Sunteți pe pagina 1din 3

Petcu Cela-Ioana

Universitatea Titu Maiorescu, Facultatea de Psihologie - Anul 1

Complex de exerciții pentru prevenirea scoliozei la tineri

Introducere

Încât scopul medicinei de astăzi s-a îndreptat din ce în ce mai mult spre
prevenire, mai degrabă decât tratament, problema scoliozei nu este o excepție din
această mentalitate. În acest referat voi prezenta și explora un complex de exerciții
pentru prevenirea scoliozei la tineri.

Ce este scolioza?

Scolioza este o deformare a coloanei vertebrale care se manifestă printr-o


încurbare în formă de ”S” și care se dezvoltă în copilărie sau adolescență. Deși
majoritatea cazurilor de scolioză sunt ușoare, acestea se pot înrăutăți, după care
necesită tratament chirurgical. Simptomele pentru scolioză includ umeri
neuniformi, talie neuniformă, un omoplat mai proeminent decât celălalt, sau o
parte a cutiei toracice ieșite din relief. Astfel, este recomandat ca tinerii care
prezintă aceste simptome să efectueze anumite exerciții pentru prevenirea acestei
deformări.

Exerciții pentru prevenirea scoliozei

Metoda lui Klapp, numită ”Kriechmethode”, a fost realizată de ortopedul


Bernhard Klapp în Germania a secolului al XX-lea și este folosită și în zilele
noastre. Această metodă folosește mersul de-a bușilea pentru a corecta postura prin
reducerea presiunii asupra coloanei vertebrale și utilizarea extensorilor spatelui.
Prin răspândirea uniformă a greutății corpului pe cele patru puncte de sprijin în
mersul târâș, are loc în mod simultan o rotație a coloanei vertebrale și o întindere a
corpului.

Metoda lui Schroth a fost alcătuită de Katharina Schroth în secolul al XIX-


lea, aceasta realizându-și propriile exerciții și tehnici de respirației pentru a își
îmbunătăți scolioza. Tehnica constă în îndreptarea coloanei prin întindere și
derotarea trunchiului prin respirație tridimensională, apoi prin menținerea acestei
poziții a trunchiului.

Încheiere

Deși scolioza este deseori o deformare ușoară care se vindecă în timp și nu


necesită intervenție chirurgicală, kinoterapia, mai ales cu ajutorul unui specialist,
are potențialul de a fi extrem de benefică în prevenirea sau chiar tratarea scoliozei.
Bibliografie

“Scoliosis.” Mayo Clinic, Mayo Foundation for Medical Education and Research,
3 Aug. 2021, https://www.mayoclinic.org/diseases-conditions/scoliosis/symptoms-
causes/syc-20350716.

“Scolioza.” Ortopedie-Pediatrica,
https://www.reginamaria.ro/ponderas/pediatrie/ortopedie-pediatrica/scolioza.

“Scolioza: Cauze, Diagnostic, Tratament, Exercitii.” Kinetic, 29 Apr. 2021,


https://www.kinetic.ro/afectiune/kids/scolioza/.

“Klapp Exercises.” Physiopedia, https://www.physio-pedia.com/Klapp_exercises.

“Schroth Method for Scoliosis.” Johns Hopkins Medicine,


ttps://www.hopkinsmedicine.org/health/conditions-and-diseases/scoliosis/schroth-
method-for-scoliosis.

S-ar putea să vă placă și