Gâsca cu gât roșu

Gasca cu gat rosu este una dintre cele mai rare specii de gasca din lume. In zona
lacului Techirghiol mai traiesc alte 30 de specii de pasari amenintate cu disparitia la nivel
european, gârliţa mică, ferestraşul mic, lebăda de iarnă sau pelicanul comun.
Graţie bogăţiei sale in păsări, lacul Techirghiol este și una dintre destinațiile preferate
pentru birdwatching din țară.
Gâsca cu piept roșu, Gâsca cu cravată, este o gâscă mai mică decât gârlițele cu
penajul cel mai frumos colorat întâlnit în Europa, care cuibărește în tundra siberiană și
iernează mai ales în sud-estul Europei (România și Bulgaria, uneori în Republica Moldova).
Este o pasăre-simbol pentru Dobrogea.
Este o specie vegetariană. Hrana în locurile de cuibărit este formată din specii vegetale
aflate în tundra siberiană (iarbă, frunze sau semințe). În cartierele de iarnă din sud-estul
Europei se hrănește în timpul zilei pe culturile agricole, la început cu boabele de porumb care
au rămas risipite după recoltare, iar mai apoi cu grâu de toamnă (uneori și cu rapiță).
Înnoptează pe lacuri, iar când acestea îngheață, se așază și pe mare. Atunci când distanța între
locurile de înnoptare și cele de hrănire depășește 30 km, preferă să caute alte locuri de hrănire
și înnoptare, de obicei mai în sud, mai ales când culturile de cereale sunt acoperite de zăpadă.
Părăsește locurile de iernat la sfârșitul lunii ianuarie - prima jumătate a lunii februarie.
Ajunge în zona de tundră din Siberia o dată cu apariția vegetației. În nordul Siberiei
cuibărește în colonii mici (formate din 4-5 perechi), situate pe malurile râurilor. După sosirea
la începutul lunii mai în locurile de cuibărit începe imediat construirea cuibului, care este
situat în ierburile dese de pe malurile abrupte ale râurilor în cavități din sol, de circa 5-8 cm
adâncime. Uneori cuibul este amplasat în apropierea cuiburilor șoimului, șorecarului încălțat
sau ale bufniței zăpezii care le protejează de prădătorii tereștri, așa cum este vulpea polară.
Majoritatea păsărilor devin zburătoare după năpârlire, în a treia decadă a lunii august,
iar pe la finele lunii septembrie își iau zborul spre sud ultimele cârduri de păsări. Distanța
parcursă între zonele de cuibărit și cartierele de iernare depășește 4.000 km