4.

b Criterii de alegere a radiofarmaceuticului optim

Radiofarmaceuticul este o molecula de interes biologic care incorporeaza un

radionuclid (un atom instabil care incearca sa devina stabil prin emiterea unei
radiatii) folosit in scop diagnostic sau terapeutic.
Avand in vedere aceasta structura complexa a radiofarmaceuticelor si
scopurilor diferite de utilizare, criteriile de alegere a radiofarmaceuticului optim
sunt multiple, functie de:
-scopul utilizarii (diagnostic sau terapeutic),
-organ tinta (specificitatea de receptor- moleculele de interes biologic sau
radionuclidul se fixeaza diferit pe anumite structuri),
-obiectivul investigatiei (modificari de structura sau de functie),
-mod de administrare a radiofarmaceuticului (intravenos, pe cale orala sau
prin inhalare, precum si prin implantare directa la nivel tumoral)
-caracteristicile radionuclidului: tipul radiatiilor emise (alfa, beta sau
gamma), energia radiatiei emise- optima pentru imagistica (gamma -radiatii
penetrante) sau terapie (alfa si beta- radiatii nepenetrante), timpul fizic de
injumatatire, timpul biologic de injumatatire, dar si criterii economico-financiare:
disponibilitatea radiofarmaceuticului (usurinta cu care poate fi procurat), producerea
lui in apropierea sau chiar in laboratorul de medicina nucleara), costul/investigatie
sau tratament.
Radiofarmaceuticele utilizate in scop diagnostic se aleg in functie de
modalitatea imagistica de utilizat:
-emitator de fotoni pentru scintigrafie si SPECT,
-emitator de pozitroni pentru PET.
Radionuclidul optim pentru diagnostic
Este acela care genereaza cea mai buna imagine cu cea mai scazuta doza de
radiatie- de aceea ideal este ca radionuclidul folosit sa emita doar radiatii gamma,
cu minim sau fara emisie de radiatii corpusculare (alfa sau beta). Energia fotonica
optima pentru cea mai buna calitate a imaginii este intre 100-200 keV in cazul
gamma camerei pana la 511 keV in cazul PET.
Timpul de injumatatire fizic al radionuclidului optim este cat mai scurt, dar
suficient pentru a permite prepararea, purificarea, livrarea radiofarmaceuticului, iar
timpul de injumatatire biologic suficient pentru desfasurarea actului diagnostic
(achizitia imaginii).
Toxicitatea radionuclidului trebuie sa fie cat mai scazuta. Produsul
radiofarmaceutic trebuie sa fie cat mai stabil sau cat mai aproape de stabil.
Molecula biologic activa a radiofarmaceuticului optim trebuie sa asigure o fixare cat
mai stabila a radionuclidului, sa nu fie toxica, sa asigure o localizare specifica si
rapida la nivelul organului sau structurii de interes cu clearence rapid din structurile
vecine organului de investigat pentru a realiza cea mai buna imagine.
Radiofarmaceuticele utilizate in scop terapeutic
Trebuie sa emita radiatii corpusculare (alfa sau beta pure) care sa nu depaseasca
limitele tumorii sau tesutului vizat si sa asigure distrugerea rapida a celulelor
anormale din imediata vecinatate.
Radiofarmaceuticul optim pentru terapie trebuie sa asigure o localizare specifica
rapida in organul sau structura vizata, sa aiba o trecere rapida (clearence rapid) prin
structurile din vecinatatea organului de interes si prin tesuturile cu sensibilitate
ridicata la radiatii (maduva osoasa, plaman, etc). Poate fi utila, insa, emisia
suplimentara de radiatii gamma ce permite achizitia de imagini, pentru a avea si
informatii asupra distributiei radiofarmaceuticului.
Radiofarmaceuticul optim trebuie sa fie cat mai pur, sa nu fie contaminat cu alti
radionuclizi stabili sau instabili ai aceluiasi element, deoarece acestia ar creste
iradierea pacientului, mai ales daca au energie mai inalta, timp de injumatatire mai
lung sau se dezintegreaza prin emisie corpusculara.