UNGUENTE, SUPOZITOARE

Puchiu Adelina-Laura
CUPRINS

INTRODUCERE...........................................................................................1
I. UNGUENTE..........................................................................................2
GENERALITĂȚI..........................................................................................2
FORMULAREA UNGUENTELOR.........................................................2
TEHNOLOGIA DE PREPARARE.............................................................16
Prepararea în farmacie.............................................................................16
Prepararea în industrie.............................................................................21
II. SUPOZITOARE...................................................................................26
GENERALITĂȚI....................................................................................26
FORMULAREA SUPOZITOARELOR..................................................27
TEHNOLOGIA DE PREPARARE.........................................................33
Prepararea în farmacie.............................................................................33
Prepararea în industrie.............................................................................37
III. EXEMPLE DE PRODUSE...............................................................39
INTRODUCERE

Formele farmaceutice semisolide care stau la baza acestui referat sunt

unguentele, oficinale în Farmacopeea Română ediția a X-a „Unguenta”.
Unguentele sunt forme medicamentoase de consistență moale, destinate
pentru aplicarea pe plăgi, piele și mucoase. Ele se utilizează pe larg în tratamentul
diferitelor boli dermatologice, oftalmologice, în chirurgie, ginecologie, etc.
Substanțele medicamentoase prescrise în unguente pot acționa asupra
organismului atât local, cât și sistemic.
În capitolul unu se prezintă partea generală despre unguente, urmând mai
apoi să se descrie formularea unguentelor, unde se pune în principal accentul pe
efectul terapeutic urmărit, de la care se aleg substanțele medicamentoase și bazele
de unguent care su„nt clasificate în funcție de coeficientul de apă (Ph.Eur).
Prepararea unguentelor este descrisă atât în farmacie, cât și la nivel
industrial. Se pornește de la solubilitatea substaței medicamentoase în baza de
unguent care decide modul de încorporare al acesteia în baza de unguent. Se obțin
unguente de tip soluție, de tip suspensie și de tip emulsie, unde se ține cont la
fiecare de metoda de preparare.
În capitolul trei din punct de vedere al compoziției și procesului tehnologic
este descries un preparat industrial „Indometacin Fiterman 40 mg/g cremă”. Acesta
este un unguent de tip emulsie U/A.
Paralel sunt discutate formele farmaceutice solide, supozitoarele, oficinale
în FX „Suppositoria!”
Supozitoarele prezintă o formă farmaceutică solidă la temperatura camerei,
fuzibilă sau solubilă la temperatura corpului, cu utilizare la nivel rectal, uretral și
vaginal.
În capitolul doi se prezintă partea generală despre supozitoare, cu descrierea
formulării supozitoarelor, unde se ține cont de asemenea de proprietățile fizico-
chimice ale substanțelor medicamentoase alături de bazele de unguent, clasificate
în funcție lipofilie/hidrofilie. Prepararea supozitoarelor este descrisă atăt în
farmacie, cât și la nivel industrial, metoda topirii și turnării în forme fiind comună
în ambele cazuri. Se ține cont de solubilitatea substanței medicamentoase în baza
de supozitor, pentru a alege modul de încorporare (soluție, suspensie, emulsie ,
gel).
În capitolul trei este descris din punct de vedere al compoziției și al
procesului tehnologic, un preparat industrial „Bisacodil Sintofarm 10 mg
supozitoare”.
1
 I. UNGUENTE

GENERALITĂȚI

Unguentele, forme farmaceutice semisolide se regăsesc în Farmacopeea

Română ediția a X-a (FR X) în monografia ,, Unguentaʼʼ(1).
În funcție de gradul de dispersie al substanței medicamentoase, în baza de
unguent și al modului de preparare acestea pot fi clasificate în: unguente-soluții,
unguente-suspensii, unguente-emulsii sau unguente polifazice (1).
Unguentele de tip soluție sunt preparate constituite din substanțe
medicamentoase dispersate în baze de unguent sub formă de particule insolubile în
acestea.
Unguentele de tip suspensie au substanțele medicamentoase dispersate în
baze de unguent, sub formă de particule insolubile, în acestea. În FR X se
precizează ,, dacă faza dispersată depășește 25 % din masa unguentului,
ungunetele-suspensii sunt denumite pasteʼʼ.
Unguentele emulsii sunt constituite din două faze nemiscibile, o fază
apoasă și una uleioasă, care pot forma ambele tipuri de emulsii. Atunci când sunt,,
faza apoasă depășește 10% din masa unguentuluiʼʼ unguentele-emulsii sunt
reprezentate de creme.
Unguentele polifazice sunt sisteme complexe constituite din mai multe
faze.

FORMULAREA UNGUENTELOR

Scopul urmărit în vederea obținerii unguentelor este efectul terapeutic, care

poate fi un efect de suprafață sau un efect de profunzime. Un alt efect este cel
cosmetic, cu rol de îngrijire al pielii sau cel de protecție cu rol de protejare și
întreținere a epidermei, de acțiunea agresivă a unor factori nocivi.
De la această etapă se vor alege substanțele medicamentoase, care vor fi
încorporate în baza de unguent corespunzătoare, alături de substanțele auxiliare.
Ca și substanțe auxiliare se pot asocia: stabilizanți, antioxidanți, emulgatori,
umectanți, conservanți antimicrobieni, chelatanți, promotori de absorbție,
parfumuri etc.

2
 Factorii care influențează penetrarea unguentelor, biodisponibilitatea și în
final acțiunea formei farmaceutice sunt: indicația maladiei (stadiu acut, subacut
sau cronic), zona de tratat (piele sau mucoase, lezate sau nu), starea pielii,
proprietățile fizico-chimice ale substanțelor medicamentoase, alegerea bazei de
unguent, timpul de contact dintre unguent și zona de aplicare și gradul de
fricționare.
Indicația maladiei
În stadiul acut sunt indicate preparate cu efect de uscare, răcorire, calmare
(hidrogeluri).
În stadiul subacut sunt indicate preparate cu efect de răcorire și protecție
(unguente de tip emulsie U/A).
În stadiul cronic sunt indicate preparatele care cresc umiditatea și
elasticitatea pielii (unguente grase).

Zona de tratat
Din punct de vedere anatomic, permeabilitatea scade odată cu înaintarea în
vârstă. Pielea nou-născutului, a sugarului și a copilului este mult mai subțire spre
deosebire de cea a adultului.

Substanțele medicamentoase
Substanțele medicamentoase influențează gradul de penetrație, după
administrarea topică prin proprietățile fizico-chimice: solubilitatea, stabilitatea,
coeficientul de repartiție lipofil/hidrofil, mărimea particulelor, gradul de dispersie.
Acestea sunt analizate în primul rând din punct de vedere al solubilității și
al stabilității în mediu lipofil sau hidrofil. Eliberarea substanțelor active depinde de
solubilitatea lor în excipienți, pentru a putea lua decizia corectă, cu privire la
modul de încorporare în baza de unguent. Substanțele insolubile sau puțin solubile
în baza de unguent, de exemplu ungunetele suspensie sunt cedate mai ușor. Când
baza de unguent este o emulsie, substanța activă se poate găsi dispersată în mod
diferit în fiecare din fazele sistemului în funcție de hidrofilia și lipofilia sa,
influențând cedarea și implicit acțiunea terapeutică. În legătură cu stabilitatea este
necesar să se cunoască eventualele reacții de degradare în mediu lipofil sau
hidrofil. Coeficientul de repartiție lipofil/hidrofil este direct proporțional cu
absorbția substanței medicamentoase prin piele. Astfel cu cât acesta are o valoare
mai mare, cu atât substanța medicamentoasă se absoarbe mai ușor.

3
 Mărimea particulelor trebuie să fie cât mai redusă: 90% dintre particulele
examinate trebuie să prezinte un diametru de cel mult 50 µm, pentru 10% din
particulele examinate se adminte un diametru de cel mult 100 µm (FRX).
În cazul unguentelor oftalmice diametrul particulelor trebuie să fie mult mai
redus, de 25 µm. Un alt factor important, pentru unguentele de tip suspensie este
gradul de dispersie al substanței medicamentoase insolubile în baza de unguent.
Substanța medicamentoasă determină și tipul de unguent ce se va obține: de
tip soluție, emulsie U/A sau A/U, suspensie sau polifazic, cât și baza de unguent ce
va fi selectată în funcție de scopul terapeutic urmărit.
În funcție de acțiune locală sau sistemică substanțele active sunt clasificate
în substanțe active cu acțiune topică locală și substanțe active cu acțiune generală.
Principalele clase de substanțe active cu acțiune locală sunt:
antiinflamatoare, keratolitice, antiinfecțioase, citostatice, antisudorifice,
fotoprotectoare. Cea dea doua clasă este cea de substanțe medicamentoase cu
acțiune generală, precum hormonii, ca estradiolul și progesteronul care se aplică pe
pielea intactă pe pielea intactă, la plica cotului sau pe mucoasa vaginală.

Baza de unguent
Baza de unguent poate fi constitută dintr-un singur excipient sau dintr-un
amestec de excipienți de consistență diferită: lichidă, moale sau solidă, cu puncte
de topire diferite.
Un pas important constă în alegerea bazei de unguent, care se va face
ținând cont de mai mulți factori:
- proprietățile fizico-chimice ale substanței medicamentoase
- acțiunea de suprafață, profunzime sau sistemică
- condițiile anatomo-fiziopatologice ale pielii sau mucoaselor
- stadiul bolii: acut, subacut, cronic
- tipul de piele: normal, seboreic, sebostatic, mixt
- necesitatea obținerii unor efecte: răcoritor, sicativ, ocluziv, emolient,
protector, cosmetic
Baza de unguent are rolul de diluant al substanței medicamentoase, unde
împreună contribuie la formarea unguentului. După aplicare, baza de unguent are
rolul de transportor și intervine în etapele de cedare, penetrație și absorbție a
substanței medicamentoase, pentru obținerea efectului terapeutic. În plus, aceasta
trebuie să asigure stabilitatea preparatului.

4
 O altă caracteristică a bazei de unguent, spre deosebire de alte forme
farmaceutice este faptul că poate fi folosită singură, fără substanța
medicamentoasă, pentru obținerea unui efect protector și emolient.
Caracteristicile generale ale bazei de unguent:
- fiind suportul substanței medicamentoase, trebuie să nu reacționeze cu
aceasta din punct de vedere chimic
- o bază de unguent bună trebuie să faciliteze cedarea rapidă și completă a
substanței medicamentoase
- să fie stabilă în timp și să asigure stabilitatea substanțelor medicamentoase
și a celorlalte substanțe auxiliare
- pH-ul ar trebui să fie asemănător cu pH-ul fiziologic al pielii (pH= 4.2-5.6)
- punctul de topire optim este în jur de 40 ºC
- trebuie să aibă un număr cât mai mic de excipienți
- să fie compatibilă cu pielea sau mucoasele, pentru a nu produce reacții
alergice
- să aibă un aspect uniform, o consistență semidolidă adecvată
- curgerea ar trebui să fie de plastic tixotrop
- să nu producă deshidratarea pielii, să aibă o acțiune emolientă, protectoare
față de piele; dacă este necesar poate să fie ocluzivă sau să umecteze
pielea, fenomene care contribuie la absorbția substanței active prin piele

O clasificare clasică a bazelor de unguent este regăsită în Farmacopeea

Română ediția a X-a în funcție de afinitatea față de apă:
1) baze de unguent grase (liposolubile)
2) baze de unguent emulsii U/A și A/U
3) baze de unguent hidrosolubile

O altă clasificare mai schematizată este întâlnită în Farmacopeea europeană

(Ph. Eur.), unde bazele de unguent sunt clasificate în funcție de conținutul de apă.
I. Baze anhidre
1) Baze de unguent hidrofobe (grase)
a. Hidrofobe
b. Lipogeluri
c. Silicongeluri
2) Baze de absorbție- se obțin din baze de unguent lipofile, în care se
asociază componente amfifile
a. Baze de absorbție de tip A/U
5
 b. Baze de absorbție de tip U/A sau baze emulgatoare
3) Baze de unguent hidrosolubile (baze de unguent anhidre, miscibile
cu apa)
 Unguentul pe bază de polietilenglicoli
 Geluri neapoase pe bază de etanol, glicerol sau propilenglicol
II. Baze hidratate
1) Sisteme emulsionate (Baze de unguent-emulsii): formate din cel
puțin două faze: o fază uleioasă și o fază apoasă, stabilizate cu
ajutorul emulgatorilor
a. Sisteme de tip A/U (baze de uguent-emulsii A/U, creme grase):
lanolina hidratată, cold cream
b. Sisteme de tip U/A (baze de unguent-emulsii de tip U/A, creme
lavabile): creme hidrofile sau creme lavabile
c. Sisteme mixte numite și creme amfifile
2) Sisteme gelificate (geluri transparente, ori mai mult sau mai puțin
opace) se disting în două grupe:
a. Geluri de tensioactivi: hidrofile sau hidrofobe
b. Geluri de substanțe macromoleculare

I. Baze anhidre

1) Baze de unguent hidrofobe (baze grase)

Bazele de unguent grase sunt formate din grăsimi animale și vegetale,
alcooli superiori, ceruri, hidrocarburi sau amestecuri ale acestora. Acestea sunt
solubile în uleiuri și insolubile în apă. Ele pot acționa ca și pansament ocluziv,
prin faptul că nu permit pierderea apei și de aceea ele rămân și un timp mai
îndelungat pe piele.
Prin folosirea acestor baze de unguent se urmărește obținerea unui efect de
suprafață, unde substanțele medicamentoase sunt cedate lent, prin obținerea unui
efect al preparatului de lungă durată.

a) Hidrocarburi
Vaselina este atât un excipient cât și o bază de unguent hidrofobă. Este
formată atât din hidrocarburi solide (10-30%), cât și din hidrocarburi lichide.
Vaselina albă (Vaselinum album) este oficinală în Farmacopeea Română
ediția a X-a.

6
 Aceasta este „un amestec semisolid de hidrocarburi saturate, obținute din
petrol, purificate și decolorate”. Este o „masă albă, cu aspect omogen,
filantă,onctuoasă, opacă, în strat gros, traslucidă în strat subțire, fără miros și
fără gust”. Este formată din două faze, una solidă și una lichidă. Se utilizează în
special pentru obținerea unor unguente aplicate în scop ocluziv și nu este indicată
pentru obținerea de unguente de penetrare. Un avantaj al vaselinei este
compatibilitatea sa cu majoritatea substanțelor medicamentoase. Substanțele
solubile în vaselină sunt încorporate în faza lichidă, astfel acest lucru va duce la
creșterea cedării lor pe piele.
Ca și un prim dezavantaj, vaselina nu poate fi amestecată cu apă sau soluții
apoase, având cifra de apă 4-10. Din punct de vedere fiziologic, ea poate să
închidă porii pielii și să totodată să împiedice respirația prin piele. Un alt
dezavantaj, este efectul iritant prin apariția de eczeme și dermatite, la utilizarea pe
termen lung.
Parafina solidă este un amestec de hidrocarburi saturate solide și se
prezintă ca o masă albă, solidă, octuoasă la pipăit, fără miros și fără gust. Are un
punct de topire de 50-57º C. Aceasta se folosește în concentrație de 2-5%, pentru a
mări consistența unor unguente. Se poate amesteca cu ceară, grăsimi și cetaceu,
dacă se află în stare topită.
Parafina lichidă, sortul vâscos (cu o vâscozitate de cel puțin 100 mPa s)
este oficinală în FRX (Paraffinum liquidum) și este un amestec de hidrocarburi
saturate lichide. Se prezintă ca un lichid uleios, fără gust și fără miros. Se asociază
alături de lanolină, vaselină sau parafina solidă, în unele baze de unguent pentru a
le modifica consistența. Aceasta se poate folosi în cantități mici la dispersarea
substanței medicamentoase, fin pulverizate, în baza de unguent sub formă de
suspensie. Din punct de vedere al toleranței este asemănătoare cu vaselina.

b) Lipogelurile (baze de unguent trigliceride)

Lipogelurile sunt produse naturale, formate din amestecuri de trigliceride,
esteri ai glicerinei cu acizii grași saturați și nesaturați. În această categorie de
excipienți sunt încadrate gliceridele naturale (uleiuri și grăsimi vegetale și
animale), gliceride derivate din gliceridele naturale, ceruri, acizi grași superiori
Gliceride naturale
Uleiurile vegetale se utilizează în formularea bazelor de unguent, alături de
excipienți solizi sau semisolizi, cu punct de topire crescut, ca de exemplu:
parafina, cerurile, vaselina sau lanolina, pentru a scădea punctul de topire a
unguentului la temperatura corpului.
7
 Dintre acestea cele mai utilizate sunt: uleiul de floarea soarelui (Helianthi
oleum FRX), măsline, sesam, ricin (Ricini oleum FRX), migdale, arahide. Ca și
avantaj au bune proprietăți emoliente și sunt bine tolerate pe piele. În comparație
cu hidrocarburile, aceste uleiuri vegetale împiedică într-o mai mică măsură
blocarea porilor. Un dezavantaj important este faptul că se degradează ușor, prin
procese de hidroliză și râncezire.
Uleiul de cacao, numit și untul de cacao este oficinal în FRX (Cacao
oleum). Acesta este o grăsime obținută prin presarea la cald a semințelor
decorticate și torefiate de Theobroma cacao, care se prezintă ca o masă solidă, slab
gălbuie, cu punct de topire între 30-35ºC. Untul de cacao nu încorporează apa și nu
o emulsionează. Are rol emolient fiind folosit în compoziția unor unguente
cosmetice.
Axungia sau untura de porc (Adeps suillus) este o grăsime naturală,
rezultată prin topirea țesutului adipos al porcului. Punctul de topire este de 38-
40ºC. Poate încorpora 15% apă. Acest excipient este foarte rar folosit, din cauza
lipsei de stabilitate, fiind supusă unui proces rapid de autooxidare.
Gliceride derivate din gliceride naturale
Acestea sunt gliceride de semisinteză obținute prin esterificarea glicerinei
cu acizii grași obținuți prin hidroliza grăsimilor și a uleiurilor naturale. Pot fi
constituite dintr-un amestec de trigliceride, digliceride și monogliceride.Acizii
grași fiind lipsiți de duble legături, gliceridele de semisinteză sunt stabile și nu se
autooxidează.
Câteva exemple sunt: uleiurile hidrogenate, precum uleiul de ricin
hidrogenat și sulfonat se poate folosi ca excipient pentru unguentele emulsii de
tipul U/A, unde poate emulsiona apa, glicolii, vaselina. Acestea nu se folosesc
singure, ci asociate cu alte componente.
Ceruri
Din punct de vedere chimic, nu sunt substanțe grase (trigliceride), ci sunt
esteri ai acizilor grași cu alcoolii superiori.
Ceara de albine este produsul obținut prin topire, în apă caldă, a fagurilor
de albine, unde se obține ceara galbenă (Cera flava FRX). Ceara albă se obține din
ceara galbenă prin decolorare și înălbire. Are un punct de topre de 62-65 ºC.
Ambele sorturi nu se utilizează singure ca baze de unguent, datorită consistenței
solide. Se asociază cu alți excipienți pentru a crește consistența bazei de unguent și
a punctului de topire. Favorizează formarea emulsiilor de tip A/U și ridică punctul
de topire al bazelor de unguent.

8
 Cetaceu (Cetaceum FRX) este un excipient de natură animală, o ceară care
provine din cavitățile craniene și pericraniene al cașalotului. Se prezintă ca o masă
albă , cu luciu sidefos , cu structură lamelară cristalină, onctuoasă. Are un punct de
topire de 45-54º C. Se asociază în bazele de unguent , în special cu uleiurile
vegetale și de parafină, prin creșterea vâscozității. Prezența cetaceului în bazele de
unguent face posibilă încorporarea unor cantități de apă, fără a avea proprietăți de
emulgator. Acest lucru este posibil datorită esterilor conținuți care au rol de
emulgatori A/U. Se utilizează la prepararea cremelor cosmetice, cărora le imprimă
o onctuozitate specifică și un aspect foarte plăcut.
Acizi grași superiori alifatici
Se utilizează produșii cu C₁₂-C₁₈ pentru prepararea ungunetelor emoliente
și a unor emulsii A/U.
Un exemplu este acidul stearic sau stearina (Stearinum FRX), care conține
un amestec de acizi grași superiori, în principal acidul stearic și acidul palmitic. Se
prezintă sub forma de masă cristalină albă, cu un punct de topire între 56-70º C.
Stearina intră în compoziția unor baze de unguent cu uleiuri vegetale sau de
parafină, pentru a le mări consistența. Se folosește pentru prepararea unor
unguente emoliente și creme.

c) Silicongeluri
Sunt polimeri sintetici ai siliciului, ce conțin lanțuri în care atomul de
oxigen alternează cu atomul de siliciu, substituit cu grupări organice de metil sau
fenil. Un exemplu de silicongeluri sunt uleiurile de silicone, care se prezintă ca
lichide inodore, insipide, insolubile în apă, alcool, propilenglicol, uleiuri vegetale,
parafina lichidă. Ca și avantaje acestea au o stabilitate termică și chimică (nu
fermentează, nu râncezesc), au proprietăți emoliente și nu sunt grase. Bazele de
unguent cu uleiuri de silicone sunt produse hidră care necesită drenare liberă sau
pe pielea inflamată, cu leziuni. La nivelul mucoasei oftalmice prezintă efect iritant.
Pot fi emulsionate cu agenți de emulsie anionici, cationici și neionici cu
formare de emulsii U/A. Se utilizează în obținerea de unguente de protecție sau
cosmetice.
2. Baze de absorbție
Se numesc baze de absorbție, deoarece se obțin din bazele de unguent grase
(hidrofobe), în care se asociază unul sau mai mulți emulgatori, conferind acestor
baze proprietăți emulgatoare. În funcție de valoare HLB pot determina bazei de
unguent un caracter A/U sau U/A.

9
 Astfel se formează două tipuri de baze de unguent: baze de unguent A/U,
greu lavabile și baze de unguent U/A, ușor lavabile.
Aceste baze de unguent posedă o capacitate deosebită de a include apa și se
transformă în baze de unguent emulsii, numite și creme, care la rândul lor pot fi de
două tipuri ca bazele anhidre din care provin: baze de unguent-emulsie de tip A/U
numite și creme lipofile și baze de unguent emulsie de tip U/A numite și creme
hidrofile.
a) Baze de absorbție de tip A/U
Aceste baze de unguent sunt formate din excipienți anhidri, dar care au
proprietatea de a emulsiona cantități mari de apă. Aceste baze de unguent conțin
emulgatori cu HLB cu valori mici. Aceste baze de unguent nu conțin apa în
formula lor. Când se încorporează apa în baza de unguent se formează unguente
emulsie de tip A/U (H/L), numite și creme lipofile.
Astfel excipienții folosiți la obținerea bazelor de absorbție de tip A/U
anhidre sunt: lanolină anhidră și derivați, steroli (colesterol), eucerit, ceară albă,
ceara galbenă, alcoolul cetilic, alcoolul stearilic, alcoolul cetilstearilic. Acestea
prezintă o acțiune emolientă și puțin ocluzivă după aplicarea pe piele. Utilizarea
bazelor de unguent anhidre pot fi indicate în cazul în care prezența apei poate
produce probleme de stabilitate a substanțelor medicamentoase. Ca un dezavantaj,
aceste baze de absorbție A/U sunt mai puțin acceptate de către pacienți, din cauza
gresării produse.
Lanolina anhidră (Adeps lanae anhydricus FRX) este un produs obținut
prin extracția și purificarea grăsimilor de pe lâna de oaie. Este constituită în
proporție de 95% de esteri ai acizilor grași cu alcooli alifatici superiori, alcooli
steroidici și triterpenici, precum și din cantități mici de acizi grași și alcooli
neesterificați. Aceasta are o compoziție asemănătoare cu cea a cerurilor și nu
grăsimilor. Se prezintă ca o masă de consistența unui unguent, de culoare de la
galben până la brun-închis, vâscoasă. Are un punct de topire de 36-42º C.
FRX permite adăugarea de antioxidanți, pentru asigurarea stabilității, cu
mențiunea să apară pe eticheta recipientului. Datorită conținutului său în steroli,
lanolina are o mare capacitate de emulsionare a apei, având rol de emulgator, cu
formarea de emulsii A/U.
Din punct de vedere al proprietăților, lanolina are o acțiune emolientă cu
formarea unei pelicule hidrofobe cu efect adeziv. Spre deosebire de bazele de
unguent hidrofobe prezintă o capacitate superioară de penetrație și de cedare a
substanțelormedicamentoase.

10
 Cu toate acestea prezintă o penetrație transepidermică redusă, de aceea se
pretează ca excipient pentru bazele de unguent cu acțiune de suprafață,
protectoare. În general, se indică să nu se utilizeze o concentrație de 5% lanolină,
în bazele de unguent anhidre, pentru a nu rezulta unguente prea adezive.
Ca și dezavantaje, lanolina la aplicare pe plăgi deschise, poate întârzia
procesul de vindecare, iar la folosirea îndelungată poate produce un efect iritant la
nivel cutanat.
Alcoolii de lână reprezintă un amestec format din alcooli steroidici, care se
prezintă ca mase solide de culoare galbenă, până la brun deschis cu miros
asemănător lanolinei. Au un interval de topire cuprins între 54-58º C. Sunt
emulgatori de tip A/U și se utilizează în proporție de 5% în bazele de unguent.
Se preferă în locul lanolinei, deoarece formează produse cu aspect plăcut,
mai deschise la culoare și fără mirosul specific.
Sterolii folosiți ca atare nu emulsionează apa, fenomenul de dispersare al
apei are loc în amesecurile de excipienți care conțin acești produși. Un exemplu
de sterol este colesterolul (Cholesterolum FRX) care se poate asocia bazelor de
unguent în proporție de 1-5%, formând baze emulgatoare A/U capabile să
emulsioneze apa și soluțiile apoase. Are un punct de topire de 147-150º C.
Alcoolii grași sunt excipienți care se asociază pentru a diminua senzația
grasă. În plus cresc consistența și capacitatea de emulsionare a apei.
Alcoolul cetilic este un produs ceros, care asociat vaselinei în concentrație
de 5% formează o bază de unguent, care poate încorpora 250 % apă.
Alcoolul cetilstearilic (Alcoholum cetylstearylicum FRX) este un amestec
de alcool cetilic și alcool stearilic în proporție de aproximativ 1:1. Se prezintă sub
formă de masă compactă sau lamele alb-gălbui, cu aspect cristalin, de consistență
onctuoasă, fără gust, cu miros slab caracteristic. Prin asociere la bazele de unguent
grase permite obținerea prin hidratare, a unor emulsii A/U.
Ca și exemplu de bază de unguent emulgatoare A/U (anhidră), oficinală în
Farmacopeea Română ediția a X-a se regăsește: Unguentul simplu (Unguentum
simplex FRX) care conține în formulă lanolină anhidră și vaselină. Acesta este o
bază de unguent cu proprietăți emulgatoare, datorită colesterolului conținut în
lanolină. Prin hidratare formează emulsii A/U. Alte exemple de baze emulgatoare
A/U neoficinale sunt: unguentul cu alcooli de lână și eucerina. Unguentul cu
alcooli de lână conține alcooli de lână, alcool cetilstearilic, parafină solidă și
parafină lichidă.Acest unguent are proprietăți asemănătoare cu unguentul simplu,
având o îmbunătățire a formulei prin creșterea capacității de încorporare a apei,
datorită înlocuirii lanolinei cu alcoolii de lână, care au rol de emulgatori A/U.
11
 b) Baze de unguent emulgatoare U/A
Aceste baze conțin excipienți lipofili, la care se asociază emulgatori de tipul
U/A, cu valori HLB mari. Prin prezența emulgatorilor aceste baze pot încorpora
cantități considerabile de apă, cu formarea unor unguente emulsii de tip U/A sau
mai sunt numite creme hidrofile sau lavabile. În funcție de caracteristicile
emulgatorului există trei tipuri de baze emulgatoare U/A: anionice, cationice și
neionice.
În comparație cu bazele de unguent hidrofobe și cu bazele de absorbție
A/U, bazele de absorbție U/A au o capacitate de penetrare și de cedare mai mare
pentru substanțele medicamentoase. Acestea se elimină ușor prin piele, prin
spălare cu apă. Se utilizează pentru prepararea unor unguente cu substanțe
antiseptice, antibiotice, antimicotice, corticosteroizi.
În continuare sunt prezentați cele trei tipuri de emulgatori:
Emulgatori anionici ca exemple avem: laurilsulfatul de sodiu,
cetilstearilsulfatul de sodiu, săpunuri alcaline (de stearat de sodiu, de potasiu sau
aminelor organice trietanolamina sau propilamina). Aceștia pot mări absorbția
percutanată a unor substanțe medicamentoase și ca un dezavantaj pot prezenta
acțiune iritantă.
Emulgatori cationici sunt rar folosiți deoarece prezintă incompatibilități
cu substanțele medicamentoase ce au caracter anionic și totodată au efect iritant la
nivelul pielii și la nivel ocular.
Emulgatori neionici în funcție de balanța hidrofilă-lipofilă (HLB) sunt
emulgatori A/U (HLB este cuprins între 3-8) și emulgatori U/A (HLB este cuprins
între 8-16). Ca și exemple: polioxietilen sorbitan monooleat (tween 80),
sorbitanmonostearat (span 60), lanolină etoxilată (Aqualose L75).
3. Baze de unguent hidrosolubile
Din această categorie face parte unguentul cu macrogoli sau de
polietilenglicoli. și unguentul cu glicerol (FRX).

II. Baze de unguent hidratate

Aceste baze de unguent pot conține două sau mai multe faze și au fost
clasificate în două grupe: sisteme emulsionate și sisteme gelificate.
1. Sisteme emulsionate (Baze de unguent emulsionate)
Aceste sisteme sunt formate din trei componente: faza apoasă, faza uleioasă
și emulgatorul care este dizolvat în una dintre faze.

12
 Faza apoasă este reprezentată de apă, care este încorporată în bazele de
unguent de absorbție, de tip A/U sau în bazele de unguent emulgatoare, U/A, unde
se obțin unguent emulsii de ambele tipuri. Farmacopeea Română ediția a X-a
precizează faptul că sunt cunoscute sub denumirea de creme, dacă proporția de
faza apoasă depășește 10%.
a. Sisteme emulsionate de tip A/U (Baze de unguent de tip emulsii A/U)
Aceste baze de unguent conțin apa sau soluții apoase ca fază internă, care
este dispersată într-o fază externă cosntituită din baze de absorbție de tip A/U.
Pentru stabilizarea unguentului emulsie este necesar prezența emulgatorului, care
are valori HLB mai mici. Pentru prepararea acestor baze se folosesc emulgatoori
lipofili: lanolină anhidră, alcooli de lână, colesterol, alcool cetilic, span-uri,
monogliceride. Se mai numesc creme grase deoarece faza externă care predomină
este faza uleioasă, de unde se explică senzația onctuoasă la nivelul pielii. La fel ca
și bazele hidrofobe, acestea nu pot fi îndepărtate prin simpla spălare cu apă.
Prezența fazei externe lipofile are avantajul, în comparație cu bazele de unguent
emulsii U/A , de a determina un efect emolient și protector mult mai mare.
Ca și indicație, se pot folosi în dermatite cronice (uscate, lichenificate,
descuamative) și în afecțiuni inflamatorii subacute și cronice.
Un exemplu oficinal de bază de unguent emulsie A/U este lanolina
hidratată (Adeps lanae hydrosus FRX), care „ este un amestec de 75% lanolină
anhidră și 25% apă” și se prezintă ca o „masă vâscoasă, de consistență moale,
onctuoasă, filantă, de culoare gălbuie, cu miros slab caracteristic”.
Un alt tip de baze emulsii A/U sunt cold-cremele, în care predomină faza
uleioasă într-un procent de 70-75% și poate avea ca și excipienți parafină lichidă,
uleiuri vegetale, ceruri, iar faza internă conține de obicei apă și borax. O
caracteristică a acestui tip de cremă, este faptul că după aplicarea pe piele, apa se
evaporă și dă o senzație de răcorire a tegumentului.

b. Sisteme emulsionate U/A (Baze de unguent emulsii U/A, creme lavabile)

Aceste baze de unguent conțin ca fază externă faza apoasă, deci sunt
unguente de tip emulsie U/A. Faza internă este formată din excipienți lipofili ca
de exemplu: vaselina, parafina lichidă la care se adaugă emulgatori de tip U/A cum
sunt alcooli grași superiori cu masă moleculară mare, esteri ai acizilor grași cu
polioli, săpunuri de sodiu, săpunuri de trietanolamină care stabilizează emulsia.
Acestea prezintă avantajul că nu lasă unsă suprafața pielii, se pot îndepărta
cu apă. Sunt indicate în special în pielea seboreică.

13
 Au o bună capaciate de întindere pe piele, nu împiedică funcțiile fiziologice
ale pielii, nu obturează porii pielii. Exemple de baze emulsii U/A: unguentul
emulgator hidratat, baze cu stearați (creme de lapte).
2. Sisteme gelificate
Bazele de unguent din această grupă sunt geluri trasparente sau apoase.
a. Geluri de surfactanți (tensioactivi)
Se obțin din amestecuri ternare: apă-ulei-surfactant sau cuaternare în care
intră și un co-surfactant. În anumite concentrații formează sisteme cu mai multte
faze.
b. Geluri de substanțe macromoleculare
Acestea sunt în cea mai mare parte geluri transparente, ori mai mult sau mai
puțin opace. Unele substanțe macromoleculare sunt solubile în apă, iar altele sunt
insolubile în apă sau solvenți lipofili, dar se umflă în aceștia formând geluri
coloidale, plastice. În funcție de afinitatea față de apă sau solvenți organici ,
gelurile pot fi hidrogeluri (în apă) sau organogeluri (în alcool, glicerol,
polietilenglicoli sau parafina lichidă). Hidrogelurile sunt formate din substanțe
macromoleculare solubile în apă sau insolubile în apă, dar care se umflă în apă.
Aceste baze sunt folosite în dermatologie în special (ex: dermatoză acută), datorită
transparenței și a efectului răcoritor. Aderă bine de piele lezată, mucoase, răni
supurate, fiind preferată și ca bază pentru unguentele oftalmice. Exemple:aerosil,
bentonita, derivați de celuloză (carboximetilceluloza sodică).
Organogelurile (geluri anhidre) sunt cele în care se poate înlocui apa cu
solvenți polari miscibili cu aceasta. Ca exemple bazele de unguent cu
polietilenglicoli.
Alți excipienți folosiți la prepararea unguentelor sunt adăugați cu scopul de
a mări stabilitatea fizică, chimică și microbiologică a unguentului final și de a
contribui alături de substanța medicamentoasă la efectul terapeutic. În FRX se
recomandă „folosirea antioxidanților și conservanților microbieni”.
Pentru a evita dezvoltarea de microorganisme în unguente se folosesc
conservanții antimicrobieni, care ar trebui să aibă un spectru larg de acțiune și să
confere preparatului o durabilitate cât mai mare. Prezența acestora este necesară în
special în hidrogeluri, deoarece conțin o cantitate mare de apă, care poate substitui
un mediu favorabil pentru microorganisme. Câteva exemple conservanți: alcoolul
benzilic 0.5-1% , amestecul de nipagin-nipasol 0.1-0.2% , borat de fenilmercur
0.002%, tiomersal 0.01%.
Antioxidanții se folosesc în special în bazele de unguent grase și cele de tip
emulsii A/U.
14
 Exemple: tocoferoli, bultilhidroxitoluenul (BHT). În unguentele de tip
emulsii U/A se folosesc: acidul ascorbic, metabisulfitul de sodiu etc. Se pot folosi
și agenți chelatanți, precum EDTA. Emulgatorii se adaugă în unguentele de tip
emulsii.
Agenții umectanți au rol de a micșora pierderea de apă, de a dizolva sau a
dispersa anumite substanțe medicamentoase în baza hidrofilă. Exemple: glicerol,
sorbitol. Agenții cu rol de ameliorare a consistenței au rol de a mări consistența
în baza de unguent. Exemple:alcoolul cetilic, parafina, cetaceul.Se folosesc
coloranți și agenți de parfumare.

15
TEHNOLOGIA DE PREPARARE

În această parte a referatului este prezentat modul de preparare atât în

farmacie cât și în industrie a unguentelor de tip soluții, emulsii, suspensii și
unguente polifazice. Particular sunt prezentate gelurile, unguentele oftalmice,
unguentele cu antibiotice.
Un prim pas de la care se pornește în stabilirea tipului de unguent este
prezența fazei apoase în formulare. Dacă faza apoasă nu este prezentă, se va
urmări prepararea unui unguent hidrofob. Următoarea etapă este verificarea
solubilității substanței medicamentoase în baza de unguent hidrofobă. Aici există
două variante: dacă substanța este solubilă în baza de unguent se va prepara un
unguent de tip soluție, iar în caz contrar se va apela la suspendarea acesteia în baza
de unguent. Dacă faza apoasă este prezentă în formulare, se va urmări prepararea
unui unguent de tip emulsie U/A sau A/U, în funcție de tipul de emulgator.

Prepararea în farmacie

Prepararea în farmacie a rețetelor magistrale sau a celor oficinale de

unguente presupune pregătirea spațiului de lucru și a ustensilelor. Astfel se va
pregăti vesela necesară: sticle de ceas sau pahare Berzelius pentru cântărire,
mojare cu pistil, capsule din porțelan sau patentule pentru cântărirea sau topirea
excipienților, cât și pentru dizolvarea sau dispersarea substanțelor lichide sau moi
în baza de unguent, cartele de celuloid sau spatule. Se au în vedere și recipientele
de condiționare a preparatului final: cutii din plastomer opac, de diferite mărimi de
la 5 g la 100g, borcare din sticlă, porțelan sau plastomer opac, de la 10 g la 500 g.
Ordinea etapelor care se respectă în general este: verificarea rețetei,
calcularea dozelor terapeutice maxime, alegerea metodei de preparare după
modul descris anterior, cântărirea atât a substanțelor medicamentoase cât și a
excipienților din formulare. În cazul în care medicul nu precizează tipul de bază în
rețeta prescrisă, se aleg ca baze cele înscrise în farmacopee (unguentul simplu,
unguentul cu glicerina, unguentul cu macrogoli), în funcție de proprietățile
substanțelor medicamentoase și de scopul teraputic urmărit. Excipienții se vor nota
pe etichetă.
Următoarea etapă importantă este prepararea bazei de unguent. În
continuare este prezentat modul de formulare al bazelor de unguent.

16
 Prepararea bazelor de unguent grase
În farmacopeea Română ediția a X-a, la monografia „Unguenta” se
precizează prepararea componentele bazei de unguent grase care „se topesc, se
filtrează, dacă este necesar și se amestecă până la răcire”.
Topirea excipienților bazei grase se realizează în capsule sau patentule
emailate pe baia de apă. Pentru a evita supraîncălzirea unor componente este
recomandabil, ca ingredientele să se adauge în ordine descresccătoare a punctului
de topire. Tot pentru a evita supraîncălzirea este recomandabil ca excipienții solizi
lipofili precum ceara, parafina, cetaceul să se mărunțească prin răzuire. În timpul
topirii se amestecă continuu, pentru a obține un amestec omogen. Legat de timpul
de topire, acesta este scurt dacă există excipienți cu punct de topire ridicat, ca de
exemplu parafina solidă, ceara, care se combină cu excipienți cu punct de topire
scăzut sau sunt lichizi.
Impuritățile mecanice din masa topită pot fi eliminate prin filtrare cu
ajutorul tifonului sau a unei hârtii de filtru, dacă operația are loc la cald. Amestecul
este transferat într-un mojar și se agită continuu până la răcire. Dacă în compoziția
bazei intră de exemplu ceara, cetaceul, acidul stearic,care au punct de topire
ridicat, mojarul trebuie încălzit în prealabil, înainte de a aduce masa topită, pentru
a evita formarea de aglomerări de particule, din cauza scăderii prea rapide a
temperaturii amestecului.
Prepararea bazelor de unguent emulsie de tip A/U
Acestea se prepară prin dispersarea fazei apoase în faza grasă, care a fost
topită în prealabil și în care a fost dizolvat emulgatorul de tip A/U. Când cele două
faze ajung la o temperatură apropiată, se amestecă până la răcire, cu obținerea unui
produs omogen. Cantitatea de apă emulsionată nu trebuie să depășească
capacitatea emulgatoare a bazei de unguent, aceasta depinde de tipul emulgator și
de proprietățile componentelor prezente în formulare.
Prepararea bazelor de unguent emulsie de tip U/A
Acestea se prepară prin dispersarea fazei grase topite în faza apoasă ce
conține dizolvat emulgatorul de tip U/A (anionic, cationic, neionic sau amfifil).
Când cele două faze ajung la o temperatură apropiată, se amestecă până la răcire,
cu obținerea unui produs omogen.
Aici există un caz particular de preparare și anume tehnica de inversare a
fazelor, unde se adaugă câte puțin sub agitare energică faza apoasă peste faza
grasă. Emulgatorul se formează ” ex tempore”, în timpul preparării bazei de
unguent. Această metodă se aplică la obținerea cremelor cu stearați.

17
 Prepararea bazelor de unguent mixte
Aceste baze numite creme amfifile se prepară cu emulgatori ca
fosfolipidele, care se dizolvă în faza apoasă, la cald (50-60º C). Când cele două
faze ajung la aceeași temperatură, faza apoasă se adaugă sub agitare continuă în
faza grasă.
Prepararea bazelor de unguent gelificate
Gelurile de surfactanți se prepară în mod asemănător cu bazele de unguent-
emulsie, prin amestecarea fazei hidrofile cu faza lipofilă, încălzite ambele faze la o
temperatură apropiată. Emulgatorul se va dizolva în una din faze.
Bazele de unguent cu polietilenglicoli se obțin prin topirea macrogolilor
fluizi, împreună cu cei solizi, pe baia de apă, la aproximativ 60º C, cu amestecare
și obținerea unui produs omogen.
Bazele de unguent cu hidrogeluri se obțin din substanțe macromoleculare
hidrofile, care se umflă sau se dizolvă în apă și formează gelurile coloidale
Procesul de gelificare are loc la rece sau la cald, pe baia de apă.
Următoarea etapă este încorporarea substanțelor medicamentoase în
baza de unguent. Condiția esențială pe care trebuie să o îndeplinească unguentele
este ca substanțele medicamentoase să fie uniform repartizate în toată masa
preparatului și să se găsească într-o stare de diviziune corespunzătoare, conform
proprietăților componentelor. Se ține cont de proprietățile substanțelor
medicamentoase și anume solubilitatea sau miscibilitatea cu excipientul, de
compatibilitatea fizico-chimică și farmacologică și de scopul terapeutic urmărit.
Astfel dispersarea acestora în baza de unguent se face dizolvarea,
emulsionare, suspendare sau se recurge la tehnici combinate, cu obținerea de tip
soluție, emulsie, sau mixte, în ultimul tip pot coexista două sau trei tipuri de
dipersie.
În continuare sunt prezentate modul de preparare și principalele
caracteristici ale unguentelor (soluții, suspensii, emulsii)
Unguente soluții
Unguentele soluții se obțin atunci când substanța medicamentoasă este
solubilă sau miscibilă în baza de unguent. Substanțele solubile în baza de unguent
se dizolvă la rece sau la cald. Astfel dacă în formulare există substanțe liposolubile
(exemplu camfor, mentol), acestea se dizolvă în baze de unguent grase la
temperatura camerei sau la cel mult 40º C sau există o altă metodă prin intermediul
unui lichid volatil, care după încălzire pe baia de apă este eliminat. În cazul
substanțelor hidrosolubile acestea se dizolvă în hidrogeluri, geluri de
polietilenglicoli sau baze de unguent emulsii U/A.
18
 Lichidele miscibile cu excipientul se încorporează la rece, printr-o simplă
amestecare într-o capsulă de porțelan sau emailată. Ca exemple pot fi: salicilatul
de metil, eucaliptolul, gomenolul în vaselina, lanolină sau alți excipienți grași, iar
ihtiolul, soluția de acetotartrat de aluminiu în glicerolat de amidon sau hidrogeluri
de macromolecule.
Există situații în care dispersarea are loc la rece, unde prin amestecarea
substanțelor care inițial se află în stare solidă, se obțin amestecuri în stare fluidă,
numite amestecuri eutectice. Un exemplu ar fi cel al camforului asociat cu
rezorcinolul. Un criteriu de care se va ține cont este apariția recristalizării, în cazul
unor unguente de tip soluție, care după răcire devin suprasaturate. Ca exemplu este
anestezina care poate recristaliza din lipogeluri. Dacă solubilitatea substanței este
depășită la răcire se recurge la suspendarea acesteia în baza de unguent, cu
formarea de unguente de tip suspensie.
Unguente de tip emulsii
Trecând de la unguentele soluții unde gradul de dispersie al substanței
medicamentoase în baza de unguent este cel mai mare, se ajunge la unguentele de
tip emulsii, unde substanțele medicamentoase sunt insolubile în baza de unguent și
pot fi dizolvate în solvenți în funcție de solubilitate, cu emulsionarea în final a
soluției în baza de unguent . Dacă faza apoasă depășește 10% , aceste unguente-
emulsii se numesc creme. Unguentele emulsie de tipul A/U sau creme grase conțin
peste 10% apă, iar cele de tipul U/A sau creme hidrofile conțin 80-90% apă.
 Unguente emulsii de tip A/U
Dacă substanța medicamentoasă nu este solubilă în baza de unguent sau în
excipienții lipofili, dar este solubilă în apă, glicerol, propilenglicol, alcool se
dizolvă în cantitatea minimă de dizolvant, cel mult 5% din cantitatea totală de
unguent, iar soluția obținută se încorporează în excipient prin triturare energică la
mojar (la temperatura camerei). Unguentul care se ridică pe pereții mojarului, în
timpul agitării, se adună de pe pereții mojarului cu ajutorul unei cartele, pentru a
obține un preparat omogen. Se obține o pseudoemulsie. Cantitatea de apă adăugată
și apa utilizată pentru dizolvare se vor scădea din baza de unguent.
Dacă dizolvarea substanței necesită o cantitate mai mare de solvent,
rezultând o cantitate mai mare de soluție, iar excipientul nu conține emulgator, se
adaugă bazei de unguent un emulgator (lanolină, colesterol, Span, Tween, etc.) sau
se înlocuiește baze de unguent cu o bază emulgatoare și se emulsionează soluția.

19
 Spre deosebire de bazele de unguent emulgatoare care se pot topi , bazele
de unguent emulsii nu se pot topi, deoarece are loc separarea fazelor și obținerea
unei emulsii instabile. În bazele de tip emulsii, soluțiile apoase se vor încorpora la
temperatura camerei.
La încorporarea soluțiilor apoase în baze de unguent emulgatoare (A/U) sau
în baze de unguent emulsii A/U se va ține seama de cifra de apă (indicată în
tabele), care oferă informații orientativ despre capacitatea de reținere de către
excipient a cantităților de soluție. Faza apoasă formată din componente
hidrosolubile și termostabil poate fi încălzită la 60-70º C și se adaugă sub agitare
peste faza grasă topită la o temperatură apropiată. Când fazele au termperaturi
diferite se formează ceruri.
 Unguente emulsii de tip U/A
În acest caz, substanțele medicamentoase sunt insolubile în apă, solubile în
excipienți lipofili. Dizolvarea se face într-o cantitate mică de ulei vegetal sau în
faza grasă a bazei de unguent emulsie U/A. Faza grasă ce conține substanța activă
se încălzește la 60-70º C și se adaugă treptat, prin agitare continuă pentru a
favoriza emulsionarea, în faza apoasă, care conține emulgatorul specific. Exemple
de emulgatori: tween-uri, laurilsulfatul de sodiu sau săpunuri de trietanolamină
(unde emulgatorul se formează ”ex tempore”). Uleiurile volatile, parfumurile se
adaugă în final.
Unguente de tip suspensie
În acest caz substanța medicamentoasă este insolubilă în excipient, cât și în
alți solvenți, astfel se recurge la suspendarea acesteia în baza de unguent.
Substanța se aduce în stare de pulbere foarte fină (120-80 µm) și sunt cernute
printr-o sită de mărimea VIII sau IX. În legătură cu mărimea particulelor
suspendate, FRX precizează faptul că 90% din particulele trebuie să prezinte un
diametru de cel mult 50 µm, iar pentru 10% dintre particule se admite un diametru
de cel mult 100 µm. Pulverizarea se realizează prin triturare în mojar de porțelan,
cu ajutorul pistilului, până la gradul de finețe dorit, apoi se dispersează în baza de
unguent.
Dacă procentul de substanță suspendată este de 5%, aceasta după
pulverizare prealabilă, se triturează cu o cantitate mică de ulei de parafină, care s
escade din baza de unguent. Dacă aceasta depășește 5% se prelucrează inițial cu o
cantitate aproximativ egală de excipient topit, se adaugă apoi restul de excipient,
prin triturare energică, până la obținerea unui amestec omogen, unde particulele
substanței dispersate nu se mai disting cu ochiul liber sau cu lupa.

20
 Unguentele suspensii care conțin substanțe medicamentoase peste 25% sunt
numite paste și au o consistență și o densitate mai mare decât a unguentelor grase
și decât a celor de tip emulsii. Alte situații întâlnite în preparare pot fi cazul în care
excipientul este o emulsie. În acest caz substanța medicamentoasă insolubilă se
prelucrează fin înainte de emulsionare, iar dacă baza de unguent emulsie se
prepară ”ex tempore”, substanța medicamentoasă solidă se va pulveriza în final,
după formarea emulsiei.
Unguente polifazice
Aceste unguente sunt formate din mai multe substanțe medicamentoase,
care sunt încorporate diferit în baza de unguent. Se respectă regulile de preparare
prevăzute la unguentele de tip soluții, emulsii și suspensii.
După realizarea etapei de încorporare a substanței în baza de unguent și
obținerea unui preparat omogen, urmează etapa de condiționare. Unguentele sunt
repartizate în cutii sau borcare din plastomeri sau sticlă. Se divizează în recipiente
prin cântărire individuală, preparatul se va tasa ușor, în cutie, pentru a evita
includerea aerului și se nivelează. Pe capac se aplică eticheta de culoare roșie
specifică pentru uz extern, cu specificațiile: data preparării, cantitatea în grame,
prețul și mențiunea „Numai pentru uz extern”.
În final, se verifică aspectul unguentului, culoare, mirosul și consistența.
Unguentele magistrale se prepară și eliberează în aceeași zi sau a doua zi.
Se păstrează ferit de lumină, la loc răcoros sau la temperatura camerei, care să nu
depășească 30º C.

Prepararea în industrie
Metoda de preparare și echipamentul de fabricare adecvat vor fi selectate,
în funcție de substanțele medicamentoase și baza de unguent. Se ține cont de
„Regulile de bună practică de fabricație”, cât și de „Fișa de fabricare a
produsului”. Pentru unguentele sterile se folosesc metode care să le asigure
sterilitatea și care să permită evitarea unei contaminări ulterioare cu
microorganisme.
Spațiul de producție este destinat special pentru fabricarea acestor
preparate. Compartimentele sunt destinate fiecărei acțivități și operații din fluxul
tehnologic, fiind aranjate într-o ordine logică. Condițiile de lucru trebuie să fie
controlate, în ceea ce privește contaminarea cu particule, contaminarea
microbiană, umiditatea, temperatura, luminozitatea. Preparatele sterile necesită
spațiu de clasă C/B, iar cele nesterile spațiu de clasă D.

21
 Astfel etapele fluxului tehnologic urmează a fi prezentate în continuare,
prin explicarea particular a modului de preparare pentru unguent de tip soluție,
suspensie, emulsie, gel.
Prima etapă constă în livrarea materiilor prime și a recipientelor de
ambalare.
Pe urmă se cântăresc toți excipienții și substanța medicamentoasă pe
balanța electronică cu trei zecimale.
Următoarea etapă este prepararea produsului: prepararea bazei,
încorporarea substanței active și a unor substanțe auxiliare în bază și omogenizarea
produsului.
Preparare unguente de tip soluție/suspensie
Înainte de cântărire se realizează operația de pulverizare, cu scopul de a
reduce dimensiunile particulelor substanței medicamentoase și de a avea în final
particule cât mai fine, pentru a le putea dizolva sau dispersa în masa de unguent.
Pulverizarea se realizează cu ajutorul morii cu discuri verticale.
Se folosesc baze anhidre sau baze de unguent, care conțin cantități mici de
apă. Are loc etapa de topire a excipienților la 70-75ºC, în tancuri de oțel
inoxidabil cu pereții dublii. Această etapă este necesară, deoarece favorizează
amestecarea compușilor lipofili, malaxarea fiind mai ușoară. Substanțele
liposolubile se dizolvă în baza de unguent topită sau într-unul din excipienții
lichizi și se introduc în amestec, cu formarea de unguente de tip soluție.
Substanțele solide insolubile în baza de unguent, pulverizate în prealabil se adaugă
treptat, sub agiatre continuă în baza de unguent topită, cu obținerea de unguente de
tip suspensie. Este important să se adauge cantități mici de substanță
medicamentoasă, pentru o distribuție cât mai uniformă în baza de unguent.
Amestecare: Amestecul obținut se aduce în tancul de amestecare prin
pompare, trecând în prealabil, printr-un material filtrant. Tancul de amestecare este
prevăzut cu pereți dubli, prin care circulă vapori de apă fierbinte și cu un dispozitiv
de amestecare în formă de grătar. Parametrii critici în această etapă sunt timpul de
amestecare și viteza de rotație a agitatorului, ambii putând influența omogenitatea
amestecului. Temperatura este un alt parametru critic, care influențează
omogenitatea amestecului final, întrucât componentele cu punct de topire crescut
pot cristaliza, formând agregate cristaline mari.
Răcire: Amestecarea masei topite continuă până când se ajunge la
temperatura camerei (temperatura se scade gradat), unde unguentul se va
solidifica.

22
 Omogenizare: Pentru această etapă se folosește moara cu trei valțuri
(Erweka). Această etapă permite distrugerea aglomeratelor, a formațiunilor
grunjoase, precum și o creștere a gradului de dispersie a substanței
medicamentoase suspendate.
Maturare: După fazele de amestecare și omogenizare, unguentul este lăsat
în repaus, un timp mai lung sau mai scurt, la temperatură obișnuită, pentru
realizarea consistenței semisolide adecvate.
Divizare și condiționare primară: condiționarea unguentelor se
efectuează în compartimente destinate cu ajutorul mașinilor automate. Aceste
mașini realizează umplerea unui produs, închiderea, plierea, etichetarea și
ambalarea tuburilor. Transferul preparatelor în aparatele de umplere se efectuează
prin aspirare cu pompe, mai rar prin gravitație. Echipamentul de umplere se curăță
după fiecare lot, cu ajutorul unui agent antimicrobian. Tuburile sunt umplute pe
rând, apoi sunt pliate, închise prin ștanțare și sigilare.
Condiționare în ambalaj secundar: Tuburile sunt inscripționate și
ambalate în cutii de carton, de asemenea inscripționate specific împreună cu
prospectul și eventualele accesorii de aplicare.
Ultimele etape au rol de a asigura transportul și depozitarea în condiții
optime.

Prepararea unguentului de tip emulsie (cremă)

Se realizează cântărirea substanței medicamentoase și a excipienților la
balanța electronică.
Prepararea fazelor: Bazele de unguent de tip emulsie se prepară în mod
obișnuit la cald. Componentele fazei grase (lipofile) sunt topite la o temperatură
superioară punctului de topire al tuturor componentelor (de obicei la 60-75ºC).
Faza apoasă se încălzește aproximativ la aceeași temperatură, unde în ea se dizolvă
substanțele hidrosolubile, cu condiția ca temperatura să nu le degradeze.
Componentele lichide și grăsimile sunt plasate împreună într-un tanc din oțel
inoxidabil cu manta, prin care circulă vapori de apă supraîncălziți. Încorporarea
substanței medicamentoase se poate realiza prin dizolvarea în faza în care este
solubilă sau se poate suspenda în bază dupî amestecarea fazelor, înainte de răcire.
Amestecarea fazelor: Cele două faze hidrofilă și lipofilă sunt de obicei
amestecate la o temperatură de 70-72ºC, deoarece această temperatură asigură o
amestecare eficace, iar vâscozitatea amestecului este mai redusă. Este important ca
fazele de să prezinte aproximativ aceeși temperatură, de obicei 50-60º C.

23
 Emulsia rezultată este omogenizată cu o viteză mai redusă până la răcire la
temperatura camerei. Restul etapelor prezentate la unguente de tip soluție,
suspensie.
Prepararea gelurilor
După etapa de cântărire, are loc prepararea gelului (dispersarea
polimerului în solvent) urmată de încorporarea substanței active și altor substanțe
auxiliare.
Pe urmă are loc dizolvarea sau suspendarea substanței active în solvent
sau în amestecul de solvenți și gelificarea polimerului în soluția rezultată.
Substanțele insolubile în apă se pot dizolva în mediu hidroalcoolic și ulterior se
realizează gelificarea, iar cele solubile se adaugă ca soluție în gelul preparat
anterior cu apă. Baze de gel obținută se amestecă cu soluția medicamentoasă sub
vid. Amestecarea se realizează într-un agitator de tip ancoră de capacitate
adecvată, dotat cu o paletă în formă de ancoră. Agitatorul este prevăzut cu o manta
cu pereți dubli prin care circulă apă caldă sau rece, care facilitează controlul
temperaturii produsului. Echipamentul este prevăzut cu un sistem de vid, pentru a
evita încorporarea aerului în timpul omogenizării.
Maturare: se realizează după fazele de amestecare și omogenizare , unde
gelul este lăsat în repaus, la temperatura obișnuită (24-48 h), pentru atingerea
consistenței și uniformității finale. Celelalte etape sunt similare celor descrise
anterior.

Unguente sterile

Această categorie cuprinde unguentele oftalmice, unguentele care se aplică

pe plăgi, pe arsuri sau pe pielea sugarilor și unguentele cu antibiotice. Asigurarea
sterlității se poare realiza , fie prin sterilizarea ungunetului după preparare (rar,
unguente de tip soluție), fie prin prepararea pe cale aseptică, folosind excipienți,
ustensile și recipiente sterilizate.
Condiții necesare pentru preparare aseptică:
 Să se lucreze în încăperi sau boxe ai căror pereți se spală în prealabil cu
soluții dezinfectante (soluție de borat de fenilmercur 1: 20 000), să se
sterilizeze mediul cu lămpi U.V.
 Excipienții după natura lor să se sterilizeze 30 de minute la 180º C sau 3
ore la 160º C.

24
  Întreaga aparatură cu care se lucrează se sterilizează la etuvă, prin flambare
sau autoclav
 Recipientele de ambalare trebuie să fie sterile

Unguente oftalmice
Pot fi unguente, creme sau geluri sterile care se aplică la nivelul
conjunctivei. Pe lângă condițiile de sterilitate, baze de unguent trebuie: să nu irite
mucoasa oculară (să fie neutră); să aibă consistență potrivită (să fie onctuoasă și
mai ductilă); să posede proprietăți de aderare astfel încât să permită un contact cât
mai prelungit cu mucoasa oculară; să nu reacționeze cu medicamentul încorporat și
cu lichidul lacrimal; să fie inerte, stabile chimic; filmul format să nu împiedice
vederea.
Se pot folosi baze de unguent liposolubile, constituite din vaselină, lanolină
sau un alt emulgator, ulei de parafină. Caracterul de lipogel sau de emulsie A/U
imprimă bazei de unguent o cedare lentă, treptată.
În ceea ce privește prepararea, dacă substanța activă este solubilă în baza de
unguent se va încorpora prin dizolvare. Substanțele insolubile se suspendă (90 %
dintre particule trebuie să aibă un diametru de cel mul 25 µm și pentru 10 % cel
mult 50 µm). Se condiționează în recipiente sterile, închise etanș, securizate,
pliabile, care conțin cel mult 5 g de unguent oftalmic, la cel mult 25ºC.
Unguente cu antibiotice
Alegerea bazei de unguent se face în funcție de proprietățile fizico-chimice
ale antibioticelor, deoarece stabilitatea acestora este mult diminuată în mediu apos.
Dacă se folosește un tratament scurt de 2-3 zile se poate folosi o bază care conține
o cantitate redusă de apă, atunci când se urmărește un efect de profunzime.
Dacă se folosește timp mai îndelungat, se va folosi o bază ce poate conține
vaselină, lanolină. Nu se folosesc grăsimi animale sau vegetale, deoarece se pot
inactiva antibioticele. Preparare, condiționarea se realizează în condiții aseptice.

25
II. SUPOZITOARE

GENERALITĂȚI

Supozitoarele sunt forme farmaceutice solide care se regăsesc în

Farmacopeea Română ediția a X-A în monografia „Suppositoria”.
Supozitoarele conțin una sau mai multe substanțe active dizolvate,
emulsionate sau suspendate (după o prealabilă pulverizare) într-o bază adecvată,
care poate fi solubilă sau se poate topi la temperatura corpului. Prin încorpot=rarea
substanței active în baza de supozitoare se poate forma un sistem de dispersie
omogen cu obținerea de supozitoare de tip soluție sau un sistem de dispersie
eterogen, bi- sau polifazic cu formarea de supozitoare de tip emulsie, suspensie sau
supozitoare polifazice (mixte).
În funcție de caracteristicile substanțelor active și de efectul terapeutic
urmărit se pot folosi baze de supozitor liposolubile (untul de cacao, grăsimi
semisintetice neutre) și baze de supozitor hidrosolubile (masa gelatinoasă).
Forma, volumul și consistența lor sunt adaptate administrării rectale,
vaginale sau urectale. Astfel există trei forme farmaceutice: supozitoare rectale ,
supozitoare vaginale (ovule) și supozitoare uretrale (bujiuri). Pentru a le putea
diferenția principalele caracteristici ale acestora sunt prezentate în FRX.
Supozitoarele rectale au formă cilindro-conică sau de torpilă, diametrul
bazei de 8-10 mm, lungimea de 20-30 mm și masa de 2-3 g pentru adulți și 1-2 g
pentru copii.
Ovulele (supozitoare vaginale) sunt întâlnite în monografia „Vaginalia” au
formă sferică sau ovoidală, masa de 2-4 g (ovule preparate cu unt de cacao sau
grăsimi semisintetice neutre) și masa de 5-12 g (ovule preparate din masa
gelatinoasă).
Bujiurile (supozitoare uretrale) sunt întâlnite în monografia „Styli”, au
formă de cilindri ascuțiți la un capăt, lungimea de 5-10 cm, diametrul de 2-7 mm și
masa de 2-3 g.
Farmacopeera Română ediția a X-a precizează faptul că „dozele terapeutice
maxime, pentru substanțele toxice și pentru cele puternic active sunt aceleași cu
cele folosite în cazul preparatelor administrate intern”.

26
FORMULAREA SUPOZITOARELOR

Formularea trebuie să asigure stabilitatea supozitoarelor, apreciată prin

aspectul exterior, evoluția punctului de topire, modificarea texturii, conținutul în
substanță medicamentoasă și posibilitatea apariției de produși de degradare.
Un prim pas în formularea supozitoarelor este efectul terapeutic urmărit,
care poate fi un efect local sau un efect sistemic. Pe urmă se analizează
proprietățile fizico-chimice ale substanței active. Această etapă va ajuta la
selectarea bazei de supozitor, în funcție de hidrofilia sau lipofilia substanței active
și la alegerea metodei de preparare, prin modelare, turnare sau presare.
Pentru a îmbunătății calitatea supozitoarelor se vor adăuga substanțe
auxiliare, precum: diluanți, adsorbanți, agenți tensioactivi, lubrifianți, agenți de
creștere sau de scădere a punctului de topire, agenți de creștere a vâscozității
excipientului, antioxidanți, coloranți sau conservanți antimicrobieni.
Substanțe medicamentoase
Substanțele medicamentoase se vor analiza din punct de vedere al
solubilității. Solubilitatea crescută a substanței medicamentoase în baza de
supozitor, duce la o cedare lentă a acesteia în fluidul rectal. Pentru a favoriza
viteza de eliberare se recomandă ca pentru substanțele hidrosolubile să se aleagă
un excipient liposolubil, iar pentru cele solubile în grăsimi, un excipient
hidrosolubil. Insolubilitatea substanței medicamentoase duce la obținerea de
supozitoare de tip emulsie sau suspensie. Gradul de solubilitate al substanțelor
medicamentoase în baza de supozitor liposolubilă poate modifica punctul de topire
al supozitoarelor. De exemplu, uleiurile volatile în concentrație de 1% scad
punctul de topire cu 0.3-0.4º C sau teofilina poate crește punctul de topire cu 2º C
sau mai mult. Absorbția substanțelor medicamentoase solubile poate fi încetinită,
deoarece acestea difuzează mai greu, spre deosebire de cele insolubile.
O altă caracteristică este starea de agregare fizică. Substanțele pot fi în
stare lichidă (moi) sau solidă (pulberi). Cele lichide sau sub formă de paste pot să
fie miscibile cu baza de supozitor, cu formare de supozitoare de tip soluție sau pot
să fie dispersate în aceasta, cu formarea de supozitoare de tip emulsie. Din punct
de vedere al biodisponibilității, substanțele dizolvate în baza de supozitor sunt
cedate lent, dar continuu, în comparație cu cele dispersate de tip emulsie ori
suspensie.
Concentrația substanțelor active în baza de unguent influențează viteza
de absorbție. O cantitate prea mare de substanță activă solidă poate duce la
obținerea unui preparat neomogen.
27
 Acest inconvenient poate influența anumite etape ale tehnicii de preparare
și anume poate duce la creșterea vitezei de formare a aglomeratelor în masa de
supozitor sau îi poate crește vâscozitatea prin imposibilitatea turnării în forme. Un
alt parametru este densitatea substanței active și a bazei de supozitor care, dacă
sunt diferite se obține un preparat neomogen. Se poate corecta prin reducerea
mărimii particulelor de substanță activă sau prin adăugarea de agenți de
văscozitate, la bazele hidrosolubile, care scad temperatura amestecului.
Mărimea particulelor de substanță activă din supozioarele de tip suspensie
are importanță din punct de vedere tehnologic, prin realizarea de preparate
omogene și din punct de vedere al biodiponibilității. Astfel se iau în considerare
indicațiile date în monografia „Suspensiones” unde 90% din particule trebuie să
prezinte diametru de cel mult 50 µm, iar pentru 10 %, de cel mult 180 µm. Cel mai
uțor acceptate sunt particulele sub 50 µm, care nu produc iritații și au o viteza de
dizolvare mai mare. Cu toate acestea pentru a se evita sedimentarea particulelor
solide în excipientul fluid, particulele trebuie să fie sub 50 µm.

Baze de supozitoare
Bazele de supozitoare constitue suportul, matrița în care sunt incluse
substanțele medicamentoase și alte substanțe auxiliare. Ele sunt substanțe solide,
care au capacitatea de a încorpora substanțele medicamentoase. Cedarea
substanțelor medicamentoase se face fie datorită faptului că excipientul se topește
la temperatura corpului, fie pentru că excipientul este hidrosolubil și se dizolvă în
secrețiile mucoaselor.
Bazele de supozitoare sunt formate din excipienți și alte substanțe auxiliare.
Selecționarea excipienților se realizează după o serie de condiții, pe care
aceștia trebuie să le îndeplinească. Astfel în timpul preparării: intervalul dintre
punctul de topire și punctul de solidificare nu trebuie să fie prea îngust;
vâscozitatea masei topite să fie destul de mare pentru a se evita sedimentarea
rapidă a particulelor suspendate; să permită includerea de fluide hidrofile și
lipofile; solidificarea se face cu o contracție de volum, pentru a ușura detașarea
supozitoarelor din alveolele de turnare; inerție chimică pentru a evita
incompatibilitatea; să poată fi sterilizate. În timpul stocării: să nu se deformeze și
să nu se topească la temperatura ambiantă; să nu se oxideze la aer și la lumină; să
fie stabile în prezența umidități; să nu fie contaminabile cu microorganisme; să nu
își modifice aspectul exterior. În timpul utilizării: să fie lipsite de toxicitate; să nu
aibă caracter iritant pentru mucoasa rectală; să se topească sau să se dizolve rapid
la locul de aplicare în organism.
28
 Alegerea excipienților pentru supozitoare depinde de: compoziția chimică,
comportarea acestora la topire, proprietățile reologice, raportul componentelor
substanță activă/excipient, volumul supozitoarelor, tipul de acțiune.
În fucție de natura bazei de supozitoare și modul de eliberare a substanței
medicamenoase, există baze de supozitoare liposolubile (eliberează substanța
activă prin topire la temperatura corpului), baze hidrosolubile (eliberează substanța
activă prin dizolvare în lichidul rectal) și baze autoemulsionabile (eliberează
substanța activă prin dispersare).
Baze de supozitoare liposolubile (grase) sunt constituite din excipienți
grași naturali, semisintetici sau sintetici. Acestea trebuie să prezinte un punct de
topire apropiat de temperarura corpului (35-36ºC) pentru a favoriza topirea și
cedarea substanțelor active. Punctul de solidificare al excipienților lipofili trebuie
să fie cât mai apropiat de punctul de topire, pentru a asigura o solidificare cât mai
rapidă a supozitoarelor în tipare. Trebuie să aibă o stabilitate corespunzătoare (să
nu râncezească).
Bazele grase sunt reprezentate de untul de cacao, un excipient natural și de
gliceridele de semisinteză, obținute prin hidrogenarea uleiurilor vegetale (de
palmier, cocos, arahide, etc.) și cunoscute sub diverse denumiri comerciale.
Untul de cacao (Cacao oleum FRX) este grăsimea obținută la cald din
semințele de Theobroma cacao. Este o masă solidă, gălbuie, cu miros de cacao și
gust aromat. Din punct de vedere chimic este un amestec de trigliceride ale acizilor
grași saturați și nesaturați. Are un punct de topire de 32-35ºC, apropiat de
temperatura corpului. Supozitoarele se modelează ușor, se topesc în aproximativ
cinci minute. Este bine tolerat pe mucoase, nu interacționează cu substanțele
medicamentoase,se pretează a fi utilizat la prepararea supozitoarelor prin modelare
manuală, presare, topire și turnare. Prezintă patru forme polimorfe: γ, α, β’,β care
au puncte de topire diferite 18 ,22, 28 și 34,5º C. Încălzirea la temperaturi de peste
40ºC duce la obținerea de forme instabile, cu puncte de topire scăzute, ceea
constitue o dificultate pentru obținerea de supozitoare prin topire și turnare.
Revenirea la forma stabilă β are loc în 1-4 zile, în funcție de temperatura de
păstrare. Deși prezintă o inocuitate bună, are și incoveniente: polimorfism,
capacitate redusă de încorporare a apei, contracție de volum redusă la solidificare,
se poate oxida (râncezi).
Grăsimi și uleiuri semisintetice față de untul de cacao au avantajul de a
avea un interval de solidificare mai scurt și sunt mai puțin supuse la autooxidare.
Acestea nu prezintă modificări instabile. Au un interval de topire între 35-36ºC.
29
 Ca exemple, copraolul, masele Cebes, uleiul de arahide hidrogenat,
supostal, masele CBSA, uleiul de migdale hidrogenat.
Gliceride semisintetice sunt amestecuri de trigliceride ale acizilor grași
saturați cu 12-18 atomi de carbon, alături de proporții variabile de mono- și
digliceride ale acizilor grași, în farmacopeea europeană fiind oficializate sub
denumirea de Adeps solidus. Aceste tipuri de excipienți grași îndeplinesc
condițiile principale cerute bazelor pentru supozitoare: punct de topire, consistență,
solidificare rapidă, contracție de volum, capacitate de încorporare a apei,
capacitate de încorporare a apei, stabilitate la oxidare. Ca și dezavantaje au o
vâscozitate în stare fluidă, devin casante prin răcire rapidă, pot suferi trasformări
polimorfe. O metodă de obținere folosește uleiul de cocos, unde se recurge la
hidrogenare, apoi interesterificare, cu redistribuirea resturilor de acizi grași mai
proporționat pintre moleculele de glicerol. Această metodă servește la obținerea
bazelor de tip Suppocire și Valsup. A doua metodă pleacă de la uleiul de cocos, îl
hidroginează la glicerol și acizi grași, care se separă prin distilare fracționată , se
aleg fracția dorită, care se reesterifică cu glicerol. Astfel se obțin bazele de tip
Adeps solidus, Witepsol (H, W, S,E) Estarium.
Baze de supozitor hidrosolubile sunt geluri hidrosolubile care la
temperatura camerei au o consistentă solidă, iar la temperatura corpului se
fluidifică. Acestea sunt reprezentate de glicerina dispersată în gelatină (masa
gelatinoasă și polietilenglicoli.
Masa gelatinoasă este oficializată în FRX, este formată dintr-un amestec de
gelatină, glicerină și apă și se prezintă ca o masă alb-gălbuie, translucidă,
elastică.Ca și avantaje se pot obține supozitoare trasparente, suple, elastice care se
aplică mai ușor, spre deosebire de gliceridele semisintetice, permit absorbția mai
rapidă a substanțelor lipofile, se pot folosi la metoda de topire și turnare. Ca și
dezavantaje, aceste baze se pretează mai mult la obținerea de supozitoare vaginale,
timpul de fabricare este prelungit, necesită conservanți antimicrobieni, timpul de
dizolvare este dependent de proporția de gelatină, glicerină și apă, puterea de
gelificare a gelatinei, prezența unor substanțe care reacționează cu gelatina.
Polietilenglicolii (PEG) se folosesc ca și baze pentru supozitoare, în diferite
combinații. Se utilizează în special PEG 1540, 6000 și 4000, care de obicei se
asociază cu PEG 400, 1000 și apă. Polietilenglicolii sunt solubili în apă, alcool,
practic insolubili în uleiuri vegetale, uleiuri grase și grăsimi.
Prelucrarea supozitoarelor cu aceste baze se face prin topire și turnare.
Avantajele utilizării lor sunt determinate de capacitatea de dizolvare a unor

30
substanțe medicamentoase insolubile în apă; stabilitate la căldură, contaminare
microbiană redusă.
Ca și inconveniente, prezintă numeroase incompatibilități (fenoli, unii acizi
organici, barbiturice), sensibilitate la umiditate, dizolvare este lentă; din cauza
higroscopiei prezintă acțiune iritantă asupra mucoasei rectale. Higroscopia se
poate ameliora prin crearea unei pelicule de alcool cetilic și recomandarea către
pacient de a umecta supozitorul în apă, înainte de administrare.
Baze de supozitor autoemulsionabile sunt polimeri dispersabili în apă sau
substanțe tensioactive singure sau în amestec. Prezintă o structură chimică cu
proprietăți amfifile și sunt utilizate pentru formarea de supozitoare de tip emulsie,
în special U/A. Ca și avantaje, au puncte de topire și consistență corespunzătoare;
se pot prelucra la temperaturi ridicate; nu sunt toxice; nu se contaminează cu alte
microorganisme; nu produc sensibilizare. Se folosec pentru dispersarea
substanțelor medicamentoase liposolubile, cât și hidrosolubile, cu posibilitatea
unor interacțiuni chimice, cu formarea de complecși, care duc la scăderea efectului
terapeutic. Se folosesc: polisorbații, esterii și eterii PEG-urilor cu acizii: stearic,
lauric (Myrj, Brij), spanuri, pluronici, metilceluloza, carboximetilceluloza sodică.

Substanțe auxiliare

Pe lângă cele două grupe principale de materii prime, substanțele

medicamentoase și excipienți pentru baze de supozitor se mai pot adăuga și alte
substanțe auxiliare, care pot influența anumite proprietăți ale acestora.
Se folesesc substanțe auxiliare pentru a facilita încorporarea omogenă a
substanțelor medicamentoase în excipient. Ca și exemple, carbonatul de magneziu,
sub formă de pulbere ajută la încorporarea glicerolului 10% în baze grase.
Glicerolul sau propilenglicolul în asociere cu tensioactivi sunt folosiți la
dispersarea de extracte, balsamuri. Gliceride ale acizilor grași saturați (Miglyol,
Labrafac) sunt folosite la încorporarea de pulberi.
Substanțe auxiliare care influențează proprietățile hidrofile ale
excipienților. Absorbția la nivel rectal este invers proporțională cu cantitatea
acestora. Astfel aceasta este crescută, când ei sunt folosiți în cantități mici.
Exemple: alcooli grași (alcool cetilic 5%), gliceride (monostearat de gliceril),
tensioactivi anionici (stearați, laurilsulfatul de sodiu), tensioactivi neionici și
amfoteri (Tween, Span, Myrj, Cremophor).

31
 Substanțe auxiliare care cresc vâscozitatea masei de excipient.
Vâscozitatea are rol în evitarea sedimentării particulelor solide dispersate de
substanță medicamentoasă. Acești agenți se folosesc în cantități mici.
Exemple:alcooli grași, acizi grași și derivați , ulei de ricin hidrogenat, ulei
de parafină, lecitină, pulberi inerte precum bentonita 5-15%, dioxid de siliciu
coloidal 0.5-3%.
Substanțe auxiliare pentru modificarea temperaturii de topire. Se folosesc în
cazul în care se adaugă o cantitate prea mare de substanță medicamentoasă, unde
punctul de topire a bazei de supozitor poate crește. Exemple: parafina, alcooli și
acizi grași, ceruri.
Substanțe auxiliare care cresc rezistența mecanică a supozitoarelor. Se
folosesc pentru a evita ruperea supozitoarelor. Exemple: monogliceride de acizi
grași, ulei de ricin, glicerol, Tween.
Coloranții se folosesc pentru îmbunătăți aspectul. Antioxidanții sunt folosiți
în special la bazele grase care pot suferi fenomenul de autooxidare (râncezire).
Exemple: tocoferol, acid ascorbic, BHA, galat de propil. Agenții chelatanți se
folosesc pentru a complexa metalele, care catalizează reacțiile redox. Exemple
acid citric, EDTA. Conservanții antimicrobieni sunt folosiți în special pentru
bazele hidrosolubile. Exemple: acidul ascorbic și sărurile se folosesc când pH-ul
soluțiilor substanțelor active este mai mic de 6.
Alegerea bazei de supozitor ține cont de efectul terapeutic urmărit (local
sau sistemic).
Astfel pentru un efect la nivel local, bazele de supozitor trebuie să aibă o
bună capacitate de etalare pe mucoasa rectală și o anumită remanență, pentru
prelungirea efectului. De exemplu, pentru efectul laxativ, purgativ se folosesc
baze de supozitor hidrosolubile, precum masa gelatinoasă. În cazul, efectului
sistemic, se aleg în principiu baze de supozitoare, în care substanța activă nu este
solubilă și se care se dispersează tip suspensie. Se pot selecta excipienți lipofili
semisintetici sau sintetici cu punct de topire de 37º C.

32
TEHNOLOGIA DE PREPARARE

În această parte a referatului este prezentat modul de preparare al

supozitoarelor atât în farmacie, cât și în industrie.
Se va pleca de la efectul terapeutic urmărit (local sau sistemic), apoi se va
analiza solubilitatea în baza de supozitor a substanțelor medicamentoase. Dacă
substanța medicamentoasă este solubilă într-un excipient sau într-unul din
excipienții din compoziția bazei de supozitor, aceasta în continuare se va dizolva
în baza de supozitor. În cazul în care este insolubilă, substanța medicamentoasă se
va pulveriza în prealabil și apoi se va încorpora în baza de supozitor prin
emulsionare ori prin suspendare.

Prepararea în farmacie
Există trei metode de preparare a supozitoarelor: prin modelare manuală,
prin topire și turnare în forme și prin presare. Metoda prin modelare manuală se
poate realiza numai cu excipienți grași ( unt de cacao sau înlocuitori). La fel și
metoda prin presare. Metoda bazată prin topire și turnare se pretează atât pentru
bazele grase, cât și pentru cele hidrosolubile.
Metoda modelării manuale
Se aplică frecvet în farmacie, pentru prepararea unui număr mic de
supozitoare. Este metoda, în care cei mai utilizați dintre excipienți sunt untul de
cacao, deoarece prezintă plasticitate, prin malaxare permite prepararea la rece a
supozitoarelor. Se pot utiliza și gliceride semisintetice, la malaxare se pot utiliza
câteva picături de ulei de ricin.
După verificarea rețetei, pregătirea spațiului de lucru, a ustensilelor,
verificarea dozelor maxime și alegerea unor substanțe auxiliare care nu se regăsesc
în formulare, se poate calcula cantitatea de substanță medicamentoasă și cantitatea
de excipient. Se cântărește substanța medicamentoasă și substanțele auxiliare.
Substanțele solide se pulverizează fin, în mojar cu ajutorul unui pistil. Untul de
cacao se mărunțește prin radere și se cântărește cantitatea necesară. Multe dintre
substanțele active sunt insolubile în untul de cacao, iar unele sunt prescrise
depășesc coeficientul de solubilitate, fapt pentru care ele se vor suspenda. Există și
cazuri particulare precum: substanțe lichide lipofile (vitamine) care în cantitate
mică se dizolvă în untul de cacao și formează supozitoare de tip soluție. Soluțiile
apoase, extractele vegetale, în cantități mici, pot fi emulsionate cu lanolină, în
untul de cacao și rezultă supozitoare de tip emulsie A/U.

33
 Substanțele active fin pulverizate se amestecă omogen cu untul de cacao
răzuit, apoi se malaxează, până ce masa de supozitor se desprinde de pe pereții
mojarului. Masa obținută se rulează cu mâna sau cu o placă de lemn sau de plastic,
pe o placă pudrată cu amidon, într-un magdaleon cu diametrul cuprins între 8-10
mm, care mai apoi se divide în cilindri de 20-30 mm prin tăiere cu lama sau cu
dispozitive speciale. Cilindrii astfel obținuți se modelează cu mâna la unul dintre
capete, cu crearea formei cilindro-conice. Magdaleonul se obține rapid și în mod
igienic, prin utilizarea unei prese de supozitoare, compusă dintr-un cilindru
metalic, prevăzut la unul dintre capete, cu un orificiu prin care se presează masa cu
ajutorul unui piston. Se realizează conspergarea supozitoarelor prin acoperirea
fiecărui supozitor cu ajutorul unor pulberi inerte: amidon sau lactoză. Se realizează
controlul organoleptic, uniformitatea masei. Sunt repartizate în cutii de plastomer
opac.
Metoda de presare la rece
Pentru această metodă se folosesc aceeași excipienți folosiți anterior: unt de
cacao și grăsimi semisintetice. Spre deosebire de modelarea manuală, masa de
supozitor obținută, se aduce într-o presă pentru divizarea și formarea
supozitoarelor. Prin această metodă se pot obține numai magdaleoane, care pot fi
prelucrate ca și la metoda manuală. Supozitoare care se obțin sunt uniforme ca
mărime, randament este mai mare, dar omogenitatea în secțiune este mai mică
decât la modelarea manuală.
Metoda de topire și turnare în forme
Este metoda folosită atât în farmacie, cât și în industrie.
Se aplică pentru prepararea unui număr mare de supozitoare. Se aplică la
orice fel de excipient și constă în turnarea amestecului de substanțe active și
excipient, fluidificat la cald, în forme corespunzătoare și răcirea supozitoarelor.
Pentru început se calculează cantitățile de substanțe active și de excipienți.
Capacitatea de excipient pe supozitor depinde de capacitatea formei în care se face
turnarea și de factorul de dislocuire a substanțelor active. Factorul de dislocuire
reprezintă diferența de densitate dintre substanță și baza de supozitor. Factorul de
dislocuire ”f” reprezintă cantitatea de excipient pe care o dislocuiește un gram de
substanță medicamentoasă. Acest factor se ia din tabele și cu ajutorul unei formule
se poate calcula cantitatea de excipient, pentru un anumit număr de supozitoare.
În cazul în care nu există acest factor în tabele, cantitatea de excipient se poate
determina practic, prin procedeul STARKE și anume:substsnțele active pentru un
supozitor se amestecă cu puțin excipient topit, se toarnă în formă și peste toarnă
excipient topit, până la umplerea formei.
34
 După răcire se scoate supozitorul și se cântărește. Din greutatea totală se
scade greutatea substanțelor active, diferența constituid excipientul necesar pentru
un supozitor.
Un alt procedeu pentru determinarea cantității de excipient este metoda
Munzel. Aceasta presupune amestecarea substanței active necesare pentru numărul
total de supozitoare, cu o cantitate de excipient topit insuficientă pentru a obține
numărul de supozitoare prescris și turnarea în forme. Se completează apoi cu
excipient topit atât cât este necesar, pentru a umple numărul de alveole
corespunzătoare supozitoarelor prescrise. După această etapă de solidificare,
supozitoarele sunt topite din nou și turnate în alveole, deoarece inițial substanța
activă, nu era uniform repartizată. Se folosește un exces de 10 % atât din
substanțele medicamentoase cât și din excipient. Ca și dezavantaj are un timp de
lucru prelungit, prin dubla operație de topire și turnare în forme.
Următoarea etapă este cântărirea. Substanțele solide insolubile se
pulverizează înainte.
Urmează etapă este de topire a excipienților pentru baza de supozitor, care
se face într-o capsulă emailată, pe baia de apă, unde se folosec două metode.
Topirea cremoasă: unde se folosește untul de cacao și unde se ține cont de
comportamentul acestuia la încălzire. Dacă acesta se încălzește peste punctul său
de topire (30-35ºC) are loc modificarea structurii lui cristaline, cu transformarea în
forme cu puncte de topire mai scăzute, care la răcire nu se solidifică. Topirea se
face pe baia de apă, prin controlarea temperaturii cu termometrul. Acestă metodă
se folosește doar în farmacie.
Topirea clară: unde se folosesc gliceridele semisintetice. Excipienții se topesc pe
baia de apă (50ºC) și se lasă să se răcească la o temperatură de câteva grade,
deasupra punctului de solidificare și atunci se dispersează substanțele active. Se
aplică atât în farmacie, cât și în industrie.
Următoarea etapă este încorporarea substanțelor active în baza de supozitor,
sub fomă de soluție, suspensie sau emulsie, deci prin dizolvare, suspendare și
emulsionare.
Dizolvarea la cald presupune dizolvarea substanțelor medicamentoase
lipofile în baze de supozitor lipofile în prealabil topite. Se poate dizolva substanța
medicamentoasă în prealabil într-o cantitate redusă de solvent nepolar, în care este
foarte ușor solubilă. Substanțele hidrosolubile se dizolvă în polietilenglicoli sau în
masa gelatinoasă.

35
 Suspendarea substanței medicamentoase în baza de unguent se realizează
după o prealabilă pulverizare în mori adecvate. Pe urmă are loc triturarea pulberii
cu un excipient lichid sau cu o parte din baza de supozitor topită, unde pe urmă vor
fi încorporate în restul masei de excipient.
La metoda topire și turnare amestecul fluid se menține sub agitare continuă
pe toată perioada turnării, pentru a se evita sedimentarea.
Emulsionarea se realizează prin dizolvarea substanței medicamentoase în
faza în care este solubilă, cu emulsionarea în restul masei. Dacă substanța
medicamentoasă este solubilă în apă, se dizolvă în faza apoasă și soluția se
dispersează în excipientul gras, în prezența unuia dintre emulgatori: colesterol (1-
2%), lanolină (3%), monostearat de gliceril (1-3%), unde se obțin supozitoare de
tip A/U. Supozitoarele de tip emulsie U/A se realizează în prezență stearat de
trietanolamină, ceară Lanette.
Următoare etapă este turnarea masei de supozitor obținute anterior în tipare
sau forme metalice sau în tipare-ambalaje din plastomer opac. Pot avea un număr
variabil de alveole (10-20-50 până la 200) cu formă cilindro-conică sau de torpilă.
Volumul fiecărei alveole corespunde greutății unui supozitor (1-2g pentru copii și
2-3 g pentru adulți). Formele metalice se lubrefiază (parafină lichidă), se închid
bine și se asigură să aibă temperatura camerei. Agitarea amestecului se face
continuu, se umple fiecare alveolă în fir subțire pentru a evita golurile de aer. Se
toarnă amestec în exces, pentru a evita golurile. După răcire, în condiții de
temperatură normală, se îndepărtează prin radere excesul. Excesul se poate
reutiliza la o nouă umplere.
După etapa de umplere, formele se introduc la rece în frigider, 10 minute ,
pentru a favoriza solidificarea. După supozitoarele sunt scoase din forme, sunt
verificate și sunt păstrate în mod obișnuit încă 24 de ore la rece.
Condiționarea se face individual în hârtie cerată, celofan sau staniol.
Ambalarea se face în cutii de aminoplast sau în recipiente de sticlă, cu deschidere
largă. Pe etichetă se precizează: „A se păstra la rece!”, „Numai pentru uz rectal!”.

36
Prepararea în industrie
Se realizează în șarje (20.000-30.000 supozitoare/oră), unde metoda de
bază este cea de topire și turnare, realizată în linie automatizată și computerizată.
Echipamentul de producție cuprinde: balanțe de cântărire și de măsurare a
lichidelor, aparate de pulverizare și cernere, containere din oțel inoxidabil cu
pereții dubli pentru topirea excipienților și pentru prepararea masei de supozitoare
și omogenizatoare (moara coloidală).
Procedeul prin topire și turnare constă în topirea excipienților, adăugarea
substanțelor active, turnarea masei în cavitățile unor forme metalice sau mai
modern direct în alveole-ambalaje din plastomer și apoi solidificarea preparatului,
ambalarea.
Spațiul de producție destinat special preparării supozitoarelor este un spațiu
de clasă D. Compartimentele pentru fiecare activate și operație din fluxul
tehnologic sunt aranjate într-o ordine cronologică: recepția și stocarea materialelor,
acces personaș, pregărtirea și stocarea materialelor de ambalare, prepararea formei
farmaceutice.
Dacă există substanțe medicamentoase solide, producătorul realizează
operația de pulverizare, cu ajutorul unor mori cu discuri verticale sau cu ajutorul
unor mori vibratoare cu bile (eficiență mai bună). Se realizează cernerea pulberii
de substanță medicamentoasă, cu ajutorul unei site cu ochiurile de aceeși mărime a
particulelor. Pe urmă se cântăresc substanța medicamentoasă și ceilalți excipienți
pe balanțe cu trei zecimale. Are loc topirea excipienților pentru baza de supozitor
într-un container de oțel inoxidabil, prevăzut cu manta de încălzire, care să
mențină baza de supozitor în stare fluidă, la temperatură constantă.
Încorporarea substanței medicamentoase în baza de supozitor se realizează prin
dizolvare, emulsionare și suspendare, respectând procedeele descrise în farmacie.
Turnarea se realizează prin procedeu automat într-o singură etapă, unde
masa topită este injectată sub presiune în alveole, fiind turnată direct în materialul
de ambalare. Ambalajul constituit din plastomeri (termoformabili) precum:
polietilenă, policlorură de vinil (PVC), acetat de celuloză, este termoformat în
formă de alveolă și se găsește în același echipament, în care sunt preparate
supozitoarele (ambalare primară). Pe urmă are loc etapa de răcire și solidificare. În
final sunt tăiate în pachete de 5-6 supozitoare și se realizează ambalarea secundară
în cutii de carton, alături de prospect. Se realizează pe urmă etapele pentru
controlul calității.
Supozitoarele se depozitează ferite de lumină și de umiditate, la o
temperatură de cel mult 25º C.
37
 Supozitoare vaginale (Ovule)

Ovulele pot fi preparate cu excipienți liposolubili, unde se prepară după

aceleași tehnci precum supozitoarele rectale. Se poate folosi în farmacie metoda de
modelare unde pentru fiecare ovul se ia o cantitate de excipient de 3 g, iar după
divizarea magdaleonului fiecare segment se modelează sub formă sferică. În cazul
metodei de preparare prin topire și turnare, se folosesc alveole de formă sferică, iar
cantitatea de excipient se determină în funcție de factorul de dislocuire. Ca și
substanțe active se întâlnesc: antibiotice, hormoni, antimicotice,
antitricomoniazice, antiseptice, precum și substanțe pentru refacerea florei
vaginale: acid lactic, glucoză, lactoză.
Se pot prepara și din excipienți hidrosolubili (masa gelatinoasă,
polietilenglicoli). Încorporarea substanțelor medicamentoase se face în funcție de
solubilitatea lor, ținând seama în funcție de factorul de dislocuire. În cazul în care
substanța medicamentoasă este solubilă în apă sau glicerină, se dizolvă în câteva
grame de apă sau glicerină, iar soluția obținută se încorporează în masa
gelatinoasă, fluidificată prin încălzire. În cazul substanțelor insolubile , acestea se
suspendă în masa fluidificată și răcită la 40º C și se omogenizează.
Substanțele lichide se adaugă direct în masa fluidificată prin încălzire, după
care se toarnă în forme. Formele pentru ovule din masă gelatinoasă au volum mai
mare, decât cele din excipienți lipofili, au formă de picătură și greutatea să fie
cuprinsă între 5-12 g.

Supozitoare uretrale (creioane uretrale, bujiuri)

Sunt preparate locale destinate administrării locale, constituite din una sau
mai multe substanțe active, ca atare sau dizolvate într-o baza de unguent adecvată,
care se poate dizolva sau topi la temperatura corpului.
Obținerea de supozitoare uretrale este identică cu a supozitoarelor rectale,
fie prin modelare manuală, prin presare, fie prin turnare în tipare, folosind aceeași
excipienți.
Farmacopeea Română prevede faptul că „creioanele uretrale sunt sterile.”

38
 III. EXEMPLE DE PRODUSE

1. Indometacin Fiterman 40 mg/g cremă

Indometacin 40 mg
Alcool cetostearilic emulgator tip A
Vaselină albă
Polisorbat 80
Glicerol
p-Hidroxibenzoat de metil (E 218)
p-Hidroxibenzoat de n-propil (E 216)
Apă purificată

Rol componente:
Indometacin: reprezintă substanța activă a preparatului. Este un
antiinflamator nesteroidian, cu acțiune antiinflamatoare, analgezică la nivel local.
Se prezintă sub formă de pulbere cristalină slab gălbuie. Este puțin solubil în
alcool, practic insolubil în apă.
Alcool cetostearilic emulgator de tip A: este un amestec de alcooli grași,
în care predomină alcoolul cetilic și alcoolil stearilic (1:1). Se prezintă sub forma
unei mase sau lamele albe sau alb-gălbui, cu aspect cristalin, de consistență solidă,
onctuoasă, fără gust, miros slab caracteristic. Este insolubil în apă. Se asociază
alături de vaselină, pentru a diminua senzația grasă, plus are rol de a crește
consistența și emulsionarea apei. Poate avea rol și de emulgator U/A.
Vaselina albă: este oficinală în FR X (Vaselinum album). Este descrisă ca
o „masă albă, cu aspect omogen, filantă,onctuoasă, opacă, în strat gros,
traslucidă în strat subțire, fără miros și fără gust”. Este o bază de unguent grasă
(anhidră), care va face parte din faza lipofilă a unguentului de tip emulsie. Este
practic insolubilă în alcool, apă, glicerol. Are un punct de topire de 38-55ºC.
Polisorbat 80: are rol de emulgator neionic, are valoare HLB=15 deci va
forma emulsia U/A. Este insolubil în uleiuri minerale și vegetale. Este solubil în
apă.
Glicerol: este agent umectant, fiind inclus în faza hidrofilă a bazei de tip
unguent-emulsie. Are mai multe roluri: de a micșora pierderea apei în produsul
final, prin higroscopie și totodată produce un efect hidratant, emolient la nivelul
pielii.

39
 p-Hidroxibenzoat de metil și p-Hidroxibenzoat de n-propil: au rol de
conservanți antimicrobieni. Se adaugă în special în unguentele de tip emulsie U/A,
deoarece având faza externă sub formă de faza apoasă sunt mai susceptibile
contaminării microbiene.Se pot asocia în concetrație de 0.1-0.2%.
Apa purificată: are rol de vehicul, va reprezenta faza apoasă (faza externă)

Etape proces tehnologic:

Prima etapă constă în livrarea materiilor prime și a recipientelor de
ambalare.
Pe urmă se cântăresc toți excipienții separat și substanța medicamentoasă
pe balanța electronică cu trei zecimale.
Preparatul este autorizat sub formă de cremă, de unde rezultă că faza apoasă
se gășeste mai mult de 10%.
Prepararea fazelor: Bazele de unguent de tip emulsie se prepară în mod
obișnuit la cald. Componentele fazei grase (lipofile): vaselina albă, alcoolul
cetostearilic emulgator A sunt topite la o temperatură superioară punctului de
topire al tuturor componentelor într-un tanc din oțel inoxidabil, cu pereții dublii
(de obicei la 60-75ºC). Masa topită se transferă în vasul de amestecare trecând
printr-un material filtrant (transferul se face prin pompare). Faza apoasă
reprezentată de apă se încălzește aproximativ la aceeași temperatură, unde în ea se
dizolvă polisorbatul 80 (emulgatorul neionic U/A), glicerolul și conservanții
antimicrobieni. Componentele lichide și grăsimile sunt plasate împreună într-un
tanc din oțel inoxidabil cu manta, prin care circulă vapori de apă supraîncălziți.
Amestecarea fazelor: Cele două faze hidrofilă și lipofilă sunt de obicei
amestecate la o temperatură de 70-72ºC, deoarece această temperatură asigură o
amestecare eficace, iar vâscozitatea amestecului este mai redusă. Este important ca
fazele să prezinte aproximativ aceeși temperatură, de obicei 50-60º C. Astfel când
cele două faze ajung la o temperatură apropiată, faza grasă se adaugă prin agitare
continuă peste faza apoasă. Amestecarea se realizează în moara coloidală.
Încorporarea substanței medicamentoase (indometacin) se poate realiza prin
suspendarea în bază după amestecarea fazelor, înainte de răcire.
Emulsia rezultată este omogenizată cu o viteză mai redusă până la răcire la
temperatura camerei, în amestecătorul de tip ancoră.
Maturare: După fazele de amestecare și omogenizare, unguentul este lăsat
în repaus, un timp mai lung sau mai scurt, la temperatură obișnuită, pentru
realizarea consistenței semisolide adecvate.

40
 Divizare și condiționare primară: condiționarea unguentelor se
efectuează în compartimente destinate cu ajutorul mașinilor automate.
Aceste mașini realizează umplerea unui produs, închiderea, plierea,
etichetarea și ambalarea tuburilor. Transferul preparatelor în aparatele de umplere
se efectuează prin aspirare cu pompe, mai rar prin gravitație. Echipamentul de
umplere se curăță după fiecare lot, cu ajutorul unui agent antimicrobian. Tuburile
sunt umplute pe rând, apoi sunt pliate, închise prin ștanțare și sigilare.
Condiționare în ambalaj secundar: Tuburile sunt inscripționate și
ambalate în cutii de carton, de asemenea inscripționate specific împreună cu
prospectul.
Ultimele etape au rol de a asigura transportul și depozitarea în condiții
optime.
Utilizare: se indică în dureri reumatice, în entorse, întinderi musculare. Se
aplică de 3-4 ori pe zi la nivelul zonei dureroase, prin masare ușoară.

2. Bisacodil SINTOFARM 10 mg supozitoare

Bisacodil 10 mg
Dioxid de siliciu coloidal anhidru (Aerosil 200)
Parafină lichidă
Gliceride de semisinteză (Witepsol H15)

Rol componente:
Bisacodilul reprezintă subtanța activă a preparatului, este un laxativ de
contact. Se prezintă ca o pulbere albă, cristalină. Este insolubil în apă.
Dioxid de siliciu coloidal anhidru (Aerosil 200): agent de creștere a
vâscozității. Favorizează încorporarea substanței active în baza de supozitor și
împiedică sedimentarea acesteia. Se poate lua în concentrație de 2-10%
Parafina lichidă: scade punctul de topire, prin urmare scade rezistența
mecanică. Se poate lua în concentrație de 2-3%.
Gliceride de semisinteză: reprezintă baza de supozitor liposolubilă. Se
prezintă ca o masă albă, cu aspect ceros, insolubilă în apă.Se folosește seria
Witepsol H 15, care se utilizează pentru metoda de topire și turnare. Au un punct
de topire de 33.5-35.5ºC, plus au interval mic între punctul de topire și cel de
solidificare.

41
 Etapele procesului tehnologic
Echipamentul de producție cuprinde: balanțe de cântărire și de măsurare a
lichidelor, aparate de pulverizare și cernere, containere din oțel inoxidabil cu
pereții dubli pentru topirea excipienților și pentru prepararea masei de supozitoare
și omogenizatoare.
Procedeul prin topire și turnare constă în topirea excipienților, adăugarea
substanțelor active, turnarea masei direct în alveole-ambalaje din plastomer și apoi
solidificarea preparatului, ambalarea.
Spațiul de producție destinat special preparării supozitoarelor este un spațiu
de clasă D. Compartimentele pentru fiecare activate și operație din fluxul
tehnologic sunt aranjate într-o ordine cronologică: recepția și stocarea materialelor,
acces personaș, pregărtirea și stocarea materialelor de ambalare, prepararea formei
farmaceutice. Pentru început se calculează cantitățile de substanțe active și de
excipienți. Cantitatea de excipient pe supozitor depinde de capacitatea formei în
care se face turnarea și de factorul de dislocuire a substanțelor active. Acest factor
se ia din tabele și cu ajutorul unei formule se poate calcula cantitatea de excipient,
pentru un anumit număr de supozitoare.
Se realizează operația de pulverizare a bisacodilului, cu ajutorul unor mori
cu discuri verticale sau cu ajutorul unor mori vibratoare cu bile (eficiență mai
bună). Se realizează cernerea pulberii de bisacodil, cu ajutorul unei site cu
ochiurile de aceeși mărime a particulelor. Pe urmă se cântăresc substanța
medicamentoasă și ceilalți excipienți pe balanțe cu trei zecimale. Are loc topirea
gliceridelor semisintetice (seria Whitepsol 15) pentru baza de supozitor într-un
container de oțel inoxidabil, prevăzut cu manta de încălzire, care să mențină baza
de supozitor în stare fluidă, la temperatură constantă. Pe urmă se amestecă baza de
supozitor cu parafina lichidă, cu ajutorul unei palete în formă de ancoră, care se
rotește constant și care trece pe toată suprafața interioară a vasului, prevenind
sedimentarea. Se adaugă aerosilul care formează masa de supozitor vâscoasă.
Încorporarea bisacodilului în baza de supozitor topită se realizează prin
suspendare, prin omogenizare continuă, până când masa fluidă are aspectul unei
creme.
Turnarea se realizează printr-un procedeu automat într-o singură etapă,
unde masa topită este injectată sub presiune în alveole, fiind turnată direct în
materialul de ambalare. Ambalajul din polimer este termoformat în formă de
alveolă și se găsește în același echipament, în care sunt preparate supozitoarele
(ambalare primară).

42
 Pe urmă are loc etapa de răcire și solidificare. În final sunt tăiate în pachete
de 5 supozitoare și se realizează ambalarea secundară în cutii de carton, alături de
prospect. Se realizează pe urmă etapele pentru controlul calității.
Supozitoarele se depozitează ferite de lumină și de umiditate, la o
temperatură de cel mult 25º C.
Utilizare: se recomandă la adulți, în tratamentul constipației, cu o
administrare pe zi, de obicei seara înainte de culcare.

CONCLUZII

Unguentele, preparate farmaceutice semisolide analizate din punct de

vedere al biodisponibilității diferă în funcție de compoziția chimică și natura fizică
a bazei de unguent: baze lipofile, baze anhidre-hidrofile, sisteme emulsionate U/A,
A/U, geluri.
În funcție de natura bazei de unguent s-a stabilit următoarea ordine de
cedare a substanțelor medicamentoase în ordine descrescătoare: baze de unguent
hidrocarburi, baze de unguent cu grăsimi animale și vegetale, baze de unguent de
tip emulsii A/U, baze de unguent de tip emulsii U/A, baze de unguent hidrofile.
Factorii care influențează penetrația și absorbția substanței medicamentoase
prin piele din punct de vedere tehnologic depind de proprietățile fizico-chimice ale
substanței medicamentoase (ex. solubilitatea, mărimea particulelor), de tipul de
bază de unguent, ca de exemplu o comparație între bazele de unguent lipofile care
previn pierderea apei, cu creșterea permeabilității pielii în paralel cu bazele de
unguent hidrosolubile care scad hidratarea și la fel și permeabilitatea. Alți factori
influențează din punct de vedere biologic, prin variabilitatea anatomică, unde
permeabilitatea crește de la pielea palmelor, antebrat, gât, craniu, coapse până la
urechi. De asemenea depinde de starea, vârsta, tipul, metabolismul, irigarea cu
vase de sânge a pielii și tipul de leziuni. Ca și principii de mărire a penetrației și
absorbției cutanate se regăsesc: modificări la nivel structurii substanței active,
creșterea concentrației de substanță în forma farmaceutică sau intervenții asupra
stratului de barieră prin diverse metode.
Supozitoarele, preparate farmaceutice solide, care au o consistență mult
mare spre deosebire de unguente, pot avea o absorbție foarte rapidă și o excelentă
biodisponibilitate. Absorbția pe cale rectală poate fi la fel de importantă precum
cea a mucoasei gastrointestinale. Se ține cont de faptul că dozele terapeutice
maxime, trebuie să fie respectate în ambele cazuri. Absorbția pe cale rectală este
influențată de substanța medicamentoasă și de vehicul.
43
 BIBLIOGRAFIE
1. *** - Farmacopeea Română. Ed. a X-a. Bucureşti: Ed. Medicală,
1998.
2. Rowe.R, Sheskey P. QM. Handbook of Pharmaceutical
Excipients, ed.6.
3. D. Lupuleasa I.Popovici. Tehnologie farmaceutică, Volumul 2.
Ed. Polirom, 2011.
4. S.E Leucuta, E. Dinte MA. Prepararea medicamentelor.Ed
Medicală Universitară ”Iuliu Hațieganu”, 2009
5. Gratiela V. Tehnică farmaceutică. Ed.Universității din Oradea
2006.

44