ipoteza art. 99, alin. 2 NCPC), se pune intrebarea de ce nu
ar putea instanta, pentru stransa legatura, sa uneasca cererile aflate pe rolul unor instante de grad diferit
(ipoteza conexarii). In orice situatie, art. 139 NCPC nu mai prevede identitatea de grad, ci doar necesitatea
stransei legaturi intre obiect si cauza.

Atunci cand se discuta despre instante de grad diferit, ne referim la competenta materiala procesuala.
Daca am fi in prezenta unei competente materiale functionale diferite, atunci nu mai poate interveni
conexarea, intrucat pricinile trebuie sa se afle in fata primei instante.

Exemple de conexitate:

 uneori, putem fi in prezenta unor veritabile aparari, dar facute intr-un alt proces. Spre exemplu, intr-un
proces se solicita revendicarea unui bun, iar in alt proces se ataca cu nulitate sau declararea nulitatii
absolute titlul pe care reclamantul sau paratul il infatiseaza fie in sustinerea pretentiilor, fie in apararea
din cererea in revendicare. Este posibil sa nu avem litispendenta, caci nulitatea poate sa fie ceruta de un
tert

 alte instante precum suspendarea facultativa atunci cand existenta unui drept dintr-un proces atarna de
solutia data in alt proces (art. 413, alin. 1, ptc. 1 NCPC). In acest caz, pricinile ar trebui mai intai sa fie
conexate. Insa, daca se pierde momentul conexarii, se poate solicita suspendarea procesului

Natura exceptiei de conexitate

Exceptia de conexitate este considerata in mod traditional ca fiind o exceptie de ordine publica,
intrucat evita pronuntarea unor hotarari greu conciliabile. Chiar daca nu se pune in discutie incalcarea
autoritatii de lucru judecat (ca la litispendenta), vorbim despre situatii care ar putea pune in discutie
executorialitatea hotararii sau ar necesita proceduri de revizuire (ori alte proceduri de conciliere a solutiilor).

Poate fi invocata de una dintre parti sau din oficiu. Tratamentul exceptiei de conexitate ca fiind o
exceptie de ordine publica are o anumita limita (asemanator ca la exceptia de necompetenta), respectiv
exceptia de conexitate poate fi invocata cel mai tarziu pana la primul termen de judecata in fata instantei
ulterior sesizate (cea de-a doua instanta).

Instanta ulterior sesizata se va pronunta asupra exceptiei prin incheiere, atacabila doar odata cu
fondul, potrivit art. 139, alin. 2 NCPC.

Dosarele vor fi reunite la urmatoarele instante:

 in principiu, la instanta care a fost prima sesizata, daca instantele sunt de acelasi grad
 daca instantele sunt de acelasi grad, dar una dintre ele este de competenta exclusiva, cauza se trimite la
instanta cu competenta exclusiva, chiar daca aceasta este ultima sesizata
 daca vorbim despre instante de grad diferit, la instanta mai inalta in grad

81
 In cazul in care dupa conexare una dintre pricini ar fi in stare de judecata, iar cealalta nu, instanta va
putea dispune disjungerea si judecarea separata (se va judeca separat procesul care este in stare de judecata).
Insa, disjungerea nu va atrage trimiterea celuilalt dosar la instanta de la care a venit, intrucat odata ce a operat
prorogarea de competenta din conexare, instanta ramane competenta.

Chiar daca se va disjunge cauza, competenta va ramane castigata. Este posibil ca la momentul reunirii
cauzelor sa nu se fi anticipat ce probatoriu va fi administrat in fiecare proces; in urma probatoriului procesele
pot evolua distinct, ajungandu-se la concluzia ca unul intarzie judecarea celuilalt. Instantele pot dispune
disjungerea, potrivit art. 139, alin. 5 NCPC.

Acestea vor fi disjunse doar daca au o suficienta autonomie.

( ! ) Daca pricinile au o stransa legatura aproape indestructibila, nu ar trebui sa se dispuna disjungerea,

chiar daca una ar intarzia judecarea celeilalte.

Spre exemplu, daca se conexeaza o cerere privind evacuarea si o cerere privind daunele aduse
imobilului (din care se cere evacuarea), instanta poate decide disjungerea, in situatia in care pentru stabilirea
daunelor se administreaza mai multe expertize. In cazul evacuarii, solutia pare relativ mai facil de dat.

Dintre litispendenta si conexitate, numai conexitatea reprezinta un caz de prorogare de competenta.

La litispendenta, ambele instante sunt deopotriva competente (altfel ar trebui invocata exceptia de
necompetenta).

Numai in cazul conexitatii vorbim despre instante diferite si cu competente diferite, precum si de
situatia in care o cauza ce ar fi de competenta unei anumite instante ajunge in competenta unei alte instante,
ce in mod normal nu ar fi trebuit sa judece acea cauza.

Delegarea instantei

Art 147 NCPC : Cand din cauza unor imprejurari exceptionale instanta competenta e impiedicata un
timp mai indelungat sa functioneze, ICCJ, la cererea partii interesate, va desemna o alta instanta de acelasi
grad care sa judece procesul.

Stramutarea procesului

Reprezinta un incident in legatura cu competenta instantelor. Sediul materiei este reprezentat de

art. 140-146 NCPC.

Stramutarea reprezinta mutarea dosarului de la instanta competenta la o alta instanta, care devine
competenta prin hotararea de stramutare.

Spre deosebire de Codul de procedura civila de la 1865, ce prevedeatrei motive de stramutare, Noul
Cod de procedura civila retine doardoua motive: banuiala legitima si siguranta publica.

82
 Motivele de incompatibilitate din Noul Cod de procedura civila ar putea sa includa si ipoteza celui de-al
treilea motiv de stramutare (cand una din parti are doua rude sau afini pana la gradul al patrulea inclusiv
printre magistratii sau asistentii judiciari ai instantei), ce nu a fost retinut sub imperiul noii reglementari; avem
in vedere in special art. 42, alin. 1, pct. 13 NCPC.

Motivele de stramutare

1. Banuiala legitima: reprezinta existenta unei indoieli cu privire la impartialitatea judecatorilor din
cauza circumstantelor procesului, calitatii partilor ori unor relatii conflictuale locale (art. 140, alin. 2 NCPC).
Spre exemplu, judecarea cu primarul localitatii (nu cu primaria), cu prefectul, cu uzina care este
motorul comunitatii locale etc; justitiabilul ar putea ramane cu impresia ca din cauza intereselor locale a
pierdut procesul.

2. Siguranta publica: reprezinta imprejurarile exceptionale care presupun ca judecata procesului la

instanta competenta ar putea conduce la tulburarea ordinii publice.
Acest motiv de stramutare are o aplicabilitate redusa, intrucat ar trebui ca un stat sa accepte ca
ordinea publica ar putea fi atat de greu de tinut in frau incat sa afecteze chiar judecata magistratilor; cu alte
cuvinte, sa fie imposibila crearea unei ambiante necesare desfasurarii unui proces.
Spre exemplu: in materie penala – cazul grevelor de la Lupeni: stramutare de la Craiova la Bucuresti;
dosarul FNI: stramutare de la Bucuresti la Alba Iulia.

83
 Probatoriul in materia stramutarii

Probele in materie de stramutare nu sunt infailibile; probatoriul este de regula sumar, intrucat
stramutarea de obicei se solicita la primul termen de judecata. Nu se poate propune proba cu interogatoriu si
nu se pot asculta martori. Instanta ce judeca cererea de stramutare trebuie sa se bazeze doar pe sustinerile
partilor in luarea unei decizii.

Increderea in nepartinirea anumitor judecatori de la o anumita instanta ar putea fi in mod rezonabil

zdruncinata (fara a se proba efectiv aceasta zdruncinare; s-ar putea ajunge la constatarea unei infractiuni – nu
este rolul instantei ce judeca cererea de stramutare sa analizeze aceste aspecte). Sunt aspecte de viitor, ce
contureaza ideea ca temerile sunt doar posibile (daca se dovedeste ca primarul s-a intalnit cu judecatorul
pentru a discuta cauza, ajungem deja la o infractiune de coruptie).

Efectele admiterii cererii de stramutare

In caz de admitere a cererii de stramutare, procesul se trimite spre judecata unei alte instante egala in
grad cu cea la care se judeca pricina in fond:
 daca vorbim despre judecatorie sau tribunal, iar pentru motive de banuiala legitima s-a judecat
cererea de stramutare la curtea de apel, procesul va fi stramutat la o instanta egala in grad din raza
curtii de apel ce a judecat cererea de stramutare;
 daca ICCJ a pronuntat hotararea de stramutare (pentru banuiala legitima la nivel de curte de apel sau
siguranta publica), procesul se va trimite la o instanta egal in grad, dar in raza unei curti de apel
invecinate cu curtea de apel in raza careia functiona instanta respectiva. VCPC nu cuprindea o astfel de
solutie: daca se admite stramutarea, se trimitea la o alta instanta egala in grad.

Actele de procedura savarsite pana la data cererii de stramutare si in continuare, daca nu a intervenit
suspendarea cauzei (ce este facultativa). Prin hotararea de stramutare, se va arata si in ce masura actele
indeplinite urmeaza a fi pastrate. Daca hotararea nu precizeaza nimic, se vor reface toate actele.

In ceea ce priveste hotararea ce se va pronunta fie inainte, fie dupa ce instanta a dispus stramutarea,
hotararea pronuntata este desfiintata de drept prin efectul admiterii cererii de stramutare (art. 145, alin. 2
NCPC).
Atunci cand se stramuta procesul la o instanta, caile de atac impotriva hotararii pe fond se vor face la
instantele ierarhic superioare instantei unde s-a stramutat pricina, si nu la instantele ierarhic superioare
instantei originare.

Daca s-a facut o cerere de stramutare, nu se mai poate formula o noua cerere, decat pentru
imprejurari necunoscute la data solutionarii cererii anterioare sau care au aparut dupa solutionarea primei
cereri. Astfel se doreste ca partea sa nu supuna atentiei instantei mai multe cereri de stramutare intemeiate
pe aceleasi realitati sau pe realitati pe care le cunostea, dar nu le-a supus atentiei instantei (pastrandu-le
pentru alte ocazii). Se va respinge ca inadmisibila.

84
 Prorogarea de competenta

Prorogarea intervine in cazul in care o instanta, competenta sa solutioneze cererea cu care a fost
investita de catre reclamant, devine competenta, in temeiul legii, a unei hotarari judecatoresti pronuntata
de o instanta superioara sau a unei conventii a partilor, sa rezolve si cereri care in mod obisnuit nu intra in
competenta sa.

Prorogarea legala
Intervine in cazurile expres prevazute de lege :
 Art 112 al 1 NCPC : cererea de chemare in judecata a mai multor parati poate fi introdusa la
instanta competenta pentru oricare dintre ei si deci pentru paratii care nu au domiciliul /
resedinta / sediul in acel loc se prelungeste competenta instantei aleasa si sesizata de catre
reclamant
 Art 123 NCPC : cererile accesorii, aditionale si incidentale se judeca de instanta competenta
pentru cererea principala, chiar daca ar fi de competenta materiala sau teritoriala a altei
instante, cu exceptia celor privitoare la insolventa sau concordat preventiv – regula se aplica si
atunci cand competenta de solutionare a cererii principale e stabilita de lege in favoarea unei
sectii specializate sau a unui complet specializat. Atunci cand instanta e exclusiv competenta
pentru una din parti, ea va fi exclusiv competenta pentru toate partile.
 art 139 NCPC : conexitatea poate fi invocata de parti sau din oficiu cel tarziu la primul termen
de judecata inaintea instantei ulterior sesizate, care se va pronunta printr-o incheiere care nu
poate fi atacata decat odata cu fondul

Litispendenta nu e un caz de prorogare legala de competenta deoarece se are in vedere acelasi litigiu !

Prorogarea judecatoreasca
Intervine in temeiul unei hotarari judecatoresti, insa la baza hotararii exista un text legal care
indreptateste instanta sa pronunte hotararea care sa stabileasca instanta care sa judece si care, in mod
obisnuit, nu ar fi competenta.
Situatii :
 abtinerea si recuzarea, cand nu se mai poate alcatui completul de judecata
 stramutarea si delegarea instantei
 admiterea apelului si casarea cu trimitere la alta instanta egala in grad cu prima instanta, care
a pronuntat hotararea, daca partile au solicitat in mod expres luarea acestei masuri
 admiterea recursului si casarea cu trimitere la o alta instanta decat cea care a pronuntat
hotararea casata, dar egala in grad
 o prorogare partiala, numai cu privire la administrarea unor probe, se produce atunci cand
aceasta administrare nu se face de catre instanta care judeca, ci de catre o alta instanta, prin
comisie rogatorie

Prorogarea conventionala (voluntara)

Are la baza o intelegere a partilor, in acele situatii in care legea le permite sa deroge de la regulile de
competenta pe care le stabileste, deci practic numai in cazul competentei teritoriale reglementate de norme de
ordine privata.

Partile pot conveni in scris sau, in cazul litigiilor nascute, si prin declaratia verbala in fata instantei ca
procesele privitoare la bunuri si la alte drepturi de care acestea pot sa dispuna sa fie judecate de alte instante

85
decat acelea care, potrivit legii, ar fi competente teritorial sa le judece, in afara de cazul cand aceasta
competenta este exclusiva.

Conditii :
 partile sa aiba capacitate deplina de exercitiu, iar daca nu, sa fie, dupa caz, reprezentate sau
asistate in conditiile legii
 consimtamantul partilor sa fie liber si neviciat
 in conventie sa se determine instanta competenta sau se arate criteriile pe baza carora se
determina aceasta
 conventia partilor sa fie expresa

86
 ACTELE DE PROCEDURA

Actul de procedura presupune orice act (operatiune juridica sau inscris) facut pentru declansarea
procesului civil, in cursul si in cadrul procesului civil de catre instanta, parti sau ceilalti participanti, legat de
activitatea procesuala a acestora.

Actele de procedura se clasifica dupa mai multe criterii :

 in functie de organele / persoanele care le intocmesc ori de la care emana: actele partilor,
actele instantei, actele organelor auxiliare justitiei, actele altor participanti
 in functie de continut: actele care contin o manifestare de vointa, acte care constata o
operatie procedurala
 in functie de natura: acte judiciare (care se indeplinesc in fata instantei), acte extrajudiciare (se
fac in cadrul procesului, dar in afara instantei)
 in functie de modul de efectuare: acte scrise, acte orale

Conditiile pentru indeplinirea actelor de procedura

Conditii generale :
a) actele de procedura trebuie sa imbrace forma scrisa [exceptii, cand legea ingaduie ca actul sa se poata
face si oral : cererile, ascultarea expertului, ascultarea martorului, renuntarea la judecata – ulterior
acestea imbraca forma scrisa]
b) actele de procedura trebuie sa relateze in chiar continutul lor faptul ca au fost indeplinite cerintele
legii
c) actele de procedura trebuie indeplinite in scris in limba romana

Dispozitii generale si comune privind forma cererilor

Orice cerere adresata instantelor trebuie sa fie formulata in scris si sa cuprinda indicarea instantei
careia ii este adresata, numele, prenumele, domiciliul sau resedinta partilor ori, dupa caz, denumirea si sediul
lor, numele si prenumele, domiciliul sau resedinta reprezentantilor lor, daca este cazul, obiectul, valoarea
pretentiei, daca este cazul, motivele cererii, precum si semnatura.

In cazurile anume prevazute de lege, cererile facute in sedinta, la orice instanta, se pot formula si oral,
facandu-se mentiune in incheiere despre aceasta.

Cererile adresate instantelor judecatoresti se timbreaza, daca legea nu prevede altfel.

La fiecare exemplar al cererii se vor alatura copii de pe inscrisurile de care partea intelege a se folosi in
proces. Cand cererea e facuta prin mandatar, se va alatura procura (original / copie legalizata).

87
 Numarul de exemplare
 cand cererea urmeaza a fi comunicata, ea se face in atatea exemplare cate sunt necesare
pentru comunicare, in afara de cazurile in care partile au un reprezentant comun sau partea
figureaza in mai multe calitati juridice, cand se va face intr-un singur exemplar
 daca obligatia de a depune cererea in numarul de exemplare stabilit nu este indeplinita,
instanta va putea indeplini din oficiu sau va putea pune in sarcina oricareia dintre parti
indeplinirea acestei obligatii, pe cheltuiala partii care avea aceasta obligatie

Cererea gresit denumita

 cererea de chemare in judecata sau pentru exercitarea unei cai de atac e valabil facuta chiar
daca poarta o denumire gresita

TERMENELE PROCEDURALE

Clasificare
a) dupa modul de stabilire
- legale : in principiu fixe, neputand sa fie prelungite / scurtate decat in cazurile prevazute de
lege, si continue, adica intre punctul de plecare si punctul de implinire curg continuu, fara
posibilitatea, de regula, de a fi intrerupte / suspendate
- judecatoresti
- conventionale
b) dupa caracterul lor
- imperative : impun indeplinirea actului inauntrul lor, sub sanctiunea decaderii
- prohibitive : interzic ca inauntrul lor sa se indeplineasca vreun act de procedura (actul facut
inaintea implirii termenului poate fi anulat la cererea celui interesat)
c) dupa cum nerespectarea termenului afecteaza sau nu validitatea actului de procedura
- absolute
- relative
d) dupa durata lor : pe ore, zile, saptamani, luni si ani

Calculul termenelor
 Termenul pe ore incepe sa curga de la ora zero a zilei urmatoare
 Termenul pe zile se calculeaza dupa sistemul exclusiv (pe zile libere, neintrand in calcul nici ziua in care
el incepe sa curga, nici ziua in care se implineste
 Termenele pe saptamani, luni si ani se sfarsesc in ziua saptamanii, a lunii sau a anului corespunzatoare
zilei de plecare
 Termenul care se sfarseste intr-o zi nelucratoare se va prelungi pana la sfarsitul primei zile de lucru
urmatoare
 Termenul care se socoteste pe zile, saptamani, luni sau ore se implineste la ora 24.00 a ultimei zile in
care se poate indeplini actul de procedura

Actul de procedura depus, inauntrul termenului, prin scrisoare recomandata la oficiul postal sau depus la
un serviciu de curierat rapid ori la un serviciu specializat de comunicare, e socotit a fi facut in termen, chiar
daca ajunge la instanta dupa ce termenul s-a implinit. La fel si actul depus de partea interesata la unitatea
militara sau la administratia locului de detinere e considerat a fi facut in termen.

88
 In toate aceste cazuri in care se depun actele de procedura la posta, servicii de curierat, recipisa oficiului
postal sau inregistrarea facuta la unitatea militara ori unitatea de detinere trebuie pastrata de catre parte
pentru ca dovedesc data depunerii. Cand actul este depus prin posta sau curierat, si instanta pastreaza plicul
si il ataseaza cererii sau actului procedural trimis prin posta. Ulterior, in caz de contestare se poate confrunta
cu recipisa partii.

Art. 182, alin. 2 NCPC: Cu toate acestea, daca este vorba de un act ce trebuie depus la instanta sau intr-
un alt loc, termenul se va implini la ora la care activitatea inceteaza in acel loc in mod legal, dispozitiile art. 183
fiind aplicabile.
Practic, instantele au interpretat textul in sensul ca, daca, spre exemplu, ultima zi este miercuri si
programul se termina la ora 13, a expirat si termenul si actul de procedura nu mai poate fi depus prin fax la ora
15. Insa, textul indica faptul ca art. 182, alin. 1 NCPC nu indica ca toate serviciile de registratura ale instantei
vor fi deschise pana la ora 24. Daca nici instanta nu este deschisa, nici posta nu mai lucreaza, nici faxul nu
lucreaza, a expirat termenul.

Durata termenelor
In legatura cu punctul de plecare, termenele incep sa curga de la data comunicarii actelor de
procedura daca legea nu dispune altfel.

Se considera ca actul a fost comunicat partii si in cazul in care aceasta a primit sub semnatura copie de
pe act, precum si in cazul in care ea a cerut comunicarea actului unei alte parti.

Termenul de apel / recurs curge de la comunicarea hotararii, chiar si atunci cand comunicarea s-a facut
nu in vederea executarii caii de atac, ci odata cu incheierea de incuviintare a executarii silite ; daca o parte face
apel / recurs inainte de comunicare hotararii, aceasta se socoteste comunicata la data depunerii cererii de apel
/ recurs si din acest moment va curge termenul pentru exercitarea caii de atac.

Exista si situatii in care termenele incep sa curga de la alte momente decat comunicarea, cum ar fi
pronuntarea, inregistrarea, afisarea, incuviintarea.

Punctul de implinire este acela in care efectul termenului se realizeaza, incetand posibilitatea de a mai
efectua actul in vederea caruia termenul a fost acordat (termen imperativ), sau dimpotriva, nascandu-se
dreptul de a indeplini un anumit act (termen prohibitiv).
 In cazul termenelor imperative, actul facut intre punctul de plecare si punctul de implinire este
facut in termen
 In cazul termenelor prohibitive, daca actul este facut inainte de implinirea termenului este un
act prematur si este lovit de nulitate la cererea celui interesat, dar va putea fi refacut la
implinirea termenului

In intervalul de timp cuprins intre punctul de plecare si punctul de implinire, termenele curg
incontinuu, fara posibilitatea, de regula, de a putea fi intrerupte sau suspendate.

Termenul de procedura nu incepe sa curga, iar daca a inceput sa curga mai inainte, se intrerupe fata
de cel lipsit de capacitate de exercitiu sau cu capacitate de exercitiu restransa, cat timp nu a fost desemnata o
persoana care sa il reprezinte / asiste.

89
 Principiul echipolentei

Echipolenta (echivalenta) reprezinta situatii in care legea echivaleaza anumite acte procesuale
comunicarii actului, cu efectul ca de la aceste momente incepe sa curga termenul. Nu suntem in fata unei
exceptii de la regula ca termenul curge de la comunicare, dar suntem in fata unei situatii in care legiuitorul
asimileaza comunicarii alte acte de procedura.

Cele trei cazuri in care se aplica principiul echipolentei:

a) Art. 184, alin. 2 NCPC – Se considera ca actul a fost comunicat partii si in cazul in care aceasta a
primit sub semnatura copie de pe act, precum si in cazul in care ea [partea careia trebuie sa i se comunice]
a cerut comunicarea actului unei alte parti.

Comunicarea unui act presupune un proces-verbal (cu anumite mentiuni obligatorii, in lipsa carora
este atrasa nulitatea intregii proceduri de comunicare).
Totusi, daca a semnat o primire a unei copii de pe act, atunci se echivaleaza cu o comunicare (nu avem
o comunicare per se).
In al doilea caz, s-a cerut comunicarea actului unei alte parti. O parte ar putea avea interes sa solicite
comunicarea hotararii partii adverse deoarece hotararea se definitiveaza abia dupa curgerea termenelor de
apel pentru toate partile implicate in cauza, fara ca vreuna din ele sa faca apel. Cel care a castigat procesul are
interes sa se definitiveze procesul. Daca nu a inceput sa curga termenul de apel (pentru ca partii adverse nu i s-
a comunicat hotararea), perspectiva definitivarii nu se concretizeaza.

b) Art. 468, alin. 2 NCPC – Termenul de apel prevazut la alin. (1) curge de la comunicarea hotararii,
chiar atunci cand aceasta a fost facuta odata cu incheierea de incuviintare a executarii silite
Debitorului i se comunica incheierea de incepere a executarii. La incheierea de incepere a executarii
este atasat si titlul executoriu. Chiar daca nu i s-a comunicat hotararea, daca totusi s-a comunicat incheierea
de executare, ce are atasata si hotararea care se executa, de la acea primire incepe sa curga termenul de apel
sau de recurs, dupa caz.
Vorbim despre comunicarea incheierii de executare, ce are atasat un inscris: hotararea

c) Art. 468, alin. 3 NCPC – Daca o parte face apel inainte de comunicarea hotararii, aceasta se
socoteste comunicata la data depunerii cererii de apel.
Se echivaleaza data comunicarii hotararii cu data depunerii cererii de apel.

*OBS: Termenul de recurs Art. 485

(1) Termenul de recurs este de 30 de zile de la comunicarea hotararii, daca legea nu dispune altfel.
Dispozitiile art. 468 alin.(2)-(4), precum si cele ale art. 469 se aplica in mod corespunzator.
(2) Daca intimatul nu a invocat prin intampinare sau din dosar nu reiese ca recursul a fost depus peste
termen, el se va socoti in termen.

Termenul se intrerupe si incepe sa curga un termen nou de la data noii comunicari in urm 2 cazuri :
1. Cand a intervenit moartea uneia din parti – in acest caz se face o noua comunicare la ultimul
domiciliu al partii decedate, pe numele mostenirii, fara sa se arate numele si calitatea fiecarui
mostenitor
2. Cand a intervenit moartea reprezentantului partii – se face o singura comunicare partii

90
 Cazurile speciale de intrerupere a termenelor:

a) Art. 417 NCPC: Intreruperea cursului perimarii

Perimarea se intrerupe prin indeplinirea unui act de procedura facut in vederea judecarii procesului de
catre partea care justifica un interes [va curge un nou termen de perimare, doar partea interesata face actul,
de regula reclamantul, dar si paratul, uneori]

b) Art. 418 NCPC: Suspendarea cursului perimarii

(1) Cursul perimarii este suspendat cat timp dureaza suspendarea judecatii, pronuntata de instanta in
cazurile prevazute la art.413, precum si in alte cazuri stabilite de lege, daca suspendarea nu este cauzata de
lipsa de staruinta a partilor in judecata [uneori, perimarea este incidenta pe tot cursul judecatii, daca procesul
civil este suspendat pana la solutionarea unui proces penal].
(2) In cazurile prevazute la art. 412, cursul perimarii este suspendat timp de o luna de la data cand s-au
petrecut faptele care au determinat suspendarea judecatii, daca aceste fapte s-au petrecut in cele din urma 3
luni ale termenului de perimare [exemplu, caz de moarte a uneia dintre parti; pana la introducerea in cauza a
mostenitorilor, termenul se suspenda, dar numai o luna].
(3) Perimarea se suspenda, de asemenea, pe timpul cat partea este impiedicata de a starui in judecata
din cauza unor motive temeinic justificate, precum si in alte cazuri expres prevazute de lege.

c) Art. 469 NCPC: Intreruperea termenului de apel

(1) Termenul de apel se intrerupe prin moartea partii care are interes sa faca apel. In acest caz se face
din nou o singura comunicare a hotararii, la cel din urma domiciliu al partii, pe numele mostenirii, fara sa se
arate numele si calitatea fiecarui mostenitor [textul este o replica a art. 184, intr-o materie importanta unde
legiuitorul a dorit sa sublinieze momentul curgerii termenului].
(2) Termenul de apel va incepe sa curga din nou de la data comunicarii prevazute la alin. (1). Pentru
mostenitorii incapabili, cei cu capacitate restransa sau disparuti ori in caz de mostenire vacanta, termenul va
curge din ziua in care se va numi tutorele, curatorul sau administratorul provizoriu, dupa caz.
(3) Apelul nu constituie prin el insusi un act de acceptare a mostenirii.
(4) Termenul de apel se intrerupe si prin moartea mandatarului caruia i s-a facut comunicarea. In acest
caz se va face o noua comunicare partii, la domiciliul ei, iar termenul de apel va incepe sa curga din nou de la
aceasta data [textul este o replica a art. 184, intr-o materie importanta unde legiuitorul a dorit sa sublinieze
momentul curgerii termenului; daca unul dintre mostenitori formuleaza apel, acest act nu echivaleaza cu un
act de acceptare a succesiunii. Mostenitorul, primind comunicare dupa moartea defunctului, ar putea sa aiba
rezerve sa formuleze apel, pentru a nu atrage o eventuala acceptare a mostenirii; se considera in mod expres
ca nu este act de acceptare a mostenirii].

*OBS: se aplica si la recurs (485 NCPC).

Repunerea in termen

Repunerea in termen isi are aplicare daca partea a pierdut un termen legal imperativ din motive
temeinice. In acest caz, partea va putea formula cerere de repunere in termen de cel mult 15 zile de la
incetarea motivelor temeinice ce au impiedicat-o sa faca actul, solicitand repunerea in termen. Odata cu
cererea de repunere in termen, trebuie depus si actul de procedura care nu a fost facut.

91
 Solutionarea cererii de repunere in termen (in cazul in care partea formuleaza o cale de atac): cererea
de repunere in termen va fi solutionata de instanta investita cu solutionarea caii de atac ce nu a fost facuta in
termen. Mai intai, instanta se va pronunta asupra cererii de repunere in termen si mai apoi asupra eventualei
exceptii de tardivitate. Daca va admite cererea de repunere in termen, se va trece la judecarea fondului. Daca
se va respinge cererea de repunere in termen, va fi respinsa si calea de atac ca fiind tardiv formulata.

Repunerea in termen Art. 186

(1) Partea care a pierdut un termen procedural va fi repusa in termen numai daca dovedeste ca
intarzierea se datoreaza unormotive temeinic justificate.
(2) In acest scop, partea va indeplini actul de procedura in cel mult 15 zile de la incetarea impiedicarii,
cerand totodata repunerea sa in termen. In cazul exercitarii cailor de atac, aceasta durata este aceeasi cu cea
prevazuta pentru exercitarea caii de atac.
(3) Cererea de repunere in termen va fi rezolvata de instanta competenta sa solutioneze cererea
privitoare la dreptul neexercitat in termen.

Sanctiunea nedepunerii actului in termen

Sanctiunea nedepunerii actului in termen este decaderea.

Daca totusi partea face material respectivul act, intervine nulitatea. Instanta nu anuleaza actul
respectiv, ci il va respinge ca fiind tardiv. Sensul art. 185 NCPC nu este de a indica solutia pe care o da instanta
(instanta va respinge cererea ca tardiva), ci de a lamuri care este soarta unui act facut cu incalcarea
termenului.

Solutia de nulitate este indirecta (nu este intrinseca actului facut peste termen), actul respectiv
neavand niciun viciu. Singura problema este termenul in care a fost facut (se depaseste termenul). Instanta se
va pronunta cu privire la termen, va respinge cererea ca tardiva si legiuitorul ne da o viziune cu privire la actul
facut fizic, material in dosar (va fi nul, dar instanta nu trebuie sa pronunte o solutie de anulare). Pronuntand o
solutie cu privire la tardivitate, implicit actele facute cu incalcarea termenelor sunt nule.

92
 SANCTIUNI PENTRU NERESPECTAREA CERINTELOR REFERITOARE LA
ACTELE DE PROCEDURA SI TERMENELE PROCEDURALE

Nulitatea

Nulitatea = sanctiunea procedurala care intervine in cazul actului de procedura ce nu indeplineste

conditiile, de fond sau de forma, prevazute de lege pentru validitatea lui, lipsindu-l in tot sau in parte de
efectele sale firesti

Clasificarea nulitatilor
a) Dupa cum sunt sunt nu prevazute de lege
- Exprese
- Virtuale
b) Dupa cum privesc conditiile proprii actului de procedura sau conditii exterioare
- Proprii
- Derivate
c) Dupa cum actul are sau nu o existenta independenta
- Absolute
- Relative

NCPC face distinctie intre nulitatea conditionata ca vatamare (regula) si nulitatea neconditionata 
actul de procedura e lovit de nulitate daca prin nerespectarea cerintei legale s-a adus partii o vatamare care nu
poate fi inlaturata decat prin desfiintarea acestuia. In cazul nulitatilor exprese, vatamarea se prezuma pana la
dovada contrara.

Pentru a interveni nulitatea conditionata, e necesar sa se indeplineasca urm conditii :

 Existenta unui act de procedura intocmit cu neobservarea cerintelor legale
 Actul sa fi produs partii care invoca nulitatea o vatamare care poate consta, de exemplu, intr-
un prejudiciu patrimonial ori in impiedicarea partii de a-si pregati apararea din cauza unei
citari nelegale, necomunicarii unui act de procedura, nedepunerii raportului de expertiza in
termenul prevazut sau in piederea procesului
 Vatamarea sa nu poata fi inlaturata decat prin anularea actului

Actul de procedura nu va fi anulat daca, pana la momentul pronuntarii asupra exceptiei de nulitate, a
disparut cauza acesteia.

Nulitatea neconditionata – nu e conditionata de vatamarea in cazul incalcarii dispozitiilor legale

referitoare la: capacitatea procesuala, reprezentare, competenta instantei, compunerea sau constituirea
instantei, publicitatea sedintei de judecata, alte cerinte legale extrinseci actului de procedura, daca legea nu
dispune altfel.

Nulitatea lipseste actul de procedura de efectele pe care i le da legea in ce priveste functia sa

procedurala. Daca insa actul cuprinde manifestari de vointa, declaratii sau constatari de fapt, ele pot fi folosite.

Nulitatea absoluta poate fi invocata de oricare dintre parti, de procuror si de instanta, din oficiu, in
orice faza a procesului, daca legea nu prevede altfel.

93
 Nulitatea relativa se poate invoca numai de partea vatamata, intr-un anumit termen si numai daca
neregularitatea nu a fost cauzata prin propria fapta.

Daca legea nu prevede altfel, nulitatea relativa poate fi invocata :

a) Pentru neregularitatile savarsite pana la inceperea judecatii, prin intampinare sau, daca aceasta nu e
obligatorie, la primul termen de judecata
b) Pentru neregularitatile savarsite in timpul judecatii, la termenul la care s-a savarsit neregularitatea sau,
daca partea nu e prezenta, la termenul imediat urmator si inainte de a pune concluzii pe fond

Partea interesata poate renunta, expres sau tacit, la dreptul de a invoca nulitatea relativa !

Nulitatea afecteaza atat operatiunea juridica, cat si actul incheiat pentru constatarea ei (mor atat
negotium, cat si instrumentum, spre deosebire de civil – formalismul procedurii civile)

Nulitatea opereaza cu efect retroactiv, actul este considerat ca nu a produs niciodata efecte.

In principiu, actele vor fi refacute in fata aceleiasi instante, daca nu se prevedea vreun termen (daca
nu a intervenit decaderea).

Daca actul cuprinde manifestari de vointa, declaratii sau constatari de fapt, ele pot fi folosite (chiar
daca marturia este lovita cu nulitatea, se poate dovedi cu incheierea respectiva ca a persoana a fost in fata
instantei – alibi).

Nulitatea actului atrage nulitatea actelor subsecvente, daca nu au o existenta de sine statatoare, dar
poate uneori atrage si nulitatea actelor precedente.

Nulitatea nu opereaza de drept, ea trebuie constatata sau pronuntata de instanta, si, in masura in care
acest lucru nu a intervenit, actul de procedura ramane valabil si isi produce efectele, iar daca toate caile care
puteau duce la anularea lui nu mai pot fi folosite, nulitatea ramane definitiv acoperita.

94
 Nulitatile conditionate de vatamare
[REGULA]
Conditii:
a) actul sa fi fost indeplinit cu neobservarea
cerintelor legale (s-a nesocotit o norma);
b) trebuie sa se fi produs o vamatare prin
nesocotinta cerintelor legale;
!!! in cazul nulitatilor exprese, vatamarea se
prezuma pana la proba contrara !!!
c) vatamarea sa nu poata fi inlaturata altfel decat
prin anularea actului.
Spre exemplu: la citarea partii, actul de
procedura este citatia, ce trebuia sa vina cu 5
zile inainte. Daca vine cu 3 zile inainte, vorbim
despre o nerespectare a unei cerinte legale. S-
a produs o vatamare in drepturile procesuale
(nu trebuie sa fie pecuniara): termenul de 5zile
acorda timp pentru pregatirea procesului.
Vatamarea este prezumata pentru ca se
prevede expres ca neindeplinirea termenului
de 5 zile duce la nulitate.Poate fi inlaturata
vatamarea altfel? Daca insa partea a fost citata
cu 3 zile inainte si se prezinta la proces, nu se
anuleaza citatia, ci instanta va acorda cuvantul
partii, pentru ca vatamarea poate fi inlaturata
prin manifestarea partii potrivit careia i-au
fost suficiente cele trei zile. Se respecta astfel
si dreptul la aparare si principiul
contradictorialitatii.
Nu se considera ca este inlaturata
vatamarea atunci cand se reface actul de
procedura. Daca se dispune citarea din nou a
partii, nu inseamna ca vatamarea a fost
inlaturata, pentru ca s-a inlaturat actul si s-a
dispus efectuarea unuia nou.
legal prohibitiv (nu imperativ, pentru ca intervine
decaderea).
95
Nulitatile neconditionate de
vatamare [EXCEPTIA]
Nulitatea intervine fara a mai fi
cercetata indeplinirea conditiei vatamarii in
cazul incalcarii disspozitiilor referitoare la
(enumerare exhaustiva):
 capacitatea procesuala [nu este relevanta
vatamarea minorului daca acesta a facut un
act de procedura; daca minorul face un act
deprocedura nul si nulitatea este
neconditionata, nu poate sa ceara partea
cealalta, pentru ca nu ar avea interes daca
procesul s-a finalizat, ci poate cere cel mult
pana la momentul pronuntarii unei
hotarari; nu este o problema de
vatamare/nevatamare];
 reprezentarea procesuala [daca recursul
este facut de parte fara afi semnat de
avocat, nu se mai analizeaza daca recursul
profita sau nu partii, ci se anuleaza
indiferent de continutul sau, chiar daca
partea l-ar fi facut mai bine decat il facea un
avocat];
 competenta instantei, compunerea sau
constituirea instantei[numarul de
judecatori, participarea sau neparticiparea
aprocurorului atunci cand este obligatorie
participarea sa, incompatibilitatile,
aspectelelegate de judecarea pricinii de
catre un judecator definitiv sau stagiar];
 publicitatea sedintei de judecata
[respectarea secretului atunci cand legea il
prevede in mod exceptional nu este
sanctionata cu o nulitate neconditionata de
vamatare, ci cu o nulitate conditionata de
vatamare], alte cerinte legale extrinseci
actului.
 altecerinte legaleextrinseci, daca legea nu
prevede altfel:
-neplata taxei de timbru;
-actul a fost facut cu incalcarea termenului
 Regimul de invocare a nulitatii

Solutionarea nulitatii

*Exceptia este un mijloc de invocare a nulitatii in cursul unui proces. Daca procesul s-a incheiat, se invoca un
motiv de apel (de exemplu, la competenta)

**Daca exceptia este dilatorie, vorbim despre o incheiere. Daca este exceptia este peremptorie, vorbim despre
o hotarare. Sunt si situatii in care vorbim de hotarari, desi exceptia este dilatorie – admiterea exceptiei de
necompetenta, se declina competenta

96
 Termenul de invocare a nulitatii

In ce priveste termenul de invocare a nulitatii, potrivit art. 177, alin. 3 [Indreptarea neregularitatilor
actului de procedura]: actul de procedura nu va fi anulat daca pana la momentul pronuntarii asupra exceptiei
de nulitate a disparut cauza acesteia.

Este vorba despre principiul salvgardarii actului.

Spre exemplu, la o nulitate legata de nereprezentarea legala, se prevede ca este nulitate
neconditionata de vatamare; se invoca exceptia, instanta amana judecata (se va pronunta la termenul
urmator), iar pana la termenul urmator reprezentantul legal ratifica actele. In aceste cazuri, nulitatea dispare.

Nu se aplica textul in situatiile in care pentru acoperirea viciilor ce genereaza nulitatea este prevazut
un termen, iar actul salvator care acopera nulitatea intervine dupa expirarea termenului respectiv. In acest caz,
daca coroboram cu art. 185 NCPC de la termene, inseamna ca actul salvator este el insusi lovit de nulitate
derivata din decadere. Un act nul nu poate salva un act nul (cel putin actul salvator trebuie sa fie valabil).
Atunci cand instanta spune ca acorda termen de 10 zile pentru a inlatura viciile de forma ale cererii de
chemare in judecata, iar cererea se remediaza in a 11-a, iar instanta se pronunta in a 13-a : textul art. 177, alin.
3 NCPC nu se aplica in acest caz. Aici, termenul de 10 zile este legal imperativ, sanctiunea aplicabila fiind
decaderea. Actul nu mai poate fi salvat.

Potrivit art. 178, alin. 5 NCPC,toate cauzele de nulitate a actelor de procedura deja efectuate trebuie
invocate deodata, sub sanctiunea decaderii partii din dreptul de a le mai invoca.

Se pune intrebarea daca textul se aplica si nulitatilor absolute. Stim ca nulitatile de ordine publica
trebuie invocate in orice faza a procesului, daca legea nu prevede altfel. Textele (art. 178, alin. 5 si art. 178,
alin. 1 NCPC) trebuie coroborate. Daca se invoca nulitatea unui act si sunt incidente mai multe motive de
nulitate, toate trebuie prezentate instantei in acel moment.

Se doreste inlaturarea abuzului in drept constand in mentinerea unor motive de nulitate succesiv
(“as in maneca” – se introduc la termene diferite motive de nulitate, poate chiar se invoca in apel). Legiuitorul
doreste o loialitate procesuala, chiar daca este vorba despre nulitati de ordine publica.

*OBS: Opinie contrara in doctrina: art. 178, alin. 5 NCPC se aplica doar la nulitati relative. Opinia poate fi
combatuta; daca art. 178, alin. 5 NCPC s-ar referi doar la nulitatile relative, nici nu ar fi trebuit sa existe pentru
ca oricum nulitatile relative se invoca pana la primul termen dupa cunoasterea motivului decaderii. Textul se
refera in primul rand la nulitatile absolute [daca legea nu prevede altfel – art. 178, alin. 1 NCPC]. Textul a fost
preluat din C.proc.civ. francez.

Decaderea si repunerea in termen

Decaderea e o sanctiune care intervine in cazurile in care nu s-au respectat termenele legale
imperative absolute, deci atunci cand legea stabileste un termen fix pentru exercitarea unei cai de atac sau
pentru indeplinirea unui alt act procedural, iar partea a lasat sa expire acel termen fara a beneficia de el, sau
atunci cand legea prevede ca dreptul trebuie exercitat ori actul de procedura trebuie indeplinit intr-un anumit
moment al procesului, ori intr-o anumita ordine.

97
 Decaderea intervine numai in cazul termenelor legale !

Conditiile de operabilitate a decaderii

a)Exista unui termen imperativ legal absolut, inauntrul caruia trebuie exercitat dreptul procedural

Sunt asimilate cazurile cand:

 legea a stabilit un termen fix. Spre exemplu, nulitatea relativa poate fi invocata de partea care
a fost vatamata pana la termenul imediat urmator (nu se stie exact durata)

 legea prevede ca un act trebuie facut intr-un anumit moment procesual; art. 204 NCPC:
modificarea cererii de chemare in judecata poate fi facuta pana la primul termen de judecata
la care reclamantul este legal citat

 legea stabileste o anumita ordine de efectuare a actelor de procedura. Spre exemplu,

nulitatea actului de procedura se invoca deodata pentru toate motivele si nu succesiv (nu se
spune cand: poate la primul termen, al doilea, poate toate direct in recurs, daca sunt
absolute). Nulitatea – pana la dezbaterile pe fond

b)Partea sa nu fi exercitat dreptul procedural inauntrul acestui termen (deci nu si la cele prohibitive)
Decaderea nu intervine in cazul drepturilor procedurale ale instantei.

c)Sa nu existe o derogare expresa de la sanctiunea decaderii

Decaderea nu intervine daca:

 exista o dispozitie expresa a legii in aces scop;
 in cazul partilor legate printr-un raport de solidaritate sau indivizibilitate, una dintre parti a
facut actul in termen;
 partea interesata renunta la acest drept (nu avem renuntare la dreptul de a invoca decaderea
atunci cand nu invoca decaderea in termen, este o decadere din dreptul de a invoca
decaderea; renuntarea trebuie sa fie manifesta);
 legea stabileste in mod expres o alta sanctiune;
 partea interesata dovedeste ca a fost impiedicata de motive temeinic justificate.

Regimul de invocare a decaderii

98
 Efectele decaderii

Pierderea dreptului procesual ce nu a fost exercitat in termen. Actul de procedura facut peste termen
este lovit de nulitate derivata din decadere.

Dreptul subiectiv civil nu este atins, insa, indirect, decaderea poate duce la pierderea unei componente
a acestuia. Daca se pierde procesul si nu se exercita calea de atac a apelului, dreptul se consolideaza in
patrimoniul celeilalte parti. Intervine mediat si nu direct.
Daca actul cuprinde manifestari de vointa, declaratii sau constatari de fapt, este valabil sub aceste
aspecte.

Decaderea isi produce efectele doar daca a fost constata de instanta. Daca nu a fost constatata, actul
de procedura ramane valabil si produce efecte; daca toate caile de atac au fost epuizate, sanctiunea ramane
definitiv inoperanta.

Repunerea in termen

Art. 186 NCPC: Repunerea in termen

(1) Partea care a pierdut un termen procedural va fi repusa in termen numai daca dovedeste ca
intarzierea se datoreaza unor motive temeinic justificate.
(2) In acest scop, partea va indeplini actul de procedura in cel mult 15 zile de la incetarea impiedicarii,
cerand totodata repunerea sa in termen. In cazul exercitarii cailor de atac, aceasta durata este aceeasi cu cea
prevazuta pentru exercitarea caii de atac.
(3) Cererea de repunere in termen va fi rezolvata de instanta competenta sa solutioneze cererea
privitoare la dreptul neexercitat in termen.

Comparatie intre nulitate si decadere

99
 Cererea de chemare in judecata

Forma cererii de chemare in judecata

Obiectul cererii si valoarea lui

Cererea de chemare in judecata care nu cuprinde obiectul cererii este nula. Dispozitiile art. 200 NCPC
sunt aplicabile.
Lipsa mentiunii privind valoarea obiectului nu poate atrage anularea cererii ca netimbrata.

Valoarea este necesara din doua perspective:

1. prin indicarea valorii, se stabileste taxa judiciara de timbru (stabilita in genere, atunci cand
vorbim de actiuni evaluabile in bani, intr-un procent din valoare)
2. pentru stabilirea corecta a competentei (la unele litigii, competenta se determina dupa
valoare)

Vorbim despre precizarea valorii in ipoteza litigiilor evaluabile in bani. O cerere de divort nu va trebui
sa cuprinda si valoarea obiectului.

Valoarea trebuie corelata cu regulile de la competenta:

 daca avem o cerere reala, imobiliara, valoarea va fi in principal cea impozabila. In lipsa valorii impozabile,
se stabileste de catre reclamant (valoarea grilelor notariale, pe baza de inscrisuri – actul de dobandire
etc.). In caz de contestatie, instanta va stabili valoarea reala a cererii;
 actiune in rezilierea unui contract de inchiriere: valoarea chiriei anuale;
 actiune in anularea sau rezolutiunea contractului: valoarea obiectului contractului.

Pe langa valoare, legea prevede ca in cazul in care este vorba despre imobile, acestea trebuie
identificate si printr-o serie de elemente suplimentare:
 localitatea si judetul, strada si numarul, iar in lipsa, vecinatatile, etajul si apartamentul, precum si, cand
imobilul este inscris in cartea funciara, numarul de carte funciara si numarul cadastral sau topografic,
dupa caz;
 de asemenea, daca este vorba de imobile, la cererea de chemare in judecata se va anexa extrasul de carte
funciara, cu aratarea titularului inscris in cartea funciara, eliberat de biroul de cadastru si publicitate
imobiliara in raza caruia este situat imobilul;
 daca imobilul nu este inscris in cartea funciara, se va anexa un certificat emis de acelasi birou, care atesta
acest fapt.

Legea prevede aceste formalitati pentru a se evita ulterior amanarea procesului pentru aspecte privind
identificarea corecta a imobilului, incadrarea sa in planul cadastral etc. Se incearca estomparea posibilitatii
amanarii procesului dupa ce se va da primul termen.

100
 Sanctiuni

Lipsa indicarii obiectului atrage nulitatea expresa (in acest caz este prezumata vatamarea).
Lipsa mentiunii privind valoarea atrage nulitatea virtuala (in acest caz nu este prezumata vatamarea).
Nu se atrage automat anularea cererii ca netimbrata, ci judecatorul va pune in vedere partii sa indice valoarea
si dupa va spune ce suma trebuie sa plateasca partea ca taxa de timbru.

Aratarea motivelor de fapt si de drept

Reprezinta partea cea mai ampla a cererii de chemare in judecata. Doctrina si jurisprudenta au
subliniat ca neindicarea textelor legale nu atrage anularea cererii, intrucat judecatorul poate sa dea o calificare
corecta cererii, chiar daca acestea nu contine un anumit articol la care sa se raporteze.

Reclamantul poate indica ca temei si doar principii sau reguli de drept, chiar daca nu face uz de un
anumit articol (spre exemplu, “regulile ce guverneaza viciile de consimtamant in materia nulitatii”). In schimb,
este prea generala formularea “codul civil si legislatia in materie”.

Cererea de chemare in judecata care nu cuprinde motivele de fapt ale acesteia este nula. Dispozitiile
art. 200 NCPC sunt aplicabile.

Sanctiuni

Neindicarea motivelor de fapt este un caz de nulitate expresa (in acest caz este prezumata
vatamarea).
Neindicarea motivelor de drept este un caz de nulitate virtuala (in acest caz nu este prezumata
vatamarea). Cel care ar reclama ca nu se poate apara si cererea este nula intrucat nu are temei de drept ar
trebui sa dovedeasca acest lucru.

Exemple de situatii in care neindicarea temeiului de drept poate afecta judecata, intrucat poate
impiedica ca o parte sa isi faca apararile:
 uneori, este posibil ca o cerere sa aiba mai multe manifestari juridice, atat in planul dreptului civil, cat si in
planul contenciosului administrativ. Astfel, o parte poate solicita atat anularea autorizatiei de constructie,
cat si despagubiri pentru o defectuoasa constructie a unui imobil. Daca nu se precizeaza exact temeiul de
drept, nici nu se stie inca ce instanta este competenta (cea de drept comun sau cea de contencios
administrativ);
 in situatia in care se solicita anularea unui testament, iar reclamantul (de regula, mostenitorul negratificat
al defunctului) vorbeste atat de dol, cat si de lipsa discernamantului, paratul isi poate pune problema cum
se va apara. Daca asupra defunctului s-ar fi savarsit un dol, inseamna ca acesta intelegea, nefiind deci
lipsit de discernamant. In schimb, daca defunctul era lipsit de discernamant, nu si-ar mai gasi loc dolul.
Astfel, paratul se poate apara afirmand ca se afla intr-o situatie de echivoc si ca nu isi poate intemeia
apararea. Astfel, se vorbeste despre o nulitate virtuala;
 ca un contraexemplu, daca reclamantul introduce o actiune in revendicare clasica, dar nu prezinta si
temeiul de drept (dispozitiile din codul civil referitoare la proprietate), paratul nu poate invoca o
presupusa vatamare datorita neinvocarii temeiului de drept, intrucat era neechivoc faptul ca reclamantul
isi bazeaza sustinerile pe dispozitiile referitoare la proprietate si la actiunea in revendicare.

101
Aratarea dovezilor pe care se sprijina fiecare capat de cerere

A. Inscrisurile trebuie atasate la cererea de chemare in judecata in copie certificata. Nu este

necesara o copie legalizata, ci o simpla fotocopie, pe care sa se inregistreze mentiunea “conform cu originalul”
si o semnatura.

B. Daca se doreste ca printre probe sa fie si interogatoriul paratului, atunci:

 in cazul unui parat persoana fizica, reclamantul va solicita ca acesta sa fie prezent
in persoana la termen;
 in cazul unui parat persoana juridica, acesta va raspunde in scris la interogatoriu. In
acest caz, reclamantul va atasa interogatoriul la cererea de chemare in judecata.

Judecatorul, atunci cand face citatia, trebuie sa mentioneze ca paratul este chemat in judecata si ca
trebuie sa fie prezent personal. In caz contrar, paratul poate sa trimita un mandatar (ce nu raspunde la
interogatoriu). Se va pierde un termen, intrucat judecatorul va trebui sa-l citeze pe parat, pentru a se putea lua
proba cu interogatoriu. Daca nici de aceasta data paratul nu se prezinta, se va putea considera ca un inceput
de dovada scrisa impotriva sa sau chiar o recunoastere deplina.

Paratul este citat cu mentiunea “la interogatoriu” numai in masura in care proba va fi acceptata. Faptul
ca este citat pentru a se prezenta in vederea interogatoriului nu semnifica ca paratul trebuie sa inteleaga ca
instanta deja a admis proba cu interogatoriu (trebuie sa o puna intai in dezbaterea partilor). Instanta ia masura
participarii paratului doar cu titlu preparatoriu, in vederea discutarii problemei daca i se va lua sau nu
interogatoriu.

Daca interogatoriul se ia in scris, la cererea de chemare in judecata trebuie atasate si intrebarile pe

care reclamantul intelege sa le puna paratului in procedura de luare a interogatoriului.

C. Daca printre probe este indicata proba cu martori, atunci reclamantul este dator sa indice
numele, prenumele si adresa martorilor (completate cu mentiunile de la art. 148, alin. 1, teza a II-a NCPC, care
se aplica in mod corespunzator) tot cu titlu preparatoriu, sub conditia admiterii probelor. Aceste mentiuni
trebuie facute in vederea citarii martorilor, pentru a nu se acorda un termen inutil in caz contrar.

Semnatura

Lipsa semnaturii este prevazuta sub sanctiunea nulitatii exprese.

In schimb, lipsa semnaturii poate fi acoperita in tot cursul judecatii in fata primei instante. Astfel, daca
se invoca la un anumit moment al procesului in fata primei instante ca lipseste semnatura:
 daca reclamantul este prezent, acesta va fi invitat sa semneze;
 daca reclamantul lipseste, atunci se va acorda un termen inauntrul caruia reclamantul ar trebui sa
semneze cererea de chemare in judecata (daca se invoca lipsa de semnatura, reclamantul care lipseste la
acel termen va trebui sa semneze cererea cel mai tarziu la primul termen urmator, fiind instiintat in acest
sens prin citatie – art. 196, alin. 2, teza a II-a NCPC);
 daca reclamantul fiind prezent nu semneaza sau daca nu semneaza nici in interiorul termenului acordat in
cazul in care lipseste, cererea se anuleaza.

102
 Nulitatea cererii in aceasta ultima situatie este o nulitate care incepe cu un caracter dilatoriu (prin
acordarea unei perioade de timp) si daca nu se remediaza in acel interval de timp dobandeste un caracter
peremptoriu. Ideea este de salvgardare a actului in cazul in care reclamantul il recunoaste. Daca cererea de
chemare in judecata este facuta de alta persoana, reclamantul poate pretinde ca nu o cunoaste; cererea se va
anula pentru a nu produce alte efecte.

Cererea de chemare in judecata se va depune in atatea exemplare cate parti sunt, plus unul pentru
instanta (art. 195 NCPC corelat cu art. 149, alin. 1 NCPC).

Timbrarea cererii de chemare in judecata

Sediul materiei: art. 197 NCPC; OUG nr. 80/2013

Art. 197 NCPC: Timbrarea cererii

In cazul in care cererea este supusa timbrarii, dovada achitarii taxelor datorate se ataseaza cererii.
Netimbrarea sau timbrarea insuficienta atrage anularea cererii de chemare in judecata, in conditiile legii.

Regula este ca orice cerere facuta instantelor se timbreaza, in lipsa unei dispozitii exprese contrare.

Exemple de cereri ce nu se timbreaza: cererile in litigii de munca, pentru actiunile societatii in

insolventa impotriva debitorilor sai proprii.

Timbrajul este de doua feluri:

 progresiv (un procent din valoarea obiectului pricinii)
 in cota fixa (o suma fixa precizata de lege pentru o anumita cerere)

De regula, cota progresiva (procentuala) este aplicabila litigiilor evaluabile in bani.

Dar, unele litigii evaluabile in bani sunt supuse, potrivit legii, unei taxe fixe:
 folosirea locuintelor;
 cererile in materie de contencios administrativ, ce sunt plafonate. Aceste cereri au si o
componenta de reparare a daunelor, deci sunt evaluabile in bani.

Cererea reconventionala, cererea de interventie principala si cererea de chemare in garantie se

timbreaza ca si o cerere de chemare in judecata (avand natura juridica a unor veritabile cereri de chemare in
judecata).

Taxele de timbru se platesc anticipat. Impotriva modului de stabilire a taxei de timbru, reclamantul
poate face cerere de reexaminare la aceeasi instanta, in termen de 3 zile de la data comunicarii taxei datorate.
Cererea de reexaminare este scutita de taxa de timbru si se solutioneaza de catre un alt complet de judecata,
in camera de consiliu, fara citarea partilor, pronuntandu-se o hotarare definitiva.

103
 Sanctiune

Neplata taxei de timbru atrage nulitatea neconditionata de vatamare a cererii de chemare in

judecata (fiind o conditie extrinseca). In realitate, nici nu s-ar putea justifica vreo vatamare. Paratul nu este
vatamat oricum, taxa facandu-se venit la bugetul de stat.

Daca doar pentru o parte a cererii este platita taxa de timbru (spre exemplu, pentru patru capete de
cerere din cinci), cererea va fi judecata in limita taxei achitate (nu se va anula in intregime).

Pe langa scutirile legale de taxa de timbru, si judecatorul poate acorda scutiri de taxa de timbru, in
cazul cererilor de ajutor public judiciar (cand persoana fizica se afla intr-o situatie de nevoie si cand se
incadreaza in anumite plafoane stabilite de catre legea ajutorului public judiciar). Se poate acorda scutirea,
esalonarea sau reducerea taxei judiciare.

Persoanele juridice care nu pot beneficia de ajutor public judiciar pot sa dobandeasca facilitati fiscale
daca dovedesc ca venitul (calculat pe ultima perioada a activitatii) nu le permite sa achite taxa. Persoanele
juridice pot primi o reducere sau o esalonare a taxei din partea instantei.

Daca cererea de chemare in judecata este netimbrata sau insuficient timbrata, reclamantului i se pune
in vedere, in conditiile art. 200, alin. 2, teza I NCPC obligatia de a timbra cererea in cuantumul fixat de instanta
si de a trimite dovada achitarii taxei in cel mult 10 zile de la primirea comunicarii. Totodat, prin acelasi act i se
comunica reclamantului posibilitatea de a formula, in conditiile legii, cerere de acordare a facilitatilor la plata
taxei, in termen de 5 zile de la primirea comunicarii.

Inregistrarea cererii de chemare in judecata si constituirea dosarului

Cererea de chemare in judecata se depune personal sau prin reprezentant ori poate fi trimisa instantei
prin posta, curier, fax sau scanata si transmisa prin posta electronica ori prin inscris in forma electronica.
Aceasta trebuie sa fie insotita de anexele cerute de lege (dovada calitatii de reprezentant, taxa de
timbru, etc.) si sa fie intr-un numar suficient de exemplare pentru toate partile si unul pentru instanta.

Cererea este primita la Registratura instantei, se inregistreaza si primeste data certa, prin aplicarea
stampilei de intrare. Data certa reprezinta momentul de la care incepe procesul. Legea din acel moment este
legea aplicabila procesului (nu data postei). Daca un contract este atasat ca inscris anexa la cererea de
chemare in judecata, acesta nu va primi data certa.

Dupa inregistrare, cererea se preda presedintelui instantei sau persoanei desemnate de acesta, care va
lua de indata masuri in vederea stabilirii in mod aleatoriu a completului de judecata (presedintele nu face
nimic in ceea ce priveste judecarea acelui dosar, ci doar stabileste completul de judecata, asigurand
desemnarea judecatorului sau judecatorilor care vor judeca cererea).

104
 Stabilirea in mod aleatoriu se va face in doua feluri:
 in sistem informatic ECRIS;
 daca sistemul informatic nu functioneaza, in sistem ciclic. Fiecare judecator are numar de complet.

Dupa luarea acestor masuri, cererea se preda serviciului arhiva si registratura, unde se formeaza si se
pastreaza dosarul. Dosarul este pastrat de presedintele instantei, de catre grefierul-registrator: se presupune
ca nimeni nu mai are acces la dosar.

Cererea se inscrie in urmatoarele registre:

 registrul general de dosare (toate dosarele in ordinea numarului, ca urmare a primirii de catre instanta);
 opisul alfabetic (ordinea alfabetica a numelui partilor);
 registrul informatic (toate actele care se depun de-a lungul timpului intr-un dosar anume);
 registrul de termene al arhivei (se tine pe zile);
 condica de sedinta.

Efectele cererii de chemare in judecata

1. Investeste instanta cu judecarea pricinii la care se refera.

2. Determina cadrul procesual in care se va desfasura judecata din punct de vedere al partilor si al
obiectului cererii.
Reclamantul este cel care stabileste cu cine si asupra ce doreste sa se judece (partile si obiectul –
cu unul sau mai multe capete de cerere). Exista totusi situatii cand instanta se pronunta din oficiu asupra
unor cereri (stabilirea locuintei minorului, in cazul divortului etc.). Astfel, reclamantul are un rol
determinant, dar nu total in ceea ce priveste cadrul procesual.

3. In cazul competentei teritoriale alternative, exprima optiunea reclamantului pentru una dintre
instantele deopotriva competente.

4. In anumite cazuri, cererea strict personala introdusa de titularul dreptului la actiune poate fi transmisa
mostenitorilor acestuia, in caz de deces al titularului actiunii.
De principiu, calitatea procesuala poate fi transmisa si inainte de inceperea procesului.

Uneori, se poate transmite numai in interiorul unui proces:

 La actiunea in revocarea donatiei pentru ingratitudine – actiunea poate fi facuta numai
impotriva donatarului; daca acesta decedeaza in cursul procesului, se poate continua
actiunea in contra mostenitorilor donatarului. De asemenea, actiunea pornita de
donator poate fi continuata de mostenitorii sai (art. 1024 NCC);
 la divort – cand sotul decedeaza inainte de a introduce actiunea, mostenitorii nu pot
solicita divortul; insa, daca reclamantul l-a chemat in judecata pe parat pentru a
solicita desfacerea casatoriei din culpa paratului, actiunea poate fi continuata de
mostenitorii reclamantului.

105
5. Opereaza punerea in intarziere a debitorului, daca nu a fost pus in intarziere sau daca nu este de drept
in intarziere.
Debitorul va fi considerat posesor de rea-credinta si, in cazul actiunilor reale imobiliare sau a celor
mixte, acesta va datora fructele culese din momentul sesizarii instantei; va suporta riscurile pierii bunului,
in cazul in care cererea are ca obiect predarea unui bun determinat; vor incepe sa curga dobanzile in cazul
cererii prin care e pretinde o suma de bani care nu era purtatoare de dobanzi.

6. In cazul cererilor reale imobiliare si al celor mixte inceteaza buna-credinta a paratului.

Paratul va cunoaste ca in legatura cu imobilul exista un litigiu – efectele se plaseaza in zona
fructelor.

7. Dreptul ce se urmareste a fi valorificat devine litigios.

8. Este intrerupta prescriptia extinctiva a dreptului la actiune, chiar daca a fost depusa la o instanta
necompetenta (art. 2539 NCC).

Efectul intreruptiv se produce chiar si daca cererea de chemare in judecata s-a depus la o instanta
necompetenta. Totusi, daca cererea s-a respins, a fost anulata sau s-a perimat printr-o hotarare ramasa
definitiva, efectul intreruptiv nu se produce. Cu toate acestea, daca reclamantul, in termen de 6 luni de la
data cand hotararea de respingere sau de anulare a ramas definitiva, introduce o noua cerere, prescriptia
este considerata intrerupta prin cererea de chemare in judecata precedenta, cu conditia insa ca noua
cerere sa fie admisa.

Verificarea si regularizarea cererii de chemare in judecata

Art. 200 NCPC:

Verificarea cererii si regularizarea acesteia
(1) Completul caruia i s-a repartizat aleatoriu cauza verifica, de indata, daca cererea de chemare in
judecata indeplineste cerintele prevazute la art. 194-197.
(2) Cand cererea nu indeplineste aceste cerinte, reclamantului i se vor comunica in scris lipsurile, cu
mentiunea ca, in termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicarii, trebuie sa faca completarile
sau modificarile dispuse, sub sanctiunea anularii cererii. Se excepteaza de la aceasta sanctiune
obligatia de a se desemna un reprezentant comun, caz in care sunt aplicabile dispozitiile art. 202
alin. (3).
(3) Daca obligatiile privind completarea sau modificarea cererii nu sunt indeplinite in termenul
prevazut la alin. (2), prin incheiere, data in camera de consiliu, se dispune anularea cererii.
(4) Impotriva incheierii de anulare, reclamantul va putea face numai cerere de reexaminare, solicitand
motivat sa se revina asupra masurii anularii.
(5) Cererea de reexaminare se face in termen de 15 zile de la data comunicarii incheierii.
(6) Cererea se solutioneaza prin incheiere definitiva data in camera de consiliu, cu citarea
reclamantului, de catre un alt complet al instantei respective, desemnat prin repartizare aleatorie,
care va putea reveni asupra masurii anularii daca aceasta a fost dispusa eronat sau daca
neregularitatile au fost inlaturate in termenul acordat potrivit alin. (2).
(7) In caz de admitere, cauza se retrimite completului initial investit.

106
 Procedura de verificare si regularizare a cererii de chemare in judecata se desfasura si sub imperiul
Codului de procedura civila de la 1865, pentru ca nici atunci nu era de presupus ca o cerere depusa nu
parcurgea o procedura de verificare. De cele mai multe ori, reclamantul depune cererea de chemare in
judecata cu vicii. Ca sa se ajunga la judecarea procesului, trebuia sa se ajunga la forma la care legea o prevede
pentru cererea de chemare in judecata. Sub imperiul Codului de procedura civila de la 1865, aceasta
procedura avea loc in sedinta publica.

Sub imperiul Noului Cod de procedura civila, regularizarea se muta inainte de primul termen. Primul
termen se va acorda doar daca cererea de chemare in judecata este conforma cu cerintele legale. Astfel,
verificarea si regularizarea se fac inainte ca paratului sa i se comunice cererea.

Procedura de verificare si regulizare se face doar impreuna cu reclamantul. Cererea de chemare in

judecata nu se comunica paratului decat atunci cand judecatorul considera ca se afla in fata unei cereri
conforme. Se urmareste ca paratul sa primeasca o cerere impecabila, pentru ca paratul sa nu solicite amanari
pentru regularizarea cererii.

Completul caruia i s-a repartizat aleatoriu cauza verifica, de indata, daca cererea de chemare in
judecata indeplineste conditiile prevazute la art. 194-197 NCPC. Are loc o verificare formala; judecatorul
investit nu verifica corectitudinea sustinerilor reclamantului, ci prezenta elementelordin art. 194-197 NCPC.

In urma verificarii formale a cererii de chemare in judecata, vorbim despre doua posibile ipoteze:

 daca judecatorul constata ca sunt intrunite conditiile prevazute de lege pentru cererea de
chemare in judecata, va dispune, prin rezolutie, comunicarea cererii de chemare in judecata
paratului (art. 201, alin. 1 NCPC);

 daca judecatorul constatata ca nu sunt intrunite conditiile prevazute de lege pentru

cererea de chemare in judecata, va pune in vedere reclamantului ca in termen de 10 zile sa
rectifice viciul respectiv: sa faca completarile sau modificarile dispuse. Reclamantul va primi
o instiintare din partea completului de judecata in care va primi instructiuni cu privire la
elementele asupra carora trebuie sa intervina (spre exemplu, depunerea unui extras de
carte funciara; semnarea cererii; depunerea taxei judiciare de timbru etc.). Termenul de 10
zile este un termen de decadere. Daca reclamantul nu indeplineste cerintele dispuse in
interiorul respectivului termen, intervine anularea cererii de chemare in judecata !

Sanctiune

Toate rectificarile, completarile, modificarile ce trebuie facute de reclamant sunt prevazute sub
sanctiunea nulitatii cererii de chemare in judecata. Potrivit Codului de procedura civila de la 1865, se lăsa la
aprecierea judecatorului daca se suspenda procesul (pentru cel mult un an sub vechea reglementare) sau se
anula cererea.

Se pune intrebarea daca pentru lipsa oricaruia dintre elementele prevazute la art. 194-197 NCPC va fi
incidenta sanctiunea nulitatii. Intr-adevar, art. 200, alin. 2, teza finala NCPC prevede o singura exceptie,
facandu-se trimitere la art. 202, alin. 3 NCPC. In toate celelalte cazuri, intervine nulitatea.

107
 Este inlaturata expres aplicarea sanctiunii nulitatii in cazul in care mai multe persoane care sunt
impreuna reclamante sau parate nu desemneaza un mandatar comun, pe numele caruia sa se indeplineasca
procedura de comunicare a actelor de procedura intocmite in dosar. In acest caz, devin aplicabile dispozitiile
art. 202, alin. 3 NCPC. Astfel, daca partile nu isi aleg un mandatar sau nu se inteleg asupra persoanei
mandatarului, judecatorul va numi, prinincheiere, un curator special, in conditiile art. 58 alin. (3), care va
asigura reprezentarea reclamantilor sau, dupa caz, a paratilorsi caruia i se vor comunica actele de procedura.
Masura numirii curatorului se comunica partilor, care vor suporta cheltuielile privind remunerarea acestuia.

Nu are importanta dupa cum nulitatile sunt absolute sau relative, conditionate sau neconditionate de
vamatare ori virtuale sau exprese. In faza de regularizare nu se aplica aceste distinctii, ce sunt incidente doar in
faza judecatii. In faza regularizarii este relevanta doar neindeplinirea vreunuia dintre elementele de la art. 194-
197 NCPC, ce atrage astfel nulitatea. Judecatorul nu face aprecieri legate de aspecte cum ar fi vatamarea.
Dezideratul este impiedicarea amanarii judecatii.

Situatia neindeplinirii procedurii prealabile

Nu va interveni nulitatea in cazul neindeplinirii procedurii prealabile, cu toate ca apare ca un element

extrinsec cererii de chemare in judecata (art. 193 NCPC), fiind necesara atasarea dovezii parcurgerii procedurii
prealabile. Sanctiunea nu va fi anularea cererii, ci respingerea ca inadmisibila sau prematura, dupa caz.

Situatia neindicarii probelor

Exista unele rezerve in legatura cu incidenta nulitatii in situatia neindicarii probelor in cuprinsul cererii
de chemare in judecata. Majoritatea autorilor sunt de parere ca sanctiunea nulitatii intervine, chiar daca art.
254, alin. 1 NCPC prevede ca neindicarea probelor in termen (in cazul reclamantului, acesta trebuind sa le
indice in cuprinsul cererii de chemare in judecata) atrage sanctiunea decaderii. Acesti autori se bazeaza pe
faptul ca decaderea intervine deja in faza procesului, iar chestiunea regularitatii cererii este anterioara
procesului propriu-zis.

Briciu: acest punct de vedere poate fi combatut:

 spre exemplu, poate exista situatia in care reclamantul indica in cererea de chemare in judecata faptul ca
nu are nicio proba de propus, dar spera ca va castiga procesul in baza unor prezumtii, nu neaparat legale
(ci si judecatoresti). Prezumtia este si ea proba, insa nu poate fi indicata ca atare. Cel mult, reclamantul
poate indica elementele conexe.
 un alt exemplu ar putea fi dat in situatia in care sarcina probei este rasturnata. Teoretic, reclamantul nu
are de indicat nicio proba, iar organul emitent trebuie sa dovedeasca ca reclamantul a fost vinovat. Si
autorii care afirma ca intervine nulitatea pentru neindicare probelor accepta faptul ca nu intervine
nulitatea atunci cand reclamantul precizeaza ca nu indica probe intrucat sarcina probei apartine paratului.

Pronuntarea nulitatii cererii de chemare in judecata

Nulitatea se va pronunta printr-o incheiere, data in camera de consiliu, fara citarea partilor.
Mentiunea pronuntarii incheierii fara citarea partilor nu este prevazuta in mod expres de lege, insa decurge
din faptul ca se prevede ca cererea de reexaminare impotriva incheierii se va judeca cu citarea reclamantului.

108
 Cererea de reexaminare impotriva incheierii de pronuntare a nulitatii

Impotriva solutiei date prin incheiere, reclamantul poate face doar o cerere de reexaminare, in termen
de 15 zile de la comunicarea incheierii, pentru doua motive:

1. Daca masura anularii cererii de chemare in judecata a fost dispusa eronat;

2. Daca reclamantul a rectificat viciul indicat de instanta in interiorul celor 10 zile, dar instanta a anulat
cererea.

Spre exemplu, daca reclamantul depune cererea rectificata la posta in a 10-a zi, actul este facut in
termen, insa este posibil ca cererea sa ajunga la instanta in a 13-a zi. Daca in a 11-a zi judecatorul anuleaza
cererea, dar peste doua zile soseste rectificarea cu o data a postei anterioara celei in care s-a facut anularea,
cererea nu va fi anulata intrucat a fost facuta in termen.

Cererea de reexaminare se solutioneaza printr-o incheiere definitiva, data in camera de consiliu,

cu citarea reclamantului si de catre un alt complet al instantei respective, desemnat prin repartizare aleatorie,
care va putea reveni asupra masurii anularii daca aceasta a fost dispusa eronat sau daca neregularitatile au
fost inlaturate in termenul acordat de 10 zile (potrivit art. 200, alin. 2).

Nu se poate invoca in aceasta procedura de reexaminare necompetenta instantei, incompatibilitatea

judecatorului sau nelegala compunere a completului.

In caz de admitere a cererii de reexaminare, cauza se trimite la completul initial investit, respectiv cel
care a pronuntat nulitatea cererii de chemare in judecata. Cererea nu va ramane in solutionarea completului
ce a analizat cererea de reexaminare (art. 200, alin. 7 NCPC).

Aspecte privind netimbrarea cererii de chemare in judecata

Prevederea privind acordarea termenului de 10 zile pentru rectificarea cererii trebuie coroborata cu
dispozitiile privind ajutorul public judiciar, in situatia imposibilitatii platii taxei judiciare de timbru. Unul din
motivele anularii cererii de chemare in judecata este netimbrarea (potrivit art. 197 NCPC).
Partea aflata in aceasta situatie poate sa afirme ca se afla in situatia in care poate solicita scutirea de
taxa de timbru, potrivit OUG nr. 80/2013.
Sunt relevante prevederile art. 33, alin. 2 din OUG nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru:

Art. 33, alin. 2 din OUG nr. 80/2013

Daca cererea de chemare in judecata este netimbrata sau insuficient timbrata, reclamantului i se pune
in vedere, in conditiile art. 200 alin. (2) teza I din Codul de procedura civila, obligatia de a timbra cererea in
cuantumul stabilit de instanta si de a transmite instantei dovada achitarii taxei judiciare de timbru, in termen
de cel mult 10 zile de la primirea comunicarii instantei. Prin aceeasi comunicare instanta ii pune in vedere
reclamantului posibilitatea de a formula, in conditiile legii, cerere de acordare a facilitatilor la plata taxei
judiciare de timbru, in termen de 5 zile de la primirea comunicarii. Dispozitiile art. 200 alin. (2) teza I din Codul
de procedură civila raman aplicabile in ceea ce priveste complinirea celorlalte lipsuri ale cererii de chemare in
judecata. Instanta insa nu va proceda la comunicarea cererii de chemare in judecata in conditiile art. 201 alin.
(1) din Codul de procedura civila, decat dupa solutionarea cererii de acordare a facilitatilor la plata taxei
judiciare de timbru.

109
 Instanta ii va pune in vedere reclamantului ca are posibilitatea ca in termen de 5 zile de la primirea
comunicarii privind netimbrarea cererii de chemare in judecata, sa introduca o cerere de acordare a ajutorului
public judiciar.

( ! )Efectul introducerii cererii de ajutor public judiciar este ca pe toata durata solutionarii acestei
cereri, nu va curge termenul de 10 zile in ceea ce priveste taxa de timbru.

In privinta solutionarii cererii de ajutor public judiciar:

 daca se admite, nu mai este necesara anularea cererii de chemare in judecata ca netimbrata;
 daca se admite in parte sau se respinge, reclamantul va fi obligat la plata unei parti din taxa de timbru sau
a taxei de timbru in intregime; reclamantul poate face cerere de reexaminare, la aceeasi instanta, in
termen de 3 zile de la data comunicarii taxei datorate.

Din momentul pronuntarii solutiei privind cererea de ajutor public judiciar, reclamantul va avea un nou
termen de 10 zile, pentru a plati partea din taxa care a fost pastrata (in cazul admiterii in parte) sau taxa in
intregime (daca cererea de ajutor public judiciar a fost respinsa). In masura in care reclamantul nu va plati taxa
de timbru, cererea de chemare in judecata se va anula.

( ! ) Vorbim despre o veritabila intrerupere a termenului de 10 zile de rectificare a cererii de chemare

in judecata.

Totusi, aceasta intrerupere opereaza exclusiv in ceea ce priveste viciul taxei. Cererea de ajutor public
judiciar poate ramane fara obiect. Spre exemplu, instanta comunica reclamantului o serie de lipsuri:
nesemnarea cererii; nedepunerea dovezii calitatii de reprezentant si netimbrarea cererii. Termenul de 10 zile
este interupt (in masura introducerii unei cereri de ajutor public judiciar) doar in privinta netimbrarii. Daca
reclamantul, in termenul de 10 zile, nu remediaza lipsurile privind semnarea cererii sau depunerea dovezii
calitatii de reprezentant, cererea de chemare in judecata va fi anulata. Astfel, cererea de ajutor public judiciar
va ramane fara obiect.

Fixarea primului termen de judecata

art. 201 NCPC

Daca reclamantul trece cu bine de procedura de regularizare, judecatorul dispune prin rezolutie
comunicarea cererii de chemare in judecata catre parat.

In comunicarea pe care paratul o va primi, i se va pune in vedere ca are obligatia sa depuna

intampinare in termen de 25 de zile, mentionandu-se expres si sanctiunea nedepunerii intampinarii
(prevazuta la art. 208 NCPC).

Intampinarea se comunica de indata reclamantului, odata cu comunicarea solicitandu-i-se sa depuna

un raspuns la intampinare, in termen de 10 zile de la comunicare. Paratul va lua cunostinta de raspunsul la
intampinare de la dosarul cauzei.

110
 In concluzie, dupa ce la dosarul cauzei exista:
1. cererea de chemare in judecata;
2. intampinarea; si
3. raspunsul la intampinare

Judecatorul, in termen de 3 zile de la data depunerii raspunsului la intampinare, fixeaza prin rezolutie
primul termen de judecata, care va fi de cel mult 60 de zile de la data rezolutiei, dispunand citarea partilor
(art. 201, alin. 3 NCPC).

In procesele urgente, termenele pot fi reduse de judecator, in functie de circumstantele cauzei

(art. 201, alin. 5 NCPC).
In cazul in care paratul domiciliaza in strainatate, judecatorul va fixa un termen mai indelungat,
rezonabil, in raport cu imprejurarile cauzei (art. 201, alin. 6 NCPC).

Daca nu se depune intampinarea (in termenul de 25 de zile) sau raspunsul la intampinare (in termen
de 10 zile), judecatorul va fixa primul termen de judecata, dupa expirarea termenelor de 25 si de 10 zile, care
sunt de decadere. Judecatorul va dispune citarea partilor.

Termenul de 60 de zile este de recomandare (art. 201, alin. 3 NCPC).

*OBS: faptul ca in practica se ajunge frecvent ca primul termen de judecata sa fie fixat chiar si la un an
de la data introducerii cererii de chemare in judecata nu se datoreaza faptului ca acest termen de
recomandare de 60 de zile nu este respectat. Din contra, instantele tind cel mai adesea sa se incadreze in acest
termen. In schimb, problema o constituie interpretarea termenului “de indata” de la art. 200, alin. 1 NCPC, din
materia verificarii cererii si a regularizarii acesteia.

Masuri pentru pregatirea judecatii

Inainte de primul termen, judecatorul, sub rezerva dezbaterii la primul termen de judecata, daca s-a
solicitat prin cererea de chemare in judecata, va putea dispune, prin rezolutie (act administrativ):
 citarea paratului la interogatoriu;
 alte masuri pentru administrarea probelor (spre exemplu, solicitarea unor informatii de la cartea
funciara; a unui istoric de rol fiscal de la primarie); precum si
 orice alte masuri necesare pentru desfasurarea procesului potrivit legii.

Inainte de primul termen, in conditiile legii, se vor putea incuviinta, prin incheiere executorie (act
jurisdictional):
 masuri asiguratorii (sechestrul judiciar, sechestrul asigurator etc.); precum si
 masuri pentru asigurarea probelor (spre exemplu, in cazul administrarii probelor in futuro – pentru
viitor, daca exista riscul ca probele sa se piarda, cum ar fi cazul unei expertize efectuate asupra unei
cladiri ce se va putea modifica sau chiar demola).

111
 Art. 203 NCPC: Masuri pentru pregatirea judecatii
(1) Judecatorul, sub rezerva dezbaterii la primul termen de judecata, daca s-a solicitat prin cererea
de chemare in judecata, va putea dispune citarea paratului la interogatoriu, alte masuri pentru
administrarea probelor, precum si orice alte masuri necesare pentru desfasurarea procesului potrivit legii.
(2) In conditiile legii, se vor putea incuviinta, prin incheiere executorie, masuri asiguratorii, precum si
masuri pentru asigurarea probelor.

Modificarea cererii de chemare in judecata

Modificarea poate sa vizeze orice element al cererii: obiect, parti, cauza, probe.

Modificarea cererii poate interveni pana la primul termen la care reclamantul este legal citat, sub
sanctiunea decaderii. Este suficient ca reclamantul sa fie legal citat, nefiind necesar ca si paratul sa fie citat la
termenul respectiv.
Dispozitiile art. 204 NCPC inlocuiesc vechea prevedere din art. 132, alin. 2 VCPC potrivit careia
modificarea putea fi facuta pana la prima zi de infatisare, notiune complexa, care presupunea doua
componente (toate partile sa fie legal citate; sa fie intrunite conditiile pentru a se putea pune concluzii).

Dreptul reclamantului de a propune noi dovezi

( ! )Reclamantul poate propune noi dovezi (noi probe), potrivit art. 204, alin. 1, teza I NCPC.

In legatura cu propunerea de noi dovezi, o parte a doctrinei sustine ca aceste dovezi nu trebuie sa fie
conditionate de modificarea facuta cererii de chemare in judecata. Aceasta opinie este contrazisa de aceia care
afirma ca pot fi propuse doar acele dovezi care se impun ca urmare a modificarii cererii de chemare in
judecata. Astfel, in aceasta a doua opinie, ar fi nelegal ca reclamantul sa propuna noi probe datorita simplului
fapt ca a uitat sa le indice in cererea intiala.

Briciu: daca reclamantul simte ca are nevoie de suplimentarea probatoriului, ca urmare a intampinarii
depuse de catre parat (dandu-si seama ca pentru a combate apararile este necesara o dezvoltare a
probatoriului), trebuie sa faca acest lucru prin raspuns la intampinare.
Daca reclamantul considera ca trebuie sa-si modifice cererea de chemare in judecata, atunci in
legatura cu acele modificari poate sa propuna noi dovezi, altele decat cele initiale, la noul termen de judecata.

( ! ) Astfel, opinia dominanta este noile dovezi propuse in cadrul modificarii cererii de chemare in
judecata trebuie sa aiba legatura cu modificarea.

Aceasta solutie este sprijinita si de un argument de text. Este necesara coroborarea art. 204, alin. 1
NCPC cu art. 254 NCPC, din materia probelor.

112
 Art. 254 NCPC: Propunerea probelor. Rolul instantei
(1) Probele se propun, sub sanctiunea decaderii, de catre reclamant prin cererea de chemare in
judecata, iar de catre parat prin intampinare, daca legea nu dispune altfel. Ele pot fi propuse si oral, in
cazurile anume prevazute de lege.
(2) Dovezile care nu au fost propuse in conditiile alin. (1) nu vor mai putea fi cerute si incuviintate in
cursul procesului, in afara de cazurile in care:
1. necesitatea probei rezulta din modificarea cererii.

Daca am interpreta ca este permisa propunerea unor noi dovezi, ce sunt pur si simplu unele despre
care reclamantul a uitat, paratul ar fi lipsit de posibilitatea unei contra-probe, intrucat paratul poate sa
propuna probe doar prin intampinare, daca legea nu dispune altfel, cum este cazul art. 254, alin. 2 NCPC;
potrivit dispozitiilor acestuia, in cursul procesului pot fi incuviintate si probe cerute de parat ce nu au fost
indicate prin intampinare, daca necesitatea probei rezulta din modificarea cererii.

Prin urmare, paratul are posibilitatea sa propuna noi probe contra reclamantului, doar daca probele
indicate de parat rezulta din modificarea cererii.

Daca reclamantul ar avea dreptul sa propuna orice probe, odata cu modificarea cererii, inclusiv probe
nelegate de aceasta modificare, paratului i-ar fi negata posibilitatea de a se apara contra lor (luand in
considerare prevederile art. 254, alin. 1 si alin. 2, pct. 1 NCPC).

( ! ) In concluzie, reclamantul poate propune dovezi noi, insa doar daca acestea sunt impuse de
modificarea cererii de chemare in judecata.

Momentul pana la care se poate modifica cererea de chemare in judecata

Modificarea cererii de chemare in judecata poate fi facuta numai pana la primul termen la care
reclamantul este legal citat. Termenul este prevazut sub sanctiunea decaderii.

Daca se modifica cererea, instanta va comunica cererea modificata paratului, pentru a formula
intampinare, care, sub sanctiunea decaderii, va fi depusa cu cel putin 10 zile inaintea termenului fixat,urmand
a fi cercetata de reclamant la dosarul cauzei.

Sunt si situatii cand modificarea cererii de chemare in judecata poate fi facuta si peste termenul facut
de lege, anume doar atunci cand exista un acord expres al partilor (art. 204, alin. 3 NCPC).

Regula ca cererea de chemare in judecata se modifica pana la primul termen pana la care este legal
citat reclamantul este o norma de ordine privata (ca si sub vechea reglementare), intrucat singurul afectat ar fi
paratul. A existat o dezbatere daca legiuitorul Noului Cod de procedura civila ar trebui sa considere norma
privind termenul pana la care se poate modifica cererea de chemare in judecata ca fiind o norma de ordine
publica, intrucat nu doar paratul ar fi afectat, ci si judecatorul, intrucat i se schimba reprezentarea asupra
duratei procesului.

In cele din urma, legiuitorul a ales varianta pastrarii caracterului de norma de ordine privata. Totusi,
aduce o ajustare semnificativa vechii reguli, respectiv faptul ca acordul tuturor partilor trebuie sa fie expres.

113
 Sub imperiul Codului de procedura civila de la 1865, cealalta parte nu isi dadea acordul, ci nu invoca
faptul ca cererea de chemare in judecata a fost modificata (paratul nu se prezenta sau tacea).
Sub imperiul Noului Cod de procedura civila, tacerea paratului valoreaza impotrivire, intrucat duce la
respingerea modificarii ca tardiva (sub vechea reglementare era primita modificarea).

In masura in care paratul este prezent, acesta isi va da sau nu acordul la modificare.

In masura in care paratul lipseste, i se va comunica cererea de modificare si va fi intrebat daca accepta
modificarea sau nu (de regula, in practica, paratul se va impotrivi modificarii cererii).

Situatiile in care, desi au loc modificari ale cererii, legea nu le considera ca fiind modificari

Potrivit art. 204, alin. 2 NCPC, aceste modificari pot fi facute oricand in fata primei instante si nu este
nevoie de o cerere scrisa, ci pot fi facute si verbal si trecute in incheierea de sedinta; in plus, nu se va da
termen.

Situatiile:

1. Se indreapta greselile materiale din cuprinsul cererii;

2. Reclamantul mareste sau micsoreaza cuantumul obiectului cererii (nu este vorba de modificarea
obiectului cererii) – spre exemplu, solicitarea daunelor in urma savarsirii unui fapt juridic ilicit;
3. Se solicita contravaloarea obiectului cererii, pierdut sau pierit in cursul procesului;
4. Se inlocuieste o cerere in constatare printr-o cerere in realizarea dreptului sau invers, atunci cand
cererea in constatare este admisibila – la actiunea in realizare se cere si obligarea paratului la o
anumita conduita. Totusi, in cazul ambelor cereri fondul este acelasi.

114
 Intampinarea

Intampinarea este actul de procedura prin care paratul se apara, in fapt si in drept, fata de pretentiile
reclamantului din cererea de chemare in judecata (pozitie defensiva).

De regula, intampinarea are caracter obligatoriu, in afara de cazurile in care legea prevede in mod
expres altfel (spre exemplu, in cazul procedurii de evacuare: art. 1041, alin. 3 NCPC).

Continutul intampinarii

Potrivit art. 205, alin. 2 NCPC, intampinarea cuprinde:

lit. a)Datele de identificare ale partilor

Numele si prenumele, codul numeric personal, domiciliul sau resedinta paratului ori, pentru
persoanele juridice, denumirea si sediul, precum si, dupa caz, codul unic de inregistrare sau codul de
identificare fiscala, numarul de inmatriculare in registrul comertului ori de inscriere in registrul persoanelor
juridice si contul bancar, daca reclamantul nu le-a mentionat in cererea de chemare in judecata. Dispozitiile
art. 148 alin. (1) teza a II-a sunt aplicabile in mod corespunzator.
Daca paratul locuieste in strainatate, va arata si domiciliul ales in Romania, unde urmeaza sa i se faca
toate comunicarile privind procesul.

lit. b) Exceptiile procesuale pe care paratul le invoca fata de cererea reclamantului

lit. c) Raspunsul la toate pretentiile si motivele de fapt si de drept ale cererii

lit. d) Dovezile cu care se apara impotriva fiecarui capat din cerere, dispozitiile art. 194 lit. e) fiind aplicabile
in mod corespunzator (dispozitiile din materia cererii de chemare in judecata)

lit. e) Semnatura

Comunicarea intampinarii

Intampinarea se comunica reclamantului, daca legea nu dispune altfel.

( ! ) Nu se comunica intampinarea la cererea de chemare in judecata modificata pana la primul termen
la care reclamantul este legal citat.

Intampinarea se va depune in atatea exemplare cate parti adverse sunt, plus unul pentru instanta.
Daca mai multi reclamanti sunt reprezentanti printr-un singur mandatar, se va depune un singur exemplar.

Termenul de depunere a intampinarii

Termenul de depunere a intampinarii este de 25 de zile de la comunicarea cererii de chemare in

judecata, daca nu exista prevederi contrare ale legii.

115
 Exista proceduri speciale ce prevad un alt termen de depunere a intampinarii. Spre exemplu, in
materia achizitiilor publice, intampinarea se depune cu 3 zile inainte de termenul de judecata.

Sanctiunea nedepunerii sau depunerii tardive a intampinarii

De regula, sanctiunea este decaderea din dreptul:

 de a mai propune probe; si
 de a ridica exceptii de ordine privata (a se vedea si art. 263 NCPC).

In mod exceptional, se poate considera (dupa circumstantele cauzei) si ca o recunoastere a

pretentiilor creditorului (art. 1018, alin. 3 NCPC), asadar o consecinta mai grava decat decaderea din dreptul
de a propune noi probe sau de a ridica exceptii de ordine privata.

Art. 1018 NCPC [Ordonanta de plata]:

Citarea partilor. Intampinarea
(1) Pentru solutionarea cererii, judecatorul dispune citarea partilor, potrivit dispozitiilor referitoare la
pricinile urgente, pentru explicatii si lamuriri, precum si pentru a starui in efectuarea platii sumei datorate de
debitor ori pentru a se ajunge la o intelegere a partilor asupra modalitatilor de plata. Citatia va fi inmanata
partii cu 10 zile inaintea termenului de judecata.
(2) La citatia pentru debitor se vor anexa, in copie, cererea creditorului si actele depuse de acesta in
dovedirea pretentiilor.
(3) In citatie se va preciza ca debitorul este obligat sa depuna intampinare cu cel putin 3 zile inaintea
termenului de judecata [derogare de la termenul de 25 de zile], facandu-se mentiune ca, in cazul nedepunerii
intampinarii, instanta, fata de imprejurarile cauzei, poate considera aceasta ca o recunoastere a pretentiilor
creditorului.
(4) Intampinarea nu se comunica reclamantului, care va lua cunostinta de cuprinsul acesteia de la
dosarul cauzei[derogare de la art. 206, alin. 1].

Situatia paratului care nu depune intampinare

Art. 263 NCPC: Situatia partii decazute

Partea decazuta din dreptul de a administra o proba va putea totusi sa se apere, discutand in fapt si in
drept temeinicia sustinerilor si a dovezilor partii potrivnice.

Astfel, paratul poate pune intrebari martorilor propusi de partea adversa; va fi invitat la expertiza; dar
nu poate propune noi martori si nici nu poate solicita expertize.

Sub imperiul Codului de procedura civila de la 1865, se spunea ca paratul care este lipsit de apararea
facuta de un avocat, la prima zi de infatisare putea sa indice exceptiile relative si sa indice probele, chiar daca
nu a depus intampinare. Judecatorul era obligat sa-i puna in vedere ca este ultimul termen pana la care poate
depune actele, intr-o concretizare a rolului activ al acestuia.
Sub imperiul Noului Cod de procedura civila, daca paratul nu este reprezentat prin avocat si nu depune
intampinarea in termenul de 25 de zile, va interveni decaderea. Singura posibilitate pentru parat este de a
solicita repunerea in termen.

Cand sunt mai multi parati, acestia pot raspunde impreuna, toti sau numai o parte din ei, printr-o
singura intampinare (art. 207 NCPC).

116
 Cererea reconventionala

Cererea reconventionala este mijlocul procesual prin care paratul formuleaza pretentii in legatura cu
cererea reclamantului, pretentii derivand din acelasi raport juridic sau strans legate de aceasta (pozitie
ofensiva).
Paratul nu se limiteaza la a se apara fata de pretentiile reclamantului, ci si solicita obligarea
reclamantului sa dea, sa faca sau sa nu faca ceva. Astfel, paratul devine parat-reclamant.

In principiu, formularea cererii reconventionale este facultativa; exceptie: art. 916, alin. 4 NCPC, din
materia divortului.

Scopurile urmarite de parat prin formularea cererii reconventionale

 paralizarea cererii reclamantului (reclamantul isi intemeiaza pretentiile de revendicare pe un inscris;

paratul doreste ca actul respectiv sa dispara din circuitul juridic civil, solicitand anularea; pe cererea
reconventionala face obiectul si al dispozitivului; daca paratul solicita nulitatea doar pe cale de
aparare, erau respinse pretentiile reclamantului, dar actul ramanea in circuitul juridic – doar in
considerente era mentionata apararea);
 sa compenseze pretentiile reclamantului, in situatia in care paratul nu are la indemana mijlocul
compensarii legale, pe care l-ar putea opune si pe calea unei simple intampinari. Compensarea
judiciara se poate cere doar prin cerere reconventionala, nu si prin intampinare;
 solicitarea altor pretentii, cererea reconventionala neavand ca scop anihilarea pretentiilor
reclamantului (spre exemplu, reclamantul introduce o actiune in evacuarea paratului, iar paratul, pe
calea cererii reconventionale, solicita plata imbunatatirilor facute imobilului; aceeasi este si situatia
unei actiuni in revendicare, reclamantul solicitand cheltuielile necesare facute asupra imobilului.

Cele trei ipoteze sunt simple facultati ale paratului, acesta putand sa introduca cereri separate, in
oricare dintre cazuri, cu exceptia compensatiei judiciare. Totusi, paratul, din ratiuni ce tin de comprimarea
timpului procesual, introduce cerere reconventionala.

Situatii in care introducerea cererii reconventionale este obligatorie pentru obtinerea anumitor efecte

In materia divortului, este relevant art. 916 NCPC.

Art. 916 NCPC: Cererea reconventionala
(1) Sotul parat poate sa faca si el cerere de divort, cel mai tarziu pana la primul termen de judecata
la care a fost citat in mod legal, pentru faptele petrecute inainte de aceasta data. Pentru faptele petrecute
dupa aceasta data paratul va putea face cerere pana la inceperea dezbaterilor asupra fondului in cererea
reclamantului.
(2) Cererea paratului se va face la aceeasi instanta si se va judeca impreuna cu cererea
reclamantului.
(3) In cazul in care motivele divortului s-au ivit dupa inceperea dezbaterilor asupra fondului la prima
instanta si in timp ce judecata primei cereri se afla in apel, cererea paratului va putea fi facuta direct la
instanta investita cu judecarea apelului.
(4) Neintroducerea cererii in termenele aratate la alin. (1) si (3) atrage decaderea sotului parat din
dreptul de a cere divortul pentru acele motive. Daca cererea reclamantului a fost respinsa, sotul parat poate
cere divortul pentru motive ivite ulterior.

117
 Cererea de divort introdusa de sotul parat, potrivit art. 916, alin. 1 NCPC, are natura juridica a unei
veritabile cereri reconventionale.

Sotul parat poate face cerere de divort:

 cel mai tarziu pana la primul termen de judecata la care a fost citat in mod legal, pentru faptele
petrecute inainte de aceasta data;
 pana la inceperea dezbaterilor asupra fondului in cererea reclamantului, pentru faptele petrecute
dupa primul termen de judecata la care paratul este legal citat;
 in fata instantei ce judeca apelul, pentru motivele divortului ce s-au ivit dupa inceperea dezbaterilor
asupra fondului la prima instanta si in timp ce judecata primei cereri se afla in apel.

Potrivit art. 916, alin. 4 NCPC, daca sotul parat nu introduce cerere de divort in termenele prezentate
anterior, se atrage sanctiunea decaderii sotului parat din dreptul de a cere divortul pentru acele motive,
asadar de a cere divortul din culpa.

Astfel, in situatia in care sotul parat nu a formulat cerere reconventionala, daca cererea reclamantului
a fost respinsa, sotul parat poate obtine divortul numai pentru motive ivite ulterior.

Sotul parat este decazut din dreptul de a mai cere divortul pentru motivele aprarute in termenele
respective. Fiind decazut din acest drept, daca doar sotul reclamant a formulat cerere de divort si se dovedeste
in cele din urma ca numai sotul reclamant era vinovat de destramarea relatiilor dintre soti, cererea de divort se
va respinge daca paratul nu a formulat cerere reconventionala. Exista si o exceptie: ipoteza in care ar fi o
despartire in fapt pe o durata mai mare de 2 ani.
In afara acestei ipoteze de exceptie, cererea de divort se va respinge daca se dovedeste culpa exclusiva
a reclamantului, datorita faptului ca sotul parat nu a actionat in sensul introducerii unei cereri
reconventionale.

Persoanele care pot face cerere reconventionala

 paratul;
 reclamantul poate face cerere reconventionala fata de cererea de interventie principala, fata de care
este un veritabil parat.

Aspectul de admisibilitate a cererii reconventionale

Cererea reconventionala este admisibila numai daca paratul are, in legatura cu cererea reclamantului,
pretentii derivand din acelasi raport juridic sau strans legate de aceasta (art. 209, alin. 1 NCPC).

Spre exemplu:
 pretentii ce deriva din acelasi raport juridic: cererea principala priveste predarea unui imobil obiect al
unui contract de locatiune, in timp ce cererea reconventionala priveste solicitarea despagubirilor pentru
cheltuielile facute de chirias;
 pretentii strans legate de acesta raport juridic: reclamantul solicita bunul imobil de la parat (raport real),
iar paratul, pe calea cererii reconventionale, solicita anularea contractului (raport obligational) ce sta la
baza pretentiilor reclamantului.

118
 ( ! ) Noutate prevazuta in Noul Cod de procedura civila: prin cererea reconventionala paratul are
posibilitatea sa cheme in judecata si alti parati (art. 209, alin. 2 NCPC). S-ar putea ca reclamantul sa stea intr-
un raport juridic in mod obligatoriu cu un tert.
In exemplul anterior, reclamantul solicita revendicarea bunului imobil. Paratul se apara, invocand pe
calea cererii reconventionale nulitatea actului pe care reclamantul isi intemeiaza pretentiile, incheiat intre
reclamant si un tert. Tertul intra in proces ca parat in cererea recoventionala, intrucat efectele nulitatii actului
se rasfrang si asupra sa.

Forma cererii reconventionale

Cererea trebuie sa indeplineasca conditiile prevazute pentru cererea de chemare in judecata, inclusiv
aspectele privind timbrajul (art. 209, alin. 3 NCPC).

Cererea reconventionala nu urmeaza o procedura de verificare sau de regularizare. Procedura de

regularizare este instituita pentru a nu ajunge in sedinta publica la o amanare. Judecatorul va fi deja sesizat in
sedinta publica, astfel incat nu mai sunt intrunite aceleasi ratiuni ca la cererea de chemare in judecata, pentru
a opera verificarea sau regularizarea cererii. De asemenea, nu este posibila nici modificarea cererii
reconventionale.

Termenul de introducere a cererii reconventionale si sanctiunea

Cererea reconventionala trebuie depusa odata cu intampinarea, iar daca intampinarea nu este
obligatorie, cel mai tarziu pana la primul termen de judecata (art. 209, alin. 4 NCPC).

Sanctiunea este decaderea (sub imperiul Codului de procedura civila de la 1865, sanctiunea era
judecarea separata). Paratul este decazut din dreptul procesual de a formula pretentia si nu din dreptul
subiectiv, intrucat poate introduce cererea pe cale separata (sub imperiul Codului de procedura civila de la
1865, opera prorogarea de competenta).
Daca reclamantul isi modifica cererea de chemare in judecata, cererea reconventionala se va depune
cel mai tarziu pana la termenul ce se va incuviinta paratului in acest scop (art. 209, alin. 6 NCPC).

Comunicarea cererii reconventionale

Cererea reconventionala se comunica reclamantului si, dupa caz, celor chemati in judecata ca parati
(art. 209, alin. 5 NCPC).
Acestia pot formula intampinare, aplicandu-se in mod corespunzator dispozitiile privitoare la fixarea
primului termen de judecata. Intampinarea trebuie formulata in termen de 25 de zile, iar raspunsul la
intampinare in termen de 10 zile.

Limitele drepturilor reclamantului

Reclamantul nu poate formula cerere reconventionala la cererea reconventionala a paratului initial

(art. 209, alin. 7 NCPC). Dar, reclamantul ar putea sa-si modifice cererea de chemare in judecata (cererea
reconventionala fiind primita inainte de primul termen) si sa solicite si dovezi in legatura cu modificarea.

119
Reguli de judecata ale cererii reconventionale

De regula, cererea reconventionala se judeca odata cu cererea principala, fiind o cerere incidentala
(art. 210, alin. 1 NCPC).

Insa, daca numai cererea principala este in stare de a fi judecata, instanta poate dispune disjungerea si
judecarea separata a cererii reconventionale (art. 210, alin. 2, teza I NCPC). Se va primi termen la acelasi
complet, dar se va forma un dosar nou. Instanta ramane investita, intrucat prorogarea de competenta a
operat deja.

Cu toate acestea, disjungerea nu poate fi dispusa (art. 210, alin. 2, teza finala NCPC):
 in cazurile anume prevazute de lege; sau
 daca judecarea ambelor cereri se impune pentru solutionarea unitara a procesului.

Situatii cand disjungerea nu poate fi dispusa:

 in cadrul procedurii partajului: spre exemplu, daca paratul introduce o cerere reconventionala prin care
solicita alte bunuri sau scoaterea din masa partajabila a unor bunuri care fie nu sunt comune, fie apartine
unui tert. Indiferent de amanarea cauzata prin introducerea cererii reconventionale, cele doua cereri nu
pot fi disjunse, chiar daca se impun cheltuieli suplimentare semnificative. Sub imperiul Codului de
procedura civila de la 1865, jurisprudenta a statuat ca “in situatia cererilor de iesire din indiviziune,
trebuie sa se lichideze, ca fiind conexe, toate pretentiile reciproce dintre mostenitori, cu privire la averea
succesorala, pentru a se putea forma masa tuturor bunurilor in discutie, pentru reducerea liberalitatilor si
rezolvarea si a altor aspecte ce intereseaza imparteala”;
 in cadrul unei cereri in revendicare: daca reclamantul solicita revendicarea unui bun, iar paratul, pe calea
cererii reconventionale, solicita anularea titlului pe care se intemeiaza pretentiile reclamantului,
disjungerea nu poate opera. Admiterea cererii reconventionale ar avea drept consecinta respingerea
cererii principale. Prin disjungere s-ar ajunge la suspendarea cererii principale in legatura cu care instanta
se afla in stare de judecata;
 in cadrul procedurii divortului: potrivit art. 916, alin. 2 NCPC, cererea reconventionala formulata de sotul
parat se va judeca impreuna cu cererea de divort formulata de sotul reclamant.

Masurile asiguratorii si provizorii

Masurile conservatorii - reprezinta un gen , intra nu numai cele asiguratorii ci si actiunea pauliana sau
opozitia creditorilor, notarea in carta funciara a unui litigu, adica aspecte ce exced masurilor asiguratorii
propriu zise.

Masurile asiguratorii - sechestrul si poprirea reprezinta doar o specie a masurilor conservatorii (care
mai contin si alte masuri)

Masurile asiguratorii se disting de cele conservatorii ca au un caracter mult mai radical, mai brutal.

120
 Daca cele conservatorii tind la protejarea unui drept prin:
- deschiderea unor mijloace procedrale ( actiunea pauliana) sau
- cu aducerea la cunostiinta tertilor ( notarea) fara sa produca un efect asupra bunului in sine
La cele asiguratorii - e un efect de indisponibilizare- ce nu intalnim in cazul celorlalte conservatorii
De aceea cele asiguratorii se studiaza la procedura civila

Masurile provizorii - alaturi de sechestrul asigurator, poprirea asiguratorie si sechestrul judiciar care
sunt masuri asiguratorii mai sunt si inca 2 texte care vizeaza masuri asiguratorii precum si altele de natura
conservatorie in materia proprietatii intelectuale. Un text ce nu exista inainte in NCPC pt a unifica procedura
existenta in materie de proprietate intelectuala pt ca acolo existau multe legi speciale de protejare cu caracter
provizoriu a acelor drepturi.

In terminologia generala, masurile provizorii cuprind masurile asiguratorii dar mai presupun si altele cu
caracter procedural.

a) exemplu: atunci cand soliciti administrarea unor probe inainte de inceperea procesului
 proba e posibil sa dispara inainte sa se ajunga la adm ei). Nu e o mas asiguratorie prop
zisa dar e o mas provizorie- se va vedea dupa daca proba va fi sau nu utila, sau daca va
fi relevanta. In prima faza se asigura existenta ei. Deci e o mas provizorie.
b) exemplu: ordonanta presedintiala
 masuri cu caracter vremelnic pt a nu se prejudicia prin intarziere

Masurile asigurătorii

Sechestrul asigurător

Art 951 NCPC : Consta in indisponibilizarea unor bunuri mobile sau imobile URMARIBILE ale
debitorului aflate in posesia acestuia sau a unui tert in scopul valorificarii lor in momentul in care creditorul
unei sume de bani va obtine un titlu executoriu.
Ne referim la o indisponibilizare juridica. Nu neapărat fizica.

Obiect : bunuri mobile si imobile – Bunurile trebuie sa fie urmaribile.

Nu se pot sechestra bunuri care nu sunt susceptibile de urmarire silita

Exemplu: bunurile necesare creatiei artistice a unui autor. Nu pot fi urmarite deci nu pot fi sechestrate.

Pentru ce se face ?
In asteptarea unui eveniment viitor – obtinerea unui creditor a unui titlu executoriu.
 Rezulta ca acest creditor care solicita sechestrul asigurator nu dispune de o creanta certa.
 El nu are inca un titlu executoriu, e intr-o procedura de constituire a titlului executoriu.

A se vedea art 726,727 al 2 NCPC (se refera la bunurile care nu pot fi urmarite – obiectele de cult, bunurile de
uz personal, alimentele necesare pe timp de trei luni) si

121
A se vedea art. 2324 al 3 si 4 NCC (aceste texte limiteaza urmarirea – in materia privilegiilor si garantiilor –
gajul comun al creditorilor)

Regula: nu pot face obiectul garantiei bunurile insesizabile iar al 3 si 4 vorbesc de patrimoniul de
afectatiune – profesie autorizata de lege - arhitect, medic, executor , etc.

Intrucat sechestrul asigurator e in scopul valorificarii si bunurile sunt cele care pot fi urmarite silit,
inseamna ca textele sunt aplicabile si in materia sechestrului nu doar in materia executarii silite.

Art 726 NCPC Bunurile Neurmaribile

Nu sunt supuse urmaririi silite:
a) Bunurile de uz personal sau casnic indispensabile traiului debitorului si familiei sale si obiectele de cult,
daca nu sunt mai multe de acelasi fel
b) Obiectele indispensabile persoanelor cu handicap si cele destinate ingrijirii bolnavilor
c) Alimentele necesare debitorului si familiei sale pe timp de 3 luni, iar daca debitorul se ocupa exclusiv cu
agricultura, alimentele necesare pana la noua recolta, animalele destinate obtinerii mijloacelor de
subzistenta si furajele necesare acestor animale pana la noua recolta
d) Combustibilul necesar debitorului si familiei sale socotit pentru 3 luni de iarna
e) Scrisorile, fotografiile si tablourile personale sau de familie si altele asemenea
f) Bunurile declarate neurmaribile in cazurile si in conditiile prevazute de lege

Art. 727 Bunurile destinate exercitatii ocupatiei sau profesiei debitorului

Al 1. Bunurile mobile care fac obiectul unei diviziuni a patrimoniului afectate exercitiului unei profesii
autorizate nu pot fi urmarite decat de catre creditorii ale caror creante s-au nascut in legatura cu exercitarea
profesiei respective. Daca bunurile nu sunt afectate unui patrimoniu profesional individual, insa servesc la
exercitarea ocupatiei sau profesiei debitorului persoana fizica, pot fi supuse urmaririi silite numai daca nu
exista alte bunuri urmaribile si numai pentru obligatii de intretinere sau alte creante privilegiate asupra
mobilelor.
Al 2. Daca debitorul se ocupa cu agricultura, nu vor fi urmarite, in masura necesarii continuarii
lucrarilor in agricultura, inventarul agricol, inclusiv animalele de munca, furajele pentru aceste animale si
semintele pentru cultura pamantului, afara de cazul in care asupra acestor bunuri exista un drept real de
garantie sau un privilegiu pentru garantarea creantei.

Conditiile de infiintare : 3 ipoteze (art 952)

Difera dupa cum creanta se constata printr-un act scris, nu se constata prin act scris si ipoteza unei
neexigibilitati

Daca creanta e constatata prin act scris si e exigibila, dar nu exista titlu executoriu (e esential sa nu existe
titlu executoriu) e nevoie de:
 Dovada intentarii actiunii pentru recuperarea creantei si
 Plata unei cautiuni intr-un cuantum fixat de instanta

Deci o creanta constatata in act scris, ea sa fie exigibila, sa nu existe titlu executoriu (pt ca ar fi lipsita
de interes) dovada intentarii actiunii de fond- pt ca sechestrul reprezinta o masura esentialmente cu caracter
provizoriu. Nu poate sa fie o masura care sa se permanentizeze.

122
 Instanta stabileste in mod obligatoriu o cautiune in cuantum pe care ea il va decide. In aceasta privinta
decizia instantei nu e absoluta – cautiunea nu va putea reprezenta mai mult de 20% din valoarea creantei –
rezulta din textele de la Titlul 14 ref la proceduri speciale- art 1056 CPC.

Daca creanta NU e constatata prin act scris

 E nevoie de exigibilitate
 Nu e nevoie de titlu executoriu
 E nevoie de dovada intentarii actiunii
 Cautiunea e de 50 % din cuantumul creantei (cat timp nu ai act scris, increderea in dreptatea pe care
o afirma creditorul, pretinsul creditor e destul de mica deci i se cere o garantie corepunzatoare).

Daca e constatata in scris creanta si NU e inca exigibila

Acest lucru e posibil daca exista una din urmatoarele situatii :
1. Debitorul a micsorat prin fapta sa asigurarile date creditorului sau
2. nu a dat asigurarile promise,
3. ori atunci cand este pericol :
 ca debitorul sa se sustraga de la urmarire
 sau sa isi ascunda ori sa isi risipeasca averea
E nevoie dovada intentarii actiunii
Cautiunea e obligatorie – cuantum fixat de instanta

Cum se intampla de nu e respins ca prematur?

Toate acele cazuri sunt de decadere. El va cere in actiunea de fond sa se constate ca debitorul e
decazut din beneficiul termenului deci cererea nu i se va mai respnge ca prematura pt ca termenul in
beneficiul debitorului va fi inlaturat.
Judecatorul de sechestru nu verifica cauzele, daca sunt adevarate sau nu. Acestea vor fi verificate de
judecatorul de fond. Cel de sechestru va verifica la prima facie daca sunt retinute conditiile (sa fie intentata
actiunea , cautiune etc). Textul spune ca creanta nu e exigibila adica nu s-a dovedit inca.
Cuantumul cautiunii e stabilit de instant pt ca e constatata prin act scris.

Procedura de solutionare (art 953)

Competenta
 Instantei care e competenta sa judece procesul de fond in primul instanta.
 Chiar daca se cere masura sechestrului cand procesul se afla in apel, hotararea nefiind inca executorie sau
in recurs in ipoteza in care datorita unei prevederi speciale nici atunci nu ar fi executorie, totusi cererea se
face la prima instanta.

Procedura de sechestru asiguratoriu e conceputa ca o masura atasata unei actiuni de fond. Nu are o
independenta. Cel mult o autonomie relativa. Logica sechestrului asigurator nu se regaseste decat in legatura
cu o masura de fond. Ea vine sa asigure, sa apere pe cel are a declansat un proces de ipoteza nefericita a
castigarii procesului, dar unei castigari inutile datorita faptului ca pe durata procesului debitorul lui si-ar fi
creat o stare de insolvabilitate.

123
 In ce masura judecatorul de sechestru ar putea sa decida ca nu e competent sa judece daca instanta de
fond nu s-a pronuntat inca asupra propriei competente? Care e gradul de competenta al judecatorului de
sechestru asupra competentei ?
Exemplu : creditorul face act la tribunal, face act de sechestru la tribunal. Judecatorul de sechestru care se
pronunta mai repede decat cel de fond ar putea sa zica ca nu e competent tribunalul inainte ca cel de fond sa
zica ca nu e competent? Cel de sechestru verif daca el e competent, adica daca e de competenta unde s-a
facut cererea ( verifica daca la acel tribunal a fost facuta cererea)

In cererea de sechestru asigurator- nu e nevoie individualizarea bunurilor

 deci e gresit sa intrebe instanta ce bunuri
 creditorul spune ce bunuri vor fi pana la concurenta creantei – mobile sau imobile
 Niciunui creditor in mod rezonabil nu poate sa i se ceara sa vada ce bunuri are debitorul lui. Doar
executorul dupa va afla e bunuri are debitorul. In aceasta faza nu este necesara individualizarea bunurilor

Instanta va decide de urgenta, in Camera de Consiliu, FARA citarea partilor prin incheiere executorie
(apelul nu suspenda executarea) !
+ art 998 al 4- pronuntarea se poate amana cu cel mult 24 de ore iar motivarea ordonantei se face in
cel mult 48 de ore de la pronuntare – in curs scrie a nedepunerea cautiunii in acest termen atrage desfiintarea
de drept a sechestrului asigurator, ceea ce se constata prin incheiere definitiva fara citarea partilor. Deci i se da
un termen de 24 de ore maxim sa depuna cautiune???
E o procedura deci care nu are un caracter contradictoriu.

Sunt abolite in aceasta materie principii cunoscute precum dr la aparare, contradictorialitatea,

oralitatea. Asta pentru ca sechestrul are un caracter de surpriza. Daca ar fi fost citat debitorul cel mai probabil
inainte sa se prezinte ar fi procedat la ascunderea bunurilor inainte de a se prezenta in instanta. Legiuitorul a
considerat ca principiu trebuie inlaturate pt ca masura sa aiba o eficienta practica.

Drepturile deb nu sunt inlaturate cu totul. El are dr la aparare prin exercitarea cailor de atac

 Instanta va stabili suma pana la care se incuviinteaza sechestrul !!! (unele instante omit)
 S-ar putea ca nu toata creanta sa fie acoperita prin act scris
 Instanta ar putea sa ii acorde sechestru numai pt cat considera necesar
 Pe urma e important pt ca ulterior cand se va executa masura sechestrului trebuie identificate si
sechestrate bunuri pana la cuantumul necesar acoperirii creantei. De unde va stii executorul unde sa
se opreasca? Trebuie sa aiba un act
 Va stabili cuantumul cautiunii si termenul inauntrul carui urmeaza sa fie depusa acesta
 Daca o creanta care nu e constatata prin act scris – e cuantumul stab prin lege (50 % din creanta)
 Cautiunea nu e platita in avans de creditor ci numai in ipteza in care instanta incuviinteaza masura
sechestrului
 In acest sens instanta dupa ce va incuviinta – va da un termen pt depunerea cautiunii
 Daca nu depune cautiunea – art 955- desfiintarea DE DREPT a sechestrului asigurator
 Nedepunerea cautiunii in termenul fixat de inst atrage desfiintarea de drept a sechestului asigurator.
 Aceasta se constata prin incheiere definitiva data fara citarea partilor.

De ce trebuie platita cautiunea? – Indisponibilizarea averii presupune anumite prejudicii pt cel impotriva caruia
se ia masura. E posibil ca creditorul sa piarda procesul in masura de fond.

124
 Inseamna ca acea creanta pretinsa de creditor nu a existat. Deci pretinsul debitor ar trbui sa fie
despagubit. Nu ar fi de preferat sa se intoarca impotriva creditorului sau sa fie insolvabil si atunci il obliga pe
creditor sa depuna cautiunea care va satisface eventuala nevoie de recuperare a pierderilor.
Debitorul are asupra cautiunii un drept de preferinta. Deci e o suma afectata despagubirii acestei
persoane care a suferit un sechestru nedrept.
Cautiunea va ramane la dispozitia instantei pana cand se va solutiona procesul de fond.

Cand se va solutiona vor exista urmatoarele posibilitati :

 Va castiga creditorul – i se va libera cautiunea
 Va pierde creditorul - va fi restituita cu 2 conditii :
- Cel impotriva caruia s-a luat masura ,, debitorul ”- afirma in mod EXPRES ca nu vrea
despagubiri
- Nu introduce o cerere privind despagubiri in termen de 30 de zile de la finalizarea
procesului de fond. Daca se introduce actiune in despagubiri cautiunea ramane
blocata pana se solutioneaza procesul de despagubire impotriva pretinsului creditor.

Daca masura sechestrului nu se adopta nici cautiunea nu se depune.

Daca creditorul depune cautiunea in avans si nu se adopta masura sechestrului atunci ea se libereaza
chiar prin incheierea prin care s-a dispus neluarea acestei masuri.

Incheierea

Se comunica creditorului, de indata de catre instanta, iar debitorului de catre executorul judecatoresc
odata cu luarea masurii.
Daca debitorului i s-ar comunica de indata, pana la venirea executorului va instraina averea, o va
ascunde, etc. va lua masuri de protejare a bunurilor sale. O protejare nelegala dar posibila de facto.

Caile de atac

Numai apel, in termen de 5 zile de la comunicare la instanta ierarhic superioara.

Daca Ia instanta e curtea de apel, calea de atac este RECURSUL pt ca ICCJ nu are in competenta sa
functionala dreptul de a judeca apel. Ea judeca numai recursul.

Apelul nu este suspensiv de executare (incheierea e executorie de drept).

Incheierea se aduce la indeplinire de executorul judecatoresc, potrivit regulilor aplicabile in materia

executarii silite – se aplica corespunzator

Exemplu la sechestrul imobilar: nu faci procedura de vanzare, sau procedura de somatie, ca ea e

nevoie pt a se da un timp suficient debitorului sa se platesca. Dar aici debitorul si creditorul se afla intr-o
procedura de fond. Debitorul e inca in proces, nu il obliga nimeni sa plateasca inca in timpul procesului, de
abia la sfarsit daca va pierde, deci nu are pentru ce sa ii dea timp sa se gandeasca.

125
 Incetarea sechestrului

Ridicarea sechestrului asigurator.(art 956)

In principiu ( de regula) sechestrul inceteaza la momentul ramanerii definitive a hotararii de:
 respingere,
 anulare,
 constatare a perimarii ori
 prin care s-a luat act de renuntarea la judecata sau la drept

Inst se va pronunta prin incheiere DEFINITIVA data fara citarea partilor

Inainte de acest moment exista o EXCEPTIE !

Sechestrul poate inceta daca se da o garantie indestulatoare de cel caruia i s-a aplicat. In acest caz
instanta poate ridica masura la cererea debitorului. Ce inseamna garantie indesulatoare?
Materia cautiunii art 1058 – se fac mentiuni despre aceasta
 o ipoteca imobiliarea sau mobiliara,
 o scrisoare de garantie bancara,
 o fideiusiune.

Daca creditorul le accepta sau daca refuzul creditorului e abuziv .

Sunt si creditori care folosesc masura sechestrului pentru a pune presiune pe debitor.

Debitorul are multe bunuri dar unul anume dintre ele nu e neaparat mai valoros dar de el tine
activitatea debitorului, sau stiu ca e un bun pe care debitorul ar putea sa il vanda, e intr-o faza avansata de
discutie. Creditorii se duc exact la bunul respectiv. Legea le permite (creditorii indica ce bunuri urmeaza a fi
sechestrate). Daca creditorul stie ca e vorba de niste utilaje foarte importante pt activitatea debitorului si le
sechestreaza, si debitorul nu isi va putea desfasura activitatea, debitorul poate sa spuna ca va da garantie
indestulatoare ( ipotechezi unele bunuri sa ai preferinta, si drept de urmarire sau da o scrisoare de garantie
bancara sau aduce fideiusor)

Exceptia se judeca in Camera de consiliu, de urgenta, CU CITAREA PARTILOR ( se discuta daca e

indestulatoare, daca nu e indestulatoare, creditorul poate face anumite obiectii).

Aici apelul SUSPENDA EXECUTAREA – daca de exemplu garantia nu e una indestulatoare si creditorul
chiar asta invoca nu ar fi normal ca el sa fie prejudiciat.

Valorificarea bunurilor sechestrate se poate face doar dupa obtinerea titlului executoriu.

126
 Poprirea asigurătorie

Are acelasi scop dar obiectul e altul

Obiectul popririi asiguratorii (art 969 NCPC)

 sumelor de bani,
 titlurilor de valoare sau
 altor bunuri mobile incorporale
- urmaribile
- datorate debitorului de o a treia persoana sau
- pe care i le va datora n viitor o a treia persoana in temeiul unor raporturi juridice existente in
conditiile stabilite in art 952
Deci bunurile NU se afla la debitori.

Trei persoane : debitor, creditor, tert poprit (un debitor al debitorului)

Creditorul ii cere tertului poprit sa nu ii plateasca aceste sume de bani sau alte bunuri debitorului si sa
le indisponibilizeze in mainile lui pana se va clarifica daca exista sau nu o creanta contra debitorului.

In ce priveste sumele datorate in viitor este permisa poprirea, daca ele sunt datorate in baza unor
raporturi juridice existente !

Exemplu 1: contul bancar pe 0 – poate fi poprit pt ca s-ar putea sa se alimenteze

Exemplu 2: Poprirea unor chirii – popresti sumele pe care chiriasul le datoreaza proprietarului. Deocamdata
datoreaza doar chiria pe luna respectiva dar poate fi facuta si pt lunile urmatoare pt ca raportul juridic dintre
locator si locatar exista deja

Reguli aplicabile – art 970

Se aplica toate regulile de la sechestru cu precizarea ca in cadrul popirii bancare creditorul nu e dator
sa individualizeze tertii popriti.

(1) Solutionarea cererii, executarea masurii, desfiintarea si ridicarea popririi asiguratorii se vor efectua
potrivit dispozitiilor art. 953-958, care se aplica in mod corespunzator.
(2) In cererea de poprire bancara creditorul nu este dator sa individualizeze tertii popriti cu privire la
care solicita sa se infiinteze poprirea.

Executorul trimite la toate bancile si una dintre banci va spune ca ea are conturile debitorului (pt ca creditorul
nu are de unde sa stie la ce banci are debitorul cont)

127
 Sechestrul judiciar

Consta in indisponibilizarea bunului ce formeaza obiectul unui litigiu, sau in conditiile legii, a altor
bunuri, in vederea protejarii executarii in natura a hotararii ce va fi pronuntata in litigiu de fond.

Prin urmare litigiul de fond de aceasta data nu mai are in vedere o creanta cel mai probabil ci predarea
unui bun sau a folosintei unui bun, mobil sau imobil, iar cel care a formulat act de fond se teme fie ca bunul va
fi sustras sau instrainat sau un alt mod care face dificil executarea in natura.

Conditiile de infiintare (art 972 NCPC)

1. Existenta unui proces asupra proprietatii sau a altui drept real principal, asupra posesiei unui bun mobil sau
mobil ori asupra folosintei sau administrarii unui bun proprietate comuna (enumerarea e una exemplificativa)

Daca are ca obiect bunuri de gen – NU e aplicabila masura – se aplica sechestrul asigurator

Nu e neaparat vorba de o actiune reala. Poate fi chiar si o actiune privind pronuntarea unei hotarari
care sa tina loc de contract de vanzare-cumpararare ( apara un drept de creanta dar al carui obiect il reprezinta
tot transferul de proprietate si e perfect necesara indisponibilizarea bunului). O vanzare in timpul procesului ar
duce la imposibilitatea pronuntarii hotararii de v-c.

Sunt situatii si in care poti sa formulezi cererea fara a exista proces

1. Asupra unui bun pe care debitorul il ofera pt liberarea sa
2. Asupra unui bun cu privire la care cel interesat are motive temeinice sa se teama ca va fi sustras,
distrus ori alterat de posesorul sau actual
 aici seamana cu sechestrul asigurator dar e vorba de un bun cu privire la care exista un drept
al persoanei care cere sechestru
3. Asupra unor bunuri mobile care alcatuiesc garantia creditorului, cand acesta invedereaza
insolvabilitatea debitorului sau ori cand are motive temeince de banuiala ca debitorul se va sustrage
de la eventuala urmarire silita ori sa se teama de sustrageri sau deteriorari.

Daca se adopta masura, in termen de 20 zile de la incuviintarea masurii asiguratorii, partea care a
formulat actiunea trebuie sa initieze actiunea de fond, sau sa ia masura executorii silite (in cazul in care exista
un titlu executoriu)

Exemplu la garantii : garantia e titlu executoriu. Ceri masura sechestrului ca sa nu distruga bunul, dar in 20 de
zile trebuie sa incepi executarea silita solicitand decaderea din termen si asa mai departe dupa caz.

Legiuitorul nu doreste ca masura sa se permanentizeze.

Cel care a solicitat masura, dupa ce o adopta si indisponibilizeaza bunul sa nu mai fie preocupat de
preocuparea fondului si sa ramana o masura provizorie perpetua.
Daca nu introduce in 20 de zile sanctiunea este desfiintarea de drept a sechestrului judiciar ( prin
incheiere definitiva fara citarea partilor).

2. Masura sa fie necesara pentru conservarea dreptului

Nu e suficient sa existe un proces.

128
 Cel care solicita sechestrul trebuie sa arate si un pericol determinat de instrainarea, deteriorarea
bunului. Ceva care ar face dificil de executat in viitor titlul executoriu. O simpla afirmatie ca are un proces nu e
suficienta

Totul se reduce la o analiza la prima facie, sumara a acestor pericole. E suficient un anunt de
instrainare, o dovada minima ca s-ar instraina de exemplu bunuri de arta aparute intr-un catalog la o licitatie,
obtinerea unui extras de CF in vederea instrainarii, anunt la mica publicitate ca vrei sa vinzi.

Instanta competenta

Instanta investita cu judecarea cererii principale.

Daca nu exista proces, nu mai avem o instanta care sa fie competenta in ce priveste judecarea cererii
principale si este instanta din circumscriptia careia se afla bunul ce urmeaza a fi sechestrat.

Procedura

Se judeca de urgenta, cu citarea partilor.

In cazul bunurilor imobile se va proceda si la inscrierea in cartea funciara potrivit art 954 al 3
In caz de admitere, instanta va putea sa oblige pe reclamant la darea unei cautiuni, dispozitiile art 955
aplicandu-se corespunzator ( la 955- nedepunerea cautiunii in termenul fixat de instanta atrage desfiintarea de
drept a sechestrului. Aceasta se constata prin incheiere definitiva, data fara citarea partilor).

Incheiera este supusa numai apelului, in termen de 5 zile de la PRONUNTARE – la instanta ierarhic
superioara. Daca competenta revine curtii de apel – e face recurs la ICCJ.

Administratorul sechestru

Numit de instanta pe baza conventiei partilor, iar daca nu exista conventiei unei persoane pe care
instanta o va alege, cel mai probabil detinatorul bunului.

Administratorul poate sa faca: toate actele de conservare şi administrare, va încasa orice venituri şi
sume datorate şi va putea plăti datorii cu caracter curent, precum şi pe cele constatate prin titlu executoriu.
De asemenea, cu autorizarea prealabilă a instanţei care la numit, administratorul-sechestru va putea să
înstrăineze bunul în cazul în care acesta nu poate fi conservat sau dacă, dintr-un alt motiv, măsura înstrăinării
este vădit necesară şi, dacă a fost în prealabil autorizat, el va putea sta în judecată în numele părţilor litigante
cu privire la bunul pus sub sechestru.

E posibil ca partea daca nu poate sa instraineze bunul sa simuleze un proces ci sa il piarda. Pentru a se
feri de asa ceva in proces, cu incuviintarea prealabila va sta chiar administratorul sechestru ca sa apere
ramanerea bunului in patrimoniul partilor.

Daca administratorul sechestru a fost numita o alta persoana decat detinatorul, instanta va fixa,
pentru activitatea prestata o suma drept remuneratie, stabilind totodata si modalitatile de plata.

129
 Administratorul provizoriu

In cazuri urgente, instanta va putea numi prin incheiere definitiva data fara citarea partilor, un
administrator PROVIZORIU pana la solutionarea cererii de sechestru judiciar.
Faptul ca masura e luata cu citarea partilor ar putea sa fie totusi acoperita de numirea unui
administrator provizoriu pana la momentul in care cel care isi disputa dreptul sa nu instraineze dreptul
(debitorul) pt ca aici el stie de masura, spre deosebire de sechestrul asigurator.

Masuri provizorii in materia drepturilor de proprietate intelectuala

Se aplica drepturilor in materia proprietatii intelectuale, indiferent ca au continut patrimonial sau

nepatrimonial.

Conditii
1. Dovada credibila ca drepturile de proprietate intelectuala fac obiectul unei actiuni ilicite, actuale sau
iminente (la o analiza la prima facie-in aparenta ar rezulta ca dreptul e supus unei actiuni ilicite)
2. Pericolul unui prejudiciu greu de reparat (pericolum im mora, nu e suficient ca actiunea sa fie vadit
ilicita, mai trebuie si ca cel care solicita masura sa demonstreze ca daca masura nu ar fi luata, dreptul
ar fi prejudiciat in esenta lui)

In general, in Europa cand se vorbeste de masuri provizorii sunt cerute 2 conditii :

1. analiza la prima facie, sau fumus boni iuris care inseamna tocmai prima conditie - adica in aparenta ar
presupune ca dreptul ar fi obiectul unei actiuni ilicite, ceea ce inseamna ca dreptul exista si ca e supus
unui atac. In urma analiziei de fond ar putea sa rezulte ca dreptul a fost cedat, ca cel care exercita
actiunea ilicita e chiar cesionarul, dar nu rezulta dintr-o simpla analiza - o aparenta de dreptate
2. periculum in mora – pericolul in intarziere

Nu e suficient ca actiunea sa fie vadit ilicita, nu e suficient ca dreptul sa fie vadit incalcat si mai trebuie
si ca cel care cere masura provizorie sa demonstreze ca daca masura nu ar fi luata, dreptul respectiv ar fi
prejudiciat in esenta lui. Adica ar fi greu de recuperat in viitor pierderile suferite fie:
- ca urmare a faptului ca e un drept nepatrimonial
- daca exista pericolul de insolvabilitate - drept patrimonial
Nu spune un prejudiciu imposibil de reparat ci greu de reparat. Deci e o analiza superficiala a
judecatorului pe baza unor probe primare.

In cazul prejudiciilor aduse prin presa scrisa sau audiovizuala conditiile sunt mai stricte:
- Petentul face dovada credibila ca drepturile sale de proprietate intelectuala fac obiectul unei actiuni
ilicite actuale
- Prejudiciile cauzate reclamantului sunt grave
- Actiunea nu este in mod evident justificata potrivit art 75 (de ex un om politic care se plange ca e
fotografiat - dar tu ti-ai restrans dr la viata privata proportional cu dorinta de a fi cunoscut publicului.
Chiar daca ai cere unui post de tv sa nu-ti mai dea fotografia ar spune ca act e in mod evident
justificata de art 75 - pt ca tu ai vrut sa fii persoana publica)
- Masura solicitata instantei sa nu apara ca fiind disproportionata in raport cu prejudiciile cauzate.

130
 Sunt conditii mai restrictive pt ca legiuitorul a vrut sa dea un sens mai larg folosirii mijloacelor de presa
sau audio vizuale. Ar fi mai greu sa restrangi activitatea acestora decat daca drepturile sunt atinse in cazul altor
utilizatori

Masuri care pot fi luate ( caracter exemplificativ)

- Interzicea incalcarii sau incetarea ei provizorie
- Luarea masurilor necesare pt a asigura conservarea probelor

Exemplu – ridicarea unor casete ilicite de pe taraba, sau produse in raft contrafacute – trebuie sa le iei, macar
un esantion, pt ca pana la judecata in fond le poate vinde, retrage, distruge

Daca de exemplu disputa e mare pe un drept - nu e interzisa utilizarea dreptului dar poate sa il puna
pe cel care utilizeaza dreptul in prezent sa depuna o garantie – de accea se numesc masuri provizorii - orice isi
imagineaza judecatorul ca ar putea sa conduca la protejare

Pentru prejudiciile aduse prin mijloacele presei sau audiovizuale masurile nu pot avea ca obiect
interzicerea savarsirii faptei ilicite, chiar daca are caracter iminent ci numai eventuala incetare a savarsirii
faptei sau interzicerea ei pe viitor daca aceasta persista.

Pentru judecarea cererilor de luare a unor masuri provizorii in aceasta materie se utilizeaza procedura
ordonantei presedintiale (se aplica in mod corespunzator). Instanta va avea in vedere insa ca masura sa aiba
caracter provizoriu si sa nu prejudece fondul.
Instanta are dreptul de a aprecia daca va judeca cererea cu sau fara citarea partilor.
Singura cale de atac este apelul, exercitat in termen de 5 zile de la pronuntare, daca s-a dat cu citarea
partilor, si de la comunicare, daca s-a dat fara citarea partilor.

Daca actiunea de fond e respinsa ca neintemeiata, partea interesata se poate indrepta impotriva
reclamantului, care e tinut sa repare prejudiciul cauzat prin masurile provizorii adoptate. Totusi, instanta are
dreptul ca, in raport cu circumstantele concrete – reclamantul nu a fost in culpa si reclamantul a avut o culpa
usoara – sa adopte 2 solutii :
- Fie sa refuze obligarea la despagubiri a celui care a solicitat masura provizorie
- Fie sa dispuna reducerea despagubirilor solicitate de cel afectat de luarea respectivelor masuri

Art 978 NCPC

(4) Instanţa soluţionează cererea potrivit dispoziţiilor privitoare la ordonanţa preşedinţială, care se
aplică în mod corespunzător. În cazul în care cererea este formulată înainte de introducerea acţiunii de fond,
prin hotărârea prin care s-a dispus măsura provizorie se va fixa şi termenul în care acţiunea de fond trebuie să
fie introdusă, sub sancţiunea încetării de drept a acelei măsuri. Dispoziţiile alin. (6) sunt aplicabile.
(5) Dacă măsurile luate sunt de natură să producă un prejudiciu părţii adverse, instanţa îl poate obliga
pe reclamant să dea o cauţiune în cuantumul fixat de aceasta, sub sancţiunea încetării de drept a măsurii
dispuse.
(6) Măsurile luate potrivit dispoziţiilor alin. (1)-(4) anterior introducerii acţiunii în justiţie pentru
apărarea dreptului încălcat încetează de drept dacă reclamantul nu a sesizat instanţa în termenul fixat de
aceasta, dar nu mai târziu de 30 de zile de la luarea acestora.
(7) Reclamantul este ţinut să repare, la cererea părţii interesate, prejudiciul cauzat prin măsurile
provizorii luate, dacă acţiunea de fond este respinsă ca neîntemeiată. Cu toate acestea, dacă reclamantul nu a

131
fost în culpă ori a avut o culpă uşoară, instanţa, în raport cu circumstanţele concrete, poate fie să refuze
obligarea sa la despăgubirile cerute de partea adversă, fie să dispună reducerea acestora.
(8) Dacă partea adversă nu solicită daune-interese, instanţa va dispune eliberarea cauţiunii, la cererea
reclamantului, prin hotărâre dată cu citarea părţilor. Cererea se judecă potrivit dispoziţiilor privitoare la
ordonanţa preşedinţială, care se aplică în mod corespunzător. În cazul în care pârâtul se opune la eliberarea
cauţiunii, instanţa va fixa un termen în vederea introducerii acţiunii de fond, care nu poate fi mai lung de 30 de
zile de la data pronunţării hotărârii, sub sancţiunea încetării de drept a măsurii de indisponibilizare a sumei
depuse cu titlu de cauţiune.

Citarea si comunicarea actelor de procedura

Regula : judecarea se face cu citarea partilor (art 153 NCPC)

,,Instanta poate hotari asupra unei cereri numai daca partile au fost citate ori s-au prezentat, personal
sau prin reprezentant, in afara de cazurile in care prin lege se dispune altfel”

Exceptie – daca legea prevede altfel

Regula : ,,Instanta va amana judecarea si va dispune sa se faca citarea ori de cate ori constata ca
partea care lipseste nu a fost citata cu respectarea cerintelor prevazute de lege, sub sanctiunea nulitatii.”

Exceptii : conflictul de competenta, preschimbarea termenului, asigurarea probelor, conditiile privind

tergiversarea procesului

Termenul in cunostinta

Art 229. Termen in cunostinta

1. Partea care a depus cererea personal sau prin mandat si a luat termenul in cunostinta, precum si
partea care a fost prezenta la un termen de judecata, personal sau printr-un reprezentant legal ori
conventional, chiar neimputernicit cu dreptul de a cunoaste termenul, nu va fi citata in tot cusul
judecarii la acea instanta, considerandu-se ca ea cunoaste termenele de judecata ulterioara. Aceste
dispozitii ii sunt aplicabile si partii careia, personal sau prin reprezentant legal sau conventional ori prin
functionarul sau persoana insarcinata cu primirea corespondentei i s-a nmanat citatia pentru un
termen de judecata, considerandu-se in acest caz, ea cunoaste si termenele de judecata ulterioare
aceluia pentru care citatia i-a fost inmanata.

Este o institutie care de fapt inlatura obligatia de citare.

Regula se completeaza cu aceasta pentru ca ar insemna ca la fiecare termen partile ar trebui citate.

Dar lucrurile nu se intampla asa pt ca exista termen in cunostiinta.

132
 Legea considera ca nu mai e necesar sa fii citat fiind prezumat ca stii toate termenele urmatoare.
1. Partea a depus personal sau prin mandatar cererea si a luat termen in cunostiinta
2. Partea a fost prezenta la un termen de judecata, personal sau prin reprezentant
conventional, chiar neimputernicit cu dreptul de a cunoaste termenul sau legal
3. Partea care a primit corespundenta, sau i s-a inmanat citatia pentru un termen de judecata
(personal, ori prin reprezentant legal sau conventional ori prin functionarii sau persoana
insarcinata cu primirea corespondentei)

Regula nu se aplica
1. In cazul reluarii judecatii dupa ce a fost suspendata
2. In cazul cand procesul se repune pe rol (instanta a ramas spre deliberare si ulterior vazand ca mai are
aspecte de clarificat a repus cauza pe rol. E normal ca partile nu se mai asteptau sa fie judecata, ele se
asteptau la hotarare)
3. Cand s-a stabilit ca partea sa vina la interogatoriu (in afara de cazul in care a fost prezenta la
incuviintarea lui cand s-a stabilit si termenul pt luarea acestuia – e periculos deoarece partea trebuie sa
stie ca are termen si daca nu se prezinta consecinta e mai grava decat in mod obisnuit. Chiar daca are
termen in cunostiinta trebuie sa i se comunice – se poate ca in cazul in care nu se prezinta sunt cazuri in
care e asimilata cu o recunoastere)
4. Cand pentru motive temeinice, instanta a dispus ca partea sa fie citata in fiecare termen
5. In cazul in care instanta de apel sau recurs fixeaza termen pt rejudecarea fondului procesului dupa
anularea hotararii primei instante sau dupa casarea cu retinere
6. In plus: militarii incazarmati si detinutii sunt citati la fiecare termen

Preschimbarea termenului

Pt motive temeinice, la cerere sau din oficiu de catre completul investit cu judecarea cauzei in camera
de consilu, fara citarea partilor.

Partile trebuie citate pentru noul termen fixat

 din oficiu de exemplu cand se desfiintezaza un complet si se repartizeaza cauza la un alt complet sau se
da o sarbatoare legala noua care cand s-a fixat termneul instanta nu o cunostea, trebuie preschimbat
 la cerere de exemplu cand una din parti arata ca e necesar sa aduci termenul mai deveme sau mai
tarziu

Cuprinsul citatiei

Ar 157 al 1. Citatia va cuprinde:

a) Denumirea instantei, sediul ei si , cand este cazul, alt loc decat sediul instantei unde urmeaza sa se
desfasoare judecata procesului
b) Data emiterii citatiei
c) Numarul dosarului
d) Anul, luna, ziua si ora infatisarii
e) Numele si prenumele sau denumirea, dupa caz, ale/a celui citat, precum si locul unde se citeaza
f) Calitatea celui citat
g) Numele si prenumele sau denumirea, dupa caz, ale/a partii potrivnice si obiectul cererii

133
h) Indicarea, daca este cazul, a taxei judiciare de timbru si a timbrului judiciar datorate de cel citat
i) Mentiunea ca, prin inmanarea citatiei, sub semnatura de primire, personal ori pin reprezentant legal sau
conventional ori prin functionarul sau persoana insarcinata cu primirea corespondentei pentru un termen
de judecata, cel citat este cunosiderat ca are in cunostinta si termenele de judecata ulerioara aceluia
pentru care citatia i-a fost inmanata
j) Alte mentiuni prevazute de lege si stabilite de instanta
k) Ștampila instantei si semnatura grefierului

Al 2. In citatie se mentioneaza, cand este cazul:

Orice date necesare pentru stabilirea adresei celui citat, precum si daca citarea se face cu chemarea la
interogatoriu sau daca cel citat este obligat sa prezinte anumite inscrisuri ori daca i se comunica odata cu
citatia alte acte de procedura.
In cazurile in care intampinarea nu este obligatorie in citatie e va mentiona obligatia paratului de a-si
pregati apararea pentru primul termen de judecata, propunand probele de care intelege sa se foloseasca, sub
sanct prev de lege care va fi indicata expres.

Nulitati exprese : art 157 al 1. Literele a, c, d, e, k

Calitatea celui citat - parat sau reclamant - trebuie sa existe. Dar nulitatea e suficienta a fi virtuala. Cel
care invoca trebuie sa dovedeasca cu ce l-a vatamat faptul ca nu a fost indicata calitatea de parat sau
reclamant desi a fost mentionat numarul de dosar.
Mentiunea de la lit i- corespondenta a termenului in cunostinta- nu numai ca are termen in cunostinta
dar ii si spune ca prin inmanare nu va mai fi citat de fiecare data. Lipsa mentiunii - doar nulitate virtuala

Organe competente pentru comunicare si modalitatile de comunicare

1. De catre instanta

Comunicarea citatiilor si a tuturor actelor de procedura se face de regula din oficiu, prin agenti
proedurali ai instantei sau de alti salariati sau prin agenti ai instantelor in ale caror circumscriptii se afla cel
caruia i se comunica.
Daca nu e posibil sa se faca prin agentii instantelor se va face prin posta, scrisoare recomandata (pe
plic scrie ,,pt justitie a se inmana cu prioritate”) la care se ataseaza dovada de primire, procesul verbal de
instiintare etc ( tot instanta face citatia prin posta , nu partea). In realitate exceptia e regula – pentru ca
instantele au putini angajati si nu poate un angajat sa faca toate citarile.

Art. 154 : Organe competente şi modalităţi de comunicare

(2) Comunicarea se face în plic închis, la care se alătură dovada de înmânare/procesul-verbal şi
înştiinţarea prevăzute la art. 163. Plicul va purta menţiunea PENTRU JUSTIŢIE. A SE ÎNMÂNA CU PRIORITATE.
(3) Instanţa solicitată, când i se cere să îndeplinească procedura de comunicare pentru altă instanţă,
este obligată să ia de îndată măsurile necesare, potrivit legii, şi să trimită instanţei solicitante dovezile de
îndeplinire a procedurii.
(4) În cazul în care comunicarea potrivit alin. (1) nu este posibilă, aceasta se va face prin poştă, cu
scrisoare recomandată, cu conţinut declarat şi confirmare de primire, în plic închis, la care se ataşează dovada
de primire/procesul-verbal şi înştiinţarea prevăzute la art. 163.
(8) În scopul obţinerii datelor şi informaţiilor necesare realizării procedurii de comunicare a citaţiilor, a
altor acte de procedură, precum şi îndeplinirii oricărei atribuţii proprii activităţii de judecată, instanţele au
drept de acces direct la bazele de date electronice sau la alte sisteme de informare deţinute de autorităţi şi

134
instituţii publice. Acestea au obligaţia de a lua măsurile necesare în vederea asigurării accesului direct al
instanţelor la bazele de date electronice şi sistemele de informare deţinute.

Pe langa acestea instanta poate face comunicare prin mijloace moderne prevazute la art 154 al 6 :
Comunicarea citaţiilor şi a altor acte de procedură se poate face de grefa instanţei şi prin telefax, poştă
electronică sau prin alte mijloace ce asigură transmiterea textului actului şi confirmarea primirii acestuia, dacă
partea a indicat instanţei datele corespunzătoare în acest scop. În vederea confirmării, instanţa, odată cu actul
de procedură, va comunica un formular care va conţine: denumirea instanţei, data comunicării, numele
grefierului care asigură comunicarea şi indicarea actelor comunicate; formularul va fi completat de către
destinatar cu data primirii, numele în clar şi semnătura persoanei însărcinate cu primirea corespondenţei şi va
fi expediat instanţei prin telefax, poştă electronică sau prin alte mijloace.

2. De catre parti, cu urmatoarea conditie :

 Daca au avocat sau consilier juridic si convin astfel (art 169 NCPC : „După sesizarea instanţei, dacă
părţile au avocat sau consilier juridic, cererile, întâmpinările ori alte acte se pot comunica direct între
aceştia. În acest caz, cel care primeşte cererea va atesta primirea pe însuşi exemplarul care urmează a
fi depus la instanţă sau, după caz, prin orice alte mijloace care asigură îndeplinirea acestei proceduri.”)

Locul citarii
Regula este ca citarea se face la domiciliu sau la sediu

Dar art 155 pct 1-15 presupune anumite locuri speciale :

1. statul, prin Ministerul Finantelor Publice sau alte organe anume desemnate in acest scop de lege, la sediul
acestora
2. unitatile administrativ teritoriale si celelalte persoane juridice de drept public, prin cei insarcinati sa le
reprezinte in justitie, la sediul acestora
3. persoanele juridice de drept privat,de reprezentantii lor, la sediul principal, sau atunci cand este cazul, la
sediul dezmembramantului lor
4. asociatiile, societatile si alte entitati fara personalitate juridica constituite potrivit legii, prin
reprezentantul desemnat, la sediul sau domiciliul acestuia
5. cei supusi procedurii insolventei, precum si creditorii acestora, la domiciliul, sau dupa caz, la sediul
acestora / dupa deschiderea procedurii citarea va fi efectuata potrivit legii speciale
6. persoanele fizice, la domiciliul lor; in cazul in care nu locuiesc la domiciliu, citarea se va face la resedinta
cunoscuta ori la locul ales de ele; in lipsa acestora, citarea poate fi facuta la locul cunoscut unde isi
desfasoara permanent activitatea curenta
7. incapabilii sau cei cu capacitate de exercitiu restransa, prin reprezentantii sau ocrotitori lor legali, la
domiciliul ori sediul acestora, dupa caz; in caz de numire a unui curator special, potrivit art 58 , citarea se
va face prin acest curator, la sediul sau profesional
8. bolnavii internati in unitari sanitare, la administratia acestora
9. militarii incazarmati la unitatea din care fac parte, prin comandamentul acesteia
10. cei care fac parte din echipajul unei nave maritime sau fluviale alta decat militara daca nu au domiciliul
cunoscut, la capitania portului unde este inregistrata nava
11. detinutii la administratia locului de detinere

135
12. personalul misiunilor diplomatice, al oficiilor consulare si cetatenii romani trimisi sa lucreze in cadrul
personalului organizatiilor internationale, precum si membrii de familie care locuiesc cu ei, cat timp se
afla in strainatate, prin MAE; alti cetatenti romani aflati in strainatate in interes de serviciu, inclusiv
membrii familiilor care ii insotesc, prin organele centrale care i-au trimis sau in subordinea carora se afla
unitatea care i-a trimis in str
13. persoanele care se afla in strainatate, altele decat cele prev la art 12 daca au domiciliul sau resedinta
cunoscuta, printr-o citatie trimisa cu scrisoare recomandata cu continut declarat si confirmare de primire,
recipisa de predare a scrisorii la posta romana, in cuprinsul careia vor fi mentionate actele ce se expediaza,
tinand loc de dovada a indeplinirii procedurii, daca prin tratate sau conventii internationale la care e parte
Romania, ori prin acte normative speciale nu se prevede altfel. Daca domiciliul sau resedinta celor aflati in
strainatate nu e cunoscuta, citarea se face potrivit 167. In toate cazurile, daca cei aflati in strainatate au
mandatar cunoscut in tara , va fi citat doar el
14. cei cu domiciliul sau resedinta necunscuta potrivit 167
15. mostenitorii, pana la intervenirea lor in proces, printr-un cuarator special numit de instanta la dom
acestuia.

În cazurile prevăzute la alin. (1) pct. 1 şi 2, statul, prin Ministerul Finanţelor Publice, unităţile
administrativ-teritoriale, precum şi celelalte persoane juridice de drept public îşi pot alege un sediu procesual
la care vor fi comunicate toate actele de procedură.

Persoanele care se afla in strainatate sunt instiintate prin citatie ca au obligatia de a-si alege un
domiciliu in Romania unde urmeaza sa li se faca toate comunicarile .
Daca nu fac, vor fi citati in strainate prin scrisoare recomandata cu dovada de primire. Dovada va fi
inregistrarea scrisorii la posta romana. Nu se mai asteapta si raspunsul (e o fictiune – nu mai astepti tocmai ca
sanctiune ca nu si-au ales domiciliul in Romania)

Alegerea domiciliului

Partile isi pot alege domiciliul, sau, dupa caz, sediul in vederea citarii si comunicarii actelor in cadrul
unui anumit proces – cel mai adesea la un reprezentant  va fi citat la instanta la care si-a ales domiciliu, unde
i se comunica si toate actele de procedura.
In cazul celor aflati in strainatate, alegerea domiciliului in tara este o obligatie.

In cazul schimbarii unui domiciliu pe parcursul procesului, partea e obligata sa instiinteze atat instanta
cat si partea adversa despre schimbarea de domiciliu.
Neinstiintarea schimbarii de domiciliu atrage o sanctiune specifica - neluarea in seama. Persoana va fi
citata in continuare la vechiul domciiliu, considerandu-se procedurile legal indeplinite.

Termenul pt inmanarea citatiei (art 159)

Citaţia şi celelalte acte de procedură, sub sancţiunea nulităţii, vor fi înmânate părţii cu cel puţin 5 zile
înaintea termenului de judecată. În cazuri urgente sau atunci când legea prevede în mod expres, judecătorul
poate dispune scurtarea termenului de înmânare a citaţiei ori actului de procedură (dar nu mai putin de 24 de
ore), despre aceasta făcându-se menţiune în citaţie sau în actul de procedură.

136
 Art 160: Invocarea si inlaturarea neregularitatilor privind citarea
Al 1: Daca partea prezenta in instanta, personal sau prin reprezentant, nu a primit citatia sau a primit-
o intrun termen mai scurt decat cel prevazut la art.159 ori exista o alta cauza de nulitate privind citatia sau
procedura de inmanare a acesteia, procesul se amana la cererea partii interesate.
Al 2: Orice neregulartate cu privire la citare nu va mai fi luata in considerare in cazul in care potrivit al 1
nu s-a cerut amanarea procesului, precum si in cazul in care partea lipsa la termenul la care s-a rodus
neregularitatea nu a invocat-o la termenul urmator producerii ei, daca la acest termen ea a fost prezenta sau
legal citata
Al 3: In lipsa partii nelegal citate, neregularitatea privind procedura de citare a acestia poate fi
invocata si de celelalte parti, ori din oficiu, insa numai la termenul la care ea s-a produs.

Daca nu a fost facuta legal citatia dar a fost prezenta partea, lipsa citatiei se acopera, dar partea
poate sa ceara amanarea judecatii si judecatorul va trebui sa ii acorde amanarea.
 e bine ca s-a acoperit viciul, deci partea are termen in cunostiinta
 e rau pentru ca partea desi acopera viciul spune ca are drept sa ia un termen, poate sa
ii dea termen chiar ziua urmatoare
 avand in vedere ca e luata in cunostiinta nu mai e necesara parcurgerea timpului pt
comunicarea citatiilor

Daca partea lipseste si a fost neregulat citata, trebuie identificat cand ar putea ea invoca
neregularitatea.

Art 160 al 2 - daca partea lipseste neregularitatea trebuie invocata la termenul urmator producerii ei,
daca la acel termen persoana a fost prez.

Daca partea nu invoca la urmatorul termen lipsa citarii si accepta alte acte de procedura, nu va mai
putea invoca ulterior ca la un termen in urma nu a fost legal citata.
Daca ea nu e legal citata pe toata durata procesului va putea invoca lipsa citarii direct in apel, sau in
recurs.

Daca partea nu este legal citata, neregularitatea poate fi invocata si de ceilalti avand in vedere ca
lipsa citarii tine de protectia individuala a partii, dar va putea fi invocata chiar de celelalte parti dar numai la
termenul la care s-a produs.

Exemplu : Daca azi e lipsa de procedura cu partea adversa ( prevederea e in folosul ei. Eu prezent in instanta
as putea cere amanarea, pt ca facand un act de procedura azi, partea lipsa ar putea invoca nulitatea actului, iar
interesul meu e sa fac acte valabile. Daca insa nu am invocat la termenul acesta din varii motive la termenul
urmator nu mai pot sa invoc pt ca numai partea adversa ar putea sa invoce. Numai ea are interes. Daca nu
invoc oricum se acopera.

Inmanarea citatiei si a altor acte de procedura

In cazul persoanei fizice, inmanarea citatiei si a tuturor actelor de procedura se face personal celui
citat la locul citarii.
Inmanarea se poate face oriunde se afla cel citat daca semneaza de primire.

137
 De exemplu, de multe ori poate sa vina partea sa vada partea la dosar, si grefierul ii spune ca are si o
citatie, nu mai are rost sa mai mearga agentul pana la el acasa.
Atunci cand vorbim de institutii publice, persoane juridice sau cand se face citarea la un avocat, notar
public sau executor se comunica la sediul persoanei insarcinate cu primirea corespondentei – daca acolo scrie
ca Municipiul Bucuresti se citeaza la primarul general al municipiului, sau citatia unui client va fi la Av. Traian
Briciu, nu e necesar sa semneze Briciu sau primarul ci si secretara lor daca are aceasta insarcinare.

Procedura de comunicare

Difera dupa cum persoana este sau nu este gasita.

Fie persoana e gasita

 Primeste citatia – se face proces verbal de inmanare care face dovada comunicarii
,,Comunicarea citatiei se va face persoanei in drept sa o primeasca, care va semna dovada de
inmanare certificata de agentul insarcinat cu inmanarea
 Refuza citatia – nu apuci sa i-o inmanezi ca iti inchide usa, cutia postala sau pe usa si proces verbal in
acest caz. Daca se depune la cutia postala, se face sub mentiunea ca partea putea sa se prezinta totusi
la instanta si sa preia totusi corespondenta, iar daca el nu isi are domiciliul unde are resedinta instanta,
la primaria localitatii respective, sa ia totusi citatia. Pt ca ea de obicei vine si cu inscrisuri - cerere de
chemare in judecata, intampinare, inscrisuri ale unei parti si poate partea e interesata.
 Primeste citatia si refuza sa o semneze - se face proces verbal cum ca a refuzat sa semneze si se face
dovada cu procesul verbal care face dovada pana la inscrierea in fals

Partea nu e gasita personal, dar gaseste o persoana majora care locuieste cu aceasta (nu se cere sa fie ruda)
 Inmanarea se va face acelei persoane majore care locuieste si cu ele se procedeaza la fel ca in primul
caz.

Nu e gasita nici partea si nicio persoana majora care locuieste cu partea

 Citatia se depune in cutia postala si se face menţiunea că după o zi, dar nu mai târziu de 7 zile de la
afişarea înştiinţării ori, când există urgenţă, nu mai târziu de 3 zile, destinatarul este în drept să se
prezinte la sediul instanţei de judecată pentru a i se comunica citaţia. Când domiciliul sau reşedinţa ori,
după caz, sediul acestuia nu se află în localitatea unde instanţa de judecată îşi are sediul, înştiinţarea
va cuprinde menţiunea că pentru a i se comunica citaţia destinatarul este în drept să se prezinte la
sediul primăriei în a cărei rază teritorială locuieşte sau îşi are sediul;

Ce se intampla daca nu se idetifica nici locuinta, nici resedinta partii ?

Daca reclamantul dovedeste ca a facut tot ce i-a stat in putinta sa afle domiciliul sau resedinta partii
adverse si nu a reusit acest lucru se va proceda la citarea prin publicitate.

Aceata presupune afisarea citatiei in urmatoarele locuri :

 La usa instantei
 Pe portalul instantelor
 La ultimul domiciliu cunoscut
 Atunci cand instanta apreciaza ca e necesar se poate folosi si al 4-lea mod : Publicarea in
Monitorul Oficial sau a unui ziar central de larga raspandire
***in cazul acesta procedura va fi considerata realizata in a 15-a zi de la data afisarii

138
 Pe langa faptul ca e citat prin publicitate, instanta numeste si un CURATOR special pt reprezentarea
partii citate prin publicitate.
Acesta este un avocat de pe o lista inaintata de barou din raza teritoriala unde functioneaza instanta ;
el va face aparari pe baza probelor sumare pe care i le ofera dosarul.
Daca se va dovedi ca partea a cerut citarea prin publicitate cu rea credinta, toate actele de procedura
efectuate vor fi anulate iar cel care a cerut va fi sanctionat cu amenda.

Deci desi paratul nu isi avea domiciliul cunoscut, el la un moment dat vine in proces si dovedeste ca
reclamantul chiar stia unde locuieste , chiar daca locuinta lui nu era opozabila public. Dar de exemplu vine cu o
scrisoare prin care reclamantul ii comunicase ceva ( anterior sau ulterior procesului).

Mai e un caz special cand comunicarea nu se poate face din cauza faptului ca imobilul indicat drept
adresa: a fost demolat, a devenit de nelocuit sau neintrebuinatabil, ori destinatarul nu mai locuieste in acel
imobil.

Agentul procedural va reporta cazul grefei instantei, pt ca instanta sa comunice partii care a indicat
respectiva adresa si aceasta sa faca demersuri pt aflarea noii adrese au a se lua masura citarii prin publicitate.

Citarea = instiintarea ca ai proces intr-un anumit termen

Comunicarea actelor de procedrura

Se face in formele prevazute pentru citare. Mai sunt reguli conform carora citarea nu se poate face
oricand. In cazuri urgente se pot folosi si zilele nelucratoare si ziele de sarbatoru dar numai cu incuviintarea
presedintelui instantei.

Ce se intampla daca comunica doar instantei?

Briciu - trebuie aplicata sanctiunea dupa cum vizeaza instanta sau partea adversa
De exemplu daca a sesizat instanta si nu a sesizat partii averse, el spune ca citatiile trebuie facute la noul
domiciliu, nu se poate lua sanctiunea neluarii in seama, pentru ca inst stie. Dar se va putea lua aceasta masura
daca s-ar presupune ca actele se fac intre parti direct si una si-a schimbat domiciliul si nu comunica si
comunica doar instantei.

Termenul de 5 zile e doar pentru citare facuta de parti.

Daca scrie ca e fara citarea partilor si instanta totusi citeaza – nu e caz de anulare
Daca insa scrie ca e cu citare si nu citeaza – atunci e caz de anulare

Art 163. Procedura de comunicare

(1) Comunicarea citaţiei se va face persoanei în drept să o primească, care va semna dovada de
înmânare certificată de agentul însărcinat cu înmânarea.
(2) Dacă destinatarul primeşte citaţia, dar refuză să semneze dovada de înmânare ori, din motive
întemeiate, nu o poate semna, agentul va întocmi un proces-verbal în care va arăta aceste împrejurări.
(3) Dacă destinatarul refuză să primească citaţia, agentul o va depune în cutia poştală. În lipsa cutiei
poştale, va afişa pe uşa locuinţei destinatarului o înştiinţare care trebuie să cuprindă:
a) anul, luna, ziua şi ora când depunerea sau, după caz, afişarea a fost făcută;
b) numele şi prenumele celui care a făcut depunerea sau, după caz, afişarea şi funcţia sa;

139
 c) numele, prenumele şi domiciliul sau, după caz, reşedinţa, respectiv sediul celui înştiinţat;
d) numărul dosarului în legătură cu care se face înştiinţarea şi denumirea instanţei pe rolul
căreia se află dosarul, cu indicarea sediului acesteia;
e) arătarea actelor de procedură despre a căror comunicare este vorba;
f) menţiunea că după o zi, dar nu mai târziu de 7 zile de la afişarea înştiinţării ori, când există
urgenţă, nu mai târziu de 3 zile, destinatarul este în drept să se prezinte la sediul instanţei de judecată
pentru a i se comunica citaţia. Când domiciliul sau reşedinţa ori, după caz, sediul acestuia nu se află în
localitatea unde instanţa de judecată îşi are sediul, înştiinţarea va cuprinde menţiunea că pentru a i
se comunica citaţia destinatarul este în drept să se prezinte la sediul primăriei în a cărei rază
teritorială locuieşte sau îşi are sediul;
g) menţiunea că, în cazul în care, fără motive temeinice, destinatarul nu se prezintă pentru
comunicarea citaţiei în interiorul termenului de 7 zile sau, după caz, al termenului de 3 zile prevăzut la
lit. f), citaţia se consideră comunicată la împlinirea acestui termen;
h) semnătura celui care a depus sau a afişat înştiinţarea.
(4) Menţiunile de la alin. (3) lit. c)-g) se completează de către grefa instanţei. Termenele prevăzute la
alin. (3) lit. f) şi g) se calculează zi cu zi.
(5) Despre împrejurările arătate la alin. (3) agentul va întocmi un proces-verbal, care va cuprinde
menţiunile arătate la art. 164, acesta făcând dovada până la înscrierea în fals cu privire la faptele constatate
personal de cel care l-a încheiat.
(6) Dacă destinatarul nu este găsit la domiciliu ori reşedinţă sau, după caz, sediu, agentul îi va înmâna
citaţia unei persoane majore din familie sau, în lipsă, oricărei alte persoane majore care locuieşte cu
destinatarul ori care, în mod obişnuit, îi primeşte corespondenţa.
(7) Când destinatarul locuieşte într-un hotel sau într-o clădire compusă din mai multe apartamente şi
nu este găsit la această locuinţă a sa, agentul îi va comunica citaţia administratorului, portarului sau celui care,
în mod obişnuit, îl înlocuieşte. În aceste cazuri, persoana care primeşte citaţia va semna dovada de primire,
agentul certificându-i identitatea şi semnătura şi încheind un proces-verbal cu privire la aceste împrejurări.
Dispoziţiile alin. (2) se aplică în mod corespunzător.
(8) În cazul în care lipsesc persoanele prevăzute la alin. (6) şi (7), precum şi atunci când acestea, deşi
prezente, refuză să primească actul, sunt aplicabile dispoziţiile alin. (3)-(5).
(9) În cazurile prevăzute la alin. (3) şi (8), agentul are obligaţia ca, în termen de cel mult 24 de ore de la
depunerea sau afişarea înştiinţării, să depună citaţia, precum şi procesul-verbal prevăzut la alin. (5), la sediul
instanţei de judecată care a emis citaţia ori, după caz, la cel al primăriei în raza căreia destinatarul locuieşte
sau îşi are sediul, urmând ca acestea să comunice citaţia.
(10) Când părţii sau reprezentantului ei i s-a înmânat citaţia de către funcţionarul anume desemnat în
cadrul primăriei, acesta are obligaţia ca, în termen de cel mult 24 ore de la înmânare, să înainteze instanţei de
judecată dovada de înmânare prevăzută la alin. (1), precum şi procesul-verbal prevăzut la alin. (5).
(11) Când termenul prevăzut la alin. (3) lit. f) s-a împlinit fără ca partea sau un reprezentant al ei să se
prezinte la primărie pentru a i se înmâna citaţia, funcţionarul anume însărcinat din cadrul primăriei va înainta
instanţei de judecată, de îndată, citaţia ce trebuia comunicată, precum şi procesul-verbal prevăzut la alin. (5).
(12) Dispoziţiile prezentului articol se aplică şi la comunicarea sau notificarea oricărui alt act de
procedură.

Partea prezenta in instanta personal, prin avocat sau prin alt reprezentant este obligata sa primeasca
actele de procedura si orice inscris folosit in proces care i se comunica in sedinta. Daca refuza primirea, actele
si inscrisurile se considera comunicate prin depunerea lor la dosar, de unde, la cerere, partea le poate primi
sub semnatura. Chiar si in acest caz, partea are dreptul, ca intre termene, sa ridice actele si inscrisurile a caror
primire a refuzat-o in sedinta, semnand de primire.

140
141