Sunteți pe pagina 1din 2

Teatrul oprimaţilor şi reconsiderarea statutului spectatorului Publicat: 04.02.

2018 09:02
Ultima actualizare: 04.08.2022 20:39
Printre evenimentele editoriale ale verii anului 2017 la loc de cinste se situează apariţia în limba
română a cărţii "Teatrul oprimaţilor şi alte poetici politice" a lui Augusto Boal.
Circumscrisă seriei cărţilor pe care vară de vară colecţia Yorick a editurii bucureşteană Nemira le
editează cu remarcabilul sprijin al Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu, ediţia de faţă
(traducerea din limba portugheză: Georgiana Bărbulescu, prefaţa: George Banu, postfaţa: Julián
Boal) face parte din seria recuperărilor esenţiale, absolut necesare bibliotecilor teatrale din
România. Sigur, conceptul teatrul oprimaţilor este unul strict legat de un complex mai larg de
acţiuni, în principal cu aspect social şi politi,c desfăşurate de Augusto Boal. Acţiuni curajoase,
revoluţionare pentru care Boal a plătit cu luni de închisoare şi cu câţiva ani buni de exil. Se ştie,
Augusto Boal a fost nevoit să părăsească Brazilia, ţara sa natală, supusă unui regim dictatorial,
după ce în 1971 a cunoscut vreme de câteva luni experienţa carcerală. Apoi, s-a refugiat în
Argentina, iar în 1978 a dobândit o catedră universitară la Sorbona. Ocazie de a-şi continua
cercetărilor referitoare la scopul, metodele, formele de acţiune, de penetrare a teatrului în rândul
unei populaţii care trebuia să înveţe ce înseamnă spectacolul şi cum o poate ajuta acesta să facă
faţă oprimării, nedreptăţilor, inegalităţilor sociale. Cercetări începute deja de o bună bucată de
vreme şi care şi-au dobândit expresia coerentă în acţiune practică, dar şi în zămislirea unui
concept şi într-o serie de cărţi dintre care cea care apare acum, în fine, şi în româneşte, a devenit,
după cum bine observă George Banu, ceea ce se cheamă o carte – cult. Fiindcă formula un
răspuns necesar la criza cu care începuse să se confrunte teatrul militant. Boal a revenit în
Brazilia în 1986 şi a înfiinţat la Rio de Janeiro un centru dedicat Teatrului Oprimaţilor. Ce alt
semn mai convingător de continuitate şi de dorinţa de aprofundare a unor investigaţii care îşi
găsiseră deja o considerabilă suită de formule de agregare cu solide baze teoretice încă din cartea
apărută în 1975 decât ceea ce a făcut Boal după ce s-a întors în ţară?

Teatrul oprimaţilor şi alte poetici politice se situează într-un susţinut şi nenegociabil raport de
adversitate cu teatrul aristotelician şi poeticile aferente. Adversitatea aceasta îşi află originea în
afirmaţiile Stagiritului în conformitate cu care „”poezia şi politica sunt discipline total distincte,
care trebuie studiate separat, pentru că au legi specifice, pentru că servesc unor diferite şi au
obiective diferite”. Or, în opinia lui Boal, “nimic nu îi este străin politicii, pentru că nimic nu îi
este străin artei superioare care guvernează relaţiile dintre oameni”. De aici şi fraza inaugurală
din Explicaţia cu care se deschide cartea Teatrul oprimaţilor şi alte poetici politice: “Prezenta
carte caută să demonstreze că totul este, în mod necesar politic, întrucât politicile reprezintă toate
activităţile umane, iar teatrul este una dintre ele”. De aici şi citarea entuziastă a unei fraze
aparţinându-i lui Karl Marx: Nu ajunge să interpretăm realitatea, este necesar s-o transformăm.
Iar ceea ce Augusto Boal înţelege prin conceptul de teatrul oprimaţilor este, la urma urmei, o

Orange Restricted
operaţiune de transformare. Începând cu încercarea de democratizare a accesului la spectacolul
teatral (biletele erau scumpe, inaccesibile omului simplu trăitor într-un regim de dictatură sau
chiar şi post-dictatorial – de aceea s-a născut ideea înfiinţării sistemului Coringa detaliat în partea
a patra a cărţii (cf. Poetica oprimaţilor, îndeosebi capitolul B, Sistemul Coringa) şi continuând
cu democratizarea mult mai radicală, mai de substanţă din interiorul ierarhiilor, a însuşi
spectacolului teatral în esenţa lui.
Pentru Boal, relaţia însăşi dintre teatru şi sală trebuie revizitată. Tocmai de aceea, deşieste mai
concesiv faţă de teoriile lui Brecht decât a fost faţă de cele aristoteliciene, Boalmerge mult mai
departe decât autorul Micului Organon. Se situează mai curând într-olinie de continuitate cu
revoluţiile teatrale concepute de Gordon Craig şi,mai cu seamă,de Antonin Artaud, vizând
desfiinţarea totală a raporturilor tradiţionale dintre actori şispectatori. Pragmatica teatrală
tradiţională fundamentată pe ceea ce se cheamăîndeobşte legea non-intervenţiei este aruncată în
aer. În teatrul oprimaţilor “actori şispectatori se întâlnesc la acelaşi nivel de dialog şi de putere,
nu există antagonism într
dimpotrivă, el însuşi asumă un rol de protagonist, transformă acţiunea dramaticăpropusă iniţial,
încearcă diferite soluţii posibile, dezbate proiecte transformatoare; pescurt, spectatorul repetă,
pregătindu-se pentru o acţiune reală”. Practic, se repetămomentul revoluţiei, teatrul devenind un
mijloc, un instrument, o unealtă de pregătire şide punere în practică a unei acţiuni eminamente
politice.
Boal elaborează un veritabil plan, un algoritm al transformării spectatorului în actor.“Spectatorul,
fiinţă pasivă, este mai puţin decât un om şi terbuie re-umanizat, trebuie să ise restituie
capacitatea de acţiune în toată plenitudinea sa. ... Toate experienţele deteatru popular urmăresc
acelaşi obiectiv: eliberarea spectatorului, căruia teatrul s-aobişnuit să-i impună viziuni definitiv
asupra lumii”.
Boal delimitează şi teoretizează forme de teatru (Teatrul Imagine, Teatrul Jurnal, TeatrulForum,
Teatrul Invizibil. Teatrul Legislativ, Teatrul Discurs). Poate că tocmai acesteinserturi apăsat
teoretice, algoritimul propus pentru analiza unor texte, comentariilefăcute pe marginea unor
piese de mare impact (Omul cel bun din Seciuan, Un duşmanal Poporului, Regele Lear,
Macbeth, Hamlet, Mătrăguna, Mama, Puştile Terezei Carrar, etc,contează şi reprezintă miezul
de actualitate al cărţii lui Augusto Boal.
Augusto Boal- Teatrul oprimaţilor şi alte poetici politice; Traducerea: GeorgianaBărbulescu;
Prefaţa: George Banu; Postfaţa: Julián Boal, Editura Nemira, Bucureşti, 2017

Orange Restricted

S-ar putea să vă placă și