1) Care sunt asemanarile si deosebirile dintre tratat si cutuma?

Taa ea d de f ae a a e e a a e. e e , e e ba
de e dec a a e de ad a a e b ec e a e a de a e ca e dec d
c ee e, d f ce a de f e e e d ce e a a e. T a a e d b
a ec : e e ac dc e e dc .

C a ea d a , a a, f a de d c e dc .E e eca
solid anc a ea a e, de a eg a e, d de a fa ca e e e e c c c d ,
devenind fapt normativ: generalitate; uniformitate; c a ; f ec e ; publicitate.

Ee e eec eaec e : ae a a b ec , ca e e
ca ac e c e ad aeaec e (c e d ), gc a b ec (
juris sive necessitatis).

a e e de a e , a fa c a aa ,c c a ae
f a e de d e , f a ea face e a e ca e b d e e de ce a .

De eb c a de c e a e a a c a dc aae a a e a ,
f a , f d e e a f e ad e , e e ce a a e eg c a , a d a
o puter c e e e e a .

A , a d c d e de e e ac e e e ca ac e e de ac c b c ce .
C c e , a a e e ec e e de a a e, ab e e .

Ma ad g c e a f a ab , c a a e e e de ac c ge e a , acce a de
a a ea b ec e ca e e af - a e a e (c a ca e e c ea e a
de e CJI), e e ce a a e e ge e c ,e da aae
b ae aec aae a e a e, a a a e ca e c a a e eg a e e a e.

N a ,c eea a a a c cad de e d e, e e ce
aaee fe a c e a e e.

2) Ce este consuetudo?

Consuetudo reprezinta elementul material al cutumei. Criteriul generalitatii practicii ridica

unele probleme. In primul rand, trebuie spus ca practica luata in considerare trebuie sa fie
generala, nu insa si universala. In al doilea rand, necesitatea unei practici generale este
evidenta atunci cand se pretinde formarea unei cutume opozabile erga omnes. Ipoteza in care
practica nu este suficient de generalizata suntem in prezenta unei norme cutumiare speciale (a
unei norme cutumiare regionale sau locale). Consuetudo mai este si parametrul constitutiv al
cutumei si reprezinta caracteristicile traditionale ale acesteia.

1
3) Care este distinctia dintre principiu general de drept si principiu fundamental de drept
international public?
In dreptul intern, principiul general reprezinta cel mai inalt nivel de abstractizare existent in
sistem. Principiul general de drept este un mod de formare al normelor, izvor de drept
international. In Dreptul International, calificativul de general se plaseaza strict in planul
orizontal. Generalitatea decurge din prezenta principiului in majoritatea (nu insa si in
totalitatea) sistemelor de drept. Acest fapt, prezenta de o maniera relativ identica a
principiului, ii legitimeaza constructia. In jurisprudenta celor doua Curti de la Haga intalnim
ag e c : ,,d e da f da e a e a e a e , ,, c ge e a e de
De I e a a , a ce a de , ,, c f da e a e de D e I e a a .
Existenta unor asemenea principii este indiscutabila insa ele nu sunt, tale quale, izvoare de
Drept International. Principiile de Drept International isi au baza juridica in izvoarele de drept
c e ae a c a e. De eg a, ad ec e e ,,ge e a a ,,f da e a
lumina fie caracterul lor constitutional (acela de norme de baza ale sistemului), fie
opozabilitatea erga omnes, fie caracterul lor de norme de jus cogens, fie, in fine, legitimitatea
lor indiscutabila (in sensul ca au fost ferm, constant si universal acceptate).
4) Ce este opinio iure sive necessitatis?
Opinio juris sive necessitatis este elementul psihologic al cutumei. Chiar daca este disputata
in doctrina, prezenta lui opinio juris ca element constitutiv al cutumei este pretinsa de Dreptul
International pozitiv. Statele trebuie asadar sa aiba sentimentul de a se conforma la ceea ce
echivaleaza cu o obligatie juridica. Nici frecventa, nici macar caracterul obisnuit al actelor nu
sunt suficiente. Exista numeroase acte internationale, de exemplu in domeniul protocolului,
care sunt indeplinite aproape invariabil, dar care sunt motivate de simple consideratii de
curtoazie, de oportunitate sau de traditie si nu de sentimentul unei obligatii juridice. Rolul lui
opinio juris este acela de a plasa sarcina probei cutumei statului-parte care afirma existenta
unei anumite reguli cutumiare.
5) Care este distinctia dintre tratat-act si tratat-norma?
Tratatul-act(tratatul-contract) nu stabileste norme juridice, ci doar situatii subiective
(instituie drepturi si obligatii).
Tratatul-norma(tratatul-lege) sugereaza ca anumite tratate, in special cele incheiate sub
auspiciile organizatiilor internationale, indeplinesc in dreptul international o functie cvasi-
legislativa.
6) Cum opereaza viciile de consimtamant in dreptul international public?
S-a urmat linia de inspiratie din dreptul privat si s-au codificat prin Conventia de la Viena din
1969 o serie de vicii de consimtamant. Eroarea. Regula este cea a erorii esentiale, adica a
erorii asupra unui element care a constituit baza consimtamantului exprimat. Conventia de la
Viena a subordonat admisibilitatea erorii de fapt unor conditii speciale: eroarea sa nu fie
imputabila comportamentului statului care o invoca si sa nu existe circumstante care ar fi
trebuit sa avertizeze subiectul de drept in legatura cu posibilitatea unei erori. Dolul. Vointa de
a-l plasa pe celalalt in eroare, asociata cu o conduita frauduloasa, nu are precedente in Dreptul
International. Coruperea reprezentantului unui stat. Unii autori au manifestat rezerve in
legatura cu tratarea acestei ipoteze de invalidare ca un caz distinct de viciu de consimtamant.
Conform acestei opinii, ipoteza dolului acopera si situatia coruperii reprezentantilor statali.
Constrangerea exercitata asupra reprezentantilor statali. Relatiile internationale furnizeaza
exemple de constrangere. In situatia in care dupa semnarea actului de catre reprezentantul
constrans, tratatul este ratificat de catre organul constitutional competent, viciul initial trebuie
considerat ca fiind inlaturat. Constrangerea exercitata asupra unui stat. Ca regula generala,
conform Dreptului International cutumiar, constrangerea exercitata impotriva unui stat nu

2
conduce, ipso facto, la nulitatea tratatelor. Numai constrangerea ilicita antreneaza nulitatea.
Conventia de la Viena din 1969 reduce ilicitul la doua situatii: utilizarea fortei ca mijloc de
constrangere si utilizarea amenintarii cu forta.
7) Care este regimul juridic al rezervelor la tratat?
Rezerva este definita in mod curent ca fiind declaratia unui stat, produsa fie la semnarea unui
tratat, fie in cadrul procedurilor ulterioare de angajament, declaratie prin care el intelege sa
excluda, in ce-l priveste, anumite dispozitii ale tratatului, sau sa nu accepte anumite obligatii
care ar interveni ca o consecinta a tratatului. Institutia rezervei faciliteaza extensia spatiala a
campului de aplicare a normelor tratatului, pentru ca permite participarea unui numar cat mai
mare de state la tratat, chiar si celor care si-a ea c de a ,, e e e e a ae e
discutie de anumite reglementari particulare din cuprinsul tratatului. Din campul de aplicare al
institutiei rezervei sunt excluse practic numai doua situatii: rezerva interzisa de tratat si
rezerva care este incompatibila cu scopul si obiectul tratatului. In principiu (daca nu suntem in
situatia unei rezerve expres autorizate de tratat), rezerva trebuie acceptata de celelalte state
contractante. Obiectiunea la rezerva impiedica intrarea in vigoare a tratatului intre statul care
a formulat rezerva si cel care a formulat obiectiunea la rezerva. Obiectiunea la rezerva trebuie
formulata in termen de 12 luni de la data la care a fost primita notificarea rezervei. Statul
notificat trebuie sa-si exprime, in mod clar, intentia de a bloca intrarea in vigoare a tratatului
cu statul autor al rezervei. In practica dreptului tratatelor intalnim doua categorii de rezerve:
rezervele libere si rezervele negociate. Sistemul rezervelor libere este acela in care sunt
posibile rezerve asupra oricarui paragraf din textul tratatului.
8) Ce este ratificarea tratatelor?
Ratificarea reprezinta confi ma ea oin ei a l i de a e con ide a ,,lega p in a a . In
practica statelor ratificarea are un rol deosebit de important. Aceasta deoarece majoritatea
constitutiilor statale reglementeaza ratificarea ca pe o conditie sine qua non pentru ca statul sa
se considere legat printr-un tratat. Ca act unilateral de drept intern, ratificarea este
discretionara (nu exista nici o obligatie formala de a ratifica textul adoptat si autentifica prin
semnatura si nici un termen prescris de Drept International pentru ratificare) si neuniforma.
Trebuie subliniat ca in Dreptul International general nu exista o prezumtie in favoarea
ratificarii. Emiterea sau refuzul ratificarii nu sunt conditionate de o anumita durata de timp.
9) Cum opereaza modificarea, suspendarea si extinctia tratatelor?
Modificarea. Din principiul caracterului obligatoriu al tratatului, decurge consecinta juridica
ca o singura parte nu poate sa modifice in mod unilateral termenii acestuia.
Ca si modificarea, suspendarea si extinctia tratatului raman guvernate de consimtamant sau
achiesare. Cauzele de suspendare sau de extinctie pot fi clasificate in trei mari categorii: cauze
intemeiate pe Dreptul International general (desuetudine; renuntare; acord abrogator etc.);
cauze stabilite prin textul tratatului (conditii suspensive sau rezolutorii; implinirea termenului;
executarea integrala etc.); aparitia unei norme posterioare de jus cogens cu care tratatul este in
conflict. Tratatul fiind guvernat de reciprocitate, partea inocenta are dreptul de a denunta
tratatul, atunci cand cealalta parte (sau celelalte parti) nu isi respecta obligatiile asumate prin
tratat. Acest drept de a denunta un tratat neexecutat de cealalta parte este un drept cutumiar.
Desuetudinea sau caducitatea reprezinta un mod de extinctie valid conform dreptului cutumiar
si confera efect abrogator faptului ca tratatul nu a fost aplicat sau a incetat sa fie aplicat de
partile contractante.
Extinctia opereaza cand are loc o schimbare fundamentala a circumstantelor care au constituit
baza acordului.

3
10) Care este rolul actelor unilaterale in dreptul international public? Care e distinctia intre
acte autonormative si acte heteronormative?
Actul unilateral-este actul imputabil unui singur subiect de Drept International. Actul
unilateral nu este un izvor de drept propriu-zis. Aceasta afirmatie generala nu este valabila
insa si pentru domeniile sau materiile centralizate la nivel universal. In momentul in care un
organ de tipul Consiliului de Securitate al ONU este investit cu competenta de a emite decizii
obligatorii pentru toate subiectele de drept din sistemul international, normele centrale emise
de un asemenea organ pot fi considerate veritabile izvoare de drept. Aceasta este insa
exceptia, ca un efect al unei centralizari singulare in sistemul juridic international.
Actele autonormative-sunt actele prin care care subiectele de drept se auto-limiteza; isi
impun anumite obligatii determinate (promisiunea, recunoasterea, renuntarea).
Actele heteronormative-creaza drepturi si obligatii pentru alte subiecte de drept decat
subiectele de la care emana.
11) Care sunt imunitatile statului suveran?
Institutia imunitatii statelor suverane cuprinde normele si principiile generale de drept care
excepteaza statele straine de la jurisdictia teritoriala a celorlalte state suverane. In absenta
consimtamantului sau expres, nici un stat suveran nu poate face pe teritoriul unui alt stat,
numit statul forului, obiectul unor masuri legislative sau administrative ale acestuia din urma
si nici nu poate fi judecat de jurisdictiile sale. Imunitatea de jurisdictie (imperium) cuprinde
doua nivele: imunitatea judiciara fata de toate jurisdictiile interne ale statului forului;
imunitatea de executare silita a bunurilor statului strain aflate pe teritoriul statului forului.
12) Care este statutul juridic al functionarilor internationali?
Organele unei OI sunt formate fie din reprezentanti ai statelor membre, fie din functionari
internationali. O definitie general acceptata a functionarului international este urmatoarea:
,,oricine, functionar remunerat sau nu, utilizat sau nu cu titlu permanent, a fost insarcinat de
un organ al organizatiei sa exercite sau sa ajute la exercitarea unei functii a acesteia. Pe scurt,
ce e a a ca e ac ea a ga a a . Acea a def ee e a c de a a de
f c a ,,de ca e a , c ab a ca a i expertii. Categoria mai restransa a
functionarilor ii include numai pe cei care exercita functiile pe seama organizatiei in mod
continuu si exclusiv. In afara faptului ca trebuie sa se dedice exclusiv functiei internationale,
functionarul trebuie sa o fara intr-o deplina independenta. Independenta este esentiala, in
special in raport de state, si este garantata prin statutele organizatiilor, prin acorduri
internationale sau prin acte unilaterale ale OI. Recrutarea functionarilor se bazeaza pe doua
criterii: criteriul meritului personal si criteriul repartizarii geografice. Independenta implica
pentru functionari anumite incompatibilitati. Functionarul international nu poate exercita
activitati politice in statul de origine si nu ii este permis sa intretina legaturi cu entitati
comerciale care intra, de o maniera sau alta, in raporturi juridice cu OI din care fac parte. Atat
in timpul exercitarii functiei, cat si dupa iesirea din functie, functionarul trebuie sa fie discret
si rezervat. Statutele si/sau regulamentele OI reglementeaza cariera functionarului
international si drepturile sale (in afara dreptului la remuneratie). Sunt de notat dreptul la
asociere in asociatii create pentru apararea drepturilor personalului si dreptul functionarului
sau agentului de a contesta actele OI care il privesc, pe calea unor recursuri gratioase sau
ierarhice, prin apelul la un mediator sau conciliator, sau prin recursuri contencioase in fata
instantelor administrative internationale. In fine, functionarilor internationali li se
consolideaza independenta prin sistemul de imunitati si privilegii pe care le poseda pe
teritoriul statelor care recunosc personalitatea juridica a OI.

4
13) In ce consta libertatea marii?
Principiul libertatii marii enunta faptul ca niciun subiect de drept international nu poate
exercita drepturi suverane asupra marii.
14) Ce este marea teritoriala?
Conceptul de mare teritoriala, adica de spatiu maritim in care statul riveran exercita drepturi
suverane, presupune existenta unui criteriu care sa determine dimensiunile acestei portiuni din
mare si modul care se raporteaza la limita terestra. Regimul juridic al marii teritoriale a ramas
guvernat de actele unilaterale ale statelor riverane si prezenta o varietate de optiuni. In
general, statele au optat pentru limite rezonabile. Pretentii excesive au aparut din partea unor
state sud-americane care au revendicat o largime a marii teritoriale de pana la 200 de mile
maritime, iar atunci cand au acceptat o largime de 12 mile marine, au revendicat, in schimb,
peste aceasta limita, o zona exclusiva de pescuit. Dreptul de trecere inocenta (inofensiva) se
refera la dreptul statelor de a-si trece navele de razboi prin stramtorile care, din perspectiva
navigatiei internationale, leaga doua parti ale marii libere, fara a obtine autorizarea prealabila
a statului riveran, cu conditia ca trecerea sa fie inocenta. Asa-numitul drept de trecere
inocenta numeste doua notiuni distincte: pe de-o parte, dreptul navei straine de a trece, iar pe
de alta parte, nava are obligatia de a respecta reglementarile locale care privesc navigatia si
trebuie sa se abtina de la orice act, de orice natura, care ar avea ca rezultat tulburarea pacii,
ordinii publice sau a securitatii statului riveran.
15) Ce este platoul continental?
Platoul continental reprezinta soclul marii si subsolul regiunilor maritime adiacente
tarmurilor, situate dincolo de marea teritoriala, pana la o adancime de 200 m, sau dincolo de
aceasta limita, pana la punctul in care adancimea apelor permite exploatarea resurselor
naturale. Regimul juridic al platoului continental atribuie statului riveran un drept exclusiv de
natura patrimoniala asupra resurselor naturale, independent de exercitarea lui efectiva sau de
capacitatea de a-l exploata. Instalatiile de foraj amplasate in marea libera pentru exploatarea
platoului nu trebuie sa constituie insa un obstacol pentru navigatie.
16) Ce sunt zonele libere, economice exclusive si contigue?
Zonele libere (marea libera) reprezinta spatiul international in care statele exercita o serie de
libertati specifice, cum ar fi: libertatea de navigatie; de survol; de a instala cabluri si conducte;
de a pescui etc.
Zona economica exclusiva reprezinta un regim juridic conventional, baza exclusiv pe
Conventia din 1982 de la Montego Bay. Acest regim este aplicabil unei portiuni din marea
libera care este adiacenta marii teritoriale. Conventia fixeaza ca limita a zonei economice
distanta de 200 de mile maritime de la linia de baza a marii teritoriale. Statul riveran detine in
acest spatiu drepturi suverane: in materie de explorare, exploatare si conservare a resurselor
naturale situate in apa, pe fundul marii sau in subsol; in materia oricaror alte explorari si
exploatari in scopuri economice; in materia cercetarii stiintifice si a protectiei si a prezervarii
mediului marin.
Zona contigua este spatiul maritim de la limita exterioara a marii teritoriale in care, pana la o
distanta determinata, statul riveran exercita o serie limitata de competente suverane. Zona
contigua este un regim juridic intermediar intre zona in care statul riveran exercita drepturi
suverane extinse (marea teritoriala) si zona situata in afara suveranitatii (marea libera).
Drepturile statului riveran in zona contigua marii teritoriale sunt drepturi cutumiare.

5
17) Care este regimul juridic al Dunarii?
Regimul juridic al Dunarii este unul dual: fluvial si maritim. Primul regim special referitor la
Dunare a fost tratatul bilateral austro-rus din 1840, care instituia in beneficiul tertilor
libertatea de navigatie pe fluviu. Acest act a devenit in scurt timp ineficient, datorita adoptarii
in 1856 la Paris a primului tratat multilateral. Acest tratat a creat doua comisii: comisia
temporara (cunoscuta sub numele de Comisia Europeana a Dunarii) care cuprindea atat pe
riverani, cat si pe nonriverani; si comisia permanenta care era formata exclusiv din riverani si
care este cunoscuta si sub numele de Comisia Riverana. Libertatea de navigatie este
recunoscuta, ca principu, tuturor navelor comerciale in regim nediscriminatoriu, insa normele
speciale de navigatie sunt stabilite de statele riverane.
18) Cand este un judecator obligat sa refuze extradarea?
Judecatorul national este obligat sa refuze extradarea:
1. A c ca d a e ,, e e a e de a c ede ca e a a ca a f e a
statul solicitant.
2. Atunci cand persoana in cauza este incriminata pentru o infractiune prevazuta intr-o lege
militara si nu intr-o lege penala ordinara.
3. Atunci cand cererea de extradare este blocata de incidenta principiului non bis in idem (o
fapta savarsita de catre o persoana nu poate fi sanctionata de doua ori).
4. Atunci cand sentinta judecatoreasca in statul solicitant a fost pronuntata in cursul unui
proces judiciar in care au fost violate regulile cutumiare ale procesului echitabil.
5. Atunci cand cererea de extradare urmareste pedepsirea unei persoane pe considerente de
rasa, religie, nationalitate, origine etnica, opinii politice, sex sau statut personal.
19) Care sunt atributiile Adunarii Generale a ONU?
Adunarea este organul plenar al organizatiei. Fiecare stat membru dispune de un vot in
Adunarea Generala a ONU. Faptul ca in lista organelor principale Adunarea figureaza in
prima pozitie nu ii confera o superioritate in raport cu Consiliul. Aceste doua organe sunt
situate pe acelasi palier ierarhic. Diferenta consta in competentele atribuite prin Carta. Prima
observatie care se impune este aceea ca Adunarea Generala nu este un organ permanent.
Acest fapt exclude ideea ca acest organ ar putea fi investit cu competente de tip executiv, insa
nu exclude posibilitatea de a fi investit cu functii normative sau de control. Ca si in cazul
Consiliului de Securitate, competentele Adunarii Generale se clasifica in: competente in
cadrul sub-sistemului si competente in sistemul international. In sub-sistem, este dincolo de
orice indoiala ca Adunarea Generala poate emite acte obligatorii. Aceasta capacitate
normativa o exercita autonom sau impreuna cu Consiliul de Securitate. In schimb, actele
Adunarii Generale emise pentru a produce efecte in sistemul international sunt acte unilaterale
lipsite de valoare obligatorie. Competentele externe ale ONU si care sunt cele legate de scopul
primar al mentinerii pacii si securitatii internationale apartin Consiliului de Securitate.
20) Ce sunt tribunalele ad-hoc?
Tribunalele ad-hoc sunt organe ale ONU, tribunale in materie penala internationala. Primele
tribunale penale internationale au fost Tribunalul militar international de la Nurnberg si
Tribunalul militar international de la Tokyo. Tribunalele au afirmat expres primatul Dreptului
International asupra dreptului intern si in baza acestui primat au stabilit irelevanta faptului ca
acuzatii au actionat ca organe de stat sau din ordinul superiorului. Atrocitatile de proportii din
ex-Iugoslavia si Ruanda si schimbarea de atitudine a Rusiei au condus la instituirea unor noi
tribunale penale ad-hoc, organe subsidiare ale Consiliului de Securitate al ONU. Fiecare
Tribunal este compus din 11 judecatori, alesi de Adunarea Generala a ONU de pe o lista

6
prezentata de Consiliul de Securitate pentru un mandat de 4 ani. Exista doua grade de
jurisdictie, Camere care judeca in prima instanta si o Camera de apel comuna ambelor
Tribunale.
21) Cum si cand raspund statele pentru fapte care nu le sunt imputabile?
Aceasta ipoteza acopera faptele comise de particulari, care in mod direct nu pot fi imputate
statului decat sub rezerva ca Dreptul International impune statului obligatia de a le impiedica.
In acest caz, de fapt, statul va raspunde pentru abstentiunea ilicita. Faptele ilicite ale
particularilor mai sunt imputabile statului si in ipoteza in care, prin comportamentul sau, le
aproba sau si le asuma.
22) Care este distinctia dintre razboi licit si razboi ilicit?
Razboiul licit este acela care se realizeaza conform scopurilor ONU. Urmarind evolutia
practicii statale de dupa 1945 si practica ONU, razboaiele sau interventiile armate care pot fi
considerate licite sunt de trei feluri: utilizarea fortei pentru protejarea nationalilor aflati pe
teritoriul altui stat; razboiul umanitar; razboiul autorizat.
Razboiul ilicit este acel razboi utilizat ca instrument de politica externa sau de orice alta
maniera incompatibila cu scopurile Natiunilor Unite. Acesta este razboiul centrat pe interesul
national al unui stat, adica razboiul care urmareste scopurile interesului national. Or, a realiza
scopurile interesului national prin acte de razboi care afecteaza nucleul central al sferei de
interese a altui stat suveran (integritatea teritoriala si independenta politica) este in sine un
ilicit. Sintagma ,,de ce a a a e a c a b ac c e Na U e ae
fi inteleasa altfel decat ca fiind in legatura cu scopul principal al Natiunilor Unite. Acest scop
principal, care este preeminent in raport cu orice alte scopuri, este mentinerea pacii si a
securitatii internationale.
23) Care este distinctia dintre razboi just si razboi injust?
Distinctia dintre jus justum si jus injustum pune in lumina problema legitimitatii morale a
razboiului si nu liceitatea sa. In razboiul just nu este suficienta o cauza justa (faptul ca statul a
fost lezat in sfera intereselor sale printr-un act international ilicit), ci si ca razboiul sa fie
inspirat de recta intentio (rele intentii). Relele intentii, de exemplu extinderea teritoriala in
detrimentul adversarului, calificau razboiul ca fiind nedrept. In plus, razboiul isi pierdea
calitatea initiala de bellum justum atunci cand celui invins i se impunea o pace nedreapta.
Trecerea de la sistemul de securitate al echilibrului de putere la sistemul securitatii colective a
inlocuit distinctia dintre razboiul drept si razboiul nedrept cu cea intre razboiul licit si razboiul
ilicit. Carta ONU interzice orice act de forta interstatal, notiune mai larga care include
razboiul, recunoaste dreptul la legitima aparare si reglementeaza razboiul ca tip de sanctiune
colectiva.
24) Care sunt sanctiunile descentralizate?
Sanctiunile descentralizate sunt acte internationale ilicite. Ele sunt reprezentate de: retorsiune
si represalii.
Retorsiunea. Cea mai mare parte din doctrina exclude retorsiunea din categoria sanctiunilor
pentru ca retorsiunea consta in reactia la actiunea inamicala, ilicita sau licita, a unui stat
printr-un act inamical care este insa, per se, un act licit (de exemplu, declararea unui diplomat
persona non grata). Ca reactie descentralizata, prin acte licite international, retorsiunea nu ar
trebui sa intereseze Dreptul International. Daca insa consideram conceptul de sanctiune intr-
un sens larg, atunci retorsiunea, care aduce incontestabil atingere sau prejudiciaza interesele
unui stat, ramane o sanctiune.
Represaliile. Represaliile se clasifica in general in doua categorii: represalii care nu implica

7
utilizarea fortei si represalii armate. Distinctia intre aceste categorii este evidenta. Mai putin
clara este distinctia dintre represalii armate si razboi. Represaliile reprezinta un act de justitie
proprie a statului lezat, act de raspuns, dupa ce somatia a ramas fara ecou, la un act contrar
Dreptului International al statului ofensator. Ele au ca efect suspendarea momentana, in
raporturile celor doua state, a respectarii unor anumite reguli de Drept International. Ele sunt
limitate prin normele de umanitate si de regulile bunei-credinte, aplicabile raporturilor
interstatale. Ele tind sa impuna statului ofensator repararea ofensei sau reintoarcerea la
legalitate pentru a evita noi ofense. In principiu, represaliile reprezinta o ,,interventie limitata
fe a de e e e a e a , e ca d a b e e a ,, e e e e aa .
25) Care este distinctia intre metode si mijloace de interpretare?
Materia interpretaii cuprinde in sistemele de drept intern un ansamblu de reguli, principii si
asa- e ,, e de ca e g e a e a e de g a da d fe : ce d ea.
Exista incertitudini in legatura cu intensitatea lor normativa, incertitudini in legatura cu
ee a a f c e de dc e ce d ega a c ,, ecade ea a ca
lor in cazurile concrete. Pana la Conventia de la Viena din 1969, situatia nu a fost mult
diferita nici in dreptul international. Analiza jurisprudentei releva serii de tehnici si reguli, nu
insa si un sistem de interpretare. Conventia de la Viena a clarificat definitiv termenul de
,, c de e eae -o enumerare limitativa. Insa Conventia nu utilizeaza in
cuprinsul regulii generale de interpretare termenul metoda. Ceea ce ne-am obisnuit sa numit
metoda de interpretare reprezinta de fapt directive de interpretare. Iar regulile de interpretare
nu sunt norme, asa cum sugereaza denumirea, ci principii. Ele pot intra frecvent in conflict. In
cazul conflictului de principii, unul va prevala asupra celuilalt intr-un caz concret, insa
principiul declarat inaplicabil nu dispare din sistemul juridic, el isi conserva validitatea si
ramane susceptibil de aplicare intr-un alt caz concret. Diferenta dintre metoda si mijloc a fost
clarificata in interpretarea unor texte de drept pozitiv. Conventiile de la Geneva din 1949
ea a ag a ,, e de ace de a b ca a intagmei ,,metode si
ace de a . S-a spus ca ,,diferenta intre cele doua cuvinte mijloc/metoda consta in
aceea ca mijloacele de lupta desemneaza armele in timp ce metodele corespund utilizarilor
ca a e de a e ace e a e .
26) Care sunt mijloacele de rezolvare a diferendelor internationale?
Mijloacele de rezolvare a diferentelor internationale sunt: negocierea, bunele oficii, medierea,
concilierea.
Negocierea. Este o procedura de solutionare a diferendelor pe calea discutiilor (consultarilor)
dintre cele doua parti situate pe pozitii adverse. Negocierea se realizeaza prin intermediul
reprezentantilor oficiali ai partilor, fie la initiativa lor, fie ca rezultat al interventiei unui tert.
Bunele oficii. Bunele oficii constau in interventia unuia sau mai multor state care se afla in
bune raporturi cu partile la diferend, dar care nu propune/propun in mod direct un mod de
solutionare. Statul tert are un rol impersonal, un rol de intermediar abilitat sa conduca doar
partile la diferend spre o solutie negociata.
Medierea. Este greu sa precizezi ceea ce distinge de fapt medierea de bunele oficii pentru ca
medierea include pana la urma bunele oficii. Exista doar o diferenta cantitativa, de grad, a
interventiei tertului. Medierea consta in primul rand in actiunea tertului de a pune in contact
actorii diferendului. Mediatorul propune preliminariile sau bazele negocierii si intervine in
negociere ori de cate ori este cazul, pentru a apropia pozitiile divergente. Totusi, mediatorul
nu impune el insusi o solutie pentru rezolvarea diferendului. Acest model este valabil doar in
principiu. Intr-un caz concret partile la diferend pot solicita in mod expres mediatorului sa
prezinte el insusi o propunere de reglementare.

8
Concilierea. Concilierea este un mod relativ recent de reglementare a diferendelor
internationale, care a aparut in practica diplomatica de dupa Primul Razboi Mondial. In cadrul
concilierii diferendul este examinat de un organ (preconstituit sau acceptat de parti dupa
nasterea diferendului) care face partilor propuneri si le ofera solutii concrete pentru stingerea
diferendului. Urmand o procedura contradictorie, concilierea se apropie de modurile
jurisdictionale de solutionare a diferendelor, diferenta consta in faptul ca prin conciliere nu se
poate impune o reglementare obligatorie.
27) In ce consta validitatea tratatelor?
Problema validitatii tratatelor poate fi evocata din mai multe perspective: a capacitatii
subiectelor de drept, a formei, a consimtamantului si a obiectului. Singura exigenta formala in
DIP este publicitatea, dar absenta ei nu afecteaza totusi validitatea tratatelor. In ce priveste
ca ac a ea, C e a de a V e a d 1969 ec a e ,, ae . Ca ac a ea e
extinde si la subiecte primare care o detin conform dreptului cutumiar.
28) Ce este denegarea de dreptate?
Atunci cand se refuza judecata, cand se intarzie nejustificat sau este obstructionat accesul la
justitie, cand exista o sentinta in mod evident injusta.
29) Care sunt libertatile din marea libera?
Conform unui regim juridic cutumiar bine stabilit, marea libera este spatiul international in
care statele exercita o serie de libertati specifice:
-libertatea de navigatie;
-libertatea de survol;
-libertatea de a instala cabluri si conducte;
-libertatea de a construi insule si alte instalatii;
-libertatea de pescuit;
-libertatea cercetarii stiintifice.
30) Care este competenta ratione materiae si ratione temporis a Tribunalului Special Irakian?
Ratione materiae-genocidul, crimele impotriva umanitatii, crime de razboi, crime prevazute
de dreptul Irakian.
Ratione temporis-intreaga perioada de conducere a lui Saddam Hussein (17.07.1968-
1.05.2003).
31) Cum se stabileste competenta unui tribunal arbitral?
Arbitrajul, in general, este un mod de a solutiona un diferend, solicitand unui tert sa procedeze
la transarea lui printr-o decizie obligatorie. In mediul international arbitrajul s-a dezvoltat ca
arbitraj politic. Dupa inaugurarea sistemului descentralizat al statelor suverane, arbitrajul a
intrat intr-un declin explicabil. In primul rand, nu mai existau autoritatiile supranationale care
a ,,ga a e e e ec a ea e e a b a e. A , a e e ea e a f dea a
reticente in a incredinta arbitrilor internationali soarta intereselor nationale. Arbitrajul
jurisdictional, adica arbitrajul modern, a aparut dupa Razboiul de Secesiune. Obligatia de a
supune diferendul arbitrajului poate sa rezulte din trei surse: din compromis (care este un act
incheiat dupa nasterea litigiului si in care partile stabilesc obiectul diferendului, modul in care
vor fi desemnati arbitrii, normele procedurale aplicabile si stipuleaza angajamentul ferm de a
executa sentinta); din clauza compromisorie (un angajament inserat in cadrul unui tratat care
are un alt obiect si prin care partile stabilesc sa rezolve in viitor diferendele care ar putea
rezulta din interpretarea sau aplicarea tratatului); dintr-un tratat general de arbitraj (prin care
partile decid sa supuna unui arbitraj institutionalizat diferendele care ar putea surveni intr-o
materie internationaala determinata).
Tribunalul arbitral, organ care se instituie ad-hoc pentru solutionarea unui singur diferend,

9
poate fi constituit dintr-un arbitru unic, dintr-o comisie mixta sau dintr-un colegiu de arbitri.
T a a e e a ece e e c d ,,d fe e de e ce a , ge e a , c e e ca e de
domeniul rezervat al statului. In cazul in care partile nu dispun astfel prin compromis
(indicand de pilda un izvor de drept pe care inteleg sa il privilegieze), tribunalul arbitral va
decide in conformitate cu Dreptul International pozitiv. Partile pot insa sa autorizeze
tribunalul sa decida ex aequo et bono (in echitate). Procedura arbitrala este o procedura aflata
la discretia partilor. In consecinta, partile pot dispune si ca tribunalul sa o stabileasca in mod
autonom. De regula, procedura arbitrala se inspira dupa modelul jurisdictional comun, pentru
ca acesta este dotat cu un arsenal tehnic menit sa garanteze procesul echitabil
(contradictorialitate, egalitatea partilor, celeritate etc.). Tendintele de institutionalizare prin
crearea unui tribunal arbitral permanent cu vocatie universala au esuat. Sentinta arbitrala este
definitiva si obligatorie. Ea nu poseda evident si un caracter executoriu pentru ca tribunalul
arbitral nu poseda imperium. Insa neexecutarea unei sentinte valide atrage responsabilitatea
statului, conform dreptului comun in materie, deoarece intra in sfera ilicitului international.
32) Cum se stabileste competenta CIJ?
In materie contencioasa competenta Curtii se limiteaza, ratione personae, la state, in principiu,
la statele-parti la Statutul Curtii. Insa si statele care nu erau membre ONU au putut deveni, in
anumite conditii, parti la Statut. Ratione materiae, Statutul CIJ a limitat contenciosul
interstatal de competenta Curtii la litigiile juridice. O a doua determinare a competentei
ratione materiae, dupa limitarea generala a competentei la diferendele de ordin juridic a fost
reprezentata de obiectul litigiului: interpretarea unui tratat; orice chestiune de drept
international; existenta oricarui fapt care, daca ar fi stabilit, ar constitui o violare a unei
obigatii internationale; natura sau intinderea reparatiilor datorate pentru incalcarea unui
angajament international.
Jurisdictia Curtii este in principiu o jurisdictie facultativa. In consecinta, partile vor redacta un
compromis, care este actul de sesizare al Curtii, document din care trebuie sa rezulte acordul
de a supune diferendul Curtii. Este asa-numita competenta a posteriori, o competenta
conferita de parti dupa aparitia conflictului.
In fine, competenta CIJ mai poate fi atrasa si intr-un alt mod, mai exact prin prezenta in cadrul
unor tratate bilaterale sau multilaterale a unor clauze care prevad aceasta competenta.
33) Care sunt principiile declaratiei de la Rio?
Principiile Declaratiei de la Rio care pot influenta sau pot determina continutul altor norme
internationale in materia protectiei mediului sunt urmatoarele:
-principiul dezvoltarii durabile;
-principiul responsabilitatii comune, dar diferentiate;
-principiul poluatorul plateste;
-principiul precautiei.
a) Principiul dezvoltarii durabile. Dezvoltarea durabila presupune satisfacerea echitabila a
nevoilor care privesc dezvoltarea si mediul generatiilor prezente si viitoare.
b) Principiul responsabilitatii comune, dar diferentiate. In ce priveste acest principiu, acesta
implica in formularea din Declaratia de la Rio un aspect problematic. Ideea ca statele
dezvoltate au obligatia de a repara prejudiciile pe care le-ar fi adus mediului de-a lungul
timpului, prin industrializare, si ideea ca sunt responsabile pentru presiunile pe care le exercita
societatile lor asupra mediului global, sunt greu de acceptat tale quale.
c) Principiul poluatorul plateste. Statele pot consimti, prin tratate, sa asigure aplicabilitatea
principiului in sistemele lor interne.

10
d) Principiul precautiei. Acest principiu implica o actiune preventiva de protejare a mediului,
obligatie care se naste in momentul in care anumite efecte cu impact negativ asupra mediului
par posibile, chiar daca gradul de probabilitate este relativ redus.
34) Care sunt atributiile Secretarului General ONU?
Sec e a Ge e a e e d e ce e d a ,, ga e a e a e ONU, alaturi de Curtea
Internationala de Justitie. Secretarul General prezinta Adunarii Generale un raport anual
privind activitatea Natiunilor Unite si participa la reuniunile tuturor celorlalte organe
principale, mai putin, evident, la reuniunile CIJ. Competentele Secretarului General sunt
determinate de functiile pe care le exercita si care pot fi grupate in 3 categorii:
a) functia de reprezentare;
b) functia administrativa;
c) functia politica.
a) In materie de reprezentare, Secretarul General angajeaza persoana juridica care este ONU
in acorduri internationale, o angajeaza in raporturi contractuale de tip privat care vizeaza
diverse bunuri sau servicii, asigura ansamblul comunicatiilor organizatiei.
b) In materie administrativa, Carta a atribuit Secretarului General o competenta ierarhica
exclusiva asupra intregului personal al tuturor organelor ONU.
c) Secretarul General poseda dreptul de a propune sa fie inscrisa pe ordinea de zi a reuniunilor
orice chestiune pe care o considera oportuna. Apoi, este implicat direct in medierea unor
diferende, la solicitarea statelor sau mandatat fiind de Consiliul de Securitate. Secretarului
General ii revin competente extinse, in special conducerea proceselor de restabilire a pacii si
de consolidare a pacii.
35) Care este clasificarea organizatiilor internationale?
a) Organizatii universale si regionale.
Criteriul luat in considerare este criteriul spatial. OI universale sunt instituite in domenii care
nu doar ca poseda un caracter universal, insa eficacitatea gestionarii lor in comun este afectata
de prezenta sau de absenta universalitatii.
b) Organizatii inchise si organizatii deschise.
Organizatiile inchise sunt limitate la un numar restrans de state care poseda un set de interese
si valori comune. Ele presupun ca toti membrii sa aiba capacitatea de a-si indeplini obligatiile
statutare. Organizatiile deschise sunt forumuri in care se schimba opinii, se pregatesc proiecte
de tratate internationale sau se organizeaza cooperari limitate in domenii relativ marginale.
c) Organizatii politice si organizatii cu caracter sectorial.
Organizatiile politice pun in opera scopuri politice generale, iar organizatiile cu caracter
ec a ea ea a b ec e ec f ce, c a c ea ec a e ,, e ce .
d) Organizatii de integrare si organizatii de cooperare.
Integrarea conduce la centralizari juridice si la un drept al puterii consensual, majoritatea
normelor din sistemul organizatiei fiind norme imperative. Asemenea organizatii au
competente normative extinse si dreptul lor primeaza asupra dreptului statal.
36) Care sunt etapele adoptarii unui tratat?
Incheierea unui tratat presupune parcurgerea unor proceduri internationale.
a) O prima faza se consuma prin schimbul si examinarea deplinelor puteri. Termenul
,,de e e d ca ac ca e e a a de a a a e a a e ca e de c e e a de a

11
conduce relatiile internationale.
b) Negocierea consta in esenta in schimbul de propuneri si contra-propuneri pentru stabilirea
textului de baza, la care se adauga eventual, ulterior, diverse amendamente. Toate acestea se
formuleaza verbal, cu titlu provizoriu, insa, in principiu, imbraca ulterior forma scrisa.
Negociatorii statali sunt in general acompaniati la conferintele internationale de echipe de
experti.
c) Adoptarea si autentificarea textului. Textul prezinta o structura in general invariabila. Se
deschide cu un preambul, in care se enumera partile contractante si se expun motivele
tratatului. Urmeaza dispozitivul, considerat ,,corpul tratatulu , ca e c de -o
succesiune de articole ansamblul normelor primare care leaga juridic partile la tratat. Textul
e e c de c a e e f a e, c de e ec da e ca e c c c ,,ac dc :
procedurile de revizuire, modalitatile de intrare in vigoare, durata tratatului etc.
d) Confi ma ea oin ei a l i de a e con ide a ,,lega p in a a se exprima, de regula,
printr-un act solemn numit ratificare.
e) Intrarea in vigoare a tratatului, adica momentul din care isi produce efectele obligatorii in
raporturile reciproce reglementate de parti este stabilita prin clauzele finale. In absenta
eventuala a unor asemenea clauze, efectele se produc din momentul in care statul si-a
exprimat vointa de a fi legat prin tratat.
37) Ce este clauza compromisorie si ce este clauza in all circumstances?
Clauza compromisorie stabileste o cale judiciara prin care se transeaza diferendele nascute
din interpretarea sau executarae tratatelor.
Clauza in all circumstances garanteaza respectful normelor indifferent de context, in orice
imprejurare.
38) Ce este teritoriul de stat?
Conform unui principiu bine stabilit in dreptul cutumiar, statul dispare ca subiect de Drept
International odata cu pierderea teritoriului sau. Teritoriul de stat este o notiune juridica si nu
una geografica. Reprezinta o unitate juridica, deoarece geografic poate cuprinde o multitudine
de fractiuni care nu sunt contigue. Ca notiune juridica, teritoriul de stat reprezinta sfera de
competenta spatiala a statului, portiunea din suprafata terestra (si a spatiilor asimilate) in care
sistemul de norme juridice este valid, eficare si executoriu. Teritoriul de stat cuprinde: spatiul
terestru (inclusiv apele interioare), spatiul aerian si marea teritoriala. Teritoriul statal este
separat de teritoriile altor state si/sau de spatiile care nu fac obiectul suveranitatii statale prin
frontierele de stat. In functie de natura spatiului delimitat, vorbim de frontiere terestre,
maritime si aeriene. In prezent nu mai exista teritorii terestre nesupuse suveranitatii unui stat.
39) Care sunt asemanarile si deosebirile intre pericolul extrem si starea de necesitate?
Asemanari:
-starea de necesitate are in comun cu pericolul extrem faptul ca exonereaza de raspundere
pentru un act voluntar determinat de un pericol grav.
Deosebiri:
-diferenta consta in faptul ca in cazul starii de necesitate pericolul nu mai ameninta viata unui
organ de stat sau viata celor pe care acest organ ii are in grija. Aceasta cauza de exonerare
devine operationala numai atunci cand pericolul grav si iminent ameninta: un interes esential
al statului, interes care poate fi salvgardat numai prin comportamentul ilicit adoptat in stare de
necesitate si comportamentul ilicit in stare de necesitate nu afecteaza de o maniera grava un
interes vital al statului fata de care exista obligatia internationala violata.

12
Definitia pericolului extrem (distress). Pericolul extrem este definit ca fiind situatia in care
,,autorul actului (organ al statului), intr-o situatie de pericol extrem, nu are la indemana un alt
mod rezonabil de a-si salva propria viata sau viata persoane af a e g a a . S g a
maniera in care organul statal poate actiona in situatia de pericol extrem este maniera contrara
Dreptului International. In cazul pericolului extrem, comportamentul ilicit este intentionat,
este rezultatul unei alegeri, insa aceasta alegere este facuta pentru a evita o consecinta a unui
pericol, si numai atunci cand acea consecinta trebuie considerata ca inacceptabila. Pericolul
extrem este inoperant ca si cauza de exonerare de raspundere in doua ipoteze: atunci cand
situatia de pericol extrem a fost provocata de comportamentul statului care invoca situatia cu
titlul de cauza exoneratoare sau atunci cand comportamentul adoptat pentru evitarea
pericolului ar putea crea un pericol comparabil sau superior pericolului care a fost luat in
considerare.
40) Care sunt elementele (conditiile) cutumei?
Statutul Curtii Internationale de Justitie (CIJ) fixeaza parametrii constitutivi ai cutumei printr-
o uniune a doua elemente: unul material sau obiectiv si care prezinta caracteristicile
traditionale ale cutumei (consuetudo) si unul psihologic sau subiectiv (opinio juris sive
necessitatis). Elementul subiectiv semnifica acceptarea comportamentului ca fiind expresia
unei norme sau ca fiind expresia necesitatii: ,,cutuma internationala, ca proba a unei practici
generale acceptate ca fiind dreptul. Criteriile normei cutumiare internationale sunt:
-existenta practicii concordate a unui numar de state, raportata la un tip de situatie care
intra in domeniul relatiilor internationale;
-continuarea sau repetarea practicii o perioada considerabila de timp;
-reprezentarea pe care o au subiectele ca practica este pretinsa de, sau este in acord cu
Dreptul International;
-acceptarea generala a practicii de catre state.
41) Care sunt conditiile de validitate ale promisiunii ca act unilateral?
Conditiile de validitate ale promisiunii sunt urmatoarele:
- e e ece a ac ,, c a a da a a a e;
-nu orice declaratie unilaterala creeaza drepturi sau obligatii noi, ci doar cele facute cu aceasta
intentie;
-actul prin care statul promite nu trebuie sa aiba neaparat un destinatar determinat.
La acestea trebuie adaugata conditia publicitatii.
42) Precizati si explicati cele patru caracteristici sistemice ale DIP.
Sistemul este un ansamblu de norme efectiv = majoritatea subiectelor de drept respecta
ansamblul normelor.
Ansamblul cuprinde, inafara de normele care reglementeaza comportamente, si alt tip de
norme care indeplinesc un complex de functii care le putem numii functii de sistem.
Ansamblul de norme poseda o anumita unitate, pe care o asigura normele juridice care
indeplinesc functiile de sistem.
Ansamblul de norme este complet sau inchis=orice conflict dintre subiectele de drept legat de
existenta sau aplicarea normelor poate fi transat de un tert neutru.

13
Jus ad bellum-dreptul suveran al statelor de a recurge la razboi
Jus in bello-complexul de norme de drept pozitiv care reglementeaza comportamentul
beligerantilor si al statelor neutre pe timp de razboi
Jus cogens-norma peremptorie (higher law)
Jus dispositivum-norma adoptata prin consens
Jus strictum-interpretarea stricta si literala a legii(normei)
Jus aequum-norma(lege)flexibila care poate fi interpretata de la caz la caz

43) Raporturile dintre dreptul international si dreptul intern. Teoria dualista. Teoria monista.
La diversele esaloane ale vietii sociale este insa vizibila si ca atare incontestabila prezenta
unei multitudini de sisteme juridice care acompaniaza diverse tipuri de ordine sociala: un
sistem juridic international, un sistem juridic regional supranational (Comunitatea
Europeana), sisteme juridice statale, sisteme juridice ecleziastice, un sistem juridic
transnational al raporturilor comerciale sau sisteme juridice infra-statale. Exista asadar o
pluralitate de sisteme juridice de natura diferita, iar existenta lor ridica doua probleme legate
de relatiile dintre ele, problema permeabilitatii sistemelor si problema raporturilor de sistem.
Un sistem este permeabil daca poseda norme secundare (de recunoastere) care sa asigure
efectivitatea normelor din celelalte sisteme. Dimpotriva, este impermeabil in ipoteza in care
nu recunoaste efectivitatea unor norme concurente din celelalte sisteme. Teoriile si practicile
constitutionale dualiste acrediteaza, in mod general, impermeabilitatea sistemului intern in
raport cu cel international, pe cand cele moniste sustin permeabilitatea.
Teoria dualista.
Premisa dualista primara este aceea ca ordinea juridica internationala si sistemele juridice
statate sunt in mod necesar autonome deoarece: normele fiecarui sistem au conditii specifice
de validitate; normele se aplica unor subiecte juridice diferite; normele se aplica unor situatii
diferite.
Teoria monista.
Monismul are doua variante, una care afirma primatul dreptului intern asupra dreptului
international si care astazi este o pozitie teoretica de nesustinut, si una care afirma primatul
dreptului international si care isi are suportul in practica unor state reprezentative ale
comunitatii internationale. Normele interne deriva din normele internationale care determina
competentele statelor, ca atare ele nu pot avea un continut contrar acestora.
In concluzie, se poate afirma:
-autonomia relativa a sistemelor intern si international: normele interne contrare Dreptului
International nu pot fi invalidate in general in ordinea juridica interna si raman inopozabile in
ordinea internationala;
-interactiunea sistemelor: pe de o parte, Dreptul International a incorporat in cadrul izvoarelor
sale formale anumite norme din sistemele de drept statale, pe de alta parte exista si un numar
relativ redus de norme de Drept International cu aplicabilitate directa in sfera de competenta
statala.
-aplicabilitatea normelor internationale in dreptul intern presupune o procedura de receptare.
Efectul acestei operatiuni speciale consta in transformarea caracterului international al
normelor in caracter intern.
-intre Dreptul International si dreptul intern exista trimiteri, in sensul ca enuntul unei norme X
dintr-un sistem trimite la o norma sau la o definitie Y din celalalt sistem.

14
44) Cutuma internationala. Aspecte generale.
Cutuma este modul spontan, natural, informal de productie juridica si este, pana la urma,
expresia fortei traditiei. In schimb legea este elaborata, artificiala si formalizata, si este
expresia vointei unei entitati suverane determinate. Cutuma este un mecanism de autoreglare
sociala, in contrast cu legea, care este un mecanism de regularizare sociala. Cutuma este solid
ancorata in realitate, legea este experimentala. Termenul cutuma este utilizat in doua sensuri.
Intr-un prim sens, reprezinta faptul creator de norme, iar in al doilea sens, norma creata, adica
rezultatul faptului creator. Cutuma cuprinde doua elemente: unul material sau obiectiv si care
prezinta caracteristicile traditionale ale cutumei (consuetudo) si unul psihologic sau subiectiv
(opinio juris sive necessitatis). Criteriile normei cutumiare internationale sunt urmatoarele:
existenta practicii concordate a unui numar de state, raportata la un tip de situatie care intra in
domeniul relatiilor internationale; continuarea sau repetarea practicii o perioada considerabila
de timp; reprezentarea pe care o au subiectele ca practica este pretinsa de, sau este in acord cu
Dreptul International; acceptarea generala a practicii de catre state.
45) Codificarea cutumei.
In esenta, in Dreptul International a codifica inseamna a declara continutul dreptului cutumiar
existent. Istoria Dreptului International releva numeroase proiecte de codificare private,
datorate savantilor sau societatilor stiintifice. Istoric, majoritatea tentativelor de codificare au
inceput in zona privata. A codifica nu inseamna altceva decat a face norma cutumiara mai
accesibila si a-i adauga calitatile dreptului scris. Prin codificare norma cutumiara (opozabila
erga omnes) nu se transforma insa in norma conventionala (opozabila inter partes), prin
simplul fapt ca suportul textual ia forma unui tratat international. Ea stabileste pentru partile la
tratat un anumit continut, care le este opozabil, si va putea constitui baza/temeiul juridic al
unei sentinte internationale, dar va ramane inopozabila pentru terti. O transformare a normelor
cutumiare opereaza doar in sistemele de drept intern, unde cutumele devin prin codificare
norme legislative. In dreptul international, cutuma (jus strictum) reprezinta un izvor formal de
tip diferit in raport cu norma conventionala (jus aequum) si ramane izvorul preeminent. Jus
strictum reprezinta un sistem in care drepturile sunt absolute, sau tind sa fie absolute, si ca
atare pot fi exercitate fara sa se tina cont de echitate. Dreptul absolut al statului acreditant de a
acorda agrementul sefilor de misiuni, dreptul sau absolut de a declara un diplomat persona
non grata, sau dreptul absolut al statului de a recunoaste formal sau de a nu recunoaste un alt
subiect primar de drept international, sunt doar cateva exemple de jus strictum in dreptul
international. In opozitie se plaseaza jus aequum, un sistem in care drepturile sunt interpretate
in spiritul bunei-c ed e d ec ab . E e c ,, ega e e c d a, e
ca trebuie sa fie un exercitiu rezonabil. O norma codificata va poseda intotdeauna in Dreptul
International dubla calitate de norma conventionala si de norma cutumiara. Intre doua state
care sunt parti la tratatul de codificare al cutumei continutul opozabil al normei juridice este
continutul codificat, insa acest continut este inopozabil unui stat tert. Acesta poate contesta
exactitatea codificarii, poate sa probeze un continut diferit al cutumei si poate cere
judecatorului international sa declare acest continut diferit al normei sau poate, pur si simplu,
sa dovedeasca opozitia sa persistenta in procesul de formare al normei.
46) Tratatele. Aspecte generale. Clasificarea tratatelor.
Alaturi de modurile de formare necesare si spontane exista modul de formare voluntar al
normelor internationale, prin declaratiile de vointa a doua sau mai multe subiecte primare sau
derivate (state sau organizatii internationale) care decid sa creeze, sa modifice sau sa
desfiinteze norme juridice internationale. Declaratiile nu sunt unilaterale, ci sunt reciproce si
au continut identic. Tratatul, ca mod voluntar prin care subiectele de drept se obliga juridic,
prezinta un dublu aspect: este act juridic si este norma juridica. In afara numelui generic

15
,, a a , ac d e c e e e a b d e e a e de a : C e e, Ac ge e a ,
Acord, Declaratie, Protocol, Schimb de note, Memorandum, Pact, Carta sau Statut. Numele
sub care se prezinta nu schimba natura juridica a tratatului; el poate pune in lumina unul sau
a e a ec e a c a e a e c a . N e e ,,T a a e a ca ac e
c a ac . ,,C e e e e utilizat pentru acte care reglementeaza zone de interes
comun situate in afara politicului. Atunci cand acordul vrea sa puna in lumina principii
ce a de d e e a a e e ae ,,Dec a a e .
Tratatele se clasifica din punct de vedere formal:
-dupa calitatea partilor: tratate incheiate intre state; tratate incheiate intre state si organizatii
internationale; tratate incheiate intre organizatii internationale.
-dupa numarul partilor: tratate bilaterale si tratate multilaterale.
-dupa campul spatial de aplicare: tratate locale, tratate regionale si tratate universale.
-dupa nivelul de solidaritate pe care il declara partile: tratate deschise si tratate inchise.
-dupa procedura de formare: tratate solemne si acorduri in forma simplificata.
Tratatele se clasifica din punct de vedere material in:
-tratate politice (de alianta, de cesiuni teritoriale, de non-agresiune)
-tratate comerciale (acorduri speciale sau generale de tarife si comert, de liber schimb)
-tratate consulare
-tratate de arbitraj si de reglementare judiciara a diferendelor
-tratate de cooperare administrativa.
47) Validitatea tratatelor. Executarea tratatelor. Ratificarea tratatelor.
Problema validitatii tratatelor poate fi evocata din mai multe perspective: a capacitatii
subiectelor de drept, a formei, a consimtamantului si a obiectului. Singura exigenta in Dreptul
International Public este publicitatea, iar absenta ei nu afecteaza totusi validitatea tratatelor. In
ce priveste capacitatea, Conventia de la V e a d 1969 ec a e ,, ae .
Capacitatea se extinde si la subiectele primare care o detin conform dreptului cutumiar.
Executarea tratatelor presupune instituirea unor garantii de executare. Instituirea garantiilor
este un aspect important al eficacitatii Dreptului International, asa cum este si in sistemele de
drept intern. Exemple de garantii: gajul; garantia promisa de una sau mai multe puteri;
controlul reciproc al indeplinirii angajamentelor; instituirea unei comisii internationale de
control.
In practica statelor ratificarea are un rol deosebit de important. Aceasta deoarece majoritatea
constitutiilor statale reglementeaza ratificarea ca pe o conditie sine qua non pentru ca statul sa
se considere legat printr-un tratat. Ca act unilateral de drept intern, ratificarea este
discretionara (nu exista nicio obligatie formala de a ratifica textul adoptat si autentificat prin
semnatura si niciun termen prescris de dreptul international pentru ratificare) si neuniforma.
Emiterea sau refuzul ratificarii nu sunt conditionate de o anumita durata de timp.
48) Notiunea de act unilateral. Actele unilaterale ale subiectelor primare de drept
international. Actele unilaterale ale subiectelor derivate.
Actul unilateral este actul imputabil unui singur subiect de drept international. Actul unilateral
nu este un izvor de drept propriu zis.
In fruntea listei actelor unilaterale ale subiectelor primare de drept international trebuie
plasata promisiunea, care este, tipologic, actul cel mai raspandit. In primul rand, si aceasta ar

16
fi greu de contestat, forta obligatorie a promisiunii se bazeaza pe principiul general al bunei
credinte. Curtea Internationala de Justitie a fixat conditiile de validitate ale promisiunii: nu
e e ece a ac ,, c a a da a altor state (acceptare ulterioara, replica sau reactie);
nu orice declaratie unilaterala creeaza drepturi sau obligatii noi, ci doar cele facute cu aceasta
intentie; actul prin care statul promite nu trebuie sa aiba un destinatar determinat. Acestor
conditii de validitate trebuie sa le adaugam conditia publicitatii. Renuntarea ca act unilateral
implica posibilitatea subiectelor de drept de a dispune de drepturile lor subiective. Renuntarea
este unul din modurile de extinctie a unui drept determinat. Recunoasterea are elemente care
o apropie de achiesare. Recunoasterea creeaza doar opozabilitatea situatiei juridice. Protestul
este actul care produce efecte simetric opuse achiesarii sau recunoasterii. Protestul poate fi
exprimat de organele competente ale statului oral sau in scris si poate fi comunicat
destinatarilor direct sau prin intermediari. Un subiect de drept international trebuie sa emita
protestul daca doreste ca o anumita pretentie sau un anumit comportament sa nu ii afecteze in
mod direct drepturile sau interesele. Protestul are asadar ca efect fie inopozabilitatea situatiei,
fie inopozabilitatea normei cutumiare in formare, fie inopozabilitatea actului juridic.
49) Soft Law.
Generic, termenul soft law indica fie norme internationale cu valoare juridica incerta inserate
in acte internationale fara valoare juridica obligatorie, fie norme care, desi figureaza intr-un
act juridic normativ, nu creeaza obligatii in dreptul pozitiv. Discutiile au vizat efectele juridice
ale actelor unilaterale ale Organizatiilor Internationale. Acestea creeaza in limitele
competentelor pe care le detin acte juridice obligatorii sau non-obligatorii destinate membrilor
lor. Actele lor unilaterale, indiferent de denumirea particulara pe care o poarta, nu sunt
izvoare de drept, ci doar izvoare de drepturi si obligatii pentru membri sau, in mod
exceptional, pentru terti. Problema strict juridica este aceea ca o rezolutie, de pilda una a
Adunarii Generale a ONU, nu este imputabila statelor membre ale caror reprezentanti au
contribuit prin votul lor pozitiv la adoptarea actului. Organul care este Adunarea Generala a
ONU nu a fost investit niciodata cu elaborarea unor norme juridice in afara dreptului intern al
organizatiei, si nu poseda asadar, competenta de a interveni direct sau indirect in formarea
normelor de drept international general. S-a sustinut ca proiectele de articole elaborate de
Comisia de Drept International ar instaura opinio juris, si ca acest fapt ar conduce progresiv la
dezvoltarea dreptului cutumiar. Este insa evident ca pentru formarea unei cutume valide, in
conformitate cu dreptul cutumiar general, opinio juris trebuie sa fie imputabila direct statelor,
subiectele primare creatoare de drept international.
50) Doctrina. Jurisprudenta. Functiile echitatii.
Doctrina juridica nu este un izvor de drept international. Doctrina de drept international este
in ultima instanta o simpla opera critica. Specialistul comenteaza dreptul care a fost deja
constatat, il poate interpreta sau poate emite judecati de valoare asupra lui. Doctrina poate
contribui la clarificari sau la sistematizari. Daca in prima jumatate a secolului trecut se bucura
de prestigiu si poseda un rol bine definit, astazi doctrina dreptului international este intr-un
relativ declin.
Asa cum o demonstreaza practica, autoritatea jurisprudentei este superioara autoritatii
doctrinei ca mijloc de determinare al normelor de drept international. Prima observatie in
legatura cu jurisprudenta, este aceea ca in dreptul international ea nu are autoritatea normativa
pe care o poseda in tarile common law. Jurisprudenta relevanta ca mijloc subsidiar de
determinare a normei juridice internationale cuprinde patru categorii de acte: sentintele
arbitrale; sentintele Curtii Penale de Justitie Internationala si cele ale Curtii Internationale de
Justitie; Deciziile unor jurisdictii regionale, speciale sau ad-hoc; Deciziile tribunalelor
nationale.

17
Echitatea este o notiune care apare destul de frecvent in conventiile arbitrale. Arbitrii sunt
invitati de parti sa pronunte sentinta in concordanta cu criteriile fundamentale ale ,,justitiei si
ec a . I ega a c f c e e ca e e e c e a a a e de ea ca ec a ea d e
international, doctrina majoritara ii atribuie un rol tripartit: echitate infra legem, praeter legem
si contra legem.
51) Statul in dreptul international public.
Subiectele unui anumit sistem juridic sunt acele persoane carora li se aplica normele juridice.
In dreptul international, subiect de drept este acea entitate care are aptitudinea de a fi titulara
de drepturi si de obligatii si de a prezenta o reclamatie internatioanala. Orice sistem juridic
determina in mod autonom care sunt entitatile destinatare ale normelor materiale din sistem si
care este capacitatea procesuala. Statul este subiectul primar si in functie de capacitatea sa
juridica plenara (creator si destinatar al normelor internationale) este structurat intreg sistemul
contemporan de drept international. Calitatea de stat suveran (subiect originar sau primar de
drept international), adica personalitatea juridica internationala a acestei entitati, se atribuie in
momentul in care se poate constata ca sunt intrunite trei elemente: un teritoriu definit; o
populatie permanenta; un guvern, adica o putere publica capabila sa asigure o ordine juridica
efectiva in teritoriu. Dreptul international pretinde in mod strict ca guvernarea teritoriului sa
fie eficace, adica sa posede o capacitate reala de a exercita principalele functii statale. A
judeca, a legifera, a bate moneda, a preleva impozite si taxe, a declansa razboiul si a incheia
pacea, acestea sunt competentele care definesc puterea suverana. Este fateta interna a
suveranitatii. Fateta externa a suveranitatii, cea care intereseaza dreptul international, este
independenta. Din perspectiva dreptului international, statul este suveran in masura in care nu
este subordonat dreptului intern al niciunui alt stat. Competentele teritoriale ale statului
suveran sunt generale si exclusive. Competentele personale ale statului sunt cele exercitate
asupra indivizilor atasati lui printr-o legatura juridica particulara, numita nationalitate. Prin
extensie, statul exercita competente personale si asupra persoanelor juridice atasate lui si, de
asemenea, asupra unor vehicule (nave, aeronave, nave spatiale) inmatriculate pe teritoriul sau.
In exercitiul competentelor sale suverane, statul trebuie sa ia act de exclusivitatea
competentelor celorlalte subiecte de drept si trebuie sa respecte integritatea teritoriului
celorlalte state suverane.
52) Teoria generala a organizatiilor internationale. Organizatiile ca sub-sisteme.
Din punct de vedere juridic, organizatiile internationale sunt sub-sisteme. Din perspectiva
juridica este necesar sa distingem intre: dreptul aplicabil organizatiilor internationale; dreptul
international special, creat de organizatiile internationale; dreptul intern al organizatiilor
internationale; dreptul extern al organizatiilor, aplicabil altor subiecte de drept international.
Calitatea de organizatii interguvernamentale implica faptul ca membrii lor sunt in primul rand
statele suverane. In afara statutului de membru propriu-zis sau, cum se mai spune, membru cu
drepturi depline, mai exista doua tipuri de statut: statutul de membru asociat si statutul de
observator. Admiterea si retragerea dintr-o organizatie internationala sunt proceduri guvernate
de tratatul institutiv. In ipoteza in care nu exista reglementari exprese privind retragerea, se
aplica dreptul comun al retragerii din tratate. Organizatiile internationale sunt structuri de
organe permanente. Perspectiva din care trebuie analizata orice organizatie internationala este
cea a adecvarii structurii de organe la scopul si obiectul organizarii. Formal, marea majoritate
a organizatiilor internationale au adoptat un model organizational tripartit al organelor
principale: un organ plenar; un organ restrans; un organ administrativ. Calitatea de subiect de
drept international presupune ca sistemul juridic confera organizatiei internationale
personalitate juridica, capacitatea de a fi titulare de drepturi, obligatii si competente
internationale. Raportata la personalitatea juridica a statelor suverane, personalitatea
organizatiilor internationale apare ca o personalitate juridica derivata. Subiectele derivate

18
poseda doar o personalitate functionala, corespondentul obiectivelor statutare. Termenul
,,competen a de e ea a ,, e e d ca e ca e eda ga a a ca e de a d
actul sau institutiv. Principala distinctie juridica este cea intre competentele exprese si
competentele implicite. Primele sunt definite in normele tratatului institutiv si in normele
actelor poseterioare care il modifica, secundele se contureaza in practica organizatiei. Din
definitia larg raspandita a organizatiilor internationale lipseste orice referinta la o
caracteristica comuna a persoanelor juridice: posesia unui patrimoniu propriu, distinct de
patrimoniul membrilor. De regula organizatiile internationale nu detin patrimonii ale caror
dimensiuni sa le permita exercitiul competentelor in baza unor resurse proprii. In lipsa
resurselor proprii, veniturile bugetare se bazeaza pe contributiile obligatorii ale membrilor,
prevazute in actul institutiv.
53) Cooperarea judiciara in materie penala. Extradarea.
Extradarea reprezinta actul prin care, la cererea unui stat care reclama ca o persoana fizica
trebuie urmarita penal sau ca trebuie sa execute o pedeapsa aplicata de organele sale judiciare,
statul pe al carui teritoriu se afla persoana in cauza (stat solicitat) o preda statului interesat
(stat solicitant). Persoana extradata nu poate fi urmarita, judecata sau detinuta pentru
executarea unei pedepse aplicata pentru alte fapte decat cele care au motivat extradarea. Nu
exista o obligatie juridica de a extrada in absenta unui acord international. Judecatorul
national este obligat sa refuze extradarea: atunci cand are motive serioase de a crede ca
persoana risca sa fie supusa torturii in statul solicitant; atunci cand persoana in cauza este
incriminata pentru o infractiune prevazuta intr-o lege militara si nu intr-o lege penala
ordinara; cand cererea de extradare este blocata de incidenta principiului non bis in idem;
atunci cand sentinta judecatoreasca in statul solicitant a fost pronuntata in cursul unui proces
judiciar in care au fost violate regulile cutumiare ale procesului echitabil; cand cererea de
extradare urmareste pedepsirea unei persoane pe considerente de rasa, religie, nationalitate,
origine etnica, opinii politice, sex sau statut personal.
54) Regimul juridic international al drepturilor omului.
Regimul juridic international al drepturilor omului se bazeaza pe izvoare formale
conventionale. Instrumentele (actele internationale) se impart in doua mari categorii:
instrumente cu vocatie universala si instrumente regionale.
A) Instrumentele cu vocatie universala isi au originea in activitatea ONU si a institutiilor sale
specializate. Cel mai proeminent instrument este unul politic: Declaratia universala.
Constitutia Romaniei recunoaste Declaratiei univerale calitatea de standard juridic pentru
reglementarile interne. Declaratia a fost urmata de tratate. Declaratia universala a fost
adoptata fara opozitie, in schimb tratatele au fost acceptate cu rezerve formale.
B) Instrumentele regionale. Calitatea instrumentelor in materia protectiei drepturilor
fundamentale reflecta si nivelul de centralizare atins in organizarea regionala. Nivelul cel mai
inalt de centralizare in materia drepturilor omului a fost realizat in cadrul Consiliului Europei.
Nivelul cel mai scazut de centralizare juridica se regaseste in cadrul Ligii Arabe. Doctrina
ec e d ce a d e d ge ,, e ge e a de d e .
-prima generatie cuprinde drepturile civile si politice. Notiunea de drept fundamental implica
faptul ca trebuie sa separam acest tip de drepturi de drepturile subiective. Daca drepturile
subiective sunt in principiu revocabile, statele avand ca domeniu rezervat reglementarea lor,
drepturile fundamentale ca drepturi inerente fiintei umane sunt irevocabile, iar statul isi
angajeaza responsabilitatea internationala in cazul violarii lor.
-a doua generatie de drepturi cuprinde drepturile economice, sociale si culturale.
-a treia generatie de drepturi o reprezinta asa-numitele drepturi de solidaritate. Din aceasta

19
categorie fac parte dreptul la pace, dreptul la dezvoltare, dreptul la un mediu sanatos.
55) Protectia internationala a minoritatilor.
Drepturile minoritatilor (etnice, religioase, culturale si nationale) nu se plaseaza in categoria
drepturilor colective. Ele reprezinta o categorie de drepturi speciale, recunoscute in scopul
mentinerii identitatii populatiei minoritare. Sunt asadar drepturi care protejeaza persoanele
apartinand minoritatilor fata de politicile statale de omogenizare. Prin minoritate trebuie sa
intelegem ,,o colectivitate de persoane care traieste intr-o anumita tara sau intr-o anumita
localitate, care are o rasa, o religie, o limba si traditii proprii si care este unita prin identitatea
acestei rase, religii, limbi si acestor traditii, intr-un sentiment de solidaritate, in scopul
mentinerii cultului, asigurarii instruirii si educatiei copiilor, conform spiritului rasei lor si in
scopul de a se intrajutora.
56) Regimul juridic al strainilor.
Regimul juridic al strainilor este deopotriva cutumiar si conventional. El implica: competente
teritoriale si personale ale statului care decurg din suveranitate; drepturile fundamentale ale
persoanelor care, conform unui principiu bine stabilit in dreptul international, sunt drepturi
opozabile erga omnes; dreptul la protectie diplomatica al statului de care este atasat strainul
prin nationalitate. Dreptul cutumiar a consacrat doua norme de baza pentru regimul juridic al
strainilor: statul pe teritoriul caruia se afla strainul are obligatia de a-i proteja persoana,
interesele si proprietatea, prin masuri preventive sau represive si statul pe teritoriul caruia se
afla strainul nu ii poate impune acestuia comportamente contrare obligatiilor lui de fidelitate
fata de propriul stat. Chestiunea care a creat doua doctrine opuse in dreptul international a fost
cea a nivelului de protectie datorat strainilor. Partizanii standardului national isi fondeaza in
principal argumentatia pe principiul nondiscriminarii, care impune o egalitate de tratament a
nationalilor si a strainilor. Sustinatorii standardului minim, un standard international general,
sugereaza ca strainii si nationalii nu se afla plasati in situatii egale care justifica in mod
automat necesitatea unui tratament egal. In acest moment putem considera ca regula
standardului minim este bine stabilita in dreptul international. Protectiei datorate drepturilor
fundamentale inderogabile (dreptul la viata, dreptul de a nu fi torturat sau supus tratamentelor
crude, inumane sau degradante sau dreptul de proprietate) trebuie sa i se adauge protectia
vietii private, a domiciliului si a corespondentei sau respectul onoarei si al reputatiei.
Termenul refugiat desemneaza persoana care a parasit teritoriul statului sau de origine, se
gaseste pe teritoriul unui stat de refugiu si refuza sa se intoarca in statul de origine. Conventia
privind statutul refugiatilor prevede urmatoarele motive ale refugiului: persecutia rasiala,
religioasa sau nationala, apartenenta sociala, opinii politice. Strainul se afla in campul de
aplicare al acestui tratat fie atunci cand s-a refugiat in urma persecutiilor, fie atunci cand are
banuieli rezonabile ca va fi tinta unor persecutii de tipul celor enumerate. Aceasta definitie
distinge categoria refugiatiilor in sens strict de o alta categorie de refugiati, in sens larg,
persoanele deplasate. Acestea din urma sunt cele care au fost constranse sa paraseasca
teritoriul national (acte cu caracter non-voluntar) datorita razboaielor sau datorita catastrofelor
naturale. Conventia depenalizeaza intrarea ilegala a refugiatului in tara de refugiu si limiteaza
facultatea tarii de refugiu de a-l expulza. Categoria apatrizilor desemneaza strainii care nu
poseda nicio nationalitate. Unul dintre fenomenele caracteristice epocii contemporane este
migrarea in masa spre tarile dezvoltate a unor persoane care provin din state care esueaza in
programele lor de crestere economica.
57) ONG (organizatiile nonguvernamentale) si societatile transnationale.
In fluxurile transnationale, in afara indivizilor, sunt implicate doua categorii de actori carora,
explicit sau tacit, le este negata calitatea de subiecte de drept: ONG-uri si societati
transnationale. Ambele sunt asocieri private care poseda nationalitatea unui stat insa

20
desfasoara activitati pe teritoriul mai multor state. Primele au un scop nelucrativ, secundele au
un scop lucrativ. Scopul nelucrativ al ONG-urilor poate fi: umanitar, sportiv, ecologic,
stiintific, social, politic etc. Capacitatea de actiune a unora dintre aceste organizatii este cu
totul remarcabila, nu in ultimul rand datorita veniturilor sau fondurilor pe care le au la
dispozitiei si care depasesc net bugetele aflate la dispozitia majoritatii organizatiilor
internationale. ONG-urile se afla in relatii de parteneriat cu numeroase organizatii
e a a e. S c e a e a a ae ,, e de a ,,f e def e ca f d
,,formate dintr-un centru de decizie localizat intr-o tara si din centre de activitate, cu sau fara
personalitate juridica proprie, situate intr- a a a e a e a . De regula societatile
transnationale actioneaza ca grupuri de societati care se afla in interdependenta economica si
sunt controlate de una dintre ele, cea care reprezinta centrul de decizie. Aceasta entitate
determina nationalitatea societatii transnationale. Spre deosebire de ONG-uri care sunt, de
regula, organizatii transparente, comunicand public strategiile si prezentand rapoarte de
activitate si/sau rapoarte bugetare, societatile transnationale nu pot fi decat structuri de tip
militar, netransparente si dotate cu structuri ierarhice relativ rigide. In acest moment,
societatile transnationale nu sunt considerate nici subiecte primare si nici subiecte derivate de
drept international.
58) Conditiile responsabilitatii. Faptul international ilicit.
In dreptul international este considerat fapt ilicit orice comportament antijuridic (actiune sau
omisiune). In dreptul international nu exista o forma specifica de raspundere pentru violarea
obligatiilor care decurg din tratate, cu alte cuvinte, nu exista nicio distinctie asemanatoare
distinctiei dintre raspunderea contractuala si raspunderea delictuala. Calificarea unui fapt ca
ilicit international apartine exclusiv dreptului international. Conform jurisprudentei,
prejudiciul direct rezulta in mod necesar din actul ilicit. Linia de cauzalitate trebuie sa fie
directa si certa. Nationalitatea persoanei fizice sau juridice lezate activeaza un drept cutumiar
al statului, dreptul de protectie diplomatica. Atunci cand pune in miscare in favoarea unuia
dintre ai sai o actiune diplomatica sau o actiune judiciara internationala, acel stat valorifica, la
drept vorbind, propriul sau drept, dreptul pe care il poseda, de a face sa fie respectat, in
persoana resortisantilor sai, dreptul international.
59) Imputabilitatea in cazul raspunderii absolute (obiective).
Raspunderea absoluta este o categorie particulara, care poseda o baza juridica conventionala,
prin care se stabileste obligatia internationala de a repara anumite prejudicii provocate de
anumite acte internationale licite. Aparitia ei este consecinta faptului ca statele desfasoara pe
teritoriile lor anumite activitati permise de dreptul international, care insa, datorita
tehnilogiilor puse in opera, pot provoca prejudicii transfrontaliere. Esential este ca principiul
raspunderii absolute leaga existenta ei de o conditie spatiala: prejudiciul trebuie sa fie
transfrontalier.
60) Circumstantele care exclud ilicitul international.
In dreptul intern acestei notiuni ii corespunde notiunea de ,,cauze exoneratoare de
a de e . Efec ace c c a e e e ace a de a e a a e a b ga a
internationala violata.
a) Consimtamantul statului lezat. Pentru a exclude ilicitul, consimtamantul trebuie sa fie
imputabil statului lezat. Validitatea consimtamantului statului lezat este subordonata unor
conditii cumulative: sa fie exprimat de organele competente sa angajeze statul in plan
international; sa fie liber (neafectat de vicii de consimtamant); sa fie efectiv exprimat; sa
poate fi stabilit in mod clar; sa preceada comportamentul care ar putea fi considerat ilicit sau
sa fie, eventual, concomitent cu acesta.

21
b) Legitima aparare. Legitima aparare reprezinta o forma a autoapararii, alaturi de represalii.
Legitima aparare in dreptul international poate fi un raspuns la un atac indirect.
c) Forta majora si cazul fortuit. Forta majora presupune ,,interventia unei forte irezistibile sau
a unui eveniment neprevazut, afara controlului statului si care in circumstantele cazului face
ae a e e b a de ea b ga d ce . A a f a a a ca ca
fortuit au in comun faptul ca fac executarea obligatiei imposibila si faptul ca poseda un
caracter involuntar. Pentru a fi admisibile ca si cauze exoneratoare, forta majora si cazul
fortuit trebuie sa indeplineasca urmatoarea serie de conditii: forta irezistibila sau evenimentul
neprevazut rebuie sa faca imposibila executarea; trebuie sa existe o relatie cauzala intre
evenimente si neexecutarea obligatiei; evenimentele nu trebuie sa faca parte din categoria
celor care ar putea fi imputabile statului care le invoca; statul sa nu isi fi asumat riscul
interventiei evenimentelor.
d) Contra-masurile legitime. Contra-masurile sunt sanctiuni: descentralizate, conform
dreptului cutumiar, sau centralizate, conform dreptului organizarii internationale.
e) Pericolul extrem (distress)
f) Starea de necesitate.
61) Agentii diplomatici.
Personalul diplomatic este numit de statul acreditant. In schimb, seful misiunii este acreditat
conform unei proceduri care debuteaza cu o cerede de agrement, prin care statul acreditant
afla daca persoana sefului misiunii este agreata sau nu in statul acreditar. Refuzul acordarii
agrementului nu se motiveaza. In caz de refuz se va solicita un nou agrement pentru o noua
persoana desemnata. Dupa emiterea agrementului, la instalarea in post, seful misiunii prezinta
sefului statului acreditar scrisorile de acreditare. Termenul desemneaza un document care
atesta caracterul public al misiunii si faptul ca se poate avea incredere in calitatea de
reprezentant deplin a sefului misiunii. Pentru numirea celorlalti membri ai personalului
diplomatic procedura implica o notificare adresata statului acreditar, in general Ministrului
sau de Externe. In afara acreditarii unice, dreptul diplomatic admite atat acreditarea multipla
cat si reprezentarea comuna. In prima ipoteza seful misiunii este acreditat in mai multe state,
are resedinta permanenta in unul dintre ele iar in celelalte misiunea este condusa de un
insarcinat cu afaceri ad-interim. In cea de-a doua ipoteza, mai multe state acrediteaza aceeasi
persoana intr-un stat tert.
62) Misiunea diplomatica permanenta si imunitatile ei.
Notiunea de imunitate diplomatica implica un ansamblu de privilegii si de imunitati care pot
fi grupate in doua categorii: imunitati in rem si imunitati in personam. Fundamentul juridic al
imunitatilor in dreptul cutumiar a fost fictiunea juridica a extrateritorialitatii. Prin acest
concept se considera ca, in exercitarea misiunii, agentul diplomatic nu a parasit propriul sau
stat, iar localurile ambasadei si resedinta ambasadorului fac parte din teritoriul statului
acreditant. Categoria imunitatilor si privilegiilor in rem cuprinde: libertatea comunicatiilor
oficiale si inviolabilitatea localurilor misiunii diplomatice. Principiul libertatii comunicatiilor
se realizeaza prin inviolabilitatea valizei diplomatice. Inviolabilitatea localurilor misiunii
diplomatice implica interdictia ca ele sa faca obiectul unei perchezitii sau al unui control
oarecare. La aceasta se adauga inviolabilitatea bunurilor mobile, a arhivelor si a
documentelor. In consecinta ele nu pot fi, de exemplu, rechizitionate, urmarite sau executate
silit.

22
63) Imunitatile si privilegiile agentilor diplomatici. Imunitatea de jurisdictie.
Agentii diplomatici au garantata de asemenea inviolabilitatea in personam. Statul
acreditar trebuie sa le asigure cel mai inalt nivel posibil de securitate pe teritoriul sau. In
consecinta, agentii diplomatici nu pot fi supusi unor restrictii care sa le stinghereasca
libertatea de circulatie, nu pot fi judecati, nu pot fi arestati sau plasati in stare de detentie.
Imunitatea de jurisdictie trebuie analizata din 3 perspective:
-ratione personae, de imunitatea de jurisdictie completa se bucura atat agentii diplomatici cat
e b de fa e b e e a e e e ,, e a c b e e a de a f
cetateni ai statului acreditar. Membrii personalului administrativ si tehnic al misiunii
(impreuna cu familiile lor) si membrii personalului de serviciu, daca nu sunt cetateni ai
statului acreditant, sau nu isi au resedinta in acest stat, sunt beneficiarii unei imunitati
incomplete.
-ratione materie, in mod traditional imunitatea de jurisdictie era considerata indivizibila.
Conventia de la Viena din 1961 consacra o imunitate absoluta in materie penala, indiferent
daca agentul diplomatic este sau nu in exercitiul functiilor sale. Doar statul acreditant, nu si
agentul diplomatic, poate renunta la imunitatea de jurisdictie. Renuntarea trebuie sa fie, in
mod obligatoriu, expresa. Juridic, imunitatea de jurisdictie este disociata de imunitatea de
executare. Prin urmare este necesara o renuntare expresa la aceasta imunitate, distincta de
renuntarea la imunitatea de jurisdictie.
-ratione temporis, imunitatea de jurisdictie, ca si imunitatile in general, dureaza atat timp cat
dureaza functia diplomatica. Prin urmare nu are relevanta data la care agentul ar fi comis o
anumita infractiune sau data la care s-ar fi nascut in sarcina sa o obligatie de natura civila sau
administrativa.
Se pare ca nici practica diplomatica si nici Conventia de la Viena din 1961 nu fac o
distinctie intre privilegii si imunitati. S-ar putea eventual sustine ca in timp ce imunitatile sunt
inerente functiei diplomatice, privilegiile sunt avantaje a caror absenta nu ar face
impracticabila functia diplomatica.
64) Agentii consulari.
N ea de ,,age c a g bea a eg e a ac a c e consulara
sau care indeplineste functii consulare. Acesta este sensul larg, consacrat de dreptul cutumiar.
Numirea sefilor de post consular se face printr-un act numit patenta consulara. Admiterea se
realizeaza printr-un act numit exequatur, o autorizatie pe care statul de resedinta o elibereaza
discretionar. Faptul ca acesta din urma nu este obligat sa motiveze refuzul eliberarii actului,
implica faptul ca este posesorul unui drept de refuz absolut (jus strictum). Numirea celorlalti
agenti consulari pretinde ca formalitate doar notificarea numirii. Acestia sunt fie acceptati, fie
declarati indezirabili de statul de resedinta, situatie in care statul trimitator trebuie sa retraga
numirea.
65) Institutia consulara.
Relatiile consulare au un caracter esential administrativ si in consecinta stabilirea lor este
independenta de stabilirea relatiilor diplomatice. Ca si institutia diplomatica, institutia
consulara este consensuala. Postul consular isi exercita functiile pe un teritoriu determinat
care se numeste circumscriptie consulara. Circumscriptia poate fi reprezentata de intreg
teritoriul statului de resedinta sau de o fractiune a acestuia. Este posibila exercitarea functiilor
consulare si in afara circumscriptiei, insa doar cu acordul expres al statului de resedinta.

23
66) Imunitatile si privilegiile consulare.
In materie de privilegii si imunitati, Conventia de la Viena din 1963 nu reprezinta stricto
sensu o codificare a dreptului cutumiar. Ea reflecta mai curand practicile care s-au instituit
prin conventii bilaterale, dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial. In general, Conventia
asimileaza statutul consulilor statutului diplomatilor. In ipoteza in care diplomatii indeplinesc
functii consulare, le este aplicabil dreptul diplomatic in care regimul imunitatilor este mai
extins. Functia consulara exclude in principiu reprezentarea politica. De pilda, sunt inviolabile
doar acele localuri consulare care sunt utilizate in mod exclusiv pentru activitati consulare. In
consecinta, resedinta sefului postului consular nu este inviolabila. Valiza consulara se bucura
de o protectie incompleta si nici inviolabilitatea personala a functionarilor consulari nu isi
a ea a ca ac e ab . I ca e ,,c e g a e a a e e e e aa
judecatoresti de condamnare, functionarul consular poate fi plasat in stare de arest sau in
detentie. In ceea ce priveste imunitatea de jurisdictie, ea este considerabil diminuata si ramane
operationala doar in materia actelor indeplinite in exercitarea stricta a functiilor consulare.
67) Notiunea de diferend international.
Aaa ca c f c e e de e e e c eea a e ,, e e ac e a a
suntem in prezenta unui diferend. Diferendul apare doar atunci cand se exteriorizeaza o
pretentie a unui subiect de drept la care reactia unui alt subiect consta in rezistenta sau refuz.
Diferendul juridic reprezinta un dezacord asupra manierei in care dreptul pozitiv
reglementeaza un conflict de interese. Doua moduri generale de solutionare a diferendelor
sunt la dispozitia statelor: procedura judiciara si procedura politica. Diferenta dintre ele consta
in remediul oferit: prin procedura judiciara (arbitraj sau jurisdictie permanenta) bazata pe
norme juridice, se atinge scopul de a stabili raportul juridic si responsabilitatea; prin
procedura politica (negociere, bune oficii, mediere, ancheta internationala, conciliere) se
atinge scopul de a solutiona diferendul conform circumstantelor care sunt apreciate ca fiind
cele mai oportune pentru o solutie mutual acceptabila.
68) Sentinta internationala.
Sentinta internationala este actul unilateral de natura jurisdictionala care transeaza definitiv si
obligatoriu un diferend international. Formal, orice sentinta internationala are o structura
bipartita: o parte descriptiva, ca e c de d d a a ea ,,aface e e ea e
pe care se bazeaza solutia, si o parte normativa care se numeste dispozitiv. Continutul
normativ al sentintei se bucura de autoritate de lucru judecat. In dreptul international general
nu exista grade de jurisdictie, in consecinta o sentinta internationala poate fi reformata doar pe
calea procedurii de revizuire. Revizuirea poate fi admisa numai atunci cand se descopera un
fapt de natura sa exercite o influenta decisiva asupra solutiei, fapt necunoscut de Tribunal sau
Curte, si pe care partea care il invoca sa nu fi putut sa-l cunoasca in cursul procesului. Ca act
unilateral, sentinta arbitrala poate fi afectata de nulitate. Motivele pentru care o sentinta ar
putea fi considerata nula se rasfrang la patru ipoteze: daca tribunalul a comis un exces de
putere ( de exemplu: desi a fost abilitat de parti sa statueze in drept, a statuat ex aequo et
bono); daca s-a stabilit ca un membru al tribunalului a fost corupt; daca s-a stabilit nulitatea
compromisului sau a clauzei arbitrale, nulitate care isi extinde efectele asupra sentintei; daca
au fost violate norme fundamentale de procedura sau lipseste motivarea. In dreptul
international accentul cade pe justificarea solutiei. Exista doua metode de motivare: explicatia
sumara si dizertatia. Prima metoda se intalneste in special in sistemele de drept civil, si se
recu a e f ec e a e a a ag e ,,a a d ede e a a c a
,, a a d . C ec a ac ca e e aceea ca deca e ec ea a a g e e e a , e
comprima sau le ignora, in functie de locul pe care il ocupa in formarea ,,convingerii sale
e . Cea de-a doua metoda presupune ca judecatorul sau arbitrul sa raspunda tuturor

24
argumentelor prezentate. Desi sunt obligatorii, sentintele internationale nu sunt executorii. De
regula, statele executa cu buna-credinta obligatiile care le revin conform sentintelor
internationale.
69) ONU-organizatia politica universala.
Cel de-al Doilea Razboi Mondial a fost primul razboi general care nu a avut ca rezultat un
tratat de pace general. Cauza a fost nivelul scazut de solidaritate dintre aliatii invingatori. In
consecinta, centralizarea juridica realizata prin instituirea ONU acopera o singura materie:
mentinerea pacii si securitatii internationale. Mentinerea pacii si securitatii internationale a
fost si principalul obiectiv al Societatii Natiunilor. Diferentele intre Societatea Natiunilor si
ONU constau in special in numarul organelor principale si in procedurile de vot. Dupa
instituirea ONU pacea generala a fost mentinuta (nu este insa meritul exclusiv al organizatiei)
si a fost creat un sistem de relatii economice si sociale robust, cel putin prin comparatie cu cel
interbelic. In afara scopului fundamental de a institui un nou sistem de securitate colectiva,
Carta ONU mentioneaza in preambulul sau alte trei finalitati: respectul drepturilor
fundamentale ale persoanei umane, respectul dreptului international si al dreptatii si
promovarea progresului social general intr-un climat de libertate.
70) Principiile constitutionale ale Cartei.
1. Principiul fondator al egalitatii suverane.In timpul lucrarilor de pregatire a textului Cartei
au fost puse in evidenta cele patru elemente care sunt implicate de notiunea de ,,egalitate
e a a : ega a ea d ca a a e ; fa ca f eca e a eda d e ee e
egalitatii suverane; faptul ca trebuie respectata integritatea teritoriala a statelor si faptul ca
statele trebuie sa-si indeplineasca cu loialitate obligatiile fata de organizatie si cu buna-
credinta celelalte obligatii internationale.
2. Principiul indeplinirii cu buna-credinta a obligatiilor asumate prin Carta.Principiul are
semnificatia unui angajament solemn al membrilor organizatiei fata de finalitatile comune.
3. Principiul reglementarii diferendelor prin mijloace pasnice.Carta afirma dreptul sau
competenta Consiliului de Securitate de a interveni pentru a suplini pasivitatea partilor
implicate intr-un diferend, atunci cand constata ca partile nu sunt angajate intr-o procedura de
reglementare pasnica, si cand, in baza competentei sale discretionare de calificare a situatiilor
internationale, considera diferendul: un diferend prelungit si un diferend susceptibil de a
ameninta mentinerea pacii si securitatii internationale.
4. Interzicerea utilizarii fortei.Interzicerea utilizarii fortei si a amenintarii cu forta este un
principiu obligatoriu pentru un sistem de securitate colectiva care organizeaza in mod
centralizat mentinerea pacii si securitatii internationale.
5. Principiul asistentei colective.Toti membrii organizatiei ii datoreaza sprijin in toate
actiunile preventive sau coercitive indreptate de organizatie impotriva unui stat. Principiul
cuprinde doua obligatii distincte: o obligatie pozitiva de a acorda deplina asistenta
organizatiei si o obligatie negativa, de a se abtine de la a acorda sprijin statului care face
obiectul actiunii organizatiei.
71) Jus ad bellum.
Jus ad bellum este dreptul suveran al statelor de a recurge la razboi. In dreptul cutumiar al
epocii clasice, razboiul era, alaturi de represalii, sanctiunea aplicata celor care violau Dreptul
International. Jus ad bellum era considerat un drept discretionar, al carui exercitiu era limitat
doar de exigenta declararii formale a razboiului. Distinctia intre jus justum si jus injustum
pune in lumina problema legitimitatii morale a razboiului si nu liceitatea sa. Nu era suficienta
o cauza justa (faptul ca statul a fost lezat in sfera intereselor sale printr-un act international
ilicit) atunci cand razboiul nu era inspirat si de o recta intentio. Relele intentii, de exemplu
25
extinderea teritoriala in detrimentul adversarului, calificau razboiul ca fiind nedrept. In plus,
razboiul isi pierdea calitatea initiala de bellum justum atunci cand celui invins i se impunea o
pace nedreapta. Trecerea de la sistemul de securitate al echilibrului de putere la sistemul
securitatii colective a inlocuit distinctia dintre razboiul drept si razboiul nedrept cu cea de
razboi licit si razboi ilicit. Organizarea securitatii colective prin Pactul Ligii Natiunilor a
incercat sa transforme razboiul intr-o sanctiune colectiva sau intr-un mijloc de executare a
Dreptului International.
Faptul ca razboaiele interstatale au devenit din ce in ce mai rare nu trebuie pus in mod
b ga ega a c ,, d c a ea a b . M a ca a e ega e c a
curand in faptul ca ,,gama obiectivelor politice pe care le poate sustine razboiul a devenit mai
g a, a c e ec ge a a b a a .Af e a b ca e de
politica externa. Acesta este razboiul centrat pe interesul national al unui stat, adica razboiul
care urmareste scopurile interesului national. Or, a realiza scopurile interesului national prin
acte de razboi care afecteaza nucleul central al sferei de interese a altui stat suveran
(integritatea teritoriala si independenta politica) este in sine un ilicit. Sintagma ,,de orice alta
a ea c a b ac c e Na U e aef e ea a a fe deca ca f d
in legatura cu scopul principal al Natiunilor Unite. Acest scop principal, care este preeminent
in raport cu orice alte scopuri este mentinerea pacii si a securitatii internationale. Prin urmare,
liceitatea sau iliceitatea unui razboi se analizeaza juridic in raport de scopurile Natiunilor
Unite. Urmarind evolutia practicii statale de dupa 1945 si practica ONU, razboaiele sau
interventiile armate care pot fi considerate licite sunt de trei categorii: utilizarea fortei pentru
protejarea nationalilor aflati pe teritoriul altui stat; razboiul umanitar; razboiul autorizat.
Singurul razboi a carui liceitate este necontestata este razboiul autorizat de Consiliul de
Securitate al ONU impotriva unui stat membru sau impotriva unui stat tert.
72) Jus in bello.
Jus in bello reprezinta complexul de norme de drept pozitiv care reglementeaza
comportamentul beligerantilor si al statelor neutre pe timp de razboi. Independent de
recunoasterea sau nerecunoasterea lui jus ad bellum, adica independent de caracterul sau licit
sau ilicit, razboiul trebuie purtat in conformitate cu jus in bello. Razboiul implica intrarea
globala in vigoare a unei serii de norme juridice care reglementeaza raporturile dintre
beligeranti si raporturile acestora cu tertii. Deschiderea ostilitatilor trebuie precedata de ,,un
a e e ea ab eec c ca e ae b aca d a f e: dec a a e de razboi
motivata sau ultimatum cu declaratie de razboi conditionata. Aceste exigente formale nu
reprezinta dreptul cutumiar. Sunt practici diplomatice raspandite, care au atins un prag juridic.
Forta obligatorie este circumscrisa de cadrul conventional. Declaratia de razboi produce un
efect imediat, in schimb ultimatum-ul produce efecte la expirarea termenului (in general scurt
sau foarte scurt) inauntrul caruia trebuie satisfacute cererile entitatii care a adresat ultimatum-
ul. In mod curent teatrul de razboi il reprezinta teritoriile statelor beligerante si marea libera.
Printre efectele juridice ale razboiului trebuie notate urmatoarele: ruperea relatiilor
diplomatice si consulare; extinctia tratatelor incompatibile; bunurile publice ale inamicului
aflate pe teritoriul celuilalt stat pot fi confiscate. Ocupatia de razboi (occupatio bellica) este
consecinta invadari teritoriului inamic. In dreptul razboiului ocupatia este o situatie juridica
care se naste din faptul ca un teritoriu este plasat ,,sub autorita ea a a e a ce . D e
international nu recunoaste ocupatiei belice un efect translativ de suveranitate. Lipsa efectului
translativ de suveranitate distinge occupatio bellica de debellatio, situatia statului invins si
supus complet autoritatii invingatorului. Puterea ocupanta poate intra in posesia bunurilor de
stat ale statului ocupat, poate preleva taxe, impozite, alte contributii, poate efectua rechizitii
de bunuri private, poate pretinde servicii. In principiu, legislatia statului ocupat
supravietuieste si, de asemenea, in masura compatibila cu starea de razboi, supravietuiesc si

26
structurile administrative. In ce priveste situatia bunurilor private, trebuie subliniat ca pana in
anul 1914 proprietatea privata era respectata. Aceasta ca o consecinta a unui principiu
c da , c f ca a ,, a b e a a e ae e a c a . I ce e d a
razboaie mondiale a fost abandonata aceasta practica civilizata si s-a trecut la sechestrarea pe
scara larga a bunurilor private inamice si chiar la lichidarea lor. Chiar si dupa utilizarea
armelor de foc, mijloacele de lupta au fost, pana in secolul trecut, limitate. Generalizarea
armatelor nationale a condus la prezenta a milioane de soldati pe teatrele de operatiuni si a
fost una dintre cauzele dezastrelor umanitare provocate de cele doua razboaie mondiale. O a
doua cauza a fost schimbarea rapida a mijloacelor de lupta prin aparitia unor arme cu o
vocatie distructiva din ce in ce mai mare. Evolutia tehnologiilor de razboi a atins un punct
culminant prin producerea si utilizarea armei nucleare in anul 1945. Inarmarea globala a
continuat in a doua jumatate a secolului trecut si perfectionarea continua a armatelor a condus
la stocarea unei cantitati apocaliptice de mijloace de lupta. Pana in prezent armele nucleare si
celelalte din categoria numita arme ABC (atomice, bacteriologice, chimice) nu au fost
utilizate ca instrumente de lupta ci ca instrumente politice, in cadrul strategiei de disuasiune.
Razboaiele mai recente au utilizat arme care nu se incadreaza in tipologia armelor de
distrugere in masa. In acest context normele lui jus in bello stabilite la inceputul secolului
trecut nu si-au pierdut pertinenta. Asa- ,,d e de a Haga e c ge e a
conform caruia ,,beligerantii nu poseda un drept nelimitat in alegerea mijloacelor de a vatama
inamicul. In aplicarea acestui principiu s-au elaborat o serie de conventii in scopul eliminarii
unor tipuri de arme care produc suferinte inutile, traumatisme inumane sau lovesc fara
discriminare combatanti si necombatanti.
73) Conventiile incheiate de beligeranti.
Cel mai simplu acord de razboi este acordul de suspendare a luptei armate. Efectul unui
asemenea acord este acela de a intrerupe pentru o scurta durata si, de regula, intr-un spatiu
limitat lupta armata, pentru a permite evacuarea de pe campul de lupta a mortilor si ranitilor
sau pentru evacuarea populatiei civile. Un al doilea tip de acord, cu efecte juridice mai ample
este capitularea. Capitularea este un act conventional. Capitularea isi produce efectele in mod
imediat si impiedica trupele care s-au predat sa reia ostilitatile. Un acord mai complex este
acordul de armistitiu. Obiectul armistitiului este suspendarea operatiunilor de razboi, totala
sau partiala, pentru o durata determinata sau indeterminata. Avand in vedere ca instituie, in
general, o incetare durabila a ostilitatilor, armistitiul se incheie la nivelul comandei supreme a
armatelor. Tratatele de pace pun capat starii de razboi. Tratatul de pace, act bilateral sau
multilateral incheiat de beligeranti, consfinteste incheierea juridica a ostilitatilor. Suspendarea
ostilitatilor, capitularea si armistitiul fac parte din categoria acordurilor in forma simplificata,
tratatele de pace sunt in schimb tratate politice care sunt supuse in general ratificarii.
74) Dreptul umanitar.
Normele dreptului umanitar poseda o forta juridica superioara normelor conventionale
obisnuite. Aceasta forta juridica le este conferita de Conventia de la Viena din 1969, care
interzice suspendarea sau incetarea aplicarii normelor de drept umanitar ca o consecinta a
violarii lor de catre o alta parte contractanta. Ratione materiae, dreptul umanitar se aplica in
orice situatie in care exista un recurs la forta armata in relatiile inter-statale si, de asemenea,
in razboaie civile sau in conflictele dintre grupuri inarmate organizate. Izvoarele dreptului
a a c ae c e a e. ,,I c e a a a e C e
International al Crucii Rosii.

27
75. Dreptul marii. Aspecte generale.
In consens, doctrina de drept international defineste termenul de mare ca ansamblu al spatiilor
de apa sarata aflate in comunicatie libera si naturala. Definitia exclude, ratione materiae,
spatiile de apa sarata care nu comunica, cum sunt Marea Moarta si Marea Caspica. Conceptul
juridic include solul si subsolul si, de asemenea, spatiul atmosferic suprapus. Dreptul marii se
aplica activitatilor desfasurate in spatiul circumscris mai sus. Principalele obiecte maritime,
care fac parte din categoria structurilor flotante, raman navele. Ele poseda un regim juridic
complex, un amestec de norme de drept international public si de drept international privat.
Navele poseda doua calitati juridice caracteristice persoanelor juridice: identitate si
nationalitate. Datele de identitate cuprind, printre altele, numele navei, tonajul, data
constructiei, portul de baza. Nationalitatea determina, din perspectiva dreptului international
public si privat, sistemul juridic national caruia ii apartine nava si confera navei dreptul de a
arbora un anumit pavilion. Statul de pavilion exercita controlul juridic exclusiv asupra navei,
in virtutea competentei sale personale. Atribuirea nationalitatii si fixarea conditiilor de
inmatriculare fac parte din domeniul rezervat al statelor. Efectivitatea acestui regim este in
prezent foarte redusa din cauza extinderii practicii pavilioanelor fictive, numite si pavilioane
de complezenta. Ca urmare a acestei practici generalizate, statul de pavilion nu mai exercita
in mod efectiv nici jurisdictia asupra navei, nici nu mai respecta cu strictete obligatiile impuse
in dreptul conventional. Se poate face o distinctie intre nave private si nave de stat, care
apartin statului sau sunt exploatate de catre stat si sunt afectate unei activitati guvernamentale
necomerciale. Este insa posibil ca navele sa arboreze si pavilionul unei organizatii
internationale. Se mai poate face distinctie intre nave de comert si nave de razboi.
76. Jus cogens.
La propunerea Comisiei de Drept International, Conferinta de la Viena din 1969 pentru
codificarea dreptului tratatelor a inclus in textul Conventiei privind dreptul tratatelor articolele
53 si 64 in redactarea urmatoare:
Articolul 53: Tratate in conflict cu o norma imperativa a dreptului international general (jus
cogens). Este nul orice tratat care, in momentul incheierii sale, este in conflict cu o norma
imperativa a dreptului international general.O norma imperativa a dreptului international
general este o norma acceptata si recunoscuta de comunitatea internationala a statelor in
ansamblul sau ca o norma de la care nu este permisa nicio derogare si care nu poate fi
modificata decat printr-o noua norma a dreptului international general avand acelasi caracter.
Articolul 64: Survenirea unei norme imperative a dreptului international general (jus cogens).
Daca survine o noua norma imperativa a dreptului international general, orice tratat existent
care este in conflict cu aceasta norma devine nul si ia sfarsit.
Normele imperative apartin, deci, categoriei de norme ale dreptului international general, care
sunt norme de aplicare universala sau pentru o majoritate care se apropie de universalitate.
Conceptul de norma imperativa se intemeiaza, in esenta, pe existenta unor valori esentiale
pentru intreaga omenire, a caror protectie este considerata de importanta majora. Avand in
vedere necesitatea de a proteja valori superioare ale comunitatii internationale a ssstatelor,
numai norme cu caracter de universalitate corespund acestui obiectiv. Chiar daca norme de
jus cogens regionale ar putea exista, ele ar trebui sa fie subordonate normelor imperative de
drept international general, norme de la care statele nu pot deroga. Recunoasterea si
acceptarea trebuie sa provita de la comunitatea internationala a statelor. S-a precizat ca nu este
vorba de unanimitatea statelor, ci de o mare majoritate a acestora. Daca un stat izolat sau
sustinut de un foarte mic numar de state refuza sa recunoasca natura imperativa a unei norme,
aceasta nu afecteaza acceptarea si recunoasterea ei ca atare de catre comunitatea
internationala a statelor in ansamblul ei. Este vorba, totodata, despre norme de la care nu este

28
permisa nicio derogare. Aceasta deosebeste normele imperative de normele dispozitive.
Conceptul de jus cogens nu este legat de o ierarhie intre normele dreptului international. Nu
sunt admise rezerve la asemenea norme. De asemenea, normele imperative nu pot fi
modificate decat prin noi norme ale dreptului international general avand acelasi caracter.
Desigur, este dificil a concepe in prezent ca norme cum sunt interzicerea genocidului, a
sclavajului, a folosirii fortei, sau amenintarii cu forta sa fie modificate in sensul abrogarii sau
limitarii acestor interdictii. Evolutia caracterizeaza dreptul international in ansamblul sau,
inclusiv normele imperative. Ele nu sunt, deci, imuabile. Normele imperative (normele jus
cogens) se formeaza in 3 etape. Normele imperative au o forta juridica superioara fata de
celelalte norme de drept international; toate normele noi aparute in dreptul international
trebuie sa fie in stricta corespundere cu cele imperative. Procesul de creare a normei
imperative poate fi prezentat in felul urmator: realizarea acordului de vointa a subiectilor de
drept international cu referire la regula de conduita; realizarea acordului de vointa a acestor
subiecti privind atribuirea acestei reguli a fortei juridice supreme in sistemul de drept
international; exprimarea consimtamantului subiectilor de drept cu privire la obligativitatea
regulii de conduita.

29