SUBIECTE BIOFIZICA

SUBIECTUL 1

Introducere în biofizică. Scop. Etică. Condiții de viață

Fizica este considerată continuarea filozofiei antice și încearcă să răspundă la

întrebările fundamentale legate de viață și univers. In maieutica se caută răspuns la
întrebările primordiale de tip cu cine suntem de unde venim care este scopul vieții și
finalul ei. Cunoașterea pleacă de la premisa că inițial bagajul de cunoștințe este
minimal. În ipoteză știm că nu știm nimic(fundamentul cunoasterii). Meseria de medic
înseamnă perpetua aplecare spre învățare iar întrebarea fundamentală de ce trebuie să
fie un laitmotiv.

Din punct de vedere al eticii tot ceea ce trebuie întreprins în cadrul unui activ medic
trebuie să plece de la premisele binelui. Principiul călăuzitor= Sa nu faci rau.

Din punct de vedere al vieții poate fi privită ca o ordine a materiei care este generată
în cadrul entropiei (dezordinei universale) de legi fizice precise, obiective iar într-o
gândire informatizată viața poate fi prezentată ca rezultatul unui laborator de
programare ce operează cu timpul, care prin intermediul dezordinei, poate conduce la
organizarea materie și la forme de viață. Cine este programatorul și cu ce scop a luat
naștere viața sunt întrebări care depășesc sfera cunoașterii.

SUBIECTUL 2

Apa în sistemele biologice

În cadrul condițiilor ce favorizeaza viața, condiții extrem de precise, apa reprezintă

elementul esențial, ființa umană având aproximativ 70 la sută apă la fel și in alcatuirea
Pamantului.

Molecula de apă are un caracter simetric iar legăturile covalente dintre atomii de
oxigen și hidrogen sunt puternic direcționate astfel încât desi neutra electric putem
constata că atomii de oxigen au o acumulare de sarcină negativă iar cei de hidrogen
pozitivă. Molecula de apă are un caracter polar putându-se orienta în camp electric
relativ slab. Caracter polar poate fi parametrizat cu ajutorul dipolului electric. Un dipol
electric este alcătuit din două sarcini egale dar de semn contrar situate la distanta
 Momentul dipolar se definește ca produsul dintre sarcina și distanță. 𝑀𝑑 = q∙ d Putem
vorbi despre :
• un dipol permanent: mol de apă
• unul indus de prezența unei sarcini externe
• unul instantaneu (at.de hidrogen)
In molecula de apă momentul bipolar este de aproximativ 2 Debye.
1 C m = 3∙ 1029 Debye

Atunci când molecula de apă disociază în camp electric extern ia naștere un ion pozitiv
numit ion de hidroniu. In cazul apei pure la 20 °C molecula disociază datorită agitației
termice. Per ansamblu apa este neutră din punct de vedere electric și ne așteptăm ca
concentrarea ionilor pozitivi și negativi să fie egală.

• Ph = 7 mediu neutru.
• Ph < 7 mediu acid
• Ph > 7 mediu bazic.
• 𝑝𝐻𝑏𝑖𝑜𝑙𝑜𝑔𝑖𝑐 = 7,4 (slab bazic)

Există în interiorul organismului solutii tampon cu rolul de a pastra constant pH-ul

tesuturilor: sange si proteine serice.
________________________________________________________
SUBIECTUL 3

Noțiuni de fizică moleculară a lichidelor

In interiorul unui lichid pot apărea două tipuri de forțe.

1)Dacă un mol au caracter polar: pot interacționa cu moleculele vecine luand naștere
forțe electrostatice de tip Van der Walls. Aceste forțe se manifestă pe distanțe foarte
scurte: între două molecule vecine.
2)Legăturile coordinative (puntile de H) iau nastere prin interpătrunderea orbitalilor
moleculari rezultând foarte puternice.

Lichidele simple precum alcoolul formează numai legături van der walls.
Lichidele complexe precum apa formează atat legaturi Van der Waals cat și legături
coordinative.
_____________________
O categorie aparte de lichide sunt cristale lichide. Cristale lichide au proprietății
comune lichidelor și solidelor. Sunt în general substanțe organice iar tranziția dintre
solid și lichid nu se face direct sau brusc ci prin intermediul unor faze
mezomorfe=mezofaze. Ex: Mielina, virusuri, membranei celulare, amestec de amfoliti
(molecule cu cap și hidrofic și altul hidrofob) cu solventi polari.

Clasificarea cristalelor lichide – in functie de mezofaza

 • Dacă trecerea se face în funcție de temperatura vorbim de cristale lichide
termotrope (cele mai răspândite). Trecerea lui se face printr-un singur punct
termic și prin intermediul unui domeniu de temperatură rezultând MEZOfaza.
Isi modifica proprietatile optice. Se impart in:
- filiforme=nematice în cazul MEZOfazei au dispunere paralelă, longitudinală
- smectice-Orientare este stratificată,iar moleculele sunt perpendiculare pe
strat.(mielina)
- colesterice-dispunere în spirală in orientare longitudinală pe straturi. Ex:
cristalele de afisaj LCD. Prezintă activitate optică. Sunt termooptice (Îi schimbă
culoarea în funcție de temperatură).

• Liotrope Dacă trecerea lichid-cristal se face prin modificări concentratie

(membrana celulară).

Molecule de apă se caracterizează prin legături de tip Van der Walls și legături punți
de hidrogen. Aceste forțe facilitează interacțiunea mai multor molecule de apă rezultând
aglomerări moleculare de tip claste sau glemuri moleculare.
Acest Tip de legare explică pe de o parte tensiunea superficială a apei dar și
comportamentul densității în funcție de temperatura care favorizează anomalia apei.
Dacă apa solidă sau gheața au o densitate ceva mai mare decât a apei calde, prin
topire tendința este ca pe un foarte scurt interval de la 0 la 4 °C densitatea sa să nu
scadă cum ar fi firesc (dilatarea) și să aibă o creștere usoara astfel încât la 4°C apa va
avea o densitate maximă. Aceasta va face ca gheața să pluteasca la suprafața apei si
lacurile si marile să nu înghețe în totalitate evitându-se astfel extensia vieții. Peste 4 °C
datorită agitației termice apa ca majoritatea corpurilor se dilată iar densitatea scade cu
creșterea temperaturii.
Anomalia apei salvează de la dispariție vietățile mărilor și oceanelor.
Punțile de hidrogen datorate legăturilor coordinative sunt responsabile pentru tensiunea
superficială mare a apei. Tensiunea superficială ia naștere la nivelul stratului superficial
de interfață între mediu lichid și cel gazos. Între moleculele de lichid se exercită forte de
coeziune (van der Walls sau Coordinative) care țin laolaltă moleculele și care sunt
responsabile de volumul propriu specific ocupat de lichid.

Pentru moleculele dintr-un strat extrem de subțire din vecinătatea aerului atosferic
fortele de coleziune nu mai au un caracter radiar și generează o rezultanta orientată
spre interior. Aceste forte întind practic stratul superficial transformat într-o peliculă ce
tinde să aglomereze /să țină laolaltă restul moleculelor. In stratul superficial se
înmagazinează energie direct proporționale cu suprafața acesteia.

E= σ S

Coeficientul sigma reprezintă coeficientul de tensiune superficială și în cazul apei are

valoare de 0,073 N/m.
Apă distilată are σ cel mai mare excluzând mercurul.
σ𝑚𝑒𝑟𝑐𝑢𝑟 =0,480 N/m
Pelicula superficială în cazul apei are suficientă consistență încât să susțină insectele
ce pășesc pe suprafața acesteia.

____________________
SUBIECTUL 4

Substantele tensioactive

In interiorul org coeficientul de tensiune superficiala și găsește aplicabilitatea la

trecerea anumitor nutrienti sau substanțe farmaceutice prin bariera gastrointestinala. La
dizolvarea unei substanțe în apă putem crește coeficientul de tensiune superficala prin
mărirea funcției de coeziune, exemplu: dizolvarea electroliților în apa.

Pentru a micșora funcția de coeziune se folosesc substanțe tensioactive care

înglobează grupări hidrofobe și care micșorează coeficientul superficial: exemplu:
detergenți, alcooli, aldehide.

Conform legii lui Traube: O substanță este mai tensionată cu cat va conține mai
multe grupări Hidrofobe.

În organism, substantele tensioactive au rolul de a crește permeabilitatea prin

membranele existente la nivel gastro intestinal. Cu ajutorul anumitor substanțe
tensioactive se facilitează trecerea lanțurilor moleculare mari: glucoză proteine glucide.
Pot fi folosite și în terapie: cazul surfactorilului pulmonar.
_____________
Legea lui Laplace: Corelează tensiune existenta într-o membrană elastica (cazul
stratului superficial) cu presiunea exercitată în interiorul cavității membranare dar și cu
raza de curbură a membranei. Pentru o membrana elastică cu formă elipsoidală(inimă)
presiunea din interiorul membranei(cavitate) va fi direct proporțională cu tensiunea din
membrană și invers proporțională cu rază de curbură.
1 1
∆𝑝𝑠 = 𝜎 ( 𝑅1 + 𝑅2 ) , unde 𝑝𝑠 -presiunea din incinta
𝜎- tensiunea
𝑅1- raza longitudinal
𝑅2 –raza transversal
2𝜎
In cazul unei sfere 𝑅1=𝑅2= R => ∆𝑝𝑠 = 𝑅

Surfactantul pulmonar este secretat în plămâni la nivelul branhiilor pulmonare.

Odată dizolvat în filmul lichid care înconjoară alveolele (membranele alveolare) va
micșora tensiunea superficială care este direct proporțională cu presiunea maximă din
alveolă. Surfactantul pulmonar are rolul de a facilita respirația la presiune relativ
scăzută. (10-20 mmHg/Torr). În cazul prematurilor datorită subdezvoltării, surfactantul
nu mai este secretat iar presiunea in interiorul alveolei creste de 3-5 ori. Bebelusul fiind
impiedicat sa respire autonom.
SUBIECTUL 5
Menisc= Curbură a suprafeței unui lichid, care apare din cauza aderenței sau a lipsei
de aderență în punctele de contact cu un corp solid

Fortele de adeziune se refera la legatura dintre lichid si peretii vasului.

Fortele de coeziune tin laolalta moleculele in interiorul lichidului (Van der Waals,
coordinative-determina tensiunea superficiala)

Dacă la nivelul meniscului forțele de adeziune sunt mai mari sau comparabile cu cele
de coeziune suprafața meniscului capătă formă concavă. Este cazul apei față de pereții
de sticlă. În acest caz spunem că apa uda pereții vasului.
Dacă fortele de adeziune sunt mai mici decât cele de coeziune menisculul va avea forta
convexa. In acest caz, cum e la mercur, lichidul nu uda pereții vasului.

Fenomenele Capilare sunt datorate fenomenelor superficiale ale membranei (stratului

superficial) și apar la tuburile subțiri care au raza comparabila cu raza de curbură a
meniscului. În acest caz apa va forma ascensiune capilară pe când mercurul o
depresiune capilară. Înălțimea va fi dată de presiunea superficială mai exact va rezulta
din bilanțul presiunii hidrostatice pgh (de ascensiune, respectiv de depresiune) cu
presiunea superficială Laplace.
1 1
∆𝑝𝑠 = 𝜎 ( 𝑅1 + 𝑅2 )

∆𝑝ℎ = 𝜌gh

Legea lui Jurin coreleaza inaltimea ascensiunii/ adancimea depresiunii cu:

-raza capilara
-tenisunea superficiala (presiunea din membrana)
-densitatea lichidului
-unghiul de racord (dintre menisc si perete)
2𝜎
h=𝜌𝑔𝑟 cos𝜃

Fenomenele capilare apar în cazul ascensiunii sevei dar și în cazul curgerii sângelui
capilare.

Presiunea Laplace explică emboliile gazoase, cazul unei bule de aer care apare in
vasul capilar; datorita razei de curbura(a bulei-mai mare ca capilarul) aceasta presiune
Laplace impiedica circulatia sangelui producand chiar obturarea acesteia. Emboliile
gazoase apar în cazul creșterii bruște de gaz în interiorul sangelui.
SUBIECTUL 6

La dizolvarea unei substanțe în apă apar trei situații:

1. În cazul electroliților sau glucozei vor crește forțele de coeziune datorită creșterii
forțelor de atracție intermoleculare și tensiunea superficiala din acest caz va crește; În
cadrul așa zisei apă de hidratare care are: densitate mai mare, temperatura de fierbere
crescută, temperatura de solidificare crescuta

2. In cazul sulfactantilor sau moleculelor cu grupări hidrofobe (substane tensioactive)

forțele de coeziune se micșorează iar după o anumita concentratie de prag in interiorul
lichidului se formează structuri sferice, numite clatrati, care au in mijloc molecula
hidrofoba. Ia nastere apa de clartrare.

3.Dacă molecula dizolvată prezintă atât grupări higrofile cat și hidrofobe iau naștere
structuri de tip membranar care tind sa compartimenteze interiorul solventului rezultând
apa legată. Aceasta are proprietăți asemănătoare apei celulare fiind un precursor al
modului de formare al membranei celulare.

SUBIECTUL 7

Noțiuni de hemodinamica

În curgerea sângelui putem să ne imaginăm o analogie în care inima joaca rolul unei
pompe mecanice, iar arterele și venele reprezintă tuburi elastice, tensionate datorită
presiunii interne a sângelui .
In hemodinamica folosim noțiunea de:
• desnistate: 𝜌 = 𝑚/𝑉 [𝜌] = kg/m³
• presiunea hidrostatică/ presiune unei coloane de lichid : p= 𝜌gh

[ p ] = Pa =N/𝑚2

Observație: presiunea hidrostatica nu depinde de forma și înclinarea coloanei ci doar de

înălțimea acesteia.

Pe principiul presiunii hidrostatice se poate măsura cu manometrul presiunea dintr-o

incintă fata de presiunea atmosferică sau se poate măsura cu barometrul, presiunea
atmosferică dacă se utilizează un tub vidat.
𝑃𝑎𝑡𝑚 ≅ 105 Pa = 760 mm Hg
Principiul lui Pascal: presiunea aplicata unui lichid este transmisa in toata masa
acestuia precum si peretilor vasului care il contin

Deoarece lichidele sunt incompresibile și definind presiunea ca forța raportata la

suprafață pentru același lichid forța care acționează pe o suprafață mai mică a
acestuia(piston mic) va funcționa mult amplificată dacă se va măsura pe o suprafață
mult mărită(piston mare). Pe acest principiu funcționează pompa hidraulică, presiunea
internă fiind aceeași, funcția care acționează pe un piston mai mic se va regăsi mărită
pe suprafața unui piston mai mare, factorul de amplificare reprezentându-l raportul arilor
suprafațelor. (S1/S2)

Acest principiu (Pascal) se regăsește și la funcțiile stetoscopului. Acesta preia prin

intermediul unei membrane o presiune mică de la suprafața corpului și o transmite prin
intermediul mansonului către timpan mult amplificată. (suprafata mare-suprafata mica,
presiune amplificata, forta constanta)
_____________

Legea lui Arhimede - o consecinta o presiunii hidrostatice, pentru că un corp cufundat

in lichid va fi acționat de o presiune hidrostatică la baza (𝜌gh1) și mai mică la vârf
(𝜌gh2) atât timp cat h2>h1.
𝐹𝐴 = 𝜌𝑙𝑖𝑐ℎ𝑖𝑑 ∙ 𝑉𝑑𝑖𝑠𝑙𝑜𝑐𝑢𝑖𝑡 ∙ 𝑔

Întegrand presiunea hidrostatica pe toată suprafața corpului va rezulta o forță

ascensionala proporțională cu volumul de cufundare și cu denstitatea lichidului lichid.
Forta Arhimedica reprezintă de fapt greutatea părții cufundate din corp dacă ar fi plină
cu lichid în care s-a scufundat.
Legea lui Arhimede sau principiul lui Arhimede afirmă că un corp scufundat într-un
fluid este împins de către fluid, de jos în sus, cu o forță egală cu greutatea volumului de
fluid dislocat de către corp.

Dispozitivul Hare de masurare a densitatii (lp pg. 23)

În cazul în care lichidele sunt miscibile, se poate folosi dispozitivul Haré, absolut pe
acelaşi principiu: Cu ajutorul unui piston (seringă) se videază două tuburi interconectate
şi
astfel, prin aspirare, cele două lichide din 2 pahare Berzelius vor forma coloane de
înălţimi
diferite. Presiunea de aspirare este aceeaşi şi este egalată de cele două presiuni
hidrostatice.
ρ1 g h1 = ρ2 g h2 sau ρ1 = ρ2 h2 / h1

SUBIECTUL 8

Poziții anormale ale corpului uman

Poziția centrului de greutate al omului.

Centrul de greutate reprezintă un punct de simetrie la intalnirea a 3 plane reciproc
perpendicular. Aceste plane impart masa corporală în două părți egale:
• planul orizontal :sus, jos
• planul frontal: fata , spate
• median ateroposterior: dreapta,stanga
Deoarece centrul de greutate se modifică cu modificarea poziției corpului chiar și
datorită respirației acesta își modifică ușor poziția.
În cazul scoliozei- curbura in plan antno-post, scolioza lombara sau toracica. Cifoza-
curbura in plan frontal ; poate începe cu o cifoza dorsala
Dacă la scolioză G se deplasează lateral în cazul cifozei G se deplasează în față.

Atât timp cat verticala prin G intersecteaza suprafata de sprijin vorbim de un echilibru
stabil
In cazul cifozei sau scoliozei echilibrul corpului devine instabil deoarece aceasta
verticala depaseste suprafata de sprijin.
In pozitie culcat presiunea hidrostatica a sangelui atinge valoarea minima, inima
depunand cel mai mic efort in acest caz si de aceea la risc de infarct se adopta o pozitie
orizontala.
_______________________
Pârghiile

Sunt dispozitive rigide care ajung la echilibru raportandu-se la un punct de sprijin;sunt

actionate de 2 forte de acțiune, respectiv de reacțiune la echilibrul produs dintre forta și
distanta față de punctul de sprijin este aceeași pentru acțiune și reacțiune.

Pârghiile de ordinul I(de echilibru) au punctul de sprijin între două forte. De aceea la
echilibru forta de acțiune este comp. cu cea de reactiune.

Pârghiile de ordinul II(de forta) au punctul S la un capat si F la celalalt. In acest caz la

echilibru forta de actiune F este mai mica ca cea de reactiune R si parghiile de ordin II e
numesc si parghii de forta.

Pârghiile de ordinul III(de deplasare) au F>R si din acest caz sunt mai
dezavantajoase fiind intalnite in cazul deplasrii.

În cazul corpului uman pârghiile asigura echilibrul unor diverse segmente anatomice:
➢ Pârghiile de gradul I
Echilibru:
1.capului pe atlas: R-greutatea
S – atlasul
F - fasciculele muscular de la nivelul cefei.
2.Susținerea corpului pe picioare
• echilibrul forțelor realizandu-se la nivelul bazinului
• S- articulatia femurala
3. Antebratul si extensia fata de articulatia umarului
La instrumentele medicale: foarfecele și cleștele
➢ Pârghiile de gradul II ( de forta )se intalnesc la nivelul incisivilor si caninilor,
inchiderea mandibulei, pozitia de echilibru stand pe varfuri
Intrunente medicale: bisturiul, dalta,lant etc
➢ Pârghiile de gradul III( de mișcare de deplasare): antebratul si o flexie fata de
cot, gamba si alergare fata de articulatia genunchiului

Parghii multiple: falange

_________________________
SUBIECTUL 9

Efecte biologice datorate presiunii hidrostatice mari

Acesta presiune se întâlnește în cazul scafandrilor sau al piloților, când asupra

organelor acționează presiune mai mare ca presiunea atmosferică.
In cazul aviatorilor presiunea sângelui poate crește prin acumularea acestora la nivelul
cerebral și datorită creșterii presiunii se poate pierde temporar cunoștința rezultând val
negru.
____________
Plutirea corpurilor

E consecinta fortei Arhimedica care are valoarea egala sau mai mare ca greutatea
corpului.

𝐹𝐴 = 𝐺𝑐𝑜𝑟𝑝 => corpul pluteste la suprafata lichidului

𝑉𝑑𝑖𝑠𝑙𝑜𝑐𝑢𝑖𝑡 <𝑉𝑐𝑜𝑟𝑝
In cazul plutirii : 𝜌𝑚𝑒𝑑𝑖𝑒 𝑎 𝑐𝑜𝑟𝑝𝑢𝑙𝑢𝑖 < 𝜌𝑙𝑖𝑐ℎ𝑖𝑑

• Metoda de măsurare a densității la laborator funcționează pe principiul

plutirii

-Metoda picăturilor: laboratorul are la dispoziție un set de etaloane cu densități

variabile care sunt introduse cel care pluteste in interiorul acestuia va avea
densitatea egala cu a sangelui

-Dacă dispunem de lichide în cantități mai mari se folosesc plutitoare gradate numite
densimentre/acrometre. Cu cat aceasta se scufunda mai mult la echilibru sau la plutire,
cu atat volumul dislocuit creste si densitatea va fi mai mica, indicata spre varful tijei
acesteia.
_________________
- Pe lângă metodele Arhimedice se mai poate măsura densitatea direct prin cântărire
folosind un vas special etalonat: picnometru.

-Metoda vaselor comunicate compară presiunea hidrostatica a doua lichide nemiscibile

fie cu un tub monometric în formă de u fie cu dispozitivul Hare.

____________________
SUBIECTUL 10

Hidrodinamica.Ecuatia de continuitate si Bernoulli.Metode densimetrice pe

principiul vaselor comunicante

Utilizează ecuația de continuitate și ecuația lui Bernoulli

Ecuația de continuitate este o consecință a faptului că lichidele sunt incompresibile,
dacă secțiunea unei conducte se modifică în stare de echilibru atunci si viteza la niv
celor 2 sectiuni se modifica in consecinta. Afirmatia este sinonima cu : debitul volumic
prin conduct este constant.

∆𝑣 ∆𝑥
𝑄𝑣 = =𝑆∙ = 𝑆𝑣
∆𝑡 ∆𝑡
În concluzie pentru această conductă în zonele înguste viteza este mai mare ca in
zonele largi.

Metoda vaselor comunicante compara presiunea hidrostatica a 2 lichide nemiscibile, fie

cu un tule manometric in forma de U, fie cu un dispozitiv Hare.

Hidrodinamica-utilizeaza doua ecuatii :ecuatia de continuitate si ecuatia lui Bernoulli.

Ecuatia de continuitate este o consecinta a faptului ca lichidele sunt incompresibile.

Daca sectiunea unui conduct se modifica in starea de echilibru, atunci si viteza la nivelul
celor doua sectiuni se modifica in consecinta .Afirmatia se modifica prin faptul ca debitul
volumic prin conduct e constant.

Q1= Δv/ Δt s* Δx/ Δt=S*v S*v=cst ->curgere stationara

In concluzie, pentrtu acelasi conduct, in zonele inguste viteza de curgere e mai mare
decat in zonele largi.

Ecuatia Bernoulli este ecuatia de continuitate definind complet scurgerea stationara a

lichidelor printr-o conducta. Ecuatia lui Bernoulli e o consecinta a conservarii enerigiei
(cinetice si potentiale0 printr-o conducta inclinata. Din legea de conservare a energiei la
capetele conductei rezulta ca suma presiunilor statice, de pozitie ori dinamice ramane
constanta pentru un lichid ideal (fara vascozitate) intr-o curgere stationara (constanta in
timp).

-Presiunea statica - ce actioneaza asupra peretilor vasului.

-Presiunea de pozitie e datorata presiunii hidrostatice la inaltimea y.

p+ρgy+1/2ρv2=ct

-Presiunea dinamica datorata miscarii cinetice (ρv2/2)

In cazul particular in care conducta e orizontala, presiunea de pozitie va fi aceeasi, iar

daca conducta se subtiaza, viteza de curgere va creste (datorita ecuatiei continuitatii).
Presiunea statica se va micsora conform ecuatei Bernoulli. Aceasta concluzie explica
de ce in cazul riscului de infarct se adopta o pozitie orizontala a corpului, aceasta
facand ca tensiunea la nivel cerebral sa se micsoreze.Daca lichidul este real, adica
prezinta vascozitate, o parte a energiei se pierde prin frecare datorita
vascozitatii.Aceasta face ca egalitatea din ecuatia Bernoulli sa se transforme in
inegalitate adica energia initiala >energia finala.

SUBIECTUL 11.

Vascozitatea. Legea Newton. Unitati de masura. Reograma. Clasificarea

lichidelor. Rolul lichidului sinovial.

Vascozitatea se refera la fenomenul de frecare ce apare intre straturile de lichid in

miscarea acestuia. Notiunea de vascozitate e inversa fluiditatii.La curgerea unui astfel
de lichid printr-un tub, straturile marginale adera la peretii vasului datorita fenomenului
de adeziune. Aceste straturi vor avea o viteza aproape nula.Viteza cea mai mare o vor
avea straturile interioare conform ipotezei de conservare a energiei care presupune
viteze maxime in zonele in care pierderile prin frecare sunt minime (principiull lui
Prigogine).

Matematic, vascozitatea a fost descoperita de Newton ca raportul a doua marimi:

Tensiunea/Viteza de forfecare.

Tensiunea de forfecare reprezinta forta cu care un strat de lichid e franat, forta

raportata la suprafata stratului. (tensiunea de forfecare N/m2-Pa)

Viteza de forfecare reprezinta diferenta vitezelor petru 2 straturi de lichid succesive

raportata la distanta dintre ele. Viteza de forfecare reprezinta gradientul vitezelor
straturilor si are dimensiunea s-1(v/d). Facand raportul celor doua marimi, Tensiune de
forfecare/Viteza de forfecare, vascozitatea se masoara in Pa*s care in sistem
international poarta denumirea dde Poiseuille.

Uzual, exprimarea vascozitatii se face in sistemul c m g s iar unitatea de masura aici

se numeste POISE (10-1 Poiseuille).

Vascozitatea sangelui la 37 grade Celsius are o valoare de 4 cP.

Majoritatea fluidelor organice au o vascozitate ce nu depinde de viteza de

curgere.Reprezentant grafic, v in functie de T de forfecare, se obtine o linie dreapta.
Acest grafic se numeste REOGRAMA si panta reprezinta fluiditatea.

Pentru alte lichide cu structura complexa de tipul gelurilor, coloizilor, reograma are o
forma mai complicata. De exemplu sangele are o reograma concava a carei panta
(fluiditate)creste o data cu viteza de forfecare. Daca apa are o reograma newtoniana
dreapta, spunem ca sangele are o reograma nenewtoniana pseudoplastica.

Explicatia reogramei sangelui o dau plachtele care au o structura plastica care la viteze
din ce in ce mai mari capata forma hidrodinamica (de picatura); se faciliteaza astfel
trecerea sangelui din etajul arterial in cel capilar.

O aplicatie imediata a legii lui Newton din domeniul vascozitatii o regasim in cazul
lichidului sinovial din articulatia genunchiului. Acest lichid vascos preia prin frecare o
parte din frecarea cartilajelor osoase impiedicand faramitarea acestora.

SUBIECTUL 12.

Legea Stokes-bilantul fortelor la caderea unui corp sferic intr-un lichid vascos.
Aplicatie farmaceutica(suspensii)

O alta aplicatie a vascozitatii constituie curgerea sangelui, mai exact caderea unui
corp sferic in interiorul unui lichid vascos (hematii, nutrienti din sange). Asupra unui
astfel de corp actioneaza o forta de frecare (rezistenta proportionala cu vascozitatea
lichidului, raza corpului, viteza de deplasare relativa a corpului in lichid).

Asupra unui astfel de corp actioneaza 3 forte : Greutatea proportionala cu Raza

corpului, Forta arhimedica ce depinde de densitatea lichidului si raza corpului si de
forta de vascozitate numita forta Strokes care depinde de vascozitate, viteza si raza
corpului.

Crescand viteza relativa, cele 3 Forte se echilibreaza=> viteza stationara- viteza

constanta de deplasare a corpului sferic va depinde direct proportional de patratul razei
si invers proportional de vascozitatea lichidului.

Aceasta concluzie este utila sedimentarii medicamentelor in cazul solutiilor de uz

farmaceutic. Excipientul lichid si raza principiului activ sunt astfel gandite incat sa
permita o omogenizare facila si totodata o sedimentare ingreunata intr-un timp
rezonabil.
SUBIECTUL 13.

Legea Poiseuille-Hagen.Analogie-legea Ohm. Rezistenta la curgere .Implicatia

razei.Legea capilarelor in serie si in paralel.Curgerea sangelui in patul vascular in
functie de raza si presiune.

Punctele stationare ale unui lichid vascos printr-un conduct sferic.

Chiar daca sectiunea ramane constanta, datorita pierderilor prin frecare, presiunea
statica se micsoreaza. Curgerea a fost descria de Poiseuille in analogie cu trecerea
sarcinilor electrice printr-un conductor cu rezistenta R aflat la tensiunea electrica U.
Conform legii lui Ohm, ia nastere o intensitate electrica ce reprezinta raportul dintre
tensiune (U) si rezistenta (R). I=U/R.

In cazul metalelor, rezistenta este ρl/S. Unde ρ –rezistenta initiala?, l-lungime

conductor, S-sectiune.

In cazul curgerii lichidelor, rolul intensitatii e jucat de debitul volumic, rolul diferentei de
potential electric il reprezinta diferenta presiunilor de la capatul conductei.
Rezistenta la curgere datorata vascozitatii are in contrapartida urmatoarea formula :
Ɽ=8ήl(πr4) (Poiseuille/m3).

Legea lui Poiseuille se poate scrie simplificat astfel: debitul volumic e diferenta de
presiune de la capetele tubului supra rezistenta hidraulica.

Diferenta majora fata de legea lui Ohm e dependenta rezistentei de r 4. O modificare

foarte mica a razei conductei implica o modificare considerabila a denitului ce trece prin
aceasta (Ɽ ~1/r4).

Analogia dintre legea Poiseuille si legea Ohm permite calcularea rezistentei

hidraulice in cazul unei ramificatii in serie sau in paralel a conductelor.
In cazul seriei -> suma algebrica directa a rezistentei conductorilor , deci o marire a
rezistentei de curgere;
In cazul ramificarii ramificarii paralele, rezistenta echivalenta va fi mai mica decat
valoarea rezistentei minime implicata in neramificatie.
In cazul capilar, rezistenta echivalenta la curgerea in paralel este mai mica decat cea in
serie (patul vascular).
SUBIECTUL 14.

Curgerea laminara si turbulenta.Numarul Reynolds.Comportamentul sangelui prin

capilare/artere.

Privit in ansamblu, patul vascular are o diferenta de presiune intre etajul arterial si
cel venos de aproximativ 100 Thori (mmHg). Datorita ramificarii capilare, suprafata de
curgere in etajul capilar este de aproximativ 750 de ori mai mare decat sectiunea
aortica.
Conform ecuatiei de continuitate, viteza de curgere scade invers proportional cu
sectiunea adica cu raza sectiunii de curgere.

Pe de alta parte, conform ecuatiei Poiseuille, rezistenta de scurgere scade si ea, dar nu
cu patratul razei, ci cu r4.
Reunind cele doua afirmatii rezulta ca sangele va trece mai usor la nivel capilar decat
la nivel arterial. Datorita curgerii pulsatile a sangelui in artere, viteza acestuia nu e
stationara ci poate atinge maxime si minime.La viteze foarte mari, curgerea sangelui nu
mai e stratificata si devine o curgere turbulenta, in vartejuri. Aceasta ingreuneaza mult
avansarea lichidului de directia de curgere dar permite, pe de alta parte, transportarea
oxigenului si a nutrientilor catre zonele vecine, catre tesuturile interstitiale.
Trecerea dintr-un regim de curgere stratificata intr-un regim de curgere turbulenta
se poate face conform numarului lui Reynolds (depinde de densitate, volum,
diametrul de curgere) fiind invers proportionala cu vascozitatea pt valoarea : 2000-
curgere laminara(stratificata) , 3000-curgere turbulenta.
Intre 2000-3000 curgeri instaile, se poate face trecerea brusc dintr-un regim in altul.
In etajul venos, presiunea e mult mai mica iar regimul de curgere e aproximativ
stationar-nepulsatil.

SUBIECTUL 15.

Curgerea sangelui prin tuburi elastice.Experimentul Marey. Elasticitatea peretelui

vascular.Muschiul cardiac. Lucrul mecanic al inimii. Diagrama p-V

Elasticitatea arterelor are rolul de a atenua curgerea pulsatila a sangelui si de a-l

transforma intr-un regim cat mai uniform. Energia cinetica (de soc) este preluata din
energia elastica arteriala si, astfel, regimul de curgere devine mai putin saltatoriu.

Experimentul lui Marey

Daca dintr-un recipient curgerea se face ramificat prin doua tuburi de sectiuni egale
dintre care unul este elastic, cauciucat, iar celalalt rigid , se constata ca debitul la
curgere este > prin tubul cauciucat deoarece energia pulsatiilor este preluata de tubul
elastic rezultand astfel un regim de curgere mai putin turbulent decat prin ramificatia
rigida.

Elasticitatea peretelui vascular

Pentru a transforma regimul pulsatoriu intrmtent intr-un regim de curgere continua a

sangelui, vasele sanguine prezinta atat o elasticitate longitudinala cat si una
transversala. De mantionat ca modulul de elasticitate transversal in acest caz este de
3x mai mare decat cel longitudinal.

Inima are proprietati elastice, fiind alcatuita din 3 straturi. Astfel, cele 3 straturi sunt
alcatuite din fibre musculare rasucite elicoidal (spiralat) la interior si exterior dar in sens
invers, iar stratul median se compune din fibre circulare ce inconjoara cavitatea
asemenea unei centuri. Prin compunerea fortelor elastice din pereti va rezulta o forta
transversala care are rolul unei comprimari perfecte a cavitatii inimii asemenea unei
armonice. La comprimarea si expulzarea sangelui inima efectueaza un lucru mecanic
de tip termodinamic ( produsul dintre presiune si variatia volumului) cu o valoare de
aprox. 1.6 Jouli care este energetic < de aprox. 80 de ori decat la efectuarea unui pas.
Aceasta, deoarece intr-un ciclu cardiac inima are si timpi de relaxare (atunci cand
volumul ramane constant), dar si faza de umplere in care primeste Lm datorita unei
tresiuni > in exteriorul inimii.

SUBIECTUL 16

. Legea Laplace pentru artere si inima dilatata.Presiuena arteriala. Valori medii.

Masurarea presiunii arteriale prin metoda ascultatorie. Alte metode de masurare

Pentru a masura presiunea arteriala facem din nou apel la legea lui Laplace, care
coreleaza presiunea sangvina cu tensiunea arteriala prin intermediul razelor de curbura.

Daca in cazul inimii conteaza suma inverselor razelor longitudinala si transversala, in

cazul arterial intre presiune si tensiunea arteriala dependenta este invers proportionala,
in functie de raza arteriala. Astfel, in cazul inimii dilatate conform legii Laplace avem de-
aface cu raze marite ale cordului si pentru a compensa prsiunea de expulzare a
sangelui , inima va suferi o tensiune > in perete care va mari riscul de infarct miocardic.
In schimb, in cazul arterial, pentru aceeasi presiune de distensie presiunea peretilor
arteriali va fi proportionala cu raza arteriala.

Legea lui Laplace explica majoritatea accidentelor din aparatul circulator datorate
tensiunii arteriale, fie la nivel de anevrism cerebral, fie in cazul inimii dilatate.
Masurarea presiunii artriale (forta exercitata pe unitatea de suprafata a peretelui).
Presiunea arteriala depinde de raza de curura a arterei, este corelata cu debitul volumic
si este influentata de vascozitatea sangelui. Sangele este expulzat cu cea mai mare
presiune in sistola si unda de soc este atenuata de elasticitatea peretelui. Presiunea
scade de la aprox. 120-140 mmHg la valori apropiate de 0 in domeniul venos. In
general se masoara cu ajutorul tensiometrului iar valorile unei tensiuni normale sunt
cuprinse intre 60 si 140.

Masurarea presiunii arteriale se poate face in mod direct folosindu-se un manometru

conectat prin intermediul unui cateter la sangele arterial.

Metoda uzuala este cea care presupune obturarea circ. arterial cu ajutorul unui manson
plin cu aer. Atunci cand presiunea aerului impiedica circ. arteriala la nivelul bratului se
inregistreaza presiunea sistolica, iar cand se elibereaza elibereaza aerul din manson
circulatia revine la normal corescunzand presiunii minime. Tehnic ,pe langa manson se
utilizeaza si un stetoscop ce inregistreaza zgomotele sangelui arterial, asa numitele
zgomote "Korotkov".

SUBIECTUL 17

. Vascozitatea sangelui. Factori de influenta. Efectul Fahraeus Lindqvist

Vascozitatea este dependenta de hematocrit, adica de concentratia elementelor figurate

din sange. Pe de alta parte, vascozitatea scade cu cresterea temperaturii. La 37 grade
Celsius, apa va avea vascozitatea de 0,8cP fata de 1 cP la 20 de grade Celsius, iar v
ascozitatea sangelui va fi de 4x mai mare . Vascozitatea acestuia depinde si de viteza
de curgere, conform reogramei, vascozitatea scazand cu cresterea vitezei.
Vascozitatea depinde si de raza vasului sanguin . Aceasta afirmatie este explicata de
efectul Fahraeus Lindqvist care constata o acumulare axiala a eritrocitelor. Aceasta
concentrare determina o crestere a vascozitatii in regiunile centrale si o scadere a
vascozitatii in vecinatatea peretelui vasului.

Cu alte cuvinte, eritrocitele se acumuleaza pe axul central, iar trombocitele se

aglomereaza spre peretii vasului. La viteze mai mari datorita efectului pseudoplastic,
eritrocitele se pot deforma, putand patrunde in interiorul capilarului si neimpiedicnd
practic, circulatia sangelui.
SUBIECTUL 18.

Termodinamica. Parametri de stare.Energia.Conservare.Energia interna.

Parametrii care descriu un sistem termodinamic se numesc parametrii de stare. Acestia

pot fi intensivi ( au aceeasi valoare pentru intregul sistem aflat la echilibru) sau extensivi
(depind de marimea sistemului fiind parametri aditivi)

Din punct de vedere energetic, sistemele termodinamice pot sau nu sa efectueze Lm.
Un sistem poate schimba cu exteriorul caldura sau Lm , pe baza modificarii energiei
interne a subsistemelor ce alcatuiesc sistemul termodinamic.

Energia interna a unui sistem reprezinta suma energiilor particulelor ce alcatuiesc

sistemul respectiv

SUBIECTUL 19.

Caldura. Lucrul mecanic. Unitati de masura. Coeficienti calorici

Caldura schimbata de sistem in functie de starea acestuia de agregate poate fi

exprimata prin coeficienti calorici:caldura specifica, capacitate calorica, caldura latenta
specifica.

Din punct de vedere macroscopic,caldura caracterizeaza schimbul energetic va genera

o miscare dezordonata pentru moleculele constituente. Din contra, Lm efectuat va
genera miscari ordonate pentru subsistemele componente. De aceea se considera ca
Lm efectuat de sistem este pozitiv, iar c aldura primita de sistem este pozitiva.

Unitatea de masura pentru Ei, Q, Lm este Joule-ul, iar schimbul energetic se poate
exprima cu ajutorul caloriei: 1cal=4.184 J

SUBIECTUL 20

Procese termodinamice. particulare, biologice. Principiul zero al termodinamicii

(echilibru).

Procesele termodinamice sunt un set de legi ce se refera la concentrarea energiei in

sisteme termodinamice, la contactul dintre acestea.
 Principiul 0 al termodinamicii se refera la echilibrul care poate aparea intre doua sau
mai multe sisteme termodinamice, se mai numeste si principiul echilibrului
termodinamic; afirma ca un sistem termodinamic asupra caruia nu actioneaza alti factori
externi va atinge dupa un anumit timp o stare de echilibru din care nu poate iesi de la
sine, extrapoland la mai multe sisteme daca avem echilibru intre doua sisteme si un al
treilea considerat reper, atunci si cele doua sisteme sunt in echilibru intre ele. Aceasta
tranzitate permite masurarea temperaturii, folosind termometrul.

Starile de echilibru se caracterizeaza prin faptul ca toti parametrii de stare raman

constanti si in timp si in spatiu, daca parametri termodinamici nu sunt constanti in spatiu
iau nastere fluxuri de substanta sau de energie cu rolul de a omogeniza valorile
parametrilor de stare, la echilibru schimburile cu exteriorul sunt multe,starea este stabile
adica sistemul nu poate parasii starea fara o interventie din exterior.

SUBIECTUL 21

Principiul I si II al termodinamicii. Entropia. Variaţia entropiei

Principiul I reprezinta o lege de conservare a energiei totale pentru un sistem

termodinamic, cu alte cuvinte caldura schimbata de sistem intru-un process
termodinamic se transfera sub forma de lucru mecanic si de variatie a energiei interne
pentru componentele sale(microstari). Toate aceste marimi (Q,L,U) sunt forme de
energie si se masoara in Jouli.

Stipuleaza ca nu este posibila constructia unui perpetum mobile I, adica nu se poate

produce lucru mechanic fara sa primeasca caldura din exterior, acest principiu este un
principiu cantitativ, o lege de conservare, dar nu poaestabili sensul de desfasurare
spontana al proceselor termice.

Un principiu calitativ il reprezinta princiupiul al II lea al termodinamicii, afirmand

imposibilitatea transformarii intergrale a caldurii primita de sistem in lucru mecanic, cu
alte cuvinte randamentul unei astefel de masini termice este subunitar, aceasta
imposibilitate se numeste perpetum mobile II.

Obs! Randamentul de transformare a caldurii in lucru mecanic pt fibra musculara este

de aproximatic 33%, iar randamentul maxim al unei masini termice este de tip Carnott
valoare fiind data de formula: 1-T1/T2

Coborand si privind muschiul ca pe o astfel de masina, un randament de 33% ne-ar

duce la o temperatura a sursei calde undeva la valoarea 190 de garde Celsius(biologic
nu este posibil). Energia primita intr-un ciclu muscular este imbunatatita prin procese
energetice, adica a energiei chimice obtinuta prin sudarea unor compusi de tip ATP.
 Principiul al II lea introduce o marime specifica de natura statica numita entropie, direct
legata de dezordinea microstarilor ce alcatuiesc sistemul termodinamic, macroscopic
entropia a fost intuita de Clausius si definita in procese izoterme ca raportul dintre
variatia calduri si temperatura absoluta a procesului izoterm(ΔQ/T)

In general entropia a fost definite de Boltzmann ca probabilitatea unui sistem

macroscopic alcatuita de n mictostari ce pot sa ocupe o anumita macrostare
data(Kb=R/Na)

S=Kb lnN; Kb-constanta lui Baltzmann,S-entropia

Cu ajutorul entropiei a fost reformulat principiul al II lea.

In procesele ireversibile care au loc in natura, entropia creste(dezordia evolueaza

spontan crescator)

ΔSirev>0

Daca sistemul urmareste un process reversibil cvasistatic, extrem de lent, atunci

entropia ramane constanta.

SUBIECTUL22

Definitia entropiei - Boltzmann.. Principiul al treilea al temodinamicii

In general entropia a fost definite de Boltzmann ca probabilitatea unui sistem

macroscopic alcatuita de n mictostari ce pot sa ocupe o anumita macrostare
data(Kb=R/Na)

Principiul al III lea sesizeaza un caz particular in care temperatura absoluta tinde la 0
Kelvin, in acest caz, modul de aranjare al microstarilor devine unic, probabilitatea de
ocupare a sistemului s epoate face intr-un singur mod, conform ecuatiei Boltzmann, in
acest caz entropia se anuleaza.

Entropia unui sistem perefct cristalizat la temperatura de 0 absolut devine nula.

SUBIECTUL 23

Potenţiale termodinamice - entalpia, energia libera si entalpia liber

 Deoarece corpul omenesc tinde spre o temperature constanta si o presiune constanta,
in descrierea proceseor termodinamice biochimice se folosesc niste marimi particulare
numite entalpie(H), energie libera si entalpia libera(H gips). Sunt combinatii intre
energia interna, entropie, presiune, volum sau temperature care sa ofere avantaje in
descrierea proceselor izoterm-izobare.

H=U+Pv; Q= ΔU+pΔV=Δ(U+Pv)= ΔH

Daca exprima Q intr-un process izoterm-izobar conform princiupiului I, acesta

reprezinta variatia entalpiei intr-o stare interna si finala pentru sistemul care evolueaza

ΔH=izobar

ΔH>0 Sistemul primeste Q

ΔH<0 sistemul cedeaza Q exoterm

Energia libera(F) este diferenta dintre ΔU si produsul TS, iar entalpia gips(G) diferenta
dintre H si TS.

F=ΔU-TS G=H-TS

In procesele izoterm-izobare(interiorul organismului), ΔG=ΔH-TΔS. Defineste

capacitatea sistemului de a evolua in diverse actiuni.

Daca entalpia sistemelor ireversibile este>0, toate procesele evolueaza spontan spre
scaderi ale energiei libere.

SUBIECTUL 24

Echilibrul si starea stationara.Organisme vii. Procese cuplate si cuplante. Corpul

omenesc. Imbatranirea

In starea de echilibu, acolo unde toti parametrii raman constant in timp, entropia
termodinamica este maxima deoarece schimbul cu exteriorul inceteaza, nu se mai
produce entropie, asta inseamna ca viteza de producere a entropiei este 0. La echilibru,
entropia fiind maxima, sursa de entropie este 0….

In starea stationara, parametrii pot ramane constant in spatiu dand nastere fluxurilor in
interiorul sistemului, in starea stationara entropia ramane constanta, iar susra de
dezordine este minima.
 In interiorul organismului intalnim atat stari stationare(la nivel cellular) dar si stari
aproape de echilibru(Sstationar=const), iar biologic elimina spre exterior toata entropia
ce se produce in interiorul acestuia daca evolueaza prin procese reversibile.

Starea stationara se poate realize prin consum de energie metabolic prin aport
energetic din ecterior.

Conform pp II, toate procesele ireversibile se caracterizeaza printr-o crestere a

entropiei. In interiorul organismului putem avea pt acelasi sistem procese cuplate, in
care S scade pe baza anabolismului, aportului extern, dar si pentru acelasi ssitem
putem avea procese cuplante in care S creste, putand rezulta procese catabolice care
sa asigure starea per ansamblu, impreuna procesele cuplate si cuplante respexta pp II
al termodinamicii, in care S creste, adica are loc un process de imbatranire la nivel
biologic. Hrana prin anabolism asigura o scadere a entropiei, iar apoi prin catabolism se
elimina S din sistem, per ansamblu sistemele biologice evoluand prin stari stationare
.(imbatranirea-consecinta a cresterii entropiei.)

SUBIECTUL 25.

Sistemul dispers-faze denumiri. Clasificare. Sangele.Solutii de gaz in lichid.

Legea Henry

Definim sistemul dispers in functie de dimensiunea particulelor mediului dispersat sau a

solvatului. Solutiile prorpiu-zise au dimensiunile dizolvatului mai mici decat un
nm(nanometru). Solutiile coloidale au aceasta dimensiune mai mica decat 100 nm..
Suspensiile au dimensiunile mai mari decat 100 nm. Sangele este solutia propriu-zisa
pentru ionii de Na,Cl,K ;este coloid pentru protein si o susoensie pentru elementele
figurate.

O categorie aparte este dizolvarea gazelor in sange. Conform legii lui Henry cantitatea
de gaz ce se poate dizolva intr-un lichid este direct proportional cu presiunea gazului la
suprafata acestuia.

SUBIECTUL 26.

Dizolvarea gazelor in sange si tesuturi. O2,N2,CO2. Hiperbarism,disbarism,emboli

gazoase.

Pe langa presiune,solubilitatea gazelor in lichide scade odata cu cresterea temperaturii.

De exemplu sticla cu apa mineral.
Faptul ca gazelle inglobeaza gaze precum O2,N2,CO2 explica si aparitia emboliilor
gazoase atunci cand organismul trece brusc de la o presiune ridicata la una mai mica.
Gazul se poate acumula la nivelul capilar blocand circulatia capilara datorita legii lui
Laplace.

Hiperbarism:

Atmosfera contine in principal N2,O2,CO2 si gaze inerte . La presiuni foarte mari se

poate dizolva o cantitate din ce in ce mai mare de O2 in sange ,acest fenomen
numindu-se hiperoxie.

La presiuni mai mari de 1,7 atm aceasta crestere are efecte toxice asupra SNC de
hiperexcitabilitate.

Disbarism:

Pe de alta parte,cresterea concentratiei gazelor inerte are efecte asemanatoare

primelor stadia din anestezia generala,de pierderea cunostintei,efectul fiind intalnit la
scafandrii(betia adancurilor)

Co2 are cea mai mare solubilitate dintre gazelle atmosferice la presiuni relative
scazute,sub 2 atm, avand un effect stimulator,tonic.

La presiuni din ce in ce mai mari efectele CO2 sunt toxice rezultand cresterea aciditatii
sangelui(=acidoza) care produce stari de greata,pierderea cunostintei.

SUBIECTUL 27.

Proprietati electrice ale solutiilor. Legea Nernst . Expresie-semnificatia

termenilor.

Proprietatile optice ale solutiilor stau la baza unei serii de tehnici care permit analiza
calitativa si cantitativa a substantelor in solutie:

-Refractometria(indicele de refractie n )

-Activitatea optica –polarimetrie- rotirea planului de polarizare a luminii(D,L)

-Absorbtia luminii,legea Lambert-Beer

Electroliti-substante capabile de a se disocia in solutie in ioni pozitivi si negative.

Prezinta un comportament special:

-Rezistenta electrica este mult mai mica decat a apei pure.

-Intre doua solutii de concentratii diferite apare o diferenta de potential V.

Grad de disociere : α=nr. de molecule disociate / nr.total de molecule dizolvale ;

α~1/c% electrolitilor ;

Creste cu dilutia. Electrolitii tari se disociaza complet in apa,electrolitii slabi se disociaza

partial.

Conductivitatea este in functie de concentratia purtatorilor de sarcina

,valenta,mobilitate,caracteristicile solutiei : x=1/ρ .

Legea lui Nernst: E= (RT/zF)ln(c2/c1) E=dif de

potential;c1,c2=concentratiile solutiilor

SUBIECTUL 28.

Proprietati optice ale solutiilor.Indice de

refractive,refractometrie,dispersie.Polarimetria.Legea Biot.

Masurarea caracteristicilor substantelor cu ajutorul radiatiei prin interactiunea radiatiilor

electromagnetice se pot obtine informatii atat cantitative legate de densitatea ori
concentratia materiei strabatute dar si informatii legate de structura si compozitia
moleculara,adica o analiza calitativa.

Refractometria-permite o analiza calitativa sau cantitativa pe baza proprietatii de

refractive a luminii la trecerea dintr-un mediu mai refringent intr-un mediu mai putin
refringent. Practic cu ajutorul legilor de refractive se masoara indicele de refractive al
mediului. Indicele de refractive reprezinta raportul dintre viteza luminii in vid(3x10^8
m/s) si viteza luminii in mediul respective atenuata de consistenta mediului.

Indicele de refractive depinde de radiatia folosita.Astfel pentru acelasi mediu(sticla)

indicele de refractive albastru este mai mare decat cel a,l radiatiei rosii de aceea viteza
prin sticla a radiatiei rosii este mai mare decat cea albastra,asa explicandu-se dispersia
luminii albe printr-o prisma.

Practic,in laborator se foloseste refractometrul ce functioneaza pentru masurarea

unghiului limita de refractive la trecerea dintr-un mediu mia refringent (proba lichida de
analiza) intr-un mediu mai putin refringent (aerul cu n=1).In plus se masoara indicele
radiatiei galbene aflat intr-o pozitie medie in spectrul vizibil la lungimea de unda de 500
nm(rosu are ~ 790-800 nm iar albastru ~350 nm). Daca n depinde de concentratia sau
densitatea mediului in mod direct proportional pentru a ecetua o analiza calotativa a
structurii analizate trebuie calculate refractia molar ace depinde de masa molara
medie,densitatea,indicele,tipurile atomilor constituent,modul de legare dintre acestia
adica geometria moleculara a mediului.

Polarimetria-foloseste notiunea de lumina polarizata.

In general,lumina alba provenita de la surse natural este o lumina nepolarizata

reprezentand o compunere de oscilatii suprapuse in care fotonii oscileaza in mod
haotic. Polarizorul reprezinta un filtru care permite trecerea doar a acestor fotoni ce au
oscilatii unidimensionale. Polarizorul transforma astfel lumina in lumina planpolarizata
adica fotonii vor avea oscilatii(campul electric al acestora) doar in acest plan.

Exista o serie de substante numite optic active ce au proprietatea de a roti planul de

polarizare conform legii lui Biot,adica unghiul de rotatie va fi proportional cu lungimea
sau grosimea mediului optic active strabatut dar si cu concentratia sau densitatea
acestuia. Factorul de proportionalitate p reprezinta puterea rotatorie a mediului.

Substantele optic active poti fi dextrogire(glucoza,fructoza,etc) sau levogire in functie de

sensul de rotatie al planului de polarizare ,spre stanga sau dreapta. In organism aa sunt
levogiri iar glucidele in general dextrogire. Sensul de rotatie depinde de chiralitatea
moleculelor component. O molecula spunem ca este chirala daca nu se poate
suprapune peste imaginea din oglina a acesteia.(caz particular izomeria optica)

SUBIECTUL 29.

Spectofotometria solutiilor.Posibilitati de analiza.Legea Biot. Culoarea

sangelui.Metoda fotopletismografica de masurare a sangelui.

Spectofotometria

In general o substanta poate prezenta un soectru de emisie,respective de absorbtie. De

exemplu H2 intr-un bec cu incandescenta emite 4 lungimi de unda caracteristice.
Acelasi H2 la trecerea unui fascicul de luminca alba prin interiorul acestui gaz va
absorbi cele 4 lungimi de unda caracteristice astfel ca spectrul fascivulului ce paraseste
H2 va prezenta 4 linii negre ce corescund lungimilor de unda caracteristice. Aceste
frecvente (ce se evidentiaza cu spectometrului,adica o prisma optica) corespund
energiei de tranzitie a electronului pe nivelele energetic din atomul de H2.

Spectrul characteristic unei subtrante devine din ce in ce mai complex in functie de

complexitatea atomului sau molecului ce compune subtanta respective.Impornant este
ca pentru lungimile caracteristice este valabila legea lui Lambert Beer ,o lege cantitativa
ce afirma ca absorbtia intensitatii radiatiei ce traverseaza o proba este proportionala cu
grosimea stratului strabatut si concentratia probei.

Absorbanta nu trebuie confundata cu absorbtia prin proba. Absorbtia este log(100/T)

,T=transmisia ce trece prin proba.

Aceasta lege este valabila doar lungimile de unda caracteristice. Practic,acestea se

determina cu ajutorul lui spectofotometru(spectru de transmisie) ce reprezinta graficul
transmisiei procentuale in functie de lungimea de unda.

Lungimile caracteristice corespund minimelor de transmisie din spectru. Chiar daca este
o lege cantitativa,cu ajutorul spectofotometrului se poate face si o analiza
calitativa,adica in infrarosu prin identificarea lungimilor caracteristice se poate identifica
compozitia substantelor analizate,tipurile de grupari chimice,natura legaturilor chimice
din molecula analizata. Un spectru infrarosu reprezinta un adevarat cod de bare pentru
substanta analizata. Analiza cantitativa se face cu ajutorul legii Lambert Beer,adica se
poate calcula concentratia,respective lungimea unui mediu analizat in functie de un
etalon special ales care se regaseste in substanta analizata.

Legea Lambert Beer se utilizeaza la masurarea presiunii sangelui in metoda

fotopletismografica. Acum se allege o lungime de unda caracteristica sangelui si se
traseaza graphic transmisia in functie de timp pentru sangele ce umpleun deget al
mainii. Din forma graficului se poate determina pulsul si in functie de o transmisie etalon
se poate face o comparatie cu presiunea Laplace.

Pe de alta parte ,sangele arterial are o nuanta mai rosiatica decat cel venos datorita
prezentei in compozitia acestuia a oxihemoglobinei,respective dezoxihemoglobinei.

In general,vedem un corp rosu deoarece absoarbe complementar lumina albastra sau

lumina reflectata spre ochi nu are in compozitie acea lungime de unda.

Oxihemoglobina are nivele energetic mai departate decat dezoxihemoglobina,in

consecinta absoarbe fotoni cu frecvente mai mari(spre albastru) si lumina reflectata va
contine mai mult rosu.

SUBIECTUL 30

Difuzia. Principiu fizic. Legile Fick. Difuzia prin membrane. Partitie si

permeabilitate. Membrane. Ex: membrana alveolo - pulmonara
. Daca avem in interiorul unei solutii concentratii diferite (gradienti de concentratie) iau
nastere fluxuri ce tind sa omogenizeze aceste valori, adica sa evolueze sistemul spre
stari de echilibru. In cazul solutiilor, distingem 2 situatii:

1.Difuzia- ia nastere pentru moleculele de dizolvat din interiorul solventului, pe cand

osmoza este datorata fluxurilor de solvent generate in interiorul solutiei

• Difuzia simpla- considerand acelasi recipient care are de-a lungul unei axe
concentratii diferite, moleculele de dizolvat vor genera un flux de substante
descries de legea I a lui Fick.
Aceasta lege este valabila in cazul unei difuzii stationare, adica valoarea gradientului de
concentratie nu se modifica in timp.

In cazul difuziei stationare, viteza de variatie a concentratiei este proportionala cu

gradientul de concentratie.

Gradient de concentratie- viteza spatiala de variatie a concentratiei de-a lungul unei axe

Factorul de proportionalitate- sectiunea transversal ce genereaza fluxul de particule si

coeficientul de difuzie ce depinde de moleculele dizolvate.

In caz nestationar( legea a doua a lui Flick), daca viteza concentratiei se modifica in
timp aceasta depinde de laplacianul cincentratiei, iar factorul de proportionalitate este
jucat de coeficientul de difuzie. Semnul – din cele doua relatii este reprezentat de
tendinta de modificarea concentratiei in sensul scaderii ei.

Difuzia isi gaseste aplicabilitate prin membrane. Acestea reprezinta pelicule cu grosimi
neglijabile fata de suprafata lor. Membranele despart doua medii, avand caracteristici
fizico-chimice diferite. Exista membrane ce permit difuzia dizolvatului, dar si membrane
semipermeabile ce permit doar trecerea slventului( in cazul osmozei). In cazul difuziei
transmembranare, in viteza de variatie a concentratiei la trecerea dintr-un compartiment
in celalalt, trebuie tinut cont de coeficientul de partitie al membrane respective pentru
una numit dizolvat sau de coeficientul de permeabilitate ce inglobeaza coeficientul de
difuzie, coeficientul de partitie si grosimea membrane.

Un exemplu de difuziesimpla este determinat de membrane alveolo-capilara. Aceasta

permite schimbul de oxigen din aerul atmosferic, adica de la o concentratie mai ridicata
spre sangele venos unde concentratia oxigenului este mult micsorata.

SUBIECTUL 31

Membrana celulara. Funcţii. Transportul pasiv. Difuzia simpla. Molecule implicate

pentru membrane celulara. Funcţii. Transportul pasiv. Difuzia facilitată. Inhibarea
transportorului. Difuzia prin canale ionice

Membrana are 80 metri patrati, mult mai mare ca grosimea acesteia de 1,75 um. La
nivelul membranei celulare, membrana este selective (permite trecerea unidirectionala
a anumitor tipuri de substante). Totodata, membrane celulara este si semipermeabila,
permitand trecerea solventului.

Trasnportul pasiv este un transport fara consum de energie in sensul invers gradientului
de concentratie, evoluand spre echilibru termodinamic. Acesta se realizeaza prin
difuzie simpla, difuzie facilitata si prin intermediul canalelor si al polilor. In cazul ionilor,
pe langa concentratia acestora trebuie luat in calcul si potentialul electric
transmembranar. Teoretic, acesta se poate calcula cu ajutorul relatiei lui Nerust, care
trebuie sa tina cont de concentratia ionilor din interiorul, respective exteriorul celulei, de
valenta ionilor, de temperature absoluta, precum si de constanta gazelor si nr lui
Faraday. F=e X Nr. Avogadro

In general, in stare de repaos, potentialul la interiorul celulei este mai negative decat cel
de la exterior. Prin difuzie simpla, pot trece gazele( oxigen, dioxid de carbon),
moleculele polare mici (apa, etanol) , moleculele hidrofobe(benzen),nu pot trece
molecule mari( aminoacizi, glucoza, speciile ionice).

Difuzia facilitata este difuzia care se realizeaza prin utilizarea unor molecule
trasnportoare ce pot fi incluse la interior, respectiv exterior. Difuzia facilitate, prin
poarta, poate fi inhibata prin metode competitive sau necompetitive. In cazul potrivirii
perfecte “cheie-lacat” molecula poate traversa poarta. Exista insa molecule cu forma
asemanatoare numite agonisti, care pot trece prin poarta, pacalind pratic formal
mecanismul acesteia. Aceste molecule inhiba competitive, trecerea prin intermediul
portii. In cazul inhibitorilor printr-o potrivire incompleta, astfel de molecule pot intra in
poarta respective si o blocheaza. Un astfel de proces de inhibareil reprezinta inhibitia
necompetitiva. Prin astfel de mecanisme de tip antagonist si agonist actioneaza
majoritatea substantelor farmaceutice la nivelul anumitor bariere celulare. Transportul
active fata de cel pasiv utilizeaza energie metabolica si poate functiona si contrar
fluxului generat de gradientul de concentratie.

SUBIECTUL 32

Osmoza. Principiul fizic. Osmometrul. Legea presiunii osmotice

. Osmoza se realizeaza prin intermediul fluxurilor de solvent ce pot trece printr-o

membrane semipermeabila dintr-un compartiment cu concentratia mica ( cu pondere
mare de solvent) spre un compartiment cu concentratia mare( pondere mica de solvent)
Se datoreaza diferentei de presiune rezultata in urma agitatiei termice. Presiunea
osmotica se masoara cu ajutorul osmometrului Dutrochet. Acesta contine la baza o
membrana semipermeabila si in interior o anumita masa de dizolvat cunoscuta. Introdus
intr-o solutie cu concentratie mica , solventul va migra spre interiorul osmometrului,
rezultand o coloana cu atat mai inalta cu cat concentratia solutiei masurate va fi mai
mica. Presiunea osmotica a solutiei se determina pe baza presiunii hidrosatice a
coloanei osmometrului.

Se constata experimental ca presiunea osmotica depinde atat de concentratia solutiei,

cat si de temperature absoluta a acesteia. Mai mult, factorul de proportionalitate il
reprezinta chiar constanta gazelo. Legea a fost descoperita de olandezul Van’t Hoff,
fiind o lege similara cu cea a gazelor ideale. In concluzie, presiunea osmotica nu
depinde atat de substanta dizolvata, ci mai degraba de nr de molecule dizolvate in
aceasta.

SUBIECTUL 33

Proprietaţi coligative ale soluţiilor. Masurarea presiunii osmorice prin metoda

crioscopica. Legea Raoul. Serul sangvin. Alte soluţii izoosmotice
. Pentru calcularea presiuniii osmotice a solutiilor apoaseeste importanta legea de
modificare a punctului de topire sau de fierbere in solutii in functie de concentratia
acesteia. Aceste proprietati se numesc proprietati colligative, de exemplu in cazul
punctului de topire pentru o solutie apoasa aceasta se deplaseaza spre stanga conform
legii lui Raoult.

Delta T=kcrCm

In mod asemanator, pentul de fierbere se deplaseaza spre dreapta conform unei legi
asemanatoare in care este implicata pe langa concentratie, constanta ebulioscopica .

In metoda corioscopica, se poate masura presiunea osmotica apeland pe rand la cele 2

legi Van’t Hoff si Raoult. In cazul solventului apa, presiuna osmotica se poate calcula cu
realatia: pi=12 delta T (atm)

Ne intereseaza solutiile apoase izoosmotice cu serul sangvin. Acesta este de

12x0,56=6,72 atm. La fel cu aceasta valoare va avea preiunea osmotica a solutiei de
NaCl cu C=0,9% si glucoza de C=5% ;sol. Ringer este izotonica ca serul uman.

SUBIECTUL 34

Soluţii hipo si hiperosmotice. Ratatinarea si turgescenta. Solutii nazale.

Transportul prin membrane - ultrafiltrarea si osmoza. Ultrafiltrarea si osmoza la
nivel capilar

Solutiile hipotonice au o presiune mai mica decat presiunea osmotica a plasmei, iar o
solutie hipertonica are o presiune osmotica mai mare. Daca vom introduce solutia de
glucoza C=2% intr.o solutie izotonica, aceasta isi pastreaza volumul initial avand
aceeasi presiune osmotica. In schimb, introdusa intr.o solutie hipotonica, prin
intermediul membranei semi.permeabile, solventul mai abundent in interior va trece
spre interiorul recipientului, provocand cresterea volumului acestuia.

Aceeasi solutie marginita de membrana semipermeabila introdusa intr.o solutie

hipertonica (10%) va provoca o scadere a volumului de solutie 2%, solventul trecand in
solutia exterioara mai mare.

Este cazul unei hematii, care introdusa intr.o solutie hipertonica isi va micsora
volumul=ratatinare, in timp ce o hematie introdusa intr.o solutie hipotonica isi va mari
volumul=turgescenta. In cazul solutiilor nazale, solutiile hipertonice au rolul de a extrage
din tesutul nazal excesul apos, pe cand solutiile izotonice si hipotonice au rolul de a
hidrata tegumentul uscat.

SUBIECTUL 35.

Potentialul de repaus transmembranar. Propietati. Potentialul de actiune

transmembranar. Faze. Caracterul local si totul sau mimic.

Potentialul de repaus transmembranar reprezinta diferenta de potential electric ce ia

nastere la nivelul membranei in conditii de echilibru atunci cand membrana celulara
este considerata in repaus. Se constata experimental ca interiorul membranei este mai
negativ decat exteriorul, datorita difuziei ce permite trecerea ionilor spre si inspre
interiorul acesteia. Experimental exista 2 modalitati de determinare a potentialului de
actiune.

Cu ajutorul unor microelectrozi de sticla ce contin electroliti in concentratii cunoscute cu

grosimi submilimetrice si care se pot introduce la microscop in interiorul si exteriorul
celulei. In functie de tipul celulei aceasta diferenta de potential variaza de la -50 mV la -
100mV.

O alta modalitate de determinare a potentialului de repaus I’ll reprezinta ecuatia lui

Nerst. Aceasta relatie stabilita la echilibru poate calcula potentialul electric
transmembranar daca se cunoaste concentratia ionilor din interiorul si exteriorul celulei,
temperatura absoluta (T), valenta ionului (z) folosind constata gazelor R si constanta F (
Faraday).

La echilibru E= RT/ ZF•1n•C1/C2

F=numarul de sarcini elementare continute de un mol de ion monovalent

F=e •nr lui Avrogado

ZF= sarcina transportata de moleculele de ion

Aplicand relatia de tip Nerst pe speciile ionice implicate in transportul membranar si

anime Na, Ka, Cl trebuie sa rezulte valoarea potentialului de repaus aproximativ -50. -
100 mV

Atunci cand exista pe celula potentialul electric transmembranar se poate modifica:

• Cu valori mici vorbind de un potential de actiune de tip local

• Fundamental rezultand potential de actiune de tipul totul sau nimic
Potentialul de actiune reprezinta depolarizarea membranei pe o durata de timp scurta si
este produs de un stimul extern. Propagarea potentialului de actiune determina aparitia
impulsului nervous.

Potentialul de actiune local ia nastere in urma unor stimuli mici ( subliminali) rezultand
depolarizarea membranei fiind extrem de redusa, proportionala cu amplitudinea
stimulului. In consecinta propagarea se face pe distante scurte, fiind o propagare
decrementala cu pierderi, amplitudinea potentialului scazand in decursul propagarii in
mod exponential in functie de distanta fata de celula care il declanseaza.

In schimb potentialul totul sau nimic apare in urma unui stimul mult mai intend ce
depaseste o anumita valoare pray. In urma unui astfel de stimul interiorul celulei devine
brusc pozitiv, iar amplitudinea potentialului rezultat are o valoare constanta pt acelasi tip
de celule. Acesta se poate propaga pe distante foarte mari pt acelasi tip de celula:
amplitudinea, pragul de detonare si viteza de propagare sung caracteristice celulei.

SUBIECTUL 36

.Mecanismul ionic al potentialului de actiune local si totul sau nimic. Etape ionice.
Iriabilitate si excitabilitate

Faza ascendenta a potentialului de actiune cu varful perioadei descendente formeaza

asa-zisa perioada refractara absoluta in care celula nu mai raspunde la stimuli esterni. In
restul fazei descendente este perioada refractara relativa, excitabilitatea este extrem de
redusa.

Intreaga durata a potentialului totul sau nimic este aproximativ 5 ms, iar amplitudinea este
de 100mV.

In urma unui stimul extern patrund in interiorul celulei ioni de Na, aceasta se produce in
cazul totul sau nimic prin deschiderea brusca a canalelor de Na. La fel de brusc la
valoarea maxima a potentialului canalelor de Na se inchid, deschizandu-se portile de K
mai lent decat cele de Na si permit expulzarea din celula a excesului de ioni de K.

Aceasta migrare mai lenta permite refacera potentialului de repaus si practic impiedica
distrugerea celulei.

In faza ascendenta intra in avalansa ionii de Ba, IAR in cea descendenta ies ionii de intr-
un ritm mai lent, de aceea panta este mai putin verticala.

Propietatea tuturor celulelor de a raspunde la potentialul de actiune local=iritabilitate, pe

cand doar o parte din celulele organismului raspund la potentialul de actiune totul sau
nimic (nervoase, musculare).

Propietatea de a raspunde la potentialul totul sau nimic=excitabilitate.

SUBIECTUL 37.

Bioexcitabilitate. Principii. Modificari celulare infuse. Reobaza. Cronaxia-relatia

Weiss

In urma unui factor extern se modifica propietatile celulare atat la nivel electric datorita
aparitiei potentialului de actiune (determina modificari ale prop. optice, ale gradului de
refringenta, chair activitatea optica a celulei, cat si modificarea propietatilor termice celula
poate emite radiatie prepondetent sub forma infrarosie.

Cantitativ, excitabilitatea celulara pentru acelasi tip de celula se masoara cu ajutorul a 2

parametrii:

• Reobaza
• Cronaxia
Acestia aunt obtinuti cu ajutorul relatiei lui Weiss, ce coteleaza intensitatea unui stimul cu
timpul de actiune al acestuia. Impreuna determina excitabilitatea celulara.

Relatia lui Weiss: i=a/t +b

I=intensitatea

A,b constante

T=a/b

B=reobaza
Reobaza=intensitatea minima a unui stimul cu o durata nelimitata ce este capabil sa
declanseze excitatia sistemului biologic, iar cronaxia=timpul minim de actiune al unui
stimul care are I=2•b si care poate produce excitabilitatea sistemului.

SUBIECTUL 38

Clasificarea undelor sonore. Interferenta. Rezonanta.Cavitatie. Efect Doppler

1 Viteza de probagare

2 Absortia asemanatiare cu cea din cazul radiatiilor electromagnetic ,intensitatea sonora

atenadu-se cu distanta si densitatea mediului dupa o lege asemanatoare cu legea
Lamber – BEER. In cazul undelor sonore reflexia / ecoul este propietatea preluata si in
ecografie ,care constata in intoarcerea undei in mediul in care provine atunci cand
intalneste in altul mult mai dur ,dens prin care se atenueaza mult mai greu .

Deoarece urechea umana sesizeaza 2 sunete successive aflate la un interval de timp de

minimum 0,1 s si tinand cont de viteza in are a sunetelor, in on percepe efectul de ecou
pt un obstacol de reflexie aflat la o distanta minima de 17 m.

3 Difractia undelor= fenomenul de ocolire de catre unda sonora a obstacolelor atunci

cand dimensiunea acestora este comparabila sau < cu lungimea de unda.

4 Interferenta undelor= fenomenul de suprapunere, respectiv compunere a undelor. In

urma interferentei => o unda mai complex a, iar daca frecventa si amplitudinea undelor
ce se compunere au acelasi valoare unda rezultat poate sa se anuleze complet sau din
contra sa rezulte o unda dublu amplificata. Acest lucru se poate evidentia si prin aceiasi
unda in cazul reflexiei intre unda incidenta si cea reflectata care au aceiasi frecventa. In
acest caz unda rezultata se numeste unda stationara, iar cutia de rezonanta a
instrumentelor muzicale are rolul de a intari si amplifica unda rezultata.

5 Rezonanta=transferul de energie intre 2 oscilari care au aceiasi frecventa de oscilatie.

Dupa principiul rezonantei se poate explica absortia undelor, considerandu-se ca intre
oscilatorul ce produce unda si moleculele mediului care o propaga se produce in transfer
energetic la aceiasi frecventa .

6 Cavitatia apare la ultrasunete in lichide si consta in aparitia in interiorul lichidelor de

mici bule de aer care pot da nastere la ionizari prin dilatari si comprimari successive .
Fenomenul este util la depistarea fisurilor din obiectele solide atunci cand Acesta sunt
imersate in lichid si bombardate cu ultrasunete _ far do la distrugerea calculilor renali prin
bombardare cu ultrasunete .
7 Efectul Doppler= modificarea frecventei undei sonore daca aceasta se reflecta pe in
obiect aflat in miscare cu o viteza comparabila cu viteza de propagare a undei. Daca
obiectul se reflecta unda are acelasi send de parcurs cu aceasta frecventa ca scares, iar
daca obiectul se apropie cu viteza de sursa semnalul sonor ca avea o frecventa mai mare.

Frecventa rezultata=frecventa initiala

U= U0( 1+v/c)

C= viteza undei

V= viteza obiectului

Efectul Doppler este intalnit in ecografia Doppler in care se poate calcula pe baza
modificarii undei sonore, a vitezei de deplasare a hematiilor ce reflecta unda ultrasonora.

Undele sonore se impart in 3 domenii:

-infrasunete - frecventa<16 Hz - sunetele specifice elefantilor si ale

pachidermelor(rinoceri, hipopotami etc) ; frecvente mici corespund lungimii de unda
mari, rezultand ca pavilionul receptorului auditiv este direct proportional cu lungimea de
unda.

-sunete propriu-zise- frecventa cuprinsa intre 16Hz si 20 KHz

-ultrasunete - frecvente mai mari de 20KHz ; caracteristice liliecilor si cetaceelor(delfini,

balene)

In general, sunetele reprezinta o perturbare a mediului in care se propaga, o

condensare sau rarefiere a aerului(mediatorul auditiv cel mai frecvent). Suetele sunt
unde mecanice ce nu se pot propaga prin vid. Daca in aer au o viteza=340 m/s, in apa
viteza este de aproximativ 3 ori mai mare (aproape 1km/s). Viteza creste cu
elasticitatea mediului.

Caracteristicile sunetului sunt, in primul rand, viteza de propagare, apoi absorbtia.

Aceasta proprietate este asemanatoare cu cea din cazul radiatiilor electromagnetice,
intensitatea sonora atenuandu-se exponential cu distanta si densitatea mediului, dupa o
lege asemanatoare cu legea L.B.

In cazul undelor sonore, reflexia(ecoul) este proprietate preluata si in echografie care

consta in intoarcerea undei din mediul din care provine, atunci cand aceasta intalneste
un altul mult mai dur, mai dens, prin care se propaga mult mai greu. Deoarece urechea
umana sesizeaza 2 sunete succesive aflate la un interval de timp de minim 0.1s si
tinand cont de viteza in aer a sunetelor, un om percepe efectul de ecou pentru un
obstacol de reflexie aflat la o distanta minima de 17m.
Difractia undelor reprezinta fenomenul de ocolire de catre unda sonora a obstacolelor
atunci cand dimensiunea acestora este comparabila sau mai mica decat lungimea de
unda.

SUBIECTUL 39.

Fenomene caracteristice undelor sonore: Interferenta, Rezonanta, Cavitatie,

Efect Doppler

Interferenta undelor reprezinta fenomenul de suprapunere, compunere a undelor, In

urma acesteia rezulta o unda mai complexa, iar daca frecventa si amplitudinea undelor
ce se compun au aceeasi valoare, unda rezultata poate sa se anuleze complet, sau, din
contra, sa rezulte o unda dublu amplificata. Acest lucru se poate evidentia si pentru
aceeasi unda in cazul reflexiei intre unda incidenta si unda reflectata, care oricum au
aceeasi frecventa. In acest caz, unda rezultata se numeste unda stationara, iar cutia de
rezonanta a instrumentelor muzicale are rolul de a intari si amplifica unda rezultata.

Rezonanta reprezinta transferul de energie intre 2 oscilatori care au aceeasi frecventa

de oscilatie. Pe principiul rezonantei se poate explica absorbtia undelor, considerandu-
se ca intre oscilatorul ce produce unda si moleculele mediului care o propaga se
produce un transfer energetic la aceeasi frecventa.

Cavitatia apare la propagarea undelor ultrasonore in lichide si consta in aparitia in

interiorul lichidelor de mici bule de aer care pot da nastere la ionizari prin dilatari si
comprimari succesive. Fenomenul este util la depistarea fisurilor din obiectele solide,
atunci cand acestea sunt inversate in lichid si bombardate cu ultrasunete.

Efectul Doppler reprezinta modificarea frecventei undei sonore daca aceatsa se

reflecta pe un obiect aflat in miscare cu o viteza comparabila cu viteza de propagare a
undei. Daca obiectul ce reflecta unda are acelasi sens de parcurs cu aceasta, frecventa
va scadea, iar daca obiectul se apropie cu viteza de sursa, semnalul sonor va avea o
frecventa crescuta. Explicatia este data de compunerea vitezelor.

Acesta este intalnit in echografia Doppler cu care se poate calcula, pe baza modificarii
frecventelor undelor sonore, viteza de deplasare a hematiilor ce reflecta unda sonora.

SUBIECTUL 40.

Caracteristicile sunetului: intensitate, inaltime, timbru. Localizarea oscilatiilor în

cohlee. Traducerea în influx nervos
Sunetele se caracterizeaza prin intensitate(tarie sonora), frecventa(inaltime tonala),
compozitia in armonice(timbrul sonor). Taria sunetului-intensitatea, este data exclusiv
de nivelul presiunii aerului ce ajunge la timpan, mai exact, intensitatea sonora e
proportionala cu patratul presiunii acesteia. Taria are un caracter subiectiv si se
masoara in decibeli.

In fuctie de frecventa sau inaltimea tonala distingem asa-zisele sunete grave, specifice
registrului de bas, cu frecventa mai mare de 150Hz si mai mica de 400 Hz. Urmeaza
suntele medii in registrul alto tenor (intre 400 si 1500Hz), precum si sunetele inalte-
registrul sopran, contratenor (intre 1500 si 3500 Hz). Un interval ce cuprinde 1000Hz se
numeste octava, iar intregul soectru sonor contine 7 note, existand 7 octave.

Timbrul sonor este o caracteristica subiectiva a senzatiei auditive, ce permite

diferentierea a 2 voci de aceeasi h si cu aceeasi tarie sonora. Este cazul a 2 note
muzicale interpretate de 2 instrumente muzicale diferite. Chiar daca au aceeasi
intensitate, vor produce senzatii diferite. In cazul vocii umane, timbrul sonor poate
permite intensificarea individului.

Timbrul sonor reprezinta o compunere de mai multe unde sonore care formeaza o unda
mai continua cu o muzicalitate speciala, si, reciproc, orice unda sonora poate fi
descompusa in unde sonore simple, numite armonice.

Sunetele sunt receptionate in cohlee, la baza acesteia sunetele cu frecvente mari, iar
spre varful ei sunetele cu frecvente mici, mai grave.

O astfel de localizare asociata cu receptia stereo a urechilor umane poate permite

localizarea spatiala a sursei emitente, fenomen denumit tonotopie. Aici, in canalul
cohlear, are loc traducerea semnalului acustic in impuls nervos pe baza potentialului
de actiune.

SUBIECTUL 41
. Reflexia totală. Deplasarea imaginii vazută intr-un mediu mai refringent (pestele
in apă - determinarea indiceluli de refractie al sticlei la microscop)

Indicele de refractie caracterizeaza viteza luminii in mediul respectiv si pe baza reactiei

confera gradul de refringenta al mediului, Pentru trecerea undei luminoase dintr-un
mediu mai refringent intr-unul mai putin refringent exista un unghi limita pt care refractia
nu se mai poate produce, rezultand doar fenomenul de reflexie. Acest unghi limita
caracterizeaza asa-zisul fenomen de reflexie totala. Pe acest principiu functioneaza
refractometrul din laborator.

Pe baza fenomenului de refracrie, obiectele aflate in apa au tendinta de a forma o

imagine deasupra pozitiei lor reale (la laborator, acest fenomen ne ajuta sa masuram
indicele de refractie al sticlei cu ajutorul microscopului, determinand pe verticala
pozitia cu care se deplaseaza imaginea daca adaugam pe masuta microscopului o
lama de sticla cu fete plan-paralele.

SUBIECTUL 42.

Dioprtriul sferic - formula convergentei. Formarea de imagini în lentila divergenta

Formarea de imagini printr-o lentila de sticla are la baza legea refractiei. O lentila de
sticla => 2 raze de curbura ce formeaza asa-zisul dioptru sferic, ce se caracterizeaza
prin convergenta sau dist focala

*poze cu formule pe whatsapp*

In optica geometrica se folosesc lentile subtiri(grosimea fiind neglijabila fara de raza),

acestea clasificandu-se in convergente (daca strang intr un punct real raze de la infinit)
sau divergente (daca strang intr un punct virtual raze de la infinit).

In lentila divergenta, imaginea formata este virtuala, dreapta si mai mica decat obiectul.

*poze desene pe whatsapp*

SUBIECTUL 43
Microscopul optic

Microscopul optic folosește rodiatiile spectrului vizibil, adică electromagnetică ce are λ

între 380-880mm. În consecință contrastul este limitat de aceste valori. Imaginea este
de tip bidimensional neinvaziva, putandu-se observa celule vii. Mediul optic este aerul
,lentilele sunt de sticlă, iar mărirea se realizează prin interschimbarea obiectivelor.

Microscopul cu florescența

Folosește Markerii specifici probei folosite pentru a putea pune în evidență starea
fiziologică în care se află anumite microorganisme sau chiar celule ce doresc a fi
observate.
Lucrează pe domeniul vizibil, respectiv ultraviolet, folosind de asemenea lentile de
sticlă și mărirea asigurându-se prin interschimbarea obiectivelor. Fluorescența asigură
un grad de iluminare ce provine chiar din probă și care îmbunătățește considerabil
contrastul. Față de aceasta, microscopul electronic funcționează pe principiul mecanicii
cuantice(similitudine undă-corpuscul) poate obține imagini 3D, imaginea obținută este
de tip alb-negru și este invazivă, adică nu se pot observa specimene vii.
Fasciculul de electroni utilizat are λ mult mai mici decât domeniul vizibil. Trebuie să
parcurgă drumul optic în vid, iar lentilele sunt de fapt câmpuri electromagnetice care
colimeaza fascicul de electroni.
Reglajul campurilor permite reglajul măririi ,respectiv contrastului Și se realizează
prin modificarea curentului de alimentare. Mărirea este de tip electronic.
____________________
SUBIECTUL 44

Analizatorul vizual

Ochiul uman poate recepționa lumină din domeniul vizibil printr-un sistem de lentile
ce au rolul de a focaliza imaginea pe retină care la rândul ei o transmite sub forma de
PA nervului optic. Altfel, ochiul este perfect transparent pentru microunde și radiații δ .În
schimb dacă radiația δ este invazivă pentru mediul biologic microundele au frecvență
mult mai mică decât radiația vizibilă și totodată energia transportată este mai mică.
Mai apoi, radiația ultravioletă din spectrul apropiat, vecină cu radiația vizibilă, are o
transmisie extrem de redusă fiind complet obturată la nivelul irisului.
Radiația ultravioletă și infraroșie îndepărtată nu pătrunde practic deloc în interiorul
ochiului, ochiul este opac pentru acest tip de radiații, din punct de vedere al opticii
geometrice, ochiul se comportă ca o lentilă convergentă și are aproximativ 60 de
dioptrii, 40 de dioptrii fiind asigurate de cristalin Și alte 40 de dioptrii de către cornee.
Corneea are un n(indice de ref.) mult mai mare decât al apei, pe când umoarea apoasa
si cea vitroasa valori foarte apropiate de apă 1,36.
Elementul cheie al sistemului optic central realizat de ochi este cristalinul ce-și poate
modifica raza de convergentă, distanța focală și chiar indicele de refracție. Cristalinul
este o lentila biconvexă asemănătoare unui dioptru sferic cu raza R1 de 10 mm și R2=
6mm, indicele de refracție al cristalinului crește către centrul acestuia, aceasta
deoarece cristalinul este alcătuit din straturi concentrice cu indicii de refracție ușor
diferiți ce cresc spre centru.
Asemănător legii lui Laplace, umoarea vitroasa din interiorul globului ocular conferă
presiune și implicit tensiune acestuia în funcție de diametrul globular ce este de
aproximativ 2 , 5 cm. Asemănător micoscopului , acuitatea vizuala este legata de
contrast sau de dist. Separat min.

Acesta reprezintă diametrul limită pentru care imaginile a doua puncte distincte se văd
suprapuse de către ochi. Aceasta este strâns legată de acuitatea vizuală sau puterea
de rezolutie ce reprezintă inversul Distanța sep min.
Puterea de rezolutie a ochiului depinde de factorii dioptrici(raza, sensibilitatea retinei,
densitatea pigmentilor) si depinde și de factori legati de stimul (iluminare etc).
____________________

SUBIECTUL 45
Formarea imaginii în ochiul emetrop (analogie cu aparatul fotografic). Campul
vizual. Adaptarea la lumina și acomodarea la distanta

Formarea imaginii pe retină în ochiul emetrop este asemănătoare cu cea dintr-un

aparat fotografic ce folosește filmul fotografic. În această similitudine:
• cristalinul joacă rolul de lentilă convergentă cu distanța focală reglabilă
• pupila reprezintă apertura sau deschiderea aparatului foto
• irisul diafragmă
• retina reprezintă chiar filmul fotografic pe care se focalizează imaginea.

Imaginea este reală răsturnată și mai mică decât obiectul. Câmpul vizual reprezintă
unghiul solid sub care ochiul poate privi lumea înconjurătoare. Acest unghi solid are o
deschidere de 170 ° pe orizontală și 150 ° pe verticală.

Adaptarea de lumină

Este un reflex al tuturor ființelor vii. În lumină slabă, irisul se contraca largind pupila,
pătrunzand mai multă lumină în ochi, iar fenomenul se numeste midrioza. În lumina
excesivă irisul se relaxează micșorând pupila reducând fluxul de lumină în ochi,
fenomenul fiind denumit mioză.

Acomodare la distanță este corelată cu contracția sau relaxarea cristalinului.Pentru

obiectele depărtate cristalinul se contractă și se subțiază având rază de curbură mai
mari ce permit focalizarea pe retină ai imaginii mai depărtate si invers pentru focalizarea
obiectelor apropiate: cristalinul iese de sub tensiune și se bombează, având rază de
curbură mai mică în această situație obiectele depărtate percepandu-se mai confuz.
_____________________
SUBIECTUL 46
. Ametropiile. Miopia, hipermetropia, presobiopia și astigmatismul. Comparatia
conuri - bastonase

Defectele de vedere ale ochiului se numesc ametropii. Ele caracterizează ochiul

patologic sau ochiul ametrop. Vorbim despre defecte axiale legate de :
• dimensiunea globului ocular
 • defecte de curbură ce țin de imperfecțiuni ale curburii cristalinului
• defecte de indice de refracție pentru mediile transparente
• defecte de elasticitate ce țin de cristalin.

Pentru ochiul normal, punctul proximum sau distanța minimă de vedere clară se
situează la 25 cm de ochi iar punctul remotum ce reprezintă distanța maximă de
vedere clară tinde spre infinit exemplu: focalizarea stelelor, fiind în orice caz mai mare
de 200 m.
Miopia poate fi axială atunci când axul anteroposterior este mai lung decât pentru
cazul ideal și în acest caz imaginea se formează înaintare tine. Atat punctul proximum
cat si remotum din să se apropie de ochii. Situația este sinonimă și cu miopia de
curbură atunci când cristalinul este mai bombat si => o convergenta mare. Asemănător
miopia de indice presupune o convergenta crescută datorită unui n mai mare datorat
creșterii concentrației mediului Vitros.
În ochiul miop se văd mai clar imaginile apropiate si mai confuz cele depărtate. Corecția
se face cu lentile divergente care sa micșoreze convergenta sistemului, practic se
împingă imaginea pe retină.
În caz contrar, hipermetropia poate fi la rândul ei axială, De curbură sau de indice,
imaginea formându se în toate cazurile după retină. În acest caz, punctele proximum si
remotum se depărtează de ochi, se văd mai clar obiectele depărtate și mai confuz cele
apropiate, iar corecția se face cu lentile convergente cu rolul de a mării convergenta
sistemului.
Alt defect ar fi prezbiopia adică un defect de elasticitate, în acest caz bombarea
cristalinului realizandu-se mai dificil. Aceasta se întâmplă odată cu înaintarea în vârstă
când cristalinul se rigidizează, deci corecția in acest caz se face cu lentile convergente.
Astigmatismul este un defect de curbură, in acest sistem raza transversală
nemaifiind egală cu raza longitudinală. Forma dioptrului nu mai este sferică, ci
clepsoidala sau cilindrică. În acest caz, corectarea se face cu lentile complementare
cilindrice.
Imaginea de pe retina este transformată in semnal electric prin intermediul conurilor
respectiv bastonașelor. Conurile sunt celule fotosensibile specifice vederii diurne ce
asigură vederea colorată prin intermediul a trei tipuri de pigmenti. Pe cand
bastonasele sunt celule specifice vederii nocturne, de aceea au o sensibilitate mult
mai mare la lumină, putem distinge prezența unui singur foton. În consecință conurile
răspund mai bine prin potential de actiune la lumină incidenta directă emisa de sursă,
iar bastonasele răspund mai bine la lumină difuză obținută prin reflexie sau transmisie,
de aceea densitatea bastonaselor este mai mare decât a conurilor care trebuie să ofere
o amplificare mai scăzută.
______________________

SUBIECTUL 47

Perceperea culorilor
 Sunt caracteristice vederii diurne, iar pigmentul fotosensibil este specific în trei tipuri
de conuri. Și, astfel conurile eritrolab au sensibilitatea Max la λ de 560 nm
Corespunzător culori roșu orange. Cele clorolab au o sensibilitate maximă la λ 560 nm
În domeniul verde gălbui. Cele cianolab au o sesibilitate max la 420 nm la o culoare
specifica de albastru indigo. Cei trei pigmenți existenți în cele trei tipuri de conuri
confirmă o teorie a vederii tricromate conform căreia orice culoare se poate determină
prin combinarea a trei culori complementare. Această teorie dezvoltata de fizicieni
Young, Maxwell si Helmholtz prezintă o ecuație cantitativă conform căreia orice nuanță
de culoare este combinația cantitativă, în cazul ochiului de roșu, verde, respectiv
albastru.
Ochiul uman poate distinge aproximativ 2 milioane de nuanțe.Ochiul este un extrem
de sensibil spectofotometru . Există defecte ale ochiului uman în perceperea culorilor.
Când ochiul nu are cristalin => ochi afac.
Lipsa conurilor se numește Acromatopsie, in schimb perceperea doar a două culori
complementare din spectrul vizual inseamna dicromazie.
Dacă lipsesc conurile cu pigment specific:
• roșului se numeste protanopie.
• verdelui se numeste deuteranopie
• albastrul -tritamopie.
_____________________

SUBIECTUL 48

Imagistica medicala

Metodele imagistice permit obtinerea unor detalii ale structurii sau functionarii
organelor internse si aceste metode au devenit indispensabile in stabilirea
diagnosticului si a tratamentului. Ca principiu, prin organism va trece un factor fizic
reprezentat de o radiatie (ea poate fi sonora, electromagnetica sau corpusculara),
respectiv un detector ce trebuie sa puna in evidenta interactiunea specifica dintre
factorul fizic si organul investigat. In cadrul acestei intersectiuni, metoda trebuie sa fie
neinvaziva, adic radiatia sa nu distruga testuturile strabatute. De aceea se folosesc
factori fizici sau radiatii cu energie mica, respectiv detectoare extrem de sensibile. De
preferat este ca factorul fizic ales să interacționeze specific cu țesutul investigat pentru
a => o rezoluție cat mai bună.
În funcție de tipul radiației folosite distingem:
• metode ce utilizează ultrasunete precum ecografia și ecografia Dopplar
• metode ce folosesc radiații electromagnetice:
▪ Termografia folosește radiația infraroșie radiografică
▪ radioscopia si tomografia utilizează razele X
▪ RMN-ul utilizează undele radio în camp magnetic extrem de intens
• metoda bazată pe radioizotopi, aceștia permit radiație si entități radioactive ce
emit radiatii,de unde face parte și scintigrafia, Tomografia SPECT cu emisie de
un singur foton, PET- cu emisie de pozitroni.
Ecografia utilizează ultrasunete, iar principiul de funcționare este al ecolocației. Unda
sonoră pătrunde în interiorul organismului., este reflectată de organul investigat si se
întoarce la detector după un timp proporțional cu distanța la care se află organul
investigat.
Pentru a împiedica reflexia undei la suprafața pielii, se folosește un strat de gel sau
parafină care orientează fasciculele spre interiorul organismului.
Ultrasunetele au avantajul de a putea fi folosite în fascicul îngust și din această cauză
fasciculul poate fi foarte bine direcționat. În cazul ecografiei, vorbim atât de rezoluție cat
și de puterea de pătrundere(in int org).
În cazul rezoluției, aceasta depinde de lugimea de unda λ, respectiv frecventa niu.
Avem o rezoluție bună dacă λ este cat mai mică adică niu radiatiei este foarte mare. În
cazul ultrasunetelor, se poate distinge obiectul cu mărinimie min de 0,75 mm deoarece
sub această valoare apare difracția. Între λ, niu si viteză este o intescorelare si anume
λ=v/niu.
Dacă la frecvente mari => o rezoluție bună, scade în schimb puterea de penetrare prin
țesut. Aceasta este îmbunătățită la frecevente mai mici; în acest caz scade rezoluția.
_______________________

SUBIECTUL 49
. Ecografia Doppler. Principiu. Termografia. Caracteristicile metodei

Schema ecografului Ecografia Doppler foloseste același principiu de reflexie doar că

reflexia se face pe obiecte în mișcare. Conform efectului Doppler în acest caz se
modifică frecventa undei sonore detectate În funcție de viteza obiectului. În cazul
ecografie Doppler este vorba despre reflexia pe elemente figurate ale sângelui. Dacă
acestea se apropie detector niu crește iar dacă acestea se depărtează detector
frecventa reflectată scade.

𝑛𝑖𝑢
v= 𝑣0 (1 ± )
𝑐

Din ecuația Doppler, se poate deduce viteza de deplasare a elementelor figurate din
sange implicit viteza de curgere a sângelui, se poate deduce regimul de curgere laminar
sau turbulent si debitul volumic. Pe baza vitezei de curgere se pot pune în evidență
defectele apărute în pereți inimi la închiderea vaselor, respectiv diametrele orificiilor de
curgere.
Ecografia Doppler este esențială în ecografia o de cornași in ecografia aparatului
circulator.
______________________

SUBIECTUL 50
Metode ce folosesc radiații electromagnetice:
 Termografia folosește unde infraroșii (IR) si se bazează pe principiul că orice corp
poate emite radiații infraroșii, intensitatea radiației infraroșie depinde de temperatura.
În cazul corpului uman temperatura la extremități poate fi modificată atât de metabolism
cat și de defecte circulatorii. Prin detecția de raze IR se pot creea așa-zisele hărți
termice ce pot pune în evidență diferențele de temperatură la nivelul local ,de exemplu
în cazul afecțiune cu ciuperca piciorului este afectata circulația periferică și pe harta
termica se pune în evidență prin IR. Metoda este complet neinvaziva si necesită costuri
extrem de mici.

Metode imagistice ce folosesc razele X :

Razele X au λ sub 100 Å ,adică suficient de ridicate încât fotonii sa transporte energii de
ordinul zecilor de k𝑒 − 𝑉 .

Energia fotonilor este: E=h * niu , unde λ mici implica frecvente(niu) mari
1 eV=1,6 * 10−10 J (sarcina elementara)

Datorita energiei mari, radiația X este considerată radiație ionizata care poate ioniza
materia strabatuta, de aici rezida caracterul invaziv.
Razele X pot fi produse in 2 moduri:
• prin franarea brusca a electronilor accelerati la potentiale de ordinul kV rezultand
rad X de franare care are un spectru continuu in frecvente si este practic folosită
în imagistică
• prin dezexcitarea electronilor de pe nivele electronice in cazul unui atom greu cu
numărul de masă mare, în acest caz => radiația X caracteristică ce are un
spectru discerat cu frecvente bine precizate, frecvente caracteristice atomului
greu.
In imagistica se folosesc radiatii X de franare care tehnic se obtin in tuburile Crooks
sau Coolidge.
________________________

SUBIECTUL 51

Radiografia și Radioscopia

Permit obținerea de imagini :

• pe film fotografic în cazul radiografiei
• pe un ecran luminiscent în cazul radioscopiei.
Imaginea rezultata este negativă,cu alte cuvinte, țesuturile mai dense absorb mai
multă radiație și vor avea mai bun contrast față de cele apoase.
Dezavantajul metodei este că imaginea rezultată reprezintă suprapunerea tuturor
țesuturilor întâlnite în cale de fasciculul de raze X. Alt dezavantaj este că țesuturile cu
densitatea apropiată nu se diferențiază foarte bine.
Pentru a depăși acest impediment se ingerează substanțe de contrast pe bază de
bariu în cazul stomacului sau iod în cazul tiroidei, cu rolul de a mări absorția pentru
țesutul de investigat.
_________________________

SUBIECTUL 52

CT-Tomografia computerizată

Are același principiu de funcționare ca și radiografia doar că radiația transmisă prin

probă este preluată detectoare de radiație care transformă intensitatea fasciculului de
radiație X in semnal electric. Acest semnal poate fi preluat de către calculator și
procesat de acesta. În tomografie se utilizează fascicule inguste de rad asfel că se trece
printr-o secțiune din zona organului ce se dorește a fi examinată.
Într-o primă ipostază rezulta imaginea unei secțiuni perpendiculare pe axa longitudinala
a organismului. Atât sursa de raze X cat și detectorul poate fi rotit în jurul axei
longitudinale, rezultând o babiere in spirală ce poate reface imaginea 3D a întregului
organism.
La fel ca la radiografie, pentru îmbunătățirea contrastului se pot folosi substante
speciale pe bază de iod sau bariu cu o mai bună absorbție pentru razele X ce pot fi
introduse în organism intravenos sau pe cale orală.

Reconstrucția imaginii tomografice

Secretul tomografiei este realizarea unui program informatic care să poată transforma
un semnal electric rezultat pe o hartă în secțiune bidimensional. Asamblarea unor astfel
de pixeli și realizarea mai apoi a unei hărți 3-D.
Elementul de volum 3-D se numeste Voxel si este alcătuit dintr-o dispunere 3D de
pixeli; pixelul este elementul de imagine digitală care are repartizată o valoare de
tensiune electrică, mai mulți pixeli fiind ordonați într-o matrice pătratică ( 𝑛 2 ). Punerea
cap la cap a n astfel de matrice vor genera un element de volum 𝑛3 ce vor conține de
fapt 𝑛 3 pixeli, adică 𝑛3 valori de tensiune electrică.
Dacă fiecărui pixel i se asociază convențional o anumită nuanțe de gri și un anumit grad
de luminozitate, prin contopirea unui astfel de tablou 𝑛 3 va rezulta elementul de volum
Voxelul, iar suma tuturor Voxelilor vor reface harta 3D a organismului.
__________________

SUBIECTUL 53

Rezonanța magnetică nucleară – RMN

Rezonanta magnetică nucleară utilizează principal undele radio ce străbat mediul de

examinat aflat în camp magnetic intens. Prin rezonanță se înțelege transferul de
energie între doi oscilatori:
1. fotonii din rad electromagnetică de tip unda radio
2. nucleele paramagnetice de hidrogen aflate în abundență în org precum și cele de
P, Na respectiv F.
Nucleele de hidrogen se comportă asemănător unor mici magneți orientați haotic în
absența unui camp magnetic extern. Dacă org. se află într-un magnet permanent
extrem de puternic( de aproximativ 20000 de ori mai mare decât câmpul magnetic
terestru) in acest caz nucleele paramagnetice de hidrogen se vor orienta paralel cu
liniile de când magnetic. Totuși orientarea nu este perfectă, micile nuclee putând oscila
în jurul acestei direcții.

Dacă din exterior venim cu radiație de tip unda radio la rezonanță adică la o anumită
frecventa nucleele paramagnetice preiau din energia undei și își schimbă orientarea în
camp. În acest caz antenele detector aflate în jurul organismului vor detecta absorbția
de radiație.

La frecvente de rezonanță de transfer energetic, semnalul detectat va fi proporțional cu

densitatea nucleelor paramagnetice. Frecventa de rezonanță este specifică tipului de
nuclee paramagnetice investigate.

Pentru tesuturile apoase, imaginea RMN este foarte precisă deoarece imaginea rezultă
în timp real, în cazul metodei RMN se pot urmări anumite procese metabolice care se
suprapun peste imagini 3-D(respiratia).

Dacă tomografia este invazivă datorită razelor X, metoda RMN e neinvazivă, undele
radio nefiind nocive, singura problemă fiind câmpul magnetic extrem de puternic, de
aceea toate metalele(cercei) trebuie eliminate. Persoana care are implanturi metalice
nu poate fi examinată cu această metodă, deoarece câmpul intens ar smulge efectiv
aceste obiecte din organism.
__________________________

SUBIECTELE 54, 55
Metode bazate pe radioizotopie

Se folosesc complementar metodelor de CT când se dorește îmbunătățirea imag.

Folosite prin această metodă. În acest caz se ingerează controlat nuclee radioactive și
se dorește direcționarea acestor nuclee spre anumite segmente anatomice de interes.
Izotopii introdusi in org nu sunt introduși ca atare, ci cu ajutorul unor substanțe vehicol
numite Markeri implicate in metabolismul organului de investigat.
De ex, scintigrafia(SPET- single photon emission tomography) - in acest caz cat
markerii contin izotopi radioactivi de emit rad. gamma . Ingerarea in organism poate fi
facuta prin injectare, inhalare sau pe cale orala. O conditie esentiala este ca acesti
izotopi sa aiba un timp de injumatatire si de eliminare de ordinul orelor, adica sa nu
persiste in organism si sa nu produca distrugerea altor organe interne.

Odată ingerați după un anumit timp, Markerii ajung la organul țintă; se va înregistra cu
ajutorul unor celule de detecție radiația fotonică emise de aceștia, iar semnalul de tip
electric va fi transmis către calculator. Prin această metodă se îmbunătățește de fapt
contrastul rezultat în cazul tomografiei computerizate.

Tomografia PET(positrons emission tomography)

În cazul ei să introduc în organism substanțe marcate cu izotopi ce emit radiație β+ .

Radiația beta plus este formată din corpusculi numiți pozitroni ce reprezintă de fapt
antiparticula electrică. Aceste particule au timp de viață foarte scurt, deoarece atunci
când întâlnesc cu un electron și electronul se află din abundență În jurul atomului se
anihilează rezultând prin ciocnirea acestor doi fotoni de tip gamma orientați in
coincidență (cu aceeasi directie).
Metoda este mult mai precisa decât cele anterioare deoarece la detectarea simultana
celor doi fotoni coincidenti se poate localiza cu exactitate punctul de ciocnire și de
emitere al acestora. De aceea,principial în această metodă, în jurul org, se află o
camasa de detectori care trebuie să puna în evidență cei doi factori coincidenți.
____________________

SUBIECTUL 56
Elemente de radiobiologie

În funcție de forțele de coeziune din interiorul nucleului atomic, unele nuclee sunt
instabile, se numesc radioactive și se pot disocia, adică se rup sau fisioneaza in nuclee
mai mici și mai stabile. Este cazul unor izotopi care au același Z cu
atomii părinte, dar numărul de masă diferit. În cazul izotopilor apei ponderea este
majoritară pentru hidrogen. Foarte puțini izotopi sunt cei ai deuteriului (A=2,Z=1) Și
extrem de rari sunt izotopii numiți tritiu.

Pentru a măsura forțele de coeziune din nucleu se calculează așa zisa energie de
legare pe nucleoni care reprezintă energia nucleului împărțita la numărul de particule
din nucleu.
Se constata că:
• la nucleele mici sunt mai stabile nucleele care au Z=n, unde n este nr de neutron
• la nucleele din ce în ce mai mari sunt stabile cele care au n>Z.
Avem de-a face cu o radioactivitate naturala sau spontană existentă în natura
caracteristică nucleelor instabile ,dar și o radioactivitate indusă care rezulta printr-o
dezintegrare rezultată printr-o bombardare exterioară.

În urma dezintegrării radioact, pot rezulta atât radiații electromagnetice de tip raze X de
tip gamma sau Rottengen sau ultraviolete depărtate, dar și radiații corpusculara de tip
alfa( nuclee de He), radiație beta minus(electroni) si beta plus(protoni) , precum și
protoni sau neutroni. Toate aceste radiații sunt ionizante care au proprietatea mult mai
mare de a ioniza materia neutră prin care trec.
_____________________________________

SUBIECTUL 57
. Activitatea radioactivă.Detectori de radiatie.Dozimetria radiatiei: Efectivitatea
Biologica Relativa (EFB). Doza maximă admisibilă

Radiațiile se pot detecta cu ajutorul unor detectoare speciale de tip Contort Geiger-
Muler sau detector cu ocintilatie. Ca principiu atunci când radiația ionizează miezul
Contort-ului Geiger, diferenta de potential electric generat de acesta intre anod si catod
crește proporțional cu intensitatea radiației ionizate incidente.

O sursă radioactivă se parametrizează prin activitatea acesteia, adică prin numărul de

dezintegrări ce au loc într-o secundă în interiorul acesteia. Acțiunea radioactivă depinde
de atomii constituenți prin intermediul unei constant de dezintegrare care la rândul ei
depinde de timpul de înjumătățire al nucleelor radioactive.

Timpul de înjumătățire reprezintă timpul după care numărul de nuclee rămase

nedezintegrate dintr-o sursă radioactivă scade la jumătate.

Există două tipuri de doze radioactive cu consecințe:

• fizice : - doza incidenta
-doza absorbita
• biologice ,care se masoara in Si (Sievert)

❖ Doza incidenta reprezintă numărul de ioni generati de radiația ionizata intr-un

punct de masă Δm.

Δ=Q/pV

<Δ>=C/kg

Debitul dozei reprezintă debitul raportat la timp:

d=Δ/t -> fluxul de ioni generat

❖ Doza abs se defineste ca energia abs din radiatie in unit de masa

Δabs=W/m

<Δabs> =J/Kg sau Gy (Gray)

1rad=10−2 Gy

❖ Doza biologică

Se constata ca deși au aceeași energie absorbita, unele radiații sunt mai nocive decât
altele pentru organismele vii. Se consideră că standardul distructiv îl are radiația X cu
energia de 200KeV; La fel se comportă și electronii, protonii respectiv radiatiile gamma
Rottengen.
Spunem că au aceeași efectivitate biologică relativă:
• De cinci ori mai nocivi sunt neutronii termici la aceeași energie
 • De 10 ori mai nociv sunt neutronii rapizi si protonii
• De 20 de ori mai nocive sunt particulele alfa.
Doza biologică reprezintă produsul dintre doza absorbita si efectivitatea biologică
relativă.

Debitul dozei: <Δ>=Si/s

Pentru un om doza maximă biologică admisibila pentru corpul omenesc este de 5

mSi/an; Cele mai sensibile sunt măduva roșie si organele sexuale.

SUBIECTUL 58

.Iradierea interna si externa .Protectia impotriva radiatiilor ionizante . Ecrane

protectoare de tipuri de radiatie.

Iradierea organismului poate sa fie una externa daca sursa de radiatie se afla in exterior
dar putem avea si o iradiatie interna (radioterapie) daca sursa de radiatie este introdusa
in organism .

In cazul iradiatiilor interne:fie terapeutice ,fie imagistice ,trebuieavut in vedere ca tipul de

injumatatire efectiva e reprezentat de tipul de injumatatire al sursei de radiatie si timpul
de eliminare din organism intr-o suma inversa .

Pentru a se putea elimina substanta radioactiva dinorganism modul in care o radiatie

radiatia ionizata afecteaza tesutul este o consecinta a ionizarii sau a ruperii moleculelor
intalnite de aceasta in parcursul prin tesutul viu. Efectul direct de rupere al lantlui ADN
sub incidenta radiatiei ionizate este unul extrem de mic datorita marimii reduse atat a
nucleului celulalr cat si a particulelor tinta . Preponderent este efectul indirect de
radiolizaa apei aflata din abundenta in organism .

Ionii hidrocil si hidroniu formati in urma acestui proces se respecta cu usurinta pentru
lichidele biologice producand ionizari in lant responsabile de generarea de tumori in
interiorul organismului .

De aceea un mod de protectieimpotriva efectelor radiatilor ionizate este pe cale clinico-

farmaceutica printr-un tratament cu substante antioxidante (sau asa zisii daunatori ai
radiatiilor)
Impotriva surselor de radiatie externa sepoate face si o protectie fizica cu ajutorul unor
ecrane specifice

tpului de radiatie detectata.

Exemple: Parti alfa (nucleu de heliu He2+) au o marime considerabila si de asemenea o

sarcina electrica . Acestea pot fi formate la viteze rezonabile cu ajutorul unei foi de
hartie .

Parti beta (pozitroni)au marimea unui electron au sarcina electrica elementara si emise
spontan de surse nucleare pot fi franate complet de ecrane de plante sau aluminiu cu
grosimi de ordinul centimetrilor.

Radiatia x si gamma si e formata dintr-un fasciculde fotoni care nu au sarcina electrica

si se supun legii Lambert Bier (nu pot fi atenuate complet). Aceste fascicule emise
spontan de sursele nucleare trebuuie ecranate puternic cu sarcofage de plumb
respectiv de beton a caror grosime este calculata in functie de energia fotonului.
Impotriva acestor fante macroscopice si neutre dpdv electric trebuie sa folosim mai
multe precautii.

1.Un prim strat protector este format din apa , apa grea respectiv grafit.Acest strat
are rolul de a transforma multitrnii rapizi in multitroni lenti (termotroni)

2. Stratul doi contine bare de cadmiu pentru absorbtia acestor multitroni si

transformarea lor in radiatie gama.
3. Fotonii gama sunt ecranati in straturi de plumb respectiv beton .

SUBIECTUL 59.

Utilizarea radiatiilor ionizate Exemple . Datarea radioactiva cu C14

O prima utilizare este imagistica dar si in tratamentul cancerelor.

A doua este :detectori de fum . Acestea contin surse de particule alfa cu o doza extrem
de redussa (emi cate un nucleu la interval de 5-10 min, nucleu captate un catod
rezultand astfel un curent electric).

Sterilizare ionizeaza radiatiile ultraviolete departate .Acesta distruge lantul ADN| al

microorganismelor aflate pe alimente sau instrumente medicale .
 Datarea cu aajutorul izotopului C14. In general anatomia vietii se bazeaza pe C . Toate
fiinte;e vii asimileaza C dinnatura (preponderent 12). Datorita fondului de radiatie
universala provenit din cosmos , la suprafata tertiara intr-o foarte mica pondere exista si
C14 instabil (radioactiv) Ponderea acestuia in natura este sub un litru la mie cu mici
fluctuatii ce tin de geologia pamantului.acest carbon radioactiv provine din urma unei
reactii nucleare dintre azotul atmosferic si radiatie.

Important este ca in aceeasi pondere cu care se afla in natura plantele asimileaza acest
carbon din atmosfera prin fotosinteza. Toate organismele vii ar trebuisa contina in
structura aceeasi pondere de C14. Atunci cand survine moartea , asimilarea de carbon
afecteaza mai mult decat atat , C14 radioactiv va scadea conform activitatii nucleare cu
acest timp de injumatatire. Daca studiem un artefact in care putem iondentifica
ponderea c se poate stabilii data la care a survenit moartea cu o precizie de sute de ani.

SUBIECTUL 60.

Radioterapia . Teleradioterapia . Surse de radiatie .

Radioterapia are ca principiu acelasi efect distributiv al radiatiei ionizante , doar ca se

doreste concentrarea radierii pe zona tumorala si menajarea cat mai mult cu putinta a
zonelor sanatoaseale organismului . Etape :

-pe baza imagistica (tomografie , RMN se iradiaza tumora)

− se iradiaza zona tu morala cu fascicule inguste de radiatie care se fac focalizate

in centrul tumorii.In cazul iradiatiilor externe sau prin iradiere locala (iradiere cu
sursa in interiorul organismului)
− se doreste ecranarea si protejarea zonelor sanatoase ale organismului si
protejarea celolalti pacienti sau a personalului medical.
Modalitati : - cu suse externe :Teleradioterapie (surse de raze x dintuburi Cooldge sau
acceleratoare de particule . Se pot folosi si surse de raze gama

O data cu cresterea sarcinii particulei , radiatiile devin mai usor de perforat (cazul
surselor de electroni , protoni , parti landa ,surse de pie negativi -timp de viata foarte
scurt ; neutroni)

SUBIECTUL 61.
Radioterapie.Brahiradioterapie.Tipuri

Utilizeaza particule grele(protoni).Este vizat ADN-ul cellular.

Datorita marimii protonilor,acestia nu ricoseaza in tesuturile vecine (=> efecte

secundare mai slabe).Se calculeaza o anumita sursa de energie ce depinde de energia
tumorii.Doza calculata devine maxima inainte de stocarea particulei,cedand intreaga
energie zonei tumorale.

Avantaj:intreaga energie radioactiva este cedata zonei tumorale fara a fi cedata

celulelor vecine.

Brahiradioterapia

Presupune introducerea in organism de sursa sub forma de radiatie.

Exemplu:

-la chemoterapie :capsule izolate in inox ce se introduce in interiorul

organismului.Ele pot fi lasate cateva ore (aprox. 2) dupa care se scot.

Exista si implanturi permanente in care sursele trebuie formate din radioizotopi cu

viata scurta (ordinul orelor)

SUBIECTUL 62.

Termoterapia.Principiu.Expunere la radiatii IR.Crioterapia.Fototerapia.

Termoterapia

Exista si metode mai putin periculoase daca boala nu a avansat la un stadiu

terminal.Termoterapia este o metoda clasica de incalzire ,fie pentru a distruge anumite
tumori,fie din contra pentru efectul benefic al termoterapiei la nivel local(reumatism).

Principiu (la distrugerea tumorii): Cand temeratura creste cu cateva grade peste
37ºC,dupa un anumit timp celula vie este distrusa.

In termoterapie se pot folosii atat ultrasunete (presupune cavitati) dar si radEM(

microunde) chiar si unde scurte sau unde lungi. Metode in camp magnetic prin ingerare
de martori ce genereaza o incalzire locala.

PR:Absolut neinvaziv pentru organism si au efect benefic asupra activitatii pielii si

activitatii glandulare.
 Radiatiile UV din spectrul apropiat au de asemenea rol benefic in organism.Ajuta la
formarea calciului prin generare de vitamina D3.Pe de alta parte,sunt folosite de
maternitati pentru copii nascuti prematur.Acestia nu au un ficat bine dezvoltat si nu pot
elimina bilirubina sintetizata in sange,de aceea capata o culoare galben icterica.

Bilirubina insa este o macromolecula rezultata in urma dezvoltarii globulelor rosii

care este fotosensibila (instabila la lumina).Simpla baie de UV o scindeaza la molecule
mai mici,usor de metabolizat.

Crioterapia (ca tratament termic)

Tehnica fulgului si a obtinerii unei temperature negative(zapada carbonica sau

CO2 solid-se poate ajunge la -80ºC;iar prin lichefierea azotului la -200ºC)

Aceste temperature extreme pot distruge tumori (la nivelul pielii)dar pot fi utile in
tehnica transplanturilor (conservare tesuturi,organe). In criochirurgie se poate crea un
bisturiu care sa taie la temperature joasa:hipotermia controlata

1. Introducere în biofizică. Scop. Etică. Condiții de viață

2. Apa în sistemele biologice - legatura covalenta; dipol electric - exemple, moment dipolar /
disocierea apei, pH
3. Forţe în lichide; puntea de hidrogen; cristale lichide; tensiunea superficială
4. Substanţe tensioactive; legea Traube; Legea Laplace - aplicaţie: surfactantul pulmonar
5. Legea Laplace. Aplicatie - fenomene capilare. Menisc concave si convex. Ascensiune si depresiune
capilara. Legea Jurin
6. Soluţii apoase - apa de hidratare, apa de clatrare şi apa legată.
7. Hidrostatica - densitatea, presiunea hidrostatica, unitati de masura şi metode de masurare.
Principiul Pascal. Legea Arhimede. Dispozitivul Haré de măsurare a presiunii: desen, metodă, formulă.
8. Centrul de greutate al corpului. Acceleraţia gravitaţionala. Poziţii anormale ale corpului. Echilibrul
corpului. Parghiile. Aplicaţii
9. Efecte biologice datorate presiunii, gravitaţiei, acceleraţiilor. Plutirea corpurilor. Metode densimetrice
bazate pe plutire
10. Hidrodinamica. Ecuatia de continuitate si Bernoulli. Metode densimetrice pe principiul vaselor
comunicante
11. Vascozitatea. Legea Newton. Unitaţi de mpsură. Reograma. Clasificarea lichidelor. Rolul lichidului
sionovial
12. Legea Stokes - bilantul fortelor la caderea unui corp sferic înrt-un lichid vascos. Aplicaţie
farmaceutica (suspensii)
13. Legea Poiseuille-Hagen. Analogie - legea Ohm. Rezistenta la curgere. Implicaţia razei. Legarea
capilarelor in serie si paralel. Curgerea sangelui în patului vascular in funcţie de raza si presiune
14. Curgerea laminara si turbulenta. Numarul Reynolds. Comportamentul sangelui prin capilare/artere
15. Curgerea prin tuburi elastice. Experimentul Marey. Elasticitatea peretelui vascular. Muschiul cardiac.
Lucrul mecanic al inimi. Diagrama p-V
16. Legea Laplace pentru artere si inima dilatanta. Presiunea arteriala. Valori medii. Masurarea presiunii
arteriale prin metoda ascultatorie. Alte metode de masurare
17. Vascozitatea sangelui. Factori de influenta. Efectul Fahraeus-Lindqvist
18. Termodinamica. Parametri de stare. Energia. Conservare. Energia interna
19. Caldura, Lucrul mecanic, unitati de masura, coeficienti calorici, aplicati apa.
20. Procese termodinamice. particulare, biologice. Principiul zero al termodinamicii (echilibru).
21. Principiul I si II al termodinamicii. Entropia. Variaţia entropiei
22. Definitia entropiei - Boltzmann.. Principiul al treilea al temodinamicii
23. Potenţiale termodinamice - entalpia, energia libera si entalpia libera
24. Echilibrul si starea stationara.Organisme vii. Procese cuplate si cuplante. Corpul omenesc.
Imbatranirea
25. Sistemul dispers - faze denumiri. Clasificare. Sangele. Solutii de gaz in lichid. Legea Henry
26. Dizolvarea gazelor în sange si tesuturi. O2, N2, CO2. Hiperbarism, disbarism, embolii gazoase
27. Proprietăţi electrice ale doluţiilor. Legea Nernst. Expresie - semnificaţia termenilor
28. Proprietăţi optice ale soluţiilor. Indice de refracţie, refractometrie, dispersie. Polarimetria. Legea Biot
29. Spectrofotometriea soluţiilor.Posibilitaţi de analiza. Legea Biot. Culoarea sangelui. Metoda
fotopletismografica de masurare a sangelui
30. Difuzia. Principiu fizic. Legile Fick. Difuzia prin membrane. Partitie si permeabilitate. Membrane. Ex:
membrana alveolo – pulmonara
31. Membrana celulara. Funcţii. Transportul pasiv. Difuzia simpla. Molecule implicate pentru membrane
celulara. Funcţii. Transportul pasiv. Difuzia facilitată. Inhibarea transportorului. Difuzia prin canale ionice
32. Osmoza. Principiul fizic. Osmometrul. Legea presiunii osmotice
33. Proprietaţi coligative ale soluţiilor. Masurarea presiunii osmorice prin metoda crioscopica. Legea
Raoul. Serul sangvin. Alte soluţii izoosmotice
34. Soluţii hipo si hiperosmotice. Ratatinarea si turgescenta. Solutii nazale. Transportul prin membrane -
ultrafiltrarea si osmoza. Ultrafiltrarea si osmoza la nivel capilar
35. Potentialul de repaus transmembranar. Proprietaţi. Potenţialul de actiune transmembranar. Faze.
Caracteristici - local si totul sau nimic
36. Mecanismul ionic al potentialului de actiune local si totul sau nimic. Etape ionice. Iritabilitate si
excitabilitate
37. Bioexcitabilitatea. Principiu. Modificari celulare induse. Reobaza, cronaxia - relatia Weiss / detaliere
grafică
_____________________
38. Clasificarea undelor sonore. Propagare. Fenomene caracteristice: Viteza, Absorbtie, Reflexie,
Difractie
39. Fenomene caracteristice undelor sonore: Interferenta, Rezonanta, Cavitatie, Efect Doppler
40. Caracteristicile sunetului: intensitate, inaltime, timbru. Localizarea oscilatiilor în cohlee. Traducerea în
influx nervos
41. Reflexia totală. Deplasarea imaginii vazută intr-un mediu mai refringent (pestele in apă - determinarea
indiceluli de refractie al sticlei la microscop)
42. Dioprtriul sferic - formula convergentei. Formarea de imagini în lentila divergenta
43. Dioptriul convex plan - formula convergentei. Formarea de imagini în lentila convergenta. Microscopul
- tipuri, avantaje și dezavantaje
44. Analizorul vizual. Spectrul electromagnetic -transmisie prin ochi. Ochiul - sistem optic. Caracteristici.
Cristalinul. Acuitatea vizuală
45. Formarea imaginii în ochiul emetrop (analogie cu aparatul fotografic). Campul vizual. Adaptarea la
lumina și acomodarea la distanta
46. Ametropiile. Miopia, hipermetropia, presobiopia și astigmatismul. Comparatia conuri - bastonase
47. Perceperea culorilor. Teoria vederii cromate. Discromatopsiile
48. Imagistică. Principii generale. Clasificare. Ecografia. Schema. Rezolutie și penetrare
49. Ecografia Doppler. Principiu. Termografia. Caracteristicile metodei
50. Imagistica cu radiatii electromagnetice. Avantaje și dezavantaje. Razele X. Obtinere și aplicații
51. Radiografia și radioscopia. Radiatia folosita. Schema de principiu. Avantajele și dezavantajele
metodei
52. Tomografia. Radiatia folosita. Caracteristici. Etape. Schema. Reconstructia imaginii 3D
53. Imagistica RMN. Radiația utilizata. Principiu. Schemă. Caracteristici
54. Metode imagistice cu radioizotopi - principiu. Scintigrafia SPET
55. Metode imagistice cu radioizotopi - principiu. Tomografia PET
56. Structura atomului. Izotopi. Energia de legatura pe nucleon. Radioactivitatea. Tipuri de radiatii
57. Activitatea radioactivă.Detectori de radiatie.Dozimetria radiatiei: Efectivitatea Biologica Relativa
(EFB). Doza maximă admisibilă
58. Iradierea interna și externa. Protectia impotriva radiatiilor ionizante. Ecrane protectoare pe tipuri de
radiație
59. Utilizarea radiațiilor ionizante. Exemple. Datarea radioactiva cu C14
60. Radioterapia. Teleradioterapia. Surse de radiatie.
61. Radioterapia. Brahiradioterapia. Tipuri
62. Termoterapia. Principiu. Expunerea la radiatii IR. Crioterapia. Fototerapia