Repere cronologice în

evoluția calității
Cele mai importante evenimente istorice care au stat la baza
dezvoltării modului de abordare a calităţii sunt:
În codul lui Hammurabi legea cu numărul 228 stipula că, dacă
un constructor a construit o casă care nu este suficient de
solidă, ceea ce va face ca aceasta să se dărâme și să îi rănească
pe ocupanți va plăti cu prețul vieții.
În Anglia sec al XI -lea, Legea Breslelor stipula că reprezentanți
ai regelui sunt împuterniciți și investiți cu puterea de a impune
uniformitatea la locurile de fabricație în scopul:â
- De a se asigura ca munca este corect și bine realizată.
- De a elimina defectele găsite.
- De a aplica pedepse celor vinovați.
- De a marca cu sigiliu de aprobare numai produsele “bune”.
În urma acestei legi apar forme incipiente ale codurilor de etică
profesională care, în cazul realizării de produse defectuoase,
prevedeau retragerea mărfii, amenzi, pedepse corporale și
excluderea din breaslă care însemna marginalizarea și falimentul.
Calfele erau obligate să facă autocontrolul și maestrul să
supravegheze ca procesul de fabricație să se desfășoare corect.

Breslele au început să fie preocupate de calitatea produselor, de

sinceritatea descrierii lor și de aspectul și compoziția care în multe
cazuri erau descrise detaliat.
În Anglia, la începutul anului 1456 funcționa o formă
incipientă de inspecție.
În Italia anului 1288 s-a realizat o statistică pe baza unui
recensământ prin care se enumerau și recomandau
măcelăriile, pescăriile, spitalele de încredere.
În Germania (1598) un țesător din Ulm a fost condamnat la
moarte și executat pentru că imprimase marca de calitate
pentru țesături a orașului pe un balot de calitate inferioară.
În registrele de fabricație ale Uzinelor textile Lyon din 1700,
se menționa că muncitorul și contramaistrul care nu sunt în
contact direct cu clientul, trebuie să ia măsuri de mulțumire a
clientului încă de la pornirea fabricației.

În 1723, țarul Petru cel Mare al Rusiei emitea un decret de

aplicare a pedepselor pentru cei care au livrat puști de proastă
calitate , stabilind măsuri drastice pentru efectuare
controlului de calitate.
În aceeași perioadă, în Franța, generalul Jean-Baptiste Vaquette de
Gribeauval (supranumit “părintele artileriei moderne”) dezvoltă
principiul interschimbabilității ce impunea:

★ Limitarea dimensiunilor la un ansamblu de valori standard

★ Determinarea toleranțelor acestor valori standard
★ Stabilirea unui sistem de control și instrumentele cu care se
efectuează controlul.
Cele mai importante evenimente istorice care au stat la baza
dezvoltării modului de abordare a calităţii sunt:

➔ dezvoltarea pe scară largă a producţiei industriale de serie

medie şi mare (după 1900) cu specializarea personalului a
condus la introducerea inspecţiei produselor la sfârşitul
fabricaţiei în scopul sortării acestora în produse admise şi
respectiv respinse.
În concluzie, în primele decenii ale secolului XX, factorii
determinanţi ai calităţii produselor interesau puţin sau deloc
în organizații, acestea mulţumindu-se doar cu sortarea
produselor.

Aceste operaţii formează conceptul “INSPECȚIA calităţii”

(control pasiv al calităţii, control final/de recepţie), care se
rezumă la constatarea unor probleme și nu prevenirea lor.
Acest tip de inspecție are dezavantajul că este tardivă şi
costisitoare, nu generează calitatea ci doar o constată. Prin
urmare, în această etapă, calitatea este asigurată doar prin
inspecţia finală a produselor, „post-proces” deci orientarea este
spre produs.

În timp, pentru a preveni mult mai eficient apariţia

neconformităţilor, atenţia s-a deplasat de la sortarea
producţiei, gata executate, asupra momentului execuţiei
produselor prin instituirea inspecţiilor: pe fluxul de fabricaţie și
la recepţia produselor aprovizionate.
Inspecţia calităţii a devenit, astfel, un element al
managementului producţiei industriale, care:

- ajută organizațiile să dovedească conformitatea produselor cu

cerinţele specificaţiei tehnice stabilite şi cu cerinţele clientului.

- contribuie la descoperirea deficienţelor, dar nu la

îmbunătăţirea calităţii.

- asigură acceptarea sau respingerea produselor pe baza unor

criterii prestabilite.
➔ dezvoltarea aplicaţiilor statisticii matematice (după 1920) a
determinat deplasarea atenţiei de la sortarea produselor, la
procesele din care acestea au rezultat, în principal procesul
de fabricaţie (uneori şi proiectarea).

S-a demonstrat că prin introducerea şi menţinerea sub control

(stăpânirea) a fabricaţiei produselor se poate evita obţinerea
unor produse de calitate proastă şi s-a ajuns astfel la conceptul
„CONTROLUL calităţii" (control activ al calităţii, control pe flux,
control în proces).
Controlul calităţii a apărut atunci când organizațiile au început
să-şi pună atât problema detectării cauzelor potenţiale şi reale
ale fiecărei neconformități constatate cât şi cea a stabilirii
soluţiilor posibile de aplicat în scopul eliminării acestor cauze.

Această etapă presupune deci orientarea spre procesul de

fabricaţie. Controlul calităţii nu exclude inspecţiile ci,
dimpotrivă, le include dar permite rărirea lor pentru reducerea
costurilor.
Astfel, aplicarea tehnicilor statistice a permis renunţarea la
inspecția fiecărui produs „inspecţia 100%” şi trecerea la
inspecția, mai ieftină, a unor eşantioane de produse pe baza
rezultatelor căreia se pot obţine anumite concluzii pentru
întregul lot. Aceasta este „inspecţia prin eşantionare”
(statistică) care reprezintă baza controlului statistic al calităţii.

Modelul general al activităţilor de control al calității este

identic în toate cazurile, iar diferenţele se datorează doar
dimensiunilor şi specificului procesului respectiv.
dezvoltarea teoriei fiabilităţii (prin anii 1945-1959), care a luat în
considerare şi exploatarea produselor precum şi evidenţierea
aspectelor legate de costurile noncalităţii, a prefigurat noi aspecte de
obţinere a calităţii, astfel:

❖ Pentru a garanta fiabilitatea produselor, furnizorii elaborează

chiar din faza de concepţie şi proiectare a produsului programe de
încercări sofisticate aplicabile în toate etapele de realizare a
produsului, prin:

● instrumente matematice de reducere a numărului de defecte

şi erori;
● metode şi procedee de încercări adecvate, care să simuleze
utilizarea produsului în condiţii extreme de mediu ambiant
(mediul de utilizare).

❖ Reducerea costurilor noncalităţii se realizează prin aplicarea de

acţiuni preventive în cadrul proceselor de realizare a produselor.
Juran demonstra în 1951 că acţiunile de prevenire organizată a
defecţiunilor pot conduce atât la recuperarea investiţiilor
necesare cât şi la obţinerea unor profituri.

El a divizat costurile calităţii în:

❑ costuri evitabile: reprezentând consecinţele noncalităţii

(rebuturi, retuşuri, prejudicii comerciale, etc);

❑ costuri inevitabile: costurile de prevenire a noncalităţii.

Asigurarea fiabilităţii şi ţinerea sub control a costurilor

noncalităţii au condus la conceptul “ASIGURAREA calităţii”
care constă în stabilirea şi aplicarea unui ansamblu de măsuri -
sistematice, prestabilite - în scopul câştigării încrederii
(clienţilor) în capacitatea organizaţiei de a obţine constant
calitatea cerută.
Această etapă este orientată spre procesele care influenţează
direct calitatea produselor (A) ... (F), deci spre sistem.

Iniţial, asigurarea calităţii s-a aplicat doar în sectoare

“sensibile” cum ar fi industria militară, spaţială, nucleară, de
avioane, electronică, informatică etc., dar de la apariţia
standardelor familiei ISO 9000 asigurarea calităţii se aplică în
orice domeniu, inclusiv servicii.
Asigurarea
calităţii a condus
la o nouă formă de
relaţie
client-furnizor
bazată pe
încrederea
clientului în
furnizorul său.
➔ pe lângă cele 6 procese menţionate, (A)...(F) implicate
direct în realizarea şi comercializarea produselor, într-o
organizaţie mai pot exista încă cel puţin 3 procese cu
caracter administrativ, care sunt implicate indirect în
realizarea şi comercializarea produselor şi care
interacţionează cu toate celelalte procese, motiv pentru
care sunt denumite transversale.
Implicarea întregului personal al organizaţiei din toate
procesele, în obținerea şi îmbunătăţirea calităţii, a condus la
conceptul de „MANAGEMENTUL calităţii".
Managementul calității implică următoarele aspecte:

• calitatea produselor și serviciilor este determinată de calitatea

tuturor proceselor din care acestea provin

• în cadrul fiecărui proces, toţi angajaţii au atribuţii precise privind

calitatea. Astfel, "calitatea devine problema tuturor";

• problema calităţii este în primul rând o problemă de evitare a

noncalităţii (nonconformităţi, defecte etc.) și mai puțin de
rezolvarea a problemelor de calitate, și ca urmare fiecare proces al
organizației trebuie să utilizeze toate mijloacele de care dispune în
acest sens

• problema calităţii este totodată o problemă de creştere a nivelului

calitativ al produselor, deci de îmbunătățire

• toate procesele organizaţiei rămân active şi responsabile în ceea

ce priveşte calitatea, până la satisfacerea completă a clientului.