Turnul Lui Stefan

Turnul Ștefan este turnul-clopotniță al fostei biserici cu hramul "Sfântul Rege Ștefan" din Baia
Mare. Turnul este situat între străzile Crișan și 1 Mai, în imediata apropiere a Pieții Libertății -
Piața Centrală - a vechiului oraș. A fost construit în secolul al XV-lea. Prima atestare
documentară a bisericii parohiale "Sfântul Ștefan", de rit romano-catolic, datează din 1347, însă
construcția este inaugurată oficial abia în 1387. Turnul, construit din piatră masivă, a fost ridicat
la inițiativa principelui Ioan de Hunedoara, pentru a marca victoria de la Ialomița (1442)
împotriva otomanilor. Construcția turnului începe după anul 1446, însă este finalizată abia în
1468, sub domnia lui Matia Corvinul. Dovada că turnul a fost terminat în perioada lui Matei
Corvin sau cel puțin au fost realizate lucrări la el este dat de stema care era pusă pe unul din
zidurile turnului. Aceasta a fost dusă la muzeu prin anii 1900, ca mai apoi să dispară din peisaj
de tot.
Începuturile orașului Baia Mare sunt puțin confuze. Localitatea Baia Mare a fost fondată
cândva în a doua jumătate a secolului al XIII-lea de către mineri şi aurari germani colonizaţi de
către rege. După prima apariţie documentară a localităţii în anul 1327 (cu numele de
Zazarbánya), se înmulţesc şi sursele referitoare la viitoarea localitate Baia Mare. În 1329 este
menţionată deja ca şi oraş localitatea Rivulus Dominarum („Râul Doamnei”), în imediata
vecinătate a localităţii Zazarbánya. Cele două localităţi au avut jude comun, dar probabil parohii
separate. Rivulus Dominarum, care făcea parte din comitatul Sătmarului, pe baza decimelor
papale (1333–1335) avusese cu siguranţă parohie. Regele Ludovic I. de Anjou (1342–1382) în
anul 1347 confirmă privilegiile „oaspeţilor” (hospites) din Rivulus Dominarum şi Zazarbánya,
diploma făcând referiri foarte importante şi la biserică. Conform acestei diplome cetăţenii
oraşului au dreptul de a procura lemnul şi piatra de calcar pentru construirea bisericii chiar şi din
domeniile nobiliare sau regale învecinate oraşului, prin urmare construcția bisericii este legată de
documente emise pentru cele două localități. Deci in zonă se aflau aceste două localități destul de
apropiate Zazarbánya și Rivulus Dominarum, cu atestări documentare foarte apropiate ca dată
(1327 și 1329).
Turnul Ștefan din Baia Mare nu poate fi abordat separat de fosta biserica romano-catolică
cu hramul Sf. Stefan. Sfântul Ștefan a fost un rege maghiar, considerat întemeietorul Regatului
Ungariei. La el face referire numele fostei biserici și numele turnului Construcția bisericii este
legată de documente emise pentru cele două localități, cum am mentionat mai devreme, dar
cetăţenii au obţinut şi dreptul foarte important al alegerii parohului (astfel comunitatea a fost
patronul bisericii), jumătatea decimei de grâu şi de vin cuvenea parohului, iar cealaltă jumătate
parohiei. Impozitul plătit după folosirea măsurilor oficiale era oferit construirii bisericii, iar după
terminarea construcţiilor întreţinerii acestuia. Privilegiile primite indică, că biserica era aproape
de finalizare. In 1387 semnează un contract cu parohul Péter Tibai prin care se angajează un
orator și 11 capelani, contractul fiind semnat faţa altarului Sfintei Fecioare al bisericii Sfântul
Ştefan din Rivulus Dominarum. În concluzie biserica s-a construit între cele două date, existând
posibilitatea existenței unei biserici de lemn și înainte de această dată. În 1458 oraşul ajunge în
proprietatea lui Matia Corvinul (1458–1490) ca moştenire familială, care confirmă, respectiv
lărgeşte de mai multe ori privilegiile vechi ale băimărenilor. Unele lucrări din această perioadă
(poate chiar la turn) par a fi finanţate de către Matia Corvinul, indicate de stema regatului din
perioada sa, înzidită în peretele turnului (stema depusă în muzeu la începutul secolului XX, se
pare că între timp a dispărut). După 1541 oraşul Baia Mare era de multe ori disputată între
Principatul Transilvaniei şi regatul maghiar aflată în mâna dinastiei Habsburgilor. Principele
Ştefan Báthory (1571–1586) primise în donaţie oraşul de la regele Ungariei, astfel Baia Mare
intrase în administraţia Principatului. Urmează perioada în care biserica trece la religia
reformată. Își va schimba proprietarii de mai multe ori, în funcție de ce tabără a stăpânit aceste
meleaguri. In legatura cu turnul, se realizeaza diverse reparații de către calvini, se toarnă un
clopot nou iar în 1619 se construiește un nou coif cu patru turle în colțuri. În 1619 se reface
partea superioară, având forma unei piramide cu baza pătrată, cu patru turnulețe și este înzestrat
cu clopote. Nouă ani mai târziu se montează un ceas cu lună.
În 1754 a avut loc un „miracol” la biserică, şi cu această ocazie s-a realizat o pictură în ulei
reprezentând clădirea, care astăzi este una dintre cele mai importante surse ale înfăţişării de
odinioară a clădirii dispărute. În 1768 oraşul Baia Mare a recâştigat dreptul de patronaj asupra
bisericii. Între timp lăcaşul de cult ajunsese într-o stare tot mai deteriorată, şi chiar după
reparaţiile din 1769, un trăsnet distruge coiful construit în anul 1619. În 1770 a fost relevată
clădirea, s-a construit un coif nou de stil baroc de către meşterul austriac Georg Siesenpech,
respectiv lângă biserică s-a ridicat o sală de rugăciuni. La începutul secolului al XIX-lea biserica
era deja abandonată, iar localnicii au început să folosească pietrele ei drept material de
construcţie. În 1842 Zsigmond Törökfalvi Papp, un intelectual local, realizase o vedută în
acuarelă despre biserica semiruinată. În 1847, după acordul episcopiei catolice de Satu Mare, în
pofida faptului că contele Sándor Teleki oferise 100 de florini pentru cele trei portaluri ale
clădirii, autorităţile locale au demolat biserica prin explozii, pentru recuperarea materialului de
construcţie. Din lăcaşul de cult a fost păstrat doar turnul cu ceas, însă în 1869 un fulger i-a
mistuit din nou coiful, fiind acoperit cu un coif provizoriu. Arhitectul Ferenc Schultz a proiectat
un coif nou istoricizant, însă după moartea acestuia (1871) proiectul a fost continuat şi extins. Pe
baza proiectelor celui din urmă a fost restaurat turnul în 1896–1898. Din păcate prin construirea
coifului nou s-a distrus cornişa gotică decorată cu şir de ogive. Între 1961–1962 au avut loc alte
lucrări de reabilitare, în spiritul epocii, când a fost îndepărtată şi placa comemorativă a lucrărilor
din 1898. În anii 1970 muzeul din Baia Mare a efectuat cercetări arheologice pe situl bisericii,
dar după apariţia unor piese de aur autorităţile au oprit lucrările, şi au confiscat chiar şi
documentaţiile săpăturilor. În 2009 exteriorul turnului a fost reparat, însă detaliile cele mai
valoroase, portalul şi relieful Roland nu au fost restaurate.
Afectate în repetate rânduri de trăsnete și incendii, cele două clădiri suferă mai multe reparații
capitale, însă în 1763 se reface numai turnul.Pentru biserica, se construiește pridvorul de la
partea superioară.
Biserica, având două nave, ridicată în secolul al XIV-lea, cu dimensiuni impresionante, după o
istorie zbuciumată de șapte secole, a fost demantelată în anul 1847, păstrându-se doar turnul. În
urma săpăturilor arheologice desfășurate s-au putut reconstitui forma și dimensiunile bisericii
care, la renovarea pieței, au fost marcate în pardoseală partea inferioara (cum o gasim astazi).
Intrarea în turn se face prin ușa dinspre sud. Până la primul nivel se ajunge pe o scară de piatră în
spirală. De aici până la foișor, accesul se face pe scări de lemn. Există mai multe intrări decorate
în turn, iar etajele prezintă mai multe ferestre ogivale de tipul lansetă. Acestea sunt specifice în
special la clădirile care au arhitectură gotică. Pe fațada sudică există turnul scării care face
legătura cu primul etaj. Prin intrarea nordică este accesibil parterul turnului unde este amenajat
un lapidary. Pe partea vestică se păstrează blazonul orașului Clădirea măsoară circa 50 de metri
și, din pridvor, oferă o panoramă deosebită întregului oraș. Vechiul orologiu mecanic (din
secolul al XVII-lea) a fost înlocuit cu un mecanism electronic. O mai nouă acțiune de reabilitare
și consolidare a zidurilor a fost demarată la sfârșitul anului 2007, cheltuielile fiind suportate de
Ministerul Culturii. Edificiul nu este doar un important obiectiv istoric, ci a devenit un reper
cultural la sfârșitul anilor '90, când în acest spațiu s-au desfășurat manifestarea Poezia din turn (la
inițiativa actorului băimărean Paul Antoniu). Atât exponenții Școlii băimărene de pictură, cât și
alți artiști plastici de renume au fost fascinați de silueta turnului cu orologiu și pridvor țărănesc la
mansardă, motiv pentru care a fost imortalizat, din diferite unghiuri, în memorabile opere de artă.
Cea mai recentă reabilitare a turnului s-a făcut în perioada 2011-2015. De atunci se permite
accesul publicului care, pe o scară cu 165 de trepte, poate urca până în foișorul Turnului Ștefan
care era folosit în trecut de pompieri pentru supravegherea orașului și localizarea incendiilor.
Clopotul, care cântărește peste două tone, a fost turnat la Arad în 1561 dar a fost montat în turn
abia în 1925. În prezent, este acționat mecanic. Doar puțin mai sus se află un alt clopot, din 1869,
însă acesta este mult prea deteriorat pentru a mai putea fi folosit. A fost păstrat doar pentru
ornament, dar are fisuri foarte mari și dacă ar fi folosit, s-ar distruge complet.
Turnul Sf. Ştefan, simbolul oraşului Baia Mare, este singura mărturie arhitecturală
păstrată a unei biserici de o concepţie arhitecturală specială. Clădirea turnului de plan rectangular
are intrări laterale cu ancadramente decorate cu baghete încrucişate (sunt rezultatele restaurării
din 1898), pe faţada vestică se deschide o fereastră circulară a cărei mulură aparţine restaurării,
iar etajele turnului sunt străpunse de mai multe ferestre ogivale. Turnul scării pe faţada sudică,
care accesează primul etaj, în parte este încastrat în grosimea peretelui. Lângă turn s-a înzidit un
relief medieval Roland (simbolul dreptului paloşului al oraşului), pe faţada vestică s-au amplasat
două steme în 1898, dintre care se mai păstrează doar una, blazonul oraşului. Prin intrarea
nordică este accesibil parterul turnului, unde se mai păstrează bolta în cruce pe ogive, cu nervuri.
În acest spaţiu s-a amenajat un lapidar. Amprentele de pe suprafaţa turnului sunt indicii preţioase
privind amenajarea spaţiului interior al bisericii. Se cunoaşte faptul că biserica Sf. Ştefan a avut
două nave, cu acoperişuri separate. Spaţiul binavat al bisericii continua spre est cu un cor alungit,
poligonal. Cele două laturi ale bisericii au fost prevăzute cu câte un portic (capelă) etajat. Colţul
sudic al navei era teşit, iar cele două nave erau separate, în axa centrală, printr-un şir de stâlpi. Pe
baza arcadelor înzidite de pe faţadele de est şi nord se poate afirma, că parterul turnului era
deschis spre spaţiul bisericii, iar releveul din 1770 încă surprinde în linia turnului o tribună
vestică. Este destul de ciudat însă faptul, că dinspre peretele nordic al etajului nu se deschide nici
un acces spre această tribună, însă pe peretele estic al turnului se vede un gol de uşă dinspre etaj,
care se pare, accesa o tribună sudică. Tribuna sudică presupusă nu are nici un alt indiciu vizibil
astăzi, doar pe pictura lui Törökfalvi apar nişte elemente care ar confirma existenţa acestuia. Pe
peretele estic al turnului se observă foarte bine pornirea peretelui sudic al bisericii, în toată
înălţimea originală, se vede urma boltirii navei sudice, deasupra căruia mai există accesul de
odinioară a podului navei sudice, şi foarte vag se mai poate zări şi amprenta acoperişului. Pe
peretele nordic, lângă fragmentele portalului, de asemenea se mai păstrează unele fragmente ale
zidului vestic al navei. Unele surse documentare consemnează, că iniţial turnul a avut o cornişă
decorată cu şir de ogive, databilă, probabil, în perioada lui Ioan de Hunedoara. Portalul
monumental al turnului, şi în starea lui ruinată, are o ambrazură bogat profilată, decorată în zona
capitelului cu o friză cu frunze, pe a cărei capete sunt reprezentate îngerul şi vulturul, simbolurile
evangheliştilor Matei şi Ioan. Din arhivolta portalului se mai păstrează trei straturi de piatră. Pe
baza elementelor stilistice friza datează din prima jumătate a secolului al XIV-lea, mai degrabă
în al doilea sfert al secolului, şi are analogii în regiunea Spiš a Slovaciei. Portalul gotic al
bisericii reformate din Sighetu Marmaţiei este o versiune simplificată a portalului băimărean.
Pe baza picturii din secolul al XVIII-lea se poate afirma, că portalul nu era coronat de timpanul
triunghiular caracteristic acestui tip de portal gotic, probabil din cauza ferestrei ogivale care se
deschidea deasupra lui, în ax, şi care lumina tribuna vestică. Tot pe această pictură se vede, că
iniţial poarta a avut un gol geminat, iar frontonul lui ogival a fost decorat cu mulură oarbă.