Aparatul digestiv

Inspectia cavitatii bucale

Examenul -buzelor:

- herpes labial manifestat prin erupţia veziculoasă cu conţinut seros sau hemoragic, pe un fond
eritematos; apare secundar în infecţii generale cu ascensiune febrilă, pneumonie, meningită ,
indigestii etc.;
- cheiloză (stomatică angulară) constă în ulceraţii ale mucoasei comisurilor labiale, uneori cu formare
de cruste şi fisuri. Se întâlneşte în hipersalivaţiile de orice cauză, în ariboflavinoză etc.;

- pete pigmentare mici, multiple, în sindromul Peutz-Jegher asociate cu polipoză intestinală şi

hemoragii digestive repetate.
-gingiilor:

--gingivoragiile pot avea o cauză locală sau generală: scorbut, sindrom hemoragipar de cauză variată,
intoxicaţii cu metale: plumb, mercur;
- hiperplaziile gingivale în cazul efectelor adverse ale unor medicamente (fenitoină, nifedipină etc.)
sau în leucoză;
- lizereul gingival – o linie albăstruie la cca 1 mm de marginea gingiei, în intoxicaţiile cu plumb sau
bismut.
-mucoasei cavitatii bucale:

- pete pigmentare pe mucoasa jugală, gingivală şi a palatului dur în boala Addison;

- culoarea subicterică pe mucoasa subliguală, frenul lingual şi mucoasa palatului dur;

- semnul Koplik – pete mici, albicioase, ca boabele de griş, situate vestibular inferior în dreptul celui
de-al doilea molar, în rujeolă (preced cu 1-2 zile apariţia erupţiei caracteristice);

-Trimus – contractura spastică a muşchilor maseteri cu imposibilitatea deschiderii gurii. Poate avea
cauze locale (artrită temporo-mandibulară, abces dentar etc.) sau generală (tetanos, rabie,
intoxicaţie cu stricnină etc.).

-gingivite

-stomatite

Examenul limbii:

- limba uscată, cu volum normal întâlnită când bolnavul respiră pe gură, în sindromul Sjorgen-
Gougerot (xerostomie) cu dispariţia secreţiei salivare;
- limba prăjită, cu striaţii longitudinale din cauza reducerii volumului, uneori galben-brună în
deshidratări (apare la cca 3 litri deficit de lichid extracelular);

- limba fuliginoasă, uscată, cu depozite brune, negricioase, în stări febrile prelungite, în boli
infecţioase grave;

- limba saburală cu depozit difuz albicios, prin lipsă de alimentaţie, cu nedepapilarea acesteia;

- macroglosia cu amprente dentare marginal; condiţia poate fi congenitală în mongolism sau

dobândită în amiloidoză, mixedem, edem angioneurotic;
-tremor lingual cu amplitudine fină în hipertiroidie; cu amplitudine mare în alcoolism, stări de
excitaţie nervoasă etc.;

-deviaţia laterală în paralizia de hipoglos;

-limba scrotală cu sulcul median accentuat; strii transverse profunde – fără semnificaţia patologică;

-limba geografică, cu zone de depapilare circulare, de culoare roşiatică, schimbătoare ca sediu de la o

zi la alta – fără semnificaţie patologică;

-limba păroasă cu depuneri în cele 2/3 anterioare, asemănătoare unor firişoare de păr, uneori
negricioase; în aspergiloză sau candidioză, după tratament îndelungat cu antibiotice cu aspectru larg
etc.;

-glosita atrofică Hunter: senzaţie de gură uscată, cu arsuri şi parestezii, cu suprafaţă lucioasă, roză
sau roşie, uneori dureroasă, edemaţiată, descrisă în anemia megaloblastică;

-limba smeurie cu papilele roşii edemaţiate, întâlnită în scarlatină;

-aftele linguale sunt ulceraţii roşietice cu margine proeminentă, albicioasă, foarte dureroase, putând
apare izolat sau în cadrul unei stomatite aftoase.

Examenul faringelui

Faringita acută
- virotică, cu mucoasa pilierilor anteriori şi posteriori ca şi a orofarix-ului eritematoasă, edemaţiată,
cu febră moderată, disfagie modestă, uneori complet asimptomatică; hiperplazie foliculară cu aspect
granulomatos al mucoasei faringiene;
- bacteriană, cu hiperemie intensă, edem al pilierilor şi luetei, hipertrofia amigdaliană, cu cripte
purulente, febră mare, disfagie importantă, adenită satelită; de regulă de etiologie streptococică sau
stafilococică;

- angina necrotică cu mucoasa faringiană eritematoasă, cu ulceraţii necrotice cu fund murdar, uneori
sângerânde, în leucoza acută.

Inspectia abdomenului: modificari patologice de forma; modificari patologice de dimensiune.

Pentru o localizare precisă se poate împărţi abdomenul în nouă zone topografice ducând două
linii verticale, care trec prin mijlocul claviculelor şi două linii orizontale; una care trece sub rebordul
costal şi alta, care uneşte spinele iliace anterosuperioare. Ca urmare, rezultă nouă zone:
 -superior: hipocondrul drept şi stâng şi epigastrul;
 flancul drept şi stâng şi mezogastrul şi
 fosa iliacă dreaptă şi stângă şi hipogastrul.
Hipocondrul drept: lobul drept hepatic, vezicula biliară, unghiul drept al colonului, rinichiul drept.
Epigastrul: lobul stâng hepatic, ¾ din stomac, hilul hepatic, porţiunea I a duodenului, pancreasul,
trunchiul celiac, plexul solar.
Hipocondrul stâng: marea tuberozitate gastrică, unghiul stâng al colonului, splina, coada
pancreasului, rinichiul stâng.
Flancul drept: jejun, ileon, colon ascendent.
 Mezogastru (regiunea ombilicală): colonul transvers (porţiunea mijlocie), marea masă a
intestinului subţire.
Flancul stâng: colonul descendent.
Fosa iliacă dreaptă: cecul şi apendicele.
Hipogastru: parte din intestinul subţire, colon pelvin, vezica urinară, uter.
Fosa iliacă stângă: colon sigmoid.
Inspecţia abdomenului se face de regulă cu bolnavul relaxat, în decubit dorsal, cu capul
sprijinit pe pernă, eventual coapsele semiflectate; în acest fel se obţine o relaxare a musculaturii
parietale, se pot observa modificările de formă, participarea la mişcările respiratorii.

 A. Forma abdomenului:

Poate diferi în funcţie de vârstă şi de sex. La copii, abdomenul este globulos, la adulţi este
suplu iar la vârstnici volumul creşte; la multipare, abdomenul este de obicei mărit de volum.

Din punct de vedere patologic inspecţia poate decela bombări sau escavări generale sau
segmentare.

1.Bombarea abdomenului în totalitate

a. la obezi prin depunerea grăsimii în peretele abdominal, mezenter şi epiplon

b. în revărsate peritoneale (ascită) abdomenul are un aspect globulos, destins de

volum;

c. în ascitele cu cantitate mare, abdomenul este tipic, de batracian, destins pe

flancuri cu circulaţie colaterală şi ştergerea cicatricei ombilicale;

d. în ascitele cu cantitate mică, acesta este uşor destins pe flancuri în decubit dorsal;
ascita poate apare în caz de ciroză hepatică cu hipertensiune portală, anasarcă
(insuficienţă cardiacă decompensată, sindrom nefrotic, sindrom carenţial major),
peritonită

e. în pneumoperitoneu: provocat în scop diagnostic sau terapeutic; în perforaţiile

unor organe cavitare (intestin, stomac)

f. în ocluzia intestinală datorită distensiei anselor intestinale deasupra de obstacol

g. în chist ovarian gigant

h. sarcină

2.Bombarea regională a abdomenului

Determină asimetria acestuia astfel:

– la nivelul hipocondrului drept: hepatomegalie macronodulară în caz de cancer

hepatic primar sau metastatic, chist hidatic hepatic, abces hepatic, adenociroză,
hepatomegalie de stază, hidrops vezicular (în icter mecanic, semnul Courvoisier-
Terrier)

– la nivelul epigastrului: dilataţia acută a stomacului, stenoză pilorică, tumori

gastrice, pancreatice sau ale lobului hepatic stâng
 – la nivelul hipocondrului stâng: splenomegalie gigantă (leucemii, limfoame, tumoră
splenică, abces splenic, ciroze splenomegalice, tezaurismoze)

– la nivelul mezogastrului: hernie ombilicală, eventraţii postoperatorii

– la nivelul flancurilor: tumori ale colonului ascendent sau descendent (rar), rinichi
polichistic, hidropionefroză, ptoză renală

– la nivelul hipogastrului: sarcină, tumori uterine benigne sau maligne, glob vezical,
tumori vezicale (rar), tumori de prostată

Examinarea în ortostatism

a. Poate evidenţia bombarea abdomenului inferior (abdomen în desagă): la persoane slabe cu

visceroptoză, femei multipare, ascită în cantitate mică.

b. Escavarea abdomenului în totalitate determină aspectul de abdomen scafoid şi apare în: stări
de denutriţie excesivă (stenoză esofagiană sau pilorică avansate, inaniţie, neoplasme în stadiul
final); peritonite acute (aspect de abdomen de lemn prin contractura musculară).

c Escavarea parţială a abdomenului apare la femeile multipare şi la persoanele cu visceroptoză.

B.Aspectul tegumentelor abdominale

Inspecţia abdomenului poate reliefa:

– culoarea tegumentelor, care poate fi subicterică sau icterică în ciroze hepatice,

hepatite acute şi cronice, insuficienţe cardiace globale

– prezenţa vergeturilor apărute prin ruperea fibrelor elastice şi musculare din derm
la femei multipare (aspect sidefiu), sindromul Cushing (aspect roşietic)

– circulaţie colaterală abdominală de tip cavo-cav (dispusă pe flancuri) sau porto-cav

(cap de meduză, dispusă periombilical şi mezogastru) în ciroze hepatice

– erupţii la nivelul abdomenului: echimoze pe flancuri (semnul Grey Turner) în

pancreatita acută, hemoperitoneu şi echimoze periombilicale

– prezenţa cicatricilor postoperatorii

3.Aspectul cicatricei ombilicale

- absenţa ei în caz de excizie chirurgicală

– cicatrice ombilicală înfundată în anasarcă, ascite

– bombarea cicatricei ombilicale în caz de ascită voluminoasă

4.Pulsaţiile la nivelul abdomenului

– pulsaţiile aortei abdominale: la persoane slabe, în hipertiroidism, în insuficienţa

aortică, anevrism de aortă

– pulsaţiile ficatului: insuficienţa tricuspidiană, insuficienţa aortică

– pulsaţiile în epigastru: semnul Harzer (hipertrofia ventriculara dr)

 Inspecţia dinamică a abdomenului

Mişcările respiratorii pot fi observate la nivelul peretelui abdominal superior care se destinde în
inspir. Acestea pot fi diminuate sau absente în caz de ascită, meteorism, peritonită.

Mişcările peristaltice pot fi observate la persoane slabe, iar patologic, aceste mişcări sunt
amplificate în caz de ocluzie intestinală în faza incipientă, stenoză pilorică, stenoze intestinale
(sindromul Köenig).

Percutia abdomenului

Percuţia completează ceea ce examinatorul a decelat prin inspecţie şi palpare, stabilind

dimensiunea, consistenţa organelor abdominale, prezenţa de lichid sau aer în abdomen, prezenţa de
formaţiuni tumorale.

In urma percuţiei se pot obţine zone de timpanism, la nivelul stomacului şi anselor intestinale şi
zone de matitate, la nivelul organelor şi a formaţiunilor tumorale, precum şi în caz de lichid liber în
abdomen (ascită).

 Percuţia în ascită se face cu pacientul în clinostatism, cu picioarele flectate, pornind din

punctul cel mai înalt, pe linii imaginare, ca şi razele de soare, decelând locul de separare între
timpanism şi matitate. Linia care uneşte punctele găsite este o linie cu concavitatea în sus.

 Pentru a demonstra prezenţa lichidului liber în cavitatea abdominală, care e deplasabil, se

pune pacientul pe o parte şi se repetă manevra de percuţie în acelaşi mod. Se obţine o linie
de demarcaţie între timpanism şi matitate, dar dreaptă.

Manevra clapotajului – este utilizată dimineaţa, pe nemâncate, la bolnavii cu suspiciunea de

stenoză pilorică. Aceasta constă în efectuarea de secuze scurte date cu pulpa degetelor la nivelul
epigastrului, care în caz de stenoză pun în evidenţă, prezenţa de zgomote hidroaerice.

Palparea abdomenului

 Este metoda cea mai importantă pentru examenul clinic al abdomenului deoarece
decelează modificări ale peretelui, ale conţinutului abdominal şi modificări ale durerii
provocate.

 Palparea se face cu pacientul în decubit dorsal, relaxat, cu membrele inferioare uşor

flectate şi examinatorul plasat în dreapta pacientului.

 Palparea se poate face monomanual sau bimanual.

 Palparea superficială se face pentru aprecierea calităţii tegumentelor, a căldurii,

sensibilităţii precum şi calităţii ţesutului celular subcutanat, muşchilor, peritoneului
parietal.

 Palparea profundă se realizează prin aplicarea palmei pe peretele abdominal, creând

presiune progresivă, în timp ce pacientul respiră obişnuit sau palpare prin alunecare, în
care se pătrunde iniţial cu vârful degetelor, deprimând progresiv peretele, pacientul fiind
rugat să inspire lent şi adânc, mâna examinatorului alunecând în profunzime, odată cu
mişcarea peretelui abdominal care se ridică în cursul inspirului. Este indicat ca palparea să
se efectueze cu blândeţe şi să se înceapă din zona cât mai îndepărtată de regiunea
dureroasă. Ea se poate executa ordonat în sens orar sau antiorar. De obicei se începe
palparea din fosa iliacă stângă urmărind succesiv zonele topografice: flanc stâng,
 hipocondrul stâng, epigastru, hipocondrul drept, flanc şi fosa iliacă dreaptă, hipogastru,
mezogastru.

 Palparea ţesutului celular subcutanat poate pune în evidenţă lipoame, formaţiuni

tumorale, procese inflamatorii superficiale uneori supraiacente organelor interesate (abces
hepatic cu reacţie superficială).

 Hiperestezia cutanată este un semn important în decelarea iritaţiei peritoneale în fazele

incipiente ale peritonitei acute prin inflamaţia unui organ abdominal (apendicită acută,
colecistită, ulcer perforat). Punerea ei în evidenţă se face plimbând degetele foarte fin la
suprafaţa tegumentelor.

 Palparea musculaturii peretelui apreciază gradul ei de dezvoltare, prezenţa de puncte

herniare sau tumori. In cazul prezenţei de hiperestezie se poate constata şi contractura
musculară concomitentă, semn denumit apărare musculară ce apare în peritonite. In cazul
în care contractura musculară este generalizată, peretele abdominal este rigid ca o
scândură şi poartă denumirea de abdomen de lemn.

Palparea profundă urmăreşte trei obiective:

 Aprecierea dimensiunii organelor abdominale palpabile

 Delimitarea unor formaţiuni tumorale

 Aprecierea durerii provocate prin determinarea punctelor dureroase

In cazul prezenţei de ascită se impune efectuarea a două metode de examinare:

 Semnul valului: examinatorul plasează faţa palmară a unei mâini la nivelul unui flanc, iar cu
degetele celeilalte mâini execută percuţii ritmice în celălalt flanc; unda de percuţie
transmisă prin intermediul lichidului de ascită va fi simţită sub formă de undă sau val în
partea opusă (pentru a diferenţia acest tip de unde de cele care se nasc prin transmisia
unui perete abdominal destins poate fi rugat pacientul sau un alt ajutor să plaseze
marginea cubitală a unei mâini pe linia mediană, exercitând o uşoară presiune)

 Palparea prin balotare: se utilizează în cazurile în care se palpează o formaţiune tumorală

într-un abdomen destins prin prezenţa de ascită. Manevra se efectuează prin presiune
bruscă pe formaţiunea tumorală (ficat, splină) care se cufundă în lichid, revenind imediat în
poziţia iniţială - semnul cubului de gheaţă într-un butoi cu apă.

Puncte dureroase:

 punctul subxifoidian, situat imediat sub apendicele xifoid, sensibil în afecţiuni ale cardiei,
esofagului inferior, fornixului gastric;

 punctul epigastric, în treimea superioară a acestei linii, sensibil în afecţiunile stomacului;

 punctul solar este situat în treimea inferioară, pe lina mediană, xifo-ombilicală, sensibil în
boli gastrice dar şi în toate afecţiunile pelvine, fiind centrul nervos cel mai important din
abdomen;

 punctul colecistic, pe linia medio-claviculară, la locul de intersecţie cu rebordul costal drept

sau la intersecţia coastei a 10-a cu marginea dreptului abdominal, sensibil în afecţiunile
biliare;
  punctul duodenal: situat imediat sub punctul cietic, pe verticala coborata din acesta. Este
sensibil in ulcerul duodenal.

 punctele apendiculare sunt în număr de trei:

-punctul Mc Burney, localizat la jumatatea liniei care uneşte ombilicul cu spina antero-
superioară dreaptă;

-punctul Morris, localizat la unirea treimii interne cu cele 2/3 externe ale liniei care uneşte
ombilicul cu spina antero-superioară dreaptă;

-punctul Lanz, în treimea externă a liniei care uneşte cele două spine antero-superioare.

 punctele mezenterice sau paraombilicale, situate la intersecţia liniei ombilicale cu marginea

drepţilor abdominali, sensibile în enterocolopatii, afecţiuni ale mezenterului;

 Zona pancreatico-coledociana: triunghiul realizat între linia mediană cu linia care uneşte
ombilicul cu linia axilară anterioră fiind locul de proiecţie al colecistului şi capului de pancreas
(frecvent locul de palpare al hidropsului vezicular sau al tumorii de cap de pancreas, semnul
lui Courvoisier)

 Punctele tubo-ovariene: situate in cele doua fose iliace, pe linia unind ombilicul cu central
plicii inghinale.

 Punctual uterin: situat imediat deasupra simfizei pubiene, pe linia mediana.

Manevrele de provocare

 Manevra Blumberg – mâna examinatorului efectuează o presiune din ce în ce mai puternică

în profunzime, după care este ridicată brusc (cu prevenirea pacientului în prealabil); în
momentul ridicării se produce o durere vie determinată de iritaţia peritoneală

 Manevra Murphy – constă în plasarea mâinii examinatorului în zona colecistocoledociană

sub rebordul costal pe linia medioclaviculară; invitând bolnavul să inspire adânc, în
momentul împingerii colecistului în mâna examinatorului se provoacă o durere vie

 Manevra ileopsoasului (Lapinski)- constă în plasarea mâinii examinatorului în fosa iliacă

dreaptă (zona cecoapendiculară) pacientul fiind invitat să ridice membrul inferior drept întins
la 90º faţă de planul trunchiului; în momentul ridicării piciorului apare o durere vie la nivelul
zonei apendiculare

Aprecierea dimensiunii organelor abdominale palpabile:ficat, splina

Palparea splinei – se face cu bolnavul în decubit dorsal sau lateral drept, cu genunchii flectaţi,
medicul aflându-se în dreapta bolnavului; mâna dreaptă a examinatorului se aşază în hipocondrul
stâng (cu degetele îndreptate spre umărul stâng) şi avansează, prin apăsări succesive, către rebordul
costal în timp ce se cere bolnavului să facă respiraţii profunde (splina coboară în inspir), iar mâna
stângă ridică uşor regiunea lombară. Alte procedee:

- prin acroşare, cu ambele mâini sau cu o singură mână (medicul aflându-se în stânga bolnavului);
- metoda policelui (ca la palparea rinichiului).
Normal, splina nu este palpabilă; devine palpabilă în caz de ptoză, procese patologice care
coboară hemidiafragmul stâng (afecţiuni pleurale şi pulmonare) şi în splenomegalii de diferite cauze.

Percuţia splinei are valoare doar în cazul splenomegaliilor mici (care nu se pot palpa uşor); poziţia
bolnavului este de decubit lateral drept, cu genunchii flectaţi şi mâna stângă deasupra capului. Se
face o percuţie uşoară, de sus în jos, pe liniile axilare anterioară, medie şi posterioară: normal se
poate evidenţia (nu însă întotdeauna) o zonă de submatitate între coastele IX şi XI, cu un diametru de
3-5 cm. Pentru a delimita marginea anterioară a splinei se percută dinspre spaţiul lui Traube către
axilă; marginea posterioară a splinei nu poate fi determinată (masele musculare dorsale dau un sunet
mat); diametrul longitudinal este de aproximativ 7 cm; depăşirea acestor repere denotă prezenţa
splenomegaliei.

Ascultaţia abdomenului

 In mod normal, ascultaţia abdomenului cu stetoscopul pune în evidenţă prezenţa unor

zgomote hidroaerice date de peristaltica intestinală.

 Diminuarea peristalticii intestinale apare în peritonita acută, mergând până la dispariţie în

ileus paralitic şi dinamic (silentio abdominal).

 Intensificarea peristalticii intestinale apare în gastroenterite, faza iniţială a ocluziei (semnul

Köenig).

 Tot la ascultaţia abdomenului se poate auzi un suflu sistolic în zona supraombilicală, în caz
de anevrism de aortă abdominală şi un suflu sistolic în hipocondrul drept sau stâng, în caz
de stenoză de arteră renală.

Examenul ficatului

-diametrul prehepatic: pe linia medioclaviculara, intre marginea superioara si inferioara a ficatului,

normal, este de 11 cm.

Marginea superioară a matităţii hepatice se determină prin percuţie pe linia medioclaviculară; este
situată, fiziologic, în spaţiul V intercostal drept, sau marginea coastei a VI-a.

Marginea inferioară hepatică se determină prin palpare.

Palparea ficatului se poate efectua prin trei procedee: monomanual, bimanual şi prin balotare.

 Palparea monomanuală, cu doctorul de partea dreaptă a pacientului se palpează:

Se porneşte cu mâna dreaptă din fosa iliacă dreaptă spre rebordul costal rugând bolnavul
să stea relaxat şi să inspire profund

Se acroşează cu marginea cubitală a mâinii drepte marginea inferioară a ficatului, în inspir

profund

 Palparea bimanuală: cu ambele mâini, se porneşte din fosa iliacă dreaptă spre rebord, în
timpul inspirului, degetele alunecând prin balans, pe abdomen.

 Balotarea sau semnul cubului de gheaţă se efectuează doar în caz de ascită. Se imprimă
presiuni bruşte asupra ficatului mărit de volum, care datorită prezenţei lichidului va reveni în
mâna doctorului, ca şi cubul de gheaţă care pluteşte pe apă.

Caractere semiologice ale ficatului normal si patologic

Rezultatul palpării va exprima descrierea ficatului cu toate caracterele sale: mărime, consistenţă,
sensibilitate, suprafaţă, margine inferioară şi mobilitate.

 In mod normal, ficatul nu este palpabil sau cel mult, lobul stâng.
 Creşterea lui:

Hepatomegalie difuză:

– Boli hepatice: hepatite acute şi cronice, ciroze

– Boli cardio-vasculare: insuficienţa cardiacă dreaptă şi globală, tromboza de venă

cavă inferioară sau suprahepatice

– Boli hematologice: leucemii acute şi cronice, limfoame maligne

– Boli generale şi metabolice: colagenoze, amiloidoză, tezaurismoză

Hepatomegalie parţială - în caz de tumori benigne sau maligne cu localizări hepatice: chist
hidatic, abces hepatic, adenocarcinom primitiv sau metastatic.

 Modificări ale suprafeţei hepatice -

 Normal aceasta este regulată, netedă.

 Patologic apar:

– Hepatomegalii cu suprafaţă regulată: hepatite acute şi cronice, steatoza hepatică,

ficatul de stază, etc.

– Hepatomegalii cu suprafaţa neregulată, microgranulară, greu de decelat –

limfoame, ciroze hepatice

– Hepatomegalii cu suprafaţă neregulată, macrogranulară: chiste hepatice, abcese

hepatice, metastaze hepatice, hepatocarcinom

 La palparea suprafeţei ficatului se adaugă şi manevra refluxului hepato-jugular care este

pozitivă, cu apariţia turgescenţei jugularelor în hepatomegalia de stază din insuficienţa
cardiacă dreaptă sau globală. Manevra pune în evidenţă caracterul reductibil al ficatului de
stază sub tratament, dând acestuia denumirea de "ficat în acordeon".

 Modificări ale consistenţei ficatului –

 Normal, aceasta este moale, de organ.

 Patologic:

– Consistenţă moale: hepatita acută virală, steatoza hepatică

– Consistenţă elastică: chiste mari hidatice sau abces hepatic

– Consistenţă uşor crescută: ficat de stază cronică, hepatite cronice

– Consistenţă dură: ciroza hepatică

– Consistenţă foarte dură: cancer hepatic

 Modificări ale marginii inferioare a ficatului: normal aceasta este îngustă şi netedă.
Patologic apare:

– Margine rotunjită: ficat de stază, hepatite cronice

– Margine ascuţită, dură: ciroze hepatice, adenocarcinom hepatic

  Sensibilitatea:

– Hepatomegalie nedureroasă: steatoză hepatică, hepatite cronice, amiloidoza

hepatică, ciroza hepatică

– Hepatomegalii dureroase: hepatite acute, ficatul de stază, abcesul hepatic,

metastaze sau cancer primar hepatic

Examenul colecistului

Inspecţia: hidropsul vezicular şi colecistul voluminos din cancerul de cap de pancreas pot produce
uneori o bombare moderată la nivelul hipocondrului drept.
Palpare: Obişnuit se foloseşte procedeul monomanual: bolnavul în decubit dorsal şi cu coapsele
flectate pe bazin execută respiraţii ample, în timp ce medicul, aflat în dreapta bolnavului, palpează
zona hipocondrului drept cu mâna dreaptă. Normal vezica biliară nu se palpează.
Ea devine palpabilă în:
- obstrucţia coledocului terminal prin cancer de cap de pancreas (veziculă biliară mare,
elastică,mobilă şi nedureroasă, însoţită de icter semnul Curvoisier-terrier);
- neoplasmul veziculei biliare (veziculă dură, neregulată, nedureroasă); -
- obstrucţia cisticului prin calcul, care produce “hidrocolecist” (hidrops vezicular): veziculă mare,
ovalară, piriformă, în “limbă de clopot”, sensibilă, mobilă cu respiraţia;
- litiaza veziculară (veziculă puţin voluminoasă, dură, uşor sensibilă).
Sensibilitatea colecistului se pune în evidenţă prin manevra Murphy: degetele de la mâna dreaptă se
aplică sub rebordul costal (aproximativ la jumătatea acestuia) şi se invită bolnavul să facă un inspir
adânc; dacă vezicula este sensibilă, bolnavul îşi opreşte brusc inspirul din cauza durerii.
Examenul pancreasului

Pancreasul nu se palpeaza. Sensibilitatea dureroasa din punctual pancreatico-duodenal sau zona

pancreatico-coledociana poate sugera o suferinta pancreatica.

Punctul pancreatic se afla la 5-6 cm deasupra ombilicului, pe o linie ce uneste varful axilei drepte cu
ombilicul.

Zona pancreatico-coledociana este delimitata prin linia xifo-ombilicala si bisectoarea unghiului

format de aceasta cu o linie orizontala ce trece prin ombilic.

Zona de hiperestezie cutanata este situata in stanga liniei mediane si se prelungeste pana in
hipocondrul stg si posterior pana la vertebrele T11-T12.