BONCIU MARIUS-TIBERIU

DOCTRINĂ ȘI CULTURĂ CREȘTINĂ, ANUL II, 2021.

Arme de instrucție în masă1

-lucrare de seminar-

În ceea ce privește dialogul dintre teologie și știință, cartea lui John Taylor Gatto,
Arme de instrucție în masă. Călătoria unui profesor prin lumea întunecată a învățământului
obligatoriu, este relevantă, deoarece prin ea, autorul demască una din cauzele principale ale
infantilismului omului contemporan și dependenței acestuia de autoritatea de orice fel, anume
școala obligatorie de tip prusac care a creat societatea de consum actuală. Or, acest tip de
școlarizare afectează dialogul dintre teologie și știință, deoarece creează o societate în care
acesta devine irelevant, ca de altfel orice alt dialog serios, și îl face vulnerabil influenței
ideologice.

Argumentele autorului:
Ideea principală a cărții este aceea că scopul implementării forțate a sistemului de
învățământ obligatoriu este crearea societății de consum. Există un corolar de efecte prin care
acest tip de școlarizare, obligatorie încă din copilărie, creează societatea de consum:
1. Distanțarea de familie a copilului favorizează necunoașterea de sine și împiedică
astfel formarea unui caracter puternic;
2. Supunerea față de un om străin - profesorul - în repetate rânduri, timp de 12 ani și
de la o vârstă fragedă, induce atitudinea de obediență colectivă față de autoritate;
3. Testarea și notarea elevilor favorizează memorarea informațiilor, iar nu
dezvoltarea gândirii critice, lucru care efectuându-se pe o perioadă îndelungată conduce la
neputința de a mai gândi cu propria minte;
4. În spirit consumist, un scop al sălii de clasă este de a consuma idei, nu de a le
produce, iar un alt scop este de a înlocui vechiul stil de viață independent, cu stilul de viață
centrat pe obținerea unui loc de muncă2;
5. Munca elevului fiind una abstractă, împărțită pe materii și, în mare parte,
irelevantă pentru experiențele și întrebările personale ale lui, cultivă apatia și indiferența3;

1
John Taylor GATTO, Arme de instrucție în masă. Călătoria unui profesor prin lumea întunecată a
învățământului obligatoriu, trad. din lb. engleză de Iuliana Nistoroaia, Ed. Anacronic, Domnești, 2017, 251 p.
2
John Taylor GATTO, Arme de instrucție în masă..., p. 56.
3
John Taylor GATTO, Arme de instrucție în masă..., p. 100.

1
 6. Sunetul clopoțelului care indică sfârșitul orei cultivă atitudinea de eliberare a
tensiunii interioare prin fuga de responsabilități4.
Mai sunt și alte efecte nefaste ale școlii actuale asupra elevilor, toate susținându-se
între ele și completându-se, încât la sfârșitul perioadei de școlarizare, tânărul să ajungă cu
totul infantilizat, supus și ușor de manipulat de oricine dorește acest lucru. Acest fel de om pe
care școala îl creează este rotița perfectă din angrenajul societății consumiste: omul cu totul
dispensabil, și totodată dependent de a fi o rotiță în acest sistem, întrucât nu se pricepe și nu e
capabil să fie altceva (așa a fost format din copilărie).
Pentru a întări cu dovezi de netăgăduit ideile incomode de mai sus, Gatto rezervă
restul cărții sale oferirii a zeci de exemple concrete de oameni care au reușit în viață,
devenind personalități cunoscute pe plan mondial, în toate domeniile, deși nu au excelat deloc
la școală, sau chiar au abandonat-o.
În ceea ce privește latura istorică a implementării Sistemului de învățământ în SUA,
Gatto prezintă propria sa cercetare asupra subiectului la începutul cărții: Școala obligatorie a
fost introdusă în SUA, având ca model școala prusacă, abia la începutul secolului XX, deși
ideile unui sistem de învățământ obligatoriu aveau o vechime de câteva sute de ani. Acestea
au fost însă puse în aplicare în urma Revoluției industriale, având ca motiv rezolvarea
problemei supraproducției. Supraproducția apare într-o societate în care puterea de producție
a fabricilor este foarte mare, iar cetățenii cumpără și consumă în mod rațional, uneori chiar
reparând bunurile stricate, evitând cumpărarea altora (cumpătare și calitate). De aceea,
soluția, în viziunea producătorilor de bunuri în exces a fost nu scăderea ritmului producției, ci
schimbarea obiceiurilor cetățenilor, din cumpătare în risipă 5. Situația descrisă era prezentă la
sfârșitul secolului XIX și începutul secolului XX în SUA, ceea ce i-a făcut pe marii magnați
să susținut introducerea învățământului obligatoriu de stat, sponsorizându-l în proporție
covârșitor mai mare decât însuși statul, pentru a forma noile generații în spirit consumist și
astfel pentru a rezolva problema supraproducției prin supraconsum.
Ulterior, sfera politică a consimțit la inițiativa corporațiilor luând în calcul beneficiul
politic care ar fi urmat din aceasta, anume crearea de mase de oameni obediente și
infantilizate, ușor de manevrat și de condus, și care nu se pot răscula din proprie inițiativă. În
4
John Taylor GATTO, Arme de instrucție în masă..., p. 102.
5
A doua etapă, pe care Gatto nu o amintește, în procesul soluționării problemei supraproducției a fost scăderea
deliberată a calității produselor, încât acestea să se defecteze după numai câțiva ani necesitând achiziționarea
altora. Apoi, în decursul anilor, s-au inventat și alte noi metode de creștere a consumului cetățenilor, cum ar fi:
creșterea inutilă a complexității unor produse, încât să fie mai ieftină cumpărarea altora noi, decât repararea lor;
sau crearea unei mode a actualității produsului (ca în cazul smartphone-urilor de azi); sau crearea unui sistem de
taxare post-cumpărare, în sensul că elementele auxiliare sunt vândute la suprapreț (ca în cazul cartușelor de
imprimantă) etc.

2
acest fel, implementarea sistemului de școlarizare s-a petrecut gradual în câteva zeci de ani,
în mod deosebit în interbelic, iar de-a lungul timpului orele de școală au tot crescut și astfel
au crescut și bugetul alocat învățământului și numărul de angajați în Sistem și parteneriatele
cu firme și companii terță, cum ar fi editurile de manuale. În cele din urmă, Sistemul de
învățământ a devenit un mamut care consumă enorm (cel puțin în Occident) și care nu face
altceva decât să îi țină pe loc pe foarte mulți dintre copii, menținându-i într-o stare de
infantilizare și nedezvoltare cognitivă, formând astfel milioane de noi consumatori obedienți,
anume baza societății de consum actuală.
Astfel, o remarcă pertinentă a lui Gatto este că problemele de analfabetism funcțional
prin care trec tot mai mulți copii și tineri din zilele noastre nu au altă cauză decât aplicarea
optimă a învățământului în școli. Reformele acestui sistem, prin mărirea bugetului, a
numărului de ore și prin achiziția de echipamente tehnologice de ultimă generație nu fac
altceva decât să perfecționeze acest sistem. În fapt problema nu este că sistemul de
școlarizare ar fi stricat, fiind nvoi de reforme, ci tocmai, că este așa cum trebuie, cum a fost
gândit.
De aceea, în finalul cărții, Gatto chiar propune un plan al sabotării sistemului de
învățământ prin asumarea individuală, cu mult curaj, a alegerii alternative: „prefer să nu...”.
Fiecare individ parte din Sistem, în special elevi și studenți, este chemat să saboteze Sistemul
de școlarizare prin afirmarea preferinței de a nu da un anumit test sau examen, știind că
metoda de evaluare este un punct vulnerabil al școlii. Singura reformă adevărată a sistemului
de învățământ actual este schimbarea cu totul a acestuia.

Opinia personală:
Sunt de părere că ideile de bază ale autorului sunt reale, deși uneori pare să vadă
lucrurile puțin cam unilateral, și valabile în mare măsură situației din toate țările în care
școala de stat a devenit obligatorie în secolul trecut, inclusiv în România. Această carte o văd
completându-se perfect cu alte două cărți, anume Distracția care ne omoară a lui Neil
Postman și Corectitudinea politică: o ideologie neo-marxistă coordonată de Andrei Dîrlău și
Irina Bazon. Personal, între cauzele scăderii capacităților de gândire ale copiilor de azi, eu aș
pune pe primul loc efectele ecranului asupra minții copilului, după care, pe un loc secund
efectele școlii, având în minte rezultatele cercetării biofizicianului și doctorului în bioetică
Virgiliu Gheorghe din cartea sa, Efectele televiziunii asupra minții umane. Totodată, Gatto dă
în cartea sa un exemplu important - ca principal motiv pentru asocierea scăderii capacităților
mentale ale noilor generații cu evoluția istorică a școlii – anume, procentajul crescând al

3
analfabetismului în cazul tinerilor recruți americani pentru războaiele din a doua jumătate de
secol XX, ceea ce ar fi o urmare a implementării Sistemului școlar. Or, nu este deloc luată în
calcul explozia vânzărilor de televizoare și de consum al programelor acestora, imediat după
sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, în SUA. Cazul este similar cu vânzarea de
smartphone-uri din zilele noastre: în câțiva ani, toată lumea avea cel puțin un televizor în
casă. Astfel, nu numai școala trebuie blamată, ci și „școala de acasă”: mediul audio-vizual.
De aceea am spus că această carte a lui Gatto o completează pe cea a lui Postman, pentru că
televiziunea și școala obligatorie s-au dezvoltat oarecum împreună și se sprijină reciproc.
Apoi, un alt aspect foarte important și, relevant mai ales în ceea ce privește
cercetarea științifică autentică, care nu a fost luat în calcul de Gatto în cartea sa, este
pătrunderea în universitățile americane a ideilor marxismului cultural prin intermediul
membrilor așa-numitei Școli de la Frankfurt, refugiați în SUA în interbelic, care au și format
în spirit marxist mare parte din viitorii profesori universitari și implicit preuniversitari din
SUA, și în cele din urmă: foarte mulți studenți și elevi. Ceea ce vedem astăzi prin acceptarea
și promovarea corectitudinii politice și a ideologiei de gen este rezultatul acestei infiltrări a
gânditorilor marxiști în învățământul superior american. Astfel, eu văd în aceștia principalul
motor în sprijinirea efortului magnaților americani de a implementa și perfecționa, până la
măsura cunoscută astăzi, sistemul de învățământ obligatoriu American, știind că ei au și
mărturisit că au în plan schimbarea mentalității omului occidental într-una de tip materialist-
marxistă, pentru ca abia apoi Revoluția de ordin politic să aibă success și în Apus. În cele din
urmă, sfera academică și științifică Occidentală fiind pătrunsă de spiritul marxismului
cultural, cu greu mai poate reprezenta un partener demn în cadrul dialogului dintre teologie și
știință.
În concluzie, sunt de părere că Arme de instrucție în masă este o carte care prezintă
foarte bine efectele nocive ale sistemului de școlarizare obligatorie, dar care trebuie
completată și cu lecturi adiționale pentru a întregi imaginea de ansamblu a degradării
competențelor cognitive ale noilor generații și ideologizării gândirii academice, cauze
principale ale afectării dialogului dintre teologie și știință.